HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
5 octombrie 2011(*)
„Concurență – Înțelegeri – Piața italiană a achiziției și a primei procesări a tutunului brut – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE – Stabilirea prețurilor și împărțirea pieței – Plata amenzii de către codebitorul solidar – Reclamantă care face obiectul unei proceduri de insolvență aflate pe rolul instanței – Dispariția interesului de a exercita acțiunea – Nepronunțare asupra fondului”
În cauza T‑19/06,
Mindo Srl, cu sediul în Roma (Italia), reprezentată de J. Folguera Crespo și de P. Vidal Martínez, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de domnii É. Gippini Fournier, N. Khan și F. Amato, ulterior de domnii Gippini Fournier, N. Khan și L. Malferrari, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare în parte a Deciziei C(2005) 4012 final a Comisiei din 20 octombrie 2005 privind o procedură de aplicare a articolului 81 alineatul (1) [CE] (cazul COMP/C.38.281/B.2 – Tutun brut – Italia) și, în subsidiar, o cerere de reducere a cuantumului amenzii aplicate Mindo Srl,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnul J. Azizi, președinte, doamna E. Cremona (raportor) și domnul S. Frimodt Nielsen, judecători,
grefier: doamna K. Pocheć, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 29 noiembrie 2010,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Reclamanta, Mindo Srl, este o societate italiană, în prezent aflată în lichidare. Inițial, aceasta era o întreprindere familială cunoscută sub denumirea de Reditab Srl. Ulterior, reclamanta a fost cumpărată în 1995 de Intabex Netherlands BV (denumită în continuare „Intabex”), o filială a Dimon Inc. În urma acestei achiziții, denumirea sa socială a fost modificată și a devenit Dimon Italia Srl. Această societate avea drept activitate principală prima procesare a tutunului brut. La 30 septembrie 2004, toate părțile sale sociale au fost vândute de Intabex către patru particulari care nu aveau nicio legătură cu grupul a cărui societate principală era Dimon. În urma acestei vânzări, denumirea sa socială a fost modificată și a devenit Mindo. La 13 mai 2005, Dimon a fuzionat cu Standard Commercial Corporation (denumită în continuare „SCC”) pentru a constitui o entitate nouă denumită Alliance One International, Inc. (denumită în continuare „Alliance One”).
Procedura administrativă
2 La 15 ianuarie 2002, Comisia Comunităților Europene a adresat, în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] și [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3), solicitări de informații cu privire la piața italiană a tutunului brut către asociațiile profesionale ale procesatorilor și ale producătorilor italieni de tutun, mai precis Associazione professionale trasformatori tabacchi italiani (APTI, Asociația națională a procesatorilor italieni de tutun brut) și, respectiv, Unione italiana tabacco (Unitab, Uniunea italiană din domeniul tutunului).
3 La 19 februarie 2002, Comisia a primit o cerere de imunitate în materie de amenzi din partea Deltafina SpA, procesator membru al APTI, în temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului acestora în cazurile de înțelegere (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea”). La 6 martie 2002, Comisia a dispus în privința acesteia imunitate condiționată în temeiul punctului 15 din comunicarea menționată.
4 La 4 aprilie 2002 a avut loc o reuniune a biroului APTI. În cadrul acestei reuniuni, Deltafina a informat participanții, printre care Transcatab SpA și reclamanta, cu privire la cererea sa de imunitate și la decizia Comisiei de a‑i acorda imunitate condiționată.
5 În aceeași zi, Comisia a primit din partea reclamantei o cerere de imunitate în materie de amenzi, în temeiul punctului 8 din Comunicarea privind cooperarea, și, în subsidiar, o cerere de reducere a oricărei amenzi, în temeiul punctelor 20-27 din comunicarea menționată, precum și, câteva ore mai târziu, o cerere de reducere a oricărei amenzi, în același temei, din partea Transcatab.
6 La 9 aprilie 2002, Comisia a confirmat primirea cererii de imunitate în materie de amenzi provenită de la reclamantă și a informat‑o, în temeiul punctului 12 din Comunicarea privind cooperarea, de faptul că presupusa încălcare nu putea beneficia de imunitate la amenzi, pentru motivul că cererea de imunitate respectivă nu îndeplinea condițiile prevăzute la punctul 8 litera (a) și la punctul 9 sau la punctul 8 litera (b) și la punctul 10 din comunicarea menționată. De asemenea, aceasta a confirmat primirea, în temeiul punctului 25 din această comunicare, a cererii de reducere a oricărei amenzi, formulată de reclamantă.
7 La 8 aprilie 2002, reclamanta a furnizat elemente de probă suplimentare care constau într‑o notă explicativă nouă și în zece anexe. La 17 aprilie 2002, Comisia a confirmat primirea acestor documente.
8 La 18 și la 19 aprilie 2002, Comisia a efectuat verificări în temeiul articolului 14 din Regulamentul nr. 17 în localurile reclamantei și Transcatab, precum și în localurile Trestina Azienda Tabacchi SpA și Romana Tabacchi SpA.
9 La 8 octombrie 2002, Comisia a informat reclamanta și Transcatab că, întrucât au fost prima și, respectiv, cea de a doua întreprindere care au furnizat elemente de probă ale încălcării în sensul Comunicării privind cooperarea, intenționează să le acorde la finalul procedurii administrative o reducere cuprinsă între 30 % și 50 % și, respectiv, între 20 % și 30 % a cuantumului amenzii pe care le‑ar fi aplicat‑o în temeiul încălcărilor pe care eventual le‑ar constata în lipsa cooperării.
10 La 25 februarie 2004, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile pe care a adresat‑o celor zece întreprinderi sau asociații de întreprinderi, printre care Deltafina, Transcatab, Romana Tabacchi și reclamanta (denumite în continuare, luate împreună, „prim‑procesatorii”), precum și societățile‑mamă ale unora dintre acestea, în special Dimon, SCC și Universal Corp., societatea‑mamă a Deltafina. Destinatarii comunicării privind obiecțiunile au avut acces la dosarul administrativ, a cărui copie pe CD‑ROM le‑a fost comunicată de Comisie, și au transmis observații scrise drept răspuns la obiecțiunile formulate de aceasta din urmă. Ulterior, la 22 iunie 2004, a avut loc o audiere.
11 În urma adoptării, la 21 decembrie 2004, a unui addendum la comunicarea privind obiecțiunile din 25 februarie 2004, la 1 martie 2005, a avut loc cea de a doua audiere.
12 După consultarea comitetului consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante și având în vedere raportul final al consilierului‑auditor, la 20 octombrie 2005, Comisia a adoptat Decizia C(2005) 4012 final privind o procedură de aplicare a articolului 81 alineatul (1) [CE] (cazul COMP/C.38.281/B.2 – Tutun brut – Italia) (denumită în continuare „decizia atacată”), al cărei rezumat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 13 februarie 2006 (JO L 353, p. 45).
Decizia atacată
13 Decizia atacată privește, în primul rând, o înțelegere orizontală pusă în aplicare de procesatori pe piața italiană a tutunului brut [considerentul (1) al deciziei atacate].
14 Comisia a constatat în decizia atacată că în cadrul acestei înțelegeri, în cursul perioadei cuprinse între 1995 și începutul anului 2002, procesatorii stabiliseră condițiile de tranzacționare pentru achiziționarea tutunului brut în Italia atât în ceea ce privește achizițiile directe la producători, cât și achizițiile de la „terți presatori”, în special prin stabilirea prețurilor și prin împărțirea pieței [considerentul (1) al deciziei atacate].
