Language of document : ECLI:EU:T:2022:19

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

26 ianuarie 2022(*)

„Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața microprocesoarelor – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 102 TFUE și a articolului 54 din Acordul privind SEE – Reduceri de fidelitate – Restricții «propriu‑zise» – Calificare drept practică abuzivă – Analiza concurentului la fel de eficient – Strategie de ansamblu – Încălcare unică și continuă”

În cauza T‑286/09 RENV,

Intel Corporation, Inc., cu sediul în Wilmington, Delaware (Statele Unite), reprezentată de A. Parr, solicitor, D. Beard, QC, și J. Williams, barrister,

reclamantă,

susținută de

Association for Competitive Technology, Inc., cu sediul în Washington, DC (Statele Unite), reprezentată de J.‑F. Bellis și K. Van Hove, avocați,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de T. Christoforou, V. Di Bucci, N. Khan și M. Kellerbauer, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Union fédérale des consommateurs – Que choisir (UFC – Que choisir), cu sediul în Paris (Franța), reprezentată de E. Nasry, avocată,

intervenientă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită, cu titlu principal, anularea Deciziei C(2009) 3726 final a Comisiei din 13 mai 2009 privind o procedură inițiată în temeiul articolului [102 TFUE] și al articolului 54 din Acordul privind SEE (cazul COMP/C‑3/37.990 – Intel) sau, cu titlu subsidiar, desființarea ori reducerea amenzii aplicate reclamantei,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă),

compusă din domnii H. Kanninen, președinte, J. Schwarcz (raportor) și C. Iliopoulos, doamna I. Reine și domnul B. Berke, judecători,

grefier: doamna E. Artemiou, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 10-12 martie 2020,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Situația de fapt aflată la originea litigiului

1        Intel Corporation, Inc. (denumită în continuare „reclamanta” sau „Intel”) este o societate de drept al Statelor Unite care asigură proiectarea, dezvoltarea, fabricarea și comercializarea microprocesoarelor (denumite în continuare „UCP”), a „chipsets” (chipseturi) și a altor componente semiconductoare, precum și soluții pentru platforme în cadrul prelucrării datelor și al dispozitivelor de comunicare.

2        La sfârșitul anului 2008, Intel avea aproximativ 94 100 de angajați în toată lumea. În anul 2007, încasările nete ale Intel se ridicau la 38 334 de milioane de dolari americani (USD), iar beneficiul său net la 6 976 de milioane USD. În anul 2008, încasările sale nete se ridicau la 37 586 de milioane USD, iar beneficiul său net la 5 292 de milioane USD.

 Procedura administrativă

3        La 18 octombrie 2000, Advanced Micro Devices, Inc. (denumită în continuare „AMD”) a depus la Comisia Comunităților Europene o plângere oficială în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [101] și [102 TFUE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3), pe care a completat‑o prezentând noi fapte și noi afirmații în cadrul unei plângeri suplimentare din 26 noiembrie 2003.

4        În luna mai a anului 2004, Comisia a lansat o serie de investigații privind elementele prezentate în plângerea suplimentară a AMD. În cadrul acestei investigații, Comisia, asistată de mai multe autorități naționale din domeniul concurenței, a desfășurat în luna iulie a anului 2005 inspecții, în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269), la patru unități ale Intel din Germania, Italia, Regatul Unit și Spania, precum și la unitățile mai multor clienți Intel din Franța, Germania, Italia, Regatul Unit și Spania.

5        La 17 iulie 2006, AMD a depus o plângere la Bundeskartellamt (Oficiul Federal al Concurenței, Germania), în care a afirmat că Intel instituise printre altele practici comerciale care vizau excluderea concurenței cu Media‑Saturn‑Holding GmbH (denumit în continuare „MSH”), un distribuitor european de dispozitive microelectronice și primul distribuitor european de calculatoare de birou. Bundeskartellamt și Comisia au făcut schimb de informații cu privire la acest caz, în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1/2003.

6        La 23 august 2006, Comisia a avut o reuniune cu D1 [confidențial](1), un client al Intel. Comisia nu a depus lista referitoare la temele acestei reuniuni la dosarul cazului și nu a întocmit un proces‑verbal. Un membru al echipei însărcinat cu dosarul în cadrul Comisiei a redactat o notă privind această reuniune, pe care Comisia a calificat‑o ca fiind internă. La 19 decembrie 2008, Comisia a furnizat reclamantei o versiune neconfidențială a acestei note.

7        La 26 iulie 2007, Comisia a notificat reclamantei o comunicare privind obiecțiunile (denumită în continuare „comunicarea privind obiecțiunile din 2007”) referitoare la comportamentul său în privința a cinci principali producători de echipamente originale informatice (Original Equipment Manufacturer, denumiți în continuare „OEM”), respectiv Dell, Hewlett‑Packard Company (HP), Acer Inc., NEC Corp. și International Business Machines Corp. (IBM). Intel a răspuns la aceasta la 7 ianuarie 2008, iar la 11 și la 12 martie 2008, a avut loc o audiere. Intel a avut acces la dosar în trei rânduri, în speță la 31 iulie 2007, la 23 iulie 2008 și la 19 decembrie 2008.

8        Comisia a întreprins o serie de măsuri de investigație referitoare la declarațiile AMD, inclusiv inspecții la unitățile mai multor vânzători cu amănuntul de calculatoare și la unitățile Intel, în luna februarie a anului 2008. În plus, Comisia a adresat mai multe solicitări scrise de informații, în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003, câtorva OEM importanți.

9        La 17 iulie 2008, Comisia a notificat reclamantei o comunicare suplimentară privind obiecțiunile referitoare la comportamentul său în privința MSH. Această comunicare privind obiecțiunile (denumită în continuare „comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008”) privea și comportamentul Intel în privința Lenovo Group Ltd (denumită în continuare „Lenovo”) și cuprindea probe noi privind comportamentul Intel față de unii dintre OEM incluși în comunicarea privind obiecțiunile din 2007, probe pe care Comisia le‑a obținut după această din urmă comunicare privind obiecțiunile.

10      Comisia a acordat mai întâi un termen de opt săptămâni pentru ca Intel să își prezinte răspunsul la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008. La 15 septembrie 2008, acest termen a fost prelungit până la 17 octombrie 2008 de consilierul‑auditor.

11      Intel nu a răspuns la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008 în termenul stabilit. La 10 octombrie 2008, Intel a depus, în schimb, o acțiune la Tribunal, înregistrată sub numărul T‑457/08, prin care a solicitat, în primul rând, anularea a două decizii ale Comisiei referitoare la stabilirea termenului pentru a răspunde la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008, precum și la refuzul Comisiei de a‑și procura mai multe categorii de documente, printre altele din surse precum dosarul litigiului privat dintre Intel și AMD din statul Delaware (Statele Unite) și, în al doilea rând, prelungirea termenului pentru depunerea răspunsului său la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008 pentru a dispune de un termen de 30 de zile calculat de la data la care ar obține accesul la documentele pertinente.

12      În plus, Intel a formulat o cerere de măsuri provizorii, înregistrată sub numărul T‑457/08 R, prin care a solicitat suspendarea procedurii Comisiei până la pronunțarea hotărârii referitoare la cererea sa introductivă pe fond, precum și suspendarea termenului stabilit pentru depunerea răspunsului său la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008 și, cu titlu subsidiar, acordarea unui termen de 30 de zile cu începere de la data hotărârii respective pentru a răspunde la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008.

13      La 19 decembrie 2008, Comisia a transmis Intel o scrisoare prin care îi atrăgea atenția asupra unui anumit număr de elemente de probă pe care Comisia intenționa să le utilizeze într‑o eventuală decizie finală (denumită în continuare „scrisoarea factuală”). Intel nu a răspuns la această scrisoare în termenul stabilit pentru 23 ianuarie 2009.

14      La 27 ianuarie 2009, președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii prin Ordonanța din 27 ianuarie 2009, Intel/Comisia (T‑457/08 R, nepublicată, EU:T:2009:18). Ca urmare a acestei ordonanțe, Intel a propus, la 29 ianuarie 2009, să își prezinte răspunsul la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008 și la scrisoarea factuală în termen de 30 de zile de la Ordonanța președintelui Tribunalului.

15      La 2 februarie 2009, Comisia a informat Intel printr‑o scrisoare cu privire la faptul că serviciile sale au decis să nu îi acorde prelungirea termenului stabilit pentru a răspunde la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008 sau la scrisoarea factuală. Aceeași scrisoare indica de asemenea că serviciile Comisiei erau totuși dispuse să ia în considerare eventuala pertinență a unui memoriu tardiv în măsura în care Intel transmitea observațiile sale până la 5 februarie 2009. În sfârșit, Comisia a apreciat că nu era ținută să admită o cerere de audiere depusă peste termen și că serviciile sale considerau că buna desfășurare a procedurii administrative nu necesita organizarea unei audieri.

16      La 3 februarie 2009, Intel s‑a desistat de acțiunea principală în cauza T‑457/08, iar cauza a fost radiată din registru prin Ordonanța președintelui Camerei a cincea a Tribunalului din 24 martie 2009.

17      La 5 februarie 2009, Intel a depus un memoriu cuprinzând observații referitoare la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008, precum și la scrisoarea factuală, pe care le‑a calificat drept „răspuns la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile [din 2008]” și drept „răspuns [la scrisoarea factuală]”.

18      La 10 februarie 2009, Intel s‑a adresat în scris consilierului‑auditor pentru a obține o audiere cu privire la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008. Consilierul‑auditor a respins această cerere prin scrisoarea din 17 februarie 2009.

19      La 13 mai 2009, Comisia a adoptat Decizia C(2009) 3726 final privind o procedură inițiată în temeiul articolului [102 TFUE] și al articolului 54 din Acordul privind SEE (cazul COMP/C‑3/37.990 – Intel) (denumită în continuare „decizia atacată”), un rezumat al acesteia fiind publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2009, C 227, p. 13).

 Decizia atacată

20      Potrivit deciziei atacate, Intel a săvârșit o încălcare unică și continuă a articolului 102 TFUE și a articolului 54 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), între luna octombrie a anului 2002 și luna decembrie a anului 2007, prin punerea în aplicare a unei strategii care viza excluderea unui concurent, respectiv AMD, de pe piața UCP‑urilor cu arhitectură x86 (denumite în continuare „UCP‑uri x86”).

 Piața relevantă

21      Produsele în discuție în decizia atacată sunt UCP‑uri, ce reprezintă componente‑cheie ale oricărui calculator, atât în ceea ce privește performanța globală, cât și costul sistemului. Adesea, acestea sunt denumite „creierul” calculatorului. Procesul de producție a UCP‑urilor presupune echipamente costisitoare de înaltă tehnologie.

22      UCP‑urile utilizate pentru calculatoare pot fi clasificate în două categorii, UCP‑uri cu arhitectură x86 și UCP‑uri cu altă arhitectură. Arhitectura x86 este un standard proiectat de Intel pentru UCP‑urile sale, care poate funcționa atât cu sistemul de operare Windows, cât și cu Linux. În principal, Windows este legat de setul de instrucțiuni x86. Înainte de anul 2000, existau pe piață mai mulți producători de UCP‑uri x86. Totuși, ulterior, majoritatea au ieșit de pe piață. În decizia atacată se arată că, din anul 2000, Intel și AMD sunt practic singurele companii care încă mai produc UCP‑uri x86.

23      În cadrul investigației sale, Comisia a ajuns la concluzia potrivit căreia piața relevantă a produselor nu era mai mare decât piața UCP‑urilor x86. Decizia atacată nu se pronunță asupra problemei dacă există o piață unică a UCP‑urilor x86 pentru toate calculatoarele sau dacă se impune să se facă distincția între trei piețe de UCP‑uri x86, respectiv cea pentru calculatoare de birou, cea pentru laptopuri și cea pentru servere. Potrivit deciziei atacate, date fiind cotele de piață Intel pentru fiecare segment, concluziile referitoare la poziția dominantă nu diferă.

24      Piața geografică a fost definită ca fiind mondială.

 Poziția dominantă

25      În decizia atacată, Comisia constată că, în perioada de 10 ani care a fost examinată (1997-2007), Intel a deținut în mod constant cote de piață foarte ridicate de aproximativ 70 % sau mai mult. În plus, potrivit deciziei atacate, pe piața UCP‑urilor x86 sunt prezente bariere semnificative la intrare și la extindere. Acestea rezultă din investițiile nerecuperabile în cercetare și dezvoltare, în proprietatea intelectuală și în instalațiile de producție necesare fabricării UCP‑urilor x86. În consecință, toți concurenții Intel, cu excepția AMD, ar fi ieșit de pe piață sau ar fi rămas cu o cotă nesemnificativă.

26      Pe baza cotelor de piață deținute de Intel și a barierelor la intrare și la extindere pe piața relevantă, decizia atacată concluzionează că, cel puțin în perioada care face obiectul deciziei, respectiv octombrie 2002-decembrie 2007, Intel a deținut o poziție dominantă pe piața menționată.

 Comportamentul abuziv și amenda

27      Decizia atacată descrie două tipuri de comportamente manifestate de Intel față de partenerii săi comerciali, și anume reducerile condiționate și restricțiile propriu‑zise.

28      În primul rând, potrivit deciziei atacate, Intel a acordat reduceri celor patru OEM, în speță Dell, Lenovo, HP și NEC, cu condiția ca aceștia să achiziționeze de la Intel totalitatea sau cvasitotalitatea UCP‑urilor x86. De asemenea, Intel ar fi efectuat plăți către MSH, cu condiția ca aceasta din urmă să vândă exclusiv calculatoare echipate cu UCP‑uri x86 produse de Intel.

29      Decizia atacată concluzionează că reducerile condiționate acordate de Intel constituie reduceri de fidelitate. În ceea ce privește plățile condiționate efectuate de Intel către MSH, decizia atacată constată că mecanismul economic al acestor plăți este echivalent cu cel al reducerilor condiționate acordate OEM.

30      În plus, decizia atacată cuprinde de asemenea o analiză economică a capacității reducerilor de a elimina un concurent care ar fi la fel de eficient ca Intel (as efficient competitor test, denumit în continuare „testul AEC”) fără a ocupa totuși o poziție dominantă. Concret, analiza stabilește prețul la care un concurent la fel de eficient ca Intel ar trebui să ofere UCP‑urile sale pentru a despăgubi un OEM pentru pierderea oricărei reduceri acordate de Intel. O analiză de același tip a fost realizată pentru plățile efectuate de Intel către MSH.

31      Pe baza probelor pe care le‑a strâns, Comisia ajunge la concluzia că reducerile și plățile condiționate efectuate de Intel au determinat fidelitatea unor OEM‑cheie și a MSH. Aceste practici ar fi avut efecte suplimentare, în sensul că ar fi redus în mod semnificativ capacitatea concurenților de a rivaliza în ceea ce privește performanțele UCP‑urilor lor de tip x86. În consecință, comportamentul anticoncurențial al Intel a determinat limitarea posibilității de alegere a consumatorilor și o motivație mai scăzută pentru inovații.

32      În al doilea rând, în ceea ce privește restricțiile propriu‑zise, Comisia susține că Intel a efectuat plăți către trei OEM, respectiv HP, Acer și Lenovo, cu condiția ca aceștia să își amâne sau să își anuleze lansarea de produse echipate cu UCP‑uri x86 bazate pe tehnologia AMD sau să impună restricții în ceea ce privește distribuția acestor produse. Decizia atacată concluzionează că acest comportament al Intel a cauzat de asemenea un prejudiciu direct concurenței și nu ține de o concurență normală, întemeiată pe merite.

33      Comisia concluzionează în decizia atacată că comportamentul în litigiu al Intel față de fiecare dintre OEM sus‑menționați și față de MSH constituie un abuz în sensul articolului 102 TFUE, toate aceste abuzuri înscriindu‑se însă și în cadrul unei strategii de ansamblu care are ca obiectiv excluderea AMD, singurul concurent important al Intel, de pe piața de UCP‑uri x86. Prin urmare, aceste abuzuri ar constitui o încălcare unică în sensul articolului 102 TFUE.

34      În temeiul Orientărilor privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264), Comisia a aplicat reclamantei o amendă de 1,06 miliarde de euro.

 Dispozitivul

35      Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:

Articolul 1

Intel a săvârșit o încălcare unică și continuă a articolului [102 TFUE] și a articolului 54 din Acordul privind SEE, între octombrie 2002 și decembrie 2007, prin punerea în aplicare a unei strategii care are ca obiectiv excluderea concurenților de pe piața de UCP‑uri x86 care a constat în elementele următoare:

(a)      acordarea de reduceri în favoarea Dell între decembrie 2002 și decembrie 2005, al căror nivel era condiționat de achiziționarea de către Dell a totalității UCP‑urilor x86 de la Intel;

(b)      acordarea de reduceri în favoarea HP între noiembrie 2002 și mai 2005, al căror nivel era condiționat de achiziționarea de către HP a cel puțin 95 % dintre UCP‑urile x86 destinate calculatoarelor sale de birou pentru întreprinderi de la Intel;

(c)      acordarea de reduceri în favoarea NEC între octombrie 2002 și noiembrie 2005, al căror nivel era condiționat de achiziționarea de către NEC a cel puțin 80 % dintre UCP‑urile x86 destinate PC‑urilor sale «client» de la Intel;

(d)      acordarea de reduceri în favoarea Lenovo între ianuarie 2007 și decembrie 2007, al căror nivel era condiționat de achiziționarea de către Lenovo a totalității UCP‑urilor x86 destinate laptopurilor sale de la Intel;

(e)      efectuarea de plăți către [MSH] între octombrie 2002 și decembrie 2007, cu condiția ca [MSH] să vândă exclusiv calculatoare echipate cu UCP‑uri x86 de la Intel;

(f)      efectuarea de plăți către HP între noiembrie 2002 și mai 2005, cu condiția ca: (i) HP să îndrepte calculatoarele de birou HP echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD destinate întreprinderilor către întreprinderile mici și mijlocii și clienții din sectorul guvernamental, educativ și medical mai degrabă decât marile întreprinderi; (ii) HP să interzică partenerilor săi de distribuție să stocheze calculatoarele echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD destinate întreprinderilor astfel încât aceste calculatoare să fie disponibile pentru clienți doar comandându‑le la HP (fie direct, fie prin intermediul unor parteneri de distribuție ai HP care îndeplinesc funcția de agenți comerciali); (iii) HP să întârzie cu șase luni lansarea calculatorului său de birou echipat cu un UCP x86 de la AMD destinat întreprinderilor din regiune[a] Europa, Orientul Mijlociu și Africa;

(g)      efectuarea de plăți către Acer între septembrie 2003 și ianuarie 2004, cu condiția ca Acer să întârzie lansarea unui laptop echipat cu un UCP x86 de la AMD;

(h)      efectuarea de plăți către Lenovo între iunie 2006 și decembrie 2006, cu condiția ca Lenovo să întârzie și să anuleze în final lansarea laptopurilor sale echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD.

Articolul 2

Pentru încălcarea menționată la articolul 1, se aplică Intel o amendă în cuantum de 1 060 000 000 de euro […]

Articolul 3

Intel va pune imediat capăt încălcării menționate la articolul 1, în măsura în care aceasta este în curs de desfășurare.

Intel va evita repetarea acțiunilor sau comportamentelor vizate la articolul 1, precum și a oricărei acțiuni sau a oricărui comportament cu un obiectiv sau un efect identic sau echivalent.

[…]”

 Procedura în fața Tribunalului și a Curții

36      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 iulie 2009, reclamanta a introdus o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei atacate, invocând nouă motive.

37      Prin înscrisul înregistrat la grefa Tribunalului la 14 octombrie 2009, AMD a solicitat să intervină în prezenta procedură în susținerea Comisiei. Totuși, la 16 noiembrie 2009, AMD a informat Tribunalul că își retrage cererea de intervenție în această cauză. În consecință, prin Ordonanța președintelui Camerei a opta a Tribunalului din 5 ianuarie 2010, AMD a fost radiată din cauză în calitate de persoană care solicită să intervină.

38      Prin înscrisul înregistrat la grefa Tribunalului la 30 octombrie 2009, Union fédérale des consommateurs – Que choisir (UFC – Que choisir) (denumită în continuare „UFC”) a solicitat să intervină în prezenta procedură în susținerea Comisiei. Prin Ordonanța din 7 iunie 2010, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis această intervenție. Prin scrisoarea înregistrată la grefa Tribunalului la 22 septembrie 2010, UFC a informat Tribunalul că renunța la depunerea unui memoriu în intervenție, dar că urma să prezinte observații orale în ședință.

39      Prin înscrisul înregistrat la grefa Tribunalului la 2 noiembrie 2009, Association for Competitive Technology, Inc. (denumită în continuare „ACT”) a solicitat să intervină în prezenta procedură în susținerea Intel. Prin Ordonanța din 7 iunie 2010, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis această intervenție. ACT a depus memoriul în intervenție în termenul stabilit, iar părțile principale și‑au prezentat observațiile cu privire la acesta.

40      Intel și Comisia au solicitat ca anumite elemente confidențiale cuprinse în cererea introductivă, în memoriul în apărare, în replică, în duplică și în observațiile lor respective cu privire la memoriul în intervenție să fie excluse de la comunicarea către interveniente, UFC și ACT. Intel și Comisia au depus o versiune neconfidențială a acestor diferite acte de procedură. Comunicarea actelor de procedură menționate a fost limitată la această versiune neconfidențială. Intervenientele nu au invocat obiecții cu privire la acest aspect.

41      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată în luna septembrie a anului 2010, judecătorul raportor a fost ales președinte al Camerei a șaptea, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

42      Prin Decizia din 18 ianuarie 2012, Tribunalul a trimis cauza Camerei a șaptea extinse, în temeiul articolului 14 alineatul (1) și al articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

43      Pledoariile părților au fost ascultate în ședința care s‑a desfășurat între 3 și 6 iulie 2012.

44      Prin Hotărârea din 12 iunie 2014, Intel/Comisia (T‑286/09, denumită în continuare „hotărârea inițială”, EU:T:2014:547), Tribunalul a respins acțiunea în totalitate.

45      În susținerea primului motiv formulat, referitor la chestiuni orizontale privind aprecierile juridice efectuate de Comisie, Intel a contestat repartizarea sarcinii probei și nivelul probatoriu impus, calificarea juridică a reducerilor și a plăților acordate în schimbul unei aprovizionări exclusive, precum și calificarea juridică a plăților, pe care Comisia le‑a denumit „restricții propriu‑zise”, urmărind ca OEM să întârzie, să anuleze sau să restrângă comercializarea de produse echipate cu UCP‑uri ale AMD. Intel a susținut în special că analiza probelor efectuată de Comisie nu îndeplinea standardul necesar. Astfel, Comisia nu ar dovedi că acordurile de reduceri încheiate de Intel erau condiționate de cumpărarea de la Intel de către clienții săi a întregii sau aproape a întregii cantități de UCP x86 de care aveau nevoie. În plus, Comisia ar fi utilizat un test AEC pentru a stabili dacă reducerile acordate de Intel puteau restrânge concurența, însă ar fi săvârșit numeroase erori în analiza sa și în aprecierea probelor în legătură cu aplicarea acestui test.

46      Tribunalul a statuat în esență, la punctul 79 din hotărârea inițială, că reducerile acordate Dell, HP, NEC și Lenovo erau reduceri de exclusivitate, întrucât erau legate de condiția ca clientul să se aprovizioneze de la Intel, fie pentru totalitatea nevoilor sale de UCP‑uri x86, fie pentru o parte importantă a nevoilor sale. În plus, Tribunalul a arătat, la punctele 80-89 din hotărârea inițială, că o calificare drept abuzivă a unei asemenea reduceri nu depindea de o analiză a împrejurărilor speței care să stabilească capacitatea acesteia de a restrânge concurența.

47      Cu titlu suplimentar, Tribunalul a considerat, la punctele 172-197 din hotărârea inițială, că Comisia demonstrase corespunzător cerințelor legale și pe baza unei analize a împrejurărilor speței capacitatea reducerilor și a plăților de exclusivitate, pe care Intel le‑a efectuat către Dell, HP, NEC, Lenovo și, respectiv, MSH, de a restrânge concurența.

48      Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a dovedit competența sa teritorială pentru a aplica articolele 101 și 102 TFUE practicilor utilizate în privința Acer și Lenovo, Tribunalul a apreciat mai întâi, la punctul 244 din hotărârea inițială, că, pentru a justifica competența Comisiei din perspectiva dreptului internațional public, era suficient să se stabilească efectele calificate ale practicii sau punerea în aplicare a acesteia în Uniunea Europeană. În continuare, la punctul 296 din hotărârea inițială, acesta a statuat că efectele substanțiale, previzibile și imediate pe care comportamentul Intel era susceptibil să le producă în cadrul SEE permiteau justificarea competenței Comisiei. În sfârșit, cu titlu suplimentar, Tribunalul a considerat, la punctul 314 din hotărârea inițială, că această competență era de asemenea întemeiată ca urmare a punerii în aplicare a comportamentului în discuție pe teritoriul Uniunii și al SEE.

49      În susținerea celui de al treilea motiv formulat, referitor la viciile de procedură reproșate Comisiei, Intel a invocat în special încălcarea dreptului său la apărare ca urmare a lipsei unui proces‑verbal care să retranscrie reuniunea cu D1, susținând că anumite elemente referitoare la această reuniune ar fi putut să fie utile ca elemente dezincriminatoare. S‑a susținut de asemenea că Comisia ar fi refuzat în mod eronat desfășurarea unei a doua audieri, precum și comunicarea anumitor documente ale AMD care ar fi putut fi pertinente pentru apărarea Intel.

50      Într‑o primă etapă, Tribunalul a apreciat, la punctul 618 din hotărârea inițială, că reuniunea în discuție nu constituia un interviu formal în sensul articolului 19 din Regulamentul nr. 1/2003 și că Comisia nu avea obligația să efectueze un asemenea interviu. Din această situație, Tribunalul a dedus la punctul menționat că articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101] și [102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242) nu era aplicabil, astfel încât argumentul întemeiat pe încălcarea formalităților prescrise de această dispoziție era inoperant.

51      Într‑o a doua etapă, Tribunalul a statuat la punctele 621 și 622 din hotărârea inițială că, chiar dacă Comisia a încălcat principiul bunei administrări prin faptul că s‑a abținut să întocmească un document care să cuprindă un scurt rezumat al subiectelor abordate în cadrul reuniunii respective, precum și numele participanților la aceasta, a corectat totuși această lacună inițială, punând la dispoziția Intel versiunea neconfidențială a unei note interne referitoare la aceeași reuniune.

52      În ceea ce privește al patrulea motiv, referitor la pretinsele erori de apreciere privind practicile în privința OEM și a MSH, Tribunalul a respins integral criticile invocate de Intel privind Dell, HP, NEC, Lenovo, Acer și MSH la punctele 665, 894, 1032, 1221, 1371 și 1463 din hotărârea inițială.

53      În ceea ce privește al cincilea motiv, prin care Intel a contestat existența unei strategii de ansamblu care vizează împiedicarea accesului AMD la canalele de vânzare cele mai importante, Tribunalul a statuat, la punctele 1551 și 1552 din hotărârea inițială, că Comisia a demonstrat în esență, corespunzător cerințelor legale, tentativa de disimulare a naturii anticoncurențiale a practicilor Intel și punerea în aplicare a unei strategii de ansamblu pe termen lung, al cărei obiectiv era de a împiedica accesul AMD la canalele de vânzare respective.

54      În ceea ce privește al șaselea motiv, potrivit căruia Comisia ar fi aplicat în mod incorect Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003, Tribunalul a considerat printre altele, la punctul 1598 din hotărârea inițială, că nici principiul securității juridice, nici principiul legalității incriminării și a pedepselor nu se opun ca Comisia să decidă adoptarea și aplicarea unor noi orientări privind calcularea amenzilor chiar după săvârșirea unei încălcări. De asemenea, Tribunalul a considerat, la punctul menționat, că o aplicare eficientă a normelor de concurență justifică faptul că o întreprindere trebuie să țină seama de o eventuală modificare a politicii generale de concurență a Comisiei în materie de amenzi în ceea ce privește atât metoda de calcul, cât și nivelul amenzilor.

55      Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe pretinsa lipsă a încălcării articolului 102 TFUE, cu intenție sau din neglijență, Tribunalul a statuat în esență, la punctele 1602 și 1603 din hotărârea inițială, că Intel nu putea să ignore caracterul anticoncurențial al comportamentului său și că elementele de probă reținute în decizia în litigiu demonstrau corespunzător cerințelor legale că aceasta a pus în aplicare o strategie de ansamblu pe termen lung care viza să împiedice accesul AMD la canalele de vânzare cele mai importante din punct de vedere strategic, făcând totodată eforturi pentru a disimula caracterul anticoncurențial al comportamentului său.

56      În ceea ce privește al optulea motiv, întemeiat pe caracterul pretins disproporționat al amenzii aplicate, Tribunalul a constatat, la punctele 1614-1616 din hotărârea inițială, că practica decizională anterioară a Comisiei nu poate servi drept cadru juridic pentru amenzile în materie de concurență și că, în orice caz, deciziile invocate în această privință de Intel nu erau pertinente din perspectiva respectării principiului egalității de tratament. Pe de altă parte, contrar celor susținute de Intel, Tribunalul a amintit, la punctele 1627 și 1628 din hotărârea inițială, că Comisia nu a luat în considerare impactul real al încălcării asupra pieței pentru a‑i determina gravitatea.

57      În ceea ce privește, în sfârșit, al nouălea motiv, care a fost invocat în susținerea unei cereri de desființare sau de reducere a cuantumului amenzii aplicate reclamantei în cadrul exercitării competenței de fond a Tribunalului, acesta din urmă a statuat printre altele, la punctul 1647 din hotărârea inițială, că nimic din criticile, argumentele și elementele de drept și de fapt invocate de Intel nu permitea să se concluzioneze că cuantumul amenzii care îi fusese aplicată prezenta un caracter disproporționat. Astfel, Tribunalul a apreciat, la punctul menționat, că această amendă era adecvată în raport cu împrejurările speței și a subliniat că ea se situa cu mult sub plafonul de 10 % stabilit la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.

58      Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 26 august 2014, reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii inițiale.

59      În susținerea recursului formulat, reclamanta a invocat șase motive. Prin intermediul primului motiv, reclamanta a arătat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a examinat reducerile în litigiu în raport cu ansamblul circumstanțelor relevante. Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta a invocat o eroare de drept săvârșită de Tribunal în aprecierea constatării încălcării pentru anii 2006 și 2007, în special în ceea ce privește aprecierea acoperirii de piață de către reducerile în litigiu în cursul acestor doi ani. Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta a invocat o eroare de drept săvârșită de Tribunal cu privire la calificarea juridică a reducerilor de exclusivitate încheiate de Intel cu HP și cu Lenovo. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta a considerat că Tribunalul a stabilit în mod eronat absența unui viciu de procedură substanțial care îi afectează dreptul la apărare în ceea ce privește modul în care Comisia a tratat interviul cu D1. Al cincilea motiv a fost întemeiat pe aplicarea eronată de către Tribunal a criteriilor referitoare la competența Comisiei în privința acordurilor încheiate de Intel cu Lenovo pentru anii 2006 și 2007. În sfârșit, prin intermediul celui de al șaselea motiv, reclamanta a solicitat Curții desființarea sau reducerea în mod substanțial a cuantumului amenzii aplicate, în temeiul principiului proporționalității, precum și al principiului neretroactivității Orientărilor privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003.

60      Comisia a solicitat respingerea recursului. În ceea ce privește ACT, aceasta a solicitat admiterea recursului în totalitate.

61      Curtea, prin Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia (C‑413/14 P, denumită în continuare „hotărârea pronunțată în recurs”, EU:C:2017:632), astfel cum a fost îndreptată, a anulat hotărârea inițială și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului.

 Procedura și concluziile părților după trimiterea spre rejudecare

62      Cauza a fost atribuită Camerei a patra extinse a Tribunalului.

63      La 14, la 15 și la 16 noiembrie 2017, ACT, reclamanta și, respectiv, Comisia au prezentat observații scrise cu privire la trimiterea spre rejudecare, în temeiul articolului 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură (denumite în continuare „observațiile principale”).

64      Reclamanta și Comisia au solicitat ca anumite elemente confidențiale conținute în observațiile lor principale respective să fie excluse de la comunicarea către interveniente. Ele au prezentat o versiune neconfidențială a acestor diferite acte de procedură. Comunicarea actelor de procedură menționate a fost limitată la această versiune neconfidențială. Intervenientele nu au ridicat obiecții cu privire la acest aspect.

65      La 20 februarie 2018, ACT și, respectiv, la 5 martie 2018, reclamanta și Comisia au depus observații scrise complementare în conformitate cu articolul 217 alineatul (3) din Regulamentul de procedură (denumite în continuare „observațiile complementare”).

66      Reclamanta și Comisia au solicitat ca anumite elemente confidențiale cuprinse în observațiile lor complementare respective să fie excluse de la comunicarea către interveniente. Ele au prezentat o versiune neconfidențială a acestor diferite acte de procedură. Comunicarea actelor de procedură menționate a fost limitată la această versiune neconfidențială. Intervenientele nu au ridicat obiecții cu privire la acest aspect.

67      În observațiile sale, reclamanta, susținută de ACT, solicită Tribunalului:

–        anularea în tot sau în parte a deciziei atacate;

–        cu titlu subsidiar, desființarea sau reducerea substanțială a cuantumului amenzii aplicate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

68      În observațiile sale, Comisia solicită în esență Tribunalului respingerea acțiunii.

69      Prin scrisorile din 7, 15 și 28 octombrie 2019, Intel și Comisia au renunțat parțial la confidențialitate în vederea desfășurării ședinței și a pronunțării deciziei prin care se finalizează judecata, cu condiția ca intervenientelor să nu le fie notificat niciun document confidențial. Acestea au arătat în esență că toate datele din dosar puteau fi discutate în ședință publică, cu două excepții, și anume ca Tribunalul să se abțină să divulge detalii privind serverul [confidențial] și ca numele persoanelor fizice menționate în înscrisuri să nu fie făcute publice.

70      Prin scrisoarea din 27 ianuarie 2020, ACT a solicitat să i se permită să participe la partea din ședință care trebuia să fie secretă din cauza confidențialității datelor ce trebuiau discutate, în conformitate cu Decizia Tribunalului din 10 decembrie 2019.

71      Prin scrisoarea din 6 martie 2020, UFC a informat Tribunalul că renunță să participe la ședința prevăzută în intervalul 10-12 martie 2020 (denumită în continuare „ședința din 2020”).

72      În cursul ședinței din 2020, președintele Camerei a patra extinse s‑a referit la scrisoarea din 27 ianuarie 2020 depusă de ACT, prin care aceasta din urmă solicita să participe la ședința care trebuia inițial să fie secretă. Președintele Camerei a patra extinse a decis să depună această scrisoare la dosar. Cu toate acestea, întrucât ședința din 2020 s‑a desfășurat în întregime în cadrul unei ședințe publice, președintele Camerei a patra extinse a arătat că nu mai era necesar să răspundă la cererea formulată de ACT. În plus, acesta a confirmat că numele persoanelor fizice nu vor fi divulgate nici în ședință publică, nici în decizia prin care se finalizează judecata.

73      În urma decesului domnului judecător Berke, survenit la 1 august 2021, cei trei judecători care au semnat prezenta hotărâre au continuat deliberările, în conformitate cu articolul 22 și cu articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

 În drept

 Cu privire la argumentele părților referitoare la obiectul litigiului după trimiterea spre rejudecare

74      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că, prin intermediul observațiilor sale scrise depuse în temeiul articolului 217 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de procedură, reclamanta a renunțat la motivele acțiunii întemeiate pe competența Comisiei și pe vicii de procedură, care, prin urmare, nu mai fac parte din obiectul litigiului după trimiterea spre rejudecare.

75      Părțile sunt în dezacord în ceea ce privește întinderea litigiului după trimiterea spre rejudecare pentru celelalte motive ale acțiunii.

76      Reclamanta, susținută de ACT, arată în esență că, având în vedere anularea hotărârii inițiale în totalitate, Tribunalul are obligația să pronunțe o nouă hotărâre prin reexaminarea tuturor motivelor și argumentelor invocate în acțiunea sa, altele decât cele la care a renunțat, ținând seama de cadrul juridic stabilit de Curte în hotărârea pronunțată în recurs. Aceasta adaugă, pe de o parte, că hotărârea pronunțată în recurs aduce o clarificare substanțială a cadrului în care trebuie luate în considerare elementele de probă factuale și economice și, pe de altă parte, că faptul că primul motiv de recurs a fost admis are în mod necesar o incidență asupra aprecierii acestor elemente de probă și a termenilor în care este redactată decizia atacată.

77      Dimpotrivă, Comisia susține în esență că constatările din hotărârea inițială sunt definitive atunci când nu sunt legate de o eroare de drept menționată de Curte în hotărârea pronunțată în recurs. În opinia sa, există o asemenea situație în special atunci când constatările Tribunalului nu au fost atacate în cadrul recursului sau atunci când Curtea a respins repunerea în discuție a constatărilor cuprinse în hotărârea inițială. Comisia adaugă, pe de o parte, că, din cuprinsul punctelor 147 și 149 din hotărârea pronunțată în recurs, reiese că Tribunalul este obligat să examineze în cadrul trimiterii spre rejudecare numai capacitatea reducerilor de a restrânge concurența și, pe de altă parte, că rezultă în mod clar din cuprinsul punctelor 109, 137 și 138 din hotărârea pronunțată în recurs că punctul de plecare al acestei examinări este constatarea factuală care nu a fost repusă în discuție, potrivit căreia reducerile în litigiu constituie reduceri de fidelitate. Cu titlu subsidiar, Comisia arată în plus că, dacă Tribunalul ar decide să reexamineze toate motivele și argumentele invocate de reclamantă în acțiunea sa, nu ar exista niciun motiv pentru ca Tribunalul să ajungă la concluzii diferite de cele formulate în hotărârea sa inițială cu privire la aspectele care nu au fost invocate în cadrul recursului.

78      În speță, în primul rând, se ridică, așadar, problema dacă, în cadrul trimiterii spre rejudecare, Tribunalul este sesizat din nou cu privire la toate motivele și argumentele invocate de reclamantă în acțiunea sa ori dacă, astfel cum susține în esență Comisia, constatările cuprinse în hotărârea inițială pot fi considerate ca având autoritate de lucru judecat.

79      Răspunsul la această chestiune este, astfel cum a susținut în mod întemeiat reclamanta în ședința din 2020, determinat de modul de redactare a dispozitivului hotărârii pronunțate în recurs.

80      Într‑adevăr, trebuie amintit că, în urma unei anulări pronunțate de Curte și a trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului, acesta este sesizat, în conformitate cu articolul 215 din Regulamentul de procedură, prin hotărârea Curții și trebuie să se pronunțe din nou cu privire la toate motivele de anulare invocate de reclamant, cu excepția elementelor din cadrul dispozitivului care nu au fost anulate de Curte, precum și a considerațiilor care constituie temeiul necesar al respectivelor elemente, întrucât acestea din urmă au dobândit autoritate de lucru judecat (Hotărârea din 14 septembrie 2011, Marcuccio/Comisia, T‑236/02, EU:T:2011:465, punctul 83).

81      În această privință, trebuie arătat că punctul 1 din dispozitivul hotărârii pronunțate în recurs efectuează anularea în întregime a hotărârii inițiale, din moment ce enunță că „[a]nulează” această hotărâre.

