CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ANTHONY COLLINS
prezentate la 7 iulie 2022(1)
Cauza C‑348/21
HYA,
IP,
DD,
ZI,
SS
Cealaltă parte din procedură:
Spetsializirana prokuratura
[cerere de decizie preliminară formulată de Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat, Bulgaria)]
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie penală – Directiva (UE) 2016/343 – Articolul 6 alineatul (1) și articolul 8 alineatul (1) – Sarcina probei – Dreptul de a fi prezent la proces – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 47 al doilea paragraf și articolul 48 alineatul (2) – Dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare – Declarația unui martor în fața unei instanțe în faza precontencioasă a procedurii penale în lipsa persoanelor acuzate sau a reprezentanților acestora – Imposibilitatea persoanelor acuzate și a reprezentanților acestora de a interoga martorii acuzării în faza de judecată a procedurii penale”
I. Introducere
1. Dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la proces include dreptul de a fi participant sau dreptul de a fi spectator? Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat, Bulgaria) solicită Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune în cadrul celei de a doua dintre cele cinci trimiteri preliminare pe care le‑a formulat în cadrul aceleiași proceduri penale(2).
II. Cadrul legal
A. Dreptul Uniunii
2. Articolul 1 din Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale(3) stabilește norme minime comune privind anumite aspecte ale prezumției de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la proces.
3. Considerentele (9)-(11), (22), (33)-(35), (47) și (48) ale Directivei 2016/343 au următorul cuprins:
„(9) Scopul prezentei directive este acela de a consolida dreptul la un proces echitabil în cadrul procedurilor penale prin stabilirea unor norme minime comune privind anumite aspecte ale prezumției de nevinovăție și ale dreptului de a fi prezent la proces.
(10) Prin stabilirea unor norme minime comune privind protecția drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate și acuzate, prezenta directivă are ca obiectiv consolidarea încrederii statelor membre în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre, pentru a facilita astfel recunoașterea reciprocă a hotărârilor în materie penală. Astfel de norme minime comune ar putea, de asemenea, să înlăture obstacolele din calea liberei circulații a cetățenilor pe teritoriul statelor membre.
(11) Prezenta directivă ar trebui să se aplice numai procedurilor penale astfel cum sunt interpretate de Curte […], fără a aduce atingere jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. […]
[…]
(22) Pentru stabilirea vinovăției persoanelor suspectate sau acuzate, sarcina probei revine organelor de urmărire penală, iar orice îndoială ar trebui interpretată în favoarea persoanei suspectate sau acuzate. Prezumția de nevinovăție ar fi încălcată atunci când sarcina probei este inversată de la organele de urmărire penală la apărare, fără a se aduce însă atingere competențelor ex officio ale instanței de stabilire a faptelor, independenței autorităților judiciare atunci când evaluează vinovăția persoanei suspectate sau acuzate și utilizării prezumțiilor de fapt și de drept privind răspunderea penală a persoanei suspectate sau acuzate. […]
[…]
(33) Dreptul la un proces echitabil este unul dintre principiile de bază ale unei societăți democratice. Dreptul persoanelor suspectate și acuzate de a fi prezente la proces se întemeiază pe dreptul menționat și ar trebui să fie asigurat în întreaga Uniune.
(34) În cazul în care, din motive independente de voința lor, persoanele suspectate sau acuzate nu sunt în măsură să asiste la proces, acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita o nouă înfățișare pentru proces, în limita termenului prevăzut de dreptul intern.
(35) Dreptul persoanelor suspectate și acuzate de a fi prezente la proces nu este absolut. În anumite condiții, persoanele suspectate și acuzate ar trebui să aibă posibilitatea de a renunța la acest drept, în mod expres sau tacit, dar neechivoc.
[…]
(47) Prezenta directivă susține drepturile și principiile fundamentale recunoscute de cartă [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, denumită în continuare «carta»] și de CEDO [Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, denumită în continuare «CEDO»], inclusiv […] dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. Ar trebui acordată atenție îndeosebi articolului 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), potrivit căruia Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în cartă și conform căruia drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de CEDO și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
(48) Întrucât prezenta directivă instituie norme minime, statele membre ar trebui să poată extinde drepturile prevăzute în aceasta pentru a asigura un nivel de protecție mai ridicat. Nivelul de protecție stabilit de statele membre ar trebui să nu fie niciodată inferior standardelor prevăzute de cartă sau de CEDO, astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiție și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.”
4. Articolul 6 din Directiva 2016/343, intitulat „Sarcina probei”, prevede la alineatul (1):
„Statele membre se asigură că sarcina probei în ceea ce privește stabilirea vinovăției persoanelor suspectate și acuzate revine organelor de urmărire penală. Prin aceasta nu se aduce atingere niciunei obligații a judecătorului sau a instanței competente de a căuta atât probe incriminatoare, cât și dezincriminatoare și nici dreptului apărării de a prezenta probe în conformitate cu dreptul intern aplicabil.”
