Cauza T‑341/17
(publicare în extras)
British Airways plc
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 30 martie 2022
„Concurență – Înțelegeri – Piața transportului aerian de mărfuri – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul dintre Comunitate și Elveția privind transportul aerian – Coordonarea unor elemente ale prețului serviciilor de transport aerian de mărfuri (suprataxa de carburant, suprataxa pentru securitate, plata unui comision pe suprataxe) – Schimb de informații – Competența teritorială a Comisiei – Obligația de motivare – Articolul 266 TFUE – Constrângere statală – Încălcare unică și continuă – Cuantumul amenzii – Valoarea vânzărilor – Durata participării la încălcare – Circumstanțe atenuante – Încurajare a comportamentului anticoncurențial de către autoritățile publice – Competență de fond”
1. Concurență – Transporturi – Norme de concurență – Transport aerian – Regulamentul nr. 411/2004 – Domeniu de aplicare – Rute Uniune-țări terțe și rute SEE, cu excepția Uniunii-țări terțe – Servicii de transport de mărfuri la sosire – Includere
[art. 101 și 102 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53 și 54, anexa XIII și Protocolul 21, astfel cum au fost modificate prin Decizia nr. 40/2005 a Comitetului mixt al SEE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 32 lit. (c), și Regulamentul nr. 411/2004 al Consiliului, art. 1 și 3]
(a se vedea punctele 91-95)
2. Concurență – Normele Uniunii – Domeniu de aplicare teritorial – Competența Comisiei – Admisibilitate în raport cu dreptul internațional public – Punere în aplicare sau efecte calificate ale practicilor abuzive în SEE – Căi alternative – Criteriul efectului imediat, substanțial și previzibil – Întindere în prezența unui comportament care are ca obiect restrângerea concurenței
(art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53)
(a se vedea punctele 97-99, 111, 113-122, 127-129, 134-142, 145-147 și 156-161)
3. Acțiune în anulare – Motive – Necompetența instituției care a emis actul atacat – Examinare din oficiu de către instanța Uniunii – Condiție – Respectarea principiului contradictorialității
(art. 263 TFUE)
(a se vedea punctele 176 și 177)
4. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Întindere – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Anulare pentru viciu de motivare invocat din oficiu în limitele concluziilor reclamantei – Adoptare a unei noi decizii ținând seama de constatările privind încălcarea nerepuse în discuție de dispozitivul hotărârii de anulare, precum și de noile constatări – Admisibilitate – Obligația de motivare – Conținut
(art. 101, 263, 264, 266 și 296 TFUE)
(a se vedea punctele 204-209, 222, 232-236, 239-246 și 254)
5. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Conținut – Anulare a unei decizii a Comisiei prin care se constată o încălcare a normelor de concurență – Întindere circumscrisă potrivit limitelor stabilite litigiului de reclamantă în concluziile sale – Consecință – Limitare a întinderii obligației de a adopta măsuri de executare – Excludere a constatărilor care nu au legătură cu obiectul litigiului
(art. 101, 263, 264 și 266 TFUE)
(a se vedea punctele 215-222)
6. Concurență – Normele Uniunii – Domeniu de aplicare material – Comportament impus prin măsuri de stat – Excludere – Conținut – Constrângere statală exercitată de o țară terță – Lipsa incidenței – Admisibilitate în raport cu dreptul internațional public
(art. 101 și 102 TFUE)
(a se vedea punctele 263 și 265-269)
7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Comportament anticoncurențial autorizat sau încurajat de autoritățile publice – Alegere a cuantumului reducerii generale reținute în acest temei – Obligația de motivare – Conținut – Obligația Comisiei de a‑și respecta practica decizională anterioară – Lipsă
[art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian, art. 8; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 29]
(a se vedea punctele 326-330)
8. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Mijloc de probă – Recurgere la o serie de indicii – Apreciere a relevanței și a forței probante proprii diferitor indicii reținute – Incidență asupra aprecierii globale a seriei de indicii
(art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53)
(a se vedea punctele 334, 335, 360, 366, 381 și 386)
9. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Conținut – Anulare în parte a unui act de drept al Uniunii – Anulare în parte a unei decizii a Comisiei de calificare a unor diferite comportamente anticoncurențiale drept încălcare unică și continuă și de aplicare a unei amenzi – Insuficiența elementelor reținute pentru a stabili răspunderea întreprinderii reclamante pentru una dintre componentele încălcării unice și continue – Lipsa incidenței în ceea ce privește legalitatea constatării participării acestei întreprinderi la încălcarea globală
(art. 101 și 264 primul paragraf TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian, art. 8)
(a se vedea punctele 387, 467 și 468)
10. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Stabilirea valorii vânzărilor – Vânzări realizate care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea – Înțelegere în sectorul serviciilor de transport aerian de mărfuri – Înțelegere care privește mai multe elemente ale prețului serviciilor de transport de mărfuri – Luare în considerare a întregii valori a vânzărilor legate de serviciile de transport de mărfuri – Admisibilitate
[art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian, art. 8; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 13]
(a se vedea punctele 393-401)
11. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Norme privind clemența – Reducerea amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Condiții – Valoare adăugată semnificativă a elementelor de probă furnizate de întreprinderea în cauză – Putere de apreciere a Comisiei – Criterii – Respectarea principiului egalității de tratament – Caracterul comparabil al situațiilor
[art. 101 alin. (1) TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 298/11 a Comisiei, pct. 20-24]
(a se vedea punctele 413-419 și 423-438)
12. Înțelegeri – Participarea unei întreprinderi la inițiative anticoncurențiale – Caracterul suficient, pentru angajarea răspunderii întreprinderii, al unei aprobări tacite fără distanțare publică și fără denunțare făcută autorităților competente
[art. 101 alin. (1) TFUE; Acordul privind SEE, art. 53]
(a se vedea punctele 447-450)
13. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Conținut – Limită – Respectarea principiului nediscriminării – Luare în considerare a Orientărilor privind calcularea amenzilor
(art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei)
(a se vedea punctele 479-485)
Rezumat
Reclamanta, British Airways plc, este o companie de transport aerian care își desfășoară activitatea pe piața transportului aerian de mărfuri.
