Language of document : ECLI:EU:T:2022:385

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)

22 iunie 2022(*)

„FEDR – Politică regională – Programe operaționale din cadrul obiectivului «Investiții în favoarea creșterii și a ocupării forței de muncă» în Italia – Decizie de aprobare a contribuției financiare din partea FEDR pentru proiectul major «Proiect major național bandă foarte largă – zone albe» – Ineligibilitatea cheltuielilor beneficiarului cu titlu de TVA – Articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 – Noțiunea de «TVA recuperabil în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul»”

În cauza T‑357/19,

Republica Italiană, reprezentată de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato,

reclamantă,

susținută de

Republica Cehă, reprezentată de M. Smolek, J. Vláčil și O. Serdula, în calitate de agenți,

și de

Regatul Spaniei, reprezentat de I. Herranz Elizalde, în calitate de agent,

interveniente,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de L. Mantl și F. Tomat, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea),

compus din domnul R. da Silva Passos, președinte, domnul V. Valančius (raportor) și doamna I. Reine, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la comunicarea terminării fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Republica Italiană, solicită anularea Deciziei de punere în aplicare C(2019) 2652 final a Comisiei din 3 aprilie 2019 de aprobare a contribuției financiare la proiectul major „Proiect major național bandă foarte largă – zone albe”, selecționat în cadrul programelor operaționale „POR Abruzzo FESR 2014-2020”, „Basilicata”, „POR Calabria FESR FSE”, „Campania”, „POR Emilia Romagna FESR”, „POR Lazio FESR”, „POR Liguria FESR”, „POR Lombardia FESR”, „POR Marche FESR 2014-2020”, „POR Piemonte FESR”, „POR Puglia FESR‑FSE”, „POR Sardegna FESR”, „Sicilia”, „Toscana”, „POR Umbria FESR”, „POR Veneto FESR 2014-2020” și „Întreprinderi și competitivitate” în Italia, în măsura în care exclude de la finanțarea de către Uniunea Europeană cheltuielile suportate de beneficiar cu titlu de taxă pe valoarea adăugată (TVA) (denumită în continuare „decizia atacată”).

 Istoricul litigiului

2        La 3 martie 2015, Președinția Consiliului de Miniștri al Republicii Italiene a adoptat un document intitulat „Strategia italiană pentru bandă foarte largă”.

3        Această strategie cuprindea, printre altele, obiectivul de a garanta pe teritoriul italian viteze de conexiune la internet de 100 de megabiți pe secundă (Mbps) pentru 85 % din gospodării și pentru toate clădirile publice (inclusiv școli și spitale) și de cel puțin 30 Mbps pentru restul populației, în special în zonele cu disfuncționalitate a pieței, în care rețelele de acces la internet de generație următoare erau inexistente și în care operatorii privați nu intenționau să implementeze astfel de rețele în următorii trei ani (denumite în continuare „zonele albe”).

4        În vederea implementării rețelelor de acces la internet de generație următoare în zonele albe înainte de 31 decembrie 2022, Comitetul interministerial de programare economică al Republicii Italiene, prin decizia din 6 august 2015, a aprobat principiul unei intervenții publice directe în valoare de aproximativ 4 miliarde de euro, respectiv 2,2 miliarde de euro finanțate din Fondul italian de dezvoltare și de coeziune și 1,8 miliarde de euro finanțat în esență din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).

5        În special, modelul de intervenție reținut de autoritățile italiene prevedea selectarea, prin cereri de ofertă publice, a unuia sau mai multor concesionari, în scopul, pe de o parte, de a construi infrastructura pasivă a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă – care ar rămâne în proprietatea statului italian – și, pe de altă parte, de a asigura întreținerea, administrarea și exploatarea comercială a acestei rețele, pentru o durată de 20 de ani, care putea fi reînnoită.

6        Prin Decizia C(2016) 3931 final din 30 iunie 2016, Comisia Europeană a considerat că finanțarea publică a rețelelor de acces la internet de generație următoare în zonele albe constituia un ajutor de stat, cu referința „SA.41647 (2016/N) – Italia – Strategie bandă foarte largă” și că acest ajutor de stat era compatibil cu piața internă, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, întrucât era destinat să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice și nu afecta condițiile schimburilor comerciale într‑o măsură care să contravină interesului comun.

7        În urma acestei decizii, Ministerul Dezvoltării Economice italian a însărcinat Infratel Italia SpA (denumită în continuare „Infratel”) să selecteze unul sau mai mulți concesionari în vederea realizării infrastructurii pasive a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă și a asigurării întreținerii și exploatării comerciale a acesteia.

8        La 20 iunie și la 8 noiembrie 2017, apoi în cursul lunii aprilie 2019, la finalul a trei proceduri concurențiale, Infratel a încheiat contracte de concesiune cu Open Fiber SpA, pe de o parte, pentru construirea infrastructurii pasive a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă și, pe de altă parte, pentru asigurarea întreținerii, a administrării și a exploatării comerciale a acestei rețele, pentru o durată de 20 de ani, care poate fi reînnoită.

9        La 7 septembrie 2017, autoritățile italiene au adresat Comisiei o cerere de obținere a unei contribuții financiare din FEDR în vederea realizării „Proiectului major național bandă foarte largă – zone albe” (denumit în continuare „Proiectul major BUL”), selectat de autoritatea de management în cadrul axei prioritare nr. 2 a programelor operaționale „POR Abruzzo FESR 2014-2020”, „Basilicata”, „POR Calabria FESR FSE”, „Campania”, „POR Emilia Romagna FESR”, „POR Lazio FESR”, „POR Liguria FESR”, „POR Lombardia FESR”, „POR Marche FESR 2014-2020”, „POR Piemonte FESR”, „POR Puglia FESR‑FSE”, „POR Sardegna FESR”, „Sicilia”, „Toscana”, „POR Umbria FESR”, „POR Veneto FESR 2014-2020” și „Întreprinderi și competitivitate”.

10      Din această cerere și din informațiile furnizate de autoritățile italiene în susținerea acesteia reieșea că Ministerul Dezvoltării Economice era desemnat în cadrul acesteia drept beneficiar al contribuției din FEDR, în timp ce punerea în aplicare a Proiectului major BUL ar reveni societății Infratel.

11      În acest context, autoritățile italiene considerau că TVA‑ul aferent costurilor de construcție era eligibil pentru finanțarea din FEDR, în măsura în care urma să fie plătit de Ministerul Dezvoltării Economice fără ca acesta să îl poată recupera în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, din moment ce nu este supus TVA‑ului și nu îl poate deduce.

