HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua extinsă)

12 decembrie 1996(*)

„Sistem de distribuție selectivă – Produse cosmetice de lux”

În cauza T‑19/92,

Groupement d'achat Édouard Leclerc, societate de drept francez, cu sediul în Paris, reprezentată de Mario Amadio și Gilbert Parléani, avocați în cadrul Baroului din Paris, cu domiciliul ales în Luxemburg, la cabinetul lui Philippe Hoss, 15, Côte d'Eich,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Comunităților Europene, reprezentată inițial de domnul Bernd Langeheine, apoi de domnul Berend Jan Drijber, membri ai Serviciului juridic, în calitate de agenți, asistați de Hervé Lehman, avocat în cadrul Baroului din Paris, cu domiciliul ales în Luxemburg, la biroul domnului Carlos Gómez de la Cruz, membru al Serviciului juridic, Centre Wagner, Kirchberg,

pârâtă,

susținută de

Yves Saint Laurent Parfums SA, societate de drept francez, cu sediul în Neuilly‑sur‑Seine (Franța), reprezentată de Dominique Voillemot și Arnaud Michel, avocați în cadrul Baroului din Paris, cu domiciliul ales în Luxemburg, la cabinetul lui Jacques Loesch, 11, rue Goethe,

Fédération des industries de la parfumerie, uniune sindicală reglementată de legislația franceză, cu sediul în Paris, reprezentată de Robert Collin, avocat în cadrul Baroului din Paris, cu domiciliul ales în Luxemburg, la cabinetul lui Ernest Arendt, 8-10, rue Mathias Hardt,

Comité de liaison des syndicats européens de l'industrie de la parfumerie et des cosmétiques, asociație internațională fără scop lucrativ reglementată de legislația belgiană, cu sediul în Bruxelles, reprezentată de Stephen Kon, solicitor, și de Mélanie Thill‑Tayara, avocat în cadrul Baroului din Paris, cu domiciliul ales în Luxemburg, la cabinetul lui Winandy și Err, 60, avenue Gaston Diderich,

și

Fédération européenne des parfumeurs détaillants, asociație de federații sau de sindicate naționale reglementată de legislația franceză, cu sediul în Paris, reprezentată de Rolland Verniau, avocat în cadrul Baroului din Lyon, cu domiciliul ales în Luxemburg, la cabinetul lui Nico Schaeffer, 12, avenue de la Porte Neuve,

interveniente,

având ca obiect anularea Deciziei 92/33/CEE a Comisiei din 16 decembrie 1991 privind o procedură în temeiul articolului 85 din Tratatul CEE (IV/33.242 – Yves Saint Laurent Parfums) (JO L 12, p. 24),

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ

AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a doua extinsă),

compus din domnii H. Kirschner, președinte, B. Vesterdorf, C. W. Bellamy, A. Kalogeropoulos și A. Potocki, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma procedurii orale din 28 și din 29 februarie 1996,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Situația de fapt

 Introducere

1        Categoria produselor cosmetice cuprinde o largă varietate de articole, incluzând în special produse de parfumerie pe bază de alcool, de îngrijire și de înfrumusețare, precum și produse de îngrijire a părului și produse de toaletă. În cadrul acestei categorii, există un segment care cuprinde produsele de lux: articole de înaltă calitate, la prețuri relativ ridicate, comercializate sub o marcă de renume. În general, produsele cosmetice de lux se vând numai prin intermediul rețelelor de distribuție selectivă, supuse unor condiții comparabile. Aceste rețele sunt, în principal, alcătuite din parfumerii specializate sau din raioane specializate amplasate în marile magazine.

2        Yves Saint Laurent SA (denumită în continuare „Yves Saint Laurent”) este un producător de produse cosmetice de lux. Aceasta face parte din grupul Yves Saint Laurent, a cărui activitate include producția și distribuția de produse de lux. În 1992, Yves Saint Laurent deținea aproximativ 9 % din piața comunitară a produselor de parfumerie de lux.

3        Din clasificarea pe game de produse, furnizată de Yves Saint Laurent în cursul judecății, reiese că vânzarea de parfumuri de lux reprezenta, în 1990 și în 1991, 75-100 % din totalul vânzărilor sale prin distribuție selectivă, în funcție de statul membru în cauză, restul reprezentând vânzarea de produse de îngrijire de lux și produse de înfrumusețare de lux. Aceste produse se vând prin aproximativ 7 500 de puncte de vânzare autorizate, precum și în magazine duty‑free, în care se realizează o parte importantă a vânzărilor în mai multe state membre.

4        La 7 iulie 1989, Yves Saint Laurent a notificat Comisiei o rețea de contracte de distribuție selectivă pentru comercializarea în Comunitate a produselor sale de parfumerie pe bază de alcool, de îngrijire și de înfrumusețare, solicitând, în principal, un atestat negativ în temeiul articolului 2 din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor 85 și 86 din Tratatul CEE (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3, denumit în continuare „Regulamentul nr. 17”), și, în subsidiar, o exceptare în temeiul articolului 85 alineatul (3) din tratat.

5        La 20 decembrie 1990, în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17, Comisia a publicat o comunicare (JO C 320, p. 11) prin care și‑a exprimat intenția de a adopta o decizie favorabilă în privința contractelor notificate, în versiunea modificată în urma propriilor observații, și prin care a invitat terții interesați să îi comunice eventualele observații în termen de 30 de zile.

6        Ca răspuns la această publicare, reclamanta, Groupement d'achat Édouard Leclerc (denumită în continuare „Galec”), și‑a prezentat observațiile datate 17 ianuarie 1991. Galec este un grup de achiziții, constituit sub forma unei societăți cooperative, care deservește o rețea de puncte de vânzare cu amănuntul în Franța, denumite Centres Distributeurs Leclerc (denumite în continuare „centre Leclerc”), în majoritate hipermarketuri sau supermarketuri. În observațiile sale, Galec s‑a opus deciziei propuse, în special pentru motivul că anumite centre Leclerc adaptate distribuției de cosmetice de lux ar fi excluse din rețea în cazul adoptării acesteia.

7        Galec a participat în același mod la procedura administrativă în cauza Parfums Givenchy, în care Comisia a adoptat, la 24 iulie 1992, Decizia 92/428/CEE privind o procedură în temeiul articolului 85 din Tratatul CEE (IV/33.542 – Sistemul de distribuție selectivă Parfums Givenchy) (JO L 236, p. 11) și care face obiectul unei acțiuni paralele în fața Tribunalului (Galec/Comisia, T‑88/92).

8        La 16 decembrie 1991, Comisia a adoptat Decizia 92/33/CEE privind o procedură în temeiul articolului 85 din Tratatul CEE (IV/33.242 – Yves Saint Laurent Parfums) (JO L 12, p. 14, denumită în continuare „decizia”). Aceasta face obiectul prezentei hotărâri.

 Contractul Yves Saint Laurent

9        Din „contractul de comerciant cu amănuntul autorizat” (denumit în continuare „contractul”) și din Condițiile generale de vânzare anexate la acesta, în versiunea din 11 iulie 1991 la care de referă decizia reiese că rețeaua de distribuție Yves Saint Laurent este o rețea închisă, prin care se interzice membrilor săi să vândă sau să își procure produse ale mărcii Yves Saint Laurent în afara rețelei. La rândul său, Yves Saint Laurent se angajează să asigure desfășurarea distribuției în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative în vigoare și să își retragă marca din punctele de vânzare care nu îndeplinesc condițiile contractuale de selecție.

10      Criteriile de selecție a comercianților cu amănuntul autorizați prevăzute de contract se referă în principal la calificarea profesională a personalului, la amplasarea și amenajarea punctului de vânzare, la emblema comerciantului cu amănuntul, precum și la alte condiții pe care trebuie să le îndeplinească acesta, condiții care privesc în special depozitarea produselor, realizarea unei cifre minime de achiziții anuale, obligația de a se abține timp de un an de la vânzarea activă a produselor noi lansate în cadrul unui alt teritoriu și cooperarea în domeniul publicitar și promoțional între comerciantul cu amănuntul și Yves Saint Laurent.

11      În ceea ce privește calificarea profesională, punctul III.5 din contract prevede:

„5)      Calificarea profesională în parfumerie

Comerciantul cu amănuntul autorizat se angajează să respecte dispozițiile referitoare la calificarea profesională, stabilite la articolul I.3 din Condițiile generale de vânzare, și să promoveze participarea personalului de vânzări la stagiile de formare profesională organizate de distribuitorul exclusiv.”

12      Punctele I.2 și I.3 din Condițiile generale de vânzare prevăd:

„2)      Personalul de vânzări

Comerciantul cu amănuntul autorizat trebuie să dispună de un personal de vânzări suficient în raport cu suprafața de vânzare a punctului de vânzare și cu numărul de produse propuse consumatorilor. Acest personal trebuie să fie în măsură să ofere consumatorilor servicii de consiliere și de testare de calitate.

3)      Calificarea profesională

Comerciantul cu amănuntul autorizat și personalul de vânzări al acestuia trebuie să aibă o calificare profesională în domeniul produselor de parfumerie (cosmetice și de îngrijire) care să rezulte:

–        dintr‑o diplomă de estetică sau

–        dintr‑un certificat de formare profesională în parfumerie eliberat de o cameră de comerț și industrie recunoscută sau

–        dintr‑o experiență de minimum trei ani în domeniul vânzării de produse de parfumerie de renume (produse cosmetice și de îngrijire).”

13      În ceea ce privește punctul de vânzare, punctul I.1 din Condițiile generale de vânzare prevede:

„a)         Zona în care este situat punctul de vânzare

Cartierul, străzile și magazinele din vecinătatea punctului de vânzare trebuie să fie în permanență adecvate renumelui și notorietății mărcii Yves Saint Laurent.

b)         Alte elemente luate în considerare

Emblema, fațada imobilului în care este situat punctul de vânzare, semnalizarea prezenței punctului de vânzare, vitrinele, iluminatul exterior, suprafața, iluminatul interior, podeaua, pereții și plafonul, mobilierul, decorarea interioară, materialul publicitar, curățenia și ordinea din punctul de vânzare, curățenia produselor și a materialului publicitar, rafturile, identificarea și punerea în valoare a mărcii, condițiile de depozitare, cabinele de îngrijire, prezentarea și primirea personalului de vânzări.

Aceste elemente trebuie să fie în permanență adecvate renumelui și notorietății mărcii Yves Saint Laurent.

c)         Suprafața de vânzare

Suprafața de vânzare trebuie să fie proporțională cu numărul de produse vândute. Aceasta trebuie să permită comerciantului cu amănuntul autorizat să asigure, ținând seama de mărcile comercializate, un raion rezervat produselor, care să corespundă renumelui și notorietății mărcii Yves Saint Laurent.

d)      Alte activități din punctul de vânzare

În cazul în care în punctul de vânzare se desfășoară altă activitate sau alte activități, se iau în considerare următoarele elemente:

–        importanța acestei/acestor activități;

–        prezentarea interioară și exterioară a acestei/acestor activități;

–        separarea acestei/acestor activități de activitatea de parfumerie;

–        repartizarea personalului de vânzări între această/aceste activitate/activități și activitatea de parfumerie;

–        competența personalului de vânzări repartizat fiecărei activități;

–        ținuta personalului de vânzări, repartizat fiecărei activități.

         [...]”

14      De asemenea, punctele III.3 și III.4 din contract prevăd:

„3)         Natura și calitatea produselor vândute în punctul de vânzare

Comerciantul cu amănuntul autorizat a indicat natura și calitatea tuturor produselor care sunt sau vor fi vândute în punctul de vânzare. Comerciantului cu amănuntul autorizat îi este interzis să pună în vânzare, în punctul de vânzare, produse a căror vecinătate ar putea deprecia imaginea mărcii Yves Saint Laurent.”

„4)         Standarde și întreținerea punctului de vânzare

Comerciantul cu amănuntul autorizat va trebui să mențină punctul de vânzare într‑o stare perfectă de întreținere și curățenie, în vederea depozitării și prezentării produselor. Amenajarea, mobilierul și decorarea punctului de vânzare sau ale raionului specializat de parfumerie din interiorul punctului de vânzare trebuie să corespundă standardelor și calității asociate cu imaginea mărcii Yves Saint Laurent.”

15      În ceea ce privește emblema comerciantului cu amănuntul, punctul I al doilea paragraf din Condițiile generale de vânzare prevede:

„Emblema parfumeriei, a magazinului în care este amplasat raionul de parfumerie sau a spațiului în care este situat raionul de parfumerie sau parfumeria trebuie să corespundă în permanență renumelui mărcii Yves Saint Laurent. Prin urmare, emblema trebuie să fie compatibilă cu principiile care guvernează distribuția produselor, fiind vorba de produse de lux și de înaltă calitate. Această condiție nu este îndeplinită în cazul emblemei a cărei imagine este asociată cu absența sau restrângerea serviciilor de consiliere a clientelei, a standardelor sau a unui decor adecvat.”

16      În ceea ce privește procedura de admitere în rețea, fiecare cerere de deschidere de cont este urmată, în termen de trei luni, în medie, și de maximum cinci luni, de o evaluare, de către Yves Saint Laurent sau de către agentul său exclusiv, a punctului de vânzare propus, prin intermediul unui raport de evaluare, din care un exemplar a fost prezentat de Yves Saint Laurent în cursul judecății (anexa 16 la memoriul în intervenție, denumit în continuare „raportul de evaluare”). În acest raport de evaluare, elementele de evaluare referitoare la aspectul exterior al punctului de vânzare, la aspectul interior al acestuia și la competența profesională sunt cotate pe baza unei grile de notare care conține 33 de rubrici diferite sau 37, în cazul unui punct de vânzare cu una sau mai multe activități principale pe lângă vânzarea produselor de parfumerie. Cotarea fiecărei rubrici se face, după caz, între 2 și 10 puncte sau între 2 și 7 puncte.

17      Pentru a fi admis în calitate de comerciant cu amănuntul autorizat, punctajul total obținut trebuie să fie mai mare de 231 (33 de rubrici × 7) sau de 259 (37 de rubrici × 7), după caz. Obținerea a două note „2”, în rubricile referitoare la amplasarea punctului de vânzare, zona în care este situat, fațadă, iluminare, podea, pereți, mobilier, alte produse vândute în punctul de vânzare și competență profesională, este considerată eliminatorie. Pentru marile magazine, Yves Saint Laurent a folosit până în 1992 o versiune adaptată a raportului de evaluare, însă această versiune urmează să fie înlocuită de o nouă versiune a raportului de evaluare, adaptată tuturor magazinelor nespecializate. Până atunci, potrivit Yves Saint Laurent, în cazul unui punct de vânzare nespecializat, diferitele rubrici ale raportului de evaluare actual referitoare la aspectul interior al magazinului și la personalul de vânzări se aplică numai „raionului” de parfumerie (răspunsul din 16 ianuarie 1996 la întrebările Tribunalului, p. 3 și 4).

18      În funcție de rezultatele evaluării, solicitarea face obiectul unui refuz motivat sau solicitantul este informat cu privire la măsurile pe care va trebui să le adopte pentru a îndeplini criteriile. În acest din urmă caz, i se acordă un termen de maximum șase luni pentru a se conforma acestor criterii, după care se realizează o nouă evaluare. În cazul unui răspuns pozitiv, contul se deschide în termen de nouă luni de la data evaluării.

 Decizia Comisiei

19      La punctul II. A. 4 din decizie, Comisia consideră că articolul 85 alineatul (1) din tratat nu se aplică unui sistem de distribuție selectivă în măsura în care sunt îndeplinite trei condiții, și anume: în primul rând, proprietățile produselor în cauză necesită, în scopul de a conserva calitatea și de a asigura utilizarea optimă a acestora, instituirea unui astfel de sistem; în al doilea rând, alegerea revânzătorilor se face pe baza unor criterii obiective de calitate, referitoare la calificarea profesională a revânzătorului și a personalului său, precum și la spațiile acestuia; în al treilea rând, aceste criterii sunt stabilite în mod uniform pentru toți revânzătorii potențiali și sunt aplicate nediscriminatoriu (a se vedea Hotărârea Curții din 25 octombrie 1977, Metro/Comisia, denumită în continuare „Hotărârea Metro I”, 26/76, Rec., p. 1875, punctul 20, Hotărârea din 11 decembrie 1980, L'Oréal, 31/80, Rec., p. 3775, punctul 16, și Hotărârea din 25 octombrie 1983, AEG‑Telefunken/Comisia, denumită în continuare „Hotărârea AEG”, 107/82, Rec., p. 3151, punctul 33).

20      În această privință, Comisia constată la punctul II. A. 5 al doilea paragraf din decizie:

         „Astfel, produsele în cauză sunt articole de înaltă calitate, obținute în urma unei cercetări specifice, reflectată prin originalitatea creației lor, prin caracterul sofisticat al gamelor comercializate, precum și prin nivelul calitativ al materialelor folosite, în special în modul de ambalare. Natura de produse de lux a acestora derivă în cele din urmă din aura de exclusivitate și de renume care le distinge de produsele similare care se adresează altor segmente de piață și care răspund altor cerințe ale consumatorilor. O asemenea caracteristică este, pe de o parte, strâns legată de capacitatea producătorului de a dezvolta și de a conserva o imagine de marcă de mare renume și, pe de altă parte, depinde de o prezentare către public aptă să pună în valoare specificitatea estetică sau funcțională a fiecărui produs în parte sau a liniei de produse [...]”

