HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

26 noiembrie 2015(*)

„Ajutoare de stat – Televiziune digitală – Ajutor pentru utilizarea televiziunii digitale terestre în regiunile îndepărtate și mai puțin urbanizate din Spania – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate în parte compatibile și în parte incompatibile cu piața internă – Noțiunea de întreprindere – Activitate economică – Avantaj – Serviciu de interes economic general – Denaturarea concurenței – Articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE – Obligația de diligență – Termen rezonabil – Securitate juridică – Egalitate de tratament – Proporționalitate – Subsidiaritate – Dreptul la informare”

În cauza T‑461/13,

Regatul Spaniei, reprezentat de A. Rubio González, abogado del Estado,

reclamant,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de É. Gippini Fournier, de B. Stromsky și de P. Němečková, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2014/489/UE a Comisiei din 19 iunie 2013 privind ajutorul de stat SA.28599 [(C 23/2010) (ex NN 36/2010, ex CP 163/2009)], acordat de Regatul Spaniei pentru extinderea televiziunii digitale terestre în zone îndepărtate și mai puțin urbanizate (cu excepția Castiliei‑La Mancha) (JO L 217, p. 52),

TRIBUNALUL (Camera a cincea),

compus din domnii A. Dittrich (raportor), președinte, și J. Schwarcz și doamna V. Tomljenović, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 11 martie 2015,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Prezenta cauză privește măsurile puse în executare de autoritățile spaniole în cadrul trecerii de la radiodifuziunea analogică la radiodifuziunea digitală în Spania în ceea ce privește întregul teritoriu spaniol, cu excepția comunității autonome Castilia‑La Mancha (Spania). Această digitalizare, care tehnic poate fi efectuată prin intermediul platformelor terestră, prin satelit, prin cablu sau prin intermediul accesului în bandă largă la internet, permite o utilizare mai eficace a spectrului frecvențelor radio. În cadrul radiodifuziunii digitale, semnalul de televiziune rezistă mai bine la interferențe și poate fi însoțit de o serie de servicii suplimentare care conferă valoare adăugată programelor. În plus, procesul de digitalizare permite obținerea așa‑numitelor „dividende digitale”, respectiv frecvențe eliberate, întrucât tehnologiile televiziunii digitale ocupă un spectru mult mai restrâns decât tehnologiile analogice. În temeiul acestor avantaje, Comisia Europeană a încurajat, din 2002, digitalizarea în Uniunea Europeană.

2        Regatul Spaniei a instituit cadrul de reglementare necesar pentru promovarea procesului de trecere de la radiodifuziunea analogică la radiodifuziunea digitală, în special prin adoptarea Legii nr. 10/2005 de stabilire a unor măsuri urgente în vederea dezvoltării televiziunii digitale terestre, a liberalizării televiziunii prin cablu și de încurajare a pluralismului (Ley 10/2005 de Medidas Urgentes para el Impulso de la Televisión Digital Terrestre, de Liberalización de la Televisión por Cable y de Fomento del Pluralismo) din 14 iunie 2005 (BOE nr. 142 din 15 iunie 2005, p. 20562, denumită în continuare „Legea nr. 10/2005”) și a Decretului regal nr. 944/2005 de aprobare a Planului tehnic național privind televiziunea digitală terestră) din 29 iulie 2005 (Real Decreto 944/2005 por el que se aprueba el Plan técnico nacional de la televisión digital terrestre) (BOE nr. 181 din 30 iulie 2005, p. 27006, denumit în continuare „Decretul regal nr. 944/2005”). Acest decret regal a impus organismelor de radiodifuziune să acopere 96 % din populație în cazul sectorului privat și 98 % din populație în cazul sectorului public pe teritoriul lor respectiv.

3        În scopul gestionării trecerii de la televiziunea analogică la televiziunea digitală, autoritățile spaniole au divizat teritoriul spaniol în trei zone distincte:

–        în zona I, care cuprinde 96 % din populația spaniolă și care a fost considerată rentabilă comercial, costul trecerii la televiziunea digitală a fost suportat de organismele de radiodifuziune publice și private;

–        în zona II, care cuprinde regiuni mai puțin urbanizate și îndepărtate, care reprezintă 2,5 % din populația spaniolă, organismele de radiodifuziune, din lipsa interesului comercial, nu au investit în digitalizare, ceea ce a determinat autoritățile spaniole să instituie o finanțare publică;

–        în zona III, care cuprinde 1,5 % din populația spaniolă, topografia exclude transmisia digitală terestră, astfel încât s‑a ales platforma prin satelit.

4        Prin decizia din 7 septembrie 2007, Consiliul de Miniștri spaniol a adoptat planul național de trecere la televiziunea digitală terestră (denumită în continuare „TDT”), prin care s‑a instituit planul tehnic național prevăzut prin Decretul regal nr. 944/2005. Planul menționat a împărțit teritoriul spaniol în 90 de proiecte tehnice de tranziție și a stabilit un termen limită pentru abandonarea tehnologiei de radiodifuziune analogică pentru fiecare dintre proiecte. Obiectivul stabilit în acest plan era de a ajunge la o acoperire a populației spaniole de către serviciul TDT analogă acoperirii aceleiași populații de către televiziunea analogică în 2007, respectiv peste 98 % din populație.

5        Din moment ce obligațiile de acoperire stabilite pentru TDT (a se vedea punctul 2 de mai sus) riscau să conducă la o acoperire a populației spaniole mai redusă decât acoperirea populației menționate de radiodifuziunea analogică preexistentă, era necesar să se garanteze acoperirea TV în zona II. Prezenta cauză nu vizează decât finanțarea publică acordată de autoritățile spaniole în vederea susținerii procesului de digitalizare terestră în zona menționată.

6        La 29 februarie 2008, Ministerul Industriei, Turismului și Comerțului spaniol (denumit în continuare „MITC”) a adoptat o decizie destinată să amelioreze infrastructura de telecomunicații și să stabilească criteriile și repartizarea finanțării acțiunilor desfășurate în favoarea dezvoltării societății informaționale în cadrul unui plan denumit „Plan Avanza”. Bugetul aprobat în temeiul acestei decizii a fost alocat în parte digitalizării televiziunii în zona II.

7        Între iulie și noiembrie 2008, digitalizarea în zona II a fost desfășurată prin intermediul diferitor acte adiționale la acordurile‑cadru din 2006 în vigoare, semnate de MITC și de comunitățile autonome din Regatul Spaniei în cadrul Plan Avanza. În urma acestor acte adiționale, MITC a transferat fonduri către comunitățile autonome, care s‑au angajat să acopere celelalte cheltuieli legate de operațiune cu propriile resurse bugetare.

8        La 17 octombrie 2008, Consiliul de Miniștri spaniol a convenit să aloce o sumă suplimentară pentru a extinde și a completa acoperirea TDT în cadrul proiectelor de tranziție care urmau să fie finalizate în cursul primului semestru al anului 2009. Fondurile au fost acordate ulterior semnării noilor acorduri‑cadru între MITC și comunitățile autonome în decembrie 2008 privind dezvoltarea Planului național pentru trecerea la TDT. La 29 mai 2009, Consiliul de Miniștri menționat a aprobat criteriile de repartizare a fondurilor alocate pentru finanțarea inițiativelor în favoarea trecerii la TDT.

9        Ulterior semnării actelor adiționale la acordurile‑cadru din 2008 privind extinderea acoperirii TDT și publicarea acestor acorduri‑cadru și a acestor acte adiționale în Boletin oficial del estado, comunitățile autonome au inițiat procesul de extindere. Acestea au organizat ele însele licitații publice sau au încredințat sarcina organizării licitației unei întreprinderi publice. În anumite cazuri, comunitățile autonome au mandatat consiliile municipale să realizeze extinderea.

10      Ca un model general, au fost lansate două tipuri de licitații în Spania. În primul rând, au fost organizate licitații pentru extinderea acoperirii, ceea ce însemna că întreprinderii câștigătoare îi era încredințată misiunea de a furniza o rețea TDT operativă. Printre sarcinile care trebuie efectuate se numărau proiectarea și ingineria rețelei, transportul semnalului, implementarea rețelei și furnizarea echipamentelor necesare. Celelalte tipuri de licitații au reprezentat licitații pentru furnizarea de echipamente hardware.

11      În total, în anii 2008-2009, aproape 163 de milioane de euro de la bugetul central, în parte credite preferențiale acordate de MITC comunităților autonome, și aproximativ 60 de milioane de euro de la bugetele celor 16 comunități autonome vizate au fost investite în extinderea acoperirii în zona II. În plus, comunele au finanțat extinderea cu aproximativ 3,5 milioane de euro.

12      Începând cu anul 2009, a doua etapă după extinderea TDT în zona II consta, pentru unele comunități autonome, în organizarea de licitații suplimentare sau în încheierea de contracte relevante fără licitație pentru exploatarea și pentru întreținerea echipamentelor digitizate și implementate în perioada de extindere. Cuantumul total al fondurilor acordate prin intermediul licitațiilor pentru exploatare și întreținere în perioada 2009-2011 a fost de cel puțin 32,7 milioane de euro.

13      La 18 mai 2009, Comisia a primit o plângere din partea unui operator european de satelit, respectiv SES Astra, care viza o schemă de ajutor prezumată a autorităților spaniole în favoarea trecerii de la televiziunea analogică la televiziunea digitală în zona II. Potrivit operatorului menționat, această schemă constituia ajutor de stat care nu a fost notificat și care a avut drept rezultat denaturarea concurenței între platformele de radiodifuziune terestre și cele de radiodifuziune prin satelit.

14      Prin scrisoarea din 29 septembrie 2010, Comisia a informat Regatul Spaniei cu privire la decizia sa de a iniția procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE în ceea ce privește ajutorul în cauză pentru întregul teritoriu al Spaniei, cu excepția comunității autonome Castilia‑La Mancha, pentru care a fost deschisă o procedură separată (denumită în continuare „decizia de deschidere”). Prin publicarea deciziei de deschidere la 14 decembrie 2010 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO C 337, p. 17), Comisia a solicitat părților interesate să își prezinte observațiile.

15      Ulterior primirii observațiilor din partea autorităților spaniole și a altor părți interesate, Comisia a adoptat, la 19 iunie 2013, Decizia 2014/489/UE privind ajutorul de stat SA.28599 [(C 23/2010) (ex NN 36/2010, ex CP 163/2009)], acordat de Regatul Spaniei pentru extinderea televiziunii digitale terestre în zone îndepărtate și mai puțin urbanizate (cu excepția Castiliei‑La Mancha) (JO L 217, p. 52, denumită în continuare „decizia atacată”), al cărei dispozitiv prevede următoarele:

„Articolul 1

Ajutorul de stat acordat operatorilor platformei de televiziune terestră pentru implementarea, întreținerea și exploatarea rețelei de televiziune digitală terestră în zona II, pus în aplicare în mod ilegal de către [Regatul Spaniei], cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE, este incompatibil cu piața internă, cu excepția ajutorului care a fost acordat în conformitate cu criteriul neutralității tehnologice.

Articolul 2

Ajutorul individual acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1 nu constituie ajutor dacă, la momentul acordării, acesta îndeplinește condițiile prevăzute în regulamentul adoptat în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului, aplicabil la momentul acordării ajutorului.

Articolul 3

(1)      [Regatul Spaniei] recuperează ajutorul incompatibil acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1 de la operatorii de televiziune digitală, indiferent dacă aceștia au primit ajutorul în mod direct sau indirect.

(2)      Sumele care urmează să fie recuperate sunt purtătoare de dobândă de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la data recuperării acestora.

(3)      Dobânda se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei.

(4)      [Regatul Spaniei] anulează toate plățile restante din ajutorul acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1, cu efect de la data notificării prezentei decizii.

Articolul 4

(1)      Recuperarea ajutorului acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1 este imediată și efectivă.

(2)      [Regatul Spaniei] se asigură că prezenta decizie este pusă în aplicare în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

(3)      În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Spania transmite Comisiei următoarele informații:

(a)      lista beneficiarilor care au primit ajutor în cadrul schemei menționate la articolul 1 și valoarea totală a ajutorului primit de fiecare dintre aceștia în cadrul schemei în cauză, defalcat în categoriile indicate în secțiunea 6.2 de mai sus;

(b)      valoarea totală (suma principală și dobânzile de recuperare) care urmează a fi recuperată de la fiecare beneficiar;

[…]

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează Regatului Spaniei.”

16      În scopul motivării deciziei atacate, în primul rând, Comisia a considerat că diferitele acte adoptate la nivel central și acordurile încheiate și modificate între MITC și comunitățile autonome constituie baza schemei de ajutoare pentru extinderea TDT în zona II. În practică, comunitățile autonome au aplicat orientările guvernului spaniol privind extinderea TDT [considerentul (91) al deciziei menționate].

17      În al doilea rând, Comisia a constatat că măsura respectivă trebuie considerată ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Dat fiind că măsura menționată ar fi fost finanțată pornind de la bugetul de stat și de la bugetele anumitor comunități autonome și ale anumitor comune, ar fi vorba despre o intervenție realizată cu ajutorul resurselor de stat. Potrivit Comisiei, extinderea rețelelor de emisie TV era o activitate economică și nu făcea parte din exercitarea prerogativelor de putere publică. Operatorii TDT ar fi beneficiarii direcți ai ajutorului, pe când operatorii de rețea care ar fi participat la cererile de ofertă privind extinderea acoperirii ar fi beneficiarii indirecți ai ajutorului. Avantajul acestei măsuri pentru cei din urmă operatori ar fi selectiv, întrucât o asemenea măsură nu ar fi favorabilă decât sectorului radiodifuziunii și, în acest sector, această măsură nu ar viza decât întreprinderile care interveneau pe piața platformei terestre. Potrivit deciziei atacate, autoritățile spaniole au prezentat drept cel mai bun și unic exemplu cazul comunității autonome Țara Bascilor (Spania) pentru a invoca lipsa ajutorului de stat în conformitate cu criteriile stabilite de Curte în Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, Rec., EU:C:2003:415). Totuși, primul criteriu din această hotărâre, potrivit căruia întreprinderea beneficiară trebuie să fie efectiv însărcinată cu executarea unor obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie clar definite, nu era îndeplinit, în opinia Comisiei. În plus, în lipsa asigurării celui mai scăzut cost pentru comunitatea autonomă menționată, nici al patrulea criteriu din hotărârea menționată nu ar fi fost îndeplinit. Potrivit Comisiei, având în vedere că platforma de radiodifuziune prin satelit și cea terestră sunt în concurență una cu cealaltă, măsura pentru implementarea, exploatarea și întreținerea TDT în zona II implică o denaturare a concurenței între cele două platforme. Măsura respectivă ar fi avut de asemenea un impact asupra comerțului din interiorul Uniunii [considerentele (94)-(141) ale deciziei menționate].

