HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera întâi)
16 ianuarie 2007(*)
„Funcționari – Pensii – Drepturi de pensie dobândite anterior angajării în muncă în cadrul Comunităților – Transfer către sistemul comunitar – Retragere a cererii de transfer în scopul de a invoca noi dispoziții, mai favorabile”
În cauza F‑92/05,
având ca obiect o acțiune introdusă în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA,
Emmanuel Genette, funcționar al Comisiei Comunităților Europene, cu domiciliul în Gorze (Franța), reprezentat de M.‑A. Lucas, avocat,
reclamant,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnii V. Joris și D. Martin, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă,
susținută de
Regatul Belgiei, reprezentat de doamna L. Van den Broeck, agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,
intervenient,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
compus din domnii H. Kreppel, președinte, H. Tagaras și S. Gervasoni (raportor), judecători,
grefier: doamna W. Hakenberg,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 20 septembrie 2006,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă primită prin fax la grefa Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene la 26 septembrie 2005 (originalul a fost depus la 28 septembrie 2005), domnul Genette solicită în special anularea deciziei Comisiei Comunităților Europene din 25 ianuarie 2005 prin care i s‑a refuzat, pe de o parte, autorizația de a retrage cererea de transfer al drepturilor de pensie dobândite de acesta în cadrul unor sisteme belgiene de pensii, pe care a introdus‑o în 2001, și, pe de altă parte, autorizația de a solicita un nou transfer al acelor drepturi.
Cadrul juridic
2 Articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”), în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a acestui statut (JO L 124, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul din 22 martie 2004”), prevedea:
„Funcționarul care intră în serviciul Comunităților după ce:
– și‑a încheiat activitatea în cadrul unei administrații, al unei organizații naționale sau internaționale
sau
– a exercitat o activitate salariată sau independentă
poate plăti Comunităților, în momentul titularizării sale, echivalentul actuarial sau valoarea de răscumpărare a drepturilor la o pensie pentru limită de vârstă dobândite în temeiul exercitării activităților menționate anterior.
În acest caz, instituția în care activează funcționarul stabilește, ținând cont de gradul de titularizare, numărul anilor de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii pe care îi ia în considerare conform propriului sistem, în temeiul perioadei de activitate anterioare, pe baza valorii echivalentului actuarial sau a valorii de răscumpărare.” [traducere neoficială]
3 Articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea care rezultă din Regulamentul din 22 martie 2004, care, în temeiul articolului 2, a intrat în vigoare la 1 mai 2004, prevede:
„Funcționarul care intră în serviciul Comunităților după ce:
– și‑a încheiat activitatea în cadrul unei administrații, al unei organizații naționale sau internaționale
sau
– a exercitat o activitate salariată sau independentă
poate plăti comunităților, între data titularizării și data în care obține dreptul la o pensie pentru limită de vârstă în sensul articolului 77 din statut, capitalul, actualizat până la data transferului efectiv, reprezentând drepturile de pensie dobândite în temeiul exercitării activităților menționate anterior.
Într‑un astfel de caz, instituția în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul stabilește, prin intermediul unor dispoziții generale de punere în aplicare și ținând seama de salariul de bază, de vârstă și de cursul de schimb la data depunerii cererii de transfer, numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii pe care aceasta îi ia în considerare conform sistemului comunitar de pensii, aferenți perioadei de muncă anterioare, pe baza capitalului transferat, din care se deduce suma care reprezintă aprecierea capitalului între data la care a fost depusă cererea de transfer și data realizării efective a transferului.
Funcționarul poate utiliza acest drept o singură dată pentru fiecare stat membru și fond de pensii.”
4 Conform articolului 107a din statut, introdus de Regulamentul din 22 martie 2004, în anexa XIII la acest statut sunt prevăzute „[d]ispoziții tranzitorii”. Potrivit articolului 26 alineatul (3) din această anexă:
„Funcționarii care au depus o cerere de transfer în termenele prevăzute anterior, dar care au respins propunerea care le‑a fost făcută și [cei care] nu au depus o cerere de transfer în termenele prevăzute anterior sau [cei] a căror cerere fusese respinsă fiind depusă din nou după expirarea acestor termene pot încă depune sau depune din nou o astfel de cerere până cel târziu la 31 octombrie 2004.”
5 Legea belgiană din 21 mai 1991 prin care s‑au stabilit anumite relații între sistemele belgiene de pensii și cele ale instituțiilor de drept internațional public, publicată în Moniteur belge din 20 iunie 1991, p. 13871 (denumită în continuare „Legea din 1991”), prevedea la articolul 3 că „[o]rice funcționar poate, cu acordul instituției, să solicite plata către instituție a sumei reprezentând pensia pentru limită de vârstă aferentă serviciilor și perioadelor anterioare intrării în serviciul instituției”. Din momentul în care funcționarul a solicitat transferul drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit într‑un sistem belgian de pensii, iar această cerere a fost acceptată, instituția comunitară, în temeiul articolului 11 din aceeași lege, se subroga în drepturile funcționarului. Ținând cont de mecanismul de subrogare astfel instituit, sistemul belgian de pensii nu efectua nicio plată către instituție până la data la care funcționarul interesat obținea o pensie comunitară. Articolul 9 din Legea din 1991 prevedea că „[a]tât timp cât subrogarea prevăzută la articolul 11 nu a devenit efectivă, funcționarul poate, cu acordul instituției, să își retragă cererea de transfer. Această retragere rămâne definitivă.”
6 Legea belgiană din 10 februarie 2003 de reglementare a transferului drepturilor de pensie între sistemele belgiene de pensii și cele ale instituțiilor de drept internațional public, publicată în Moniteur belge din 27 martie 2003, p. 14747 (denumită în continuare „Legea din 2003”), a modificat legislația belgiană privind transferul către Comunități al drepturilor de pensie dobândite în cadrul sistemelor belgiene. Această lege, aplicabilă, potrivit articolului său 29, cererilor de transfer introduse după 1 ianuarie 2002, instituie un sistem de valori de răscumpărare a cotizațiilor plătite într‑un sistem de pensii belgian, majorate cu dobânzi compuse. Articolul 4 prevede că „[f]uncționarul sau agentul temporar care a intrat în serviciul unei instituții după ce a obținut dreptul la una sau mai multe dintre pensiile menționate la articolul 3 [alineatul] 1 punctele 1°-4°, poate, cu acordul acesteia, să solicite transferul sumelor stabilite potrivit articolului 7 la această instituție sau la fondul de pensii al acesteia, în temeiul afilierii sale la aceste sisteme de pensii în ceea ce privește perioada anterioară intrării sale în serviciul instituției. […]”. Conform acestei noi legislații, transferul drepturilor de pensie conduce la plata imediată a unui capital în favoarea sistemului comunitar. Articolul 9 alineatul 1 din Legea din 2003 prevede că „[c]ererea de transfer devine irevocabilă la data la care Oficiul [Național de Pensii] primește din partea instituției confirmarea definitivă a cererii de transfer introduse de funcționar sau de agentul temporar”.
7 Legea belgiană din 20 iulie 2006 privind dispoziții diverse, publicată în Moniteur belge din 28 iulie 2006, p. 36940 (denumită în continuare „Legea din 2006”), a modificat articolul 9 din Legea din 1991, cu efect retroactiv de la 1 mai 2004. Acest articol prevede că în viitor, „[a]tât timp cât subrogarea prevăzută la articolul 11 nu a produs efecte, funcționarul care părăsește instituția fără a putea beneficia de o pensie pentru limită de vârstă poate, cu acordul instituției, să își retragă cererea de transfer. Această retragere rămâne definitivă”.
Situația de fapt
8 Înainte de a intra în serviciul Comisiei, la 1 aprilie 2000, cu o încadrare la gradul B 5 treapta a 3‑a, reclamantul, născut în 1968, a lucrat în Belgia, în sectorul privat, în calitate de lucrător independent în perioada 1992-1996, iar ulterior ca salariat în perioada 1996-2000.
9 În aceste calități, a fost afiliat mai întâi la Institut national d’assurance sociale des travailleurs indépendants (Institutul Național de Asigurare Socială a Lucrătorilor Independenți) (denumit în continuare „INASTI”) și ulterior la Office national des pensions (Oficiul Național de Pensii) (denumit în continuare „ONP”), cotizând la sistemul de pensii al acestora și de la care a dobândit drepturi de pensie.
10 După ce a fost titularizat pe postul de funcționar comunitar, la 1 ianuarie 2001, reclamantul a solicitat Comisiei, prin scrisoarea din 13 iulie 2001, transferul către sistemul comunitar de pensii al drepturilor pe care le dobândise în cadrul sistemelor belgiene pentru lucrători independenți și pentru salariați. Această cerere se întemeia pe articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, precum și pe articolul 3, citat anterior, din Legea din 1991.