12      În sfârșit, se preciza că Infratel era deținută integral de Agenzia nazionale per l’attrazione degli investimenti e lo sviluppo d’impresa SpA, al cărei acționar unic era ministero dell’Economia e delle Finanze (Ministerul Economiei și Finanțelor, Italia).

13      La 30 aprilie 2018, Comisia a solicitat autorităților italiene să furnizeze informații suplimentare pentru a aprecia eligibilitatea TVA‑ului cu privire la costurile de construcție ce rezultă din punerea în aplicare a Proiectului major BUL.

14      La 2 iulie 2018, autoritățile italiene au furnizat Comisiei aceste informații suplimentare.

15      Din acestea rezultă că, în cadrul fazei de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă, circuitul de facturare se prezenta după cum urmează:

–        concesionarul transmitea Infratel facturile corespunzătoare costului lucrărilor realizate, cu TVA‑ul inclus;

–        Infratel transmitea ulterior Ministerului Dezvoltării Economice facturile cu aceleași sume, cu TVA‑ul inclus;

–        Ministerul Dezvoltării Economice efectua, pe de o parte, plata părții fără taxe a facturilor transmise de Infratel și, pe de altă parte, plata TVA‑ului direct Ministerului Economiei și Finanțelor, potrivit mecanismului de plată scindată a TVA‑ului prevăzut de legislația națională, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/784 a Consiliului din 25 aprilie 2017 de autorizare a Republicii Italiene pentru aplicarea unei măsuri speciale de derogare de la articolele 206 și 226 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și de abrogare a deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/1401 (JO 2017, L 118, p. 17).

16      În plus, în ceea ce privește etapa de exploatare a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă, se prevedea ca concesionarul să plătească societății Infratel redevența de concesiune pentru utilizarea rețelei menționate și să achite direct TVA‑ul corespunzător Ministerului Economiei și Finanțelor, în conformitate cu același mecanism de plată scindată a TVA‑ului. Infratel trebuia, așadar, să transmită direct facturile pentru redevență concesionarului.

17      În sfârșit, în ultimul stadiu al cererii de finanțare prezentate de autoritățile italiene, costul total al Proiectului major BUL era estimat la 3 096 733 706,11 euro, din care 364 798 002 de euro cu titlu de TVA. Potrivit acestor autorități, TVA‑ul constituia parțial un cost eligibil pentru contribuția financiară din FEDR, în valoare de 210 044 165,81 euro.

18      La 26 decembrie 2018, Comisia a informat autoritățile italiene că cheltuielile legate de TVA nu erau eligibile în temeiul FEDR și al FEADR și a invitat autoritățile menționate să retragă cuantumul TVA‑ului din totalul costurilor eligibile ale Proiectului major BUL.

19      La 6 martie 2019, autoritățile italiene au adresat Comisiei versiunea finală a cererii de contribuție financiară din FEDR pentru Proiectul major BUL. Această versiune finală menținea cheltuielile referitoare la TVA în valoare de 210 044 165,81 euro drept cost eligibil al acestei operațiuni.

20      Prin decizia atacată, Comisia a aprobat contribuția financiară din FEDR pentru Proiectul major BUL în valoare de 941 022 670 de euro, în temeiul articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 320).

21      În această decizie, Comisia a considerat că TVA‑ul prezentat de Ministerul Dezvoltării Economice cu ocazia punerii în aplicare a Proiectului major BUL nu constituia o sarcină economică pentru beneficiar și că nu putea fi considerat nerecuperabil în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, în sensul articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013.

22      În susținerea acestei concluzii, Comisia s‑a întemeiat în decizia atacată pe trei motive distincte.

23      În primul rând, Comisia a considerat că plata TVA‑ului între două ministere, în speță Ministerul Dezvoltării Economice și Ministerul Economiei și Finanțelor, nu putea fi considerată un cost pentru administrația centrală a statului italian, din care face parte Ministerul Dezvoltării Economice.

24      În al doilea rând, Comisia a arătat, având în vedere statutul de societate internă (in house) al Infratel, că TVA‑ul nu era datorat pentru tranzacțiile interne și, în consecință, că TVA‑ul nu trebuia inclus în facturile transmise de Infratel Ministerului Dezvoltării Economice. În plus, potrivit deciziei atacate, Infratel putea deduce TVA‑ul aferent lucrărilor de construcție în calitate de persoană impozabilă.

25      În al treilea rând, Comisia a arătat că Proiectul major BUL genera venituri datorită redevențelor de concesiune plătite de concesionar societății Infratel pentru exploatarea rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă. Întrucât aceste redevențe erau supuse la plata TVA‑ului, Comisia a dedus că acest TVA recuperat în aval neutraliza TVA‑ul datorat în amonte pentru lucrările de construire a rețelei respective și că, prin urmare, TVA‑ul era teoretic recuperabil, independent de structura instituțională a Proiectului major BUL și de separarea dintre beneficiar și Infratel.

26      În această privință, Comisia a arătat că termenii „nerecuperabil în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul”, care figurează la articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013, trebuiau interpretați în sensul că exclud eligibilitatea TVA‑ului în toate situațiile în care beneficiarul poate deduce TVA‑ul, poate obține o rambursare a TVA‑ului sau îl poate recupera prin orice mijloc.

27      Astfel, Comisia a apreciat că cheltuielile referitoare la Proiectul major BUL aferente TVA‑ului nu erau eligibile pentru contribuția financiară din FEDR.

 Concluziile părților

28      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 iunie 2019, Republica Italiană a introdus prezenta acțiune. Aceasta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate în măsura în care aceasta exclude de la contribuția din FEDR cheltuielile suportate de beneficiar cu titlu de TVA;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

29      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.

30      Republica Cehă și Regatul Spaniei solicită Tribunalului:

–        admiterea acțiunii Republicii Italiene;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

31      În susținerea acțiunii formulate, Republica Italiană invocă în esență trei motive, întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013, în al doilea rând, pe încălcarea articolelor 9, 11, 13, 28, 206 și 250 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială 09/vol. 3, p. 7, denumită în continuare „Directiva TVA”), precum și a articolului 4 alineatul (2) TUE și, în al treilea rând, pe încălcarea articolului 61 alineatul (8) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013.

32      În speță, Tribunalul consideră oportun să examineze în primul rând motivul întemeiat pe încălcarea articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013.

