HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
26 iulie 2023(*)
„Clauză compromisorie – Programul-cadru pentru cercetare și inovare «Orizont 2020» (2014-2020) – Proiectul «aDvanced sOcial enGineering And vulNerability Assessment Framework (Dogana)» – Acord de grant – Acțiune în anulare – Raport final de audit – Notă de debit – Acte care nu pot fi supuse unei căi de atac – Acte care se înscriu într-un cadru pur contractual de care sunt indisociabile – Inadmisibilitate – Identificarea pârâtului – Necompetență – Costuri cu personalul – Prime calculate în funcție de obiective comerciale – Neeligibilitate – Încredere legitimă”
În cauza T-222/22,
Engineering – Ingegneria Informatica SpA, cu sediul în Roma (Italia), reprezentată de S. Villata, L. Montevecchi și C. Oncia, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de M. Ilkova și S. Romoli, în calitate de agenți,
și
Agenției Executive Europene pentru Cercetare (REA), reprezentată de S. Payan-Lagrou și V. Canetti, în calitate de agenți, asistate de D. Gullo, avocat,
pârâte,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus din doamna K. Kowalik-Bańczyk (raportoare), președintă, domnul E. Buttigieg și doamna B. Ricziová, judecători,
grefier: domnul V. Di Bucci,
având în vedere faza scrisă a procedurii, în special:
– excepția invocată de Comisie în temeiul articolului 130 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prin înscris separat depus la grefa Tribunalului la 6 iulie 2022;
– observațiile cu privire la această excepție depuse de reclamantă la grefa Tribunalului la 22 august 2022,
având în vedere că nici reclamanta, nici REA nu au formulat, în termen de trei săptămâni de la comunicarea închiderii fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolele 263 și 272 TFUE, reclamanta, Engineering – Ingegneria Informatica SpA, solicită în esență, pe de o parte, anularea mai multor acte ale Comisiei Europene și ale Agenției Executive Europene pentru Cercetare (REA) referitoare la executarea acordului de grant nr. 653618 (denumit în continuare „acordul de grant”) privind proiectul intitulat „aDvanced sOcial enGineering And vulNerability Assessment Framework (Dogana)” (Cadrul de evaluare a ingineriei sociale de vârf și a vulnerabilității) (denumit în continuare „proiectul”) și, pe de altă parte, constatarea caracterului eligibil pentru finanțare în temeiul acestui acord al anumitor costuri și, prin urmare, a inexistenței unui drept al Comisiei și al REA de a urmări rambursarea sumelor corespunzătoare acestor costuri.
Istoricul cauzei
2 Reclamanta este o societate care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare în sectorul tehnologiilor.
3 REA este o agenție executivă înființată pentru gestionarea acțiunii Uniunii Europene în domeniul cercetării. În temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare (JO 2003, L 11, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 256), aceasta are personalitate juridică, beneficiază, în fiecare stat membru, de cea mai extinsă capacitate juridică și poate, în special, să fie parte în procese.
Acordul de grant
4 În contextul Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – „Orizont 2020” (denumit în continuare „Programul-cadru Orizont 2020”), Engineering International Belgium SA, acționând în calitate de coordonator, și alți beneficiari, pe de o parte, și REA, pe de altă parte, au încheiat la 28 aprilie 2015 acordul de grant. În temeiul a două acte adiționale semnate în decembrie 2017 și în martie 2018, reclamanta a devenit beneficiar începând cu 5 iulie 2017 și a înlocuit Engineering International Belgium în calitate de coordonator începând cu 15 decembrie 2017.
5 Articolul 2 din acordul de grant prevede acordarea unui grant pentru proiect (denumit în continuare „grantul”). Conform articolului 3 din acest acord, executarea respectivului proiect trebuia să înceapă la 1 septembrie 2015 și să dureze 36 luni.
6 În temeiul articolului 5.2 din acordul de grant, grantul rambursează printre altele 70 % din costurile eligibile ale beneficiarilor care sunt entități juridice cu scop lucrativ. Aceste costuri eligibile cuprind în special, în primul rând, „costurile directe cu personalul” și, în al doilea rând, „costurile indirecte” calculate pe o bază forfetară. „Costurile directe cu personalul” se compun ele însele din două categorii, și anume, pe de o parte, „costurile suportate efectiv” sau „costurile reale” și, pe de altă parte, „costurile unitare”, stabilite pe baza unui cuantum pe unitate calculat în conformitate cu practicile obișnuite de contabilizare a costurilor beneficiarului.
7 În temeiul articolului 6.1 litera (a) punctul (iv) din acordul de grant, costurile reale sunt eligibile, cu condiția, printre altele, să fie „suportate în legătură cu [proiectul] și necesare pentru executarea acestuia”.
8 Potrivit articolului 6.2 punctul A.1 din acordul de grant, „costurile cu personalul sunt eligibile dacă sunt legate de personal care lucrează pentru beneficiar în temeiul unui contract de muncă (sau al unui act de angajare echivalent) și este afectat [proiectului]”. Același articol precizează că costurile cu personalul „trebuie să se limiteze la salarii […], la contribuții la asigurările sociale, la taxe și alte costuri incluse în remunerație, dacă acestea decurg din legislația națională sau din contractul de muncă (sau dintr-un act echivalent de angajare)”.
9 Articolul 6.5 din acordul de grant definește și enumeră costurile neeligibile. Acest articol menționează în special, la litera (a), „costurile care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolele 6.1-6.4 [din același acord]” și în special, la litera (a) punctul (i), „costurile privind rentabilitatea capitalului investit”.
10 Articolul 6.6 din acordul de grant prevede că costurile declarate care sunt neeligibile sunt respinse.
11 În temeiul articolului 22.1.3 din acordul de grant, REA sau Comisia pot efectua audituri cu privire la executarea corectă a proiectului și la respectarea obligațiilor stabilite de această convenție. În acest caz, un proiect de raport de audit și apoi un raport de audit sunt redactate și notificate coordonatorului sau beneficiarului în cauză.
12 Articolul 22.5.1 din acordul de grant prevede că constatările efectuate în cadrul auditurilor pot conduce printre altele la respingerea unor costuri neeligibile. În temeiul aceluiași articol, în cazul în care auditurile relevă erori sistematice sau recurente, acestea pot avea consecințe pentru alte granturi acordate în condiții similare, prin extinderea la aceste granturi a constatărilor făcute pentru grant.
13 Articolul 42.1 din acordul de grant prevede că REA respinge toate costurile neeligibile, în special în urma unor audituri.
14 Articolul 44.1 din acordul de grant prevede că REA solicită orice sumă care a fost plătită, dar care nu este datorată în temeiul acestui acord. Articolul 44.1.3 din același acord, aplicabil recuperării sumelor după plata soldului, prevede în esență că REA adresează beneficiarului o scrisoare de informare prealabilă, apoi o scrisoare de confirmare și o notă de debit. În lipsa plății, REA poate în acest caz să efectueze o compensare, să inițieze proceduri judiciare sau să adopte o decizie care constituie titlu executoriu în temeiul articolului 299 TFUE.
15 Articolul 57.1 din acordul de grant prevede că acesta este reglementat de dreptul Uniunii aplicabil, completat, dacă este necesar, de dreptul belgian.
