Language of document : ECLI:EU:T:2020:97

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

12 martie 2020(*)

„Ajutoare de stat – Ajutoare acordate de Spania în favoarea anumitor cluburi de fotbal profesioniste – Garanție – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate incompatibile cu piața internă – Beneficiar indirect – Imputabilitate în sarcina statului – Avantaj – Criteriul investitorului privat”

În cauza T‑901/16,

Elche Club de Fútbol, SAD, cu sediul în Elche (Spania), reprezentată de M. Segura Catalán, de M. Clayton și de J. Morant Vidal, avocați,

reclamantă,

susținută de

Regatul Spaniei, reprezentat de M. García‑Valdecasas Dorrego, în calitate de agent,

intervenient,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de G. Luengo, de B. Stromsky și de P. Němečková, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, prin care se solicită anularea Deciziei (UE) 2017/365 a Comisiei din 4 iulie 2016 privind ajutorul de stat SA.36387 (2013/C) (ex 2013/NN) (ex 2013/CP) pus în aplicare de Spania pentru Valencia Club de Fútbol, SAD, Hércules Club de Fútbol, SAD, și Elche Club de Fútbol, SAD (JO 2017, L 55, p. 12),

TRIBUNALUL (Camera a patra),

compus din domnii H. Kanninen (raportor), președinte, J. Schwarcz și C. Iliopoulos, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 15 ianuarie 2019,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Reclamanta, Elche Club de Fútbol, SAD, este un club de fotbal profesionist cu sediul în Elche, provincia Alicante (comunitatea Valencia, Spania).

2        Fundación Elche Club de Fútbol (denumită în continuare „Fundación Elche”) este o organizație nonprofit care are drept obiect social promovarea și dezvoltarea de activități sportive. Majoritatea membrilor Consiliului de administrație al reclamantei erau de asemenea membri ai Comitetului de direcție al Fundaciόn Elche.

3        La 17 februarie 2011, Instituto Valenciano de Finanzas (denumit în continuare „IVF”), instituția financiară din cadrul Generalitat Valenciana (guvernul regional din Valencia, Spania), a acordat Fundaciόn Elche o garanție pentru două împrumuturi bancare în valoare totală de 14 milioane de euro din partea Caja de Ahorros del Mediterráneo (9 milioane de euro) și a Banco de Valencia (5 milioane de euro), în scopul de a achiziționa anumite acțiuni emise de reclamantă în contextul unei majorări de capital decise de aceasta din urmă. În urma majorării de capital, Fundaciόn Elche era deținătoarea a 63,45 % din acțiunile reclamantei.

4        Garanția acoperea în integralitate principalul împrumuturilor, plus dobânzile și costurile operațiunii garantate. În schimb, o primă anuală de garanție de 1 % trebuia să fie plătită de Fundaciόn Elche în favoarea IVF. În plus, IVF primea un gaj, cu titlu de contragaranție, asupra acțiunilor reclamantei achiziționate de Fundaciόn Elche. Durata împrumuturilor subiacente era de cinci ani. Rata dobânzii pentru împrumuturile subiacente era egală cu „Euro Interbank Offered Rate” (Euribor) pe un an majorată cu o marjă de 3,5 %. Exista de asemenea un comision de angajament de 0,5 %. S‑a prevăzut ca rambursarea împrumuturilor garantate (principal și dobânzi) să aibă loc prin vânzarea acțiunilor reclamantei achiziționate de Fundación Elche.

5        Informată cu privire la existența unor pretinse ajutoare de stat acordate de guvernul regional din Valencia sub formă de garanții de împrumut bancar în favoarea Valencia Club de Fútbol, SAD, a Hércules Club de Fútbol, SAD și a reclamantei, Comisia Europeană, la 8 aprilie 2013, a invitat Regatul Spaniei să prezinte observații cu privire la aceste informații. Acesta din urmă i‑a răspuns la 27 mai și la 3 iunie 2013.

6        Prin scrisoarea din 18 decembrie 2013, Comisia a informat Regatul Spaniei că a decis să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE. Regatul Spaniei a prezentat observații cu privire la decizia de inițiere a procedurii prin scrisoarea din 10 februarie 2014.

7        În cursul procedurii oficiale de investigare, Comisia a primit observații și informații din partea Regatului Spaniei, a IVF, a Liga Nacional de Fútbol Profesional, a Valencia Club de Fútbol și a Fundaciόn Valencia.

8        Prin Decizia (UE) 2017/365 din 4 iulie 2016 privind ajutorul de stat SA.36387 (2013/C) (ex 2013/NN) (ex 2013/CP) pus în aplicare de Spania pentru Valencia Club de Fútbol, SAD, Hércules Club de Fútbol, SAD, și Elche Club de Fútbol, SAD (JO 2017, L 55, p. 12, denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a constatat că garanția de stat acordată de IVF la 17 februarie 2011 pentru cele două împrumuturi bancare acordate Fundación Elche pentru subscrierea de acțiuni ale reclamantei, în contextul acțiunii de majorare a capitalului decise de aceasta din urmă (denumită în continuare „măsura în cauză” sau „garanția în litigiu”), constituia un ajutor ilegal și incompatibil cu piața internă, în valoare de 3 688 000 de euro (articolul 1). Comisia a somat, în consecință, Regatul Spaniei să recupereze de la reclamantă ajutoarele menționate (articolul 2), recuperarea trebuind să fie „imediată și efectivă” (articolul 3).

9        În decizia atacată, în primul rând, Comisia a considerat că măsura în cauză, acordată de IVF, mobiliza resurse de stat și era imputabilă Regatului Spaniei. În al doilea rând, Comisia a apreciat că beneficiarul ajutorului era reclamanta, iar nu Fundaciόn Elche, care ar fi acționat ca vehicul financiar, ținând seama în special de obiectivul măsurii care consta în facilitarea finanțării majorării capitalului reclamantei. Or, situația financiară a reclamantei la momentul acordării măsurii ar fi fost cea a unei întreprinderi aflate în dificultate în sensul punctului 10 litera (a), precum și al punctului 11 din Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (JO 2004, C 244, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 187, denumite în continuare „Liniile directoare privind salvarea și restructurarea”). Având în vedere criteriile definite de Comunicarea cu privire la aplicarea articolelor [107] și [108 TFUE] privind ajutoarele de stat sub formă de garanții (JO 2008, C 155, p. 10, denumită în continuare „Comunicarea privind garanțiile”) și ținând seama de situația financiară a reclamantei, precum și de condițiile garanției de stat de care a beneficiat, Comisia a concluzionat în sensul existenței unui avantaj necuvenit care este de natură să denatureze sau amenință să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. Pe de altă parte, Comisia a cuantificat, în decizia atacată, elementul de ajutor pretins acordat reclamantei, bazându‑se pe rata de referință aplicabilă în conformitate cu Comunicarea sa privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont (JO 2008, C 14, p. 6, denumită în continuare „Comunicarea privind ratele de referință”), în lipsa unei comparații corespunzătoare pe baza unor operațiuni similare realizate pe piață. La cuantificarea ajutorului în litigiu, Comisia a considerat că valoarea acțiunilor reclamantei gajate în favoarea IVF, cu titlu de contragaranție, era aproape egală cu zero. În sfârșit, Comisia a considerat, în decizia atacată, că garanția în litigiu nu era compatibilă cu piața internă, în special având în vedere principiile și condițiile stabilite în Liniile directoare privind salvarea și restructurarea.

 Procedura și concluziile părților

10      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 decembrie 2016, reclamanta a formulat prezenta acțiune.

11      Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului la 21 februarie 2017, reclamanta a introdus o cerere de măsuri provizorii prin care solicita suspendarea executării articolelor 2-4 din decizia atacată în măsura în care prin ele se dispune recuperarea de la aceasta a ajutorului pretins acordat.

12      Comisia a depus memoriul în apărare la grefa Tribunalului la 17 martie 2017.

13      Prin decizia din 24 aprilie 2017, președintele Camerei a patra a Tribunalului a admis intervenția Regatului Spaniei în susținerea concluziilor reclamantei.

14      Reclamanta a depus replica la grefa Tribunalului la 8 mai 2017.

15      Comisia a depus duplica la grefa Tribunalului la 20 iunie 2017.

16      Regatul Spaniei a depus memoriul în intervenție la grefa Tribunalului la 6 iulie 2017.

17      Comisia a depus observații cu privire la memoriul în intervenție la grefa Tribunalului la 27 iulie 2017.

18      Reclamanta a depus observații cu privire la memoriul în intervenție la grefa Tribunalului la 21 septembrie 2017.

19      Prin scrisoarea din 13 octombrie 2017, reclamanta a arătat că dorea să fie ascultată în ședință.

20      Prin Ordonanța din 15 mai 2018, Elche Club de Fútbol/Comisia (T‑901/16 R, nepublicată, EU:T:2018:268), președintele Tribunalului a dispus suspendarea executării deciziei atacate în ceea ce privește recuperarea ajutorului de la reclamantă și soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

21      Prin scrisorile grefei Tribunalului din 30 octombrie 2018, Tribunalul a adresat întrebări scrise tuturor părților, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, la care acestea au răspuns la 20 și la 21 noiembrie 2018.