33      Prin intermediul acestui motiv, Republica Italiană, susținută de Republica Cehă și de Regatul Spaniei, arată că, spre deosebire de articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1084/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de creare a Fondului de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1164/94 (JO 2006, L 210, p. 79, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 118) și spre deosebire de articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul european de dezvoltare regională și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1783/1999 (JO 2006, L 210, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 236), în articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 există o trimitere strictă la legislația națională în materie de TVA, ceea ce ar însemna, în prezent, că numai cheltuielile aferente TVA‑ului deductibil în sensul legislației exclusiv fiscale pot fi excluse din costurile eligibile. În schimb, celelalte forme de recuperare, care nu sunt de natură exclusiv fiscală și nici nu se întemeiază pe legislația națională privind TVA‑ul, nu ar putea determina excluderea TVA‑ului din costurile eligibile pentru contribuția financiară din FEDR.

34      Astfel, Republica Italiană subliniază în esență că Ministerul Dezvoltării Economice, care are calitatea de beneficiar al contribuției financiare din FEDR, nu dispune de dreptul de deducere a TVA‑ului pe care trebuie să îl plătească pentru operațiunile de construire a infrastructurii pasive a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă, astfel încât, deoarece acest TVA nu era recuperabil în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, Comisia nu putea în mod legal să îl excludă din costurile eligibile.

35      Comisia susține că acest motiv este nefondat, având în vedere cele trei motive care figurează în decizia atacată și reluate la punctele 22-26 de mai sus.

36      Mai întâi, aceasta subliniază că posibilitatea recuperării TVA‑ului, prevăzută la articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013, face trimitere la o noțiune mult mai largă decât cea a deductibilității TVA‑ului și că, deși Ministerul Dezvoltării Economice nu are efectiv calitatea de persoană impozabilă în scopuri de TVA, în sensul articolului 13 alineatul (1) din Directiva TVA, nu este mai puțin adevărat că ministerul respectiv putea recupera TVA‑ul în sensul articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013.

37      Astfel, potrivit Comisiei, articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 trebuie interpretat coroborat cu dispozițiile articolului 65 din același regulament, referitor la eligibilitatea cheltuielilor, din care reiese că numai cheltuielile care constituie o sarcină efectivă și definitivă pentru beneficiar sunt eligibile pentru o contribuție din fondurile structurale.

38      În acest cadru, ar exista două cazuri în care TVA‑ul nu constituie o sarcină efectivă și definitivă pentru beneficiar, și anume, pe de o parte, atunci când beneficiarul poate deduce TVA‑ul, în conformitate cu dispozițiile titlului X din Directiva TVA, și, pe de altă parte, atunci când, deși beneficiarul nu poate deduce TVA‑ul, cheltuielile efectuate pot fi totuși recuperate printr‑un alt mijloc, fie printr‑un mecanism de compensare reglementat de o altă legislație decât cea privind TVA‑ul, fie, atunci când TVA‑ul plătit pentru lucrările de construire a infrastructurii cofinanțate este recuperat, precum în speță, prin intermediul veniturilor generate de administrarea acestei infrastructuri.

39      În special, Comisia subliniază că faza de construcție și faza de utilizare a infrastructurii nu pot fi disociate din punct de vedere tehnic, organizațional și instituțional și că, în speță, TVA‑ul achitat în amonte pentru lucrările de construire a infrastructurii este recuperat efectiv, din moment ce acesta este neutralizat prin TVA‑ul perceput în aval asupra redevențelor de concesiune pentru utilizarea infrastructurii.

40      Comisia apreciază că o altă interpretare ar fi contrară finalității articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013, întrucât ar permite beneficiarului să i se ramburseze de două ori TVA‑ul pe care nu îl poate deduce în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, prima oară datorită mecanismului național de compensare sau datorită TVA‑ului aplicat veniturilor și a doua oară datorită contribuției din fondurile structurale.

 Cu privire la interpretarea articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013

41      Conform unei jurisprudențe constante, pentru a interpreta o dispoziție din dreptul Uniunii, trebuie să se ia în considerare atât termenii acesteia, cât și contextul său, precum și obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte și în special geneza acestei reglementări (a se vedea Hotărârea din 11 iulie 2018, E LATS, C‑154/17, EU:C:2018:560, punctul 18 și jurisprudența citată).

42      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în aplicarea, în special, a articolelor 174-176 TFUE, Regulamentul nr. 1303/2013 adoptă, cu efect de la 1 ianuarie 2014, normele comune aplicabile „fondurilor structurale și de investiții europene” (denumite în continuare „fondurile ESI”), din care face parte FEDR, precum și dispozițiile generale aplicabile FEDR.

43      Mai precis, din articolul 100 din Regulamentul nr. 1303/2013 rezultă că FEDR poate susține un proiect major, definit drept o operațiune care include un ansamblu de lucrări, activități sau servicii, destinate să îndeplinească prin ele însele o funcție indivizibilă cu caracter economic sau tehnic precis, care urmărește obiective clar identificate și al cărei cost total eligibil depășește 50 000 000 de euro, cu condiția ca acest proiect major să se înscrie în cadrul unuia sau al mai multor programe operaționale care au fost prezentate în temeiul obiectivului „Investiție pentru creșterea și ocuparea forței de muncă” și care au fost aprobate de Comisie.

44      În acest context, articolul 102 din Regulamentul nr. 1303/2013 impune Comisiei, pentru a stabili dacă selectarea proiectului major de către autoritatea de management este justificată, să evalueze acest proiect major pe baza anumitor informații enumerate la articolul 101 din același regulament, în special costul total al acestuia și costul său total eligibil.

45      În ceea ce privește articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013, acesta este inclus în capitolul III din titlul VII din partea a doua a regulamentului menționat, care definește condițiile specifice de eligibilitate în raport cu care trebuie apreciate cheltuielile aferente unei operațiuni pentru a beneficia de participarea FEDR. Astfel, pe lângă condițiile de eligibilitate determinate pe baza normelor naționale, conform articolului 65 alineatul (1) din acest regulament, articolul 69 din acesta cuprinde norme de eligibilitate specifice pentru granturi și pentru asistența rambursabilă. În special, alineatul (3) litera (c) al acestui articol exclude TVA‑ul din costurile eligibile pentru astfel de contribuții din fondurile ESI, cu excepția cazului în care acesta nu poate fi recuperat în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul.