11 La 11 iunie 2002, Unitatea „Pensii și relații cu foștii angajați” din cadrul Direcției B a Direcției Generale (DG) Personal și Administrație din cadrul Comisiei i-a comunicat reclamantului o notă prin care i se indica acestuia numărul de ani suplimentari de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care va fi luat în considerare în sistemul comunitar, pe baza echivalentului actuarial, calculat de Comisie, al pensiei naționale dobândite în cadrul sistemului belgian al lucrătorilor independenți. Dacă reclamantul ar ieși la pensie la vârsta de 65 de ani, echivalentul actuarial al pensiei în cuantum anual de 1 431,29 euro calculată de INASTI s‑ar ridica la 8 139,33 euro, iar sporul de vechime care trebuie luat în considerare în cadrul sistemului comunitar ar fi de 1 an și 19 zile. Pe de altă parte, Comisia îl informa că, în temeiul articolului 11 din Legea din 1991, aceasta s‑ar subroga în drepturile de pensie dobândite de acesta în Belgia din momentul lichidării pensiei sale comunitare.
12 La 26 august 2002, același serviciu a adresat reclamantului o notă asemănătoare privind drepturile de pensie pe care acesta le dobândise în calitate de lucrător salariat și îi aducea la cunoștință că, la 65 de ani, echivalentul actuarial al pensiei în cuantum anual de 1 952,48 euro calculată de ONP s‑ar ridica la 11 102,79 euro și că sporul de vechime corespunzător în cadrul sistemului comunitar ar fi de 1 an 5 luni și 5 zile.
13 Aceste note îi indicau reclamantului că, din momentul primirii acordului acestuia cu privire la propunerile conținute de note, cererea sa de transfer nu mai putea fi revocată. Totuși, notele precizau că cererea putea fi revocată în mod excepțional în cazul încetării funcțiilor în cadrul Comisiei înainte de îndeplinirea condițiilor impuse pentru a beneficia de o pensie comunitară în temeiul articolului 77 din statut.
14 La 17 iulie și la 29 august 2002, reclamantul și‑a exprimat acordul cu privire la propunerile Comisiei din 11 iunie și din 26 august 2002.
15 Astfel cum a fost menționat la punctul 6 de mai sus, Legea din 2003 a modificat condițiile de transfer către Comunități al drepturilor dobândite în cadrul sistemelor belgiene de pensii pentru cererile introduse începând cu 1 ianuarie 2002.
16 Cu puțin timp înainte de octombrie 2004, reclamantul a aflat că o persoană pe care o cunoștea, care a intrat în serviciul Comisiei în 2003 și care a solicitat, de asemenea, sub imperiul statutului în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, transferul către sistemul comunitar al drepturilor sale la pensie dobândite în cadrul sistemului belgian al lucrătorilor salariați, a primit din partea statului belgian un capital corespunzător unor ani de afiliere și unei remunerații comparabile cu a sa care a condus la un spor în ani suplimentari de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii în sistemul comunitar mult mai important decât cel la care a avut dreptul el însuși.
17 La 31 octombrie 2004, reclamantul a introdus la Comisie, în temeiul articolului 90 alineatul (l) din statut, o cerere prin care solicita acesteia:
– să ia decizia de a‑l autoriza, astfel cum prevede articolul 9 din Legea din 1991, să retragă cererea pe care a introdus‑o la 13 iulie 200l în temeiul acestei legi, prin care a solicitat transferul către sistemul comunitar al drepturilor de pensie pe care le dobândise în cadrul sistemelor belgiene de pensii pentru lucrători independenți și pentru lucrători salariați;
– să ia decizia de a‑l autoriza, astfel cum prevede articolul 4 alineatul 1 din Legea din 2003, să solicite transferul drepturilor sale de pensie în temeiul acestei legi.
18 La 2 februarie 2005, reclamantul a primit notificarea unei decizii din 25 ianuarie 2005 adoptate de șeful unității „Pensii”, prin care cererea sa din 31 octombrie 2004 (denumită în continuare „decizia în litigiu”) era respinsă în termenii următori:
19 „[…] Dumneavoastră doriți […] să fiți autorizat, în primul rând, să retrageți, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII [la statut], cererea de transfer al drepturilor de pensie pe care le‑ați dobândit în cadrul sistemelor belgiene INASTI și ONP și care au fost deja executate de acestea potrivit dispozițiilor Legii [din] 1991 și, în al doilea rând, să introduceți o nouă cerere care trebuie să fie executată de respectivele sisteme potrivit dispozițiilor Legii [din] 2003.
20 Or, propunerile care v‑au fost adresate de administrația Comisiei la 11 iunie 2002 și la 26 august 2002, în urma notificării de către INASTI și ONP a cuantumului pensiei transferabile, stipulau clar că transferul devenea irevocabil din momentul primirii de către serviciul respectiv a acordului dumneavoastră cu privire la acele propuneri. Faptul că le‑ați acceptat a avut drept consecință executarea transferului drepturilor dumneavoastră și închiderea definitivă a dosarelor ONP și INASTI de către [autoritatea împuternicită să facă numiri].
21 Deși Legea [din] 1991 prevede posibilitatea de a «retrage cererea de transfer cu acordul [i]nstituției» (articolul 9 din Legea [din] 1991), în practică această posibilitate era prevăzută la nivelul [i]nstituțiilor numai în cazuri excepționale, indicate, de altfel, în scrisoarea prin care se făcea o propunere persoanei interesate: «Cererea poate fi revocată în mod excepțional în cazul în care persoana interesată își încetează funcțiile înainte de a îndeplini condițiile impuse pentru a beneficia de o pensie comunitară potrivit articolului 77 din [s]tatut». Nu este nicăieri menționată posibilitatea retragerii cererii, ci posibilitatea de a revoca operațiunea într‑un caz foarte special.
22 În plus, în Hotărârea din 9 noiembrie 1989 privind cauzele conexate 75/88, 146/88 și 147/88, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în mod clar distincția dintre două sisteme juridice diferite în care se înscriu deciziile referitoare, pe de o parte, la calculul cuantumului transferabil și, respectiv, pe de altă parte, la conversia acestui activ în ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, fiecare dintre aceste decizii fiind supusă controlului judecătoresc specific acestor sisteme. Rezultă de aici că o posibilitate teoretică de retragere a cererii de transfer prevăzută de legea belgiană este lipsită de efecte din moment ce reglementarea comunitară nu o prevede. Ceea ce este cazul.
23 În aceste condiții, îmi este imposibil să vă autorizez să retrageți cererea deja soluționată și să depuneți o nouă cerere privind un transfer care a fost finalizat conform legii.”
24 La 22 aprilie 2005, reclamantul, prin intermediul consilierului său, a introdus la Comisie o reclamație întemeiată pe articolul 90 alineatul (2) din statut împotriva deciziei în litigiu.
25 La 10 iunie 2005, directorul general al DG Personal și Administrație, în calitatea sa de autoritate împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”), a adoptat o decizie „drept răspuns la cererile și reclamațiile depuse de numeroși funcționari privind transferul drepturilor de pensie din sistemul belgian în sistemul comunitar”, notificată reclamantului prin poșta electronică și prin fax la 14 iunie 2005 (denumită în continuare „decizia din 10 iunie 2005”).
Procedura și concluziile părților
26 Prezenta acțiune a fost înregistrată inițial la grefa Tribunalului de Primă Instanță sub numărul T‑361/05.
27 Prin Ordonanța din 15 decembrie 2005, Tribunalul de Primă Instanță, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Decizia 2004/752/CE, Euratom a Consiliului din 2 noiembrie 2004 de instituire a Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO L 333, p. 7, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 142), a trimis prezenta cauză la Tribunal. Acțiunea a fost înregistrată la grefa acestuia din urmă sub numărul F‑92/05.
28 Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 8 mai 2006, Regatul Belgiei a solicitat să intervină în prezenta procedură în susținerea concluziilor pârâtei. În temeiul articolului 115 alineatul (1) și al articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, aplicabil mutatis mutandis Tribunalului, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Decizia 2004/752, până la intrarea în vigoare a regulamentului de procedură al acestuia din urmă, președintele Camerei întâi a Tribunalului a admis această intervenție în cadrul ședinței, prin Ordonanța din 29 iunie 2006. Raportul de ședință a fost comunicat Regatului Belgiei.
29 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii care sunt prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, Tribunalul a cerut Comisiei să îi comunice dispozițiile generale de punere în aplicare (denumite în continuare „DGPA”) a articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, care erau în vigoare în momentul transferului drepturilor de pensie ale reclamantului, și pe acelea care sunt în vigoare în prezent, adoptate de instituție în 1993 și, respectiv, în 2004, și a cerut părților și intervenientului să răspundă unor întrebări scrise. S‑a dat curs acestor cereri.
30 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziei în litigiu;
– anularea deciziei din 10 iunie 2005;
– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
31 Comisia solicită Tribunalului:
– declararea acțiunii drept inadmisibilă;
– în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;
– pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată potrivit legii.
32 Regatul Belgiei pune concluzii în susținerea Comisiei prin care solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitatea cererii introductive
Argumentele părților
33 Comisia invocă o cauză de inadmisibilitate întemeiată pe tardivitatea cererii introductive față de termenul prevăzut la articolul 91 alineatul (3) din statut. Aceasta susține că reclamantul a fost în eroare considerând că termenul pentru atacarea deciziei din 10 iunie 2005 a început să curgă numai de la 18 august 2005, dată la care AIPN nu a făcut decât să îi confirme printr‑o scrisoare respingerea reclamației acestuia. În consecință, acțiunea ar fi fost introdusă tardiv și ar trebui respinsă ca inadmisibilă.