16 Articolul 57.2 din acordul de grant prevede că Tribunalul sau, în recurs, Curtea sunt singurele competente să soluționeze diferendele privind interpretarea, aplicarea sau validitatea acestui acord, în conformitate cu articolul 272 TFUE.
17 În executarea acordului de grant, reclamanta a primit de la REA un grant în cuantum de 240 171,21 euro, pe baza unui cuantum declarat al costurilor eligibile de 343 101,72 euro și a unei rate de rambursare de 70 %.
Procedura de audit
18 În cursul anului 2021, Comisia a efectuat un audit privind executarea a trei acorduri de grant încheiate de reclamantă în contextul Programului-cadru Orizont 2020, printre care acordul de grant în discuție în prezenta cauză. În ceea ce privește acest din urmă acord, auditul privea perioada cuprinsă între 1 septembrie 2015 și 31 august 2018.
19 La 30 iunie 2021, Comisia i-a comunicat reclamantei un proiect de raport de audit.
20 Prin scrisoarea din 21 decembrie 2021 (denumită în continuare „scrisoarea de închidere”) și printr-un raport final de audit din aceeași zi, Comisia a informat reclamanta cu privire la rezultatele definitive ale auditului.
21 Cu ocazia auditului, Comisia a efectuat mai multe ajustări în ceea ce privește costurile eligibile în temeiul acordului de grant.
22 În special, Comisia a apreciat că anumite prime sau comisioane (denumite în continuare „primele în litigiu”), plătite către doi angajați ai reclamantei (denumiți în continuare „cei doi angajați în cauză”) și declarate de aceasta din urmă drept costuri cu personalul, erau legate de realizarea unor diverse obiective de natură comercială. Comisia a dedus de aici că costurile corespunzătoare acestor prime nu fuseseră efectuate în cadrul proiectului și nu erau necesare pentru executarea acestui proiect, astfel încât ele nu îndeplineau condițiile de eligibilitate prevăzute la articolul 6.1 litera (a) punctul (iv) din acordul de grant și explicate prin modelul adnotat al acordului de grant pentru Programul-cadru Orizont 2020 (denumit în continuare „modelul adnotat al acordului de grant”). Prin urmare, Comisia a considerat că primele în litigiu, în cuantum de 14 758,03 euro, nu erau eligibile și a efectuat astfel o ajustare.
23 În consecință, ținând seama de diferitele ajustări efectuate fie în favoarea REA, fie a reclamantei, Comisia a redus cu 12 927,34 euro cuantumul total al costurilor eligibile în temeiul acordului de grant.
24 Pe de altă parte, Comisia a apreciat că anumite erori identificate în cursul auditului aveau în mod potențial un caracter sistematic sau recurent. În consecință, Comisia a inițiat o procedură de extindere la alte granturi a constatărilor auditului, în conformitate cu articolul 22.5.1 din acordul de grant.
25 Cu toate acestea, prin scrisoarea din 21 februarie 2022 (denumită în continuare „scrisoarea de precizare”), Comisia a informat reclamanta că nu extinsese constatările auditului decât la granturile în curs, cu excluderea perioadelor sau a granturilor neauditate. Comisia a precizat că această limitare a procedurii de extindere a constatărilor auditului fusese autorizată în mod excepțional, întrucât auditurile precedente nu identificaseră neeligibilitatea primelor în litigiu întemeiate pe obiective comerciale.
Procedura de recuperare
26 Prin scrisoarea din 17 ianuarie 2022, intitulată „scrisoare de informare prealabilă”, REA a informat-o pe reclamantă că, în aplicarea auditului realizat de Comisie și ținând seama de rata de rambursare de 70 %, avea intenția să procedeze la recuperarea unei sume de 9 049,14 euro.
27 Prin scrisoarea din 23 februarie 2022 adresată reclamantei (denumită în continuare „scrisoarea de confirmare”), REA a confirmat recuperarea sumei de 9 049,14 euro. Această scrisoare era însoțită de o notă de debit cu aceeași sumă emisă în aceeași zi de REA (denumită în continuare „nota de debit”).
Concluziile părților
28 Reclamanta solicită Tribunalului:
– declararea drept „nule, nelegitime, anulate și lipsite de efecte” a actelor adoptate de Comisie și de REA și în special a scrisorii de închidere, a raportului final de audit, a scrisorii de confirmare și a notei de debit;
– declararea ca eligibile a sumelor excluse din costurile eligibile, constatarea dreptului său la luarea în considerare a acestor sume în calculul cuantumului grantului și constatarea inexistenței unui drept al Comisiei de a recupera sumele respective;
– obligarea Comisiei și a REA la plata cheltuielilor de judecată.
29 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce o privește;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
30 REA solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă în tot sau în parte sau, în subsidiar, ca fiind în totalitate nefondată în ceea ce o privește;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la obiectul și domeniul de aplicare al acțiunii
31 Din modul de redactare și din conținutul tuturor înscrisurilor reclamantei și în special din titlul cererii introductive și din precizările aduse în replică, precum și din împrejurarea potrivit căreia Comisia a fost responsabilă de procedura de audit, în timp ce REA a fost responsabilă de procedura de recuperare, rezultă că reclamanta solicită în esență Tribunalului:
– pe de o parte, prin intermediul primului capăt de cerere, întemeiat pe articolul 263 TFUE, anularea actelor adoptate în privința sa de Comisie și de REA și în special a scrisorii de închidere, a raportului final de audit, a scrisorii de confirmare și a notei de debit, în măsura în care aceste acte privesc executarea acordului de grant;
– pe de altă parte, prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, întemeiat pe articolul 272 TFUE, constatarea caracterului eligibil al primelor în litigiu și, prin urmare, inexistența unui drept al Comisiei și, prin urmare, al REA de a urmări rambursarea sumelor corespunzătoare acestor prime.
Cu privire la competența Tribunalului și la admisibilitatea acțiunii
Cu privire la concluziile prezentate în temeiul articolului 263 TFUE
32 Comisia invocă o excepție în temeiul articolului 130 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în cadrul căreia susține printre altele că concluziile în anulare formulate de reclamantă sunt inadmisibile. Aceasta arată în esență, în primul rând, că aceste concluzii sunt îndreptate împotriva unor acte care se înscriu într-un context contractual și care nu produc efecte juridice obligatorii și nici nu implică exercitarea unor prerogative de putere publică. De altfel, unele dintre aceste acte, și anume scrisoarea de confirmare și nota de debit, ar fi fost adoptate de REA, astfel încât Comisia nu ar avea calitate procesuală pasivă în ceea ce le privește. În al doilea rând, cererea introductivă nu ar îndeplini cerințele prevăzute la articolul 76 literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură, întrucât nu ar expune în mod clar temeiul juridic al acțiunii și nu ar dezvolta, în fapt și în drept, cererea având ca obiect declararea ca „nule, nelegitime, anulate și lipsite de efecte” a actelor atacate.
33 Fără a invoca în mod formal o excepție în sensul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, REA concluzionează de asemenea în sensul inadmisibilității concluziilor în anulare pentru motive similare celor invocate de Comisie. Aceasta arată în special, în esență, pe de o parte, că reclamanta solicită anularea unor acte de natură contractuală, iar nu administrativă, și, pe de altă parte, că, în lipsa precizării motivelor invocate în susținerea cererii de anulare, cererea introductivă nu este conformă cu cerințele prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură.