22      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate în ceea ce o privește;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

23      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

24      Regatul Spaniei solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate în ceea ce o privește pe reclamantă;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

25      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive, întemeiate:

–        primul, pe o eroare de apreciere și pe o nemotivare în identificarea ajutorului și a beneficiarului;

–        al doilea, pe o încălcare a articolului 107 TFUE și pe o nemotivare, structurat în cinci aspecte întemeiate pe neîndeplinirea condițiilor privind imputabilitatea în sarcina statului, existența unui avantaj, caracterul selectiv al avantajului menționat, existența unei denaturări a concurenței și a unei afectări a schimburilor comerciale dintre statele membre;

–        al treilea, pe încălcarea articolului 107 TFUE în cuantificarea ajutorului și a cuantumului recuperării;

–        al patrulea, cu titlu subsidiar, pe încălcarea articolului 107 TFUE în aprecierea compatibilității ajutorului.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere și pe o nemotivare în identificarea ajutorului și a beneficiarului

26      Reclamanta, susținută de Regatul Spaniei, susține că Comisia nu a motivat și nici nu a justificat corespunzător cerințelor legale constatarea că ea era beneficiarul ajutorului în litigiu.

27      Cu titlu introductiv, reclamanta arată că, în decizia atacată, Comisia nu ar fi prezentat motivele pentru care îndoielile sale cu privire la calitatea de beneficiar a Fundación Elche, exprimate în decizia de inițiere a procedurii oficiale, s‑ar fi disipat.

28      În continuare, reclamanta apreciază că, în lipsa stabilirii unei legături juridice între împrumuturile acordate Fundación Elche și garantate de IVF, pe de o parte, și achiziționarea acțiunilor sale de către Fundación Elche, pe de altă parte, Comisia trebuia să examineze cele două operațiuni separat, având în vedere caracteristicile lor proprii și distincte. Nu se poate deduce, în această privință, din descrierea obiectului finanțării contractate de Fundación Elche că împrumuturile care i‑au fost acordate și achiziționarea de către aceasta a acțiunilor reclamantei constituie o singură operațiune juridică. Regatul Spaniei adaugă faptul că aceste elemente nu demonstrează că Fundación Elche urmărea să îmbunătățească situația financiară a reclamantei. Comisia ar fi trebuit să examineze în special dacă achiziționarea de către Fundación Elche a acțiunilor reclamantei constituia o operațiune care nu era lipsită de orice perspectivă de rentabilitate.

29      Or, în măsura în care este vorba despre două operațiuni distincte, reclamanta susține că, pentru a putea reține beneficiul unui ajutor în favoarea sa, Comisia ar fi trebuit să stabilească faptul că i s‑a transferat ajutorul la momentul achiziționării acțiunilor sale de către Fundación Elche – ceea ce Comisia nici nu a analizat, nici nu a explicat.

30      În plus, potrivit aceleiași logici, întrucât a reținut că reclamanta era beneficiarul unui ajutor, Comisia ar fi trebuit să considere că, în cele din urmă, creditorii reclamantei erau de asemenea beneficiari ai ajutorului. Reclamanta adaugă, în replică, că Comisia ar fi trebuit de asemenea să analizeze dacă băncile creditoare au beneficiat de asemenea de un ajutor.

31      Pe de altă parte, Comisia nu ar fi stabilit că reclamanta și Fundación Elche constituiau un singur beneficiar și, cu privire la acest aspect, nu ar fi respectat nici măcar obligația sa de motivare. În această privință, noțiunea de unitate economică pe care se pare că se întemeiază decizia atacată nu ar fi aplicabilă relațiilor dintre reclamantă și Fundación Elche, entități distincte cu obiect social diferit, în plus Fundación Elche neexercitând activități economice.

32      Criteriile reluate în considerentul (63) al deciziei atacate pentru a considera că o entitate, care deține participații de control în cadrul unei societăți, ia parte la activitatea economică a acesteia din urmă nu ar fi îndeplinite. Astfel, Fundación Elche nu controla reclamanta, întrucât obiectivul său pe termen scurt era de a revinde acțiunile sale pentru a rambursa împrumuturile și nu deținea, în niciun caz, acțiuni ale reclamantei la data acordării garanției în litigiu. Ea nu numea nici membrii Consiliului de administrație al reclamantei, care, în schimb, decidea în mod paritar cu Fundación Elche cu privire la compunerea Comitetului de direcție al acesteia din urmă. În sfârșit, Fundación Elche nu „gestiona”, astfel cum susține Comisia, împrumuturile care au procurat capitaluri reclamantei, întrucât acționa în calitate de debitoare, singura care se afla într‑un raport juridic cu IVF, în cadrul garanției acordate numai ei și de care reclamanta nu beneficia. Această garanție era condiționată în special de gajul, în favoarea IVF, asupra acțiunilor reclamantei, IVF fiind autorizată să dea și dând efectiv indicații Fundación Elche cu privire la exercitarea drepturilor sale asupra reclamantei, în scopul protejării intereselor patrimoniale ale IVF. Litigiile care au urmat, legate de neplata parțială de către Fundación Elche a împrumuturilor contractate, au privit în mod direct doar Fundación Elche, cu excluderea reclamantei. Prin urmare, în lipsa altor elemente, niciun mecanism financiar, în sensul criteriilor reluate în considerentul (63) al deciziei atacate, nu exista între reclamantă și Fundación Elche.

33      În sfârșit, Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze și alții (C‑222/04, EU:C:2006:8), la care face trimitere considerentul (63) al deciziei atacate, nu ar prezenta nicio legătură cu speța, în măsura în care nu era vorba de a stabili dacă Fundación Elche era o întreprindere – ceea ce era de altfel, întrucât exercita o activitate economică care consta în achiziționarea de acțiuni –, iar Fundación Elche nu controla reclamanta.

34      Comisia contestă argumentele reclamantei.

35      Trebuie să se arate de la bun început că părțile sunt de acord cu privire la faptul că măsura în cauză care face obiectul deciziei atacate este garanția acordată de IVF la 17 februarie 2011 pentru cele două împrumuturi contractate de Fundación Elche. Ele au opinii divergente însă cu privire la identitatea beneficiarului efectiv al măsurii menționate.

36      În această privință, trebuie să se constate că articolul 107 TFUE interzice ajutoarele acordate de stat sau prin intermediul resurselor de stat sub orice formă, fără deosebire după cum avantajele referitoare la ajutoare sunt acordate în mod direct sau indirect (Hotărârea din 4 martie 2009, Italia/Comisia, T‑424/05, nepublicată, EU:T:2009:49, punctul 108). Astfel, pentru a determina beneficiarul unui ajutor, Comisia poate ține seama de afectarea care ar fi fost decisă, dacă este cazul, la momentul acordării măsurii. Într‑un astfel de caz, este posibil în special ca beneficiarul să nu fie persoana care a contractat împrumutul garantat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iulie 2003, Belgia/Comisia, C‑457/00, EU:C:2003:387, punctele 56 și 57). În definitiv, pentru a determina beneficiarul unui ajutor de stat, trebuie să se identifice întreprinderile care au beneficiat efectiv de acesta (Hotărârea din 3 iulie 2003, Belgia/Comisia, C‑457/00, EU:C:2003:387, punctul 55).

37      În speță, Comisia a constatat, în considerentele (11) și (68) ale deciziei atacate, că obiectivul garanției acordate de IVF, astfel cum reiese din înșiși termenii contractului de garanție din 17 februarie 2011, era de a garanta două împrumuturi pentru Fundación Elche destinate numai finanțării majorării capitalului reclamantei. În această privință, nici reclamanta, nici Regatul Spaniei nu contestă faptul că garanția acordată de IVF se aplica doar dacă împrumuturile garantate erau utilizate în scopurile menționate în contractul de garanție, și anume participarea la majorarea capitalului reclamantei.

38      Pe de altă parte, este cert că sumele obținute prin împrumuturile garantate au fost afectate efectiv recapitalizării reclamantei.

39      Rezultă că Comisia a considerat, în mod întemeiat, că reclamanta era beneficiarul măsurii în cauză.

40      Această concluzie nu este repusă în discuție de celelalte argumente ale reclamantei și ale Regatul Spaniei.

41      În primul rând, împrejurarea că Comisia nu ar fi stabilit, în plus, că Fundación Elche era beneficiarul unui ajutor de stat este lipsită de relevanță. Astfel, dat fiind că articolul 107 alineatul (1) TFUE interzice ajutoarele acordate de stat sau prin intermediul resurselor de stat sub orice formă, nu este necesar, pentru a ajunge la concluzia că de garanția în litigiu beneficiază o altă persoană decât debitorul căruia i s‑a acordat garanția, să se constate în prealabil că intervenția constituie un ajutor de stat în privința debitorului (Hotărârea din 3 iulie 2003, Belgia/Comisia, C‑457/00, EU:C:2003:387, punctul 57).