5. Articolul 8 din Directiva 2016/343, intitulat „Dreptul de a fi prezent la proces”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) Statele membre se asigură că persoanele suspectate și acuzate au dreptul de a fi prezente la propriul proces.
(2) Statele membre pot să prevadă că un proces care poate duce la o hotărâre privind vinovăția sau nevinovăția persoanei suspectate sau acuzate poate avea loc în absența persoanei în cauză, cu condiția ca:
(a) persoana suspectată sau acuzată să fi fost informată în timp util cu privire la proces și la consecințele neprezentării sau
(b) persoana suspectată sau acuzată care a fost informată cu privire la proces să fie reprezentată de un avocat mandatat, care a fost numit fie de către persoana suspectată sau acuzată, fie de către stat.”
6. Articolul 13 din Directiva 2016/343, intitulat „Menținerea nivelului de protecție”, are următorul conținut:
„Nicio dispoziție din prezenta directivă nu se interpretează ca reprezentând o derogare sau o limitare a vreunui drept sau garanție procedurală asigurate potrivit cartei, CEDO sau altor dispoziții relevante din dreptul internațional sau din dreptul oricărui stat membru care prevede un nivel mai ridicat de protecție.”
B. Dreptul bulgar
7. Potrivit articolului 12 din Nakazatelno‑protsesualen kodeks (Codul de procedură penală, denumit în continuare „NPK”)(4), procedura judiciară urmează principiul contradictorialității, iar apărarea are aceleași drepturi ca și acuzarea.
8. Din articolul 46 alineatul (2) punctul 1 și din articolul 52 din NPK reiese că faza precontencioasă a procedurii penale este desfășurată de organele de anchetă sub conducerea și supravegherea procurorului.
9. Potrivit articolului 117 din NPK:
„Toate faptele la care a asistat martorul și care pot contribui la stabilirea adevărului obiectiv pot fi stabilite pe baza unei declarații de martor.”
10. Cererea de decizie preliminară, care face referire la articolul 107 alineatul (1) și la articolele 139 și 224 din NPK, precizează că martorul este audiat în faza precontencioasă a procedurii penale, în vederea strângerii de probe, de obicei fără ca apărarea să fie prezentă. Referindu‑se la articolul 280 alineatul (2) din NPK coroborat cu articolul 253 din acesta, se precizează, de asemenea, că martorul este audiat din nou în cadrul ședinței de judecată, în prezența apărării, care are apoi posibilitatea de a‑i adresa propriile întrebări.
11. Articolul 223 din NPK, intitulat „Audierea martorilor în fața unui judecător”, prevede următoarele, la alineatele (1) și (2):
„(1) În cazul în care există riscul ca martorul să nu poată compărea în fața instanței din cauza unei boli grave, a unei perioade prelungite de absență din țară sau a altor motive care fac imposibilă înfățișarea sa, precum și atunci când este necesar să se mențină o declarație de martor care prezintă o importanță deosebită pentru stabilirea adevărului obiectiv, audierea se efectuează în fața unui judecător al instanței de prim grad de jurisdicție competente să soluționeze cauza sau al instanței de prim grad de jurisdicție în a cărei circumscripție se desfășoară activitatea. În aceste condiții, dosarul nu este prezentat judecătorului.
(2) Autoritatea responsabilă de proceduri în faza precontencioasă asigură prezența martorului și posibilitatea persoanei acuzate și apărătorului acesteia, dacă este cazul, să participe la desfășurarea audierii.”
12. Articolul 281 din NPK, intitulat „Citirea declarației de martor”, prevede la alineatele (1) și (3):
„(1) Declarația dată de un martor în aceeași cauză în fața unui judecător în faza precontencioasă sau în fața unui complet de judecată diferit se citește atunci când:
[…]
3. martorul, citat în mod corespunzător, nu se poate prezenta în fața instanței pentru o perioadă extinsă sau nedeterminată de timp și nu este necesar sau nu poate fi audiat prin delegare de competențe;
4. martorul nu poate fi găsit pentru a fi citat sau a decedat;
[…]
(3) În condițiile prevăzute la articolul 281 alineatul (1) punctele 1-6, se dă citire declarațiilor martorilor făcute în fața autorității care răspunde de faza precontencioasă atunci când persoana acuzată și apărătorul acesteia – dacă un astfel de apărător a fost autorizat sau desemnat – au luat parte la audiere. În cazul în care există mai mulți inculpați, citirea declarațiilor martorilor care se referă la acuzațiile formulate împotriva lor necesită consimțământul acelor inculpați care nu au fost citați pentru audiere sau care au prezentat motive întemeiate pentru neprezentarea lor.”
