Language of document :

Acțiune introdusă la 24 decembrie 2008 - PJ Hungary/OAPI - Pepekillo (PEPEQUILLO)

(Cauza T-580/08)

Limba în care a fost formulată acțiunea: spaniola

Părțile

Reclamantă: PJ Hungary Szolgáltató kft (PJ Hungary kft) (Budapesta, Republica Ungară) (reprezentanți: M. Granado Carpenter şi C. Gutiérrez Martínez, abogadas)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Pepekillo SL (Algeciras, Spania)

Concluziile reclamantei

Anularea Deciziei din 30 aprilie 2008 a Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OAPI) (cauza R-722/2007) prin care s-a dispus restitutio in integrum, conform concluziilor PEPEQUILLO SL;

anularea Deciziei din 24 septembrie 2008 a Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OAPI) (cauza R-722/2007) care a dus la anularea Deciziei diviziei de opoziţie din 9 martie 2007 şi, în consecinţă, la înregistrarea mărcii comunitare nr. 3 546 471 "PEPEQUILLO"; adoptarea oricărei măsuri în conformitate cu dreptul comunitar, şi

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, precum şi a cheltuielilor de judecată aferente procedurii administrative care s-a aflat pe rolul OAPI.

Motivele și principalele argumente

Persoana care solicită înregistrarea mărcii comunitare: Marta Sancho Lora, care a transferat ulterior societăţii PEPEKILLO SL cererea de înregistrare a mărcii;

Marca comunitară vizată: marca verbală "PEPEQUILLO" (cererea de înregistrare 3 546 471) pentru produse din clasele 18 şi 25 şi servicii din clasa 35.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: reclamanta, căreia societatea "PEPE JEANS N.V." i-a cedat drepturile pe care le deţinea.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: mărcile verbale spaniole "PEPE" şi "PEPE JEANS", mărcile spaniole figurative "PEPE JEANS LONDON", mărcile verbale spaniole "PEPE 2XL", "PEPE F4", "PEPE M99, "PEPE F4", "PEPE M3", "PEPE M5" şi "PEPE F6", mărcile spaniole figurative "PEPE JEANS LONDON", "PEPE JEANS 73", "PEPE JEANS PORTOBELLO", "PEPE" şi mărcile verbale spaniole "PEPE JEANS M2", "PEPE BETTY", "PEPE CLOTHING" şi "PEPECO", pentru produse din clasele 3, 9, 14, 18 şi 25; şi mărcile comunitare verbală şi figurativă "PEPE JEANS", pentru produse din clasele 3, 9, 14 şi 18.

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziţia şi respinge cererea de înregistrare.

Decizia camerei de recurs: admite motivele de recurs şi, prin urmare, recursul.

Motivele invocate: aplicarea incorectă a articolelor 78 şi 8 alineatul (1) litera (b) şi alineatul (5).

____________