15 Decizia atacată privește, în al doilea rând, alte două încălcări, diferite de încălcarea pusă în aplicare de procesatori, care au avut loc între începutul anului 1999 și sfârșitul anului 2001 și au constat, în ceea ce privește APTI, în stabilirea prețurilor contractelor pe care le va negocia, în numele membrilor săi, în vederea încheierii acordurilor interprofesionale cu Unitab, iar în ceea ce o privește pe aceasta din urmă, în stabilirea prețurilor pe care le va negocia cu APTI, în numele membrilor săi, în vederea încheierii acelorași acorduri.
16 În decizia atacată, Comisia a considerat că practicile procesatorilor constituie o încălcare unică și continuă a articolului 81 alineatul (1) CE [a se vedea în special considerentele (264)-(269) ale deciziei atacate].
17 Comisia a precizat că, având în vedere că cele două grupuri din care Transcatab și reclamanta făceau parte pe perioada încălcării își încetaseră existența în urma fuziunii acestora în noua entitate Alliance One, aceasta, în calitate de succesor legal al acestor două grupuri, era destinatara deciziei atacate. Aceeași situație se regăsește în cazul reclamantei, care fusese vândută de Intabex unor particulari care au redenumit‑o Mindo [considerentele (349) și (350) ale deciziei atacate].
18 Comisia a concluzionat în considerentul (351) al deciziei atacate că Deltafina, Universal, reclamanta, Transcatab, Alliance One, Romana Tabacchi, APTI și Unitab trebuie considerate răspunzătoare pentru încălcări și să fie destinatarii deciziei atacate.
19 În considerentele (356)-(404) ale deciziei atacate, Comisia a stabilit amenzile care vor fi aplicate destinatarilor acesteia.
20 După ce a apreciat gravitatea încălcării și a concluzionat, în considerentul (369) al deciziei atacate, că trebuie să se considere că încălcarea săvârșită de procesatori este foarte gravă, Comisia a examinat aspectul „ponderii specifice” și al „caracterului descurajator”.
21 Pentru a conferi amenzii un caracter descurajator, Comisia a considerat că trebuia să se aplice un coeficient multiplicator de 1,5 – mai precis o majorare cu 50 % – la cuantumul de plecare stabilit în ceea ce privește Deltafina și un coeficient multiplicator de 1,25 – mai precis o majorare cu 25 % – la cuantumul de plecare stabilit în ceea ce privește reclamanta și Transcatab [considerentul (375) al deciziei atacate].
22 Astfel, în considerentul (376) al deciziei atacate, Comisia a stabilit cuantumul de plecare al amenzilor după cum urmează:
– Deltafina: 37,5 milioane de euro;
– Transcatab: 12,5 milioane de euro;
– reclamanta: 12,5 milioane de euro;
– Romana Tabacchi: 10 milioane de euro.
23 În continuare, Comisia a examinat aspectul duratei încălcării. Rezultă în special din considerentele (377)-(379) ale deciziei atacate că, în speță, Comisia a majorat cuantumurile de plecare ale amenzilor cu 10 % pentru fiecare an complet al încălcării și cu 5 % pentru fiecare perioadă suplimentară egală sau mai mare de șase luni. Astfel, cuantumul de plecare al amenzii a făcut obiectul unei majorări cu 60 %, care corespunde unei perioade de încălcare de șase ani și patru luni, în ceea ce privește Deltafina, reclamanta și Transcatab, și cu 25 %, care corespunde unei perioade de încălcare de doi ani și opt luni, în ceea ce privește Romana Tabacchi.
24 Cuantumurile de bază ale amenzilor aplicate destinatarilor deciziei atacate au fost stabilite, așadar, după cum urmează:
– Deltafina: 60 de milioane de euro;
– Transcatab: 20 de milioane de euro;
– reclamanta: 20 de milioane de euro;
– Romana Tabacchi: 12,5 milioane de euro.
25 În considerentele (380)-(398) ale deciziei atacate, Comisia a examinat dacă era necesar să ia în considerare circumstanțele atenuante și a respins toate argumentele reclamantei în această privință.
26 Pe de altă parte, Comisia a examinat dacă se impunea adaptarea cuantumurilor de bază pentru diferiții destinatari pentru ca acestea să nu depășească limita de 10 % din cifra de afaceri prevăzută la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) [considerentele (399)-(404) ale deciziei atacate].
27 În această privință, Comisia a limitat răspunderea în solidar a reclamantei la 10 % din cifra sa de afaceri a celui mai recent exercițiu financiar, respectiv 3,99 milioane de euro, având în vedere că la momentul adoptării deciziei atacate nu ținea legătura cu fostul grup, a cărui societate principală era Dimon [considerentul (404) al deciziei atacate].
28 În considerentele (405)-(500) ale deciziei atacate, Comisia s‑a pronunțat cu privire la aplicarea Comunicării privind cooperarea. Aceasta a constatat, printre altele, că reclamanta s‑a conformat condițiilor care i‑au fost impuse în temeiul cererii de reducere a amenzii și a dedus din aprecierea elementelor de probă furnizate și din cooperarea în cursul procedurii că va beneficia de procentajul de reducere cel mai ridicat prevăzut în interiorul intervalelor care i‑au fost indicate în urma cererii acesteia de reducere, mai precis 50 % [considerentul (499) al deciziei atacate].
29 Conform articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia a stabilit la articolul 2 din decizia atacată cuantumul amenzilor care trebuie aplicate întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi destinatare ale deciziei atacate, după cum urmează:
– Deltafina și Universal, în solidar: 30 de milioane de euro;
– reclamanta și Alliance One: 10 milioane de euro, Alliance One fiind obligată la plata întregii sume, iar reclamanta fiind obligată la plata în solidar a numai 3,99 milioane de euro;
– Transcatab și Alliance One, în solidar: 14 milioane de euro;
– Romana Tabacchi: 2,05 milioane de euro;
– APTI: 1 000 de euro;
– Unitab: 1 000 de euro.
Procedura
30 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 ianuarie 2006, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
31 Prin intermediul cererii introductive, reclamanta a solicitat, printre altele, conexarea prezentei cauze cu cea corespunzătoare acțiunii introduse la 24 ianuarie 2006 de Alliance One având ca obiect anularea în parte a deciziei atacate (cauza T‑25/06, Alliance One International/Comisia). O cerere analogă a fost formulată de Alliance One.
32 La 14 februarie 2006, Alliance One a plătit cuantumul integral al amenzii care i‑a fost aplicată de Comisie ei și reclamantei, aceasta din urmă fiind obligată la plata în solidar numai pentru o parte din suma respectivă, mai precis suma de 3,99 milioane de euro.
33 La 4 iulie 2006, reclamanta a intrat în lichidare, fără ca aceasta să fi informat vreodată Tribunalul în acest sens.
34 Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului din 27 iulie 2006, reclamanta a solicitat din nou conexarea prezentei cauze și a cauzei T‑25/06. La 21 august 2006, Alliance One și‑a prezentat observațiile cu privire la această cerere declarându‑se favorabilă conexării cauzelor.
35 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 21 august 2006, Comisia a precizat că în opinia sa conexarea acestor cauze nu va permite îmbunătățirea semnificativă a eficacității procedurii și că va lăsa acest aspect la aprecierea Tribunalului.
