Language of document : ECLI:EU:F:2012:89

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

20 iunie 2012

Cauza F‑79/11

Andreas Menidiatis

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Recrutare – Respingerea candidaturii – Executarea hotărârii de anulare – Termen rezonabil – Măsuri de executare individuale – Pierderea unei șanse”

Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul 106a din acesta, prin care se solicită obligarea Comisiei la plata către domnul Menidiatis, pe de o parte, a sumei de 10 000 de euro cu titlu de pierdere a unei șanse suferită din cauza neadoptării de măsuri de executare individuale în privința sa ca urmare a Hotărârii Tribunalului din 2 aprilie 2009, Menidiatis/Comisia (F‑128/07, denumită în continuare „Hotărârea Menidiatis”), și, pe de altă parte, a sumei de 5 000 de euro cu titlu de prejudiciu moral pe care i l‑ar fi cauzat tăcerea Comisiei cu privire la măsurile pe care aceasta intenționa să le adopte pentru executarea Hotărârii Menidiatis

Decizia: Respinge acțiunea. Reclamantul suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să le suporte și pe cele efectuate de Comisie.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Acțiune – Hotărâre de anulare – Efecte – Anularea unei proceduri de recrutare – Obligațiile administrației

(art. 266 TFUE)

2.      Funcționari – Acțiune – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Termen rezonabil – Înlocuirea cu o nouă decizie a unei decizii anulate a Comisiei în materie de recrutare

(art. 266 TFUE)

1.      În ipoteza în care o procedură de recrutare a fost anulată de instanța Uniunii, hotărârea de anulare nu poate în niciun caz să aibă un efect asupra puterii discreționare a administrației, în sensul extinderii posibilităților sale de alegere în interesul serviciului, prin retragerea anunțului inițial pentru ocuparea unui post vacant și prin deschiderea în mod corelativ a unei noi proceduri pentru ocuparea postului în litigiu. Întrucât nu poate continua procedura de recrutare inițială, a cărei nelegalitate a fost sancționată prin hotărârea de anulare, autoritatea împuternicită să facă numiri este îndreptățită, cu atât mai mult, să inițieze o nouă procedură de recrutare, fără a fi obligată să reia procedura de recrutare inițială în stadiul în care se afla înainte de adoptarea actului ilegal.

(a se vedea punctul 37)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 15 aprilie 2010, Angelidis/Parlamentul European, F‑104/08, punctul 42

2.      În principiu, întrucât executarea unei hotărâri de anulare necesită adoptarea anumitor măsuri administrative, aceasta nu se poate efectua imediat, instituțiile trebuind să dispună de un termen rezonabil pentru a se conforma hotărârii de anulare.

În privința unei hotărâri a Tribunalului Funcției Publice care oferă Comisiei diferite posibilități în legătură cu alegerea cadrului juridic pentru adoptarea unei noi decizii referitoare la ocuparea posturilor de șef de reprezentanță a Comisiei, un termen de cinci luni este rezonabil pentru a analiza diferite soluții juridice și pentru a adopta ulterior o nouă decizie referitoare la ocuparea posturilor de șef de reprezentanță.

(a se vedea punctele 40 și 43)

Trimitere la:

Curte: 12 ianuarie 1984, Turner/Comisia, 266/82, punctul 5

Tribunalul de Primă Instanță: 10 iulie 1997, Apostolidis și alții/Comisia, T‑81/96, punctul 37