III. Litigiul principal și întrebările preliminare
13. Spetsializirana prokuratura (Parchetul Specializat, Bulgaria) a dispus începerea urmăririi penale împotriva mai multor persoane pentru presupusa participare a acestora la un grup infracțional organizat, al cărui scop era traversarea clandestină a frontierei bulgare de către resortisanți din țări terțe, ajutarea acestora să intre ilegal pe teritoriul bulgar și darea sau primirea de mită în legătură cu aceste activități.
14. În faza precontencioasă a procedurii penale, organele de anchetă care asistau procurorul au audiat cinci resortisanți ai unor țări terțe, și anume MM, RB, KH, HN și PR (denumiți în continuare, colectiv, „martorii”), a căror intrare ilegală în Bulgaria ar fi fost facilitată de cinci persoane, și anume IP, DD, ZI, SS și HYA (denumite în continuare, colectiv, „persoanele acuzate”). Primele trei persoane acuzate erau agenți ai poliției de frontieră de la aeroportul din Sofia (Bulgaria).
15. Potrivit articolului 223 din NPK, martorii au fost audiați în fața unui judecător: MM, RB și PR au compărut la 30 martie și la 12 aprilie 2017, HN a compărut la 30 martie 2017, iar KH a compărut la 26 mai 2017(5). Aceste audieri au avut loc înainte ca persoanele acuzate să fi fost inculpate în mod oficial și să li se fi permis accesul la un avocat. IP, DD, SS și HYA au fost arestați în seara zilei de 25 mai 2017 și au fost puși sub acuzare în ziua următoare(6), în timp ce ZI a fost arestat și pus sub acuzare la 31 mai 2017. Ulterior, persoanele acuzate au fost plasate în arest preventiv și au beneficiat de asistența unui avocat.
16. După inculparea persoanelor acuzate, procurorul nu a considerat necesar să audieze martorii în prezența persoanelor acuzate sau a reprezentanților acestora, în pofida faptului că avea cunoștință de emiterea unor ordine de expulzare împotriva a patru dintre aceștia, ceea ce făcea puțin probabilă prezența acestor martori la procesul persoanelor acuzate.
17. La 21 iulie 2017, procurorul a audiat pentru a doua oară martorii MM și RB. MM a fost reaudiat la 22 noiembrie 2017. Aceste audieri nu au fost efectuate în fața unui judecător, iar persoanele acuzate și reprezentanții acestora nu au fost de față.
18. SS, la 18 ianuarie 2018, și DD, la 30 aprilie 2018, au solicitat în mod expres permisiunea de a se audia martorul MM. Procurorul nu a răspuns la aceste cereri(7).
19. Ca urmare a prezenței lor ilegale în Bulgaria și în paralel cu procedurile penale, martorii MM, RB, HN și PR au făcut obiectul unor proceduri administrative și au fost plasați în detenție într‑un adăpost pentru migranți. Înainte de a fi puși în libertate, li s‑au comunicat ordinele de expulzare. KH a intrat în țară la 25 mai 2017 și a părăsit‑o la 29 mai 2017 fără a se fi inițiat o procedură administrativă împotriva sa.
20. La 19 iunie 2020, Parchetul Specializat a depus la instanța de trimitere rechizitoriul prin care dispunea trimiterea în judecată a persoanelor acuzate. Încercările instanței de trimitere de a localiza și de a cita martorii în vederea audierii lor în prezența persoanelor acuzate sau a reprezentanților acestora nu au fost încununate de succes, fie deoarece locul de reședință al acestora era necunoscut (precum în cazul lui RB, HN și PR), fie pentru că fuseseră expulzați din Bulgaria (cum este cazul lui MM), fie pentru că părăsiseră voluntar țara (precum în cazul lui KH). Astfel, instanța de trimitere a concluzionat că nu există nicio posibilitate de a audia martorii în persoană, în prezența persoanelor acuzate sau a reprezentanților acestora, care să poată adresa întrebări martorilor respectivi.
21. În ședința din 9 aprilie 2021, procurorul a solicitat, în temeiul articolului 281 alineatul (1) din NPK, citirea în faza de judecată a persoanelor acuzate a depozițiilor date de acești martori în fața unui judecător în faza precontencioasă a procedurii penale(8). Pe această cale, declarațiile urmau să devină parte din elementele de probă pe baza cărora instanța urma să se pronunțe cu privire la învinuirile aduse persoanelor acuzate. Persoanele acuzate s‑au opus acestei cereri, motivând că le‑ar priva de dreptul la un proces echitabil în sensul articolului 6 din CEDO.