18      În al treilea rând, Comisia a constatat că măsura în cauză nu putea fi considerată un ajutor de stat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, în pofida faptului că această măsură a fost destinată să îndeplinească un obiectiv de interes comun bine definit și că aceasta a recunoscut existența unei deficiențe a pieței. În opinia sa, din moment ce măsura în cauză nu respecta principiul neutralității tehnologice, această măsură nu este proporțională și nu constituie un instrument adecvat pentru a garanta acoperirea canalelor cu acces liber către rezidenții din zona II [considerentele (148)-(171) ale deciziei atacate].

19      În al patrulea rând, Comisia a considerat că, în lipsa unei definiții precise a exploatării unei platforme terestre drept serviciu public, măsura respectivă nu putea fi justificată în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE [considerentul (172) al deciziei atacate].

20      În al cincilea rând, Comisia a arătat că măsura respectivă nu era un ajutor existent, întrucât măsura menționată trebuia considerată o modificare ce a influențat esența însăși a schemei inițiale. Așadar, autoritățile spaniole ar fi trebuit să notifice această măsură [considerentele (173)-(175) ale deciziei atacate].

21      În al șaselea rând, Comisia a precizat diferitele cazuri în care autoritățile spaniole trebuiau să recupereze ajutorul în cauză de la beneficiarii direcți și indirecți [considerentele (179)-(197) ale deciziei atacate].

 Procedura și concluziile părților

22      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 august 2013, Regatul Spaniei a introdus prezenta acțiune.

23      Prin act separat, depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, Regatul Spaniei a introdus o cerere de măsuri provizorii în care solicită, în esență, președintelui Tribunalului suspendarea executării deciziei atacate. Prin Ordonanța din 16 octombrie 2013, Spania/Comisia (T‑461/13 R, EU:T:2013:545), această cerere a fost respinsă și s‑a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

24      Prin act depus la grefa Tribunalului la 29 noiembrie 2013, Asociación española de televisiones digitales privadas, autonómicas y locales (Asodal) a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Regatului Spaniei. Prin Ordonanța din 24 februarie 2014, Spania/Comisia (T‑461/13 R, EU:T:2014:109), această cerere a fost respinsă.

25      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a cincea) a decis deschiderea procedurii orale.

26      În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, Tribunalul a invitat Comisia să îi comunice anumite documente. Comisia a dat curs acestei cereri în termenul stabilit.

27      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 11 martie 2015.

28      Regatul Spaniei solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

29      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

30      În susținerea acțiunii, Regatul Spaniei invocă cinci motive. Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia ar fi constatat în mod eronat existența unui ajutor de stat. Cel de al doilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, privește aspectul compatibilității cu piața internă a ajutorului prezumat în cauză. Acesta se întemeiază pe o nerespectare a condițiilor de autorizare vizate la articolul 106 alineatul (2) și la articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE. Prin intermediul celui de al treilea motiv, Regatul Spaniei invocă o încălcare a normelor de procedură. Cel de al patrulea motiv, invocat cu titlu subsidiar, privește cererea de recuperare a ajutorului și este întemeiat pe o încălcare a principiilor securității juridice, egalității de tratament, proporționalității și subsidiarității. Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Regatul Spaniei invocă cu titlu subsidiar o încălcare a dreptului fundamental la informare.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE

31      Regatul Spaniei reproșează Comisiei încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE în măsura în care aceasta ar fi constatat existența unui ajutor de stat. Potrivit acestuia, în primul rând, entitățile vizate nu exercitau nicio activitate economică, în al doilea rând, măsura respectivă nu era selectivă, ci constituia un serviciu de interes economic general (denumit în continuare „SIEG”), și, în al treilea rând, această măsură nu denatura concurența.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe lipsa activității economice

32      Regatul Spaniei arată că exploatarea rețelei TDT în zona II de către comunitățile autonome, de întreprinderile publice și de comune corespundea exercitării atribuțiilor de putere publică și nu constituia o activitate economică. Singurul lor obiectiv era de a răspunde necesităților populației rurale, iar nu de a participa la piață. În consecință, nu pot fi calificate drept întreprinderi în sensul articolul 107 alineatul (1) TFUE.

33      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, pentru calificarea drept ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, este necesar ca toate condițiile prevăzute de această dispoziție să fie îndeplinite. În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj beneficiarului său, prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri. În al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2008, Ryanair/Comisia, T‑196/04, Rep., EU:T:2008:585, punctul 36 și jurisprudența citată).

34      Prezentul aspect privește mai ales a treia dintre aceste condiții, potrivit căreia sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi obținut în condiții de piață normale (a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Deutsche Post, C‑399/08 P, Rep., EU:C:2010:481, punctul 40 și jurisprudența citată).

35      Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că, în contextul dreptului concurenței, noțiunea de întreprindere cuprinde orice entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare. Reprezintă o activitate economică orice activitate care constă în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață determinată (a se vedea Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze și alții, C‑222/04, Rec., EU:C:2006:8, punctele 107 și 108 și jurisprudența citată). Așadar, caracterul economic sau neeconomic al unei activități nu depinde de statutul privat sau public al entității care o exercită și nici de rentabilitatea acestei activități (a se vedea Hotărârea din 19 decembrie 2012, Mitteldeutsche Flughafen și Flughafen Leipzig‑Halle/Comisia, C‑288/11 P, Rep., EU:C:2012:821, punctul 50 și jurisprudența citată).

36      Potrivit jurisprudenței, nu prezintă un caracter economic care să justifice aplicarea normelor privind concurența din Tratatul FUE activitățile legate de exercitarea prerogativelor de autoritate publică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 ianuarie 1994, SAT Fluggesellschaft, C‑364/92, Rec., EU:C:1994:7, punctele 30 și 31, și Hotărârea din 16 decembrie 2010, Țările de Jos și NOS/Comisia, T‑231/06 și T‑237/06, Rep., EU:T:2010:525, punctul 93).

37      În ceea ce privește eventuala influență a exercitării prerogativelor de autoritate publică asupra calificării unei persoane juridice drept întreprindere în sensul dreptului concurenței al Uniunii, trebuie să se arate că împrejurarea că o entitate dispune, pentru exercitarea unei părți din activitățile sale, de prerogative de autoritate publică nu împiedică prin ea însăși calificarea acesteia drept întreprindere în sensul dreptului concurenței al Uniunii pentru restul activităților sale economice. Calificarea ca activitate legată de exercitarea prerogativelor de autoritate publică sau ca activitate economică trebuie să se facă în mod separat pentru fiecare activitate exercitată de o anumită entitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2008, MOTOE, C‑49/07, Rep., EU:C:2008:376, punctul 25 și jurisprudența citată).

38      În consecință, trebuie să se examineze dacă activitatea respectivă ține de exercitarea prerogativelor de autoritate publică, astfel cum susține Regatul Spaniei, sau de exercitarea unei activități economice.

39      Cu titlu introductiv, în ceea ce privește definirea activității în cauză, trebuie să se constate că, în temeiul articolului 1 din decizia atacată, activitatea în cauză consta în implementarea, întreținerea și exploatarea rețelei TDT în zona II de către comunitățile autonome, întreprinderile publice și comune. În măsura în care Regatul Spaniei subliniază faptul că singurul obiectiv al acestora era să răspundă nevoilor populației rurale, dat fiind că era necesar să garanteze acoperirea TV în zona respectivă, trebuie amintit că, în materia ajutoarelor de stat, finalitatea urmărită de intervențiile statale nu este suficientă pentru ca acestea să fie excluse de la calificarea drept „ajutoare” în sensul articolului 107 TFUE. Astfel, acest articol nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor statului, ci le definește în funcție de efectele lor (a se vedea Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, Rep., EU:C:2008:757, punctele 84 și 85 și jurisprudența citată). În consecință, Comisia nu a săvârșit o eroare privind definiția activității în cauză.

40      În scopul de a se răspunde la întrebarea dacă activitatea în cauză, astfel cum a fost definită în decizia atacată, ținea de exercitarea prerogativelor de autoritate publică sau de exercitarea activităților economice, trebuie să se verifice dacă această activitate, prin natura sa, prin obiectul și regulile cărora le este supusă, ține de exercitarea prerogativelor de autoritate publică sau dacă prezintă caracter economic, care justifică aplicarea normelor de concurență din dreptul Uniunii (a se vedea Hotărârea din 18 martie 1997, Diego Calì & Figli, C‑343/95, Rec., EU:C:1997:160, punctele 16, 18 și 23 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 februarie 2013, Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas, C‑1/12, Rep., EU:C:2013:127, punctul 40 și jurisprudența citată).

41      În considerentele (97)-(99) ale deciziei atacate, Comisia a constatat că activitatea în cauză constituie o activitate economică pe același temei precum alte cazuri care implicau gestiunea infrastructurilor de către autoritățile regionale. Potrivit acesteia, existența unei piețe este condiționată de existența altor operatori care ar fi dispuși sau capabili să furnizeze serviciul în cauză, fapt valabil în acest caz. Ea a considerat că exploatarea rețelei TDT nu făcea parte din prerogativele statului și că aceasta nu este o activitate pe care numai statul o poate exercita. Serviciile avute în vedere nu se numără, în mod tipic, printre cele ale unei autorități publice și sunt prin ele însele de natură economică, aspect demonstrat de faptul că mai multe întreprinderi sunt, în prezent, active pe piață în zona I. În plus, a considerat că un operator european de satelit dorește să își ofere serviciile în zona II în cadrul unei cereri de ofertă, iar activitatea respectivă nu vizează decât transmisia canalelor naționale și regionale private.

42      În lumina criteriilor deduse de jurisprudență privind noțiunea de întreprindere citată la punctul 40 de mai sus, aceste considerații demonstrează corespunzător cerințelor legale că activitatea în cauză, prin natura și obiectul său și prin regulile care îi sunt aplicabile, nu este legată de exercitarea prerogativelor de autoritate publică, ci prezintă caracter economic. Niciun argument formulat de Regatul Spaniei nu permite să se demonstreze că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a calificat activitatea respectivă drept activitate economică.

43      Astfel, în primul rând, în măsura în care Regatul Spaniei subliniază că extinderea TDT a fost realizată de întreprinderi publice în calitate de „mijloc instrumental” propriu administrației, trebuie să se arate că, în ceea ce privește eventuala aplicare a normelor de concurență, trebuie să se distingă ipoteza în care statul acționează prin exercitarea autorității publice și cea în care exercită activități economice cu caracter industrial sau comercial care constau în oferirea de bunuri sau de servicii pe piață. În această privință, este nerelevant dacă statul acționează în mod direct, printr‑un organism care face parte din administrația publică, sau prin intermediul unui organism căruia i‑a conferit drepturi speciale sau exclusive (a se vedea Hotărârea Diego Calì & Figli, punctul 40 de mai sus, EU:C:1997:160, punctele 16 și 17 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 iulie 2012, Compass‑Datenbank, C‑138/11, Rep., EU:C:2012:449, punctul 35 și jurisprudența citată). În plus, trebuie amintit că faptul că o activitate poate fi exercitată de către o întreprindere privată constituie un indiciu care permite calificarea activității în cauză drept activitate economică (Hotărârea din 24 octombrie 2002, Aéroports de Paris/Comisia, C‑82/01 P, Rec., EU:C:2002:617, punctul 82).

44      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentația Regatului Spaniei privind lipsa unei piețe a serviciului prin care se urmărește garantarea dreptului fiecărei persoane de a recepționa o comunicație audiovizuală TV, trebuie să se arate, astfel cum a constatat Comisia în considerentele (97) și (99) ale deciziei atacate, că există o piață a serviciului de implementare a rețelei digitale în Spania. Pe de o parte, nu se contestă că un operator european de satelit dorea să își ofere serviciile în zona II în cadrul licitației lansate în 2008 în Cantabria (Spania). Pe de altă parte, existența unei piețe a implementării rețelei digitale în Spania decurge din faptul că, în zona I, această activitate era efectuată de întreprinderi private.

45      În al treilea rând, întrucât Regatul Spaniei subliniază că întreprinderile în cauză nu au beneficiat de nicio contrapartidă economică pentru această activitate, este suficient să se amintească că aspectul dacă activitatea respectivă are caracter economic nu depinde de faptul că un investitor privat este dispus să o exercite în aceleași condiții și nici de rentabilitatea acestei activități (a se vedea în acest sens Hotărârea Mitteldeutsche Flughafen și Flughafen Leipzig‑Halle/Comisia, punctul 35 de mai sus, EU:C:2012:821, punctul 50). În plus, gratuitatea prestațiilor nu împiedică o activitate să fie calificată drept economică (Hotărârea din 23 aprilie 1991, Höfner și Elser, C‑41/90, Rec., EU:C:1991:161, punctele 19-23). Faptul că, astfel cum afirmă Regatul Spaniei, programele de acțiune ale comunităților autonome nu determină nicio schimbare cu privire la proprietatea centrelor de emisie digitalizate, care rămân publice, nu are niciun rol în calificarea activității în cauză.

46      În al patrulea rând, Regatul Spaniei arată că aprecierea Comisiei care apare în considerentul (99) și în nota de subsol 50 din decizia atacată, potrivit căreia implementarea rețelei digitale în zona II efectuată de comunitățile autonome, de întreprinderile publice și de comune vizează numai transmisia canalelor private naționale și regionale, este inexactă. Această argumentare nu poate fi reținută. Astfel, trebuie să se constate că Decretul regal 944/2005 a impus organismelor de radiodifuziune să acopere 96 % din populație în cazul sectorului privat și 98 % din populație în cazul sectorului public pe teritoriul lor respectiv (a se vedea punctul 2 de mai sus). Deși este adevărat că zonele I și II cuprindeau 98,5 % din populația spaniolă și, în consecință, obligația impusă organismelor naționale de radiodifuziune în cazul sectorului public de a acoperi, în teritoriul lor respectiv, 98 % din populație nu presupunea să acopere toată zona II, totuși, pentru cvasitotalitatea zonei menționate, o astfel de obligație de acoperire garanta accesul la canalele publice, topografia zonei III excluzând transmisiunea digitală terestră (a se vedea punctul 3 de mai sus).

47      Prin urmare, trebuie respins primul aspect al prezentului motiv.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe lipsa activității economice și pe existența unui SIEG

48      Regatul Spaniei arată că măsura respectivă nu are caracter selectiv întrucât exploatarea rețelelor de difuziune radio și TV ar reprezenta un SIEG potrivit legislației spaniole. Potrivit acestuia, entitățile respective nu au primit niciun avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât criteriile stabilite de Curte în Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), erau îndeplinite. În plus, Comisia nu ar fi efectuat nicio evaluare pe baza dispozițiilor adoptate de ea și privind existența unui SIEG. Potrivit Regatului Spaniei, TDT era soluția cea mai eficientă pentru trecerea de la televiziunea analogică la televiziunea digitală în zona II în termeni de costuri în Spania, ceea ce ar fi fost demonstrat de un studiu care datează din iulie 2007. Potrivit studiului menționat, costurile soluției prin satelit pentru a trece de la o acoperire de 96 % la 100 % din populație ar fi superioare celor ale soluției terestre. Comisia nu ar fi efectuat o analiză aprofundată a acestui studiu și ar fi examinat numai cazul comunității autonome Țara Bascilor.