46      În primul rând, articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 prevede că, atunci când o contribuție din fondurile ESI are, precum în speță, caracterul unui grant, TVA‑ul datorat pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii subvenționate este exclus din costurile eligibile pentru această contribuție, cu excepția cazului în care acest TVA nu poate fi recuperat în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul.

47      În această privință, trebuie constatat că o asemenea normă este pe deplin conformă cu cerința unei bune gestiuni financiare consacrată la articolul 317 TFUE, care stă la baza punerii în aplicare a fondurilor structurale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 2018, Italia/Comisia, T‑91/16, nepublicată, EU:T:2018:30, punctul 50). Astfel, includerea TVA‑ului în costurile eligibile pentru o contribuție din fondurile ESI precum un grant ar genera pentru beneficiarul acestei contribuții o îmbogățire fără justă cauză dacă beneficiarul, după ce a achitat TVA‑ul datorat pentru livrarea de bunuri sau pentru prestarea de servicii subvenționate, ar fi în măsură să recupereze acest TVA în temeiul legislației naționale.

48      Nu este mai puțin adevărat că articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 are de asemenea ca efect includerea în costurile eligibile pentru un grant din fondurile ESI a cheltuielilor referitoare la TVA‑ul datorat pentru operațiunea subvenționată atunci când acest TVA nu este recuperabil în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul.

49      Astfel, excluderea TVA‑ului din costurile eligibile pentru o subvenție din fondurile ESI atunci când această taxă nu este recuperabilă ar avea drept consecință creșterea părții de finanțare care revine beneficiarului din fondurile ESI și ar putea, prin urmare, să împiedice realizarea de operațiuni pe care se presupune că aceste fonduri sunt destinate să le finanțeze.

50      Or, din coroborarea articolelor 174-176 TFUE reiese că fondurile structurale și celelalte instrumente financiare ale Uniunii care contribuie la coeziunea economică, socială și teritorială au ca obiectiv, în special, reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate. Acest obiectiv este amintit, pe de altă parte, în considerentul (1) al Regulamentului nr. 1303/2013 și trebuie luat în considerare atunci când se realizează investiții cofinanțate prin intermediul fondurilor și al instrumentelor menționate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 decembrie 2012, GAMP, C‑579/11, EU:C:2012:833, punctul 30 și jurisprudența citată).

51      În consecință, prin faptul că prevede că TVA‑ul nu constituie un cost eligibil pentru o contribuție din fondurile ESI care are, printre altele, caracterul unui grant, cu excepția cazului în care acest TVA nu poate fi recuperat în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 asigură buna funcționare a mecanismelor de coeziune economică, socială și teritorială instituite prin acest regulament.

52      În al doilea rând, din modul de redactare a articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 reiese că caracterul recuperabil al TVA‑ului care împiedică includerea sa în costul total eligibil pentru obținerea unui grant din fondurile ESI trebuie prevăzut de legislația privind TVA‑ul a statului membru în cauză.

53      În această privință, trebuie arătat că modul de redactare a acestei dispoziții diferă de cel al normelor anterioare stabilite, în ceea ce privește contribuțiile din FEDR, prin norma nr. 7 punctul 1 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 448/2004 al Comisiei din 10 martie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1685/2000 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului în ceea ce privește eligibilitatea cheltuielilor în cadrul operațiunilor cofinanțate de Fondurile Structurale și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1145/2003 (JO 2004, L 72, p. 66, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 144) și ulterior prin articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1080/2006.

54      Astfel, aceste dispoziții, care erau abrogate la momentul adoptării deciziei atacate, prevedeau că TVA‑ul nu constituia o cheltuială eligibilă pentru o contribuție din FEDR dacă această cheltuială era, în ceea ce privește norma nr. 7 punctul 1 din anexa la Regulamentul nr. 448/2004, „recuperabilă prin orice mijloc” și, în ceea ce privește articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1080/2006, „recuperabilă”.

55      În schimb, din modul de redactare a articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 reiese cu claritate că, în prezent, caracterul recuperabil al TVA‑ului nu poate fi apreciat decât în lumina dreptului național în materie de TVA.

56      Desigur, în Propunerea de Regulament aflată la originea Regulamentului nr. 1303/2013 [SEC(2011) 1141 final și SEC(2011) 1142 final], Comisia propusese limitarea eligibilității TVA‑ului la ipoteza în care acesta, pe de o parte, nu era recuperabil în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul și, pe de altă parte, era plătit de un alt beneficiar decât o persoană neimpozabilă în sensul Directivei TVA, cu condiția ca acest TVA să nu fi fost suportat în contextul furnizării de infrastructuri.

57      Cu toate acestea, pe de o parte, în avizul său referitor la propunerea menționată (JO 2012, C 225, p. 58), Comitetul Regiunilor a apreciat că, dacă în toate proiectele implementate de instituții aparținând sectorului public, astfel cum a propus Comisia, sumele reprezentând TVA‑ul, care nu sunt recuperabile, sunt considerate neeligibile, cofinanțarea națională ar crește substanțial, iar capacitatea autorităților regionale și locale de a implementa proiecte ar fi pusă în primejdie.

58      Pe de altă parte, textul articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 este rezultatul amendamentului nr. 255 al Parlamentului European la propunerea de Regulament menționată la punctul 56 de mai sus. Acest amendament era motivat, potrivit Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului, prin necesitatea „evitării epuizării în continuare a bugetelor organismelor din sectorul public, care, neputând include TVA‑ul în conturile lor, pot periclita implementarea operațiunilor și, în cele din urmă, chiar eficacitatea politicilor pe care trebuie să le sprijine”.

59      Este adevărat că Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului a indicat că scopul amendamentului era de a se menține continuitatea cu perioadele de programare precedente. Cu toate acestea, contrar celor susținute de Comisie, continuitatea astfel invocată urmărea să răspundă la propunerea Comisiei de a exclude pur și simplu orice acoperire a TVA‑ului suportat de organismele de drept public, după cum reiese din avizul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, din care un extras este menționat la punctul 58 de mai sus. Prin urmare, nu era vorba despre menținerea regimului anterior, în temeiul căruia TVA‑ul recuperabil prin orice mijloc trebuia exclus de la orice contribuție din fondurile ESI.

60      În consecință, modul de redactare, precum și geneza articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 reflectă intenția legiuitorului Uniunii de a restrânge întinderea clauzei de ineligibilitate a TVA‑ului astfel cum era prevăzută anterior la articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1080/2006.

