Cauza T‑127/09 RENV
Abdulbasit Abdulrahim
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
și
Comisiei Europene
„Trimitere spre rejudecare după anulare – Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al‑Qaida și cu talibanii – Regulamentul (CE) nr. 881/2002 – Înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale unei persoane incluse pe o listă stabilită de un organism al Organizației Națiunilor Unite – Includerea numelui acestei persoane pe lista care figurează în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Termen de introducere a acțiunii – Depășire – Eroare scuzabilă – Drepturi fundamentale – Dreptul la apărare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Dreptul la respectarea proprietății – Dreptul la respectarea vieții private și de familie”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 14 ianuarie 2015
1. Procedură jurisdicțională – Termen de introducere a acțiunii – Decădere – Caz fortuit sau de forță majoră – Noțiune – Întârziere în expedierea scrisorii
(art. 263 al șaselea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 45 al doilea paragraf)
2. Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Regulament de instituire a unor măsuri restrictive împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al‑Qaida și cu talibanii – Întinderea controlului
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul nr. 881/2002 al Consiliului, anexa I)
1. Articolul 45 din Statutul Curții de Justiție se aplică în cazul unor dificultăți neobișnuite, independente de voința persoanei și care apar ca fiind inevitabile, în pofida faptului că au fost depuse toate diligențele utile. Îi revine persoanei interesate sarcina să dovedească, pe de o parte, că împrejurări neobișnuite, imprevizibile și care îi sunt străine au avut drept consecință imposibilitatea acesteia de a respecta termenul de introducere a acțiunii prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE și, pe de altă parte, că nu se putea proteja de consecințele împrejurărilor menționate luând măsuri adecvate, fără a accepta sacrificii excesive. În special, operatorul trebuie să supravegheze cu atenție desfășurarea procedurii inițiate și, mai ales, să dea dovadă de diligență în vederea respectării termenelor prevăzute.
Prin urmare, atunci când avocații unui reclamant au făcut dovada diligenței impuse încredințând originalul semnat al cererii introductive unui serviciu de curierat poștal considerat fiabil, dependent de operatorul poștal tradițional dintr‑un stat membru, în aceeași zi cu transmiterea copiei prin fax, aceștia se pot aștepta în mod rezonabil ca respectivul original semnat să fie primit la grefă într‑un termen mai mic decât cel de zece zile de care dispun în acest sens. În această privință, nu se poate impune unui reclamant, a fortiori atunci când acesta beneficiază de asistență judiciară, să aleagă cel mai oneros dintre serviciile de curierat internațional propuse de un operator poștal, atunci când un serviciu mai puțin oneros propus de același operator pare, în principiu, în măsură să asigure expedierea originalului semnat al cererii introductive la grefa Tribunalului în termenul prevăzut.
(a se vedea punctele 45-47 și 49)
2. În caz de contestare de către o persoană vizată a legalității deciziei de includere sau de menținere a numelui său pe lista care figurează în anexa la Regulamentul nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al‑Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului nr. 467/2001 de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce‑i privește pe talibanii din Afganistan, instanța Uniunii trebuie în special, în cadrul controlului jurisdicțional al legalității motivelor pe care se întemeiază o astfel de decizie, să se asigure că acea decizie se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune verificarea faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă respectivele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea deciziei în cauză – sunt întemeiate. În acest scop, instanța Uniunii are sarcina să procedeze la această examinare solicitând, dacă este cazul, autorității competente a Uniunii să prezinte informațiile sau elementele de probă, confidențiale sau neconfidențiale, relevante pentru efectuarea unei asemenea examinări.
În cazul în care autoritatea competentă a Uniunii se află în imposibilitatea de a da curs cererii instanței Uniunii, aceasta din urmă trebuie să se bazeze doar pe elementele care i‑au fost comunicate. Dacă aceste elemente nu permit să se constate temeinicia unui motiv, atunci instanța Uniunii nu îl ia în considerare ca temei al respectivei decizii de includere sau de menținere a includerii în cauză. În cazul în care, dimpotrivă, autoritatea competentă a Uniunii furnizează informații sau elemente de probă pertinente, instanța Uniunii trebuie să verifice exactitatea materială a faptelor invocate prin prisma acestor informații sau elemente de probă și să aprecieze forța probantă a acestora din urmă în funcție de împrejurările speței și în lumina eventualelor observații formulate în legătură cu acestea, în special de persoana vizată, punând în aplicare, dacă este cazul, tehnici care să permită concilierea, pe de o parte, a considerațiilor legitime legate de securitate în privința naturii și a surselor de informații de care s‑a ținut seama în vederea adoptării actului vizat și, pe de altă parte, a necesității de a garanta justițiabilului în suficientă măsură respectarea drepturilor sale procedurale.
Având în vedere natura preventivă a măsurilor restrictive în discuție, dacă, în cadrul controlului legalității actului atacat, instanța Uniunii consideră că cel puțin unul dintre motivele menționate în expunerea de motive furnizată de Comitetul pentru sancțiuni este suficient de precis și de concret, că este întemeiat și că reprezintă prin el însuși un temei suficient pentru susținerea acelui act, împrejurarea că alte motive dintre cele în cauză nu ar îndeplini aceste condiții nu poate justifica anularea actului menționat. În ipoteza contrară, instanța Uniunii va proceda la anularea actului atacat.
În schimb, împrejurarea că autoritatea competentă a Uniunii nu a permis accesul persoanei vizate și, ulterior, al instanței Uniunii la informații sau la elemente de probă care se află în posesia exclusivă a Comitetului pentru sancțiuni sau a statului membru al Organizației Națiunilor Unite vizat și care sunt aferente expunerii de motive pe care se întemeiază decizia în cauză nu poate, ca atare, să stea la baza constatării încălcării acestor drepturi. Cu toate acestea, într‑o asemenea situație, instanța Uniunii, care este chemată să controleze temeinicia factuală a motivelor cuprinse în expunerea furnizată de Comitetul pentru sancțiuni ținând seama de observațiile și de eventualele elemente dezincriminatoare prezentate de persoana vizată, precum și de răspunsul dat de autoritatea competentă a Uniunii la aceste observații, nu va dispune de informații suplimentare sau de elemente de probă. În consecință, dacă se află în imposibilitatea de a constata temeinicia acestor motive, acestea din urmă nu pot servi drept temei pentru decizia de includere atacată.
(a se vedea punctele 62, 63, 66, 68 și 71)