42      În al doilea rând, în ceea ce privește eroarea pe care ar fi săvârșit‑o Comisia întrucât nu a identificat alți beneficiari ai măsurii în cauză, printre băncile creditoare și creditorii reclamantei, trebuie să se arate că reclamanta nu prezintă niciun element care să susțină existența mai multor beneficiari ai ajutorului. În orice caz, argumentul reclamantei este inoperant, în măsura în care împrejurarea, presupunând că este dovedită, că alte persoane au beneficiat de asemenea de măsura în cauză nu are incidență, ca atare, asupra constatării că și ea a beneficiat de măsura în cauză.

43      În al treilea rând, argumentația reclamantei referitoare la trimiterea, în decizia atacată, la Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze și alții (C‑222/04, EU:C:2006:8) și la aplicarea criteriilor care sunt enunțate în aceasta trebuie de asemenea să fie respinsă ca inoperantă în măsura în care este îndreptată împotriva unui motiv din decizia atacată care trebuie considerat neesențial, întrucât motivul reluat la punctul 37 de mai sus este suficient pentru a fundamenta constatarea că reclamanta era beneficiarul măsurii în cauză.

44      Prin urmare, trebuie să se respingă primul motiv în măsura în care este îndreptat împotriva temeiniciei aprecierii Comisiei.

45      În plus, trebuie să se constate că decizia atacată este suficient motivată în ceea ce privește chestiunea determinării beneficiarului ajutorului. Din analiza diferitor critici formulate de reclamantă rezultă în mod clar că decizia atacată i‑a permis să cunoască justificările pentru măsura luată în această privință și a permis Tribunalului să își exercite controlul. Prin urmare, primul motiv trebuie respins, în măsura în care se întemeiază pe încălcarea articolului 296 TFUE.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 TFUE și pe nemotivare

46      Prezentul motiv este structurat în cinci aspecte întemeiate pe neîndeplinirea condițiilor privind imputabilitatea măsurii în cauză în sarcina statului, existența unui avantaj, caracterul selectiv al avantajului menționat, existența unei denaturări a concurenței și existența unei afectări a schimburilor comerciale dintre statele membre.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 107 TFUE și pe nemotivare în ceea ce privește imputarea măsurii în cauză în sarcina statului

47      Reclamanta apreciază că Comisia a concluzionat în mod eronat că măsura adoptată de IVF era imputabilă statului, întemeindu‑se pe criterii exclusiv organice și nu a explicat suficient cum a ajuns la o astfel de concluzie, limitându‑se la a formula postulate generale. Or, în măsura în care IVF exercită atât activități comerciale, cât și activități de natură publică, Comisia ar fi trebuit să se asigure că acordarea garanției în litigiu nu se înscria în cadrul activităților sale realizate în concurență cu operatori privați, Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze și alții (C‑222/04, EU:C:2006:8), constituind în această privință o referință decisivă.

48      Potrivit jurisprudenței, pentru ca avantajele să poată fi calificate drept ajutoare în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, acestea trebuie, pe de o parte, să fie acordate direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat și, pe de altă parte, să fie imputabile statului (Hotărârea din 16 mai 2002, Franța/Comisia, C‑482/99, EU:C:2002:294, punctul 24).

49      În speță, se impune să se examineze dacă măsura în cauză putea în mod întemeiat să fie considerată rezultatul unui comportament imputabil statului.

50      Potrivit unei jurisprudențe constante, imputabilitatea în sarcina statului a unei măsuri de ajutor adoptate de o întreprindere publică poate fi dedusă dintr‑un ansamblu de indicii suficient de precise și de concordante, rezultând din circumstanțele speței și din contextul în care a intervenit această măsură, și care permit să se prezume existența unei implicări concrete a autorităților publice în adoptarea acestei măsuri (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2015, SACE și Sace BT/Comisia, T‑305/13, EU:T:2015:435, punctul 45 și jurisprudența citată).

51      În această privință, punctele 55 și 56 din Hotărârea din 16 mai 2002, Franța/Comisia (C‑482/99, EU:C:2002:294), cuprind o listă cu indicii, neobligatorii și neexhaustive, care au fost sau sunt susceptibile să fie luate în considerare în jurisprudență, precum faptul că întreprinderea publică ce a acordat ajutoarele nu putea lua această decizie fără să țină seama de cerințele autorităților publice, că această întreprindere era legată de stat prin elemente de natură organică, că trebuia să țină seama de indicațiile provenind de la un comitet interministerial, de natura activităților întreprinderii publice și de exercitarea acestora pe piață în condiții normale de concurență cu operatori privați, de statutul juridic al întreprinderii menționate, aceasta ținând de dreptul public ori de dreptul comun al societăților, de intensitatea tutelei exercitate de autorități asupra gestiunii sale sau de integrarea sa în structurile administrației publice.

52      În speță, Comisia se întemeiază, în considerentele (54)-(56) ale deciziei atacate, pe diverse indicii.

53      IVF a fost instituit prin lege sub forma unei persoane de drept public plasată sub controlul guvernului regional din Valencia, anumiți reprezentanți ai acestuia din urmă făcând parte din Consiliul general și din Comitetul de investiții ale IVF. IVF este subordonat Ministerului Afacerilor Economice.

54      În temeiul legii, obiectivul IVF este de a acționa ca instrument principal al politicii publice de creditare și de a contribui la exercitarea competențelor guvernului regional din Valencia cu privire la sistemul financiar.

55      Garanția în litigiu și condițiile acordării acesteia erau conforme cu bugetele aprobate în conformitate cu plafoanele de angajament prevăzute de legislația aplicabilă.

56      Din elementele amintite la punctele 53-55 de mai sus trebuie să se deducă, de la bun început, că Comisia nu s‑a întemeiat exclusiv pe existența unor legături organice pentru a constata imputabilitatea măsurii în cauză în sarcina statului, contrar susținerilor reclamantei.

57      În continuare, în primul rând, în ceea ce privește statutul juridic al IVF, decizia atacată arată că este vorba despre o persoană de drept public, instituită prin lege.

58      În al doilea rând, în ceea ce privește natura activităților exercitate de IVF, din termenii legii prin care este instituit reiese că IVF îndeplinește o misiune de interes general care constă în susținerea, prin finanțări publice, a economiei comunității Valencia. Pe de altă parte, IVF asistă guvernul regional din Valencia în exercitarea competențelor sale de supraveghere a sistemului financiar local.

59      Rezultă că IVF acționează ca o bancă de dezvoltare care urmărește obiective de interes general, iar nu ca o instituție de credit cu obiective pur comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2013, Nitrogénművek Vegyipari/Comisia, T‑387/11, nepublicată, EU:T:2013:98, punctul 63). Atribuțiile IVF în materie de supraveghere prudențială confirmă pe de altă parte faptul că activitatea sa se înscrie în cadrul obiectivelor definite de autoritățile publice.

60      În al treilea rând, dincolo de consecințele care pot rezulta din statutul de drept public al IVF, legăturile organice dintre IVF și guvernul regional din Valencia și intensitatea tutelei exercitate de acesta din urmă se manifestă prin prezența unor reprezentanți ai guvernului regional din Valencia în mai multe structuri de conducere ale IVF, precum și prin subordonarea IVF la Ministerul Afacerilor Economice.

61      Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se considere că Comisia avea motive temeinice să considere că garanția în litigiu era imputabilă statului.

62      Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia IVF exercită de asemenea activități, prezentate ca fiind comerciale, în concurență cu operatori privați. Pe de o parte, reclamanta face o simplă afirmație, fără să furnizeze elemente care să repună în discuție definiția misiunilor de interes general ale IVF prevăzută prin lege, astfel cum este prezentată în considerentul (54) al deciziei atacate. Astfel, nu s‑a demonstrat că o parte dintre activitățile IVF s‑ar desfășura în afara cadrului punerii în aplicare a misiunilor de interes general care i‑au fost încredințate și nici a fortiori că acestea ar avea un obiect pur comercial. Pe de altă parte, simpla împrejurare că IVF și‑ar exercita activitățile în concurență cu operatori privați nu se opune imputării în sarcina statului a măsurilor pe care IVF le poate adopta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Slovenia/Comisia, T‑507/12, nepublicată, EU:T:2016:35, punctul 92).

63      În sfârșit, trebuie să se constate că decizia atacată este suficient motivată în ceea ce privește chestiunea imputării măsurii în cauză în sarcina statului. Astfel, din analiza diferitor critici formulate de reclamantă rezultă în mod clar că decizia atacată i‑a permis să cunoască justificările pentru măsura luată în această privință și a permis Tribunalului să își exercite controlul.

