Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ANTHONY COLLINS
prezentate la 16 noiembrie 2023(1)
Cauzele conexate C‑345/22-C‑347/22
Maersk A/S
împotriva
Allianz Seguros y Reaseguros SA (C‑345/22 și C‑347/22)
și
Mapfre España Compañía de Seguros y Reaseguros SA
împotriva
MACS Maritime Carrier Shipping GmbH & Co. (C‑346/22)
[cereri de decizie preliminară formulate de Audiencia Provincial de Pontevedra (Curtea Provincială, Pontevedra, Spania)]
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă și comercială – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Articolul 25 alineatul (1) – Contract de transport maritim de mărfuri confirmat printr‑un conosament – Clauză atributivă de competență inclusă în conosament – Opozabilitate față de terțul deținător al conosamentului – Dreptul aplicabil – Reglementare națională care impune negocierea în mod individual și separat a clauzei atributive de competență de către terțul deținător al conosamentului”
Introducere
1. Prin prezentele cereri de decizie preliminară, Audiencia Provincial de Pontevedra (Curtea Provincială, Pontevedra, Spania) solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles Ia”)(2). Aceste cereri sunt formulate în cadrul unui litigiu între Maersk A/S (denumită în continuare „Maersk”), un operator de transport maritim danez, și Allianz Seguros y Reaseguros SA (denumită în continuare „Allianz”), o societate de asigurări spaniolă, în cauzele C‑345/22 și C‑347/22, și al unui litigiu între Mapfre España Compañía de Seguros y Reaseguros SA (denumită în continuare „Mapfre”), o societate de asigurări spaniolă, și MACS Maritime Carrier Shipping GmbH & Co. (denumită în continuare „MACS”), o societate de transport germană, în cauza C‑346/22. Fiecare dintre aceste litigii are ca obiect o cerere de despăgubire ca urmare a pierderii parțiale a mărfurilor transportate pe cale maritimă. Acestea ridică problema condițiilor în care o clauză atributivă de competență dintr‑un contract de transport maritim de mărfuri, confirmată printr‑un conosament, poate fi opozabilă unui terț care a dobândit ulterior mărfurile respective, devenind astfel un terț deținător al conosamentului în cauză.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Convenția de la Bruxelles
2. Articolul 17 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles prevede:
„În cazul în care părțile, dintre care cel puțin una își are domiciliul pe teritoriul unui stat contractant, convin ca o instanță sau instanțele unui stat contractant să fie competente să soluționeze orice litigiu care a apărut sau care poate să apară în legătură cu un raport juridic determinat, instanța respectivă sau instanțele respective au competență exclusivă. O astfel de convenție atributivă de competență poate fi încheiată:
(a) în scris sau verbal cu confirmare scrisă sau
(b) într‑o formă care corespunde practicilor pe care părțile le‑au stabilit între ele sau
(c) în comerțul internațional, într‑o formă care corespunde unei practici despre care părțile au cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință și care este cunoscută și respectată în mod regulat într‑un astfel de comerț de părțile la contracte de același tip în ramura comercială respectivă.”
Regulamentul Bruxelles I
3. Articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I prevede:
„Dacă prin convenția părților, dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența în soluționarea litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr‑un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților. Convenția atributivă de competență se încheie:
(a) în scris ori verbal cu confirmare scrisă sau
(b) într‑o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau
(c) în comerțul internațional, într‑o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.”
Regulamentul Bruxelles Ia
4. Considerentele (15), (19) și (20) ale Regulamentului Bruxelles Ia au următorul cuprins:
„(15) Normele de competență ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului. Astfel, competența ar trebui să fie întotdeauna determinată pe baza acestui criteriu, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt punct de legătură. […]
[…]
(19) Autonomia părților la un contract, altul decât un contract de asigurare, un contract încheiat cu consumatorii sau un contract de muncă, în cazul cărora este permisă numai o autonomie limitată de stabilire a instanței competente, ar trebui să fie respectată, sub rezerva temeiurilor de competență exclusive ale instanțelor prevăzute în prezentul regulament.
(20) În cazul în care există dubii dacă o convenție de alegere a instanței în favoarea unei instanțe sau a unor instanțe dintr‑un stat membru este nulă și neavenită în ceea ce privește validitatea sa, chestiunea ar trebui să fie tranșată în conformitate cu legislația statului membru în care se află instanța sau instanțele desemnate în convenție, inclusiv cu normele privind conflictul de legi din statul membru respectiv.”
5. Articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia, care figurează în secțiunea 7, intitulată „Prorogare de competență”, cuprinsă în capitolul II din acest regulament, intitulat la rândul său „Competența”, prevede:
„(1) Dacă prin convenția părților, indiferent de domiciliul acestora, competența de soluționare a litigiului care a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr‑un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective, cu excepția cazului în care convenția este nulă și neavenită în privința condițiilor de fond în temeiul legislației statului membru respectiv. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților. Convenția atributivă de competență se încheie:
(a) în scris sau verbal cu confirmare scrisă;
(b) într‑o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau
(c) în comerțul internațional, într‑o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.
[…]
(5) O convenție atributivă de competență care face parte dintr‑un contract este considerată o convenție independentă de celelalte clauze ale contractului.