61      Astfel, articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 restrânge în prezent ineligibilitatea TVA‑ului la contribuțiile din FEDR care au caracterul, printre altele, al unui grant doar la ipoteza în care această taxă este recuperabilă în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, iar nu, după cum arată Comisia, prin orice mijloc.

62      În al treilea rând, trebuie constatat că există o diferență terminologică între expresia „TVA recuperabil”, menționată la articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013, și expresia „TVA deductibil”, care figurează printre altele la articolele 167, 168a, 188, 226, 295 și 310 din Directiva TVA.

63      Astfel, contrar celor susținute de Republica Italiană, posibilitatea beneficiarului unei contribuții financiare dintr‑un fond ESI de a recupera TVA‑ul nu corespunde în mod strict dreptului de deducere de care dispune persoana impozabilă în cadrul Directivei TVA (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 septembrie 2012, Ungaria/Comisia, T‑89/10, nepublicată, EU:T:2012:451, punctul 47, și Hotărârea din 20 septembrie 2012, Ungaria/Comisia, T‑407/10, nepublicată, EU:T:2012:453, punctul 46).

64      Cu toate acestea, din articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 rezultă că dreptul de deducere a TVA‑ului constituie o modalitate de recuperare ce împiedică integrarea TVA‑ului în costurile eligibile pentru contribuția din fondurile ESI, aspect necontestat, de altfel, de niciuna dintre părți.

65      Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul de deducere, care face parte integrantă din mecanismul TVA‑ului, se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte și urmărește să degreveze în întregime persoana impozabilă de sarcina TVA‑ului datorat sau plătit în cadrul tuturor activităților sale economice. Sistemul comun al TVA‑ului garantează neutralitatea în ceea ce privește sarcina fiscală corespunzătoare tuturor activităților economice, indiferent de finalitatea sau de rezultatele acestora, cu condiția ca aceste activități să fie, în principiu, ele însele supuse la plata TVA‑ului. Persoana impozabilă, în măsura în care acționează în această calitate în momentul dobândirii unui bun sau a unui serviciu și utilizează bunul sau serviciul în scopul operațiunilor sale taxabile, este autorizată să deducă TVA‑ul datorat sau achitat pentru bunul sau serviciul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 septembrie 2017, Iberdrola Inmobiliaria Real Estate Investments, C‑132/16, EU:C:2017:683, punctele 25-27 și jurisprudența citată).

66      În contextul Regulamentului nr. 1303/2013, dreptul de deducere a TVA‑ului garantat de Directiva TVA permite astfel beneficiarului unui grant dintr‑un fond ESI, atunci când acest beneficiar are calitatea de persoană impozabilă în sensul acestei directive, să recupereze TVA‑ul pe care l‑a achitat în prealabil cu ocazia livrării de bunuri sau a prestării de servicii subvenționate.

67      În consecință, deși expresia „TVA recuperabil în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul” include în mod necesar TVA‑ul deductibil, ea nu poate fi limitată doar la această situație, alte posibilități de recuperare prevăzute de dreptul național în materie de TVA putând de asemenea să împiedice luarea în considerare a TVA‑ului în cadrul contribuției din fondurile ESI.

68      În al patrulea și ultimul rând, este adevărat că, la fel ca articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1080/2006 și articolul 3 litera (e) din Regulamentul nr. 1084/2006, din care este în special inspirat, articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 nu identifică entitatea sau persoana din perspectiva căreia trebuie apreciat caracterul recuperabil al TVA‑ului.

69      Cu toate acestea, din articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1303/2013 rezultă că cheltuielile sunt eligibile pentru o contribuție dintr‑un fond ESI dacă au fost suportate de un beneficiar al unei astfel de contribuții și plătite în perioada relevantă. Prin urmare, numai cheltuielile care sunt suportate și plătite de acest beneficiar pot fi considerate costuri eligibile ale proiectului vizat. Noțiunea de „beneficiar” este definită la articolul 2 punctul 10 din acest regulament ca fiind un organism public sau privat care este responsabil fie pentru inițierea, fie pentru inițierea și implementarea operațiunilor.

70      Astfel, la fel cum Tribunalul a statuat deja în ceea ce privește Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO 2006, L 210, p. 25, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 64), dar și Regulamentul nr. 1084/2006 (Hotărârea din 20 septembrie 2012, Ungaria/Comisia, T‑89/10, nepublicată, EU:T:2012:451, punctul 51), trebuie să se considere că, în contextul Regulamentului nr. 1303/2013, se face trimitere, pentru eligibilitatea TVA‑ului, la beneficiarul intervenției unui fond ESI.

71      În plus, trebuie arătat de asemenea că, în cadrul lucrărilor pregătitoare care au condus la adoptarea Regulamentului nr. 1080/2006, Consiliul a adoptat, la 12 iunie 2006, o poziție comună cu privire la Propunerea de regulament al Comisiei privind FEDR, potrivit căreia TVA‑ul nerambursabil „în mod real și definitiv plătit de beneficiar” ar trebui considerat o cheltuială eligibilă pentru calcularea contribuției din fonduri. Într‑o comunicare adresată Parlamentului European la 13 iunie 2006, Comisia a arătat că este favorabilă acestei poziții comune.

72      Acesta este contextul în care legiuitorul Uniunii a adoptat articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1080/2006, care prevedea că TVA‑ul recuperabil nu constituia o cheltuială eligibilă pentru o contribuție din FEDR.

73      Or, din lucrările pregătitoare care au condus la adoptarea Regulamentului nr. 1303/2013 nu reiese nicidecum că desemnarea entității sau a persoanei din al cărei punct de vedere trebuie apreciat caracterul recuperabil al TVA‑ului, și anume beneficiarul unei contribuții dintr‑un Fond ESI, ar fi fost modificată având în vedere cea care fusese reținută de legiuitor atunci când a adoptat, printre altele, articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1080/2006.

74      În consecință, dacă TVA‑ul datorat ca urmare a realizării unei operațiuni subvenționate de un fond ESI este în mod real și definitiv plătit de beneficiarul acestui grant și dacă acest TVA poate fi recuperat de acesta în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, TVA‑ul respectiv nu poate fi inclus în costurile eligibile pentru acest grant.

75      În raport cu toate aceste considerații, trebuie să se examineze cele trei motive pe care se întemeiază decizia atacată, cu privire la care Republica Italiană susține că se întemeiază pe o încălcare a articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe faptul că Ministerul Dezvoltării Economice aparține administrației centrale a statului italian

76      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, potrivit considerentului (25) al deciziei atacate, Ministerul Dezvoltării Economice deține calitatea de beneficiar al contribuției financiare din partea FEDR în sensul definiției stabilite la articolul 2 punctul 10 din Regulamentul nr. 1303/2013.

