HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
17 decembrie 2014(*)
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului – Înghețarea fondurilor – Baza factuală a deciziilor de înghețare a fondurilor – Referirea la acte de terorism – Necesitatea unei decizii a unei autorități competente în sensul Poziției comune 2001/931 – Obligația de motivare – Adaptarea în timp a efectelor unei anulări”
În cauza T‑400/10,
Hamas, cu sediul în Doha (Qatar), reprezentată de L. Glock, avocat,
reclamantă,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat inițial de B. Driessen și de R. Szostak și ulterior de B. Driessen și de G. Étienne, în calitate de agenți,
pârât,
susținut de
Comisia Europeană, reprezentată inițial de M. Konstantinidis și de É. Cujo și ulterior de M. Konstantinidis și de F. Castillo de la Torre, în calitate de agenți,
intervenientă,
având ca obiect o cerere de anulare a Avizului Consiliului în atenția persoanelor, grupurilor și entităților care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO 2010, C 188, p. 13), a Deciziei 2010/386/PESC a Consiliului din 12 iulie 2010 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO L 178, p. 28) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010 al Consiliului din 12 iulie 2010 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1285/2009 (JO L 178, p. 1), în măsura în care o privesc pe reclamantă,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnii N. J. Forwood, președinte, și F. Dehousse (raportor) și J. Schwarcz, judecători,
grefier: doamna C. Kristensen, administrator,
în urma ședinței din 28 februarie 2014 și a închiderii procedurii orale la 9 aprilie 2014,
având în vedere decizia din 15 octombrie 2014 de redeschidere a procedurii orale și în urma închiderii acesteia la 20 noiembrie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 27 decembrie 2001, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO L 344, p. 93, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 179), Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO L 344, p. 70, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 169), precum și Decizia 2001/927/CE de stabilire a listei prevăzute la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO L 344, p. 83).
2 „Hamas‑Izz al‑Din al‑Qassem (ramura teroristă a Hamas)” figura pe listele anexate la Poziția comună 2001/931 și la Decizia 2001/927.
3 Aceste două instrumente au fost revizuite periodic, în temeiul articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931 și al articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, „Hamas‑Izz al‑Din al‑Qassem (ramura teroristă a Hamas)” rămânând înscrisă pe liste. Începând de la data de 12 septembrie 2003, entitatea înscrisă pe liste este „Hamas (inclusiv Hamas‑Izz al‑Din al‑Qassem)”.
4 La 12 iulie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/386/PESC de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 (JO L 178, p. 28) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1285/2009 (JO L 178, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din iulie 2010”).
5 „Hamas (inclusiv Hamas‑Izz al‑Din al‑Qassem)” a continuat să fie înscrisă pe listele cuprinse în aceste acte.
6 La 13 iulie 2010, Consiliul a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Avizul în atenția persoanelor, grupurilor și entităților care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO C 188, p. 13, denumit în continuare „avizul din iulie 2010”).
Procedura și evoluții noi în cursul judecății
7 Prin act depus la grefa Tribunalului la 12 septembrie 2010, reclamanta, Hamas, a introdus prezenta acțiune.
8 În cererea sa introductivă, reclamata solicită Tribunalului:
– anularea avizului din iulie 2010 și a actelor Consiliului din iulie 2010;
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
9 Prin act depus la grefa Tribunalului la 21 decembrie 2010, Comisia Europeană a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Consiliului. Această cerere a fost admisă prin Ordonanța președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 7 februarie 2011.
10 La 31 ianuarie 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/70/PESC de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 (JO L 28, p. 57), prin care o menținea pe reclamantă pe listă, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 83/2011 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 610/2010 (JO L 28, p. 14) (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din ianuarie 2011”).
11 La 2 februarie 2011, Consiliul a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Avizul în atenția persoanelor, grupurilor și entităților care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO 2011, C 33, p. 14).
12 Prin scrisoarea din 2 februarie 2011, notificată reclamantei la 7 februarie 2011, Consiliul i‑a transmis acesteia expunerea de motive a menținerii sale pe listă.
13 Prin scrisoarea din 17 februarie 2011, depusă la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamanta a evocat actele Consiliului din ianuarie 2011 și scrisoarea din 2 februarie 2011. Aceasta a indicat că își menține motivele din cererea introductivă împotriva acestor acte și că ar dori să dezvolte criticile sale împotriva motivelor menținerii sale pe listă notificate prin scrisoarea din 2 februarie 2011.
14 Prin scrisoarea din 30 mai 2011, Consiliul a informat‑o pe reclamantă cu privire la intenția sa de a o menține, cu ocazia viitoarei revizuiri a măsurilor restrictive, pe lista persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive prevăzute de Regulamentul nr. 2580/2001.
15 După ascultarea celorlalte părți, Tribunalul a autorizat‑o pe reclamantă, prin scrisoarea grefei din 15 iunie 2011, să își adapteze, în replica sa, motivele și concluziile acțiunii sale în ceea ce privește actele Consiliului din ianuarie 2011, dacă este cazul în lumina motivelor cuprinse în scrisoarea din 2 februarie 2011. În schimb, Tribunalul nu a autorizat‑o pe reclamantă să își adapteze concluziile în ceea ce privește scrisoarea din 2 februarie 2011.
16 Data limită pentru depunerea replicii a fost stabilită la 27 iulie 2011.
17 La 18 iulie 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/430/PESC de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 (JO L 188, p. 47), prin care o menținea pe reclamantă pe listă, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 687/2011 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare nr. 610/2010 și nr. 83/2011 (JO L 188, p. 2) (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din iulie 2011”).
18 La 19 iulie 2011, Consiliul a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Avizul în atenția persoanelor, grupurilor și entităților care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO 2011, C 212, p. 20).
19 Prin scrisoarea din 19 iulie 2011, Consiliul i‑a transmis reclamantei expunerea de motive a menținerii sale pe listă.
20 Prin scrisoarea din 27 iulie 2011, reclamanta a evocat actele Consiliului din iulie 2011 și scrisoarea din 19 iulie 2011 ca substituindu‑se actelor inițial atacate. Ea a arătat că publicarea sau notificarea acestor acte determina curgerea unui nou termen de introducere a acțiunii de două luni. Reclamanta a indicat motivele pentru care replica nu fusese depusă.
21 Scrisoarea din 27 iulie 2011 a fost depusă la dosar ca cerere de prelungire a termenului de depunere a replicii.
22 Prin scrisorile grefei din 16 septembrie 2011, Tribunalul a informat părțile cu privire la decizia sa de a nu admite această cerere de prelungire și a stabilit la 2 noiembrie 2011 data limită pentru depunerea de către Comisie a memoriului său în intervenție.
23 La 28 septembrie 2011, reclamanta a depus la grefa Tribunalului un memoriu supletiv. În acest memoriu, reclamanta a arătat că „extinde concluziile sale în anulare împotriva [actelor Consiliului din iulie 2011]”.
24 Aceasta a arătat de asemenea că, având în vedere cererea inițială, scrisoarea din 17 februarie 2011 și memoriul supletiv, ar trebui să se considere că prezenta acțiune este de acum îndreptată împotriva actelor Consiliului din iulie 2010, din ianuarie 2011 și din iulie 2011. Reclamanta a adăugat că concluziile prezentate împotriva avizului din iulie 2010 erau de asemenea menținute și a precizat că cererile sale de anulare vizau actele în cauză numai în măsura în care o priveau.