34 Reclamanta contestă argumentația Comisiei și pe cea a REA și susține că concluziile sale în anulare sunt admisibile.
35 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, acțiunea în anulare în temeiul articolului 263 TFUE este deschisă, în general, împotriva tuturor actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, indiferent de natură sau de formă, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9; a se vedea de asemenea Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 62 și jurisprudența citată).
36 În această privință, nu constituie în principiu acte atacabile decât măsurile care stabilesc definitiv poziția unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii la sfârșitul unei proceduri administrative și care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii, cu excluderea, inter alia, a măsurilor intermediare al căror obiectiv este de a pregăti decizia finală, care nu au astfel de efecte (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 10, și Hotărârea din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑521/06 P, EU:C:2008:422, punctul 42).
37 În plus, în cazul unui contract între un reclamant și una dintre instituțiile sau unul dintre organele, oficiile sau agențiile Uniunii, instanțele Uniunii nu pot fi sesizate cu o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE decât dacă actul atacat urmărește să producă efecte juridice obligatorii care se situează în afara raportului contractual dintre părți și care implică exercitarea prerogativelor de putere publică conferite instituției contractante în calitatea sa de autoritate administrativă (Hotărârea din 9 septembrie 2015, Lito Maieftiko Gynaikologiko kai Cheirourgiko Kentro/Comisia, C‑506/13 P, EU:C:2015:562, punctul 20, Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia, C‑14/18 P, EU:C:2019:159, punctul 50, și Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 65).
38 În speță, în primul rând, trebuie arătat că diferitele acte atacate se înscriu toate în contextul acordului de grant, de care nu pot fi disociate.
39 Astfel, pe de o parte, actele adoptate de Comisie, în special scrisoarea de închidere și raportul final de audit, sunt întemeiate pe dispozițiile articolelor 22.1.3 și 22.5.1 din acordul de grant, din care rezultă că această instituție poate efectua audituri susceptibile să conducă la respingerea costurilor neeligibile (a se vedea punctele 11 și 12 de mai sus).
40 Pe de altă parte, actele adoptate de REA și în special scrisoarea de confirmare și nota de debit se întemeiază pe articolele 42.1 și 44 din acordul de grant, din care reiese că, în urma unui audit, această agenție respinge costurile care nu sunt eligibile și solicită beneficiarului orice sumă plătită, dar nedatorată (a se vedea punctele 13 și 14 de mai sus).
41 În al doilea rând, niciun element din dosar nu permite să se concluzioneze că Comisia și REA au acționat utilizându‑și prerogativele de putere publică.
42 Astfel, pe de o parte, actele adoptate de Comisie, în special scrisoarea de închidere și raportul final de audit, nu obligă și nici măcar nu invită reclamanta să ramburseze vreo sumă și nu modifică, așadar, situația sa juridică.
43 În plus, contrar celor susținute de reclamantă, nu reiese nici din modul de redactare a actelor adoptate de Comisie, nici din contextul lor că această instituție a intenționat să oblige REA să urmeze concluziile raportului final de audit și să îi interzică să se îndepărteze de acestea. Astfel, raportul final de audit precizează că acesta are ca obiect exprimarea unei „opinii independente” în ceea ce privește caracterul real și eligibil al costurilor care au dat naștere grantului. În ceea ce privește scrisoarea de închidere, aceasta precizează că ea se limitează să informeze reclamanta cu privire la rezultatele auditului și că nu exprimă o poziție definitivă cu privire la repercusiunile financiare ale auditului, REA trebuind încă să analizeze aceste repercusiuni și să informeze reclamanta în legătură cu acestea.
44 Rezultă că actele adoptate de Comisie, în special scrisoarea de închidere și raportul final de audit, sunt acte pregătitoare și nu produc, prin ele însele, niciun efect juridic obligatoriu față de reclamantă sau față de REA (a se vedea prin analogie Ordonanța din 8 februarie 2010, Alisei/Comisia, T-481/08, EU:T:2010:32, punctele 67 și 75, și Ordonanța din 9 iunie 2016, IREPA/Comisia și Curtea de Conturi, T-825/14, nepublicată, EU:T:2016:345, punctul 30). A fortiori, adoptarea acestor acte nu reflectă exercitarea unor prerogative de putere publică.
45 Pe de altă parte, actele adoptate de REA, în special scrisoarea de confirmare și nota de debit, se limitează să invite reclamanta să plătească suma de 9 049,14 EUR și să o informeze că, în lipsa plății, această agenție va proceda la recuperarea acestei sume, de exemplu prin efectuarea unei compensații sau prin adoptarea unei decizii executorii în temeiul articolului 299 TFUE.
46 Or, Curtea a precizat că o notă de debit sau o punere în întârziere, care cuprind data scadenței, precum și condițiile de plată ale unei creanțe contractuale nu pot fi asimilate unui titlu executoriu în sine, chiar și atunci când menționează calea executorie prevăzută la articolul 299 TFUE ca fiind o cale de recuperare posibilă printre altele în ipoteza în care debitorul nu și-ar executa obligația la data stabilită a scadenței. Prin urmare, o notă de debit sau o punere în întârziere nu urmăresc să producă efecte juridice care și-ar avea originea în exercitarea prerogativelor de putere publică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2015, Lito Maieftiko Gynaikologiko kai Cheirourgiko Kentro/Comisia, C‑506/13 P, EU:C:2015:562, punctele 23 și 24, Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia, C‑14/18 P, EU:C:2019:159, punctul 52, și Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 66).
47 Rezultă că nici actele adoptate de REA, în special scrisoarea de confirmare și nota de debit, nu reflectă exercitarea prerogativelor de putere publică.
48 În aceste condiții, actele atacate nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE.
49 Prin urmare, concluziile în anulare formulate de reclamantă trebuie respinse ca inadmisibile, în conformitate cu excepția de inadmisibilitate și cu cauza de inadmisibilitate invocate în acest sens de Comisie și, respectiv, de REA. În aceste împrejurări, nu este necesar să se examineze argumentația acestora din urmă potrivit căreia concluziile respective nu îndeplinesc, în plus, cerințele prevăzute la articolul 76 literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură.
Cu privire la concluziile prezentate împotriva Comisiei în temeiul articolului 272 TFUE
50 În cadrul excepției prezentate în temeiul articolului 130 din Regulamentul de procedură, Comisia arată că concluziile formulate în privința sa în temeiul articolului 272 TFUE sunt „inadmisibile”. Astfel, întrucât nu este parte la acordul de grant, aceasta nu ar avea calitate procesuală pasivă.
51 Reclamanta contestă argumentația Comisiei și susține că Comisia poate fi acționată în justiție în temeiul articolului 272 TFUE.
52 Potrivit unei jurisprudențe constante, numai părțile la un contract care conține o clauză compromisorie pot fi părți la acțiunea introdusă în temeiul articolului 272 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 decembrie 1976, Pellegrini/Comisia și Flexon-Italia, 23/76, EU:C:1976:174, punctul 31, și Ordonanța din 16 iunie 2021, Green Power Technologies/Comisia și Entreprise commune ECSEL, T-533/20, nepublicată, EU:T:2021:375, punctul 43 și jurisprudența citată).