82      Rezultă că, astfel cum susțin reclamanta și ACT, Tribunalul trebuie, în speță, să se pronunțe din nou cu privire la toate motivele și argumentele părților, prezentate în primă instanță, cu excepția celor menționate la punctul 74 de mai sus și întemeiate pe competența Comisiei și pe vicii de procedură, la care reclamanta a renunțat în mod expres.

83      În al doilea rând, în temeiul articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, iar cauza este trimisă Tribunalului pentru a se pronunța asupra litigiului, acesta este legat de chestiunile de drept soluționate prin decizia Curții. Prin urmare, astfel cum a arătat Comisia și cum a subliniat în esență ACT în cadrul ședinței din 2020, nimic nu împiedică, în principiu, instanța căreia i‑a fost trimisă cauza spre rejudecare să aprecieze la fel ca prima instanță motivele și argumentele care nu au făcut obiectul unei examinări în cadrul motivării hotărârii pronunțate în recurs. Astfel, în această situație, nu există „chestiuni de drept soluționate prin decizia Curții”, în sensul articolului 61 al doilea paragraf din Statutul Curții, care să lege instanța căreia i‑a fost trimisă cauza spre rejudecare (Hotărârea din 14 septembrie 2011, Marcuccio/Comisia, T‑236/02, EU:T:2011:465, punctul 86).

84      În speță, trebuie să se constate că singura eroare care a justificat anularea hotărârii inițiale rezidă în faptul că Tribunalul „s‑a abținut în mod eronat, în cadrul analizei sale privind capacitatea reducerilor în litigiu de a restrânge concurența, să ia în considerare argumentația prezentată de Intel privind denunțarea pretinselor erori săvârșite de Comisie în cadrul testului AEC” (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 147).

85      Rezultă că, în temeiul jurisprudenței citate la punctele 80 și 83 de mai sus, Tribunalul este obligat să examineze, în cadrul trimiterii spre rejudecare, capacitatea reducerilor în litigiu de a restrânge concurența în lumina, pe de o parte, a precizărilor cuprinse la punctele 133 și 141 din hotărârea pronunțată în recurs, în ceea ce privește principiile stabilite în Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia (85/76, EU:C:1979:36), și, pe de altă parte, a observațiilor principale și complementare ale părților cu privire la concluziile care trebuie deduse din aceste precizări. În consecință, deși Tribunalul este obligat să examineze argumentele formulate de Intel prin care urmărește să demonstreze săvârșirea de către Comisie a unor erori în analiza AEC pe care a efectuat‑o, poate, în rest, să reia în cadrul examinării sale toate constatările care nu au fost repuse în discuție în cadrul recursului sau, în orice caz, pe cele privind „chestiuni de drept nesoluționate” prin hotărârea pronunțată în recurs.

86      Aceasta este situația, în special, a constatărilor referitoare la calificarea juridică a practicilor denumite „restricții propriu‑zise” din titlul II „Cu privire la concluziile în anularea deciziei atacate”, punctul A, intitulat „Chestiuni orizontale privind aprecierile juridice efectuate de Comisie”, punctul 3, intitulat „Cu privire la calificarea juridică a practicilor denumite «restricții propriu‑zise»”, din hotărârea inițială (punctele 198-220 din hotărârea menționată), precum și la restricțiile propriu‑zise și la existența reducerilor de exclusivitate din același titlu II, punctul D, intitulat „Erori de apreciere privind practicile în privința diferitor OEM și a MSH”, din hotărârea inițială (punctele 437-1522 din hotărârea menționată).

87      În ceea ce privește constatările referitoare la restricțiile propriu‑zise, Intel și ACT arată în observațiile lor principale că reiese din hotărârea pronunțată în recurs că, în decizia atacată, Comisia ar fi trebuit să examineze dacă restricțiile propriu‑zise erau susceptibile să producă efectele de excludere reproșate reclamantei prin aplicarea elementelor enumerate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs și a testului AEC. ACT adaugă că restricțiile propriu‑zise ar constitui, în ultimă analiză, o formă de reducere sau de plată de exclusivitate și că principiul securității juridice ar impune să nu se facă o distincție între aceste două practici tarifare.

88      Trebuie să se sublinieze de la bun început că din considerentul (1641) și următoarele ale deciziei atacate reiese că a fost stabilită o distincție între acțiunile Intel față de Acer, HP și Lenovo, care sunt calificate drept restricții propriu‑zise, și celelalte acțiuni ale Intel, care fac parte, la rândul lor, din testul AEC efectuat în decizia atacată. În această privință, trebuie să se constate că această distincție provine din faptul că restricțiile propriu‑zise se întemeiază pe doi piloni, dintre care al doilea le diferențiază de celelalte acțiuni ale Intel vizate în decizia atacată. Astfel, pe lângă faptul că reducerile sau plățile au fost propuse de Intel OEM în cauză (Acer, HP și, respectiv, Lenovo), acestora le erau solicitate abțineri specifice de a acționa, drept contrapartidă a plăților menționate, și anume anularea sau restrângerea într‑un mod sau altul a comercializării anumitor produse echipate cu UCP‑uri de la AMD.

89      Mai precis, astfel cum aceste practici au fost descrise de Tribunal la punctul 198 din hotărârea inițială, efectuarea de plăți de către Intel era supusă următoarelor condiții:

–        în primul rând, HP trebuia să își orienteze calculatoarele de birou destinate întreprinderilor și echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD mai degrabă către întreprinderile mici și mijlocii și către clienții din sectorul guvernamental, educativ și medical decât către marile întreprinderi;

–        în al doilea rând, HP trebuia să interzică partenerilor săi de distribuție să stocheze calculatoarele de birou destinate întreprinderilor și echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD, astfel încât aceste calculatoare să fie disponibile pentru clienți doar comandându‑le HP fie direct, fie prin intermediul unor parteneri de distribuție ai HP care îndeplinesc funcția de agenți comerciali;

–        în al treilea rând, Acer, HP și Lenovo trebuiau să amâne sau să anuleze lansarea de calculatoare echipate cu UCP‑uri de la AMD.

90      Ținând seama de cele ce precedă, mai întâi, Tribunalul constată că niciun element din hotărârea pronunțată în recurs nu permite să se considere că Curtea a statuat că metoda definită la punctul 138 și următoarele din hotărârea pronunțată în recurs trebuie să se aplice și restricțiilor propriu‑zise. De asemenea, din această hotărâre nu rezultă nicidecum că Curtea ar fi impus realizarea unui test AEC pentru restricțiile propriu‑zise, astfel cum a susținut reclamanta în primă instanță. Deși aceste practici erau diferențiate în mod clar atât în decizia atacată a Comisiei, cât și în hotărârea inițială a Tribunalului, trebuie să se constate că hotărârea pronunțată în recurs nu analizează aceste practici ca atare, ci doar le menționează la punctele 11 și 15, în contextul istoricului litigiului și al rezumatului procedurii în fața Tribunalului, fără alte evaluări.

91      Astfel cum observă în mod întemeiat Comisia, modul în care Curtea, pe de o parte, a rezumat primul motiv de recurs și, pe de altă parte, și‑a motivat aprecierea la punctul 137 și următoarele din hotărârea sa confirmă teza potrivit căreia nu a făcut nicio apreciere cu privire la restricțiile propriu‑zise în cauză. Reiese astfel fără ambiguitate din cuprinsul punctelor menționate că Curtea și‑a concentrat aprecierea numai asupra reducerilor de fidelitate, în sensul Hotărârii din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia (85/76, EU:C:1979:36).

92      Acest lucru reiese cu atât mai evident din lecturarea punctului 141 din hotărârea pronunțată în recurs, care precizează că, „[d]eși, într‑o decizie care constată caracterul abuziv al unui sistem de reduceri, Comisia efectuează o [analiză AEC], revine Tribunalului sarcina de a examina ansamblul argumentelor reclamantului care urmăresc să conteste temeinicia constatărilor efectuate de Comisie cu privire la capacitatea de excludere a sistemului de reduceri vizat”. Astfel, din moment ce Comisia nu a efectuat nicio analiză AEC în ceea ce privește restricțiile propriu‑zise, iar Tribunalul a validat în esență această abordare la punctele 198-220 din hotărârea inițială, nu există nicio îndoială că Curtea a avut în vedere „testul juridic” care trebuia aplicat reducerilor și plăților efectuate către OEM și, respectiv, către MSH, iar nu restricțiilor propriu‑zise.

93      Astfel, contrar celor susținute de Intel și de ACT, din hotărârea pronunțată în recurs nu reiese că restricțiile propriu‑zise ar trebui supuse, în ceea ce privește stabilirea caracterului lor abuziv, acelorași principii ca reducerile în litigiu.

94      În continuare, contrar celor susținute de ACT, restricțiile propriu‑zise, astfel cum au fost identificate de Comisie, se caracterizează prin faptul că este vorba despre practici bazate pe doi piloni, dintre care al doilea le diferențiază de celelalte acțiuni ale Intel vizate în decizia atacată, așa cum s‑a arătat la punctul 88 de mai sus. Prin urmare, principiul securității juridice nu se opune ca reducerile condiționate și restricțiile propriu‑zise să fie supuse unor teste juridice diferite, pentru motivul că o distincție între aceste două tipuri de comportamente nu ar putea fi aplicată în mod coerent de autoritățile și de instanțele competente.

95      În sfârșit, în observațiile lor principale și complementare, Intel și ACT nu invocă niciun argument de natură să demonstreze că anumite elemente factuale examinate în hotărârea inițială și referitoare la restricțiile propriu‑zise ar trebui reexaminate în urma trimiterii spre rejudecare.

96      În aceste condiții, Tribunalul apreciază că este necesar să preia constatările care figurează la punctele 198-220, 799-873, 1043-1144, 1222-1361 și 1371 din hotărârea inițială numai în măsura în care acestea privesc restricțiile propriu‑zise și caracterul lor ilegal în raport cu articolul 102 TFUE.

97      În ceea ce privește aprecierile, cuprinse în titlul II punctul D din hotărârea inițială, referitoare la calificarea reducerilor în litigiu drept „reduceri de exclusivitate”, Tribunalul apreciază de asemenea că acestea trebuie să fie preluate. În primul rând, ele nu au făcut obiectul unei examinări în motivarea hotărârii pronunțate în recurs și, prin urmare, nu pot fi considerate o chestiune de drept soluționată prin decizia Curții, în sensul articolului 61 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. În al doilea rând, trebuie să se constate, similar Comisiei în ședința din 2020, că reclamanta nu a prezentat niciun argument de natură să demonstreze că anumite elemente factuale examinate în hotărârea inițială în vederea calificării reducerilor în litigiu drept „reduceri de exclusivitate” ar trebui reexaminate, în special ca urmare a precizărilor aduse în hotărârea pronunțată în recurs în ceea ce privește principiile stabilite în Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia (85/76, EU:C:1979:36).

98      În aceste condiții, Tribunalul apreciază că trebuie să preia considerațiile care figurează în titlul II, punctul D din hotărârea inițială, potrivit cărora, în decizia atacată, Comisia a stabilit că, primo, reclamanta semnalase Dell că, începând cu luna decembrie a anului 2002 până în luna decembrie a anului 2005, nivelul reducerilor consimțit în temeiul unui program de aliniere la concurență (Meet Competition Programme) era supus unei condiții de exclusivitate (hotărârea inițială, punctele 444-584), secundo, cele două acorduri încheiate între reclamantă și HP între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005 (denumite în continuare „acordurile HPA”) au constat în reduceri de exclusivitate (hotărârea inițială, punctele 673-798), tertio, reclamanta acordase reduceri de exclusivitate în favoarea NEC între luna octombrie a anului 2002 și luna noiembrie a anului 2005 (hotărârea inițială, punctele 900-1018), quarto, reclamanta și Lenovo încheiaseră o declarație de intenție, Memorandum of Understanding din 2007 (denumit în continuare „MoU 2007”), care era supusă unei condiții nescrise de exclusivitate (hotărârea inițială, punctele 1045-1208) și, quinto, reclamanta efectuase plăți către MSH între luna octombrie a anului 2002 și luna decembrie a anului 2007, al căror nivel era condiționat de faptul ca MSH să vândă exclusiv calculatoare echipate cu UCP‑uri de la Intel (hotărârea inițială, punctele 1372-1502).

99      Este necesar să se adauge că considerațiile menționate la punctul 98 de mai sus sunt preluate sub rezerva a două precizări.

100    Mai întâi, cele ale considerațiilor menționate la punctul 98 de mai sus, potrivit cărora Comisia nu avea obligația să cuantifice în mod exact partea din reduceri care constituia contrapartida unei exclusivități (hotărârea inițială, punctele 453, 538, 916 și 1500), nu sunt valabile decât în măsura în care intervin în susținerea calificării reducerilor în litigiu drept „reduceri de exclusivitate”.

101    În continuare, întrucât Tribunalul este legat de chestiunea de drept soluționată de Curte în hotărârea pronunțată în recurs, care a fost expusă la punctul 84 de mai sus, preia considerațiile menționate la punctul 98 de mai sus, cu excepția acelora din care reiese, pe de o parte, că aplicarea testului AEC nu era necesară în cadrul analizei capacității reducerilor în litigiu de a restrânge concurența și, pe de altă parte, că era suficientă calificarea reducerilor în litigiu drept reduceri de exclusivitate pentru ca ele să fie calificate în egală măsură drept abuzive în temeiul articolului 102 TFUE.

102    Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se considere, ca răspuns la argumentele părților, că obiectul litigiului privește în esență analiza de către Tribunal a capacității reducerilor în litigiu de a restrânge concurența în lumina, pe de o parte, a precizărilor aduse în privința principiilor stabilite în Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia (85/76, EU:C:1979:36), cuprinse la punctul 133 și următoarele din hotărârea pronunțată în recurs, și, pe de altă parte, a observațiilor părților cu privire la concluziile care trebuie deduse din aceste precizări.

 Cu privire la argumentele Comisiei referitoare la admisibilitatea anumitor argumente cuprinse în observațiile principale ale reclamantei și ale ACT

103    În observațiile sale complementare, Comisia arată că observațiile principale ale reclamantei sunt în mare măsură inadmisibile sau, cel puțin, lipsite de pertinență. În opinia sa, adevăratul rol al observațiilor formulate în temeiul articolului 217 din Regulamentul de procedură este de a comenta efectele pe care hotărârea pronunțată în recurs le va avea în cadrul trimiterii spre rejudecare. Or, ținând seama de faptul că în hotărârea pronunțată în recurs s‑a considerat că lipsa examinării argumentelor invocate de Intel privind testul AEC constituia o eroare, dar nu s‑a ajuns la nicio concluzie cu privire la temeinicia testului AEC care figurează în decizia atacată, în hotărârea pronunțată în recurs nu există niciun element care ar justifica consacrarea de către reclamantă a celei mai mari părți a observațiilor sale pentru a repeta argumentele invocate în legătură cu testul AEC.

104    Comisia arată de asemenea că hotărârea pronunțată în recurs nu constituie un element nou care să justifice posibilitatea reclamantei să modifice sau să extindă criticile formulate în cadrul procedurii în care s‑a pronunțat hotărârea inițială și susține în acest sens că anumite argumente care figurează în observațiile principale ale reclamantei sau ale ACT sunt inadmisibile.

105    În această privință trebuie amintită jurisprudența constantă potrivit căreia, în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură, reclamantul are obligația să definească obiectul litigiului și să prezinte concluziile sale în actul de sesizare (a se vedea Hotărârea din 20 mai 2009, VIP Car Solutions/Parlamentul, T‑89/07, EU:T:2009:163, punctul 110 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, potrivit articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, aplicabil în temeiul articolului 218 din același regulament, atunci când Tribunalul este sesizat, precum în speță, printr‑o hotărâre de trimitere spre rejudecare pronunțată de Curte, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept sau de fapt care au apărut în cursul procedurii. Deși articolul 84 alineatul (2) din regulamentul menționat permite, în anumite condiții, prezentarea de motive noi pe parcursul procesului, această dispoziție nu poate, în niciun caz, să fie interpretată în sensul că permite reclamantului să sesizeze instanța Uniunii cu concluzii noi și să modifice astfel obiectul litigiului sau natura acțiunii (Hotărârea din 20 mai 2009, VIP Car Solutions/Parlamentul, T‑89/07, EU:T:2009:163, punctul 110, și Hotărârea din 13 iunie 2012, Insula/Comisia, T‑246/09, nepublicată, EU:T:2012:287, punctele 100 și 103).

106    Rezultă din cele de mai sus că, după o hotărâre de trimitere spre rejudecare pronunțată de Curte, nu se admite, în principiu, ca părțile să invoce motive care nu ar fi fost invocate în cursul procedurii în care s‑a pronunțat hotărârea Tribunalului anulată de Curte (Hotărârea din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții, C‑341/06 P și C‑342/06 P, EU:C:2008:375, punctul 71). Numai un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea de sesizare și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil (Hotărârea din 11 martie 2020, Comisia/Gmina Miasto Gdynia și Port Lotniczy Gdynia Kosakowo, C‑56/18 P, EU:C:2020:192, punctul 66).

107    Trebuie să se amintească de asemenea că sunt admisibile doar argumentele unui intervenient care se înscriu în cadrul definit prin concluziile și motivele părților principale (Hotărârea din 4 februarie 2020, Uniwersytet Wrocławski și Polonia/REA, C‑515/17 P și C‑561/17 P, EU:C:2020:73, punctul 51).

108    În speță, acțiunea în cauza T‑286/09 a fost delimitată pe baza cererii introductive, amintită la punctul 36 de mai sus.

109    În acest sens, trebuie să se arate că, în cererea introductivă, reclamanta a susținut că, în decizia atacată, Comisia a săvârșit o serie de „erori vădite” cu ocazia aplicării testului AEC, iar ulterior și‑a detaliat susținerile în legătură cu erorile respective în ceea ce privește reducerile și plățile efectuate către Dell, Lenovo, HP, NEC și, respectiv, MSH. În consecință, articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură nu se opune ca reclamanta să consacre cea mai mare parte a observațiilor sale principale pentru a repeta argumentele din cererea introductivă referitoare la testul AEC sau chiar să recurgă la o detaliere a argumentelor menționate. Într‑adevăr, o asemenea practică nu poate fi asimilată cu invocarea de motive noi pe parcursul procesului.

110    În aceste condiții, este necesar să se respingă argumentul Comisiei întemeiat pe articolul 217 din Regulamentul de procedură, potrivit căruia observațiile principale ale reclamantei sunt în mare măsură inadmisibile sau, cel puțin, lipsite de pertinență.

111    În schimb, Comisia arată în mod întemeiat că, în pofida faptului că, potrivit articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Tribunalul este legat de interpretarea dreptului efectuată prin hotărârea pronunțată în recurs, nu este mai puțin adevărat că Tribunalul este de asemenea legat de motivele invocate de reclamantă în cererea introductivă și că recursul nu constituie, ca atare, un element nou care să justifice o modificare sau o extindere a criticilor formulate de Intel împotriva deciziei atacate. Comisia susține de asemenea în mod întemeiat că ACT nu poate invoca, în urma trimiterii spre rejudecare, argumente în susținerea reclamantei care nu ar corespunde unor motive invocate de aceasta din urmă în cererea introductivă.

112    Susținerile Comisiei potrivit cărora anumite argumente formulate în observațiile principale ale reclamantei sau în observațiile principale ale ACT ar fi modificat sau extins criticile formulate în cadrul procedurii în care s‑a pronunțat hotărârea inițială vor fi examinate ulterior în prezenta hotărâre (a se vedea în special punctele 401 și 506 de mai jos), dacă această examinare se dovedește necesară în vederea soluționării prezentei cauze.

 Cu privire la fond

 Cu privire la concluziile prin care se solicită anularea deciziei atacate

113    Reclamanta, susținută de ACT, arată că decizia atacată trebuie anulată pentru motivul că, în primul rând, aceasta se întemeiază pe o analiză juridică eronată, în al doilea rând, în aceasta nu a fost analizată în mod corespunzător și nu s‑a ținut seama de criteriile menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs și, în al treilea rând, conține o analiză AEC viciată de numeroase erori.

114    La rândul său, Comisia susține în esență că decizia atacată trebuie menținută în totalitate, pentru motivul că, în primul rând, aceasta este conformă cu abordarea adoptată în hotărârea pronunțată în recurs, în al doilea rând, a luat în considerare toate criteriile menționate la punctul 139 din această hotărâre și, în al treilea rând, analiza AEC nu este viciată de nicio eroare.

115    În speță, astfel cum s‑a precizat la punctul 102 de mai sus, Tribunalul are obligația să examineze, în lumina hotărârii pronunțate în recurs, temeinicia motivelor și a argumentelor invocate de reclamantă pentru a nega capacitatea reducerilor în litigiu de a restrânge concurența. În acest scop, este necesar, într‑o primă etapă, să se amintească metoda definită de Curte pentru a analiza dacă reduceri precum cele în discuție în speță sunt susceptibile să restrângă concurența și, într‑o a doua etapă, să deducă din aceasta învățămintele principale.

I.      Cu privire la metoda definită de Curte pentru a aprecia capacitatea unui sistem de reduceri de a restrânge concurența

116    În primul rând, Curtea a amintit, la punctele 133-137 din hotărârea pronunțată în recurs, care erau natura și finalitatea articolului 102 TFUE. Făcând trimitere în special la Hotărârea din 27 martie 2012, Post Danmark (C‑209/10, EU:C:2012:172), Curtea a subliniat în esență că concurența bazată pe merite poate conduce la excluderea de pe piață a concurenților mai puțin eficienți (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 134), amintind totodată răspunderea specială ce revine întreprinderilor aflate în poziție dominantă de a nu aduce atingere unei concurențe efective și nedenaturate (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 135). Pe de altă parte, Curtea a subliniat că nu orice concurență prin prețuri poate fi considerată legitimă (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 136).

117    În al doilea rând, la punctul 137 din hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a amintit jurisprudența sa constantă izvorâtă din Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia (85/76, EU:C:1979:36) (denumită în continuare „jurisprudența Hoffmann‑La Roche”), potrivit căreia, în esență, reducerile de fidelitate constituie o utilizare abuzivă a unei poziții dominante, în sensul articolului 102 TFUE.

118    În al treilea rând, la punctul 138 din hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a statuat însă că jurisprudența Hoffmann‑La Roche trebuie precizată în cazul în care o întreprindere aflată în poziție dominantă „susține, în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că comportamentul său nu a avut capacitatea de a restrânge concurența și, în special, de a produce efectele de excludere reproșate”.

119    Într‑o asemenea ipoteză, Curtea a indicat, la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs, care sunt criteriile care trebuie luate în considerare pentru constatarea unei încălcări a articolului 102 TFUE. Potrivit Curții, Comisia are obligația să analizeze, primo, importanța poziției dominante a întreprinderii pe piața relevantă, secundo, rata de acoperire a pieței de către practica contestată, tertio, condițiile și modalitățile de acordare a reducerilor în cauză și, quarto, durata și cuantumul lor, și are de asemenea obligația să aprecieze, quinto, existența eventuală a unei strategii privind excluderea concurenților cel puțin la fel de eficienți.

120    În al patrulea rând, la punctul 141 din hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a statuat că, „[d]eși, [precum în speță,]într‑o decizie care constată caracterul abuziv al unui sistem de reduceri, Comisia efectuează o […] analiză [a capacității de excludere], revine Tribunalului sarcina de a examina ansamblul argumentelor reclamantului care urmăresc să conteste temeinicia constatărilor efectuate de Comisie cu privire la capacitatea de excludere a sistemului de reduceri vizat”.

121    În al cincilea rând, la punctul 142 din hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a arătat că, deși Comisia a subliniat în decizia atacată că „reducerile în [litigiu] aveau, prin însăși natura lor, capacitatea de a restrânge concurența, astfel încât o analiză a ansamblului împrejurărilor speței și, în special, un test AEC nu erau necesare pentru a se constata un abuz de poziție dominantă (a se vedea în special punctele 925 și 1760 din această decizie), a efectuat totuși o analiză aprofundată a acestor împrejurări, consacrând, la punctele 1002-1576 din decizia în litigiu, dezvoltări foarte detaliate analizei sale desfășurate în cadrul testului AEC, analiză care a determinat‑o să concluzioneze, la punctele 1574 și 1575 din decizia respectivă, că un concurent la fel de eficient ar fi trebuit să practice prețuri care nu ar fi fost viabile și că, prin urmare, practica reducerilor în discuție era susceptibilă să aibă efecte de excludere a unui asemenea concurent”.

122    Este motivul pentru care, pe baza acestor considerații, Curtea a concluzionat, la punctele 143 și 144 din hotărârea pronunțată în recurs, că, din moment ce testul AEC a prezentat o importanță reală în aprecierea de către Comisie a capacității practicii reducerilor în discuție de a produce un efect de excludere a unor concurenți la fel de eficienți, Tribunalul avea obligația să examineze ansamblul argumentelor formulate de Intel în legătură cu testul AEC aplicat de Comisie în decizia atacată, însă acesta s‑a abținut să procedeze astfel.

II.    Cu privire la principiile care decurg din hotărârea pronunțată în recurs

123    Similar părților, este necesar să se arate că hotărârea pronunțată în recurs precizează jurisprudența Hoffmann‑La Roche, din care se pot deduce trei învățăminte.

124    În primul rând, din cuprinsul punctelor 137 și 138 din hotărârea pronunțată în recurs reiese că, deși un sistem de reduceri instituit de o întreprindere aflată în poziție dominantă pe piață poate fi calificat drept restrângere a concurenței, din moment ce, ținând seama de natura sa, efectele sale restrictive asupra concurenței pot fi prezumate, nu este mai puțin adevărat că este vorba, în această privință, despre o prezumție simplă, iar nu despre o încălcare per se a articolului 102 TFUE, care exonerează Comisia în orice ipoteză de obligația de a examina efectele acesteia.

125    În al doilea rând, Curtea a statuat că, în ipoteza în care o întreprindere aflată în poziție dominantă „susține, în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că comportamentul său nu a avut capacitatea de a restrânge concurența și, în special, de a produce efectele de excludere [care îi sunt] reproșate”, Comisia trebuie să analizeze capacitatea de excludere avută de sistemul de reduceri prin aplicarea celor cinci criterii enunțate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs (a se vedea punctul 119 de mai sus). Având în vedere modul de redactare a punctului 139 din hotărârea pronunțată în recurs, Comisia are, cel puțin, obligația să examineze aceste cinci criterii pentru a aprecia capacitatea de excludere avută de un sistem de reduceri precum cel în discuție în speță.

126    În sfârșit, în al treilea rând, trebuie să se sublinieze că, deși Curtea nu a statuat că, pentru examinarea capacității de excludere avută de orice sistem de reduceri, era necesar să fie realizat un test AEC, rezultă în esență din hotărârea pronunțată în recurs că, atunci când Comisia a efectuat un test AEC, acesta face parte dintre elementele de care trebuie să țină seama pentru a aprecia capacitatea sistemului de reduceri de a restrânge concurența.

127    În lumina acestor învățăminte și a metodei definite de Curte, Tribunalul va examina motivele și argumentele invocate de reclamantă pentru a contesta capacitatea reducerilor în litigiu de a restrânge concurența, începând mai întâi cu aprecierea temeiniciei argumentului invocat de reclamantă și de ACT potrivit căruia, în esență, decizia atacată s‑ar întemeia pe o analiză juridică eronată susceptibilă, doar ea, să determine anularea.

III. Cu privire la temeinicia argumentelor invocate de reclamantă și de ACT

A.      Cu privire la argumentul potrivit căruia decizia atacată ar fi întemeiată pe o analiză juridică eronată

128    În primul rând, astfel cum au arătat în primă instanță, reclamanta și ACT susțin că Comisia s‑a întemeiat pe o analiză juridică viciată de o eroare fundamentală care a avut consecințe asupra întregii decizii atacate și care trebuie, doar ea, să conducă la anularea acesteia.

129    Potrivit reclamantei și ACT, constatarea unei încălcări în decizia atacată nu poate fi menținută decât dacă se poate demonstra că se întemeiază pe o analiză juridică ce corespunde celei descrise la punctele 138 și 139 din hotărârea pronunțată în recurs. Or, în opinia acestora, nu ar exista nicio îndoială că, în speță, situația este diferită. Astfel, în loc să interpreteze jurisprudența Hoffmann‑La Roche, în sensul că creează o simplă prezumție de nelegalitate, Comisia s‑a limitat să constate că reducerile în litigiu erau prin natura lor abuzive, astfel încât nu ar fi fost necesar să examineze și, a fortiori, să țină seama de capacitatea lor de excludere pentru a concluziona că acestea aveau un caracter abuziv.

130    În al doilea rând, ACT adaugă în esență că, deși decizia atacată ar cuprinde constatări referitoare la capacitatea reducerilor în litigiu de a restrânge concurența, asemenea constatări suplimentare nu au făcut nicidecum parte din analiza juridică efectuată pentru a se constata că aceste reduceri erau abuzive și încălcau articolul 102 TFUE. În plus, ACT observă că Comisia ar fi considerat că unele criterii precum acoperirea pieței, durata reducerilor și cuantumul acestora nu erau pertinente pentru a se constata existența unui abuz, confirmând că acestea nu fuseseră luate în considerare în acest scop. Or, în lumina metodei definite în hotărârea pronunțată în recurs, acest lucru ar fi suficient pentru a se considera că întreaga analiză a deciziei atacate ar fi viciată de o eroare care ar justifica anularea acesteia.

131    Comisia contestă temeinicia argumentului potrivit căruia decizia atacată s‑ar întemeia pe o analiză juridică eronată care ar putea, doar ea, să determine anularea sa.

132    În ședința din 2020, răspunzând la o întrebare a Tribunalului, Comisia a subliniat în esență că decizia atacată se întemeia în principal pe o interpretare clasică a jurisprudenței Hoffmann‑La Roche. Acesta este motivul pentru care a susținut în înscrisurile sale în primă instanță că nu era necesar ca decizia atacată să se întemeieze pe testul AEC, din cauză că acesta era lipsit de pertinență. Comisia a observat însă că, la punctul 143 din hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a precizat că testul AEC a prezentat o importanță reală în aprecierea capacității practicii de reduceri în discuție de a produce un efect de excludere a unor concurenți la fel de eficienți, precizare care era coerentă cu considerentul (925) al deciziei atacate. În sfârșit, Comisia a observat în esență că, deși nu s‑a întemeiat în primul rând pe testul AEC în decizia atacată, acest test fusese efectuat în mod complementar și a permis să se demonstreze că reducerile în litigiu erau capabile să conducă la o excludere anticoncurențială.

133    În această privință, trebuie să se sublinieze de la bun început că, în speță, nu se contestă că reclamanta a susținut în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că comportamentul său nu avusese capacitatea de a restrânge concurența și, în special, de a produce efectele de excludere care îi erau imputate, obligând Comisia, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 138 și 139 din hotărârea pronunțată în recurs, să analizeze capacitatea de excludere avută de sistemul de reduceri. Pe de altă parte, trebuie să se constate că reiese în special din considerentele (920)-(926), (950), (972), (981), (989), (1000) și (1001) ale deciziei atacate, precum și din explicațiile furnizate de Comisie în înscrisurile sale în primă instanță și în ședința din anul 2020 că, având în vedere principiile care decurg din Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia (85/76, EU:C:1979:36), Comisia a considerat că, pentru a constata o încălcare a articolului 102 TFUE, nu era necesar să demonstreze că reducerile în litigiu aveau o capacitate de excludere, din moment ce acestea erau prin natura lor anticoncurențiale.

134    În primul rând, în ceea ce privește considerentele sus‑menționate ale deciziei atacate, care figurează, toate, în partea din această decizie în care se analizează condiționarea reducerilor și care precedă analiza AEC, Comisia a arătat în special în considerentul (923) al deciziei atacate că, „[c]ontrar celor susținute de Intel, nu trebuie făcută […] dovada unei excluderi reale” și că, „[î]n plus, o încălcare a articolului [102 TFUE] poate rezulta de asemenea din obiectul anticoncurențial al practicilor desfășurate de o întreprindere dominantă”.

135    Mai mult, în considerentul (925) al deciziei atacate, Comisia a făcut următoarele afirmații:

„Deși constatările care precedă sunt, în lipsa oricărei justificări obiective, suficiente în sine pentru a constata o încălcare în temeiul articolului [102 TFUE] potrivit jurisprudenței, Comisia va demonstra de asemenea, în secțiunile 4.2.3-4.2.6, că, pe lângă îndeplinirea condițiilor definite de jurisprudență, menționate în considerentele (920), (921) și (923), reducerile condiționate pe care Intel le‑a consimțit pentru Dell, HP, NEC și Lenovo, și plățile condiționate consimțite pentru MSH erau în măsură sau erau susceptibile să producă un efect de excludere (de natură să producă un prejudiciu consumatorilor). Fără să fie indispensabilă pentru demonstrarea unei încălcări a articolului [102 TFUE] potrivit jurisprudenței, o posibilitate de a demonstra că reducerile și plățile efectuate de Intel erau în măsură sau susceptibile să provoace excluderea concurenților este de a efectua o analiză a concurentului la fel de eficient (secțiunea 4.2.3). Pe baza rezultatelor acestei analize și a elementelor de probă calitative și cantitative (secțiunile 4.2.4 și 4.2.5) și, ținând seama de lipsa unei justificări obiective și de lipsa de eficiență (secțiunea 4.2.6), Comisia concluzionează că reducerile condiționate acordate de Intel Dell, HP, NEC și Lenovo, precum și plățile condiționate efectuate de Intel către MSH constituiau o practică abuzivă în sensul articolului [102 TFUE] care merită atenția specială a Comisiei.”

136    În considerentul (926) al deciziei atacate, care introduce analiza efectuată de Comisie asupra naturii și a funcționării reducerilor, se arată în special că, „fără să fie indispensabil potrivit jurisprudenței amintite în considerentele (920), (921) și (923) [ale deciziei menționate], Comisia va demonstra că sistemele de reduceri condiționate împiedicau sau făceau mai dificilă pentru fiecare dintre acești producători de echipamente originale informatice aprovizionarea de la AMD cu [UCP‑uri] x86 [și] va arăta modul în care sistemele de plăți condiționate efectuate către MSH constituiau un motiv de stimulare pentru MSH de a vinde exclusiv calculatoare de birou echipate cu [UCP‑uri] de la Intel și împiedicau sau făceau mai dificilă vânzarea de către MSH de calculatoare de birou echipate cu [UCP‑uri] de la AMD”.

137    În ceea ce privește considerentul (950) (referitor la Dell), considerentul (972) (referitor la HP), considerentul (981) (referitor la NEC), considerentul (989) (referitor la Lenovo) și considerentul (1000) (referitor la MSH) ale deciziei atacate, în care se încheie analiza condiționalității reducerilor acordate fiecărui OEM sau MSH, Comisia a apreciat în mod sistematic, mai întâi, că era necesar să se considere că cuantumul reducerilor sau al plăților efectuate de Intel acestor OEM sau MSH era de facto legat de condiția ca aceștia să se aprovizioneze de la Intel pentru toate nevoile lor de UCP‑uri x86, în continuare, că aceste reduceri sau aceste plăți îndeplineau condițiile stabilite de jurisprudența menționată în considerentele (920), (921) și (923) ale deciziei atacate pentru a fi calificate drept abuzive și, în sfârșit, că aceste reduceri sau aceste plăți aveau ca efect restrângerea libertății OEM sau a MSH de a‑și alege sursa de aprovizionare cu UCP‑uri x86 și împiedicarea altor concurenți să furnizeze UCP‑uri x86 acestor OEM sau MSH.

138    În sfârșit, în considerentul (1001) al deciziei atacate, în care se încheie analiza cuprinsă în secțiunea 4.2.2, intitulată „Natura și funcționarea reducerilor”, Comisia a considerat următoarele:

„Ținând seama de elementele de probă prezentate în secțiunile 4.2.2.2-4.2.2.6 [care privesc natura și funcționarea reducerilor pentru OEM și MSH] și de jurisprudența amintită în secțiunea 4.2.1 [și anume jurisprudența Hoffmann‑La Roche], se concluzionează că valoarea reducerilor consimțite de Intel pentru Dell, HP și NEC, din al patrulea trimestru al anului 2002 până în luna decembrie a anului 2005, era de facto legată de condiția ca acești clienți să se aprovizioneze exclusiv cu UCP‑uri x86 (Dell) sau, în segmente determinate, cvasiexclusiv (HP și NEC) de la Intel […] Reducerile și plățile în discuție constituie reduceri de fidelitate care îndeplinesc condițiile stabilite de jurisprudența relevantă pentru a fi calificate drept abuzive [a se vedea considerentele (920), (921) și (923)]. În plus, acestea au avut ca efect restrângerea libertății de alegere a producătorilor de echipamente originale informatice și, respectiv, a MSH.”

139    În al doilea rând, în ceea ce privește explicațiile furnizate de Comisie în înscrisurile sale în primă instanță și în ședința din 2020, Comisia a arătat, primo, la punctul 144 din memoriul în apărare, următoarele:

„Contrar celor afirmate de reclamantă […], din structura și din textul deciziei reiese că Comisia nu trebuie să dovedească în consecință efectele potențiale ale practicilor Intel. Considerentele (920)-(925) explică foarte clar rolul analizei AEC în cadrul deciziei [atacate], care nu lasă nicio îndoială cu privire la faptul că analiza din considerentele precedente stabilește, în lipsa unei justificări obiective, caracterul nelegal al reducerilor și al plăților de exclusivitate efectuate de Intel, întrucât constituie reduceri de fidelitate în sensul [jurisprudenței] Hoffmann‑La Roche și urmăresc un obiectiv anticoncurențial sau se înscriu într‑o strategie anticoncurențială. Pentru fiecare dintre aceste motive, în decizia [atacată] se concluzionează [în considerentul (925)] că nu era necesar să se dovedească efectul potențial de excludere al reducerilor și al plăților de exclusivitate efectuate de Intel pentru a se stabili că aceste practici erau contrare articolului 102 [TFUE].”

140    Secundo, la punctul 145 din memoriul în apărare, Comisia a subliniat că, „în decizia atacată [în considerentul (925)], se dispun[ea] în mod clar [că în aceasta] [erau] dovedite efectele potențiale ale reducerilor acordate de Intel doar pentru a se demonstra că aceste practici necesitau atenția [sa] specială”.

141    Tertio, la punctul 283 din memoriul în apărare, Comisia a arătat că, „contrar susținerilor reclamantei, nu avea obligația să demonstreze că reducerile de exclusivitate ale Intel erau în măsură să excludă un concurent la fel de eficient” și că, „[a]stfel cum se menționează în considerentele (925) și (926) ale deciziei [atacate], constatările [sale] […] cu privire la efectele potențiale ale reducerilor de exclusivitate ale Intel pe piață nu făceau parte din analiza juridică realizată pentru a stabili natura lor abuzivă, ci erau mai degrabă unul dintre factorii care [au] determin[at‑o] […] să concluzioneze că încălcarea necesita atenția sa specială”.

142    Quarto, la punctul 109 din duplică, Comisia a arătat că, „[a]stfel cum se arată în decizia [atacată], eforturile consacrate analizei [AEC] nu trebui[au] să fie considerate o indicație [că] intenționa să se îndepărteze de o jurisprudență de lungă durată cu privire la reducerile de fidelitate”.