Valabilitatea unei convenții atributive de competență nu poate fi contestată doar pe motivul că respectivul contract nu este valabil.”
Dreptul național
6. Secțiunea XI din preambulul Ley 14/2014, de 24 de julio, de Navegación Marítima (Legea nr. 14/2014 privind navigația maritimă, denumită în continuare „LNM”) din 24 iulie 2014(3) are următorul cuprins:
„[…]
Capitolul I cuprinde normele speciale de jurisdicție și de competență și, pe baza aplicării cu prioritate în această materie a normelor din acordurile internaționale și din dreptul Uniunii, urmărește să prevină abuzurile identificate, fiind declarate nule clauzele privind competența unei instanțe străine sau arbitrajul în străinătate, conținute în contractele de utilizare a navei sau în contractele auxiliare de navigație, atunci când acestea nu au fost negociate în mod individual și separat.
[…]”
7. Articolul 251 din LNM, intitulat „Eficacitatea transferului”, prevede:
„Livrarea unui conosament are aceleași efecte ca livrarea mărfurilor reprezentate de conosament, fără a aduce atingere acțiunilor penale și civile la care are acces o persoană care a fost deposedată în mod ilegal de mărfurile respective. Cesionarul conosamentului dobândește toate drepturile și acțiunile cedentului asupra mărfurilor, cu excepția clauzelor atributive de competență și a celor compromisorii, care necesită consimțământul cesionarului în conformitate cu dispozițiile capitolului I titlul IX.”
8. Articolul 468 din LNM, intitulat „Clauze atributive de competență și clauze compromisorii”, prevede:
„Fără a aduce atingere dispozițiilor convențiilor internaționale aplicabile în Spania și normelor dreptului [Uniunii], clauzele privind competența unei instanțe străine sau arbitrajul în străinătate conținute în contractele de utilizare a navei sau în contractele auxiliare de navigație sunt lovite de nulitate absolută și se consideră ca nefiind incluse în contract în cazul în care nu au fost negociate în mod individual și separat.
În special, introducerea unei clauze atributive de competență sau compromisorii în termenii și condițiile tipărite ale oricăruia dintre contractele menționate la paragraful precedent nu constituie, în sine, dovada respectării cerințelor prevăzute de acesta.”
Situația de fapt din litigiile principale și întrebările preliminare
Cauza C‑345/22
9. Maersk Line Perú S.A.C.(4), în calitate de transportator, și Aguafrost Perú, în calitate de expeditor, au încheiat un contract de transport maritim de mărfuri în condiții de „cost și navlu”, astfel cum reiese dintr‑un conosament emis la 9 aprilie 2018. Acest conosament conținea pe verso o clauză atributivă de competență care avea următorul cuprins: „În toate celelalte cazuri, prezentul conosament este reglementat și interpretat în conformitate cu dreptul englez, iar litigiile care decurg din acesta sunt înaintate High Court of Justice [(England &Wales) (United Kingdom)] of London [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor) (Regatul Unit) din Londra], competența instanțelor din alte țări fiind exclusă. În plus și la discreția operatorului de transport, acesta din urmă poate introduce o acțiune împotriva comerciantului în fața unei instanțe competente de la locul în care comerciantul își desfășoară activitatea.” Oversea Atlantic Fish SL (denumită în continuare „Oversea”), furnizor spaniol de pește și fructe de mare, a achiziționat mărfurile transportate și a devenit astfel terț deținător al acestui conosament.
10. Mărfurile au sosit deteriorate în portul de destinație. Allianz, în calitate de societate de asigurări, acționând prin subrogarea în drepturile Oversea, a introdus o acțiune împotriva Maersk în fața Juzgado de lo Mercantil no 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra, Spania), prin care a solicitat suma de 67 449,71 euro cu titlu de despăgubiri(5).
11. Întemeindu‑se pe clauza atributivă de competență menționată mai sus, Maersk a invocat lipsa de competență a instanțelor spaniole. Prin ordonanța din 26 mai 2020, Juzgado de lo Mercantil no 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) a respins această excepție. Maersk a formulat un recurs grațios împotriva acestei ordonanțe în fața instanței respective. Acest recurs a fost respins prin ordonanța din 2 decembrie 2020.
12. Prin hotărârea din 7 iulie 2021, Juzgado de lo Mercantil no 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) a admis pe fond cererea formulată de Allianz. Maersk a declarat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere, contestând exclusiv competența instanțelor spaniole. Aceasta a susținut că, întrucât articolul 251 din LNM este contrar dreptului Uniunii, instanța de trimitere este obligată să aplice articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia. Prin urmare, clauza atributivă de competență este opozabilă terțului deținător al conosamentului.
13. Instanța de trimitere ridică problema dacă o clauză atributivă de competență precum cea în discuție în litigiul principal, cu privire la care părțile inițiale la contractul de transport au convenit, este opozabilă unui terț deținător al unui conosament care nu a consimțit nici în mod expres, nici în mod individual și nici în mod separat la această clauză.