64      Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 107 TFUE și pe nemotivare în ceea ce privește existența unui avantaj

65      Reclamanta apreciază că Comisia nu a verificat dacă erau aplicabile în speță condițiile prevăzute de Comunicarea privind garanțiile. În general, nu ar figura în decizia atacată analiza specifică privind existența unui avantaj care ar decurge din măsura în cauză.

66      Reclamanta invocă mai întâi lipsa unei analize privind situația Fundación Elche, deși aceasta era singurul beneficiar al garanției acordate de IVF. Or, potrivit reclamantei, din decizia atacată reiese că Fundación Elche nu exercita activități economice, nu a întâmpinat dificultăți financiare în urma acordării garanției și nu a beneficiat de altfel de niciun avantaj.

67      Reclamanta susține în continuare că Comisia nu a comparat termenii garanției în litigiu cu condițiile care prevalau pe piață și nici nu a ținut seama de contragaranțiile oferite de Fundación Elche, și anume gajul asupra acțiunilor sale și o ipotecă asupra unui teren de șase hectare.

68      În sfârșit, presupunând că reclamanta este beneficiarul garanției în litigiu, elementele care figurează în decizia atacată referitoare la situația sa economică nu permiteau să se rețină, în privința sa, calificarea drept întreprindere aflată în dificultate și nici să i se atribuie ratingul de credit JRC. Reclamanta subliniază, în această privință, lipsa unei trimiteri în decizia atacată la o analiză efectuată de un terț privind solvabilitatea sa și furnizează, ca probă contrară, un contract de împrumut pe care l‑a încheiat cu Banco de Valencia în luna octombrie 2010. Reclamanta contestă în orice caz legătura stabilită între ratingul său de credit și valoarea acțiunilor sale.

69      Regatul Spaniei susține motivul invocat de reclamantă și adaugă, în ceea ce privește aprecierea situației sale economice, că aceasta ar fi trebuit apreciată de Comisie în lumina particularităților sectorului fotbalului profesionist, lipsa unui răspuns în decizia atacată la argumentele prezentate în acest sens constituind, potrivit Regatului Spaniei, o nemotivare. Regatul Spaniei arată în plus că, în pofida nerespectării condiției prevăzute de Comunicarea privind garanțiile de a nu acoperi mai mult de 80 % din împrumutul garantat, IVF a acționat ca un operator privat în economia de piață din moment ce a ținut seama, pentru a defini întinderea garanției, de contragaranțiile importante acordate de Fundación Elche.

70      Comisia răspunde mai întâi că reclamanta se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia nu ea însăși, ci Fundación Elche este cea care ar fi fost beneficiarul măsurii în cauză și arată că Fundación Elche nu avea, în niciun caz, capacitatea financiară pentru a face față datoriei care rezulta din împrumuturile care i‑au fost acordate.

71      În continuare, Comisia susține că a examinat efectiv, în decizia atacată, dacă garanția a fost acordată în condiții de piață, întemeindu‑se pe situația financiară a reclamantei, în raport cu care nicio instituție financiară nu ar fi acceptat să acorde un împrumut precum cele în cauză, fără o garanție de stat. De asemenea, ea ar fi comparat măsura în cauză cu operațiuni realizate în condiții de piață, ceea ce ar atesta considerațiile din decizia atacată cu privire la calcularea cuantumului ajutorului, observându‑se că nici Regatul Spaniei, nici reclamanta nu au afirmat în cursul fazei administrative că au fost acordate împrumuturi similare acesteia din urmă. În ceea ce privește contragaranțiile oferite, Comisia arată că, pe de o parte, valoarea acțiunilor reclamantei gajate reflecta situația financiară a clubului și trebuia, în acest temei, să fie considerată ca fiind aproape de zero. Pe de altă parte, ipoteca invocată de reclamantă nu a fost menționată de Regatul Spaniei în cursul fazei administrative și era, în plus, de o valoare scăzută (600 000 de euro) în comparație cu valoarea împrumuturilor acordate Fundación Elche (14 milioane de euro).

72      Pe de altă parte, Comisia arată că a calificat în mod întemeiat reclamanta drept întreprindere aflată în dificultate la data acordării garanției în litigiu, îmbunătățirea situației sale financiare intervenind abia după adoptarea măsurii în cauză. Dificultățile financiare întâmpinate de reclamantă ar justifica faptul că i‑a fost atribuit un rating de credit JRC. În ceea ce privește împrumutul de la Banco de Valencia acordat fără garanție de stat pe care îl invocă reclamanta, acesta nu ar fi comparabil, în special în raport cu durata sa și cu data încheierii sale.

73      În sfârșit, în răspuns la argumentele invocate de Regatul Spaniei, Comisia subliniază că aprecierea dificultăților unei întreprinderi trebuie să se facă în mod obiectiv în raport cu situația proprie întreprinderii în cauză, nici Regatul Spaniei, nici reclamanta nedemonstrând că s‑ar aplica altă metodă în ceea ce privește cluburile de fotbal. În ceea ce privește argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia acoperirea asigurată de garanția în litigiu putea depăși 80 % din împrumutul garantat, ținând seama de împrejurările cauzei, Comisia răspunde că contextul, și în special nivelul scăzut al contragaranțiilor oferite, nu permite să se facă abstracție de această condiție stabilită de Comunicarea privind garanțiile, cu atât mai mult cu cât comunicarea menționată prevede ca, într‑o astfel de ipoteză, să îi fie notificată în prealabil măsura.

74      Prezentul aspect referitor la existența unui avantaj este structurat în trei critici, îndreptate, în primul rând, împotriva neluării în considerare a Fundación Elche, în al doilea rând, împotriva lipsei unei examinări, pe de o parte, a termenilor garanției în litigiu și a garanțiilor acordate în schimb și, pe de altă parte, a condițiilor în care operațiuni similare erau realizate pe piață și, în al treilea rând, împotriva aprecierii eronate a situației financiare a reclamantei la data acordării garanției în litigiu. Tribunalul va examina cea de a treia critică înaintea celei de a doua critici, întrucât decizia atacată se întemeiază în parte pe constatarea prealabilă a dificultăților financiare ale reclamantei pentru a trage concluziile contestate în cadrul celei de a doua critici.

–       Cu privire la admisibilitatea celui de al doilea aspect în măsura în care privește încălcarea obligației de motivare

75      În urma unei întrebări adresate de Tribunal în ședință, Comisia a contestat admisibilitatea prezentului aspect în măsura în care privește încălcarea obligației de motivare.

76      În această privință, trebuie să se constate că argumentele reclamantei referitoare la nemotivare sau la insuficiența motivării nu sunt diferențiate, în concluziile sale, de cele care privesc temeinicia motivelor expuse în decizia atacată.

77      Or, în temeiul unei jurisprudențe constante, obligația de motivare constituie o normă fundamentală de procedură, care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivelor, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului atacat (Hotărârea din 22 martie 2001, Franța/Comisia, C‑17/99, EU:C:2001:178, punctul 35, și Hotărârea din 18 ianuarie 2005, Confédération Nationale du Crédit Mutuel/Comisia, T‑93/02, EU:T:2005:11, punctul 67).

78      Pe de altă parte, cererea introductivă evidențiază, în titlurile prezentate în cadrul prezentului aspect, lipsa unei analize efectuate de Comisie și expune, în dezvoltările aferente, fie lipsa unei analize sau a unei verificări, fie aprecierile pretins eronate ale Comisiei. Trebuie să se arate că ansamblul acestor considerații are legătură cu temeinicia, iar nu cu motivarea deciziei atacate. Cererea introductivă conține, în sfârșit, în mod sporadic, mențiunea unei nemotivări sau a unei insuficiențe a motivării, dar acestea sunt legate în mod sistematic de considerații referitoare la temeinicia deciziei atacate.

79      Trebuie amintit în această privință că, în temeiul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea de sesizare trebuie să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură (Hotărârea din 16 septembrie 2013, British Telecommunications și BT Pension Scheme Trustees/Comisia, T‑226/09 și T‑230/09, nepublicată, EU:T:2013:466, punctul 232, și Hotărârea din 11 septembrie 2014, Gold East Paper și Gold Huasheng Paper/Consiliul, T‑444/11, EU:T:2014:773, punctul 93).

80      În consecință, având în vedere principiile și elementele amintite la punctele 75-79 de mai sus, trebuie, în contextul prezentului aspect, să se respingă ca inadmisibile criticile îndreptate împotriva motivării deciziei atacate și să se examineze argumentele întemeiate în esență pe o eroare de apreciere săvârșită de Comisie în stabilirea unui avantaj.

81      În plus, Comisia nu și‑a încălcat obligația de motivare în ceea ce privește existența unui avantaj. Astfel, considerațiile care urmează atestă, pe de o parte, faptul că reclamanta a fost în măsură să conteste temeinicia motivelor deciziei atacate și, pe de altă parte, faptul că Tribunalul a fost în măsură să își exercite controlul cu privire la acest aspect.

