CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

VERICA Trstenjak

prezentate la 3 iulie 2008(1)

Cauza C‑113/07 P

SELEX Sistemi Integrati SpA

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

și a

Eurocontrol

„Recurs – Dreptul concurenței – Articolul 82 CE – Noțiunea de întreprindere – Activitate economică – Pretins abuz de poziție dominantă săvârșit de Eurocontrol – Plângere – Respingere – Statut procedural al intervenientului – Substituire a motivării”

Cuprins

I –   Introducere

II – Cadrul juridic

A –   Textele fondatoare ale Eurocontrol

B –   Dreptul comunitar

III – Situația de fapt și procedura

A –   Situația de fapt din acțiunea principală

B –   Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

C –   Procedura în fața Curții și concluziile părților

IV – Cu privire la recurs

A –   Considerații introductive

1.     Calificarea drept întreprindere a Eurocontrol în sensul articolului 82 CE

2.     Structura motivelor de recurs

B –   Excepția de imunitate ridicată de Eurocontrol în calitate de intervenientă

C –   Examinarea motivelor

1.     Cu privire la motivele cu caracter procedural

a)     Încălcarea articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului constând în admiterea Eurocontrol în calitate de intervenientă

b)     Cu privire la încălcarea articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului constând în denaturarea faptelor pe care s‑a întemeiat respingerea ca inadmisibile a motivelor noi prezentate de recurentă

c)     Încălcarea articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului ca urmare a neluării în considerare a comportamentului Comisiei printre împrejurările pe care s‑a întemeiat decizia de a declara inadmisibile motivele noi invocate de recurentă.

d)     Încălcarea articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului ca urmare a neadoptării unei ordonanțe privind cererea de măsuri de cercetare judecătorească.

2.     Cu privire la fond

a)     Cu privire la activitatea Eurocontrol de asistență în favoarea administrațiilor naționale

i)     Cererea de substituire a motivării prezentată de Comisie

–       Sensul cererii Comisiei

–       Examinarea sugestiei Comisiei

ii)   Denaturarea conținutului deciziei în litigiu

iii) Caracterul contradictoriu al motivării întrucât hotărârea nu a anulat decizia în litigiu, deși a admis primul motiv

iv)   Caracterul contradictoriu al motivării întrucât Tribunalul a substituit motivarea reținută de Comisie în decizia în litigiu prin propria sa motivare

v)     Încălcarea jurisprudenței constante a instanțelor comunitare privind limitele controlului jurisdicțional

vi)   Eroarea de apreciere privind o încălcare a articolului 82 CE

b)     Cu privire la activitatea de standardizare a Eurocontrol

i)     Cu privire la cererea de substituire a motivării prezentată de Comisie

–       Argumentele părților

–       Apreciere juridică

ii)   Denaturarea conținutului deciziei în litigiu

iii) Adoptarea unei definiții a activității economice contrare celei elaborate de jurisprudența instanțelor comunitare

iv)   Interpretarea și aplicarea eronate a jurisprudenței instanțelor comunitare în domeniul prestațiilor cu caracter social

v)     Încălcarea obligației de motivare

c)     Cu privire la activitatea de cercetare și dezvoltare exercitată de Eurocontrol

i)     Denaturarea deciziei în litigiu

ii)   Adoptarea unei definiții a activității economice contrare celei elaborate de jurisprudența instanțelor comunitare

iii) Denaturarea mijloacelor de probă prezentate de recurentă în ceea ce privește caracterul economic al gestiunii drepturilor de proprietate intelectuală de către Eurocontrol

V –   Concluziile examinării

VI – Cu privire la cheltuielile de judecată

VII – Concluzie

I –    Introducere

1.        În prezenta cauză, Curtea de Justiție a Comunităților Europene trebuie să se pronunțe cu privire la un recurs formulat de societatea SELEX Sistemi Integrati SpA (fostă Alenia Marconi Systems SpA) împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 12 decembrie 2006, pronunțată în cauza SELEX Sistemi Integrati/Comisia(2).

2.        Recurenta, reclamantă în primă instanță (denumită în continuare „recurenta”), solicită anularea acestei hotărâri, în care Tribunalul a validat Decizia Comisiei din 12 februarie 2004 (denumită în continuare „decizia în litigiu”), prin care s‑a refuzat, în esență, calificarea drept întreprindere a Organizației Europene pentru Siguranța Navigației Aeriene (Eurocontrol) și prin care s‑a refuzat calificarea acțiunilor acesteia drept abuz de poziție dominantă în sensul articolului 82 CE, acestea fiind considerate legale, și, prin urmare, s‑a respins acțiunea având ca obiect anularea și/sau modificarea acestei decizii.

II – Cadrul juridic

A –    Textele fondatoare ale Eurocontrol

3.        Eurocontrol, organizație internațională cu atribuții regionale în domeniul traficului aerian, a fost creată de diverse state europene, membre(3) ale Comunității Europene și alte state, prin intermediul Convenției internaționale din 13 decembrie 1960 de cooperare pentru siguranța navigației aeriene (denumită în continuare „convenția”), care a fost modificată în mai multe rânduri și reformulată prin Protocolul din 27 iunie 1997. Aceasta viza consolidarea cooperării dintre statele contractante în domeniul securității navigației aeriene și dezvoltarea activităților comune în materie de armonizare și de unificare în vederea instituirii unui sistem uniform de gestiune a navigației aeriene, Air traffic management (denumit în continuare „ATM”). Deși convenția nu a intrat încă în vigoare în mod formal, întrucât nu a fost ratificată de toate statele contractante, dispozițiile acesteia sunt aplicate cu titlu provizoriu din 1998, în temeiul unei decizii a Comisiei permanente din decembrie 1997. Republica Italiană a aderat la Eurocontrol la 1 aprilie 1996. În 2002, Comunitatea și statele sale membre au semnat un Protocol de aderare a Comunității Europene la Eurocontrol, care nu a intrat încă în vigoare. Comunitatea a decis aprobarea acestui protocol prin Decizia 2004/636/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Protocolului de aderare a Comunității Europene la Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene(4). Începând din 2003, anumite dispoziții ale acestui protocol sunt aplicate cu titlu provizoriu, în așteptarea ratificării de către toate părțile contractante.

B –    Dreptul comunitar

4.        În conformitate cu articolul 82 CE, este incompatibilă cu piața comună și interzisă, în măsura în care ar putea aduce atingere comerțului dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia.

5.        Prin Directiva 93/65/CEE a Consiliului din 19 iulie 1993 privind definirea și utilizarea de specificații tehnice compatibile pentru achiziționarea de echipamente și sisteme de gestionare a traficului aerian(5), modificată prin Directiva 97/15/CE a Comisiei din 25 martie 1997 (denumită în continuare „Directiva 93/65”)(6), Consiliul Uniunii Europene a prevăzut adoptarea unor specificații tehnice în domeniul gestiunii traficului aerian pe baza specificațiilor tehnice corespunzătoare stabilite de Eurocontrol.

6.        Articolele 1-5 din Directiva 93/65 sunt redactate astfel:

„Articolul 1

Prezenta directivă se aplică la definirea și folosirea specificațiilor tehnice compatibile pentru achiziționarea de echipamente și sisteme de gestionare a traficului aerian, în special la:

–        sistemele de comunicații;

–        sistemele de supraveghere;

–        sistemele care furnizează asistență automată în controlul traficului aerian și

–        sistemele de navigație.

Articolul 2

În sensul prezentei directive:

(a)   „specificație tehnică” înseamnă cerințele tehnice incluse, în special, în documentele de licitație care definesc caracteristicile unei piese, ale unui material, produs sau achiziție și care fac posibilă descrierea piesei, a materialului, produsului sau achiziției în mod obiectiv astfel încât să arate utilizarea pentru care este destinat de către entitatea contractantă. Aceste prescripții tehnice pot include calitatea, performanța, siguranța și dimensiunile, precum și cerințele referitoare la material, produs sau achiziție în ceea ce privește asigurarea calității, terminologia, simbolurile, testele și metodele de testare, marcarea și etichetarea;

(b)   „standard” înseamnă o specificație tehnică aprobată de un organism de standardizare recunoscut pentru aplicarea repetată sau continuă, condiție care, în principiu, nu este obligatorie;

(c)   „standard Eurocontrol” înseamnă elementele obligatorii ale specificațiilor Eurocontrol pentru caracteristici fizice, configurație, material, performanță, personal sau procedură, aplicarea lor unitară fiind recunoscută ca esențială pentru punerea în aplicare a unui sistem integrat de servicii de trafic aerian (ATS) (elementele obligatorii fac parte dintr‑un document de standard Eurocontrol).

Articolul 3

(1)    Comisia, în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 6, identifică și adoptă standardele Eurocontrol și modificările ulterioare ale acestora, în special cele referitoare la domeniile cuprinse în lista din anexa I, care devin obligatorii în conformitate cu legislația comunitară. Comisia publică trimiterile tuturor specificațiilor tehnice devenite astfel obligatorii în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

(2)    Pentru a se asigura că anexa I, care cuprinde standardele Eurocontrol ce urmează a fi produse, este cât se poate de completă, Comisia, urmând procedura prevăzută la articolul 6 și după consultarea Eurocontrol, poate să modifice, dacă este cazul, anexa I în conformitate cu modificările efectuate de Eurocontrol.

[…]

Articolul 4

Pentru a completa, unde este necesar, procesul de punere în aplicare a standardelor Eurocontrol, Comisia poate da mandate de standardizare organismelor de standardizare europene în conformitate cu Directiva 83/189/CEE și după consultarea Eurocontrol.

Articolul 5

(1)    Fără a aduce atingere Directivelor 77/62/CEE și 90/531/CEE, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că în documentele cu caracter general sau în specificațiile legate de fiecare contract, entitățile civile de adjudecare definite în anexa II fac referire la specificațiile adoptate în conformitate cu prezenta directivă atunci când achiziționează echipament pentru navigație aeriană.

(2)    Pentru a se asigura că anexa II este cât se poate de completă, statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare adusă listelor lor. Comisia modifică anexa II în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 6.” [traducere neoficială]

III – Situația de fapt și procedura

A –    Situația de fapt din acțiunea principală

7.        Recurenta își exercită activitatea începând cu 1961 în domeniul gestiunii traficului aerian. La 28 octombrie 1997, aceasta a depus o plângere la Comisie în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, primul regulament de aplicare a articolelor [81] și [82] din tratat(7), atrăgând atenția Comisiei asupra încălcării normelor dreptului concurenței de care Eurocontrol s‑ar fi făcut vinovată în exercitarea funcțiilor sale de standardizare în ceea ce privește echipamentele și sistemele de gestiune a traficului aerian (denumită în continuare „plângerea”).

8.        În plângerea sa, recurenta a invocat un abuz de poziție dominantă săvârșit de Eurocontrol. Aceasta susținea, în special, că ar fi fost denaturată concurența ca urmare a exploatării drepturilor de proprietate intelectuală rezultate din contractele de dezvoltare și de achiziționare de prototipuri încheiate de Eurocontrol și ca urmare a activităților de asistență furnizate de Eurocontrol, la cerere, administrațiilor naționale.

9.        Prin scrisoarea din 12 februarie 2004, Comisia a respins plângerea pentru motivul că activitățile care făceau obiectul acestei plângeri nu ar fi fost de natură economică și că, prin urmare, Eurocontrol nu ar putea fi calificată drept întreprindere în sensul articolului 82 CE. Aceasta a adăugat că, deși puteau fi considerate activități de întreprindere, aceste activități nu erau contrare articolului 82 CE.

B –    Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

10.      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 23 aprilie 2004, recurenta a introdus o acțiune împotriva Comisiei și a solicitat anularea și/sau modificarea deciziei în litigiu, precum și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

11.      În memoriul în apărare din 23 iulie 2004, Comisia a solicitat respingerea acțiunii și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

12.      Prin memoriul din 1 septembrie 2004, depus la grefa Tribunalului la 2 septembrie 2004, Eurocontrol a solicitat să i se permită să intervină în procedură în susținerea Comisiei. Prin Ordonanța din 25 octombrie 2004, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis intervenția Eurocontrol în procedură, în temeiul articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

13.      Prin memoriul din 25 februarie 2005, recurenta a solicitat obligarea Comisiei, în cadrul activității de cercetare judecătorească, să prezinte Tribunalului o scrisoare din 3 noiembrie 1998, precum și toate celelalte documente ale serviciilor acesteia întocmite în cursul procedurii administrative, anchetele tehnice, eventualele schimburi de corespondență intervenite între serviciile acesteia și Eurocontrol, precum și toate documentele furnizate de aceasta din urmă. Prin scrisoarea din 11 martie 2005, ajunsă la destinație la 18 martie 2005, Comisia a prezentat scrisoarea din 3 noiembrie 1998. Aceasta a susținut că nu dispunea de alte documente relevante pentru dosarul din prezenta cauză.

14.      Prin actul din 27 aprilie 2005, recurenta a prezentat o cerere prin care solicita, în cadrul măsurilor de cercetare judecătorească referitoare la probă, să se dispună audierea martorilor și prezentarea unor documente de către Comisie.

15.      Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea și a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată.