25 La 28 octombrie 2011, Comisia a depus memoriul în intervenție.
26 Prin scrisoarea din 15 noiembrie 2011, Consiliul a informat consiliul reclamantei cu privire la intenția sa de a o menține, cu ocazia viitoarei revizuiri a măsurilor restrictive, pe lista persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive prevăzute de Regulamentul nr. 2580/2001.
27 Prin decizia Tribunalului din 8 decembrie 2011, memoriul supletiv a fost depus la dosar.
28 Prin scrisoarea din 20 decembrie 2011, Tribunalul a informat părțile că, având în vedere expirarea, anterior depunerii memoriului supletiv, a termenului de introducere a acțiunii în anulare împotriva actelor Consiliului din ianuarie 2011, adaptarea concluziilor acțiunilor introduse împotriva acestor acte, admisibilă în sine, întrucât fusese deja solicitată și efectuată corespunzător cerințelor legale prin scrisoarea reclamantei din 17 februarie 2011, nu va fi examinată decât în raport cu motivele și argumentele prezentate de către această parte anterior expirării termenului de introducere a acțiunii în anulare împotriva acestor acte, așadar cele expuse în cererea de sesizare a instanței.
29 Tribunalul a stabilit la 17 februarie 2012 termenul limită pentru depunerea de către Consiliu și de către Comisie a observațiilor privind adaptarea concluziilor formulate împotriva actelor Consiliului din ianuarie 2011 și la 5 martie 2012, prelungit la 3 aprilie 2012, termenul limită pentru depunerea de către aceleași părți a observațiilor lor privind memoriul supletiv.
30 La 22 decembrie 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/872/PESC de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2011/430 (JO L 343, p. 54), prin care o menținea pe reclamantă pe listă, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1375/2011 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 687/2011 (JO L 343, p. 10) (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din decembrie 2011”).
31 La 23 decembrie 2011, Consiliul a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Avizul în atenția persoanelor, grupurilor și entităților cuprinse în lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 (JO 2011, C 377, p. 17).
32 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 1 februarie 2012, reclamanta și‑a adaptat concluziile împotriva actelor Consiliului din decembrie 2011.
33 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 13 și la 16 februarie 2012, Comisia și Consiliul au depus, la invitația Tribunalului, observații cu privire la adaptarea concluziilor împotriva actelor Consiliului din ianuarie 2011.
34 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 3 aprilie 2012, Consiliul și Comisia au depus, la invitația Tribunalului, observații cu privire la memoriul supletiv.
35 La 25 iunie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/333/PESC de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2011/872 (JO L 165, p. 72), prin care o menținea pe reclamantă pe listă, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 542/2012 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1375/2011 (JO L 165, p. 12) (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din iunie 2012”).
36 La 26 iunie 2012, Consiliul a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Informarea în atenția persoanelor, grupurilor și entităților care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO 2012, C 186, p. 1).
37 Prin act depus la grefa Tribunalului la 28 iunie 2012, reclamanta a depus, la invitația Tribunalului, observații prin care a răspuns la observațiile Consiliului și ale Comisiei din 3 aprilie 2012.
38 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 10 iulie 2012, reclamanta a adaptat concluziile sale împotriva actelor Consiliului din iunie 2012.
39 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 20 și la 23 iulie 2012, Comisia și Consiliul au depus, la invitația Tribunalului, observații cu privire la adaptarea concluziilor împotriva actelor Consiliului din iunie 2012.
40 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 5 și la 6 septembrie 2012, Comisia și Consiliul au răspuns, la invitația Tribunalului, la observațiile reclamantei din 28 iunie 2012.
41 La 10 decembrie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/765/PESC de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2012/333 (JO L 337, p. 50), prin care o menținea pe reclamantă pe listă, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1169/2012 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 542/2012 (JO L 337, p. 2) (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din decembrie 2012”).
42 La 11 decembrie 2012, Consiliul a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Informarea în atenția persoanelor, grupurilor și entităților care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO 2012, C 380, p. 6).
43 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 11 februarie 2013, reclamanta a adaptat concluziile sale împotriva actelor Consiliului din decembrie 2012.
44 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 11 și la 13 martie 2013, Comisia și Consiliul au depus, la invitația Tribunalului, observații cu privire la adaptarea concluziilor împotriva actelor Consiliului din decembrie 2012.
45 La 25 iulie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/395/PESC de actualizare și de modificare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care intră sub incidența articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2012/765 (JO L 201, p. 57), prin care o menținea pe reclamantă pe listă, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 714/2013 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1169/2012 (JO L 201, p. 10) (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din iulie 2013”).
46 Prin scrisoarea din 24 septembrie 2013, reclamanta a adaptat concluziile sale împotriva actelor Consiliului din iulie 2013.
47 Prin scrisoarea din 4 octombrie 2013, Tribunalul a invitat Consiliul, care a dat curs acestei cereri prin actul din 28 octombrie 2013, să prezinte anumite documente și a adresat întrebări părților în vederea ședinței.
48 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 28 și la 30 octombrie 2013, Consiliul și Comisia au depus, la invitația Tribunalului, observații cu privire la adaptarea concluziilor împotriva actelor Consiliului din iulie 2013.
49 La 10 februarie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/72/PESC de actualizare și de modificare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care intră sub incidența articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2013/395 (JO L 40, p. 56), prin care o menținea pe reclamantă pe listă, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 125/2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 714/2013 (JO L 40, p. 9) (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din februarie 2014”).
50 La 28 februarie 2014, reclamanta a adaptat concluziile sale împotriva actelor Consiliului din februarie 2014.
51 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 4 și la 5 martie 2014, Comisia și Consiliul au depus, la invitația Tribunalului, observații cu privire la adaptarea concluziilor împotriva actelor Consiliului din februarie 2014.
52 La 22 iulie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/483/PESC de actualizare și de modificare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2014/72 (JO L 217, p. 35), prin care o menținea pe reclamantă pe listă, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 790/2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 125/2014 (JO L 217, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din iulie 2014”; actele Consiliului din iulie 2010, din ianuarie, din iulie și din decembrie 2011, din iunie și din decembrie 2012, din iulie 2013, precum și din februarie și din iulie 2014 fiind denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din iulie 2010-iulie 2014”).
53 La 21 septembrie 2014, reclamanta a adaptat concluziile sale împotriva actelor Consiliului din iulie 2014.
54 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 23 octombrie și la 4 noiembrie 2014, Consiliul și Comisia au depus, la invitația Tribunalului, observații cu privire la adaptarea concluziilor împotriva actelor Consiliului din iulie 2014.
Concluziile părților
55 Din situația de fapt care precedă rezultă că, prin prezenta acțiune, reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea, în măsura în care o privesc, a avizului din iulie 2010 și a actelor Consiliului din iulie 2010-iulie 2014 (denumite în continuare „actele atacate”);
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
56 Consiliul, susținut de Comisie, solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Considerații introductive cu privire la obiectul acțiunii, precum și cu privire la conținutul și la admisibilitatea observațiilor reclamantei din 28 iunie 2012
Cu privire la obiectul acțiunii
57 Astfel cum reiese din expunerea situației de fapt, actele Consiliului din iulie 2010 au fost abrogate și înlocuite, succesiv, cu actele Consiliului din ianuarie, din iulie și din decembrie 2011, din iunie și din decembrie 2012, din iulie 2013 și din februarie și din iulie 2014.
58 Reclamanta a adaptat succesiv concluziile sale inițiale astfel încât acțiunea sa urmărește anularea acestor diferite acte, în măsura în care o privesc. Pe de altă parte, aceasta a menținut expres concluziile sale în anularea actelor abrogate.