53 În speță, este cert că acordul de grant conține o clauză compromisorie care atribuie competență Tribunalului (a se vedea articolul 57.2 din această convenție, menționat la punctul 16 de mai sus).
54 Cu toate acestea, acordul de grant nu a fost semnat decât de reclamantă și de REA, care dispune de o personalitate juridică distinctă de cea a Uniunii (a se vedea punctul 3 de mai sus). Prin urmare, REA este singura cocontractantă a reclamantei, iar Comisia nu poate fi calificată drept parte la această convenție.
55 Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de faptul că actele adoptate de REA, în special scrisoarea de confirmare și nota de debit, își au originea în cele adoptate de Comisie și în special în scrisoarea de închidere și în raportul final de audit. Astfel, clauzele acordului de grant care prevăd că Comisia poate realiza un audit (a se vedea articolul 22.1.3 din acordul de grant menționat la punctul 11 de mai sus) și că REA poate deduce ulterior consecințele acestui audit, în special prin respingerea costurilor neeligibile (a se vedea articolele 22.5.1 și 42.1 din acordul de grant, menționate la punctele 12 și 13 de mai sus), sunt clauze standard, inserate în mod curent în acorduri de grant, și nu au nici ca obiect, nici ca efect să confere Comisiei calitatea de parte la acordul de grant (a se vedea în acest sens Ordonanța din 16 iunie 2021, Green Power Technologies/Comisia și Entreprise commune ECSEL, T-533/20, nepublicată, EU:T:2021:375, punctele 44 și 45).
56 Rezultă că, în măsura în care Comisia nu este parte la acordul de grant, Tribunalul nu este competent să se pronunțe cu privire la concluziile reclamantei prezentate în temeiul articolului 272 TFUE și îndreptate împotriva acestei instituții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 decembrie 1976, Pellegrini/Comisia și Flexon-Italia, 23/76, EU:C:1976:174, punctul 31, și Ordonanța din 16 iunie 2021, Green Power Technologies/Comisia și Entreprise commune ECSEL, T-533/20, nepublicată, EU:T:2021:375, punctul 47 și jurisprudența citată).
57 Prin urmare, concluziile reclamantei prezentate împotriva Comisiei în temeiul articolului 272 TFUE trebuie respinse ca fiind formulate în fața unei instanțe care nu este competentă să se pronunțe cu privire la acestea.
58 Rezultă din cele ce precedă că acțiunea poate fi examinată pe fond numai în măsura în care este introdusă în temeiul articolului 272 TFUE și îndreptată împotriva REA.
Cu privire la temeinicia concluziilor prezentate împotriva REA în temeiul articolului 272 TFUE
59 În susținerea concluziilor sale prezentate împotriva REA în temeiul articolului 272 TFUE, reclamanta invocă în mod formal trei motive, întemeiate, primul, pe faptul că primele în litigiu nu au un caracter comercial, al doilea, pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime și, respectiv, al treilea, pe o interpretare eronată a acordului de grant.
60 Având în vedere conținutul acestor trei motive, este necesar să se examineze, într-o primă etapă și împreună, primul și al treilea motiv, ambele întemeiate în esență pe încălcarea acordului de grant, apoi, într-o a doua etapă, al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.
Cu privire la primul și al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea acordului de grant
61 Prin intermediul primului și al celui de al treilea motiv, reclamanta susține în esență că primele în litigiu au fost plătite în cadrul proiectului și că erau necesare pentru executarea acestuia, astfel încât îndeplineau condițiile de eligibilitate prevăzute la articolul 6.1 litera (a) punctul (iv) din acordul de grant, interpretate în lumina modelului adnotat al acordului de grant.
62 REA contestă argumentația reclamantei.
– Considerații generale
63 În primul rând, din dispozițiile coroborate ale articolului 6.1 litera (a) punctul (iv) și ale articolului 6.2 punctul A.1 din acordul de grant, citate la punctele 7 și 8 de mai sus, rezultă că costurile cu personalul reale și indirecte sunt eligibile cu condiția, printre altele, să fie „efectuate în legătură cu [proiectul]” și să fie „necesare pentru executarea acestuia”.
64 În al doilea rând, reclamanta și REA se referă de asemenea la explicațiile care figurează în modelul adnotat al acordului de grant în ceea ce privește condițiile de eligibilitate a costurilor cu personalul. În versiunea sa din 30 martie 2015, aplicabilă situației de fapt din speță (a se vedea pagina 46 din modelul menționat), acest document, care comentează articolul 6 din modelul general al acordului de grant elaborat de Comisie (denumit în continuare „modelul general al acordului de grant”), precizează următoarele:
„[…] Plățile de dividende către angajați (distribuirea de beneficii) sunt neeligibile în sensul articolului 6.5. litera (a) punctul (i) [din modelul general al acordului de grant]. (Cu toate acestea, suplimentele [de remunerație] bazate pe performanța globală a organizației (de exemplu, randamentul sau excedentul) pot fi acceptate drept suplimente variabile dacă îndeplinesc condițiile enunțate mai jos.)
Exemple (acceptabile):
Dacă profitul societății la sfârșitul anului este mai mare de X [euro] (sau mai mult de X %), fiecare angajat va primi un supliment de z % din remunerația sa de bază (sau un supliment fix de x [euro] ca parte din salariul său brut).
Exemple (inacceptabile):
Dacă profitul societății la sfârșitul anului este de peste X [euro] (sau mai mult de X %), z % din acest profit va fi distribuit angajaților prin intermediul unei remunerații suplimentare.
Nicio parte din remunerație calculată în funcție de obiective comerciale (de exemplu, x [euro] pentru realizarea unui obiectiv de vânzare, x % din vânzări) sau de obiective de colectare a fondurilor (de exemplu, prima de x [euro] pentru fiecare proiect de finanțare externă obținut, x % din finanțarea externă obținută) nu este eligibilă. Motivul este că [aceste costuri] nu sunt nici suportate în legătură cu [proiectul în cauză], nici necesare pentru executarea sa.
Exemplu (neeligibil întrucât este legat de un obiectiv de colectare a fondurilor): [o] primă plătită ca recompensă pentru obținerea unui grant specific este neeligibilă […]”
65 Este necesar să se arate că, astfel cum se precizează în expunerea sa introductivă, modelul adnotat al acordului de grant urmărește să explice modelul general al acordului de grant și să permită utilizatorilor să înțeleagă și să interpreteze acordurile de grant redactate pe baza acestui model. Deși nu are valoare obligatorie, acest document, publicat și accesibil tuturor contractanților, ține de contextul în care a fost încheiat acordul de grant și trebuie, prin urmare, să fie luat în considerare de Tribunal în vederea interpretării acestei convenții (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Alfamicro/Comisia, T-831/14, nepublicată, EU:T:2017:804, punctele 68 și 104, și Hotărârea din 13 iulie 2022, VeriGraft/Eismea, T-457/20, EU:T:2022:457, punctul 109).