36 Tribunalul nu a admis cererea de conexare a cauzelor.
37 În urma unei cereri de deschidere a procedurii de faliment (istanza di fallimento) depusă la 27 decembrie 2006 de unul dintre creditorii săi la Tribunale ordinario di Roma, sezione fallimentare (Tribunalul pentru procedura de faliment din Roma, denumit în continuare „Tribunale fallimentare di Roma”), reclamanta a introdus la 5 martie 2007, în temeiul articolului 161 din regio decreto 16 marzo 1942, n. 267, recante disciplina del fallimento, del concordato preventivo, dell’amministrazione controllata e della liquidazione coatta amministrativa (Decretul regal nr. 267 din 16 martie 1942 privind reglementarea falimentului, a concordatului preventiv, a administrării controlate și a lichidării administrative forțate, cu ultimele modificări, supliment extraordinar la GURI nr. 81 din 6 aprilie 1942) (denumită în continuare „Legea italiană privind falimentele”), o cerere de admitere a procedurii concordatului preventiv cu transferul bunurilor (denumită în continuare „concordatul preventiv”) în fața aceleiași instanțe. Prin Hotărârea din 27 noiembrie 2007, Tribunale fallimentare di Roma a admis concordatul preventiv propus de reclamantă.
38 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, a invitat părțile să prezinte documente. Părțile au dat curs acestei cereri în termenul acordat.
39 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 29 noiembrie 2010.
40 În cadrul ședinței, întrucât Comisia a aflat cu câteva zile înainte de desfășurarea acesteia de faptul că reclamanta intrase în lichidare din iulie 2006, a susținut, în esență, că aceasta din urmă își pierduse interesul de a exercita acțiunea în prezenta cauză, din moment ce Alliance One plătise cuantumul integral al amenzii care le‑a fost aplicată, inclusiv suma de 3,99 milioane de euro pe care trebuia să o plătească în solidar cu reclamanta, fără a‑i solicita acesteia din urmă restituirea unei părți din cuantumul amenzii plătite, deși se afla în lichidare.
41 Astfel, Tribunalul a invitat reclamanta, în temeiul unei măsuri de organizare a procedurii adoptate în sensul articolului 64 din Regulamentul de procedură, să îi furnizeze orice informație și toate documentele pertinente cu privire la orice acord pe care aceasta l‑ar fi încheiat cu Alliance One în ceea ce privește plata amenzii de către aceasta din urmă și posibilitatea de a solicita restituirea unei părți din amenda plătită, invitație de care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței. Această măsură de organizare a procedurii a fost reluată ulterior într‑o scrisoare a Tribunalului, comunicată reclamantei la 8 decembrie 2010.
42 Pe de altă parte, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal, reclamanta a precizat că, prin intermediul celei de a doua teze a celui de al treilea capăt de cerere (a se vedea punctul 57 de mai jos), urmărea numai reducerea cuantumului corespunzător părții din amendă care trebuia plătită în solidar cu Alliance One.
43 Prin scrisoarea din 6 ianuarie 2011, reclamanta a dat curs cererii formulate de Tribunal în ședință și a prezentat anumite documente. Totuși, reclamanta a omis să precizeze că a inițiat o procedură de concordat preventiv și că aceasta era încă în curs de desfășurare. În esență, aceasta a arătat că își păstra interesul de a acționa în prezenta cauză.
44 La 21 februarie 2011, în observațiile sale cu privire la scrisoarea reclamantei din 6 ianuarie 2011, Comisia a reiterat că aceasta din urmă își pierduse orice interes de a exercita acțiunea în prezenta cauză. În plus, aceasta a prezentat un document emis de Camera de comerț din Roma (Italia) privind situația financiară a reclamantei și prin care se certifică faptul că o procedură de concordat preventiv, înregistrată cu numărul 3/07, a fost deschisă în privința acesteia începând cu 21 martie 2007. De asemenea, Comisia a constatat că Tribunalul putea dispune o măsură de organizare a procedurii, în conformitate cu articolul 64 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, care constă în solicitarea de informații societății Alliance One în ceea ce privește exercitarea de către aceasta din urmă a dreptului său de a acționa împotriva reclamantei pentru a i se restitui o parte din cuantumul amenzii plătite.
45 Prin scrisoarea din 11 martie 2011, reclamanta a prezentat observații cu privire la observațiile Comisiei din 21 februarie 2011, opunându‑se unei măsuri de organizare a procedurii care consta în solicitarea de informații societății Alliance One și susținând că, în speță, Comisia săvârșise un abuz de procedură.
46 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul de procedură, prin scrisoarea din 17 martie 2011, Tribunalul a adresat întrebări scrise Alliance One.
47 Prin scrisoarea din 30 martie 2011, Alliance One a răspuns la întrebările adresate de Tribunal la 17 martie 2011. Aceasta a arătat, în esență, că nu introdusese încă o acțiune împotriva reclamantei pentru restituirea unei părți din cuantumul amenzii plătite, întrucât prefera să aștepte rezultatul prezentei proceduri. De asemenea, aceasta a precizat că, pentru inițierea unui asemenea demers, ar fi „fost, după toate probabilitățile, obligată să solicite pronunțarea unei hotărâri în vederea obținerii unei contribuții [din partea reclamantei] și a unei somații de plată întemeiate pe această hotărâre”. Pe de altă parte, Alliance One afirmă că, în cazul anulării în tot sau în parte a amenzii de către Tribunal, ar fi fost obligată să restituie reclamantei suma rambursată cu dobânzile aferente, ceea ce ar fi făcut orice procedură „dificilă, costisitoare și de lungă durată”. În plus, aceasta a apreciat că acțiunea sa nu era prescrisă și că nu s‑ar prescrie înainte de încheierea prezentei proceduri. În sfârșit, Alliance One a amintit că existența unei proceduri de concordat definitiv nu împiedica un creditor să sesizeze instanțele competente în vederea obținerii unei hotărâri declarative de drepturi împotriva debitorului care face obiectul concordatului respectiv și să solicite emiterea unei somații de plată de îndată ce s‑ar pronunța hotărârea de omologare.
48 Prin scrisorile din 18 și, respectiv, 19 aprilie 2011, reclamanta și Comisia au prezentat observații cu privire la informațiile furnizate de Alliance One.
49 Prin scrisoarea din 12 mai 2011, Tribunal a invitat reclamanta, în temeiul măsurilor de organizare a procedurii, să prezinte anumite documente în legătură cu procedura de concordat preventiv în curs de desfășurare în fața Tribunale fallimentare di Roma, precum și să furnizeze toate informațiile pertinente cu privire la executarea concordatului menționat.
50 Prin scrisoarea din 20 mai 2011, reclamanta a dat curs acestor cereri. Printre altele, aceasta a prezentat cererea de concordat preventiv, precum și oferta de concordat transmisă creditorilor la 5 martie 2007, hotărârea de omologare a concordatului preventiv, pronunțată de Tribunale fallimentare di Roma la 27 noiembrie 2007, precum și alte documente cu privire la stadiul executării respectivului concordat.
51 La 25 mai 2011, a avut loc o ședință în fața Tribunale fallimentare di Roma pentru aprecierea executării concordatului și/sau stabilirea eventualei rezoluții sau anulări a acestuia, potrivit articolului 186 din Legea italiană privind falimentele.