Aprecierea Tribunalului
34 La 22 aprilie 2005, reclamantul a formulat o reclamație împotriva deciziei în litigiu. AIPN a respins această reclamație prin decizia din 10 iunie 2005, care i-a fost notificată persoanei interesate la 14 iunie 2005 pe cale electronică și prin fax. În scrisoarea din 18 august 2005, AIPN a confirmat numai că în decizia sa din 10 iunie 2005 a răspuns – „în opinia [sa], în mod complet” – plângerii reclamantului. În consecință, Comisia a arătat în mod corect că termenul de 3 luni pentru introducerea unei acțiuni în cursul căruia era permisă formularea unei acțiuni împotriva deciziei din 25 ianuarie 2005, în temeiul articolului 91 alineatul (3) din statut, a început să curgă de la data la care a fost notificată respingerea reclamației, și anume de la 14 iunie 2005.
35 Așadar, termenul de 3 luni a expirat la 14 septembrie 2005. Totuși, având în vedere termenul suplimentar pentru considerente de distanță prevăzut la articolul 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, care este de 10 zile, termenul de introducere a acțiunii trebuia, în speță, să expire la 24 septembrie 2005, la miezul nopții.
36 Totuși, articolul 101 alineatul (2) primul paragraf din acest regulament prevede că, „[î]n cazul în care termenul expiră într‑o sâmbătă, într‑o duminică sau într‑o zi de sărbătoare legală, acesta se prelungește până la sfârșitul zilei lucrătoare care urmează”. Or, 24 septembrie 2005 a fost într‑o sâmbătă. În temeiul dispozițiilor citate anterior, termenul de introducere a acțiunii a fost, așadar, prelungit, în speță, până luni, 26 septembrie 2005, inclusiv.
37 În consecință, prezenta acțiune, datată 26 septembrie 2005 și adresată grefei Tribunalului de Primă Instanță în aceeași zi prin fax, a fost introdusă în termenul prevăzut pentru introducerea acțiunii. Rezultă de aici că trebuie înlăturată cauza de inadmisibilitate întemeiată pe decădere.
Cu privire la concluziile prin care se solicită anularea deciziei din 10 iunie 2005
38 Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că efectul concluziilor îndreptate împotriva respingerii unei reclamații este acela de a supune aprecierii judecătorului un act împotriva căruia a fost depusă reclamația, concluziile în sine fiind lipsite de un conținut autonom (Hotărârea Curții din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, Rec., p. 23, punctul 8). Prin urmare, trebuie considerat că acele concluzii menționate anterior, îndreptate împotriva respingerii reclamației din 10 iunie 2005, au drept unic obiect o cerere de anulare a deciziei în litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 martie 2004, Theodorakis/Consiliul, T‑310/02, RecFP, p. I‑A‑95 și II‑427, punctul 19).
Cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziei în litigiu în măsura în care prin aceasta se refuză autorizarea reclamantului de a‑și retrage cererea de transfer către sistemul comunitar al drepturilor de pensie dobândite de acesta în sistemele belgiene de pensii pentru lucrători independenți și pentru lucrători salariați
1. Cu privire la interpretarea concluziilor
– Argumentele părților
39 Comisia consideră că, în realitate, reclamantul contestă deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 prin care aceasta a stabilit numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care va fi luat în considerare în sistemul comunitar în temeiul drepturilor de pensie dobândite de persoana interesată în sistemul belgian pentru lucrători independenți și, respectiv, în sistemul lucrătorilor salariați.
40 Reclamantul susține că, deși obiectivul său este, într‑adevăr, retragerea deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002 de către Comisie și înlocuirea acestora cu noi decizii, obiectul cererii sale nu îl constituie retragerea acestor decizii, ci obținerea din partea Comisiei a autorizației de a‑și retrage cererea de transfer al drepturilor de pensie dobândite de acesta în sistemele belgiene, depusă în 2001.
41 Deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 ar continua să existe ca atare chiar și în cazul în care Comisia ar da curs cererii sale, aceasta având posibilitatea de a modifica acele decizii numai după îndeplinirea unei serii de condiții suplimentare. Într‑adevăr, s‑ar ajunge la un astfel de rezultat numai dacă autoritățile belgiene, eventual în urma unei acțiuni introduse la instanțele belgiene, în primul rând, ar admite retragerea cererii de transfer introduse de reclamant la 13 iulie 2001 în temeiul Legii din 1991, în al doilea rând, ar accepta introducerea de către acesta a unei noi cereri de transfer în temeiul Legii din 2003 și, în sfârșit, ar adopta noi decizii privind sumele care trebuie transferate către sistemul comunitar de pensii, de care Comisia ar trebui să țină cont, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea acestuia care rezultă din Regulamentul din 22 martie 2004, pentru a‑și modifica deciziile privind numărul suplimentar de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care trebuie recunoscut reclamantului în sistemul comunitar.
– Aprecierea Tribunalului
42 Problema ridicată de interpretarea concluziilor menționate anterior este dacă cererea reclamantului de a fi autorizat să își retragă cererea de transfer al drepturilor sale la pensie este distinctă de o cerere de retragere a deciziilor prin care s‑a stabilit numărul de ani luat în considerare în sistemul comunitar de pensii pentru drepturile de pensie dobândite anterior.
43 În prealabil, este necesar să amintim condițiile care trebuie îndeplinite pentru a obține transferul drepturilor de pensie către sistemul comunitar de pensii.
44 Rezultă din Hotărârea Curții din 20 octombrie 1981, Comisia/Belgia (137/80, Rec., p. 2393, punctul 13), că posibilitatea acordată funcționarului de articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, de a transfera către sistemul comunitar de pensii, cu ocazia titularizării sale, echivalentul actuarial sau valoarea de răscumpărare a drepturilor de pensie dobândite pe durata exercitării unor funcții anterioare în cadrul unei administrații, al unei organizații naționale sau internaționale ori al unei întreprinderi are drept obiect să îi acorde un drept a cărui exercitare nu depinde decât de alegerea funcționarului.
45 Din momentul în care cererea depusă în temeiul articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, atât în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, cât și în versiunea care rezultă din acest regulament, îndeplinește condițiile, organismul care gestionează sistemul de pensii în cadrul căruia funcționarul a dobândit anterior drepturi de pensie, iar ulterior instituția comunitară sunt obligate succesiv, în cazul celui dintâi, să calculeze drepturile dobândite și, în cazul celei de a doua, să stabilească, având în vedere aceste drepturi, numărul de ani pe care îl ia în considerare în sistemul comunitar de pensii pentru perioada de serviciu anterioară.
46 Prin urmare, transferul drepturilor de pensie reprezintă o operațiune care implică succesiv două decizii unilaterale, adoptate, la cererea persoanei interesate și în cadrul unei competențe strict definite, pe de o parte, de organismul care gestionează sistemul național de pensii și, pe de altă parte, de instituția comunitară.
47 În consecință, condițiile în care poate fi revocat transferul drepturilor de pensie dobândite în cadrul sistemelor belgiene avute în vedere sunt acelea în care poate fi obținută retragerea deciziilor menționate anterior și care constituie operațiunea de transfer.
48 Legea din 1991, sub imperiul căreia reclamantul a introdus, la 13 iulie 2001, o cerere de transfer al drepturilor de pensie dobândite de acesta în sistemele belgiene, prevede un mecanism de subrogare a instituției comunitare în drepturile de pensie dobândite în Belgia, începând cu data de la care are dreptul la plata pensiei comunitare. Articolul 9 din această lege prevede că „[a]tât timp cât subrogarea prevăzută la articolul 11 nu a produs efecte, funcționarul poate, cu acordul instituției, să își retragă cererea de transfer. Această retragere rămâne definitivă”.
49 Modul în care sunt formulate dispozițiile citate anterior din Legea din 1991 permite explicarea faptului că reclamantul a sesizat Comisia cu o cerere prin care urmărește să fie autorizat să își retragă cererea de transfer. Din moment ce aceste dispoziții prevăd că, până în momentul în care subrogarea produce efecte, retragerea deciziilor adoptate de organismele care gestionează sistemele belgiene de pensii în vederea transferului are loc de drept la cererea persoanei interesate, transferul drepturilor este revocat în întregime dacă este retrasă și decizia instituției prin care se stabilește sporul corespunzător în ani în sistemul comunitar. În consecință, „acordul instituției” vizat de dispozițiile din Legea din 1991, menționate anterior, se poate referi numai la retragerea deciziei adoptate de instituție cu ocazia transferului drepturilor de pensie.
50 Rezultă de aici că, astfel cum susține Comisia, concluziile menționate anterior trebuie interpretate în sensul că acestea urmăresc anularea refuzului Comisiei de retragere a deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002 pe care le‑a adoptat cu ocazia transferului către sistemul comunitar al drepturilor de pensie dobândite de persoana interesată în două sisteme belgiene de pensii.
2. Cu privire la admisibilitatea concluziilor
– Argumentele părților
51 Comisia susține că deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 sunt definitive și, în consecință, nu mai pot fi repuse în discuție.
52 Reclamantul ar susține în mod greșit că cele două decizii sunt provizorii, întrucât, în temeiul articolului 11 alineatul 1 din Legea din 1991, sporul stabilit definitiv de instituție pentru calculul pensiei acestuia depinde de vârsta la care va începe să beneficieze de pensie și de indicele prețurilor de consum la această dată. Deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 ar fi, într‑adevăr, definitive, întrucât acestea ar lua act de acordul reclamantului cu privire la propunerile Comisiei referitoare la transferul drepturilor de pensie ale acestuia și cu privire la elementele de decont anexate la propuneri. Faptul că, în mod neîndoielnic, sporul care trebuie reținut pentru calcularea efectivă a pensiei sale poate fi stabilit numai la vârsta la care, în practică, persoana interesată va ieși la pensie nu ar avea nicio influență în această privință.