77      Pe de altă parte, la articolul 2 punctul 9 din același regulament, termenul „operațiune” este definit drept „un proiect, un contract, o acțiune sau un grup de proiecte selectate de autoritățile de management ale programelor în cauză sau sub responsabilitatea acestora, care contribuie la realizarea obiectivelor unei priorități sau unor priorități aferente”.

78      În plus, părțile nu contestă faptul că construirea de către Open Fiber, în schimbul unei remunerații, a unei infrastructuri precum o rețea de acces la internet cu bandă foarte largă constituia o livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros pe teritoriul unui stat membru de către o persoană impozabilă în scopuri de TVA care acționează ca atare, care este supusă TVA‑ului în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva TVA, și că sarcina suportării TVA‑ului aferent costurilor de construire a rețelei menționate revenea beneficiarului contribuției din FEDR, și anume Ministerul Dezvoltării Economice.

79      În ceea ce privește motivul care figurează în considerentul (30) al deciziei atacate, potrivit căruia TVA‑ul plătit de Ministerul Dezvoltării Economice Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate fi considerat un cost suportat de administrația centrală a statului italian, Comisia precizează că a ținut seama de faptul că Ministerul Dezvoltării Economice este finanțat de la bugetul de stat, care este alimentat, printre altele, din resursele provenind din recuperarea TVA‑ului.

80      Cu toate acestea, pe de o parte, din înscrisurile de la dosar nu reiese nicidecum că cheltuielile de TVA efectuate de Ministerul Dezvoltării Economice ca urmare a punerii în aplicare a Proiectului major BUL ar face obiectul unei compensări bugetare din partea Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel încât o asemenea modalitate de recuperare a TVA‑ului de către beneficiarul contribuției din FEDR nu este dovedită.

81      Pe de altă parte, chiar presupunând că o astfel de compensare bugetară există, Comisia nu dovedește că ea ar avea caracterul unei recuperări în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul.

82      Or, așa cum rezultă din textul articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 și după cum s‑a arătat la punctele 52-61 de mai sus, ineligibilitatea TVA‑ului la contribuțiile din FEDR este limitată doar la ipoteza în care beneficiarul care este obligat la plata acestei taxe o poate recupera în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, iar nu, contrar celor susținute de Comisie, în cazul în care TVA‑ul este recuperabil prin orice mijloc.

83      În plus, motivul care figurează în considerentul (30) al deciziei atacate nu poate fi reținut, întrucât ar avea drept consecință excluderea sistematică a TVA‑ului din costurile eligibile pentru contribuțiile din FEDR atunci când beneficiarul este o administrație centrală a unui stat membru, precum un departament ministerial, cum este cazul în speță.

84      Or, pe lângă faptul că o astfel de interpretare nu reiese nicidecum din modul de redactare a articolului 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013, aceasta ar determina o inegalitate de tratament între organismele publice susceptibile să beneficieze de fondurile ESI, cu încălcarea articolului 2 punctul 10 din același regulament, care include în definiția noțiunii de beneficiar organismele publice, indiferent de faptul că aceste organisme aparțin administrației centrale a unui stat membru sau dispun de o personalitate juridică distinctă și autonomă a statului din care fac parte.

85      În consecință, Comisia a încălcat articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013 atunci când s‑a întemeiat pe motivul care figurează în considerentul (30) al deciziei atacate, potrivit căruia plata TVA‑ului de către Ministerul Dezvoltării Economice la Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi considerată un cost efectuat de administrația centrală a statului italian.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat în esență pe faptul că sarcina plății TVAului nu revenea Ministerului Dezvoltării Economice

86      În considerentul (31) al deciziei atacate, Comisia a considerat în esență că sarcina plății TVA‑ului aferent construirii rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă revenea societății Infratel, acționând în calitate de societate internă a Ministerului Dezvoltării Economice, iar nu acestuia din urmă. Potrivit Directivei TVA, nicio taxă nu ar fi datorată în cadrul unei „tranzacții interne”, astfel încât TVA‑ul nu ar fi trebuit să fie inclus în facturile transmise de Infratel acestui minister. În plus, întrucât Infratel avea calitatea de persoană impozabilă în scopuri de TVA, ea ar fi putut deduce TVA‑ul în cauză.

87      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în cererea prin care au solicitat obținerea contribuției financiare din FEDR, autoritățile italiene au indicat că întreaga finanțare a Proiectului major BUL, cu alte cuvinte nu numai cheltuielile de capital care includ costurile de achiziționare de active precum infrastructurile, ci și cheltuielile de exploatare, ar fi administrată prin intermediul Infratel, fără a preciza că această societate nu ar plăti TVA‑ul.

88      Cu toate acestea, în aceeași cerere se arăta că Ministerul Dezvoltării Economice urma să suporte cheltuielile de exploatare, care includ în mod obișnuit taxele, în conformitate cu acordul programului încheiat la 20 octombrie 2015 între acest minister, Agenzia nazionale per l’atchezione degli investimenti e lo sviluppo d’impresa și Infratel.

89      Pe de altă parte, autoritățile italiene au precizat în mod expres că incluseseră TVA‑ul în costurile eligibile, din moment ce această taxă urma să fie plătită de beneficiar, și anume Ministerul Dezvoltării Economice.

90      Astfel, după cum rezultă din cuprinsul punctului 15 de mai sus și din răspunsurile Republicii Italiene la măsurile de organizare a procedurii, pe măsura avansării lucrărilor de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă, concesionarul, Open Fiber, trebuia să transmită facturile care corespundeau costului acestor lucrări și care cuprindeau TVA‑ul către Infratel, care trebuia să achite numai cuantumul fără TVA al acestor facturi.

91      La rândul său, Ministerul Dezvoltării Economice trebuia să achite partea din aceste facturi aferentă TVA‑ului direct Ministerului Economiei și Finanțelor, potrivit mecanismului derogatoriu al plății scindate a TVA‑ului menționat la punctul 15 de mai sus, în temeiul căruia TVA‑ul datorat pentru livrările de bunuri și prestările de servicii destinate autorităților publice trebuia să fie plătit direct de autoritățile menționate într‑un cont bancar separat și blocat al administrației fiscale.