52 La 1 iunie 2011, reclamanta a prezentat, la cererea Tribunalului, lista creditorilor anexată la cererea de concordat preventiv formulată în fața Tribunale fallimentare di Roma la 5 martie 2007. Această listă nu menționează creanța Alliance One asupra reclamantei.
53 La 15 iunie 2011, o nouă ședință a avut loc în fața Tribunale fallimentare di Roma.
54 La 21 iunie 2011, Comisia a prezentat observațiile sale cu privire la documentele prezentate de reclamantă în scrisoarea sa din 20 mai 2011, precum și cu privire la lista creditorilor depusă de aceasta la 1 iunie 2011.
55 Prin scrisoarea din 13 iulie 2011, ca răspuns la o nouă măsură de organizare a procedurii, reclamanta a răspuns la întrebările adresate de Tribunal, a prezentat documente și a adoptat o poziție cu privire la problema dacă mai era necesar să se pronunțe cu privire la prezenta acțiune în sensul articolului 113 din Regulamentul de procedură.
56 La 29 iulie 2011, la cererea Tribunalului, Comisia a adoptat o poziție cu privire la problema dacă mai era necesar să se pronunțe cu privire la prezenta acțiune în sensul aceluiași articol.
Concluziile părților
57 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea articolului 1 alineatul (1) litera (a) din decizia atacată în sensul că acesta se referă la o perioadă a încălcării mai mare, considerată a se fi încheiat la 19 februarie 2002, în loc de 15 ianuarie 2002, cel târziu;
– anularea articolului 2 litera (b) din decizia atacată în sensul că ar fi trebuit să beneficieze de imunitate totală la amenzi în temeiul Comunicării privind cooperarea;
– în subsidiar, reformarea articolului 2 litera (b) din decizia atacată și reducerea în mod semnificativ „a cuantumului amenzii aplicate acesteia și, în subsidiar, Alliance One”;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;
– dispunerea, în temeiul articolului 50 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, a conexării prezentei cauze și a celei aferente acțiunii introduse de Alliance One împotriva deciziei atacate.
58 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
59 În temeiul articolului 113 din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate oricând, din oficiu, după ascultarea părților, să se pronunțe asupra cauzelor de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică sau să constate că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului.
60 Potrivit jurisprudenței, lipsa interesului de a exercita acțiunea constituie o cauză de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică pe care instanța Uniunii Europene o poate examina din oficiu (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 28 septembrie 2004, MCI/Comisia, T‑310/00, Rec., p. II‑3253, punctul 45 și jurisprudența citată, și Ordonanța Tribunalului din 10 martie 2005, Gruppo ormeggiatori del porto di Venezia și alții/Comisia, T‑228/00, T‑229/00, T‑242/00, T‑243/00, T‑245/00-T‑248/00, T‑250/00, T‑252/00, T‑256/00-T‑259/00, T‑265/00, T‑267/00, T‑268/00, T‑271/00, T‑274/00-T‑276/00, T‑281/00, T‑287/00 și T‑296/00, Rec., p. II‑787, punctul 22 și jurisprudența citată). Este necesar să se considere că, în ceea ce privește dispariția interesului de a exercita acțiunea în cursul procedurii, instanța Uniunii îl poate examina de asemenea din oficiu.
61 În speță, după ascultarea părților, trebuie să se examineze de la bun început argumentele Comisiei în cadrul ședinței și în observațiile sale cu privire la răspunsurile reclamantei la întrebările scrise adresate de Tribunal, potrivit cărora aceasta din urmă și‑a pierdut, în esență, orice interes de a continua prezenta procedură, pentru motivul că valoarea amenzii care trebuie plătită în solidar a fost plătită integral de Alliance One, care nu a exercitat o acțiune împotriva reclamantei pentru restituirea unei părți din cuantumul amenzii plătite.
Argumentele părților
62 Comisia susține, în esență, că reclamanta nu are interes să continue prezenta procedură, întrucât cuantumul amenzii pe care trebuia să o plătească în solidar cu Alliance One a fost plătită integral în februarie 2006 de aceasta din urmă, care nu a exercitat o acțiune împotriva reclamantei pentru restituirea unei părți din cuantumul amenzii plătite. În această privință, Comisia exprimă îndoieli în ceea ce privește existența unui drept al Alliance One de a solicita o asemenea restituire din partea reclamantei. În opinia sa, un astfel de drept nu ar rezulta nici din cererea de concordat preventiv formulată de reclamantă, nici din înscrisurile contabile depuse la registrul societăților în conformitate cu legea italiană. În opinia Comisiei, acest lucru s‑ar putea explica prin existența unei garanții sau a oricărui alt act în temeiul căruia Alliance One s‑ar fi angajat, cu ocazia vânzării acțiunilor sale către reclamantă, să plătească întreaga amendă care le‑a fost aplicată.
63 În plus, Comisia respinge argumentele invocate de reclamantă pentru a susține menținerea de către aceasta a unui interes de a exercita acțiunea în prezenta procedură.
64 În ceea ce privește pretinsul interes al reclamantei de a se apăra împotriva eventualelor acțiuni în despăgubire ale terților, Comisia susține, în observațiile sale din 21 februarie 2011 cu privire la cererea reclamantei din 6 ianuarie 2011, că aceasta din urmă nu a dat indicații cu privire la acțiunile în justiție introduse sau chiar care pot fi avute în vedere de terții prejudiciați de comportamentele ilicite. În ceea ce privește scrisorile, care conțin o cerere de daune‑interese, depuse la dosar de reclamantă la 20 mai și, respectiv, la 13 iulie 2011, Comisia observă că acestea nu dovedesc că a fost inițiată o acțiune și, mai ales, că o asemenea acțiune nu s‑a prescris.
65 În sfârșit, în ceea ce privește presupusa obligație a reclamantei de a restitui Alliance One o parte a amenzii plătite de aceasta din urmă, Comisia observă că este puțin probabil ca Alliance One să introducă în prezent o acțiune împotriva reclamantei pentru a obține o asemenea restituire, mai ales având în vedere faptul că aceasta nu a reacționat la intrarea în lichidare a reclamantei și la deschiderea procedurii de concordat preventiv. De asemenea, ar fi dificil să se concilieze existența aparentă a unui astfel de drept al Alliance One și inacțiunea ei în această privință timp de atâția ani. De altfel, intențiile Alliance One în ceea ce privește posibilitatea de a exercita o acțiune împotriva reclamantei pentru restituirea unei părți din cuantumul amenzii plătite nu ar reieși în mod clar din răspunsul acesteia la întrebările scrise ale Tribunalului. În plus, întrucât dreptul Alliance One de a exercita o acțiune împotriva reclamantei pentru restituirea unei părți din cuantumul amenzii plătite se întemeiază direct pe decizia atacată, ar fi dificil să se înțeleagă tipul de dificultăți care ar putea apărea în vederea obținerii unei hotărâri sumare din partea instanței italiene.
66 Reclamanta susține că are un interes evident și direct în continuarea procedurii. În opinia acesteia, chiar dacă face obiectul unei proceduri de lichidare sau dacă fosta sa societate‑mamă, Alliance One, se poate să fi plătit, cu titlu provizoriu, cuantumul integral al amenzii care le‑a fost aplicată și la a cărei plată fusese obligată în solidar pentru suma de 3,99 de milioane de euro, acest lucru nu afectează interesul său de a continua procedura.