53 Întrucât reclamantul și‑a manifestat expres acordul cu privire la propunerile Comisiei, acest acord ar conferi un caracter definitiv propunerilor respective.
54 Numai intervenția unui fapt nou și esențial ar putea permite repunerea în discuție a unei decizii definitive, cu condiția ca invocarea acestui fapt nou să intervină într‑un termen rezonabil. Or, chiar presupunând că intrarea în vigoare a Legii din 2003, care a fost publicată în Moniteur belge din 27 martie 2003, poate fi privită ca un fapt nou în sensul jurisprudenței, cererea reclamantului, datată 31 octombrie 2004, ar fi fost introdusă cu mult după expirarea unui astfel de termen rezonabil. În ceea ce privește constatarea de natură subiectivă făcută de reclamant cu referire la diferențele de tratament între funcționari care rezultă din intrarea în vigoare a Legii din 2003, aceasta nu poate constitui un fapt nou distinct de intrarea în vigoare a acestei legi.
– Aprecierea Tribunalului
55 Rezultă din cele expuse la punctele 45-47 de mai sus că scrisorile din 11 iunie și din 26 august 2002 nu pot fi analizate prin prisma faptului că ar constitui propuneri de acord sau de contract adresate de Comisie reclamantului. Acestea constituie proiecte de decizii unilaterale, elaborate de Comisie, în cadrul unei competențe strict definite, la cererea funcționarului, care, din punct de vedere material, nu devin decizii ale instituției și care nu intră în vigoare decât în urma confirmării de către persoana interesată a cererilor sale de transfer. În speță, reclamantul și‑a confirmat cererile la 17 iulie și la 29 august 2002. Modalitățile atipice de elaborare și de intrare în vigoare a acestor acte, subordonate acordului exprimat de persoana interesată, nu afectează caracterul unilateral al acestora. În ceea ce privește deciziile unilaterale, caracterul definitiv al acestora nu poate rezulta din acordul expres al reclamantului, care, în consecință, nu poate fi invocat în mod util împotriva acestuia din urmă. Caracterul definitiv al deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002 nu este dat de acordul exprimat de reclamant cu privire la propunerile Comisiei.
56 Deciziile privind funcționarii adoptate unilateral de instituții devin definitive și, astfel, nu mai pot fi contestate în justiție prin expirarea termenelor de introducere a reclamației și a acțiunii prevăzute la articolele 90 și 91 din statut. Or, reclamantul nu a repus în discuție deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 decât printr‑o cerere adresată Comisiei la 31 octombrie 2004, după expirarea acestor termene.
57 Reclamantul nu poate susține în mod valabil că aceste decizii, care, desigur, nu stabilesc toate elementele ce permit calcularea definitivă a sporului pentru drepturile de pensie ale acestuia, sunt numai cu titlu indicativ sau provizoriu și că expirarea termenelor de introducere a unei acțiuni nu a putut, prin urmare, să le confere un caracter definitiv. Într‑adevăr, acestea au avut drept obiect și drept efect stabilirea modalităților de luare în considerare, în sistemul comunitar de pensii, a drepturilor dobândite în Belgia de reclamant, având în vedere elemente deja cunoscute.
58 Rezultă din cele de mai sus că deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002, în limita elementelor pe care le stabilesc, au devenit definitive în urma expirării termenelor de introducere a unei acțiuni împotriva acestora.
59 Or, potrivit jurisprudenței comunitare, întrucât termenele prevăzute de articolele 90 și 91 din statut sunt destinate să asigure securitatea situațiilor juridice, acestea sunt de ordine publică și se impun părților și judecătorului. Prin urmare, prin sesizarea AIPN cu o cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut, un funcționar nu poate determina nașterea din nou, în beneficiul său, a unui drept de a introduce o acțiune împotriva unei decizii care a devenit definitivă la expirarea termenelor de introducere a acțiunii (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 22 septembrie 1994, Carrer și alții/Curtea de Justiție, T‑495/93, RecFP, p. I‑A‑201 și II‑651, punctul 20, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 14 iulie 1998, Lebedef/Comisia, T‑42/97, RecFP, p. I‑A‑371 și II‑1071, punctul 25).
60 Totuși, existența unui fapt nou și esențial poate justifica depunerea unei cereri prin care se solicită reexaminarea unei astfel de decizii (a se vedea în special Hotărârea Curții din 26 septembrie 1985, Valentini/Comisia, 231/84, Rec., p. 3027, punctul 14).
61 Potrivit cerințelor din jurisprudență, faptul avut în vedere trebuie să poată modifica substanțial situația persoanei care intenționează să obțină reexaminarea unei decizii devenite definitivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 noiembrie 1986, Becker/Comisia, 232/85, Rec., p. 3401, punctul 10, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, Rec., p. II‑557, punctul 51).
62 În plus, pentru a putea invoca în mod util un fapt nou și esențial, funcționarul trebuie să introducă cererea administrativă într‑un termen rezonabil. Interesul funcționarului de a solicita adaptarea situației sale administrative la o nouă reglementare trebuie, într‑adevăr, apreciat în raport cu imperativul securității juridice (Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 25 martie 1998, Koopman/Comisia, T‑202/97, RecFP, p. I‑A‑163 și II‑511, punctul 24; a se vedea în acest sens și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 6 martie 2001, Dunnett și alții/BEI, T‑192/99, Rec., p. II‑813, punctul 52).
63 Trebuie, așadar, în primul rând, să se examineze dacă elementele prezentate de reclamant în susținerea concluziilor sale constituie un fapt nou esențial care să justifice reexaminarea deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002 și, în al doilea rând, să se aprecieze dacă cererea de reexaminare a acestor decizii a fost depusă într‑un termen rezonabil.
Cu privire la existența unui fapt nou esențial
64 În speță, intrarea în vigoare retroactivă, la 1 ianuarie 2002, a Legii din 2003 a bulversat condițiile de transfer către sistemul Comunităților Europene al drepturilor de pensie dobândite în sistemele belgiene de pensii.
65 Legea din 1991, aplicabilă cererilor de transfer depuse până la 31 decembrie 2001, se întemeia pe un mecanism de subrogare a instituției în drepturile de pensie dobândite de persoana interesată în cadrul sistemelor belgiene de pensii, subrogare care producea efecte numai în momentul lichidării pensiei persoanei interesate. Această subrogare nu implica plata la sistemul comunitar de pensii a unui capital reprezentativ al drepturilor de pensie dobândite anterior de funcționar în Belgia. În momentul în care funcționarul începea să beneficieze de pensia sa comunitară, drepturile la pensie dobândite în Belgia de acesta erau plătite lunar Comunității de către organismele belgiene competente, astfel cum ar fi făcut‑o în beneficiul funcționarului în lipsa subrogării.
66 Legea din 2003 a instituit un mecanism de transfer total diferit. Mai întâi, din acest moment transferul drepturilor de pensie dobândite în Belgia se concretizează imediat prin plata unui capital către sistemul comunitar. Apoi, Legea din 2003 înlocuiește mecanismul sui generis de subrogare, specific Belgiei, printr‑un mecanism de transfer corespunzător prevederilor articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, și anume transferul unei valori de răscumpărare. În sfârșit, modul de calcul al drepturilor transferate este modificat. Într‑adevăr, în timp ce subrogarea se întemeiază pe calcularea echivalentului actuarial al cuantumului drepturilor de pensie, transferul valorii de răscumpărare constă în plata către sistemul comunitar de pensii a cotizațiilor plătite la sistemele belgiene de pensii, majorate cu dobânzi compuse.
67 În acest context, părțile sunt de acord că schimbarea intervenită în legislația belgiană induce în general o majorare a cuantumului transferabil al drepturilor de pensie pentru o anumită persoană, raportat la cuantumul care rezultă dintr‑un calcul făcut în temeiul Legii din 1991. Desigur, în răspunsurile date la întrebările scrise ale Tribunalului, guvernul belgian a menționat ipoteze speciale în care condițiile stabilite prin Legea din 2003 ar fi mai puțin favorabile decât cele prevăzute prin Legea din 1991. Însă aceste rezerve nu sunt suficiente pentru a repune în discuție caracterul mai avantajos al noii legislații belgiene într‑un număr mare de situații și, în special, în cazul reclamantului. Acesta a susținut în cadrul ședinței, fără a fi contrazis, că valoarea drepturilor transferabile pe care le‑a dobândit în Belgia ar fi majorată cu aproximativ 300 % în ipoteza unui nou transfer în condițiile Legii din 2003.
68 Or, deși Legea din 2003 a bulversat condițiile de transfer către sistemul comunitar al drepturilor de pensie dobândite în Belgia, guvernul belgian a susținut totuși, în răspunsurile scrise date la întrebările Tribunalului, că această lege, care nu este aplicabilă decât în cazul cererilor de transfer depuse începând cu 1 ianuarie 2002, nu a modificat deloc situația juridică a funcționarilor și a agenților comunitari care, precum reclamantul, au solicitat transferul drepturilor lor înainte de această dată și că, prin urmare, această lege nu ar putea fi considerată un fapt nou care ar putea fi invocat de acești funcționari și agenți.