21      În continuare, Comisia consideră că respectivele criterii de selecție ale Yves Saint Laurent privind calificarea profesională, amplasarea și amenajarea punctului de vânzare și emblema comerciantului cu amănuntul nu intră sub incidența articolului 85 alineatul (1) din tratat. Comisia consideră în special că „prezența în punctul de vânzare a unui profesionist care să ofere sfaturi de specialitate constituie o cerință legitimă în măsura în care cunoștințele cerute în mod specific sunt necesare pentru a ajuta consumatorul în căutarea produsului care să fie cel mai bine adaptat gustului și nevoilor sale și pentru a‑i oferi acestuia cele mai bune informații privind condițiile de folosire, inclusiv de conservare, a acestor produse” (punctul II. A. 5 al treilea paragraf) și că, „întrucât menținerea unei imagini de marcă de renume constituie, pe piața produselor cosmetice de lux, un factor esențial pentru concurență, niciun producător nu poate să își păstreze poziția pe această piață fără un efort constant de promovare. Or, este evident că aceste eforturi ar fi inutile în cazul în care, în etapa de vânzare cu amănuntul, produsele Yves Saint Laurent ar fi comercializate într‑un mod care poate denatura percepția consumatorului asupra acestora. Astfel, criteriile privind amplasarea și calitățile estetice și funcționale ale punctului de vânzare constituie cerințe legitime ale producătorului, deoarece acestea urmăresc să ofere consumatorului un cadru care să se armonizeze cu caracterul luxos și exclusiv al produselor în cauză și o prezentare care să reflecte imaginea mărcii Yves Saint Laurent. De asemenea, criteriul referitor la emblemă urmărește să asigure compatibilitatea emblemei parfumeriei sau a magazinului ori a spațiului în care este amplasat raionul de parfumerie sau parfumeria cu principiile care guvernează distribuția produselor în cauză și să excludă astfel o imagine care ar fi asociată cu absența sau cu restrângerea serviciilor către clientelă, a standardelor sau cu absența unui decor adecvat. Trebuie subliniat în această privință că un caracter devalorizant al unui punct de vânzare sau al emblemei acestuia nu poate fi asociat în niciun caz cu politica uzuală de prețuri a distribuitorului” (punctul II. A. 5 al patrulea paragraf).

22      Comisia constată în continuare, la punctul II. A. 5 al cincilea și al șaselea paragraf:

„Interdicția de vânzare a mărfurilor care pot deprecia, prin vecinătatea lor, imaginea mărcii Yves Saint Laurent are ca obiectiv numai protejarea, în percepția publicului, a aurei de renume și de exclusivitate inerente produselor în cauză, evitându‑se astfel orice asociere a acestora cu mărfuri de calitate inferioară. Un obiectiv similar urmăresc și criteriile de selecție destinate să asigure ca, în punctele de vânzare în care se desfășoară activități multiple, spațiul rezervat vânzării produselor de parfumerie să fie proporțional și separat corespunzător în raport cu spațiul destinat vânzării celorlalte produse. În această privință, trebuie să se sublinieze că, întrucât sistemul de distribuție selectivă Yves Saint Laurent Parfums este deschis magazinelor care dispun de un raion specializat și ținând seama și de diferitele forme de distribuție pentru care Yves Saint Laurent Parfums și‑a dat acordul la nivel comunitar, aceste criterii nu sunt, în sine, de natură să excludă anumite forme moderne de distribuție, cum sunt marile magazine.

Obligația impusă distribuitorului autorizat de a rezerva, pentru produsele Yves Saint Laurent Parfums, un raion care, din punctul de vedere al mărcilor reprezentate, să corespundă standardelor mărcii Yves Saint Laurent și să permită identificarea acesteia de către consumator răspunde obiectivului de a asigura o prezentare care să pună în valoare produsele menționate de contract. [...] un asemenea criteriu de selecție nu este, în sine, de natură să limiteze libertatea distribuitorului de a vinde și de a promova mărci concurente sau să împiedice dezvoltarea unor forme noi de distribuție.”

23      În ceea ce privește celelalte obligații și condiții pe care trebuie să le îndeplinească comerciantul cu amănuntul autorizat, Comisia consideră că cele referitoare la procedura de admitere în rețea, la realizarea unei cifre minime de achiziții anuale, la cooperarea în domeniul publicitar și promoțional, la depozitarea produselor și la lansarea de produse noi intră sub incidența articolului 85 alineatul (1) (a se vedea punctul II. A. 6 din decizie) și că obstacolele în calea concurenței constituie o restrângere semnificativă a schimburilor intracomunitare (punctul II. A. 8).

24      Cu toate acestea, Comisia constată, la punctul II. B. 1 din decizie, că acele contracte care formează sistemul de distribuție Yves Saint Laurent îndeplinesc cele patru condiții prevăzute la articolul 85 alineatul (3) din tratat.

25      În ceea ce privește problema dacă dispozițiile în cauză contribuie la îmbunătățirea producției și a distribuției în sensul articolului 85 alineatul (3) din tratat, Comisia consideră următoarele (punctul II. B. 2):

„Produsele cosmetice de lux se disting de produsele similare care răspund altor cerințe ale consumatorului, printre altele, prin imaginea de exclusivitate și de renume care, în percepția consumatorului, este asociată cu marca sub care sunt prezentate. Capacitatea fabricantului de a crea și de a menține o imagine de marcă originală și renumită constituie astfel un factor determinant pentru concurență. Rezultă că o marcă de cosmetice de lux nu poate fi distribuită decât respectând vocația de exclusivitate a acesteia. Experiența arată că distribuția generalizată a unui produs cosmetic de lux poate denatura percepția consumatorului asupra acestuia și poate determina, în timp, o diminuare a cererii pentru acest produs.”

26      În aceste condiții, Comisia apreciază că dispozițiile contractului care intră sub incidența articolului 85 alineatul (1) (a se vedea punctul 23 de mai sus) „au ca efect să asigure că produsele Yves Saint Laurent sunt distribuite numai în condiții care pot să le mențină imaginea de înaltă calitate și vocația de exclusivitate care caracterizează natura de produse de lux a acestora” (a se vedea punctul II. B. 2 al șaptelea paragraf, in fine).

27      În ceea ce privește problema dacă „o parte echitabilă a profitului” este rezervată utilizatorilor, în sensul articolului 85 alineatul (3) din tratat, Comisia consideră, printre altele, că „sistemul de distribuție notificat permite protejarea caracterului exclusiv al produselor care fac obiectul contractului, ceea ce constituie motivația esențială a alegerii consumatorului” (punctul II. B. 3 al doilea paragraf) și că, „în cazul în care clientul consideră secundară imaginea mărcii sau serviciile asociate cu vânzarea în cadrul sistemului de distribuție selectivă, acesta va putea oricând să aleagă articole similare, aparținând unei piețe învecinate și distribuite fără a se recurge la sisteme de distribuție selectivă, sancționând astfel strategia comercială aleasă de producător” (punctul II. B. 3 al treilea paragraf).

28      În sfârșit, Comisia consideră, la punctul II. B. 4 din decizie, că sistemul de distribuție Yves Saint Laurent nu conține nicio obligație care restrânge concurența și care să nu fie indispensabilă pentru atingerea obiectivelor prevăzute, în sensul articolului 85 alineatul (3) litera (a) din tratat, iar la punctul II. B. 5, că aceste contracte nu oferă întreprinderilor interesate posibilitatea de a elimina concurența pentru o parte semnificativă a pieței produselor în cauză, în sensul articolului 85 alineatul (3) litera (b) din tratat. Comisia adaugă în special că „nu a putut constata că răspândirea unor sisteme de distribuție selectivă în domeniul produselor cosmetice de lux elimină din principiu anumite forme moderne de distribuție, precum marile magazine. Într‑adevăr, criteriile de selecție impuse de Yves Saint Laurent Parfums nu sunt concepute astfel încât să nu poată fi îndeplinite și de aceste forme de distribuție, chiar dacă aceasta implică o modificare parțială a metodelor specifice de comercializare a acestora” (punctul II. B. 5 al patrulea paragraf).

29      Articolul 1 din decizie precizează următoarele:

„În conformitate cu articolul 85 alineatul (3), dispozițiile articolului 85 alineatul (1) din Tratatul CEE sunt declarate inaplicabile:

–        contractelor‑tip de distribuitor autorizat încheiate între Yves Saint Laurent Parfums și comercianții cu amănuntul specializați ai acestuia stabiliți în Franța, precum și Condițiilor generale de vânzare anexate respectivelor contracte‑tip

         și

–        contractelor‑tip de distribuitor autorizat încheiate între agenții exclusivi ai Yves Saint Laurent Parfums stabiliți într‑un stat membru al Comunității Economice Europene, altul decât Franța, și comercianții cu amănuntul specializați ai acestora, precum și Condițiilor generale de vânzare anexate respectivelor contracte‑tip.

Prezenta decizie se aplică de la 1 iunie 1991 până la 31 mai 1997.”

 Procedura și concluziile părților

30      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 9 martie 1992, reclamanta a introdus prezenta acțiune. Prin Ordonanța din 12 octombrie 1992, s‑au admis cererile de intervenție formulate de Yves Saint Laurent, de Comité de liaison des syndicats européens de l'industrie de la parfumerie et des cosmétiques (denumit în continuare „Colipa”), de Fédération des industries de la parfumerie (denumită în continuare „FIP”) și de Fédération européenne des parfumeurs détaillants (denumită în continuare „FEPD”) în susținerea concluziilor pârâtei.

31      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a dispus deschiderea procedurii orale fără măsuri de cercetare judecătorească prealabile. Cu toate acestea, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, pârâta, Yves Saint Laurent și FEPD au fost invitate să răspundă în scris la anumite întrebări și să furnizeze anumite documente înainte de ședință. Părțile au depus răspunsurile între 16 și 24 ianuarie 1996.

32      În cadrul ședinței din 28 și 29 februarie 1996, au fost ascultate pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările Tribunalului.

33      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        să anuleze în totalitate decizia; 

–        să oblige Comisia la plata integrală a cheltuielilor de judecată.

34      Pârâta solicită Tribunalului:

–        să respingă acțiunea;

–        să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

35      Intervenienta Yves Saint Laurent solicită Tribunalului:

–        să declare inadmisibilă acțiunea reclamatului;

–        în subsidiar, să respingă acțiunea ca nefondată;

–        să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor ocazionate de intervenția formulată de Yves Saint Laurent.

36      Intervenienta FIP solicită Tribunalului:

–        să se pronunțe asupra admisibilității acțiunii conform dispozițiilor legale;

–        să respingă acțiunea ca nefondată;

–        să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor ocazionate de intervenția formulată de FIP.

37      Intervenientul Colipa solicită Tribunalului:

–        să respingă acțiunea;

–        să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor ocazionate de intervenția formulată de Colipa.

38      Intervenienta FEPD solicită Tribunalului:

–        să respingă acțiunea;

–        să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor ocazionate de intervenția formulată de FEPD.

39      În observațiile sale cu privire la memoriile intervenientelor, reclamanta solicită Tribunalului:

–        să declare admisibilă acțiunea;

–        să dispună ca intervenientele să suporte propriile cheltuieli de judecată.

 Cu privire la admisibilitate

 Expunere sumară a argumentelor părților

40      Yves Saint Laurent susține că acțiunea este inadmisibilă pentru motivul că, pe de o parte, decizia nu se referă la Galec în mod individual și, pe de altă parte, decizia nu o privește pe aceasta în mod direct, iar aceasta nu are interes în exercitarea acțiunii.

41      În primul rând, nu numai că decizia nu face nicio referire directă sau indirectă la Galec sau la centrele Leclerc, dar, în plus, faptul că aceasta este activă pe piața de distribuție nu o individualizează nici în temeiul anumitor calități care îi sunt specifice, nici în temeiul unei situații de fapt care o caracterizează în raport cu ceilalți operatori prezenți pe piață (a se vedea în special Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, și Hotărârea Curții din 10 decembrie 1969, Eridania și alții/Comisia, 10/68 și 18/68, Rec., p. 459).

42      Pe de altă parte, intervențiile Galec ar fi fost foarte limitate. În afară de observațiile adresate Comisiei în cursul procedurii administrative, Galec nu ar fi adresat niciodată societății Yves Saint Laurent vreo cerere de autorizare. De asemenea, nu a depus vreo plângere împotriva contractelor Yves Saint Laurent. În Hotărârea Metro I, în Hotărârea din 22 octombrie 1986, Metro/Comisia (denumită în continuare „Hotărârea Metro II”, 75/84, Rec., p. 3021), și în Hotărârea din 28 ianuarie 1986, Cofaz/Comisia, 169/84, Rec., p. 391), Curtea nu a considerat admisibilă acțiunea unui terț decât pe baza unor criterii de individualizare mai stricte.

43      În al doilea rând, conform statutului său, Galec este un operator intermediar între membrii săi, centrele Leclerc, și furnizorii acestora, acționând exclusiv în numele celor dintâi. Prin urmare, nu poate fi considerată distribuitor și cu atât mai puțin comerciant cu amănuntul autorizat al Yves Saint Laurent. În consecință, decizia nu o afectează în niciun mod și nu îi poate aduce niciun prejudiciu în mod direct (a se vedea Hotărârea Curții din 28 octombrie 1982, Groupement des agences de voyages/Comisia, 135/81, Rec., p. 3799). Prin urmare, decizia nu o privește în mod direct, iar aceasta nu are niciun interes născut și actual în anularea actului atacat.

44      În sfârșit, presupunând că Galec ar fi introdus acțiunea în interesul membrilor săi, statutul său nu conține nicio dispoziție conform căreia aceștia ar fi împuternicit‑o să acționeze în justiție în numele lor. În aplicarea principiului potrivit căruia „nimeni nu poate sta în judecată prin persoane interpuse” („nul ne plaide par procureur”) , acțiunea formulată de Galec ar fi, prin urmare, inadmisibilă (a se vedea Concluziile avocatului general Rozès prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Groupement des agences de voyages/Comisia, citată anterior, p. 3811).

45      Reclamanta subliniază că a depus, în cursul procedurii administrative, în temeiul articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17, observații echivalente, prin obiectivul lor, cu o plângere, iar Comisia a reflectat argumentele sale în decizie, în special la punctul I. D și la punctul II. B. 5, in fine.

46      Pe de altă parte, interesul direct și personal al Galec de a acționa nu este în mod serios contestabil. În calitatea sa de centrală de achiziții a unui grup economic, Galec este un operator direct pe piața parfumurilor și a produselor cosmetice, selectând fabricanții și negociind condițiile privind gamele de produse și prețurile, condițiile financiare și modalitățile de livrare și de aprovizionare. Galec adaugă faptul că, în absența deciziei, ar fi putut în mod normal, într‑un fel sau altul, să își procure produse Yves Saint Laurent, în timp ce adoptarea acesteia o privează de orice drept de acces normal la această piață.

47      Comisia consideră că acțiunea introdusă de Galec este admisibilă, invocând în special Hotărârea Metro II.

48      Astfel, Galec și‑a manifestat în mod clar voința de a distribui parfumuri de lux, pe de o parte prin observațiile prezentate în cursul procedurii administrative, iar pe de altă parte, prin numeroasele tentative întreprinse de centrele Leclerc pentru a distribui parfumuri de lux, care au generat un număr mare de litigii în fața instanțelor naționale.

49      Pe de altă parte, din statutul Galec reiese că principalul său scop este de a grupa comenzile membrilor săi și de a le transmite furnizorilor (articolul 2) și că poate să efectueze achiziții în mod direct, în numele său (articolul 30 A). Rezultă că, în cazul în care anumiți membri asociați Galec ar putea fi admiși în rețeaua Yves Saint Laurent, Galec ar putea fi determinată să achiziționeze produsele în cauză pe seama acestora. De altfel, nu se poate contesta faptul că membrii Galec ar putea fi interesați să facă parte din rețeaua de distribuție Yves Saint Laurent. Prin urmare, situația avută în vedere în Hotărârea Groupement des agences de voyages/Comisia, citată anterior, este fundamental diferită de cea din speță.

 Aprecierea Tribunalului

50      Pârâta nu a solicitat ca acțiunea să fie declarată inadmisibilă. În această situație, Yves Saint Laurent nu are calitatea de a invoca o excepție de inadmisibilitate și, prin urmare, Tribunalul nu este obligat să examineze motivele pe care le invocă Yves Saint Laurent (Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctele 20-22).

51      Cu toate acestea, Tribunalul va examina din oficiu admisibilitatea acțiunii, în temeiul articolului 113 din Regulamentul de procedură (a se vedea Hotărârea CIRFS și alții/Comisia, citată anterior, punctul 23).

52      În conformitate cu articolul 173 din tratat, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane numai în cazul în care această decizie o privește în mod direct și individual. Întrucât decizia fusese adresată societății Yves Saint Laurent, ar trebui examinat dacă aceste două condiții sunt îndeplinite în ceea ce o privește pe reclamantă.