49      Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că Regatul Spaniei invocă lipsa caracterului selectiv al măsurii în cauză întrucât serviciul vizat constituie, în opinia sa, un SIEG. Trebuie amintit că aspectul dacă serviciul vizat constituie un SIEG prezintă un criteriu independent de cel privind caracterul selectiv al unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Astfel, în timp ce aspectul dacă serviciul vizat constituie un SIEG este un element relevant privind problema existenței unui avantaj economic, caracterul selectiv al unei măsuri privește cerința potrivit căreia un ajutor de stat trebuie să favorizeze anumite întreprinderi sau anumite producții (a se vedea punctul 33 de mai sus).

50      Întrucât Regatul Spaniei nu a adus nicio probă în susținerea afirmației potrivit căreia măsura respectivă nu favoriza anumite întreprinderi, trebuie să se constate că, în cadrul prezentului aspect, acesta susține, în esență, că măsura în cauză nu aducea niciun avantaj economic beneficiarilor săi în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. În opinia sa, Comisia a constatat în mod eronat existența unui avantaj economic atunci când a considerat că cele patru criterii stabilite prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), nu erau îndeplinite în speță.

51      Trebuie amintit că, în Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), Curtea a hotărât că, în măsura în care o intervenție a statului trebuie considerată drept o compensație ce reprezintă contrapartida prestațiilor efectuate de către întreprinderile beneficiare pentru a executa obligații de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi nu profită în realitate de un avantaj financiar, iar intervenția respectivă nu are, așadar, ca efect plasarea acestor întreprinderi într‑o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu întreprinderile cu care se află în raporturi de concurență, o astfel de intervenție nu intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE. Cu toate acestea, pentru ca, într‑un caz concret, o astfel de compensație să nu fie calificată drept ajutor de stat, trebuie să fie îndeplinite patru criterii cumulative (Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus, EU:C:2003:415, punctele 87 și 88).

52      Reiese din considerentele (114)-(128) ale deciziei atacate că, în opinia Comisiei, primul și al patrulea criteriu stabilite prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), nu erau îndeplinite în speță.

–       Cu privire la primul criteriu stabilit prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), privind executarea obligațiilor de serviciu public

53      Potrivit acestui criteriu, întreprinderii beneficiare trebuie să i se fi încredințat în mod efectiv executarea de obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie definite clar (Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus, EU:C:2003:415, punctul 89).

54      Trebuie arătat că Comisia a apreciat în considerentele (119)-(126) ale deciziei atacate că primul criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), nu este îndeplinit.

55      Potrivit considerentului (119) al deciziei atacate, legislația spaniolă nu declară exploatarea unei rețele terestre ca fiind un serviciu public. Legea generală 11/1998 privind telecomunicațiile (Ley 11/1998, General de Telecomunicaciones) din 24 aprilie 1998 (BOE nr. 99, din 25 aprilie 1998, p. 13909, denumită în continuare „Legea nr. 11/1998”) prevede că serviciile de telecomunicații, inclusiv exploatarea rețelelor de difuziune radio și TV, reprezintă SIEG, chiar dacă nu au calitatea de servicii publice, calitate care ar fi rezervată numai unor servicii de telecomunicații rare, în special celor legate de apărare și de protecție civilă, precum și exploatarea rețelei telefonice. Legea generală 32/2003 privind telecomunicațiile (Ley 32/2003, General de Telecomunicaciones) din 3 noiembrie 2003 (BOE nr. 264, din 4 noiembrie 2003, p. 38890, denumită în continuare „Legea nr. 32/2003”) a menținut aceeași definiție. Serviciile de transmisie pentru difuzarea canalelor de televiziune, și anume transportul semnalului prin rețelele de telecomunicații, sunt considerate servicii de telecomunicații și, ca atare, acestea sunt SIEG care nu constituie serviciu public.

56      Potrivit considerentului (120) al deciziei atacate, în orice caz, dispozițiile legii spaniole sunt neutre din punct de vedere tehnologic. Legea menționată definește telecomunicațiile ca fiind exploatarea rețelelor și furnizarea de servicii de comunicații electronice și facilitățile conexe. Telecomunicații înseamnă transmiterea de semnale prin orice rețea de telecomunicații și nu prin rețeaua terestră în special. Mai mult, această lege precizează că unul dintre obiectivele acesteia este de a încuraja, în măsura posibilului, neutralitatea tehnologică în cadrul regulamentului.

57      În temeiul considerentului (121) al deciziei atacate, deși legea în vigoare și aplicabilă la momentul transferului de fonduri definea radiodifuziunea publică drept un serviciu public, nu este posibilă extinderea acestei definiții la exploatarea unei platforme de sprijin particulare. Mai mult, în cazul în care există mai multe platforme de transmisie, o platformă în special nu poate fi considerată ca fiind esențială pentru transmiterea de semnale de radiodifuziune. Prin urmare, potrivit Comisiei, ar fi fost o eroare evidentă dacă legislația spaniolă ar fi declarat utilizarea unei anumite platforme pentru transmiterea de semnale de televiziune ca fiind serviciu public.

58      În plus, Comisia a respins în considerentele (123) și (124) ale deciziei atacate argumentația potrivit căreia exploatarea rețelelor terestre a fost definită drept serviciu public în convențiile interinstituționale încheiate între guvernul basc, asociația comunelor basce și cele trei guverne provinciale basce.

59      În considerentul (172) al deciziei atacate, Comisia a constatat, făcând trimitere la considerentele (119)-(122) ale acestei decizii, că autoritățile spaniole și cele basce nu au definit în mod clar exploatarea unei platforme terestre ca fiind serviciu public.

60      Trebuie arătat că, în ceea ce privește noțiunea de serviciu public în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), părțile nu contestă că aceasta corespunde noțiunii de SIEG în sensul articolului 106 alineatul (2) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, Rep., EU:T:2008:29, punctul 162, și Hotărârea din 16 iulie 2014, Zweckverband Tierkörperbeseitigung/Comisia, T‑309/12, EU:T:2014:676, punctul 132).

61      Potrivit unei jurisprudențe constante, statele membre dispun de o amplă putere de apreciere cu privire la definirea a ceea ce acestea consideră ca fiind SIEG și, în consecință, definirea acestor servicii de către un stat membru nu poate fi repusă în discuție de Comisie decât în caz de eroare vădită (a se vedea Hotărârea din 15 iunie 2005, Olsen/Comisia, T‑17/02, Rec., EU:T:2005:218, punctul 216, Hotărârea din 22 octombrie 2008, TV2/Danmark și alții/Comisia, T‑309/04, T‑317/04, T‑329/04 și T‑336/04, Rep., EU:T:2008:457, punctul 101, și Hotărârea din 6 octombrie 2009, FAB/Comisia, T‑8/06, EU:T:2009:386, punctul 63). Astfel, în lipsa unei reglementări a Uniunii armonizate în domeniu, Comisia nu este abilitată să se pronunțe cu privire la întinderea misiunilor de serviciu public ce revin furnizorului de serviciu public, și anume nivelul costurilor legate de acest serviciu, nici cu privire la oportunitatea alegerilor politice efectuate în această privință de autoritățile naționale, nici cu privire la eficiența economică a furnizorului de serviciu public (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 1997, FFSA și alții/Comisia, T‑106/95, Rec., EU:T:1997:23, punctul 108, și Hotărârea din 1 iulie 2010, M6/Comisia, T‑568/08 și T‑573/08, Rep., EU:T:2010:272, punctul 139 și jurisprudența citată). Reiese din articolul 1 prima liniuță din Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general, prin care se completează Tratatele UE și FUE, că valorile comune ale Uniunii în privința SIEG în înțelesul articolului 14 TFUE includ în special rolul esențial și competențele discreționare ample ale autorităților naționale, regionale și locale în ceea ce privește furnizarea, punerea în funcțiune și organizarea SIEG într‑un mod care să răspundă cât mai bine nevoilor utilizatorilor.

62      Totuși, competența statului membru de a defini SIEG nu este nelimitată și nu poate fi exercitată în mod arbitrar în scopul exclusiv de a sustrage un sector anume de la aplicarea normelor de concurență (Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 60 de mai sus, EU:T:2008:29, punctul 168). Pentru a putea fi calificat drept SIEG, serviciul în cauză trebuie să fie de un interes economic general care să prezinte caracteristici speciale în raport cu alte activități din viața economică (Hotărârea din 10 decembrie 1991, Merci convenzionali porto di Genova, C‑179/90, Rec., EU:C:1991:464, punctul 27, și Hotărârea din 17 iulie 1997, GT‑Link, C‑242/95, Rec., EU:C:1997:376, punctul 53).

63      Întinderea controlului efectuat de Tribunal cu privire la aprecierile Comisiei ține seama în mod necesar de faptul că definirea de către un stat membru a unui serviciu drept SIEG nu poate fi pusă în discuție de Comisie decât în cazul unei erori vădite. Acest control trebuie totuși să asigure respectarea anumitor criterii minime care vizează în special prezența unui act de putere publică ce îi învestește pe operatorii în cauză cu o misiune SIEG, precum și caracterul universal și obligatoriu al acestei misiuni (a se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2012, CBI/Comisia, T‑137/10, Rep., EU:T:2012:584, punctele 100 și 101 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, în temeiul articolului 4 din Decizia 2005/842/CE din 28 noiembrie 2005 privind aplicarea articolului [106 alineatul (2) TFUE] la ajutorul de stat, sub forma compensației pentru obligația de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le‑a fost încredințată prestarea unui SIEG (JO L 312, p. 67, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 186), responsabilitatea pentru funcționarea SIEG se încredințează întreprinderii în cauză pe baza unuia sau a mai multe acte oficiale, a căror formă poate fi stabilită de fiecare stat membru, actele respective trebuind să specifice cu precădere natura și durata obligațiilor de serviciu public și întreprinderea și teritoriul în cauză.

64      În speță, Regatul Spaniei arată că Comisia a considerat în mod eronat că serviciul în cauză nu constituia un SIEG în sensul dreptului Uniunii. În opinia sa, a existat o deficiență a pieței ca urmare a faptului că organismele de radiodifuziune nu erau dispuse să suporte costuri suplimentare pentru o extindere a rețelelor în zona II. Faptul că legislația spaniolă în cauză nu prevede expres că serviciul în cauză este un serviciu public nu ar permite Comisiei să nu efectueze o evaluare a serviciului în cauză pe baza dispozițiilor adoptate de aceasta și privitoare la existența unui SIEG, cu atât mai mult cu cât această legislație califică serviciul în cauză drept serviciu de interes general. În ședință, Regatul Spaniei a precizat că operatorilor vizați li se atribuise executarea obligațiilor de serviciu public prin intermediul ansamblului de acte ale autorităților spaniole și mai ales al contractelor publice încheiate între acestea din urmă și operatorii menționați.

65      Această argumentație nu demonstrează că Comisia a constatat în mod eronat, în considerentele (119)-(122) și (172) ale deciziei atacate, că serviciul în cauză, respectiv implementarea, menținerea și exploatarea rețelei TDT în zona II, nu fusese definit cu precizie în calitate de serviciu public în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415).

66      Astfel, desigur, serviciul de exploatare a rețelelor de difuziune radio și TV a fost calificat de statul spaniol drept serviciu de interes general, în temeiul articolului 2 din Legea nr. 11/1998 și al aceluiași articol din Legea nr. 32/2003, prezentate de Comisie în urma măsurilor de organizare a procedurii dispuse de Tribunal (a se vedea punctul 26 de mai sus), coroborat cu articolul 1 din aceste legi.

67      Totuși, reiese din articolul 2 din Legea nr. 11/1998 și din același articol din Legea nr. 32/2003 că această calificare privește toate serviciile de telecomunicații, inclusiv rețelele de difuziune radio și TV. Or, simplul fapt că un serviciu este desemnat ca fiind de interes general în dreptul național nu face ca orice operator care îl efectuează să aibă atribuții de executare a obligațiilor de serviciu public clar definite în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415). În cazul acesta, toate serviciile de telecomunicații din Spania ar avea caracter de SIEG în sensul acestei hotărâri, ceea ce nu reiese nicicum din aceste legi. În această privință, trebuie de asemenea să se constate că articolul 2 alineatul 1 din Legea nr. 32/2003 prevede expres că serviciile de interes general în sensul acestei legi trebuie furnizate în cadrul unui regim de liberă concurență. Or, calificarea unui serviciu drept SIEG în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), impune ca atribuțiile gestiunii sale să fie încredințate anumitor întreprinderi.

68      În plus, este necesar să se constate că Comisia nu a săvârșit nicio eroare atunci când a examinat în considerentele (119)-(125) ale deciziei atacate dacă primul criteriul din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), era îndeplinit în ceea ce privește serviciul de exploatare a rețelelor terestre, și nu în ceea ce privește serviciul de exploatare a rețelelor de difuziune radio și TV, astfel cum susține Regatul Spaniei. În această privință, reiese din considerentul (120) al deciziei menționate că prevederile Legii nr. 32/2003 se caracterizează prin neutralitate tehnologică și că telecomunicații înseamnă transmiterea de semnale prin orice rețea de telecomunicații, și nu prin rețeaua terestră în special, aspect pe care Regatul Spaniei nu l‑a contestat. În lumina acestor precizări ale legii spaniole, nu se poate concluziona că Comisia a considerat în mod eronat în considerentele (119) și (122) din această decizie că, în legea menționată, exploatarea unei rețele terestre nu era definită drept un serviciu public în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415).

69      În ceea ce privește argumentația potrivit căreia operatorii vizați au fost însărcinați cu executarea obligațiilor de serviciu public prin ansamblul actelor autorităților spaniole și în special în contractele publice încheiate între acestea din urmă și operatorii menționați, nici aceasta nu poate fi primită.

70      Astfel, întrucât Regatul Spaniei face trimitere în această privință la faptul că Planul național pentru trecerea la TDT, adoptat de Consiliul de Miniștri spaniol la 7 septembrie 2007, a stabilit drept obiectiv atingerea unei acoperiri a populației spaniole de serviciul TDT analogă acoperirii aceleiași populații de televiziunea analogică în 2007, respectiv peste 98 % din populație (a se vedea punctul 4 de mai sus), trebuie să se arate că, prin acest program, niciun operator nu a primit atribuția executării unor obligații de serviciu public.