Aceasta se numără printre cei 19 destinatari ai Deciziei C(2017) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE, al articolului 53 din Acordul privind SEE și al articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (cazul AT.39258 – Transport aerian de mărfuri) (denumită în continuare „decizia atacată”). Prin această decizie, Comisia Europeană a constatat existența unei încălcări unice și continue a acestor dispoziții, prin care întreprinderile în cauză își coordonaseră, în cursul unor perioade cuprinse între anii 1999 și 2006, comportamentul de stabilire a prețurilor pentru furnizarea de servicii de transport de mărfuri în întreaga lume. Comisia a aplicat reclamantei o amendă în cuantum de 104 040 000 de euro pentru participarea sa la această încălcare.
La 7 decembrie 2005, Comisia a primit, în temeiul Comunicării sale din 2002 privind clemența(1), o cerere de imunitate formulată de Lufthansa și de două dintre filialele sale. Această cerere menționa existența unor contacte anticoncurențiale între mai multe întreprinderi care își desfășurau activitatea pe piața transportului aerian de mărfuri (denumite în continuare „transportatorii”), cu privire la mai multe elemente constitutive ale prețului serviciilor furnizate în cadrul acestei piețe, și anume instituirea unor suprataxe „de carburant” și „pentru securitate”, precum și, în esență, refuzul de a acorda agenților de expediție o scutire de aceste taxe. Elementele strânse de Comisie și investigațiile sale au determinat‑o să adreseze, la 19 decembrie 2007, o comunicare privind obiecțiunile unui număr de 27 de transportatori, iar ulterior să adopte, la 9 noiembrie 2010, împotriva a 21 de transportatori, printre care și reclamanta, o primă decizie(2). Aceasta a fost însă anulată de Tribunal prin hotărâri din 16 decembrie 2015(3), în limita concluziilor în anulare respective în acest sens, pentru motivul unor contradicții care afectau motivarea deciziei menționate.
Considerând în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept retrăgându‑se în spatele interdicției de a statua ultra petita pentru a limita întinderea anulării pe care a pronunțat‑o astfel, după ce a constatat din oficiu un viciu de motivare care afecta decizia inițială în ansamblul său, reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate în privința sa. Prin Hotărârea din 14 noiembrie 2017(4), Curtea, reunită în Marea Cameră, a respins acest recurs ca nefondat în totalitate.
Pronunțându‑se asupra acțiunii introduse de reclamantă împotriva deciziei atacate în măsura în care o privește, Tribunalul admite în parte concluziile în anularea deciziei atacate, precum și concluziile prin care se solicită reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantei. Mai precis, Tribunalul anulează decizia atacată în ceea ce privește constatarea participării reclamantei la componenta încălcării privind refuzul de plată, considerând că această concluzie este insuficient motivată, și reduce în consecință cuantumul amenzii în raport cu caracterul limitat al participării reclamantei la încălcare. În schimb, chemat să se pronunțe cu privire la cerințele care decurg din obligația de a adopta măsurile de executare necesare în urma anulării unei decizii de constatare a unei încălcări a normelor de concurență ale Uniunii, Tribunalul statuează că Comisia avea dreptul, fără a se expune criticilor reclamantei, să îi aplice acesteia din urmă o amendă întemeindu‑se de asemenea pe constatările privind încălcarea efectuate în dispozitivul deciziei inițiale, în măsura în care acestea nu fuseseră contestate și, prin urmare, rămăseseră definitive.
Aprecierea Tribunalului
În primul rând, Tribunalul statuează că, fără a depăși limitele propriei competențe teritoriale, Comisia a constatat existența unei încălcări unice și continue a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, care afecta zborurile pe rutele aeriene așa‑numite „de sosire”, înțelese ca rutele dinspre aeroporturi situate în țări terțe și având ca destinație aeroporturi situate în state membre ale Uniunii sau în alte state părți la Spațiul Economic European care nu sunt membre ale Uniunii, în limitele temporale descrise în decizia atacată.