14. Instanța de trimitere arată că „clauza atributivă de competență” este o noțiune autonomă de drept al Uniunii. Sectorul transportului maritim internațional utilizează frecvent clauze de jurisdicție, astfel încât, conform articolului 25 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul Bruxelles Ia, părțile contractante trebuie să fi avut cunoștință de existența acestora. Având în vedere această stare de fapt, Hotărârea Castelletti(6) confirmă existența unei prezumții potrivit căreia o persoană în privința căreia se aplică o astfel de clauză și‑a dat consimțământul în acest sens. Instanța de trimitere arată de asemenea că clauzele atributive de competență sunt autonome și separabile prin natura lor. Dreptul material care reglementează astfel de clauze poate fi astfel supus unui regim juridic distinct de cel care reglementează restul contractului. Prin urmare, o clauză atributivă de competență poate fi valabilă chiar și în cazul în care contractul în sine este considerat nul.
15. Instanța de trimitere precizează că, în cazul conosamentelor care cuprind o clauză atributivă de competență pe care un terț o dobândește, articolul 251 din LNM face trimitere la articolul 468 din aceasta care prevede nulitatea clauzelor atributive de competență în cazul în care nu au fost negociate în mod individual și separat(7). Instanța de trimitere amintește principiul pe care Curtea l‑a stabilit în Hotărârea Russ(8) și l‑a reiterat în Hotărârea Coreck(9), potrivit căruia, „în măsura în care clauza atributivă de competență inclusă în conosament este validă în temeiul articolului 17 din Convenția [de la Bruxelles] în raporturile dintre transportator și expeditor, această clauză poate fi invocată împotriva terțului, deținător al conosamentului, din momentul în care, în temeiul dreptului național aplicabil, deținătorul conosamentului se subrogă în drepturile și obligațiile expeditorului”. Menționarea „dreptului național relevant” în acest citat poate fi înțeleasă ca o trimitere la articolul 251 din LNM. Întrucât ar fi fost, așadar, necesar ca părțile să negocieze clauza atributivă de competență în mod individual și separat, cesiunea drepturilor aferente conosamentului ar fi fost incompletă. Prin urmare, instanța de trimitere ridică problema dacă articolul 251 din LNM contravine principiului menționat mai sus.
16. Instanța de trimitere susține de asemenea că dreptul național în temeiul căruia ar putea fi stabilită validitatea clauzei atributive de competență poate fi cel al statului căruia această clauză îi atribuie competența, și anume Regatul Unit. În susținerea acestei poziții, instanța de trimitere face trimitere la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, precum și la Hotărârea Benincasa(10) și la Hotărârea DelayFix(11), în sensul că validitatea unei clauze atributive de competență se apreciază în temeiul legislației statului ale cărui instanțe sunt desemnate în această clauză.
17. Presupunând că se aplică articolul 251 din LNM și că trebuie să se examineze dacă terțul deținător al conosamentului a consimțit în mod individual și separat la clauza atributivă de competență, instanța de trimitere ridică problema formei în care ar putea fi dat acest consimțământ. Ea consideră că acest aspect este reglementat de dreptul Uniunii și observă că, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, se aplică criteriul consimțământului prezumat.
18. În sfârșit, instanța de trimitere ridică problema compatibilității articolului 251 din LNM cu jurisprudența Curții, în măsura în care această dispoziție stabilește că, deși o lege reglementează livrarea unui conosament, o altă lege se aplică clauzei atributive de competență cuprinse în conosamentul respectiv(12).
19. În consecință, Audiencia Provincial de Pontevedra (Curtea Provincială din Pontevedra) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Norma stabilită la articolul 25 din [Regulamentul Bruxelles Ia], care prevede că nulitatea de plin drept a convenției atributive de competență trebuie analizată în conformitate cu legea statului membru căruia părțile i‑au atribuit competența, se aplică de asemenea, într‑o situație precum cea din litigiul principal, în ceea ce privește chestiunea validității extinderii efectelor clauzei în privința unui terț care nu este parte la contractul în care este inclusă clauza?
2) În cazul transmiterii conosamentului către un terț care este destinatarul mărfurilor și care nu a intervenit în contractul încheiat între expeditor și transportatorul maritim, o normă precum cea prevăzută la articolul 251 din [LNM], care, pentru ca o clauză atributivă de competență să fie opozabilă terțului respectiv, impune ca aceasta să fi fost negociată «în mod individual și separat» cu respectiva parte, este compatibilă cu articolul 25 din [Regulamentul Bruxelles Ia] și cu jurisprudența Curții care interpretează acest articol?
3) Este posibil, în conformitate cu dreptul Uniunii, ca legislația statelor membre să prevadă condiții suplimentare de validitate pentru ca o clauză atributivă de competență inclusă în conosamente să fie opozabilă terților?
4) O normă precum cea inclusă la articolul 251 din [LNM], care prevede că subrogarea terțului deținător are loc doar parțial, cu excluderea clauzelor de prorogare a competenței, presupune introducerea unei condiții suplimentare de validitate a acestor clauze, care este contrară articolului 25 din [Regulamentul Bruxelles Ia]?”