143    În sfârșit, quinto, în ceea ce privește rata de acoperire, durata și cuantumul reducerilor, Comisia a subliniat mai întâi, la punctul 68 din duplică, faptul că „chestiunea invocată de Intel referitoare la durată nu [era] pertinentă în drept”, din moment ce, „[astfel, decizia în cauza Hoffmann‑La Roche nu a considerat durata drept un factor pertinent în vederea aprecierii [sale] […] a caracterului abuziv al comportamentului” evidențiat. În continuare, la punctul 166 din memoriul în apărare, Comisia a arătat că „argumentul reclamantei [potrivit căruia ar fi omis să țină seama de amploarea reducerilor] trec[ea] alături de țintă[,] [pentru motivul că,] astfel cum se afirm[ase] în considerentul (1620) [al deciziei atacate], nu amploarea reducerilor [era] pusă în discuție în decizie, ci exclusivitatea în schimbul căreia acestea [fuseseră] acordate, la fel ca obiectivul anticoncurențial pe care îl urmăreau”. În sfârșit, la punctele 169 și 170 din același memoriu, Comisia a arătat că, „[î]n cazul în care Intel [ar] intențion[a] să susțină că reducerile sale de exclusivitate nu [au] restrân[s] concurența decât pentru anumite tipuri [de UCP‑uri] x86, [s‑ar fi așteptat] mai degrabă să găsească asemenea afirmații în secțiunea cererii introductive consacrată cuantumului amenzilor”, din moment ce „niciun element din jurisprudența referitoare la reducerile de fidelitate nu indic[a] faptul că caracterul lor ilicit depinde[a] de împrejurarea că ele [ar] acoper[i] piața în ansamblu sau «doar» un segment al acesteia”.

144    Rezultă, așadar, din cuprinsul punctelor 134-143 de mai sus că Comisia a dedus din jurisprudența Hoffmann‑La Roche, primo, că reducerile în litigiu erau prin natura lor anticoncurențiale, astfel încât nu era necesar să demonstreze o capacitate de excludere pentru a constata o încălcare a articolului 102 TFUE. Secundo, deși decizia atacată conține o analiză suplimentară a capacității de excludere avută de reducerile menționate, Comisia a apreciat că, în temeiul acestei jurisprudențe, nu avea obligația să ia în considerare această analiză pentru a concluziona că aceste reduceri aveau un caracter abuziv. În sfârșit, tertio, întemeindu‑se tot pe aceeași jurisprudență, Comisia a considerat printre altele că este lipsit de pertinență un anumit număr de criterii pentru a stabili existența unui abuz.

145    Or, trebuie să se constate că această poziție nu este conformă cu jurisprudența Hoffmann‑La Roche, astfel cum a fost precizată de Curte la punctele 137-139 din hotărârea pronunțată în recurs. Prin urmare, este necesar să se considere că reclamanta și ACT susțin în mod întemeiat că, pornind de la premisa potrivit căreia, în esență, jurisprudența Hoffmann‑La Roche îi permitea să se limiteze la a constata că reducerile în litigiu încălcau articolul 102 TFUE pentru motivul că acestea erau prin natura lor abuzive, fără să țină seama în mod necesar de capacitatea acestor reduceri de a restrânge concurența pentru a concluziona că aveau caracter abuziv, Comisia a viciat decizia atacată printr‑o eroare de drept.

146    Desigur, Comisia a afirmat în considerentul (925) al deciziei atacate că a demonstrat deopotrivă că reducerile pe care Intel le acordase OEM, precum și plățile condiționate efectuate către MSH erau în măsură sau susceptibile să producă un efect de excludere, efectuând o analiză AEC, expusă în secțiunea 4.2.3 din decizia atacată, și ținând seama de elemente de probă calitative și cantitative, expuse în secțiunile 4.2.4 și 4.2.5 din aceeași decizie. Cu toate acestea, este necesar să se arate că din decizia atacată reiese că constatările efectuate în secțiunile 4.2.3-4.2.5 din decizia atacată nu erau considerate necesare pentru analiza juridică realizată în scopul stabilirii caracterului abuziv al practicilor Intel.

147    Din aceste observații rezultă că, în decizia atacată, Comisia a considerat că testul AEC nu era necesar pentru a aprecia caracterul abuziv al practicilor aplicate de Intel și pentru a concluziona că practicile respective aveau un caracter abuziv.

148    În această privință, trebuie respins argumentul invocat de Comisie în ședința din 2020, potrivit căruia, în esență, această concluzie s‑ar afla în contradicție cu faptul că, la punctul 143 din hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a afirmat că testul AEC a prezentat o importanță reală în aprecierea de către Comisie a capacității practicii reducerilor în discuție de a produce un efect de excludere a unor concurenți la fel de eficienți. Astfel, citit în lumina punctului 142 din hotărârea pronunțată în recurs, punctul 143 menționat trebuie interpretat în sensul că Curtea a constatat importanța testului AEC având în vedere dezvoltările detaliate și numărul de considerente consacrate testului în decizia atacată. În schimb, contrar celor susținute de Comisie, modul de redactare a punctului 143 din hotărârea pronunțată în recurs nu susține teza potrivit căreia, în esență, Curtea ar fi declarat că testul AEC a făcut parte dintre elementele pe care Comisia le considerase necesare pentru a concluziona că reducerile aveau un caracter abuziv.

149    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se admită argumentul potrivit căruia decizia atacată este viciată de o eroare de drept. Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 143 și 144 din hotărârea pronunțată în recurs, testul AEC a prezentat o importanță reală în aprecierea de către Comisie a capacității practicii de reduceri în cauză de a produce un efect de excludere a unor concurenți la fel de eficienți și, în aceste condiții, Tribunalul este obligat să examineze ansamblul argumentelor formulate de Intel în legătură cu acest test.

B.      Cu privire la argumentul potrivit căruia decizia atacată trebuie anulată pentru motivul că conține o analiză AEC viciată de numeroase erori

1.      Cu privire la întinderea controlului exercitat de Tribunal

150    Sistemul de control jurisdicțional al deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE constă într‑un control al legalității actelor instituțiilor prevăzut la articolul 263 TFUE (a se vedea Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia, C‑99/17 P, EU:C:2018:773, punctul 47 și jurisprudența citată). Întinderea acestui control se extinde la toate elementele deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE care fac obiectul unui control aprofundat asigurat de instanța Uniunii, în drept și în fapt, în lumina motivelor invocate de reclamant și ținând seama de toate elementele relevante prezentate de acesta din urmă (a se vedea Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia, C‑99/17 P, EU:C:2018:773, punctul 48 și jurisprudența citată). Este necesar să se amintească totuși că, în cadrul controlului de legalitate prevăzut la articolul 263 TFUE, instanțele Uniunii nu pot să substituie motivarea emitentului actului în cauză cu propria motivare (a se vedea Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 89 și jurisprudența citată).

151    Înainte de a examina temeinicia argumentului reclamantei, este necesar, pe de o parte, să fie expuse considerații generale referitoare la testul AEC și, pe de altă parte, să se amintească normele privind sarcina probei și nivelul probatoriu necesar.

2.      Considerații generale privind analiza AEC

152    Punctul de plecare al testului AEC, astfel cum a fost definit în considerentul (1003) și următoarele ale deciziei atacate și aplicat de Comisie în prezenta cauză, este că, ținând seama în special de natura produsului său, de imaginea mărcii și de profilul său, Intel era un partener comercial obligatoriu și că OEM ar fi cumpărat întotdeauna cel puțin o parte din nevoile lor de UCP‑uri de la Intel, independent de calitatea ofertei furnizorului alternativ. În consecință, numai în privința unei părți a pieței (denumită în continuare „partea disputabilă”) clienții erau dispuși și erau în măsură să își transfere aprovizionarea către acest furnizor alternativ. Din această calitate de partener comercial obligatoriu rezulta capacitatea Intel de a utiliza partea nedisputabilă ca un levier pentru reducerea prețului pe partea disputabilă a pieței.

153    Astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 141 din hotărârea inițială, testul AEC efectuat în decizia atacată pornește de la principiul că un concurent la fel de eficient, care caută să obțină partea disputabilă a comenzilor, până la momentul respectiv onorate de o întreprindere dominantă, trebuie să ofere o compensație clientului pentru reducerea de exclusivitate pe care ar pierde‑o dacă ar achiziționa o parte mai redusă decât cea definită prin condiția de exclusivitate sau de cvasiexclusivitate. Testul AEC urmărește să determine dacă concurentul la fel de eficient ca întreprinderea aflată în poziție dominantă, care suportă aceleași costuri ca și aceasta, poate să își mai acopere costurile în acest caz.

154    Testul AEC, astfel cum este aplicat în speță, stabilește prețul la care un concurent la fel de eficient ca Intel ar trebui să ofere propriile UCP‑uri x86 în vederea acordării unei compensații către un OEM pentru pierderea oricărei plăți de exclusivitate efectuate de Intel. Acest preț este denumit în testul AEC „preț efectiv” sau „PE”.

155    În principiu, partea din reducerile totale, pentru care un concurent la fel de eficient trebuie să ofere o compensație, cuprinde numai cuantumul reducerilor care este supus condiției de aprovizionare exclusivă, fiind excluse reducerile cantitative (denumită în continuare „partea condiționată” a reducerilor). Astfel cum reiese în special din considerentul (1460) al deciziei atacate, pentru a lua în considerare numai partea condiționată a unei plăți, testul AEC se referă, în speță, la prețul de vânzare mediu (denumit în continuare „PVM”), și anume prețul de catalog, după deducerea reducerilor condiționate.

156    Cu cât partea disputabilă și, în consecință, cantitatea de produse cu care furnizorul alternativ poate intra în concurență este mai mică, cu atât este mai mare probabilitatea ca plata de exclusivitate să aibă capacitatea de a exclude un concurent la fel de eficient. Astfel, dacă pierderea plăților efectuate de Intel către clientul său trebuie repartizată pe o cantitate redusă de produse oferite de furnizorul alternativ pe partea disputabilă, ea determină o reducere semnificativă a prețului efectiv. Acesta din urmă va fi, așadar, mai probabil inferior indicatorului costului viabil pentru Intel.

157    Prețul efectiv trebuie comparat cu indicatorul costului viabil pentru Intel. Indicatorul costului viabil pentru Intel adoptat în decizia atacată este cel al costului evitabil mediu (denumit în continuare „CEM”).

158    Astfel cum reiese în special din considerentul (1006) al deciziei atacate, se poate concluziona că un sistem de plăți de exclusivitate este capabil să blocheze accesul pe piață al concurenților la fel de eficienți atunci când prețul efectiv este mai mic decât CEM al Intel. În acest caz, este vorba despre un rezultat negativ al testului AEC. Dacă, în schimb, prețul efectiv este mai mare decât CEM, un concurent la fel de eficient trebuie să își poată acoperi costurile și, prin urmare, să fie în măsură să aibă acces pe piață. În acest caz, testul AEC conduce la un rezultat pozitiv.

159    În lumina acestor considerații generale trebuie să se examineze temeinicia argumentelor reclamantei potrivit cărora analiza AEC este viciată de numeroase erori.

3.      Cu privire la sarcina probei și la nivelul probatoriu necesar

160    Reclamanta se referă la jurisprudența instanțelor Uniunii și subliniază în special că cauzele de concurență au un caracter cvasipenal, ceea ce ar însemna că impun un nivel probatoriu ridicat și că se aplică prezumția de nevinovăție.

161    Astfel cum s‑a amintit la punctul 62 și următoarele din hotărârea inițială, potrivit articolului 2 din Regulamentul nr. 1/2003, în orice procedură de aplicare a articolului 102 TFUE, sarcina probei unei încălcări a acestui articol revine părții sau autorității care invocă încălcarea, și anume, în speță, Comisiei. În plus, potrivit unei jurisprudențe consacrate, existența unei îndoieli a instanței trebuie interpretată în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia de constatare a unei încălcări. Prin urmare, instanța nu poate concluziona în sensul că Comisia a dovedit existența încălcării în cauză corespunzător cerințelor legale dacă în percepția sa există încă un dubiu cu privire la acest aspect, în special în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii de aplicare a unei amenzi (Hotărârea din 8 iulie 2004, JFE Engineering și alții/Comisia, T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, EU:T:2004:221, punctul 177, și Hotărârea din 12 iulie 2011, Hitachi și alții/Comisia, T‑112/07, EU:T:2011:342, punctul 58).

162    Astfel, în această din urmă situație, este necesar să se țină seama de principiul prezumției de nevinovăție, care constituie un principiu general de drept al Uniunii, în prezent prevăzut la articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2012, E.ON Energie/Comisia, C‑89/11 P, EU:C:2012:738, punctul 72 și jurisprudența citată). Rezultă de asemenea din jurisprudența Curții că principiul prezumției de nevinovăție se aplică procedurilor referitoare la încălcări ale normelor de concurență aplicabile de către întreprinderi, proceduri care pot duce la pronunțarea unor amenzi sau penalități de întârziere (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2012, E.ON Energie/Comisia, C‑89/11 P, EU:C:2012:738, punctul 73 și jurisprudența citată).

163    Deși este necesară prezentarea de către Comisie a unor probe precise și concordante pentru a întemeia ferma convingere că încălcarea a fost săvârșită, este important să se sublinieze că nu trebuie în mod necesar ca fiecare dintre probele prezentate de Comisie să corespundă acestor criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocate de instituția respectivă, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerințe, astfel cum reține jurisprudența privind punerea în aplicare a articolului 101 TFUE (a se vedea Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Comisia/Keramag Keramische Werke și alții, C‑613/13 P, EU:C:2017:49, punctul 52 și jurisprudența citată). Acest principiu se aplică și în cauzele care privesc aplicarea articolului 102 TFUE (Hotărârea din 1 iulie 2010, AstraZeneca/Comisia, T‑321/05, EU:T:2010:266, punctul 477).

164    În ceea ce privește forța probantă a elementelor de probă reținute de Comisie, este necesar să se facă distincție între două situații.

165    Pe de o parte, atunci când Comisia constată o încălcare a normelor de concurență întemeindu‑se pe presupunerea că faptele stabilite nu pot fi explicate în alt mod decât în funcție de existența unui comportament anticoncurențial, instanța Uniunii va trebui să anuleze decizia în discuție atunci când întreprinderile în cauză invocă o argumentație care pune într‑o lumină diferită faptele stabilite de Comisie și care permite astfel înlocuirea explicației reținute de Comisie în vederea constatării existenței unei încălcări cu o altă explicație plauzibilă a faptelor. Astfel, nu se poate considera că, într‑o asemenea situație, Comisia a făcut dovada existenței unei încălcări a dreptului concurenței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 1984, Compagnie royale asturienne des mines și Rheinzink/Comisia, 29/83 și 30/83, EU:C:1984:130, punctul 16, și Hotărârea din 31 martie 1993, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, C‑89/85, C‑104/85, C‑114/85, C‑116/85, C‑117/85 și C‑125/85-C‑129/85, EU:C:1993:120, punctele 126 și 127).

166    Pe de altă parte, atunci când Comisia se întemeiază pe elemente de probă care sunt, în principiu, suficiente pentru a demonstra existența încălcării, nu este suficient ca întreprinderea în cauză să menționeze posibilitatea existenței unei împrejurări care ar putea afecta valoarea probantă a acestor elemente de probă pentru ca să revină Comisiei sarcina de a dovedi că această împrejurare nu a putut afecta valoarea probantă a acestora. Dimpotrivă, cu excepția cazurilor în care o asemenea probă nu ar putea fi prezentată de întreprinderea în discuție din cauza comportamentului Comisiei, revine întreprinderii în cauză sarcina de a stabili corespunzător cerințelor legale, pe de o parte, dacă împrejurarea pe care o invocă există și, pe de altă parte, că această împrejurare pune în discuție valoarea probantă a elementelor de probă pe care se întemeiază Comisia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2010, E.ON Energie/Comisia, T‑141/08, EU:T:2010:516, punctul 56 și jurisprudența citată).

4.      Cu privire la temeinicia argumentelor potrivit cărora decizia atacată ar fi viciată de numeroase erori referitoare la testul AEC

167    Reclamanta arată în esență că analiza AEC efectuată pentru toate OEM și pentru MSH conține numeroase erori, în special în ceea ce privește partea disputabilă, partea condiționată a reducerilor și CEM. Ea prezintă argumente generale pe care le precizează ulterior în raport cu fiecare OEM și cu MSH, pentru fiecare dintre cele trei componente sus‑menționate.

a)      Argumente generale cu privire la pretinsele erori referitoare la testul AEC aplicat Dell

168    În ceea ce privește testul AEC efectuat în raport cu reducerile acordate Dell, Intel arată în esență că Comisia săvârșește erori atunci când evaluează fiecare dintre cele trei elemente‑cheie ale testului AEC, și anume partea disputabilă, partea condiționată a reducerilor și costurile. Potrivit Intel, în majoritatea cazurilor, corectarea unei singure erori dintre acestea ar fi suficientă pentru a demonstra că îndeplinește criteriul testului AEC, chiar dacă celelalte erori nu ar fi corectate. Intel susține că Comisia selectează date pornind de la surse contradictorii pentru a înclina rezultatele în defavoarea sa și că exploatează documentele în mod selectiv și incoerent. Acest lucru ar fi evidențiat în special dacă se compară rezultatele analizei efectuate de Comisie în cadrul testului AEC cu faptele astfel cum s‑au produs în mod real atunci când Dell a început să se aprovizioneze de la AMD în anul 2006.

169    În plus, Intel afirmă că, în decizia atacată, Comisia admite că reducerile au îndeplinit testul AEC în cursul primelor patru trimestre vizate (între luna decembrie a anului 2002 și luna octombrie a anului 2003). În pofida acestui fapt, în considerentul (1281) al deciziei atacate, Comisia ar concluziona în mod inexplicabil că reducerile acordate de Intel „din luna decembrie a anului 2002 până în luna decembrie a anului 2005” erau „susceptibile să exercite sau chiar era probabil ca acestea să fi exercitat efecte de excludere anticoncurențiale”. Potrivit reclamantei, decizia atacată nici măcar nu ar încerca să explice sau să justifice această incoerență în raționamentul său.

170    Comisia susține în esență că decizia atacată evidențiază că reducerile de exclusivitate acordate Dell erau de natură să excludă un concurent la fel de eficient. Aceasta nu ar indica în special că reducerile consimțite de Intel pentru Dell îndeplineau analiza AEC între luna decembrie a anului 2002 și luna octombrie a anului 2003. Potrivit Comisiei, calculele Intel se întemeiau numai pe ipoteze optimiste care îi erau favorabile. Comisia susține că Intel nu a furnizat documente contemporane care să susțină afirmațiile sale privind partea disputabilă. În ceea ce privește evenimentele care au avut loc după ce Dell a anunțat că va începe, începând din luna mai a anului 2006, să se aprovizioneze parțial de la AMD, Comisia arată că acestea confirmă constatările potrivit cărora reducerile pe care Intel le‑a acordat Dell erau susceptibile să aibă un efect de excludere asupra unui concurent la fel de eficient ca Intel. Comisia afirmă de asemenea că scopul analizei AEC nu este de a furniza predicții cu privire la evoluția efectivă a pieței, ci de a determina gradul de stimulare economică creat de sistemele de reduceri într‑o situație teoretică.

1)      Cu privire la evaluarea părții disputabile

171    Decizia atacată a reținut o parte disputabilă de 7,1 % pentru analiza AEC referitoare la reducerile pe care Intel le acordase Dell. Potrivit Comisiei, această cifră rezultă dintr‑o foaie de calcul datând din luna ianuarie a anului 2004 (denumită în continuare „foaia de calcul din 2004”) pe care Dell i‑a furnizat‑o în cursul procedurii administrative. Comisia a subliniat în considerentele (1202)-(1208) ale deciziei atacate că foaia de calcul din 2004 cuprindea printre altele o analiză specifică a dimensiunii temporale a unui transfer de aprovizionări către AMD, în timp ce prezentările anterioare, dintre care una datează din 26 februarie 2003, intitulată „AMD Update – Dimension LOB”, iar cealaltă din 17 martie 2003, intitulată „AMD Update”, nu cuprindeau o asemenea analiză și, prin urmare, le înlăturase.

172    În considerentele (1209)-(1212) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că foaia de calcul din 2004 constituia un document intern al Dell de prezentare a unor ipoteze, în care relația dintre Dell și AMD putea să evolueze, cu o penetrare a AMD care creștea în diferitele segmente de activitate evaluate, această foaie de calcul trebuind să fie coroborată cu scrisoarea de însoțire din 18 aprilie 2007 pe care Dell a adresat‑o Comisiei, la care se referă nota de subsol 1542 din considerentul (1209) al deciziei atacate.

173    Decizia atacată a evidențiat în considerentele (1210)-(1213) că, la momentul elaborării foii de calcul din 2004, Dell avea în vedere o schimbare de furnizor al UCP‑urilor x86 pentru anumite segmente de produse fabricate. Potrivit deciziei atacate, ținând seama de estimarea volumului total în fiecare dintre aceste segmente, este posibil să se calculeze că partea totală a AMD în cursul celor patru ani în cauză, și anume anii fiscali 2005-2008, s‑ar ridica la 7,1 % în primul an și la 17,3 %, la 22,5 % și la 24,2 % în cursul următorilor trei ani. Comisia concluzionează că era astfel adecvat să se utilizeze o parte disputabilă de 7,1 % în vederea analizei testului AEC.

174    În considerentele (1214)-(1254) ale deciziei atacate, Comisia a înlăturat un anumit număr de argumente invocate de Intel cu privire la partea disputabilă, referitoare, în primul rând, la stabilirea datei de la care au început calculele în foaia de calcul din 2004, în al doilea rând, la prezentarea internă a Dell intitulată „MAID status review” din 17 februarie 2004 (denumită în continuare „prezentarea Dell din 17 februarie 2004”), în al treilea rând, la estimările interne ale Intel, în al patrulea rând, la transferul efectiv de către Dell al unei părți din nevoile sale de aprovizionare către AMD în anul 2006 și, în sfârșit, în al cincilea rând, la depozițiile unor cadre din conducerea Dell în cadrul procedurii contencioase private care a opus AMD și Intel în statul Delaware.

175    În considerentele (1255)-(1259) ale deciziei atacate, Comisia a efectuat o comparație între partea necesară și partea disputabilă. În esență, Comisia a considerat cifra de 7,1 % indicată în considerentul (1213) al deciziei atacate ca fiind un procent pertinent care trebuie aplicat în ceea ce privește partea disputabilă și l‑a comparat cu partea necesară ce reiese din tabelul nr. 22 cuprins în considerentul (1194) al deciziei atacate (denumit în continuare „tabelul nr. 22”). Comisia a apreciat astfel că, în cazul a 9 trimestre din 13, partea necesară era mai mare decât partea disputabilă. Comisia a observat că această concluzie nu era infirmată de utilizarea evaluării făcute de Intel a raportului dintre CEM și PVM, chiar dacă CEM era subestimat.

176    Comisia a amintit în continuare, în considerentul (1257) al deciziei atacate, că valoarea de 7,1 % acordată părții disputabile fusese stabilită pe baza estimărilor interne ale Dell realizate în luna ianuarie a anului 2004, și anume în anticiparea unei schimbări a furnizorului care ar fi putut avea loc cel mai devreme în cursul primului trimestru al exercițiului financiar 2005 al Dell, în timp ce partea necesară corespunzătoare era de 7,9 %. Comisia a arătat de asemenea, în considerentul (1258) al deciziei atacate, motivele pentru care, înainte de primul trimestru al exercițiului financiar 2005, era posibil ca partea disputabilă să fi fost mai mică de 7,1 %. Comisia a considerat astfel că diferența dintre partea necesară și partea disputabilă în cursul primelor trimestre ale perioadei pertinente putea fi inferioară celei care reieșea la prima vedere din cifrele cuprinse în tabelul nr. 22.

177    În considerentele (1260)-(1265) ale deciziei atacate, Comisia se referă la un anumit număr de factori de consolidare care, dacă ar fi incluși în analiză, ar consolida, potrivit deciziei atacate, capacitatea estimată a reducerilor de excludere. Potrivit deciziei atacate, acești factori constau în esență, în primul rând, în aceea că Dell a considerat în mod clar că orice pierdere de reduceri acordate de Intel ar fi de asemenea însoțită de o creștere a reducerilor consimțite de Intel pentru OEM concurenți ai Dell și, în al doilea rând, în aceea că estimarea părții disputabile nu ține seama de faptul că Dell achiziționa de la Intel și alte produse decât microprocesoarele UCP x86, în special chipseturi.

178    În sfârșit, în considerentele (1266)-(1280) ale deciziei atacate, Comisia a recurs la o metodă alternativă de calcul a părții disputabile.

179    Afirmațiile reclamantei privesc, pe de o parte, utilizarea foii de calcul din 2004 și aprecierea conținutului acesteia de către Comisie și, pe de altă parte, anumite alte elemente de probă care ar fi trebuit, în opinia sa, să servească drept bază pentru aprecierea părții disputabile.

180    În primul rând, potrivit reclamantei, Comisia nu își putea întemeia aprecierea părții disputabile pe un document de care Intel nu avea cunoștință. O asemenea abordare ar constitui o încălcare a principiului securității juridice. În plus, evaluarea părții disputabile pe baza foii de calcul din 2004 ar fi eronată, întrucât această cifră de 7,1 % s‑ar baza doar pe opt luni de vânzare a UCP‑urilor x86 produse de AMD și că analiza selectivă și incoerentă a foii de calcul din 2004 ar lipsi concluziile Comisiei de orice credibilitate. În sfârșit, reclamanta afirmă că, în decizia atacată, se admite că reducerile pe care Intel le‑a acordat Dell au îndeplinit testul AEC în cursul primelor patru trimestre vizate, și anume, între luna decembrie a anului 2002 și luna octombrie a anului 2003.

181    Reclamanta face trimitere, în ceea ce privește perioada luată în considerare în foaia de calcul din 2004, și la punctele 82-86 și 121-131 din raportul profesorului Shapiro din 4 ianuarie 2008, susținând că, în cazul în care Dell ar fi avut temeri că va suporta măsuri de represalii din partea Intel, în urma unui început de aprovizionare de la AMD, ar fi evitat să își comunice decizia de a recurge la un concurent și ar fi ținut secretă această decizie până în ultimul moment, după ce a încheiat un acord cu reclamanta cu privire la condițiile și la procentul reducerilor pentru trimestrul următor.

182    Potrivit reclamantei, punctele 82-86 din raportul profesorului Shapiro din 4 ianuarie 2008 subliniază importanța datei la care Dell a luat decizia de a cumpăra UCP‑urile x86 de la AMD, iar această dată este raportată la cea la care puteau avea loc în mod real primele livrări ale UCP‑urilor x86 de la AMD către Dell. Profesorul Shapiro s‑ar întemeia pe prezentarea Dell din 17 februarie 2004 pentru a arăta că aceste două date ar fi putut să se situeze la un interval de trei sau patru luni (în special luna februarie a anului 2004 pentru prima dată și luna iunie a anului 2004 pentru a doua). Potrivit profesorului Shapiro, ținând seama și de data reală a începerii aprovizionării cu UCP‑uri x86 de la AMD (și, prin urmare, de faptul că foaia de calcul din 2004 nu ar corespunde, în opinia sa, decât unei perioade de opt luni ale primului an indicat), partea disputabilă a Dell s‑ar situa mai degrabă la 10,65 %.

183    În al doilea rând, reclamanta arată în esență că evaluarea părții disputabile în decizia atacată este eronată din cauza respingerii în mod eronat de către Comisie a unor elemente de probă furnizate de cadrele din conducerea Dell care demonstrau că partea disputabilă era de departe superioară celei reținute de Comisie, între 12,5 % și 17,5 %, ca și a unor elemente de probă care demonstrau că Intel considera că partea disputabilă a Dell oscila între 15 % și 25 % și, în sfârșit, a elementelor de probă legate de transferul aprovizionărilor Dell către AMD în anul 2006.

184    Comisia răspunde în esență, în primul rând, că foaia de calcul din 2004 este mai fiabilă pentru a evalua partea disputabilă decât documentele prezentate de Intel, întrucât ar fi vorba despre un document contemporan al Dell care conține o analiză cantitativă minuțioasă și detaliată a transferului potențial al aprovizionărilor de UCP‑uri x86 ale acestei întreprinderi către AMD.

185    În memoriul în apărare, Comisia arată că analiza documentelor care datează din perioada cuprinsă între lunile mai și iulie ale anului 2006, așadar, după anunțarea transferului parțial al aprovizionărilor efectuate de Dell de la AMD, deși avea doar o pondere limitată în raport cu testul AEC efectuat în decizia atacată, confirmă că Intel se afla în poziția de a scădea reducerile acordate Dell imediat după anunțarea transferului parțial al aprovizionărilor sale la AMD, cu alte cuvinte cu patru luni înainte ca Dell să fi început să vândă produse echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD. Comisia mai arată că, deși este corect să se afirme că foaia de calcul din 2004 nu privea, pentru primul an, decât planuri de vânzări ale Dell pentru produse echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD care începeau după trecerea primelor patru luni ale anului 2004, Dell se aștepta totuși la o pierdere de 50 % din reduceri pentru întregul an 2004, care includea cele patru luni anterioare începutului vânzărilor.

186    Comisia susține de asemenea, la punctul 46 din observațiile sale principale, următoarele:

„[Î]n decizia atacată se estimează că perioada pertinentă pentru analiza AEC începe cel târziu atunci când Intel ar fi fost în poziția să suspende reducerile consimțite pentru clientul său. Motivul este simplu: atunci când clienții Intel au analizat avantajele și inconvenientele trecerii la AMD, au trebuit să ia în considerare întreaga perioadă în care această decizie ar avea consecințe financiare.”

187    În al doilea rând, potrivit Comisiei, Intel nu a furnizat niciun document care data din perioada faptelor pentru a‑și susține afirmația potrivit căreia aprecia că partea disputabilă se situa între 15 % și 25 %. Singurul document pe care Intel l‑a furnizat ar fi un document ad‑hoc redactat de unul dintre cadrele din conducerea sa în scopul desfășurării procedurii administrative și care conține informații care ar contrazice, cel puțin parțial, un document care datează din perioada faptelor și redactat de același cadru din conducerea Intel. Comisia afirmă că, pentru acest motiv, în decizia atacată nu se ia poziție cu privire la aspectul dacă aprecierea părții disputabile trebuia să se întemeieze pe așteptările întreprinderii dominante.

188    Este necesar să fie examinate mai întâi afirmațiile reclamantei întemeiate pe principiul securității juridice, iar apoi cele referitoare la foaia de calcul din 2004, pe care se întemeiază în esență calculul părții disputabile contestat de reclamantă.

i)      Cu privire la argumentele întemeiate pe principiul securității juridice

189    Reclamanta se prevalează de principiul securității juridice pentru a reproșa Comisiei că a stabilit partea disputabilă a Dell la 7,1 % întemeindu‑se pe foaia de calcul din 2004, comunicată Comisiei în anexa la scrisoarea de însoțire a Dell din 18 aprilie 2007, deși este vorba despre un document intern al Dell, care conținea elemente confidențiale de care nu avea cunoștință în perioada pertinentă, și anume din luna decembrie a anului 2002 până în luna decembrie a anului 2005.

190    În această privință, trebuie să se arate că, în Hotărârea din 14 octombrie 2010, Deutsche Telekom/Comisia (C‑280/08 P, EU:C:2010:603, punctele 198-202), Curtea a statuat că, pentru a evalua dacă practicile tarifare ale unei întreprinderi dominante pot elimina un concurent cu încălcarea articolului 102 TFUE, trebuie reținut un criteriu întemeiat pe costurile și pe strategia întreprinderii dominante înseși. Întrucât caracterul abuziv al practicilor tarifare în discuție în acea cauză rezulta din efectul lor de excludere a concurenților întreprinderii dominante, în consecință, Tribunalul a considerat, fără a săvârși o eroare de drept, că Comisia și‑a putut întemeia analiza privind caracterul abuziv al practicilor tarifare ale întreprinderii dominante numai pe baza tarifelor și a costurilor acesteia. Întrucât un asemenea criteriu permitea să se verifice dacă întreprinderea dominantă însăși ar fi fost în măsură să își ofere serviciile cu amănuntul către abonați altfel decât în pierdere, dacă ar fi fost obligată în prealabil să plătească propriile prețuri cu ridicata pentru serviciile intermediare de acces la bucla locală, acesta era adecvat pentru a se determina dacă practicile tarifare ale reclamantei aveau un efect de excludere a concurenților prin comprimarea marjei acestora. Curtea a statuat că asemenea abordare era cu atât mai justificată cu cât, astfel cum precizase în esență Tribunalul la punctul 192 din Hotărârea din 10 aprilie 2008, Deutsche Telekom/Comisia (T‑271/03, EU:T:2008:101), era conformă și cu principiul general al securității juridice, din moment ce luarea în considerare a costurilor întreprinderii dominante îi permitea acesteia, având în vedere răspunderea specială care îi revine în temeiul articolului 102 TFUE, să aprecieze legalitatea propriilor comportamente, întrucât, deși o întreprindere dominantă cunoaște propriile costuri și tarife, aceasta nu le cunoaște, în principiu, pe cele ale concurenților săi.

191    Această jurisprudență a fost precizată în Hotărârea din 17 februarie 2011, TeliaSonera Sverige (C‑52/09, EU:C:2011:83, punctele 41-46). La punctele 45 și 46 din această hotărâre, Curtea a statuat că nu se putea exclude că prețurile și costurile concurenților pot fi pertinente în cadrul examinării practicii tarifare în discuție. Potrivit Curții, un asemenea caz s‑ar regăsi atunci când structura costurilor întreprinderii dominante nu poate fi identificată cu exactitate din motive obiective sau atunci când serviciul oferit concurenților constă în simpla utilizare a unei infrastructuri al cărei cost de producție a fost deja amortizat, astfel încât accesul la o asemenea infrastructură nu mai reprezintă un cost pentru întreprinderea dominantă, comparabil din punct de vedere economic cu costul pe care concurenții săi trebuie să îl suporte pentru a avea acces la aceasta sau și atunci când condițiile de concurență specifice pieței o impun, de exemplu, ca urmare a faptului că nivelul costurilor întreprinderii dominante depinde tocmai de intensitatea concurenței la care este supusă. Astfel, în cadrul aprecierii caracterului abuziv al unei practici tarifare care conduce la comprimarea marjelor, este necesar să se ia în considerare, în principiu și cu prioritate, prețurile și costurile întreprinderii dominante în cauză pe piața prestațiilor cu amănuntul. Numai în cazul în care, ținând seama de împrejurări, nu este posibil să se facă referire la aceste prețuri și la aceste costuri trebuie să se examineze cele ale concurenților pe aceeași piață (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2018, Deutsche Telekom/Comisia, T‑827/14, EU:T:2018:930, punctul 165).

192    Chiar dacă se presupune că această jurisprudență, dezvoltată în cauze referitoare la practici de prețuri de ruinare sau de comprimare a marjelor, poate fi transpusă în prezentul litigiu în vederea stabilirii părții disputabile în cadrul testului AEC aplicat unor practici de reduceri tarifare, argumentele formulate de Intel nu pot fi admise.

193    Astfel, reiese din jurisprudența citată la punctul 191 de mai sus că principiul potrivit căruia examinarea caracterului abuziv al unui comportament trebuie să se întemeieze cu prioritate pe datele cunoscute ale întreprinderii dominante are o excepție atunci când nu este posibil, ținând seama de împrejurări, să se întemeieze pe datele respective și trebuie să se întemeieze în acest caz pe date cunoscute de alți operatori economici.

194    În speță, Intel arată că, în perioada pertinentă, apreciază că partea disputabilă a Dell se situa între 15 % și 25 % „și că documentele Dell care datează din perioada faptelor corespund[eau] acestei estimări, confirmată de” declarația lui I1, responsabilul din cadrul Intel al relației cu Dell în perioada faptelor, din 21 decembrie 2007 (denumită în continuare „declarația lui I1 din 21 decembrie 2007”).

195    În această privință, trebuie să se arate că declarația lui I1 din 21 decembrie 2007 a fost făcută de un reprezentant al reclamantei și urmărește să atenueze răspunderea acesteia pentru încălcarea constatată. Declarația respectivă are, așadar, o valoare probantă scăzută și, cel puțin, mai mică decât cea a probelor scrise prezentate în cadrul procedurii administrative sau în fața Tribunalului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2008, Lafarge/Comisia, T‑54/03, nepublicată, EU:T:2008:255, punctul 379).

196    În ceea ce privește „documentele Dell care datează din perioada faptelor” la care se referă reclamanta, acestea constau într‑un document intern al Dell, și anume un e‑mail de la D1, datat 10 noiembrie 2005 (denumit în continuare „e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005”), care se prezintă ca probă depusă la 18 februarie 2009 și de care Intel nu pretinde că a avut cunoștință în perioada pertinentă, precum și în declarații ale D3 date la 11 februarie 2009 în cadrul procedurii contencioase private dintre Intel și AMD în statul Delaware, care sunt, așadar, ulterioare perioadei pertinente.

197    Reiese din cele de mai sus că, în susținerea afirmațiilor sale potrivit cărora ar avea cunoștință de anumite estimări ale părții disputabile a Dell, la care s‑ar fi putut referi pentru a evalua legalitatea practicilor sale în perioada pertinentă, singurul element pertinent de care se prevalează reclamanta constă într‑o declarație a unuia dintre cadrele din conducerea sa care vizează atenuarea răspunderii acesteia în încălcarea constatată.

198    Așa cum arată în mod întemeiat Comisia, reclamanta nu prezintă în fața Tribunalului nicio probă scrisă care ar privi o estimare a părții disputabile a Dell de care ar fi avut cunoștință în perioada pertinentă. Astfel, pentru a susține conținutul declarației menționate la punctul 197 de mai sus, reclamanta se întemeiază pe documente interne ale Dell sau pe declarații ale unui cadru din conducerea Dell, deși nu s‑a dovedit că aceasta avea cunoștință de ele în perioada pertinentă.

199    Rezultă că, dacă, în speță, ar fi necesar, astfel cum susține Intel, să aplice principiul securității juridice pentru a determina partea disputabilă a Dell, Comisia ar avea obligația de a se întemeia numai pe o declarație dată de un reprezentant al reclamantei și care vizează să atenueze răspunderea acesteia pentru încălcarea constatată, fără a se putea întemeia pe documente interne ale Dell, dintre care unele sunt, de altfel, pertinente a priori în opinia reclamantei, întrucât ea însăși este cea care le invocă pentru a susține temeinicia declarației respective.

200    Prin urmare, fără să se admită că ar fi suficient ca un reprezentant al întreprinderii dominante să facă anumite declarații dezincriminatoare în cadrul procedurii administrative pentru ca acea întreprindere să fie exonerată de orice răspundere, este necesar să se statueze că, în împrejurările speței, Comisia nu avea obligația să se întemeieze numai pe elementele care se raportează la datele cunoscute de Intel în perioada pertinentă și că putea ține seama de alte elemente care se raportează la date cunoscute de alți operatori economici, în speță documente interne ale Dell.

201    Astfel, argumentele reclamantei întemeiate pe principiul securității juridice, prin intermediul cărora reproșează Comisiei că s‑a întemeiat mai degrabă pe foaia de calcul din 2004, de care nu avea cunoștință în perioada pertinentă, decât pe propriile estimări ale părții disputabile contemporane perioadei pertinente, trebuie respinse.

ii)    Cu privire la evaluarea părții disputabile la 7,1 %

202    Reclamanta arată că Comisia a săvârșit o eroare întemeindu‑se numai pe foaia de calcul din 2004 pentru a evalua partea disputabilă a Dell la 7,1 % prin faptul că a respins nejustificat alte documente sau elemente care au o forță probantă superioară din care este posibil să se deducă o parte disputabilă mai ridicată.