–       Cu privire la critica îndreptată împotriva neluării în considerare a situației Fundación Elche în analiza privind existența unui avantaj

82      Cu titlu introductiv, se amintește că Tribunalul a constatat, în răspuns la primul motiv, că Comisia nu a săvârșit erori de apreciere atunci când a identificat în decizia atacată reclamanta ca fiind beneficiarul măsurii în cauză. Prin urmare, argumentele reclamantei prin care se urmărește contestarea acordării unui avantaj în beneficiul Fundación Elche, în măsura în care se întemeiază pe premisa că fundația menționată ar fi singurul beneficiar al garanției în litigiu, trebuie respinse ca inoperante.

83      În schimb, reclamanta, prin această critică, invocă de asemenea împrejurarea că IVF a acordat garanția Fundación Elche, ceea ce ar justifica analizarea situației financiare a acesteia din urmă pentru a se aprecia existența unui avantaj.

84      În această privință, trebuie se considere, contrar susținerilor Comisiei (a se vedea punctul 70 de mai sus), că faptul că reclamanta este beneficiarul măsurii în cauză în sensul dreptului ajutoarelor de stat, astfel cum s‑a confirmat în cadrul primului motiv, este independent de împrejurarea că Fundación Elche este parte la contractul de garanție încheiat cu IVF și este identificată, în contractul menționat, ca fiind beneficiarul garanției, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 3 de mai sus. Cu alte cuvinte, faptul că Fundación Elche nu este identificată ca fiind beneficiarul efectiv al măsurii în cauză nu are incidență asupra împrejurării că aceasta beneficiază de garanția în litigiu potrivit contractului încheiat la 17 februarie 2011 cu IVF.

85      Rezultă că Fundación Elche trebuie să răspundă, față de IVF, pentru consecințele neplății împrumuturilor subiacente contractului de garanție și ale invocării, de către băncile creditoare, a garanției. Trebuie de asemenea să se observe, în plus, că această stare de fapt este ilustrată de acțiunea în recuperare, evocată de reclamantă în concluziile sale, care a fost intentată ulterior de IVF împotriva Fundación Elche, solicitând rambursarea sumelor pe care le‑a plătit băncilor creditoare care l‑au chemat în garanție, în urma neplății parțiale de către Fundación Elche a împrumuturilor garantate.

86      Prin urmare, având în vedere ceea ce precedă, situația economică și financiară a Fundación Elche constituie în principiu o caracteristică relevantă pentru evaluarea riscului asumat de garantul public și, ca atare, a primei de garanție pe care ar solicita‑o, în astfel de împrejurări, un operator privat.

87      Pe de altă parte, trebuie amintit că instanța Uniunii Europene este obligată printre altele să verifice dacă Comisia a efectuat o apreciere globală, ținând seama de orice element relevant în speță care să îi permită să stabilească dacă din măsura în cauză rezultă un avantaj (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 73, și Hotărârea din 15 decembrie 2009, EDF/Comisia, T‑156/04, EU:T:2009:505, punctul 221).

88      Astfel, Tribunalul trebuie să verifice relevanța în speță a elementelor despre care se afirmă că nu ar fi fost luate în considerare în cursul procedurii administrative și apoi, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă Comisia le‑a luat în considerare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 77).

89      În primul rând, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 84-86 de mai sus, situația economică și financiară a Fundación Elche constituie în principiu o împrejurare relevantă pentru evaluarea existenței unui avantaj care ar decurge din condițiile de acordare a garanției în litigiu.

90      Comisia arată totuși în înscrisurile sale că Fundación Elche nu avea, în niciun caz, capacitatea financiară pentru a face față datoriei care rezultă din împrumuturile care i‑au fost acordate, având în vedere în special nivelul scăzut al patrimoniului său.

91      Presupunând că această împrejurare este dovedită, nu este mai puțin adevărat că probabilitatea neîndeplinirii obligației de plată de către debitor, în speță Fundación Elche, din cauza situației financiare în care se află este, în sine, o împrejurare relevantă pe care Comisia era obligată să o examineze [a se vedea în această privință punctul 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile], amintindu‑se că o decizie trebuie să fie suficientă în sine, iar motivarea sa nu poate rezulta din explicații formulate ulterior, în condițiile în care decizia respectivă face deja obiectul unei acțiuni în fața instanței Uniunii (Hotărârea din 16 septembrie 2013, Wabco Europe și alții/Comisia, T‑380/10, EU:T:2013:449, punctul 107). În plus, trebuie să se arate, în răspuns la argumentul Comisiei cu privire la situația patrimonială a Fundación Elche, că capitalul propriu al acesteia din urmă, desigur limitat, era totuși pozitiv la data acordării garanției în litigiu, în valoare de 1,4 milioane de euro, spre deosebire de situația care caracteriza, la același moment, reclamanta [considerentele (20) și (22) ale deciziei atacate].

92      În al doilea rând, odată stabilită relevanța situației economice și financiare a Fundación Elche, trebuie să se analizeze dacă Comisia a ținut seama în aprecierea sa de existența unui avantaj.

93      Mai întâi, decizia atacată prezintă, în considerentul (11) care figurează la punctul 2 referitor la descrierea măsurilor și a beneficiarilor, măsura în cauză precizând informațiile reluate la punctele 3 și 4 de mai sus și apoi expune, în considerentul (22), principalele date financiare ale Fundación Elche între luna decembrie 2009 și luna decembrie 2011, după evocarea legăturilor de capital și organizaționale între aceasta și reclamantă [considerentul (21)]. În continuare, se concluzionează, în urma analizei realizate în considerentele (63) și (66)-(69) ale deciziei atacate, că beneficiarul măsurii în cauză nu este Fundación Elche, ci reclamanta. Dezvoltările care urmează după această constatare, în considerentele (70)-(88), privesc caracterizarea unui avantaj, în timp ce considerentele (91)-(95) privesc cuantificarea elementului de ajutor. În acest stadiu, nu se mai menționează Fundación Elche și nici a fortiori situația sa economică și financiară.

94      Din examinarea deciziei atacate reiese că ea nu ține seama de situația Fundación Elche pentru a caracteriza existența unui avantaj, singurele elemente de analiză în această privință situându‑se anterior, în considerentul (68), potrivit cărora se constată că situația Fundación Elche nu s‑a îmbunătățit în urma acordării garanției în litigiu, ceea ce, împreună cu faptul că riscul de activare a garanției menționate depindea, potrivit Comisiei, de performanțele reclamantei, justifică considerarea acesteia ca fiind singurul beneficiar al măsurii de ajutor. În schimb, decizia atacată nu se pronunță nicidecum asupra incidenței, în evaluarea riscului asociat acordării garanției în litigiu, a situației individuale a Fundación Elche.

95      Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se constate că Comisia nu a luat în considerare împrejurarea relevantă pe care o constituie situația economică și financiară a Fundación Elche pentru aprecierea existenței unui avantaj și a săvârșit astfel o eroare vădită de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Comisia/Franța și Orange, C‑486/15 P, EU:C:2016:912, punctele 88 și 89).

–       Cu privire la critica îndreptată împotriva aprecierii eronate a situației financiare a reclamantei la data acordării garanției în litigiu

96      În speță, Comisia s‑a întemeiat, în considerentul (79) al deciziei atacate, pe punctul 10 litera (a) și pe punctul 11 din Liniile directoare privind salvarea și restructurarea pentru a califica reclamanta drept întreprindere aflată în dificultate la data adoptării garanției în litigiu.

97      Punctul 10 litera (a) din Liniile directoare privind salvarea și restructurarea prevede că o întreprindere este considerată, în principiu și indiferent de dimensiunea ei, că se află în dificultate, dacă este vorba despre „o societate cu răspundere limitată, în care mai mult de jumătate din capitalul social a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni”. În continuare, potrivit punctului 11 din aceste linii directoare, „[c]hiar și atunci când nici una dintre condițiile prevăzute la punctul 10 nu este îndeplinită, o întreprindere poate să fie totuși considerată în dificultate, în special în cazul în care sunt prezente simptomele obișnuite ale unei întreprinderi aflate în dificultate, cum ar fi: creșterea pierderilor, scăderea cifrei de afaceri, creșterea inventarelor pe stocuri, supracapacitate, flux de capital în declin, îndatorare crescută, creșterea comisioanelor financiare și scăderea sau dispariția valorii activului net”.

98      În speță, în considerentul (79) al deciziei atacate, Comisia arată că reclamanta a avut o cifră de afaceri în scădere între exercițiul financiar care s‑a încheiat în luna iunie 2008 și cel care s‑a încheiat în luna iunie 2010 (de la 7,1 milioane de euro la 4,4 milioane de euro), un rezultat înainte de impozitare negativ în exercițiile financiare care s‑au încheiat în lunile iunie 2007, 2008, 2009 și 2010 (de la ‐6,2 milioane de euro în exercițiul financiar 2006/2007 la ‑1,1 milioane de euro în exercițiul financiar 2009/2010) și un capital propriu negativ în exercițiile financiare care s‑au încheiat în lunile iunie 2009 și 2010 (‑10,2 milioane de euro în ambele exerciții financiare menționate). Trebuie de asemenea să se arate că capitalul social al reclamantei, care este o societate cu răspundere limitată, a scăzut cu mai mult de jumătate între exercițiul financiar 2008/2009 și exercițiul financiar 2009/2010, astfel cum reiese din considerentul (20) al deciziei atacate.