66 În al treilea rând, repartizarea sarcinii probei în ceea ce privește caracterul eligibil al costurilor efectuate de reclamantă este guvernată de dreptul material aplicabil acordului de grant, și anume dreptul Uniunii, completat, dacă este necesar, de dreptul belgian (a se vedea punctul 15 de mai sus). În lipsa unei dispoziții a dreptului Uniunii care să reglementeze executarea contractelor, este necesar să se aplice articolul 1315 din fostul Cod civil belgian, aplicabil ratione temporis faptelor din speță. Acest articol prevede că persoana care solicită executarea unei obligații trebuie să o dovedească și că, reciproc, cel care se pretinde liberat trebuie să justifice plata sau faptul care a determinat stingerea obligației sale. Rezultă că revine reclamantei, care a declarat costuri pentru atribuirea unei contribuții financiare a Uniunii, sarcina de a dovedi că aceste costuri îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de acordul de grant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2014, Isotis/Comisia, T-59/11, EU:T:2014:679, punctul 83 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 27 aprilie 2022, Sieć Badawcza Łukasiewicz – Port Polski Ośrodek Rozwoju Technologii/Comisia, T-4/20, EU:T:2022:242, punctele 113 și 114 și jurisprudența citată).
– Descrierea sistemului de prime pus în aplicare de reclamantă
67 Reclamanta a instituit un sistem de prime plătite angajaților săi.
68 Din documentația internă a reclamantei reiese că, în general, cuantumul acestor prime ține seama de diferite obiective sau ținte, precum (i) marja cu privire la o anumită comandă, (ii) marja de contribuție, (iii) obținerea de noi comenzi, (iv) timpul mediu de încasare, (v) numărul de zile efectuate de un angajat pe o anumită comandă, (vi) facturile care trebuie emise, (vii) veniturile obținute dintr-o anumită comandă și (viii) excedentul brut de exploatare [denumite în continuare, „obiectivul (i)”, „obiectivul (ii)”, „obiectivul (iii)”, „obiectivul (iv)”, „obiectivul (v)”, „obiectivul (vi)”, „obiectivul (vii)” și „obiectivul (viii)”].
69 În practică, aceste obiective sunt legate fie de o comandă specifică [obiectivele (i), (v) și (vii)], fie de activitatea unei divizii a reclamantei pentru o zonă de referință în cursul anului [obiectivele (ii)-(iv) și (vi)], fie de performanțele financiare globale ale reclamantei sau ale grupului acesteia [obiectivul (viii)]. Acestea sunt considerate ca fiind atinse atunci când se atinge o valoare-limită (minimă sau maximă).
70 Principiul și cuantumul primelor sunt stabilite potrivit normelor de atribuire și de calcul care figurează în planuri de stimulare individuale negociate între reclamantă și angajații săi. Aceste planuri de stimulare prevăd, în general, că se acordă o primă în cazul în care unul dintre obiectivele (i)-(vii) este atins, iar valoarea brută a acestei prime se calculează în funcție de rezultatele obținute în cadrul obiectivului în cauză. Dacă este cazul, primele care rezultă din diferitele obiective luate în considerare sunt apoi însumate pentru a obține o primă globală. În caz de „întârziere de închidere a neconformității”, se aplică o penalitate. În sfârșit, se aplică un coeficient multiplicator legat de obiectivul (viii) pentru a modula prima globală și pentru a obține prima datorată angajatului, care nu poate totuși să depășească o sumă maximă.
71 În particular, în ceea ce privește proiectul vizat de acordul de grant, planurile de stimulare subscrise de cei doi angajați în cauză au fost depuse la dosar. Din aceste planuri de stimulare reiese că cuantumul primelor plătite celor doi angajați este calculat în funcție, în primul rând, de marja cu privire la o anumită comandă [obiectivul (i), numai pentru unul dintre cei doi angajați], în al doilea rând, de marja contribuției [obiectivul (ii)] și, în al treilea rând, de excedentul brut de exploatare [obiectivul (viii)]. Pe de altă parte, primele acordate acestor doi angajați sunt plafonate la 9 450 de euro și, respectiv, la 20 250 de euro pe an.
– Caracterul eligibil sau neeligibil al primelor în litigiu
72 În cursul procedurilor de audit și de recuperare, Comisia și REA au considerat în esență că primele în litigiu erau legate de realizarea unor obiective de natură comercială și că, pentru acest motiv, ele nu constituiau costuri eligibile (a se vedea punctul 22 de mai sus).
73 În fața Tribunalului, REA își precizează poziția și explică printre altele că obiectivele enumerate la punctul 68 de mai sus, în special cele referitoare la marja cu privire la o anumită comandă [obiectivul (i)] și la marja contribuției [obiectivul (ii)], corespund realizării unor activități care prezintă, în mod evident, un caracter comercial. Aceasta observă de asemenea că valoarea primelor în litigiu este stabilită în mod direct în funcție de obiectivele comerciale. Astfel, de exemplu, primele legate de marjele realizate ar fi atribuite în cazul depășirii unei valori a marjei de referință și prin înmulțirea marjelor realizate cu un coeficient multiplicator. Întemeindu-se pe explicațiile care figurează în modelul adnotat al acordului de grant, REA deduce de aici că, având în vedere caracteristicile lor, primele în litigiu prezintă un caracter comercial și că, prin urmare, ele nu corespund unor costuri efectuate în legătură cu proiectul și nu sunt necesare pentru executarea acestuia, astfel încât nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute la articolul 6.1 litera (a) punctul (iv) din acordul de grant.
74 Reclamanta recunoaște că, în conformitate cu explicațiile care figurează în modelul adnotat al acordului de grant, orice remunerație care ar fi calculată în funcție de obiective comerciale nu ar fi eligibilă. Aceasta nu contestă nici constatarea REA potrivit căreia primele în litigiu sunt condiționate de realizarea anumitor obiective și proporționale cu acestea din urmă (a se vedea punctul 73 de mai sus).
75 Cu toate acestea, reclamanta contestă caracterul comercial al primelor în litigiu. Aceasta susține în esență că, în pofida calificării lor eronate drept „comisioane”, primele în litigiu sunt legate de realizarea unor obiective economice globale și colective definite la nivelul întreprinderii sau, cel puțin, al unei divizii a acesteia, iar nu de realizarea unor obiective comerciale (și în special de vânzare) individuale definite la nivelul fiecărui angajat. Prin urmare, aceste prime ar constitui „suplimente bazate pe performanța financiară globală a organizației” și, așadar, ar fi eligibile în conformitate cu explicațiile care figurează în modelul adnotat al acordului de grant.
76 Pe de altă parte, reclamanta susține că valoarea primelor în litigiu este plafonată, astfel încât aceste prime nu ar putea fi asimilate unor „dividende” neeligibile în sensul modelului adnotat al acordului de grant.
77 Înainte de a examina în mod concret dacă primele în litigiu erau eligibile și de a examina argumentația reclamantei, trebuie să se procedeze la interpretarea articolului 6.1 litera (a) punctul (iv) din acordul de grant, ținând seama de explicațiile care figurează în modelul adnotat al acordului de grant.