203    În primul rând, reclamanta se întemeiază pe mai multe elemente de probă pentru a contesta partea disputabilă de 7,1 % reținută de Comisie.

204    Primo, Intel invocă e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005, în care acesta din urmă i‑a comunicat lui D3, [confidențial], și lui D4, la momentul respectiv [confidențial], că „ipotezele prezentate în cadrul proiectului MAID în cursul primelor 6-12 luni prevedeau […] un transfer de aproximativ 25 % din volumul nostru total” în favoarea AMD. Proiectul MAID era unul dintre programele concrete în care Dell a intenționat să orienteze o parte din achizițiile sale către AMD. Intel afirmă că, pe baza calculelor efectuate în raportul profesorului Salop și al Dr. Hayes din 22 iulie 2009 (denumit în continuare „raportul Salop‑Hayes”), proiecția în volum de 25 % din nevoile Dell conduce la o parte disputabilă de 17,5 % pentru primul an (sau de 12,5 %, dacă este utilizată abordarea Comisiei pe care reclamanta o consideră nerezonabilă).

205    Secundo, Intel invocă un e‑mail intern al Dell, de la D5 către D1, din 9 martie 2004 (denumit în continuare „e‑mailul de la D5 din 9 martie 2004”), care viza o altă ipoteză, și anume un transfer al aprovizionărilor Dell către AMD pentru 25 % din volumul total al nevoilor sale de UCP‑uri x86 „în 90 de zile”.

206    Tertio, reclamanta se întemeiază pe declarația lui I1 din 21 decembrie 2007 pentru a afirma că, în perioada pertinentă pentru acordarea de reduceri în favoarea Dell, estimările sale interne privind partea disputabilă a nevoilor Dell de UCP‑uri x86 se situau între 15 % și 25 %. În această declarație, I1 scrie că, în perioada menționată, „credea că, dacă Dell s‑ar orienta către AMD în calitate de al doilea furnizor, ar cumpăra probabil 15 %-25 % din UCP‑urile sale x86 de la AMD în primul an și între un sfert și o treime din microprocesoarele sale la orizontul celui de al treilea an de la lansare”.

207    Comisia susține, primo, în ceea ce privește e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005, că, pentru a evalua partea disputabilă, acesta este mai puțin fiabil decât foaia de calcul din 2004, întrucât ar fi vorba despre un rezumat schematic al amintirilor pe care le avea D1 cu privire la programul MAID, redactat la doi ani după producerea faptelor. În schimb, foaia de calcul din 2004 ar evalua partea potențială din achizițiile efectuate de Dell care putea fi transferată către AMD, linie de produse cu linie de produse și segment cu segment, în contextul proiectului MAID pe care Dell îl desfășura în acea perioadă. În plus, Comisia susține, la punctele 287-290 din memoriul în apărare, făcând trimitere și la anexa B.31 la acesta, că a demonstrat că afirmația Intel potrivit căreia e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005 respinge estimarea de 7,1 % a părții disputabile, astfel cum a fost prezentată în decizia atacată, se bazează pe calcule ipotetice care se întemeiază pe scenarii speculative de „creștere în intensitate” a achizițiilor de la AMD favorabile Intel. În pofida faptului că acest e‑mail menționează o perioadă de creștere a cotei de UCP‑uri x86 provenite din alte surse decât Intel, în speță AMD, cuprinsă între 6 și 12 luni, Intel nu ar fi efectuat niciun calcul previzional pentru această din urmă ipoteză, și anume pentru o creștere în intensitate lentă, de 12 luni. Mai mult, potrivit Comisiei, în ipotezele de calcul al Intel, nivelul de plecare al creșterii s‑ar fi situat la 5 % în loc de 0 %, fără nicio logică în stare să justifice o asemenea creștere discontinuă și bruscă. La punctul 198 din duplică, Comisia susține, făcând trimitere la anexa D.9, că argumentele invocate în replică, potrivit cărora calculele Intel nu erau denaturate, sunt nefondate și se întemeiază pe denaturări grave ale datelor reale.

208    Astfel, potrivit Comisiei, scenariile care figurează în e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005, mai puțin favorabile Intel, ar fi trecute sistematic sub tăcere. Prin faptul că integrează și ipotezele care nu sunt favorabile anumitor tipuri de scenarii, rezultă, în opinia sa, că partea disputabilă care decurge din datele conținute în e‑mailul menționat de la D1 este cuprinsă între 5,6 % și 10,4 %. Această valoare ar fi coerentă cu cifra de 7,1 % care figurează în decizia atacată, ce s‑ar întemeia pe date mai precise.

209    Secundo, Comisia arată că, deși Intel afirmă că a crezut că Dell ar cumpăra între 15 % și 25 % din nevoile sale de UCP‑uri x86 de la AMD în cursul primului an, astfel cum s‑ar explica în detaliu în considerentele (1231)-(1238) ale deciziei atacate, Intel nu ar fi furnizat niciun document contemporan care să susțină aceste afirmații. Potrivit Comisiei, Intel s‑ar întemeia în această privință numai pe un document ad‑hoc redactat de unul dintre cadrele sale de conducere, I1, în vederea desfășurării procedurii administrative și care conține informații care ar contrazice, cel puțin cu privire la un aspect, un document contemporan pe care îl redactase. În opinia Comisiei, acest document nu poate fi acceptat, așadar, ca probă credibilă în ceea ce privește estimările interne ale Intel referitoare la partea disputabilă.

210    În considerentele (1251) și (1252) ale deciziei atacate, Comisia a constatat, în ceea ce privește e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005, în esență, că cifra indicată evidenția mai degrabă o aspirație decât o estimare rezonabilă și reală. În plus, nu ar fi fost posibil să se determine exact punctul de plecare al lansării produselor în discuție. Comisia amintește că punctul de plecare pertinent al perioadei de un an examinate în analiza concurentului la fel de eficient este data la care Intel putea începe să reacționeze la schimbarea furnizorului de către Dell. Această dată era, potrivit deciziei atacate, anterioară datei efective a primelor vânzări de către Dell de calculatoare echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD.

211    În considerentele (1233)-(1236) ale deciziei atacate, Comisia afirmă că credibilitatea declarației lui I1 din 21 decembrie 2007, care ar fi fost pregătită doar pentru procedura administrativă, este atenuată din cauză, pe de o parte, că Intel nu a putut să o coroboreze cu elemente de probă care datează din perioada faptelor și, pe de altă parte, că aceasta conține, cu privire la alt aspect, referitor la reacția Intel în situația în care Dell își înceta aprovizionarea exclusivă de la aceasta, informații care sunt în contradicție cu o prezentare a lui I1 din 10 ianuarie 2003, intitulată „Dell F1H’04 MCP”.

212    În considerentul (1237) al deciziei atacate, Comisia arată de asemenea că Intel însăși îi atrăsese atenția asupra faptului că „D1 a mărturisit că AMD nu era o opțiune viabilă pentru Dell la începutul anului 2003”. Comisia continuă, arătând că „Intel [încerca], așadar, să [o] determine […] să concluzioneze în același timp că AMD nu constituia o opțiune viabilă pentru Dell la începutul anului 2003 și că Dell putea să se aprovizioneze de la AMD în proporție de 15 %-25 % în primul an, pe baza a două declarații ale I1 și D1, care nu erau contemporane”.

213    Trebuie să se arate de la bun început că, în mod contrar celor susținute de Intel, documentele de care aceasta se prevalează nu au, în sine, o valoare probantă superioară celei a foii de calcul din 2004.

214    Mai întâi, în aceeași măsură ca și e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005 și e‑mailul de la D5 din 9 martie 2004, foaia de calcul din 2004 este o probă scrisă internă a Dell, întocmită în perioada pertinentă și referitoare la cererea de UCP‑uri x86 pe care acest OEM intenționa să o transfere la AMD.

215    În continuare, Intel arată că documentele de care se prevalează au fost redactate de cadre superioare din conducerea Dell, că D1 a confirmat sub jurământ, în procedura contencioasă privată dintre Intel și AMD în statul Delaware, conținutul e‑mailului său din 10 noiembrie 2005 și că D3, în cadrul aceleiași proceduri, a declarat că nu avea niciun motiv să aibă îndoieli cu privire la exactitatea afirmațiilor lui D1.

216    Cu toate acestea, din jurisprudență reiese că răspunsurile date în numele unei întreprinderi ca atare prezintă o credibilitate care o depășește pe cea pe care ar putea să o aibă răspunsul dat de un membru al personalului său ori de unul dintre cadrele sale de conducere, indiferent de experiența sau de opinia personală a celui din urmă (a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2004, JFE Engineering și alții/Comisia, T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, EU:T:2004:221, punctul 205 și jurisprudența citată).

217    Astfel, Comisia susține în mod întemeiat că foaia de calcul din 2004 are o valoare probantă superioară documentelor sau declarațiilor unor cadre superioare din conducerea Dell, de care se prevalează Intel.

218    Comisia se prevalează deopotrivă în mod întemeiat de caracterul precis și detaliat al informațiilor care figurează în foaia de calcul din 2004, aceste caracteristici fiind, în principiu, susceptibile să confirme valoarea probantă a unui document (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 aprilie 1999, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, T‑305/94-T‑307/94, T‑313/94-T‑316/94, T‑318/94, T‑325/94, T‑328/94, T‑329/94 și T‑335/94, EU:T:1999:80, punctul 593).

219    Nu este mai puțin adevărat că elementele de probă de care se prevalează Intel nu sunt totuși lipsite de orice valoare probantă.

220    Este necesar să fie apreciate elementele de probă care constau, mai întâi, în evaluări ale părții disputabile a Dell, și anume evaluări efectuate de D1 și D5, în continuare, în declarații ale unor cadre din conducerea Dell în cadrul procedurii contencioase private dintre Intel și AMD în statul Delaware și, în sfârșit, într‑un document care este declarația lui I1 din 21 decembrie 2007.

221    Primo, din e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005 reiese că „ipotezele prezentate în cadrul proiectului MAID în cursul primelor 6-12 luni prevedeau […] un transfer de aproximativ 25 % [din] volumul total” al aprovizionărilor efectuate de Dell în favoarea AMD. În ceea ce privește criticile Comisiei referitoare la fiabilitatea obiectivă a e‑mailului de la D1 din 10 noiembrie 2005, este necesar să se constate, mai întâi, că expeditorul său, D1, era [confidențial] în perioada faptelor. În continuare, acest e‑mail a fost redactat în perioada pertinentă. În sfârșit, conținutul său este suficient de clar și privește tocmai partea disputabilă în perioada faptelor. Având în vedere aceste elemente, trebuie să se țină seama de el și să i se acorde o reală pertinență, credibilitatea sa nefiind diminuată de faptul că este vorba despre un rezumat schematic al amintirilor lui D1.

222    Secundo, contrar celor arătate de Comisie în considerentul (1251) al deciziei atacate, afirmația potrivit căreia „cifra de 25 % care ar urma să fie atinsă la sfârșitul unei perioade cuprinse între 6 și 12 luni [menționată în e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005]” părea „o aspirație”, iar nu „o estimare rezonabilă reală”, privea, în realitate, astfel cum susține în mod întemeiat reclamanta, un alt element de probă, și anume e‑mailul de la D5 din 9 martie 2004, și viza o altă ipoteză, cu alte cuvinte un transfer al aprovizionărilor efectuate de Dell către AMD pentru 25 % din volumul total al nevoilor sale de UCP‑uri x86 „în 90 de zile”. Astfel, numai în acest din urmă mesaj sunt menționați termenii „aspiration” (aspirație) sau „planning guidelines” (orientări privind planificarea).

223    În plus, în ceea ce privește e‑mailul de la D5 din 9 martie 2004, este necesar de asemenea să se constate că, chiar dacă se ia în considerare faptul că un transfer al aprovizionărilor deosebit de rapid la AMD pentru 25 % din volumul total al nevoilor Dell de UCP‑uri x86, „în 90 de zile”, era menționat doar ca aspirație, acest lucru demonstrează deja că o asemenea ipoteză putea fi invocată într‑o discuție internă a Dell, cel puțin cu titlu de motivare sau de planificare specifică, care trebuie apreciată ca fiind un indiciu suplimentar al unei posibilități a unei părți disputabile mai degrabă ridicate. Această concluzie este cu atât mai adevărată cu cât e‑mailul respectiv este doar cu câteva luni ulterior foii de calcul din 2004 și cu cât, asemenea e‑mailului de la D1 din 10 noiembrie 2005, evocă un transfer de aproximativ 25 % din cererea Dell în favoarea AMD.

224    Tertio, în procedura contencioasă privată dintre Intel și AMD în statul Delaware, D1 a confirmat că presupunea, în cadrul proiectului MAID, că, în cursul primelor 6-12 luni, transferul cererii către AMD ar privi aproximativ 25 % din volumul de UCP‑uri x86, iar D3 a declarat că nu avea niciun motiv să aibă îndoieli cu privire la exactitatea afirmațiilor lui D1.

225    Astfel, declarațiile date de cadrele din conducerea Dell în procedura contencioasă privată dintre Intel și AMD în statul Delaware tocmai confirmă ipoteza potrivit căreia, în cadrul proiectului MAID, în cursul primelor 6-12 luni, transferul cererii Dell către AMD putea privi aproximativ 25 % din volumul de UCP‑uri x86.

226    Quarto, este necesar să fie evaluată și declarația lui I1 din 21 decembrie 2007. În ceea ce privește criticile Comisiei din decizia atacată în privința sa, acestea fac parte din trei categorii, fiind întemeiate pe faptul că, prima, ar fi pregătită numai pentru procedura administrativă, a doua, nu ar fi fost confirmată de alte elemente de probă care datează din perioada faptelor și, a treia, ar conține anumite contradicții în raport cu o prezentare a lui I1 din 10 ianuarie 2003 adresată Dell (a se vedea punctul 211 de mai sus).

227    În această privință, mai întâi, este adevărat că, așa cum reiese din cuprinsul punctului 195 de mai sus, declarația lui I1 din 21 decembrie 2007 a fost făcută de un reprezentant al reclamantei și urmărește să atenueze răspunderea acesteia pentru încălcarea constatată, astfel încât are, în sine, o valoare probantă scăzută.

228    Nu este mai puțin adevărat că declarația lui I1 din 21 decembrie 2007 a fost efectuată sub jurământ și că I1 era, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 1 din declarația menționată, [confidențial], începând cu anul 1999. Ca urmare a funcțiilor și a vechimii sale în cadrul Intel, I1 trebuia să aibă deplină cunoștință de elementele principale privind relația cu Dell, inclusiv problema părții disputabile previzibile pentru perioada pertinentă.

229    În continuare, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 221-223 de mai sus, unele documente interne ale Dell care se încadrează în perioada pertinentă confirmă declarația lui I1 din 21 decembrie 2007, în sensul că transferul cererii Dell către AMD ar fi putut privi până la 25 % din volumul de UCP‑uri x86. Cel puțin, declarația menționată, în măsura în care evocă un volum de UCP‑uri x86 cuprins între 15 % și 25 %, atestă, la fel ca documentele menționate, că transferul cererii Dell către AMD putea fi superior volumului de 7 % care figurează în foaia de calcul din 2004.

230    În ceea ce privește pretinsele contradicții care țin de logica economică a transferului către AMD, invocate de Comisie, sau chiar contradicții în afirmațiile lui I1, este necesar să se arate că acesta precizează, în prezentarea sa din 10 ianuarie 2003, care este raportul dintre Intel și Dell, subliniind în special că trebuia să se procedeze astfel încât Dell să înțeleagă particularitatea acestei relații, în cazul în care întreprinderea menționată ar intenționa să treacă la AMD. Așa cum subliniază în mod întemeiat Comisia în considerentele (1235) și (1236) ale deciziei atacate, acest pasaj din prezentarea menționată poate părea a fi în contradicție cu punctul 4 din declarația lui I1 din 21 decembrie 2007 privind lipsa oricărei condiționalități a reducerilor propuse de Intel. Totuși, spre deosebire de consecințele pe care Comisia le deduce din aceasta, trebuie să se constate că, în măsura în care contradicția privește un alt element din declarația lui I1 din 21 decembrie 2007 decât cel pertinent pentru aprecierea părții disputabile, din această împrejurare nu se poate deduce că declarația menționată este lipsită de orice valoare probantă în ansamblu și, așadar, inclusiv în măsura în care privește partea disputabilă.

231    Trebuie să se adauge că declarația lui I1 din 21 decembrie 2007, potrivit căreia orice aprovizionare potențială a Dell de la AMD cu UCP‑uri x86 ar avea o dimensiune importantă, având în vedere costurile, complexitatea sporită și resursele suplimentare în inginerie, în asistență și în vânzare legate de adăugarea de platforme AMD, nu este nici ilogică, nici contradictorie. Din declarația lui I1 din 21 decembrie 2007 reiese că acesta s‑a străduit să ofere o vedere de ansamblu obiectivă, din moment ce arată deopotrivă că aprecia că probabilitatea unui transfer parțial al aprovizionărilor Dell către AMD era doar „redusă” în perioada pertinentă. În schimb, I1 explică în mod clar în declarația sa că, pentru motivele sus‑menționate, în cazul în care Dell ar trebui să considere AMD ca fiind a doua sursă de aprovizionare cu UCP‑uri x86, această estimare s‑ar fi efectuat în mod necesar pentru 15 %-25 % din nevoile sale.

232    Nu se poate exclude posibilitatea ca, în perioada pertinentă, Dell să fi avut în mod real intenția să se aprovizioneze parțial cu UCP‑uri x86 de la AMD. Astfel, din mai multe elemente din dosar, inclusiv din foaia de calcul din 2004, reiese că Dell intenționa și analiza în mod regulat în intern, pe întreaga perioadă pertinentă, posibilitatea unei tranziții parțiale către AMD. Este necesar să se arate de asemenea că mărturia lui D1, menționată la punctul 212 de mai sus, potrivit căreia AMD nu era o opțiune viabilă pentru Dell, nu privea decât anul 2003. Or, Comisia însăși a subliniat, în special în considerentul (1258) al deciziei atacate, că nu se putea exclude ca partea disputabilă a Dell să varieze în timp, aceasta putând în special să crească în final din cauza faptului că consumatorii se obișnuiau în timp cu UCP‑urile x86 produse de AMD. Prin urmare, nu se poate considera că situația privind partea disputabilă a Dell în anul 2003 trebuia în mod necesar să fie identică cu cea din anii 2004 și 2005. În aceste împrejurări, declarația lui I1 din 21 decembrie 2007, care este confirmată de elementele de probă menționate la punctele 221 și 222 de mai sus, trebuie considerată deopotrivă ca fiind fiabilă, în măsura în care privește partea disputabilă a Dell.

233    Prin urmare, din e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005, din e‑mailul de la D5 din 9 martie 2004, din declarațiile date de cadrele din conducerea Dell în cursul procedurii contencioase private dintre Intel și AMD în statul Delaware, precum și din declarația lui I1 din 21 decembrie 2007, care, considerate împreună, se coroborează unele cu altele, reiese că, în cursul anului 2005, transferul cererii Dell către AMD putea privi până la 25 % din volumul de UCP‑uri x86, iar nu 7 %, astfel cum reiese din foaia de calcul din 2004.

234    Rezultă că elementele de probă de care se prevalează Intel conduc la punerea la îndoială a faptului că partea disputabilă a Dell trebuia să fie evaluată numai dacă se pornea de la foaia de calcul din 2004, care menționa un transfer al cererii Dell către AMD pentru un volum de 7 % pentru anul 2005, pe baza căruia Comisia a dedus că partea disputabilă era de 7,1 %.

235    Concluzia la care ajunge Tribunalul nu poate fi infirmată de analizele economice prezentate de Comisie în fața Tribunalului în anexa B.31, care ilustrează argumentele sale invocate la punctul 290 din memoriul în apărare, și la punctele 196 și 199 din duplică, ce fac trimitere la anexa D.9, prin care urmărește să demonstreze că, chiar dacă se presupune că este necesară calcularea părții disputabile pornind de la înscrisurile menționate la punctul 233 de mai sus, din aceasta nu se poate deduce o parte disputabilă cuprinsă între 12,5 % și 17,5 %, astfel cum susține Intel.

236    Astfel, Tribunalul nu poate ține seama de aceste analize suplimentare, prezentate pentru prima dată în cursul procedurii în fața sa, pentru a confirma testul AEC cuprins în decizia atacată fără a substitui motivarea Comisiei care figurează în decizia menționată cu propria motivare. Or, jurisprudența citată la punctul 150 de mai sus interzice Tribunalului să efectueze o asemenea substituire de motive.

237    În rest, trebuie să se adauge că chiar analizele economice prezentate de Comisie în fața Tribunalului evidențiază, cel puțin în una dintre ipotezele previzibile întemeiate pe analiza e‑mailului de la D1 din 10 noiembrie 2005, o parte disputabilă de 10,4 %.

238    Comisia arată în această privință în înscrisurile sale că scala cuprinsă între 5,6 % și 10,4 % ca parte disputabilă care ține de analiza nepărtinitoare a e‑mailului de la D1 din 10 noiembrie 2005 corespundea rezultatului foii de calcul din 2004, care prevedea 7,1 %.

239    O asemenea concluzie nu poate fi acceptată, în măsura în care rezultatul testului AEC ar putea varia după cum partea disputabilă de care se ține seama este de 7,1 % sau de 10,4 %. Astfel, în special în considerentele (1255)-(1259) ale deciziei atacate, previziunea părții disputabile este comparată ulterior cu partea necesară indicată în tabelul nr. 22, în care numai ultimele trei trimestre prezintă cifre care depășesc 10,4 %. Or, niciun element obiectiv nu permite înlăturarea vreuneia dintre ipotezele care pot fi avute în vedere în raport cu e‑mailul de la D1 din 10 noiembrie 2005, pe scara cuprinsă între 5,6 % și 10,4 % ca parte disputabilă, sau să se concluzioneze că una dintre ele era mai probabilă decât alta. În aceste împrejurări, rămâne o îndoială cu privire la procentajul care poate fi consacrat definitiv ca fiind cel al părții disputabile pentru Dell și, în special, cu privire la faptul că acesta trebuia să fie stabilit la 7,1 %.

240    În al doilea rând, Intel arată în esență că observațiile care pot fi deduse din transferul cererii Dell către AMD demonstrează că partea disputabilă a Dell putea fi mai mare de 7,1 %.

241    Comisia susține că transferul aprovizionărilor Dell către AMD în anii 2006 și 2007 nu are decât un interes limitat pentru examinarea situației în perioada pertinentă, că ar trebui cel puțin să fie reajustați anumiți parametri de calcul, în special nivelul reducerilor din cursul anului 2006, că a efectuat, cu titlu subsidiar, un test AEC în decizia atacată, ținând seama de situația din anii 2006 și 2007 care confirmă concluziile sale și că anexa D.9 prezentată în cursul procedurii în fața Tribunalului permite să se contrazică afirmațiile Intel.

242    În considerentele (1241)-(1246) ale deciziei atacate, Comisia a examinat argumentul invocat de Intel potrivit căruia rata de transfer observată atunci când Dell a decis să transfere o parte din aprovizionările sale către AMD după anul 2006 putea fi pertinentă pentru evaluarea părții disputabile. Comisia a apreciat în special că, deși transferurile ulterioare puteau fi instructive ca atare, nu trebuia să li se acorde mai multă importanță decât documentelor care prezentau estimări contemporane. Ulterior, examinând aprovizionările realizate de Dell în cursul celor trei trimestre care au început în luna octombrie a anului 2006 și s‑au încheiat în luna iunie a anului 2007, astfel cum au fost corectate ținând seama de perioada de tranziție având în vedere propriile ipoteze referitoare la punctul de plecare al orizontului de timp de un an, Comisia a estimat partea totală a AMD la 8,2 % potrivit datelor Gartner și la o cifră cuprinsă între 8,8 % și 10,1 % potrivit estimărilor interne ale Intel, în primul an de transfer al cererii formulate de Dell către AMD. Comisia a concluzionat pe baza acestor estimări că, deși ele sunt ușor mai ridicate decât cele ale Dell în perioada pertinentă, nu aveau un asemenea nivel încât să poată fi invocate pentru a fi infirmată exactitatea analizei sale.

243    Trebuie să se observe că, în considerentul (1245) al deciziei atacate, Comisia a admis în mod expres că, pornind de la observațiile întemeiate pe transferul efectiv al unei părți din cererea Dell către AMD, era posibilă calcularea unei părți disputabile mai mare de 7,1 %, cuprinsă între 8,2 % și 10,1 %.

244    Chiar dacă, în decizia atacată, Comisia consideră că aceste estimări erau puțin mai ridicate decât cea dedusă din foaia de calcul din 2004, astfel încât nu ar fi necesar să se țină seama de ele, nu este mai puțin adevărat că însăși existența estimărilor menționate este suficientă pentru a demonstra că ipoteza unei părți disputabile de 7,1 % nu era singura care putea fi avută în vedere și că aceasta conduce la punerea la îndoială a temeiniciei evaluării reținute de Comisie în decizia atacată.

245    În fața Tribunalului, mai întâi, Comisia reiterează argumentul care figurează în considerentele (1242) și (1243) ale deciziei atacate, potrivit căruia observațiile deduse din transferul unei părți a cererii Dell către AMD în cursul anilor 2006 și 2007 nu au decât o valoare probantă limitată pentru a determina partea disputabilă în perioada pertinentă.

246    Cu toate acestea, este necesar să se arate că, răspunzând la argumentul profesorului Shapiro potrivit căruia calculul limitei temporale de un an pentru testul AEC nu poate începe după data la care transferul unei părți a cererii Dell către AMD începe să aibă consecințe, Comisia s‑a întemeiat în mod decisiv, în considerentele (1221)-(1227) ale deciziei atacate, pe observațiile care puteau fi deduse din evenimentele din anul 2006. Comisia a dedus dintr‑o serie de împrejurări că Intel era deja informată cu privire la schimbarea furnizorului în luna mai a anului 2006 și că efectuase o scădere importantă a reducerilor între primul și al doilea trimestru al exercițiului financiar 2007.

247    Astfel, Comisia, în cadrul evaluării părții disputabile, a utilizat ea însăși observațiile deduse din transferul unei părți din cererea Dell către AMD în cursul anilor 2006 și 2007 pentru a contrazice ipoteza profesorului Shapiro referitoare la punctul de plecare al orizontului de timp de un an.

248    Prin urmare, Comisia nu poate susține în mod util, în considerentele (1242) și (1243) ale deciziei atacate, că aceleași observații nu au decât un interes limitat pentru a se contesta pertinența evaluării părții disputabile cuprinse între 8,2 % și 10,1 %.

249    În continuare, Comisia arată că un calcul care utilizează cifrele părții disputabile care sunt derivate din anii 2006 și 2007 ar trebui să includă, printre altele, faptul că nivelul reducerilor pe care Intel le‑a acordat Dell a atins niveluri fără precedent în anul 2006. Cu toate acestea, în cazul în care Comisia ar fi considerat că evaluarea părții disputabile ar necesita reajustarea din cauza acestui parametru, ar fi trebuit să îl includă în calculul efectuat în considerentul (1245) al deciziei atacate.

250    Pe de altă parte, făcând trimitere la considerentul (1258) al deciziei atacate, Comisia arată că testul AEC a integrat cotele de piață reale ale AMD la Dell în anii 2006 și 2007, astfel cum au fost comunicate de Intel în cursul investigației, și că rezultatele acestui calcul confirmă constatările din decizia atacată pentru perioada care s‑a încheiat în anul 2005.

251    Cu toate acestea, în considerentul (1258) al deciziei atacate, admițând că era posibil ca partea disputabilă să fi crescut în timp într‑o mică proporție, pe măsură ce consumatorii luau cunoștință de viabilitatea soluției alternative oferite de AMD, Comisia a formulat observații referitoare la evoluția părții necesare în cursul anului 2006 și la volumul cererii Dell transferate către AMD în cursul anului 2007. În acel stadiu, Comisia nu a efectuat o reajustare a părții disputabile reținute pentru anul 2005 pornind de la calculele efectuate în considerentul (1245) al deciziei atacate.

252    În sfârșit, în memoriul în apărare și în duplică, Comisia invocă anexa B.31, care ar conține o analiză întemeiată pe transferul unei părți din cererea Dell către AMD în cursul anilor 2006 și 2007 care confirmă constatările din decizia atacată cu privire la capacitatea reducerilor de a produce un efect de excludere, și a anexei D.9, care ar demonstra că cota de piață a AMD la Dell era inferioară celei care figurează în replică și ar utiliza noile cifre deduse din replică pentru efectuarea unui test AEC.

253    Totuși, Tribunalul nu poate ține seama de aceste analize suplimentare, prezentate pentru prima dată în cursul procedurii în fața sa, pentru a confirma testul AEC cuprins în decizia atacată, fără a substitui motivarea Comisiei care figurează în decizia menționată cu propria motivare. Or, jurisprudența citată la punctul 150 de mai sus interzice Tribunalului să efectueze o asemenea substituire de motive.

254    Prin urmare, din decizia atacată reiese că era posibil să se stabilească o parte disputabilă pentru Dell cuprinsă între 8,2 % și 10,1 % pornind de la alte elemente decât foaia de calcul din 2004. Însăși existența estimărilor menționate demonstrează că ipoteza unei părți disputabile de 7,1 % în privința Dell nu era singura care putea fi avută în vedere, observație care determină Tribunalul să aibă îndoieli cu privire la temeinicia ipotezei amintite, reținută de Comisie în decizia atacată.

255    Această constatare, precum și cea formulată deja la punctul 234 de mai sus în ceea ce privește chestiunea dacă partea disputabilă a Dell trebuia să fie evaluată numai dacă se pornea de la foaia de calcul din 2004 care conținea cifra de 7 % pentru anul 2005, considerate împreună, susțin îndoiala privind evaluarea părții disputabile menționate, care este reținută în decizia atacată.

256    Ținând seama de tot ceea ce precedă, trebuie să se concluzioneze că elementele invocate de Intel sunt în măsură să dea naștere unei îndoieli a instanței cu privire la faptul că partea disputabilă pentru Dell trebuia să fie stabilită la 7,1 %. În consecință, Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale temeinicia evaluării părții disputabile menționate.

iii) Cu privire la afirmația reclamantei referitoare la partea inițială a perioadei pertinente, cuprinsă în intervalul decembrie 2002-octombrie 2003

257    Deși concluzia vizată la punctul 256 de mai sus invalidează deja în sine aprecierea părții disputabile a Dell efectuată în decizia atacată, este necesar, cu titlu suplimentar, să fie evaluată, în raport cu argumentele invocate de Intel, temeinicia analizei Comisiei referitoare la partea disputabilă a Dell în ceea ce privește partea inițială a perioadei pertinente, cuprinsă între luna decembrie a anului 2002 și luna octombrie a anului 2003.

258    Potrivit Intel, există o incoerență între constatarea de către Comisie a părții disputabile la 7,1 % pentru Dell și concluzia acesteia din considerentul (1281) al deciziei atacate, efectuată pe baza unei comparații a părții respective cu partea din piață necesară pentru ca un concurent la fel de eficient să poată avea acces pe piață fără a suferi pierderi (denumită în continuare „partea necesară”), potrivit căreia, pe întreaga perioadă cuprinsă între luna decembrie a anului 2002 și luna decembrie a anului 2005, reducerile acordate de Intel erau capabile sau susceptibile să producă efecte de excludere anticoncurențiale.

259    Comisia contestă afirmațiile Intel, susținând că era vorba doar despre concluzii intermediare, și face trimitere la considerentele (1281) și (1282) ale deciziei atacate, care ar conține o evaluare de ansamblu.

260    În această privință, trebuie să se constate că din tabelul nr. 22 reiese în mod clar că, în privința primelor patru trimestre indicate, partea disputabilă era mai mare decât partea necesară, chiar dacă sunt acceptate calculele părții necesare și părții disputabile, efectuate de Comisie. Astfel, în conformitate cu tabelul nr. 22, în exercițiile financiare aferente perioadei contabile a Dell începând cu al patrulea trimestru al anului fiscal 2003 până în al treilea trimestru al anului fiscal 2004, partea necesară era de maximum 6,6 %, în timp ce partea disputabilă reținută în decizia atacată era de 7,1 %.

261    În plus, în considerentul (1256) al deciziei atacate, Comisia constată în mod explicit că, „[î]n privința majorității trimestrelor (9 din 13), partea necesară este mai mare decât partea disputabilă”. În consecință, similar celor susținute de Intel, potrivit propriilor cifre ale Comisiei, testul AEC privind reducerile pe care Intel le‑a acordat Dell a condus la un rezultat pozitiv în timpul primelor patru trimestre vizate de decizia atacată.

262    În ceea ce privește considerentele (1281) și (1282) ale deciziei atacate, la care face trimitere Comisia (a se vedea punctul 259 de mai sus) pentru a susține că comparația dintre partea necesară și partea disputabilă nu ar fi decât unul dintre cele trei elemente utilizate pentru concluzia analizei AEC, ele denotă că concluziile la care a ajuns Comisia în ceea ce privește reducerile acordate Dell sunt deduse din compararea părții disputabile cu partea necesară, din factorii de consolidare și din metoda alternativă de calcul și că decizia atacată se întemeiază pe cifrele de costuri cele mai favorabile pentru Intel. Cu toate acestea, din considerentul (1213) al deciziei atacate reiese că tabelul nr. 22 a fost utilizat în cadrul comparării părții disputabile cu partea necesară. În plus, pentru motivele expuse la punctele 272-282 de mai jos, nici metoda alternativă de calcul, nici factorii de consolidare nu cuprind o examinare a efectului de excludere al reducerilor în cazul primelor patru trimestre vizate de decizia atacată. În consecință, aceste trei elemente ale analizei Comisiei, chiar dacă sunt luate în considerare împreună, nu furnizează explicații cu privire la faptul că testul AEC privind reducerile pe care Intel le‑a acordat Dell a condus la un rezultat pozitiv în primele patru trimestre vizate de decizia atacată.

263    Astfel, trebuie să se constate că există o contradicție între ceea ce reiese, pe de o parte, din considerentul (1256) al deciziei atacate, potrivit căruia, cel puțin timp de patru trimestre ale perioadei pertinente, Intel reușea să treacă testul AEC și, pe de altă parte, unele concluzii ale Comisiei din considerentele (1281) și (1282) ale aceleiași decizii, din care rezultă că reducerile acordate Dell erau susceptibile să producă un efect de excludere pe toată perioada pertinentă.

264    În continuare, nici celelalte elemente ale deciziei atacate, la care Comisia se referă pentru a demonstra că nu exista nicio eroare în ceea ce privește primele patru trimestre, nu sunt mai concludente în ceea ce privește perioada cuprinsă între luna decembrie a anului 2002 și luna octombrie a anului 2003. Potrivit Comisiei, considerentele (1258) și (1259) ale deciziei atacate ar arăta că o abordare trimestrială strictă nu ar fi pertinentă.

265    Mai precis, în considerentul (1258) al deciziei atacate, Comisia arată că este posibil ca partea disputabilă să fi crescut în timp din cauza unei conștientizări din ce în ce mai puternice a consumatorilor cu privire la viabilitatea alternativei pe care o reprezenta AMD. Comisia subliniază de asemenea că, în toate ipotezele de calcul, partea necesară crește constant în cursul perioadei vizate de decizia atacată. Comisia face trimitere și la cifrele reale ce reieșeau din situația care prevala în anul 2006, atunci când Dell alesese să înceapă să se aprovizioneze de la AMD. Comisia se întemeiază în special pe datele furnizate de Gartner.

266    În considerentul (1259) al deciziei atacate, Comisia apreciază că, dimpotrivă, ar fi posibil ca partea disputabilă să fi fost mai mică de 7,1 % în perioada anterioară primului trimestru al anului fiscal 2005, dată la care transferul operat de Dell către AMD al unei părți din nevoile sale de UCP‑uri x86 de la Intel ar fi putut avea loc cel mai devreme potrivit scenariului care stătea la baza foii de calcul din 2004. Comisia concluzionează pe baza acestei observații că diferența dintre partea necesară și partea disputabilă în privința primelor trimestre ale perioadei pertinente ar putea fi mai puțin importantă decât o sugerează cifrele menționate în tabelul nr. 22.

267    În ceea ce privește acest motiv, reclamanta invocă argumentul potrivit căruia Comisia nu și‑a modificat niciodată evaluarea părții disputabile pentru primele patru trimestre ale perioadei pertinente pentru a face astfel încât să reflecte această îmbunătățire a viabilității AMD, care, potrivit reclamantei, nu s‑a realizat de la o zi la alta.

268    Este necesar să se constate că, în decizia atacată, Comisia nu a cuantificat în niciun mod această creștere prezumată a părții disputabile, care ar ține seama de o modificare în timp a percepției consumatorilor despre AMD. Dimpotrivă, în decizia atacată, este utilizată doar cifra de 7,1 %, chiar dacă foaia de calcul din 2004 avea în vedere o evoluție în anii ulteriori analizați, indicând valori din care se putea deduce că partea disputabilă a Dell era de 17,3 %, de 22,5 % și de 24,2 % în cei trei ani ulteriori anului inițial de aprovizionare parțială de la AMD.

269    În niciun loc al deciziei atacate nu se afirmă în mod definitiv că o creștere în timp a părții disputabile a Dell avusese loc ca urmare a îmbunătățirii percepției asupra produselor AMD, ci se menționează doar, în considerentele (1258) și (1259) ale acestei decizii, că era vorba despre o „posibilitate”. Pe de altă parte, chiar tabelul nr. 22 evaluează numai modificările în timp ale părții necesare, pe o bază multianuală, iar nu ale părții disputabile. Cu toate acestea, în ședința din 2020, Comisia s‑a limitat, răspunzând la o întrebare a Tribunalului în această privință, să sublinieze că utilizarea cifrei de 7,1 % privind partea disputabilă, în mod constant pentru toată perioada pertinentă, era determinată de un „motiv tehnic”, legat de un pretins acord între Intel și Comisie cu privire la utilizarea unei perioade de un an pentru analiza AEC. Astfel, deși considerentul (1212) al deciziei atacate reia cele patru date diferite rezultate din foaia de calcul din 2004, în considerentul (1213) al deciziei atacate numai cifra de 7,1 % este considerată adecvată pentru partea disputabilă.

270    În aceste împrejurări, argumentele Comisiei nu permit explicarea sau validarea a posteriori a diferenței dintre rezultatele indicate de Comisie în tabelul nr. 22 pentru primele patru trimestre ale perioadei pertinente și concluzia acesteia, adoptată pentru întreaga perioadă pertinentă, potrivit căreia Intel nu a trecut testul AEC.

271    Trebuie să se constate astfel că, întrucât rezultatul testului AEC era pozitiv pentru Intel, în cadrul calculului principal, pentru primele patru trimestre vizate de decizia atacată, Comisia nu a demonstrat doar pe baza acestui test că reducerile pe care Intel le acordase Dell erau capabile să restrângă concurența pe întreaga perioadă pertinentă.

2)      Cu privire la metoda de calcul alternativă

272    Comisia a efectuat, în considerentele (1266)-(1274) și (1281) ale deciziei atacate, un calcul alternativ pe baza informațiilor conținute în prezentarea Dell din 17 februarie 2004, care confirma, potrivit Comisiei, concluziile deduse din calculul principal în testul AEC, și anume că reducerile pe care Intel le acordase Dell erau capabile să excludă un concurent la fel de eficient.

273    Intel contestă pertinența calculului alternativ. Această evaluare nu ar privi decât anul fiscal 2005, care se situează în afara perioadei pentru care s‑a demonstrat în decizia atacată că Intel a trecut testul AEC. Constatarea încălcării în raport cu Dell pentru perioada cuprinsă între luna decembrie a anului 2002 și luna octombrie a anului 2003 nu ar putea fi, așadar, menținută.