69 Cu toate acestea, reiese din jurisprudență, în special din Hotărârea din 6 octombrie 1982, Williams/Curtea de Conturi (9/81, Rec., p. 3301, punctul 14), și din Hotărârea din 11 ianuarie 2001, Gevaert/Comisia (C‑389/98 P, Rec., p. I‑65, punctul 49), pronunțate de Curte cu privire la deciziile generale care modifică regulile de încadrare a personalului, că adoptarea unei noi reglementări constituie un fapt nou esențial, inclusiv pentru funcționarii care nu intră în domeniul de aplicare al acesteia, dacă această reglementare conduce la inegalități de tratament nejustificate între aceștia din urmă și beneficiarii noii reglementări.
70 Or, un astfel de fapt nou rezultă pentru reclamant din intrarea în vigoare succesivă a Legii din 2003 și a articolului 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut.
71 În temeiul măsurilor tranzitorii prevăzute de statut, articolul 26 alineatul (3) din anexa XIII la acesta a acordat posibilitatea de a introduce, într‑un termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a statutului, o cerere de transfer sau o nouă cerere de transfer pentru trei categorii de funcționari: funcționarii care au introdus o cerere de transfer în termenele prevăzute anterior, dar care au respins propunerea ce le‑a fost făcută, funcționarii care nu au introdus o cerere de transfer în termenele prevăzute anterior și cei a căror cerere a fost respinsă întrucât a fost introdusă după expirarea acestor termene.
72 Aceste dispoziții permit unor funcționari, care ar fi putut beneficia numai de condițiile Legii din 1991 dacă ar fi obținut, potrivit articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, transferul drepturilor lor în momentul în care au fost titularizați, să beneficieze de condițiile mai avantajoase ale Legii din 2003. Astfel, sunt tratați diferit, în ceea ce privește condițiile de transfer al drepturilor lor de pensie, funcționarii care au dobândit drepturi de pensie în Belgia și care s‑au angajat în muncă în cadrul Comunităților în același moment, pentru motivul că unii au obținut transferul drepturilor lor de pensie, iar ceilalți nu.
73 Or, în primul rând, în această privință, situația reclamantului nu diferă în esență de cea a funcționarilor menționați la articolul 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut. Într‑adevăr, deși reclamantului i s‑a aplicat mecanismul de subrogare prevăzut de Legea din 1991, acesta, precum cele trei categorii de funcționari menționate anterior, nu a obținut transferul drepturilor sale de pensie conform articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, nefiind pusă în aplicare niciuna dintre modalitățile special reținute de această dispoziție.
74 Atât în forma în care sunt redactate în prezent, cât și în forma de redactare anterioară, aceste dispoziții acordă funcționarului dreptul de a obține plata către sistemul comunitar a capitalului reprezentativ al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit anterior în alte sisteme de pensii. Or, astfel cum s‑a precizat la punctul 66 de mai sus, mecanismul de subrogare instituit prin Legea din 1991 nu prevedea plata acestui capital. Legea din 2003 este cea care a permis pentru prima dată funcționarilor care au dobândit drepturi de pensie în Belgia să exercite dreptul care le este recunoscut prin statut în condițiile articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, atât în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, cât și în cea care rezultă din acest regulament.
75 Astfel, la data la care acesta a solicitat transferul drepturilor sale de pensie, reclamantul a putut obține, în temeiul Legii din 1991, aplicabilă în acel moment, numai subrogarea Comisiei în drepturile de pensie dobândite de acesta în Belgia. Chiar textul deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002 indică faptul că, în cazul cererii de transfer introduse de reclamant, Comisia a aplicat mecanismul de subrogare prevăzut de Legea din 1991, și nu modalitățile de transfer de la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004.
76 Or, reiese clar chiar din termenii articolului 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut că aceste dispoziții au fost stabilite tocmai pentru a permite unor funcționari care încă nu obținuseră transferul drepturilor lor de pensie în condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, să solicite aplicarea noilor dispoziții corespunzătoare. Prin urmare, reclamantul se găsește, din punctul de vedere al obiectivului urmărit de articolul 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut, într‑o situație comparabilă cu cea în care se află cele trei categorii de funcționari menționate de acest articol.
77 Din moment ce, în plus, reclamantul nu a putut beneficia de dreptul prevăzut de statut în condițiile menționate de articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, se poate pune întrebarea dacă acesta nu intră în domeniul de aplicare al articolului 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut. O interpretare a articolului 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut care exclude reclamantul din domeniul de aplicare al acestui articol poate crea, într‑adevăr, pentru transferul drepturilor de pensie dobândite în Belgia, o diferență de tratament nejustificată din perspectiva articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.
78 În al doilea rând, această diferență de tratament este dificil de justificat în special atunci când, potrivit celei de a treia ipoteze de la articolul 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut, transferul drepturilor de pensie nu a putut fi obținut din cauza tardivității cererii, și anume din cauza neglijenței solicitantului. Astfel cum a recunoscut reprezentantul Comisiei în cadrul ședinței, un funcționar care a fost titularizat în aceeași zi precum reclamantul și care, mai puțin diligent decât acesta, ar fi depus o cerere de transfer în temeiul Legii din 1991 fără să respecte termenul, ar beneficia, spre deosebire de reclamant, de o nouă posibilitate de transfer conform modalităților mai avantajoase ale Legii din 2003. De asemenea, articolul 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut are drept obiect și drept efect să permită unor funcționari împotriva cărora a fost invocat un refuz definitiv de transfer în temeiul articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004 (a se vedea cu privire la acest punct Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 17 octombrie 2000, Drabbe/Comisia, T‑27/99, RecFP, p. I‑A‑213 și II‑955), să prezinte o nouă cerere, întemeiată pe dispozițiile modificate ale acestui articol 11 alineatul (2), în timp ce dosarul reclamantului nu a fost instrumentat până în prezent potrivit modalităților prevăzute la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut în forma de redactare atât anterioară, cât și ulterioară datei de 1 mai 2004.
79 În al treilea rând, este dificil să se considere că alegerea făcută de funcționarii respectivi în momentul titularizării, de a introduce sau de a nu introduce o cerere de transfer, justifică o diferență ulterioară de tratament și, în consecință, imprevizibilă la data la care aceștia au făcut alegerea respectivă.
80 Într‑adevăr, articolul 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut a făcut o dublă modificare a situației funcționarilor care au ales să nu solicite transferul sau să nu își confirme cererea, prin repunerea în discuție a consecințelor unor astfel de alegeri. Pe de o parte, articolul respectiv permite acestor din urmă funcționari să revină asupra unei alegeri făcute în momentul titularizării, alegere al cărei caracter definitiv ar rezulta din articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004 (a se vedea Hotărârea Drabbe/Comisia, citată anterior). Pe de altă parte, articolul 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut rezervă expres acestor funcționari posibilitatea de a obține transferul drepturilor de pensie dobândite de aceștia în Belgia în condițiile mai favorabile ale Legii din 2003.
81 Astfel, prin modificarea substanțială a consecințelor juridice avute de una dintre cele două opțiuni oferite funcționarului de articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, în momentul titularizării acestuia, și anume opțiunea de a nu beneficia de un transfer, dispozițiile Legii din 2003 coroborate cu dispozițiile articolului 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut au modificat în mod necesar chiar condițiile acestei alegeri.
82 În plus, această modificare a intervenit retroactiv și, în consecință, în mod imprevizibil pentru funcționarii care au făcut anterior alegerea de a solicita transferul drepturilor lor de pensie. Astfel, la data la care a ales să solicite transferul drepturilor sale de pensie, reclamantul nu putea ști că unele dispoziții statutare ulterioare vor reveni asupra caracterului definitiv al neefectuării transferului și nici, cu atât mai mult, că acestea ar da posibilitatea funcționarilor care nu și‑au transferat drepturile de pensie dobândite în Belgia de a obține acest transfer în condiții mai avantajoase.
83 Or, principiul securității juridice și principiul încrederii legitime stabilite de instanța comunitară impun ca legislația comunitară să fie sigură, iar aplicarea acesteia previzibilă pentru justițiabili (Hotărârea Curții din 15 februarie 1996, Duff și alții, C‑63/93, Rec., p. I‑569, punctul 20, și Hotărârea Curții din 18 mai 2000, Rombi și Arkopharma, C‑107/97, Rec., p. I‑3367, punctul 66, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 16 septembrie 1999, Partex/Comisia, T‑182/96, Rec., p. II‑2673, punctul 191). Aceste principii se opun excluderii unui funcționar de la beneficiul unei legislații mai favorabile în temeiul unei alegeri ale cărei consecințe nu erau previzibile în momentul în care a fost făcută.
84 Considerațiile enunțate la cele cinci puncte care precedă sunt de natură să creeze, din perspectiva principiului încrederii legitime, o îndoială cu privire la legalitatea diferenței de tratament care rezultă din articolul 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut dintre reclamant și categoriile de funcționari menționate de această dispoziție.
85 Rezultă din tot ceea ce precedă că intrarea în vigoare succesivă a Legii din 2003 și a articolului 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut a modificat situația juridică a reclamantului în ceea ce privește transferul drepturilor de pensie dobândite de acesta în Belgia și constituie astfel un fapt nou esențial care justifică reexaminarea deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002.
