HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
8 mai 2019(*)
„Dumping – Importuri de anumite produse plate din oțel laminate la rece originare din China și din Rusia – Taxă antidumping definitivă – Înregistrarea importurilor – Aplicarea retroactivă a taxei antidumping definitive – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1329 – Cunoaștere de către importator a practicilor de dumping și a prejudiciului – Nouă creștere substanțială a importurilor de natură să compromită grav efectul corectiv al taxei antidumping definitive – Articolul 10 alineatul (4) literele (c) și (d) din Regulamentul (UE) 2016/1036”
În cauza T‑749/16,
Stemcor London Ltd, cu sediul în Londra (Regatul Unit),
Samac Steel Supplies Ltd, cu sediul în Londra,
reprezentate de F. Di Gianni și de C. Van Hemelrijck, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de J.‑F. Brakeland, de N. Kuplewatzky, de T. Maxian Rusche și de E. Schmidt, în calitate de agenți,
pârâtă,
susținută de
Eurofer, Association Européenne de l’Acier, ASBL, cu sediul în Luxemburg (Luxemburg), reprezentată de O. Prost, A. Coelho Dias și S. Seeuws, avocați)
intervenientă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și prin care se urmărește anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1329 al Comisiei din 29 iulie 2016 de percepere a taxei antidumping definitive pentru importurile înregistrate de anumite produse plate din oțel laminate la rece originare din Republica Populară Chineză și din Federația Rusă (JO 2016, L 210, p. 27),
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnii M. Prek, președinte, E. Buttigieg (raportor) și B. Berke, judecători,
grefier: domnul P. Cullen, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 23 octombrie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Reclamantele, Stemcor London Ltd și Samac Steel Supplies Ltd, sunt două societăți de drept englez care importă și distribuie în Uniunea Europeană, în special produse plate din oțel laminate la rece, precum cele menționate la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1329 al Comisiei din 29 iulie 2016 de percepere a taxei antidumping definitive pentru importurile înregistrate de anumite produse plate din oțel laminate la rece originare din Republica Populară Chineză și din Federația Rusă (JO 2016, L 210, p. 27, denumit în continuare „regulamentul atacat”).
2 Ca urmare a unei plângeri depuse la 1 aprilie 2015 de Eurofer, Association européenne de l’acier, ASBL (denumită în continuare „Eurofer”), Comisia Europeană a publicat la 14 mai 2015 avizul de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de anumite produse plate din oțel laminate la rece originare din Republica Populară Chineză și din Federația Rusă (JO 2015, C 161, p. 9, denumit în continuare „avizul de deschidere a anchetei”), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene [(JO 2009, L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22), care a fost înlocuit de Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21, denumit în continuare „regulamentul de bază”)].
3 Ancheta privind dumpingul și prejudiciul a vizat perioada cuprinsă între 1 aprilie 2014 și 31 martie 2015 (denumită în continuare „perioada de anchetă”), iar examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2011 și sfârșitul perioadei de anchetă.
4 În urma unei cereri depuse de Eurofer, Comisia a adoptat, în temeiul articolului 14 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1225/2009, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2325 din 11 decembrie 2015 prin care se supun înregistrării importurile de anumite produse plate din oțel laminate la rece, originare din Republica Populară Chineză și din Federația Rusă (JO 2015, L 328, p. 104), care a intrat în vigoare la 13 decembrie 2015.
5 La 11 ianuarie 2016, reclamantele au prezentat Comisiei observații scrise referitoare la Regulamentul de punere în aplicare 2015/2325. Acestea au susținut că condițiile pentru instituirea retroactivă a taxelor antidumping asupra produsului în cauză nu erau îndeplinite și că înregistrarea importurilor, precum și instituirea retroactivă a acestor drepturi ar conduce la consecințe negative importante pentru importatorii și utilizatorii produselor în cauză în Uniune. La 14 ianuarie 2016, reclamantele au fost ascultate în cursul unei audieri care a avut loc la cererea lor de către Comisie.
6 Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/181 din 10 februarie 2016 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite produse plate din oțel laminate la rece originare din Republica Populară Chineză și din Federația Rusă (JO 2016, L 37, p. 1), Comisia a instituit o taxă antidumping provizorie pentru produsele în cauză începând de la 13 februarie 2016 și a invitat autoritățile vamale să întrerupă înregistrarea importurilor produselor în cauză.
7 La 17 februarie 2016, Comisia a adresat reclamantelor, precum și altor importatori o solicitare de informații privind produsele în cauză importate între 1 aprilie 2015 și 31 ianuarie 2016. Prin scrisorile din 9 și 17 martie 2016, reclamantele au depus răspunsurile lor la solicitarea de informații a Comisiei.