22. Instanța de trimitere precizează că depoziția acestor martori constituie temeiul actelor de punere sub acuzare și este hotărâtoare pentru aprecierea vinovăției persoanelor acuzate. Cu toate acestea, instanța de trimitere are îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea cu dreptul Uniunii a procedurii prevăzute la articolul 281 alineatul (1) din NPK coroborat cu articolul 223 din acesta, potrivit căreia, în absența unui martor în faza de judecată a procesului penal intentat împotriva unei persoane acuzate, depoziția dată de acesta în fața unui judecător în faza precontencioasă a procesului penal, fără participarea persoanei acuzate sau a reprezentanților acesteia, poate fi citită în cursul judecării cauzei fără ca aceștia din urmă să fi avut posibilitatea de a adresa întrebări martorului respectiv.
23. Instanța de trimitere arată că, în faza de judecată a procedurii penale, instanța penală se poate baza pe declarațiile martorilor date în prezența unei persoane acuzate sau a reprezentanților acesteia. Potrivit articolului 281 alineatul (1) și (3) din NPK, atunci când instanța de judecată procedează la citirea declarațiilor date de un martor în faza precontencioasă, aceste declarații devin parte integrantă a probelor din dosar și au aceeași valoare probatorie ca și cum martorul ar fi fost prezent la proces și ar fi răspuns la întrebările părților. Instanța de trimitere explică faptul că, în cazul în care există riscul ca un martor să nu se poată prezenta în fața instanței de judecată, acesta poate fi audiat în faza precontencioasă în fața unui judecător, al cărui rol este de a conduce audierea, asigurându‑i legalitatea din punct de vedere procedural. Odată ce un suspect a fost pus oficial sub acuzare, acesta trebuie să fie informat cu privire la această audiere și trebuie să i se ofere posibilitatea de a participa la aceasta. Cu toate acestea, pentru a eluda această obligație legală, organele de anchetă interoghează adesea martorii în perioada de 24 de ore dintre reținerea suspectului și punerea sa oficială sub acuzare(9). Aceasta a fost situația în speță(10).
24. În opinia instanței de trimitere, dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la procesul său, prevăzut la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343, implică exercitarea tuturor drepturilor pe care i le conferă legea în cadrul acestui proces în scopul apărării sale, inclusiv a dreptului de a adresa întrebări martorilor acuzării. Astfel, instanța învestită cu soluționarea cauzei nu se poate baza decât pe mijloacele de probă administrate în prezența persoanelor acuzate sau a reprezentanților acestora. În speță, deși persoanele acuzate sunt prezente la proces, în realitate acestea asistă la citirea declarațiilor date de martorii acuzării, fără a avea posibilitatea de a adresa întrebări martorilor respectivi. Făcând trimitere la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, instanța de trimitere consideră că persoanele acuzate se află în aceeași situație ca și în cazul în care procurorul ar fi interogat acești martori în ședință, în absența persoanelor acuzate sau a reprezentanților lor.
25. Instanța de trimitere observă de asemenea că, atunci când procurorul strânge probe în cursul unei proceduri interlocutorii, precum cea prevăzută la articolul 223 din NPK, fără participarea apărării, și utilizează aceste elemente de probă pentru a stabili vinovăția persoanelor acuzate în faza de judecată, acesta își susține argumentele în cauză într‑un mod care exclude orice posibilitate a persoanelor acuzate sau a reprezentanților acestora de a adresa întrebări respectivilor martori. Instanța de trimitere ridică problema dacă obligația impusă procurorului prin articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2016/343 de a dovedi vinovăția persoanei acuzate este îndeplinită în mod corect în astfel de circumstanțe. Instanța de trimitere ridică de asemenea problema dacă dreptul la un proces echitabil garantat de articolul 47 al doilea paragraf din cartă impune ca persoanele acuzate să dispună de mijloace juridice efective pentru a se apăra împotriva probelor incriminatorii prezentate de acuzare, în special de posibilitatea de a adresa întrebări martorilor acuzării. Instanța de trimitere urmărește astfel să i se confirme dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2016/343 trebuie interpretat în coroborare cu articolul 8 alineatul (1) din aceasta.
26. Instanța de trimitere nu consideră că citirea, în faza de judecată, a declarațiilor date de un martor în faza precontencioasă a procedurii, fără ca persoanele acuzate să fi avut posibilitatea de a adresa propriile întrebări martorului respectiv, este incompatibilă cu dreptul Uniunii în orice circumstanță. Deși acest mod de a proceda încalcă dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la proces, el poate fi necesar atunci când este imposibil, în mod obiectiv, să se asigure prezența unui martor la proces, când procurorul acționează cu bună‑credință și când există măsuri compensatorii.
27. În speță, organele de urmărire penală știau că martorii urmau să fie expulzați din Bulgaria și că, prin urmare, le va fi dificil, dacă nu imposibil, să participe la proces. Prin urmare, acestea știau că depoziția dată de martori în fața unui judecător în faza precontencioasă, ca răspuns la întrebările procurorului și în absența persoanelor acuzate și a reprezentanților acestora, va fi citită în cadrul procesului și că aceasta va avea aceeași valoare probatorie ca și în cazul în care persoanele acuzate sau reprezentanții acestora ar fi fost de față la această audiere din faza precontencioasă(11). În plus, legislația națională nu prevede nicio cale de atac împotriva inacțiunii sau a refuzului procurorului de a oferi persoanelor acuzate posibilitatea să adreseze întrebări martorilor pe a căror depoziție intenționează să se întemeieze.