274    Comisia respinge argumentele invocate de Intel și consideră, la rândul său, că acest calcul alternativ constituie o abordare confirmativă a soluției din decizia atacată, adoptată cu titlu principal.

275    În această privință, în măsura în care decizia atacată își întemeiază calculul alternativ pe prezentarea Dell din 17 februarie 2004, care, astfel cum reiese și din tabelele nr. 28 și nr. 29, cuprinse în considerentele (1268) și (1270) ale acestei decizii, evaluează perioada care începe în anul fiscal 2005, din acesta nu se poate deduce că ar permite explicarea sau, a fortiori, modificarea evaluărilor Comisiei privind perioada cuprinsă între luna decembrie a anului 2002 și luna octombrie a anului 2003. În plus, în măsura în care, în ședința din 2020, Comisia a făcut trimitere la nota de subsol 1604 a considerentului (1264) al deciziei atacate pentru a susține că documentele utilizate priveau efectiv perioada pertinentă, este suficient să se constate că această notă de subsol privea factorii de consolidare, iar nu metoda alternativă de calcul.

276    Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la temeinicia metodei alternative, este suficient să se constate că aceasta nu demonstrează că practicile de reduceri ale Intel erau susceptibile să producă un efect de excludere pe întreaga perioadă pertinentă.

3)      Cu privire la factorii de consolidare

277    Potrivit reclamantei, Comisia ar încerca fără succes să își susțină analiza declarând că utilizarea criteriului concurentului la fel de eficient are, în fapt, un caracter asiguratoriu care nu ar ține seama de factori de consolidare (a se vedea de asemenea punctul 177 de mai sus). În schimb, Comisia susține în esență că luarea în considerare a factorilor de consolidare era justificată.

278    Astfel, trebuie să se analizeze dacă diferitele erori ale Comisiei în testul AEC privind Dell ar putea fi corectate prin diversele elemente luate în considerare ca factori de consolidare, așa cum reies din considerentele (1260)-(1265) ale deciziei atacate.

279    În această privință, pe de o parte, reiese din considerentul (1260) al deciziei atacate că interesul factorilor de consolidare este că „un anumit număr de factori nu au fost luați pe deplin în considerare în analiza [precedentă], în timp ce, dacă ar fi incluși, ar consolida capacitatea de excludere estimată prin reduceri”. Astfel, factorii despre care este vorba aveau ca obiect numai consolidarea examinării principale referitoare la existența unui efect de excludere.

280    Pe de altă parte, din considerentul (1261) al deciziei atacate reiese că însăși Comisia a apreciat că luarea în considerare completă a efectelor factorilor de consolidare ar fi necesitat ipoteze suplimentare cu privire la modul în care reducerile ar fi acordate altor concurenți, precum și cu privire la consecințele unei asemenea situații concurențiale agresive asupra veniturilor Dell.

281    Răspunzând la o întrebare adresată de Tribunal în ședința din 2020, Comisia a afirmat că factorii de consolidare făcuseră obiectul unei „evaluări pragmatice” și că era vorba despre elemente „sui generis”, inserate în structura deciziei atacate privind testul AEC. Totuși, Comisia nu a susținut însă că acestea ar fi fost evaluate cifric în cadrul testului AEC. Comisia subliniază mai degrabă că aceste elemente, independent de problema legalității lor, constituiau „un efect de levier suplimentar” în favoarea Intel, în măsura în care reducerile pierdute de Dell ar fi transferate unor concurenți și dat fiind că aceste pierderi de reduceri puteau privi alte chipseturi achiziționate de la Intel, care „nu erau cele ce fac obiectul deciziei atacate”.

282    Din cele de mai sus rezultă că factorii de consolidare au fost incluși în decizia atacată în calitate de elemente care pot să consolideze examinarea principală referitoare la existența unui efect de excludere produs de reducerile în litigiu și că aceștia nu au fost analizați suficient de Comisie în ceea ce privește incidența pe care ar fi avut‑o asupra aprecierii capacității de excludere pe care o aveau reducerile menționate. Astfel, luarea lor în considerare nu poate fi controlată în mod util de Tribunal și nici nu poate substitui analiza principală a Comisiei cu privire la capacitatea reducerilor pe care Intel le‑a acordat Dell de a produce un efect de excludere.

4)      Concluzie cu privire la testul AEC pentru reducerile acordate Dell

283    Din toate cele ce precedă reiese că Comisia nu a dovedit corespunzător cerințelor legale temeinicia ipotezei sale potrivit căreia partea disputabilă a Dell în perioada examinată era de 7,1 %. Din moment ce, în considerentele (1255)-(1257) ale deciziei atacate, această ipoteză a servit drept bază pentru a demonstra, prin compararea părții necesare și a părții disputabile, capacitatea reducerilor pe care Intel le‑a acordat Dell de a produce un efect de excludere, fără a fi necesară analizarea criticilor formulate de reclamantă referitoare la calculul părții condiționate, rezultă că această comparație nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale capacitatea menționată.

284    În plus, factorii de consolidare nu sunt susceptibili, în sine, să demonstreze capacitatea reducerilor pe care Intel le‑a acordat Dell de a produce un efect de excludere și, în orice caz, nu au fost analizați suficient, iar metoda de calcul alternativă nu demonstrează că practicile de reduceri ale Intel erau susceptibile să producă un efect de excludere pe întreaga perioadă pertinentă.

285    Trebuie să se arate că, în considerentul (1281) al deciziei atacate, Comisia a indicat că concluziile la care a ajuns în ceea ce privește capacitatea reducerilor acordate Dell de a produce un efect de excludere sunt deduse din compararea părții disputabile și a părții necesare, din factorii de consolidare și din confirmarea dată de metoda alternativă de calcul.

286    Cu toate acestea, din moment ce comparația dintre partea disputabilă și partea necesară nu demonstrează corespunzător cerințelor legale efectele de excludere, iar factorii de consolidare nu au fost analizați în mod suficient, Comisia nu este în măsură să stabilească, pe baza acestor prime două elemente, capacitatea reducerilor acordate Dell de a produce un efect de excludere. În plus, al treilea element reținut de Comisie, ce constă într‑o metodă alternativă de calcul, care are, potrivit textului considerentului (1281) al deciziei atacate, o funcție de confirmare a primelor două elemente, nu poate, în sine, să susțină concluziile Comisiei a fortiori din moment ce nu demonstrează că practicile de reducere ale Intel erau susceptibile să producă un efect de excludere pe întreaga perioadă pertinentă.

287    Prin urmare, trebuie admisă critica reclamantei potrivit căreia Comisia nu a dovedit corespunzător cerințelor legale temeinicia concluziei formulate în considerentul (1281) al deciziei atacate, potrivit căreia, în perioada cuprinsă între luna decembrie a anului 2002 și luna decembrie a anului 2005, reducerile Intel erau capabile sau susceptibile să producă un efect de excludere anticoncurențial, întrucât chiar și un concurent la fel de eficient ar fi fost împiedicat să aprovizioneze Dell pentru nevoile sale de UCP‑uri x86.

b)      Cu privire la pretinsele erori referitoare la testul AEC aplicat HP

288    În considerentul (413) al deciziei atacate, Comisia a arătat că HP și reclamanta încheiaseră, în perioada cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005, acordurile HPA având ca obiect calculatoare de birou destinate întreprinderilor. În același considerent, Comisia a constatat că aceste acorduri prevedeau o condiție nescrisă pentru acordarea de reduceri în favoarea HP (denumite în continuare „reducerile HPA”), și anume ca reclamanta să îi furnizeze cel puțin 95 % din nevoile sale de UCP‑uri x86 pentru a echipa calculatoarele sale de birou destinate întreprinderilor (denumită în continuare „condiția de cvasiexclusivitate”). În considerentul (1406) al deciziei atacate, Comisia a concluzionat, pe baza testului AEC, că aceste reduceri HPA erau susceptibile să aibă efecte de excludere anticoncurențiale.

289    În ceea ce privește mai precis perioadele acoperite de acordurile care au condus la reducerile HPA, în considerentele (338), (341) și (1296) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că primul dintre aceste acorduri (denumit în continuare „acordul HPA1”) a fost încheiat după fuziunea HP cu Compaq din luna mai a anului 2002 și acoperea o perioadă cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2004. În ceea ce privește al doilea dintre acordurile HPA, în considerentele (342) și (343) ale deciziei atacate, Comisia a constatat că acesta acoperea o perioadă cuprinsă între luna iunie a anului 2004 și luna mai a anului 2005.

290    Reclamanta contestă concluzia Comisiei potrivit căreia reducerile HPA erau susceptibile să aibă efecte de excludere anticoncurențiale și susține că, atunci când este aplicat corect, testul AEC arată că aceste reduceri nu erau susceptibile să excludă un concurent la fel de eficient.

291    În esență, reclamanta arată că decizia atacată conține patru erori, referitoare, prima, la partea disputabilă, a doua, la cuantumul părții condiționate a reducerilor, a treia, la perioada examinată a încălcării și, a patra, la factorii de consolidare luați în considerare. Reclamanta invocă un al cincilea argument, potrivit căruia Comisia ar fi săvârșit erori în aprecierea CEM.

1)      Cu privire la perioada examinată de testul AEC

292    Reclamanta susține că Comisia nu a efectuat testul AEC pentru întreaga perioadă vizată de decizia atacată. Decizia atacată nu ar cuprinde un test AEC pentru primele 11 luni ale perioadei vizate, și anume între luna noiembrie a anului 2002 și al treilea trimestru al anului fiscal 2003 al HP. De asemenea, deși tabelul nr. 35 care figurează în considerentul (1337) al deciziei atacate (denumit în continuare „tabelul nr. 35”) prezintă o analiză de „soliditate” care pretinde că ar îngloba acordul HPA1 în integralitate, în opinia reclamantei această analiză s‑ar întemeia pe date incomplete. Comisia ar fi săvârșit o „eroare vădită de apreciere” atunci când a afirmat că reclamanta nu îndeplinea testul AEC pentru perioada acoperită de acordul HPA1, admițând totodată că era posibil ca, în lipsa unor date coerente, perioada de referință „să nu coincidă perfect cu durata contractuală efectivă” a acordului HPA1.

293    Pe de altă parte, reclamanta apreciază că afirmația Comisiei cuprinsă în considerentul (1014) al deciziei atacate, potrivit căreia testul AEC impune examinarea părții disputabile a nevoilor unui OEM pe o perioadă de cel mult un an, este incompatibilă cu analiza ce reiese din tabelul nr. 35 efectuată pe o perioadă mai lungă, și anume pe un an și jumătate.

294    Comisia arată că decizia conține într‑adevăr o analiză AEC pentru întreaga perioadă acoperită de acordul HPA1, cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2004, și că anexa B.31 demonstrează modul în care este vorba despre o perioadă pertinentă.

295    În continuare, Comisia susține că reclamanta nu a invocat în niciun moment acest argument în cursul procedurii administrative, deși ar fi fost utilizate aceleași perioade de referință pentru toate calculele referitoare la HP. Mai mult, reclamanta ar fi utilizat aceste perioade de referință pentru propriile calcule referitoare la HP în răspunsul acesteia la comunicarea privind obiecțiunile din 2007.

296    În sfârșit, Comisia precizează motivul pentru care calculul pentru toată durata de validitate a acordului HPA1 – respectiv un an și jumătate – nu utilizează părțile disputabile stabilite pentru orizontul de un an și jumătate, ci o medie a părților disputabile trimestriale în perioada de validitate a acordului HPA1, stabilită pentru orizontul de un an. Potrivit Comisiei, indiferent de momentul în care concurentul la fel de eficient ar încerca să intre pe piața HP, aceasta din urmă ar trebui să aprecieze propunerea concurentului respectiv pentru anul care începe la momentul intrării sale pe piață.

297    În considerentele (1334)-(1337) ale deciziei atacate, Comisia și‑a prezentat calculele referitoare la partea necesară în ceea ce privește HP.

298    În considerentele (1385)-(1387) ale deciziei atacate, referindu‑se la cifrele prezentate în considerentul (1334) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că partea necesară era sistematic superioară părții disputabile.

299    În considerentul (1406) al deciziei atacate, Comisia a reținut că, pe baza comparației dintre partea disputabilă și partea necesară, efectuată în considerentele (1385)-(1389) ale deciziei menționate, trebuia să se considere că, în perioada cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005, reducerile pe care Intel le‑a acordat HP erau susceptibile să producă un efect de excludere anticoncurențial.

300    În primul rând, trebuie amintit că, în temeiul jurisprudenței, în ceea ce privește aplicarea articolelor 101 și 102 TFUE, nicio dispoziție a dreptului Uniunii nu impune destinatarului comunicării privind obiecțiunile să conteste diferitele elemente de fapt sau de drept ale acesteia în cursul procedurii administrative, sub sancțiunea de a nu mai putea să facă acest lucru ulterior în etapa procedurii jurisdicționale (Hotărârea din 1 iulie 2010, Knauf Gips/Comisia, C‑407/08 P, EU:C:2010:389, punctul 89).

301    Prin urmare, nu poate fi admis argumentul Comisiei potrivit căruia reclamanta s‑ar fi abținut să conteste, în cursul procedurii administrative, perioadele utilizate de Comisie pentru calculele sale.

302    Situația este aceeași în ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia reclamanta ar fi utilizat perioadele în discuție pentru propriile calcule în cursul procedurii administrative. Din moment ce anumite perioade au fost utilizate de Comisie pentru propriile calcule în decizia atacată, acestea fac parte din motivarea deciziei menționate, pe care reclamanta o poate contesta în fața Tribunalului.

303    În al doilea rând, trebuie să se observe că tabelul nr. 34 care figurează în considerentul (1334) al deciziei atacate, ce reia parametrii și calculele părții necesare (denumit în continuare „tabelul nr. 34”), acoperă perioada cuprinsă între al patrulea trimestru al exercițiului financiar 2003 și al treilea trimestru al exercițiului financiar 2005, astfel încât nu cuprinde nicio dată privind lunile noiembrie și decembrie ale anului 2002 și nici primele trei trimestre ale exercițiului financiar 2003.

304    În plus, reclamanta susține în mod întemeiat că cifrele pentru acordul HPA1 cuprinse în prima linie a tabelului nr. 35, prin care se urmărește stabilirea solidității concluziilor Comisiei prin prezentarea calculului părții necesare pentru acordurile HPA, rezultă din suma sau din media aritmetică a cifrelor cuprinse în primele trei linii ale tabelului nr. 34.

305    Mai precis:

–        numărul de UCP‑uri x86 cumpărate de HP, identificat în tabelul nr. 35 pentru perioada acoperită de acordul HPA1, și anume 7 079 382 de unități, corespunde numărului de UCP‑uri x86 cumpărate de HP în perioada cuprinsă între al patrulea trimestru al exercițiului financiar 2003 și al doilea trimestru al exercițiului financiar 2004, identificat în tabelul nr. 34 (al patrulea trimestru al exercițiului financiar 2003, 2 416 750 de unități, primul trimestru al exercițiului financiar 2004, 2 200 225 de unități, și al doilea trimestru al exercițiului financiar 2004, 2 462 407 de unități);

–        cuantumul reducerilor percepute de HP, identificat în tabelul nr. 35 pentru perioada acoperită de acordul HPA1, și anume 97 499 999 USD, corespunde reducerilor percepute de HP pentru perioada cuprinsă între al patrulea trimestru al exercițiului financiar 2003 și al doilea trimestru al exercițiului financiar 2004, identificate în tabelul nr. 34 (al patrulea trimestru al exercițiului financiar 2003, 32 499 999 USD, primul trimestru al exercițiului financiar 2004, 32 500 000 USD și al doilea trimestru al exercițiului financiar 2004, 32 500 000 USD);

–        valoarea „V” (cu alte cuvinte, fracțiunea din volumul total de unități de UCP‑uri x86 pe care HP le‑ar fi cumpărat de la reclamantă cu respectarea condiției de cvasiexclusivitate) identificată în tabelul nr. 35 pentru perioada acoperită de acordul HPA1, și anume 6 725 413 unități, corespunde, pentru aproximativ o unitate și ținând seama de o eroare de tastare, valorilor „V” pentru perioada cuprinsă între al patrulea trimestru al exercițiului financiar 2003 și al doilea trimestru al exercițiului financiar 2004, identificate în tabelul nr. 34 (al patrulea trimestru al exercițiului financiar 2003, 2 295 913 unități, primul trimestru al exercițiului financiar 2004, 2 090 214 unități, și al doilea trimestru al exercițiului financiar 2004, 2 339 287 de unități);

–        „PVM al microprocesoarelor Intel”, identificat în tabelul nr. 35 pentru perioada acoperită de acordul HPA1, și anume 165,15, corespunde mediei aritmetice, fără ponderare, a PVM identificate, pentru perioada cuprinsă între al patrulea trimestru al anului fiscal 2003 și al doilea trimestru al anului fiscal 2004, în tabelul nr. 34 (al patrulea trimestru al exercițiului financiar 2003, 176,19, primul trimestru al exercițiului financiar 2004, 159,45, și al doilea trimestru al exercițiului financiar 2004, 159,82).

306    În această privință, trebuie să se arate că Comisia nu susține că demonstrația care precedă ar rezulta dintr‑o coincidență și că diferitele valori identificate la punctul 305 de mai sus ar fi identice pentru cele trei trimestre care lipsesc, precum și pentru următoarele trei trimestre.

307    Prin urmare, cele ce precedă sunt suficiente pentru a demonstra că lunile noiembrie și decembrie ale anului 2002, precum și primele trei trimestre ale exercițiului financiar 2003 nu au fost luate efectiv în considerare de Comisie în calculele care au condus la cifrele cuprinse în tabelul nr. 35. Întrucât calculul părții necesare pe durata acordului HPA1 a condus la rezultatele cuprinse în tabelele nr. 34 și nr. 35, acesta nu acoperă, așadar, întreaga perioadă cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005, în privința căreia Comisia a apreciat că putea să demonstreze existența unui efect de excludere produs de reducerile pe care Intel le‑a acordat HP.

308    În al treilea rând, argumentele invocate de Comisie nu sunt de natură să repună în discuție concluzia care precedă.

309    Mai întâi, în duplică, Comisia susține că rezultatul unui calcul pe o bază trimestrială nu diferă fundamental de rezultatul calculului global, pretins efectuat.

310    Totuși, acest argument intervine ca răspuns la replică, pentru a se susține că abordarea reținută în decizia atacată, întemeiată pe o medie a părților disputabile trimestriale în care partea disputabilă este calculată pentru o perioadă maximă de un an, nu era incompatibilă cu efectuarea acestui calcul pentru întreaga durată a acordului HPA1. Or, deși calculele efectuate de Comisie în decizia atacată nu iau în considerare datele referitoare la lunile noiembrie și decembrie 2002 și nici primele trei trimestre ale exercițiului financiar 2003 pe durata acordului HPA1, prezintă o importanță redusă faptul că aceste calcule sunt efectuate trimestrial sau în ansamblu, din moment ce, în orice caz, lunile noiembrie și decembrie 2002, precum și primele trei trimestre ale exercițiului financiar 2003 nu vor fi niciodată luate în considerare.

311    În continuare, în memoriul în apărare și în duplică, Comisia face trimitere, în susținerea argumentelor sale, la anexele B.31. și D.17 corespunzătoare.

312    În ceea ce privește trimiterea, în memoriul în apărare, la anexa B.31, trebuie amintit că, deși textul cererii introductive poate fi susținut și completat, în privința unor aspecte specifice, prin trimiteri la anumite fragmente din documentele anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu poate suplini absența elementelor esențiale ale argumentării în drept, care, în temeiul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție și al articolului 76 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, trebuie să figureze în cererea introductivă (Hotărârea din 17 septembrie 2007, Microsoft/Comisia, T‑201/04, EU:T:2007:289, punctul 94).

313    În plus, nu este de competența Tribunalului să cerceteze și să identifice în anexe motivele și argumentele care ar putea fi considerate temeiul acțiunii, anexele având o funcție pur probatorie și de susținere (Hotărârea din 17 septembrie 2007, Microsoft/Comisia, T‑201/04, EU:T:2007:289, punctul 94).

314    Astfel, o anexă la cererea introductivă nu poate fi luată în considerare decât în măsura în care susține sau completează motivele sau argumentele invocate expres de reclamant în textul cererii introductive și atunci când Tribunalul are posibilitatea să determine cu precizie care sunt elementele conținute de anexă care susțin sau completează motivele sau argumentele respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2007, Microsoft/Comisia, T‑201/04, EU:T:2007:289, punctul 99).

315    În speță, în memoriul în apărare, Comisia se limitează să indice că perioada analizată în decizia atacată, și anume perioada completă acoperită de acordul HPA1, este pertinentă pentru testul AEC, fără a dezvolta acest argument, și face trimitere fără alte mențiuni la explicațiile cuprinse în anexa B.31, fără ca Tribunalul să aibă posibilitatea să stabilească cu precizie care sunt elementele conținute în acea anexă care ar putea susține acest argument nedezvoltat. Rezultă că argumentul menționat este inadmisibil, prin aplicarea prin analogie a jurisprudenței menționate la punctele 312-314 de mai sus.

316    În ceea ce privește duplica, Comisia face trimitere la punctele 77-82 din anexa D.17 pentru a susține că unele calcule trimestriale care iau drept bază o cifră furnizată de HP conduc la rezultate mai puțin favorabile pentru Intel decât rezultatele medii pe care se întemeiază decizia.

317    În măsura în care, în anexa D.17 la duplică, Comisia prezintă un calcul pentru două dintre cele trei trimestre care lipsesc, și anume al doilea și al treilea trimestru ale exercițiului financiar 2003, trebuie să se arate că acele calcule nu reies din decizia atacată și sunt prezentate pentru prima dată în cursul procedurii judiciare. Prin urmare, Tribunalul nu poate ține seama de aceste calcule suplimentare pentru a confirma testul AEC conținut în decizia atacată fără a substitui motivarea Comisiei care figurează în decizia menționată cu propria motivare. Or, jurisprudența citată la punctul 150 de mai sus interzice Tribunalului să efectueze o asemenea substituire de motive.

318    Indiferent de situație, trebuie să se constate că niciun element nu demonstrează exactitatea ipotezei invocate de Comisie, potrivit căreia, din cauza stabilității reducerilor în perioada acoperită de acordul HPA1, rezultatele părții necesare ar fi aceleași pentru cele două luni și cele trei trimestre care lipsesc. În plus, trebuie amintit că partea necesară este calculată prin intermediul a trei parametri, și anume cuantumul reducerilor, volumul achizițiilor efectuate de HP și PVM. Or, în decizia atacată, nu s‑a demonstrat că acești ultimi doi parametri prezentau, pentru cele două luni și trei trimestre care lipseau, valori identice cu cele identificate în cadrul examinării trimestrelor luate în considerare. De asemenea, niciun element nu garantează că datele pentru lunile și trimestrele care nu au fost luate în considerare pentru testul AEC nu diferă de cele identificate pentru trimestrele analizate.

319    Prin urmare, din cele ce precedă rezultă că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a considerat că calculul părții necesare pe care l‑a efectuat îi permitea să tragă concluzii referitoare la efectul de excludere produs de reducerile pe care Intel le acorda HP pentru întreaga perioadă cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005. Astfel, Comisia nu a demonstrat existența acestui efect în perioada cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna septembrie a anului 2003.

320    Împrejurarea că, în considerentul (1389) al deciziei atacate, Comisia a efectuat un calcul alternativ al părții necesare, făcând referire la cifrele prezentate în considerentul (1338) al deciziei menționate, nu poate remedia această eroare. Astfel, din tabelele nr. 36 și nr. 37 reiese că datele privind partea necesară în cele două scenarii alternative avute în vedere de Comisie acoperă perioada cuprinsă între al patrulea trimestru al anului 2004 și al treilea trimestru al anului 2005 și, respectiv, perioada cuprinsă între al doilea trimestru și al treilea trimestru ale anului 2005. Astfel, nici calculul alternativ menționat nu acoperă întreaga perioadă cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005.

2)      Cu privire la pretinșii factori de consolidare

321    În considerentele (1390)-(1395) ale deciziei atacate, Comisia a arătat în esență că testul AEC nu ținea seama de două considerații suplimentare, și anume, în primul rând, că Comisia utilizase cifrele cele mai favorabile reclamantei și, în al doilea rând, că, în cazul transferului de către HP al achizițiilor sale de UCP‑uri x86 către AMD, reclamanta ar putea, la rândul său, să transfere reducerile destinate inițial HP către un alt concurent care utilizează UCP‑urile sale x86, precum Dell. Potrivit Comisiei, acest lucru ar consolida și dezavantajele pentru HP care decurg dintr‑un transfer al achizițiilor sale de UCP‑uri x86 către AMD.

322    Reclamanta susține, în primul rând, că Comisia nu explică motivele pentru care o creștere a reducerilor acordate concurenților HP pentru a se alinia la concurență ar fi anticoncurențială. În al doilea rând, din documentul HP intitulat „Managing Intel and AMD to maximise value to BPC” ar reieși că HP însăși concluzionase că o asemenea măsură nu constituia un risc real și că un asemenea fenomen nu fusese observat în alte unități comerciale mondiale care au o proporție puternică de produse AMD. În al treilea rând, dacă HP ar fi primit un milion de UCP‑uri x86 gratuite din partea AMD, ar fi evitat să plătească reclamantei 163,86 milioane USD (și anume PVM fără reduceri pentru un milion de UCP‑uri x86). Reducerile totale acordate de reclamantă, prevăzute în acordul HPA1, s‑ar ridica la doar 130 de milioane USD, astfel încât HP ar fi trebuit să plătească aproape 34 de milioane USD pentru a cumpăra cantitatea echivalentă de UCP‑uri x86 de la reclamantă. HP ar fi respins, așadar, în consecință, oferta AMD, pentru simplul motiv că cererea de sisteme echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD ar fi fost insuficientă și nu ar fi luat în considerare pierderea potențială a reducerilor acordate de reclamantă. În al patrulea rând, ar reieși de asemenea din documentul HP intitulat „Managing Intel and AMD to maximise value to BPC” că acceptarea AMD pe piața profesioniștilor era incertă.

323    Comisia afirmă, în primul rând, că posibilitatea unui transfer de reduceri către concurenții HP ar consolida stimulentele economice pentru a determina HP să nu încalce condițiile acordurilor HPA. În al doilea rând, documentul HP intitulat „Managing Intel and AMD to maximise value to BPC” nu ar privi transferuri de reduceri către concurenți. În al treilea rând, decizia HP de a nu accepta oferta de un milion de UCP‑uri x86 gratuite făcută de AMD nu ar rezulta numai dintr‑o comparație contabilă. Contrar testului AEC, care ar fi pur teoretic, adevăratele decizii comerciale ar fi influențate de o multitudine de factori. Pe de altă parte, calculele reclamantei nu ar fi corecte, din moment ce, întrucât HP putea să se aprovizioneze, potrivit acordurilor HPA, cu cantități mici de la AMD, ar fi achiziționat în cele din urmă 160 000 de UCP‑uri x86. Prin urmare, HP nu ar fi refuzat un milion de UCP‑uri x86, ci numai 840 000 de UCP‑uri x86. Or, cu un PVM de 163,86 USD pe unitate, suma economisită nu ar reprezenta decât 137,6 milioane USD, care nu ar fi diferită semnificativ de cele 130 de milioane USD de reduceri HPA.

324    În această privință, înainte de a se ridica problema caracterului pretins eronat al aprecierii efectuate de Comisie în decizia atacată cu privire la factorul de consolidare identificat în aceasta și care constă într‑un transfer al reducerilor acordate inițial HP către concurenții săi, trebuie să se constate că decizia atacată nu conține nicio analiză a incidenței factorului menționat asupra elementelor luate în considerare în testul AEC.

325    Or, potrivit jurisprudenței constante, nemotivarea sau motivarea insuficientă ține de încălcarea normelor fundamentale de procedură în sensul articolului 263 TFUE și constituie un motiv de ordine publică ce poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 34 și jurisprudența citată).

326    Ținând seama de cele ce precedă, Tribunalul are obligația să se pronunțe cu privire la existența unei eventuale neîndepliniri a obligației de motivare și să asculte în acest scop părțile, astfel cum a procedat cu ocazia ședinței din 2020.

327    Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, conținutul obligației de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să expună în mod clar și neechivoc raționamentul instituției, astfel încât, pe de o parte, să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a‑și putea apărea drepturile și să verifice dacă decizia este sau nu fondată și, pe de altă parte, să permită instanței Uniunii să își exercite controlul de legalitate. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă cerințele impuse la articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice ce reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 18 ianuarie 2012, Djebel – SGPS/Comisia, T‑422/07, nepublicată, EU:T:2012:11, punctul 52 și jurisprudența citată).

328    În speță, trebuie să se constate că, deși Comisia a considerat că transferul reducerilor destinate inițial HP către concurenții săi constituia un factor de consolidare care susține concluziile pe care le‑a dedus din testul AEC, nu a precizat însă care dintre elementele luate în considerare în acest test ar fi influențat și în ce mod. Or, din moment ce Comisia a considerat că acest factor de consolidare avea un rol în cadrul evaluării capacității de excludere pe care o aveau reducerile în litigiu, trebuia să aprecieze mai precis incidența asupra acesteia din urmă. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât Comisia a reținut în considerentul (1395) al deciziei atacate că factorul menționat era de natură să aibă prioritate față de toate argumentele reclamantei formulate în cursul procedurii administrative în legătură cu factorii utilizați de Comisie pentru a aplica testul AEC în ceea ce privește HP.

329    În ședința din 2020, răspunzând la o întrebare a Tribunalului referitoare la raționamentul său potrivit căruia factorul de consolidare ce constă într‑un transfer al reducerilor acordate inițial HP către unul dintre concurenții săi ar înlătura toate erorile pe care le‑ar conține decizia atacată și motivarea deciziei atacate în această privință, Comisia s‑a limitat să indice că niciun partener comercial rezonabil nu ar fi refuzat oferta pe care ar fi făcut‑o AMD de a‑i oferi gratuit un milion de UCP‑uri x86. De asemenea, HP ar fi refuzat oferta AMD doar ca urmare a consecințelor pe care o acceptare le‑ar fi avut asupra relației sale cu reclamanta. Comisia a considerat că nu trebuia să adauge nimic la ceea ce figura în decizia atacată.

330    Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea sa, trebuie să se considere că argumentul prezentat de Comisie în ședința din 2020 este o simplă supoziție nesusținută care nu poate acoperi lipsa motivării deciziei atacate în ceea ce privește influența pe care ar avea‑o factorul de consolidare, ce constă într‑un transfer al reducerilor acordate inițial HP către unul dintre concurenții săi, asupra concluziilor care decurg din testul AEC.

331    Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se rețină că decizia atacată, în ceea ce privește factorul de consolidare ce constă într‑un transfer al reducerilor acordate inițial HP către unul dintre concurenții săi, este viciată de nemotivare.

332    Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se arate că, în considerentul (1406) al deciziei atacate, pentru a afirma că a demonstrat capacitatea reducerilor acordate HP de a produce un efect de excludere, Comisia s‑a întemeiat pe comparația dintre partea disputabilă și partea necesară, pe factorii de consolidare și pe lipsa de pertinență a susținerilor Intel privind o „nouă teorie” a Comisiei.

333    Mai întâi, din considerentele (1396)-(1405) ale deciziei atacate reiese că examinarea lipsei de pertinență a susținerilor Intel privind o „nouă teorie” a Comisiei nu constă într‑un test AEC alternativ, ci într‑o contestare a unor noi calcule prezentate de Intel în observațiile sale din 28 martie 2008, astfel încât nu poate fi considerată o examinare a Comisiei prin care urmărește să demonstreze capacitatea reducerilor în litigiu de a produce un efect de excludere.

334    În continuare, reiese din toate cele ce precedă că, în ceea ce privește testul AEC aplicat HP, Comisia, pe de o parte, cu ocazia comparării părții disputabile și a părții necesare, nu a demonstrat existența efectelor de excludere în perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2002 și 30 septembrie 2003 și, pe de altă parte, nu a motivat corespunzător cerințelor legale examinarea factorilor de consolidare.

335    Prin urmare, Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale temeinicia concluziei formulate în considerentul (1406) al deciziei atacate, potrivit căreia, în perioada cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005, reducerea acordată de Intel pentru HP era capabilă să producă un efect de excludere anticoncurențial sau era susceptibilă să producă un asemenea efect, întrucât nu a demonstrat existența unor efecte de excludere în perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2002 și 30 septembrie 2003.

c)      Cu privire la pretinsele erori referitoare la testul AEC aplicat NEC

336    În considerentele (451)-(453) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că NEC era unul dintre cei mai mari zece vânzători de calculatoare și de servere la nivel mondial. Până în luna aprilie a anului 2005, activitățile NEC în calitate de OEM erau gestionate de două filiale deținute în proporție de 100 %, și anume NEC Japan și NEC Computer International (denumită în continuare „NECCI”). NEC Japan gestiona activitățile NEC în Japonia și pe continentul american, în timp ce activitățile NEC în restul lumii erau gestionate de NECCI. NECCI avea sediul în Europa, însă gestiona și activitățile NEC în Asia (cu excepția Japoniei) prin intermediul ramurii sale din țările Asia‑Pacific. În luna aprilie a anului 2005, structura întreprinderii a fost modificată, iar ramura din țările din regiunea Asia‑Pacific a fost desprinsă din NECCI și transferată la NEC Corporation.

337    Reiese în plus în special din considerentele (483), (501), (502) și (981) ale deciziei atacate că, în primul rând, între luna octombrie a anului 2002 și luna noiembrie a anului 2005, Intel acordase reduceri pentru NEC în temeiul unui acord denumit „acordul din Santa Clara” adoptat în luna mai a anului 2002 (denumit în continuare „acordul din Santa Clara”), în al doilea rând, reducerile acordate în temeiul acestui acord erau de facto legate de condiția ca NEC să accepte să achiziționeze de la Intel 80 % din nevoile sale de UCP‑uri x86 pe plan mondial, această cotă globală fiind exprimată într‑o cifră de 70 % pentru NECCI și de 90 % pentru NEC Japan, și, în al treilea rând, pentru a dovedi că acestea au atins cota de piață necesară, NEC și NECCI aveau obligația să notifice Intel cotele lor de piață în fiecare trimestru.

338    În temeiul acordului din Santa Clara, Intel arată că a furnizat NEC atât reduceri denumite „excepții de la tarifarea propusă clienților” (exception to customer authorized pricing, denumite în continuare „ECAP”) și fonduri de dezvoltare a pieței (market development funds, denumite în continuare „MDF”). Comisia a arătat în considerentul (466) al deciziei atacate că, începând de la 1 iulie 2003, structura plăților efectuate de Intel se schimbase și că MDF‑urile fuseseră integrate în ECAP și fuseseră redenumite „super ECAP”.

339    Comisia a examinat reducerile pe care Intel le‑a acordat NEC cu ajutorul metodei prețului efectiv al testului AEC. Potrivit acestei metode, Comisia a calculat raportul dintre valoarea totală a plăților efectuate în temeiul acordului din Santa Clara și valoarea activităților în cauză pentru Intel în al patrulea trimestru al anului 2002 pentru a obține un indicator al prețului efectiv. Comisia a comparat apoi acest raport cu raportul existent între PVM și CEM al Intel, iar pe baza acestei comparații a concluzionat că Intel aplicase prețuri inferioare costurilor sale, întrucât primul raport era inferior raportului dintre PVM și CEM.

340    Reclamanta susține că calculele Comisiei sunt viciate de cinci erori, fiecare fiind suficientă pentru a răsturna concluziile sale. Intel afirmă, în primul rând, că propriile date ale Comisiei arată că reducerile acordate NEC nu sunt în măsură să excludă un concurent la fel de eficient, în al doilea rând, că Comisia s‑a înșelat atunci când a calculat partea condiționată a reducerilor acordate NEC, în al treilea rând, că Comisia a calculat în mod eronat valoarea tranzacțiilor în cauză pentru Intel, în al patrulea rând, că Comisia s‑a întemeiat pe o valoare eronată pentru a determina CEM al Intel și, în al cincilea rând, că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a presupus că al patrulea trimestru al anului 2002 era reprezentativ pentru întreaga perioadă în care fusese constatat abuzul.

341    Tribunalul consideră oportun să examineze mai întâi temeinicia argumentației prin care se urmărește să se demonstreze că Comisia ar fi săvârșit erori în calcularea părții condiționate a reducerilor.

1)      Cu privire la calculul părții condiționate a reducerilor

342    Reclamanta arată că, potrivit considerentelor (1408), (1443) și (1444) ale deciziei atacate, toate reducerile acordate NEC în al patrulea trimestru al anului 2002 erau condiționate. Or, în primul rând, această teză nu ar fi confirmată de probele prezentate în decizia atacată și, de altfel, ar fi contrazisă de răspunsurile lipsite de ambiguitate formulate de NECCI în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 și de alte elemente de probă, potrivit cărora cele 6 milioane USD cu titlu de MDF furnizate pentru al patrulea trimestru al anului 2002 erau singurul avantaj acordat NEC în temeiul angajamentului privind cotele de piață prevăzut de acordul din Santa Clara. În opinia Intel, Comisia ar fi considerat, așadar, în mod eronat că ECAP erau condiționate. În al doilea rând, NEC ar fi primit reduceri semnificative din partea Intel în perioadele care au precedat acordul, atunci când cota de piață a Intel pentru achizițiile efectuate de NEC era net inferioară nivelului de 80 %. Comisia nu ar explica motivul pentru care NEC ar fi pierdut integral reducerile sale dacă ar fi cumpărat mai puțin de 80 % din UCP‑urile sale x86 de la Intel, deși ar fi făcut deja acest lucru fără a suferi o asemenea pierdere. În al treilea rând, nu s‑ar contesta că Intel ar fi acordat reduceri în favoarea NEC chiar dacă aceasta nu atingea nivelul de 80 %, care, potrivit concluziilor deciziei atacate, era o condiție prealabilă obținerii oricărei reduceri.

343    Comisia combate argumentele prezentate de Intel. În primul rând, aceasta subliniază că, în decizia atacată, nu se consideră că toate reducerile acordate NEC erau condiționate. Decizia atacată s‑ar limita să afirme că partea condiționată a reducerilor acordate de Intel includea nu numai plățile cu titlu de MDF, ci și anumite categorii – nu neapărat toate – de reduceri de tip ECAP. Această constatare s‑ar întemeia pe o serie de probe coerente, precise și solide, expusă în considerentele (1412)-(1444) ale deciziei atacate, precum și în anexa B.31 la memoriul în apărare.

344    Comisia consideră că argumentul invocat de Intel și întemeiat pe acordarea de reduceri semnificative în perioadele care au precedat acordul din Santa Clara nu este convingător, în special pentru motivul că, pe de o parte, condițiile aplicabile reducerilor acordate anterior nu ar fi cunoscute și, pe de altă parte, datele prezentate de NECCI ar arăta o creștere de aproximativ 500 % a reducerilor pe care Intel le‑a acordat NECCI în urma aceluiași acord.

345    În sfârșit, în măsura în care reclamanta afirmă că a acordat reduceri în favoarea NEC chiar dacă aceasta nu reușea să îndeplinească condiția de 80 % din cotele de piață, Comisia adaugă, în contextul analizei AEC, că, dacă se presupune că sunt adevărate afirmațiile Intel potrivit cărora cota de piață a AMD la NEC ar fi fost „în mod curent” mai mare decât nivelul de 20 %, cota AMD la NEC nu s‑a apropiat niciodată de partea disputabilă (și anume 41 %).

