Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 14 aprilie 2011 - Visa Europe și Visa International Service/Comisia

(Cauza T-461/07)1

("Concurență - Înțelegeri - Piața serviciilor de acceptare a tranzacțiilor pe bază de carduri de credit sau de debit cu plată amânată - Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE - Restrângerea concurenței - Concurent potențial - Amenzi - Circumstanțe atenuante - Termen rezonabil - Securitate juridică - Dreptul la apărare")

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Visa Europe Ltd (Londra, Regatul Unit) și Visa International Service Association (Wilmington, Delaware, Statele Unite) (reprezentanți: inițial S. Morris, QC, H. Davies și A. Howard, barristers, V. Davies și H. Masters, solicitors, ulterior S. Morris și P. Scott, solicitor, A. Howard, V. Davies și C. Thomas, solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial F. Arbault, N. Khan și V. Bottka, ulterior N. Khan și V. Bottka, agenți)

Obiectul

Cu titlu principal, cerere de anulare a Deciziei C(2007) 4471 final a Comisiei din 3 octombrie 2007 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE (COMP/D1/37860 - Morgan Stanley/Visa International și Visa Europe) și, cu titlu subsidiar, cerere de anulare sau de reducere a amenzii aplicate reclamantelor prin decizia respectivă

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Visa Europe Ltd și Visa International Service la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1 - JO C 51, 23.2.2008.