HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
27 aprilie 2012
Cauza T‑37/10 P
Carlo De Nicola
împotriva
Băncii Europene de Investiții (BEI)
„Recurs – Funcție publică – Personalul BEI – Evaluare – Promovare – Exercițiul de evaluare și de promovare 2006 – Decizia comitetului de recurs – Întinderea controlului – Asigurare de sănătate – Refuzul suportării unor cheltuieli medicale – Cerere de despăgubire”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 30 noiembrie 2009, De Nicola/BEI (F‑55/08, RepFP, p. I‑A‑1‑469 și II‑A‑1‑2529), având ca obiect anularea acestei hotărâri
Decizia: Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 30 noiembrie 2009, De Nicola/BEI (F‑55/08), în măsura în care prin aceasta se resping, în primul rând, concluziile formulate de domnul Carlo De Nicola privind anularea deciziei comitetului de recurs al Băncii Europene de Investiții (BEI), în al doilea rând, concluziile acestuia privind anularea deciziei de respingere a promovării sale în cadrul exercițiului 2006, precum și a tuturor actelor conexe, ulterioare și prealabile acestei decizii și, în al treilea rând, concluziile acestuia privind recunoașterea răspunderii BEI din cauza hărțuirii pe care ar fi exercitat‑o în privința sa și privind repararea prejudiciilor pretinse ca urmare a acestui fapt. Respinge în rest recursul. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Agenţi ai Băncii Europene de Investiţii – Directivă internă care stabilește competența comitetului de recurs al Băncii – Efecte juridice
(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 22)
2. Funcționari – Agenţi ai Băncii Europene de Investiţii – Evaluare – Raport de evaluare – Contestare în fața comitetului de recurs al băncii – Întinderea controlului
(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 22)
3. Funcționari – Agenţi ai Băncii Europene de Investiţii – Evaluare – Raport de evaluare – Contestaţie
(Statutul funcționarilor, art. 90; Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 22)
4. Funcționari – Agenţi ai Băncii Europene de Investiţii – Acțiune – Acțiune îndreptată împotriva unei decizii a comitetului de recurs în materie de evaluare – Control jurisdicțional – Întindere
(Statutul funcționarilor, art. 91; Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 22)
5. Funcționari – Agenţi ai Băncii Europene de Investiţii – Procedură precontencioasă – Caracter facultativ
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91; Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 41)
6. Recurs – Motive – Control al Tribunalului privind refuzul Tribunalului Funcției Publice de a dispune măsuri de organizare a procedurii sau activități de cercetare judecătorească – Întindere
[art. 256 alin. (2) TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I art. 11]
1. În calitate de dispoziție din cadrul unei decizii oficiale a Băncii Europene de Investiții, publicată și pusă în aplicare în mod adecvat, un articol care reglementează întinderea controlului care trebuie efectuat de comitetul de recurs al băncii stabilește o regulă internă cu aplicabilitate obligatorie din punct de vedere juridic, care limitează exercitarea puterii de apreciere a băncii în materie de organizare a structurilor sale sau de gestiune a personalului său, de care membrii acestui personal se pot prevala în fața instanței Uniunii care asigură respectarea ei.
(a se vedea punctul 40)
Trimitere la:
Tribunal: 10 septembrie 2003, McAuley/Consiliul, T‑165/01, RecFP, p. I‑A‑193 și II‑963, punctul 44; 1 martie 2005, Mausolf/Europol, T‑258/03, RecFP, p. I‑A‑45 și II‑189, punctul 25 și jurisprudența citată
2. Din posibilitatea de care dispune comitetul de recurs instituit de Banca Europeană de Investiții în materie de evaluare a membrilor personalului, în sensul invalidării oricărei afirmații cuprinse în formularul de evaluare, respectiv în raportul de apreciere, rezultă că comitetul respectiv este abilitat să aprecieze din nou temeinicia fiecărei afirmații înainte de a o cenzura. Întinderea acestei competențe depășește clar simpla putere de control al legalității și de anulare a dispozitivului unui act, întrucât include posibilitatea de a invalida chiar motivele care justifică adoptarea dispozitivului său, indiferent de importanța lor în economie și de motivarea actului respectiv. Această atribuție de control integral a comitetului de recurs este confirmată prin competența care îi este expres recunoscută pentru a modifica notele individuale și notele de merit care rezultă din evaluarea globală a performanței apelantului. Astfel, o modificare a notei de merit a persoanei interesate implică că acest comitet controlează în mod detaliat totalitatea aprecierilor meritelor care figurează în raportul contestat în ceea ce privește existența unor eventuale erori de apreciere, de fapt sau de drept, și că acesta poate, dacă este cazul, să se substituie evaluatorului pentru a efectua o nouă apreciere a acestor merite.
(a se vedea punctul 41)
3. În cazul în care Banca Europeană de Investiții adoptă o reglementare internă completă care instituie un comitet de recurs competent pentru a examina deciziile evaluatorilor personalului în funcție de criterii de control necomparabile și mai precise decât cele care pot fi utilizate de autoritatea împuternicită să facă numiri în cadrul statutului funcționarilor și fără posibilitatea organizării unei ședințe sau a audierii unor martori, această reglementare este de natură să excludă aplicarea prin analogie a regulilor care reglementează procedura de reclamație instituită prin articolul 90 din statut. Astfel, chiar ținând seama de o largă marjă de apreciere a evaluatorului în cadrul judecății de valoare complexe pe care o efectuează cu privire la munca persoanelor pe care are sarcina de a le evalua, nu este nicidecum exclus ca reglementarea internă relevantă să atribuie instanțelor de apel o marjă de apreciere analogă celei a evaluatorului, precum și competența de a se substitui, cel puțin parțial, acestuia din urmă.