59 Conform unei jurisprudențe constante în materie de acțiuni îndreptate împotriva unor măsuri succesive de înghețare a fondurilor adoptate în temeiul Regulamentului nr. 2580/2001, un reclamant își menține interesul de a obține anularea unei decizii de impunere a unor măsuri restrictive abrogate și înlocuite printr‑o decizie restrictivă ulterioară, întrucât abrogarea unui act al unei instituții nu este o recunoaștere a nelegalității acestuia și produce efecte ex nunc, spre deosebire de o hotărâre de anulare în temeiul căreia actul anulat este eliminat retroactiv din ordinea juridică și se consideră că acesta nu a existat niciodată (Hotărârea din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, denumită în continuare „Hotărârea OMPI T‑228/02”, Rec., EU:T:2006:384, punctul 35; a se vedea de asemenea Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, denumită în continuare „Hotărârea PMOI T‑256/07”, Rec., EU:T:2008:461, punctele 45-48 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 30 septembrie 2009, Sison/Consiliul, T‑341/07, denumită în continuare „Hotărârea Sison T‑341/07”, Rep., EU:T:2009:372, punctele 47 și 48).
60 În consecință, prezenta acțiune în anulare își menține obiectul în privința actelor atacate anterioare actelor Consiliului din iulie 2014.
Cu privire la conținutul și la admisibilitatea observațiilor reclamantei din 28 iunie 2012
61 La 28 iunie 2012, reclamanta a depus, răspunzând invitației Tribunalului, observații cu privire la observațiile Consiliului și ale Comisiei din 3 aprilie 2012, referitoare la memoriul supletiv.
62 Întrucât reclamanta și‑a intitulat observațiile „memoriu în replică”, Consiliul a obiectat, în observațiile sale din 6 septembrie 2012, că reclamanta nu poate fi autorizată să depună o replică referitoare la integralitatea cauzei, astfel cum a fost introdusă inițial prin depunerea cererii introductive.
63 Consiliul a considerat că schimburile de memorii privind fondul cauzei ar fi trebuit să ia sfârșit prin depunerea de către reclamantă a memoriului supletiv și prin depunerea de către Consiliu a observațiilor sale cu privire la acest memoriu.
64 Trebuie arătat că este cert că observațiile reclamantei din 28 iunie 2012, depuse la invitația Tribunalului, nu pot să constituie, în prezenta cauză, o replică în sensul articolului 47 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
65 Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 20-22 de mai sus, în prezenta cauză reclamanta nu a depus o replică în termenele acordate, iar cererea de prelungire a termenului pentru depunerea unei replici, dedusă de Tribunal din scrisoarea reclamantei din 27 iulie 2011, a fost respinsă.
66 Nu este mai puțin adevărat că, deși observațiile din 28 iunie 2012 nu pot fi luate în considerare în prezenta acțiune în măsura în care vizează anularea actelor Consiliului din iulie 2010 și din ianuarie 2011 (a se vedea, în privința celor din urmă, punctul 28 de mai sus), acestea sunt admisibile în cadrul cererii de anulare a actelor Consiliului din iulie 2011 (formulată prin depunerea memoriului supletiv), în măsura în care prin acestea se răspunde la observațiile Consiliului referitoare la motivele noi din cadrul memoriului supletiv îndreptate împotriva actelor din iulie 2011, precum și în cadrul cererilor de anulare a actelor ulterioare ale Consiliului.
67 De altfel, Tribunalul a invitat‑o pe reclamantă să depună observații tocmai pentru că a considerat necesar să îi permită acesteia să răspundă, în acest cadru, la observațiile Consiliului din 3 aprilie 2012, cu privire la memoriul supletiv.
68 În sfârșit, din chiar termenii acestor observații din 28 iunie 2012 (a se vedea punctul 1 din aceste observații) rezultă că acestea nu urmăresc decât să răspundă la observațiile Consiliului din 3 aprilie 2012, cu privire la memoriul supletiv.
69 Având în vedere aceste precizări referitoare la conținutul observațiilor din 28 iunie 2012, se impune respingerea observațiilor Consiliului referitoare la inadmisibilitatea observațiilor menționate.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii în măsura în care aceasta vizează anularea avizului din iulie 2010
70 Consiliul, susținut de Comisie, obiectează că acțiunea este, în privința avizului din iulie 2010, inadmisibilă, întrucât este vorba despre un act neatacabil.
71 Potrivit articolului 263 alineatul (1) TFUE, actele susceptibile să facă obiectul unei acțiuni sunt actele „menite să producă efecte juridice față de terți”.
72 Potrivit unei jurisprudențe constante, deși, pentru a determina dacă măsurile atacate constituie acte în sensul articolului 263 TFUE, trebuie analizat conținutul lor, nu reprezintă acte sau decizii susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia [a se vedea Ordonanța din 14 mai 2012, Sepracor Pharmaceuticals (Ireland)/Comisia, C‑477/11 P, EU:C:2012:292, punctele 50 și 51 și jurisprudența citată].
73 În speță, menținerea reclamantei pe lista Uniunii Europene de înghețare a fondurilor (denumită în continuare „lista de înghețare a fondurilor”) a fost operată prin actele Consiliului din iulie 2010.
74 Avizul din iulie 2010, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a doua zi după adoptarea acestor acte, a avut ca obiect numai să încerce să informeze persoanele, grupurile și entitățile ale căror fonduri rămâneau înghețate în executarea acestor acte cu privire la posibilitățile pe care le aveau de a solicita autorităților naționale competente autorizația de a utiliza fondurile înghețate pentru anumite nevoi, de a cere Consiliului expunerea de motive privind menținerea lor pe lista de înghețare a fondurilor, de a cere Consiliului reexaminarea deciziei sale de menținere și, în sfârșit, de a formula o acțiune la instanța Uniunii.
75 În acest fel, avizul din iulie 2010 nu a produs efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantei modificând în mod distinct situația juridică a acesteia.
76 Întrucât acest aviz nu constituie, așadar, un act atacabil, prezenta acțiune trebuie respinsă ca inadmisibilă în măsura în care vizează anularea sa.
Cu privire la cererea de anulare a actelor Consiliului din iulie 2010-iulie 2014
77 În susținerea cererii de anulare a actelor Consiliului din iulie 2010 și din ianuarie 2011, reclamanta invocă, în cererea introductivă, patru motive întemeiate, în esență, primul, pe încălcarea dreptului său la apărare, al doilea, pe o eroare vădită de apreciere, al treilea, pe încălcarea dreptului de proprietate și, al patrulea, pe încălcarea obligației de motivare.
78 În susținerea cererii de anulare a actelor Consiliului din iulie și din decembrie 2011, din iunie și din decembrie 2012, din iulie 2013, precum și din februarie și din iulie 2014 (denumite în continuare, împreună, „actele Consiliului din iulie 2011-iulie 2014”), reclamanta invocă, în memoriul supletiv și în adaptările ulterioare ale concluziilor sale, opt motive de anulare întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, al doilea, pe erori privind materialitatea faptelor, al treilea, pe o eroare de apreciere în privința caracterului terorist al reclamantei, al patrulea, pe insuficienta luare în considerare a evoluției situației „ca urmare a scurgerii timpului”, al cincilea, pe încălcarea principiului neamestecului, al șaselea, pe încălcarea obligației de motivare, al șaptelea, pe încălcarea dreptului său la apărare și a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă și, al optulea, pe încălcarea dreptului de proprietate.
79 Se impune ca examinarea să înceapă cu al patrulea și cu al șaselea motiv de anulare a actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014, luate împreună, întemeiate pe insuficienta luare în considerare a evoluției situației „ca urmare a scurgerii timpului” și pe încălcarea obligației de motivare.