78 De la bun început, trebuie arătat că extrasul din modelul adnotat al acordului de grant invocat de părți și reprodus la punctul 64 de mai sus exclude, ca neeligibile, două categorii de costuri distincte, și anume, pe de o parte, dividendele și beneficiile plătite angajaților și, pe de altă parte, suplimentele de remunerație calculate în funcție de obiective comerciale sau de obiective de colectare de fonduri. Astfel, aceste două categorii de costuri nu pot fi calificate drept „costuri suportate în legătură cu [proiectul în cauză] și necesare pentru executarea acestuia” în sensul articolului 6.1 litera (a) punctul (iv) din modelul general al acordului de grant.
79 În plus, trebuie făcute următoarele precizări.
80 În primul rând, în ceea ce privește dividendele și beneficiile plătite angajaților, modelul adnotat al acordului de grant arată că suplimentele de remunerație variabile sau fixe bazate pe performanța financiară globală a organizației pot fi totuși eligibile, cu condiția ca acestea să îndeplinească anumite condiții.
81 În această privință, o primă condiție privește modul de calcul al suplimentului de remunerație. Din exemplele date în modelul adnotat al acordului de grant rezultă că suplimentul de remunerație poate lua forma unei sume forfetare sau a unui anumit procent din remunerația de bază. În schimb, suplimentul menționat nu trebuie să ia forma unui anumit procent din profitul societății, întrucât, în acest caz, ar fi similar unei distribuiri de dividende.
82 O a doua condiție privește excluderea suplimentelor de remunerație calculate în funcție de obiective comerciale sau de obiective de colectare de fonduri (a se vedea punctul 83 de mai jos). Rezultă că, astfel cum arată în esență și în mod întemeiat REA, un supliment de remunerație bazat pe performanța financiară globală a organizației este neeligibil dacă se bazează de asemenea, în mod indisociabil, pe obiective comerciale sau pe obiective de colectare de fonduri.
83 În al doilea rând, în ceea ce privește suplimentele de remunerație calculate în funcție de obiective comerciale sau de obiective de colectare de fonduri, modelul adnotat al acordului de grant precizează în esență că primele fixe sau variabile acordate în schimbul realizării unor astfel de obiective nu sunt eligibile. Aceasta este situația, printre altele, a primelor care iau forma unei sume forfetare condiționate de realizarea unui obiectiv de vânzare sau de colectare de fonduri ori a unui anumit procent din vânzările sau din fondurile colectate.
84 În această privință, din modelul adnotat al acordului de grant nu reiese că numai obiectivele stabilite la nivelul unui angajat ar putea fi calificate drept obiective comerciale sau de colectare de fonduri, astfel încât obiectivele stabilite la nivelul organizației în ansamblul său sau la nivelul unei divizii a acesteia nu ar putea, prin definiție, să prezinte un asemenea caracter comercial sau de colectare de fonduri. Rezultă că, contrar celor sugerate de reclamantă, suplimentele de remunerație întemeiate pe obiective stabilite la nivelul organizației în ansamblul său (sau, a fortiori, la nivelul unei divizii a acesteia) nu sunt în mod necesar eligibile. Astfel, suplimentele de remunerație eligibile avute în vedere în modelul adnotat al acordului de grant trebuie, mai întâi, să fie stabilite la nivelul organizației în ansamblul său, apoi să se întemeieze pe performanța financiară globală a acestei organizații și, în sfârșit, să nu facă referire la obiective comerciale sau la obiective de colectare de fonduri.
85 În lumina acestor considerații trebuie interpretate stipulațiile acordului de grant și este necesar să se aprecieze dacă primele în litigiu erau sau nu erau eligibile.
86 În această privință, trebuie să se observe că sistemul de prime instituit de reclamantă se întemeiază pe două tipuri de obiective.
87 În primul rând, primele șapte obiective enumerate la punctul 68 de mai sus sunt definite fie în raport cu o comandă specifică, fie în raport cu activitatea unei divizii a reclamantei în cursul anului. Aceasta este în special situația marjei cu privire la o anumită comandă [obiectivul (i)] și a marjei de contribuție [obiectivul (ii)], menționate în planurile de stimulare ale celor doi angajați în cauză, prima dintre aceste marje fiind legată de o comandă specifică, iar cea de a doua, de activitatea unei divizii a reclamantei în cursul anului (a se vedea punctul 69 de mai sus). Rezultă, așadar, că aceste diferite obiective prezintă un caracter comercial și nu sunt legate de performanțele financiare globale ale reclamantei.
88 În plus, primele acordate pentru primele șapte obiective sunt condiționate de realizarea obiectivelor menționate și proporționale cu acestea. În particular, primele legate de marja cu privire la o anumită comandă și de marja de contribuție, menționate în planurile de stimulare ale celor doi angajați în cauză, sunt direct proporționale cu marjele realizate (a se vedea punctele 73 și 74 de mai sus).
89 Rezultă că primele acordate pentru primele șapte obiective prezintă o natură comercială atât în ceea ce privește obiectul, cât și modul de calcul al acestora.
90 În al doilea rând, al optulea și ultimul obiectiv menționat la punctul 68 de mai sus, și anume excedentul brut de exploatare, menționat de asemenea în mod expres în planurile de stimulare ale celor doi angajați în cauză, este, desigur, legat de performanțele financiare globale ale reclamantei și ale celorlalte societăți din grupul său.
91 Cu toate acestea, chiar independent de problema dacă luarea în considerare a performanțelor financiare ale altor societăți din grupul reclamantei este admisibilă, trebuie să se constate că excedentul brut de exploatare nu este luat în considerare pentru a calcula o primă autonomă, care ia forma unei sume forfetare sau cea a unui anumit procent din remunerația de bază, în conformitate cu modelul adnotat al acordului de grant. Astfel, acest obiectiv este utilizat numai pentru a modula cuantumul primelor acordate în temeiul primelor șapte obiective (a se vedea punctul 70 de mai sus). Or, principiul și cuantumul acestora din urmă depind de realizarea unor obiective comerciale (a se vedea punctul 89 de mai sus).
92 În aceste condiții, rezultă că primele plătite de reclamantă angajaților săi sunt întemeiate în esență pe obiective comerciale și că, prin urmare, costurile corespunzătoare acestor prime nu sunt nici efectuate în legătură cu proiectul, nici necesare pentru executarea acestui proiect. Prin urmare, astfel de prime nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 6.1 litera (a) punctul (iv) din acordul de grant.
93 Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentația reclamantei prezentată la punctele 75 și 76 de mai sus.
94 Primo, reclamanta se prevalează de faptul că obiectivele enumerate la punctul 68 de mai sus nu sunt legate de activitatea individuală a angajatului, ci de rezultate colective atinse de întreprindere sau de una dintre diviziile acesteia.
95 În această privință, chiar presupunând că obiectivele enumerate la punctul 68 de mai sus nu sunt legate de activitatea individuală a angajatului, rezultă totuși din principiile enunțate la punctul 84 de mai sus că obiectivele stabilite la nivelul unei organizații sau al unei divizii a acesteia pot avea un caracter comercial. Or, aceasta este situația primelor șapte obiective (a se vedea punctul 87 de mai sus).
96 Secundo, reclamanta apreciază că, întrucât nu presupun activități de „vânzare” de bunuri sau de servicii, obiectivele enumerate la punctul 68 de mai sus nu constituie obiective „comerciale”, ci obiective „economice”.