346    În ceea ce privește primul argument al reclamantei, potrivit căruia Comisia ar fi considerat în mod eronat că ECAP erau condiționate, trebuie să se verifice dacă Comisia a demonstrat în decizia atacată că reducerile care au fost luate în considerare la calcularea prețului efectiv al UCP‑urilor x86 ale Intel vândute către NEC, altele decât MDF, și anume ECAP, au fost condiționate de respectarea de către NEC a obligației de aprovizionare de la Intel într‑un anumit procent din volumul achizițiilor sale de UCP‑uri x86.

347    În considerentele (1415)-(1444) ale deciziei atacate, Comisia a evaluat valoarea totală a reducerilor condiționate într‑un interval situat între 13 088 100 și 16 583 100 USD, din care 6 milioane USD erau constituite cu titlu de MDF, iar restul cu titlu de ECAP.

348    Prin urmare, o concluzie potrivit căreia ECAP nu sunt condiționate de o cotă de piață specifică ar repune în mod necesar în discuție calculele Comisiei, astfel cum figurează în decizia atacată.

349    Prin urmare, trebuie să se aprecieze, pe baza elementelor de probă care se raportează la al patrulea trimestru al anului 2002, pe care Comisia și‑a întemeiat testul AEC referitor la NEC, dacă, în acel trimestru, alte plăți decât MDF au fost condiționate de faptul că NEC se aprovizionează de la Intel până la concurența unui anumit procent din pragurile cotelor de segmente de piață (denumite în continuare „MSS”). De la bun început, trebuie să se sublinieze că reclamanta nu neagă că, în temeiul acordului din Santa Clara, a furnizat NEC atât reduceri de tip MDF, cât și ECAP. Cu toate acestea, reclamanta susține că, spre deosebire de primele dintre aceste reduceri, cele din urmă nu erau condiționate de obligația de a atinge un anumit nivel al MSS.

350    Reclamanta susține în esență că elementele de probă prezentate în decizia atacată nu confirmă concluzia potrivit căreia ECAP ar fi condiționate în al patrulea trimestru al anului 2002 și invocă alte documente, din care ar rezulta că MDF‑urile erau singurele reduceri condiționate de obligația impusă NEC de a atinge un anumit nivel al MSS. Comisia combate argumentele reclamantei și susține că elementele de probă prezentate de Intel nu demonstrează că MDF erau singurele reduceri condiționate de obligația ca NEC să se aprovizioneze de la Intel până la concurența unui anumit procent din MSS.

i)      Cu privire la elementele de probă luate în considerare în decizia atacată

351    În primul rând, trebuie să se sublinieze că Comisia s‑a întemeiat, în special în considerentele (461) și (464) ale deciziei atacate, pe o prezentare a NEC din 27 ianuarie 2003, intitulată „NEC/Intel reuniune mondială (sesiune privind achizițiile)”, și, mai precis, pe a patra pagină a acestei prezentări, intitulată „Pe plan mondial: realizări al patrulea trimestru/anul 2002”. Conținutul acestei pagini confirmă, sub titlul „Planul inițial”, că intenția NEC era să se aprovizioneze de la Intel doar pentru 59 % din nevoile sale, și anume 68 % pentru NEC Japan, ramura NEC activă în special pe piața japoneză, și 48 % pentru NECCI. În plus, această pagină indică, sub titlul „Planul de realiniere”, pe de o parte, cotele de piață ale Intel care erau prevăzute, și anume 70 % pentru NECCI, 90 % pentru NEC Japan și 80 % la nivel mondial, și, pe de altă parte, anumite reduceri și alte avantaje pe care Intel urma să le acorde NEC. Este vorba în special despre MDF, despre prețuri reduse (reduceri) pentru UCP‑urile x86, despre „statutul de întreprindere multinațională” și despre un acord privind o linie de aprovizionare.

352    Totuși, este necesar să se constate că, deși acest document ulterior atât încheierii acordului din Santa Clara, cât și trimestrului în cauză menționează prețurile reduse, așadar, ECAP, ca fiind unul dintre avantajele de care beneficia NEC în cadrul aceluiași acord și confirmă că aceste ECAP făceau parte din acordul menționat, fapt care nu este contestat de Intel, din acesta nu reiese că ECAP erau condiționate de un anumit nivel al MSS. Acest document este, așadar, cel mult doar un indiciu care ar trebui confirmat de alte elemente de probă.

353    În al doilea rând, considerentele (462) și (464) ale deciziei atacate se întemeiază pe un e‑mail din 15 mai 2002, în care un cadru superior din conducerea NEC l‑a informat pe un cadru din conducerea NECCI că rezulta dintr‑o teleconferință ținută în aceeași zi cu responsabilii Intel că NEC ar avea statutul de întreprindere multinațională, că urma să crească partea sa din achizițiile de UCP‑uri x86 de la Intel la un anumit procent la nivelul mondial al vânzărilor sale totale și că Intel ar oferi NEC MDF și „prețuri agresive”, așadar, reduse, pentru UCP‑urile x86 denumite „Celeron”.

354    Totuși, la fel ca documentul din 27 ianuarie 2003, acest document contemporan încheierii acordului din Santa Clara nu evidențiază nicio legătură între cotele de piață și existența, chiar amploarea ECAP. Chiar dacă se presupune că se poate considera că referirea la „prețuri agresive” desemnează ECAP, rezultă numai că acestea fac parte din acordul din Santa Clara și că sunt menționate în contextul obiectivelor de majorare a cotelor de piață ale Intel în achizițiile de UCP‑uri x86 efectuate de NEC. Nu se indică în mod expres că ECAP sunt condiționate de realizarea de către NEC a obiectivelor menționate.

355    În al treilea rând, în considerentul (462) al deciziei atacate, Comisia se referă la un schimb de e‑mailuri între cadrele din conducerea NEC din 10 mai 2002 (denumit în continuare „schimbul de e‑mailuri ale NEC din 10 mai 2002”). Acesta descrie modul în care NECCI și NEC Japan ar putea atinge nivelurile MSS solicitate de Intel și menționează sumele care ar fi percepute cu titlu de MDF.

356    Totuși, este necesar să se constate că acest element de probă, care este anterior încheierii acordului din Santa Clara și care se înscrie în negocierile referitoare la acest acord, nu menționează nicidecum ECAP, așa cum arată în mod întemeiat Intel, astfel încât nu poate fi confirmată concluzia Comisiei în ceea ce privește condiționalitatea ECAP. Dimpotrivă, rezultă că acest schimb de e‑mailuri susține teza prezentată de Intel, potrivit căreia singurele reduceri care depind de cotele de piață ale Intel în achizițiile efectuate de NEC sunt MDF. În aceste condiții, modul său de redactare arată că NECCI și NEC vor reduce cotele de piață ale AMD în achizițiile lor și vor primi o anumită sumă cu titlu de MDF. Rezultă, așadar, că MDF ar fi consecința reducerilor cotelor de piață ale AMD și singurul beneficiu care depinde în mod direct de nivelurile respective ale cotelor de piață ale AMD și ale Intel în achizițiile efectuate de NEC.

357    În al patrulea rând, în considerentul (464) al deciziei atacate, Comisia menționează răspunsul dat de NECCI la întrebarea nr. 14 din cererea din anul 2005 formulată în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 (denumită în continuare „cererea din 2005”). Aceasta susține că din răspunsul respectiv rezultă că ECAP depind de nivelurile MSS. Intel susține totuși, în esență, că este vorba despre o referire la ECAP în vigoare după al patrulea trimestru al anului 2002.

358    În această privință, trebuie să se sublinieze că răspunsul menționat prevede efectiv, la începutul celui de al doilea alineat, că prețurile ECAP depind de un acord cu privire la nivelurile MSS, iar nu cu privire la volume.

359    Astfel cum s‑a constatat deja la punctul 967 din hotărârea inițială, trebuie să se considere că răspunsurile date de NECCI în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 sunt elemente de probă deosebit de fiabile, întrucât, pe de o parte, nu rezultă că NECCI ar fi avut vreun interes de a furniza informații inexacte care puteau fi utilizate de Comisie pentru a constata o încălcare a articolului 102 TFUE săvârșită de Intel, partenerul său comercial obligatoriu, și, pe de altă parte, informațiile inexacte sunt pasibile de amenzi în temeiul articolului 23 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003.

360    Totuși, plasat din nou în contextul său, Tribunalul nu consideră că acest răspuns poate servi drept probă sau indiciu pentru a confirma concluziile Comisiei.

361    Astfel, primo, este necesar să se constate că cererea din 2005 a fost organizată astfel încât fiecare menționare a unui document să fie urmată de una sau de mai multe chestiuni care se raportau la acesta. Așa cum a confirmat Comisia în ședința din 2020 în urma unei întrebări a Tribunalului, răspunsul la întrebarea nr. 14 are legătură cu documentul intitulat „JH 210”. Acesta din urmă se referă la o declarație făcută de un vânzător al NECCI la 22 februarie 2005. Astfel, documentul intitulat „JH 210” este ulterior acestei date și, în consecință, celui de al patrulea trimestru al anului 2002 și datei de modificare a sistemului reducerilor pe care Intel le‑a acordat NEC, și anume 1 iulie 2003. Prin urmare, răspunsul dat de NECCI la întrebarea nr. 14 se referă la un document și la o declarație despre care nu este sigur că sunt direct pertinente pentru ceea ce Comisia dorea să demonstreze, din moment ce rezultă că se referă la o perioadă ulterioară datei de 1 iulie 2003, și anume o perioadă în care structura plăților efectuate de Intel se schimbase, iar MDF fuseseră integrate în reducerile clasice de tip ECAP și fuseseră redenumite „super ECAP”.

362    Secundo, având în vedere aceste precizări, temporală și contextuală, nu este cert că, prin menționarea ECAP, răspunsul s‑a referit la acestea, în calitate de categorie generală de reduceri acordate de Intel, la „super‑ECAP” (desemnate și „ECAP speciale”), care au existat începând cu 1 iulie 2003 și au înlocuit MDF, fiind în același timp integrate în categoria generală a ECAP, sau la ECAP clasice, desemnate „ECAP” pur și simplu, care au existat atât în al patrulea trimestru al anului 2002, cât și după modificarea sistemului de reduceri. Or, astfel cum reiese în special din răspunsul NECCI la întrebarea nr. 20 din cererea din 2005, „super‑ECAP”, la fel ca MDF, pe care le‑au înlocuit, erau condiționate de un anumit nivel al MSS, în timp ce ECAP nu erau condiționate.

363    În al cincilea rând, în considerentul (464) al deciziei atacate, Comisia analizează o prezentare internă a NEC din 15 mai 2002, care ar fi contemporană cu negocierile acordului din Santa Clara. Aceasta ar demonstra că, în schimbul unui anumit nivel al MSS, Intel ar fi acceptat 12 plăți către NEC, dintre care numai două ar fi MDF.

364    Acest document de două pagini prezintă două plăți cu titlu de MDF efectuate de Intel către NEC și alte niveluri de preț pentru diferite tipuri de UCP‑uri x86. Cu toate acestea, nu apare nicio informație în termeni de obligații ale NEC în materie de nivel al MSS. A doua pagină arată un grafic ce prezintă trecerea de la planul original la planul revizuit, așadar, planul de realiniere care conducea la acordul din Santa Clara, și indică obiectivele respective exprimate în cotele de piață ale Intel în achizițiile de UCP‑uri x86 efectuate de NEC. Trecerea de la planul original la planul de realiniere este prezentată grafic de o săgeată între cele două planuri, în mijlocul căreia figurează mențiunea „$6M MDF”, și anume plata a 6 milioane USD cu titlu de MDF. Numai această plată apare în mod clar în acest document drept contrapartidă pentru creșterea nivelului MSS. Rezultă că, deși documentul confirmă, asemenea primelor două documente analizate, că ECAP au fost discutate în cadrul negocierilor care au condus la acordul din Santa Clara, numai MDF depindeau de nivelul MSS.

365    În al șaselea rând, în cadrul apărării sale, Comisia se referă la pagina 4 a unei prezentări interne a NEC din 15 aprilie 2002, din care ar reieși că, în schimbul majorării cotei de piață a Intel în achizițiile efectuate de NEC, aceasta din urmă ar fi dorit să primească în special ECAP.

366    Din aceeași prezentare ar reieși că NEC a identificat trei cereri pe care urma să le prezinte Intel pentru a‑și majora nivelurile de MSS în achizițiile efectuate de NEC. Era vorba despre cereri care vizau un „Marketing & Engineering Fund” (ceea ce desemnează probabil MDF), dar și ECAP, și ameliorarea cadrului contractual cu Intel.

367    Totuși, Tribunalul consideră că această prezentare nu poate constitui un temei solid pentru concluzia la care a ajuns Comisia.

368    Astfel, deși documentul examinat prezintă ECAP ca fiind una dintre contrapartidele pentru adoptarea planului de realiniere, este vorba aici despre o dorință a NEC prealabilă negocierii cu Intel, iar nu despre o prezentare a reducerilor în modul în care au fost definite în cadrul acordului din Santa Clara la finalul negocierii menționate.

369    În al șaptelea rând, Comisia face trimitere, în cadrul apărării sale, la o prezentare a NEC din 6 mai 2002, în care figurează o altă reprezentare grafică a trecerii posibile a NEC de la planul original la planul de realiniere. Pasajul este ilustrat din punct de vedere grafic printr‑o săgeată și un comentariu care se raportează la acesta, care menționează că „va depinde de mai mult de 6 milioane USD cu titlu de MDF”. În plus, o altă pagină a prezentării menționate indică o „necesitate a ECAP de a realiza [planul de realiniere]”.

370    Cu toate acestea, asemenea prezentării NEC din 15 aprilie 2002, deși este vorba despre un document contemporan negocierilor cu privire la acordul din Santa Clara (reuniunile din 6 și 7 mai 2002), acesta nu prezintă rezultatele negocierilor menționate, ci numai dorințele NEC. Prin urmare, el trebuie înlăturat pentru aceleași motive ca cele care figurează la punctul 368 de mai sus.

371    Din considerațiile care precedă rezultă că reiese din documentele luate în considerare de Comisie în ansamblu că reducerile privind prețurile UCP‑urilor x86, printre care și ECAP, au fost discutate și convenite în cadrul negocierilor cu privire la acordul din Santa Clara și că NEC a dorit să obțină concesii la nivelul ECAP drept contrapartidă pentru angajamentul său în materie de nivel al MSS. Cu toate acestea, doar prezentarea NEC din 27 ianuarie 2003 poate constitui un indiciu care susține poziția Comisiei potrivit căreia ECAP convenite în final în cadrul acordului din Santa Clara erau plătite, cel puțin parțial, în schimbul respectării obligației privind un nivel al MSS care decurge din planul de realiniere. Dimpotrivă, schimbul de e‑mailuri al NEC din 10 mai 2002, răspunsul formulat de NECCI la întrebarea nr. 20 din cererea din 2005, precum și prezentarea internă a NEC din 15 mai 2002 tind mai degrabă să demonstreze că numai MDF convenite în cadrul acordului din Santa Clara erau condiționate.

372    Prin urmare, Tribunalul consideră că aceste documente nu conțin o dovadă suficientă sau o serie de indicii suficiente pentru a confirma teza condiționalității ECAP în al patrulea trimestru al anului 2002.

ii)    Cu privire la elementele de probă invocate de Intel

373    În continuare, trebuie să se aprecieze valoarea probantă a documentelor invocate de Intel pentru a repune în discuție concluzia Comisiei potrivit căreia atât MDF, cât și ECAP erau condiționate.

374    În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia, în esență, din răspunsul la întrebarea nr. 32 din cererea din 2005 nu ar rezulta nicio relație de condiționalitate între ECAP și un nivel al MSS, trebuie să se arate că Comisia a solicitat în mod expres NECCI să clarifice ce tip de beneficiu, dacă exista, fusese acordat NECCI în schimbul respectării obligației privind un nivel al MSS care decurge din planul de realiniere. Or, în răspunsul său, NECCI a enumerat numai MDF. MDF sunt, așadar, prezentate în acest document, care dă rezultatul acordului din Santa Clara ca fiind unica contrapartidă pentru respectarea nivelurilor MSS, astfel încât ar fi singurele care ar fi condiționate.

375    Comisia pune la îndoială valoarea probantă a acestui document, arătând că condiționalitatea ECAP reiese din documentele care au fost anexate la acest răspuns. Comisia se limitează să menționeze anexele confidențiale nr. 32.1-32.4. Cu toate acestea, deși este posibil să se identifice primele două anexe, situația este diferită în cazul ultimelor două anexe. În ceea ce privește anexa 32.1, aceasta corespunde schimbului de e‑mailuri al NEC din 10 mai 2002, menționat în considerentul (462) al deciziei atacate, care a fost analizat la punctele 355 și 356 de mai sus și despre care s‑a statuat că susține teza Intel. În ceea ce privește anexa 32.2, aceasta corespunde documentului care a fost analizat la punctele 353 și 354 de mai sus și în privința căruia s‑a concluzionat că acesta nu dovedește că ECAP erau condiționate.

376    Prin urmare, trebuie să se considere că, prin faptul că s‑a limitat să facă trimitere la anexele sus‑menționate fără alte precizări, Comisia nu a reușit să conteste valoarea probantă a răspunsului NECCI menționat la punctul 371 de mai sus, căruia trebuie să i se acorde o valoare probantă mare, din moment ce este vorba despre un răspuns exhaustiv la o întrebare directă, furnizat în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003. Prin urmare, răspunsul dat de NECCI la întrebarea nr. 32 din cererea din 2005 urmărește să acrediteze teza potrivit căreia MDF, convenite în cadrul acordului din Santa Clara, erau singurele care trebuiau să fie condiționate și că ECAP nu erau condiționate.

377    În al doilea rând, prin intermediul întrebării nr. 21 din cererea din 2005, Comisia a invitat printre altele NECCI să explice, pe de o parte, dacă reducerile ECAP care i‑ar fi fost oferite depindeau de respectarea, la nivel mondial, de către NECCI, de către NEC Japan și de către NEC a anumitor niveluri ale MSS prevăzute de acordul din Santa Clara și, pe de altă parte, care ar fi consecințele nerespectării acestor obligații pentru un trimestru determinat.

378    În răspunsul său, NECCI a explicat, pe de o parte, că „ECAP speciale”, „super‑ECAP” sau MDF care îi erau acordate depindeau efectiv de respectarea la nivel mondial, atât de către ea, cât și de către NEC Japan și NEC, a unor niveluri specifice ale MSS. În schimb, spre deosebire de „ECAP speciale” sau de „super‑ECAP”, ECAP nu ar depinde de o condiție referitoare la un anumit nivel al MSS, ci ar rezulta doar din negocierile comerciale. Pe de altă parte, în perioada aplicării MDF globale, în cazul în care NECCI nu și‑ar fi îndeplinit obligația privind un anumit nivel al MSS într‑un anumit trimestru, nu ar fi obținut nicio plată în privința MDF. În perioada în care a fost dat răspunsul la cererea din 2005, în cazul în care NECCI nu și‑ar fi îndeplinit obligația privind MSS pentru un trimestru specific, acest lucru ar fi compromis și negocierile privind „super‑ECAP” pentru trimestrele următoare.

379    Este necesar să se constate că acest răspuns este clar. În ceea ce privește răspunsul exhaustiv la o întrebare directă, formulat în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003, acestuia trebuie să i se acorde o valoare probantă mare.

380    În plus, contrar celor susținute de Comisie în cadrul apărării sale, NEC confirmă fără nicio ambiguitate că singurele reduceri care erau condiționate de un anumit obiectiv al MSS sunt MDF și „ECAP speciale” sau „super‑ECAP”. În schimb, ECAP nu sunt condiționate de acest obiectiv și sunt stabilite în cadrul relațiilor comerciale. Eventuala sancțiune a unei încălcări a obligației privind un nivel al MSS ar privi MDF, „ECAP” speciale sau „super‑ECAP”, iar nu ECAP clasice. Or, întrucât, începând de la 1 iulie 2003, MDF au devenit „ECAP speciale” sau „super‑ECAP”, singurele ECAP care au existat în al patrulea trimestru al anului 2002 sunt ECAP clasice. Prin urmare, răspunsul formulat de NECCI la întrebarea nr. 21 din cererea din 2005 tinde să acrediteze teza potrivit căreia ECAP clasice nu erau condiționate de un anumit nivel al MSS.

381    În al treilea rând, prin intermediul întrebării nr. 6 din cererea sa din 2007 formulată în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 (denumită în continuare „cererea din 2007”), Comisia a solicitat în esență NECCI să îi precizeze care erau fondurile pe care le primise, într‑o perioadă care acoperea și al patrulea trimestru al anului 2002, în schimbul respectării obligației privind un nivel al MSS.

382    În răspunsul său, NECCI menționează, în ceea ce privește perioada cuprinsă între al treilea trimestru al anului 2002 și al doilea trimestru al anului 2003, că numai MDF erau condiționate și subliniază că procentul cotelor de piață a fost exprimat în numărul de UCP‑uri x86 care urmau să fie achiziționate. Contrar celor susținute de Comisie, acest răspuns confirmă, așadar, faptul că, în perioada în cauză, numai MDF depindeau de condiția privind nivelurile MSS. Or, în calitate de răspuns al NECCI furnizat în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003, acestui element de probă trebuie să i se acorde o valoare probantă mare.

383    În al patrulea rând, Intel s‑a referit la un proces‑verbal al NEC, datat 8 mai 2002, referitor la reuniunea cu Intel din 6 și 7 mai 2002, pentru a‑și demonstra pretențiile. Astfel cum arată Comisia, din a doua pagină a acestui document reiese că, în schimbul acceptării planului de realiniere, NEC a dorit să obțină nu numai MDF, ci și ECAP și un nou cadru contractual. Acest lucru corespunde de altfel documentelor examinate la punctul 365 de mai sus. Totuși, din a treia pagină a acestui proces‑verbal reiese că condiția pentru atingerea nivelului MSS discutată în a doua zi a negocierilor ar consta în alocarea unei anumite sume cu titlu de MDF. Pe de altă parte, deși Intel pare să fi acceptat în cursul celei de a doua zile a discuțiilor o parte a cererii NEC referitoare la „MDF/ECAP”, din moment ce pe a treia pagină a acestui proces‑verbal este menționată expresia „Intel responded with 50 % acceptance for total 12 items of Nec’s ECAP/MDF request” (Intel a răspuns favorabil la 50 % din totalul celor 12 rubrici care constituie pretenții ale NEC în ceea ce privește ECAP și MDF), o asemenea mențiune nu permite să se determine care parte a cererii ar fi fost acceptată, și anume cea referitoare la MDF sau cea referitoare la ECAP. Această observație este valabilă cu atât mai mult cu cât, pe a patra pagină a aceluiași proces‑verbal, este menționată, la punctul intitulat „Etapa următoare”, expresia „Intel reviews with [M and P] for MDF request/ECAP request” (Intel reexaminează împreună cu [M și P] pretențiile privind MDF și ECAP), astfel încât nu este posibil să se identifice dacă o parte a cererii NEC a fost în cele din urmă acceptată și, în caz afirmativ, care era acea parte. Trebuie să se constate, așadar, că acest proces‑verbal este redactat în mod sumar și că există o incertitudine cu privire la o înțelegere adecvată a acestuia.

384    Prin urmare, este necesar să se considere că forța probantă a acestui document este relativ scăzută, întrucât nu reprezintă rezultatul negocierilor, iar caracterul său sumar face incertă înțelegerea sa adecvată.

385    În al cincilea rând, în cadrul replicii, Intel prezintă anexele C.37 și C.38, arătând că este vorba despre documente pregătitoare pentru acordurile din Santa Clara, întocmite de NEC, din care rezultă că, indiferent de nivelul MSS atins, NEC s‑ar fi așteptat să primească același nivel de ECAP.

386    Totuși, independent de admisibilitatea acestor probe prezentate de reclamantă în stadiul replicii, pe de o parte, anexa C.37, la paginile 5 și 6, conține tabele, date cifrice, precum și o mențiune „cerere pentru ECAP”, fără a fi posibil să se deducă în mod clar din aceasta un raport între evoluția cotelor de piață ale Intel și așteptările NEC în ceea ce privește ECAP. Pe de altă parte, Intel se referă, în replică, la „pagina 10 din anexa C.38”. Or, anexa C.38 constă într‑un document care are opt pagini și care cuprinde numeroase informații, astfel încât Tribunalul nu are posibilitatea să stabilească cu precizie care sunt elementele conținute în anexă ce susțin argumentul reclamantei. Prin urmare, anexa C.38 nu poate fi luată în considerare, conform jurisprudenței citate la punctul 314 de mai sus.

387    Reiese, așadar, din ansamblul considerațiilor care precedă că elementele de probă luate în considerare în decizia atacată nu constituie probe suficiente sau o serie de indicii suficientă care să demonstreze că reducerile de tip ECAP sau alte reduceri decât MDF erau condiționate de obligația impusă NEC de a atinge un anumit nivel al MSS în cursul celui de al patrulea trimestru al anului 2002. În plus, celelalte elemente de probă de care se prevalează Intel tind mai degrabă să acrediteze teza potrivit căreia numai MDF erau condiționate.

388    Din cele de mai sus rezultă că elementele de probă invocate în decizia atacată nu sunt fiabile, astfel încât nu sunt de natură să susțină concluziile deduse din acestea.

389    Prin urmare, fără a fi necesară examinarea celorlalte argumente ale Intel, trebuie să se constate că Comisia a săvârșit o eroare în evaluarea valorii reducerilor condiționate pe care Intel le‑a acordat NEC.

2)      Cu privire la utilizarea ca referință a celui de al patrulea trimestru al anului 2002

390    Reclamanta reproșează Comisiei că a săvârșit o eroare prin faptul că a efectuat testul AEC doar pentru al patrulea trimestru al anului 2002 și că a constatat doar pe acest temei, în considerentul (1456) al deciziei atacate, că plățile efectuate de Intel către NEC în temeiul acordului din Santa Clara erau capabile sau susceptibile să excludă un concurent la fel de eficient pe întreaga perioadă cuprinsă între luna octombrie a anului 2002 și luna noiembrie a anului 2005. Cu alte cuvinte, Comisia ar fi considerat în mod eronat că al patrulea trimestru al anului 2002 era reprezentativ pentru toate perioadele ulterioare.

391    În general, Comisia ar avea sarcina să demonstreze că practicile Intel erau capabile să excludă un concurent la fel de eficient pe întreaga perioadă de referință, dar nu ar dispune de niciun temei pentru a afirma că toate cifrele pertinente pentru un asemenea test, precum prețurile brute, reducerile sau cantitățile, ar fi rămas neschimbate între anii 2002 și 2005. O asemenea situație ar exista în special în ceea ce privește partea disputabilă, cu privire la care însăși Comisia a indicat în considerentul (1243) al deciziei atacate că ar putea crește în timp din cauza conștientizării din ce în ce mai mari de către consumatori a viabilității alternativei pe care ar reprezenta‑o AMD.

392    În special, în primul rând, cele 6 milioane USD cu titlu MDF care erau legate de așteptările în termeni de cotă de piață nu ar fi continuat să se aplice după primul trimestru al anului 2003.

393    În al doilea rând, în observațiile sale principale, Intel precizează în esență că, în mod contrar a ceea ce ar reieși din considerentul (1410) al deciziei atacate, aplicarea testului AEC nu ar trebui să se bazeze pe o apreciere care constă în a se verifica dacă nivelurile reducerilor indicate pentru trimestrul în discuție au fost modificate în perioadele ulterioare în mod semnificativ sau nu, ci pe nivelurile efective ale acestora. Astfel, unele modificări comparative minore ale nivelurilor remizelor pot modifica rezultatul analizei. Comisia ar fi declarat, cu privire la reducerile acordate NECCI, că în luna iulie a anului 2003 începuse un nou program de reduceri, însă nu ar fi examinat niciodată dacă modificările instituite prin acest program avuseseră o incidență asupra vreunuia dintre parametrii testului AEC.

394    În al treilea rând, Intel precizează în cadrul acelorași observații că imprecizia analizei prospective a Comisiei se întemeiază și pe faptul că, în considerentul (1410) al deciziei atacate, sunt examinate numai reducerile acordate NECCI, în timp ce încălcarea a fost constatată în privința întregii societăți‑mamă, așadar, în privința NEC.

395    Comisia arată în cadrul observațiilor sale complementare că argumentele prezentate de Intel în observațiile sale principale sunt inadmisibile pentru motivul că reclamanta ar contesta pentru prima dată motivul prin care Comisia a justificat în decizia atacată extrapolarea în discuție.

396    Cu privire la fond, Comisia susține, în primul rând, că considerentul (1410) al deciziei atacate enumeră motivele pentru care acest trimestru este reprezentativ, precum și mijloacele de probă scrise pe care se întemeiază aceeași decizie.

397    În al doilea rând, argumentul potrivit căruia plățile cu titlu de MDF nu ar fi fost menținute după primul trimestru al anului 2003 nu ar ține seama de faptul că documentele care figurează în dosar ar dovedi că aceste plăți nu ar fi dispărut, ci doar ar fi fost reclasificate în alte categorii de reduceri. NECCI ar fi explicat de asemenea că acordul din Santa Clara și condițiile aferente ar fi rămas în vigoare cel puțin până în luna noiembrie a anului 2005.

398    În al treilea rând, documentul prezentat de Intel în susținerea afirmațiilor sale nu ar conține niciun calcul de la care să fie excluse plățile efectuate cu titlu de MDF.

399    În al patrulea rând, dacă ar fi fost adevărat că plățile efectuate de Intel către NEC cunoscuseră variații sensibile în această perioadă, Intel ar fi putut furniza cu ușurință elemente de probă în acest sens în cursul procedurii administrative.

400    În al cincilea rând, analiza care figurează în considerentul (1243) al deciziei atacate privește Dell. Or, Comisia arată în esență că nu poate fi transpusă în privința NEC, întrucât NEC nu se aproviziona exclusiv de la Intel, spre deosebire de Dell, astfel încât clienții NEC erau deja conștienți de valoarea produselor cu procesor AMD și că partea disputabilă a NEC în cursul trimestrului în care Comisia a efectuat comparația era deja substanțială, întrucât planul inițial al NEC era de a realiza 41,6 % din achizițiile sale de la AMD.

401    În ceea ce privește admisibilitatea argumentelor prezentate de Intel în cadrul observațiilor sale principale, este necesar să se arate că Intel a susținut, la punctele 473-475 din cererea introductivă, că afirmația Comisiei cu privire la posibilitatea de a extrapola rezultatele analizei sale din al patrulea trimestru al anului 2002 până în anul 2005 nu se fonda pe niciun temei. Niciun element nu ar demonstra o stabilitate a prețurilor brute, a reducerilor și a cantităților. În această privință, Intel face trimitere în mod expres la punctele 454-473 din anexa A.8 la cererea introductivă, ce reproduce răspunsul său la argumentele referitoare la această extrapolare, care figurează în comunicarea privind obiecțiunile din 2007. La punctul 467 din anexa A.8 la cererea introductivă, Intel arată că Comisia nu face nicio precizare cu privire la nivelurile „super‑ECAP”. La punctul 468 din aceeași anexă, Intel face o diferență între reducerile primite de societatea‑mamă NEC și cele primite de NECCI, precizând că anumite tipuri de reduceri sunt acordate doar NECCI. În special, Intel contestă că nomenclatura „super‑ECAP” a fost utilizată în afară de al treilea trimestru al anului 2003. La punctele 470 și 471 din anexa menționată, Intel precizează că cantitățile de UCP‑uri x86 cumpărate au fost renegociate constant, astfel încât nu s‑ar fi concretizat nimic în datele celui de al patrulea trimestru al anului 2002.

402    Rezultă că, în mod contrar celor susținute de Comisie, reclamanta a contestat în cadrul cererii introductive numeroase elemente referitoare la extrapolarea datelor privind trimestrul de referință la întreaga perioadă acoperită de decizia atacată. Reclamanta a subliniat că diferența dintre reducerile acordate NEC și NECCI constă în constrângeri concurențiale diferite, din care decurge imposibilitatea oricărei prezumții în ceea ce privește stabilitatea reciprocă a reducerilor acordate. Reclamanta precizează de asemenea că Comisia nu dispune de nicio informație referitoare la nivelurile de plată ale ECAP pentru NEC și că cantitățile de UCP‑uri x86 cumpărate erau oricum, dar nu stabile în perioada menționată.

403    Prin urmare, este necesar să se considere că argumentele prezentate de Intel în observațiile sale principale sunt admisibile, din moment ce se referă la argumente prezentate în cadrul cererii introductive.

404    În ceea ce privește aprecierea temeiniciei acestor argumente, trebuie să se observe că datele economice utilizate de Comisie în considerentele (1410)-(1455) ale deciziei atacate pentru a efectua analiza AEC a reducerilor pe care Intel le‑a acordat NEC cuprind în special cantitatea totală de UCP‑uri x86 cumpărate, prețurile nete și brute ale diferitor tipuri de UCP‑uri x86, tipurile și cuantumurile reducerilor acordate, precum și costurile pentru Intel.

405    În primul rând, trebuie să se constate că parametrii pretinsei stabilități pe care Comisia își întemeiază posibilitatea de extrapolare, care sunt prezentați în considerentul (1410) literele (a)-(c) al deciziei atacate, privesc doar nivelurile reducerilor (de tip MDF, de tip ECAP și reduceri totale), prelungirea acestora în cursul trimestrelor următoare și CEM pentru Intel, însă Comisia nu analizează deloc, astfel cum arată în esență Intel, cantitățile și tipurile de UCP‑uri x86 vândute sau prețurile lor nete și brute.

406    În al doilea rând, tabelul menționat în considerentul (1410) litera (a) al deciziei atacate și întemeiat pe răspunsul dat de NECCI la întrebarea nr. 9 din cererea din 2007 formulată în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 privește numai reducerile acordate NECCI, deși încălcarea articolului 102 TFUE a fost constatată în privința societății‑mamă a acesteia, și anume NEC. Or, nu există niciun element care să permită să se presupună că reducerile acordate NEC Japan sau în mod global NEC ar fi fost stabile pe toată perioada vizată de constatarea încălcării.

407    În al treilea rând, o examinare a tabelului menționat mai sus demonstrează că, spre deosebire de ceea ce reiese din considerentul (1410) litera (a) al deciziei atacate, reducerile percepute de NECCI nu erau stabile pe întreaga perioadă în cauză. Astfel, între plata cea mai mică, efectuată în al doilea trimestru al anului 2003, respectiv 3,3 milioane USD, și plata cea mai mare, efectuată în al treilea trimestru al anului 2005, respectiv 15,224 milioane USD, este o diferență de 461,3 %. Există de asemenea o diferență semnificativă între al patrulea trimestru al anului 2002, respectiv 7,945 milioane USD, și al doilea trimestru al anului 2003, respectiv 3,3 milioane USD, cu alte cuvinte o diminuare cu 58,4 %.

408    În al patrulea rând, astfel cum a arătat NECCI în răspunsul la întrebarea nr. 9 din cererea din 2007, sistemul de acordare a reducerilor s‑a modificat începând cu al treilea trimestru al anului 2003. În locul unei sume unice, „super‑ECAP” au fost incluse în calculele trimestriale de stabilire a prețurilor. Astfel cum arată Intel, niciun element nu evidențiază că acest nou sistem nu prezenta diferențe cantitative în raport cu sistemul precedent.

409    În al cincilea rând, deși Comisia susține că acordul din Santa Clara a rămas în vigoare până în anul 2005, nu rezultă totuși că situația existentă în al patrulea trimestru al anului 2002 în temeiul acordului respectiv s‑a menținut pe toată pretinsa perioadă a încălcării. Rezultă în special din cuprinsul punctului 2 din răspunsul dat de NECCI la întrebarea nr. 9 din cererea din 2007 că, după 1 iulie 2003, NECCI a formulat lunar o cerere de reduceri întemeiată pe cantitățile achiziționate și pe diferența de prețuri dintre tarifarea propusă clienților și ECAP sau „super‑ECAP”. Cu toate acestea, niciun element nu permite să se considere că Comisia a examinat dacă modificările instituite prin acest nou program au avut o incidență asupra unuia dintre parametrii testului AEC.

410    Din toate cele de mai sus rezultă că, pe de o parte, parametrii prezentați în considerentul (1410) literele (a)-(c) al deciziei atacate nu includ ansamblul datelor economice utilizate de Comisie pentru a efectua analiza AEC a reducerilor pe care Intel le‑a acordat NEC și, pe de altă parte, că, spre deosebire de ceea ce reiese din considerentul (1410) literele (a) și (b) al deciziei atacate, elementele de probă depuse la dosar arată că plățile efectuate de Intel către NECCI au cunoscut variații semnificative după al patrulea trimestru al anului 2002 și că sistemul de acordare a reducerilor s‑a modificat începând cu al treilea trimestru al anului 2003. Rezultă că Intel susține în mod întemeiat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat că, ținând seama de parametrii prezentați în considerentul (1410) literele (a)-(c) al deciziei atacate, se putea întemeia pe date referitoare la al patrulea trimestru al anului 2002 pentru a trage concluzii cu privire la capacitatea practicilor Intel de a exclude un concurent la fel de eficient între al patrulea trimestru al anului 2002 și luna noiembrie a anului 2005.

411    Prin urmare, fără a fi necesară examinarea argumentelor reclamantei menționate la punctul 340 de mai sus, potrivit cărora, pe de o parte, datele proprii ale Comisiei arată că reducerile acordate NEC nu sunt în măsură să excludă un concurent la fel de eficient și, pe de altă parte, Comisia a calculat greșit valoarea tranzacțiilor în cauză pentru Intel, trebuie să se concluzioneze că, în ceea ce privește testul AEC efectuat pentru NEC, Comisia a săvârșit două erori de apreciere, în primul rând, prin reținerea unei valori exagerate a reducerilor condiționate și, în al doilea rând, prin extrapolarea rezultatelor la care a ajuns pentru al patrulea trimestru al anului 2002 la toată pretinsa perioadă a încălcării. Or, trebuie să se constate că, având în vedere aceste două erori, examinarea testului AEC al Comisiei este eronată în ceea ce privește parametrii săi de bază. Din moment ce aceste erori au legătură cu al patrulea trimestru al anului 2002, care a fost considerat referință pentru toată perioada analizată în ceea ce privește reducerile acordate NEC, ele afectează întreaga perioadă examinată în decizia atacată în ceea ce privește NEC. Rezultă că Comisia nu a dovedit corespunzător cerințelor legale temeinicia concluziei formulate în considerentul (1456) al deciziei atacate, potrivit căreia plățile efectuate de Intel către NEC în cadrul acordului din Santa Clara erau capabile sau susceptibile să excludă un concurent la fel de eficient.

d)      Cu privire la pretinsele erori referitoare la testul AEC aplicat Lenovo

1)      Imagine de ansamblu asupra părții din decizia atacată consacrate Lenovo

412    Comisia a efectuat testul AEC pentru Lenovo în considerentele (1457-(1508) ale deciziei atacate. Aceasta a analizat mai întâi amploarea și natura reducerilor, pe baza MoU 2007.

413    În continuare, Comisia a efectuat un calcul al PVM, al costurilor și al numărului necesar de unități de UCP‑uri x86.