28. În aceste împrejurări, Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție următoarea întrebare preliminară:
„Este compatibilă cu articolul 8 alineatul (1) și cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2016/343, interpretate în lumina considerentelor (33) și (34) ale acestei directive, precum și cu articolul 47 al doilea paragraf din cartă o lege națională care prevede că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la proces este respectat, iar Parchetul își îndeplinește în mod corespunzător obligația de a dovedi vinovăția persoanei acuzate atunci când, în faza de judecată a procedurii penale, sunt introduse declarații date în faza precontencioasă a procedurii de martori care nu pot fi audiați din motive obiective, în condițiile în care acești martori au fost audiați numai de organele de urmărire penală și fără participarea apărării, însă în fața unui judecător, iar organele de urmărire penală ar fi putut permite participarea apărării la această audiere încă din faza precontencioasă, însă au omis să facă acest lucru?”
29. DD, IP și Comisia Europeană au depus observații scrise.
IV. Apreciere juridică
A. Relevanța articolului 6 din CEDO și a articolelor 47 și 48 din cartă
30. Instanța de trimitere consideră că situația care suscită îndoieli în speță ar putea fi conformă cu dreptul Uniunii dacă sunt îndeplinite anumite cerințe prevăzute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”)(12). În special, aceasta menționează hotărârea Curții EDO în cauza Gani împotriva Spaniei(13), în care instanța menționată a examinat, în raport cu articolul 6 alineatul (1) și cu articolul 6 alineatul (3) litera (d) din CEDO, posibilitatea ca o instanță să admită ca elemente de probă declarațiile date de singurul martor al acuzării în cursul fazei precontencioase a procedurii, în condițiile în care persoana acuzată și avocatul său nu au putut să audieze acest martor la proces din cauza stresului posttraumatic de care suferea.
31. Vom face două observații în această privință.
32. În primul rând, instanța de trimitere se întemeiază în mod corect pe jurisprudența Curții EDO pentru a interpreta Directiva 2016/343(14).
33. Considerentul (47) al Directivei 2016/343 precizează că aceasta susține drepturile și principiile fundamentale recunoscute de cartă și de CEDO, inclusiv dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. Reiese din considerentul (48) al Directivei 2016/343 că nivelul de protecție stabilit de statele membre ar trebui să nu fie niciodată inferior standardelor prevăzute de cartă sau de CEDO, astfel cum sunt acestea interpretate de Curte și de Curtea EDO. Cerința de respectare a normelor minime este strâns legată de obiectivul de consolidare a încrederii statelor membre în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre, pentru a facilita astfel recunoașterea reciprocă a hotărârilor în materie penală(15).
34. Considerentul (33) al Directivei 2016/343 enunță că dreptul persoanelor acuzate de a fi prezente la proces se întemeiază pe dreptul la un proces echitabil, consacrat la articolul 6 din CEDO, precum și la articolul 47 al doilea și al treilea paragraf și la articolul 48 din cartă. Potrivit Explicațiilor cu privire la cartă(16), articolul 47 al doilea paragraf din cartă corespunde articolului 6 alineatul (1) din CEDO, iar articolul 48 din cartă este identic cu articolul 6 alineatele (2) și (3) din CEDO(17). Rezultă că dreptul oricărei persoane acuzate de o infracțiune de a adresa întrebări sau de a solicita audierea, în numele său, a martorilor citați împotriva sa, consacrat la articolul 6 alineatul (3) litera (d) din CEDO, face parte din dreptul la apărare garantat de articolul 48 alineatul (2) din cartă. Acestea impun ca persoana în cauză să aibă posibilitatea de a‑și face cunoscut în mod efectiv punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc(18) și reprezintă, în general, un aspect specific al dreptului la un proces echitabil garantat la articolul 47 al doilea paragraf din cartă(19).
35. În al doilea rând, aceste observații ne conduc la concluzia că, pe lângă articolul 47 al doilea paragraf din cartă, la care instanța de trimitere se referă în mod direct, trebuie să se țină seama și de articolul 48 alineatul (2) din cartă pentru a oferi un răspuns util la întrebarea adresată de instanța de trimitere(20).
B. Întrebarea preliminară
36. Litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei 2016/343, întrucât, astfel cum reiese din decizia de trimitere, acesta privește persoane puse sub acuzare în cadrul unei proceduri penale pentru săvârșirea unor infracțiuni în cazul cărora nu s‑a pronunțat încă o hotărâre definitivă cu privire la vinovăția lor(21).