53      În ceea ce privește problema dacă decizia privește Galec „în mod individual”, din jurisprudența constantă reiese că alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului (a se vedea Hotărârea Plaumann/Comisia, citată anterior, p. 223, precum și Hotărârea Tribunalului din 6 iulie 1995, AITEC și alții/Comisia, T‑447/93, T‑448/93 și T‑449/93, Rec., p. II‑1971, punctul 34).

54      În această privință, Tribunalul precizează că Galec este o societate cooperativă cu capital variabil, constituită din comercianți cu amănuntul care își desfășoară activitatea sub emblema É. Leclerc, înființată în conformitate cu Legea franceză nr. 72‑652 din 11 iulie 1972. Articolul 1 din această lege prevede că asemenea societăți cooperative au scopul de a îmbunătăți, prin efortul comun al membrilor lor, condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea comercială. În acest scop, societățile menționate pot îndeosebi să furnizeze membrilor lor, parțial sau în totalitate, mărfuri, produse sau servicii, utilaje și materiale necesare exercitării activităților comerciale ale acestora. Articolul 2 alineatul (2) din statutul Galec precizează, printre altele, că serviciile pe care aceasta își propune să le ofere membrilor săi nu vor fi limitate nici în privința naturii, nici în privința cantității acestora și se pot referi în special la orice tranzacție sau activitate care are o legătură cu activitatea membrilor săi. În conformitate cu articolul 30 A din statut, Galec desfășoară activități exclusiv pe seama membrilor, pentru a le permite acestora să micșoreze costurile legate de achiziția și de distribuția către proprii membri și/sau consumatori. Galec poate, mai ales, să facă achiziții în nume propriu, pe seama membrilor săi.

55      Conform afirmațiilor făcute de Galec în instanță, care nu au fost contestate, aceasta s‑a adresat, anterior adoptării deciziei, unui număr mare de producători de parfumuri, printre care și Yves Saint Laurent, solicitându‑le ca măcar unii dintre membrii săi să fie admiși în rețea în calitate de comercianți cu amănuntul autorizați. Ulterior, printr‑o scrisoare din 22 august 1990, un membru al Galec, societatea Rocadis care administrează centrul Leclerc din Poitiers, a solicitat admiterea în rețeaua Yves Saint Laurent.

56      Această cerere a fost respinsă printr‑o scrisoare a Yves Saint Laurent din 28 septembrie 1990, pentru motivul că există un litigiu pendinte în fața instanțelor franceze între Yves Saint Laurent și societatea Rocadis, referitor la vânzarea de către aceasta din urmă de produse Yves Saint Laurent în afara rețelei sale de distribuție.

57      De asemenea, este cert faptul că și alte centre Leclerc și‑au manifestat voința de a distribui produse Yves Saint Laurent, fapt demonstrat de numeroasele litigii de drept intern la care Galec face referire în memoriile sale.

58      Pe de altă parte, Galec a participat la procedura administrativă în fața Comisiei, depunând observații detaliate ca răspuns la publicarea comunicării prevăzute la articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 (a se vedea punctul 6 de mai sus). În cadrul acestor observații, Galec a susținut în special faptul că decizia ar avea ca efect excluderea membrilor săi de la distribuirea produselor Yves Saint Laurent și a invitat Comisia să verifice la fața locului condițiile de distribuție a produselor de lux în spațiile centrelor Leclerc care doresc să fie autorizate să distribuie parfumuri de lux.

59      Printr‑o scrisoare din 12 februarie 1991, Comisia a confirmat că observațiile formulate de Galec vor fi examinate cu atenție. În timpul ședinței, Comisia a afirmat că a luat în considerare aceste observații la adoptarea deciziei. Cu toate acestea, este cert că decizia aprobă, în esență, particularitățile sistemului de distribuție selectivă Yves Saint Laurent criticate de Galec în cursul procedurii administrative.

60      În aceste circumstanțe, Tribunalul consideră că situația din speță nu este diferită în fapt de cea aflată la originea Hotărârii Metro II (punctele 21-23), în care Curtea a considerat că un operator căruia i s‑a refuzat cererea de admitere ca distribuitor autorizat într‑o rețea și care a depus observații în temeiul articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 este vizat în mod direct și individual de o decizie a Comisiei care a menținut criteriile criticate de acesta în cursul procedurii administrative.

61      În plus, decizia aduce atingere intereselor proprii ale Galec în măsura în care, conform statutului, aceasta are ca obiect de activitate negocierea contractelor de aprovizionare a centrelor Leclerc. Prin urmare, decizia privește Galec și în mod individual, în calitatea sa de negociator al unor astfel de contracte de aprovizionare (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 2 februarie 1988, Van der Kooy și alții/Comisia, 67/85, 68/85 și 70/85, Rec., p. 219, punctele 20-25, precum și Hotărârea CIRFS și alții/Comisia, citată anterior, punctul 30).

62      Pe de altă parte, din statutul Galec, în special de la articolul 2, rezultă că aceasta a fost în mod implicit autorizată să susțină, în cursul procedurii administrative, nu numai propriul său punct de vedere, ci și pe acela al membrilor săi care doresc să adere la rețeaua Yves Saint Laurent. Aceștia din urmă, fiind concurenți potențiali ai comercianților cu amănuntul autorizați ai Yves Saint Laurent, sunt ei înșiși „terți interesați” în sensul articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17. Rezultă că, de asemenea, decizia privește Galec în mod individual, în măsura în care aceasta a participat la procedura administrativă în calitate de reprezentantă al membrilor săi (a se vedea, prin analogie, Hotărârea AITEC și alții/Comisia, citată anterior, punctele 60-62).

63      În ceea ce privește problema dacă decizia privește Galec în mod direct, este suficient să se constate că decizia a lăsat intacte toate efectele rețelei Yves Saint Laurent, permițând astfel acesteia să impună direct față de Galec și de membrii săi criteriile de selecție al căror caracter licit fusese contestat de Galec în cursul procedurii administrative.

64      Pe de altă parte, chiar dacă Galec nu dorește să devină ea însăși comerciant cu amănuntul autorizat al Yves Saint Laurent, achizițiile sale de produse Yves Saint Laurent trebuie să respecte pe viitor criteriile de selecție a căror legalitate a fost constatată în decizie. Prin urmare, Galec are un interes născut și actual pentru a contesta temeinicia deciziei.

65      Rezultă că acțiunea este admisibilă.

 Cu privire la fond

66      Principala critică formulată de Galec este că ansamblul criteriilor de selecție aprobate de decizie are ca efect să excludă a priori din rețeaua Yves Saint Laurent anumite hipermarketuri care funcționează sub emblema É. Leclerc, în pofida faptului că acestea ar fi apte să comercializeze parfumuri de lux în condiții de loialitate și de valorificare. Referitor la această critică principală, Galec invocă, în cererea introductivă, trei serii de motive întemeiate pe insuficiența motivării, pe erori de fapt și, respectiv, pe erori de drept. Aceste motive se suprapun și cuprind, în esență, următoarele patru afirmații principale: a) decizia este viciată de insuficiența motivării și/sau de erori evidente de fapt în măsura în care metodele de valorificare proprii centrelor comerciale mari sau mijlocii (denumite în continuare „marea distribuție”) sunt considerate improprii pentru distribuția parfumurilor de lux; b) decizia este viciată de insuficiența motivării și/sau de erori evidente de fapt în ceea ce privește nevoile și așteptările consumatorilor; c) decizia este viciată de erori de drept și/sau de insuficiența motivării în măsura în care Comisia a hotărât că acele criterii rezumate la punctul II. A. 5 din decizie nu intră sub incidența articolului 85 alineatul (1) din tratat; d) decizia este viciată de erori de drept și/sau de erori evidente de fapt și/sau de insuficiența motivării în ceea ce privește aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat.

67      Este necesar să se examineze, în primul rând, temeinicia deciziei în raport cu articolul 85 alineatul (1) din tratat, regrupând toate motivele și argumentele părților referitoare la aceasta, și, în al doilea rând, temeinicia deciziei în raport cu articolul 85 alineatul (3) din tratat.

I –   Cu privire la temeinicia deciziei în raport cu articolul 85 alineatul (1) din tratat

 Expunere sumară a argumentelor părților

 Argumentele Galec

68      Galec arată mai întâi că distribuie, prin intermediul membrilor săi care funcționează sub emblema É. Leclerc, numeroase produse de lux (aparatură de înaltă tehnologie, vinuri fine, bijuterii, ceasornice, aparate foto, textile de lux etc.) în condiții perfect adaptate și că acceptă necesitatea unui sistem axat pe conceptul de „selectivitate de lux” pentru a menține renumele produselor de lux și pentru a satisface așteptările consumatorilor. De asemenea, Galec admite că nu toate magazinele cu emblema É. Leclerc îndeplinesc condițiile necesare pentru această formă de comercializare. Cu toate acestea, anumite hipermarketuri sau supermarketuri care funcționează sub emblema É. Leclerc practică deja selectivitatea de lux, prin intermediul unor tehnici specifice, precum crearea unui raion rezervat în cadrul magazinului sau amenajarea unei zone specializate în interiorul suprafeței de vânzare, însoțite, după caz, de o emblemă secundară (de exemplu, „Éole”). Astfel de magazine sunt adaptate sau adaptabile la vânzarea cosmeticelor de lux, după cum demonstrează în special fotografiile unor spații „frumusețe‑sănătate” din anumite centre Leclerc, anexate la cererea introductivă.

69      Cu toate acestea, marea distribuție este din oficiu exclusă din rețeaua Yves Saint Laurent prin cumularea criteriilor de selecție aprobate de decizie, în special a celor referitoare la imediata vecinătate, respectiv evaluarea „cartierului”, a „străzilor” sau a „magazinelor din vecinătate” [punctul I.1 litera a) din Condițiile de vânzare], la „fațada” cu „vitrine”, la „decor”, la întreaga amenajare a suprafeței de vânzare, la celelalte elemente de luat în considerare precizate la punctul I.1 litera b) din Condițiile de vânzare, la prezența altor produse comercializate „care pot deprecia prin vecinătatea lor imaginea mărcii Yves Saint Laurent” și a altor activități desfășurate în punctul de vânzare, pe lângă activitatea de parfumerie, care, în conformitate cu punctul I.1 litera d) din Condițiile de vânzare, trebuie evaluate în funcție de importanța și de prezentarea lor exterioară, de separarea lor de activitatea de parfumerie și de ținuta personalului repartizat fiecărei activități.

70      Pentru Galec, criteriul cel mai arbitrar și cel mai potestativ este cel al emblemei. Emblema É. Leclerc acoperă o largă varietate de puncte de vânzare și, chiar dacă anumite centre de distribuție care funcționează sub această emblemă nu ar putea pretinde că sunt distribuitori de produse de lux, Comisia nu a luat în considerare posibilitatea ca alte centre să poată îndeplini criteriile obiective cerute pentru distribuirea unor asemenea produse.

71      Rezultă că, în mod contrar principiilor aplicate de Curte în Hotărârile citate anterior Metro I, Metro II și L'Oréal și în Hotărârea din 10 iulie 1980, Lancôme (99/79, Rec., p. 2511), sistemul de distribuție selectivă în cauză exclude noile forme de comerț prin utilizarea unor criterii care nu sunt nici obiective, nici uniforme, nici aplicate în mod nediscriminatoriu, nici proporționale cu ceea ce este necesar. De asemenea, criteriile stabilite de decizie au eliminat o „formă specifică de comerț”, încălcând jurisprudența Curții din Hotărârile Metro I (punctele 20 și 50), Metro II (punctul 34) și AEG (punctele 36 și 73).

72      Astfel, conform reclamantei, fie decizia implică faptul că numai anumite forme de mare distribuție, precum marile magazine, de exemplu Printemps sau Galeries Lafayette, pot fi admise în rețea, fapt confirmat prin raportul profesorului Weber, menționat la punctul I. B din decizie și prin argumentele susținute de Yves Saint Laurent în memoriul său în intervenție, fie criteriile aprobate de Comisie pretind de la marea distribuție mult mai mult decât o adaptare parțială a metodelor proprii de comercializare. Pentru a îndeplini astfel de criterii, precum cele privind amplasarea pe anumite străzi unde magazinele corespund renumelui mărcii, separarea materială a activității de parfumerie de alte activități, vestimentația corespunzătoare a tuturor angajaților din suprafața de vânzare, limitarea activităților „neluxoase” sau dotarea fațadei cu vitrine, marea distribuție ar trebui să renunțe complet la metodele proprii de comercializare.

73      În ceea ce privește motivarea deciziei, reclamanta consideră că, într‑o decizie de principiu cum este cea din speță, aceasta ar fi trebuit să fie deosebit de completă. Or, Comisia nu și‑a motivat suficient afirmația conform căreia criteriile notificate – care, conform reclamantei, exclud orice altă formă de comerț în afara comercianților cu amănuntul specializați – nu restrâng concurența în sensul articolului 85 alineatul (1) din tratat. Astfel, referindu‑se la Hotărârile citate anterior Metro, AEG, Lancôme și L'Oréal, Comisia a transferat protecției imaginii de marcă a produselor de lux criterii rezervate până atunci selectivității „tehnice”, fără a‑și motiva însă decizia în modul cerut de aceste hotărâri.

74      Pe de altă parte, Hotărârile citate anterior L'Oréal, Lancôme și Metro obligă Comisia să evalueze caracterul restrictiv al acordurilor în funcție de contextul economic. Comisia, știind că totalitatea „producătorilor de parfumuri de marcă” adoptă același mod de distribuție exclusivă, ar fi trebuit să ofere o motivare referitoare la efectul cumulativ al rețelelor, cu atât mai mult cu cât legitima în principiu excluderea, în mod general și absolut, a unei întregi forme de comerț de la distribuția produselor în cauză.

75      De asemenea, Comisia nu și‑a motivat suficient decizia, neținând seama de observațiile depuse de Galec în cursul procedurii administrative, conform cărora produsele de lux se vând astăzi în marea distribuție în condiții perfect adaptate. În cursul deceniului trecut, marea distribuție și‑a transformat radical metodele de comercializare și a reușit astfel nu numai să protejeze imaginea de marcă asociată produselor de înaltă tehnicitate sau de lux, dar să fie de asemenea competitivă în privința imaginii acestor produse.

76      În plus, Comisia nu și‑a motivat opinia cu privire la așteptările consumatorului față de emblema de mare distribuitor. Consumatorii moderni se așteaptă la o ofertă diversificată de produse de lux și reacționează spontan atunci când o astfel de ofertă este la dispoziția lor. Comisia opune acestei constatări verificabile numai afirmații lipsite de orice motivare, respectiv faptul că anumite embleme implică prin natura lor – și în mod permanent – o scădere a valorii produselor (punctul II. A. 5 al patrulea paragraf din decizie) și că, în percepția consumatorului, cerința unei „imagini de exclusivitate și de renume” este asociată numai cu distribuția exclusivă prin comercianți cu amănuntul specializați (punctul II. B. 2 primul paragraf). Aceste afirmații nu sunt susținute de niciun sondaj, analiză de opinie sau studiu statistic, astfel încât Comisia nu a permis Tribunalului să verifice pertinența acestui profil al consumatorului mediu.

77      În ceea ce privește erorile de fapt cuprinse în decizie, reclamanta susține că, pentru motivele deja expuse, Comisia nu a ținut seama de capacitatea marii distribuții de a distribui parfumuri de lux în condiții satisfăcătoare. De asemenea, Comisia a ignorat în mod evident motivația clientelei, constatând, la punctul II. B. 3 al doilea paragraf din decizie, că „sistemul de distribuție notificat permite protejarea caracterului exclusiv al produselor care fac obiectul contractului, ceea ce constituie motivația esențială a alegerii consumatorului”. Conform reclamantei, aceste motivații „aparțin trecutului” și sunt atribuite consumatorilor fără vreo dovadă în acest sens.

78      În realitate, imediat ce un mare distribuitor reușește să comercializeze parfumuri de lux, se confruntă cu o cerere spontană importantă din partea consumatorilor, care caută luxul și șansa de a visa, însă nu și prețul cerut într‑o rețea închisă. Există, în special, o categorie de consumatori, adesea relativ tineri, cu un venit peste medie, provenind din mediul urban, amatori de produse de marcă și de inovații, care preferă să își facă cumpărăturile în cadrul marii distribuții, incluzând toate articolele „din gama superioară”, a cărei existență este negată de Comisie.

79      De asemenea, transformările aduse distribuției au modificat profund percepția consumatorilor cu privire la emblema distribuitorilor. Prin urmare, este falsă prezumția potrivit căreia consumatorul are întotdeauna o viziune uniformă și depreciativă în privința marii distribuții sau că orice produs de lux comercializat prin intermediul marii distribuții devine un produs obișnuit. Comisia cunoștea perfect această evoluție, însă nu a ținut seama de aceasta, ceea ce constituie o eroare evidentă de apreciere (a se vedea punctele 74 și 75 din Hotărârea AEG).