În al doilea rând, Tribunalul respinge motivul, invocat din oficiu, întemeiat pe necompetența Comisiei de a constata și de a sancționa o încălcare a articolului 53 din Acordul privind SEE pe rutele dintre Elveția, pe de o parte, și Norvegia și Islanda, pe de altă parte. Astfel, acest motiv nu este întemeiat, întrucât din dispozitivul deciziei atacate reiese că Comisia nu a constatat nicio încălcare a acestei dispoziții pe rutele menționate.
În al treilea rând, Tribunalul examinează criticile reclamantei prin care aceasta urmărește să conteste modalitățile de executare a hotărârii de anulare care o vizează. În această privință, Tribunalul amintește în special că sfera unei hotărâri de anulare se apreciază în raport cu limitele stabilite în litigiu de reclamantă în concluziile sale. În aceste condiții, Tribunalul consideră că Comisia avea dreptul să rețină, fără a se contrazice și fără a‑și încălca obligația de adoptare a măsurilor de executare necesare, în privința reclamantei, că nu era necesar să revină asupra constatărilor unor încălcări care nu fuseseră contestate de reclamantă și pe care Comisia avea dreptul, prin urmare, să le considere definitive în privința reclamantei, deși coautorii încălcărilor în cauză nu ar fi strict aceiași. Așadar, reclamanta critică fără succes abordarea reținută de Comisie, care a determinat‑o pe aceasta din urmă să îi aplice o amendă care nu se referă exclusiv la constatări privind încălcări efectuate în decizia atacată. În această privință, Tribunalul mai precizează că, în mod contrar celor susținute de reclamantă, recursul pe care îl formulase pentru a contesta limitarea față de aceasta a anulării deciziei atacate nu afectează cu nimic validitatea abordării astfel reținute de Comisie, întrucât acest recurs nu are efect suspensiv și că, în orice caz, acesta nu putea extinde sfera concluziilor care delimitează obiectul litigiului.
În al patrulea rând, Tribunalul examinează de asemenea criticile prin care se urmărește în esență contestarea concluziilor deduse de Comisie din examinarea regimurilor de reglementare din diferite țări terțe, precum și a caracterului suficient al motivelor prezentate în această privință, concluzionând în sensul netemeiniciei acestora. Astfel, mai întâi, Tribunalul statuează că principiile care guvernează motivul de apărare întemeiat pe constrângerea statală se aplică atât reglementărilor statelor membre, cât și celor ale țărilor terțe și că sarcina probei revine părții care se prevalează de acest motiv. În continuare, Comisia avea dreptul să considere în mod valabil că reclamanta nu a dovedit că acționase sub constrângerea regimurilor în cauză. În sfârșit, în măsura în care examinarea regimurilor menționate a determinat‑o să admită că acestea au putut avea un efect stimulativ asupra comportamentelor ilicite ale reclamantei, justificând recunoașterea în favoarea acesteia a beneficiului circumstanțelor atenuante prin aplicarea unei reduceri generale, Comisia a explicat în mod corespunzător alegerea cotei de 15 % reținute în acest scop.
În al cincilea rând, în măsura în care Comisia a concluzionat în sensul participării reclamantei la o încălcare privind refuzul de a acorda scutiri, Tribunalul consideră în schimb insuficiente elementele de probă pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a susține această concluzie și, în consecință, anulează decizia atacată, în măsura în care constată participarea reclamantei la această componentă a încălcării.
În al șaselea rând, Tribunalul examinează criticile reclamantei împotriva stabilirii cuantumului amenzii pe care i‑a aplicat‑o Comisia, în special cele privind calculul reducerii acordate în temeiul programului de clemență. În această privință, Tribunalul amintește că Comunicarea din 2002 privind clemența condiționează beneficiul unei reduceri a amenzii, printre altele, de prezentarea unor elemente de probă care aduc o valoare adăugată semnificativă, în vederea dovedirii faptelor în discuție, în raport cu elementele aflate deja în posesia Comisiei. În urma unei examinări aprofundate a elementelor prezentate de reclamantă a căror valoare ar fi fost, în opinia sa, ignorată de Comisie, Tribunalul constată, dimpotrivă, că, printr‑o justă apreciere a valorii lor respective, Comisia a putut concluziona în sensul caracterului insuficient al valorii lor adăugate. În orice caz, reclamanta nu poate invoca în mod util principiul egalității de tratament pentru a contesta tratamentul mai defavorabil la care afirmă că a fost supusă în raport cu cel aplicat altor transportatori destinatari ai deciziei atacate, dat fiind că aceștia din urmă nu se aflau într‑o situație comparabilă cu a sa.
În al șaptelea și ultimul rând, Tribunalul își exercită competența de fond pentru a se pronunța asupra concluziilor prin care se solicită reducerea cuantumului amenzilor aplicate. Fără a se îndepărta de metoda de calcul urmată de Comisie în decizia atacată, Tribunalul deduce, în această privință, consecințele anulării în parte a deciziei atacate, în măsura în care reținea participarea reclamantei la componenta încălcării referitoare la refuzul de a acorda reduceri. În consecință, cuantumul amenzii aplicate reclamantei, stabilit la 104 040 000 de euro de Comisie, este redus la 84 456 000 de euro.