99      Ținând seama de cele ce precedă, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere Comisia a reținut că reclamanta era, la data acordării garanției în litigiu, o întreprindere aflată în dificultate în sensul punctului 10 litera (a) și al punctului 11 din Liniile directoare privind salvarea și restructurarea.

100    Niciunul dintre argumentele invocate de reclamantă nu este de natură să repună în discuție această concluzie.

101    Mai întâi, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, datele financiare subliniate de reclamantă aferente exercițiului financiar 2010/2011 privesc un exercițiu financiar încheiat ulterior acordării garanției în litigiu la 17 februarie 2011. Or, reclamanta nu explică motivul pentru care acestea ar constitui totuși un element relevant pentru aprecierea situației sale la data acordării garanției menționate.

102    Pe de altă parte, împrejurarea că în decizia atacată se observă, în considerentul (80), că pierderile înregistrate de reclamantă între anii 2007 și 2010 au scăzut pentru a se concluziona că aceasta din urmă nu era într‑o situație extrem de dificilă („situación de crisis grave” în versiunea în limba spaniolă, singura versiune autentică), în sensul Comunicării privind garanțiile, nu este contradictorie cu constatarea, efectuată în considerentul (79), potrivit căreia situația financiară a reclamantei îndeplinea criteriile întreprinderii aflate în dificultate în sensul Liniilor directoare privind salvarea și restructurarea. Astfel, după cum a confirmat Comisia în răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, constatările efectuate în considerentul (80) urmăresc, astfel cum atestă în continuarea deciziei atacate cuantificarea ajutorului care trebuie recuperat, să stabilească dacă trebuie sau nu să se aplice punctul 2.2 și punctul 4.1 litera (a) din Comunicarea privind garanțiile și să se considere, în mod excepțional, că reclamanta a primit un avantaj egal cu valoarea totală a împrumuturilor garantate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia, T‑423/14, în prezent în recurs, EU:T:2018:57, punctele 189 și 190).

103    În ceea ce privește în continuare împrumutul fără garanție obținut de reclamantă de la Banco de Valencia în luna octombrie 2010 (a se vedea punctul 68 de mai sus), în măsura în care reclamanta urmărește prin invocarea acestuia să conteste faptul că se afla în dificultate financiară la data acordării măsurii în cauză, trebuie să se arate, astfel cum face Comisia fără să fie contestată cu privire la acest aspect, că acest împrumut a avut ca efect în realitate agravarea nivelului de îndatorare al reclamantei în raport cu situația sa la încheierea exercițiului financiar 2009/2010. În plus, trebuie să se constate că împrumutul menționat era acordat pentru o durată de un an, respectiv o durată semnificativ mai mică decât cea a împrumuturilor în litigiu, cu o durată de cinci ani, ceea ce face incertă orice comparație între acestea, în special în ceea ce privește condițiile și ratele acestora. În plus, reclamanta nu explică motivul pentru care condițiile unui împrumut cu scadență scurtă acordat cu mai multe luni înainte de garanția în litigiu este în măsură să repună în discuție concluziile Comisiei cu privire la situația sa financiară la data acordării măsurii.

104    Cu privire la neluarea în considerare de către Comisie a analizei privind solvabilitatea reclamantei care ar fi fost efectuată, după caz, de o agenție de rating sau de una dintre băncile care acordă împrumuturile garantate, trebuie să se constate că, potrivit punctului 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile, la care se referă reclamanta, analiza care permite „clasificarea persoanei creditate, pe baza unui rating al riscului […] poate fi efectuat[ă] de o agenție de rating recunoscută pe plan internațional sau, dacă se poate, pe baza ratingului intern utilizat de banca creditoare”. În consecință, Comunicarea privind garanțiile nu instituie, în această privință, o obligație a Comisiei de a verifica și de a ține seama de ratingurile stabilite de astfel de entități.

105    În sfârșit, în ceea ce privește argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia în esență situația economică a reclamantei ar fi trebuit apreciată de Comisie în lumina particularităților sectorului fotbalului profesionist, este suficient să se arate, pe de o parte, că natura economică a practicii fotbalistice a cluburilor profesioniste a fost deja recunoscută de Tribunal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2005, Piau/Comisia, T‑193/02, EU:T:2005:22, punctul 69) și, pe de altă parte, că noțiunea de întreprindere aflată în dificultate, astfel cum a fost definită la punctul 9 din Liniile directoare privind salvarea și restructurarea, este o noțiune obiectivă care trebuie apreciată numai din perspectiva indiciilor concrete ale situației financiare și economice a întreprinderii în cauză (Hotărârea din 6 aprilie 2017, Regione autonoma della Sardegna/Comisia, T‑219/14, EU:T:2017:266, punctul 184), considerațiile generale cu privire la caracterul specific al sectorului în cauză subliniat de Regatul Spaniei nefiind de natură să răstoarne constatările efectuate pe baza datelor financiare individuale ale reclamantei.

106    Având în vedere ceea ce precedă, prezenta critică trebuie respinsă.

–       Cu privire la critica îndreptată împotriva lipsei unei examinări, pe de o parte, a termenilor garanției în litigiu și ai garanțiilor acordate în schimb și, pe de altă parte, a condițiilor în care operațiuni similare erau realizate pe piață

107    În ceea ce privește mai întâi pretinsa lipsă a examinării termenilor garanției în litigiu și ai garanțiilor acordate în schimb, trebuie mai întâi să se constate, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, că decizia atacată menționează, în considerentul (86), că „prim[a] de garanție anual[ă] [de] 1 % perceput[ă] pentru garanți[a] în cauză nu po[ate] fi considerat[ă] ca reflectând riscul de incapacitate de plată pentru împrumuturile garantate, date fiind dificultățile” reclamantei. Rezultă că nivelul primelor de garanție impuse în cadrul contractelor încheiate între Fundación Elche și IVF a fost luat efectiv în considerare de Comisie și că reproșul formulat de reclamantă nu este susținut în fapt.

108    În ceea ce privește obligația specifică, prevăzută de certificatul de garanție al IVF din 10 noiembrie 2010 și pretins ignorată de către Comisie, potrivit căreia împrumuturile garantate trebuiau acordate în condiții care „nu se îndepărtează în mod semnificativ de cele aplicate pe piață pentru operațiuni de această natură”, este vorba în acest caz despre o împrejurare lipsită de relevanță, întrucât decizia atacată nu se întemeiază pe constatarea că băncile creditoare, atunci când au acordat împrumuturile având în vedere garanția oferită de IVF, ar fi acționat ele însele potrivit unor modalități care nu ar fi conforme cu condițiile de piață.

109    În ceea ce privește în continuare contragaranțiile oferite, nu este de asemenea susținut în fapt reproșul adresat Comisiei în sensul că nu a ținut seama de gajul asupra acțiunilor reclamantei, în măsura în care se subliniază în mod expres, în considerentul (93) al deciziei atacate, că „valoarea […] acțiuni[lor] [cluburilor beneficiare] oferite drept garanție pentru împrumut a fost aproape de zero”.

110    Reclamanta vizează însă și o pretinsă eroare săvârșită de Comisie în ceea ce privește legătura realizată de aceasta în decizia atacată între ratingul de credit care i s‑a atribuit, pe de o parte, și valoarea acțiunilor sale, pe de altă parte.

111    Trebuie să se arate în această privință că decizia atacată se întemeiază, pentru a constata valoarea scăzută a acțiunilor reclamantei, pe faptul că aceasta din urmă era o întreprindere aflată în dificultate la data acordării măsurii în cauză, pentru care nu exista niciun plan de viabilitate fiabil care să demonstreze că activitatea sa putea genera un profit pentru acționarii săi.

112    Or, astfel cum reiese din examinarea celei de a treia critici din cadrul prezentului aspect de la punctele 96-106 de mai sus, calificarea drept întreprindere aflată în dificultate reținută împotriva reclamantei în decizia atacată nu este afectată de erori vădite de apreciere.

113    Rămâne să se determine dacă metoda utilizată de Comisie în speță, care constă în a deduce că acțiunile reclamantei au o valoare „aproape de zero” din împrejurarea că aceasta se afla în dificultate, fără ca un plan de viabilitate să fie pe de altă parte stabilit – acest aspect nefiind contestat –, este afectată de o eroare vădită. În acest scop, Tribunalul a adresat o întrebare Comisiei, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, solicitându‑i să precizeze metoda pe care a utilizat‑o pentru a evalua valoarea acțiunilor reclamantei și să indice dacă majorarea de capital din anul 2011 a avut un efect asupra acestei valori. Cu privire la acest din urmă aspect, Comisia a răspuns că efectul majorării capitalului reclamantei nu putea fi luat în considerare în cadrul determinării valorii acțiunilor la momentul acordării garanției în litigiu, în măsura în care aceasta era anterioară injecției de capital.