67 În primul rând, reclamanta susține că interesul său de a exercita acțiunea rezultă din dreptul fundamental la o instanță, întemeiat pe articolul 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), astfel cum își găsește expresia în ordinea juridică a Uniunii prin articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO 2010, C 83, p. 389).
68 În această privință, reclamanta amintește că motivele pe care le‑a invocat în susținerea acțiunii sale privesc, în primul rând, calificarea juridică a anumitor fapte (în special, stabilirea răspunderii pentru anumite acorduri pregătitoare în vederea acordurilor interprofesionale, existența unor circumstanțe atenuante, impactul mărimii limitate a pieței asupra aprecierii comportamentului acesteia și aplicarea unei amenzi mai reduse), în al doilea rând, durata mai scurtă a încălcării imputate acesteia și, în al treilea rând, aplicarea eronată de către Comisie a Comunicării privind cooperarea (în sensul că aceasta ar încerca să obțină o imunitate totală sau, în subsidiar, o „imunitate parțială” la amenzi, în conformitate cu articolul 23 din comunicarea menționată).
69 În plus, reclamanta susține că interesul său de a continua prezenta procedură nu ar fi limitat la amendă, ci ar privi de asemenea răspunderea stabilită în sarcina sa pentru un anumit comportament și aprecierea juridică a acestui comportament.
70 În al doilea rând, reclamanta susține că interesul său de a exercita acțiunea rezultă de asemenea din dreptul său de a se apăra împotriva eventualelor acțiuni în despăgubiri sau a angajării răspunderii sale de către terți pentru încălcări constatate în decizia atacată, odată cu rămânerea definitivă a deciziei. În această privință, reclamanta a anexat la scrisoarea sa din 20 mai 2011 un mesaj electronic, care i‑a fost transmis de o cooperativă de producători italieni de tutun, care conține o cerere de despăgubire în cuantum de 2,3 milioane de euro, pentru încălcarea normelor de concurență care rezultă din practicile sancționate prin decizia atacată. Raportul redactat de lichidatorul concordatului preventiv la 14 aprilie 2011 ar menționa de asemenea o astfel de cerere de despăgubire.
71 În al treilea rând, reclamanta susține de asemenea că dispune de un interes obiectiv și direct de a obține o reducere, chiar a anulării integrale, a amenzii. În această privință, reclamanta amintește, în primul rând, că, în conformitate cu articolul 1292 din Codul civil italian, s‑ar putea confrunta în viitor cu o acțiune în regres introdusă de Alliance One. Pe de altă parte, aceasta arată că, în temeiul dreptului italian, administratorii săi sunt obligați să protejeze interesele creditorilor săi de orice contingență posibilă. În al doilea rând, aceasta arată că acordurile referitoare la vânzarea acțiunilor sale nu fac nicio mențiune cu privire la procedura inițiată în fața Comisiei care a determinat adoptarea deciziei atacate și nu conțin o garanție explicită cu privire la despăgubire în favoarea sa pentru orice amendă care rezultă din decizia Comisiei. Prin urmare, reclamanta apreciază că interesul său de a continua prezenta procedură până la încheierea acesteia este evident, întrucât nu se poate exclude că Alliance One va exercita în viitor o acțiune împotriva sa în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul amenzii plătite. În al treilea rând, reclamanta susține că, deși acordurile citate anterior prevedeau o eventuală despăgubire pentru amenda aplicată de Comisie, validitatea acestei despăgubiri ar fi compromisă dacă ar fi privată de dreptul la contestarea deciziei în fața Tribunalului pentru a solicita imunitate totală sau o reducere a cuantumului amenzii.
72 De asemenea, reclamanta apreciază că răspunsul Alliance One la întrebările scrise adresate de Tribunal confirmă, de altfel, existența interesului său de a exercita acțiunea. În primul rând, din acest răspuns ar rezulta că riscul unor eventuale acțiuni în despăgubiri din partea unor terți ar fi încă actual, având în vedere că aceste acțiuni nu ar fi încă prescrise potrivit legii italiene. În al doilea rând, aceasta observă că dreptul Alliance One de a exercita o acțiune împotriva sa în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul amenzii plătite nu este prescris. În al treilea rând, reclamanta apreciază că ar rămâne singura răspunzătoare pentru plata sumei de 3,99 milioane de euro în situația în care Alliance One ar obține câștig de cauză în cauza T‑25/06 și, pentru acest motiv, interesul său de a exercita acțiunea este evident.
73 În răspunsul din 20 mai 2011, reclamanta arată că articolul 168 din Legea italiană privind falimentele nu limitează dreptul creditorilor anteriori de a sesiza, în cursul perioadei cuprinse între data introducerii cererii de admitere a concordatului definitiv și data la care hotărârea de omologare a acestuia rămâne definitivă, instanțele competente în vederea obținerii unei hotărâri declarative de drepturi împotriva debitorului în cadrul procedurii concordatului preventiv și de a sesiza, după această perioadă, instanțele competente în vederea obținerii executării creanței de către debitor în situația unui concordat preventiv.
74 Potrivit reclamantei, după omologare și în cursul executării efective a concordatului preventiv, creditorii anteriori care nu erau de acord sau care nu au votat nu sunt limitați în executarea creanțelor lor față de lichidatorul societății și prin intermediul acestuia. De altfel, aceștia ar fi obligați să respecte, dacă este cazul, cotitățile de despăgubire a creditorilor și termenele stabilite în concordatul preventiv omologat. Pe de altă parte, creditorii anteriori nu ar fi limitați în exercitarea drepturilor lor, chiar și după încheierea executării concordatului preventiv, respectând totodată cotitățile și termenele stabilite în concordatul preventiv omologat pentru toți creditorii. Prin urmare, Alliance One ar mai putea sesiza instanța competentă în vederea obținerii unei somații de plată împotriva sa.
75 În plus, reclamanta precizează că problema dacă concordatul preventiv poate, în conformitate cu articolul 186 din Legea italiană privind falimentele, fi executat sau anulat face în prezent obiectul unei dezbateri contradictorii în fața Tribunale fallimentare di Roma. În cazul anulării concordatului, articolele 137 și 138 din legea menționată ar fi aplicabile, ceea ce ar implica redeschiderea automată a procedurii falimentului în privința sa. Cu toate acestea, într‑o asemenea ipoteză, aceasta nu ar fi privată de interesul său de a continua prezenta procedură. Astfel, potrivit reclamantei, Alliance One îi poate solicita încă restituirea unei părți din cuantumul amenzii plătite, prin intermediul unei cereri de înscriere în pasivul falimentului.
76 În sfârșit, în scrisoarea din 13 iulie 2011, reclamanta amintește că Alliance One a arătat în mod clar motivele pentru care nu își exercitase încă dreptul de a introduce o acțiune împotriva sa pentru restituirea unei părți din cuantumul amenzii plătite (a se vedea punctul 47 de mai sus). În continuare, aceasta susține, în esență, că nu era obligată, în temeiul dreptului italian, să menționeze Alliance One în registrele sale contabile, în lipsa unei cereri explicite de restituire din partea acesteia, și, în consecință, pe lista creditorilor întocmită cu ocazia cererii de admitere la concordatul preventiv. În opinia acesteia, Legea italiană privind falimentele și principiile contabile aplicabile nu obligă în niciun caz ca în registrele contabile să se includă posibilitatea contingentă a unei cereri din partea Alliance One atunci când o astfel de cerere nu a fost încă formulată și când nici cuantumul, nici existența unei astfel de cereri nu sunt definitive.