80      În ceea ce privește erorile de drept săvârșite de Comisie, reclamanta susține că aceasta a încălcat dreptul comunitar apreciind că acele criterii rezumate la punctul II. A. 5 din decizie, în special cele privind prezența personalului calificat, amplasarea, calitățile estetice și emblema punctului de vânzare, celelalte activități desfășurate în magazin, precum și importanța relativă a mărcii Yves Saint Laurent față de mărcile concurente, nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 85 alineatul (1) din tratat.

81      Considerând că sunt legitime astfel de criterii care, conform reclamantei, elimină „a priori” un anumit număr de potențiali revânzători, Comisia a încălcat principiul potrivit căruia restricțiile impuse distribuției de produse trebuie să fie proporționale, precum și pe acela potrivit căruia restricțiile cantitative sunt a priori ilicite (a se vedea în special Hotărârile Metro I și Metro II, L'Oréal și AEG, citate anterior). Astfel, restricțiile depășesc ceea ce este necesar în raport cu proprietățile produselor în cauză, cu protecția necesară a calității și a utilizării corecte a acestora.

82      De asemenea, Comisia a încălcat dreptul comunitar prin faptul că nu a evaluat, în contextul lor, restricțiile evidente care rezultă din rețeaua Yves Saint Laurent (a se vedea punctul 40 din Hotărârea Metro II). În această privință, reclamanta subliniază că, în apărarea sa, Comisia a pretins că piața relevantă este aceea a „produselor cosmetice”, în timp ce, atât în decizie, cât și în alte puncte ale apărării sale, a indicat că piața parfumurilor de lux constituie o piață specifică și autonomă. Contrar afirmațiilor Comisiei, nu există nicio îndoială că efectul cumulativ al rețelelor similare elimină marea distribuție de pe piața parfumurilor de lux, care constituie piața relevantă în speță.

 Argumentele Comisiei

83      Comisia susține că nu s‑a pronunțat în decizie asupra aspectului dacă anumite centre Leclerc pot îndeplini criteriile notificate de Yves Saint Laurent, ci a examinat conținutul, efectele și caracterul licit al acestor criterii în temeiul dreptului comunitar. Pe de altă parte, decizia nu exclude a priori nicio formă de comerț. Astfel, în decizie se precizează, în primul rând, că aceste criterii „nu sunt, în sine, în măsură să excludă anumite forme moderne de distribuție, cum sunt marile magazine” (punctul II. A. 5 al cincilea paragraf, in fine), și, în al doilea rând, că anumite forme moderne de distribuție pot îndeplini criteriile de selecție prin modificarea metodelor de comerț (punctul II. B. 5 al patrulea paragraf). În cadrul ședinței, reprezentantul Comisiei a confirmat că aceasta nu exclude a priori niciun tip de distribuție „de gen supermarket” în sectorul cosmeticelor de lux și că termenul „mari magazine”, la punctul II. A. 5 al cincilea paragraf și la punctul II. B. 5 al patrulea paragraf din decizie, trebuie interpretat ca incluzând și hipermarketurile.

84      Afirmația reclamantei conform căreia criteriile impuse nu pot fi îndeplinite decât de comercianții cu amănuntul specializați situați în centrele orașelor este inexactă; există, în cartierele orașelor sau în suburbiile acestora, și alte magazine decât comercianții cu amănuntul specializați. De asemenea, cerința privind adaptarea la renumele și la notorietatea mărcii nu este în mod necesar inadecvată marii distribuții, întrucât, potrivit fotografiilor prezentate de reclamantă, unele dintre magazinele sale sunt în măsură să ofere un decor interior adaptat comercializării de mărci de renume.

85      În ceea ce privește criteriul emblemei, necesitatea acestuia apare evidentă mai ales în cazul în care se consideră că permite excluderea anumitor embleme în mod evident devalorizante. Pe de altă parte, unul dintre procedeele de valorificare utilizate de centrele Leclerc pentru vânzarea de produse de lux constă în alocarea de spații auxiliare, însoțite de o emblemă secundară, de exemplu „Éole”. În plus, s‑a precizat în decizie că acest caracter devalorizant al unei embleme nu poate fi asociat cu politica uzuală de prețuri a unui distribuitor (punctul II. A. 5 al patrulea paragraf, in fine).

86      Prin urmare, argumentul Galec conform căruia marea distribuție nu poate îndeplini criteriile în cauză decât în urma unei schimbări radicale a metodelor proprii de comercializare nu este conform cu poziția Comisiei. Aceste criterii pot să implice numai o modificare parțială a metodelor specifice de comercializare ale anumitor forme moderne de distribuție, gradul de modificare cerut depinzând de o evaluare de la caz la caz.

87      În ceea ce privește motivarea deciziei, aceasta este clară și completă, în special la punctul II. A. 5. Pe de altă parte, din Hotărârile citate anterior Lancôme și L'Oréal, precum și din Decizia 85/616/CEE a Comisiei din 16 decembrie 1985 privind o procedură în temeiul articolului 85 din Tratatul CEE (IV/30.665 – Villeroy și Boch, JO L 376, p. 15) rezultă că nu există niciun element de noutate în a se considera că menținerea unei imagini de renume a unui produs poate să justifice existența unor criterii calitative privind calificarea profesională a revânzătorului și spațiile sale. Pe de altă parte, ar fi inexact să se susțină că efectul cumulativ al sistemelor de distribuție selectivă nu a fost luat în considerare de Comisie, astfel cum demonstrează punctul II. A. 8 din decizie.

88      În ceea ce privește consumatorii, Comisia susține că motivația esențială a consumatorului de produse de lux, chiar dacă acesta este atras pe termen scurt de un preț mai scăzut, constă în siguranța că produsul nu va deveni unul obișnuit ca urmare a banalizării imaginii sale și a diminuării nivelului de creativitate care ar apărea pe termen lung în urma practicării acestui preț scăzut. Pe de altă parte, de la punctul I. D din decizie reiese că observațiile asociațiilor de consumatori, luate în considerare de Comisie, au indicat dorința consumatorului ca articolele de parfumerie de lux să fie vândute numai în puncte de vânzare de calitate și de către un personal calificat.

89      În ceea ce privește eventualele aptitudini ale marii distribuții de a distribui produse Yves Saint Laurent, Comisia neagă faptul că și‑ar fi exprimat vreo opinie în acest sens. În cazul în care anumite magazine din marea distribuție pot să îndeplinească criteriile justificate de distribuția selectivă a parfumurilor de lux, aceasta ar presupune numai o verificare in concreto, de la caz la caz, efectuată în primul rând de Yves Saint Laurent, iar nu de Comisie. Decizia nu conține nicio afirmație potrivit căreia un produs de lux devine uzual prin comercializarea sa în cadrul marii distribuții.

90      În sfârșit, în ceea ce privește articolul 85 alineatul (1) din tratat, Comisia consideră că acele criterii luate în considerare la punctul II. A. 5 din decizie sunt în mod evident criterii obiective de natură calitativă de tipul celor descrise în Hotărârea Metro I și că acestea sunt stabilite în mod uniform și nediscriminatoriu, întrucât nu exclud niciun distribuitor care este apt să le îndeplinească. Pe de altă parte, Comisia a precizat că aceste criterii trebuie aplicate în mod nediscriminatoriu, ceea ce constituie un aspect legat de practică, iar nu de evaluarea criteriilor ca atare. Criteriile acceptate nu încalcă nici principiul proporționalității, deoarece acestea sunt necesare pentru menținerea aurei de renume și de exclusivitate care distinge produsele în cauză de alte produse similare, precum și a unei imagini a unei mărci de renume.

91      Punctul 40 din Hotărârea Metro II nu este relevant deoarece această hotărâre se referă la o situație în care nu mai existau alte forme de distribuție în afara rețelelor selective și în care rigiditatea prețurilor nu era compensată de o concurență efectivă între mărci. Situația nu este aceeași pe piața produselor cosmetice, în cadrul căreia oferta este dispersată atât în stadiul producției, cât și în cel al distribuției, iar produsele comercializate de rețelele de distribuitori autorizați nu reprezintă decât o parte din totalul vânzărilor de produse cosmetice, variind între 22,4 % în Regatul Unit și 36,2 % în Italia. Astfel, pe de o parte, consumatorul poate să cumpere alte parfumuri la un preț mai puțin ridicat în afara rețelelor de distribuție selectivă și, pe de altă parte, există o concurență efectivă între mărcile concurente de parfumuri de lux și între produsele de lux ale aceleiași mărci.

 Argumentele intervenientelor

92      Întrucât intervenientele au prezentat pe larg argumente asemănătoare celor prezentate de Comisie, se impune să fie expuse numai următoarele elemente.

93      Conform Yves Saint Laurent, acțiunea se întemeiază pe un principiu eronat. Comisia nici nu a validat excluderea a priori a vreunei forme de comerț, nici nu a admis o exclusivitate în favoarea comercianților cu amănuntul specializați din centrul orașului. Dimpotrivă, aceasta și‑a propus, în decizie, să verifice ca sistemul de distribuție să fie deschis tuturor formelor de distribuție, neexcluzând a priori niciuna dintre acestea (punctul II. B. 5).

94      În fapt, rețeaua Yves Saint Laurent cuprinde, pe lângă parfumeriile specializate, lanțuri de mari magazine (Germania, Franța, Italia, Regatul‑Unit, Grecia, Spania, Belgia) și, în toate statele membre, puncte de vânzare multispecializate, în special parfumerii‑drogherii (Regatul Unit, Țările de Jos, Germania și Danemarca), parfumerii‑farmacii (Franța, Italia, Spania, Portugalia), parfumerii‑magazine prêt‑à‑porter (Spania, Portugalia), lanțul multispecializat „Boots” în Regatul Unit și lanțuri de mari parfumerii moderne, în special în Germania, în Belgia, în Țările de Jos, în Italia și în Franța. 99,6 % din vânzările din Regatul Unit și 75 % din vânzările din Danemarca se realizează în puncte de vânzare nespecializate. În Franța, în Spania și în Țările de Jos, această proporție variază între 20 % și 40 %. De asemenea, hărțile furnizate de Yves Saint Laurent demonstrează prezența unor puncte de vânzare în afara centrului orașului.

95      În ceea ce privește analiza motivațiilor și a așteptărilor consumatorilor, aprecierea Comisiei este confirmată și prin alte studii prezentate de Yves Saint Laurent în anexă la memoriul său în intervenție, respectiv cele efectuate de profesorul Glais, de revista americană Mademoiselle și de profesorul Thoenig, din care rezultă importanța pe care consumatorul o acordă mărcii unui produs, faptul că motivația principală care guvernează cumpărarea unui produs de lux este legată de renumele acelui produs, opinia favorabilă a consumatorilor în privința unui sistem de distribuție care protejează imaginea de renume a produsului. Dimpotrivă, susținerea societății Galec, conform căreia analiza Comisiei reflectă o viziune deosebit de perimată și demodată a motivației consumatorului, nu se întemeiază pe niciun studiu sau sondaj.

96      În ceea ce privește necesitatea unui sistem de distribuție selectivă, Yves Saint Laurent subliniază că, deși Comisia s‑a referit la renumele și la notorietatea mărcii Yves Saint Laurent, aceasta a ținut seama totodată de particularitățile produselor, mai ales de calitatea materiilor prime folosite, de procedurile de cercetare și de dezvoltare și de materialele de ambalare (punctul II. A. 5). De exemplu, dezvoltarea unui produs nou până în stadiul de fabricație industrială durează aproximativ trei ani, iar în centrul permanent de cercetare și dezvoltare al Yves Saint Laurent sunt studiate diferite formule în fiecare an. Se utilizează peste 5 000 de materii prime, dintre care multe sunt rare, sofisticate și costisitoare, și sunt necesare numeroase teste. Originalitatea, caracterul sofisticat și înalta calitate a acestor produse, combinate cu renumele și notorietatea mărcilor sub care sunt comercializate, justifică, așadar, o distribuție selectivă, în lipsa căreia acestea ar putea avea soarta parfumurilor Coty, care au dispărut de pe piață din cauza raportului inadecvat dintre calitatea produsului și un mod de distribuție care nu a răspuns așteptărilor consumatorilor.

97      În ceea ce privește articolul 85 alineatul (1) din tratat, criteriul calificării profesionale este necesar pentru a răspunde așteptărilor consumatorilor, precum și datorită complexității tehnice și importantei activități de cercetare specifice produselor. Aspectul exterior al punctului de vânzare constituie de asemenea un criteriu obiectiv, necesar pentru punerea în valoare a însuși punctului de vânzare și a produsului cumpărat, și care nu elimină nicio formă de distribuție. Calitatea, amenajarea și vitrina punctului de vânzare formează un „scrin” pentru produs și trebuie să fie în armonie cu imaginea acestuia. De asemenea, emblema constituie un criteriu de selecție obiectiv, având o putere de evocare pozitivă, negativă sau neutră în ceea ce privește calificarea personalului, serviciile și amabilitatea, care se reflectă asupra produselor vândute. În sfârșit, separarea materială, impusă punctelor de vânzare nespecializate, între raioanele cosmetice și raioanele consacrate produselor de consum curent nu restrânge concurența și nu împiedică accesul în rețea al formelor de comerț nespecializate. Aceasta răspunde, de altfel, unei așteptări precise a fabricantului și a consumatorului, respectiv ca achiziționarea unui produs de lux să nu se confunde cu achiziționarea unui produs de consum curent, cum ar fi produsele alimentare.

98      În sfârșit, raportul de evaluare a punctelor de vânzare (punctul 16 de mai sus) demonstrează că procedura de admitere în rețea se face pe baze obiective și uniforme. Comerciantul cu amănuntul care solicită admiterea în rețea are cunoștință de această evaluare și poate solicita o a doua evaluare. Contestațiile sunt supuse controlului instanțelor naționale. Pentru a determina dacă o emblemă poate fi devalorizantă, Yves Saint Laurent se întemeiază pe sondaje de opinie realizate de organisme independente în rândul consumatorilor. Yves Saint Laurent anexează la memoriul său în intervenție lista întrebărilor prevăzute pentru aceste sondaje și precizează că rezultatele sunt comunicate întreprinderii în cauză, care este liberă să le conteste.

99      Colipa amintește mai întâi că decizia face referire la raportul profesorului Weber, raport pe care îl consideră în conformitate cu informațiile pe care Colipa le are despre piață. Din acest raport reiese că piața comunitară a produselor cosmetice este segmentată și că această segmentare este însoțită de o diferențiere a modalităților de distribuție în funcție de sectorul în cauză. Raportul este conform cu concluziile Comisiei, în special cu cele exprimate la punctul II. B. 3, conform cărora, deși, în percepția consumatorilor, produsele cosmetice de lux se substituie într‑o măsură modestă produselor similare care aparțin altor segmente de piață, consumatorii care consideră secundare imaginea de marcă și serviciile asociate vânzării în cadrul sistemelor de distribuție selectivă pot să se aprovizioneze pe o piață învecinată care nu recurge la asemenea sisteme.

100    Pe de altă parte, raportul profesorului Weber a confirmat faptul că există un număr mare de producători și distribuitori pe piața produselor cosmetice de lux, care funcționează în condiții dinamice și de concurență ridicată, și că numărul nou‑veniților pe piață este de asemenea ridicat. În plus, producătorii sunt constrânși să cerceteze și să dezvolte constant produse noi și să aplice și să mențină o politică de comercializare corespunzătoare imaginii unei mărci de renume. Prin urmare, Comisia a evaluat corect în decizie contextul concurențial al acordurilor notificate. Afirmația reclamantei conform căreia marea distribuție este exclusă prin aceste acorduri nu se întemeiază pe nicio analiză economică sau pe vreun alt element de probă.

101    Amintind în continuare principiile juridice aplicabile distribuției selective, pe care le deduce mai ales dintr‑o analiză a jurisprudenței Curții, precum și din principiile „free rider” („pasager clandestin”) din dreptul american și „Immanenz‑Theorie” din dreptul german, Colipa consideră că această formă de distribuție este perfect justificată în cazul produselor cosmetice de lux, astfel cum a recunoscut Curtea în special în Hotărârile citate anterior L'Oréal și Lancôme, precum și avocatul general Reischl în Concluziile prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Curții din 10 iulie 1980, Guerlain și alții (253/78 și 1/79, 2/79 și 3/79, Rec., p. 2327, 2377).

102    Astfel, această abordare economică, bazată pe „rule of reason”, admite că există avantaje în concurența bazată pe alte elemente decât prețul, ținând seama în special de investițiile substanțiale necesare și de nevoia de a evita ca acei comercianți cu amănuntul „paraziți” să trăiască pe seama celor care acceptă constrângerile economice ale politicii comerciale a fabricantului. De asemenea, concurența nu este eliminată de pe piața în cauză, întrucât distribuția selectivă în cauză subzistă alături de alte metode, care reprezintă, în speță, peste 50 % din produsele industriei europene a parfumeriei.