Cauza C‑346/22
20. MACS, în calitate de transportator, și Tunacor Fisheries Ltd, în calitate de expeditor, au încheiat un contract de transport maritim de mărfuri în condiții de „cost și navlu”, astfel cum reiese dintr‑un conosament emis la 13 aprilie 2019. Următoarea clauză atributivă de competență figura pe versoul conosamentului: „Prezentul conosament este reglementat în conformitate cu dreptul englez, iar litigiile care decurg din acesta sunt înaintate High Court of Justice [(England &Wales)] of London [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor) din Londra].” Societatea spaniolă Fortitude Shipping SL (denumită în continuare „Fortitude”) a achiziționat mărfurile în cauză și a devenit astfel terț deținător al acestui conosament.
21. Mărfurile au sosit deteriorate în portul de destinație. Mapfre, în calitate de societate de asigurări, acționând prin subrogarea în drepturile Fortitude, a introdus o acțiune împotriva MACS în fața Juzgado de lo Mercantil no 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra), prin care a solicitat suma de 80 187,90 euro cu titlu de despăgubiri(13).
22. Întemeindu‑se pe clauza atributivă de competență menționată mai sus, MACS a invocat lipsa de competență a instanțelor spaniole. Prin ordonanța din 3 mai 2020, Juzgado de lo Mercantil no 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) și‑a declinat competența. Mapfre a declarat apel împotriva acestei ordonanțe la instanța de trimitere. Referindu‑se la articolul 251 din LNM, aceasta a susținut că clauza atributivă de competență nu era opozabilă Fortitude, întrucât aceasta din urmă nu a fost parte la contractul de transport de mărfuri și nici nu a avut vreun rol în executarea acestuia. MACS a susținut că, întrucât articolul 251 din LNM este contrar dreptului Uniunii, instanța de trimitere trebuie să aplice articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia, astfel încât clauza atributivă de competență să fie opozabilă terțului deținător al conosamentului.
23. Având aceleași îndoieli ca cele pe care le‑a exprimat în cauza C‑345/22, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții în vederea pronunțării unei decizii preliminare, în esență, aceleași întrebări ca în cauza respectivă.
Cauza C‑347/22
24. Maersk, în calitate de transportator, și Aguafrost Perú, în calitate de expeditor, au încheiat un contract de transport maritim de mărfuri în condiții de „cost și navlu”, astfel cum reiese dintr‑un conosament emis la 2 august 2018. Conosamentul conținea pe verso o clauză atributivă de competență redactată în termeni identici cu cea reprodusă la punctul 9 din prezentele concluzii. Oversea a achiziționat mărfurile în cauză și a devenit astfel terț deținător al acestui conosament.
25. Mărfurile au sosit deteriorate în portul de destinație. Allianz, în calitate de societate de asigurări, acționând prin subrogarea în drepturile Oversea, a introdus o acțiune împotriva Maersk în fața Juzgado de lo Mercantil no 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra), prin care a solicitat suma de 106 093,65 euro cu titlu de despăgubiri(14).
26. Întemeindu‑se pe clauza atributivă de competență, Maersk a invocat lipsa de competență a instanțelor spaniole. Prin ordonanța din 20 octombrie 2020, Juzgado de lo Mercantil no 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) a respins această excepție.
27. Prin hotărârea din 9 iulie 2021, Juzgado de lo Mercantil no 3 de Pontevedra (Tribunalul Comercial nr. 3 din Pontevedra) a admis pe fond cererea formulată de Allianz. Maersk a declarat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere, invocând lipsa de competență a instanțelor spaniole. Întrucât articolul 251 din LNM este contrar dreptului Uniunii, instanța de trimitere trebuie să aplice articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia, astfel încât clauza atributivă de competență să fie opozabilă terțului deținător al conosamentului.
28. Având aceleași îndoieli ca cele pe care le‑a exprimat în cauza C‑345/22, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții în vederea pronunțării unei decizii preliminare, în esență, aceleași întrebări ca în cauza respectivă.
Procedura în fața Curții
29. Prin decizia din 15 iulie 2022, președintele Curții a conexat cauzele C‑345/22, C‑346/22 și C‑347/22 pentru buna desfășurare a fazei scrise și orale a procedurii, precum și în vederea pronunțării hotărârii.
30. Părțile din litigiul principal, guvernul spaniol și Comisia Europeană au depus observații scrise.
Apreciere juridică
Observație introductivă
31. Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice(15) (denumit în continuare „Acordul de retragere”) a fost adoptat la 17 octombrie 2019 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020. În conformitate cu articolul 67 alineatul (1) litera (a) din Acordul de retragere, intitulat „Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și cooperarea dintre autoritățile centrale în legătură cu aceste aspecte”, dispozițiile privind competența din Regulamentul Bruxelles Ia se aplică, atât în Regatul Unit, cât și în statele membre, în situațiile care implică Regatul Unit, pentru acțiunile judiciare intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție prevăzute la articolul 126 din acest acord.
32. Prezentele cauze privesc clauze care urmăresc să confere competență instanțelor din Regatul Unit. Din deciziile de trimitere reiese că acțiunile judiciare din litigiile principale au fost introduse înainte de 31 decembrie 2020, data expirării perioadei de tranziție prevăzute la articolul 126 din Acordul de retragere. Astfel cum observă în mod corect guvernul spaniol și Comisia, este necesar să se interpreteze Regulamentul Bruxelles Ia pentru a soluționa litigiile care fac obiectul deciziilor de trimitere.