80 Reclamanta arată că înghețarea fondurilor trebuie să aibă la bază rațiuni specifice și concrete care demonstrează că această măsură este în continuare necesară. Consiliul ar fi obligat să acorde o atenție deosebită măsurilor luate în urma procedurilor angajate la nivel național. Or, în speță, Consiliul s‑ar fi mulțumit să citeze o serie de fapte și să afirme că deciziile naționale erau în continuare în vigoare. Din motivarea actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014 nu ar reieși că această instituție s‑ar fi interesat în mod real cu privire la urmările naționale ale măsurilor luate împotriva reclamantei. Reclamanta reproșează, așadar, Consiliului o insuficientă luare în considerare a evoluției situației „ca urmare a scurgerii timpului”.
81 Consiliul ar fi trebuit să menționeze în motivarea actelor sale elementele care demonstrează existența dovezilor și a indiciilor serioase care stau la baza deciziilor naționale. Cu toate acestea, expunerile de motive trimise reclamantei nu ar conține nicio precizare în acest sens. Motivarea actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014 nu s‑ar fi putut limita la evocarea existenței deciziilor naționale, ci ar fi trebuit să enunțe, în plus, informațiile pertinente pe care Consiliul le extrăgea din aceste decizii pentru a‑și întemeia propria decizie. Or, Consiliul nu ar oferi nicio indicație cu privire la faptele reproșate reclamantei în aceste decizii naționale.
82 Consiliul contestă că nu ar fi luat suficient în considerare evoluția situației „ca urmare a scurgerii timpului”. De la prima înscriere a reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor în anul 2003, reclamanta ar fi fost menținută pe această listă, în urma unor revizuiri periodice efectuate de Consiliu, pe baza măsurilor adoptate de autoritățile americane și ale Regatului Unit.
83 Consiliul apreciază că expunerile de motive, coroborate cu actele Consiliului din iulie 2011-iulie 2014, prezintă motive convingătoare care îndeplinesc obligația de motivare.
84 În primul rând, trebuie amintit că, după ce adoptă, în temeiul unor decizii ale unor autorități naționale competente, o decizie de înscriere a unei persoane sau a unui grup pe lista de înghețare a fondurilor, Consiliul trebuie să se asigure la intervale regulate, cel puțin o dată pe semestru, că menținerea persoanei interesate pe lista în litigiu rămâne justificată.
85 Dacă verificarea existenței unei decizii a unei autorități naționale care să corespundă definiției prevăzute la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 apare ca fiind o condiție prealabilă esențială pentru adoptarea de către Consiliu a unei decizii inițiale de înghețare a fondurilor, verificarea măsurilor luate în urma acestei decizii la nivel național este indispensabilă în contextul adoptării unei decizii subsecvente de înghețare a fondurilor (Hotărârea OMPI T‑228/02, punctul 59 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 117, și Hotărârea din 11 iulie 2007, Sison/Consiliul, T‑47/03, EU:T:2007:207, punctul 164). Problema relevantă cu ocazia examinării menținerii unei persoane pe lista în litigiu este dacă în intervalul scurs de la data înscrierii acelei persoane pe lista respectivă sau de la momentul revizuirii precedente s‑a schimbat situația de fapt într‑o asemenea măsură încât să nu se mai poată trage aceeași concluzie în ceea ce privește implicarea acestei persoane în activități teroriste (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, Rep., EU:C:2012:711, punctul 82).
86 În al doilea rând, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 TFUE, care trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care acesta a fost adoptat, trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente, să își exercite controlul de legalitate. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act (a se vedea Hotărârea OMPI T‑228/02, punctul 59 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 141 și jurisprudența citată).
87 În contextul adoptării unei decizii de înghețare a fondurilor în temeiul Regulamentului nr. 2580/2001, motivarea acesteia trebuie apreciată în primul rând având în vedere condițiile legale de aplicare a acestui regulament într‑un caz determinat, astfel cum sunt enunțate la articolul 2 alineatul (3) și, pe cale de trimitere, fie la articolul 1 alineatul (4), fie la articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, după cum este vorba despre o decizie inițială sau despre o decizie subsecventă de înghețare a fondurilor (Hotărârea OMPI T‑228/02, punctul 59 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 142).
88 În această privință, Tribunalul nu poate admite ca motivarea să poată să constea numai într‑o formulare generală și stereotipă, calchiată pe redactarea articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și a articolului 1 alineatele (4) sau (6) din Poziția comună 2001/931. În conformitate cu principiile amintite mai sus, Consiliul este ținut să menționeze elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a deciziei sale și considerațiile care l‑au condus la adoptarea acesteia. Motivarea unei astfel de măsuri trebuie, așadar, să indice motivele specifice și concrete pentru care Consiliul consideră că reglementarea pertinentă este aplicabilă persoanei interesate (a se vedea Hotărârea OMPI T‑228/02, punctul 59 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 143 și jurisprudența citată).
89 Prin urmare, atât motivarea unei decizii inițiale de înghețare a fondurilor, cât și motivarea deciziilor subsecvente trebuie să privească nu numai condițiile legale de aplicare a Regulamentului nr. 2580/2001, în special existența unei decizii naționale adoptate de către o autoritate competentă, ci și motivele specifice și concrete pentru care Consiliul consideră, în exercitarea puterii sale de apreciere discreționare, că persoana interesată trebuie să facă obiectul unei măsuri de înghețare a fondurilor (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 59 de mai sus, EU:T:2009:372, punctul 60).
90 În al treilea rând, în ceea ce privește controlul exercitat de Tribunal, acesta a recunoscut că Consiliul dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește elementele care trebuie luate în considerare în vederea adoptării de sancțiuni economice și financiare pe baza articolelor 75 TFUE, 215 TFUE și 352 TFUE în conformitate cu o poziție comună adoptată în temeiul politicii externe și de securitate comună. Această putere de apreciere privește în special considerațiile de oportunitate pe care se bazează astfel de decizii (a se vedea Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 59 de mai sus, EU:T:2009:372, punctul 97 și jurisprudența citată). Totuși, deși Tribunalul recunoaște Consiliului o marjă de apreciere în domeniu, aceasta nu implică faptul că instanța comunitară trebuie să se abțină de la controlul interpretării de către această instituție a datelor pertinente. Astfel, instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, credibilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru a aprecia situația și dacă sunt de natură să susțină concluziile care sunt desprinse din acestea. Totuși, în cadrul acestui control, Tribunalul nu trebuie să înlocuiască aprecierea Consiliului cu privire la oportunitate cu propria apreciere (a se vedea Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 59 de mai sus, EU:T:2009:372, punctul 98 și jurisprudența citată).
91 În al patrulea rând, în ceea ce privește temeiurile juridice și factuale ale unei decizii de înghețare a fondurilor în materie de terorism, trebuie amintit că, potrivit articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, lista de înghețare a fondurilor este întocmită pe baza unor informații precise sau a unor elemente de dosar care arată că s‑a luat o decizie de către o autoritate competentă față de această persoană, față de acest grup sau de această entitate, fie că este vorba despre inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act de terorism ori pentru tentativa de a săvârși, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau pe indicii serioase și credibile, fie că este vorba despre o condamnare pentru astfel de fapte.