103    Existența în paralel a altor rețele de distribuție selectivă este relevantă numai în măsura în care constituie un obstacol pentru intrarea pe piață (a se vedea Hotărârea Curții din 28 februarie 1991, Delimitis, C‑234/89, Rec., p. I‑935) sau în cazul în care nu permite alte forme de distribuție axate pe o politică concurențială de natură diferită ori determină o rigiditate în structura prețurilor care nu este compensată de alți factori de concurență (Hotărârea Metro II), această situație neregăsindu‑se în speță. Dimpotrivă, nicio formă modernă de distribuție nu este în mod necesar exclusă de la admiterea în rețea și, pentru a fi admis, ar fi fost suficient pentru Galec să prezinte o cerere de autorizare și să îndeplinească criteriile de selecție.

104    În cadrul ședinței, Colipa a invocat și raportul Monopolies and Mergers Commission „Fine Fragrances – A report on the supply in the UK for retail sale of fine fragrances” (Cm 2380, noiembrie 1993), conform căruia distribuția selectivă în sectorul cosmeticelor de lux nu este contrară interesului public în sensul dispozițiilor Fair Trading Act 1973 din Regatul Unit. De asemenea, Colipa a subliniat faptul că, în mai multe state membre, cosmeticele de lux se vând în sistem de distribuție selectivă prin magazine „nespecializate” sau „multiproduse”, cum ar fi Boots în Regatul Unit, Matas în Danemarca, Sephora în Franța, Müller în Germania etc.

105    FIP susține că, în orice produs de lux, elementul imaterial este esențial și că, în orice serviciu de renume, climatul creat este primordial, deoarece renumele mărcii și, în consecință, destinul acesteia sunt în mâinile revânzătorilor săi, care sunt vitrina acesteia pentru consumator. În această privință, comerciantul cu amănuntul autorizat oferă o serie de garanții consumatorului: că i se prezintă gama completă sau o gamă suficientă de produse, printre care și ultimele noutăți ale mărcii; că beneficiază de sfaturi acordate de un personal competent, instruit de fabricant; că se asigură un serviciu de garanție și postvânzare; că beneficiază de o ambianță comercială care adaugă plăcere și visare actului cumpărării. Cu toate acestea, forțele simbolice, care fac și desfac luxul, pot fi distruse în cazul în care produsele de renume sunt comercializate în condiții neadecvate sau în compania unor produse (de exemplu, produse alimentare sau de menaj) susceptibile să deprecieze imaginea de renume a mărcii în cauză, precum aceea care a determinat dispariția parfumurilor Coty ca urmare a faptului că marca a devenit uzuală. Păstrarea imaginii de marcă în ochii consumatorilor este cu atât mai necesară cu cât, în raport cu costul intrinsec al materiei prime, fabricantul își asumă investiții considerabile în dezvoltarea de produse noi, în controlul constant al calității acestora și într‑o publicitate care poate reprezenta până la 30 % din cifra de afaceri a unei mărci.

106    În acest context, FIP consideră că obligațiile calitative în cauză, inclusiv cele referitoare la emblemă, sunt indispensabile pentru a menține imaginea mărcii fabricantului și pentru a asigura consumatorului servicii mai bune de consiliere, chiar dacă aceste cerințe pot determina refuzul de a admite în rețea anumiți comercianți cu amănuntul. În speță, Comisia a respectat cu scrupulozitate jurisprudența Curții și nu ar fi acceptat în niciun caz excluderea a priori a unei anumite forme de distribuție.

107    FEPD a susținut, mai întâi, că utilitatea distribuției selective, recunoscută de fabricanți, de comercianți cu amănuntul și de consumatori și confirmată prin jurisprudența Curții, este demonstrată prin obiectivele pe care și le propune: coerența și imaginea unei rețele puse în slujba unor produse de lux și de înaltă calitate, pentru a asigura servicii mai bune consumatorului și satisfacerea unora dintre nevoile acestuia. Consumatorul se așteaptă să obțină produse de înaltă calitate beneficiind de sfaturi corespunzătoare, într‑un mediu care favorizează alegerea produselor. În speță, modificările contractelor obținute de Comisie fixează un prag sub care nu mai există distribuție selectivă pentru parfumurile de lux, deoarece, în cazul în care criteriile erau mai puțin exigente, orice distribuitor, în opinia FEPD, le‑ar putea îndeplini.

108    În acest context, comercianții cu amănuntul specializați depun suficiente eforturi și au calitățile necesare pentru a satisface nevoile consumatorului, în special prin structura, specializarea, spațiile și situarea lor geografică. Aceștia sunt, în general, întreprinderi de dimensiuni modeste, care beneficiază de flexibilitate în luarea deciziilor și de cunoștințe și spații adaptate comercializării produselor în cauză, aspecte necesare pentru dezvoltarea unei clientele fidele. Punctele de vânzare nu se limitează la comercianții cu amănuntul specializați din centrul orașelor, ci se regăsesc atât în centru, cât și la periferie sau în suburbii, inclusiv în galerii comerciale din centre comerciale și din hipermarketuri. Aceste argumente se întemeiază pe raportul profesorului Glais, din care reiese în special că se atribuie o valoare importantă sfaturilor care pot fi primite în magazinele specializate.

109    Scopul acțiunii este de a obține o reducere a selectivității criteriilor impuse nivelului actual al spațiilor centrelor Leclerc, ceea ce ar determina eliminarea comercianților cu amănuntul specializați și frustrarea consumatorului și ar constrânge producătorii să își diminueze activitățile de cercetare, inovare și comunicare până la dispariția componentei de lux a produselor. Reclamanta este singura responsabilă pentru eliminarea al cărei obiect pretinde că este, prin refuzul său de a se conforma unor criterii de acces coerente și pertinente. Reclamanta nu este exclusă a priori, dar trebuie numai să își adapteze metodele în funcție de natura produselor în cauză, aspect care nu necesită o schimbare radicală a metodelor de vânzare ale centrelor Leclerc.

 Aprecierea Tribunalului

110    Evaluarea temeiniciei deciziei, în măsura în care aceasta aplică articolul 85 alineatul (1) din tratat, ridică patru întrebări principale, și anume: A) dacă distribuția selectivă întemeiată pe criterii calitative în sectorul produselor cosmetice de lux este, în principiu, compatibilă cu articolul 85 alineatul (1) din tratat; B) dacă criteriile de selecție ale Yves Saint Laurent menționate la punctul II. A. 5 din decizie îndeplinesc condițiile impuse pentru a fi considerate licite în temeiul articolului 85 alineatul (1) din tratat; C) dacă sunt întemeiate motivele și argumentele reclamantei în ceea ce privește pretinsa excludere a priori a membrilor săi din rețeaua Yves Saint Laurent și în ceea ce privește atitudinea consumatorilor în această privință și D) dacă articolul 85 alineatul (1) din tratat este aplicabil ca urmare a existenței unor rețele paralele în sectorul în cauză.

A –   Cu privire la compatibilitatea de principiu cu articolul 85 alineatul (1) din tratat a unui sistem de distribuție selectivă întemeiat pe criterii calitative în sectorul cosmeticelor de lux

111    Cu toate că reclamanta declară că acceptă necesitatea unui sistem axat pe conceptul de „selectivitate de lux” pentru a menține renumele produselor de lux și pentru a satisface așteptările consumatorilor, aceasta contestă totuși caracterul licit al criteriilor de selecție impuse de Yves Saint Laurent în lumina articolului 85 alineatul (1) din tratat. În aceste împrejurări, ar trebui examinate, în prealabil, principiile juridice de bază care guvernează aplicarea articolului 85 alineatul (1) din tratat în sectorul cosmeticelor de lux.

112    Din jurisprudența Curții rezultă că sistemele de distribuție selectivă constituie un element de concurență conform cu articolul 85 alineatul (1) din tratat în cazul în care sunt îndeplinite patru condiții, respectiv: în primul rând, proprietățile produsului în cauză impun un sistem de distribuție selectivă, în sensul că un asemenea sistem constituie o cerință legitimă, ținând seama de natura produselor în cauză, în special de înalta calitate sau de gradul ridicat de tehnicitate al acestora, pentru a menține calitatea și a asigura o utilizare corectă a produselor (a se vedea Hotărârea L'Oréal, citată anterior, punctul 16, interpretată în lumina Hotărârii Metro I, punctele 20 și 21, a Hotărârii AEG, punctul 33, și a Hotărârii Tribunalului din 27 februarie 1992, Vichy/Comisia, T‑19/91, Rec., p. II‑415, punctele 69-71); în al doilea rând, alegerea revânzătorilor trebuie să se facă pe baza unor criterii obiective de natură calitativă, stabilite în mod uniform pentru toți revânzătorii potențiali și aplicate nediscriminatoriu (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Metro I, punctul 20, Hotărârea L'Oréal, citată anterior, punctul 15, și Hotărârea AEG, punctul 35); în al treilea rând, sistemul în cauză trebuie să urmărească un rezultat de natură să amelioreze concurența și să compenseze astfel limitarea concurenței, inerentă sistemelor de distribuție selectivă, în special în materie de prețuri (a se vedea Hotărârile Metro I, punctele 20-22, AEG, punctele 33, 34 și 73, și Metro II, punctul 45), și, în al patrulea rând, criteriile impuse trebuie să nu depășească ceea ce este necesar (a se vedea Hotărârile L'Oréal, citată anterior, punctul 16, și Vichy/Comisia, citată anterior, punctele 69-71). Trebuie să se analizeze în mod obiectiv dacă aceste condiții sunt îndeplinite, ținându‑se seama de interesul consumatorului (a se vedea Hotărârile Metro I, punctul 21, și Vichy/Comisia, citată anterior, punctele 69-71).

113    Deși Curtea a considerat în special că asemenea sisteme de distribuție selectivă, bazate pe criterii calitative, pot fi acceptate în sectorul producției de bunuri de consum durabile, de înaltă calitate și tehnicitate, fără a încălca dispozițiile articolului 85 alineatul (1) din tratat, în special în scopul de a menține un comerț specializat capabil să furnizeze prestații specifice pentru astfel de produse (a se vedea Hotărârile Metro I, punctul 20, AEG, punctul 33, și Metro II, punctul 54, și Hotărârea Curții din 10 decembrie 1985, ETA, 31/85, Rec., p. 3933, punctul 16), din jurisprudența Curții rezultă de asemenea faptul că sisteme de distribuție selectivă care se justifică prin natura specifică a produselor sau prin cerințele privind distribuția acestora pot fi instituite în alte sectoare economice fără a se încălca articolul 85 alineatul (1) (a se vedea Hotărârea Curții din 3 iulie 1985, Binon, 243/83, Rec., p. 2015, punctele 31 și 32, și Hotărârea Curții din 16 iunie 1981, Salonia, 126/80, Rec., p. 1563). De asemenea, în Hotărârea Metro I (punctul 20), Curtea a considerat că natura și intensitatea concurenței eficiente („workable competition”), necesară pentru îndeplinirea obiectivelor tratatului, pot varia în funcție de produsele sau serviciile în cauză, precum și în funcție de structura economică a piețelor sectoriale în cauză, fără încălcarea principiului concurenței nedenaturate, prevăzut la articolele 3 și 85 din tratat.

114    În ceea ce privește cosmeticele de lux, în special parfumurile de lux, care constituie partea esențială a produselor în cauză, este cert, în primul rând, că acestea sunt produse sofisticate și de înaltă calitate, obținute în urma unei cercetări specifice și prin utilizarea unor materiale de un înalt nivel calitativ, îndeosebi pentru prezentarea și ambalarea acestora, în al doilea rând, că aceste produse au o „imagine de lux” care urmărește să le distingă față de alte produse asemănătoare, care sunt lipsite de o asemenea imagine, și, în al treilea rând, că această imagine de lux este importantă pentru consumatori, care apreciază posibilitatea de a cumpăra cosmetice de lux și în special parfumuri de lux. Astfel, în percepția consumatorului, nu există decât un grad redus de substituibilitate între produsele cosmetice de lux și produsele similare care aparțin altor segmente ale sectorului (a se vedea punctul II. A. 8 din decizie).

115    În aceste condiții, Tribunalul consideră că noțiunea „proprietăți” ale cosmeticelor de lux, în sensul Hotărârii L'Oréal, citată anterior, nu poate fi limitată la caracteristicile materiale ale produselor, ci înglobează totodată percepția specifică pe care o au consumatorii cu privire la acestea și în special „aura de lux” a acestora. Prin urmare, în speță este vorba de produse care, pe de o parte, sunt de o înaltă calitate intrinsecă și, pe de altă parte, posedă un caracter de lux caracteristic însăși naturii lor.

116    În ceea ce privește problema dacă distribuția selectivă constituie o cerință legitimă în cazul unor produse care posedă asemenea caracteristici, Tribunalul subliniază că motivarea deciziei cu privire la acest aspect (punctul II. A) nu se întemeiază pe conceptul unui comerț specializat apt să ofere prestații specifice pentru produse de înaltă tehnicitate, în sensul Hotărârilor Metro I, Metro II și AEG, ci, mai degrabă, pe alte două considerații principale, și anume: a) interesul Yves Saint Laurent, în calitate de producător de cosmetice de lux, pentru menținerea imaginii de renume a mărcii sale și pentru protejarea rezultatelor eforturilor sale de promovare [a se vedea punctul II. A. 5 al doilea și al patrulea paragraf din decizie; a se vedea de asemenea, în același sens, punctul II. B. 2] și b) nevoia de a proteja, în percepția consumatorilor, „aura de exclusivitate și de renume” a produselor în cauză, în special prin asigurarea unei „prezentări oferite publicului apte să pună în valoare specificitatea estetică sau funcțională” a produselor (punctul II. A. 5 al doilea paragraf) și „un cadru aflat în armonie cu caracterul luxos și exclusiv al produselor în cauză și o prezentare adecvată imaginii mărcii” (a se vedea punctul II. A. 5 al patrulea paragraf; a se vedea de asemenea punctul II. A. 5 al cincilea și al șaselea paragraf).

117    În această privință, trebuie să se precizeze că, deși un producător este liber să își aleagă politica de comercializare, articolul 85 alineatul (1) din tratat trebuie luat în considerare atât timp cât punerea în practică a politicii sale generează acorduri care impun altor operatori economici independenți obligații care le pot restrânge libertatea concurențială într‑o măsură care aduce atingere în mod semnificativ schimburilor intracomunitare. În această situație, simplul fapt că un producător a depus eforturi importante de promovare nu constituie, în sine, o justificare obiectivă de natură să determine inaplicabilitatea articolului 85 alineatul (1) din tratat în cazul unei rețele de distribuție care limitează libertatea concurențială a întreprinderilor participante și a terților. În caz contrar, orice fabricant ar putea justifica adoptarea unui sistem de distribuție selectivă numai pe baza eforturilor sale de promovare și orice criteriu restrictiv de selecție ar putea să fie justificat pentru motivul că era necesar pentru a proteja politica de comercializare aleasă de fabricant (a se vedea Hotărârea Vichy/Comisia, citată anterior, punctul 71).

118    Prin urmare, Tribunalul consideră că un sistem de distribuție selectivă nu se situează în afara domeniului de aplicare al articolului 85 alineatul (1) din tratat decât în cazul în care este justificat în mod obiectiv, ținându‑se seama și de interesul consumatorilor (a se vedea punctul 112 de mai sus, in fine).

119    În această privință, Tribunalul consideră că este în interesul consumatorilor care caută cosmetice de lux ca aceste produse să fie prezentate în condiții adecvate în punctele de vânzare. Astfel, fiind vorba de produse de înaltă calitate și a căror imagine de lux este apreciată de consumatori, acele criterii care nu încearcă decât să asigure o prezentare a acestora care le pune în valoare imaginea urmăresc un rezultat de natură să amelioreze concurența, prin păstrarea acestei imagini de lux, și, prin urmare, compensează limitarea concurenței inerentă sistemelor de distribuție selectivă. Prin urmare, asemenea criterii constituie o cerință legitimă în sensul jurisprudenței citate anterior (a se vedea Hotărârea Metro I, punctul 37).

120    Tribunalul consideră că este, într‑adevăr, în interesul consumatorilor care caută cosmetice de lux ca imaginea de lux a acestor produse să nu fie afectată, întrucât, în caz contrar, nu ar mai putea fi considerate produse de lux. În sectorul cosmeticelor, există în prezent o segmentare între cosmeticele de lux și cosmeticele care nu sunt de lux, care răspunde unor nevoi diferite ale consumatorilor și care, prin urmare, nu este inadecvată pe plan economic. Cu toate că natura „de lux” a cosmeticelor de lux rezultă, printre altele, și din înalta calitate intrinsecă a acestora, din prețul mai ridicat și din campaniile publicitare ale fabricanților, Tribunalul consideră că faptul că aceste produse se vând în cadrul unor sisteme de distribuție selectivă care urmăresc să asigure o prezentare care le pune în valoare în punctele de desfacere este, la rândul său, în măsură să contribuie la această imagine de lux și, prin urmare, la menținerea uneia dintre caracteristicile principale ale produselor căutate de consumatori. Rezultatul unei distribuții generalizate a produselor în cauză, în cadrul căreia Yves Saint Laurent nu ar avea nicio posibilitate să se asigure că produsele sale se vând în condiții corespunzătoare, ar prezenta riscul unei deteriorări a prezentării produsului în punctul de vânzare care ar fi de natură să aducă atingere „imaginii de lux” și, prin urmare, însăși naturii produselor în cauză. Prin urmare, criteriile care urmăresc să asigure o prezentare a produselor corespunzătoare naturii de lux a acestora constituie o cerință legitimă de natură să amelioreze concurența în interesul consumatorului în sensul jurisprudenței citate anterior.