97 Cu toate acestea, reclamanta nu prezintă nicio explicație convingătoare care să permită limitarea noțiunii de „obiectiv comercial” numai la activitățile de „vânzare”, definirea unei noțiuni distincte de „obiectiv economic” și admiterea eligibilității unor prime întemeiate pe „obiective economice” care nu sunt legate de performanțele financiare globale ale organizației. În particular, trebuie observat că modelul adnotat al acordului de grant nu menționează astfel de „obiective economice”. Acest document menționează numai, pe de o parte, o categorie de prime eligibile, în anumite condiții, și anume primele întemeiate pe performanțele financiare globale ale organizației, și, pe de altă parte, două categorii de prime neeligibile în orice împrejurări, și anume primele calculate în funcție de obiective comerciale și cele calculate în funcție de obiective de colectare de fonduri.
98 Tertio, reclamanta invocă faptul că valoarea primei plătite unui angajat este plafonată.
99 Cu toate acestea, după cum arată în mod întemeiat REA, această plafonare nu are nicio incidență asupra eligibilității primei. Astfel, un supliment de remunerație calculat în funcție de obiective comerciale este, prin definiție, neeligibil, independent de modul său de calcul, de caracterul său fix sau variabil, precum și de caracterul său plafonat sau neplafonat.
100 Quarto, reclamanta arată că primele în litigiu nu ar putea fi asimilate unor dividende prin care angajații ar percepe profitul organizației.
101 Acest argument este inoperant. Astfel, un supliment de remunerație calculat în funcție de obiective comerciale, precum cel plătit de reclamantă angajaților săi, este, prin definiție, neeligibil, chiar dacă nu ar prezenta, în plus, caracteristicile unui dividend.
102 Quinto, reclamanta menționează o notă întocmită de o societate de audit independentă prin care se concluzionează în sensul eligibilității primelor plătite de reclamantă angajaților săi.
103 Totuși, pe de o parte, această notă nu poate fi considerată o expertiză neutră și independentă în măsura în care a fost întocmită la cererea reclamantei. Rezultă că aceasta nu are o valoare probantă incontestabilă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 martie 2011, Siemens/Comisia, T-110/07, EU:T:2011:68, punctul 137). Pe de altă parte, nota menționată se limitează să analizeze pe scurt sistemul de prime instituit de reclamantă și nu menționează niciun element de drept sau de fapt suplimentar în raport cu cele deja analizate în prezenta hotărâre.
104 În aceste condiții, reclamanta nu justifică eligibilitatea primelor în litigiu.
105 În consecință, primul și al treilea motiv trebuie înlăturate ca nefondate.
106 În aceste împrejurări, nu este necesar să se examineze cauzele de inadmisibilitate invocate de REA și întemeiate, pe de o parte, pe faptul că cererea introductivă nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură în ceea ce privește al treilea motiv și, pe de altă parte, pe faptul că argumentul reclamantei rezumat la punctul 96 de mai sus ar conține un motiv nou invocat pentru prima dată în stadiul replicii.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime
107 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține în esență că repunerea în discuție de către Comisie și de către REA a eligibilității primelor în litigiu constituie o încălcare a principiului protecției încrederii legitime. Astfel, Comisia ar fi recunoscut în mai multe rânduri temeinicia metodei de stabilire a costurilor eligibile și ar fi acceptat luarea în considerare a primelor în litigiu drept costuri eligibile.
108 REA contestă argumentația reclamantei.
109 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, atunci când instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii execută un contract, acestea rămân supuse obligațiilor care le revin în temeiul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și al principiilor generale ale dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 86). Astfel, dacă părțile decid în contractul lor, prin intermediul unei clauze compromisorii, să atribuie instanței Uniunii competența de a judeca litigiile aferente acestui contract, instanța menționată va fi competentă, independent de dreptul aplicabil prevăzut în respectivul contract, să examineze eventuale încălcări ale Cartei drepturilor fundamentale și ale principiilor generale ale dreptului Uniunii (Hotărârea din 16 iulie 2020, Inclusion Alliance for Europe/Comisia, C‑378/16 P, EU:C:2020:575, punctul 81).
110 Rezultă că, prin invocarea, în susținerea concluziilor sale prezentate în temeiul articolului 272 TFUE, a încălcării principiului protecției încrederii legitime, reclamanta invocă într-adevăr o normă pe care administrația Uniunii este obligată să o respecte într-un cadru contractual.
111 În plus, în dreptul belgian, aplicabil cu titlu subsidiar în speță (a se vedea punctele 15 și 66 de mai sus), o formă de încredere legitimă poate fi invocată în dreptul contractelor din moment ce ea contribuie la respectarea obligației părților la un contract de a-l executa cu bună-credință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2015, Synergy Hellas/Comisia, T-106/13, EU:T:2015:860, punctele 72 și 73), și Hotărârea din 4 mai 2017, Meta Group/Comisia, T-744/14, nepublicată, EU:T:2017:304, punctele 193 și 194).
112 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime presupune că autoritățile competente ale Uniunii au furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. În schimb, nu se poate invoca încălcarea acestui principiu în lipsa acestor asigurări (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna, C‑221/09, EU:C:2011:153, punctul 72 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 75 și jurisprudența citată).
113 În speță, pentru a demonstra încălcarea principiului protecției încrederii legitime, reclamanta invocă trei luări de poziție ale Comisiei, care trebuie examinate succesiv și cronologic.
114 În primul rând, reclamanta explică faptul că, în contextul celui de Al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (denumit în continuare „Al șaptelea program-cadru”), Comisia a aprobat metodologia utilizată pentru calcularea cheltuielilor sale de personal și i-a solicitat să notifice orice modificare adusă acestei metodologii.
115 În această privință, este cert că, la 17 martie 2011, reclamanta a prezentat Comisiei un formular de certificare care descrie metodologia utilizată pentru calcularea cheltuielilor sale cu personalul (denumit în continuare „certificatul privind metodologia”). Acest document menționa un sistem de prime variabile atribuite prin intermediul unor „scrisori de stimulare” și determinate în funcție, pe de o parte, de performanțele individuale ale angajatului și, pe de altă parte, de performanțele întreprinderii și ale diviziei acesteia la care era repartizat angajatul respectiv.
116 Prin scrisoarea din 1 iulie 2011, Comisia a aprobat certificatul privind metodologia (denumit în continuare „scrisoarea de aprobare a certificatului privind metodologia”). Această scrisoare preciza printre altele că, în cazul în care metodologia certificată va fi modificată, reclamanta trebuia să declare Comisiei schimbările intervenite și să prezinte un nou certificat privind metodologia.
117 Cu toate acestea, la fel ca REA, primo, este necesar să se arate că certificatul privind metodologia privește Al șaptelea program-cadru. În pofida existenței unor elemente de similitudine și de continuitate, acest Al șaptelea program-cadru este distinct de Programul-cadru Orizont 2020 care l-a înlocuit și în care se înscrie proiectul. De altfel, scrisoarea de aprobare a certificatului privind metodologia indică faptul că acest certificat este valabil pe durata celui de Al șaptelea program-cadru și nu are în vedere o eventuală prelungire a acestei validități în cadrul unui program-cadru ulterior. În plus, modelul adnotat al acordului de grant (a se vedea pagina 155 din modelul menționat) precizează în mod expres că un certificat privind metodologia aprobat în cadrul celui de Al șaptelea program-cadru nu este valid în contextul Programului-cadru Orizont 2020.