92 În Hotărârea Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, punctul 85 de mai sus (EU:C:2012:711), Curtea a amintit că din trimiterea făcută în cuprinsul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 la o decizie a unei „autorități competente”, precum și din noțiunile „informații precise” și „probe sau indicii serioase și credibile” rezultă că această dispoziție are ca obiectiv protejarea persoanelor vizate prin asigurarea că înscrierea lor de către Consiliu pe lista în litigiu nu poate fi operată decât dacă are o bază factuală suficient de solidă și că respectiva poziție comună urmărește atingerea acestui obiectiv prin intermediul cerinței existenței unei decizii a unei autorități naționale (punctul 68 din hotărâre). Astfel, a arătat Curtea, Uniunea nu dispune de mijloace prin care să efectueze ea însăși investigații privind implicarea unei persoane în acte de terorism (punctul 69 din hotărâre).
93 Motivele reținute de Consiliu drept temei al actelor din iulie 2011-iulie 2014 trebuie să fie examinate în lumina considerațiilor care precedă.
94 Expunerile de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014 încep cu un paragraf în care Consiliul o descrie pe reclamantă drept un „grup implicat în acte de terorism care, începând din 1988, a comis și a revendicat în mod repetat atentate împotriva unor ținte israeliene, în special răpiri, atacuri cu arme albe și cu arme de foc ale unor civili, precum și atentate sinucigașe cu bombe în mijloace de transport în comun și în locuri publice”. Consiliul afirmă că „Hamas a organizat atentate atât pe partea israeliană a «Liniei verzi», cât și în Teritoriile Ocupate” și că, „în martie 2005, Hamas a proclamat o «tahdia» (acalmie), care a condus la o reducere a activităților sale”. Consiliul continuă arătând că, „cu toate acestea, la 21 septembrie 2005, o celulă a Hamas a răpit și apoi a ucis un israelian [și că,] într‑o înregistrare video, Hamas a afirmat că a răpit această persoană pentru a încerca să negocieze eliberarea unor prizonieri palestinieni deținuți de Israel”. Consiliul arată că „militanți ai Hamas au participat la tiruri de rachete îndreptate împotriva sudului Israelului efectuate din Fâșia Gaza [și că], în trecut, pentru a comite atentate împotriva unor civili în Israel, Hamas a recrutat kamikaze oferind ajutor familiilor acestora”. Consiliul arată că, „în iunie 2006, Hamas (inclusiv Hamas‑lzz al‑Din‑aI‑Qassem) a fost implicată în operațiunea care a condus la răpirea soldatului israelian Gilad Shalit” (primul paragraf al expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014). Începând cu expunerea de motive a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1375/2011 din 22 decembrie 2011, Consiliul indică faptul că, „la 11 octombrie 2011, [soldatul Gilad Shalit] a fost eliberat de Hamas, după ce a fost deținut cinci ani, în cadrul unui schimb de prizonieri cu Israelul”.
95 În continuare, Consiliul întocmește o listă a „activităților teroriste” pe care, în opinia sa, Hamas le‑a desfășurat recent, începând din luna ianuarie 2010 (al doilea paragraf al expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014).
96 După ce a considerat că „aceste acte intră sub incidența articolului 1 alineatul (3) [literele] (a), (b), (c), (d), (f) și (g) din Poziția comună 2001/931 și au fost comise în vederea atingerii scopurilor prevăzute la articolul 1 alineatul (3) [punctele] (i), (ii) și (iii) din poziția comună menționată” și că „Hamas (inclusiv Hamas‑Izz al‑Din‑al‑Qassem) intră sub incidența articolului 2 alineatul (3) [punctul] (ii) din Regulamentul nr. 2580/2001” (al treilea și al patrulea paragraf ale expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014), Consiliul evocă decizii pe care autoritățile americane și ale Regatului Unit le‑ar fi adoptat, astfel cum reiese din motive și din dosar, în anul 2001 împotriva reclamantei (al cincilea‑al șaptelea paragraf ale expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014). În expunerea de motive a Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014 din 22 iulie 2014, Consiliul evocă, pentru prima dată, o decizie americană din 18 iulie 2012.
97 Aceste decizii evocate de Consiliu sunt, pe de o parte, o decizie a Secretary of State for the Home Departement (ministrul de interne, Regatul Unit) din 29 martie 2001 și, pe de altă parte, decizii ale guvernului Statelor Unite adoptate în temeiul articolului 219 din Legea Statelor Unite privind imigrația și cetățenia (US Immigration and Nationality Act, denumită în continuare „INA”) și al Decretului executiv 13224.
98 Cu privire la aceste decizii, Consiliul face referire la faptul că, în ceea ce privește decizia Regatului Unit, aceasta este revizuită periodic de o comisie guvernamentală națională, iar în ceea ce privește deciziile americane, ele sunt supuse unui control administrativ și jurisdicțional.
99 Consiliul deduce din aceste considerații că „[d]eciziile în privința Hamas (inclusiv Hamas‑Izz al‑Din‑al‑Qassem) au fost luate de autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931” (al optulea considerent al expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014).
100 În sfârșit, Consiliul „constată că deciziile sus‑menționate […] sunt în continuare în vigoare și […] consideră că motivele care au determinat înscrierea Hamas (inclusiv Hamas‑Izz al‑Din‑al‑Qassem) pe lista [de înghețare a fondurilor] rămân valabile” (al nouălea paragraf al expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014). Consiliul deduce de aici că reclamanta trebuie să continue să figureze pe această listă (al zecelea paragraf al expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014).
101 De la bun început și independent de aspectul dacă deducțiile de la punctul 99 de mai sus sunt corecte, trebuie arătat că, deși lista faptelor de violență pentru perioada ulterioară anului 2004 și mai precis pentru perioada 2010-2011 întocmită de Consiliu la primul și la al doilea paragraf ale expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014 joacă un rol determinant în aprecierea oportunității menținerii înghețării fondurilor reclamantei, din moment ce această listă constituie temeiul constatării de către Consiliu a existenței unor acte de terorism comise de reclamantă în această perioadă, niciuna dintre aceste fapte nu a fost examinată în deciziile naționale din 2001 invocate în al cincilea și în al șaselea paragraf ale expunerilor de motive menționate.
102 Astfel, toate aceste fapte sunt ulterioare acestor decizii naționale și, prin urmare, nu pot să fi fost examinate în aceste decizii.
103 Or, deși expunerile de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014 menționează că deciziile naționale pe care le evocă au rămas în vigoare, ele nu conțin însă nicio referire la decizii naționale mai recente și cu atât mai puțin motivarea unor astfel de decizii, cu excepția actelor Consiliului din iulie 2014, care menționează, pentru prima dată, o decizie americană din 18 iulie 2012.
104 Confruntat cu criticile reclamantei în această privință, Consiliul nu prezintă nicio decizie mai recentă a autorităților americane sau ale Regatului Unit care să dovedească faptul că Consiliul ar fi dispus de ele cu ocazia adoptării actelor sale din iulie 2011-iulie 2014 și din care să reiasă, concret, că faptele ulterioare anului 2004 listate în expunerile de motive fuseseră efectiv examinate și reținute de aceste autorități.
105 Astfel, în ceea ce privește procedura din Regatul Unit, Consiliul nu prezintă nicio decizie ulterioară anului 2001.
106 În ceea ce privește deciziile americane adoptate în temeiul articolului 219 din INA, Consiliul nu prezintă nicio decizie ulterioară anului 2003. În ceea ce privește decizia din 18 iulie 2012, adoptată în temeiul articolului 219 din INA și menționată pentru prima dată în expunerea de motive a actelor Consiliului din iulie 2014, Consiliul nu furnizează niciun element care să permită să se cunoască motivarea sa concretă în legătură cu lista faptelor de violență care figurează în expunerea de motive a acestor acte. Cu caracter mai general și în ceea ce privește motivele desemnării efectuate în temeiul articolului 219 din INA, Consiliul prezintă numai un document din 1997. În ceea ce privește deciziile americane adoptate în temeiul Decretului executiv 13224, Consiliul nu prezintă în fața Tribunalului decât o decizie din 31 octombrie 2001. Consiliul nu prezintă nicio decizie ulterioară adoptată de guvernul Statelor Unite în temeiul acestui text. În ceea ce privește motivele desemnării, Consiliul prezintă un document nedatat, care ar emana de la Trezoreria americană și care menționează Hamas făcând referire la fapte dintre care cele mai recente datează din iunie 2003.