(a se vedea punctul 47)
Trimitere la:
Tribunal: 16 mai 2006, Magone/Comisia, T‑73/05, RecFP, p. I‑A‑2‑107 și II‑A‑2‑485, punctele 25 și 29; 31 ianuarie 2007, Aldershoff/Comisia, T‑236/05, RepFP, p. I‑A‑2‑13 și II‑A‑2‑75, punctul 83
4. Presupunând chiar că, în caz de contestare a deciziei unui comitet de recurs instituit de Banca Europeană de Investiții în materie de evaluare a membrilor personalului, instanța Uniunii este sesizată automat cu această decizie, precum și cu raportul de apreciere, această împrejurare nu justifică, prin ea însăși, ca instanța menționată să se limiteze la examinarea concluziilor îndreptate împotriva acestui raport, chiar să renunțe complet la controlul temeiniciei deciziei comitetului de recurs, în măsura în care acest comitet deține competențe de control integral care îl autorizează să substituie aprecierile care figurează în raportul respectiv cu propriile aprecieri, competență de care Tribunalul Funcției Publice nu se poate însă prevala. Astfel, în ipoteza unei renunțări eronate din partea comitetului de recurs la un astfel de control integral, aceasta echivalează cu lipsirea persoanei interesate de o instanță de control prevăzută de reglementarea internă a băncii și o lezează pe aceasta, astfel încât poate fi supusă controlului primei instanțe.
Pe de altă parte, din moment ce o competență de control integral a fost conferită comitetului de recurs în ceea ce privește aprecierile cuprinse și notele atribuite într‑un raport de apreciere, este indispensabil ca prima instanță să verifice, desigur, în cadrul controlului său restrâns, dacă și în ce măsură comitetul a îndeplinit această sarcină de control integral în conformitate cu normele aplicabile.
(a se vedea punctele 49 și 54)
5. Împrejurarea că Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, care definește căile de atac administrative, nu prevede, spre deosebire de articolele 90 și 91 din Statutul funcționarilor, o procedură precontencioasă obligatorie se opune unei transpuneri pure și simple a regimului contencios statutar, chiar modulată printr‑o aplicare flexibilă a acestui regim în vederea asigurării securității juridice, având în vedere incertitudinea condițiilor de admisibilitate a acțiunilor personalului băncii. Astfel, deși articolul 41 din regulamentul menționat se referă la o procedură de soluționare amiabilă, precizează imediat ulterior că o astfel de procedură se desfășoară independent de acțiunea introdusă la instanța Uniunii.
În această privință, rezultă că regulamentul personalului băncii și în special articolul 41 din acesta constituie o reglementare internă, în principiu completă, a băncii, ale cărei natură și rațiune sunt foarte diferite de cele ale statutului, inclusiv de cele ale articolelor 90 și 91. În consecință, însăși existența acestei reglementări interne interzice – cu excepția cazului unor lacune vădite contrare normelor superioare de drept și care trebuie acoperite în mod imperativ – să efectueze analogii în raport cu statutul menționat. În consecință, este imposibil să se procedeze la o interpretare contra legem a condițiilor care reglementează procedura internă facultativă de soluționare amiabilă prevăzută la articolul 41 din Regulamentul personalului pentru a o transforma în procedură obligatorie. Astfel, în această privință, articolul 41 nu suferă de lacune care să trebuiască acoperite prin alte norme pentru a îndeplini cerințele care decurg din principii superioare de drept.
(a se vedea punctele 75-77)
Trimitere la:
Tribunal: 23 februarie 2001, De Nicola/BEI, T‑7/98, T‑208/98 și T‑109/99, RecFP, p. I‑A‑49 și II‑185, punctele 96, 97-101; 17 iunie 2003, Seiller/BEI, T‑385/00, RecFP, p. I‑A‑161 și II‑801, punctele 50-52, 65 și 73
6. Tribunalul Funcției Publice este în principiu singurul competent să constate faptele și să examineze probele. Cu atât mai mult, în scopul aprecierii acestor fapte și probe, revine numai primei instanțe să decidă dacă și în ce măsură este necesar să se adopte măsuri de organizare a procedurii sau să se efectueze activități de cercetare judecătorească. Astfel, Tribunalul Funcției Publice este singurul care apreciază necesitatea eventuală de a completa informațiile de care dispune cu privire la cauzele cu care este sesizat și să aleagă măsurile de organizare a procedurii sau activitățile de cercetare judecătorească adecvate în acest scop.
În această privință, dacă Tribunalul menționat respinge cererile de dispunere a unor activități de cercetare judecătorească pentru motivul că nu prezintă utilitate pentru soluționarea litigiului, această apreciere nu face obiectul aprecierii în recurs, cu excepția cazului unui argument din care să reiasă că Tribunalul Funcției Publice ar fi săvârșit o eroare de drept.
(a se vedea punctele 99 și 100)
Trimitere la:
Curte: 24 septembrie 2009, Erste Group Bank și alții/Comisia, C‑125/07 P, C‑133/07 P, C‑135/07 P și C‑137/07 P, Rep., p. I‑8681, punctul 319; 10 iunie 2010, Thomson Sales Europe/Comisia, C‑498/09 P, punctul 138