114    În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că în vederea aplicării criteriului operatorului privat în economia de piață, sunt relevante elementele disponibile și evoluțiile previzibile la data la care a fost adoptată decizia de a efectua operațiunea (a se vedea Hotărârea din 20 septembrie 2017, Comisia/Frucona Košice, C‑300/16 P, EU:C:2017:706, punctul 61 și jurisprudența citată).

115    Or, întrucât recapitalizarea reclamantei este obiectivul și efectul urmărit de garanția în litigiu, este vorba despre un parametru previzibil la data acordării garanției în litigiu și pe care un operator privat, aflat în situația IVF, l‑ar fi luat în considerare în scopul aprecierii valorii acțiunilor gajate. Rezultă că, întrucât nu a ținut seama de aceasta, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

116    Pe de altă parte, reclamanta reproșează Comisiei că nu a examinat existența unei ipoteci asupra unui teren de șase hectare de asemenea dat în contragaranție IVF de Fundación Elche.

117    De la bun început, trebuie respins argumentul Comisiei întemeiat pe faptul că Regatul Spaniei nu ar fi invocat această ipotecă în observațiile pe care le‑a formulat în cursul procedurii administrative. Este suficient să se sublinieze în această privință că, în primul rând, existența ipotecii reieșea din elementele disponibile în cursul procedurii administrative, în speță contractul de garanție încheiat între Fundación Elche și IVF la 17 februarie 2011, în al doilea rând, Comisia este cea căreia îi revine sarcina de a face dovada existenței unui ajutor de stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2007, Olympiaki Aeroporia Ypiresies/Comisia, T‑68/03, EU:T:2007:253, punctul 34) și, în al treilea rând, Comisia are obligația să conducă procedura administrativă cu diligență și imparțialitate, pentru ca, la momentul adoptării deciziei finale, să dispună de cele mai complete și fiabile elementele posibile în acest scop (Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 63).

118    În continuare, trebuie să se aplice jurisprudența amintită la punctele 87 și 88 de mai sus pentru a se aprecia dacă ipoteca în cauză constituie un element relevant pentru aprecierea existenței unui avantaj și dacă, în cazul unui răspuns afirmativ, Comisia a luat în considerare acest element.

119    În speță, ipoteca oferită de Fundación Elche, garanție consimțită de persoana creditată garantată, constituie în sine o caracteristică a garanției în litigiu pe care Comisia este obligată să o examineze [a se vedea în această privință punctul 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile]. Pe de altă parte, Comisia nu contestă faptul că decizia atacată nu face nicio mențiune privind această ipotecă. Împrejurarea, invocată de Comisie, că valoarea terenului ipotecat ar fi în mod clar insuficientă pentru a servi drept garanție pentru împrumuturi de 14 milioane de euro nu are legătură a fortiori cu nicio apreciere care figurează în decizia atacată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 87).

120    În consecință, Comisia nu a luat în considerare împrejurarea relevantă pe care o constituia ipoteca acordată IVF de Fundación Elche în scopul aprecierii existenței unui avantaj și a săvârșit astfel o eroare vădită de apreciere.

121    În sfârșit, în ceea ce privește, tot în cadrul prezentei critici, neluarea în considerare de către Comisie a condițiilor în care operațiuni similare erau realizate pe piață, reclamanta invocă rata aplicabilă în anul 2011, potrivit Banco de España, operațiunilor cu o durată mai mică sau egală cu cinci ani pentru împrumuturi de o valoare mai mare de un milion de euro, care ar fi doar puțin mai mică decât cea acordată Fundación Elche în cadrul împrumuturilor garantate.

122    Or, întrucât reclamanta nu a precizat de ce situația sa este comparabilă cu cea a persoanelor creditate incluse în statisticile Banco de España, nu este posibil, în speță, să se tragă concluzii utile din afirmația reclamantei.

123    Reclamanta reproșează de asemenea Comisiei că nu a verificat dacă prima de garanție datorată de Fundación Elche, stabilită la 1 % din valoarea acoperită, „respecta legile pieței”. Trebuie să se examineze acest argument împreună cu argumentația dezvoltată în susținerea celui de al treilea motiv, potrivit căreia în esență Comisia ar fi săvârșit o eroare atunci când a constatat lipsa unor operațiuni similare care să permită stabilirea existenței unei prime de garanție de referință.

124    În această privință, Curtea a statuat deja că o persoană creditată care subscrie un împrumut garantat de autoritățile publice ale unui stat membru obține în mod normal un avantaj, în măsura în care costul financiar pe care îl suportă este inferior celui pe care l‑ar fi suportat dacă ar fi trebuit să obțină aceeași finanțare și aceeași garanție la prețul pieței (Hotărârea din 8 decembrie 2011, Residex Capital IV, C‑275/10, EU:C:2011:814, punctul 39, și Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 96).

125    Astfel cum se amintește la punctul 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile, pentru a se stabili prețul de piață corespondent, se vor lua în considerare caracteristicile garanției și ale creditului aferent, care includ printre altele valoarea și durata tranzacției, garanția oferită de persoana creditată și celelalte elemente care influențează evaluarea ratei de recuperare și probabilitatea ca debitorul să înceteze plata creditului din cauza situației financiare în care se află, a sectorului de activitate din care face parte și a perspectivelor sale.

126    Atunci când prețul plătit pentru garanție este cel puțin la fel de mare ca prima corespunzătoare de referință a garanției oferite pe piețele financiare, garanția nu conține un ajutor [a se vedea punctul 3.2 litera (d) al doilea paragraf din Comunicarea privind garanțiile]. În cazul în care pe piețele financiare nu există o primă corespunzătoare de referință a garanției, costul financiar total al creditului garantat, care include rata dobânzii și prima plătită, trebuie comparat cu prețul de piață al unui credit similar negarantat [a se vedea punctul 3.2 litera (d) al treilea paragraf din Comunicarea privind garanțiile]. În sfârșit, în lipsa unui preț de piață al unui credit similar negarantat, trebuie să se utilizeze rata de referință, definită în conformitate cu Comunicarea privind ratele de referință (a se vedea punctul 4.2 al doilea paragraf din Comunicarea privind garanțiile).

127    În speță, trebuie să se arate că decizia atacată exclude posibilitatea ca prima de garanție solicitată să reflecte dificultățile financiare ale reclamantei și riscul asociat de incapacitate de plată pentru împrumuturile garantate [considerentul (86) litera (c)]. În considerentul (85) al deciziei atacate, Comisia subliniază că o întreprindere aflată în dificultate nu va găsi o instituție financiară dispusă să o crediteze sub nicio formă, fără o garanție de stat. Comisia nu indică nicăieri în aceste considerente, nici în altă parte în dezvoltările aferente caracterizării unui avantaj (punctul 7.2 din decizia atacată), care este prețul de piață în raport cu care a evaluat prima în cauză. În acest stadiu, Comisia nu examinează nici gajul acordat IVF cu titlu de contragaranție (a se vedea punctul 4 de mai sus). În general, Comisia se limitează la a efectua evaluarea situației financiare a reclamantei pentru a concluziona, având în vedere valoarea primei de garanție plătite IVF, că aceasta nu este conformă cu condițiile de piață.

128    În fața Tribunalului, Comisia explică în esență că în decizia atacată nu face o comparație între prima de garanție datorată și prețul de piață, ținând seama de situația reclamantei, care este o întreprindere aflată în dificultate. Cu alte cuvinte, ar exista o prezumție potrivit căreia prima de garanție nu este conformă cu condițiile de piață, din moment ce persoana creditată căreia i se acordă garanția sau în speță beneficiarul avantajului în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, este o întreprindere aflată în dificultate.

129    Or, astfel cum se amintește la punctul 126 de mai sus, punctul 3.2 litera (d) și punctul 4.2 din Comunicarea privind garanțiile prevăd verificarea prealabilă a existenței unui eventual preț de piață, în raport cu care să se compare termenii operațiunii în litigiu. În ceea ce privește în mod specific întreprinderile aflate în dificultate, Comisia distinge, la punctul 4.1 litera (a) din Comunicarea privind garanțiile, situația companiilor aflate în dificultate în funcție de riscul incapacității de plată al acestora care nu este uniform. Comunicarea menționată distinge astfel cazul în care există pentru o companie aflată în dificultate un garant de pe piață de cel în care este probabil ca acesta să nu existe. Prin urmare, este recunoscut faptul că poate exista un preț de piață inclusiv atunci când garanția este acordată unei întreprinderi aflate în dificultate.