107 În ceea ce privește deciziile naționale evocate pentru prima dată în ședință, acestea constituie – dincolo de faptul că nu sunt prezentate – o încercare de motivare tardivă, inadmisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 noiembrie 2013, North Drilling/Consiliul, T‑552/12, EU:T:2013:590, punctul 26, și Hotărârea din 12 decembrie 2013, Nabipour și alții/Consiliul, T‑58/12, EU:T:2013:640, punctele 36-39). În fond, este necesar să se arate că aceste decizii nu figurează în expunerea de motive a actelor Consiliului din iulie 2014, ulterioare ședinței.
108 Consiliul susține în schimb, în observațiile referitoare la memoriul supletiv, că ar fi suficient să se consulte presa pentru a constata că reclamanta revendică regulat acte de terorism.
109 Această considerație, combinată cu lipsa oricărei referiri, în expunerile de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014, la decizii ale unor autorități competente mai recente decât faptele imputate și care să facă trimitere la acele fapte, este dovada clară a faptului că Consiliul nu s‑a întemeiat, atunci când a imputat reclamantei fapte de terorism reținute pentru perioada ulterioară anului 2004, pe aprecieri cuprinse în decizii ale unor autorități competente, ci pe informații pe care le‑a obținut din presă.
110 Cu toate acestea, astfel cum reiese din elementele amintite la punctele 91 și 92 de mai sus, Poziția comună 2001/931 impune, pentru protejarea persoanelor vizate și având în vedere absența unor mijloace de investigare proprii Uniunii, ca baza factuală a unei decizii a Uniunii de înghețare a fondurilor în materie de terorism să se întemeieze pe elemente examinate concret și reținute în decizii ale unor autorități naționale competente în sensul Poziției comune 2001/931, iar nu pe elemente pe care Consiliul le‑ar fi obținut din presă sau de pe internet.
111 Numai pe o astfel de bază factuală fiabilă Consiliul poate, în continuare, să exercite marja largă de apreciere de care dispune în cadrul adoptării unor decizii de înghețare a fondurilor la nivelul Uniunii, în special în ceea ce privește considerațiile de oportunitate pe care se întemeiază astfel de decizii.
112 Din considerațiile care precedă reiese că Consiliul nu a respectat aceste cerințe ale Poziției comune 2001/931.
113 Motivarea actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014 evidențiază, de altfel, un raționament al Consiliului care operează contrar cerințelor poziției comune.
114 Astfel, în loc să ia drept temei factual al aprecierii sale decizii ale unor autorități naționale care au luat în considerare fapte precise și care au acționat pe baza acestora și să verifice apoi că faptele menționate constituie într‑adevăr „acte de terorism”, iar grupul vizat este într‑adevăr „un grup”, în sensul definiției date de Poziția comună 2001/931, pentru a decide în cele din urmă, pe această bază și în exercitarea puterii largi de apreciere de care dispune, eventuala adoptare a unei decizii la nivelul Uniunii, Consiliul, în expunerile de motive ale actelor sale din iulie 2011-iulie 2014, procedează invers.
115 Acesta începe cu aprecieri care în realitate îi aparțin, calificând‑o pe reclamantă drept teroristă încă din prima frază a expunerilor de motive – ceea ce clarifică chestiunea pe care aceste motive se prezumă că trebuie să o tranșeze – și imputându‑i o serie de acte de violență culese din presă și de pe internet (primul și al doilea paragraf ale expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014).
116 Trebuie subliniat, în această privință, că împrejurarea că este vorba despre o revizuire a listei de înghețare a fondurilor, așadar urmarea unor examinări anterioare, nu poate justifica această calificare efectuată de la bun început. Fără a lăsa deoparte trecutul, revizuirea unei măsuri de înghețare a fondurilor este, prin ipoteză, deschisă posibilității ca persoana sau grupul în cauză să nu mai fie terorist la momentul la care Consiliul decide. Așadar, numai la încheierea acestei revizuiri Consiliul poate trage o concluzie.
117 Consiliul constată în continuare că faptele pe care i le impută reclamantei se încadrează în definiția actului de terorism în sensul Poziției comune 2001/931 și că reclamanta este un grup în sensul acestei poziții comune (al treilea și al patrulea paragraf ale expunerilor de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014).
118 Numai după ce face aceste afirmații, Consiliul evocă decizii ale unor autorități naționale, care se dovedesc însă a fi, în orice caz pentru actele Consiliului din iulie 2011-februarie 2014, anterioare faptelor imputate.
119 Consiliul nu încearcă să demonstreze, în expunerile de motive ale acestor acte, că prin eventuale decizii naționale de revizuire ulterioare sau prin alte decizii ale unor autorități competente au fost efectiv examinate și reținute faptele concrete care figurează la începutul expunerilor de motive menționate. Acesta se mulțumește, în expunerile de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-februarie 2014, să citeze deciziile naționale inițiale și să indice, fără alte detalii, că acestea sunt în continuare în vigoare. Abia în expunerea de motive a actelor Consiliului din iulie 2014 acesta a menționat o decizie americană ulterioară faptelor concret imputate reclamantei, însă nici de această dată nu justifică faptul că această decizie a examinat și a reținut efectiv faptele concrete care figurează la începutul respectivei expuneri de motive.
120 Prezenta cauză, asemenea celei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul (T‑208/11 și T‑508/11, Rep., EU:T:2014:885), diferă, așadar, în mod clar de celelalte cauze care au inaugurat, în fața Tribunalului, contenciosul referitor la măsurile de înghețare a fondurilor în materie de terorism, ulterior adoptării Poziției comune 2001/931 (cauzele Al‑Aqsa/Consiliul, Sison/Consiliul și People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul).
121 Astfel, în timp ce, în acele prime cauze ale contenciosului Uniunii în materie de terorism, baza factuală a regulamentelor Consiliului avea ca sursă decizii ale unor autorități naționale competente, Consiliul nu se mai întemeiază, în prezenta cauză, pe fapte care să fi fost apreciate mai întâi de autorități naționale, ci procedează el însuși la propriile imputări factuale autonome pe baza presei sau a internetului. Prin aceasta, Consiliul exercită funcțiile „autorității competente” în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, ceea ce nu corespunde însă, astfel cum a arătat în esență Curtea, nici competenței sale potrivit acestei poziții comune, nici mijloacelor de care dispune.
122 Astfel, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea PMOI T‑256/07, punctul 59 de mai sus (EU:T:2008:461, punctul 90), actele enumerate în expunerea de motive a înghețării fondurilor transmisă de Consiliu către People’s Mojahedin Organization of Iran (denumită în continuare „PMOI”) nu proveneau din aprecieri autonome ale Consiliului, ci din aprecierile autorității naționale competente. Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 90 din Hotărârea PMOI T‑256/07, punctul 59 de mai sus (EU:T:2008:461), expunerea de motive din 30 ianuarie 2007 transmisă grupului vizat (PMOI) menționa acte de terorism de care PMOI ar fi fost responsabilă și indica faptul că, „ca urmare a acestor acte, fusese luată o decizie de către o autoritate națională competentă”. Actele enumerate în expunerea de motive a Consiliului din 30 ianuarie 2007, transmisă către PMOI, fuseseră, așadar, examinate și reținute în sarcina acestui grup de autoritatea națională competentă. Listarea lor nu decurgea, așadar, spre deosebire de prezenta cauză, din aprecieri autonome ale Consiliului.