86 De altfel, în comunicarea către personal publicată în nr. 357 din Comisia în direct (Commission en direct) din săptămâna 11-17 martie 2005, însăși Comisia a prevăzut că, în urma intrării în vigoare a Legii din 2003, autoritățile belgiene vor decide să revadă calculul cuantumului drepturilor de pensie ale funcționarilor care au solicitat transferul acestor drepturi în cadrul Legii din 1991 și a precizat că, în această ipoteză, toate dosarele ar fi revizuite automat.
Cu privire la caracterul rezonabil al termenului
87 Pârâta susține că cererea de reexaminare a deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002 nu a fost depusă într‑un termen rezonabil calculat de la publicarea Legii din 2003.
88 Totuși, s‑a menționat anterior că faptul nou esențial care justifică o cerere de reexaminare a deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002 a rezultat din intrarea în vigoare succesivă a Legii din 2003 și a articolului 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut. În consecință, termenul rezonabil în care reclamantul putea invoca acest fapt nou nu a început să curgă decât de la intrarea în vigoare a statutului, și anume de la 1 mai 2004.
89 Cu toate acestea, trebuie examinat dacă, prin introducerea, la 31 octombrie 2004, a cererii sale de reexaminare a deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002, mai precis la exact 6 luni de la intrarea în vigoare a statutului, reclamantul nu a depășit termenul rezonabil necesar pentru a‑și pregăti cererea și pentru a o depune la autoritatea împuternicită să facă numiri.
90 Diligența reclamantului trebuie apreciată începând cu data de la care acesta a fost în măsură să ia cunoștință cu exactitate de faptul nou pe care îl invocă. În această privință, trebuie recunoscut că avantajul pe care funcționarii îl pot avea din sistemul de valoare de răscumpărare instaurat de Legea din 2003 față de sistemul de subrogare introdus de Legea din 1991 nu reiese în mod clar din însuși textul Legii din 2003. De altfel, astfel cum Comisia a admis în comunicarea către personal menționată anterior, schimbarea intervenită în legislația belgiană nu induce decât „în general” o majorare a cuantumului drepturilor de pensie care poate fi transferat pentru o anumită persoană. Or, complexitatea regulilor de calcul al drepturilor de pensie transferate permite numai cu dificultate unui funcționar să stabilească singur dacă situația sa juridică este afectată într‑un sens favorabil sau nu de noua legislație belgiană. În această privință, reclamantul susține, fără a fi contrazis în mod serios, că a perceput cu certitudine avantajul comparativ al sistemului de valoare de răscumpărare numai după o serie de evenimente care includ compararea sporului de ani de plată a contribuției la sistemul de pensii ce i‑a fost recunoscut în temeiul Legii din 1991 cu sporul ce i-a fost recunoscut unuia dintre colegii săi în temeiul Legii din 2003, cererea de informații depusă de acesta la Uniunea Sindicală cu privire la cauzele și la legalitatea acestei diferențe de tratament și un studiu juridic comandat de Uniunea Sindicală la unul dintre consilierii acesteia cu privire la acest subiect, care a fost comunicat Uniunii la 20 octombrie 2004.
91 Îndeosebi, trebuie observat că, la 31 octombrie 2004, reclamantul a introdus cererea prin care a solicitat reexaminarea deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002, cu alte cuvinte în termenul de 6 luni care, în temeiul articolului 26 alineatul (3) din anexa XIII la statut, a fost acordat de legiuitor funcționarilor ce nu au obținut transferul drepturilor de pensie pentru a introduce cererea de transfer. Întrucât reclamantul a introdus cererea în termenul stabilit de acest articol pentru acei funcționari față de care consideră că a suferit o discriminare, nu se poate considera, așadar, că acesta a invocat într‑un termen nerezonabil, în susținerea cererii sale de reexaminare, aplicarea acelui articol.
92 Rezultă din toate cele de mai sus că cererea de retragere a deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002, adresată Comisiei la 31 octombrie 2004, era justificată de un fapt nou esențial și a fost introdusă într‑un termen rezonabil, care curge din momentul în care reclamantul a luat cunoștință cu exactitate de acel fapt.
93 În consecință, concluziile prin care se solicită anularea refuzului Comisiei de a reexamina aceste decizii definitive sunt admisibile.
3. Cu privire la fond
94 În susținerea concluziilor în anulare, reclamantul invocă șapte motive:
– primul motiv este întemeiat pe eroarea de drept care ar afecta motivarea deciziei în litigiu potrivit căreia irevocabilitatea transferului ar rezulta din însuși acordul persoanei interesate;
– al doilea motiv este întemeiat pe eroarea de drept care ar afecta motivarea deciziei în litigiu potrivit căreia transferul drepturilor de pensie ar fi irevocabil întrucât acesta ar fi fost executat și întrucât dosarele INASTI și ONP ale reclamantului ar fi fost închise definitiv;
– al treilea motiv este întemeiat pe eroarea de drept care ar afecta motivarea deciziei în litigiu potrivit căreia transferul drepturilor de pensie nu ar putea fi revocat în lipsa unei dispoziții care să permită acest lucru în dreptul comunitar;
– al patrulea motiv este întemeiat pe faptul că decizia în litigiu ar aduce atingere dreptului reclamantului de a contesta în fața instanțelor belgiene conformitatea cu dreptul comunitar a deciziilor autorităților belgiene prin care i se aplică Legea din 1991 și nu ar respecta, prin urmare, principiul dreptului la un recurs efectiv în fața unei instanțe;
– al cincilea motiv este întemeiat pe faptul că decizia în litigiu nu ar respecta obligația de asistență prevăzută de articolul 24 din statut și că, în speță, potrivit reclamantului, aceasta ar fi trebuit să fie asumată din oficiu de Comisie;
– al șaselea și al șaptelea motiv sunt întemeiate pe contradicția dintre Legea din 1991 și dreptul comunitar, și anume, pe de o parte, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, și, pe de altă parte, principiul egalității de tratament.
95 Din răspunsul dat reclamației reiese că decizia în litigiu a fost adoptată pentru două rațiuni juridice: pe de o parte, irevocabilitatea transferului drepturilor de pensie ale reclamantului care rezultă din acordul expres exprimat de acesta cu privire la propunerile făcute de Comisie și, pe de altă parte, lipsa unei dispoziții de drept comunitar care să permită acesteia din urmă să revină asupra acelui transfer.
96 Din această cauză, trebuie examinate mai întâi primul și al treilea motiv, care se referă la aceste două rațiuni juridice.
Cu privire la motivul întemeiat pe eroarea de drept care ar afecta motivarea deciziei în litigiu potrivit căreia irevocabilitatea transferului ar rezulta din însuși acordul persoanei interesate
– Argumentele părților
97 Reclamantul susține că nici DGPA ale articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în vigoare în momentul în care au fost transferate drepturile de pensie ale acestuia, publicate în Informații administrative (Informations administratives) nr. 789 din 16 aprilie 1993, nici cele care sunt în vigoare în prezent, publicate în Informații administrative nr. 60 din 9 iunie 2004, nu prevăd că transferul dobândește un caracter definitiv și irevocabil atunci când persoana interesată își exprimă acordul cu privire la sporul de vechime care îi este propus de instituția sa pe baza cuantumului stabilit de autoritățile naționale în vederea transferului.
98 În consecință, propunerile din 11 iunie și din 26 august 2002 făcute de Comisie ar fi contrare DGPA ale articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, aflate în vigoare în momentul transferului drepturilor de pensie ale reclamantului, întrucât acestea prevăd că „din momentul în care [a]dministrația primește acordul dumneavoastră, cererea dumneavoastră de transfer al drepturilor de pensie nu va mai putea fi revocată”.
99 Așadar, propunerile respective nu ar fi putut fi invocate împotriva reclamantului în decizia în litigiu.
100 Chiar dacă s‑ar presupune că a existat în acea perioadă o reglementare comunitară care prevedea irevocabilitatea transferului atunci când persoana interesată își exprima acordul cu privire la propunerile Comisiei, o astfel de reglementare ar fi fost contrară articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, și principiului egalității de tratament.
101 Prin refuzul de a retrage deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 pentru motivul că acestea ar fi devenit irevocabile în urma acceptării lor de către reclamant, AIPN ar fi viciat, în consecință, decizia în litigiu printr‑o eroare de drept.
102 Comisia subliniază că reclamantul și‑a exprimat în mod expres acordul cu privire la propunerile care i‑au fost prezentate și că acest acord expres este cel care a conferit propunerilor respective un caracter definitiv. A susține că aceste decizii nu ar avea un caracter definitiv și că un funcționar ar avea dreptul, în orice moment, să repună în discuție acordul expres pe care l‑a exprimat ar însemna să se denatureze complet sensul și efectele procedurii organizate de articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, și să se nege orice valoare juridică a acordului manifestat în mod liber de funcționar.
– Aprecierea Tribunalului
103 Astfel cum a fost precizat anterior, la punctele 46-48 și la punctul 56 de mai sus, actele din 11 iunie și din 26 august 2002 a căror retragere este solicitată de reclamant reprezintă decizii unilaterale, care au intrat în vigoare în urma confirmării lor de către reclamant la 17 iulie și la 29 august 2002.