Prima întrebare
33. Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă norma stabilită la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, potrivit căreia validitatea de fond a unei clauze atributive de competență trebuie apreciată în conformitate cu legea statului membru al instanței sau al instanțelor desemnate în clauza respectivă, se aplică opozabilității unei clauze atributive de competență cuprinse într‑un conosament față de un terț deținător al conosamentului respectiv.
34. Articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia reglementează convențiile prin care părțile la un contract atribuie unei instanțe sau instanțelor dintr‑un stat membru competența de a se pronunța cu privire la orice litigiu, prezent sau viitor, care ar putea apărea între ele(16). Noțiunea de „clauză atributivă de competență”, noțiune autonomă de drept al Uniunii, trebuie interpretată în sensul că trebuie să se confere deplină aplicare principiului autonomiei de voință pe care este întemeiat articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia(17).
35. O comparație cu dispozițiile corespunzătoare din Convenția de la Bruxelles și din Regulamentul Bruxelles I evidențiază modificările aduse de articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia în ceea ce privește clauzele atributive de competență. În primul rând, s‑a renunțat la cerința ca cel puțin una dintre părți să aibă domiciliul pe teritoriul unui stat membru(18). În al doilea rând, articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia conține o nouă normă uniformă privind conflictul de legi potrivit căreia validitatea de fond a unei clauze atributive de competență se apreciază în temeiul legislației statului membru al instanțelor desemnate în această clauză, care include, astfel cum se arată în considerentul (20) al acestui regulament, „normele privind conflictul de legi din statul membru respectiv”(19). Observăm că această nouă normă se aplică atunci când validitatea de fond este invocată atât în fața instanței desemnate de părți în clauza atributivă de competență, cât și în fața oricărei alte instanțe dintr‑un stat membru sesizate cu nerespectarea acestei clauze(20). În al treilea rând, articolul 25 alineatul (5) din Regulamentul Bruxelles Ia prevede caracterul separabil al clauzelor atributive de competență în raport cu alte clauze contractuale(21).
36. Nici articolul 25 din Regulamentul Bruxelles Ia, nici alte dispoziții ale acestuia nu reglementează în mod expres efectele clauzelor atributive de competență asupra terților, în special asupra altor persoane decât părțile la contractul inițial la care se referă clauza atributivă de competență și care devin ulterior părți la acest contract în temeiul unei cesiuni sau al unui alt acord(22). Potrivit Curții, o clauză atributivă de competență inserată într‑un contract nu poate în principiu să producă efecte decât în raporturile dintre părțile inițiale la contract(23). Pentru ca un terț să poată invoca o astfel de clauză, este necesar în principiu ca acesta să își fi dat acordul în acest sens(24). Această abordare este conformă cu jurisprudența anterioară a Curții referitoare la articolul 17 din Convenția de la Bruxelles și la articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I(25).
37. Articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia se aplică în cazurile în care competența revine unei instanțe prin „convenția” părților. Astfel cum rezultă din considerentul (15) al regulamentului menționat, acest acord de voință al părților este cel care justifică supremația acordată, în numele principiului autonomiei de voință, alegerii unei instanțe(26). Prin urmare, Curtea a statuat că articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia impune instanței sesizate obligația de a examina in limine litis dacă clauza atributivă de competență a constituit efectiv obiectul unui consimțământ între părți, a cărui existență trebuie să fie demonstrată în mod clar și precis, cerințele de formă impuse de această dispoziție având ca scop stabilirea existenței unui consimțământ între aceste părți(27).
38. În mai multe hotărâri privind interpretarea articolului 17 din Convenția de la Bruxelles pronunțate în cadrul litigiilor privind contractele de servicii de transport maritim, Curtea a recunoscut totuși că o clauză atributivă de competență inserată într‑un conosament este opozabilă unui terț față de acest contract. Aceasta este situația atunci când respectiva clauză este considerată valabilă între transportator și expeditor(28) și dacă, în temeiul dreptului național aplicabil, terțul succedă în drepturile și obligațiile expeditorului ca urmare a dobândirii conosamentului(29). Potrivit Curții, în aceste condiții, nu este necesar să se verifice dacă terțul deținător al conosamentului a acceptat clauza atributivă de competență din contractul inițial. Dobândirea conosamentului nu poate avea ca efect conferirea mai multor drepturi terțului decât cele de care a beneficiat expeditorul. Terțul este astfel învestit cu toate drepturile asupra conosamentului și este supus în același timp tuturor obligațiilor cuprinse în acesta, inclusiv clauzei atributive de competență(30). În cazul în care dreptul național aplicabil nu prevede un astfel de raport de substituire, instanța sesizată trebuie să verifice realitatea consimțământului acestui terț cu privire la clauza atributivă de competență(31).