Aprecierea Tribunalului
77 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, o acțiune având ca obiect anularea și/sau reformarea unei decizii introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care aceasta are un interes să obțină anularea și/sau reformarea actului atacat. Un asemenea interes presupune ca anularea și/sau reformarea acestui act să poată avea, prin ea însăși, consecințe juridice sau, potrivit unei alte formulări, ca acțiunea să poată astfel, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a introdus‑o (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 5 martie 2009, Comisia/Provincia di Imperia, C‑183/08 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 19; a se vedea Hotărârea Tribunalului MCI/Comisia, punctul 60 de mai sus, punctul 44 și jurisprudența citată și Hotărârea Tribunalului din 18 martie 2010, Forum 187/Comisia, T‑189/08, Rep., p. I‑1039, punctul 62 și jurisprudența citată) și ca aceasta să justifice un interes născut și actual în anularea și/sau reformarea actului respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 19 iunie 2009, Socratec/Comisia, T‑269/03, nepublicată în Repertoriu, punctul 36 și jurisprudența citată).
78 Un asemenea interes trebuie să continue să existe până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului (a se vedea Hotărârea Curții din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, Rep., p. I‑4333, punctul 42 și jurisprudența citată). Astfel, această cerință garantează, la nivel procedural, ca, în interesul unei bune administrări a justiției, instanțele să nu fie sesizate cu cereri de emitere a unor avize și/sau cu probleme pur teoretice (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 17 octombrie 2005, First Data și alții/Comisia, T‑28/02, Rec., p. II‑4119, punctul 36, și Hotărârea Socratec/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 36).
79 În plus, s‑a statuat că, dacă interesul pe care îl invocă un reclamant privește o situație juridică viitoare, acesta trebuie să demonstreze că atingerea adusă acestei situații este deja certă. Prin urmare, un reclamant nu poate invoca situații viitoare și incerte pentru a‑și justifica interesul de a cere anularea și/sau reformarea actului atacat (Hotărârea Tribunalului din 17 septembrie 1992, NBV și NVB/Comisia, T‑138/89, Rec., p. II‑2181, punctul 33, Hotărârea Tribunalului din 14 aprilie 2005, Sniace/Comisia, T‑141/03, Rec., p. II‑1197, punctul 26, și Hotărârea Tribunalului Socratec/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 39).
80 În sfârșit, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, îi revine reclamantului obligația de a prezenta dovada interesului său de a exercita acțiunea, care constituie condiția esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție (a se vedea, în acest sens și prin analogie, Ordonanța Curții din 31 iulie 1989, S./Comisia, 206/89 R, Rec., p. 2841, punctul 8, Ordonanța Tribunalului din 30 aprilie 2003, Schmitz‑Gotha Fahrzeugwerke/Comisia, T‑167/01, Rec., p. II‑1873, punctul 58, și Hotărârea Sniace/Comisia, punctul 79 de mai sus, punctul 31).
81 În speță, Comisia a invocat în cadrul ședinței fapte noi, care au avut loc ulterior introducerii acțiunii și care erau de natură să sugereze o dispariție a interesului de a exercita acțiunea al reclamantei pentru motivul că Alliance One plătise integral cuantumul amenzii care le‑a fost aplicată, fără a fi introdus o acțiune împotriva reclamantei în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul acestei amenzi.
82 În această privință, trebuie să se arate că nu se contestă că Alliance One plătise, în februarie 2006, cuantumul integral al amenzii care îi fusese aplicată de Comisie ei și reclamantei, aceasta din urmă fiind răspunzătoare în solidar numai pentru o parte din cuantumul respectiv, mai precis suma de 3,99 milioane de euro, și că, până în prezent, aceasta nu a introdus nicio acțiune împotriva reclamantei în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul amenzii plătite. În plus, se impune constatarea că reclamanta a intrat în lichidare în iulie 2006 și că, din mai 2007, aceasta face obiectul unei proceduri de concordat preventiv în fața Tribunale fallimentare di Roma aflată încă în curs de desfășurare, fapte pe care reclamanta a omis să le comunice Tribunalului din proprie inițiativă.
83 De asemenea, trebuie amintit că, prin intermediul capetelor de cerere ale acțiunii sale, reclamanta urmărește să obțină, pe de o parte, anularea în parte a deciziei atacate în sensul că Comisia ar fi aplicat în mod eronat Comunicarea privind cooperarea în ceea ce o privește, pentru motivul că nu i‑ar fi recunoscut imunitatea totală în momentul în care a decis să nu o acorde Deltafina, și că ar fi săvârșit o eroare de aproximativ o lună la stabilirea duratei participării sale la înțelegere și, pe de altă parte, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii pe care trebuie să o plătească în solidar cu Alliance One.
84 Totuși, după cum subliniază Comisia în mod întemeiat, acțiunea reclamantei privește, în esență, cuantumul amenzii. Astfel, examinarea motivelor invocate de aceasta dovedește că toate argumentele referitoare la stabilirea răspunderii pentru un anumit comportament în sarcina ei și la aprecierea juridică a acestui comportament, care nu sunt invocate în susținerea motivului său principal potrivit căruia aceasta ar fi trebuit să beneficieze de o imunitate la amenzi, urmăresc, în cazul respingerii motivului principal respectiv, numai obținerea, în subsidiar, a unei reduceri a cuantumului amenzii pe care trebuie să o plătească în solidar cu Alliance One, mai precis suma de 3,99 milioane de euro. În această privință, trebuie să se arate în plus că nici o eventuală apreciere juridică diferită a faptelor evocate de reclamantă, nici aprecierea unei durate pretins mai scurte cu câteva săptămâni a încălcării reproșate întreprinderii în cauză nu i‑ar permite obținerea unei reduceri a cuantumului amenzii pe care trebuie să o plătească în solidar cu Alliance One la un nivel inferior celui stabilit în decizia atacată.
85 În împrejurările speței, rezultă că anularea sau reformarea deciziei atacate în temeiul solicitat de reclamantă nu i‑ar aduce niciun beneficiu, din moment ce amenda care i‑a fost aplicată a fost plătită deja integral de Alliance One, codebitorul său solidar, și că aceasta din urmă, deși nu are niciun raport juridic cu reclamanta (a se vedea punctul 1 de mai sus), nu a introdus nicio acțiune împotriva reclamantei în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul amenzii plătite, chiar dacă au trecut mai mult de cinci ani de la această plată.
86 Totuși, reclamanta consideră că păstrează un interes de a exercita acțiunea în prezenta procedură, pentru motivul că Alliance One ar putea încă introduce o acțiune împotriva sa în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul amenzii plătite, în pofida existenței procedurii concordatului preventiv în curs de desfășurare.
87 În această privință, este necesar să se constate că reclamanta, căreia îi revine obligația de a prezenta proba interesului său de a exercita acțiunea (a se vedea punctul 80 de mai sus), nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale că Alliance One deținea o creanță asupra sa și nici că, chiar presupunând că această creanță există, Alliance One era încă în măsură sau avea intenția de a recupera această creanță și, pentru acest motiv, că avea un interes născut și actual de a solicita anularea și/sau reducerea cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată în decizia atacată. Astfel, aceasta s‑a limitat să afirme că contractele referitoare la transferul acțiunilor societății către acționarii săi actuali nu conțineau nicio garanție explicită de despăgubire în favoarea sa pentru orice amendă care rezultă din decizia atacată și să susțină că, în consecință, Alliance One ar mai putea încă introduce o acțiune împotriva sa în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul amenzii plătite pentru plata căreia aceasta a fost considerată răspunzătoare în solidar.