C –    Procedura în fața Curții și concluziile părților

16.      Recurenta a formulat prezentul recurs prin memoriul din 23 februarie 2007, înscris în registrul grefei Curții la 27 februarie 2007. Aceasta solicită Curții:

–        anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din 12 decembrie 2006 în cauza T‑155/04 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la fond în lumina indicațiilor furnizate de Curte;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului și cauzei T‑155/04.

17.      Comisia și Eurocontrol, în calitate de intervenientă, au depus memorii în răspuns la 29 mai și, respectiv, la 1 iunie 2007. Acestea solicită Curții:

–        respingerea recursului ca fiind total nefondat și parțial inadmisibil, dacă este cazul în temeiul unei modificări parțiale a motivării hotărârii din primă instanță;

–        obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În replica din 29 iulie 2007, recurenta a clarificat pretențiile formulate astfel:

–        declararea ca inadmisibilă a excepției de imunitate ridicate de Eurocontrol;

–        respingerea cererii formulate de Comisie de substituire a motivării în hotărârea din primă instanță;

–        admiterea recursului, anularea hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din 12 decembrie 2006 în cauza T‑155/04 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la fond în lumina indicațiilor care îi vor fi furnizate de Curte.

18.      În duplicile din 12 și, respectiv, din 9 octombrie 2007, Comisia și Eurocontrol și‑au menținut concluziile.

19.      La finalul procedurii scrise, la 8 mai 2008, s‑a desfășurat o ședință în cursul căreia au fost ascultate observațiile părților.

IV – Cu privire la recurs

A –    Considerații introductive

1.      Calificarea drept întreprindere a Eurocontrol în sensul articolului 82 CE

20.      Curtea este chemată, pentru prima dată de la Hotărârea din 19 ianuarie 1994 pronunțată în cauza C‑364/92, SAT Fluggesellschaft(8), să se pronunțe cu privire la întrebarea dacă Eurocontrol constituie o „întreprindere” în sensul articolului 82 CE. În temeiul unei jurisprudențe constante(9) a Curții, noțiunea de întreprindere cuprinde, în dreptul comunitar al concurenței, orice entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare.

21.      În hotărârea citată anterior, Curtea a cercetat mai întâi dacă diferitele domenii de activitate ale Eurocontrol pot fi disociate de prerogativele de autoritate publică ale acesteia, printre care în primul rând controlul traficului aerian(10), apoi a ridicat problema, în al doilea rând, dacă aceste activități au un caracter economic(11). Cu această ocazie, Curtea s‑a pronunțat în sensul că Eurocontrol efectuează misiuni de interes general pentru statele contractante, contribuind la menținerea și la ameliorarea siguranței navigației aeriene(12). Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia că, luate în ansamblu, activitățile Eurocontrol, prin natura lor, prin obiectul acestora și prin normele pe care trebuie să le respecte, au legătură cu exercitarea de prerogative privind controlul și poliția spațiului aerian, care sunt în mod specific prerogative de autoritate publică. Curtea a dedus de aici că aceste activități nu prezintă un caracter economic care să justifice aplicarea normelor privind concurența din Tratatul CE(13).

22.      Calificarea drept „întreprindere” în sensul articolului 82 CE presupune totuși, în prealabil și în mod logic, ca dispozițiile dreptului comunitar să fie opozabile Eurocontrol. În calitatea sa de intervenientă în susținerea Comisiei în prezenta cauză, Eurocontrol contestă acest lucru, întrucât invocă în mod expres imunitatea sa de drept internațional public, întemeiată pe statutul său de organizație internațională. În acest context, ne‑am putea întreba în ce măsură este obligată instanța comunitară să ia în considerare din oficiu imunitatea unei părți în cadrul examinării admisibilității unei proceduri.

2.      Structura motivelor de recurs

23.      Aceste întrebări formează cadrul tematic al prezentei cauze. Recurenta își întemeiază cererile pe o serie de neregularități juridice, atât procedurale, cât și materiale. Aceasta invocă în total șaisprezece motive de recurs împotriva hotărârii atacate; criticile sale de drept material pot fi clasate în trei categorii corespunzătoare diferitelor domenii de activitate ale Eurocontrol: activitatea Eurocontrol de asistență în favoarea administrațiilor naționale, activitatea sa de standardizare și, în sfârșit, activitățile sale în domeniul cercetării și dezvoltării.

24.      Pentru mai multă claritate, vom analiza aceste motive de recurs succesiv și în cadrul contextului tematic al fiecăruia.

B –    Excepția de imunitate ridicată de Eurocontrol în calitate de intervenientă

25.      Trebuie totuși examinată, în prealabil, inadmisibilitatea acțiunii în fața instanțelor comunitare, invocată de Eurocontrol ca urmare a imunității sale. Într‑adevăr, Eurocontrol consideră că imunitatea sa în raport cu instanța comunitară ar trebui examinată din oficiu. Eurocontrol reia, astfel, argumentația pe care a prezentat‑o în primă instanță.

26.      Poziția acesteia se întemeiază în esență pe ideea că este o organizație internațională care numără de asemenea printre membrii săi alte state decât cele din Comunitatea Europeană, a căror ordine juridică se distinge de asemenea de dreptul Comunității Europene, astfel încât, în conformitate cu principiul general par in parem non habet imperium, aceasta din urmă nu ar fi competentă să îi impună propriile norme.

27.      Eurocontrol arată, de asemenea, că un Protocol de aderare la Eurocontrol a fost semnat de Comunitate, astfel încât, în temeiul principiului bunei‑credințe consacrat la articolul 18 din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor, aceasta ar trebui să se abțină de la orice act care ar putea lipsi acest protocol de aderare de obiect și de scop. Aceeași soluție ar decurge din dreptul internațional cutumiar, care o protejează integral, cel puțin în ceea ce privește toate activitățile avute în vedere în prezenta cauză.

28.      Considerăm că este imperativ să amintim că Eurocontrol a participat inițial în prezenta cauză în calitate de intervenientă și că statutul său actual în procedura în fața Curții este același. În conformitate cu principiul înscris la articolul 93 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Curții, în cadrul unui recurs, intervenientul trebuie să ia procedura în starea în care se află în momentul intervenției sale.

29.      Este adevărat că intervenientului îi este recunoscut, ca atare, un statut special, întrucât, odată admisă intervenția sa, acesta are posibilitatea, în conformitate cu articolul 93 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, să depună un memoriu în intervenție care să cuprindă concluziile, motivele și argumentele și, dacă este cazul, probele propuse. Nu este mai puțin adevărat că dreptul acestuia de a prezenta concluzii în procedură este limitat în conformitate cu funcția sa, întrucât concluziile acestuia trebuie să aibă ca obiect, potrivit articolului 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție, numai susținerea concluziilor uneia dintre părțile principale. Prin urmare, intervenientul nu poate prezenta, în cadrul intervenției sale, concluzii având un conținut propriu și independent de concluziile părții principale sau care modifică obiectul litigiului. Intervenientului nu îi este permis nici să modifice cadrul litigiului delimitat de actul introductiv de instanță prin prezentarea unor motive noi(14). Intervenientului nu îi este permis în primul rând să ridice o excepție de inadmisibilitate care nu a fost invocată de pârât în concluziile prezentate(15).

30.      Astfel cum a observat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 42 din hotărârea atacată, excepția de imunitate invocată de Eurocontrol modifică în mod considerabil cadrul litigiului. O astfel de poziție nu vizează susținerea concluziilor Comisiei, care urmăreau, în procedura în primă instanță, respingerea acțiunii în anulare formulate împotriva deciziei în litigiu și care vizează, în cadrul procedurii în fața Curții, respingerea recursului. Dimpotrivă, rezultatul ar fi chiar contrar. Într‑adevăr, dacă s‑ar considera că teza susținută de Eurocontrol este admisibilă în prezenta cauză, ar trebui, astfel cum arată recurenta, să se concluzioneze în mod necesar că decizia Comisiei atacată de recurentă a fost adoptată cu încălcarea pretinsei imunități a Eurocontrol și că, prin urmare, aceasta este nelegală.

31.      În continuare, trebuie observat că problema imunității nu a fost niciodată invocată de Comisie ca mijloc de apărare(16). Comisia și recurenta sunt de acord asupra acestui aspect. Într‑adevăr, reiese din argumentația Comisiei că, atunci când a adoptat decizia în litigiu întemeindu‑se pe Hotărârea SAT Fluggesellschaft, pe concluziile prezentate de avocatul general Tesauro în aceeași cauză, precum și pe Hotărârea Höfner și Elser(17), Comisia a admis că, în principiu, normele de concurență din dreptul comunitar se aplică organizațiilor internaționale în măsura în care acestea exercită o activitate economică(18). Comisia a refuzat să aplice Eurocontrol articolul 82 CE doar din cauza faptului că aceasta nu exercita o activitate economică, și nu din cauza imunității invocate.

32.      Argumentul prezentat de Eurocontrol, potrivit căruia imunitatea ar constitui un aspect pe care instanța comunitară trebuie să îl examineze din oficiu, nu schimbă nimic în ceea ce privește această apreciere. Astfel cum însăși Eurocontrol admite(19), niciun element din jurisprudența Curții nu permite să se concluzioneze în acest sens. În plus, afirmațiile Eurocontrol cu privire la întinderea imunității sale nu au legătură cu prezenta procedură, care privește exclusiv problema admiterii sau a respingerii unui recurs(20).

33.      Întrucât Eurocontrol, în calitatea sa de intervenientă în susținerea Comisiei, modifică obiectul litigiului atunci când invocă necompetența Curții de a se pronunța în această cauză ca urmare a imunității sale și astfel nu susține concluziile Comisiei, acest argument trebuie să fie considerat inadmisibil și să fie respins.

C –    Examinarea motivelor

1.      Cu privire la motivele cu caracter procedural

34.      Recurenta reproșează Tribunalului următoarele vicii de procedură:

–        încălcarea articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pentru că a permis Eurocontrol să primească notificarea actelor de procedură și să depună un memoriu scris;

–        încălcarea articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ca urmare a denaturării faptelor pe care s‑a întemeiat decizia de a declara inadmisibile motivele noi invocate de recurentă;

–        încălcarea articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ca urmare a neluării în considerare a comportamentului Comisiei în împrejurările pe care s‑a întemeiat decizia de a declara inadmisibile motivele noi invocate de recurentă;

–        încălcarea articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ca urmare a neadoptării unei ordonanțe privind cererea de măsuri de cercetare judecătorească.

a)      Încălcarea articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului constând în admiterea Eurocontrol în calitate de intervenientă

Recurenta invocă mai întâi o încălcare a articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, deoarece s‑a permis Eurocontrol să primească notificarea actelor de procedură și să depună un memoriu scris în această cauză, cu toate că cererea de intervenție a acesteia a ajuns după expirarea termenului de șase săptămâni prevăzut la articolul 115 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Recurenta amintește că normele procedurale au caracter imperativ și adaugă că Tribunalul nu se poate întemeia pe articolul 64 din Regulamentul de procedură pentru a eluda termenele de decădere în dreptul procedural.

35.      Trebuie răspuns la aceasta că, având în vedere obiectivele măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Tribunalul trebuie să dispună în mod necesar de o vastă putere de apreciere în exercitarea competențelor conferite de articolul 64 alineatul (2). Pentru a se putea concluziona în sensul unei încălcări a normelor de procedură, ar fi trebuit ca recurenta să demonstreze că Tribunalul și‑a exercitat competențele în mod exclusiv sau, în orice caz, în principal în alte scopuri(21). Or, recurenta nu a invocat nimic în acest sens.

36.      Independent de aceasta, recurenta ar fi trebuit să demonstreze în ce fel ar fi adus atingere intereselor sale o eventuală încălcare a Regulamentului de procedură al Tribunalului cauzată de o admitere tardivă a Eurocontrol în calitate de intervenientă. Într‑adevăr, potrivit articolului 58 din Statutul Curții, un recurs nu poate fi întemeiat decât pe o eroare de drept care aduce atingere intereselor recurentului. Or, recurenta nu a furnizat niciodată o astfel de probă. Mai exact, nu vedem în ce mod participarea Eurocontrol ca intervenientă ar fi putut schimba în vreun fel oarecare rezultatul procedurii, din moment ce Tribunalul nu a admis cererea acesteia vizând recunoașterea imunității sale și s‑a pronunțat în sensul că această cerere este inadmisibilă.

37.      Prin urmare, acest motiv trebuie respins.

b)      Cu privire la încălcarea articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului constând în denaturarea faptelor pe care s‑a întemeiat respingerea ca inadmisibile a motivelor noi prezentate de recurentă

38.      Recurenta invocă de asemenea o încălcare a articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pentru motivul că acesta a considerat inadmisibile motivele noi prezentate de recurentă întemeiate pe scrisoarea din 3 noiembrie 1998 pe care a prezentat‑o Comisia în cursul procedurii. Tribunalul ar fi denaturat conținutul unei scrisori a Comisiei adresate recurentei.

39.      Trebuie constatat că argumentul recurentei privește în mod vădit un fapt deja examinat de către Tribunal în cadrul procedurii în primă instanță. Având în vedere explicațiile extinse și detaliate ale recurentei cu privire la schimburile de scrisori intervenite între aceasta și Comisie înainte și în timpul procedurii scrise din primă instanță, considerăm necesar să reamintim că recursul adresat Curții este limitat la chestiuni de drept, potrivit articolului 225 alineatul (1) al doilea paragraf CE. Articolul 58 din Statutul Curții de Justiție precizează că recursul poate fi întemeiat pe motive de lipsă de competență a Tribunalului, de nerespectare a procedurii în fața Tribunalului, precum și de încălcare a dreptului comunitar de către Tribunal.