123 De asemenea, în cauza T‑348/07, Al‑Aqsa/Consiliul, Tribunalul dispunea de textul deciziilor unor autorități competente invocate în expunerile de motive ale regulamentelor atacate și le‑a analizat în detaliu. Tribunalul a conchis că nicio eroare vădită de apreciere nu fusese comisă de Consiliu atunci când acesta reținuse că reclamanta știa că fondurile pe care le colecta vor fi utilizate în scopuri teroriste (Hotărârea din 9 septembrie 2010, Al‑Aqsa/Consiliul, T‑348/07, Rep., EU:T:2010:373, punctele 121-133). Baza factuală pe care lucra Consiliul era, așadar, potrivit constatărilor Tribunalului, o bază factuală foarte solidă, care decurgea direct din constatările efectuate de autoritățile naționale competente. În Hotărârea din 11 iulie 2007, Al‑Aqsa/Consiliul (T‑327/03, EU:T:2007:211), reiese cu claritate din motivare (punctele 17-20 din hotărâre) că aprecierile care au stat la baza măsurilor Uniunii de înghețare a fondurilor nu se întemeiau pe constatările proprii ale Consiliului, ci pe constatări care proveneau din decizii ale unor autorități naționale competente.
124 De asemenea, în cauza T‑341/07, Sison/Consiliul, aprecierile aflate la baza măsurii de înghețare a fondurilor se întemeiau pe constatări factuale care nu erau ale Consiliului, ci rezultau din decizii care aveau autoritate de lucru judecat și erau adoptate de autorități naționale competente [Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos) și arrondissementsrechtbank te ‘s‑Gravenhage (Tribunalul Districtual din Haga, Țările de Jos] (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 59 de mai sus, EU:T:2009:372, punctele 1, 88 și 100-105).
125 Trebuie adăugat că este cert că motivarea factuală a actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014, așadar lista faptelor imputate de Consiliu reclamantei în speță, nu constituie o apreciere judiciară care are autoritate de lucru judecat. Nu este mai puțin adevărat că această motivare factuală a actelor în cauză a jucat un rol determinant în aprecierea de către Consiliu a oportunității menținerii reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor și că Consiliul, departe de a fi dovedit că și‑a întemeiat această motivare pe decizii ale unor autorități competente, atestă în realitate că s‑a bazat pe informații obținute din presă.
126 Tribunalul consideră că această abordare contravine sistemului pe două niveluri instituit prin Poziția comună 2001/931 în materie de terorism.
127 Deși, astfel cum a arătat Curtea, întrebarea la care trebuie să se răspundă cu ocazia unei revizuiri este dacă, de la înscrierea persoanei în cauză pe lista de înghețare a fondurilor sau de la precedenta revizuire, situația de fapt s‑a schimbat într‑atât încât nu mai permite să se tragă aceeași concluzie referitor la implicarea acestei persoane în activități teroriste (Hotărârea Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, punctul 85 de mai sus, EU:C:2012:711, punctul 82), ceea ce are drept consecință posibilitatea Consiliului de a decide, dacă este cazul și în cadrul puterii sale largi de apreciere, să mențină o persoană pe lista de înghețare a fondurilor în absența unei schimbări în situația de fapt, orice nou act de terorism pe care Consiliul îl include în motivarea sa cu ocazia revizuirii, pentru a justifica menținerea persoanei în cauză pe lista de înghețare a fondurilor, trebuie, în sistemul decizional pe două niveluri al Poziției comune 2001/931 și din cauza absenței unor mijloace de investigare ale Consiliului, să fi făcut obiectul unei examinări și al unei decizii a unei autorități competente în sensul acestei poziții comune (Hotărârea LTTE/Consiliul, punctul 120 de mai sus, EU:T:2014:885, punctul 204).
128 Consiliul și Comisia sugerează în van că absența unei referiri, în expunerile de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014, la decizii ale unor autorități competente precise care au examinat concret și au reținut faptele redate la începutul expunerilor de motive menționate ar fi imputabilă reclamantei, care ar fi putut și ar fi trebuit, potrivit Consiliului și Comisiei, să conteste măsurile restrictive luate împotriva sa la nivel național.
129 Pe de o parte, obligația Consiliului de a‑și întemeia deciziile de înghețare a fondurilor în materie de terorism pe o bază factuală rezultată din decizii ale unor autorități competente decurge direct din sistemul pe două niveluri instituit de Poziția comună 2001/931, astfel cum a confirmat Hotărârea Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, punctul 85 de mai sus (EU:C:2012:711, punctele 68 și 69).
130 Această obligație nu este, așadar, condiționată de comportamentul persoanei sau al grupului vizat. Consiliul trebuie, în temeiul obligației de motivare, care este o normă fundamentală de procedură, să indice, în expunerile de motive ale deciziilor sale de înghețare a fondurilor, deciziile autorităților naționale competente care au examinat concret și au reținut faptele de terorism pe care el le preia drept bază factuală a propriilor decizii.
131 Pe de altă parte, argumentul Consiliului și al Comisiei nu face, în definitiv, decât să susțină constatarea, deja efectuată la punctul 109 de mai sus, potrivit căreia Consiliul s‑a întemeiat, în realitate, pe informații pe care le‑a obținut el însuși din presă și de pe internet, iar nu pe aprecieri cuprinse în decizii ale unor autorități competente. În această privință, este paradoxal faptul că Consiliul reproșează reclamantei că nu a contestat la nivel național imputări factuale pe care nu reușește el însuși să le lege de vreo decizie precisă a unei autorități competente.
132 În sfârșit, trebuie arătat că constatările efectuate mai sus nu depășesc limitele controlului restrâns ce revine Tribunalului și care constă, fără însă a repune în discuție larga putere de apreciere a Consiliului, în controlul respectării procedurii și al exactității materiale a situației de fapt. Acesta este motivul pentru care, de altfel, în Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 59 de mai sus (EU:T:2009:372), Tribunalul a fost pus în situația să verifice – și a putut să constate – că faptele imputate domnului Sison care figurau în expunerea de motive a menținerii sale pe lista de înghețare a fondurilor erau susținute în mod corespunzător de constatările de fapt efectuate suveran în decizii ale autorităților olandeze (Raad van State și arrondissementsrechtbank te ‘s‑Gravenhage) invocate de Consiliu în aceeași expunere de motive (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 59 de mai sus, EU:T:2009:372, punctele 87 și 88).
133 În schimb, în prezenta procedură, Tribunalul nu dispune, în expunerile de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014, de trimiteri la vreo decizie a unei autorități competente de a cărei motivare să poată lega elementele factuale reținute de Consiliu împotriva reclamantei.
134 În plus, tot în Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 59 de mai sus, (EU:T:2009:372), trebuie arătat că, deși a constatat că faptele care figurau în expunerea de motive a actelor Consiliului proveneau într‑adevăr din cele două decizii olandeze invocate în acele expuneri de motive, nu este mai puțin adevărat că, în continuare, Tribunalul a negat acestor decizii olandeze natura de decizii ale unor autorități competente, întrucât acestea nu urmăreau impunerea unei măsuri de tip preventiv sau represiv împotriva persoanei interesate pentru combaterea terorismului (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 111 de mai sus, EU:T:2009:372, punctele 107-115).