121    Această concluzie nu este infirmată prin faptul, stabilit în cursul judecății, că, în anumite state membre, în special în Țările de Jos, dar și în Regatul Unit și în Franța, o parte mai mult sau mai puțin importantă din vânzări este realizată de comercianți cu amănuntul neautorizați care se aprovizionează de pe piața paralelă. Nu este exclus ca interesul consumatorilor față de aceste vânzări să se formeze în parte pornind de la imaginea de lux la a cărei menținere a contribuit, cel puțin parțial, distribuția selectivă. Prin urmare, nu rezultă că această imagine de lux ar rămâne intactă în lipsa unei distribuții selective.

122    Cu toate acestea, în cazul în care este în interesul consumatorului să își poată procura cosmetice de lux vândute în condiții adecvate de prezentare și să se asigure că, astfel, imaginea de lux a acestora este păstrată, este de asemenea în interesul său ca un sistem de distribuție bazat pe acest considerent să nu fie aplicat într‑un mod prea restrictiv și în special ca accesul la produse să nu fie excesiv de limitat, astfel cum au afirmat cele patru asociații de consumatori în cursul procedurii administrative (a se vedea punctul 175 de mai jos). De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că sistemul Yves Saint Laurent nu poate fi considerat ca urmărind un rezultat legitim, de natură să compenseze limitarea concurenței care îi este inerentă decât în cazul în care acest sistem este deschis tuturor revânzătorilor potențiali apți să asigure utilizatorului o bună prezentare, într‑un cadru adecvat, și să păstreze imaginea de lux a produselor în cauză (a se vedea punctul 112 de mai sus). Un sistem de distribuție selectivă care ar implica excluderea anumitor forme de comercializare apte să vândă produsele în condiții valorizante, de exemplu într‑un raion sau într‑un spațiu adaptat, ar avea ca unic efect să protejeze formele de comerț existente de concurența noilor operatori și, prin urmare, nu ar fi conform cu articolul 85 alineatul (1) din tratat (a se vedea Hotărârea AEG, punctele 74 și 75).

123    Rezultă că, în sectorul cosmeticelor de lux, criteriile calitative de selecție a comercianților cu amănuntul care nu depășesc ceea ce este necesar pentru a asigura vânzarea acestor produse în condiții adecvate de prezentare nu sunt, în principiu, avute în vedere de articolul 85 alineatul (1) din tratat, cu condiția ca aceste criterii să fie obiective, stabilite în mod uniform pentru toți revânzătorii potențiali și aplicate într‑un mod nediscriminatoriu.

B –  Cu privire la problema dacă respectivele criterii de selecție stabilite de Yves Saint Laurent și menționate la punctul II. A. 5 din decizie îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi considerate licite în temeiul articolului 85 alineatul (1)

1.     Cu privire la rolul Tribunalului și, respectiv, cel al instanțelor sau al autorităților naționale competente

124    Galec consideră că unele dintre criteriile de selecție stabilite de Yves Saint Laurent îi lasă acesteia o libertate de apreciere excesivă și necontrolabilă și, prin urmare, nu sunt obiective în sensul jurisprudenței Curții. Comisia și intervenientele apreciază că aceste criterii implică o evaluare de la caz la caz de către fabricant, aceasta fiind subordonată respectării principiului nediscriminării și supusă controlului instanțelor competente.

125    În prezența acestor argumente, este necesar să se precizeze de la început rolul Tribunalului și, respectiv, cel al instanțelor sau autorităților naționale competente.

126    În ceea ce privește problema dacă aceste criterii îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi considerate licite în temeiul articolului 85 alineatul (1) din tratat, respectiv dacă sunt criterii calitative și obiective și dacă nu sunt nici discriminatorii, nici disproporționate, controlul judecătoresc al Tribunalului, în temeiul articolului 173 din tratat, se limitează la a verifica dacă constatările Comisiei de la punctul II. A. 5 din decizie sunt viciate de insuficiența motivării, de o eroare evidentă de fapt sau de drept, de o eroare evidentă de evaluare sau de un abuz de putere. Tribunalul nu este competent să se pronunțe cu privire la aplicarea acestor criterii în cazuri concrete.

127    Cu toate acestea, astfel cum au susținut în mod întemeiat Comisia și Yves Saint Laurent, aplicarea acestor criterii în cazuri concrete nu este lăsată la libera apreciere a fabricantului, ci trebuie determinată în mod obiectiv. Rezultă că posibilitatea unui control independent și efectiv al aplicării acestor criterii în cazuri concrete constituie un element esențial pentru legalitatea rețelei Yves Saint Laurent în temeiul articolului 85 alineatul (1) [a se vedea punctul II. A. 6 litera (a) și punctul II. B. 4 al patrulea paragraf din decizie].

128    Conform jurisprudenței constante, instanțele naționale sunt competente să aplice articolul 85 alineatul (1) din tratat, în virtutea efectului său direct (a se vedea Hotărârea Curții din 30 ianuarie 1974, BRT, 127/73, Rec., p. 51, punctele 15 și 16). Prin urmare, un candidat căruia i s‑a refuzat accesul în rețea și care consideră că respectivele criterii i s‑au aplicat cu încălcarea articolului 85 alineatul (1) din tratat și, în special, în mod discriminatoriu sau disproporționat poate să introducă o acțiune în fața instanțelor naționale competente. O asemenea acțiune poate fi de asemenea introdusă, după caz, în fața autorităților naționale competente în materia aplicării articolului 85 alineatul (1).

129    Prin urmare, revine instanțelor sau autorităților naționale sesizate cu o astfel de acțiune sarcina să stabilească, ținând seama, dacă este cazul, de jurisprudența Curții și a Tribunalului, în ce măsură criteriile de selecție impuse de Yves Saint Laurent au fost aplicate într‑un caz concret într‑un mod discriminatoriu sau disproporționat, săvârșindu‑se astfel o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat. Revine în special instanțelor sau autorităților naționale sarcina de a se asigura că aceste criterii nu sunt utilizate pentru a împiedica accesul în rețea a unor noi operatori apți să distribuie produsele în cauză în condiții care nu sunt devalorizante.

130    Pe de altă parte, un candidat căruia i s‑a refuzat accesul în rețea are posibilitatea, sub rezerva principiilor enunțate de Tribunal în Hotărârea din 18 septembrie 1992, Automec/Comisia (T‑24/90, Rec., p. II‑2223), de a adresa o plângere Comisiei în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 17, în special în cazul utilizării sistematice a condițiilor de admitere într‑un sens incompatibil cu dreptul comunitar (a se vedea Hotărârea AEG, punctele 44-46, 67 și următoarele).

2.     Cu privire la caracterul licit de principiu al criteriilor în cauză prin raportare la articolul 85 alineatul (1) din tratat

a)     Criteriile privind calificarea profesională

131    În cadrul memoriilor sale, Galec nu a contestat criteriile privind calificarea profesională a personalului și serviciile de consiliere și de testare menționate la punctele I.2 și I.3 din Condițiile generale de vânzare (a se vedea punctul 25 din observațiile sale cu privire la memoriile în intervenție), însă a susținut, în cadrul ședinței, că aceste criterii sunt disproporționate în raport cu cerințele vânzării produselor în cauză în condiții adecvate.

132    Tribunalul consideră că prezența în punctul de vânzare a unei persoane capabile să ofere consumatorului sfaturi sau informații corespunzătoare constituie, în principiu, o cerință legitimă pentru vânzarea cosmeticelor de lux, care face parte integrantă dintr‑o prezentare adecvată a unor astfel de produse.

133    În privința celorlalte aspecte, reclamanta nu a furnizat elemente care să permită Tribunalului să stabilească în ce măsură calificările impuse la punctul I.3 din Condițiile generale de vânzare, respectiv fie o diplomă de estetică sau o calificare profesională echivalentă, fie o experiență de minimum trei ani în domeniul vânzării de produse de parfumerie de prestigiu, sunt disproporționate în raport cu natura produselor în cauză.

134    În orice caz, revine instanțelor sau autorităților naționale competente sarcina de a se asigura că dispozițiile contractului privind calificarea profesională nu se aplică în cazuri concrete în mod discriminatoriu sau disproporționat.

b)     Criteriile privind amplasarea și amenajarea punctului de vânzare

135    Criticile formulate de Galec vizează în special criteriile care se referă la „zona în care este situat” punctul de vânzare, la aspectul exterior al acestuia, în special la vitrine, și la vânzarea altor mărfuri în punctul de vânzare. Conform Galec, aceste criterii sunt prea subiective, disproporționate și discriminatorii față de membrii săi.

–       „Zona în care este situat” punctul de vânzare și amplasarea acestuia

136    Punctul I.1 litera a) din Condițiile generale de vânzare prevede: „cartierul, străzile și magazinele din vecinătatea punctului de vânzare trebuie să fie în permanență adecvate renumelui și notorietății mărcii Yves Saint Laurent”. Din rubricile 1 și 2 ale raportului de evaluare reiese că un magazin situat într‑un cartier „bine deservit de mijloace de transport și comercial” sau „central și comercial” și pe o stradă aflată în apropierea unor magazine „valorizante sau de lux”, cu clădiri „în bună stare” sau „foarte valorizante” este mai bine cotat, în cadrul evaluării efectuate de Yves Saint Laurent, decât un magazin situat într‑un alt cartier sau pe o altă stradă. Aceste două rubrici reprezintă 30 de puncte în raportul de evaluare, având astfel o pondere relativ importantă.

137    Tribunalul consideră că un criteriu referitor la zona în care este situat un punct de vânzare de cosmetice de lux nu este, în sine, avut în vedere de articolul 85 alineatul (1) din tratat, în măsura în care acesta urmărește să asigure ca astfel de produse să nu fie vândute în locuri total inadecvate unor astfel de vânzări. Tribunalul subliniază totuși că revine instanțelor sau autorităților naționale competente sarcina de a se asigura că acest criteriu nu se aplică în cazuri concrete în mod discriminatoriu sau disproporționat.

–       Aspectul exterior al punctului de vânzare

138    Galec critică în special dispozițiile punctului I.1 litera b) din Condițiile generale de vânzare, referitoare la calitatea fațadei și la vitrine, precum și dispozițiile punctului III.4 din contract, conform cărora „decorarea” punctului de vânzare trebuie să corespundă standardelor și calității asociate cu imaginea mărcii Yves Saint Laurent. În raportul de evaluare, rubricile 3 și 4 referitoare la aspectul exterior al punctului de vânzare, inclusiv la vitrine, reprezintă în total 80 puncte, respectiv aproximativ 25 % din totalul maxim de puncte posibile.

139    Tribunalul consideră că astfel de dispoziții, în special cele referitoare la vitrine, se pretează unei aplicări discriminatorii față de un anumit punct de vânzare – cum ar fi un hipermarket –, care nu are aceeași fațadă ca un magazin tradițional, mai ales o fațadă cu vitrine, dar care și‑a amenajat, în interiorul unui magazin, un raion sau un spațiu adecvat comercializării cosmeticelor de lux. În plus, nu rezultă că vitrinele din exterior sunt necesare pentru buna prezentare a produselor în situația unui raion sau a unui spațiu amenajat în interiorul unui magazin „multiprodus”.

140    Cu toate acestea, nu este exclus ca acele criterii referitoare la vitrine să poată fi interpretate ca referindu‑se la „vitrinele” unui spațiu amenajat în interiorul unui punct de vânzare, iar nu la vitrinele exterioare.

141    În aceste împrejurări, este suficient să se constate că revine instanțelor sau autorităților naționale competente sarcina de a se asigura că acele criterii referitoare la aspectul exterior al punctului de vânzare, inclusiv cele referitoare la vitrine, nu se aplică în mod discriminatoriu sau disproporționat.

–       Vânzarea altor mărfuri de natură să deprecieze imaginea mărcii Yves Saint Laurent

142    În ceea ce privește interiorul punctului de vânzare, Galec nu a formulat în fața Tribunalului alte critici decât cele referitoare la restricțiile impuse vânzării altor mărfuri. În această privință, Galec contestă în special caracterul licit al punctului III.3 din contract, conform căruia „comerciantului cu amănuntul autorizat îi este interzis să pună în vânzare […] produse a căror vecinătate poate deprecia imaginea mărcii Yves Saint Laurent”, precum și al punctului I.1 litera d) din Condițiile generale de vânzare, conform căruia „în cazul în care în punctul de vânzare se desfășoară o altă activitate, elementele luate în considerare includ importanța acestei activități, prezentarea interioară și exterioară a acestei activități, separarea acestei activități de activitatea de parfumerie, repartizarea personalului de vânzări între această activitate și activitatea de parfumerie, competența personalului de vânzări repartizat fiecărei activități și ținuta personalului de vânzări repartizat fiecărei activități”.

143    Trebuie să se constate faptul că nici contractul, nici raportul de evaluare nu precizează produsele a căror vânzare în același loc ar putea deprecia, prin vecinătatea lor, imaginea mărcii Yves Saint Laurent. În decizie, Comisia se limitează la a constata că această dispoziție are ca obiect să protejeze, în percepția publicului, aura de renume și de exclusivitate inerentă produselor în cauză, „evitând astfel orice asociere cu mărfuri de calitate inferioară” (punctul II. A. 5 al cincilea paragraf).

144    Prin urmare, trebuie să se constate că punctul III.3 din contract este lipsit de precizie și de claritate și că poate determina o aplicare subiectivă și, eventual, discriminatorie. De asemenea, punctul I.1 litera d) din Condițiile generale de vânzare pare să acorde Yves Saint Laurent o putere discreționară extinsă, în special în măsura în care aceasta își rezervă dreptul de a evalua nu numai importanța celorlalte produse vândute și prezentarea acestora, ci și efectivul, competența și ținuta personalului repartizat pentru vânzarea acestor produse.

145    Cu toate acestea, Tribunalul amintește faptul că, în opinia Comisiei, un hipermarket nu poate fi exclus din rețea pentru simplul motiv că vinde și alte mărfuri (a se vedea punctul II. A. 5 al cincilea paragraf din decizie și punctul 164 și următoarele de mai jos). În plus, intervenientele nu au identificat produsele a căror distribuție ar fi de natură să deprecieze „imaginea” produselor, cu excepția produselor alimentare sau de curățenie.

146    În aceste condiții, Tribunalul consideră că decizia trebuie interpretată în sensul că vânzarea altor mărfuri care se găsesc în mod obișnuit într‑un hipermarket nu este, în sine, de natură să aducă atingere „imaginii de lux” a produselor în cauză, cu condiția ca raionul sau spațiul consacrat vânzării cosmeticelor de lux să fie amenajat astfel încât aceste produse să fie prezentate în condiții de valorizare. O asemenea amenajare poate impune ca alte produse, cum ar fi cele alimentare sau de curățenie, să nu fie amplasate „în vecinătatea” cosmeticelor de lux sau să existe o separare adecvată între vânzarea cosmeticelor de lux și vânzarea altor produse, de calitate inferioară (a se vedea punctul II. A. 5 al cincilea paragraf din decizie).

147    În opinia Tribunalului, având în vedere aceste precizări, controlul care va fi exercitat, în cazul unor dificultăți, de instanțele sau de autoritățile naționale competente este de natură să compenseze lipsa de claritate a acestui criteriu. Acestora le revine sarcina de a se asigura că această dispoziție nu este aplicată în mod discriminatoriu sau disproporționat.

–       Importanța celorlalte activități desfășurate în punctul de vânzare

148    În ceea ce privește criteriile referitoare la celelalte activități ale magazinelor, Galec a criticat de asemenea în cererea introductivă faptul că, în cazul în care se desfășoară o altă activitate în punctul de vânzare, cererea de autorizare este evaluată în funcție de importanța acestei activități [a se vedea punctul 1.1 litera d) din Condițiile generale de vânzare]. Din rubrica 8 a raportului de evaluare întocmit de Yves Saint Laurent, notată cu 20 puncte, rezultă că, în cazul în care alte produse ocupă peste 40 % din suprafața de vânzare a punctului de vânzare, din rafturi sau din vitrine, candidatul în cauză primește nota „2”, respectiv o notă care poate contribui la eliminarea sa.

149    Este adevărat că această rubrică nu este menționată în decizie. Totuși, conform acesteia (punctul II. A. 5 al cincilea paragraf), Comisia a decis că acele criterii stabilite de Yves Saint Laurent cu privire la importanța celorlalte activități desfășurate în punctul de vânzare nu intră sub incidența articolului 85 alineatul (1) din tratat. Întrucât raportul de evaluare face parte integrantă din procedura de admitere în rețea avută în vedere de decizie, astfel cum a subliniat chiar Yves Saint Laurent, rezultă că decizia trebuie interpretată în sensul că, prin aceasta, s‑a apreciat totodată că un criteriu precum cel prevăzut la rubrica 8 nu intră sub incidența articolului 85 alineatul (1).