40.      Astfel, pentru a aprecia dacă un motiv este admisibil în cadrul recursului, trebuie avut în vedere că scopul acestei căi de atac este reprezentat de verificarea aplicării normelor juridice de către Tribunal și în niciun caz de repetarea procesului din primă instanță. În plus, aprecierea situației de fapt este în principiu rezervată Tribunalului(22), iar Curtea nu o poate controla decât în măsura în care inexactitatea materială a acestor constatări ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar(23). Din moment ce probele au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale de drept și normele de procedură aplicabile în domeniul sarcinii și al administrării probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor ce i‑au fost prezentate(24).

41.      Totuși, nu vedem în ce ar consta eroarea de drept în acest caz precis. Astfel cum a observat Tribunalul la punctul 36 din hotărârea atacată, scrisoarea directorului Eurocontrol din 2 iulie 1999 nu conținea mai multe elemente decât scrisoarea Comisiei din 12 noiembrie 1998. Acesta este motivul pentru care recurenta nu putea invoca această scrisoare din 2 iulie 1999 ca element de fapt care ar fi apărut abia în cursul procedurii. Prin urmare, în mod întemeiat a statuat Tribunalul că acest motiv este tardiv și l‑a respins ca inadmisibil.

42.      În consecință, acest motiv trebuie de asemenea respins.

c)      Încălcarea articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului ca urmare a neluării în considerare a comportamentului Comisiei printre împrejurările pe care s‑a întemeiat decizia de a declara inadmisibile motivele noi invocate de recurentă.

43.      Prin acest motiv de recurs, recurenta susține că Tribunalul ar fi respins motivele noi menționate mai sus fără a ține seama de comportamentul Comisiei în cursul procedurii administrative și judiciare. Într‑adevăr, recurenta susține că invocarea acestui motiv își are originea în refuzul Comisiei de a prezenta documentele în cauză, în principal scrisoarea din 3 noiembrie 1998. Aceste documente nu ar fi fost disponibile decât într‑un stadiu deja avansat al procedurii, astfel încât recurenta nu ar fi fost în măsură să ia cunoștință de acestea și să invoce o serie de motive noi decât la acel moment.

44.      Trebuie răspuns la aceasta că, aparent, recurenta nu a invocat niciodată, în niciun moment din cadrul procedurii în primă instanță, încălcarea unei eventuale obligații de a prezenta aceste documente. Prin urmare, trebuie să se considere că acesta este un motiv nou, care trebuie respins ca inadmisibil, întrucât articolul 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii.

45.      Întrucât această condiție procedurală nu este îndeplinită în speță, acest motiv trebuie de asemenea respins.

d)      Încălcarea articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului ca urmare a neadoptării unei ordonanțe privind cererea de măsuri de cercetare judecătorească.

46.      Recurenta invocă de asemenea o încălcare a articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului care ar rezulta, în opinia acesteia, din decizia Tribunalului de a respinge cererea de măsuri de cercetare judecătorească prezentată în cererea introductivă de instanță și în memoriul din 27 aprilie 2005 în cadrul hotărârii, iar nu prin ordonanță. Potrivit recurentei, respingerea cererilor de măsuri de cercetare judecătorească printr‑o hotărâre prin care se finalizează judecata are drept consecință lipsirea părților de posibilitatea de a se întemeia pe instrumente pe care dreptul procedural le pune la dispoziția acestora, și anume posibilitatea de a-și susține cererile în temeiul unor argumente mai noi și mai convingătoare.

47.      Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, acest argument al recurentei este contradictoriu, având în vedere că aceasta admite în mod expres la punctul 56 din recurs, referindu‑se la jurisprudența instanțelor comunitare, faptul că Tribunalul se bucură de o vastă putere de apreciere în ceea ce privește aplicarea articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Într‑adevăr, reiese din Ordonanța Curții din 12 ianuarie 2006 pronunțată în cauza C‑162/05 P, Entorn/Comisia(25), citată de recurenta însăși, că nici o decizie sub forma unei ordonanțe, nici ascultarea părților nu sunt necesare în cazul în care Tribunalul nu consideră utilă cererea de administrare a probei prezentată de una dintre părți.

48.      Acesta a fost cazul în procedura în primă instanță, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 132 și 133 din hotărârea atacată. Tribunalul a constatat că cererile de măsuri de cercetare judecătorească prezentate au fost respinse deoarece acesta s‑a putut pronunța în mod util pe baza concluziilor și a argumentațiilor dezvoltate în cursul atât al procedurii scrise, cât și al celei orale și având în vedere documentele prezentate. Cu alte cuvinte, Tribunalul nu a considerat utilă cererea de măsuri de cercetare judecătorească prezentată de recurentă.

49.      Pe de altă parte, trebuie observat că recurenta nu critică exactitatea materială, ci doar forma în care a fost adoptată decizia în litigiu. Prin urmare, nu vedem în ce mod ar fi putut fi încălcate drepturile recurentei.

50.      Prin urmare, acest motiv trebuie de asemenea respins.

2.      Cu privire la fond

a)      Cu privire la activitatea Eurocontrol de asistență în favoarea administrațiilor naționale

51.      În ceea ce privește erorile de drept referitoare la aplicabilitatea articolului 82 CE în privința activității de asistență în favoarea administrațiilor naționale exercitată de Eurocontrol, recurenta invocă:

–        o denaturare a conținutului deciziei în litigiu;

–        caracterul contradictoriu al motivării, decizia în litigiu nefiind anulată, cu toate că primul motiv de recurs a fost admis;

–        caracterul contradictoriu al motivării, Tribunalul substituind motivarea utilizată de Comisie în decizia în litigiu prin propria motivare;

–        încălcarea jurisprudenței comunitare consacrate în materia limitelor controlului jurisdicțional;

–        eroarea vădită de apreciere în ceea ce privește încălcarea articolului 82 CE.

52.      În ceea ce o privește, Comisia critică motivarea hotărârii atacate și solicită, prin urmare, substituirea acestei motivări prin motive noi.

i)      Cererea de substituire a motivării prezentată de Comisie

53.      În cazul în care cererea Comisiei de substituire a motivării s‑ar dovedi întemeiată, nu ar putea fi exclusă posibilitatea ca acest fapt să influențeze aprecierea celorlalte motive. Prin urmare, din considerente sistematice, trebuie examinată mai întâi cererea Comisiei, înainte de a analiza motivele invocate de recurentă.

–       Sensul cererii Comisiei

54.      Trebuie arătat mai întâi că cererea de substituire a motivării privește motivele principale ale hotărârii. Prin urmare, se pune întrebarea dacă această cerere trebuie considerată, din punct de vedere procesual, un recurs incident al Comisiei. Calificarea unui argument drept recurs incident presupune, în conformitate cu articolul 117 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, ca partea care îl invocă să urmărească anularea, în tot sau în parte, a hotărârii atacate pentru un motiv care nu a fost invocat în cererea de recurs. Pentru a stabili dacă ne regăsim într‑un astfel de caz în speță, trebuie să se examineze formularea, obiectivul și contextul pasajului în discuție din memoriul în răspuns al Comisiei(26).

55.      Trebuie subliniat în această privință că în niciun loc din memoriul său Comisia nu utilizează expresia „recurs incident”. În opinia acesteia, este clar că finalitatea inițiativei sale este doar aceea de a atrage atenția asupra unei informații referitoare la o problemă care poate fi examinată din oficiu(27). Prin urmare, în aceste condiții, trebuie să se pornească de la principiul că această „cerere” a Comisiei nu trebuie să fie interpretată drept un recurs incident și nu implică o decizie distinctă a Curții.

56.      Rezultă că, în opinia noastră, nu este necesar să se statueze asupra admisibilității unei asemenea „cereri”. Astfel, aceasta trebuie să fie interpretată ca o simplă invitație adresată de Comisie Curții de a modifica motivarea hotărârii în sensul propus de Comisie(28).

–       Examinarea sugestiei Comisiei

Argumentele părților

57.      Comisia consideră că Tribunalul a calificat în mod eronat Eurocontrol drept întreprindere în sensul articolului 82 CE în temeiul activității acesteia de asistență în favoarea administrațiilor naționale. Comisia susține că respectiva activitate a Eurocontrol nu ar putea fi disociată de misiunile de interes public care îi sunt conferite. Tot astfel, nici dacă este examinată cu atenție, această activitate nu ar putea fi considerată ca fiind de natură economică. Tribunalul s‑ar fi întemeiat pe un punct de vedere incompatibil cu Hotărârea SAT Fluggesellschaft, întrucât a considerat, la punctul 86 din hotărârea atacată, că aceasta nu este în niciun caz o activitate „care ar fi esențială sau chiar indispensabilă garantării siguranței navigației aeriene”. În plus, Tribunalul nu ar fi ținut cont de faptul că această activitate prezintă o legătură directă cu prerogativele de autoritate publică care sunt proprii administrațiilor și face parte dintre obiectivele Eurocontrol. Mai mult, constatarea potrivit căreia această activitate de asistență ar constitui o ofertă de servicii pe piața consultanței, piață pe care ar putea acționa deopotrivă întreprinderi private specializate în domeniu, nu ține seama de legătura care există între această activitate, pe de o parte, și misiunile de interes general și natura specifică a consultanței oferite de Eurocontrol, pe de altă parte.

58.      Eurocontrol critică de asemenea afirmațiile Tribunalului referitoare la natura acestei activități și ajunge la aceeași concluzie precum Comisia. Aceasta susține că activitatea sa de asistență în favoarea administrațiilor naționale este exclusiv de natură neeconomică, cu toate că prezintă un caracter facultativ.

59.      Recurenta contestă argumentația Comisiei, susținând, în esență, că Tribunalul s‑a pronunțat în conformitate cu principiul evidențiat în Hotărârea SAT Fluggesellschaft.

Apreciere juridică

60.      Astfel cum a indicat recurenta în memoriul în replică, Tribunalul s‑a inspirat din Hotărârea SAT Fluggesellschaft pentru a stabili dacă Eurocontrol constituie o întreprindere în sensul articolului 82 CE. Acesta a ridicat mai întâi problema dacă activitatea în discuție, în speță asistența în favoarea administrațiilor naționale, în special cu ocazia procedurilor de cerere de ofertă în vederea achiziționării de sisteme și subsisteme ATM, poate fi disociată de misiunile de gestiune a spațiului aerian și de menținere a siguranței navigației aeriene conferite Eurocontrol.

61.      Astfel, această abordare se regăsește în cuprinsul punctului 28 din hotărârea citată anterior, în care Tribunalul s‑a pronunțat în sensul că activitatea în litigiu a Eurocontrol ce constă în perceperea tarifelor de rută nu poate fi disociată de celelalte activități ale organizației. Pe de altă parte, rezultă din jurisprudența instanțelor comunitare că dispozițiile tratatului în domeniul concurenței sunt aplicabile activităților unui organism de drept public care pot fi disociate de cele pe care acesta le exercită în calitate de autoritate publică, astfel încât diferitele activități ale unei instituții publice trebuie examinate separat(29). Prin urmare, abordarea reținută de Tribunal nu poate fi criticată din punct de vedere juridic.

62.      În opinia noastră, pot exista totuși îndoieli în ceea ce privește exactitatea concluziilor formulate de Tribunal la punctele 86-92 din hotărârea atacată, în măsura în care argumentele prezentate de acesta pledează mai degrabă, în ansamblu, în defavoarea recunoașterii calității de activitate economică în privința activităților de asistență exercitate de Eurocontrol. Eurocontrol trebuie aprobată atunci când afirmă că motivul de la punctul 87 din hotărârea atacată conține singura argumentație pe care se poate întemeia efectiv concluzia Tribunalului. Tribunalul menționează, cu privire la activitățile Eurocontrol legate de asistența în favoarea administrațiilor naționale acordată sub formă de consultanță, că este vorba „despre o ofertă de servicii pe piața consultanței, piață pe care ar putea acționa deopotrivă întreprinderi private specializate în domeniu”. Totuși, nu vedem pe ce își întemeiază Tribunalul această afirmație, având în vedere că nu a fost adusă nicio probă în favoarea acestei teze.

63.      În plus, Tribunalul își relativizează concluzia, în măsura în care admite el însuși, la punctul 89 din hotărârea atacată, că „serviciile în cauză nu sunt în prezent oferite de întreprinderi private”. Astfel cum remarcă în mod întemeiat Eurocontrol, având în vedere natura specifică și nivelul tehnic ridicat al consultanței oferite de această organizație administrațiilor naționale, aprecierea dacă întreprinderile private sunt de asemenea în măsură să furnizeze astfel de servicii nu ar trebui să fie posibilă doar pe baza unor cunoștințe generale.

