Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Helsingin hallinto-oikeus (Finlanda) la 26 septembrie 2023 – B UG

(Cauza C-596/23, Pohjanri1 )

Limba de procedură: finlandeza

Instanța de trimitere

Helsingin hallinto-oikeus

Părțile din procedura principală

Reclamantă: B UG

Cealaltă parte la procedură: Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö

Întrebările preliminare

Directiva 2008/118/CE1 , în special articolul 36 referitor la vânzarea la distanță, se opune unei interpretări a legislației naționale în sensul că un vânzător de produse accizabile, stabilit într-un alt stat membru, participă la transportul produselor în statul membru de destinație și este considerat în statul membru de destinație ca debitor al accizelor pentru vânzarea la distanță pentru simplul motiv că sugerează cumpărătorului pe site-ul său web să apeleze la serviciile unei anumite întreprinderi de transport?

Vânzătorul produselor accizabile în sensul articolului 36 alineatul (1) din Directiva 2008/118/CE a expediat sau a transportat, direct sau indirect, produse într-un alt stat membru și datorează accize pentru vânzarea la distanță în sensul directivei, în cazul în care pe site-ul său web a recomandat anumite întreprinderi de transport și a indicat costurile de transport pe care trebuie să le suporte cumpărătorul și pe care le-a facturat întreprinderea de transport căreia i-au fost transmise, fără intervenția cumpărătorului, datele privind produsele transportate? Împrejurarea că cumpărătorul a încheiat un contract de transport al produselor cu întreprinderea de transport menționată pe site-ul web al vânzătorului este importantă pentru aprecierea acestui aspect?

____________

1     Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

1     Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (JO 2009, L 9, p. 12).