118 Secundo, scrisoarea de aprobare a certificatului privind metodologia are un domeniu de aplicare limitat chiar în cadrul celui de Al șaptelea program-cadru. Astfel, pe de o parte, această scrisoare se limitează să indice că scutește reclamanta de obligația de a prezenta certificate intermediare referitoare la situațiile financiare cu ocazia cererilor sale de plăți intermediare. Pe de altă parte, modelul adnotat al acordului de grant arată că aprobarea privește practicile obișnuite de contabilizare a costurilor și că, în urma acestei aprobări, Comisia nu ar repune în discuție costurile unitare declarate. Or, din dispozițiile articolului 5.2 din acordul de grant, rezumate la punctul 6 de mai sus, reiese că „costurile unitare” constituie o categorie de costuri cu personalul distincte de „costurile reale” din care fac parte primele în litigiu. De altfel, „costurile reale”, iar nu „costurile unitare” sunt cele supuse condiției prevăzute la articolul 6.1 litera (a) punctul (i) din această convenție.
119 Tertio, contrar celor susținute de reclamantă, scrisoarea de aprobare a certificatului privind metodologia nu o obliga să mențină structura costurilor sale pentru a garanta eligibilitatea lor. Astfel, atât din cuprinsul acestei scrisori, cât și din explicațiile care figurează în modelul adnotat al acordului de grant rezultă că scrisoarea menționată impunea reclamantei numai să declare Comisiei modificările aduse metodologiei sale și, dacă era cazul, să prezinte un nou certificat privind metodologia.
120 Prin urmare, scrisoarea de aprobare a certificatului privind metodologia nu cuprindea nicio asigurare precisă și necondiționată în sensul că primele plătite de reclamantă angajaților săi, precum primele în litigiu, ar fi eligibile în contextul Programului-cadru Orizont 2020 și în special în cadrul acordului de grant.
121 În al doilea rând, reclamanta arată că, în cursul unui audit anterior privind proiectele Festival, PATHway și WeLive (denumit în continuare „auditul FPW”), Comisia a acceptat să ia în considerare, drept costuri eligibile, primele plătite angajaților săi.
122 În această privință, este adevărat că, în raportul de audit final de închidere a auditului FPW (denumit în continuare „raportul de audit FPW”), din data de 18 martie 2018, Comisia a arătat, mai întâi, că primele prevăzute de planurile de stimulare ale angajaților reclamantei „[erau] bazate pe performanța financiară globală a organizației, [corespundeau] practicilor obișnuite de remunerare pentru proiecte naționale și [erau], așadar, eligibile ca remunerație de bază”, în continuare, că aceasta „a putut valida exactitatea, obiectivitatea și existența suplimentelor variabile” și, în sfârșit, că „exist[au] suficiente elemente de probă pentru a valida eligibilitatea costurilor [corespunzătoare acestor completări]”.
123 Cu toate acestea, primo, este necesar să se arate, asemenea REA, că auditul FPW privea alte proiecte decât proiectul vizat de acordul de grant.
124 Secundo, nu reiese din dosar că, în cadrul auditului FPW, Comisia ar fi efectuat o analiză aprofundată și exhaustivă a sistemului de prime instituit de reclamantă în raport cu toate condițiile de eligibilitate prevăzute de acordul de grant aplicabil proiectelor în cauză. Dimpotrivă, raportul de audit FPW se limitează să confirme, în termeni foarte generali, eligibilitatea primelor în cauză la acel moment și să regrete că planurile de stimulare negociate între reclamantă și angajații săi nu au fost semnate de angajații menționați.
125 Tertio, în raportul de audit FPW, Comisia a indicat în mod expres că era vorba despre un „raport de excepție” și, „ca atare, acesta nu putea în mod normal să creeze așteptări legitime cu privire la conformitatea costurilor declarate și a metodelor de calcul utilizate”. Aceasta a explicat de asemenea că „orice audit constă, prin definiție, într-o verificare care nu este exhaustivă și care se bazează pe elemente reprezentative și exemple”, că un „anumit risc de nedetectare este […] inerent tuturor auditurilor” și că, în consecință, „rapoartele de audit nu pot crea așteptări în ceea ce privește conformitatea costurilor declarate și a metodelor de calcul utilizate”. Or, astfel de rezerve cu privire la domeniul de aplicare al raportului de audit FPW sunt suficiente pentru a introduce o incertitudine care să împiedice nașterea oricărei încrederi legitime întemeiate pe conținutul acestui raport (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 aprilie 2022, Sieć Badawcza Łukasiewicz – Port Polski Ośrodek Rozwoju Technologii/Comisia, T-4/20, EU:T:2022:242, punctul 141).
126 Prin urmare, raportul de audit FPW nu cuprindea o asigurare precisă și necondiționată în ceea ce privește eligibilitatea primelor plătite de reclamantă angajaților săi, precum primele în litigiu.
127 În al treilea rând, reclamanta observă că, în scrisoarea de precizare, Comisia a renunțat să extindă constatările auditului la toate acordurile de grant, pentru motivul că auditurile anterioare nu identificaseră neeligibilitatea primelor în litigiu întemeiate pe obiective comerciale (a se vedea punctul 25 de mai sus). Potrivit reclamantei, această limitare a extinderii constatărilor auditului, pe de o parte, este insuficientă și, pe de altă parte, arată că Comisia era conștientă că aceasta aducea o atingere vădită intereselor și așteptărilor sale legitime.
128 În această privință, pe de o parte, este necesar să se arate că argumentul reclamantei întemeiat pe caracterul pretins insuficient al limitării extinderii constatărilor auditului este lipsit de orice pertinență în cadrul prezentului litigiu. Astfel, neeligibilitatea primelor în litigiu a fost evidențiată chiar în cursul auditului, iar nu cu ocazia extinderii constatărilor acestui audit.
129 Pe de altă parte, REA susține în mod întemeiat că decizia Comisiei, favorabilă reclamantei, de a limita extinderea constatărilor auditului ținea de puterea de apreciere a acestei instituții în temeiul articolului 22.5.1 din acordul de grant, astfel încât nu se poate deduce nicio concluzie din această decizie în cadrul prezentului motiv. Trebuie adăugat că, întrucât este ulterioară perioadei de executare a proiectului, scrisoarea de precizare nu poate, în orice caz, să constituie o asigurare dată în timp util cu privire la eligibilitatea primelor în litigiu.
130 În aceste condiții, reclamanta nu justifică afirmația potrivit căreia Comisia i-a furnizat asigurări precise, necondiționate și concordante cu privire la eligibilitatea primelor în litigiu. În consecință, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 112 de mai sus, reclamanta nu se poate prevala de principiul protecției încrederii legitime.
131 Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.
132 Rezultă că concluziile reclamantei prezentate împotriva REA în temeiul articolului 272 TFUE trebuie respinse ca nefondate.
133 Din toate cele de mai sus rezultă că acțiunea trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
134 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
135 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de REA, conform concluziilor acestora.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Engineering – Ingegneria Informatica SpA la plata cheltuielilor de judecată.
Kowalik-Bańczyk | Buttigieg | Ricziová |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 26 iulie 2023.
Semnături