414    În sfârșit, Comisia a evaluat numărul disputabil de unități de UCP‑uri x86. În calculul său principal, Comisia a limitat evaluarea la segmentul laptopurilor [a se vedea considerentele (1473)-(1478) ale deciziei atacate], în timp ce, în calculele sale alternative, a răspuns la afirmațiile Intel potrivit cărora numărul disputabil de unități de UCP‑uri x86 trebuia să includă și segmentul calculatoarelor de birou [a se vedea considerentele (1479)-(1508) ale deciziei atacate]. Aceste calcule alternative sunt împărțite, pe de o parte, într‑un răspuns al Comisiei la afirmațiile Intel privind numărul disputabil global de unități de UCP‑uri x86 și, pe de altă parte, într‑un calcul confirmativ, efectuat pe baza unei comparații cu date ce reies dintr‑un document intitulat „Enumerarea lucrărilor din luna aprilie a anului 2006”, adoptat în temeiul unui acord între AMD și Lenovo.

2)      Cu privire la partea condiționată a reducerilor

415    În considerentul (1461) al deciziei atacate, Comisia a afirmat că cuantumul reducerilor în cauză era indicat în MoU 2007, care prevedea un sprijin financiar de 180 de milioane USD pentru anul 2007, sub forma unor plăți trimestriale.

416    În considerentul (1462) al deciziei atacate, s‑a arătat că plățile efectuate în temeiul MoU 2007 s‑au adăugat la plățile pe care Intel a continuat să le efectueze în temeiul altor programe de sprijin financiar convenite anterior, separat de MoU 2007. Prin urmare, Comisia a considerat, așadar, că acestea trebuiau să fie atribuite în întregime rezultatului acordului privind MoU 2007. Toate plățile și condițiile comerciale favorabile prevăzute în MoU 2007 erau condiționate de abandonarea de către Lenovo a tuturor proiectelor sale de laptopuri echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD.

417    În considerentul (1463) al deciziei atacate, s‑a arătat că, în memoriul din 5 februarie 2009, Intel invocase argumentul potrivit căruia numai suma de 138 de milioane USD era pertinentă pentru dimensiunea reducerilor. Aceasta s‑ar explica prin faptul că, referitor la un sprijin financiar al Lenovo de 180 de milioane USD prevăzut în MoU 2007, numai 135 de milioane USD ar fi fost atribuite în numerar. Restul sprijinului financiar ar fi fost acordat sub formă de avantaje în natură, și anume extinderea garanției standard a Intel de un an și propunerea unei utilizări mai bune a unei platforme a Intel în China. Comisia a subliniat că Intel arătase că, deși valoarea acestor două contribuții nemonetare către Lenovo era de 20 și, respectiv, de 24 de milioane USD, costul lor pentru Intel era net inferior, și anume de 1,7 și, respectiv, de 1,3 milioane USD. Intel a susținut că, în vederea analizei concurentului la fel de eficient, aceste elemente trebuiau evaluate nu în funcție de valoarea lor pentru Lenovo, ci de costul lor economic pentru ea. Intel a ajuns la cuantumul de 138 de milioane USD prin adăugarea la sprijinul financiar în numerar de 135 de milioane USD a acestor costuri de 1,7 și de 1,3 milioane USD.

418    În considerentul (1464) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, înainte de a examina validitatea argumentului invocat de Intel în ceea ce privește modul de evaluare care trebuie utilizat în analiza concurentului la fel de eficient, indicase diferența dintre pretinsul cost economic al contribuțiilor pentru Intel și valoarea lor pentru Lenovo. Raportul dintre valoarea pentru Lenovo și pretinsul cost economic pentru Intel era de 1176 % (20 față de 1,7) pentru extinderea garanției și de 1846 % (24 față de 1,3) pentru platformă. Comisia a indicat că Intel furnizase anumite calcule efectuate în cadrul observațiilor din 5 februarie 2009 cu privire la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 2008 în susținerea afirmației sale cu privire la costul economic al contribuțiilor, dar că omisese să explice motivul diferenței mari dintre acest cost și valoarea sa pentru Lenovo.

419    În considerentul (1465) al deciziei atacate, Comisia a reținut că, fără a aduce atingere observației sus‑menționate, argumentul invocat de Intel, potrivit căruia modul de evaluare care trebuia utilizat în analiza concurentului la fel de eficient nu ar fi fost valoarea acestor elemente pentru Lenovo, ci costul lor economic pentru ea se baza pe o înțelegere greșită a principiilor analizei menționate.

420    În această privință, în considerentul (1466) al deciziei atacate, Comisia a arătat că „analiza concurentului la fel de eficient [presupunea examinarea] prețului la care un concurent la fel de eficient ca întreprinderea dominantă – dar care nu [era] dominant – [ar fi trebuit] să își propună produsele [către client] pentru a compensa pierderea avantajelor condiționate acordate de întreprinderea dominantă, pierdere rezultând din transferul de către clientul menționat a părții disputabile a nevoilor sale de aprovizionare de la întreprinderea dominantă către acest concurent ipotetic la fel de eficient”.

421    În sfârșit, în considerentul (1467) al deciziei atacate, Comisia a arătat că reieșea în mod clar din cele ce precedă că era necesară evaluarea pierderii pentru client, din moment ce tocmai această pierdere era cea pe care concurentul la fel de eficient trebuia să o compenseze, iar nu costul economic pentru întreprinderea dominantă, în cazul în care cele două cifre erau diferite. Această diferență era ilustrată, potrivit Comisiei, de exemplul platformei de distribuție. În calitate de întreprindere dominantă, Intel dispunea deja de o platformă de distribuție în China, despre care afirma că era suficient să efectueze îmbunătățiri ușoare ale acesteia, cu un cost economic de 1,3 milioane USD, pentru a fi ulterior în măsură să ofere Lenovo un avantaj având o valoare totală de 24 de milioane USD. Cu toate acestea, Comisia a arătat că un concurent la fel de eficient ca întreprinderea dominantă, dar care nu ar fi fost dominant, nu ar fi pus încă în aplicare în mod normal o astfel de facilitate. Pentru a compensa pentru Lenovo pierderea avantajului legat de o mai bună utilizare a platformei de aprovizionare a Intel, concurentul la fel de eficient ar fi trebuit, așadar, să efectueze către Lenovo o plată monetară într‑un cuantum echivalent cu valoarea economică pentru Lenovo a platformei de aprovizionare îmbunătățite.

422    Reclamanta afirmă, în general, că MoU 2007 nu permitea să se concluzioneze că reducerile sale ar fi determinat‑o să excludă un concurent la fel de eficient. Analiza realizată de Comisie, în primul rând, ar exagera partea pretins condiționată a remizei, în al doilea rând, ar minimiza partea disputabilă și, în al treilea rând, ar exagera costurile acesteia. În ceea ce privește în special partea condiționată, reclamanta arată că, referitor la remizele efectuate în temeiul MoU 2007, în considerentele (1461) și (1474)-(1477), decizia atacată concluzionează că au fost acordate remize condiționate de 180 de milioane USD numai pentru o parte disputabilă cuprinsă între 0,9 și 1,1 milioane de laptopuri. Cu toate acestea, potrivit reclamantei, cuantumul remizelor condiționate se ridică la doar 138 de milioane USD.

423    Potrivit reclamantei, metodologia Comisiei pentru a ține seama de aceste avantaje în natură este eronată, pentru motivul că, în scopul analizei AEC, remiza condiționată ar trebui să țină seama de costul suportat de ea pentru a le furniza, iar nu de valoarea pe care o reprezintă pentru Lenovo. Raportul suplimentar Shapiro‑Hayes din 28 ianuarie 2009 (denumit în continuare „raportul suplimentar Shapiro‑Hayes”) ar fi estimat costul pentru Intel, constând în cele două avantaje în natură, la aproximativ 3 milioane USD. Din acest cuantum, un cuantum de 1 680 073 USD (1,7 milioane USD prin aproximare) ar corespunde extinderii garanției, iar un alt cuantum de 1 256 948 USD (1,3 milioane USD prin aproximare) costului pentru Intel, care corespunde propunerii adresate Lenovo având ca obiect o platformă de distribuție.

424    Comisia contestă toate argumentele reclamantei. Comisia arată că, pentru a aprecia partea condiționată a reducerilor, decizia atacată a evaluat creșterea finanțării pe care Intel a acordat‑o Lenovo în anul 2007 în temeiul MoU 2007. Această abordare nu ar fi contestată. Potrivit Comisiei, în decizie se stabilește că această finanțare crescută se ridica la 180 de milioane USD, întemeindu‑se pe examinarea documentelor pregătite de Intel în cursul negocierii MoU 2007. Comisia apreciază că s‑a întemeiat în mod corect pe valoarea avantajelor în natură acordate Lenovo, în loc să ia ca bază costul acestora pentru Intel. Astfel, în opinia sa, analiza concurentului la fel de eficient presupune evaluarea în esență a compensației care ar trebui să îi fie oferită Lenovo de un eventual concurent la fel de eficient pentru pierderea reducerilor acordate de Intel. Pentru a fi încurajată să aleagă concurentul la fel de eficient, Lenovo s‑ar aștepta să primească o compensație pentru propriile pierderi, iar nu pentru cele suportate de Intel.

425    Pe de altă parte, Comisia arată, întemeindu‑se pe anexa B.31 la memoriul în apărare, că Intel nu prezintă nicio probă tangibilă că au existat divergențe de opinii între Lenovo și ea cu privire la valoarea avantajelor în natură acordate Lenovo, nici, a fortiori, că Lenovo a calculat o altă valoare pentru aceste avantaje în natură. Comisia arată de asemenea că unele documente contemporane faptelor care figurează în dosar dovedesc că Lenovo considera aceste avantaje în natură ca fiindu‑i foarte utile și că le solicitase Intel încă de la începutul negocierilor.

426    Potrivit Comisiei, este greșit să se afirme, astfel cum procedează reclamanta, că valoarea avantajului în natură în vederea analizei concurentului la fel de eficient este costul pe care îl reprezintă aceste avantaje pentru întreprinderea dominantă. Potrivit Comisiei, în replică, se încearcă să se eludeze eroarea care viciază raționamentul din cererea introductivă prin afirmația că, „prin definiție, un concurent la fel de eficient ar putea propune Lenovo aceleași avantaje în natură la același cost ca Intel”. Aceasta nu ar ține seama de faptul că acel concurent la fel de eficient are o dimensiune mai mică decât Intel. Comisia face trimitere la considerentul (1467) al deciziei atacate, în care a explicat că concurentul la fel de eficient nu ar dispune încă în mod normal de o platformă de aprovizionare în China. Astfel, potrivit Comisiei, acesta ar trebui să compenseze în numerar pierderea avantajelor acordate de Intel în favoarea Lenovo.

427    Cu privire la acest aspect, Comisia susține că, în replică, se limitează să se răspundă, în primul rând, prin afirmația că un concurent la fel de eficient ar avea în mod necesar o platformă de aprovizionare în China și, în al doilea rând, prin susținerea că AMD avea o astfel de platformă de aprovizionare. În această privință, Comisia consideră că primul răspuns dat în replică este o simplă afirmație. În opinia sa, nu există niciun motiv ca un concurent, chiar la fel de eficient, să dispună în mod necesar de o platformă de aprovizionare în China. În ceea ce privește al doilea răspuns dat în replică, analiza concurentului la fel de eficient privește, potrivit Comisiei, un concurent ipotetic, iar nu AMD. În orice caz, documentul la care se referă Intel ar declara pur și simplu că AMD avea „facilități” în China, ceea ce nu ar demonstra existența unei platforme de aprovizionare și cu atât mai puțin a unei platforme echivalente cu cea deținută de Intel.

428    Potrivit Comisiei, la punctele 22-37 din anexa D.39 la duplică, se arată că, chiar dacă se admite că concurentul la fel de eficient dispune de o platformă de aprovizionare în China, costul pe care l‑ar implica pentru el punerea la dispoziție a acestei platforme în favoarea Lenovo ar fi sensibil mai ridicat decât costul pentru Intel în scopul furnizării acestui avantaj. Situația este aceeași în ceea ce privește extinderea garanției. În cazul în care, astfel cum susține Intel, costul pentru cele două avantaje în natură se ridică la 3 milioane USD, oferirea acelorași beneficii Lenovo ar determina costuri de cel puțin 38 de milioane USD în sarcina unui concurent la fel de eficient. Acest cuantum este calculat pe baza celor două ipoteze invocate de Intel, pe care Comisia le respinge, și anume, în primul rând, că acel concurent la fel de eficient ar dispune de o platformă de aprovizionare în China și, în al doilea rând, că costul suportat de Intel pentru acordarea avantajelor în natură s‑ar ridica la 3 milioane USD.

429    Potrivit Comisiei, în orice caz, argumentul‑cheie din cererea introductivă și din replică, în care se afirmă că costul celor două avantaje în natură se ridică pentru Intel la 3 milioane USD, contrazice propriile probe ale Intel. La punctele 38-44 din anexa D.39 la duplică se constată, potrivit Comisiei, că unele documente interne ale Intel, care datează din perioada faptelor, evidențiază că reclamanta a calculat că, în realitate, costul celor două avantaje în natură ar fi egal, chiar superior, valorii lor pentru Lenovo. Costul lor cumulat pentru Intel ar fi stabilit la 47 de milioane USD, iar nu la 3 milioane USD, cum pretinde Intel.

430    Înainte de a fi examinate argumentele părților cu privire la cele două avantaje în natură, trebuie să se arate că reclamanta nu contestă că a menționat valori de 20 de milioane USD pentru extinderea garanțiilor și, respectiv, de 24 de milioane USD pentru platforma de distribuție, într‑o prezentare pe care a pregătit‑o pentru Lenovo. Reclamanta pretinde însă că aceste valori ar trebui să fie înlocuite, în vederea testului AEC, cu 1,7 și cu 1,3 milioane USD pentru fiecare dintre ele, pentru a reflecta costurile sale, iar nu beneficiul pentru Lenovo. Comisia a scăzut 44 de milioane USD din cele 180 de milioane USD de remize condiționate pentru avantajele în natură pe baza valorii pe care o reprezentau aceste servicii pentru Lenovo. Din lectura considerentului (1465) al deciziei atacate rezultă că este exclus ca, în această decizie, Comisia să fi luat în considerare calculele efectuate de Intel prin estimarea costurilor sale pentru a propune avantajele în natură la 3 milioane USD sau că a analizat această cifră.

431    Abordarea Comisiei constă în esență în a considera că, deși se acceptă ca un concurent la fel de eficient să poată, în principiu, să ofere avantaje în natură, nu este mai puțin adevărat că punerea la dispoziție a unei platforme de distribuție sau a unei extinderi de garanție este mai costisitoare pentru concurent decât pentru întreprinderea dominantă, în special atunci când valoarea avantajelor în natură este corelată cu partea disputabilă. Comisia susține de asemenea că Intel nu ar invoca nicio probă tangibilă că ar fi existat divergențe de vedere între Lenovo și ea în ceea ce privește valoarea avantajelor în natură acordate.

432    Reclamanta critică această analiză a Comisiei. Potrivit reclamantei, raportul suplimentar Shapiro‑Hayes și raportul Salop‑Hayes demonstrează că acest procedeu nu este corect și că o analiză adecvată a concurentului la fel de eficient ia în considerare costul pentru Intel în scopul furnizării acestor avantaje în natură. Reclamanta face trimitere la raportul Salop‑Hayes, în care se arată următoarele:

„În ceea ce privește criteriul concurentului la fel de eficient, remiza condiționată trebuie să includă costul suportat de Intel pentru a furniza aceste servicii, iar nu valoarea lor pentru Lenovo. Criteriul concurentului la fel de eficient are ca scop să determine dacă veniturile marginale ale Intel legate de partea disputabilă depășesc costurile marginale pentru a livra această cantitate, ținând seama de diminuarea profitului obținut de Intel cauzată de remizele condiționate. Scăderea profitului obținut de Intel reprezintă costul pentru Intel al avantajelor [în natură].”

433    În această privință, trebuie să se arate că temeiurile testului AEC aplicat în speță de Comisie sunt prezentate în special în considerentele (1003) și (1004) ale deciziei atacate.

434    În considerentul (1003) al deciziei atacate, Comisia expune logica inerentă testului AEC, reținând că, „în esență, trebuie să se examineze dacă, ținând seama de propriile costuri și de efectul reducerii, Intel ar fi ea însăși în măsură să intre pe piață pe o bază mai restrânsă fără a suferi pierderi”.

435    În considerentul (1004) al deciziei atacate, Comisia arată că analiza concurentului la fel de eficient este un exercițiu pur ipotetic, în sensul că trebuie să se stabilească dacă accesul pe piață al unui concurent la fel de eficient ca Intel în ceea ce privește producerea și furnizarea de UCP‑uri x86 cu o valoare echivalentă celei pe care Intel o acordă clienților săi, dar care nu ar avea o bază de vânzare atât de largă precum Intel, ar fi blocată. În principiu, această analiză este independentă de capacitatea efectivă a AMD de a intra sau nu pe piață.

436    Rezultă din cele ce precedă că acel concurent ipotetic în privința căruia este vorba despre evaluarea capacității de a intra pe piață în pofida practicilor tarifare ale Intel este un concurent la fel de eficient, înțeles ca fiind un operator apt să furnizeze UCP‑uri x86 în aceleași condiții ca cele practicate de Intel. Astfel cum rezultă din considerentul (1003) al deciziei atacate, testul AEC echivalează în esență cu examinarea aspectului dacă Intel însăși ar fi putut intra pe piață în pofida sistemului de reduceri în litigiu. Reiese din considerentul (1004) al deciziei menționate că, în principiu, singura diferență între situația concurentului ipotetic și situația efectivă a Intel pe piață este că acel concurent ipotetic nu dispune de o bază de vânzare echivalentă. Ținând seama de precizările aduse în considerentul (1005) al deciziei atacate, această referire la lipsa unei baze de vânzări echivalente trebuie interpretată în sensul că, din cauza statutului deținut de Intel de partener comercial obligatoriu, concurentul ipotetic la fel de eficient poate să adjudece de la Intel numai partea disputabilă a cererii clienților de UCP‑uri x86.

437    Or, după cum arată în mod întemeiat reclamanta, atunci când, în cadrul examinării amplorii reducerilor acordate Lenovo, Comisia a evaluat în decizia atacată valoarea avantajelor în natură pe care aceasta le‑a oferit, nu a raționat ca și cum concurentul ipotetic era capabil să vândă către Lenovo UCP‑uri x86, oferindu‑i avantaje în natură în aceleași condiții ca reclamanta.

438    Într‑adevăr, în considerentul (1466) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că era vorba despre examinarea prețului pe care un concurent la fel de eficient, care nu este însăși întreprinderea dominantă, ar fi trebuit să îl plătească pentru a compensa pierderea avantajelor în natură pe care Intel le‑a oferit Lenovo, precum o extindere a platformei sau o extindere a garanției. În considerentul (1467) al deciziei menționate, pentru a justifica această soluție, Comisia s‑a întemeiat pe exemplul platformei de distribuție. Ea a reținut că, spre deosebire de Intel, care dispunea de o platformă de distribuție în China ce necesita anumite adaptări pentru a oferi Lenovo un avantaj în natură, un concurent la fel de eficient ca întreprinderea dominantă, dar care nu era dominant și care avea, așadar, o dimensiune mai mică, nu ar fi dispus încă în mod normal de o asemenea facilitate.

439    Astfel, Comisia a pornit de la un postulat contrar fundamentelor testului AEC expuse în considerentele (1003) și (1004) ale deciziei atacate, care se întemeiază pe principiul potrivit căruia concurentul ipotetic este la fel de eficient ca Intel, în special din punctul de vedere al costurilor de extindere a unei platforme sau a unei garanții. Comisia a raționat în realitate în raport cu un concurent mai puțin eficient, care nu constituie totuși actorul economic pertinent pentru a evalua capacitatea practicii de reduceri în cauză de a produce un efect de excludere.

440    Niciun argument invocat de Comisie nu este de natură să infirme această concluzie.

441    Comisia, care, desigur, face trimitere la faptul că Intel efectuase o estimare cifrică a sumei în favoarea Lenovo într‑un mod crescător (la 20 și, respectiv, la 24 de milioane USD), nu furnizează în decizia atacată un răspuns la problema de a ști care ar fi fost costul pentru un concurent la fel de eficient dacă ar fi trebuit să furnizeze accesul la o platformă de distribuție sau să procedeze prin intermediul unei simple transformări a platformei proprii deja existente, astfel încât să o extindă în beneficiul unui OEM, așa cum Intel i‑a propus Lenovo. Aceeași logică se aplică costurilor legate de o extindere a garanției.

442    În această privință, părțile au indicat în răspunsul la întrebările adresate de Tribunal în ședința din 2020 că economiile de scară nu trebuiau luate în considerare ca reprezentând un element de diferențiere, ci că costurile pentru un concurent la fel de eficient trebuiau considerate ca fiind aceleași ca cele pentru Intel. Or, asemenea explicații expuse de Comisie sunt în contradicție cu abordarea adoptată în considerentele (1466) și (1467) ale deciziei atacate, care țin seama de dimensiunea concurentului la fel de eficient pentru a sublinia, printre altele, că nu ar fi încă instituită o platformă comparabilă cu cea deținută de Intel.

443    În plus, întrucât Comisia s‑a referit în fața Tribunalului la dimensiunea concretă a unei platforme deținute de un concurent la fel de eficient (a se vedea partea finală a punctului 426 de mai sus), trebuie să se arate, astfel cum a susținut Intel în ședința din 2020, că acest element nu a fost analizat în decizia atacată. Situația este aceeași în ceea ce privește aprecierile cifrice prezentate de Comisie pentru prima dată în anexa D.39 la duplică, prin care se urmărește evaluarea costurilor reale pentru Intel, referitoare la avantajele în natură (a se vedea punctele 429 și 430 de mai sus).

444    Or, Tribunalul nu poate ține seama de aceste analize suplimentare, prezentate în cursul procedurii desfășurate în fața sa, pentru susținerea testului AEC cuprins în decizia atacată fără a substitui motivarea Comisiei care figurează în decizia atacată cu propria motivare. Într‑adevăr, jurisprudența citată la punctul 150 de mai sus interzice Tribunalului să efectueze o asemenea substituire de motive.

445    În ceea ce privește afirmațiile Comisiei care figurează în considerentul (1464) al deciziei atacate cu privire la pretinsa diferență importantă între costurile economice prezentate de Intel pentru acordarea avantajelor în natură și valoarea lor pentru Lenovo, trebuie să se arate că, independent de faptul că valoarea pentru Lenovo nu este un element decisiv pentru analiza testului AEC, astfel cum reiese din procesul‑verbal al unei declarații din 2 iunie 2009 a L10, [confidențial], Lenovo nu a admis că negocierile cu Intel au privit o valoare exactă a avantajelor în natură. L10 a considerat în esență că abordarea exprimată cifric în USD cu privire la avantajele respective putea fi radical diferită de suma prezentată de Intel. În opinia sa, în esență, această întreprindere a încercat să își atribuie meritul unor elemente a căror valoare nu o calcula în termeni monetari, precum distribuția prin intermediul unei platforme. Intel ar fi încercat să îl convingă că aceste elemente prezentau un interes economic, deși făceau mai degrabă parte dintr‑un avantaj operațional. L10 a subliniat că nu a acordat nici cea mai mică importanță avantajului în termeni monetari al acestor elemente atribuite în natură. În sfârșit, în ceea ce privește trimiterea făcută de Comisie la e‑mailul de la L10 din 12 ianuarie 2006, care admitea importanța avantajelor în natură, trebuie să se arate că acestea nu sunt exprimate în dolari în e‑mailul menționat.

446    Reiese de asemenea dintr‑o serie de e‑mailuri datate în intervalul 26 noiembrie 2006-28 noiembrie 2008 și intitulate „RE: Intel meet Comp Response Nov 27 06.ppt” că Intel utiliza, ca tactică de negociere, diferite referiri la avantaje exagerate, în special prin desemnarea ca fiind un avantaj a elementelor pe care intenționa să le furnizeze partenerului comercial în orice caz. În aceste împrejurări, Comisia nu poate deduce nici măcar implicit, astfel cum procedează în considerentul (1464) al deciziei atacate, doar din aceste date referitoare la negocierile avantajelor în natură că erau minimizate costurile reale, astfel cum au fost indicate de Intel. În același sens, trebuie respinsă ca inoperantă afirmația Comisiei, menționată la punctul 614 din memoriul în apărare și care face trimitere la anexa B.31 la acesta, potrivit căreia Intel nu demonstrase că existau divergențe de opinii între Lenovo și Intel în ceea ce privește valoarea avantajelor în natură acordate. Într‑adevăr, chestiunea care se ridică este aceea de a stabili care erau costurile necesare pentru a le propune, iar nu perceperea valorii lor de către Lenovo.

447    În plus, nu este suficient să fie considerat ca temei, astfel cum a procedat Comisia în considerentul (1464) al deciziei atacate și, în continuare, la punctul 614 din memoriul în apărare, făcând trimitere la punctul 416 din anexa B.31 la acesta, argumentul potrivit căruia Intel nu a reușit să explice decalajul puternic dintre pretinsele sale costuri în cuantum de 3 milioane USD și cuantumul de 44 de milioane USD pentru Lenovo. Astfel, Comisia avea obligația să evalueze în mod direct în decizia atacată, iar nu în cadrul unor elemente de calcul prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului, care ar fi fost costurile pe care le‑ar fi avut un concurent la fel de eficient dacă ar fi trebuit să ofere unui OEM precum Lenovo avantaje în natură echivalente cu cele propuse de Intel (a se vedea și punctul 444 de mai sus).

448    De altfel, în măsura în care Comisia efectuează, pentru prima dată în fața Tribunalului, la punctul 326 din duplică, făcând trimitere, cu titlu ilustrativ, la anexa D.39 la aceasta, calcule ale costurilor care privesc ipoteza în care ar trebui să se țină seama de faptul că un concurent la fel de eficient avea o platformă de distribuție în China, este necesar să se arate, independent de faptul că este vorba despre calcule tardive care nu țin de motivarea deciziei atacate, în care a fost adoptat un alt test, că rezultatul la care ajunge Comisia în privința costurilor diferă, în orice caz, de cel indicat în decizia atacată. Astfel, pe de o parte, așa cum reiese din cuprinsul punctului 36 din anexa D.39 la duplică, costul pentru un concurent la fel de eficient este de 20 690 000 USD, iar nu de 24 de milioane USD, cum este indicat în considerentul (1463) al deciziei atacate în ceea ce privește platforma de distribuție. Pe de altă parte, în ceea ce privește extinderea garanției, al cărei cost pentru un concurent la fel de eficient este de asemenea evaluat pentru prima dată la 17 473 664 USD la punctul 30 din anexa D.39 la duplică, acesta diferă de cele 20 de milioane USD reținute în decizia atacată.

449    În sfârșit, în ceea ce privește afirmația Comisiei prezentată la punctul 327 din duplică, ce face trimitere la punctele 38-44 din anexa D.39 la aceasta, potrivit căreia argumentul‑cheie al reclamantei, care afirmă că costul celor două avantaje în natură se ridica pentru Intel la 3 milioane USD, contrazice propriile dovezi ale acesteia din urmă, ea nu poate fi admisă.

450    În ceea ce privește documentele interne ale Intel cu referințele D.41 și D.42 anexate la duplică, din care ar rezulta, potrivit Comisiei, că Intel ar fi estimat costurile avantajelor în natură la 47 de milioane USD în loc de 3 milioane USD, ele nu au fost menționate în decizia atacată și nu țin, astfel, de motivarea acesteia. La lecturarea considerentului (1465) al deciziei atacate pare exclusă luarea lor în considerare de către Comisie în analiza sa principală, astfel cum rezultă din decizia menționată, întrucât afirmă în cuprinsul acesteia că „argumentul invocat de Intel, potrivit căruia modul de evaluare care trebuie utilizat în analiza concurentului la fel de eficient nu este valoarea acestor elemente pentru Lenovo, ci costul lor economic pentru [ea], se bazează pe o înțelegere greșită a principiilor analizei menționate”.

451    În orice caz, chiar dacă referirea Comisiei la documentele menționate la punctul 450 de mai sus ar fi fost admisibilă, din acestea nu s‑ar fi putut deduce că Intel își minimalizase în mod eronat costurile prin faptul că a indicat că cele două avantaje în natură corespundeau unui număr de 1,7 și, respectiv, de 1,3 milioane USD. Astfel, documentele la care se referă Comisia țin de un context în care erau inițiate negocieri cu Lenovo și în care Intel urmărea să dovedească importanța propunerilor sale comerciale, prezentându‑le în mod favorabil Lenovo (a se vedea și punctele 445 și 446 de mai sus). În ceea ce privește analiza concretă a acestor documente, efectuată sub rezerva constatărilor de mai sus, cu titlu de pură măsură preventivă, trebuie să se arate că acestea sunt lipsite de claritate și nu permit astfel să confirme poziția Comisiei.

452    Astfel, în primul rând, în documentul intitulat „Intel Chart entitled 2006 v. 2007 Trend”, avantajul legat de extinderea platformei de distribuție intră, desigur, sub incidența titlului „Incremental 07 Spending”, iar în tabelul în cauză se face o referire care conține termenii „billing impact”. Cu toate acestea, cifra de 24 de milioane USD referitoare la platformă este inclusă în coloana intitulată „Contra”, iar nu în coloana intitulată „Expense”. Acest indiciu arată că era vorba despre estimarea contravalorii considerate de Intel ca fiind corespunzătoare utilizării platformei, astfel cum se explică la punctul 71 din raportul suplimentar Shapiro‑Hayes și cum se ilustrează în anexa 10 la acesta, iar nu despre costuri pentru Intel ale unei asemenea platforme sau ale modificării acesteia. În același sens, costul extinderii garanției este calculat la punctul 70 din raportul suplimentar Shapiro‑Hayes, precum și în anexa 9 la acesta la 1,7 milioane USD. În aceste împrejurări, nu este necesară pronunțarea cu privire la afirmațiile făcute de Dr. Hayes în ședința din 2020, potrivit cărora, din cauza numărului limitat de deficiențe ale UCP‑urilor x86, faptul de a crește garanția de la unu la trei ani nu înseamnă costuri incrementale importante.

453    În al doilea rând, în ceea ce privește tabelele prezentate în anexa D.42 la duplică, deși permit să evidențieze o legătură între costurile pentru Intel și avantajele pentru Lenovo, costul de ansamblu al modificării unei platforme de distribuție, evaluată cifric în decizia atacată la 24 de milioane USD, nu reiese din aceasta. În orice caz, nu se poate exclude că acest document putea avea drept scop prezentarea propunerii în mod favorabil în cursul negocierilor cu Lenovo.

454    În aceste împrejurări, având în vedere erorile de apreciere săvârșite de Comisie, nu este necesară evaluarea anumitor argumente suplimentare invocate de Intel privind chestiunea dacă AMD avea în mod real o platformă în China, situația întreprinderii AMD nefiind, în orice caz, decisivă pentru testul AEC.

455    Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că Comisia a săvârșit o eroare în aprecierea cifrică a avantajelor în natură propuse de Intel pentru Lenovo prin utilizarea cuantumurilor de 20 și, respectiv, de 24 de milioane USD, de la care a estimat cuantumul reducerilor la 180 de milioane USD. Așadar, acest cuantum de 180 de milioane USD este el însuși viciat de o eroare.

456    Ținând seama de cele ce precedă, trebuie să se arate că, în considerentul (1507) al deciziei atacate, Comisia a indicat că concluziile la care a ajuns în ceea ce privește capacitatea reducerilor acordate Lenovo de a produce un efect de excludere aveau drept temei comparația între numărul necesar de unități și numărul disputabil de unități, stabilită în considerentul (1478) al deciziei menționate, precum și considerațiile care figurează în considerentele (1479)-(1506), în care este expus un test alternativ al părții necesare pe segmentele combinate ale calculatoarelor de birou și ale laptopurilor. Or, astfel cum reiese din considerentele (1472), (1478) și (1503)-(1506) ale deciziei atacate, atât în cadrul comparației sus‑menționate, cât și în cadrul testului alternativ, Comisia a ținut seama de o parte condiționată a celor 180 de milioane USD pentru analizele sale privind definirea părții necesare, pentru a o compara cu partea disputabilă a unităților de UCP‑uri x86. Eroarea în aprecierea cifrică a avantajelor în natură pe care Intel le‑a propus Lenovo a viciat, așadar, toate componentele examinării reducerilor acordate acestui OEM.

457    Prin urmare, fără a fi necesară recurgerea la evaluarea temeiniciei argumentelor invocate de Intel privind numărul disputabil de unități care trebuie luate în considerare, trebuie să se constate că Comisia nu a dovedit corespunzător cerințelor legale temeinicia concluziei formulate în considerentul (1507) al deciziei atacate, potrivit căreia, în anul 2007, reducerea acordată de Intel era capabilă sau susceptibilă să producă un efect de excludere anticoncurențial, întrucât chiar un concurent la fel de eficient ar fi fost împiedicat să aprovizioneze Lenovo pentru nevoile sale în domeniul UCP‑urilor x86 pentru laptopuri.

e)      Cu privire la pretinsele erori referitoare la testul AEC aplicat MSH

458    Reclamanta arată că analiza AEC privind MSH cuprinsă în decizia atacată, pe lângă faptul că supraevaluează CEM al Intel, conține două erori referitoare, pe de o parte, la metoda „dublei reduceri condiționate” (denumită în continuare „metoda dublei reduceri”) și, pe de altă parte, la partea condiționată a plăților. Or, corectarea uneia dintre aceste erori ar demonstra că MSH a îndeplinit testul AEC.

459    Tribunalul consideră oportun să examineze mai întâi temeinicia argumentației prin care se urmărește să se demonstreze că Comisia ar fi săvârșit o eroare prin aplicarea metodei dublei reduceri.

460    Reclamanta contestă în esență pertinența cifrelor utilizate pentru aplicarea metodei respective și a consecințelor aferente care au fost deduse de Comisie.

461    La rândul său, Comisia consideră că toate argumentele trebuie respinse întrucât aplicarea metodei dublei reduceri nu ar fi viciată de nicio eroare.

462    Comisia afirmă, în primul rând, că, pentru a putea vinde calculatoare ale unei anumite mărci către MSH, un concurent la fel de eficient ar trebui să se asigure nu numai că MSH era pregătită să achiziționeze calculatoare echipate cu UCP‑urile sale, ci și, mai ales, că OEM erau pregătiți să fabrice aceste calculatoare. Prin urmare, practicile Intel la diferite niveluri ale lanțului de aprovizionare ar putea avea un efect cumulativ.

463    În al doilea rând, Comisia susține că, pentru a demonstra că plățile efectuate de Intel către MSH puteau avea un efect de excludere anticoncurențial atunci când erau însoțite de o practică a Intel față de un OEM, este suficient să se ilustreze acest efect potențial în lumina unui exemplu reprezentativ al unei plăți condiționate efectuate de Intel în favoarea unui OEM, fără a trebui să repete acest exercițiu pentru fiecare OEM.

464    În al treilea rând, decizia atacată ar examina cumulul plăților efectuate de Intel către MSH și restricțiile propriu‑zise ale Intel, în special în privința laptopurilor Lenovo echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD pentru perioada cuprinsă între lunile iunie și decembrie ale anului 2006.

465    Pe de altă parte, Comisia susține că, în anexa B.31 la memoriul în apărare, sunt analizate în detaliu celelalte argumente invocate de Intel. În esență, Comisia ar stabili că, în decizia atacată, se justifică în mod adecvat faptul că reducerile acordate NEC pentru trimestrul respectiv sunt reprezentative pentru perioada analizată în ansamblul său, că este improbabil ca NECCI să fi putut furniza întreaga parte disputabilă a MSH și că decizia atacată nu se întemeiază pe ipoteza că toate reducerile pe care Intel le acordase NEC erau condiționate.

466    În această privință, asemenea reclamantei, este necesar să se arate că, într‑o primă etapă, Comisia a constatat în considerentul (1565) al deciziei atacate că reieșea din tabelul nr. 58 care figurează în considerentul (1564) al deciziei menționate că, potrivit metodei normale de calcul, Intel nu ar fi trecut testul AEC pentru anii 1997, 1998 și 2000. Astfel cum arată în esență reclamanta, Comisia a recunoscut, așadar, cel puțin implicit, că, potrivit metodei normale de calcul, prețul efectiv rezultat din plățile condiționate pe care Intel le‑a efectuat pentru MSH era net superior CEM pe întreaga perioadă a încălcării prezumate, și anume între anii 2002 și 2007.

467    Într‑o a doua etapă, astfel cum reiese din considerentele (1561) și (1566) ale deciziei atacate, Comisia a adaptat totuși testul AEC, apreciind că, atunci când Intel acorda o reducere condiționată unui OEM, un concurent la fel de eficient ar fi trebuit să efectueze două plăți: una pentru a‑și asigura obținerea părții disputabile a OEM și cealaltă pentru a‑și asigura obținerea părții disputabile a MSH. Ținând seama de această dublă reducere, Comisia a ajuns la concluzia, în considerentul (1568) al deciziei atacate, că Intel nu ar fi trecut testul AEC pe întreaga perioadă incriminată, cu excepția anului 2004.

468    Rezultă, așadar, din considerentele sus‑menționate ale deciziei atacate că trebuie să se pornească de la ipoteza că Intel ar fi trecut testul AEC potrivit metodei de calcul normale și că numai prin luarea în considerare a existenței unei duble reduceri Comisia ar fi reușit, potrivit propriilor cifre, să probeze că plățile pe care Intel le‑a efectuat către MSH erau susceptibile să determine o excludere anticoncurențială pe întreaga perioadă incriminată, cu excepția anului 2004.

469    În ceea ce privește aprecierea acestor fapte, trebuie să se arate, cu titlu introductiv, că reclamanta nu contestă metoda dublei reduceri ca atare. Ea recunoaște în esență că, pentru a putea vinde către MSH calculatoare de o anumită marcă, un concurent la fel de eficient trebuia să se asigure nu numai că MSH era pregătită să achiziționeze calculatoare echipate cu UCP‑urile sale, ci și, mai ales, că OEM erau pregătiți să fabrice aceste calculatoare. Prin urmare, practicile Intel la diferite niveluri ale lanțului de aprovizionare au putut avea un efect cumulativ.

470    În schimb, reclamanta contestă cifrele utilizate de Comisie pentru efectuarea calculelor sale. Astfel cum arată reclamanta, în decizia atacată, este calculat cuantumul dublei reduceri prin prezumția că fiecare OEM furnizor al MSH beneficia de o reducere condiționată echivalentă reducerii totale acordate NEC în al patrulea trimestru al anului 2002 și că ar fi pierdut integral această reducere dacă MSH ar fi pus în vânzare calculatoare echipate cu UCP‑uri x86 de la AMD. Dacă se presupune că toate reducerile acordate MSH erau condiționate, Comisia a concluzionat pe baza acestei prezumții că, pe întreaga perioadă incriminată, cu excepția anului 2004, reducerile Intel ar fi exclus astfel un concurent la fel de eficient.

471    Or, Tribunalul consideră că această analiză conține două vicii, fiecare dintre ele fiind susceptibilă să invalideze rezultatele testului AEC referitor la MSH întemeiat pe reducerile pe care Intel le‑a acordat NEC în al patrulea trimestru al anului 2002.

472    Astfel, în primul rând, așa cum arată reclamanta, Comisia prezumă în considerentele (1566) și (1567) ale deciziei atacate că reducerile acordate NEC reflectă în mod adecvat reducerile condiționate pentru toate calculatoarele echipate cu procesoare Intel cumpărate de MSH de la toți OEM. Or, această prezumție nu este susținută în niciun mod.