130    În această privință, Tribunalul arată că Comisia indică, în considerentul (80) al deciziei atacate, că reclamanta „nu era[…] într‑o situație extrem de dificilă, în sensul punctului 2.2 și al punctului 4.1 litera (a) din Comunicarea […] privind garanțiile”, după ce a constatat, în considerentul (79), că aceasta „se afla în dificultate financiară în sensul punctului 10 litera (a) și al punctului 11 din Liniile directoare privind salvarea și restructurarea”. Astfel, Comisia și‑a însușit de asemenea interpretarea făcută la punctul 129 de mai sus a punctului 4.1 litera (a) din Comunicarea privind garanțiile în sensul că acesta tinde să distingă, printre întreprinderile aflate în dificultate potrivit Liniilor directoare privind salvarea și restructurarea, două subcategorii de întreprinderi în funcție de riscul incapacității lor de plată. Acest lucru este și mai vădit în versiunea spaniolă a deciziei atacate, singura versiune autentică, care menționează în considerentul (80) inexistența unei „situații de criză gravă” (situación de crisis grave), adjectivul „grav” calificând termenul de „criză” și distingând mai clar situația avută în vedere în considerentul (80) de cea avută în vedere în considerentul (79) al deciziei atacate, reținându‑se existența unei categorii de întreprinderi aflate în dificultate în sensul Liniilor directoare privind salvarea și restructurarea care nu sunt într‑o situație de criză gravă în sensul punctului 4.1 litera (a) din Comunicarea privind garanțiile.

131    În plus, contrar celor susținute de Comisie, din cuprinsul punctului 3.3 din Comunicarea privind garanțiile nu reiese că nu există un preț de piață pentru garanțiile acordate unei întreprinderi aflate în dificultate. Astfel, punctul menționat privește sistemul de evaluare simplificată care se aplică, prin excepție, întreprinderilor mici și mijlocii și se limitează la a preciza că nu este aplicabil companiilor al căror rating este CCC/Caa sau mai slab.

132    În consecință, presupunând că nicio instituție financiară nu ar deveni garant al unei întreprinderi aflate în dificultate și, prin urmare, că nicio primă corespunzătoare de referință a garanției nu era oferită pe piață, Comisia a încălcat Comunicarea privind garanțiile, care este obligatorie pentru aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2008, Germania și alții/Kronofrance, C‑75/05 P și C‑80/05 P, EU:C:2008:482, punctele 60 și 61 și jurisprudența citată). Pentru aceleași motive, aceasta nu și‑a respectat nici obligația de a efectua o apreciere globală, ținând seama de orice alt element relevant în speță, care să îi permită să stabilească dacă reclamanta nu ar fi obținut în mod evident facilități comparabile din partea unui operator privat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 73).

133    Odată arătată această eroare, trebuie să se constate că Comisia efectuează, în considerentul (93) al deciziei atacate, o analiză mai detaliată în cadrul cuantificării elementului de ajutor. Astfel, ea exclude existența unui preț de piață al unui credit similar negarantat (a se vedea punctul 126 de mai sus), „din cauza numărului limitat de analize ale unor operațiuni similare pe piață”, care nu „va oferi o comparație corespunzătoare”.

134    Reclamanta a contestat în cererea introductivă lipsa unei analize efectuate de Comisie cu privire la condițiile de piață în vederea stabilirii unui preț de piață al unui credit similar negarantat. În memoriul său în apărare, Comisia arată că, „contrar insinuărilor reclamantei, [ea] a concluzionat că garanțiile în cauză confereau un avantaj, după ce a realizat o comparație cu operațiuni efectuate în condițiile pieței, ceea ce se reflectă în mod clar în calcularea cuantumului ajutorului”, făcând trimitere la considerentul (93) litera (c) al deciziei atacate.

135    Trebuie să se arate în această privință că, în considerentul (93) litera (c) al deciziei atacate, Comisia aplică rata de referință aplicabilă în speță, definită în conformitate cu Comunicarea privind ratele de referință. Or, astfel cum se amintește la punctul 126 de mai sus, utilizarea ratei de referință constituie o metodă implicită, în lipsa unui preț de piață identificat pe baza unor operațiuni similare. Prin urmare, Comisia nu se poate întemeia pe aplicarea acestei metode în cadrul calculării cuantumului ajutorului pentru a argumenta faptul că a realizat efectiv o comparație a operațiunii în litigiu cu operațiuni efectuate în condiții de piață.

136    Tribunalul a interogat totuși Comisia, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, pentru a cunoaște natura și întinderea investigațiilor desfășurate de aceasta pentru a ajunge la concluzia sa referitoare la lipsa unui preț de piață al unui credit similar negarantat. În răspuns, Comisia s‑a limitat la a arăta că nicio informație referitoare la rata dobânzii pentru împrumuturi acordate în situații similare nu a fost furnizată în cursul investigației, fără să prezinte indicații cu privire la măsurile de investigare eventual adoptate.

137    Trebuie amintit că sarcina probei îndeplinirii condițiilor de aplicare a criteriului operatorului privat – care se aplică în speță – revine Comisiei, care are obligația de a solicita în cursul procedurii administrative toate informațiile relevante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctele 33 și 34, și Hotărârea din 20 septembrie 2017, Comisia/Frucona Košice, C‑300/16 P, EU:C:2017:706, punctul 24). În această privință, Comisia nu poate invoca caracterul fragmentar al informațiilor care i‑au fost transmise în cursul procedurii administrative pentru a‑și justifica decizia, în măsura în care nu a exercitat toate competențele de care dispune pentru a obține informațiile necesare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 aprilie 1994, Germania și Pleuger Worthington/Comisia, C‑324/90 și C‑342/90, EU:C:1994:129, punctul 29). Acest lucru este valabil cu atât mai mult în cazul în care decizia atacată nu este întemeiată pe o neprezentare a unor elemente care au fost solicitate de Comisie statului membru în cauză, ci pe constatarea că un operator privat nu s‑ar fi comportat la fel ca autoritățile respectivului stat membru, constatare care presupune că Comisia a dispus de toate elementele relevante necesare pentru elaborarea deciziei sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2013, Comisia/Buczek Automotive, C‑405/11 P, nepublicată, EU:C:2013:186, punctul 35).

138    În speță, Tribunalul deduce din răspunsurile date de Comisie, în memoriul său în apărare și ulterior în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, că, în cursul procedurii administrative, aceasta nu a solicitat Regatului Spaniei sau altor surse informații referitoare la existența unor împrumuturi similare cu împrumuturile subiacente operațiunii în litigiu. Prin urmare, Comisia nu se putea întemeia pe o neprezentare a elementelor solicitate de aceasta pentru a trage concluzia, în considerentul (93) al deciziei atacate, că exista doar un „număr[…] limitat de analize ale unor operațiuni similare pe piață” care nu „ofer[ea] o comparație corespunzătoare”.

139    Pe de altă parte, Comisia nu menționează niciun alt element obținut în cursul procedurii administrative care să susțină concluzia sa referitoare la lipsa unor operațiuni comparabile.

140    Prin urmare, concluzia în cauză formulată de Comisie în considerentul (93) al deciziei atacate nu este susținută corespunzător cerințelor legale.

141    Având în vedere ceea ce precedă, trebuie admis al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întrucât aprecierea efectuată de Comisie cu privire la existența unui avantaj este afectată de erori vădite în măsura în care, în primul rând, ea nu a ținut seama de situația Fundación Elche, în al doilea rând, ea nu a ținut seama de ipoteca acordată de aceasta din urmă cu titlu de contragaranție, în al treilea rând, ea nu a ținut seama de recapitalizarea reclamantei în scopul aprecierii valorii acțiunilor gajate în favoarea IVF, în al patrulea rând, ea a prezumat că nicio instituție financiară nu ar deveni garant al unei întreprinderi aflate în dificultate și, prin urmare, că nicio primă corespunzătoare de referință a garanției nu era oferită pe piață și, în al cincilea rând, ea nu a susținut în mod corespunzător concluzia sa referitoare la insuficiența unor operațiuni comparabile pentru stabilirea prețului de piață al unui credit similar negarantat.

142    În consecință, trebuie să se pronunțe anularea deciziei atacate în ceea ce o privește pe reclamantă, fără să fie necesară examinarea restului argumentelor și al motivelor invocate în susținerea prezentei acțiuni.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

143    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de reclamantă, inclusiv a celor aferente procedurii de măsuri provizorii, conform concluziilor acesteia din urmă.

144    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia (UE) 2017/365 a Comisiei din 4 iulie 2016 privind ajutorul de stat SA.36387 (2013/C) (ex 2013/NN) (ex 2013/CP) pus în aplicare de Spania pentru Valencia Club de Fútbol, SAD, Hércules Club de Fútbol, SAD, și Elche Club de Fútbol, SAD, în ceea ce privește Elche Club de Fútbol, SAD.

2)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Elche Club de Fútbol, inclusiv pe cele aferente procedurii de măsuri provizorii.

3)      Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Kanninen

Schwarcz

Iliopoulos

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 martie 2020.

Semnături


*      Limba de procedură: spaniola.