64.      În plus, Tribunalul nu a ținut seama îndeajuns de faptul că Eurocontrol este o organizație internațională finanțată prin contribuții din partea statelor membre ale acesteia(30) și că această organizație își exercită activitatea de asistență într‑un scop de interes general. Tribunalul a invocat, pe de o parte, Hotărârea Höfner și Elser(31) pentru a se pronunța, având în vedere exemplul serviciilor de plasament ale Biroului Federal pentru Încadrare în Muncă german, în sensul că finanțarea cu ajutorul contribuțiilor nu este determinantă pentru a exclude caracterul economic al unei activități. Pe de altă parte, Tribunalul a stabilit o paralelă cu organismele care gestionează regimurile legale de securitate socială(32), pentru a indica faptul că nu este vorba nici de o activitate cu caracter social. Cu toate acestea, Tribunalul nu a evaluat elementele menționate anterior dintr‑o perspectivă globală(33). Tipul de analiză utilizat de Tribunal corespunde, așadar, unei proceduri de excludere, care nu permite să se răspundă afirmativ la întrebarea dacă activitatea în litigiu trebuie să fie considerată ca fiind de natură economică.

65.      Afirmația Tribunalului de la punctul 86 din hotărârea atacată, potrivit căreia activitatea de asistență în favoarea administrațiilor naționale nu ar avea decât un raport indirect cu siguranța navigației aeriene, nu poate fi admisă. Tribunalul a motivat această afirmație arătând că asistența furnizată de Eurocontrol ar acoperi numai specificațiile tehnice cu ocazia punerii în aplicare a procedurilor de cerere de ofertă pentru echipamente ATM și, prin urmare, nu s‑ar repercuta asupra siguranței navigației aeriene decât prin intermediul procedurilor de cerere de ofertă menționate.

66.      Se poate totuși obiecta că, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) litera (h) din convenție, părțile convin „să favorizeze achiziționarea comună a sistemelor și a instalațiilor de trafic aerian”. În plus, articolul 2 alineatul (2) litera (a) prevede în mod expres că „organizația poate, la cererea uneia sau mai multor părți contractante și pe baza unuia sau mai multor acorduri specifice încheiate între ele și părțile contractante interesate, să asiste respectivele părți contractante în planificarea, specificarea și crearea de sisteme și de servicii de trafic aerian”. Rezultă că, astfel cum a subliniat în mod întemeiat Comisia, asistența oferită de Eurocontrol administrațiilor naționale în cadrul procedurilor de cerere de ofertă face parte pe deplin dintre misiunile acestei organizații și reprezintă o contribuție importantă la realizarea obiectivelor de integrare, de armonizare și de convergență a sistemelor naționale de menținere a siguranței navigației aeriene(34).

67.      Contrar aprecierilor Tribunalului, considerăm că faptul că Eurocontrol nu oferă asistență decât la cererea administrațiilor naționale nu este decisiv, din moment ce se poate considera, pe de o parte, că unele administrații sunt mai în măsură decât altele să pregătească cereri de ofertă corespunzătoare specificațiilor tehnice ale Eurocontrol, fără a necesita asistența acesteia. Pe de altă parte, Tribunalul trece cu vederea faptul că nu este determinant caracterul opțional al unei anumite activități, întrucât Eurocontrol exercită de asemenea prerogative care țin în mod specific de autoritatea publică, cum ar fi activitatea de control operațional al traficului aerian, la cererea statelor membre, astfel cum a observat Tribunalul în mod întemeiat în Hotărârea SAT Fluggesellschaft(35).

68.      În ansamblu, reiese că motivele prezentate la punctele 86-93 din hotărârea atacată relevă o încălcare a dreptului comunitar. Faptul că hotărârea atacată se întemeiază pe o motivație eronată în drept nu justifică totuși anularea sa, întrucât dispozitivul acesteia este întemeiat pentru alte motive de drept(36). Într‑adevăr, Tribunalul a respins în final primul motiv de recurs, deși a calificat activitatea de asistență a Eurocontrol drept activitate economică și a recunoscut, astfel, calitatea de întreprindere a Eurocontrol. Ca motivare, Tribunalul a indicat, la punctul 94 din hotărârea atacată, că recunoașterea calității de întreprindere a Eurocontrol nu putea avea drept consecință anularea deciziei în litigiu, întrucât aceasta se întemeiază de asemenea pe constatarea Comisiei că, chiar dacă activitățile Eurocontrol ar fi considerate activități economice, acestea nu ar fi contrare articolului 82 CE.

69.      Prin urmare, trebuie recomandat Curții să modifice în consecință motivarea hotărârii.

ii)    Denaturarea conținutului deciziei în litigiu

70.      Recurenta invocă o denaturare a conținutului deciziei în litigiu la punctele 15 și 48 din hotărârea atacată. Potrivit afirmațiilor Tribunalului, Comisia și‑a întemeiat decizia pe dubla constatare că Eurocontrol nu este o întreprindere și că acțiunile în cauză nu sunt, în orice caz, contrare articolului 82 CE. În opinia recurentei, Comisia nu ar fi cercetat dacă activitățile Eurocontrol erau sau nu erau contrare articolului 82 CE, ci s‑ar fi limitat dimpotrivă la a stabili dacă activitățile în litigiu pot fi calificate drept activități economice.

71.      Trebuie răspuns că, astfel cum rezultă cu claritate din cuprinsul punctelor 28 și 29 din decizia în litigiu, Comisia a constatat, pe de o parte, că activitățile Eurocontrol în litigiu nu erau de natură economică și, pe de altă parte, că, „în orice caz, chiar dacă ar fi considerate activități de întreprindere, aceste activități nu sunt contrare articolului 82 CE”(37). Se poate vedea că, prin urmare, Comisia și‑a exprimat într‑adevăr poziția cu privire la problema dacă activitățile Eurocontrol sunt contrare articolului 82 CE.

72.      Rezultă că Tribunalul nu a denaturat conținutul deciziei în litigiu. Astfel, acest motiv trebuie să fie respins.

iii) Caracterul contradictoriu al motivării întrucât hotărârea nu a anulat decizia în litigiu, deși a admis primul motiv

73.      Recurenta susține că hotărârea atacată cu recurs este vădit contradictorie, având în vedere denaturarea conținutului deciziei în litigiu, întrucât nu a anulat decizia menționată, cu toate că a admis primul motiv.

74.      Astfel cum a explicat recurenta în recursul formulat, acest argument este „consecința logică a denaturării faptelor” de către Tribunal(38). Altfel spus, prezentul motiv se întemeiază pe ideea potrivit căreia Tribunalul a denaturat faptele considerând că – astfel cum se menționează la punctele 15 și 48 din hotărârea atacată – Comisia a apreciat că niciuna dintre activitățile Eurocontrol – inclusiv cea de asistență în favoarea administrațiilor naționale – nu este contrară articolului 82 CE.

75.      Or, astfel cum am precizat deja mai sus(39), Tribunalul s‑a limitat, în motivarea hotărârii, la a reproduce conținutul deciziei în litigiu, astfel încât nu poate fi vorba de o denaturare.

76.      Prin urmare, acest motiv trebuie de asemenea respins.

iv)    Caracterul contradictoriu al motivării întrucât Tribunalul a substituit motivarea reținută de Comisie în decizia în litigiu prin propria sa motivare

77.      Recurenta apreciază că motivarea hotărârii este de asemenea contradictorie, întrucât, pe de o parte, Tribunalul a declarat inadmisibilă și i‑a respins ca atare cererea de modificare a deciziei în litigiu, deoarece nu revine instanței comunitare obligația de a emite, în cadrul controlului de legalitate exercitat de aceasta, somații către instituții sau de a se substitui acestora din urmă, însă, pe de altă parte, s‑a substituit Comisiei cu ocazia examinării celui de al doilea motiv pentru a efectua aprecieri economice complexe la punctul 108 din hotărârea atacată în privința unei eventuale conduite abuzive a Eurocontrol, în timp ce aceste aprecieri lipsesc în decizia în litigiu.

78.      Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, recurenta se abține să menționeze, în argumentația sa, punctul 104 din hotărârea atacată, din cuprinsul căruia reiese că Tribunalul s‑a întemeiat în aprecierea sa juridică, înainte de toate, pe afirmațiile Comisiei din cadrul deciziei în litigiu („[î]n primul rând, trebuie arătat, astfel cum procedează Comisia în mod întemeiat”). Or, în afirmațiile sale, Comisia ajunsese la concluzia că activitățile desfășurate de Eurocontrol în cadrul asistenței în favoarea administrațiilor naționale nu sunt contrare articolului 82 CE.

79.      La punctele 106-108, Tribunalul a indicat, în contextul faptelor evocate la punctul 104, care au condus Comisia la concluzia că nu exista un abuz de poziție dominantă, numai că recurenta ar fi trebuit să furnizeze elemente de probă cu privire la existența unei poziții dominante și a exploatării abuzive a acesteia. Prin urmare, Tribunalul nu a prezentat propria motivație.

80.      În consecință, chiar dacă aprecierile de la punctele 105-108 din hotărârea atacată nu se regăsesc în decizia în litigiu, acest lucru nu ar justifica anularea hotărârii atacate, întrucât Tribunalul a făcut aceste afirmații ad abundantiam („[î]n al doilea rând, trebuie amintit că”) în raport cu considerațiile care se regăsesc în mod incontestabil în decizia în litigiu. În plus, Tribunalul nu face decât să reia, în afirmația sa finală de la punctul 109 din hotărâre, concluzia aprecierii pe care o dezvoltase la punctul 104 („[p]rin urmare, recurenta nu a demonstrat o eroare vădită de apreciere săvârșită de Comisie în ceea ce privește existența unei încălcări a articolului 82 CE de către Eurocontrol”). Acest aspect demonstrează că respectivele considerații de la punctul 108, obiect al criticilor, nu fac parte dintre motivele principale ale hotărârii. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea înlătură pur și simplu motivele neesențiale îndreptate împotriva motivelor unei hotărâri a Tribunalului care nu au caracter principal, întrucât aceste motive nu pot conduce la anularea hotărârii(40).

81.      Prin urmare, acest motiv trebuie de asemenea respins.

v)      Încălcarea jurisprudenței constante a instanțelor comunitare privind limitele controlului jurisdicțional

82.      Recurenta invocă de asemenea o încălcare a jurisprudenței instanțelor comunitare privind limitele controlului jurisdicțional. Aceasta face trimitere în principal la Hotãrârea Haladjian Frères/Comisia(41), în care Tribunalul s‑a pronunțat în sensul că „controlul jurisdicțional al actelor Comisiei care implică aprecieri economice complexe, cum este cazul în privința pretinselor încălcări ale articolelor 81 CE și 82 CE, se limitează la verificarea respectării regulilor de procedură și de motivare, precum și a exactității materiale a faptelor, a absenței unei erori vădite de apreciere și a unui abuz de putere”.

83.      Recurenta justifică acest motiv de recurs prin ideea că Tribunalul nu s‑ar fi limitat, la punctul 109 din hotărârea atacată, la a verifica dacă a fost săvârșită o eroare de apreciere de către Comisie, ci, dimpotrivă, s‑ar fi substituit acesteia pentru a efectua o examinare complexă a acțiunilor Eurocontrol.

84.      Trebuie observat că recurenta nu face decât să reia, prin acest motiv, criticile pe care le invocase împotriva declarațiilor Tribunalului de la punctul 108 din hotărârea atacată și nu prezintă niciun argument nou. Indiferent de faptul că nu vedem în ce fel Tribunalul ar fi depășit limitele controlului jurisdicțional, în măsura în care s‑a limitat la a constata că recurenta ar fi trebuit să furnizeze elemente de probă cu privire la existența unei poziții dominante și a abuzului de o astfel de poziție pentru a infirma aprecierea Comisiei(42), trebuie amintit în această privință că recurenta nu își îndreaptă critica împotriva motivării principale a acestei hotărâri.

85.      Astfel, acest motiv trebuie să fie respins.

vi)    Eroarea de apreciere privind o încălcare a articolului 82 CE

86.      Prin acest motiv, recurenta reproșează Tribunalului că ar fi săvârșit o eroare de apreciere prin confirmarea validității deciziei și prin excluderea faptului că acțiunile Eurocontrol criticate de recurentă ar putea fi abuzive.

87.      Recurenta susține, în esență, că lipsa posibilității Eurocontrol de a influența deciziile administrațiilor naționale și natura facultativă a activității de asistență – criterii pe care s‑a întemeiat Tribunalul la punctul 104 din hotărârea atacată – nu ar fi relevante pentru a concluziona că nu există acțiuni abuzive din partea Eurocontrol. Pe de o parte, articolul 82 CE nu ar presupune un comportament abuziv sistematic și, pe de altă parte, lipsa puterii de decizie ar fi compensată de influența practică pe care această organizație o exercită prin intermediul serviciilor prestate.

88.      Având în vedere explicațiile detaliate ale recurentei, trebuie reamintit că obiectivul procedurii de recurs îl constituie controlul aplicării dreptului de către Tribunal și în niciun caz repetarea procesului din primă instanță în a doua instanță. Afirmațiile recurentei nu pot face, prin urmare, obiectul unei noi aprecieri și nu sunt, așadar, pasibile de controlul Curții decât în măsura în care este vorba despre controlul calificării lor juridice și despre consecințele deduse de Tribunal din acestea(43).