150    Deși, conform raportului de evaluare, un candidat nu este eliminat decât dacă obține trei note „2” din 11 rubrici specifice (punctul 17 de mai sus), rubrica 8 a raportului menționat contribuie de asemenea la eliminarea candidaților, precum magazinele „multiprodus”, a căror activitate de parfumerie reprezintă mai puțin de 60 % din activitățile lor, și aceasta chiar dacă dispun de un raion specializat pentru vânzarea produselor în cauză.

151    În aceste condiții, Tribunalul consideră că rubrica 8 a raportului de evaluare trebuie considerată ca fiind disproporționată în măsura în care simplul fapt că activitatea de parfumerie a unui magazin constituie mai puțin de 60 % din activitățile sale nu are, în sine, nicio legătură cu cerința legitimă a păstrării imaginii de lux a produselor în cauză.

152    Pe de altă parte, Tribunalul consideră că această rubrică este discriminatorie în măsura în care tinde să favorizeze candidatura unei parfumerii specializate în detrimentul candidaturii unui magazin „multiprodus” care dispune de un raion specializat, amenajat într‑un mod care îndeplinește condițiile calitative adecvate vânzării cosmeticelor de lux.

153    Rezultă că această rubrică este, prin natura sa, susceptibilă să restrângă sau să denatureze concurența în sensul articolului 85 alineatul (1) din tratat, în măsura în care are ca efect defavorizarea unui candidat numai pentru motivul că activitatea de parfumerie a acestuia nu are un caracter predominant în raport cu celelalte activități ale magazinului.

154    Cu toate că raportul de evaluare face parte integrantă din procedura de admitere în rețea, trebuie să se constate că punctul II. A. 5 din decizie nu conține nicio motivare în ceea ce privește justificarea rubricii în cauză. Prin urmare, decizia este viciată de lipsa motivării în această privință.

155    Astfel, se impune anularea deciziei în măsura în care prin aceasta se decide că nu intră sub incidența articolului 85 alineatul (1) din tratat o dispoziție care permite societății Yves Saint Laurent să defavorizeze candidatura unor comercianți cu amănuntul numai pentru motivul că activitatea de parfumerie a acestora nu are un caracter predominant.

c)     Criteriul emblemei

156    Galec critică dispoziția de la punctul I al doilea paragraf din Condițiile generale de vânzare, referitoare la criteriul emblemei, ca fiind subiectivă, discriminatorie și disproporționată. Comisia și intervenientele consideră că această dispoziție este necesară pentru a menține caracterul de lux al produselor și imaginea de lux a mărcii Yves Saint Laurent (a se vedea punctul II. A. 5 al patrulea paragraf din decizie).

157    Punctul I al doilea paragraf din Condițiile generale de vânzare prevede:

„Emblema parfumeriei, a magazinului în care este amplasat raionul de parfumerie sau a spațiului în care este situat raionul de parfumerie sau parfumeria trebuie să corespundă în permanență renumelui mărcii Yves Saint Laurent. Prin urmare, emblema trebuie să fie compatibilă cu principiile care guvernează distribuția produselor, fiind vorba de produse de lux și de înaltă calitate. Această condiție nu este îndeplinită în cazul emblemei a cărei imagine este asociată cu absența sau restrângerea serviciilor de consiliere a clientelei, a standardelor sau a unui decor adecvat.”

158    Tribunalul consideră că un criteriu care are drept unic scop să asigure ca emblema comerciantului cu amănuntul să nu fie de natură a devaloriza imaginea de lux a cosmeticelor de lux constituie, în principiu, o cerință legitimă a distribuției unor astfel de produse și, prin urmare, nu intră în mod necesar sub incidența articolului 85 alineatul (1) din tratat. Astfel, există riscul ca, în lipsa unui asemenea criteriu, să se aducă atingere imaginii de lux a cosmeticelor de lux și, prin urmare, chiar naturii acestora, prin vânzarea acestor produse de către comercianți cu amănuntul a căror emblemă este în mod evident devalorizantă pentru consumatori.

159    Cu toate acestea, ținând seama mai ales de faptul că, spre deosebire de criteriile care privesc aspectele materiale ale unui punct de vânzare, criteriul emblemei nu poate fi verificat prin reportaj fotografic sau printr‑o cercetare la fața locului, revine instanțelor sau autorităților naționale competente sarcina de a se asigura în mod special ca acest criteriu să nu se aplice în mod nejustificat sau disproporționat.

160    Astfel, în primul rând, acest criteriu nu se poate referi decât la modul în care consumatorii percep în prezent emblema în cauză. Rezultă că punctul I al doilea paragraf din Condițiile generale de vânzare nu poate fi interpretat ca excluzând unele forme moderne de comerț care s‑au bazat, la începutul existenței lor, pe limitarea decorului sau a serviciilor, dar care, între timp, au dezvoltat noi procedee de valorizare pentru vânzarea produselor de lux, astfel încât emblema lor nu mai este considerată devalorizantă în acest sens.

161    În al doilea rând, în conformitate cu principiile pe care Tribunalul tocmai le‑a indicat (a se vedea punctul 127 și următoarele de mai sus), modul în care este percepută emblema în cauză nu rămâne numai la discreția fabricantului, ci trebuie stabilită într‑un mod cât mai obiectiv posibil. În această privință, Yves Saint Laurent s‑a referit în speță în special la sondaje sau la studii de piață pe care le‑a întreprins în acest scop. În cazul unei contestații, elementele de probă obiective, precum sondajele sau studiile de piață, trebuie supuse, după caz, aprecierii instanțelor sau autorităților naționale competente.

162    În al treilea rând, astfel cum a afirmat chiar pârâta, decizia precizează la punctul II. A. 5 că imaginea care rezultă din „politica uzuală de prețuri a distribuitorului” nu trebuie considerată devalorizantă. Astfel, criteriul emblemei nu poate fi utilizat în scopul unic de a exclude magazine apte să ofere produsele la prețuri reduse, dar în condiții de valorizare.

163    În sfârșit, Tribunalul consideră că respectivul criteriu al emblemei trebuie aplicat cu deosebită prudență atunci când nu există nicio îndoială asupra faptului că, pentru a îndeplini toate cerințele privind condițiile materiale de vânzare (amenajare, separare de celelalte articole, personal calificat etc.), comerciantul cu amănuntul a făcut investițiile necesare și a acceptat obligațiile de depozitare, de cifră minimă de achiziții anuale, de cooperare în domeniul publicitar etc. Într‑un astfel de caz, revine instanțelor sau autorităților naționale competente sarcina de a se asigura că acest criteriu al emblemei nu este utilizat în scopul unic de a exclude din rețea un punct de vânzare apt să vândă produsele în cauză fără un risc real de a aduce atingere imaginii acestora.

C –  Cu privire la motivele și argumentele reclamantei referitoare la problema dacă membrii săi sunt excluși a priori din rețeaua Yves Saint Laurent și la atitudinea consumatorilor în această privință

164    În lumina celor menționate anterior, trebuie să fie abordate, în această etapă a raționamentului, motivele și argumentele invocate de Galec în ceea ce privește problema dacă membrii săi sunt excluși a priori din rețeaua Yves Saint Laurent prin cumulul criteriilor de selecție și în ceea ce privește atitudinea consumatorilor în această privință.

165    Tribunalul amintește mai întâi că, în cursul judecății, Comisia a subliniat în repetate rânduri că decizia nu are în vedere excluderea a priori a formelor moderne de comerț, cum ar fi hipermarketurile exploatate de centrele Leclerc (a se vedea, de exemplu, punctele 83 și 86 de mai sus). Yves Saint Laurent, la rândul său, a subliniat că decizia stabilește că sistemul său este deschis tuturor formelor de distribuție și nu exclude a priori pe niciuna dintre ele (a se vedea punctul 93 de mai sus). La rândul lor, celelalte trei interveniente au susținut că decizia nu exclude în sine forma de distribuție utilizată de membrii Galec sau alte forme moderne de distribuție. Dimpotrivă, Yves Saint Laurent și celelalte interveniente au susținut în mod special existența, în mai multe state membre, a unor distribuitori autorizați „multiprodus”, în scopul de a demonstra natura nerestrictivă a sistemului Yves Saint Laurent.

166    Rezultă că niciuna dintre părți nu a susținut în fața Tribunalului că hipermarketurile sau alte forme de distribuție „multiprodus” sunt, în principiu, inadecvate pentru vânzarea de cosmetice de lux. Comisia și intervenientele admit că această posibilitate este avută în vedere de decizie, cu condiția ca astfel de puncte de vânzare să fie amenajate adecvat și să accepte obligații echivalente celor acceptate de alți distribuitori autorizați. Tribunalul apreciază de altfel că, în caz contrar, rețeaua Yves Saint Laurent ar încălca articolul 85 alineatul (1) din tratat, prin excluderea a priori din sistem a unei categorii de revânzători potențiali (a se vedea punctul 122 de mai sus).

167    Cu toate că, la punctul II. A. 5 al cincilea paragraf și la punctul II. B. 5 al patrulea paragraf din decizie, Comisia s‑a exprimat cu o oarecare ambiguitate utilizând expresia „mari magazine” („grands magasins”), care se referă în mod normal la o formă de comerț tradițional, și subliniind că „nu a putut constata” faptul că răspândirea sistemelor de distribuție selectivă în domeniul produselor cosmetice de lux ar elimina „din principiu” anumite forme moderne de distribuție, aceasta a precizat în cursul judecății că, prin adoptarea deciziei, nu a avut intenția să excludă forme de comerț cum ar fi hipermarketurile membrilor Galec și că termenul „grands magasins” din decizie include aceste forme de comerț (a se vedea punctul 83 de mai sus).

168    Pe de altă parte, Tribunalul a subliniat în prezenta hotărâre rolul instanțelor sau al autorităților naționale competente în aplicarea nediscriminatorie și proporțională a criteriilor în cauză (a se vedea punctul 124 și următoarele de mai sus).

169    Rezultă că reclamanta nu a demonstrat în mod corespunzător că, în prezent, există bariere în calea accesului marii distribuții la distribuția cosmeticelor de lux, în condițiile în care punctele de vânzare ale acesteia sunt amenajate în mod corespunzător vânzării de astfel de produse.

170    Astfel, Galec sau membrii săi trebuie să își depună candidatura și, dacă este cazul, instanțele sau autoritățile naționale competente decid, în lumina jurisprudenței Curții și a Tribunalului, dacă refuzarea admiterii într‑un caz concret este compatibilă cu articolul 85 alineatul (1) din tratat. Pe de altă parte, revine Comisiei obligația de a se asigura, în special în cazul unei cereri de reînnoire a deciziei, că formele moderne de distribuție nu sunt excluse în mod nejustificat din rețeaua Yves Saint Laurent sau din rețele similare.

171    Rezultă că afirmația Galec conform căreia membrii săi sunt excluși a priori din rețeaua Yves Saint Laurent trebuie să fie respinsă.

172    De asemenea, se impune să se respingă motivele și/sau argumentele formulate de Galec potrivit cărora Comisia nu și‑a motivat afirmația în sensul că procedeele de valorificare proprii marii distribuții sunt inadecvate distribuției produselor de lux. Decizia nu poate fi interpretată ca incluzând o astfel de afirmație.

173    Din aceleași motive, trebuie să se respingă și afirmația Galec conform căreia Comisia a comis o eroare evidentă de fapt în privința pretinsei excluderi a marii distribuții de la comercializarea produselor în cauză.

174    Din aceleași motive, trebuie să se respingă totodată dubla critică formulată de Galec la adresa Comisiei, potrivit căreia aceasta nu și‑a justificat afirmațiile referitoare la motivația consumatorului și a comis o eroare evidentă de fapt cu privire la acest aspect.

175    În această privință, este adevărat că, în special la punctul II. B. 2 din decizie, Comisia nu s‑a bazat pe o expertiză independentă care să îi susțină afirmațiile referitoare la motivațiile consumatorului. De asemenea, este adevărat, astfel cum a afirmat Galec în timpul ședinței, că cele patru asociații franceze de consumatori care au depus observații în cursul procedurii administrative, respectiv Union féminine civique et sociale (denumită în continuare „UCS”), Institut national de la consommation (denumit în continuare „INC”), Confédération syndicale du cadre de vie (denumită în continuare „CSCV”) și Confédération des familles (denumită în continuare „CSF”), nu au susținut fără rezerve poziția adoptată de Comisie. CSF și INC și‑au manifestat opoziția față de decizia propusă, în special pentru motivul că aceasta ar avea ca efect menținerea unor prețuri prea ridicate și împiedicarea accesului la aceste produse pentru o parte importantă a populației. UCS, la rândul său, a susținut că unele dintre dispozițiile în cauză tind să îngreuneze mai mult decât înainte intrarea pe piață a unor noi forme de distribuție și că aceste dispoziții „nu sunt îndreptate nici în direcția deschiderii și a practicării unei concurențe îmbunătățite în cadrul pieței unice, nici în interesul consumatorilor”. La rândul său, CSCV și‑a încheiat observațiile remarcând faptul că, „sub pretextul tehnicității produselor sale și al renumelui unei mărci, Yves Saint Laurent SA restrânge concurența prin criterii de selecție discriminatorii și menține în mod artificial un preț foarte ridicat pentru produsele sale”.

176    Cu toate acestea, trebuie să se constate că reclamanta nu a dovedit că, în speță, Comisia a săvârșit o eroare evidentă de fapt sau a procedat la o motivare insuficientă în privința așteptărilor consumatorilor. Astfel, din decizie reiese că acel consumator care preferă să își facă cumpărăturile de cosmetice de lux într‑un punct de vânzare al unui hipermarket, amenajat în mod corespunzător, trebuie să aibă la dispoziție această posibilitate, în timp ce consumatorul de tipul evocat în raportul profesorului Glais, care preferă să își facă cumpărăturile într‑o parfumerie specializată sau într‑un mare magazin tradițional, rămâne de asemenea liber să continue să frecventeze aceste puncte de vânzare.

177    Rezultă că ansamblul motivelor și al argumentelor reclamantei referitoare la problema dacă membrii săi sunt excluși a priori de la vânzarea cosmeticelor de lux, precum și motivele și argumentele conexe referitoare la așteptările consumatorilor trebuie să fie respinse.

D –  Cu privire la problema dacă interdicția prevăzută la articolul 85 alineatul (1) din tratat este aplicabilă din cauza existenței unor rețele paralele în sectorul în cauză

178    Galec susține în plus că, în orice caz, articolul 85 alineatul (1) din tratat a fost încălcat în speță prin faptul că există rețele asemănătoare cu rețeaua Yves Saint Laurent în întreg sectorul în cauză, nelăsând astfel niciun loc altor forme de distribuție și că nu există concurență eficientă pe piața relevantă – respectiv piața „parfumurilor de lux” – în sensul punctelor 40-42 din Hotărârea Metro II. Comisia și intervenientele consideră că, în pofida existenței unor rețele paralele cu rețeaua Yves Saint Laurent, există o concurență eficientă pe piața relevantă – aceea a „cosmeticelor de lux” –, astfel încât articolul 85 alineatul (1) din tratat nu este aplicabil.

179    Tribunalul amintește că, la punctul 40 din Hotărârea Metro II, Curtea a considerat că, deși sistemele de distribuție selectivă așa‑zise „simple” (adică sisteme bazate exclusiv pe criterii calitative) pot constitui un element de concurență conform cu articolul 85 alineatul (1) din tratat, poate interveni totuși o restrângere sau o eliminare a concurenței atunci când existența unui anumit număr de asemenea sisteme nu lasă loc și altor forme de distribuție axate pe o politică concurențială de natură diferită sau determină o rigiditate în structura prețurilor care nu este compensată de alți factori de concurență între produsele aceleiași mărci și de existența unei concurențe efective între mărci diferite. Cu toate acestea, în conformitate cu punctele 41 și 42 din aceeași hotărâre, existența unui mare număr de astfel de sisteme de distribuție selectivă pentru un anumit produs nu determină, în sine, concluzia potrivit căreia concurența ar fi restrânsă sau denaturată în sensul articolului 85 alineatul (1) din tratat. Astfel, în cazul unei proliferări a sistemelor de distribuție selectivă „simple”, articolul 85 alineatul (1) din tratat se aplică numai în cazul în care piața relevantă este atât de rigidă și de structurată încât nu mai există concurență eficientă în materie de prețuri (a se vedea de asemenea punctele 44 și 45 din această hotărâre).

180    Spre deosebire de cauza aflată la originea Hotărârii Metro II, în care produsele electronice de divertisment în cauză nu erau vândute întotdeauna prin canalul distribuției selective, este necontestat în speță faptul că aproape toți fabricanții din sectorul cosmeticelor de lux utilizează sisteme de distribuție asemănătoare sistemului Yves Saint Laurent.

181    Cu toate acestea, Tribunalul a constatat deja faptul că distribuția selectivă a cosmeticelor de lux este de natură să îmbunătățească concurența în interesul consumatorului, în special prin contribuția sa la menținerea imaginii „de lux” a produselor în raport cu celelalte produse similare care nu sunt înzestrate cu o asemenea imagine, astfel încât articolul 85 alineatul (1) din tratat nu se aplică anumitor criterii calitative care urmăresc acest obiectiv (punctul 114 și următoarele de mai sus).

