Language of document :

Acțiune introdusă la 27 ianuarie 2017 – Spania/Comisia

(Cauza T-49/17)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamant: Regatul Spaniei (reprezentant: V. Ester Casas, agent)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

anularea în parte a Deciziei din 15 noiembrie 2016 (2016/2018/UE), prin care au fost excluse de la finanțarea comunitară din FEOGA și FEADR anumite cheltuieli efectuate de mai multe state membre, printre care și Regatul Spaniei, în măsura în care:

în ceea ce privește comunitatea autonomă Andalucía, exclude de la finanțarea comunitară suma de 1 356 144,90 euro în raport cu FEOGA (exercițiul financiar 2012);

în ceea ce privește comunitatea autonomă Cataluña, exclude de la finanțarea comunitară suma de 2 191 585 de euro în raport cu FEOGA (exercițiile financiare 2009-2012);

în ceea ce privește comunitatea autonomă Castilla și León, exclude de la finanțarea comunitară suma de 9 638 473,73 euro în raport cu FEOGA şi suma de 433 138,10 euro în raport cu FEADR (exercițiile financiare 2012-2013);

suma totală care face obiectul prezentei acțiuni în anulare este de 13 619 341,73 euro.

obligarea instituției pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă următoarele motive:

Motive de atac referitoare la corecția financiară impusă comunității autonome Andalucía.

pârâta invocă în acest sens încălcarea articolului 3 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 de instituire a unui regim temporar de restructurare a industriei zahărului în Comunitatea Europeană și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea Politicii agricole comune (JO 2006, L 58, p. 42, Ediție specială, 3/vol. 70, p. 118), întrucât Comisia a declarat că entitățile ACRES și Unión Rural nu au calitatea de producători.

Motive de atac referitoare la corecția financiară impusă comunității autonome Cataluña. Reclamantul susține în acest sens că:

corecția financiară unică în cuantum de 122 112,95 efectuată ca urmare a deficiențelor privind eligibilitatea costurilor (controale privind programele operative: investiții în OP „A”) este nelegală, deoarece Comisia a încălcat articolele 105 și 106 din Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 al Comisiei din 21 decembrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE) nr. 1182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor și legumelor (JO 2007, L 350, p. 1) coroborat cu articolul 55 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1182/2007 al Consiliului din 26 septembrie 2007 de stabilire a unor norme specifice cu privire la sectorul fructelor și legumelor și de modificare a Directivelor 2001/112/CE și 2001/113/CE și a Regulamentelor (CEE) nr. 827/68, (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96, (CE) nr. 2826/2000, (CE) nr. 1782/2003 și (CE) nr. 318/2006 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2202/96 (JO 2007, L 273, p. 1) și cu articolul 52 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea Politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549), având în vedere că autoritățile naționale au efectuat în mod corespunzător controalele prevăzute de dispozițiile menționate, respectând cerințele impuse de legislația aplicabilă și, în orice caz, absența riscului pentru fond;

corecția forfetară de 5 %, în cuantum de 2 191 585 de euro (punctul: „Deficiențe privind aprobarea programelor/autorizarea cheltuielilor, comunitatea autonomă Cataluña”) este nelegală, întrucât Comisia a încălcat articolul 52 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1306/2013 coroborat cu articolul 103, cu articolul 105 alineatul (2) litera (d), cu articolul 106, cu articolul 107 alineatul (1) literele (c)-(e), cu articolul 108 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 109 alineatul (1) literele (a)-(c) din Regulamentul nr. 1580/2007, având în vedere că autoritățile spaniole au dovedit respectarea reglementărilor invocate și, în orice caz, absența riscului pentru fond;

în subsidiar, se invocă încălcarea principiului proporționalității, ca urmare a încălcării articolului 52 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1306/2013, coroborat cu Documentul VI/5330/97 prin care se stabilesc Orientările privind calculul consecințelor financiare în cadrul pregătirii deciziei de închidere a conturilor FEOGA-Garantare.

Motive de atac referitoare la corecția financiară impusă comunității autonome Castilla și León. Reclamantul susține în acest sens că:

corecția forfetară impusă de 5 %, în cuantum de 10 071 661,83 euro, și metoda de calcul utilizată sunt contrare articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea Politicii agricole comune (JO 2005, L 209, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 193) și orientărilor enunțate în Documentele Comisiei VI/5530/97 și AGHRI-2005-64043;

în subsidiar, corecția forfetară impusă de Comisie este disproporționată, deoarece încalcă articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 coroborat cu Documentul VI/5330/97.

____________