39. În Hotărârea Refcomp, care a vizat interpretarea articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I, Curtea a precizat că sfera de aplicare a jurisprudenței menționate anterior trebuie apreciată în funcție de caracterul foarte specific al conosamentelor, pe care le‑a calificat drept „instrument[e] al[e] comerțului internațional destinat[e] să reglementeze o relație care implică cel puțin trei persoane, și anume transportatorul maritim, expeditorul mărfurilor sau încărcătorul și destinatarul mărfurilor” și „titlu[ri] negociabil[e] care [permit] proprietarului ca, în cursul transportului, să cesioneze mărfurile unui dobânditor care devine titularul tuturor drepturilor și obligațiilor încărcătorului în raport cu transportatorul”(32). În temeiul acestui raport de substituire între expeditor și terțul deținător al conosamentului, acesta din urmă este legat de clauza atributivă de competență cuprinsă în conosamentul respectiv. Curtea a considerat că această jurisprudență nu era aplicabilă în împrejurările cauzei respective, întrucât acestea priveau o clauză atributivă de competență asupra căreia fabricantul bunurilor și dobânditorul inițial al acestora au convenit în cadrul unui lanț de contracte translative de proprietate asupra bunurilor(33).
40. Ulterior, Curtea a adoptat o abordare mai puțin restrictivă și a aplicat jurisprudența pe care o dezvoltase în contextul conosamentelor în privința altor contracte.
41. Hotărârea CDC Hydrogen Peroxide a vizat interpretarea, printre altele, a articolului 23 din Regulamentul Bruxelles I. O societate belgiană al cărei obiect de activitate consta în recuperarea creanțelor reprezentând dreptul la despăgubiri al întreprinderilor afectate de un cartel a inițiat o procedură în fața unei instanțe germane prin care a solicitat informații și daune interese din partea mai multor societăți înregistrate în diferite state membre care au participat la o încălcare a articolului 101 TFUE. Făcând trimitere la Hotărârea Coreck, Curtea a statuat că „numai în cazul în care, în conformitate cu dreptul național aplicabil fondului, astfel cum acesta este stabilit în temeiul normelor de drept internațional privat ale instanței sesizate, terțul ar fi succedat contractantului inițial în toate drepturile și obligațiile acestuia, s‑ar putea invoca împotriva sa o clauză atributivă de competență la care acest terț nu și‑a dat consimțământul”(34).
42. Curtea a urmat aceeași abordare în Hotărârea Profit Investment SIM(35), în care a statuat că o clauză atributivă de competență cuprinsă într‑un prospect referitor la obligațiuni este opozabilă unui terț care a achiziționat obligațiunile respective de la un intermediar financiar în cazul în care se stabilește printre altele că, „prin subscrierea pe piața secundară a titlurilor în cauză, terțul respectiv a succedat intermediarului menționat în drepturile și obligațiile aferente acestor titluri în temeiul dreptului național aplicabil”.
43. În Hotărârea DelayFix, se ridica problema dacă Ryanair putea invoca împotriva DelayFix, o societate care își desfășura activitatea în domeniul recuperării creanțelor pasagerilor aerieni, o clauză atributivă de competență cuprinsă într‑un contract de transport încheiat între această societate și un pasager, care cedase creanța sa societății DelayFix, în condițiile în care această societate nu acceptase clauza atributivă de competență. La punctul 47 din această hotărâre, Curtea a statuat că invocarea acestei clauze atributive de competență nu era posibilă decât în cazul în care DelayFix, în calitate de terț, ar fi succedat unui contractant inițial, în speță pasagerul, în drepturile și obligațiile acestuia, „în conformitate cu dreptul național aplicabil fondului”.
44. Din jurisprudența Curții reiese că, din punctul de vedere al dreptului Uniunii, o clauză atributivă de competență stipulată într‑un conosament care a fost convenit între transportator și expeditor poate fi opozabilă unui terț deținător al conosamentului respectiv dacă acest terț și‑a dat consimțământul cu privire la această clauză sau dacă acesta succedă în drepturile și obligațiile expeditorului(36). Orice întrebare cu privire la aspectul dacă terțul succedă în drepturile și obligațiile expeditorului prin dobândirea conosamentului trebuie soluționată prin trimitere la dreptul național. Astfel cum susțin în mod întemeiat Allianz, Mapfre și guvernul spaniol, dreptul național este dreptul național aplicabil fondului, astfel cum acesta este stabilit în temeiul normelor de drept internațional privat ale instanței sesizate(37).
45. Punctul 47 din Hotărârea DelayFix pare să urmeze aceeași abordare atunci când, citând punctul 65 din Hotărârea CDC Hydrogen Peroxide, care, la rândul său, face trimitere la punctul 30 din Hotărârea Coreck, se referă la „dreptul național aplicabil fondului”. Atunci când revine asupra acestui aspect la punctul 63 și în dispozitivul acestei hotărâri, Curtea pare să își schimbe poziția, statuând că aspectul dacă societatea de recuperare a succedat contractantului inițial în toate drepturile și obligațiile sale trebuie apreciat în lumina „legislației statului ale cărui instanțe sunt desemnate [în] clauz[a] atributivă de competență”.
46. Această abordare prezintă cele trei dificultăți enunțate în continuare, motiv pentru care nu o recomandăm Curții(38).
47. În primul rând, punctul 45 din prezentele concluzii demonstrează că motivarea Hotărârii DelayFix este afectată de incoerență, dacă nu chiar de o contradicție totală. Nu se poate propune urmarea jurisprudenței constante a Curții, astfel cum a fost rezumată la punctul 44 din prezentele concluzii, potrivit căreia dreptul care reglementează aspectul dacă terțul succedă în drepturile și obligațiile expeditorului prin dobândirea conosamentului este dreptul național aplicabil fondului, astfel cum acesta este stabilit în temeiul normelor de drept internațional privat ale instanței sesizate, pentru ca apoi să se concluzioneze că se aplică în schimb dreptul statului membru desemnat prin clauza atributivă de competență.