37. În observațiile sale scrise, Comisia urmărește să redefinească domeniul de aplicare al trimiterii preliminare, susținând că întrebarea adresată de instanța de trimitere ridică în esență o problemă de admisibilitate a probelor. Statele membre au obligația de a asigura că, atunci când se apreciază declarațiile date de persoane suspectate sau acuzate sau elementele de probă obținute cu încălcarea dreptului acestora de a păstra tăcerea sau de a nu se autoincrimina, sunt respectate dreptul la apărare și caracterul echitabil al procedurilor. Această obligație este exprimată însă „[f]ără a aduce atingere normelor și sistemelor naționale privind admisibilitatea probelor”(22).
38. Prezenta cerere de decizie preliminară, cel puțin în măsura în care vizează interpretarea articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343 coroborat cu articolul 47 al doilea paragraf și cu articolul 48 alineatul (2) din cartă, nu ridică o problemă de admisibilitate a probelor. În schimb, aceasta privește în mod expres dreptul persoanelor acuzate de a fi prezente la procesul lor, într‑un context în care instanța de trimitere dorește să cunoască domeniul de aplicare și conținutul exact al acestui drept și consecințele care pot decurge din acesta pentru desfășurarea procesului persoanelor acuzate. În special, instanța de trimitere dorește să afle dacă acest drept este pe deplin respectat în condițiile în care persoanele acuzate pot fi prezente la proces pentru a audia declarațiile date de martorii acuzării în faza precontencioasă a procedurii, în absența lor și a reprezentanților lor, declarații citite și consemnate la dosar, fără a avea posibilitatea să adreseze întrebări martorilor respectivi, având în vedere că nu sunt prezenți. Cu alte cuvinte, dreptul de a fi prezent la un proces, astfel cum este garantat de dispozițiile menționate mai sus, include în mod necesar dreptul persoanei acuzate sau al reprezentanților acesteia de a participa la acest proces prin audierea martorilor acuzării?
39. În subsidiar, Comisia susține că articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343 nu se aplică în împrejurări precum cele prezentate în cererea de decizie preliminară.
40. Comisia susține, primo, că articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343 se aplică numai în faza de judecată a procedurilor penale. Prin urmare, acesta nu reglementează strângerea elementelor de probă în faza precontencioasă, care include orice chestiune referitoare la faptul dacă persoanele acuzate și/sau reprezentanții acestora au dreptul de a fi prezenți în timpul audierii unui martor în această fază.
41. Această argumentație nu este convingătoare. Astfel cum se subliniază în cererea de decizie preliminară, instanța de trimitere solicită precizări cu privire la legalitatea aplicării articolului 281 alineatul (1) din NPK în cadrul fazei de judecată, iar nu cu privire la desfășurarea procedurii penale în faza precontencioasă.
42. Secundo, Comisia arată că articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343 constă în dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la propriul proces. Acesta nu cuprinde dreptul persoanelor acuzate sau al reprezentanților acestora de a adresa întrebări martorilor.
43. Deși nici articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343, nici vreo altă dispoziție din această directivă nu menționează dreptul persoanei acuzate de a adresa întrebări martorilor acuzării, interpretarea pe care Comisia o dă dreptului persoanelor acuzate de a fi prezente la propriul proces constă în reducerea rolului lor la acela de simpli spectatori. Această interpretare lipsește articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343 de orice substanță și lipsește de efect, dacă nu chiar de sens, dreptul persoanelor acuzate de a participa la propriul proces. Instanța de trimitere consideră în mod corect că, dacă ar prevala această interpretare, persoanele acuzate s‑ar afla în aceeași situație ca și în cazul în care procurorul ar fi audiat martorii menționați în proces în lipsa persoanelor acuzate sau a reprezentanților acestora.
44. În orice caz, reiese clar din jurisprudența Curții și din cea a Curții EDO că dreptul persoanelor acuzate de a adresa întrebări martorilor acuzării în cursul unui proces penal ține de substanța dreptului unei persoane de a fi prezentă la propriul proces.
45. Făcând trimitere la jurisprudența Curții EDO într‑o hotărâre în care a interpretat articolul 8 alineatele (1) și (2) din Directiva 2016/343, Curtea a statuat că „organizarea unei ședințe publice constituie un principiu fundamental, consacrat la articolul 6 din CEDO[, care] prezintă o importanță deosebită în materie penală, […] în care un justițiabil poate solicita în mod legitim să fie «ascultat», precum și să beneficieze în special de posibilitatea de a‑și expune oral mijloacele de apărare, de a asculta depozițiile incriminatoare, de a interoga și de a contrainteroga martorii”(23).