71      În ceea ce privește contractele publice încheiate între administrația publică și operatorii vizați, este adevărat că, potrivit jurisprudenței, mandatul care conferă misiunea de serviciu public poate acoperi și acte convenționale, în măsura în care provin de la autoritatea publică și sunt obligatorii, a fortiori atunci când astfel de acte concretizează obligațiile impuse de legislație (a se vedea Hotărârea CBI/Comisia, punctul 63 de mai sus, EU:T:2012:584, punctul 109 și jurisprudența citată). Totuși, în prezenta cauză, Regatul Spaniei nu a prezentat niciun contract în susținerea afirmației sale. În plus, ca urmare a simplului fapt că un serviciu face obiectul unui contract public, acest serviciu nu dobândește în mod automat și fără nicio precizare din partea autorităților vizate calitatea de SIEG în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415).

72      În ceea ce privește constatările Comisiei care figurează în considerentele (123) și (124) ale deciziei atacate, potrivit cărora convențiile interinstituționale încheiate între guvernul basc, asociația comunelor basce și cele trei guverne provinciale basce nu defineau nici ele exploatarea unei rețele terestre drept serviciu public, acestea nu au fost contestate de Regatul Spaniei.

73      Pe de altă parte, trebuie constatat că, în niciun moment, autoritățile spaniole nu au fost în măsură să determine obligațiile de serviciu public care ar fi fost puse în sarcina operatorilor de rețele de TDT fie de legea spaniolă, fie de convențiile de exploatare și cu atât mai puțin au făcut dovada acestora.

74      În cele din urmă, reiese din considerentul (121) al deciziei atacate că, potrivit Comisiei, definirea drept serviciu public a exploatării unei anumite platforme de suport, în speță a platformei terestre, ar fi constituit o eroare vădită a autorităților spaniole, întrucât, atunci când există mai multe platforme de transmisie, nu ar fi posibil să se considere că una dintre ele în special este esențială pentru transmisia semnalelor de radiodifuziune (a se vedea punctul 57 de mai sus), ceea ce Regatul Spaniei nu a contestat.

75      Prin urmare, Comisia nu a săvârșit nicio eroare atunci când a considerat că, în lipsa unei definiri clare a serviciului de exploatare a unei rețele terestre drept serviciu public, primul criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), nu a fost îndeplinit.

76      Această concluzie nu este repusă în discuție de celelalte argumente prezentate de Regatul Spaniei.

77      Astfel, în primul rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia Comisia s‑a limitat în mod eronat să examineze exclusiv cazul comunității autonome Țara Bascilor, trebuie constatat, pe de o parte, că Comisia a vizat, în considerentele (119) și (120) ale deciziei atacate, și Legea nr. 11/1998 și Legea nr. 32/2003, a căror validitate nu este limitată la comunitatea autonomă menționată. Pe de altă parte, reiese din considerentul (114) al deciziei menționate că, potrivit autorităților spaniole, revenea comunităților autonome obligația de a invoca lipsa ajutorului de stat în conformitate cu Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), și că, drept cel mai bun și unic exemplu, autoritățile menționate au prezentat cazul menționat. Potrivit acestui considerent, nicio altă comunitate autonomă nu a furnizat argumente care pot dovedi că exploatarea rețelei terestre reprezintă un serviciu public. Așadar, Regatul Spaniei nu poate reproșa Comisiei faptul că și‑a concentrat examinarea asupra cazului comunității autonome Țara Bascilor. Pe de altă parte, conform unei jurisprudențe constante, legalitatea unei decizii în materie de ajutoare de stat trebuie apreciată în funcție de informațiile de care Comisia putea dispune la momentul adoptării deciziei (a se vedea Hotărârea din 15 aprilie 2008, Nuova Agricast, C‑390/06, Rep., EU:C:2008:224, punctul 54 și jurisprudența citată).

78      În al doilea rând, Regatul Spaniei arată că, întrucât Comisia nu a realizat nicio evaluare conform dispozițiilor adoptate de ea și privitoare la existența unui SIEG, aceasta nu a respectat punctul 47 din Comunicarea sa privind aplicarea normelor Uniunii în materie de ajutor de stat compensației acordate pentru prestarea de SIEG (JO 2012, C 8, p. 4). Acest argument trebuie să fie respins. Astfel, este adevărat că, la punctul menționat, Comisia a precizat că întreprinderile care își asumă sarcini de SIEG sunt întreprinderi cu atribuții speciale și, ca regulă generală, că o misiune de serviciu public specială implica prestarea unui serviciu pe care un operator, dacă ar lua în considerare propriul său interes comercial, nu și l‑ar asuma sau nu și l‑ar asuma în aceeași măsură sau în aceleași condiții. Totuși, trebuie constatat că, în decizia atacată, Comisia nu a contestat existența unui SIEG în temeiul lipsei unei deficiențe a pieței, ci a constatat că serviciul în cauză nu a fost clar definit drept serviciu public în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415). Cerința potrivit căreia misiunea unui SIEG trebuie definită de statul membru astfel încât să îndeplinească primul criteriu din această hotărâre este menționată și la acest alineat. Pe de altă parte, existența unei deficiențe a pieței este insuficientă pentru a se putea constata existența unui SIEG.

–       Cu privire la al patrulea criteriu stabilit prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), privind garanția costului minim pentru colectivitate

79      În conformitate cu acest criteriu, atunci când întreprinderea însărcinată cu executarea obligațiilor de serviciu public într‑un caz concret nu a fost aleasă în conformitate cu procedura privind achizițiile publice care ar permite selectarea ofertantului capabil să presteze aceste servicii la costul cel mai mic pentru comunitate, nivelul compensației necesare trebuie determinat pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine gestionată și echipată în mod corespunzător astfel încât să îndeplinească cerințele necesare de serviciu public le‑ar fi înregistrat pentru a executa aceste obligații, luându‑se în considerare atât veniturile aferente, cât și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații (Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus, EU:C:2003:415, punctul 93).

80      În considerentul (128) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, întrucât nu a existat o procedură de licitație, autoritățile basce susțin că acest criteriu este îndeplinit datorită faptului că întreprinderea publică a guvernului basc care furniza serviciile de transport și de acoperire radio și TV este o întreprindere bine administrată și echipată în mod corespunzător pentru a efectua activitățile solicitate. Întemeindu‑se pe un studiu prin care erau comparate costurile, care nu i‑ar fi fost comunicat, autoritățile basce au considerat că infrastructura prin satelit ar fi fost mai costisitoare decât o modernizare a rețelei terestre a întreprinderii publice în cauză. Totuși, în opinia sa, în scopul îndeplinirii criteriului în cauză, o comparație cu tehnologia prin satelit nu era suficientă pentru a demonstra că această întreprindere publică era o întreprindere eficientă, dat fiind că alți operatori tereștri ar fi putut de asemenea să furnizeze acest serviciu la un cost mai redus. Prin urmare, aceasta a concluzionat că al patrulea criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), nu era îndeplinit în cazul comunității autonome Țara Bascilor.

81      Regatul Spaniei se limitează, în esență, să arate că, în comparație cu platforma prin satelit, platforma terestră era soluția cea mai eficientă în materie de costuri, întrucât infrastructura exista deja pentru televiziunea terestră analogică, ceea ce ar fi fost demonstrat printr‑un studiu din luna iulie 2007. Acesta nu contestă afirmația Comisiei potrivit căreia o comparație cu tehnologia prin satelit nu este suficientă pentru a demonstra că întreprinderea publică în cauză în Țara Bascilor era o întreprindere eficientă, dat fiind că alți operatori tereștri ar fi putut de asemenea să furnizeze serviciul vizat la un cost mai redus.

82      În consecință, Regatul Spaniei nu a demonstrat că Comisia a constatat în mod eronat că cerințele celui de al patrulea criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415) nu au fost îndeplinite.

83      În orice caz, întrucât criteriile stabilite prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415) sunt cumulative, era suficient să se demonstreze de către Comisie că unul dintre aceste criterii nu este îndeplinit pentru a putea stabili în mod întemeiat existența unui avantaj economic.

84      Al doilea aspect al prezentului motiv trebuie, prin urmare, să fie respins.

 Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe lipsa denaturării concurenței

85      Regatul Spaniei arată că Comisia a săvârșit o eroare în analiza sa privind denaturarea concurenței în măsura în care a apreciat, în considerentul (130) al deciziei atacate, că platformele terestră și prin satelit operează pe aceeași piață. În opinia sa, pe de o parte, serviciile de televiziune digitală prin satelit sunt servicii cu plată, pe când accesul la serviciile TDT este gratuit. Pe de altă parte, Comisión del mercado de la telecomunicaciones (Comisia privind Piața Telecomunicațiilor spaniolă) ar fi concluzionat, în decizia sa din 2 februarie 2006, că se impune excluderea de pe piața serviciului de suport al difuziunii TV prin unde terestre a serviciilor de suport al difuziunii semnalului TV și radio prin satelit. În plus, în zona II nu ar exista concurență întrucât aceasta nu ar fi atractivă pentru operatorii rețelei.

86      Trebuie constatat că, în considerentul (130) al deciziei atacate, Comisia a concluzionat că platformele terestră și prin satelit își desfășoară activitatea pe aceeași piață. În considerentele (131)-(137) din decizia menționată, aceasta a menționat șapte elemente diferite în susținerea acestei concluzii. În cele din urmă, în considerentul (138) al acestei decizii, a concluzionat că, având în vedere că platforma de radiodifuziune prin satelit și cea terestră sunt în concurență una cu cealaltă, măsura pentru implementarea, exploatarea și întreținerea TDT în zona II implică o denaturare a concurenței între cele două platforme. În opinia sa, alte platforme și în special televiziunea prin internet ar fi dezavantajate de măsura în cauză.

87      Aceste considerații nu sunt repuse în discuție de argumentația Regatului Spaniei.

88      Astfel, trebuie amintit că Comisia nu este obligată să dovedească o incidență reală a ajutoarelor asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci numai să examineze dacă aceste ajutoare sunt susceptibile să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența (a se vedea Hotărârea din 15 decembrie 2005, Unicredito Italiano, C‑148/04, Rec., EU:C:2005:774, punctul 54 și jurisprudența citată, Hotărârea din 9 iunie 2011, Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, C‑71/09 P, C‑73/09 P și C‑76/09 P, Rep., EU:C:2011:368, punctul 134 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 8 mai 2013, Libert și alții, C‑197/11 și C‑203/11, Rep., EU:C:2013:288, punctul 76 și jurisprudența citată).

89      În special, atunci când un ajutor acordat de un stat consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu aceea a altor întreprinderi concurente în cadrul schimburilor comerciale din cadrul Uniunii, acestea din urmă trebuie considerate ca fiind influențate (a se vedea Hotărârea Unicredito Italiano, punctul 88 de mai sus, EU:C:2005:774, punctul 56 și jurisprudența citată, și Hotărârea Libert și alții, punctul 88 de mai sus, EU:C:2013:288, punctul 77 și jurisprudența citată).

90      În primul rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia faptul că platformele terestră și de satelit nu operau pe aceeași piață este demonstrat de faptul că serviciile de televiziune digitală prin satelit sunt servicii cu plată, pe când accesul la serviciile TDT este gratuit, trebuie să se constate că, astfel cum afirmă Comisia, pe plan tehnologic, cele două platforme pot avea rol de vector pentru ofertele de televiziune gratuite sau cu plată. În plus, titularii de licențe de emisie în TDT în Spania pot emite canale cu plată, iar oferta de TDT spaniolă poate cuprinde atât canale cu plată, cât și canale gratuite. Prin urmare, acest argument trebuie respins.

91      În al doilea rând, în ceea ce privește concluziile Comisión del mercado de la telecomunicaciones invocate de Regatul Spaniei, acestea nu pot repune în discuție constatarea Comisiei în decizia atacată. Astfel, Regatul Spaniei nu a precizat nici în ce cazuri această comisie a ajuns la concluziile menționate, nici motivele pentru care aceasta a concluzionat, în aceste cazuri, că platformele terestră și prin satelit nu operau pe aceeași piață.

92      În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul referitor la lipsa concurenței în zona II, acesta trebuie de asemenea respins. Astfel, existența unei concurențe în zona menționată este demonstrată în special de faptul că un operator de platformă prin satelit a participat la o cerere de ofertă privind extinderea acoperirii televiziunii digitale în Cantabria, astfel cum a arătat Comisia în considerentul (131) al deciziei atacate. Pe de altă parte, s‑a decis deja că există o concurență între platformele terestră și prin satelit (Hotărârea FAB/Comisia, punctul 61 de mai sus, EU:T:2009:386, punctul 55, și Hotărârea din 15 iunie 2010, Mediaset/Comisia, T‑177/07, Rep., EU:T:2010:233, punctul 97).

93      Al treilea aspect al prezentului motiv și, prin urmare, motivul în integralitatea sa trebuie respinse.

 Cu privire la al doilea motiv întemeiat cu titlu subsidiar pe o încălcare a articolului 106 alineatul (2) și a articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE

94      Regatul Spaniei susține, cu titlu subsidiar, că Comisia a încălcat articolul 106 alineatul (2) și articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE. În această privință, afirmă că Comisia a inversat sarcina probei, în măsura în care nu a demonstrat în mod clar că principiul neutralității tehnologice a fost încălcat. În opinia sa, Comisia nu a justificat metoda de extrapolare pe care a utilizat‑o pentru a concluziona că majoritatea cererilor de ofertă nu erau neutre din punct de vedere tehnologic. Comisia nu ar fi justificat nici metodologia statistică aplicată, astfel încât ar fi imposibil de știut care sunt cererile de ofertă în special la care face trimitere în nota de subsol 29 din decizia atacată. Eșantionul ales de Comisie nu ar fi reprezentativ. Potrivit Regatului Spaniei, tehnica de extrapolare a fost utilizată în mod arbitrar, cu depășirea marjei de apreciere de care dispunea Comisia.

95      În primul rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 106 alineatul (2) TFUE, trebuie să se constate că, în considerentul (172) al deciziei atacate, Comisia a respins justificarea măsurii de ajutor în cauză în temeiul acestei dispoziții considerând că autoritățile spaniole nu au definit cu precizie exploatarea unei platforme terestre drept serviciu public. Comisia a făcut trimitere în această privință la considerațiile sale privind primul criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), privind lipsa definirii unui SIEG.

96      Întrucât argumentația Regatului Spaniei privind existența unui SIEG a fost deja respinsă și acest stat membru nu a prezentat niciun argument suplimentar în cadrul prezentului motiv, trebuie să se concluzioneze că Comisia nu a încălcat articolul 106 alineatul (2) TFUE.

97      În al doilea rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, trebuie să se arate că, potrivit unei jurisprudențe constante, derogările de la principiul general al incompatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă, enunțat la articolul 107 alineatul (1) TFUE, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, Germania/Comisia, C‑277/00, Rec., EU:C:2004:238, punctul 20 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 14 octombrie 2010, Nuova Agricast și Cofra/Comisia, C‑67/09 P, Rep., EU:C:2010:607, punctul 74 și jurisprudența citată).