89.      În acest context, trebuie observat că recurenta invocă argumente inadmisibile, deoarece susținerile sale urmăresc în mod expres o nouă apreciere a situației de fapt și nu se rezumă exclusiv la o analiză în drept a motivării Tribunalului, aspect care nu intră în competența Curții, ca instanță de recurs. Aceeași este situația în ceea ce privește constatarea Tribunalului formulată la punctul 104 din hotărârea atacată, potrivit căreia recurenta nu a demonstrat, într‑un caz concret, că Eurocontrol a influențat într‑adevăr decizia de a atribui un contract unui ofertant și că a procedat astfel pentru alte considerații decât cele care țin de căutarea celei mai bune soluții tehnice la prețul cel mai avantajos.

90.      Astfel cum a observat în mod corect Comisia, nu vedem în ce mod ar fi eronată această apreciere. Recurenta nu a putut să prezinte argumente care să îi susțină teza. În schimb, Comisia trebuie aprobată atunci când afirmă că furnizarea unui simplu sfat poate fi cu greu calificată drept abuz de poziție dominantă, întrucât, în definitiv, administrația națională este aceea căreia îi revine sarcina de a decide dacă urmează sfatul respectiv. Astfel cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 104 din hotărârea atacată, intervenția Eurocontrol în calitate de consultant nu este obligatorie și nici măcar sistematică. Dimpotrivă, aceasta nu poate acționa decât în urma unei cereri exprese a administrațiilor competente, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) litera (a) din convenție. În ultimă instanță, un eventual comportament abuziv va trebui imputat administrației naționale, și nu Eurocontrol.

91.      Contrar susținerilor recurentei(44), nu există o contradicție între considerațiile de la punctul 104 și următoarea afirmație de la punctul 108 din hotărârea atacată:

„În special, nu pare că Eurocontrol ar fi putut obține vreun avantaj concurențial din împrejurarea că este în măsură să influențeze, prin intermediul serviciilor de consultanță acordate administrațiilor naționale, decizia acestor administrații privind alegerea ofertanților de echipamente ATM, favorizând anumite întreprinderi.”

92.      Afirmația de la punctul 108 potrivit căreia Eurocontrol are posibilitatea de a exercita o influență asupra deciziilor administrațiilor naționale privind alegerea ofertanților nu este incompatibilă cu ideea afirmată la punctul 104 potrivit căreia recurenta nu a demonstrat, într‑un caz concret, că Eurocontrol a influențat într‑adevăr decizia de a atribui un contract unui ofertant. De aceea, acest argument trebuie respins.

93.      În sfârșit, recurenta invocă o denaturare a probelor privind scrisoarea Comisiei din 3 noiembrie 1998. Aceasta face referire la considerațiile expuse de Tribunal la punctele 110-112 din hotărârea atacată.

94.      Mai întâi, trebuie arătat că Tribunalul nu era obligat să examineze argumentele recurentei întemeiate pe această scrisoare, având în vedere că acestea au fost invocate în cadrul unor motive noi, respinse de Tribunal ca fiind inadmisibile(45).

95.      Pe de altă parte, Tribunalul a examinat îndeajuns argumentele recurentei. Acesta a arătat în mod întemeiat, la punctul 112 din hotărârea atacată, că faptul că au fost formulate de către Comisie un anumit număr de observații critice cu privire la anumite activități ale Eurocontrol nu înseamnă în niciun caz că aceasta era ea însăși convinsă de nelegalitatea comportamentului Eurocontrol în raport cu normele de concurență. Prin urmare, în aceste condiții nu se poate pune problema unei denaturări a probelor.

96.      Prin urmare, acest motiv trebuie respins.

b)      Cu privire la activitatea de standardizare a Eurocontrol

97.      În ceea ce privește erorile de drept referitoare la aplicabilitatea articolului 82 CE în privința activității de standardizare a Eurocontrol, recurenta invocă:

–                 o denaturare a conținutului deciziei în litigiu;

–                 adoptarea unei definiții a activității economice contrare noțiunii elaborate de jurisprudența instanțelor comunitare;

–        interpretarea și aplicarea eronate a jurisprudenței instanțelor comunitare în domeniul măsurilor de ajutor social;

–                 o încălcare a obligației de motivare.

98.      Comisia critică motivarea hotărârii atacate și solicită, prin urmare, o substituire a motivării.

i)      Cu privire la cererea de substituire a motivării prezentată de Comisie

99.      În conformitate cu cele menționate anterior(46), această „cerere” a Comisiei trebuie interpretată de asemenea ca o simplă invitație adresată Curții de a modifica motivarea hotărârii în sensul propus de aceasta.

–       Argumentele părților

100. Comisia solicită Curții substituirea motivării în ceea ce privește diferențierea efectuată de Tribunal la punctele 59 și 60 din hotărârea atacată între activitățile de pregătire și de elaborare a standardelor și a specificațiilor tehnice, sarcină îndeplinită de Eurocontrol în calitate de organ executiv, pe de o parte, și adoptarea acestora de consiliul Eurocontrol, pe de altă parte. Comisia consideră că această diferențiere este artificială. Astfel cum a procedat în cazul activităților de asistență în favoarea administrațiilor naționale, Tribunalul ar fi utilizat criterii eronate și incompatibile cu Hotărârea SAT Fluggesellschaft pentru a concluziona că activitatea menționată anterior se poate separa de celelalte misiuni de autoritate publică. Comisia reproșează de asemenea Tribunalului faptul că nu a apreciat corect natura acestei activități.

101. Eurocontrol critică de asemenea diferențierea efectuată de Tribunal în hotărârea atacată.

102. Dimpotrivă, în opinia recurentei, Tribunalul a aderat, în această privință, la principiile evidențiate în Hotărârea SAT Fluggesellschaft.

–       Apreciere juridică

103. Tribunalul a justificat această diferențiere la punctele 59 și 60 din hotărârea atacată, arătând că activitatea de standardizare desfășurată de consiliul Eurocontrol face parte din domeniul legislativ. Într‑adevăr, consiliul Eurocontrol este compus din directorii administrației aviației civile a fiecărui stat membru al organizației, mandatați de propriile state să adopte specificații tehnice care vor avea forță obligatorie în toate statele respective. Această activitate ar face parte în mod direct din exercitarea, de către acestea din urmă, a prerogativelor de autoritate publică ale acestora. Rolul Eurocontrol ar fi astfel asemănător cu cel al unui minister care, la nivel național, pregătește măsurile legislative sau de reglementare ce vor fi adoptate ulterior de guvern. Prin urmare, este vorba despre o activitate care face parte din misiunea publică a Eurocontrol.

104. Totuși, acest lucru nu se aplică în ceea ce privește pregătirea sau elaborarea standardelor tehnice de către Eurocontrol. Argumentele invocate de Comisie pentru a demonstra că activitatea de standardizare a Eurocontrol are legătură cu misiunea de interes public a acestei organizații(47) nu se refereau, de fapt, decât la adoptarea acestor standarde, iar nu la elaborarea lor. Necesitatea adoptării de standarde pe plan internațional nu ar presupune în mod necesar ca entitatea care elaborează aceste standarde să fie, obligatoriu, cea care, ulterior, le adoptă. Tribunalul deduce de aici că această activitate ar putea fi disociată de misiunile de gestiune a spațiului aerian și de dezvoltare a siguranței aeriene.

105. În opinia noastră, această argumentație relevă o calificare a faptelor care trebuie considerată ca fiind eronată din punct de vedere juridic.

106. Într‑adevăr, rezultă cu claritate din articolul 2 alineatul (1) litera (f) din convenție că intră în atribuțiile Eurocontrol „să elaboreze, să adopte și să continue cercetarea cu privire la standarde, la specificații și la practici comune pentru sistemele și serviciile de gestiune a circulației aeriene”. Se impune constatarea că, contrar aprecierii Tribunalului, convenția nu distinge între pregătirea sau elaborarea standardelor și adoptarea acestora. Prin urmare, nu există niciun temei în modul de redactare a acestei dispoziții pentru limitarea reținută de Tribunal.

107. Interpretarea susținută de Tribunal nu este nici aceasta conformă cu finalitatea acestei dispoziții, în măsura în care pregătirea și elaborarea standardelor și a specificațiilor tehnice constituie instrumente importante de sprijin pentru Eurocontrol pentru a atinge obiectivul stabilit la articolul 1 alineatul (1) din convenție, și anume de „a realiza armonizarea și integrarea necesare instituirii unui sistem european uniform de management al traficului aerian”(48).

108. În plus, nu se cunoaște temeiul de fapt pe care se bazează afirmația Tribunalului că misiunea încredințată Eurocontrol de statele membre în ceea ce privește pregătirea și elaborarea standardelor și a specificațiilor tehnice ar putea fi de asemenea îndeplinită de o altă entitate sau întreprindere. Tribunalul ar fi trebuit să constate cu certitudine dacă aceasta este într‑adevăr situația în prezent. În loc de aceasta, Tribunalul s‑a limitat, la punctul 60 din hotărârea atacată, la constatarea conform căreia Comisia nu a „stabilit că, în speță, aceste două activități trebuie să fie exercitate în mod necesar de una și aceeași entitate, iar nu de două entități diferite”.

109. În plus, Tribunalul își relativizează propriile concluzii negând, la punctul 61, caracterul economic al acestei activități, și aceasta pentru motivul că nu s‑ar fi demonstrat că există „o piață pentru serviciile de standardizare tehnică în sectorul echipamentelor ATM”. Prin aceasta, chiar Tribunalul admite că rațiunea pentru care nu există o piață a standardizării tehnice în acest sector este aceea că singurii solicitanți ai acestor servicii nu pot fi decât statele, în calitatea lor de autorități de control al traficului aerian. Or, acestea ar fi decis să elaboreze ele însele aceste standarde, în cadrul unei cooperări internaționale, prin intermediul Eurocontrol. În domeniul standardizării, Eurocontrol nu ar reprezenta decât un forum de concertare, creat de statele membre pentru a coordona standardele tehnice ale sistemelor ATM ale acestora.

110. În opinia noastră, declarațiile parțial contradictorii ale Tribunalului arată cu claritate că, cel puțin în cazul de față, pregătirea și elaborarea standardelor și a specificațiilor tehnice trebuie să fie considerate expresia executării unei „misiuni de interes public”(49) și nu pot fi disociate de activitatea de reglementare a Eurocontrol întrucât presupun exercitarea unei prerogative de autoritate publică(50). Standardele elaborate de agenția Eurocontrol sunt adoptate de consiliul Eurocontrol și sunt declarate obligatorii pentru statele membre. În calitate de subiect sui generis al dreptului internațional public, Eurocontrol exercită, așadar, această competență pe baza mandatului statelor sale membre, în temeiul prerogativelor care i‑au fost delegate(51). Atunci când o activitate de autoritate publică este delegată unei organizații internaționale de către sale statele membre, exercitarea acestei activități de autoritate publică se înscrie în cadrul dreptului internațional public. Astfel, comparația efectuată cu organizațiile de standardizare private nu este adecvată. În cazul în care statele membre ar fi dorit să permită unor organizații de standardizare private să participe la elaborarea standardelor și a specificațiilor tehnice în cadrul siguranței navigației aeriene, ar fi trebuit să prevadă o derogare în acest sens în cadrul convenției.

111. Astfel cum Tribunalul arată în mod întemeiat în concluzia sa, activitatea de standardizare a Eurocontrol nu poate fi considerată ca fiind o activitate economică.

112. Prin urmare, trebuie să se recomande Curții să modifice în consecință motivarea hotărârii.

ii)    Denaturarea conținutului deciziei în litigiu

113. Prin acest motiv, recurenta invocă(52) din nou o denaturare a conținutului deciziei în litigiu, care se manifestă la punctele 15 și 48 din hotărârea atacată. Aceasta susține că existența unui abuz de poziție dominantă nu ar fi fost examinată de către Comisie. Tribunalul ar fi efectuat o astfel de examinare în locul Comisiei, denaturând astfel decizia acesteia.

114. Astfel cum am precizat deja mai sus(53), Comisia a negat cu siguranță existența unui abuz de poziție dominantă. Prin urmare, acest motiv trebuie respins.

iii) Adoptarea unei definiții a activității economice contrare celei elaborate de jurisprudența instanțelor comunitare

115. În opinia recurentei, concluzia Tribunalului potrivit căreia aceasta nu ar fi demonstrat existența unei piețe a serviciilor de standardizare tehnică ar fi inoperantă pentru a aprecia dacă activitatea în cauză este de natură economică sau cel puțin inexactă. Contrar celor reținute de Tribunal, Eurocontrol ar furniza o prestație care îi este specifică, constând în elaborarea de standarde tehnice. Împrejurarea că activitatea în cauză nu constă în a oferi bunuri sau servicii pe o anumită piață ar fi în orice caz lipsită de importanță din perspectiva jurisprudenței și a practicii Comisiei. Important ar fi să se știe dacă această activitate poate fi considerată o activitate economică.

116. Astfel cum am precizat deja mai sus(54), noțiunea de întreprindere în sensul articolului 82 CE reprezintă o noțiune autonomă a dreptului comunitar. Prin „întreprindere” trebuie să se înțeleagă orice entitate care exercită o activitate economică, independent de forma sa juridică și de modul său de finanțare. Caracteristica activității economice este aceea că are drept finalitate schimbul de servicii și de bunuri pe piață(55).

117. Astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia, o activitate economică presupune în mod necesar existența unei „piețe” în sensul unei cereri și al unei oferte privind bunurile și serviciile relevante(56). La aceasta s‑a referit Tribunalul la punctele 61 și 62 din hotărârea atacată, iar nu la eventuala „piață relevantă”, astfel cum consideră aparent recurenta.

118. Tribunalul a constatat în mod întemeiat că nu a fost demonstrată existența unei piețe a serviciilor de standardizare tehnică în sectorul echipamentelor ATM. Cu această ocazie, Tribunalul a verificat existența cererii și a ofertei în acest sector și a concluzionat, în lipsa unor elemente de probă concrete, că acestea nu există. Prin urmare, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că activitatea de standardizare a Eurocontrol nu este de natură economică.

119. În consecință, se impune respingerea și a acestui motiv de recurs.

iv)    Interpretarea și aplicarea eronate a jurisprudenței instanțelor comunitare în domeniul prestațiilor cu caracter social

120. Recurenta reproșează Tribunalului faptul că a respins în mod greșit argumentația sa privind posibilitatea de a transpune în prezenta cauză principiile evidențiate în Hotărârea FENIN/Comisia.

121. Pentru început, trebuie arătat, astfel cum a observat în mod întemeiat Comisia(57), că acest motiv este îndreptat în sine împotriva declarațiilor Tribunalului privind caracterul neeconomic al achiziționării de prototipuri de către Eurocontrol, iar nu împotriva activității de standardizare a acestei organizații, aflată în discuție în speță. În această măsură, argumentele recurentei sunt inoperante.

122. În plus, motivul este de la bun început inadmisibil. Recurenta utilizează ca pretext afirmațiile Tribunalului din Hotărârea FENIN/Comisia, care au intervenit în alt context, pentru a prezenta motive care nu au fost invocate în primă instanță. Într‑adevăr, în procedura în primă instanță, recurenta nu a pretins că nu s‑ar fi verificat dacă prestația a fost furnizată în conformitate cu principiul solidarității.

123. Chiar în cazul în care Curtea ar ajunge la concluzia că motivul este admisibil, ar trebui să se țină cont, din punct de vedere al temeiniciei acestuia, de considerațiile următoare.

124. Reiese din recurs că recurenta interpretează în mod evident respectiva jurisprudență în sensul că principiile care stau la baza acesteia nu pot fi aplicate decât în cazuri în care o entitate îndeplinește misiuni cu caracter exclusiv social(58).

125. În această privință, trebuie arătat, în scop de clarificare, că afirmațiile Tribunalului de la punctele 65-69 din hotărârea atacată, la care recurenta face trimitere, priveau problema dacă activitatea de standardizare a Eurocontrol trebuie sau nu trebuie calificată ca activitate economică.

126. Astfel cum a explicat Tribunalul la punctul 61, referindu‑se la jurisprudența instanțelor comunitare citată anterior(59), prin activitate economică trebuie să se înțeleagă orice activitate care constă în a oferi bunuri sau servicii pe o anumită piață. În plus, Tribunalul a subliniat în mod întemeiat că noțiunea de activitate economică este legată de ofertă, iar nu de achiziționarea de bunuri și servicii. Prin urmare, Tribunalul a evocat de asemenea Hotărârea FENIN/Comisia(60), constatând în mod expres că împrejurarea că o entitate cumpără un produs – fie și în cantități mari – pentru a‑l utiliza în cadrul unei alte activități de natură pur socială nu este suficientă pentru a‑i conferi acesteia calitatea de întreprindere. Intervenția acestei entități în calitate de cumpărător pe o piață nu poate prin ea însăși să califice activitatea ca fiind economică, întrucât lipsește caracteristica esențială a ofertei de bunuri și servicii.

127. Recurenta nu critică justețea acestei jurisprudențe. Totuși, felul în care aceasta înțelege Hotărârea FENIN/Comisia se bazează pe o interpretare prea restrânsă și, prin urmare, eronată. După cum am arătat deja, Tribunalul a dorit înainte de toate să precizeze în această hotărâre că numai o activitate orientată către oferta de bunuri și servicii poate fi considerată ca fiind economică(61).

128. Prin urmare, Tribunalul a respins în mod întemeiat argumentele recurentei.

129. Ca urmare, acest motiv trebuie de asemenea să fie respins.

v)      Încălcarea obligației de motivare

130. Nu considerăm că motivul întemeiat pe încălcarea obligației de motivare este argumentat suficient, în măsura în care Tribunalul precizează, la punctul 59 și următoarele – și în special la punctul 61 – din hotărârea atacată, motivele pentru care a concluzionat că activitatea de elaborare a standardelor nu putea fi considerată, în opinia sa, o activitate economică.

131. Astfel, acest motiv trebuie să fie respins.

c)      Cu privire la activitatea de cercetare și dezvoltare exercitată de Eurocontrol

132. Recurenta invocă, în susținerea erorii de drept referitoare la aplicabilitatea articolului 82 CE în privința activității Eurocontrol de cercetare și dezvoltare (în special achiziționarea de prototipuri și gestiunea drepturilor de proprietate intelectuală), următoarele critici:

–        denaturarea deciziei în litigiu;

–        adoptarea unei definiții a activității economice contrare celei elaborate de jurisprudența instanțelor comunitare;

–        denaturarea mijloacelor de probă prezentate de recurentă în ceea ce privește caracterul economic al gestiunii drepturilor de proprietate intelectuală de către Eurocontrol.

i)      Denaturarea deciziei în litigiu

133. Recurenta reproșează Tribunalului că a denaturat situația de fapt, atribuind deciziei Comisiei o semnificație pe care aceasta nu ar avea‑o.

134. Această afirmație se referă în mod specific la constatarea potrivit căreia activitatea de achiziționare de prototipuri și de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală nu ar avea caracter economic. Recurenta afirmă că, în decizia în litigiu, Comisia nu a contestat caracterul economic al acestei activități, ci s‑a limitat, dimpotrivă, la a exclude un eventual abuz de poziție dominantă.

135. Or, astfel cum a admis Tribunalul la punctul 74 din hotărârea atacată, este suficientă o simplă lectură a deciziei în litigiu pentru a constata că această afirmație este lipsită de orice temei. Într‑adevăr, la punctul 28 din decizia sa, Comisia explică fără vreo ambiguitate că activitățile în litigiu nu sunt, în opinia sa, de natură economică, declarație pe care o confirmă la punctele 29 și 30 din aceeași decizie.

136. Astfel, acest motiv trebuie să fie respins.

ii)    Adoptarea unei definiții a activității economice contrare celei elaborate de jurisprudența instanțelor comunitare

137. Prin acest motiv, recurenta critică concluziile Tribunalului privind caracterul neeconomic al activității Eurocontrol în domeniul achiziționării de prototipuri și al gestiunii drepturilor de proprietate intelectuală.

138. Aceasta contestă pentru început afirmațiile Tribunalului de la punctul 76 din hotărârea atacată, precizând că este puțin important faptul că dezvoltarea prototipurilor nu este efectuată de Eurocontrol însăși, ci de întreprinderi din sectorul în cauză, întrucât activitatea avută în vedere în litigiu este cea de achiziționare a acestor prototipuri.

139. Teza recurentei se întemeiază în mod vădit pe o înțelegere eronată a hotărârii atacate. Astfel, Tribunalul nu a exclus caracterul economic al achiziționării de prototipuri pentru motivul că dezvoltarea acestora este realizată de terți, ci în principal, astfel cum reiese cu claritate din cuprinsul punctului 75 din hotărâre, deoarece achiziționarea de prototipuri nu presupune o ofertă de bunuri sau servicii pe o anumită piață. Astfel, lipsește un element esențial pentru calificarea ca activitate economică.

140. Astfel cum Eurocontrol arată în mod convingător, prototipurile nu sunt utilizate ca input pentru a fabrica un alt produs comercial, iar prototipurile dezvoltate nu sunt introduse de aceasta pe piață. Eforturile acesteia în cadrul achiziționării de prototipuri vizează mai degrabă instituirea unui sistem armonizat european de gestiune a navigației aeriene(62). În opinia noastră, acest aspect confirmă aprecierea Tribunalului potrivit căreia activitatea Eurocontrol nu poate fi considerată ca fiind economică.

141. În plus, recurenta susține că Tribunalul acordă importanță criteriului privind lipsa unui scop lucrativ, cu toate că acest criteriu nu este recunoscut drept relevant în jurisprudența instanțelor comunitare. Aceasta apreciază că aspectul conform căruia Eurocontrol nu urmărește un asemenea scop și că licențele legate de dezvoltare sunt acordate cu titlu gratuit nu este pertinent, deoarece criteriul lipsei unui scop lucrativ ar fi în orice caz inoperant.

142. La aceasta trebuie obiectat că jurisprudența instanțelor comunitare acordă o importanță reală nu numai criteriului lipsei unui scop lucrativ(63), ci și eventualului scop lucrativ al întreprinderilor pentru a stabili dacă o activitate are sau nu are caracter economic. Chiar dacă lipsa scopului lucrativ al unei entități nu este, în sine, decisivă, aceasta constituie cel puțin un indiciu care poate fi confirmat de alte elemente(64). În această măsură, respectivul argument al recurentei trebuie respins.

143. În plus, recurenta consideră că următoarele afirmații ale Tribunalului, conținute de punctul 77 din hotărâre, sunt eronate din punct de vedere juridic:

„Totuși, în speță, faptul că licențele pentru drepturile de proprietate dobândite de Eurocontrol în cadrul dezvoltării prototipurilor sunt acordate cu titlu gratuit se adaugă faptului că aceasta este o activitate accesorie promovării dezvoltării tehnice, făcând parte din obiectivul de interes general al misiunii Eurocontrol și nefiind urmărită în interesul propriu al organizației, care poate fi disociat de obiectivul menționat, ceea ce exclude caracterul economic al unei activități”.

144. În susținerea acestei critici, recurenta invocă faptul că aceste considerații se întemeiază pe ideea că o activitate exercitată în domeniul dezvoltării tehnice nu ar putea avea o natură economică. Totuși, acest fapt ar fi contrar jurisprudenței instanțelor comunitare, care ar fi recunoscut recent caracterul economic al misiunilor de dezvoltare tehnică.

145. Recurenta trebuie aprobată atunci când susține că, în conformitate cu jurisprudența instanțelor comunitare(65), dezvoltarea de noi tehnologii ar putea de asemenea, în anumite condiții, să constituie efectiv o activitate economică. Totuși, aceasta trece cu vederea, pe de o parte, astfel cum observă în mod întemeiat Comisia, faptul că Tribunalul nu s‑a referit la o „activitate de dezvoltare tehnică”, ci la o „activitate accesorie promovării dezvoltării tehnice”. Pe de altă parte, trebuie răspuns că acest lucru nu se aplică în general, ci poate constitui cel mult un indiciu printre altele, astfel încât trebuie să se verifice întotdeauna, în fiecare caz, dacă promovarea progresului tehnic de către o entitate, ținând cont de alte aspecte precum lipsa scopului lucrativ sau caracterul de activitate accesorie, poate conduce în mod rezonabil la concluzia că este vorba despre o activitate economică. Este ceea ce a făcut Tribunalul, într‑un mod care nu se pretează la nicio critică juridică.

146. Prin urmare, acest motiv trebuie respins.

iii) Denaturarea mijloacelor de probă prezentate de recurentă în ceea ce privește caracterul economic al gestiunii drepturilor de proprietate intelectuală de către Eurocontrol

147. Prin acest motiv, recurenta invocă o denaturare a elementelor de probă pe care le‑a furnizat în ședința în fața Tribunalului cu privire la remunerațiile percepute de Eurocontrol. Recurenta susține că ceea ce a dorit să sublinieze nu este caracterul oneros, ci multitudinea activităților Eurocontrol, precum și contradicția dintre gestiunea drepturilor de proprietate intelectuală de către Eurocontrol, pe de o parte, și conținutul documentului intern al Eurocontrol intitulat „ARTAS Intellectual Property Rights and Industrial Policy”, pe de altă parte.

148. Comisia contestă faptul că acest document ar fi fost cuprins în cererea introductivă sau în memoriul în apărare. Aceasta consideră că, chiar dacă acest argument ar fi fost invocat de recurentă în ședința în fața Tribunalului, ar fi fost în orice caz tardiv și, prin urmare, inadmisibil.

149. Trebuie să se constate în această privință că argumentul recurentei vizează în mod vădit să conteste a posteriori constatările de fapt efectuate de Tribunal la punctul 79 din hotărârea atacată, fără ca aceasta să fi demonstrat în mod suficient de convingător în ce consta denaturarea probelor. Dimpotrivă, se impune constatarea că Tribunalul a apreciat îndeajuns elementele de probă care i‑au fost prezentate. Tribunalul a examinat gestiunea drepturilor de proprietate intelectuală de către Eurocontrol în cadrul sistemului ARTAS și a constatat în mod corect că redevențele pentru licențele de exploatare a acestui sistem se ridicau la 1 ECU, ceea ce echivalează cu o operațiune cu titlu gratuit.

150. Prin urmare, acest motiv trebuie de asemenea respins.

V –    Concluziile examinării

151. Din ansamblul celor ce precedă reiese că recursul este nefondat. În consecință, se impune respingerea acestuia în integralitatea sa.