473    Într‑adevăr, Intel subliniază, fără a fi contrazisă de Comisie, că MSH ar fi cumpărat numai 4 % din nevoile sale de calculatoare de la NEC în perioada 2002-2007 și că, în afara NEC, principalii OEM furnizori de calculatoare ai MSH între anii 2002 și 2007 ar fi fost Fujitsu, Acer, HP, Compaq, Toshiba și Medion. Cel puțin, poziția Comisiei se întemeiază în mod necesar pe premisa potrivit căreia MSH achiziționa calculatoare de la alți OEM decât NEC.

474    Or, Comisia nu pretinde și nici nu demonstrează că Intel ar fi acordat unuia dintre ceilalți OEM de la care MSH realiza achizițiile sale reduceri condiționate pe segmentul calculatoarelor destinate particularilor, în condiții comparabile cu reducerile referitoare la calculatoarele cumpărate de la NEC.

475    Rezultă, așadar, că decizia atacată și‑a întemeiat analiza metodei dublei reduceri pe reducerile pe care Intel le‑a acordat NEC în cursul unui singur trimestru, ce reprezenta doar o parte din achizițiile efectuate de MSH. În consecință, asemenea celor susținute de reclamantă, trebuie să se considere că prezumția Comisiei potrivit căreia toți furnizorii MSH beneficiau de reduceri condiționate substanțiale identice cu cele de care beneficia NEC este nefondată și, în orice caz, nu este susținută în niciun mod.

476    Această concluzie este, în definitiv, confirmată de modul de redactare a considerentului (1566) al deciziei atacate, în care Comisia se limitează să afirme, pentru a ilustra metoda dublei reduceri, că „comunicarea suplimentară privind obiecțiunile [din] 2008 a luat exemplul NEC în calitate de producător de echipamente originale informatice reprezentativ pentru această situație”, precum și de modul de redactare a considerentului (1567) al aceleiași decizii, în care Comisia arată că, „[î]n secțiunea 4.2.3.4, au fost evaluate reducerile condiționate acordate de Intel în favoarea NEC în al patrulea trimestru al anului 2002 (întrucât este vorba despre singurul trimestru pentru care Comisia dispune de date suficiente pentru a efectua o analiză a capacității reducerilor de a exclude un concurent la fel de eficient)”. Rezultă, așadar, din aceste considerente ale deciziei atacate că Comisia pare să se fi întemeiat pe exemplul NEC și pe un singur trimestru nu numai din cauza relevanței sale, ci și din cauza faptului că era vorba despre singurul trimestru pentru care a putut obține informații pentru a efectua analiza AEC referitoare la MSH.

477    Comisia pretinde în această privință că este suficient să se refere la un singur exemplu reprezentativ, dat fiind că testul AEC ar servi doar pentru demonstrarea capacității anticoncurențiale – iar nu a efectelor actuale – ale unei practici comerciale. Cu toate acestea, Tribunalul consideră că, atunci când Comisia alege o abordare cantitativă pentru a demonstra această capacitate, trebuie să se asigure că datele utilizate sunt fiabile și să explice cel puțin modul în care asemenea date pot fi extrapolate. Or, Comisia nu a dovedit în niciun mod că cifrele NEC erau „reprezentative” pentru toți OEM.

478    În al doilea rând și în orice caz, astfel cum susține reclamanta, analiza Comisiei presupune că NEC și toți ceilalți OEM furnizori ai MSH au beneficiat, între anii 1997 și 2007, de reduceri condiționate identice cu cea primită de NEC pentru un singur trimestru. Această observație implică, așadar, că, dacă se presupune că sunt reprezentative pentru toți OEM, reducerile acordate NEC pentru al patrulea trimestru al anului 2002 au fost stabile o perioadă de zece ani. Or, pe de o parte, Comisia nu a dovedit în niciun mod că aceasta era situația. Singura justificare pe care pare să o invoce Comisia este aceea din considerentul (1567) al deciziei atacate, potrivit căreia datele referitoare la reducerile acordate NEC în al patrulea trimestru al anului 2002 erau singurele aflate la dispoziția sa. Cu toate acestea, astfel cum subliniază reclamanta, faptul de a nu putea obține probe suplimentare nu permite Comisiei să își întemeieze concluziile pe fapte prezumate. Pe de altă parte, trebuie amintit că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 404-411 de mai sus, s‑a demonstrat că, în privința NEC, Comisia săvârșise o eroare de apreciere prin extrapolarea rezultatelor la care ajunsese pentru al patrulea trimestru al anului 2002 la întreaga perioadă în privința căreia se pretinde că a fost săvârșită încălcarea.

479    Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte argumente invocate de părți, astfel cum au fost menționate la punctele 458-465 de mai sus, trebuie să se constate că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a considerat că reducerile condiționate pe care Intel le‑a acordat NEC în al patrulea trimestru al anului 2002 constituiau date suficiente pentru a efectua testul AEC pentru MSH pe întreaga perioadă a încălcării.

480    Întrucât Comisia nu a demonstrat că erau îndeplinite condițiile pentru o extrapolare, trebuie să se considere, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la al doilea argument referitor la partea condiționată a plăților (a se vedea punctul 458 de mai sus) că reclamanta are temei să susțină că aplicarea testului AEC în privința MSH este viciată de o eroare de apreciere care se aplică întregii perioade examinate.

481    Ținând seama de cele ce precedă, Comisia nu a dovedit corespunzător cerințelor legale temeinicia concluziei formulate în considerentul (1573) al deciziei atacate, potrivit căreia, pe baza considerațiilor care figurează în considerentele (1559)-(1572) ale aceleiași decizii, în perioada cuprinsă între ultimul trimestru al anului 1997 și 12 februarie 2008, plățile pe care Intel le‑a efectuat către MSH erau capabile sau erau susceptibile să aibă efecte de excludere anticoncurențiale, fie prin ele însele, fie ca factor de consolidare a comportamentului Intel față de alți actori de pe piață, întrucât chiar un concurent la fel de eficient ar fi fost împiedicat să intre pe partea pieței în cauză.

f)      Concluzii cu privire la testul AEC

482    Având în vedere ansamblul considerațiilor care figurează la punctele 179-480 de mai sus, fără a fi necesară recurgerea la aprecierea diferitor afirmații ale reclamantei referitoare la analiza costurilor, trebuie să se admită argumentul reclamantei potrivit căruia analiza AEC efectuată de Comisie în decizia atacată este viciată de erori.

C.      Cu privire la argumentul potrivit căruia decizia atacată nu ar fi analizat în mod corespunzător și nu ar fi ținut seama de criteriile menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs

483    Potrivit reclamantei și ACT, constatările Comisiei care figurează în decizia atacată cu privire la capacitatea reducerilor Intel de excludere nu țin seama în mod corespunzător de toate criteriile stabilite de Curte la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs. Or, faptul de a nu fi fost luate în considerare, fie și numai unul dintre ele, ar trebui să determine Tribunalul să anuleze decizia atacată.

484    Reclamanta și ACT susțin că, dintre aceste cinci criterii, cel puțin trei nu au fost examinate în mod adecvat. Astfel, în opinia lor, deși decizia atacată conține o analiză a primului și a celui de al treilea criteriu menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs, și anume importanța poziției dominante a Intel pe piața relevantă și condițiile și modalitățile în care Intel a acordat reducerile, în orice caz, situația este diferită în ceea ce privește criteriile referitoare la rata de acoperire a pieței, la durata și la cuantumul reducerilor, precum și la existența unei strategii privind excluderea concurenților cel puțin la fel de eficienți.

1.      Cu privire la rata de acoperire

485    În considerentul (1577) al deciziei atacate, care figurează în secțiunea 4.2.4 referitoare la importanța strategică a producătorilor de echipamente informatice originale care au beneficiat de reducerile acordate de Intel, Comisia a subliniat în esență că, din cauza cotei lor de piață, a prezenței lor puternice în segmentul cel mai profitabil al pieței, precum și a competenței lor de a legitima un nou procesor pe piață, anumiți OEM, în speță Dell și HP, erau mai importanți din punct de vedere strategic decât alții pentru a furniza producătorilor de UCP‑uri x86 acces pe piață. În plus, Comisia a considerat, în considerentul (1597) al deciziei atacate, că OEM vizați de comportamentul Intel dețineau o cotă de piață semnificativă și că, în plus, aceștia erau, din punct de vedere strategic, mai importanți decât ceilalți, situație care avusese un impact asupra pieței în ansamblul său mai important decât cel care ar fi corespuns doar cotelor lor de piață cumulate. Comisia a concluzionat că acoperirea practicilor abuzive trebuia considerată semnificativă.

486    Reclamanta și ACT susțin în esență că, prin faptul că s‑a limitat să afirme în considerentul (1597) al deciziei atacate că OEM vizați de comportamentul Intel dețineau o cotă semnificativă de piață și că erau cei mai importanți din punct de vedere strategic, situație care ar fi avut un impact asupra pieței în ansamblu mai important decât cel care ar fi corespuns numai cotelor lor de piață cumulate, decizia atacată nu a ținut seama în mod corespunzător de criteriul ratei de acoperire pentru a se analiza dacă reducerile acordate și plățile efectuate de Intel aveau o capacitate de excludere.

487    Pe de altă parte, reclamanta arată că această constatare a fost formulată în decizia atacată după ce s‑a concluzionat, în considerentul (1001) al acesteia, că reducerile acordate și plățile efectuate de Intel îndeplineau criteriile abuzului, în timp ce hotărârea pronunțată în recurs impune Comisiei o analiză a acoperirii pieței înaintea oricărei constatări a unui abuz. În plus, reclamanta și ACT consideră că elementele de probă pe care s‑ar fi întemeiat Comisia nu erau suficiente pentru a aprecia că cota de piață acoperită de comportamentul Intel era semnificativă.

488    Comisia contestă temeinicia argumentelor expuse de reclamantă.

489    În primul rând, Comisia observă că acoperirea pieței a fost examinată în secțiunea 4.2.4 din decizia atacată, în cadrul importanței strategice a OEM care au beneficiat de reducerile acordate de Intel. Comisia insistă în special asupra faptului că, deși punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs identifică pur și simplu acoperirea pieței ca un factor, aceasta trebuie să fie aplicată în cadrul fiecărei cauze și, în speță, importanța strategică a părții de piață acoperite trebuie luată în considerare în vederea aprecierii acestui factor în sensul că demonstrează capacitatea reducerilor de fidelitate acordate de Intel de a exclude concurența. De asemenea, ar trebui să se ia în considerare împrejurarea că Intel era un partener comercial obligatoriu pentru producătorii de echipamente originale, în măsura în care aceasta avea o influență importantă asupra clienților săi, întrucât ar fi fost nerealist pentru ei să se orienteze în totalitate sau în majoritate către linia de produse ale AMD.

490    În al doilea rând, Comisia susține că, în ceea ce privește rata de acoperire a pieței, reclamanta nu se mai întemeiază pe afirmația, formulată la punctul 115 din cererea introductivă, potrivit căreia acoperirea pieței prin practicile sale nu a depășit 2 % în cursul unui an, ci pare să accepte faptul că Tribunalul a constatat, la punctul 194 din hotărârea inițială, că acoperirea pieței era în medie de aproximativ 14 % în perioada săvârșirii încălcării și susține că s‑ar putea deduce din anumite elemente de probă că cotele de piață ale OEM vizați de practicile reducerilor în litigiu era mai mare de 25 %.

491    În al treilea rând, în ceea ce privește critica invocată de Intel în observațiile sale, potrivit căreia constatarea care figurează în considerentul (1597) al deciziei atacate a fost formulată după ce s‑a concluzionat, în considerentul (1001) al acestei decizii, că reducerile și plățile sale îndeplineau criteriile abuzului (a se vedea punctul 487 de mai sus), Comisia apreciază că reclamanta denaturează decizia atacată. Astfel, considerentul (1001) al acestei decizii se întemeiază pe Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia (85/76, EU:C:1979:36), potrivit căreia reducerile de fidelitate încalcă articolul 102 TFUE. Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat în considerentul (1597) al deciziei atacate, Comisia subliniază că analiza subsecventă arată că vizarea OEM atât de importanți pe plan strategic are o incidență mai importantă asupra ansamblului pieței decât cea care poate fi atribuită numai cotelor lor de piață cumulate. Din această observație rezultă că sfera practicilor abuzive trebuie considerată „semnificativă”, iar în considerentul (1616) al deciziei atacate se ajunge la concluzia generală că fidelizările determinate de reduceri au avut efecte suplimentare care au diminuat considerabil posibilitatea altor actori de a concura și de a‑și vinde produsele prin evidențierea calității UCP‑urilor lor x86.

492    Trebuie amintit că reiese din cuprinsul punctului 139 din hotărârea pronunțată în recurs că rata de acoperire a pieței prin practica contestată este unul dintre criteriile care trebuie luate în considerare de Comisie pentru a aprecia capacitatea de excludere avută de reduceri și de plățile condiționate (a se vedea punctele 119 și 125 de mai sus).

493    În primul rând, în împrejurările speței, nu se poate exclude ca secțiunea 4.2.4 din decizia atacată, referitoare la importanța strategică a OEM care au beneficiat de reducerile acordate de Intel, să poată fi pertinentă în cadrul examinării ratei de acoperire. Astfel, în aceasta sunt abordați anumiți factori a priori pertinenți în cadrul examinării capacității de excludere avute de un sistem de reduceri, precum vizarea anumitor practici tarifare pe segmentele cele mai profitabile ale pieței sau utilizarea, în detrimentul unui concurent, a puterii de legitimare a unui produs de către operatorii cei mai importanți de pe piață.

494    Nu este mai puțin adevărat că, în mod contrar celor susținute de Comisie și independent de chestiunea dacă constatarea care figurează în considerentul (1597) al deciziei atacate a fost formulată după ce s‑a concluzionat, în considerentul (1001) al acestei decizii, că reducerile acordate și plățile efectuate de Intel îndeplineau criteriile abuzului, este necesar să se constate că conținutul secțiunii 4.2.4 din decizia atacată, referitoare la importanța strategică a producătorilor de echipamente originale care au beneficiat de reduceri acordate de Intel, și în special considerentul (1597) al acesteia, pe care se întemeiază Comisia pentru a considera că a fost examinată rata de acoperire a pieței, nu pot fi interpretate că constituie prin ele însele o examinare suficientă, în împrejurările speței, a ratei de acoperire a pieței de către practica contestată, în sensul punctului 139 din hotărârea pronunțată în recurs.

495    Astfel, independent de faptul că Comisia s‑a întemeiat pe cotele de piață deținute de anumiți OEM și dacă se presupune că Comisia se poate limita în mod valabil să se întemeieze mai degrabă pe cotele de piață deținute de anumiți OEM decât să examineze rata de acoperire a pieței de către practica contestată, astfel cum se menționează la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs, considerentele (1578)-(1580) ale deciziei atacate iau în considerare numai cotele de piață ale Dell și HP, excluzând ceilalți OEM vizați de practica contestată, așa cum arată reclamanta și ACT. Este necesar să se adauge că cotele de piață luate în considerare acoperă numai perioada cuprinsă între primul trimestru al anului 2003 și ultimul trimestru al anului 2005. Prin urmare, nu numai că este vorba în acest caz despre o singură parte a întregii perioade acoperite de decizia menționată, și anume din luna octombrie a anului 2002 până în luna decembrie a anului 2007, dar aceasta face de asemenea abstracție de perioada 2006-2007, în cursul căreia erau vizate Lenovo și MSH. În sfârșit, astfel cum arată reclamanta și ACT, din considerentele (1578)-(1580) ale deciziei atacate reiese că cifrele cotelor de piață pe care s‑a întemeiat Comisia țin seama de cotele de piață mondiale ale Dell și HP în toate segmentele, în pofida faptului că singura practică contestată, în ceea ce privește HP, se referă la calculatoare de birou pentru întreprinderi, astfel cum se prevede la articolul 1 litera (b) din decizia atacată.

496    În al doilea rând, în observațiile sale principale, Comisia se prevalează de faptul că Tribunalul a constatat, la punctul 194 din hotărârea inițială, că acoperirea pieței era în medie de aproximativ 14 % în perioada încălcării și susține că s‑ar putea deduce din anumite elemente de probă că cotele de piață ale OEM vizați de practicile de reduceri în litigiu erau de peste 25 %. Comisia arată de asemenea că „[p]lângerea Intel […] potrivit căreia Comisia s‑a întemeiat pe cota de piață a HP în toate segmentele de piață este nefondată, [că] decizia [atacată] nu se referă la nicio cifră precisă în ceea ce privește HP și [că] acoperirea medie de 14 % invocată în hotărârea [inițială], contrar celor afirmate de Intel, […] nu ține seama de reducerile de fidelitate specifice segmentului, care au fost acordate HP”.

497    Cu toate acestea, argumentul Comisiei întemeiat pe faptul că Tribunalul a constatat, la punctul 194 din hotărârea inițială, că acoperirea pieței era în medie de aproximativ 14 % în perioada în care a fost săvârșită încălcarea, situație pe care reclamanta nu ar fi contestat‑o, sau că cotele de piață ale OEM vizați de practicile de reduceri în litigiu erau de peste 25 %, nu poate fi decât respins.

498    Astfel, trebuie să se constate că rata de 14 % sau de 25 % nu apare în niciun loc în decizia atacată la capătul unei examinări a ratei de acoperire. Prin urmare, pentru exercitarea controlului legalității deciziei atacate, în ceea ce privește rata de acoperire a pieței de către practica contestată, Tribunalul nu este în măsură să se întemeieze pe ratele respective, chiar dacă ar fi deduse din elemente de probă depuse la dosar, din moment ce nu figurau în decizia atacată și, prin definiție, Comisia nu s‑a putut întemeia pe aceste elemente.

499    Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la argumentele Comisiei referitoare la cota de piață a HP, trebuie să se constate că Comisia s‑a abținut să determine rata de acoperire a pieței a practicii contestate, contrar obligației care îi revenea în acest sens în temeiul punctului 139 din hotărârea pronunțată în recurs. Este necesar să se adauge că această abținere este, de altfel, contrară propriilor orientări privind analiza cauzelor care țin de domeniul de aplicare al articolului 102 TFUE, în special punctului 20 din Orientările privind prioritățile Comisiei în aplicarea articolului [102 TFUE] la practicile de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante (JO 2009, C 45, p. 7).

500    Având în vedere elementele care precedă, trebuie, așadar, să se concluzioneze că reclamanta și ACT susțin în mod întemeiat că decizia atacată este viciată de o eroare întrucât nu a examinat în mod corespunzător criteriul referitor la rata de acoperire a pieței de către practica contestată.

2.      Cu privire la durata și la cuantumul reducerilor

501    Intel critică în cererea introductivă, precum și în observațiile sale principale lipsa unei analize, în decizia atacată, a importanței, pe de o parte, a duratei reducerilor și a plăților condiționate propuse și, pe de altă parte, a cuantumurilor acestora. Aceasta susține, printre altele, că, pentru aprecierea efectelor de excludere pe care le‑ar avea reducerile în cauză asupra unui concurent la fel de eficient, nu este posibil să se realizeze un cumul al acordurilor de scurtă durată încheiate cu OEM și cu MSH. În opinia sa, în acest scop, ar trebui să fie luată în considerare durata fiecăruia dintre aceste acorduri.

502    Comisia arată că condițiile de alocare a reducerilor și a diferitor plăți efectuate de Intel au fost analizate, pentru fiecare OEM, în secțiunea VII.4.2.2 din decizia atacată. Aceste analize ar fi privit natura și modul de operare ale condițiilor de exclusivitate sau de cvasiexclusivitate la care erau supuse plățile și reducerile, cuantumurile reducerilor și, în sfârșit, caracterul decisiv al condiționalității plăților și al reducerilor pentru fiecare dintre OEM, precum și pentru MSH, atunci când evaluau ipoteza aprovizionării lor parțiale cu UCP‑uri x86 de la AMD. În special, Comisia subliniază în memoriul în apărare că o durată scurtă a preavizului de reziliere a anumitor acorduri, în special cu HP, nu modifica efectele adverse asupra concurenței. Astfel, în cazul în care Intel ar fi reziliat acordurile HPA în urma unei încălcări de către HP a obligației sale de cvasiexclusivitate, HP ar fi pierdut reducerile pe toată durata restantă a acordului și, cel puțin potențial, pe durata prelungirii acestuia.

503    În observațiile sale principale, Comisia susține în esență că reclamanta nu a contestat pasajul din hotărârea inițială care ar fi relevant în lumina hotărârii pronunțate în recurs, și anume concluziile formulate la punctul 195 din hotărârea menționată, în care Tribunalul a examinat implicațiile duratei acordurilor de reduceri pentru capacitatea lor de excludere. Comisia apreciază, așadar, că concluziile din cuprinsul punctului 195 din hotărârea inițială, potrivit cărora durata acordurilor încheiate de Intel nu aducea atingere capacității lor de a exclude concurența, trebuie considerate definitive.

504    Comisia, în observațiile sale principale care privesc punctul 195 din hotărârea inițială, susține de asemenea că, chiar dacă Intel ar avea posibilitatea să își reînnoiască contestarea deciziei atacate în ceea ce privește evaluarea importanței duratei acordurilor sale, nu este necesară îndepărtarea de hotărârea inițială. În primul rând, potrivit Comisiei, în cazul în care, astfel cum se constată în decizia atacată, Intel nu trece testul AEC, insistența acesteia din urmă cu privire la capacitatea OEM de a se retrage din acordurile referitoare la reducerile de fidelitate ar fi ilogică. Un concurent la fel de eficient nu ar putea pur și simplu să concureze. În al doilea rând, chiar dacă Intel ar trece de testul AEC, ar fi inerent ofertei unui concurent la fel de eficient pentru activitățile OEM în asemenea împrejurări ca acesta să accepte un nivel de rentabilitate mult mai redus cu privire la aceste vânzări decât Intel. În al treilea rând, Comisia reiterează afirmația potrivit căreia durata de ansamblu a unui sistem de reduceri de fidelitate al Intel ar fi un factor pentru durata în care un concurent la fel de eficient ar trebui să accepte o scădere a rentabilității „preluând clientela unui OEM provenit de la Intel” cu privire la aceste vânzări. Astfel, pentru HP, orice concurent care dorește să înlocuiască Intel ar trebui să fie pregătit să ofere condiții care ar compensa pierderea reducerilor acordate de Intel cel puțin pe durata completă a acordului HPA1. În plus, Comisia susține că fiecare serie de acorduri cu OEM avea loc într‑o perioadă suficientă pentru ca acțiunile desfășurate de Intel să poată exclude concurența, întrucât aceste acorduri vizau perioadele cele mai rentabile pentru vânzările de procesoare UCP x86, la începutul ciclului de viață al unui model nou. Comisia arată de asemenea că durata practicilor Intel nu poate fi disociată de calendarul lor, întrucât acestea urmăreau să depășească incapacitatea sa de a produce un răspuns tehnic în timp util la UCP‑urile x86 de 64 de biți comercializate de AMD.

505    În ședința din 2020, Comisia a prezentat Tribunalului un document referitor la considerentele deciziei atacate în care erau evaluate, în opinia sa, diferitele criterii, astfel cum sunt prevăzute la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs, care includeau durata.

506    În primul rând, trebuie respinsă inadmisibilitatea criticilor întemeiate pe durata și pe cuantumul reducerilor și al plăților condiționate, invocată de Comisie în observațiile sale principale. Astfel, este suficient să se arate că argumentele reclamantei prezentate în observațiile sale principale și complementare în această privință sunt în mod clar legate de cele prezentate la punctele 102 și 111-114 din cererea introductivă. Prin urmare, în temeiul jurisprudenței citate la punctul 106 de mai sus, aceste critici sunt admisibile.

507    În al doilea rând, este necesar să se constate că reiese din cuprinsul punctului 139 din hotărârea pronunțată în recurs că analiza duratei și a cuantumului reducerilor și al plăților condiționate ce fac obiectul practicii contestate face parte dintre criteriile care trebuie luate în considerare în vederea aprecierii capacității de excludere pe care o au practicile menționate.

508    Primo, este adevărat că, în decizia atacată, Comisia a examinat în mai multe rânduri unele elemente în raport cu durata reducerilor.

509    Mai întâi, considerentele (1013)-(1035) ale deciziei atacate privesc factorul temporal în cadrul testului AEC. Comisia a reținut în special, în considerentele (1015) și (1017) ale deciziei atacate, că, în anumite împrejurări, practicile de reduceri puteau intra în domeniul unor modificări trimestriale și a afirmat, în considerentele (1017)-(1028) ale deciziei atacate, că, din cauza faptului că piața relevantă era foarte dinamică, inovația în sectorul relevant făcea dificilă sau chiar imposibilă efectuarea unor predicții pe termen lung. De asemenea, considerentele (1025)-(1027) ale deciziei atacate conțin o referire la durata contractelor și la faptul că era necesară în mod regulat o „împrospătare” a ciclurilor de producție.

510    În continuare, în considerentele (201) și (202) ale deciziei atacate se arată că Comisia aprecia că unele dintre negocierile relevante dintre Intel și OEM erau efectuate trimestrial. Astfel, aceste negocieri priveau o perioadă relativ scurtă, ceea ce putea permite unui concurent la fel de eficient să propună acelor OEM cu mai multă ușurință propriile UCP‑uri x86. De asemenea, în considerentele (965)-(968) ale deciziei atacate, Comisia a examinat argumentul pe care Intel l‑a întemeiat pe faptul că preavizul de reziliere de 30 de zile din acordurile HPA oferea HP o mai mare libertate pentru compararea ofertelor sale cu cele ale AMD, răspunzând că statutul de partener comercial obligatoriu al Intel și efectele produse de reducerile sale determinau înlăturarea argumentului menționat. În ședința din 2020, Comisia a subliniat că, în anumite cazuri, în ceea ce privește HP, au existat în mai multe rânduri, lunar, reînnoiri ale acordurilor cu Intel. În ceea ce privește Dell, Comisia a subliniat, în considerentul (1227) al deciziei atacate, că, din cauza lipsei oricărui contract scris cu Intel referitor la reducerile acordate în temeiul unui program de aliniere la concurență (Meet Competition Programme), acestea făceau obiectul unei renegocieri „constante”, care se desfășura oral, astfel încât Intel dispunea de o mare flexibilitate pentru modificarea reducerilor.

511    Nu este mai puțin adevărat că, pe de o parte, obiectul considerentelor (1013)-(1035) ale deciziei atacate era doar acela de a defini orizontul temporal în care se înscriau opțiunile pe care le aveau OEM în ceea ce privește nevoile lor de furnizare de UCP‑uri x86 ca ipoteză care întemeia calculul părții disputabile a reducerilor pentru fiecare dintre OEM vizați. Comisia a concluzionat pe această bază că, în cadrul testului AEC, ar reține ipoteza că orizontul temporal pertinent era de un an.

512    Prin urmare, factorul temporal a fost utilizat în acest context pentru stabilirea metodologiei de calcul al părții disputabile a unui OEM, parte disputabilă care, în continuare, trebuia corelată cu alți factori ai testului AEC pentru a fi evaluată capacitatea reducerilor în litigiu de a produce un efect de excludere. O asemenea examinare nu constituie, așadar, o analiză a duratei reducerilor ca factor susceptibil, în sine, să demonstreze capacitatea acestora de a produce un efect de excludere.

513    Pe de altă parte, din considerentele (201) și (202), (965)-(968) și (1227) ale deciziei atacate reiese că Comisia a examinat durata și forma angajamentelor asumate de OEM față de Intel care dau dreptul la reduceri, în calitate de factori susceptibili să favorizeze sau să se opună intrării unui nou concurent pe piață, ținând seama în special de întinderea temporală a angajamentelor respective sau de capacitatea Intel de a plăti sau de a‑și ajusta reducerile în termene scurte.

514    Totuși, deși aceste aspecte ale factorului temporal îi păreau pertinente, în considerentele (201), (202), (965)-(968) și (1227) ale deciziei atacate, Comisia le‑a examinat doar în mod limitat și circumscris. Aceasta nu a efectuat o examinare aprofundată și exhaustivă, în privința tuturor OEM, a aspectelor menționate în măsura în care erau susceptibile să stabilească sau să consolideze capacitatea practicilor tarifare în litigiu ale Intel de a produce un efect de excludere.

515    Reiese din cele ce precedă că Comisia nu a procedat la o examinare a duratei reducerilor ca factor pertinent, în sine, pentru stabilirea capacității practicilor tarifare în litigiu ale Intel de a produce un efect de excludere.

516    Secundo, Comisia arată în esență că, deși testul AEC nu ar demonstra capacitatea reducerilor în litigiu de a produce un efect de excludere, ar trebui să se țină seama de durata totală în care reclamanta a aplicat reduceri și plăți de exclusivitate pentru OEM și că, întrucât reducerile au continuat timp de un an pentru Lenovo și timp de mai mulți ani pentru ceilalți OEM și pentru MSH, din această împrejurare ar trebui să se concluzioneze că un concurent al Intel pe piața UCP‑urilor x86 ar fi trebuit să accepte o scădere a rentabilității și un nivel al rentabilității mult mai scăzut asupra acestor vânzări decât Intel. Aceste considerații ar reieși din cuprinsul punctelor 93 și 195 din hotărârea inițială și ar fi, așadar, definitive.

517    În această privință, pe de o parte, reiese din cuprinsul punctului 81 de mai sus că dispozitivul hotărârii pronunțate în recurs anulează în totalitate hotărârea inițială. Prin urmare, în urma trimiterii spre rejudecare, Tribunalul trebuie să efectueze o nouă examinare a argumentelor părților referitoare la durata reducerilor, fără a fi legat de punctele 93 și 195 din hotărârea inițială, pe care nu le preia.

518    Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 138 și 139 din hotărârea pronunțată în recurs reiese că, în cazul în care întreprinderea în cauză susține, în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că comportamentul său nu a avut capacitatea de a restrânge concurența și, în special, de a produce efectele de excludere reproșate, Comisia este obligată să aprecieze ansamblul criteriilor menționate la punctul 139 din hotărârea citată, iar nu numai criteriul privind durata reducerilor care figurează în aceasta. Astfel, simpla referire la durata în care au fost acordate reducerile pentru OEM și MSH nu este suficientă, prin ea însăși, în pofida constatărilor care pot fi deduse din testul AEC, să întemeieze concluzii definitive cu privire la efectele de excludere astfel produse.

519    Tertio, Comisia susține fără succes că durata practicilor Intel nu poate fi disociată de calendarul lor, întrucât acestea urmăreau depășirea incapacității sale de a produce un răspuns tehnic în timp util față de UCP‑urile x86 de 64 de biți comercializate de AMD. Pentru aceleași motive ca cele expuse la punctul 518 de mai sus, acest argument, chiar dacă se presupune că figurează ca atare în decizia atacată, nu ar fi suficient, prin el însuși, să întemeieze concluzii definitive cu privire la efectele de excludere astfel produse.

520    Fără a fi necesară pronunțarea cu privire la argumentele reclamantei referitoare la cuantumurile reducerilor, reiese din cele ce precedă că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că nu a examinat în decizia atacată durata reducerilor în calitate de element care permite stabilirea capacității practicilor tarifare în litigiu ale Intel de a produce un efect de excludere.

3.      Concluzii cu privire la luarea în considerare a criteriilor menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs

521    Având în vedere ansamblul considerațiilor care figurează la punctele 485-520 de mai sus, fără a fi necesară analizarea criticilor reclamantei privind criteriile referitoare la cuantumul reducerilor și la strategia prin care se urmărește excluderea de pe piață a concurenților, trebuie să se concluzioneze că reclamanta susține în mod întemeiat că analiza efectuată de Comisie în decizia atacată cu privire la criteriile menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs este viciată de mai multe erori. Astfel, Comisia nu a examinat în mod corespunzător criteriul referitor la rata de acoperire a pieței de către practica contestată și nu a efectuat o analiză corectă a duratei reducerilor.

D.      Concluzie cu privire la cererea prin care se solicită anularea deciziei atacate

522    Din cuprinsul punctelor 124-126 de mai sus reiese că, deși un sistem de reduceri instituit de o întreprindere aflată în poziție dominantă pe piață poate fi calificat drept restrângere a concurenței, din moment ce, luând în considerare natura acestuia, efectele sale restrictive asupra concurenței pot fi prezumate, nu este mai puțin adevărat că este vorba, în această privință, despre o prezumție simplă, iar nu despre o încălcare per se a articolului 102 TFUE, care exonerează Comisia în orice ipoteză de examinarea efectelor sale anticoncurențiale. În ipoteza în care o întreprindere aflată în poziție dominantă susține, în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că comportamentul său nu a avut capacitatea de a restrânge concurența și, în special, de a produce efectele de excludere care îi sunt reproșate, Comisia trebuie să analizeze capacitatea de excludere avută de sistemul de reduceri aplicând cele cinci criterii enunțate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs. În plus, atunci când Comisia a efectuat un test AEC, acesta face parte dintre elementele de care trebuie să țină seama pentru a aprecia capacitatea sistemului de reduceri de a restrânge concurența.

523    În speță, reclamanta a susținut în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că reducerile în litigiu nu avuseseră capacitatea de a produce efectele de excludere care îi erau reproșate. În considerentele (1002)-(1573) ale deciziei atacate, Comisia a efectuat un test AEC și, având în vedere rezultatele acestui test, a concluzionat, în considerentele (1574) și (1575) ale deciziei menționate, că reducerile și plățile în litigiu efectuate de Intel erau capabile sau susceptibile să aibă efecte de excludere anticoncurențiale, întrucât chiar un concurent la fel de eficient ar fi fost împiedicat să aprovizioneze Dell, HP, NEC și Lenovo pentru nevoile lor de UCP‑uri x86 sau să asigure vânzarea de către MSH a unor calculatoare echipate cu UCP‑urile sale x86.

524    Cu toate acestea, reiese din tot ceea ce precedă că, în primul rând, testul AEC efectuat în decizia atacată este viciat de erori și, în al doilea rând, în ceea ce privește criteriile menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în recurs, Comisia nu a examinat în mod corespunzător criteriul referitor la rata de acoperire a pieței de către practica contestată și nu a efectuat o analiză corectă a duratei reducerilor.

525    În ceea ce privește reducerile acordate HP, trebuie să se precizeze că, la punctul 334 de mai sus, s‑a statuat că Comisia nu a ajuns în mod corespunzător cerințelor legale la concluzia că, în perioada cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005, reducerea pe care Intel a acordat‑o HP era capabilă sau susceptibilă să producă un efect de excludere anticoncurențial, întrucât nu a demonstrat existența efectelor menționate în perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2002 și 30 septembrie 2003. Chiar dacă se presupune că din această constatare trebuie să se deducă că testul AEC ar putea fi considerat probatoriu pentru o parte din perioada cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005, acest lucru nu poate dovedi corespunzător cerințelor legale efectul de excludere produs de reducerile acordate HP, întrucât Comisia nu a examinat în mod corespunzător criteriul referitor la rata de acoperire a pieței de către practica contestată și nu a efectuat o analiză corectă a duratei reducerilor.

526    În consecință, Comisia nu este în măsură să demonstreze că reducerile și plățile în litigiu efectuate de reclamantă erau capabile sau susceptibile să aibă efecte de excludere anticoncurențiale și că ele constituiau, așadar, o încălcare a articolului 102 TFUE.

527    Prin urmare, Tribunalul consideră că motivele deciziei atacate nu pot servi drept temei al articolului 1 literele (a)-(e) din decizia menționată.

528    Pe de altă parte, răspunzând la o întrebare adresată de Tribunal la 2 aprilie 2012, prin care se solicită să se stabilească, în ceea ce privește o eventuală modificare a cuantumului amenzii în cazul unei eventuale anulări în parte a deciziei atacate, care era valoarea relativă a încălcărilor constituite din plățile de exclusivitate în raport cu încălcările constituite din restricțiile propriu‑zise, Comisia, într‑un răspuns depus la 8 mai 2012, a răspuns numai în ceea ce privește gravitatea încălcărilor, susținând că a evaluat toate comportamentele în cauză și că a considerat că acestea se completau și se susțineau reciproc.

529    Întrucât Tribunalul nu este în măsură să identifice cuantumul amenzii aferent numai restricțiilor propriu‑zise, se impune anularea, pe cale de consecință, și a articolului 2 din decizia atacată.

530    Articolul 3 din decizia atacată trebuie anulat în măsura în care privește reducerile de exclusivitate.

531    Acțiunea este respinsă în rest, fiind avute în vedere în special considerațiile din hotărârea inițială pe care Tribunalul le preia, astfel cum au fost amintite la punctele 96-98 de mai sus.

 Cu privire la concluziile prin care se solicită desființarea sau reducerea cuantumului amenzii

532    Având în vedere cele ce precedă, nu este necesară pronunțarea cu privire la al doilea capăt de cerere, invocat cu titlu subsidiar.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

533    Întrucât, în hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a anulat hotărârea inițială și a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată, este de competența Tribunalului, conform articolului 219 din Regulamentul de procedură, să se pronunțe, în prezenta hotărâre, cu privire la toate cheltuielile de judecată aferente procedurilor inițiate în fața sa, și anume procedurile în cauzele T‑286/09 și T‑286/09 RENV, precum și cu privire la cheltuielile de judecată aferente procedurii de recurs, și anume procedura în cauza C‑413/14 P.

534    Potrivit articolului 134 din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În cazul în care mai multe părți cad în pretenții, Tribunalul decide asupra împărțirii cheltuielilor de judecată. În cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

535    Potrivit articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate decide ca un intervenient, altul decât cei menționați la alineatele (1) și (2) ale aceluiași articol, să suporte propriile cheltuieli de judecată.

536    Întrucât Comisia a căzut parțial în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurilor inițiate în fața Tribunalului în cauzele T‑286/09 și T‑286/09 RENV și procedurii de recurs în fața Curții în cauza C‑413/14 P, două treimi din cele efectuate de reclamantă și de ACT în aceleași proceduri, în timp ce acestea din urmă vor suporta, fiecare, o treime din propriile cheltuieli de judecată.

537    UFC va suporta propriile cheltuieli de judecată aferente procedurilor inițiate în fața Tribunalului în cauzele T‑286/09 și T‑286/09 RENV și procedurii de recurs în fața Curții în cauza C‑413/14 P.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează articolul 1 literele (a)-(e) și articolul 2 din Decizia C(2009) 3726 final a Comisiei din 13 mai 2009 privind o procedură inițiată în temeiul articolului [102 TFUE] și al articolului 54 din Acordul privind SEE (cazul COMP/C3/37.990 – Intel).

2)      Anulează articolul 3 din Decizia C(2009) 3726 final numai în ceea ce privește articolul 1 literele (a)-(e) din această decizie.

3)      Respinge în rest acțiunea.

4)      Comisia Europeană va suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurilor inițiate în fața Tribunalului în cauzele T286/09 și T286/09 RENV și procedurii de recurs în fața Curții în cauza C413/14 P, două treimi din cele efectuate de Intel Corporation, Inc. și de Association for Competitive Technology, Inc. în aceleași proceduri, în timp ce Intel Corporation și Association for Competitive Technology vor suporta, fiecare, o treime din propriile cheltuieli de judecată.

5)      Union fédérale des consommateurs – Que choisir (UFC – Que choisir) va suporta propriile cheltuieli de judecată aferente procedurilor inițiate în fața Tribunalului în cauzele T286/09 și T286/09 RENV și procedurii de recurs în fața Curții în cauza C413/14 P.

Kanninen

Schwarcz

Iliopoulos

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 26 ianuarie 2022.

Semnături


Cuprins



*      Limba de procedură: engleza.


1      Date confidențiale ocultate.