104 Or, deciziile unilaterale devin în principiu definitive după expirarea termenelor prevăzute la articolele 90 și 91 din statut.
105 Nu se poate deroga de la aceste dispoziții decât printr‑o dispoziție specială dintr‑un act cu putere de lege care să prevadă condițiile speciale în care devin definitive deciziile adoptate de instituție în temeiul articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII, atât în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, cât și în versiunea care rezultă din acest regulament.
106 Or, în răspunsul dat la întrebările Tribunalului, Comisia nu a indicat care text îi permite să considere că deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 au devenit definitive ca urmare a acceptării exprese a acestora de către reclamant.
107 Desigur, articolul 1 alineatul (2) din DGPA ale articolului 11 alineatul (1) din anexa VIII la statut, aplicabile în 2002, prevedea că „[o]pțiunea dev[enea] definitivă și irevocabilă din momentul în care funcționarul accepta acordul […]”.
108 Totuși, aceste DGPA nu erau aplicabile în ipoteza, în care se încadrează această speță, a unui transfer al drepturilor de pensie în regimul comunitar, ci în ipoteza contrară a unui transfer al drepturilor de pensie dobândite în sistemul comunitar către un alt sistem de pensii. În schimb, este semnificativ faptul că DGPA ale articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în vigoare în momentul transferării drepturilor de pensie ale reclamantului, nu menționează existența unui acord exprimat de funcționar cu privire la propunerile instituției și cu atât mai mult nu conferă acestui acord un caracter definitiv.
109 Rezultă din ceea ce precedă că, deși acceptarea expresă de către reclamant, la 17 iulie și la 29 august 2002, a deciziilor unilaterale din 11 iunie și din 26 august 2002 a permis intrarea în vigoare a acestora, în schimb, această acceptare nu a avut drept efect să le confere un caracter definitiv.
110 În consecință, prin refuzul de a retrage deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 pentru motivul că acceptarea expresă a acestora de către reclamant le‑a conferit un caracter definitiv, AIPN a viciat decizia în litigiu printr‑o eroare de drept.
Cu privire la motivul întemeiat pe eroarea de drept care ar vicia motivarea deciziei în litigiu potrivit căreia transferul drepturilor de pensie nu ar putea fi revocat în lipsa unei dispoziții care să permită acest lucru în dreptul comunitar
– Argumentele părților
111 Reclamantul susține că, în mod contrar celor afirmate de șeful unității „Pensii” în decizia în litigiu, posibilitatea de a retrage o cerere de transfer al drepturilor de pensie prin intermediul unui acord exprimat de instituție nu ar rezulta, în speță, numai din articolul 9 din Legea din 1991, ci și din dreptul comunitar.
112 Temeiul cererii din 31 octombrie 2004 nu ar fi articolul 9 din Legea din 1991, și nici articolul 4 din Legea din 2003, ci articolul 90 alineatul (1) din statut, care prevede posibilitatea unui funcționar de a sesiza AIPN cu o cerere prin care solicită acestuia din urmă să adopte o decizie în privința sa.
113 Într‑adevăr, Tribunalul de Primă Instanță, în Hotărârea din 30 septembrie 1998, Chvatal și alții/Curtea de Justiție (T‑154/96, RecFP, p. I‑A‑527 și II‑1579, punctul 52), ar fi considerat că exercitarea dreptului acordat de articolul 90 alineatul (1) din statut oricărei persoane vizate de acest statut de a sesiza AIPN cu o cerere prin care îi solicită să adopte o decizie în privința sa nu este supusă condiției privind existența unei baze legale preexistente care să permită administrației să adopte decizia solicitată, nici nu este obstrucționată de circumstanța că administrația nu dispune de nicio marjă de apreciere pentru a adopta acea decizie.
114 În fond, competența Comisiei de a acorda dreptul de a retrage o cerere de transfer al drepturilor de pensie se întemeiază pe articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut atât în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, cât și în versiunea care rezultă din acest regulament, fără a afecta dreptul acesteia de a se opune unei astfel de retrageri din cauza unor imperative de securitate juridică și de bună gestionare administrativă și bugetară care, în mod evident, nu ar exista în speță.
115 Comisia susține că nu își putea retrage deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 din moment ce dreptul comunitar nu prevede retragerea cererilor de transfer al drepturilor de pensie. Contrar celor susținute de reclamant, termenii articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, atât în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, cât și în versiunea care rezultă din acest regulament, nu ar conferi competență instituțiilor pentru a efectua retragerea unui transfer al drepturilor de pensie.
116 Nici vechea formulare a articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, nici noua formulare a acestuia nu ar permite unui funcționar să multiplice cererile de transfer al drepturilor de pensie dobândite într‑un sistem național în funcție de evoluția legislației pertinente a statului membru respectiv. Într‑adevăr, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, ar prevedea că cererea de transfer poate fi depusă numai în momentul titularizării. Articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea care rezultă din același regulament, ar confirma caracterul definitiv al deciziei adoptate cu privire la cererea de transfer, prevăzând că, „[f]uncționarul poate utiliza această posibilitate o singură dată”.
117 Jurisprudența Curții și a Tribunalului de Primă Instanță privind inadmisibilitatea cererilor de transfer al drepturilor de pensie dobândite într‑un regim național după expirarea unui anumit termen după titularizarea funcționarului ar justifica această interpretare. Dacă un funcționar ar putea, în orice moment al carierei sale, să își retragă cererea de transfer, această jurisprudență ar fi lipsită de orice efect util. Or, afirmând în Hotărârea Drabbe/Comisia, citată anterior (punctul 74), că o cerere de transfer nu poate fi depusă în mod valabil decât într‑un interval de timp scurt după titularizare, Tribunalul de Primă Instanță ar fi confirmat că o astfel de cerere nu putea, sub imperiul articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, să fie făcută decât în momentul titularizării și că, în consecință, odată confirmată, cererea de transfer devenea definitivă.
– Aprecierea Tribunalului
118 Mai întâi, trebuie examinat dacă dispozițiile articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, atât în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, cât și în versiunea care rezultă din acest regulament, pot fi interpretate, astfel cum susține pârâta, ca excluzând retragerea unui transfer al drepturilor de pensie.
119 Tribunalul de Primă Instanță s‑a pronunțat în Hotărârea Drabbe/Comisia, citată anterior, în sensul că aceste dispoziții, în versiunea aflată în vigoare în momentul în care reclamantul a obținut transferul drepturilor sale de pensie, nu permiteau unui funcționar să efectueze transferul către Comunități al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit anterior titularizării. Referitor la posibilitatea de a transfera către Comunități drepturile de pensie dobândite anterior, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea acestuia care rezultă din Regulamentul din 22 martie 2004, prevede în mod explicit că „[f]uncționarul poate utiliza acest drept o singură dată pentru fiecare stat membru și fond de pensii”.
120 În primul rând, deși dispozițiile articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, clarificate de jurisprudența menționată anterior, limitau în timp posibilitatea funcționarului de a solicita transferul drepturilor sale de pensie la perioada de titularizare, aceste dispoziții nu prevăd, în schimb, nicio restricție privind posibilitatea de a solicita retragerea unui transfer al drepturilor de pensie.
121 În al doilea rând, în ipoteza în care deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 ar fi retrase, o nouă cerere de transfer ar fi, eventual, depusă cu respectarea termenului, care este de acum înainte de 10 ani, și în condițiile prevăzute de dispozițiile articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea acestuia care rezultă din Regulamentul din 22 martie 2004. În consecință, dispozițiile articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, nu se pot opune depunerii unei cereri de transfer după ce acestea au fost abrogate, în special din cauza faptului că dispozițiile respective prevedeau că cererea de transfer nu putea fi depusă decât în momentul titularizării.
122 În al treilea rând, faptul că dispozițiile articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea acestuia care rezultă din Regulamentul din 22 martie 2004, autorizează un funcționar să utilizeze numai o singură dată posibilitatea de a solicita transferul drepturilor de pensie dobândite de acesta anterior nu poate servi drept temei pentru a conchide că dispozițiile respective interzic retragerea unei cereri de transfer. Într‑adevăr, pe de o parte, posibilitatea de a depune o a doua cerere de transfer nu se confundă cu posibilitatea de a o retrage pe prima. Pe de altă parte, dispozițiile menționate anterior, intrate în vigoare la 1 mai 2004, nu sunt aplicabile unei cereri de transfer depuse anterior acestei date și, în consecință, în ipoteza în care cererea de transfer respectivă ar fi retrasă, nu îl pot împiedica pe autorul acesteia să depună totuși o nouă cerere în condițiile care sunt în vigoare astăzi.
123 În sfârșit, rezultă chiar din termenii deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002 că acestea se întemeiază pe un mecanism care ia în considerare drepturile de pensie în sistemul comunitar de pensii distinct de cele prevăzute expres pentru transferul acestor drepturi la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004. Prin urmare, chiar dacă s‑ar presupune că statutul și în special această dispoziție ar putea fi interpretate ca împiedicând retragerea unui transfer, aceleași dispoziții nu ar putea reglementa condițiile de retragere a unei decizii adoptate în temeiul unui mecanism sui generis de subrogare care rezultă din Legea din 1991, aplicat reclamantului în 2002.