98      În plus, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, Comisia beneficiază, în scopul aplicării articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, de o largă putere de apreciere, a cărei exercitare implică evaluări complexe de ordin economic și social. Controlul jurisdicțional aplicat exercitării acestei puteri de apreciere se limitează la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, precum și la controlul exactității materiale a faptelor reținute și al absenței erorilor de drept, a erorilor vădite în aprecierea faptelor sau a abuzului de putere (Hotărârea din 26 septembrie 2002, Spania/Comisia, C‑351/98, Rec., EU:C:2002:530, punctul 74, și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia, C‑372/97, Rec., EU:C:2004:234, punctul 83).

99      Trebuie să se amintească de asemenea că, deși Comisia dispune de o marjă de apreciere în materie economică, aceasta nu implică faptul că instanța Uniunii trebuie să se abțină de la controlul interpretării Comisiei privind datele de natură economică. Astfel, instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse. În cadrul acestui control, nu intră totuși în competența acesteia să înlocuiască aprecierea economică a Comisiei cu propria apreciere. În plus, trebuie arătat că, în cazurile în care o instituție dispune de o largă putere de apreciere, controlul respectării anumitor garanții procedurale prezintă o importanță fundamentală. Potrivit jurisprudenței, printre aceste garanții figurează obligația instituției competente de a examina, cu grijă și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cazului și de a‑și motiva decizia în mod suficient (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C‑525/04 P, Rep., EU:C:2007:698, punctele 56-58 și jurisprudența citată). Comisia este obligată să desfășoare procedura de examinare a măsurilor incriminate în mod diligent și imparțial, în scopul de a dispune de elementele cele mai complete și mai fiabile posibile pentru aceasta cu ocazia adoptării unei decizii finale de stabilire a existenței și, dacă este cazul, a incompatibilității sau a ilegalității ajutorului (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C‑559/12 P, Rep., EU:C:2014:217, punctul 63 și jurisprudența citată).

100    Pentru a stabili că a fost săvârșită de către Comisie o eroare vădită în aprecierea faptelor, de natură să justifice anularea deciziei atacate, elementele de probă prezentate de reclamantă trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în decizia în cauză (Hotărârea din 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, Rec., EU:T:1996:195, punctul 59, și Hotărârea FAB/Comisia, punctul 61 de mai sus, EU:T:2009:386, punctul 78).

101    În speță, reiese din considerentele (148)-(171) ale deciziei atacate că Comisia a apreciat că ajutorul în cauză nu poate fi considerat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE întrucât, în opinia sa, măsura respectivă nu respectă principiul neutralității tehnologice, nu este proporțională și nu constituie un instrument adecvat pentru a garanta acoperirea canalelor cu acces liber către rezidenții din zona II. În această privință, a constatat în considerentul (155) al deciziei menționate că marea majoritate a licitațiilor nu au fost neutre din punct de vedere tehnologic deoarece acestea se referă la tehnologia terestră și la TDT. În acest context, a făcut trimitere la descrierea ajutorului în cauză care figurează în considerentele (23)-(36) ale acestei decizii.

102    În considerentul (34) al deciziei atacate, Comisia a precizat că, în majoritatea licitațiilor, autoritățile organizatoare se referă în mod explicit, prin definiția obiectului licitației sau în mod implicit, în descrierea specificațiilor tehnice sau a echipamentelor care urmează să fie finanțate, la tehnologia terestră și la TDT. În cele câteva cazuri în care tehnologia prin satelit este menționată în mod expres, trimiterile sunt la antenele parabolice pentru recepția semnalului prin satelit de pe turnurile terestre sau la echipamentul de acces la televiziunea digitală în zona III. Potrivit Comisiei, foarte puține licitații pentru extindere sunt neutre din punct de vedere tehnologic și nu exclud alte tehnologii în afară de TDT.

103    În această privință, în nota de subsol 29 din decizia atacată, Comisia a precizat că, din cele 516 licitații organizate de toate regiunile, cu excepția comunității autonome Castilia‑La Mancha, a analizat un eșantion de 82 de licitații atât pentru extindere (17), cât și pentru furnizare (65). Numai 9 dintre acestea au fost clasificate ca fiind neutre din punct de vedere tehnologic: 3 licitații pentru extindere în Castilia și León (Spania) și 6 pentru furnizare, dintre care 5 în Insulele Canare (Spania) și 1 în Cantabria.

104    Concluzionând în sensul nerespectării principiului neutralității tehnologice prin măsura în cauză pe baza acestui eșantion, Comisia nu a săvârșit nicio eroare vădită, nici nu a inversat sarcina probei cu privire la respectarea acestui principiu. Aceasta nu era nici obligată să furnizeze mai multe detalii în această privință. Astfel, în cazul unei scheme de ajutor, se poate limita să studieze caracteristicile schemei în cauză pentru a aprecia, în motivele deciziei, dacă acest regim a dobândit un caracter adecvat pentru realizarea unuia dintre obiectivele vizate de articolul 107 alineatul (3) TFUE. Așadar, într‑o decizie referitoare la o asemenea schemă, ea nu este obligată să efectueze o analiză a ajutorului acordat în fiecare caz individual în temeiul unei astfel de scheme. Doar în etapa recuperării ajutoarelor este necesar să se verifice situația individuală a fiecărei întreprinderi în cauză (Hotărârea din 7 martie 2002, Italia/Comisia, C‑310/99, Rec., EU:C:2002:143, punctele 89 și 91, Hotărârea Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:C:2011:368, punctul 63, și Hotărârea din 13 iunie 2013, HGA și alții/Comisia, C‑630/11 P‑C‑633/11 P, Rep., EU:C:2013:387, punctul 114).

105    În această privință, trebuie respins argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia Comisia nu ar fi trebuit să se limiteze la analizarea unui eșantion de cereri de ofertă, ci ar fi trebuit să identifice toate cererile de ofertă vizate în decizia atacată. Astfel, potrivit jurisprudenței, în cazul în care Comisia se pronunță în mod general și abstract cu privire la o schemă de ajutoare de stat, o declară incompatibilă cu piața internă și dispune recuperarea sumelor primite în temeiul acesteia, revine statului membru obligația de a verifica situația individuală a fiecărei întreprinderi vizate de o astfel de operație de recuperare (Hotărârea Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:C:2011:368, punctul 64).

106    Nici argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia eșantionul nu ar fi fost suficient de reprezentativ deoarece, dintre cele 82 de cereri de ofertă analizate de Comisie, 65 ar fi fost cereri de ofertă de furnizare care nu ar fi afectate de decizia atacată nu poate fi primit. Astfel, cele 17 cereri de ofertă privind extinderea rețelei analizate de Comisie reprezintă, în orice situație, un eșantion suficient de semnificativ în speță, având în vedere în special faptul că procedura administrativă viza 16 comunități autonome din Spania.

107    În ceea ce privește argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia Comisia nu a justificat metoda de extrapolare utilizată pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia majoritatea cererilor de ofertă nu sunt neutre din punct de vedere tehnologic, trebuie să se arate, contrar susținerilor Regatului Spaniei, că Comisia nu a efectuat o extrapolare atunci când a considerat că neregularitățile constatate pentru eșantion se reproduc în toată Spania. Comisia s‑a limitat să studieze caracteristicile schemei de ajutor în cauză și, în mod corect, nu a concluzionat că, întrucât cererile de ofertă analizate nu respectau principiul neutralității tehnologice, acest principiu nu era respectat în niciuna dintre cererile de ofertă vizate de exploatarea rețelei TDT, ceea ce se reflectă în special în dispozitivul deciziei atacate. Astfel, potrivit articolelor 1 și 3 din această decizie, Regatul Spaniei trebuie numai să recupereze de la operatorii de TDT ajutorul care a fost acordat fără respectarea principiului neutralității tehnologice. În plus, în temeiul articolului 4 alineatul (3) litera (a) din decizia menționată, Regatul Spaniei este obligat să comunice Comisiei lista beneficiarilor care au primit ajutor în cadrul schemei menționate la articolul 1 din această decizie și valoarea totală a ajutorului primit de fiecare dintre aceștia în cadrul schemei în cauză, defalcat în categoriile indicate în secțiunea 6.2 din aceeași decizie.

108    În plus, trebuie arătat că Regatul Spaniei, căruia, pentru a‑și îndeplini față de Comisie obligația de cooperare, îi revenea sarcina de a furniza toate elementele de natură să permită acestei instituții să verifice că sunt îndeplinite condițiile derogării pe care a solicitat‑o (a se vedea Hotărârea din 15 iunie 2005, Regione autonoma della Sardegna/Comisia, T‑171/02, Rec., EU:T:2005:219, punctul 129 și jurisprudența citată), nu a demonstrat că, pe lângă cele nouă cereri de ofertă luate în considerare de Comisie ca fiind neutre din punct de vedere tehnologic, și alte cereri de ofertă îndeplineau acest criteriu. În considerentele (182)-(197) ale deciziei atacate, Comisia a prezentat elemente care permit clasificarea cererilor de ofertă ca fiind neutre din punct de vedere tehnologic. Așadar, Regatul Spaniei nu a prezentat dovezi suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile privind faptele Comisiei.

109    În această privință, trebuie de asemenea să se constate că, contrar susținerilor Regatului Spaniei, Comisia nu a recunoscut, în scrisoarea din 9 decembrie 2013 trimisă autorităților spaniole în cadrul fazei de recuperare a ajutorului în cauză, că a considerat în mod nejustificat că șase cereri de ofertă erau neutre. Astfel, în scrisoarea menționată, Comisia a precizat numai că cererile de ofertă privind furnizarea de echipamente nu erau supuse obligației de recuperare, ceea ce reiese și din articolele 1 și 3 din decizia atacată, interpretate în lumina considerentelor (110), (111) și (185) ale acestei decizii.

110    În cele din urmă, în măsura în care Regatul Spaniei afirmă că Comisia nu a precizat cele 82 de cereri de ofertă pe care le‑a analizat, el invocă de asemenea o încălcare a obligației de motivare. Potrivit unei jurisprudențe constante, conținutul obligației de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea, pe de o parte, instanței Uniunii să își exercite controlul de legalitate și, pe de altă parte, persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a putea să își apere drepturile și să verifice dacă decizia este bine fundamentată. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., EU:C:1998:154, punctul 63, și Hotărârea din 3 martie 2010, Freistaat Sachsen și alții/Comisia, T‑102/07 și T‑120/07, Rep., EU:T:2010:62, punctul 180). În speță, întrucât autoritățile spaniole au furnizat toate datele privind cererile de ofertă în cauză, iar Comisia a precizat în decizia atacată criteriile care permit clasificarea cererilor de ofertă ca fiind neutre din punct de vedere tehnologic, motivarea deciziei respective era suficient de clară pentru a permite Regatului Spaniei să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate și instanței Uniunii să își exercite controlul de legalitate.

111    Așadar, argumentația Regatului Spaniei privind o pretinsă încălcare a articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE trebuie respinsă.

112    Prin urmare, cel de al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la cel de al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a normelor de procedură

113    Regatul Spaniei reproșează Comisiei încălcarea normelor de procedură întrucât, în primul rând, nu a luat în considerare probele pe care le‑a furnizat, în al doilea rând, desfășurarea procedurii administrative a fost incoerentă, în al treilea rând, au existat întârzieri excesive și schimbări ale persoanei care a desfășurat ancheta în cursul acestei proceduri și, în al patrulea rând, a existat o lipsă de obiectivitate și de imparțialitate pe tot parcursul cercetării în perioada de anchetă.

114    Comisia contestă această argumentație și arată că, dat fiind că Regatul Spaniei nu a menționat nicio normă de procedură care să fi fost încălcată, acest motiv este inadmisibil.

115    În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă expunerea sumară a motivelor invocate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii. Trebuie amintit de asemenea că un reclamant nu este obligat să indice explicit norma de drept specifică pe care își întemeiază motivul, cu condiția ca argumentația sa să fie suficient de clară pentru partea adversă, iar instanța Uniunii să poată identifica fără dificultate această normă [a se vedea Hotărârea din 20 februarie 2013, Caventa/OAPI – Anson’s Herrenhaus (BERG), T‑224/11, EU:T:2013:81, punctele 14 și 15 și jurisprudența citată].

116    În speță, argumentația Regatului Spaniei îndeplinește aceste cerințe și deci este admisibilă. Astfel, pe de o parte, trebuie să se constate că Regatul Spaniei a făcut trimitere în mai multe rânduri, în cadrul argumentației sale, la considerațiile Comisiei privind aspectul compatibilității măsurii în cauză cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE. Pe de altă parte, criticile privind neluarea în considerare a elementelor de fapt, lipsa coerenței, durata excesivă a procedurii și lipsa obiectivității și a imparțialității privesc, în esență, cerințele vizate de principiului bunei administrări. Prin urmare, reiese din cererea introductivă, în mod corespunzător cerințelor legale, că Regatul Spaniei invocă o încălcare a principiului bunei administrări pe care Comisia o săvârșise cu ocazia examinării compatibilității măsurii în discuție cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE. În ceea ce privește principiul bunei administrări în materia ajutoarelor de stat, există o jurisprudență consacrată potrivit căreia respectarea acestui principiu impune o examinare diligentă și imparțială a măsurii în cauză de către Comisie (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2009, Holland Malt/Comisia, T‑369/06, Rep., EU:T:2009:319, punctul 195 și jurisprudența citată).

 Cu privire la prima critică, întemeiată pe neluarea în considerare a unor probe

117    Regatul Spaniei arată că Comisia nu a luat în considerare toate probele privind comparația dintre costurile aferente platformei terestre și cele aferente platformei prin satelit.

118    Mai întâi, Regatul Spaniei afirmă că, fără a prezenta o motivare valabilă în această privință, Comisia nu a luat în considerare în decizia atacată raportul din luna iulie 2007 privind costurile de referință ale procesului de universalizare a TDT în Spania, elaborat de autoritățile spaniole, care ar sublinia ex ante eficiența sporită a TDT în raport cu platforma prin satelit.

119    Acest argument trebuie respins. Astfel, reiese din considerentele (52) și (156) ale deciziei atacate că Comisia a ținut seama de raportul vizat la punctul 118 de mai sus. Considerentul (52) al deciziei menționate cuprinde rezumatul acestui raport, realizat de autoritățile spaniole. În considerentul (156) al acestei decizii, Comisia a examinat acest raport. În această privință, a arătat că raportul respectiv nu aduce o probă suficientă a superiorității platformei terestre în raport cu platforma prin satelit. Dimpotrivă, raportul în cauză concluziona că alegerea unei anumite soluții tehnologice pentru extinderea acoperirii trebuie să fie analizată în mod diferențiat, pe regiuni, luând în considerare particularitățile topografice și demografice ale fiecărei regiuni. A considerat că raportul respectiv susține mai degrabă necesitatea organizării unei cereri de ofertă neutre din punct de vedere tehnologic pentru a determina platforma cea mai adecvată.