88 Or, astfel cum subliniază Comisia, potrivit articolului 161 din Legea italiană privind falimentele, în cererea sa de concordat preventiv, debitorul trebuie să prezinte, printre altele, o situație analitică și estimativă a activelor sale, precum și lista debitorilor și a creditorilor săi și, după deschiderea procedurii concordatului preventiv, care este, în esență, o procedură de stabilire a pasivului sub supravegherea instanței competente, lichidatorul judiciar trebuie, în conformitate cu articolul 171 din legea menționată, să verifice lista creditorilor pe baza înscrisurilor contabile care trebuie să fie prezentate odată cu depunerea cererii, înainte de a proceda la convocarea creditorilor la reuniunea prevăzută la articolul 174 din Legea italiană privind falimentele. În conformitate cu articolul 175 din legea amintită, cu ocazia acestei reuniuni, care se desfășoară sub președinția judecătorului, debitorul și creditorii examinează, printre altele, caracterul cert al creanțelor concurente (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Léger prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Curții din 5 iunie 2003, Comisia/Italia, C‑145/01, Rec., p. I‑5581, I‑5583, punctul 79).
89 În plus, nu se contestă că Alliance One nu figura în înscrisurile contabile ale reclamantei printre creditorii acesteia din urmă și că nu a fost înscrisă pe lista creditorilor întocmită de reclamantă și verificată de lichidatorul judiciar, în conformitate cu articolul 161 menționat din Legea italiană privind falimentele, în cadrul procedurii concordatului preventiv inițiate în fața Tribunale fallimentare di Roma.
90 Pe de altă parte, teza reclamantei potrivit căreia nu era obligată să menționeze creanța pe care Alliance One o deținea față de ea în înscrisurile sale contabile și să o înscrie pe aceasta pe lista creditorilor săi nu este susținută, nu are niciun temei în cadrul dispozițiilor Legii italiene privind falimentele și ale Codului civil italian la care face trimitere și, în orice caz, este de notorietate că scopul oricărui concordat este, în esență, de a ajunge la un acord cu toți creditorii, după furnizarea unei imagini exacte a situației financiare a societății și sub controlul unei autorități judiciare, în vederea evitării falimentului acesteia. În plus, contrar celor susținute de reclamantă, întrucât Alliance One a plătit integral cuantumul amenzii care le‑a fost aplicată în decizia atacată, aceasta ar fi putut, chiar în temeiul deciziei respective, să introducă imediat o acțiune împotriva reclamantei în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul amenzii plătite, ceea ce, pe de altă parte, aceasta a confirmat în scrisoarea din 30 martie 2011. În orice caz, astfel cum s‑a precizat la punctul 88 de mai sus, Legea italiană privind falimentele prevede examinarea și discutarea în cadrul adunării creditorilor a caracterului cert al creanțelor concurente.
91 În plus, deși reclamanta a calificat Alliance One drept „creditor anterior” în sensul articolului 184 din Legea italiană privind falimentele, nu a furnizat nicio explicație în această privință sau cu privire la motivele pentru care aceasta nici nu a încercat să își prezinte creanța în cadrul procedurii concordatului preventiv și nu s‑a opus procedurii amintite, în pofida faptului că o asemenea creanță, al cărei cuantum era în mod clar mai ridicat decât cel al tuturor creanțelor efectiv înregistrate, putea influența eventual decizia celorlalți creditori de a adera la oferta de concordat preventiv formulată de reclamantă. Astfel, chiar dacă presupunem că creanța Alliance One asupra reclamantei ar fi fost înregistrată, aceasta ar fi avut un impact care nu putea fi neglijat asupra concordatului aprobat de Tribunale fallimentare di Roma.
92 De asemenea, trebuie să se observe că, potrivit reclamantei, deși negocierile în legătură cu achiziționarea acțiunilor societății au avut loc după transmiterea comunicării privind obiecțiunile de către Comisie, termenii acordurilor referitoare la transferul acestor acțiuni către acționarii săi actuali nu fac nicio mențiune explicită cu privire la procedura administrativă în care s‑a adoptat decizia atacată și nu conțin nicio garanție sau despăgubire în favoarea sa în ceea ce privește eventuala amendă pe care i‑ar fi aplicat‑o Comisia. Rezultă totuși din dosar că, după ce a fost informată cu privire la cuantumul amenzii pe care trebuia să o plătească în solidar cu Alliance One, care depășește valoarea acțiunilor sale, reclamanta nu a încercat să obțină nicio despăgubire din partea Alliance One pentru reținerea de informații. În schimb, aceasta s‑a plâns în cererea sa de admitere la procedura concordatului preventiv de nedivulgarea de către Alliance One, în cursul negocierilor în legătură cu transferul de acțiuni respectiv, a altor „fapte și împrejurări care s‑au dovedit ulterior prejudiciabile”. Rezultă de asemenea din dosar că, după câteva luni de la depunerea respectivei cereri de admitere la concordat, reclamanta a introdus în această privință o acțiune împotriva Intabex, filiala Alliance One care îi transferase acțiunile, în fața Tribunale civile di Roma (Tribunalul civil din Roma), solicitând din partea acesteia plata a 7,3 milioane de euro, iar Alliance One nici nu a formulat o cerere reconvențională în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul amenzii plătite.
93 Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, nu este exclus ca Alliance One să își fi asumat plata părții din amendă care îi revine reclamantei sau să fi renunțat între timp să îi solicite restituirea acesteia.
94 În plus, trebuie să se arate nu numai că, astfel cum s‑a constatat la punctul 47 de mai sus, Alliance One nu a introdus o acțiune împotriva reclamantei în vederea obținerii restituirii unei părți din cuantumul amenzii plătite, ci și că, în scrisoarea din 30 martie 2011, aceasta a omis să indice în mod explicit dacă și când avea intenția de a introduce o asemenea acțiune. În această privință, trebuie să se precizeze că, în mod contrar celor susținute de reclamantă în scrisoarea din 6 ianuarie 2011, tipul de concordat preventiv pe care l‑a ales, și anume cel care presupunea transferul bunurilor, vizează, în esență, lichidarea bunurilor debitorului în vederea satisfacerii colective a creditorilor și determină încetarea activității. Această apreciere nu este contestată de reclamantă și se coroborează de altfel în mod clar cu bilanțurile sale referitoare la exercițiile financiare pentru anii 2008 și 2009, depuse la dosar de Comisie.
95 Este necesar să se adauge, astfel cum subliniază Comisia, că în raportul detaliat din 14 aprilie 2011 despre situația financiară a reclamantei înaintat de lichidatorul judiciar comitetului creditorilor nu se face nicio mențiune cu privire la prezenta procedură, cu toate că raportul respectiv menționează alte câteva litigii pendinte. Or, acest fapt demonstrează că, în mod contrar celor susținute de Comisie, rezultatul prezentei proceduri a fost considerat de reclamantă ca fiind lipsit de importanță atât pentru situația sa financiară viitoare, cât și pentru creditorii săi.