152. Având în vedere considerațiile care precedă(66), propunem modificarea motivării hotărârii.

VI – Cu privire la cheltuielile de judecată

153. Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil prin analogie procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar recurenta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

154. Potrivit articolului 69 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, aplicabil de asemenea prin analogie procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, Curtea poate decide ca un intervenient, altul decât cei menționați la punctele 1 și 2, să suporte propriile cheltuieli de judecată. În conformitate cu această dispoziție, Eurocontrol va suporta cheltuielile de judecată efectuate în calitate de intervenientă.

VII – Concluzie

155. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții:

–        respingerea recursului în integralitatea sa;

–        obligarea intervenientei la plata propriilor cheltuieli de judecată și

–        obligarea recurentei la plata celorlalte cheltuieli de judecată.

1 – Limba originală: germana.

2 – Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2006 (T‑155/04, Rec., p. II‑4797, denumită în continuare „hotărârea atacată”).

3 – Iniţial, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Ţările de Jos şi Regatul Unit. În prezent, fac parte dintre membrii Eurocontrol următoarele state (în ordine alfabetică, corespunzătoare denumirii acestora în engleză): Albania, Armenia, Austria, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Monaco, Muntenegru, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Turcia, Ucraina şi Regatul Unit.

4 – JO L 304, p. 209.

5 – JO L 187, p. 52.

6 – JO L 95, p. 16.

7 – JO 1962, 13, p. 204, Ediţie specială, 08/vol. 1, p. 3.

8 – Rec., p. I- 43.

9 – Hotărârea din 23 aprilie 1991, Höfner şi Elser (C‑41/90, Rec., p. I‑1979, punctul 21), Hotărârea din 12 septembrie 2000, Pavlov şi alţii (C‑180/98-C‑184/98, Rec., p. 6451, punctul 74), Hotărârea din 16 martie 2004, AOK‑Bundesverband şi alţii (C‑264/01, C‑306/01, C‑354/01 şi C‑355/01, Rec., p. I‑2493, punctul 46), Hotãrârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri şi alţii (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P şi C‑213/02 P, Rec., p. I‑5425, punctul 112), Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze şi alţii (C‑222/04, Rec., p. I‑289, punctul 107), Hotărârea din 23 martie 2006, Enirisorse (C‑237/04, Rec., p. I‑2843, punctul 28), Hotărârea din 11 iulie 2006, FENIN/Comisia (C‑205/03 P, Rec., p. I‑6295, punctul 25), şi Hotărârea din 11 decembrie 2007, ETI şi alţii (C‑280/06, Rep., p. I‑10893, punctul 38).

10 – Potrivit articolului 1 din Convenţia de la Chicago din 1944 (UN treaty series, volumul 15, nr. 105), părţile contractante recunosc că „fiecare stat deţine suveranitatea totală şi exclusivă asupra spaţiului aerian aflat deasupra teritoriului său”. Într‑adevăr, această convenţie porneşte de la principiul că siguranţa traficului aerian este responsabilitatea fiecărui stat membru în mod individual (Majid, A., Legal status of international institutions:SITA, INMARSAT and Eurocontrol examined, Aldershot, 1996, p. 91). Aceasta nu exclude totuşi posibilitatea ca statele să transfere această competenţă unei organizaţii internaţionale. Eurocontrol a fost creată pentru a supraveghea spaţiul aerian în Europa. Totuşi, acest rezultat nu a fost în fapt atins. În realitate, până la încheierea Protocolului de modificare din 12 februarie 1981, Eurocontrol nu a supravegheat siguranţa navigaţiei în spaţiul aerian decât din centrele sale de la Karlsruhe şi Maastricht. Convenţia de modificare a extins misiunile Eurocontrol la numeroase alte domenii, însă numai centrul regional de la Maastricht supraveghează în prezent traficul în spaţiul aerian al Germaniei de Nord, al Belgiei, al Ţărilor de Jos şi al Luxemburgului (Seidl‑Hohenveldern, I., „Eurocontrol und EWG‑Wettbewerb”, Völkerrecht zwischen normativem Anspruch une politischer Realität, Berlin, 1994, p. 252).

11 – Idot, L., „Retour sur la notion d’entreprise”, Europe, februarie 2007, punctul 68, p. 25, califică examinarea individuală a unei multitudini de activităţi drept aplicare a „principiului disocierii” („principe de dissociation“).

12 – Hotărârea SAT Fluggesellschaft (citată la nota de subsol 8, punctul 27).

13 – Ibidem, punctul 30.

14 – A se vedea Hotărârea din 23 februarie 1961, De Gezamenlijke Steenkolenmijnen in Limburg/Înalta Autoritate (30/59, Rec., p. 1, 37), Hotărârea din 24 martie 1993, CIRFS şi alţii/Comisia (C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctul 22), şi Hotărârea din 10 iulie 1999, Chemie Linz/Comisia (C‑245/92 P, Rec., p. I‑4643, punctul 32), precum şi Hotărârea Tribunalului din 10 iunie 1995, Siemens/Comisia (T‑459/93, Rec., p. II‑1675, punctul 21), Hotărârea Tribunalului din 25 iunie 1998, British Airways şi alţii/Comisia (T‑371/94 şi T‑394/94, Rec., p. II‑2405, punctul 75), Hotărârea Tribunalului din 1 decembrie 1999, Boehringer/Consiliul şi Comisia (T‑125/96 şi T‑152/96, Rec., p. II‑3427, punctul 183), Hotărârea Tribunalului din 28 februarie 2002, Atlantic Container Line şi alţii/Comisia (T‑395/94, Rec., p. II‑875, punctul 382), şi Hotărârea Tribunalului din 3 aprilie 2003, BaByliss/Comisia (T‑114/02, Rec., p. II‑1279, punctul 417). Rengeling, H.‑W., Middeke, A., Gellermann, M., Handbuch des Rechtsschutzes in der Europäischen Union, München, 2003, § 22, punctul 40, p. 205.

15 – Hotărârea din 19 martie 2002, Comisia/Irlanda (C‑13/00, Rec., p. I‑2943, punctele 3-6), Hotărârea CIRFS şi alţii/Comisia (citată la nota de subsol 14, punctele 21 şi 22) şi Hotărârea din 15 iunie 1993, Matra/Comisia (C‑225/91, Rec., p. I‑3203, punctele 11 şi 12).

16 – A se vedea Hotărârea SAT Fluggesellschaft (citată la nota de subsol 28, punctul 41).

17 – Comisia face trimitere la Hotărârea Höfner şi Elser (citată la nota de subsol 9, punctul 24). Curtea s‑a pronunţat în sensul că un oficiu public pentru ocuparea forţei de muncă care este însărcinat, potrivit dreptului unui stat membru, să administreze servicii de interes economic general, precum cele prevăzute la articolul 3 din Legea germană privind promovarea încadrării în muncă (Arbeitsförderungsgesetz), este supus normelor de concurenţă în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din tratat, atât timp cât aplicarea acestei dispoziţii nu creează obstacole în calea misiunii specifice care i‑a fost conferită.

18 – A se vedea punctul 3 din memoriul în duplică al Comisiei.

19 – A se vedea punctul 56 din memoriul în răspuns al Eurocontrol.

20 – Această constatare este, de altfel, conformă concluziilor Curţii din Hotărârea SAT Fluggesellschaft (citată la nota de subsol 8, punctele 10 şi 11), hotărâre în care Curtea a răspuns excepţiei de necompetenţă (privind imunitatea) invocate de Eurocontrol în sensul că problema ridicată în cadrul articolului 234 CE privea interpretarea normelor de drept comunitar în domeniul concurenţei, iar nu interpretarea Convenţiei de instituire a Eurocontrol. Acesta este motivul pentru care problema dacă dispoziţiile dreptului comunitar sunt opozabile Eurocontrol are legătură cu fondul şi nu are incidenţă asupra competenţei Curţii. Imunitatea organizaţiilor internaţionale se explică înainte de toate în mod funcţional: imunitatea serveşte la garantarea independenţei de care acestea au nevoie pentru a-şi putea îndeplini misiunea şi pentru a-şi atinge obiectivele (a se vedea Wenckstern, M., Handbuch des internationalen Zivilverfahrensrechts, die Immunität internationaler Organisationen, volumul II/1, Tübingen, 1994, punctul 44, p. 13). Prezenta procedură nu este îndreptată, prin urmare, împotriva Eurocontrol însăşi. În prezenta procedură de recurs, Curtea este chemată doar să se pronunţe cu privire la temeinicia sau respingerea recursului formulat împotriva unei hotărâri a Tribunalului, în faţa căruia se află în discuţie numai interpretarea normelor de concurenţă ale dreptului comunitar, precum în cauza citată anterior. Astfel, acest fapt nu afectează Eurocontrol în calitate de organizaţie internaţională în exercitarea misiunii sale.

21 – Potrivit jurisprudenţei Curţii, există abuz de putere în cazul în care o instituţie îşi exercită competenţele în scopul exclusiv sau cel puţin determinant de a atinge alte obiective decât cele declarate sau pentru a eluda o procedură prevăzută în mod special de tratat pentru a răspunde circumstanţelor cauzei (Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Dalmine/Comisia [C‑407/04 P, Rep., p. I‑829, punctul 99], Hotărârea din 10 martie 2005, Spania/Consiliul [C‑342/03, Rec., p. I‑1975, punctul 641], şi Hotărârea din 14 mai 1998, Windpark Groothusen/Comisia [C‑48/96 P, Rec., p. I‑2873, punctul 52)]).

22 – Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland şi alţii/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P şi C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 48), şi Hotărârea din 2 octombrie 2003, Thyssen Stahl/Comisia (C‑194/99 P, Rec., p. I‑10821, punctul 33). Lenaerts, K., Arts, D., Maselis, I., Procedural Law of the European Union, ediţia a doua, Londra, 2006, p. 453, punctul 16‑003, menţionează lipsa de competenţă a Curţii pentru constatările de fapt. Faptul că un recurs este limitat la chestiuni de drept înseamnă că Tribunalul dispune de competenţa exclusivă în acest sens. Rezultă că un recurent nu poate nici să pună sub semnul întrebării concluziile Tribunalului, nici să invoce situaţii care nu au fost constatate de Tribunal în primă instanţă.

23 – Hotărârea Aalborg Portland şi alţii (citată la nota de subsol 22, punctul 48). A se vedea de asemenea concluziile din 13 martie 2008 pe care le‑am prezentat în cauza CAS/Comisia (C‑204/07 P, punctul 84), în prezent aflată pe rolul Curţii.

24 – A se vedea Concluziile avocatului general Ruiz‑Jarabo Colomer prezentate la 11 februarie 2003 în cauza Aalborg Portland şi alţii (citată la nota de subsol 22, punctul 38), Hotărârea din 21 iunie 2001, Moccia Irme şi alţii/Comisia (C‑280/99 P-C‑282/99 P, Rec., p. I‑4717, punctul 78), şi Hotărârea din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia (C‑185/95 P, Rec., p. I‑8417, punctul 24).

25 – Rec., p. I‑12, punctele 54 şi 55.

26 – A se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Kokott prezentate la 13 decembrie 2007 în cauza Bertelsmann şi Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, punctul 283), aflată în prezent pe rolul Curţii.

27 – A se vedea Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate la 8 aprilie 2008 în cauza Campoli/Comisia (C‑71/07 P, punctul 41), aflată în prezent pe rolul Curţii.

28 – A se vedea concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza Bertelsmann şi Sony Corporation of America/Impala (citate la nota de subsol 26, punctul 286), în care avocatul general nu a calificat „observaţiile suplimentare” ale Comisiei care vizau modificarea motivării deciziei drept recurs incident, ci drept consideraţii suplimentare care serveau exclusiv la o înţelegere mai bună a argumentaţiei de fond a Comisiei ca răspuns la recurs.

29 – A se vedea în acest sens Hotărârea Curţii din 11 iulie 1985, Comisia/Germania (107/84, Rec., p. 2655, punctele 14 şi 15), şi Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2000, Aéroports de Paris/Comisia (T‑128/98, Rec., p. II‑3929, punctul 108).

30 – Eurocontrol este finanţată în principal prin contribuţiile statelor membre. Contribuţiile rezultă din bugetul agenţiei, elaborat de comitetul de gestionare al acesteia şi aprobat de Comisie, care stabileşte o cheie de repartizare pentru statele membre. Acesta este calculat în funcţie de produsul naţional brut (PNB) al statelor membre, astfel cum este definit de statisticile OCDE. Conturile bugetare anuale sunt adoptate de comitetul de gestionare şi aprobate de Comisie (a se vedea Schwenk, W., Giemulla, E., Handbuch des Luftverkehrsrechts, ediţia a treia, Köln/Berlin/München, 2005, p. 96).

31 – Hotărârea citată la nota de subsol 9, punctul 22.

32 – Hotărârea din 16 noiembrie 1995, Fédération française des sociétés d’assurance şi alţii (C‑244/94, Rec., p. I‑4013, punctul 22), şi Hotărârea din 21 septembrie 1999, Albany (C‑67/96, Rec., p. I‑5751, punctele 84-87).

33 – În conformitate cu Mestmäcker/Schweitzer, Wettbewerbsrecht (editat de Ulrich Immeng şi Ersnt‑Joachim Mestmäcker), ediţia a patra, München, 2007, articolul 86, punctul 18, caracterul de interes public al unei activităţi depinde de o apreciere globală. Astfel, Tribunalul a examinat, în Hotărârea SAT Fluggesellschaft (citată la nota de subsol 8, punctul 30), natura, obiectul şi normele aplicabile activităţii în cauză.