135 Deși Tribunalul a putut astfel să înlăture constatări de fapt în pofida faptului că acestea proveneau de la autorități competente, pentru motivul că aceste decizii nu erau condamnări, inițieri de cercetări sau urmăriri penale, aceasta implică faptul că el nu poate, în speță, să acorde unor articole de presă – în orice caz nemenționate în expunerile de motive ale actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014 – statutul procedural și probatoriu rezervat de Poziția comună 2001/931 exclusiv deciziilor autorităților competente.
136 Tribunalul consideră, în sfârșit, oportun să sublinieze importanța garanțiilor oferite de drepturile fundamentale în acest context (a se vedea Concluziile prezentate în cauza Franța/People’s Mojahedin Organization of Iran, C‑27/09 P, Rep., EU:C:2011:482, punctele 235-238).
137 Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se concluzioneze că, prin adoptarea actelor sale din iulie 2011-iulie 2014 în condițiile expuse mai sus, Consiliul a încălcat atât articolul 1 din Poziția comună 2001/931, cât și obligația de motivare.
138 Consiliul susține însă că implicarea reclamantei în terorism ar fi fost, în orice caz, stabilită în cadrul prezentei acțiuni. Acesta face trimitere, în această privință, la pasajele din cererea introductivă în care reclamanta indică faptul că nu s‑ar fi îndepărtat de la linia sa de conduită constând în cruțarea populației civile decât temporar după „Masacrul de la Mormântul Patriarhilor”, comis de un israelian la 25 februarie 1994, și în care indică faptul că recurgerea la atentatele sinucigașe nu a fost decât tranzitorie. Consiliul adaugă că reclamanta nu contestă că este responsabilă de capturarea soldatului Gilad Shalit și de moartea unor soldați israelieni.
139 Trebuie să se constate că, procedând astfel, Consiliul efectuează, în esență, în fața Tribunalului, o substituire a motivelor actelor sale din iulie 2011-iulie 2014, prin intermediul unei reduceri a motivelor inițial reținute în aceste acte la câteva elemente factuale pe care, potrivit Consiliului, reclamanta le‑ar fi admis în fața Tribunalului.
140 Cu toate acestea, Tribunalul nu poate, în împrejurările cauzei, să efectueze el însuși o apreciere care este de competența Consiliului, statuând în unanimitate.
141 Ținând seama de considerațiile care precedă, din care reiese că Consiliul a încălcat atât articolul 1 din Poziția comună 2001/931 cât și, în lipsa unei trimiteri în motivare la decizii ale unor autorități naționale competente referitoare la faptele imputate reclamantei, obligația de motivare, se impune anularea, în măsura în care o privesc pe reclamantă, a actelor Consiliului din iulie 2011-iulie 2014, precum și a actelor Consiliului din iulie 2010 și din ianuarie 2011, care este cert că nu conțin vreo trimitere la decizii ale unor autorități naționale competente referitoare la faptele imputate reclamantei și care sunt, așadar, afectate de aceeași încălcare a obligației de motivare.
142 Tribunalul subliniază că aceste anulări, care sunt rezultatul unor motive fundamentale de procedură, nu implică nicio apreciere de fond cu privire la calificarea reclamantei drept grup terorist în sensul Poziției comune 2001/931.
143 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, se impune admiterea prezentei acțiuni și anularea actelor atacate, cu excepția în avizului din iulie 2010, în privința căruia se impune respingerea acțiunii (a se vedea punctul 76 de mai sus).
144 În ceea ce privește efectele în timp ale acestor anulări, trebuie, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la natura actelor atacate în lumina articolului 60 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, să se arate că articolul 264 al doilea paragraf TFUE permite instanței Uniunii să indice, în cazul în care consideră necesar, care sunt efectele actului pe care îl anulează care trebuie considerate ca fiind irevocabile.
145 În împrejurările cauzei, Tribunalul apreciază că, pentru a evita riscul unei atingeri serioase și ireversibile aduse eficacității măsurilor restrictive, ținând totodată seama de incidența importantă a măsurilor restrictive în cauză asupra drepturilor și libertăților reclamantei, se impune ca, în temeiul articolului 264 TFUE, să se suspende efectele prezentei hotărâri în privința actelor Consiliului din iulie 2014 pentru o perioadă de trei luni începând de la pronunțare sau, în cazul formulării unui recurs în termenul prevăzut la articolul 56 primul paragraf din Statutul Curții, până la soluționarea acestuia de către Curte.
Cu privire la cheltuielile de judecată
146 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a căzut în pretenții cu privire la majoritatea motivelor, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.
147 Potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Anulează Deciziile 2010/386/PESC a Consiliului din 12 iulie 2010, 2011/70/PESC a Consiliului din 31 ianuarie 2011, 2011/430/PESC a Consiliului din 18 iulie 2011 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului, Deciziile 2011/872/PESC a Consiliului din 22 decembrie 2011, 2012/333/PESC a Consiliului din 25 iunie 2012, 2012/765/PESC a Consiliului din 10 decembrie 2012, 2013/395/PESC a Consiliului din 25 iulie 2013, 2014/72/PESC a Consiliului din 10 februarie 2014, și 2014/483/PESC a Consiliului din 22 iulie 2014 de actualizare și de modificare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziilor 2011/430, 2011/872, 2012/333, 2012/765, 2013/395 și, respectiv, 2014/72 în măsura în care privesc Hamas (inclusiv Hamas‑Izz al‑Din al‑Qassem).
2) Anulează Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010 al Consiliului din 12 iulie 2010, nr. 83/2011 al Consiliului din 31 ianuarie 2011, nr. 687/2011 al Consiliului din 18 iulie 2011, nr. 1375/2011 al Consiliului din 22 decembrie 2011, nr. 542/2012 al Consiliului din 25 iunie 2012, nr. 1169/2012 al Consiliului din 10 decembrie 2012, nr. 714/2013 al Consiliului din 25 iulie 2013, nr. 125/2014 al Consiliului din 10 februarie 2014 și nr. 790/2014 al Consiliului din 22 iulie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1285/2009, nr. 610/2010, nr. 83/2011, nr. 687/2011, nr. 1375/2011, nr. 542/2012, nr. 1169/2012, nr. 714/2013 și, respectiv, nr. 125/2014 în măsura în care privesc Hamas (inclusiv Hamas‑Izz al‑Din al‑Qassem).
3) Menține efectele Deciziei 2014/483 și ale Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014 timp de trei luni de la pronunțarea prezentei hotărâri sau, în cazul formulării unui recurs în termenul prevăzut la articolul 56 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, până la soluționarea acestuia de către Curte.
4) Respinge în rest acțiunea.
5) Obligă Consiliul Uniunii Europene să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată ale Hamas.
6) Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 decembrie 2014.
Semnături
Cuprins
Istoricul cauzei
Procedura și evoluții noi în cursul judecății
Concluziile părților
În drept
Considerații introductive cu privire la obiectul acțiunii, precum și cu privire la conținutul și la admisibilitatea observațiilor reclamantei din 28 iunie 2012
Cu privire la obiectul acțiunii
Cu privire la conținutul și la admisibilitatea observațiilor reclamantei din 28 iunie 2012
Cu privire la admisibilitatea acțiunii în măsura în care aceasta vizează anularea avizului din iulie 2010
Cu privire la cererea de anulare a actelor Consiliului din iulie 2010-iulie 2014
Cu privire la cheltuielile de judecată