HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
15 iulie 2015(*)
„Concurență – Înțelegeri – Piețele europene ale stabilizatorilor termici – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Încălcare comisă de filiale – Amenzi – Răspundere solidară a filialelor și a societății‑mamă – Depășirea plafonului de 10 % pentru una din filiale – Decizie de readoptare – Reducerea cuantumului amenzii pentru respectiva filială – Imputarea obligației de plată a cuantumului redus al amenzii unei alte filiale și societății‑mamă – Dreptul la apărare – Dreptul de a fi ascultat – Dreptul de acces la dosar”
În cauza T‑189/10,
GEA Group AG, cu sediul în Düsseldorf (Germania), reprezentată de A. Kallmayer, de I. du Mont și de G. Schiffers, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de R. Sauer și de F. Ronkes Agerbeek, în calitate de agenți, asistați de W. Berg, avocat,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei C(2010) 727 a Comisiei din 8 februarie 2010 de modificare a Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 privind o procedură în temeiul articolului 81 CE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38589 – Stabilizatori termici) sau, cu titlu subsidiar, o cerere de reducere a cuantumului amenzilor aplicate reclamantei,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din domnul M. Prek, președinte, doamna I. Labucka (raportor) și domnul V. Kreuschitz, judecători,
grefier: doamna J. Weychert, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 24 septembrie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
Istoricul cauzei
1 Prezentul litigiu privește Decizia C(2010) 727 a Comisiei din 8 februarie 2010 (denumită în continuare „decizia atacată”) de modificare a Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38589 – Stabilizatori termici) (denumită în continuare „prima decizie”). Prima decizie a fost atacată de reclamantă, GEA Group AG, în cauza T‑45/10, GEA Group/Comisia.
[omissis]
Procedura și concluziile părților
23 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 aprilie 2010, reclamanta a formulat o acțiune împotriva deciziei atacate.
[omissis]
55 În prezenta cauză, reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea articolului 1 din decizia atacată în măsura în care i‑a fost aplicată o amendă;
– în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată prin articolul 1 din decizia atacată;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
56 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
57 Tot astăzi, prin Hotărârea GEA Group/Comisia (T‑45/10), Tribunalul a respins acțiunea formulată împotriva primei decizii.
În drept
58 Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită Tribunalului, cu titlu principal, anularea deciziei atacate și, în subsidiar, reducerea cuantumul amenzii care i‑a fost aplicată.
59 În susținerea acțiunii sale, reclamanta invocă cinci motive.
60 În cadrul primului motiv invocat, reclamanta susține că, în speță, Comisia i‑a încălcat dreptul la apărare întrucât, înainte de adoptarea deciziei atacate, nici nu a fost ascultată și nici nu a avut acces la dosar și că, în privința sa, Comisia a încălcat obligația de neutralitate care îi revine.
[omissis]
67 În vederea aprecierii primului motiv al acțiunii, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că dreptul de a fi ascultat, care este o componentă esențială a dreptului la apărare, constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii Europene, care trebuie respectat în orice procedură, chiar și cu caracter administrativ, care poate conduce la sancțiuni, printre care amenzi, și că acest principiu impune printre altele ca, în cursul procedurii administrative, întreprinderii interesate să i se fi oferit posibilitatea să își exprime în mod util punctul de vedere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia, 85/76, Rec., EU:C:1979:36, punctul 9, Hotărârea din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia, 100/80-103/80, Rec., EU:C:1983:158, și Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., EU:C:2004:6, punctele 64‑66).
68 Trebuie să se amintească de asemenea că dreptul de acces la dosar, corolar al principiului dreptului la apărare, presupune totodată ca întreprinderii interesate să i se acorde de către Comisie posibilitatea de a examina toate înscrisurile care figurează în dosarul de investigare și care sunt susceptibile să fie pertinente pentru apărarea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 octombrie 2003, Corus UK/Comisia, C‑199/99 P, Rec., EU:C:2003:531, punctele 125-128, Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 67 de mai sus, EU:C:2004:6, punctul 68, și Hotărârea din 29 iunie 1995, Solvay/Comisia, T‑30/91, Rec., EU:T:1995:115, punctul 81).
69 Articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 reflectă acest principiu în măsura în care prevede transmiterea către părți a unei comunicări privind obiecțiunile care trebuie să conțină în mod clar toate elementele esențiale pe care se bazează Comisia în acest stadiu al procedurii pentru a permite persoanelor interesate să ia cunoștință în mod efectiv de comportamentele care le sunt reproșate de Comisie, precum și de elementele de probă de care aceasta dispune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, Rec., EU:C:2002:582, punctele 315 și 316, și Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 67 de mai sus, EU:C:2004:6, punctele 66 și 67).
70 Pe de altă parte, respectarea dreptului la apărare impune printre altele ca, în cursul procedurii administrative, întreprinderii care face obiectul unei investigații să i se ofere posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra caracterului veridic și pertinent al faptelor invocate, precum și asupra înscrisurilor reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei încălcări a tratatului (Hotărârea Musique Diffusion française și alții/Comisia, punctul 67 de mai sus, EU:C:1983:158, punctul 10, Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Dalmine/Comisia, C‑407/04 P, Rep., EU:C:2007:53, punctul 44, și Hotărârea din 10 mai 2007, SGL Carbon/Comisia, C‑328/05 P, Rep., EU:C:2007:277, punctul 71).
71 Or, în circumstanțele din prezenta cauză trebuie să se constate că reclamanta nu a fost nici ascultată și nici nu a avut acces la dosar.