46. În mod similar, într‑o cauză care implica aplicarea principiului nemijlocirii în procedurile penale, înțeles ca fiind cel al judecării directe și imediate a cauzei cu care este sesizată instanța(24), Curtea a statuat că cei care au responsabilitatea de a decide cu privire la vinovăția sau la nevinovăția persoanei trimise în judecată trebuie, în principiu, să audieze martorii în persoană și să evalueze credibilitatea acestora, că evaluarea credibilității unui martor este o sarcină complexă care, în mod normal, nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei simple citiri a conținutului declarațiilor acestuia, astfel cum sunt consemnate în procesele‑verbale ale ședințelor, și că „un aspect important al unui proces penal echitabil este posibilitatea pe care o are inculpatul de a fi confruntat cu martorii în prezența judecătorului care, în cele din urmă, se pronunță asupra cauzei”(25).
47. În mai multe rânduri, Curtea EDO a avut ocazia să interpreteze dreptul persoanelor acuzate de o infracțiune de a adresa întrebări sau de a solicita să se adreseze întrebări în numele acestora martorilor acuzării, astfel cum este acesta consacrat la articolul 6 alineatul (3) litera (d) din CEDO, ceea ce constituie un aspect specific al dreptului la un proces echitabil, recunoscut la articolul 6 alineatul (1) din CEDO(26). Prin raportare la aceste dispoziții, Curtea EDO examinează dacă procedurile penale, atunci când sunt analizate în ansamblul lor, inclusiv modul în care sunt administrate probele, au un caracter echitabil(27).
48. Potrivit Curții EDO, articolul 6 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (3) litera (d) din CEDO impun în mod normal ca, înainte ca persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni să fie condamnate, toate elementele de probă împotriva acestora să fie administrate în prezența lor în cadrul unei ședințe publice în scopul de a facilita dezbaterile contradictorii în cauză. Utilizarea ca mijloc de probă a declarațiilor obținute în faza de anchetă nu este, în sine, incompatibilă cu aceste dispoziții, cu condiția să se respecte întotdeauna dreptul la apărare, care, de regulă, impune ca o persoană acuzată să aibă posibilitatea în mod adecvat și corespunzător de a contesta un martor al acuzării și de a‑i adresa întrebări(28).
49. Curtea EDO evaluează compatibilitatea cu articolul 6 alineatul (1) și alineatul (3) litera (d) din CEDO a procedurilor penale în cursul cărora declarațiile făcute de un martor care nu a fost prezent și nu a fost audiat la proces sunt utilizate ca elemente de probă prin raportare la un test în trei etape(29).
50. În primul rând, trebuie să existe un motiv întemeiat pentru neprezentarea martorului acuzării la proces, cum ar fi decesul, starea de sănătate, teama de a depune mărturie sau imposibilitatea de a‑l localiza(30).
51. În al doilea rând, o condamnare care se bazează exclusiv sau într‑o măsură foarte mare pe declarațiile unei persoane căreia acuzatul nu a avut posibilitatea de a‑i adresa întrebări sau de a solicita să i se adreseze întrebări în numele acesteia, fie în cursul anchetei, fie în cursul procesului, restrânge drepturile apărării într‑o asemenea măsură încât face ca procesul respectiv să fie incompatibil cu garanțiile prevăzute la articolul 6 din CEDO(31).
52. În al treilea rând, Curtea EDO stabilește dacă existau elemente compensatorii suficiente, inclusiv garanții procedurale solide, pentru a echilibra dificultățile cauzate apărării ca urmare a admiterii declarațiilor neverificate ale unui martor absent și pentru a asigura caracterul echitabil al procesului, apreciat în ansamblul său(32). În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului examinează următoarele elemente: abordarea instanței de judecată cu privire la depoziția neverificată a martorului absent(33), disponibilitatea și soliditatea elementelor de probă concordante în timpul procesului(34) și măsurile procedurale adoptate pentru a compensa lipsa posibilității de a adresa întrebări direct martorului în cadrul procesului(35).
53. În lumina acestor considerente, se impune să se răspundă la întrebarea adresată în ceea ce privește interpretarea articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343.
54. Astfel cum explică instanța de trimitere, articolul 281 alineatul (1) din NPK coroborat cu articolul 223 din acesta permite unei instanțe sesizate cu o acuzație penală, în cazul în care un martor se află, din motive întemeiate, în imposibilitatea de a fi prezent la proces, să ia în considerare, pentru a stabili vinovăția sau nevinovăția unei persoane acuzate, declarațiile date de acest martor în fața unui judecător cu ocazia audierii efectuate de organele de urmărire penală în faza precontencioasă a procedurii, înțelegând prin aceasta că, dacă nu au fost deja formulate în mod oficial acuzații împotriva sa la momentul în care are loc această audiere, persoana acuzată nu poate participa la aceasta.