92      În aceste condiții, trebuie să se constate că, potrivit structurii instituționale reținute de autoritățile italiene pentru punerea în aplicare a Proiectului major BUL, pe care Comisia nu o contestă, sarcina plății TVA‑ului aferent costurilor de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă revenea beneficiarului contribuției din FEDR, și anume Ministerului Dezvoltării Economice, iar nu societății Infratel.

93      Or, în considerentul (31) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că TVA‑ul nu era datorat în cadrul unor „tranzacții interne”, astfel încât Infratel ar fi putut achita TVA‑ul aferent cheltuielilor de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă în locul Ministerului Dezvoltării Economice, iar această societate l‑ar fi putut deduce ulterior.

94      Astfel, potrivit Comisiei, cheltuiala reprezentată de TVA‑ul determinat de costurile de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă nu are caracterul unei sarcini financiare certe pentru beneficiarul contribuției din FEDR. De aici ar rezulta că TVA‑ul nu constituie un cost eligibil pentru beneficiar.

95      Cu toate acestea, în primul rând, trebuie să se constate că noțiunile de „tranzacție internă” și de „societate internă” nu sunt prevăzute de Directiva TVA. Comisia nu s‑a prevalat nici de dispozițiile dreptului italian în materie de TVA care ar defini sau ar utiliza astfel de noțiuni.

96      În termeni mai generali, Comisia nu a dovedit că Infratel, în calitate de societate distinctă din punct de vedere juridic de Ministerul Dezvoltării Economice, nu trebuia să repercuteze TVA‑ul asupra acestuia din urmă.

97      În al doilea rând, în măsura în care Comisia ar fi intenționat să se refere la articolul 11 din Directiva TVA, este adevărat că această dispoziție prevede, la primul paragraf, că fiecare stat membru poate considera ca persoană impozabilă unică orice persoane stabilite pe teritoriul său care, fiind independente din punct de vedere juridic, sunt strâns legate între ele prin legături financiare, economice și organizaționale.

98      Or, o astfel de dispoziție are un caracter condițional, întrucât presupune intervenția unor dispoziții naționale care determină întinderea concretă a legăturilor strânse pe plan financiar, economic și organizațional între persoanele în cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2015, Larentia + Minerva și Marenave Schiffahrt, C‑108/14 și C‑109/14, EU:C:2015:496, punctul 50). În plus, după cum arată Republica Italiană fără a fi contrazisă cu privire la acest aspect de Comisie, posibilitatea oferită de dispoziția menționată nu a fost pusă în aplicare în reglementarea italiană în ceea ce privește entități precum Ministerul Dezvoltării Economice și Infratel, care constituie două entități juridice distincte.

99      Astfel, în orice caz, Comisia nu putea considera că operațiunile dintre Infratel și Ministerul Dezvoltării Economice erau realizate între două entități care formau o persoană impozabilă unică în sensul articolului 11 din Directiva TVA, ceea ce ar fi permis ministerului menționat să repercuteze asupra societății Infratel TVA‑ul datorat pentru construirea rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă.

100    În al treilea rând, este adevărat că, după cum subliniază Comisia, decizia de repartizare a veniturilor și a cheltuielilor între mai multe organisme publice care aparțin aceluiași stat membru, precum și între mai mulți responsabili ai unui proiect nu poate modifica aprecierea caracterului eligibil al cheltuielilor, în special a celui al TVA‑ului achitat pentru realizarea proiectului menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2012, Ungaria/Comisia, T‑407/10, nepublicată, EU:T:2012:453, punctul 32).

101    Cu toate acestea, este suficient să se constate că, în prezenta cauză, alegerea autorităților italiene de a nu recurge la serviciile societății Infratel ar fi rămas fără incidență asupra plății de către Ministerul Dezvoltării Economice a TVA‑ului, care i‑ar fi fost atunci facturat direct de către Open Fiber, pentru lucrările de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă.

102    În plus, Comisia nu dovedește și nici măcar nu susține că structura instituțională reținută de autoritățile italiene pentru realizarea Proiectului major BUL, în măsura în care impune Ministerului Dezvoltării Economice sarcina finală a TVA‑ului, ar fi fost nelegală în raport cu normele stabilite de Directiva TVA.

103    În consecință, al doilea motiv pe care se întemeiază decizia atacată, dedus din faptul că sarcina TVA‑ului aferent lucrărilor de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă trebuia să revină numai societății Infratel ca societate internă a Ministerului Dezvoltării Economice, încalcă de asemenea articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe neutralizarea TVAului datorat pentru lucrările de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă prin TVAul perceput pentru redevențele de concesiune a acestei rețele

104    În considerentul (32) al deciziei atacate, Comisia a considerat în esență că redevențele de concesiune a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă plătite de concesionar societății Infratel, în calitate de autoritate contractantă, ar fi supuse TVA‑ului, care ar fi plătit direct de concesionar administrației fiscale italiene, în conformitate cu mecanismul de plată scindată. TVA‑ul datorat în amonte pentru lucrările de construire a acestei rețele ar fi, așadar, neutralizat prin TVA‑ul încasat în aval pentru redevențele menționate și, prin urmare, ar fi, teoretic, recuperabil.

105    În speță, trebuie constatat că acest motiv, referitor la neutralizarea TVA‑ului datorat pentru lucrările de construire grație TVA‑ului pe care Infratel l‑ar percepe pentru redevențele de concesiune, nu se raportează la Ministerul Dezvoltării Economice, care este beneficiarul contribuției din FEDR pentru punerea în aplicare a Proiectului major BUL. Așadar, un asemenea motiv nu este de natură să demonstreze că acest minister este în măsură să recupereze, în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, TVA‑ul pe care are obligația să îl plătească pe facturile corespunzătoare fazei de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă.

106    Astfel, reiese din dosar că, în timpul efectuării lucrărilor de construire a rețelei menționate, Infratel trebuia să plătească numai suma fără taxe a facturilor transmise de Open Fiber, în timp ce Ministerul Dezvoltării Economice trebuia să plătească partea din aceste facturi reprezentând TVA‑ul direct administrației fiscale.

107    În plus, așa cum arată Republica Italiană fără a fi contrazisă de Comisie cu privire la acest aspect, Ministerul Dezvoltării Economice nu este considerat o persoană impozabilă pentru activitățile sau operațiunile îndeplinite în cadrul exercitării funcțiilor instituționale, precum realizarea Proiectului major BUL, din moment ce desfășoară aceste activități sau aceste operațiuni în calitate de autoritate publică, conform articolului 13 din Directiva TVA, care a fost transpus în ordinea juridică italiană prin articolul 4 din decreto del Presidente delle Repubblica n. 633 – Istituzione e disciplina dell’imposta sul valore aggiunto (Decretul Președintelui Republicii nr. 633 privind instituirea și reglementarea taxei pe valoarea adăugată) din 26 octombrie 1972 (supliment ordinar la GURI nr. 292 din 11 noiembrie 1972).