72 În consecință, trebuie anulată decizia atacată, în măsura în care reclamanta a demonstrat suficient nu că, în lipsa neregularităților procedurale, cu alte cuvinte, dacă ar fi fost ascultată și dacă ar fi avut acces la dosar, decizia atacată ar fi avut un conținut diferit, ci că și‑ar fi putut asigura mai bine apărarea în lipsa acestor neregularități (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iunie 2013, Fluorsid și Minmet/Comisia, T‑404/08, Rep., EU:T:2013:321, punctul 110 și jurisprudența citată), cu precizarea că, în acest scop, se impune situarea la momentul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate, respectiv înainte de data adoptării deciziei atacate, și anume 8 februarie 2010 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2006, Archer Daniels Midland/Comisia, T‑329/01, Rec., EU:T:2006:268, punctul 377).
73 În primul rând, în această privință trebuie subliniat că la momentul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate se putea dezbate chestiunea care erau obligațiile care reveneau Comisiei în privința raporturilor de solidaritate dintre societățile codebitoare solidare, dacă acestea constituiseră o singură întreprindere în sensul articolului 101 TFUE.
74 Astfel, abia printr‑o hotărâre din 3 martie 2011, cu alte cuvinte, la mai mult de un an de la data adoptării deciziei atacate, Tribunalul a statuat că, în cadrul exercitării competenței sale de a aplica amenzi în temeiul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisiei îi revine obligația exclusivă de a stabili cota‑parte atribuită fiecărei societăți în ceea ce privește cuantumurile la care au fost obligate la plata în solidar, dacă acestea făceau parte din aceeași întreprindere, și că această sarcină nu putea fi lăsată instanțelor naționale (Hotărârea din 3 martie 2011, Siemens și VA Tech Transmission & Distribution/Comisia, T‑122/07-T‑124/07, Rep., EU:T:2011:70, punctul 157).
75 Această chestiune putea fi dezbătută cu atât mai mult la momentul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate cu cât Hotărârea Siemens și VA Tech Transmission & Distribution/Comisia, punctul 74 de mai sus (EU:T:2011:70), a fost anulată de Curte, care a decis că repartizarea amenzii între codebitorii solidari este în competența exclusivă a instanțelor naționale (Hotărârea Siemens, punctul 41 de mai sus, EU:C:2014:256, punctul 62).
76 Astfel, reclamanta ar fi putut contesta, la momentul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate și înainte de pronunțarea Hotărârii Siemens, punctul 41 de mai sus (EU:C:2014:256), faptul că nu a beneficiat de reducerea cuantumului amenzii aplicate ACW, alături de care a fost obligată în solidar, pentru încălcarea comisă de către aceasta din urmă, deoarece, la momentul încălcării, ele constituiseră o întreprindere, în sensul articolului 101 TFUE.
[omissis]
78 În al doilea rând și cu titlu suplimentar, trebuie arătat că, prin decizia atacată, amenda aplicată reclamantei este în cuantum mai mare decât cel al amenzii aplicate filialelor sale, deși răspunderea sa derivă în întregime din răspunderea acestora.
79 Astfel, în aplicarea primei decizii, cuantumul total al amenzii pe care trebuia să îl plătească reclamanta se ridica la 3 346 200 de euro, iar cuantumul cumulat al filialelor sale, la 5 278 171 de euro (1 913 971 de euro pentru CPA și 3 346 200 de euro pentru ACW), în condițiile în care aceste cuantumuri sunt de 3 346 200 de euro și, respectiv, de 3 000 100 de euro (1 913 971 de euro pentru CPA și 1 086 129 de euro pentru ACW).
80 Or, la momentul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate se putea dezbate chestiunea dacă, pentru conduita ilicită a filialei sale, se poate aplica unei societăți‑mamă o amendă într‑un cuantum mai mare decât cel al amenzii aplicate filialei, în condițiile în care răspunderea acestei societăți‑mamă deriva în întregime din răspunderea filialei sale.
81 Această chestiune putea fi dezbătută cu atât mai mult cu cât, în primul rând, s‑a decis, ulterior adoptării deciziei atacate, că, atunci când răspunderea societăților‑mamă pentru încălcarea săvârșită derivă în întregime din cea a unei filiale care le‑a aparținut succesiv, suma totală a cuantumurilor la plata cărora sunt obligate societățile‑mamă nu poate depăși cuantumul la plata căruia este obligată această filială (Hotărârea Areva, punctul 42 de mai sus, EU:C:2014:257, punctele 137 și 138, și Hotărârea din 24 martie 2011, Tomkins/Comisia, T‑382/06, Rep., EU:T:2011:112, punctul 57).
82 În al doilea rând, ulterior adoptării deciziei atacate, Curtea a trebuit să considere de asemenea că, în ceea ce privește plata unei amenzi aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, raportul de solidaritate care există între două societăți care constituie o entitate economică nu se poate reduce la o formă de garanție furnizată de societatea‑mamă pentru a garanta plata amenzii aplicate filialei și că o argumentație potrivit căreia această societate‑mamă nu putea fi obligată la plata unei amenzi având un cuantum superior celui al amenzii aplicate filialei sale este astfel nefondată (Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Kendrion/Comisia, C‑50/12 P, Rep., EU:C:2013:771, punctul 58, și Hotărârea din 19 iunie 2014, FLS Plast/Comisia, C‑243/12 P, Rep., EU:C:2014:2006, punctul 107).
83 Astfel, reclamanta ar fi putut contesta la momentul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei atacate cuantumul amenzii prevăzute în privința sa în raport cu cuantumurile amenzilor aplicate filialelor sale pentru conduita lor ilicită.
[omissis]
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia C(2010) 727 a Comisiei din 8 februarie 2010 de modificare a Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 privind o procedură în temeiul articolului 81 CE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38589 – Stabilizatori termici) în măsura în care privește GEA Group AG.
2) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
M. Prek | I. Labucka | V. Kreuschitz |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 iulie 2015.
Semnături