182    În aceste condiții, Tribunalul consideră că menționarea, în Hotărârea Metro II, a faptului că se produce o eliminare a concurenței „atunci când existența unui anumit număr de sisteme nu lasă loc altor forme de distribuție axate pe o politică concurențială de natură diferită” nu înseamnă că articolul 85 alineatul (1) din tratat este aplicabil automat, prin simplul fapt că toți fabricanții din sectorul cosmeticelor de lux au făcut aceeași alegere cu privire la metodele lor de distribuție. În speță, punctele 40-46 din Hotărârea Metro II trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care anumite criterii de selecție ale societății Yves Saint Laurent, luate în considerare separat, nu intră sub incidența articolul 85 alineatul (1) din tratat, efectul cumulativ al altor rețele nu este de natură să modifice această concluzie decât în cazul în care se demonstrează, în primul rând, că există bariere la intrarea pe piață a noilor concurenți apți să vândă produsele în cauză, astfel încât sistemele de distribuție selectivă în cauză au efectul de a restrânge distribuția în favoarea anumitor canale existente (a se vedea Hotărârea Delimitis, citată anterior, punctul 15 și următoarele) sau, în al doilea rând, că nu există concurență eficientă, mai ales în materie de prețuri, ținând seama de natura produselor în cauză.

183    În ceea ce privește existența unor bariere la intrarea unor noi concurenți apți să vândă produsele în cauză, Tribunalul a constatat deja că acest fapt nu a fost demonstrat în privința hipermarketurilor afiliate reclamantei (a se vedea punctul 164 și următoarele de mai sus).

184    Într‑un sens mai general, în ceea ce privește problema dacă există o concurență eficientă, este necesar să se determine în prealabil piața relevantă. Astfel, cu toate că, în decizie, Comisia era îndreptățită să analizeze întregul sector al cosmeticelor de lux, întrucât produsele de lux de parfumerie, de înfrumusețare și de îngrijire au aceeași imagine de lux și se vând în mod frecvent împreună sub aceeași marcă, problema existenței unei concurențe eficiente nu poate fi analizată decât în cadrul pieței care cuprinde ansamblul produselor care, pe baza caracteristicilor lor, sunt în mod special apte să satisfacă nevoi constante și pot fi substituite numai într‑o măsură limitată cu alte produse (a se vedea Hotărârea L'Oréal, citată anterior, punctul 25).

185    Or, este evident în speță că un parfum nu poate fi substituit din punctul de vedere al caracteristicilor sau al utilizării sale cu un alt produs de înfrumusețare (de exemplu, de machiaj) sau de îngrijire (de exemplu, o cremă de noapte). De asemenea, este evident că, în perioada avută în vedere de situația de fapt, parfumurile de lux reprezentau peste 80 % din vânzările totale ale Yves Saint Laurent. Având în vedere importanța acestui sector distinct, este necesar să se verifice dacă parfumurile de lux sunt supuse unei concurențe eficiente la nivelul comerțului cu amănuntul, în pofida faptului că se comercializează întotdeauna prin intermediul distribuției selective.

186    În această privință, trebuie să se respingă, în primul rând, argumentul Comisiei și al intervenientelor întemeiat pe punctul B.3 al treilea paragraf din decizie, în conformitate cu care, „în cazul în care clientul consideră secundară imaginea mărcii sau serviciile asociate cu vânzarea în sistem de distribuție selectivă, acesta va putea în orice caz să aleagă articole similare ce aparțin unei piețe învecinate și sunt distribuite fără a se recurge la sisteme de distribuție selectivă, sancționând astfel strategia comercială aleasă de producător”. Astfel, Comisia însăși a constatat în decizie că gradul de substituibilitate al cosmeticelor de lux cu produse similare care aparțin altor segmente ale sectorului este „în general modest” (punctul I. B primul paragraf) și că, „având în vedere gradul redus de substituibilitate care există în percepția consumatorului între produsele cosmetice de lux și produsele similare care aparțin altor segmente ale sectorului, piața relevantă în speță este aceea a produselor cosmetice de lux” (punctul II. A. 8). Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor I. B și II. A. 8 din decizie reiese că, pentru a verifica dacă restricțiile în cauză sunt de natură să aducă atingere în mod semnificativ schimburilor intracomunitare, Comisia a luat în considerare cota de piață deținută de Yves Saint Laurent pentru produsele de parfumerie de lux.

187    Rezultă că, pentru a determina dacă parfumurile de lux sunt supuse unei concurențe eficiente, nu este adecvat să se ia în considerare presupusa concurență din partea parfumurilor care nu sunt de lux.

188    De asemenea, se impune să se respingă argumentul susținut de Comisie și de interveniente conform căruia existența unei concurențe eficiente poate fi dedusă din faptul că, în conformitate cu punctul I. B al treilea paragraf din decizie, care are la bază raportul profesorului Weber, produsele comercializate prin intermediul unor rețele de distribuitori autorizați „reprezentau, în 1987, o cotă de 24,7 % în Republica Federală Germania, de 30,3 % în Franța, de 36,2 % în Italia și de 22,4 % în Regatul Unit din totalul vânzărilor de produse cosmetice”. Aceste cifre provin din tabelul nr. 22 din raportul profesorului Weber și reprezintă ponderea vânzărilor realizate prin canalul distribuției selective, exprimată ca procentaj din totalul vânzărilor tuturor categoriilor de cosmetice luate împreună, respectiv parfumuri, produse de înfrumusețare, de îngrijire, produse de îngrijire a părului (în special șampoane) și produse de toaletă (pastă de dinți, săpunuri, deodorante etc.). De asemenea, din raportul menționat anterior (p. 89) rezultă că în Italia ponderea parfumurilor vândute prin canalul distribuției selective era de 81 %, iar în Franța era de 65 %. Conform cifrelor furnizate de FIP, ponderea parfumurilor vândute prin canalul distribuției selective în Franța este de 73 % (a se vedea anexa I la memoriul în intervenție al acesteia, p. 17). Prin urmare, cifrele menționate la punctul I. B al treilea paragraf din decizie nu sunt utile pentru a aprecia eficiența concurenței într‑un domeniu specific, cum este acela al parfumurilor de lux.

189    Cu toate acestea, Comisia și intervenientele susțin că, inclusiv pe piața parfumurilor de lux considerată ca atare, există o concurență eficientă atât între fabricanți (inter brand), cât și între distribuitorii autorizați ai societății Yves Saint Laurent (intra brand).

190    În această privință, Tribunalul consideră că punctul de vedere al Comisiei și al intervenientelor nu este susținut de raportul profesorului Weber, din care reiese, în special de la paginile 71, 89-96, 105 și 110, că în 1987 exista o concurență foarte limitată între distribuitorii de parfumuri de lux și între diferitele forme de distribuție. Cu toate acestea, este necesar să se constate că, înainte de a adopta decizia, Comisia a impus societății Yves Saint Laurent numeroase modificări ale contractelor sale, printre care eliminarea tuturor criteriilor de selecție exclusiv cantitative, suprimarea clauzelor care restrâng libertatea distribuitorilor de a revinde produsele altor membri ai rețelei selective, suprimarea clauzelor care limitează libertatea de alegere a revânzătorului în privința altor mărci care pot fi oferite în punctul său de vânzare și recunoașterea expresă a libertății revânzătorului de a‑și stabili prețurile în mod independent. În plus, astfel cum a constatat Tribunalul, decizia are în vedere posibilitatea ca noi forme de comerț apte să distribuie produsele în cauză să aibă acces la rețeaua Yves Saint Laurent.

191    În aceste condiții, Galec trebuia să furnizeze elemente de probă de natură să demonstreze în mod corespunzător că, în urma deciziei, piața a devenit atât de rigidă și de structurată încât nu mai există o concurență eficientă între distribuitorii autorizați de parfumuri de lux, în special în materie de prețuri (a se vedea Hotărârea Metro II, punctele 42 și 44). Întrucât Galec nu a prezentat niciun element concret în acest sens, Tribunalul constată că, în speță, lipsesc astfel de elemente de probă.

192    Din tot ceea ce precedă rezultă că motivele și argumentele reclamantei întemeiate pe încălcarea articolului 85 alineatul (1) din tratat, precum și celelalte motive și argumente conexe trebuie să fie respinse, cu excepția celor referitoare la dispoziția menționată la punctul 155 de mai sus.

II –  Cu privire la temeinicia deciziei prin raportare la articolul 85 alineatul (3) din tratat

 Expunere sumară a argumentelor părților

193    În ceea ce privește exceptarea acordată, Galec invocă cinci argumente principale pentru a demonstra că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 85 alineatul (3) din tratat. În primul rând, Comisia nu are în vedere îmbunătățirea producției și a distribuției parfumurilor de lux decât într‑un cadru de exclusivitate (a se vedea punctul II. B. 2 primul paragraf din decizie), în condițiile în care obligațiile suplimentare enumerate la punctul II. B. 2 al doilea‑al șaselea paragraf din decizie ar putea fi îndeplinite de marea distribuție. În al doilea rând, în ceea ce privește avantajele pentru utilizatori, Comisia a menținut o concepție învechită asupra comportamentului și a așteptărilor consumatorilor. În al treilea rând, Comisia a legitimat o lipsă totală a concurenței prin prețuri în interiorul mărcii, concurență care ar fi putut să fie asigurată de marea distribuție. În al patrulea rând, contrar principiului proporționalității, Comisia a omis să compare distribuția selectivă prin intermediul comercianților cu amănuntul specializați cu o distribuție selectivă care recurge la alte forme de comerț, ignorând astfel faptul că revânzătorii din cadrul marii distribuții ar fi supuși acelorași obligații și sarcini ca orice alt distribuitor autorizat (a se vedea în special punctul II. B. 4 al doilea paragraf din decizie, in fine). În al cincilea rând, impunând celorlalte forme de distribuție o „modificare parțială a metodelor specifice de comercializare”, decizia elimină concurența din partea acestor forme de distribuție, în afara cazurilor marginale ale marilor magazine.

194    În răspuns, Comisia precizează că exceptarea acordată nu privește decât procedura de admitere, cifra minimă de achiziții anuale, obligațiile privind depozitarea și colaborarea în domeniul publicitar și promoțional, interdicția de a vinde un produs care nu a fost încă lansat, controlul facturilor de către Yves Saint Laurent și, în cazul în care clientul este el însuși distribuitor, verificarea apartenenței sale la rețeaua oficială de distribuție – obligații pe care reclamanta nu le‑a criticat prin raportare la articolul 85 alineatul (1) din tratat.

195    Pe de altă parte, criticile reclamantei nu sunt pertinente. În special, la punctul 45 din Hotărârea Metro II, Curtea a subliniat că trebuie să se ia în considerare costurile suportate de distribuitorii din rețea ca urmare a respectării obligațiilor din contract. În ceea ce privește eliminarea concurenței, decizia precizează în mod explicit că anumite forme moderne de distribuție nu sunt excluse de principiu și constată existența concurenței atât între mărci, cât și între distribuitorii autorizați.

196    Argumentele intervenientelor susțin poziția Comisiei.

 Constatările Tribunalului

197    Astfel cum a afirmat în mod întemeiat Comisia, motivarea punctului II. B din decizie nu privește decât aspectele contractului care intră, în opinia Comisiei, sub incidența articolului 85 alineatul (1) din tratat, respectiv aspectele care privesc în special procedura de acces în rețea, depozitarea, cifra minimă de achiziții anuale, lansarea de noi produse și cooperarea în domeniul publicitar și promoțional. Or, Galec nu a criticat, în acțiunea sa, aceste aspecte ale contractului.

198    În ceea ce privește primul argument invocat de Galec, conform căruia Comisia nu are în vedere o îmbunătățire a producției și a distribuției decât în cadrul „exclusivității”, Tribunalul consideră că afirmația Comisiei din cuprinsul punctului II. B. 2 primul paragraf din decizie, potrivit căreia „o marcă de cosmetice de lux nu poate fi distribuită decât respectând vocația sa de exclusivitate”, se referă la preocuparea Comisiei de a menține caracterul exclusiv sau luxos al produselor în cauză (a se vedea punctul II. B. 3 al doilea paragraf). Prin urmare, această frază nu poate fi interpretată în sensul că marea distribuție este exclusă din oficiu din distribuția produselor în cauză și că distribuția acestor produse este rezervată exclusiv canalelor tradiționale, cum ar fi parfumeriile și marile magazine în sensul restrâns al termenului.

199    Întrucât Tribunalul a constatat deja că nu era în intenția Comisiei să excludă marea distribuție din cadrul distribuției produselor în cauză (a se vedea punctul 164 și următoarele de mai sus), este necesar să se respingă argumentul Galec conform căruia Comisia nu ar avea în vedere îmbunătățirea producției și a distribuției, în sensul articolului 85 alineatul (3) din tratat, decât într‑un cadru care exclude marea distribuție din sfera distribuției produselor în cauză.

200    În ceea ce privește cel de al doilea argument invocat de Galec, conform căruia Comisia a reținut o concepție învechită asupra așteptărilor consumatorilor, Tribunalul amintește că a respins deja, la punctul 174 și următoarele de mai sus, argumentele referitoare la motivațiile consumatorilor.

201    În ceea ce privește cel de al treilea argument invocat de Galec, conform căruia Comisia a legitimat lipsa totală a concurenței prin prețuri în interiorul mărcii, Tribunalul a constatat deja că Galec nu a prezentat dovezi în acest sens (a se vedea punctul 191 de mai sus).

202    În ceea ce privește cel de al patrulea argument invocat de Galec, conform căruia Comisia a comparat distribuția selectivă prin comercianți cu amănuntul specializați cu distribuția generalizată, ignorând astfel posibilitatea unei distribuții selective prin intermediul altor forme de comerț, Tribunalul constată că a nu fost făcută o astfel de comparație de către Comisie.

203    În ceea ce privește cel de al cincilea argument invocat de Galec, conform căruia impunerea unei „modificări parțiale a metodelor sale specifice de comercializare” elimină marea distribuție din sectorul cosmeticelor de lux, s‑a demonstrat, în cursul judecății, că decizia nu are în vedere eliminarea marii distribuții din sectorul cosmeticelor de lux. Prin urmare, referirea la o „modificare parțială a metodelor sale specifice de comercializare” trebuie interpretată ca necesitând astfel de amenajări în interiorul magazinului, iar nu amenajări în măsură să aducă atingere în mod radical chiar naturii magazinului de tip supermarket sau hipermarket. Cu toate că ar fi fost de dorit ca decizia să ofere precizări mai clare cu privire la acest punct, faptul că nici măcar în termeni generali Comisia nu a identificat modificările care trebuie adoptate nu este, în sine, suficient pentru a considera decizia nelegală, în special întrucât cazurile concrete vor fi supuse, dacă este cazul, controlului instanțelor sau al autorităților naționale competente.

204    Prin urmare, motivele și argumentele reclamantei întemeiate pe încălcarea articolului 85 alineatul (3) din tratat trebuie să fie respinse.

205    Din tot ceea ce precedă rezultă că acțiunea trebuie să fie respinsă, mai puțin în ceea ce privește partea din decizie menționată la punctul 155 de mai sus.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

206    În conformitate cu articolul 87 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În conformitate cu articolul 87 alineatul (4) ultimul paragraf, Tribunalul poate dispune ca un intervenient, altul decât un stat membru sau o instituție, să suporte propriile cheltuieli de judecată.

207    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a concluziilor sale, se impune ca aceasta să fie obligată să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de intervenienta Yves Saint Laurent, destinatară al deciziei.

208    În ceea ce privește intervenientele FIP, Colipa și FEPD, Tribunalul consideră că interesul celor trei asociații în soluționarea litigiului a fost mai puțin direct decât cel al societății Yves Saint Laurent. Fiind vorba de o cauză în care aceste trei interveniente au exprimat considerații generale în interesul propriilor membri, fără a adăuga elemente decisive la argumentele Comisiei, Tribunalul consideră că este echitabil ca, în temeiul articolului 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, acestea să fie obligate să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua extinsă)

hotărăște:

1)      Anulează Decizia 92/33/CEE a Comisiei din 16 decembrie 1991 privind o procedură în temeiul articolului 85 din Tratatul CEE (IV/33.242 – Yves Saint Laurent Parfums) în măsura în care prin aceasta se decide că nu intră sub incidența articolului 85 alineatul (1) din tratat o dispoziție care permite societății Yves Saint Laurent să defavorizeze candidatura unor comercianți cu amănuntul numai pentru motivul că activitatea de parfumerie a acestora nu are un caracter predominant.

2)      Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.

3)      Reclamanta suportă cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de intervenienta Yves Saint Laurent Parfums SA, precum și propriile cheltuieli de judecată.

4)      Fiecare intervenientă, Fédération des industries de la parfumerie, Comité de liaison des syndicats européens de l'industrie de la parfumerie et des cosmétiques și Fédération européenne des parfumeurs détaillants, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Kirschner Vesterdorf Bellam

Kalogeropoulos       Potocki

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 decembrie 1996.

Grefier       Președinte

H. Jung       H. Kirschner

* Limba de procedură: franceza.