108    Prin urmare, Ministerul Dezvoltării Economice nu dispunea de posibilitatea de a deduce TVA‑ul aferent costurilor de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă potrivit modalităților prevăzute la articolul 1 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva TVA și la articolul 19 alineatul (1) din Decretul Președintelui Republicii nr. 633 din 26 octombrie 1972.

109    Pe de altă parte, din înscrisurile de la dosar nu reiese că Ministerul Dezvoltării Economice ar putea recupera indirect, fie și numai parțial, TVA‑ul datorat de Open Fiber asupra redevențelor de concesiune în faza de exploatare a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă, astfel încât să se poată considera că acest minister nu suportă sarcina reală și definitivă a acestei cheltuieli.

110    În această privință, simpla împrejurare că Infratel este o societate cu capital public deținută indirect de statul italian și aflată sub controlul său nu este suficientă pentru a stabili existența unui mecanism de recuperare indirectă a TVA‑ului în beneficiul Ministerului Dezvoltării Economice.

111    În orice caz, chiar presupunând că un astfel de mecanism există sau poate fi instituit între Ministerul Dezvoltării Economice și Infratel, cheltuielile cu TVA‑ul datorate de acest minister în faza de construire a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă nu ar putea fi excluse din totalul costurilor eligibile pentru contribuția din FEDR decât cu condiția ca această recuperare indirectă a TVA‑ului, prin intermediul societății Infratel, să fie prevăzută de o legislație italiană privind TVA‑ul, aspect pe care Comisia nici măcar nu îl pretinde.

112    În această privință, Comisia nu este îndreptățită să se prevaleze de soluția reținută de Tribunal în Hotărârea din 20 septembrie 2012, Ungaria/Comisia (T‑89/10, nepublicată, EU:T:2012:451), și în Hotărârea din 20 septembrie 2012, Ungaria/Comisia (T‑407/10, nepublicată, EU:T:2012:453).

113    Desigur, în aceste două cauze, Tribunalul a respins acțiunile în anulare introduse împotriva a două decizii ale Comisiei de excludere a TVA‑ului din cheltuielile eligibile pentru contribuțiile din FEDR și din Fondul de coeziune.

114    Totuși, pe de o parte, aceste două decizii ale Comisiei erau reglementate, printre altele, de Regulamentul nr. 1084/2006, al cărui articol 3 litera (e), la fel ca articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1080/2006, excludea TVA‑ul recuperabil din cheltuielile eligibile pentru intervențiile din Fondul de coeziune, fără a fi necesar să se stabilească dacă modalitățile de recuperare rezultau dintr‑o aplicare a legislației naționale în materie de TVA.

115    Pe de altă parte, în cele două cauze în care s‑au pronunțat hotărârile citate la punctul 112 de mai sus, beneficiarul ținuse seama de o gestiune financiară unică a fazelor de construcție și de exploatare ale proiectelor în discuție în aceste cauze și efectuase o analiză a costurilor/a avantajelor care este specifică proiectelor generatoare de venituri.

116    În speță, după cum s‑a amintit la punctul 6 de mai sus, sprijinul acordat prin FEDR pentru Marele proiect BUL constituie un ajutor de stat compatibil cu piața internă, așa cum rezultă din verificarea individuală a nevoilor de finanțare efectuată de Comisie în conformitate cu normele aplicabile în materie de ajutoare de stat.

117    Or, astfel cum arată în mod întemeiat Republica Italiană, din articolul 61 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1303/2013, în versiunea sa aplicabilă la data adoptării deciziei atacate, rezultă că normele referitoare la operațiunile generatoare de venituri nete ulterior finalizării lor nu erau aplicabile operațiunilor pentru care finanțarea acordată prin program constituie un ajutor de stat.

118    În sfârșit, Comisia nu dovedește că legislația italiană în materie de TVA ar prevedea alte mecanisme de recuperare a TVA‑ului decât dreptul de deducere stabilit prin Directiva TVA, care permite organismelor de drept public precum Ministerul Dezvoltării Economice să recupereze TVA‑ul pe care îl suportă în calitate de consumatori finali.

119    În consecință, simplul fapt că redevențele de concesiune a rețelei de acces la internet cu bandă foarte largă plătite de concesionar societății Infratel, în calitate de autoritate contractantă, sunt supuse TVA‑ului nu are nicio incidență asupra posibilității de a imputa în mod real și definitiv Ministerului Dezvoltării Economice cheltuielile cu TVA‑ul aferente realizării Proiectului major BUL. Întrucât Comisia nu a dovedit că era posibil ca ministerul respectiv să recupereze aceste cheltuieli în temeiul legislației naționale privind TVA‑ul, al treilea motiv care figurează în considerentul (32) al deciziei atacate încalcă de asemenea articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013.

120    Rezultă din tot ceea ce precedă că cele trei motive pe care se întemeiază decizia atacată încalcă articolul 69 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 1303/2013. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive prezentate în susținerea acțiunii.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

121    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Republicii Italiene.

122    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia de punere în aplicare C(2019) 2652 a Comisiei din 3 aprilie 2019 de aprobare a contribuției financiare la proiectul major „Proiectul major național bandă foarte largă – zone albe”, selecționat în cadrul programelor operaționale „POR Abruzzo FESR 2014-2020”, „Basilicata”, „POR Calabria FESR FSE”, „Campania”, „POR Emilia Romagna FESR”, „POR Lazio FESR”, „POR Liguria FESR”, „POR Lombardia FESR”, „POR Marche FESR 2014-2020”, „POR Piemonte FESR”, „POR Puglia FESRFSE”, „POR Sardegna FESR”, „Sicilia”, „Toscana”, „POR Umbria FESR”, „POR Veneto FESR 2014-2020” și „Întreprinderi și competitivitate” în Italia, în măsura în care exclude de la finanțarea de către Uniunea Europeană cheltuielile suportate de beneficiar cu titlu de taxă pe valoarea adăugată.

2)      Comisia Europeană suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Republica Italiană.

3)      Republica Cehă și Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

da Silva Passos

Valančius

Reine

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 22 iunie 2022.

Semnături


*      Limba de procedură: italiana.