48. În al doilea rând, considerăm că abordarea reținută la punctul 63 și în dispozitivul Hotărârii DelayFix nu se limitează să clarifice sau să nuanțeze statuările Curții din Hotărârea Coreck și Hotărârea CDC Hydrogen Peroxide(39). Cu excepția cazului în care este vorba despre o simplă eroare materială – posibilitate pe care nu o excludem, astfel cum am explicat la punctul 50 din prezentele concluzii – această abordare se îndepărtează în mod vădit de aceste hotărâri anterioare. Deși Curtea nu este în mod necesar ținută de jurisprudența sa anterioară și o poate adapta cu siguranță pentru a ține seama, de exemplu, de evoluția normelor juridice aplicabile sau de prezența unor elemente noi, este surprinzător că Hotărârea DelayFix nu conține nicio explicație pentru schimbarea sa de poziție în ceea ce privește dreptul național aplicabil.
49. În al treilea rând, abordarea cuprinsă la punctul 63 și în dispozitivul Hotărârii DelayFix ar putea fi interpretată în sensul că norma privind conflictul de legi introdusă la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, referitoare la condițiile de fond ale clauzei atributive de competență, reglementează transmiterea către un terț a drepturilor și obligațiilor cocontractantului inițial. La punctele 54-56 din prezentele concluzii explicăm motivele pentru care considerăm că această interpretare nu poate fi adoptată de Curte.
50. Având în vedere raționamentul adoptat la punctele 48-62 din Hotărârea DelayFix, nu excludem faptul că intenția Curții a fost aceea de a se referi la legislația statului instanțelor desemnate în clauza atributivă de competență în cadrul examinării validității acestei clauze între părțile inițiale la contract, și anume compania aeriană și pasager. Referirea la această legislație la punctul 63 și în dispozitivul hotărârii nu ar fi în acest caz decât o simplă scăpare.
51. În opinia noastră, există trei motive pentru care, în pofida modificărilor introduse de articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, principiile stabilite în jurisprudența privind interpretarea articolului 17 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles și a articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I, la care se face trimitere la punctele 38, 39 și 41-44 din prezentele concluzii, continuă să se aplice.
52. Observăm mai întâi că Curtea a statuat că, în măsura în care articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia a înlocuit, în termeni aproape identici, articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I, interpretarea pe care o dă celei de a doua dintre aceste dispoziții se aplică și primei dispoziții(40).
53. În al doilea rând, considerăm că eliminarea cerinței ca cel puțin una dintre părți să aibă domiciliul pe teritoriul unui stat membru urmărește în primul rând consolidarea libertății părților de a alege instanța sau instanțele competente și nu are nicio incidență asupra aplicării sau a efectului clauzelor atributive de competență în privința terților.
54. În sfârșit (ceea ce pare să fie punctul central al primei întrebări preliminare), suntem de acord cu guvernul spaniol și cu Comisia că noua normă privind conflictul de legi care prevede că validitatea de fond a clauzei atributive de competență trebuie să fie apreciată prin referire la legea statului membru al instanței sau al instanțelor desemnate în clauza respectivă nu are ca scop reglementarea efectelor clauzelor atributive de competență asupra terților, în special dacă o parte care nu a avut cunoștință de contractul inițial succedă în drepturile și obligațiile părții contractante inițiale.
55. În această privință, împărtășim ceea ce pare a fi opinia unanimă a doctrinei în sensul că noțiunea de „condiții de fond” care figurează la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia include condițiile pe fond ale unei clauze atributive de competență atunci când aceasta este contestată pe motiv de nulitate, inclusiv eroare, dol, violență, fraudă sau lipsa autorității ori a capacității(41). În Raportul explicativ referitor la Convenția de la Haga din 30 iunie 2005 privind acordurile de alegere a forului, profesorii Hartley și Dogauchi împărtășesc această poziție atunci când formulează observații cu privire la articolul 5 alineatul (1) din convenția menționată după cum urmează: „Dispoziția «nul de drept» se aplică numai cauzelor materiale (nu formale) de nulitate” și „vizează în principal motivele general recunoscute, cum ar fi frauda, eroarea, dolul, violența și incapacitatea”(42).
56. Rezultă că efectele clauzelor atributive de competență asupra terților nu intră în sfera noțiunii de „condiții de fond” prevăzute la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia(43). Validitatea unei clauze atributive de competență și aplicabilitatea sau opozabilitatea acesteia față de terți sunt aspecte separate și distincte.
57. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să răspundă la prima întrebare că articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia trebuie interpretat în sensul că o clauză atributivă de competență convenită între un transportator și un expeditor, inclusă într‑un conosament, este opozabilă unui terț deținător al conosamentului în cazul în care, la dobândirea conosamentului respectiv, acesta succedă în drepturile și obligațiile expeditorului. Revine instanței sesizate sarcina de a răspunde la această întrebare în conformitate cu dreptul național aplicabil fondului, astfel cum acesta este stabilit în temeiul normelor de drept internațional privat. Norma cuprinsă în această dispoziție, potrivit căreia condițiile de fond ale unei clauze atributive de competență trebuie apreciate în conformitate cu legea statului membru al instanței sau al instanțelor desemnate în această clauză, nu reglementează opozabilitatea unei clauze atributive de competență incluse într‑un conosament față de terțul deținător al conosamentului respectiv.
A doua, a treia și a patra întrebare
58. Prin intermediul întrebărilor a doua-a patra, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un terț la un contract de transport maritim de mărfuri încheiat între un transportator și un expeditor, care dobândește conosamentul care confirmă acest contract, se subrogă în toate drepturile și obligațiile expeditorului, cu excepția clauzei atributive de competență incluse în acesta, care nu îi este opozabilă decât atunci când a negociat această clauză în mod individual și separat.
59. Din analiza primei întrebări preliminare reiese că, potrivit a ceea ce pare a fi interpretarea corectă a articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, o clauză atributivă de competență inclusă într‑un conosament poate fi opozabilă unui terț deținător al conosamentului respectiv dacă această clauză a fost considerată valabilă între transportator și expeditor și dacă, în temeiul dreptului național aplicabil, la dobândirea conosamentului terțul succedă în drepturile și obligațiile expeditorului. În acest caz, nu este necesar să se verifice existența consimțământului terțului dobânditor cu privire la clauza atributivă de competență.
60. Potrivit înțelegerii noastre în raport cu cererile de decizie preliminară, instanța de trimitere pornește de la premisa că acestui aspect i se aplică dreptul spaniol, și anume articolul 251 din LNM coroborat cu articolul 468 din LNM(44). Aceste două dispoziții, coroborate, par să demonstreze că un terț care dobândește un conosament succedă în toate drepturile și acțiunile expeditorului asupra mărfurilor, cu excepția celor care decurg dintr‑o clauză atributivă de competență. Această clauză este valabilă numai în cazul în care terțul deținător al conosamentului a negociat‑o în mod individual și separat.
61. Contrar poziției adoptate de Allianz, de Mapfre și de guvernul spaniol, împărtășim opinia Comisiei potrivit căreia această reglementare națională are ca efect eludarea articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții, și este, prin urmare, contrară acestuia.
62. Observăm totuși că articolul 468 din LNM prevede că acesta se aplică „fără a aduce atingere […] normelor dreptului [Uniunii]”(45). Având în vedere această rezervă, în observațiile sale, guvernul spaniol interpretează această dispoziție, privită „în mod izolat”, ca fiind aplicabilă numai clauzelor atributive de competență care nu intră sub incidența articolului 25 din Regulamentul Bruxelles Ia, în special celor care conferă competență instanțelor din țări terțe. De asemenea, instanța de trimitere susține că norma stabilită la articolul 468 din LNM nu se aplică în cazul în care clauza atributivă de competență conferă competență instanțelor unui stat membru.
63. În această privință, amintim că instanța de trimitere are obligația de a interpreta legislația națională în conformitate cu dreptul Uniunii. În consecință, dacă rezerva prevăzută la articolul 468 din LNM ar permite instanței de trimitere să interpreteze reglementarea națională în cauză în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții, fără ca această interpretare să fie contra legem în raport cu dreptul spaniol, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, această soluție se impune a fi adoptată.
64. Prin urmare, propunem Curții să răspundă la a doua, la a treia și la a patra întrebare că articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles Ia trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un terț la un contract de transport maritim de mărfuri încheiat între un transportator și un expeditor, care dobândește conosamentul care confirmă acest contract, se subrogă în toate drepturile și obligațiile expeditorului, excepție făcând clauza atributivă de competență inclusă în acesta, care nu îi este opozabilă decât în cazul în care a negociat această clauză în mod individual și separat.
Concluzie
65. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Audiencia Provincial de Pontevedra (Curtea Provincială Pontevedra, Spania) după cum urmează:
1) Articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială
trebuie interpretat în sensul că o clauză atributivă de competență convenită între un transportator și un expeditor, inclusă într‑un conosament, este opozabilă unui terț deținător al conosamentului în cazul în care, prin dobândirea conosamentului, acesta a succedat în drepturile și obligațiile expeditorului. Revine instanței sesizate sarcina de a răspunde la această întrebare în conformitate cu dreptul național aplicabil fondului, astfel cum acesta este stabilit în temeiul normelor de drept internațional privat. Norma cuprinsă în această dispoziție, potrivit căreia condițiile de fond ale unei clauze atributive de competență trebuie apreciate în conformitate cu legea statului membru al instanței sau al instanțelor desemnate în această clauză, nu reglementează opozabilitatea unei clauze atributive de competență incluse într‑un conosament față de terțul deținător al conosamentului respectiv.
2) Articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012
trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un terț la un contract de transport maritim de mărfuri încheiat între un transportator și un expeditor, care dobândește conosamentul care confirmă acest contract, se subrogă în toate drepturile și obligațiile expeditorului, excepție făcând clauza atributivă de competență inclusă în acesta, care nu îi este opozabilă decât în cazul în care a negociat această clauză în mod individual și separat.