Cauza T‑492/10

Melli Bank plc

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară – Înghețarea fondurilor – Entitate deținută 100 % de o entitate recunoscută ca participând la proliferarea nucleară – Excepție de nelegalitate – Obligația de motivare – Dreptul la apărare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 20 februarie 2013

1.      Procedură – Decizie sau regulament care înlocuiește în cursul procedurii actul atacat – Element nou – Extinderea concluziilor și a motivelor inițiale

2.      Uniunea Europeană – Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor identificate de Consiliu că participă la proliferarea nucleară – Obligația de a extinde această măsură la entitățile deținute sau controlate de o astfel de entitate – Calitatea de entitate deținută sau controlată – Punere în aplicare a dispozițiilor pertinente ale dreptului Uniunii – Lipsa puterii de apreciere a Consiliului

[Regulamentul nr. 961 al Consiliului, art. 16 alin. (2) lit. (a), și Regulamentul nr. 267/2012 al Consiliului, art. 23 alin. (2) lit. (a); Decizia 2010/413 a Consiliului, art. 20 alin. (1) lit. (b)]

3.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor care participă ori susțin proliferarea nucleară – Cerințe minime

[art. 296 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului, art. 36 alin. (3), și Regulamentul nr. 267/2012 al Consiliului, art. 46 alin. (3); Decizia 2010/413 a Consiliului, art. 24 alin. (3)]

4.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la apărare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor care participă ori susțin proliferarea nucleară – Obligația de comunicare a elementelor incriminatoare – Conținut

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Poziția comună 2001/931 a Consiliului, art. 1 alin. (4) și (6)]

5.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la apărare – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor care participă ori susțin proliferarea nucleară – Dreptul de acces la documente – Drept condiționat de o cerere în acest sens adresată Consiliului

(Regulamentele nr. 423/2007, nr. 961/2010 și nr. 267/2012 ale Consiliului; Decizia 2010/413 a Consiliului)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 42)

2.      Atunci când fondurile unei entități care a fost identificată că participă la proliferarea nucleară sunt înghețate, există un risc care nu este neglijabil ca aceasta să exercite o presiune asupra entităților pe care le deține, pe care le controlează sau care îi aparțin pentru a eluda efectele măsurilor care o vizează. În consecință, în ceea ce privește măsurile restrictive împotriva Iranului precum înghețarea fondurilor acestor entități, pe care Consiliul este obligat să o dispună în temeiul articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413, al articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 961/2010 și al articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 267/2012, aceasta este necesară și adecvată pentru a asigura eficacitatea măsurilor adoptate și pentru a garanta că aceste măsuri nu vor fi eludate. În plus, atunci când o entitate este deținută 100 % de o entitate identificată că participă la proliferarea nucleară, condiția deținerii avută în vedere la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și la articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 961/2010 este îndeplinită. Aceeași concluzie trebuie aplicată în ceea ce privește noțiunea de entitate „care [este] în proprietatea” unei entități identificate că participă la proliferarea nucleară, noțiune care figurează la articolul 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 267/2012. În consecință, adoptarea de măsuri restrictive care vizează o entitate deținută integral sau aflată integral în proprietatea unei entități identificate că participă la proliferarea nucleară nu este rezultatul unei aprecieri a Consiliului cu privire la riscul ca aceasta să fie în situația de a eluda efectele măsurilor adoptate împotriva entității sale mamă, ci este o consecință directă a punerii în aplicare a măsurilor pertinente prevăzute de Decizia 2010/413, de Regulamentul nr. 961/2010 și de Regulamentul nr. 267/2012, astfel cum au fost interpretate de instanța Uniunii.

(a se vedea punctele 55-57 și 96)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 67-69)

4.      Principiul respectării dreptului la apărare impune, pe de o parte, ca elementele incriminatorii imputate entității interesate care reprezintă temeiul actului cauzator de prejudiciu să îi fie comunicate acesteia din urmă. Pe de altă parte, respectivei entități trebuie să i se dea posibilitatea de a‑și prezenta în mod util punctul de vedere cu privire la aceste elemente.

Prin urmare, în ceea ce privește un prim act prin care sunt înghețate fondurile unei entități, cu excepția cazului în care există motive imperative care țin de securitatea Uniunii sau a statelor membre ale acesteia ori de modul de desfășurare a relațiilor lor internaționale care să împiedice aceasta, comunicarea elementelor incriminatoare trebuie să aibă loc fie concomitent cu adoptarea actului în cauză, fie cât mai curând posibil după această adoptare. La cererea entității în cauză, aceasta din urmă are de asemenea dreptul de a‑și prezenta punctul de vedere cu privire la elementele respective după ce actul a fost adoptat. Sub aceleași rezerve, orice decizie ulterioară de înghețare a fondurilor trebuie să fie precedată, în principiu, de o comunicare a noilor elemente incriminatoare și de o nouă posibilitate acordată entității în cauză de a‑și prezenta punctul de vedere.

În plus, în ceea ce privește principiul protecției jurisdicționale efective, eficacitatea controlului jurisdicțional implică obligația autorității Uniunii în cauză de a comunica entității vizate motivele adoptării unei măsuri restrictive, în măsura în care este posibil, fie la momentul la care această măsură este adoptată, fie, cel puțin, cât mai rapid posibil după acest moment, pentru a permite entității vizate să își exercite, în termenele stabilite, dreptul de a formula o cale de atac. Respectarea acestei obligații de a comunica respectivele motive este astfel necesară atât pentru a permite destinatarilor măsurilor restrictive să își apere drepturile în cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze instanța Uniunii, cât și pentru a permite acesteia din urmă să exercite pe deplin controlul legalității actului în cauză pe care trebuie să îl realizeze.

(a se vedea punctele 71, 72 și 74)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 73)