Cauza T‑385/06

Aalberts Industries NV și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Sectorul fitingurilor din cupru și din aliaj de cupru – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE – Încălcare unică și continuă – Participare la încălcare”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență – Înțelegeri – Probă

[art. 81 alin. (1) CE]

2.      Concurență – Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Probă

[art. 81 alin. (1) CE]

3.      Concurență – Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care pot fi considerate o încălcare unică – Noțiune

[art. 81 alin. (1) CE]

4.      Concurență – Înțelegeri – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Întreprinderi cărora li se poate reproșa încălcarea ce constă în participarea la o înțelegere globală – Criterii

[art. 81 alin. (1) CE]

5.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cifra de afaceri luată în considerare – Limită stabilită la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

1.      În ceea ce privește administrarea probelor privind încălcarea articolului 81 alineatul (1) CE, este necesară prezentarea de către Comisie a unor dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea invocată a fost săvârșită. Orice dubiu al instanței Uniunii trebuie interpretat în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia de constatare a încălcării. Prin urmare, instanța nu poate concluziona că existența încălcării în cauză a fost dovedită de Comisie în mod corespunzător cerințelor legale dacă în percepția sa există încă un dubiu cu privire la acest aspect, în special în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii de aplicare a unei amenzi. Nu este însă obligatoriu ca fiecare dintre dovezile prezentate de Comisie să îndeplinească aceste criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să îndeplinească această cerință.

Pe de altă parte, activitățile pe care le presupun acordurile anticoncurențiale se desfășoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se țin în secret și documentația aferentă acestora este redusă la minimum. Prin urmare, chiar în cazul în care Comisia descoperă elemente care atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, precum procesele‑verbale ale unor reuniuni, de regulă, acestea nu vor fi decât fragmentare și disparate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. În consecință, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență.

(a se vedea punctele 44-46)

2.      Declarațiile date în cadrul politicii de clemență au un rol important. Aceste declarații date în numele unor întreprinderi au o forță probantă care nu este neglijabilă, întrucât induc riscuri juridice și economice considerabile. Cu toate acestea, nu se poate considera că declarația unei întreprinderi acuzate că a participat la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de mai multe alte întreprinderi de asemenea acuzate, reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă dacă nu este susținută de alte elemente de probă.

(a se vedea punctele 47 și 66)

3.      Noțiunea de încălcare unică vizează o situație în care mai multe întreprinderi au participat la o încălcare constând într‑un comportament continuu prin care se urmărește un singur scop economic, de denaturare a concurenței, sau în încălcări individuale legate între ele printr‑o identitate de obiect (același scop al tuturor elementelor) și de subiecte (identitate a întreprinderilor în cauză, conștiente de participarea la obiectul comun). Această interpretare nu poate fi contestată pentru motivul că unul sau mai multe elemente din această serie de acte sau din acest comportament continuu ar putea constitui de asemenea, în sine, o încălcare a articolului 81 CE. Atunci când diferitele acțiuni se înscriu într‑un „plan de ansamblu”, ca urmare a obiectului identic al acestora privind denaturarea concurenței în cadrul pieței comune, Comisia are dreptul să stabilească răspunderea pentru aceste acțiuni în funcție de participarea la încălcare, privită în ansamblul său. Pentru calificarea a diferite acțiuni drept încălcare unică și continuă, trebuie să se verifice dacă sunt complementare, în sensul că fiecare dintre acestea este destinată să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale, și contribuie, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea ansamblului efectelor anticoncurențiale dorite de autorii acestora în cadrul unui plan global care vizează un obiectiv unic. În această privință, va trebui să se țină seama de orice împrejurare care poate să stabilească sau să repună în discuție complementaritatea menționată, precum perioada de aplicare, conținutul, inclusiv metodele utilizate, și, în mod corelativ, obiectivul diverselor acțiuni în cauză.

În ceea ce privește comportamentele constând în organizarea regulată, timp de mai mulți ani, de contacte multilaterale și bilaterale între producători concurenți, al căror scop era instituirea unor practici ilicite, destinate să organizeze în mod artificial funcționarea pieței fitingurilor din cupru, în special la nivelul prețurilor, faptul că anumite caracteristici sau intensitatea acestor practici s‑au schimbat în urma inspecțiilor efectuate de Comisie nu este concludent, având în vedere că obiectivul practicilor anticoncurențiale rămânea același, și anume concertarea privind prețurile aferente fitingurilor. În această privință, este plauzibil ca, în urma inspecțiilor Comisiei, o înțelegere să cunoască o formă mai puțin structurată și o activitate de intensitate mai variabilă. Cu toate acestea, faptul că o înțelegere poate cunoaște perioade de activitate de intensități variabile nu înseamnă că se poate concluziona că aceasta a încetat.

(a se vedea punctele 86-88, 91 și 105)

4.      Pentru a stabili participarea unei întreprinderi la un acord anticoncurențial, Comisia trebuie să demonstreze că întreprinderea menționată a intenționat să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de totalitatea participanților și că a avut cunoștință despre comportamentele materiale preconizate sau realizate de alte întreprinderi în urmărirea acelorași scopuri sau că le putea prevedea în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul aferent. Faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri nu este pertinent pentru dovedirea existenței unei încălcări în privința sa. Acest element nu trebuie luat în considerare decât la aprecierea gravității încălcării și, dacă este cazul, la stabilirea cuantumului amenzii.

(a se vedea punctele 89 și 90)

5.      Dacă mai mulți destinatari ai unei decizii prin care se impune o amendă pentru încălcarea normelor de concurență constituie o „întreprindere”, în sensul de entitate economică responsabilă de încălcarea sancționată, la data adoptării acestei decizii, atunci plafonul de 10 % prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 poate fi calculat pe baza cifrei de afaceri globale a acestei întreprinderi. În schimb, dacă această entitate economică s‑a scindat pentru a constitui două entități distincte la momentul adoptării deciziei, atunci fiecare destinatar al acesteia are dreptul să i se aplice plafonul menționat în mod individual.

(a se vedea punctul 125)