34 – Prompl, W., Luftverkehr – eine ökonomische und politische Einführung, ediţia a cincea, Berlin/Heidelberg, 2007, p. 23, ilustrează în mod foarte convingător întinderea nevoii de armonizare a sistemului de siguranţă a navigaţiei aeriene în Europa. Astfel, „European Traffic Control Harmonisation and Integration Program” (EATCHIP) trebuie să armonizeze multitudinea de diverse sisteme de siguranţă a navigaţiei aeriene (49 de agenţii pentru siguranţa aeriană utilizează 31 de sisteme informatice diferite cu 22 de sisteme de operare diferite şi 30 de limbaje de programare) şi să le facă să devină compatibile între ele.

35 – Hotărârea citată la nota de subsol 8, punctul 24.

36 – Astfel, Curtea s‑a pronunţat, în Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni (C‑49/92 P, Rec., p. I‑4125, punctul 20), şi în Hotărârea din 9 iunie 1992, Lestelle/Comisia (C‑30/91 P, Rec., p. I‑3755, punctul 28), în sensul că, în ipoteza în care motivarea unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare a dreptului comunitar, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de drept, recursul trebuie respins.

37 – A se vedea punctul 51 din memoriul în răspuns al Comisiei.

38 – A se vedea punctul 73 din recurs.

39 – A se vedea punctul 71 din prezentele concluzii.

40 – Vom cita, din jurisprudenţa în prezent vastă în acest domeniu, Hotărârea Curţii din 18 martie 1993, Parlamentul European/Frederiksen (C‑35/92P, Rec., p. I‑991, punctul 31), Hotărârea din 16 septembrie 1997, Blackspur DIY şi alţii/Consiliul şi Comisia (C‑362/95 P, Rec., p. I‑4775, punctele 18-23), şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries/Comisia (C‑403/04 P şi C‑405/04 P, Rep., p. I‑729, punctul 106), precum şi Ordonanţa Curţii din 13 septembrie 2001, Comitetul personalului BCE şi alţii/BCE (C‑467/00 P, Rec., p. I‑6041, punctele 34-36).

41 – Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2006 (T‑204/03, Rec., p. II‑3779, punctul 30).

42 – A se vedea punctul 79 din prezentele concluzii.

43 – În cazul în care Tribunalul a constatat sau a apreciat fapte, în sensul articolului 225 CE, Curtea are dreptul să verifice calificarea juridică a acestor fapte şi a consecinţelor juridice formulate de Tribunal în temeiul lor (a se vedea în acest sens Lenaerts, K., Arts, D., Maselis, I., citaţi la nota de subsol 22, p. 457, punctul 16‑007). Astfel cum a concluzionat Curtea în repetate rânduri, această calificare priveşte o chestiune de drept care poate fi prezentată ca atare Curţii în scop de examinare în cadrul unui recurs. A se vedea Hotărârea din 3 martie 2005, Biegi Nahrungsmittel şi Commonfood/Comisia (C‑499/03 P, Rec., p. I‑1751, punctul 41), Hotărârea din 19 octombrie 1995, Rendo şi alţii/Comisia (C‑19/93 P, Rec., p. I‑3319, punctul 26), şi Hotărârea din 29 aprilie 2004, Parlamentul European/Ripa di Meana şi alţii (C‑470/00 P, Rec., p. I‑4167, punctul 41).

44 – A se vedea punctele 92 şi 93 din recurs.

45 – Hotărârea SELEX Sistemi Integrati/Comisia (citată la nota de subsol 2, punctele 33-40).

46 – A se vedea punctele 54-56 din prezentele concluzii.

47 – Versiunea germană a hotărârii atacate se referă la „Aufgabe dieser Organisation als öffentliche Anstalt”, în timp ce versiunea italiană face referire la „missione di servizio pubblico di tale organisazione”. Tot astfel, versiunea franceză se referă la „mission de service public de cette organisation”, iar versiunea engleză la „that organisation’s public service mission”.

48 – Fostul secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (1976-1988) şi fostul director general al Eurocontrol (1994-2000), Yves Lambert, arată în raportul său „Eurocontrol et l’OACI”, Annals of air and space law/Annales de droit aérien et spatial, volumul 19 (1994), p. 360, că pregătirea şi elaborarea standardelor şi a specificaţiilor tehnice trebuie considerate ca fiind un instrument important în vederea atingerii obiectivelor de armonizare şi de integrare urmărite de agenţie.

49 – Noţiunea „misiune de interes public” este o noţiune largă, care reflectă în general importanţa unei activităţi pentru societate, însă este de asemenea utilizată ca noţiune juridică. Atunci când despre o activitate se spune că este de interes public, acest lucru nu înseamnă că respectiva activitate este de asemenea o misiune a statului. Astfel cum Raschauer, B., a afirmat în mod corect în Allgemeines Verwaltungsrecht, Viena/New York 1998, p. 358, punctul 722, misiunile de interes public pot fi îndeplinite de asemenea de persoane fizice (de exemplu, activităţile asociaţiilor de ajutor pentru reintegrare socială sau de asistenţă contra SIDA, care revin statului).

50 – Face parte din autoritatea publică orice domeniu în care se exprimă ceea ce este specific statului, exercitarea autorităţii, prerogativa de a dispune şi de a comanda unilateral: statul învestit cu imperium caracteristic [a se vedea Raschauer, B., citat anterior (nota de subsol 49), p. 357, punctul 720]. Un exemplu de autoritate publică sau imperium este puterea legislativă exercitată de organele statului. Autoritatea publică nu este totuşi rezervată exclusiv statelor în calitate de subiecte principale ale dreptului internaţional public, ci poate fi de asemenea încredinţată unor organizaţii internaţionale şi exercitată de către acestea (a se vedea Schliesky, U., Souveränität und Legitimität von Herrschaftsgewalt, Tübingen, 2004, p. 336, care menţionează Comunitatea Europeană drept exemplu de instituţie juridică supranaţională care înlocuieşte legislaţia naţională).

51 – Statele nu mai sunt demult singurele care acţionează pe scena internaţională. De la începutul secolului XX, acestora li s‑a substituit un număr din ce în ce mai mare de organizaţii internaţionale. Raţiunea dezvoltării organizaţiilor internaţionale este aceea că schimburile internaţionale fără o formă instituţionalizată de cooperare sunt din ce în ce mai puţin imaginabile. Organizaţiile internaţionale constituie, aşadar, elemente‑cheie ale acestei instituţionalizări, deoarece pot fi create de membrii lor pentru aproape orice scopuri şi sunt dotate cu competenţe în raport cu funcţiile lor. În prezenţa unor structuri interne consolidate şi a unei autonomii decizionale, executarea misiunilor în mod continuu poate fi în mare măsură asigurată (a se vedea în această privinţă Klein, E., „Die Internationalen und Supranationalen Organisationen als Völkerrechtssubjekte”, Völkerrecht [editat de Wolfgang Graf Vitzthum], Berlin/New York, 1997, p. 273, punctul 1).

52 – A se vedea punctele 104 şi 105 din recurs.

53 – A se vedea punctele 71 şi 72 din prezentele concluzii.

54 – A se vedea punctul 20 din prezentele concluzii.

55 – Hotărârea Curţii din 16 iunie 1987, Comisia/Italia (118/85, Rec., p. 2599, punctul 7), Hotărârea din 18 martie 1997, Diego Cali & Figli (C‑343/95, Rec., p. I‑1547, punctul 16), Hotărârea Pavlov şi alţii (citată la nota de subsol 9, punctul 75), Hotărârea Cassa di Risparmio di Firenze şi alţii (citată la nota de subsol 9, punctul 108), Hotărârea Enirisorse (citată la nota de subsol 9, punctul 29) şi Hotărârea Tribunalului Aéroports de Paris/Comisia (citată la nota de subsol 29, punctul 107).

56 – Arcelin, L., „Être ou (et?) ne pas être une entreprise. C’est la question …”, Revue Lamy de la Concurrence, 2007, punctul 11, p. 22, arată că „piaţa” se defineşte în mod tradiţional ca reprezentând jocul combinat al cererii şi al ofertei. Prin urmare, nu există ofertă fără cerere.

57 – A se vedea punctul 101 din memoriul în răspuns al Comisiei.

58 – A se vedea punctul 122 din recurs.

59 – A se vedea punctul 116 din prezentele concluzii şi jurisprudenţa citată la nota de subsol 55.

60 – Hotărârea Tribunalului din 4 martie 2003 (T‑319/99, Rec., p. II‑357, punctul 37). Tribunalul a statuat că „atunci când o entitate cumpără un produs, fie şi în cantităţi mari, nu pentru a oferi bunuri sau servicii în cadrul unei activităţi economice, ci pentru a‑l utiliza în cadrul unei alte activităţi, de exemplu o activitate de natură pur socială, aceasta nu acţionează în calitate de întreprindere numai în temeiul calităţii de cumpărător pe o piaţă. Deşi este corect să se considere că o astfel de entitate poate exercita o putere economică foarte importantă, care ar putea da naştere, dacă este cazul, unei situaţii de monopol, nu este mai puţin adevărat că, în măsura în care activitatea în vederea căreia entitatea menţionată achiziţionează respectivele produse nu este de natură economică, aceasta nu acţionează în calitate de întreprindere în sensul normelor comunitare în domeniul concurenţei şi, prin urmare, nu este vizată de interdicţiile prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE şi la articolul 82 CE”.

61 – Acest fapt a fost confirmat de Curte în cadrul recursului formulat împotriva Hotărârii FENIN/Comisia (a se vedea hotărârea Curţii citată la nota de subsol 9, punctul 25). Curtea s‑a pronunţat în sensul că, la punctul 36 din hotărâre, Tribunalul a amintit, întemeindu‑se pe jurisprudenţa Curţii, că faptul de a oferi bunuri sau servicii pe o anumită piaţă este cel care caracterizează noţiunea de activitate economică. Tribunalul a dedus în mod întemeiat de aici că nu este necesar să se disocieze activitatea de cumpărare a produsului de utilizarea ulterioară a acestuia pentru a aprecia natura acestei activităţi de cumpărare şi că natura economică sau neeconomică a utilizării ulterioare a produsului determină în mod necesar caracterul activităţii de cumpărare. Prieto, C., apreciază în „Chronique de jurisprudence du Tribunal et de la Cour de justice des Communautés européennes”, Journal du droit international, 2007, p. 670, că astfel Curtea a dorit să afirme că este necesar ca elementul caracteristic al ofertei de bunuri şi servicii să fie întotdeauna prezent. A se vedea de asemenea, în acest sens, Kovar, J.‑P., „Le Tribunal précise la notion d’activité économique et confirme la jurisprudence Fenin sur la qualification de l’acte d’achat”, Concurrences, 2007, nr. 1, p. 168, 170, şi Arcelin, L., citat anterior (nota de subsol 56), p. 22, care văd în hotărârea atacată o confirmare a jurisprudenţei FENIN a instanţelor comunitare.

62 – A se vedea punctul 102 din memoriul în răspuns al Eurocontrol. În conformitate cu Idot, L., citat anterior (nota de subsol 11), p. 25, în cazul aspectelor examinate este vorba mai puţin de problema dacă există o piaţă decât de decizia politică de a acorda prioritate cercetării publice în raport cu cercetarea privată.

63 – A se vedea, cu privire la pertinenţa criteriului lipsei unui scop lucrativ pentru aprecierea caracterului economic al unei activităţi, Hotărârea din 17 februarie 1993, Poucet şi Pistre (C‑159/91, Rec., p. I‑637, punctul 10), referitoare la funcţiile unui sistem de securitate socială, Hotărârea din 18 iunie 1998, Comisia/Italia (C‑35/96, Rec., p. I‑3851, punctul 37), referitoare la activitatea de expeditor vamal, Hotărârea Pavlov şi alţii (citată la nota de subsol 29, punctele 76 şi 77), referitoare la activitatea de medic specialist care lucrează pe cont propriu. Prieto, C., citat anterior (nota de subsol 61), p. 670, menţionează jurisprudenţa citată anterior, explicând că trebuie luată întotdeauna în considerare participarea cu titlu gratuit pe o piaţă.

64 – În Hotărârea FENIN/Comisia (citată la nota de subsol 60, punctul 39), Tribunalul a examinat dacă entitatea în cauză exercita o activitate fără scop lucrativ. În Hotărârea Enirisorse (citată la nota de subsol 55, punctul 31), Curtea a constatat, pe de o parte, că activitatea specifică a unei întreprinderi – în acest caz, dezvoltarea de noi tehnologii pentru utilizarea cărbunelui şi acordarea de asistenţă tehnică administraţiilor şi instituţiilor publice, precum şi întreprinderilor interesate de dezvoltarea acestor tehnologii – constituie o activitate economică. Pe de altă parte, Curtea a examinat dacă întreprinderea în cauză urmăreşte un scop lucrativ.

65 – A se vedea Hotărârea Enirisorse (citată la nota de subsol 55, punctul 31) cu privire la activitatea de dezvoltare tehnică.

66 – A se vedea punctele 53-69 şi 98-110 din prezentele concluzii.