120    Trebuie să se arate că reiese din cuprinsul punctului 6 din raportul vizat la punctul 118 de mai sus că autoritățile spaniole analizau două ipoteze posibile, respectiv extinderea acoperirii populației de la 98 % la 100 % și extinderea acoperirii populației de la 96 % la 100 %. Niciuna dintre aceste ipoteze nu corespunde extinderii acoperirii populației de la 96 % la 98,5 %. În plus, potrivit concluziilor raportului menționat privind aceste două ipoteze, era probabil ca soluția finală cea mai adecvată să fie cea care rezultă din luarea în considerare a ambelor opțiuni, respectiv platformele terestră și prin satelit, una sau cealaltă dintre soluții fiind reținută după caz în funcție de condițiile și de circumstanțele localizării fizice a populației la care acoperirea urma să fie extinsă. Ar fi imposibil să se prevadă proporția în care fiecare opțiune va contribui la soluția finală fără a se realiza în prealabil un studiu circumstanțiat pentru fiecare comunitate autonomă, ținându‑se seama de orografia terenului, de repartizarea teritorială a populației și de situația rețelei de difuziune TV existentă. Astfel cum afirmă Comisia, raportul în cauză nu formulează nicio concluzie în favoarea tehnologiei terestre în cadrul zonei II. Pe de altă parte, trebuie arătat că, contrar susținerilor Regatului Spaniei, Comisia nu a considerat că acest raport nu a fost realizat de un expert independent.

121    În al doilea rând, trebuie să se respingă argumentația Regatului Spaniei potrivit căreia Comisia nu a comandat propriul studiu privind costurile diferitor soluții, contrar celor anunțate. Astfel, Regatul Spaniei nu a demonstrat că Comisia s‑a angajat să realizeze propriul studiu, ceea ce aceasta din urmă contestă de altfel. Contrar susținerilor Regatului Spaniei, scrisoarea Comisiei către autoritățile spaniole din data de 27 mai 2011 nu cuprinde niciun angajament al Comisiei în această privință.

122    În al treilea rând, Regatul Spaniei arată că Comisia s‑a limitat să valideze studiul operatorului vizat la punctul 13 de mai sus, care a fost însă realizat ex post. Comunitatea autonomă Țara Bascilor ar fi trimis propria estimare a costurilor drept răspuns la solicitarea de informații a Comisiei din 14 februarie 2012. Potrivit acestei estimări, costurile soluției TDT erau inferioare. În plus, comunitățile autonome Andaluzia (Spania), Galicia (Spania) și Țara Bascilor ar fi comunicat Comisiei o copie după prezentarea realizată de operatorul menționat, în care se indică costurile soluției prin satelit. Potrivit Regatului Spaniei, conform evaluării acestor comunități autonome, ofertele acestui operator ar fi implicat costuri superioare celor ale soluției terestre. Comisia nu ar fi ținut seama de aceste elemente în decizia atacată. În plus, prin favorizarea studiului prezentat de același operator, aceasta s‑ar fi dovedit părtinitoare.

123    În această privință, trebuie să se arate că, contrar susținerilor Regatului Spaniei, respingerea calculelor prezentate de unele comunități autonome în decursul procedurii în fața Comisiei nu este întemeiată pe studiul operatorului vizat la punctul 13 de mai sus. Astfel, reiese din considerentul (157) al deciziei atacate că Comisia a respins aceste calcule ca urmare a faptului că, pe lângă incertitudinea privind data lor, niciunul nu a fost suficient de detaliat și de solid pentru a justifica alegerea tehnologiei terestre pentru extinderea acoperirii. Mai mult, niciunul dintre aceste calcule nu a fost efectuat de către un expert independent.

124    În considerentul (158) al deciziei atacate, Comisia a menționat studiul operatorului vizat la punctul 13 de mai sus, realizat în luna noiembrie 2008, astfel cum reiese din considerentul (67) al deciziei menționate, în scopul de a sublinia contradicțiile existente într‑un studiu prezentat de un operator de infrastructuri de telecomunicații și furnizor de echipamente pentru rețele cu privire la studiul menționat. Totuși, nu a validat în niciun mod rezultatele acestui din urmă studiu. A respins numai utilitatea costurilor prezentate de exploatantul menționat ca urmare a faptului că aceste costuri fuseseră realizate în 2010 și deci erau ulterioare măsurilor în cauză.

125    În consecință, Comisia a luat în considerare calculele prezentate de unele comunități autonome și nu a preferat nicidecum studiul operatorului vizat la punctul 13 de mai sus. Argumentația Regatului Spaniei trebuie, așadar, respinsă.

126    În al patrulea rând, Regatul Spaniei arată că Comisia, în mod nejustificat, nu a luat în considerare un raport comparativ al costurilor de recepție pentru utilizatorii de soluții TDT și prin satelit, efectuat de o societate de consultanți și datat 20 septembrie 2012, potrivit căruia costurile platformei prin satelit ar fi de 7,7 ori mai mari decât cele ale platformei TDT.

127    Acest argument trebuie respins. Astfel, pe de o parte, raportul vizat la punctul 126 de mai sus, care fusese transmis Comisiei în cadrul unui alt dosar tratat de aceasta din urmă, compară costurile legate de adaptarea echipamentului de recepție TV în fiecare locuință pentru ansamblul populației spaniole, și nu numai pentru zona II, în urma eliberării dividendului digital. Pe de altă parte, compară costurile pornind de la situația existentă în 2012. Or, Regatul Spaniei nu prezintă niciun element care să permită să se considere că unele calcule privind situația menționată ar fi fost relevante pentru aprecierea caracterului adecvat al măsurilor în cauză începând din 2008 și, potrivit jurisprudenței, aspectul dacă o măsură constituie un ajutor de stat trebuie soluționat în lumina situației existente la momentul în care a fost adoptată această măsură (a se vedea Hotărârea din 12 mai 2011, Région Nord‑Pas‑de‑Calais și Communauté d’Agglomération du Douaisis/Comisia, T‑267/08 și T‑279/08, Rep., EU:T:2011:209, punctul 143 și jurisprudența citată).

128    Prima critică trebuie, așadar, respinsă.

 Cu privire la a doua critică, întemeiată pe lipsa coerenței din cadrul desfășurării procedurii administrative

129    Regatul Spaniei arată că Comisia s‑a limitat în mod nejustificat să examineze inițial măsurile MITC. Examinarea mai detaliată a măsurilor adoptate de comunitățile autonome nu ar fi fost integrată de Comisie în analiza sa decât ulterior. Procesul de extindere a acoperirii s‑ar fi realizat într‑un cadru neutru, astfel cum ar fi confirmat Comisia într‑o scrisoare din 17 aprilie 2009. Potrivit Regatului Spaniei, este posibil ca, în cursul acestui proces, una sau alta dintre cererile de ofertă să nu fi fost neutră. Totuși, Comisia ar prezuma lipsa neutralității pentru întregul proces, suspectând că toate cererile de ofertă au fost lipsite de caracter neutru, în lipsa probei contrare. Ancheta care a condus la adoptarea deciziei atacate ar fi fost încheiată prematur din moment ce decizia menționată ar impune statului membru să o completeze și să examineze de la caz la caz toate cererile de ofertă. O probă în acest sens ar fi contradicția afirmațiilor Comisiei privind cererea de oferte lansată de guvernul Cantabriei. Deși Comisia ar fi considerat că multe cereri de ofertă nu erau neutre din punct de vedere tehnologic, ar fi calificat cererea de ofertă lansată de guvernul menționat ca fiind neutră din punct de vedere tehnologic, ceea ce însă nu ar fi exact.

130    Această argumentație nu poate fi admisă.

131    Astfel, în primul rând, chiar presupunând că punctul de plecare al examinării Comisiei ar fi fost măsurile MITC, Regatul Spaniei admite expres că Comisia, în cadrul procedurii desfășurate în fața sa, a examinat și măsurile prezentate de comunitățile autonome.

132    În măsura în care Regatul Spaniei invocă o incoerență în această privință între decizia de deschidere și decizia atacată, este suficient dacă se amintește că, potrivit articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), decizia de deschidere sintetizează elementele relevante de fapt și de drept, include o evaluare preliminară a Comisiei cu privire la caracterul de ajutor de stat al măsurii propuse și indică îndoielile privind compatibilitatea acesteia cu piața internă. Astfel cum reiese din textul dispoziției menționate mai sus, analiza Comisiei prezintă în mod necesar un caracter preliminar. Rezultă că aceasta nu putea fi obligată să prezinte o analiză completă cu privire la ajutorul în discuție în comunicarea privind deschiderea acestei proceduri (a se vedea Hotărârea din 1 iulie 2009, ISD Polska și alții/Comisia, T‑273/06 și T‑297/06, Rep., EU:T:2009:233, punctul 126 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 30 noiembrie 2009, Franța/Comisia, T‑427/04 și T‑17/05, Rep., EU:T:2009:474, punctul 148 și jurisprudența citată). În ceea ce privește decizia de deschidere, rezultă din jurisprudență că etapa procedurii de investigare, prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, este destinată să permită Comisiei să obțină informații complete cu privire la toate datele cauzei (Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, punctul 110 de mai sus, EU:C:1998:154, punctul 38). În consecință, faptul că decizia de deschidere nu face trimitere la anumite elemente nu poate permite să se considere că procedura desfășurată de Comisie era incoerentă. Pe de altă parte, contrar susținerilor Regatului Spaniei, Comisia nu a considerat nicidecum în decizia de deschidere că guvernul spaniol a impus comunităților autonome să digitalizeze emisia utilizând tehnologia terestră.

133    În al doilea rând, în ceea ce privește scrisoarea Comisiei din 17 aprilie 2009, Regatul Spaniei nu formulează niciun motiv pentru care Comisia nu ar fi fost autorizată să examineze existența unei încălcări a articolului 107 alineatul (1) TFUE ulterior primirii unei plângeri la 18 mai 2009.

134    În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia Comisia a încheiat prematur procedura, lăsând Regatului Spaniei examinarea fiecărei cereri de ofertă, este suficient de amintit că, în cazul unei scheme de ajutor, Comisia se poate limita să studieze caracteristicile schemei în cauză pentru a aprecia, în motivele deciziei, dacă această schemă a dobândit un caracter adecvat pentru realizarea unuia dintre obiectivele vizate de articolul 107 alineatul (3) TFUE. Așadar, într‑o decizie referitoare la o asemenea schemă, ea nu este obligată să efectueze o analiză a ajutorului acordat în fiecare caz individual în temeiul unei astfel de scheme. Doar în etapa recuperării ajutoarelor este necesar să se verifice situația individuală a fiecărei întreprinderi în cauză (a se vedea punctul 104 de mai sus).

135    În această privință, referitor la cererea de ofertă lansată în Cantabria, este adevărat că în aceasta s‑au solicitat unele documente privind transmisia și recepția TV prin satelit. Totuși, faptul că unii operatori de platforme terestră și prin satelit, între care un operator european de satelit, au participat la această cerere de ofertă contrazice argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia această cerere de ofertă nu era neutră din punct de vedere tehnologic.

136    Prin urmare, a doua critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a treia critică, întemeiată pe o durată excesivă a procedurii și pe schimbarea persoanei care a desfășurat ancheta

137    Regatul Spaniei arată că durata procedurii în fața Comisiei a fost excesivă. În opinia sa, potrivit termenelor obișnuite, Comisia ar fi trebuit să încheie această procedură anterior lunii martie 2012. Această întârziere ar fi cauzată de schimbările care ar fi avut loc în echipa care se ocupa de investigarea acestei cauze în cadrul Comisiei.

138    Trebuie să se constate că, în lipsa notificării schemei în litigiu, precum în speță, reiese fără echivoc din modul de redactare a articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 659/1999 și a articolului 7 alineatul (6) din regulamentul menționat că acestea nu sunt aplicabile. În plus, articolul 13 alineatul (2) din acest regulament prevede expres că, în cazul unui eventual ajutor ilegal, Comisia nu este obligată să respecte termenele prevăzute în special la articolul 4 alineatul (5) și la articolul 7 alineatul (6) din același regulament. Această concluzie rezultă și din jurisprudența potrivit căreia, în lipsa notificării schemei în litigiu, Comisia nu este supusă regulii termenului de examinare de două luni prevăzut la articolul 4 alineatul (5) din regulamentul în cauză (a se vedea Hotărârea HGA și alții/Comisia, punctul 104 de mai sus, EU:C:2013:387, punctele 74 și 75 și jurisprudența citată).

139    Trebuie totuși amintit că Comisia este obligată să acționeze într‑un termen rezonabil în cadrul unei proceduri de examinare a ajutoarelor de stat și că nu este autorizată să perpetueze o stare de inacțiune pe durata fazei preliminare de examinare. Este necesar să se adauge că respectivul caracter rezonabil al termenului de desfășurare a procedurii trebuie apreciat în funcție de circumstanțele proprii fiecărei cauze, precum complexitatea litigiului și comportamentul părților (a se vedea Hotărârea HGA și alții/Comisia, punctul 104 de mai sus, EU:C:2013:387, punctele 81 și 82 și jurisprudența citată).

140    În primul rând, faza preliminară de examinare, respectiv cea dintre primirea plângerii prin care Comisia este informată în legătură cu existența unui pretins ajutor, la 18 mai 2009, și deschiderea procedurii oficiale de investigare, la 29 septembrie 2010, a durat puțin mai mult de 16 luni. Acest termen nu poate fi considerat excesiv în împrejurări precum cele din speță, care erau marcate în special de implicarea autorităților spaniole la nivelurile central, regional și comunal și de perioada necesară pentru a prezenta informații suplimentare, astfel cum reiese din considerentele (3) și (4) ale deciziei de deschidere.

141    În al doilea rând, procedura oficială de investigare, respectiv cea desfășurată între deschiderea procedurii menționate, la 29 septembrie 2010, și adoptarea deciziei atacate, la 19 iunie 2013, a durat puțin mai mult de 33 de luni. În această privință, trebuie să se constate că reiese din considerentul (4) al deciziei menționate că autoritățile spaniole au solicitat Comisiei prelungirea termenului care le‑a fost acordat în vederea prezentării observațiilor acestora. În plus, reiese din considerentele (4) și (5) ale acestei decizii că, pe lângă observațiile guvernului spaniol, Comisia a primit multe observații din partea comunităților autonome și a întreprinderilor interesate. Observațiile acestora din urmă necesitau un răspuns din partea autorităților spaniole. Reiese din considerentele (6) și (7) ale aceleiași decizii că au avut loc mai multe ședințe cu participarea Comisiei, a autorităților spaniole și a întreprinderilor interesate, că toate părțile au prezentat informații din proprie inițiativă și că totuși Comisia a trebuit să adreseze o solicitare de informații suplimentare către autoritățile spaniole, care au răspuns numai după o prelungire a termenului în cauză. În aceste împrejurări și având în vedere complexitatea materiei în cauză, presupunând chiar că au avut loc modificări în echipa care se ocupa de investigarea acestei cauze în cadrul Comisiei, durata procedurii oficiale de investigare nu a fost nerezonabilă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2014, Portovesme/Comisia, T‑291/11, Rep. (Extras), atacată cu recurs, EU:T:2014:896, punctele 74-76].