55. În măsura în care, în practică, aceste dispoziții împiedică persoanele acuzate sau apărătorii acestora să adreseze întrebări martorilor acuzării în cursul procesului, ele pot încălca dreptul acestor persoane de a fi prezente la proces, astfel cum este acesta garantat de articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343, precum și dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare consacrate la articolul 47 al doilea paragraf și, respectiv, la articolul 48 alineatul (2) din cartă.
56. Deși Curtea nu este obligată să urmeze testul în trei etape conceput de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acesta oferă un cadru conceptual util prin raportare la care compatibilitatea unor proceduri, precum cele descrise în cererea de decizie preliminară, poate fi evaluată în lumina articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343 și a drepturilor consacrate la articolul 47 al doilea paragraf și la articolul 48 alineatul (2) din cartă.
57. Legislația națională la care se referă instanța de trimitere pare să îndeplinească cerința primei etape a acestui test, întrucât depoziția martorului acuzării poate fi admisă numai în cazul în care există un motiv întemeiat pentru absența acestuia de la proces. Aspectul dacă acuzarea poate demonstra un motiv întemeiat al absenței martorilor în împrejurările procedurii aflate pe rolul instanței de trimitere este o chestiune care ține de competența acesteia din urmă.
58. Aplicarea celei de a doua etape a testului prevăzut de Curtea EDO este de asemenea o chestiune pe care instanța de trimitere trebuie să o decidă în funcție de faptele care îi sunt prezentate. În cazul în care aceasta constată că declarațiile martorilor absenți sunt esențiale pentru a stabili vinovăția persoanelor acuzate, rezultă că legislația națională la care se referă restricționează dreptul acestor persoane de a se apăra într‑o măsură incompatibilă cu garanțiile prevăzute la articolul 6 din CEDO.
59. În ceea ce privește a treia etapă a acestui test, informațiile de care dispune Curtea tind să evidențieze inexistența unor elemente compensatorii suficiente, de natură să echilibreze dezavantajele cauzate persoanelor acuzate ca urmare a admiterii declarațiilor neverificate ale unui martor absent, și care ar fi de natură să asigure caracterul echitabil al procesului, apreciat în ansamblul său. Potrivit instanței de trimitere, declarațiile martorilor date în fața unui judecător în temeiul articolului 223 din NPK și citite în temeiul articolului 281 alineatul (1) din NPK au aceeași valoare probatorie ca și cum martorii ar fi fost prezenți la proces și ar fi răspuns la întrebările adresate atât de acuzare, cât și de apărare. În special, nu există nicio obligație a acuzării, după ce a interogat un martor în fața unui judecător în temeiul articolului 223 din NPK, fără participarea apărării, de a audia din nou martorul respectiv, în prezența apărării, în faza precontencioasă(36). De asemenea, apărarea nu are nicio posibilitate de a contesta refuzul procurorului de a da curs unei cereri de a permite audierea martorilor înainte de proces sau de a solicita acestuia să răspundă la o cerere în acest sens.
60. În ceea ce privește interpretarea articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2016/343, la care se referă și întrebarea preliminară, această dispoziție este unul dintre cele cinci articole cuprinse în capitolul 2 al acesteia, care se referă la prezumția de nevinovăție. Astfel cum reiese din considerentul (22) al directivei menționate, această dispoziție impune statelor membre să se asigure că sarcina probei privind stabilirea vinovăției persoanelor suspectate sau acuzate revine organelor de urmărire penală.
61. Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2016/343 servește astfel la repartizarea sarcinii probei în procesele penale. Contrar celor sugerate de instanța de trimitere, această dispoziție nu conține nicio cerință potrivit căreia, pentru a stabili vinovăția persoanelor acuzate, acuzarea nu poate prezenta decât elementele de probă pe care le‑ar fi obținut în conformitate cu legea, inclusiv cu articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343. Obiectul Directivei 2016/343, astfel cum este definit la articolul 1 din aceasta, nu urmărește să reglementeze astfel de chestiuni.
62. Prin urmare, considerăm că interpretarea articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2016/343 nu este relevantă pentru faptele din prezenta cauză și că, în consecință, nu este necesar să răspundem la solicitarea instanței de trimitere de a interpreta această dispoziție.
V. Concluzie
63. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Spetsializiran nakazatele sad (Tribunalul Penal Specializat, Bulgaria) după cum urmează:
O lege națională care prevede că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la proces este respectat este incompatibilă cu articolul 8 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, coroborat cu articolul 47 al doilea paragraf și cu articolul 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, atunci când, în faza de judecată a procedurii penale, sunt introduse declarații date în faza precontencioasă a procedurii de martori care nu pot fi audiați din motive obiective, în condițiile în care acești martori au fost audiați numai de organele de urmărire penală și fără participarea apărării, însă în fața unui judecător, iar organele de urmărire penală ar fi putut permite participarea apărării la această audiere încă din faza precontencioasă, însă au omis să facă acest lucru.