96 În plus, în ceea ce privește, în primul rând, argumentul reclamantei potrivit căruia aceasta ar rămâne singura răspunzătoare pentru plata sumei de 3,99 milioane de euro în situația în care Alliance One ar obține câștig de cauză în cauza T‑25/06, trebuie să se arate că, prin Hotărârea din 9 septembrie 2011, pronunțată în cauza amintită, Tribunalul a respins acțiunea în anulare a Alliance One și că aceasta din urmă rămâne, în consecință, răspunzătoare în solidar pentru plata sumei respective, pe care a plătit‑o deja în februarie 2006.
97 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia interesul său de a exercita acțiunea rezultă din dreptul său fundamental de acces la o instanță, întemeiat pe articolul 6 din CEDO, consacrat de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, trebuie amintit, mai întâi, că interesul de a exercita acțiunea constituie condiția esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție (a se vedea punctul 80 de mai sus). În plus, trebuie să se arate că dreptul la o instanță, din care dreptul de acces la o instanță constituie un aspect particular, nu este absolut și face obiectul unor limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei acțiuni. Totuși, aceste limitări nu pot restrânge accesul pe care îl are un justițiabil în așa fel sau într‑o asemenea măsură încât să se aducă atingere înseși esenței dreptului său la o instanță. Acestea trebuie să urmărească un scop legitim și trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (a se vedea, în acest sens și prin analogie, Ordonanța Curții din 16 noiembrie 2010, Internationale Fruchtimport Gesellschaft Weichert/Comisia, C‑73/10 P, Rep., p. I‑11535, punctul 53).
98 Or, nu se poate susține că o condiție esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție, precum interesul de a exercita acțiunea, prin care se urmărește în special asigurarea unei bune administrări a justiției, și aplicarea acesteia în speță au împiedicat reclamanta să se prevaleze de calea de atac disponibilă împotriva deciziei atacate (a se vedea, în acest sens și prin analogie, Ordonanța Internationale Fruchtimport Gesellschaft Weichert/Comisia, punctul 97 de mai sus, punctul 55).
99 Astfel, deși cerința unui interes de a exercita acțiunea poate apărea ca o limitare a dreptului la o instanță, în mod vădit această condiție nu constituie o atingere adusă înseși esenței acestui drept, întrucât cerința ca reclamantul să aibă, în momentul introducerii acțiunii și până la pronunțarea hotărârii judecătorești, un interes de a exercita acțiunea împotriva unui pretins act cauzator de prejudicii urmărește un scop legitim care este în cele din urmă de a evita, în interesul unei bune administrări a justiției, ca instanța Uniunii să fie sesizată cu probleme pur teoretice, a căror soluționare nu poate determina consecințe juridice sau, precum în speță, să aducă un beneficiu reclamantului.
100 În al treilea rând, în ceea ce privește riscul ca terții să introducă acțiuni în despăgubire împotriva reclamantei în fața instanței naționale, trebuie să se observe, mai întâi, că nu s‑a demonstrat că atingerea adusă situației juridice a reclamantei ar fi deja certă în sensul jurisprudenței (a se vedea punctul 79 de mai sus). Astfel, chiar presupunând că acțiunile întreprinderii în cauză imputate în special reclamantei se pot afla la originea unor acte susceptibile să angajeze răspunderea acesteia din urmă în raport cu dreptul național aplicabil, se impune constatarea că o eventuală acțiune în despăgubire în fața instanțelor naționale este independentă de o eventuală anulare a deciziei atacate. În orice caz, reclamanta nu a invocat elemente care să permită să se stabilească condițiile în care, în speță, o eventuală anulare a deciziei atacate i‑ar permite evitarea oricărui risc ca o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva sa să fie introdusă în fața unei instanțe naționale de terți care pretind că sunt prejudiciați. În această privință, trebuie să se observe, în plus, că reclamanta s‑a limitat să depună la dosar, în anexă la scrisorile sale din 20 mai și, respectiv, din 13 iulie 2011, mai precis in tempore suspecto, simple scrisori, al căror destinatar este ea însăși, împreună cu ceilalți trei procesatori vizați de decizia atacată, care conțin o cerere de despăgubiri din partea unei cooperative a producătorilor de tutun în prezent în lichidare, cu sediul în provincia Lecce (Italia). Or, astfel de scrisori – dintre care una nici nu menționează data de transmitere și nu a fost primită de reclamantă decât după contestarea interesului acesteia de a exercita acțiunea în prezenta procedură – nu demonstrează ca atare existența unei acțiuni în despăgubire introduse de terți prejudiciați de comportamentele ilicite indicate în decizia atacată. Pe de altă parte, dat fiind că reclamanta nu a contestat constatarea Comisiei din decizia atacată cu privire la încălcarea săvârșită de întreprinderea al cărei comportament a fost imputat Alliance One și reclamantei, prezenta procedură nu are nicio legătură cu o eventuală acțiune introdusă de terți pe baza probelor și a constatărilor consemnate în decizia amintită. În sfârșit, trebuie să se arate că, presupunând că astfel de acțiuni, viitoare și incerte, pot fi introduse efectiv împotriva reclamantei, acestea nu pot avea nicio incidență materială asupra acesteia din urmă, din moment ce reclamanta nu mai este deja în măsură să își plătească creditorii actuali.
101 În al patrulea rând, deși reclamanta se prevalează de obligația administratorilor săi, și în prezent a lichidatorului său, de a proteja, în temeiul dreptului italian, interesele creditorilor de orice contingență posibilă, aceasta nu demonstrează în ce măsură o asemenea obligație, chiar presupunând că este stabilită, i‑ar conferi un interes de a continua prezenta procedură. Pe de altă parte, acest argument este în contradicție cu atitudinea lichidatorului în cursul procedurii concordatului, din moment ce, astfel cum rezultă din dosar, nici acesta din urmă nu a informat creditorii, lichidatorul judiciar și Tribunale fallimentare di Roma de existența prezentei proceduri (a se vedea punctul 95 de mai sus).
102 Reiese din toate considerațiile anterioare că reclamanta nu a făcut dovada unui interes născut și actual de a continua prezenta procedură. Rezultă că nu mai este necesar să se pronunțe asupra prezentei acțiuni.
Cu privire la cheltuielile de judecată
103 Potrivit articolului 87 alineatul (6) din Regulamentul de procedură, cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului cauzei.
104 În speță, reclamanta a dat dovadă de un comportament lipsit de loialitate față de Tribunal, omițând, în primul rând, să îl informeze pe acesta de intrarea sa în lichidare înainte de deschiderea procedurii orale și, în al doilea rând, în pofida măsurilor de organizare a procedurii adoptate după ședință, prin faptul că o procedură de concordat preventiv care o privește a fost deschisă în 2007 și era încă în curs de desfășurare în fața Tribunale fallimentare di Roma. Astfel, Tribunalul a putut înțelege că reclamanta făcuse obiectul unei asemenea proceduri numai în urma examinării documentelor depuse de Comisie, în anexă la observațiile sale din 21 februarie 2011 (a se vedea punctul 44 de mai sus).
105 Pe de altă parte, imprecizia anumitor răspunsuri ale reclamantei a obligat Tribunalul să dispună mai multe măsuri de organizare a procedurii privind în special fapte cu mult anterioare ședinței, care au avut drept rezultat îngreunarea procedurii orale și amânarea încheierii acesteia.
106 Având în vedere considerațiile anterioare, se impune obligarea reclamantei la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.
2) Obligă Mindo Srl la plata cheltuielilor de judecată.
Azizi | Cremona | Frimodt Nielsen |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 5 octombrie 2011.
Semnături