142    Prin urmare, a treia critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a patra critică, întemeiată pe lipsa obiectivității și a imparțialității

143    Regatul Spaniei arată că Comisia nu a acționat în mod obiectiv și imparțial în cursul procedurii administrative. În primul rând, Comisia ar fi luat în considerare observațiile operatorului vizat la punctul 13 de mai sus, care nu se raportau la nicio solicitare de informații. Unele dintre aceste observații ar fi fost transmise cu mare întârziere autorităților spaniole. În al doilea rând, deși Comisia ar fi solicitat autorităților spaniole versiuni neconfidențiale ale observațiilor lor, ar fi acceptat cererea operatorului menționat, care dorea ca observațiile sale să nu fie divulgate terților. Deci autoritățile spaniole nu ar fi fost în măsură să trimită observațiile acestui operator către terți implicați. În al treilea rând, în considerentele (158), (162)-(164) și (166) ale deciziei atacate, Comisia ar fi considerat că argumentele aceluiași operator sunt valabile, fără să le fi examinat sau să le fi confruntat cu observațiile autorităților spaniole.

144    În primul rând, în ceea ce privește argumentația potrivit căreia Comisia a luat în considerare observațiile prezentate spontan de operatorul vizat la punctul 13 de mai sus și a transmis observațiile acestuia din urmă cu întârziere către autoritățile spaniole, trebuie să se arate, pe de altă parte, că reiese din considerentul (6) al deciziei atacate că autoritățile spaniole au transmis de asemenea din proprie inițiativă Comisiei informații pe care aceasta din urmă le‑a luat în considerare. Pe de altă parte, o eventuală întârziere în transmiterea documentelor nu poate, ea singură și fără elemente suplimentare, să constituie temeiul argumentului privind lipsa de obiectivitate și de imparțialitate din partea Comisiei. Această argumentație trebuie, așadar, să fie respinsă.

145    În al doilea rând, argumentația privind acceptarea de către Comisie a cererii operatorului vizat la punctul 13 de mai sus, care dorea ca observațiile sale să nu fie divulgate terților, nu demonstrează lipsa obiectivității și a imparțialității Comisiei. Astfel, aceasta din urmă are obligația, în temeiul articolului 24 din Regulamentul nr. 659/1999, de a nu divulga informațiile cu caracter de secret profesional de care a luat cunoștință în activitatea de aplicare a acestui regulament (Hotărârea din 8 noiembrie 2011, Idromacchine și alții/Comisia, T‑88/09, Rep., EU:T:2011:641, punctul 43). Pe de altă parte, Regatul Spaniei nu afirmă că nu a primit toate documentele relevante pentru apărarea sa.

146    În al treilea rând, în cadrul argumentației potrivit căreia Comisia a considerat argumentele operatorului vizat la punctul 13 de mai sus ca fiind valabile, fără să le examineze și fără să le confrunte cu observațiile autorităților spaniole, Regatul Spaniei face trimitere la considerentele (158), (162)-(164) și (166) ale deciziei atacate.

147    În primul rând, în ceea ce privește considerentul (158) al deciziei atacate, trebuie să se constate că Comisia a formulat în cuprinsul acestuia aprecieri privind studiile referitoare la costuri, prezentate de un exploatant de infrastructuri de telecomunicații și de furnizor de echipamente de rețele. În această privință, a considerat că, indiferent de faptul că aceste studii pot fi considerate suficient de independente și de fiabile, faptul că ele sunt ulterioare măsurilor în cauză contestate se opunea utilizării lor pentru a justifica faptul că guvernul spaniol nu a considerat oportun să organizeze o licitație neutră din punct de vedere tehnologic. A adăugat că estimările costurilor prezentate de operatorul vizat la punctul 13 de mai sus, care ar demonstra că tehnologia prin satelit era mai rentabilă, contraziceau rezultatele studiilor menționate.

148    Astfel cum s‑a constatat deja (a se vedea punctul 124 de mai sus), reiese din considerentul (158) al deciziei atacate că Comisia a respins studiile prezentate de un exploatant de infrastructuri de telecomunicații și furnizor de echipamente de rețea, fără să se pronunțe cu privire la independența și la fiabilitatea acestora, ca urmare a faptului că ar fi fost ulterioare măsurilor în cauză și contrazise de estimările costurilor prezentate de operatorul vizat la punctul 13 de mai sus. Contrar susținerilor autorităților spaniole, Comisia nu a favorizat studiul prezentat de operatorul menționat în raport cu cele prezentate de exploatantul menționat. Mai degrabă, aceasta s‑a limitat să prezinte conținutul studiului acestui operator, potrivit căruia tehnologia prin satelit era mai rentabilă, ceea ce contrazicea rezultatele studiilor prezentate de acest exploatant. Această concluzie este confirmată de faptul că reiese din considerentul (154) al deciziei menționate că, potrivit Comisiei, alegerea unei anumite tehnologii ar putea fi acceptată în cazul în care aceasta ar fi fost justificată de rezultatele unui studiu ex ante, care demonstrează că, în termeni de calitate și de costuri, numai o singură soluție tehnologică putea fi selectată. Contrar susținerilor Regatului Spaniei, Comisia nu a considerat că studiul aceluiași operator era valabil sau că demonstra că soluția prin satelit este mai bună. Obiectivul său era de a examina dacă, în temeiul nerespectării principiului neutralității tehnologice, măsurile în cauză puteau fi justificate printr‑un studiu ex ante prin care se opta pentru o singură soluție tehnologică. Considerentul (158) al acestei decizii nu permite, așadar, să se concluzioneze în sensul unei lipse a obiectivității și a imparțialității Comisiei.

149    În al doilea rând, în ceea ce privește considerentul (164) al deciziei atacate, Regatul Spaniei afirmă că Comisia a acceptat estimările operatorului vizat la punctul 13 de mai sus privind numărul de canale regionale, în loc să țină seama de datele oficiale furnizate de comunitățile autonome. Acest argument trebuie respins. Astfel, în considerentul menționat, Comisia a indicat numai că, potrivit operatorului menționat, numărul de 1 380 de canale regionale pare foarte exagerat. În schimb, nu a constatat că numărul de canale regionale estimat de acest operator, respectiv 415 potrivit notei de subsol 93 din decizia menționată, era exact. Apreciind, în acest considerent, că autoritățile spaniole nu și‑au susținut argumentul potrivit căruia tehnologia prin satelit nu era capabilă să emită un număr mare de canale regionale, a aplicat numai norma privind sarcina probei enunțată în considerentul (154) al acestei decizii, din care reiese că revenea Regatului Spaniei obligația de a stabili că, în termeni de calitate și de cost, nu era posibil să se opteze decât pentru o singură soluție tehnologică.

150    În al treilea rând, în ceea ce privește considerentul (166) al deciziei atacate, Regatul Spaniei arată că Comisia a aderat la argumentul operatorului vizat la punctul 13 de mai sus potrivit căruia soluția prin satelit era mai economică decât TDT întrucât, ca urmare a lipsei unei cereri de ofertă lansate la nivel național, cuantumul ajutorului crescuse. În plus, apreciind în acest considerent că guvernul spaniol ar fi putut încuraja comunitățile autonome să ia în considerare în cererile lor de ofertă eventualele economii, Comisia ar fi considerat că aceste comunități autonome ar fi trebuit să lanseze cereri de ofertă adaptate în mod specific la tehnologia prin satelit.

151    Această argumentație nu demonstrează că Comisia și‑a încălcat obligația de obiectivitate și de imparțialitate. Astfel, contrar susținerilor Regatului Spaniei, nu reiese nicidecum din considerentul (166) al deciziei atacate că Comisia a considerat că soluția prin satelit este mai economică decât TDT. În considerentul menționat, Comisia a examinat proporționalitatea măsurii în cauză și a făcut trimitere la unele specificități ale soluției prin satelit, care ar fi putut fi luate în considerare de către autoritățile spaniole în scopul de a decide care este cea mai bună soluție tehnologică în termeni de calitate și de costuri. Astfel, a subliniat posibilele reduceri de prețuri care ar fi fost obținute cu soluția prin satelit dacă o cerere de ofertă ar fi fost lansată la nivel național. De asemenea, a evidențiat posibilitatea guvernului spaniol de a determina comunitățile autonome să lanseze cereri de ofertă ținând seama de eventualele economii care pot fi realizate cu anumite platforme. Punând în evidență aceste diferite elemente, ea nu a favorizat nicidecum soluția prin satelit.

152    În al patrulea rând, în ceea ce privește considerentele (162) și (163) ale deciziei atacate, Regatul Spaniei arată că Comisia a aderat în mod nejustificat la argumentele operatorului vizat la punctul 13 de mai sus privind includerea costurilor legate de dividendul digital și de frecvențele telefoniei mobile de a patra generație LTE. Autoritățile spaniole nu ar fi putut prevedea existența acestor costuri la momentul planificării tranziției de la televiziunea terestră analogică la TDT. Comisia ar fi apreciat caracterul adecvat al unei măsuri puse în aplicare în anii 2009 și 2010 întemeindu‑se pe evenimentele intervenite în 2011 și în 2012.

153    În această privință, trebuie să se arate că, în considerentele (162) și (163) ale deciziei atacate, Comisia a estimat că caracterul adecvat al soluției terestre va continua să fie contestat ca urmare a costurilor legate de dividendul digital și va fi pus în discuție în viitor ca urmare a costurilor legate de frecvențele telefoniei mobile de a patra generație. Trebuie să se constate că aceste considerații au fost efectuate după ce Comisia a concluzionat, în considerentul (159) al deciziei menționate, că măsura în cauză nu poate fi considerată adecvată. Întrucât elementele de fapt care au condus Comisia să facă trimitere la survenirea acestor costuri nu au fost repuse în discuție de Regatul Spaniei, nu se poate concluziona că Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de obiectivitate și de imparțialitate în considerentele menționate.

154    A patra critică și, în consecință, al treilea motiv în totalitate trebuie, prin urmare, respinse.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat, cu titlu subsidiar, pe o încălcare a principiilor securității juridice, egalității de tratament, proporționalității și subsidiarității privind cererea de recuperare a ajutorului

155    Regatul Spaniei susține, cu titlu subsidiar, făcând trimitere la articolul 14 din Regulamentul nr. 659/1999, că recuperarea ajutorului în cauză se opune principiilor generale ale dreptului Uniunii, respectiv principiilor securității juridice, egalității de tratament, proporționalității și subsidiarității.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice

156    Regatul Spaniei afirmă în primul rând că decizia atacată încalcă principiul securității juridice deoarece acesta se confruntă cu dificultăți serioase în calcularea cuantumului precis al sumelor care trebuie restituite. Acesta apreciază că trebuie mai întâi să determine dacă fiecare dintre cele 516 cereri de ofertă organizate de regiuni era neutră din punct de vedere tehnologic. În plus, dat fiind că fiecare comunitate autonomă ar fi pus în aplicare propriile programe de acțiune, ar fi dificil să se determine sumele nerambursabile, în special în ceea ce privește achizițiile publice de produse și ajutoarele de minimis. În plus, ar exista piețe mixte de produse și de servicii pentru care ar fi necesar să se determine natura principală și a piețelor privind exclusiv întreținerea care pot fi asimilate categoriei pieței produselor. Ar fi de asemenea necesar să fie disponibile date specifice privind sumele plătite în comunitățile autonome. Decizia menționată nu ar defini nici beneficiarii vizați, nici cuantumurile care trebuie restituite. În al doilea rând, Regatul Spaniei susține că această decizie încalcă principiul securității juridice întrucât decizia de deschidere face parte din ea. În al treilea rând, în opinia sa, principiul securității juridice a fost încălcat ca urmare a faptului că Comisia i‑a transferat obligația de a proba partea din ajutor care nu trebuia restituită întrucât, în calitate de ajutor de minimis, ar fi compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 994/1998 al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a articolelor 107 și 108 TFUE anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (JO L 142, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 31).

157    Principiul securității juridice, care face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca normele de drept să fie clare, precise și previzibile în privința efectelor lor, astfel încât persoanele interesate să se poată orienta în situații și în raporturi juridice care sunt guvernate de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea Hotărârea din 8 decembrie 2011, France Télécom/Comisia, C‑81/10 P, Rep., EU:C:2011:811, punctul 100 și jurisprudența citată).

158    Trebuie să se arate că un stat membru ale cărui autorități au acordat un ajutor cu încălcarea normelor de procedură prevăzute la articolul 108 TFUE nu poate invoca principiul securității juridice pentru a se sustrage obligației de a lua măsurile necesare pentru executarea unei decizii a Comisiei prin care este obligat să recupereze ajutorul (Hotărârea din 14 septembrie 1994, Spania/Comisia, C‑278/92-C‑280/92, Rec., EU:C:1994:325, punctul 76).

159    În speță, Regatul Spaniei nu a formulat niciun argument care să permită derogarea de la această regulă.

160    În primul rând, în ceea ce privește pretinsa lipsă a unei indicații detaliate privind repartizarea cuantumului ajutoarelor care trebuie recuperate, trebuie amintit că, atunci când este în discuție executarea deciziilor privind schemele de ajutor, revine autorităților din statul membru respectiv, în stadiul recuperării ajutoarelor, să verifice situația individuală a fiecărei întreprinderi vizate, dat fiind că aceste autorități sunt cele mai în măsură să determine cuantumurile precise care trebuie restituite. În consecință, Comisia poate lăsa în sarcina autorităților naționale calcularea cuantumului exact care trebuie restituit (a se vedea Hotărârea din 13 mai 2014, Comisia/Spania, C‑184/11, Rep., EU:C:2014:316, punctul 22 și jurisprudența citată). Nicio dispoziție de drept al Uniunii nu impune Comisiei ca, atunci când dispune restituirea unui ajutor declarat incompatibil cu piața comună, să stabilească valoarea exactă a ajutorului care trebuie restituit. Astfel, este suficient ca decizia Comisiei să cuprindă indicații care să îi permită destinatarului său să stabilească, el însuși, fără dificultăți excesive, această valoare (a se vedea Hotărârea din 12 mai 2005, Comisia/Grecia, C‑415/03, Rec., EU:C:2005:287, punctul 39 și jurisprudența citată). În speță, întrucât cererile de ofertă au fost clasificate în considerentele (183)-(188) ale deciziei atacate, iar Comisia a stabilit diferite categorii de beneficiari ai ajutorului în considerentele (189)-(197) ale acestei decizii, niciun element prezentat de Regatul Spaniei nu permite să se considere că acest stat membru poate întâmpina dificultăți excesive pentru determinarea cuantumului care trebuie restituit.