124 Rezultă din cele de mai sus că nici dispozițiile articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, atât în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, cât și în versiunea care rezultă din acest regulament, și nicio altă dispoziție din statut nu pot fi interpretate în sensul că exclud retragerea deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002.
125 În lipsa unor dispoziții speciale care să reglementeze, în dreptul comunitar, retragerea deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002, condițiile în care aceste decizii pot fi retrase sunt acele condiții generale stabilite de jurisprudența Curții pentru deciziile individuale prin care sunt acordate drepturi. Astfel de decizii nu pot fi revocate unilateral de autorul lor din moment ce sunt legale (Hotărârea Curții din 12 iulie 1957, Algera și alții/Adunarea Comună a CECO, 7/56, 3/57-7/57, Rec., p. 81, 114 și 115). Necesitatea de a proteja încrederea în stabilitatea situației astfel create interzice administrației, în această ipoteză, să revină asupra deciziei adoptate.
126 Totuși, o astfel de interdicție, care urmărește să protejeze drepturile beneficiarului, nu este opozabilă acestuia tocmai din cauza finalității sale. La cererea beneficiarului, autoritatea administrativă care a adoptat o decizie prin care sunt acordate drepturi poate anula acea decizie pentru a o înlocui cu altă decizie mai favorabilă autorului cererii, cu condiția ca retragerea să nu afecteze drepturile terților. Într‑adevăr, retragerea unui act administrativ este, în principiu, permisă numai cu respectarea strictă a cerințelor impuse de principiul securității juridice.
127 În speță, trebuie examinat dacă retragerea deciziilor Comisiei din 11 iunie și din 26 august 2002 poate afecta drepturile sistemelor belgiene de pensii.
128 În primul rând, particularitatea mecanismului de subrogare reținută de Legea din 1991 este aceea de a nu modifica nici drepturile, nici obligațiile sistemelor belgiene de pensii în momentul în care drepturile dobândite de funcționar în aceste sisteme sunt transferate în sistemul comunitar de pensii. Într‑adevăr, acest transfer nu este însoțit de plata vreunei sume din partea acelor sisteme către sistemul comunitar. Aceste sisteme rămân debitoare ale drepturilor de pensie ale funcționarului, iar obligația acestora constă, precum anterior, în lichidarea pensiei corespunzătoare prin plăți lunare efectuate de la data la care funcționarul beneficiază de pensia sa comunitară. Singura modificare privește relațiile dintre funcționar și instituție, aceasta din urmă acordând funcționarului în sistemul comunitar echivalentul actuarial al drepturilor de pensie belgiene ale acestuia și, în schimb, se subrogă în drepturile de pensie pe care funcționarul le‑a dobândit în sistemele belgiene de pensii.
129 Din moment ce drepturile sistemelor belgiene de pensii nu sunt afectate de transferul drepturilor de pensie potrivit mecanismului de subrogare, acestea nu pot fi afectate mai mult de retragerea deciziilor adoptate pentru a asigura acest transfer.
130 În al doilea rând, la data adoptării deciziei în litigiu, articolul 9 din Legea din 1991 autoriza încă funcționarul comunitar, fără altă condiție decât aceea de a obține acordul instituției sale, să își retragă cererea de transfer atât timp cât subrogarea nu produsese efecte. Din momentul în care Legea din 1991 recunoștea dreptul funcționarului de a retrage această cerere de transfer înainte ca subrogarea să producă efecte, Comisia nu poate susține în mod valabil că retragerea deciziilor adoptate în temeiul acestei legi, înainte ca subrogarea să producă efecte, afectează drepturile sistemelor belgiene de pensii. De altfel, după cum a fost menționat la punctul precedent, nu există nicio îndoială asupra faptului că motivul pentru care articolul 9 din Legea din 1991 oferise pe deplin funcționarului dreptul de a‑și retrage cererea este acela că transferul drepturilor de pensie către sistemul comunitar potrivit unui mecanism de subrogare nu avea drept efect imediat plata unei pensii sau a unui capital reprezentând acea pensie.
131 Desigur, Regatul Belgiei a susținut, atât în cadrul ședinței, cât și în răspunsurile scrise date întrebărilor adresate de Tribunal, că posibilitatea de retragere prevăzută de articolul 9 din Legea din 1991 a fost introdusă de legiuitorul belgian numai pentru a permite funcționarului care ieșea din serviciul Comunităților înainte de a avea dreptul la o pensie de vechime în muncă în sistemul comunitar să își păstreze drepturile la pensie dobândite într‑un sistem belgian. Modificarea acestui articol 9 prin articolul 194 din Legea din 2006, cu efect retroactiv de la 1 mai 2004, ar confirma că aceasta ar fi fost intenția legiuitorului în 1991. Totuși, acest argument nu poate fi reținut. Într‑adevăr, această interpretare nu se poate întemeia pe textul articolului 9, în versiunea inițială a Legii din 1991. În plus, circumstanța, invocată de Regatul Belgiei, că autorităților belgiene li s‑a sugerat de către Comisie, cu ocazia pregătirii Legii din 1991, să limiteze posibilitatea de a retrage cererea de transfer la ipoteza unei demisii obligă chiar să se considere că legiuitorul belgian a înlăturat intenționat această propunere în însuși textul articolului 9 din Legea din 1991 prin faptul de a permite funcționarilor să își retragă cererea de transfer numai cu condiția de a obține acordul instituției lor. Pe de altă parte, legiuitorul belgian, prin limitarea efectului retroactiv al articolului 194 din Legea din 2006 la 1 mai 2004, a admis implicit că acest articol nu făcea o interpretare, ci o modificare și că, în consecință, redactarea anterioară a articolului 9 din Legea din 1991 nu limita retragerea numai la ipoteza în care funcționarul nu putea beneficia de o pensie comunitară de vechime în muncă.
132 În al treilea rând, chiar dacă s‑ar presupune că noua redactare a articolului 9 din Legea din 1991 trebuie luată în considerare pentru a aprecia dacă la data deciziei în litigiu drepturile sistemelor belgiene de pensii puteau fi afectate de retragerea deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002, trebuie constatat că, sub rezerva contestațiilor al căror obiect l‑ar constitui, eventual, dispozițiile articolului 194 din Legea din 2006 în fața instanțelor competente, articolul 9 din Legea din 1991, în noua sa redactare, ar împiedica reclamantul, astfel cum arată guvernul belgian, să obțină retragerea deciziilor prin care sistemele belgiene au stabilit cuantumul drepturilor de pensie ale acestuia în scopul de a le transfera.
133 Rezultă din cele ce precedă că retragerea deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002 nu poate, în sine, să afecteze drepturile sistemelor belgiene de pensii și că, prin urmare, Comisia, contrar celor susținute de aceasta, nu era obligată să respingă cererea de retragere a deciziilor cu care o sesizase beneficiarul.
134 În aceste condiții, regulile generale aplicabile retragerii actelor administrative nu împiedicau Comisia să revoce aceste decizii.
135 Prin urmare, considerând că, în lipsa unor dispoziții exprese din dreptul comunitar care să o împuternicească în acest sens, aceasta nu putea retrage deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002 la cererea beneficiarului, Comisia nu a respectat întinderea competenței pe care i‑o acordă articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, atât în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului din 22 martie 2004, cât și în versiunea care rezultă din acest regulament, și a viciat astfel decizia în litigiu printr‑o eroare de drept.
136 Rezultă din toate cele de mai sus că refuzul de a retrage deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002, pe care Comisia îl invocă împotriva reclamantului în decizia în litigiu, trebuie anulat în măsura în care acel refuz este întemeiat pe două motive viciate de o eroare de drept, fără a fi necesar ca Tribunalul să se pronunțe asupra celorlalte motive ale cererii.
Cu privire la cererea prin care se solicită anularea refuzului Comisiei de a autoriza reclamantul să prezinte o nouă cerere de transfer
137 Reclamantul nu prezintă niciun motiv specific împotriva deciziei menționate anterior, astfel încât trebuie considerat că acesta a intenționat să obțină anularea acestei decizii numai ca o consecință a anulării refuzului de a retrage deciziile din 11 iunie și din 26 august 2002.
138 Comisia a respins cererea reclamantului prin care acesta a solicitat autorizația de a depune o nouă cerere de transfer al drepturilor sale de pensie pentru aceleași motive pentru care aceasta a respins cererea reclamantului prin care acesta solicita retragerea deciziilor din 11 iunie și din 26 august 2002. Rezultă din prezenta hotărâre că acele motive sunt afectate de erori de drept. Decurge de aici că refuzul Comisiei de a autoriza reclamantul să prezinte o nouă cerere de transfer trebuie de asemenea anulat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
139 Astfel cum Tribunalul s‑a pronunțat în Hotărârea din 26 aprilie 2006, Falcione/Comisia (F‑16/05, RecFP., p.I-A-1-3 și II-A-1-7, punctele 77-86), atât timp cât Regulamentul de procedură al Tribunalului și în special dispozițiile speciale privind cheltuielile de judecată nu au intrat în vigoare, trebuie aplicat numai Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță.
140 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al acestui din urmă Tribunal, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de reclamant.
141 Potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din același Regulament de procedură, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia Comisiei Comunităților Europene din 25 ianuarie 2005.
2) Obligă Comisia Comunităților Europene la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor efectuate de domnul Genette.
3) Regatul Belgiei suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 ianuarie 2007.