Cauza C-176/17
Profi Credit Polska S.A. w Bielsku Białej
împotriva
Mariusz Wawrzosek
(cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Rejonowy w Siemianowicach Śląskich I Wydział Cywilny)
„Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 93/13/CE – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 2008/48/CE – Procedura ordonanței de plată întemeiate pe un bilet la ordin care garantează obligațiile care decurg dintr‑un contract de împrumut pentru consum”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 13 septembrie 2018
1. Protecția consumatorilor – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 93/13 – Obligația instanței naționale de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze care figurează într-un contract supus aprecierii sale –Întindere – Limite – Inaplicabilitate în lipsa elementelor de drept și de fapt necesare controlului său
[Directiva 93/13 a Consiliului, art. 7 alin. (1)]
2. Protecția consumatorilor – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 93/13 – Mijloace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive – Existența unor modalități procedurale care îi permit un control eficient instanței naționale – Criterii de apreciere
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 93/13 a Consiliului, art. 7 alin. (1)]
3. Protecția consumatorilor – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 93/13 – Mijloace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive – Procedura ordonanței de plată întemeiate pe un bilet la ordin care garantează obligațiile care decurg dintr‑un contract de împrumut pentru consum –Necesitatea unor modalități procedurale care permit să se asigure respectarea drepturilor consumatorului
[Directiva 93/13 a Consiliului, art. 7 alin. (1)]
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 42 și 44)
2. În ceea ce privește dreptul la o cale de atac efectivă, trebuie să se arate că obligația, care rezultă din articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, de a prevedea modalități procedurale care permit asigurarea respectării drepturilor de care justițiabilii beneficiază în temeiul Directivei 93/13 împotriva utilizării unor clauze abuzive implică cerința dreptului la o cale de atac efectivă, consacrată de asemenea la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale. Dreptul la o cale de atac efectivă trebuie să existe atât pe planul desemnării instanțelor competente să judece acțiuni întemeiate pe dreptul Uniunii, cât și în ceea ce privește modalitățile procedurale referitoare la asemenea acțiuni. (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 mai 2018, Sziber, C-483/16, EU:C:2018:367, punctul 49 și jurisprudența citată.
Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 77 din concluzii, pentru a stabili dacă o procedură precum cea în discuție în litigiul principal încalcă dreptul la o cale de atac efectivă, instanța de trimitere trebuie să stabilească, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții, dacă modalitățile procedurii de opoziție prevăzute de dreptul național nu generează un risc care nu este neglijabil ca consumatorii implicați să nu formuleze opoziția necesară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito, C‑618/10, EU:C:2012:349, punctul 54, Hotărârea din 14 martie 2013, Aziz, C‑415/11, EU:C:2013:164, punctul 58, și Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C‑49/14, EU:C:2016:98, punctul 52). Astfel, în lipsa unui control eficient al caracterului potențial abuziv al clauzelor contractului în discuție, respectarea drepturilor conferite de Directiva 93/13 nu poate fi garantată (Hotărârea din 7 decembrie 2017, Banco Santander, C-598/15, EU:C:2017:945, punctul 46 și jurisprudența citată).
Printre mijloacele adecvate și eficiente care trebuie să garanteze consumatorilor dreptului la o cale de atac efectivă trebuie să figureze posibilitatea de a introduce o cale de atac sau de a formula opoziție în condiții procedurale rezonabile, astfel încât exercitarea drepturilor lor să nu fie supusă unor condiții, în special unor termene sau unor cheltuieli, care să reducă în practică exercitarea drepturilor garantate de Directiva 93/13 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 aprilie 2016, Radlinger și Radlingerová, C‑377/14, EU:C:2016:283, punctul 46, precum și jurisprudența citată).
(a se vedea punctele 59 și 61-63)
3. Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care permite emiterea unei ordonanțe de plată, întemeiată pe un bilet la ordin legal, care garantează o creanță născută dintr-un contract de credit de consum, în cazul în care instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată nu dispune de competența de a efectua o examinare a caracterului eventual abuziv al clauzelor acestui contract, având în vedere că modalitățile de exercitare a dreptului de a formula opoziție la o astfel de ordonanță nu permit să se asigure respectarea drepturilor conferite consumatorului de această directivă.
În această privință, trebuie amintit că există un risc care nu este neglijabil ca consumatorii implicați să nu formuleze opoziția necesară fie din cauza termenului deosebit de scurt prevăzut pentru aceasta, fie deoarece aceștia pot fi descurajați să se apere având în vedere costurile pe care le‑ar presupune o acțiune în justiție în raport cu cuantumul creanței contestate, fie pentru că nu își cunosc drepturile sau nu sesizează exact conținutul acestora sau ca urmare a conținutului limitat al cererii de ordonanță de plată formulate de profesioniști și, așadar, ca urmare a caracterului incomplet al informațiilor de care dispun (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C‑49/14, EU:C:2016:98, punctul 52 și jurisprudența citată, precum și Ordonanța din 21 iunie 2016, Aktiv Kapital Portfolio, C‑122/14, nepublicată, EU:C:2016:486, punctul 37). Rezultă că modalități procedurale precum cele în discuție în litigiul principal, în măsura în care impun consumatorului să prezinte, în termen de două săptămâni de la notificarea ordonanței de plată, elementele de fapt și de probă care să permită instanței să efectueze această apreciere și îl sancționează în modul în care taxele judiciare sunt calculate, generează un astfel de risc.
(a se vedea punctele 69-71 și dispozitivul)