161    În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia decizia atacată nu definește beneficiarii vizați, trebuie să se constate că, interpretat în coroborare cu considerentele (100)-(112) ale acestei decizii, considerentul (182) al deciziei menționate furnizează suficiente indicații care pot permite Regatului Spaniei să determine beneficiarii măsurii în cauză. Astfel, potrivit acestui din urmă considerent, operatorii de platforme sunt beneficiari direcți în cazul în care aceștia primesc în mod direct fonduri pentru modernizarea și extinderea rețelelor lor și/sau pentru exploatarea și întreținerea acestora. În plus, în cazul în care ajutorul a fost plătit unor întreprinderi publice care ulterior au organizat licitații pentru extinderea acoperirii, operatorul de platformă selectat este considerat beneficiar indirect. Întrucât Regatul Spaniei nu a furnizat elemente care să permită să se considere că, având în vedere aceste indicații care figurează în decizia atacată, se confruntă cu dificultăți excesive privind determinarea beneficiarilor ajutorului în cauză, argumentația sa trebuie respinsă.

162    Pe de altă parte, trebuie amintit că, în cazul în care autoritățile spaniole ar avea îndoieli serioase cu privire la acest aspect, ar putea, ca orice stat membru care, cu ocazia executării unui ordin de restituire, întâlnește dificultăți neprevăzute, să supună aceste probleme aprecierii Comisiei în vederea surmontării lor în conformitate cu principiul cooperării loiale și cu deplina respectare a dispozițiilor tratatului privind ajutoarele (Hotărârea din 13 iunie 2002, Țările de Jos/Comisia, C‑382/99, Rec., EU:C:2002:363, punctul 92, și Hotărârea Comisia/Spania, punctul 160 de mai sus, EU:C:2014:316, punctul 66). În prezența unei decizii a Comisiei prin care se dispune recuperarea ajutorului, eventualele dificultăți de procedură sau de alte naturi privitoare la executarea acesteia nu pot produce efecte asupra legalității sale (a se vedea Hotărârea din 1 iulie 2009, KG Holding și alții/Comisia, T‑81/07-T‑83/07, Rep., EU:T:2009:237, punctul 200 și jurisprudența citată).

163    În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia situația este complexă în Spania ca urmare a diferitor programe lansate de comunitățile autonome, trebuie amintit că Comisia, atunci când se confruntă cu o schemă de ajutor precum cea din speță, nu este în general nici în măsură, nici obligată să identifice precis cuantumul ajutorului primit de fiecare dintre beneficiarii individuali. În consecință, împrejurările speciale proprii unuia dintre beneficiarii unei scheme de ajutor nu pot fi apreciate decât în stadiul recuperării ajutorului [a se vedea Hotărârea din 31 mai 2006, Kuwait Petroleum (Nederland)/Comisia, T‑354/99, Rec., EU:T:2006:137, punctul 67 și jurisprudența citată].

164    În al patrulea rând, în ceea ce privește argumentația potrivit căreia Comisia a solicitat Regatului Spaniei să probeze care este partea din ajutor care nu trebuie restituită, întrucât era compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 2 din Regulamentul nr. 994/1998, trebuie să se arate că împrejurările în care o măsură poate fi considerată drept un ajutor de minimis sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE ajutoarelor de minimis (JO L 379, p. 5, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 96). Revine statului membru, în faza de recuperare, obligația de a furniza orice informație necesară în scopul de a permite să se determine cazurile în care recuperarea nu are loc deoarece condițiile unui ajutor de minimis erau îndeplinite.

165    În al cincilea rând, în măsura în care Regatul Spaniei susține, în mod general, fără a face vreo precizare în acest sens, că integrarea de către Comisie a deciziei de deschidere în decizia atacată încalcă principiul securității juridice din perspectiva restituirii ajutorului în cauză, și argumentația sa trebuie respinsă. Astfel, este adevărat că Comisia a precizat în considerentul (41) al deciziei atacate că decizia de deschidere trebuie considerată parte integrantă din ea. Totuși, deși este adevărat că integrarea considerațiilor care apar în decizia de deschidere, care are caracter preliminar, în totalitatea lor în decizia atacată pare dificil de conciliat cu caracterul definitiv al evaluării de către Comisie care apare în decizia atacată, decizia de deschidere nu conține totuși nicio considerație privind recuperarea ajutorului în cauză.

166    În consecință, primul aspect al prezentului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a principiului egalității de tratament

167    Regatul Spaniei susține că, dacă, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din decizia atacată, plățile în curs sunt anulate, nu va fi posibil să se solicite operatorilor rețelei să continue exploatarea și întreținerea rețelei în zona II, ceea ce ar conduce la întreruperea semnalului TV în zona respectivă. Această întrerupere ar afecta în special grupurile defavorizate, precum cele formate din persoane în vârstă și dintr‑o populație cu venituri scăzute, ceea ce ar aduce atingere principiului egalității de tratament. Accesul la canale de televiziune prin alte rețele ar fi imposibil pentru aceste persoane ca urmare a costurilor investițiilor necesare.

168    Potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 2010, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia și alții, C‑550/07 P, Rep., EU:C:2010:512, punctul 55 și jurisprudența citată).

169    În speță, Comisia nu a încălcat acest principiu. Astfel, considerând că ajutorul acordat operatorilor platformei de televiziune terestră pentru implementarea, întreținerea și exploatarea rețelei TDT în zona II, pus în aplicare în mod ilegal, este incompatibil cu piața internă, cu excepția ajutorului care a fost acordat în conformitate cu criteriul neutralității tehnologice, și solicitând recuperarea acestui ajutor, în temeiul deciziei atacate, nici nu a tratat în mod diferit situații comparabile, nici nu a tratat în același mod situații diferite.

170    În această privință, trebuie amintit de asemenea că, potrivit unei jurisprudențe constante, respectarea principiului egalității de tratament trebuie conciliată cu respectarea principiului legalității, potrivit căruia nimeni nu poate invoca, în beneficiul său, o nelegalitate comisă în favoarea altuia (a se vedea Hotărârea din 10 noiembrie 2011, The Rank Group, C‑259/10 și C‑260/10, Rep., EU:C:2011:719, punctul 62 și jurisprudența citată).

171    În plus, trebuie arătat, astfel cum afirmă Comisia, că niciun element prezentat de Regatul Spaniei nu permite să se demonstreze că decizia atacată, în măsura în care dispune recuperarea ajutorului de stat în cauză și anularea plăților în curs, conduce la o întrerupere efectivă a serviciului TDT în toată zona II și, în acest mod, ar lipsi locuitorii vizați de posibilitatea de a‑și exercita dreptul fundamental la informare televizată. Regatul Spaniei nu a făcut precizări suficiente privind numărul, identitatea, statutul și puterea financiară a diferitor operatori de platforme terestre de televiziune vizați de măsurile de recuperare și de anulare în cauză și nu a considerat că este necesar să descrie, cu titlu de exemplu și ilustrativ, situația unui singur operator, nici cuantumul care ar trebui rambursat sau care ar fi necesar pentru menținerea serviciilor de gestiune și de întreținere a centrelor de emisie vizate. În aceste împrejurări, susținerile Regatului Spaniei privind survenirea unei întreruperi a serviciului de televiziune în zona II în cazul recuperării ajutorului în cauză trebuie calificate drept presupuneri nesusținute.

172    Pe de altă parte, trebuie amintit că decizia atacată nu afectează obligația de acoperire a cvasitotalității zonei II în ceea ce privește canalele publice (a se vedea punctul 46 de mai sus) și că revine Regatului Spaniei obligația de a organiza extinderea rețelei de televiziune digitală în conformitate cu dreptul Uniunii privind ajutoarele de stat.

173    Prin urmare, al doilea aspect al prezentului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe o încălcare a principiului proporționalității

174    Regatul Spaniei arată că decizia atacată încalcă principiul proporționalității atât ca urmare a faptului că conduce la întreruperea semnalului TV în zona II, cât și ca urmare a lipsei de interes a operatorilor de alte tehnologii de a participa la cereri de ofertă. În opinia sa, această lipsă de interes se datorează, în ceea ce privește cererile de ofertă considerate de Comisie ca nefiind neutre din punct de vedere tehnologic, avantajului redus care rezultă din limitarea teritorială. Această limitare ar rezulta din repartizarea competențelor între diferitele niveluri ale administrației spaniole. Lipsa interesului s‑ar fi evidențiat de asemenea cu ocazia cererilor de ofertă neutre din punct de vedere tehnologic emise în Insulele Canare, în cadrul cărora nu ar fi fost prezentată nicio ofertă din partea operatorilor de satelit. În consecință, prin restituirea ajutorului, beneficiarii nu ar pierde avantajul pe care l‑ar fi avut pe piață în raport cu concurenții lor, întrucât aproape sigur ar fi obținut acest avantaj dacă ar fi câștigat în cadrul unor cereri de ofertă neutre. Nerestituirea ajutorului în cauză nu ar determina deci niciun prejudiciu operatorilor altor platforme decât TDT.

175    Trebuie amintit că principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivului urmărit și, în mod neîndoielnic, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare (a se vedea Hotărârea din 17 mai 1984, Denkavit Nederland, 15/83, Rec., EU:C:1984:183, punctul 25 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 9 septembrie 2009, Diputación Foral de Álava și alții, T‑230/01-T‑232/01 și T‑267/01-T‑269/01, EU:T:2009:316, punctul 376 și jurisprudența citată).

176    Potrivit jurisprudenței, eliminarea unui ajutor ilegal prin recuperare este consecința logică a constatării nelegalității sale, astfel încât recuperarea acestui ajutor în vederea restabilirii situației anterioare, nu poate, în principiu, să fie considerată drept o măsură disproporționată în raport cu obiectivele dispozițiilor tratatului în materia ajutoarelor de stat (a se vedea Hotărârea din 28 iulie 2011, Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C‑471/09 P à C‑473/09 P, EU:C:2011:521, punctul 100 și jurisprudența citată).

177    În speță, Regatul Spaniei nu a formulat niciun argument care să permită derogarea de la această regulă.

178    Astfel, în primul rând, în măsura în care Regatul Spaniei afirmă că decizia atacată determină întreruperea semnalului de televiziune în zona II, este suficient să se constate că această argumentație a fost deja respinsă (a se vedea punctele 171 și 172 de mai sus). În cadrul prezentului aspect, trebuie să se adauge că decizia menționată nu obligă Regatul Spaniei să recupereze toată asistența acordată, nici să anuleze toate plățile în această privință, ci revine acestui stat membru numai obligația să recupereze ajutorul în cauză și să anuleze toate plățile în cauză în măsura în care principiul neutralității tehnologice nu a fost respectat, iar măsura în cauză nu poate fi considerată un ajutor de minimis.

179    În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia, ca urmare a lipsei interesului operatorilor altor platforme decât TDT să participe la cereri de ofertă în zona II, beneficiarii nu și‑ar pierde avantajul, este suficient să se arate că, nici în opinia Regatului Spaniei, o astfel de consecință nu este certă și nu constituie decât o ipoteză.

180    Prin urmare, al treilea aspect al prezentului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe o încălcare a principiului subsidiarității

181    Regatul Spaniei arată că Comisia a încălcat principiul subsidiarității atunci când a urmărit să impună un model audiovizual particular în decizia atacată. Această chestiune ar fi însă de competența statelor membre.

182    Această argumentație nu poate fi admisă. Astfel, întrucât aprecierea compatibilității unui ajutor cu piața internă intră în competența exclusivă a Comisiei, sub controlul instanței Uniunii, aceasta din urmă nu poate să fi adus atingere principiului subsidiarității (a se vedea în acest sens Hotărârea Mitteldeutsche Flughafen și Flughafen Leipzig‑Halle/Comisia, punctul 35 de mai sus, EU:C:2012:821, punctul 79 și jurisprudența citată). În temeiul articolului 5 alineatul (3) TUE, acest principiu se aplică numai în domeniile care nu sunt de competența exclusivă a Uniunii.

183    Al patrulea aspect al prezentului motiv și, prin urmare, acest motiv în integralitatea sa trebuie respinse.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat cu titlu subsidiar pe o încălcare a dreptului fundamental la informare privind cererea de recuperare a ajutorului

184    Regatul Spaniei arată, cu titlu subsidiar, că anularea tuturor plăților în curs din cadrul schemei de ajutor prezumate în cauză ar lipsi 1,2 milioane de locuitori de orice posibilitate de acces la un canal de televiziune și i‑ar împiedica să își exercite dreptul la informare, prevăzut la articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Atingerea adusă acestui drept nu ar fi nici justificată, nici proporțională.

185    În această privință, este suficient să se arate că argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia decizia atacată conduce la întreruperea semnalului de televiziune în zona II a fost deja respins în cadrul examinării celui de al doilea aspect al motivului al patrulea (a se vedea punctele 171 și 172 de mai sus). Atunci când a dispus anularea tuturor plăților, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din decizia menționată, Comisia nu a încălcat dreptul la informare prevăzut la articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale.

186    În consecință, al cincilea motiv și, prin urmare, acțiunea în integralitatea sa trebuie respinse.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

187    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Regatul Spaniei a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii principale și procedurii măsurilor provizorii, în conformitate cu concluziile Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Regatul Spaniei suportă cheltuielile de judecată aferente procedurii principale și procedurii măsurilor provizorii.

Dittrich Schwarcz Tomljenović

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 26 noiembrie 2015.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe lipsa activității economice

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe lipsa activității economice și pe existența unui SIEG

– Cu privire la primul criteriu stabilit prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), privind executarea obligațiilor de serviciu public

– Cu privire la al patrulea criteriu stabilit prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 17 de mai sus (EU:C:2003:415), privind garanția costului minim pentru colectivitate

Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe lipsa denaturării concurenței

Cu privire la al doilea motiv întemeiat cu titlu subsidiar pe o încălcare a articolului 106 alineatul (2) și a articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE

Cu privire la cel de al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a normelor de procedură

Cu privire la prima critică, întemeiată pe neluarea în considerare a unor probe

Cu privire la a doua critică, întemeiată pe lipsa coerenței din cadrul desfășurării procedurii administrative

Cu privire la a treia critică, întemeiată pe o durată excesivă a procedurii și pe schimbarea persoanei care a desfășurat ancheta

Cu privire la a patra critică, întemeiată pe lipsa obiectivității și a imparțialității

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat, cu titlu subsidiar, pe o încălcare a principiilor securității juridice, egalității de tratament, proporționalității și subsidiarității privind cererea de recuperare a ajutorului

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a principiului egalității de tratament

Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe o încălcare a principiului proporționalității

Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe o încălcare a principiului subsidiarității

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat cu titlu subsidiar pe o încălcare a dreptului fundamental la informare privind cererea de recuperare a ajutorului

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: spaniola.