8 La 26 februarie 2016, reclamantele au fost ascultate din nou în cursul unei audieri, care a avut loc la cererea lor, de către Comisie și au reiterat că condițiile pentru instituirea retroactivă a taxelor antidumping nu sunt întrunite.
9 La 8 iunie 2016, Comisia a comunicat reclamantelor constatările sale finale, în care Comisia a arătat că intenționează perceperea retroactivă a unei taxe antidumping definitive pentru importurile înregistrate.
10 La 15 iunie 2016, reclamantele au fost ascultate în cursul unei audieri în fața consilierului‑auditor și au contestat concluziile cuprinse în comunicarea constatărilor finale ale Comisiei.
11 Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1328 din 29 iulie 2016 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite produse plate din oțel laminate la rece originare din Republica Populară Chineză și din Federația Rusă (JO 2016, L 210, p. 1), Comisia a instituit o taxă antidumping definitivă pentru produsele în cauză și a decis perceperea definitivă a taxei provizorii instituite asupra acestor produse. În aceeași zi, Comisia a adoptat, în temeiul articolului 10 alineatul (4) din regulamentul de bază, regulamentul atacat, care prevede perceperea retroactivă a taxei antidumping definitive asupra importurilor care au fost înregistrate în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare 2015/2325.
Procedura și concluziile părților
12 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 28 octombrie 2016, reclamantele au introdus prezenta acțiune.
13 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 1 martie 2017, Eurofer a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei.
14 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 30 martie 2017, reclamantele au solicitat ca anumite informații cuprinse în cererea introductivă și în anexele sale să facă obiectul unui tratament confidențial în ceea ce privește Eurofer, dacă este admisă intervenția acesteia. Reclamantele au anexat o versiune neconfidențială a acestor documente la cererea respectivă.
15 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 21 aprilie 2017, reclamantele au solicitat ca anumite informații cuprinse în memoriul în apărare și în anexele sale să facă obiectul unui tratament confidențial în ceea ce privește Eurofer, dacă este admisă intervenția acesteia.
16 Prin Ordonanța din 3 mai 2017, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis cererea de intervenție formulată de Eurofer în susținerea concluziilor Comisiei și a dispus comunicarea către aceasta a unor versiuni neconfidențiale ale documentelor în cauză.
17 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 15 mai 2017, reclamantele au solicitat ca anumite informații cuprinse în memoriul în replică și în anexele sale să facă obiectul unui tratament confidențial față de Eurofer. Acestea au anexat o versiune neconfidențială a acestor documente la cererea respectivă.
18 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 16 august 2017, reclamantele au formulat o cerere motivată în temeiul articolului 106 din Regulamentul de procedură al Tribunalului pentru a fi ascultate în cadrul fazei orale a procedurii.
19 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea regulamentului atacat în măsura în care le privește;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;
20 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
21 Intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
22 În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe o interpretare și pe o aplicare eronate ale condiției referitoare la faptul că importatorul trebuia să aibă „cunoștință” de importanța dumpingului, prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază. Al doilea motiv este întemeiat pe faptul că aprecierea condiției privind „o nouă creștere substanțială a importurilor”, prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază s‑ar fi întemeiat în mod eronat pe o perioadă cuprinsă între prima lună completă de după publicarea deschiderii anchetei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și ultima lună completă care precedă instituirea măsurilor provizorii. În sfârșit, al treilea motiv este întemeiat pe o interpretare eronată a condiției ca noua creștere a importurilor să fie „de natură să compromită grav efectul corectiv”, în sensul articolului 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o interpretare și pe o aplicare eronate ale condiției referitoare la faptul că importatorul trebuia să aibă „cunoștință” de dumping și de importanța sa, prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază
Cu privire la primul aspect al primului motiv
23 Prin intermediul primului aspect al primului motiv, reclamantele susțin că Comisia a încălcat articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază atunci când a concluzionat că importatorii au avut sau ar fi trebuit „să aibă cunoștință de [practicile] de dumping, de importanța lor și de cea a prejudiciului presupus sau stabilit”, în sensul acestei dispoziții, având în vedere comunicarea versiunii neconfidențiale a plângerii formulate de Eurofer și publicarea avizului de deschidere a anchetei.
24 Astfel, în primul rând, reclamantele susțin, pe baza unei analize comparative a diferitelor versiuni lingvistice ale dispoziției menționate, că termenul „susținut” se referă numai la termenul „prejudiciu”, nu și la termenul „dumping”. Prin urmare, Comisia ar fi trebuit să demonstreze, în ceea ce privește practicile de dumping în litigiu, cunoașterea de către importator a existenței „reale” a acestora, precum și a importanței lor, ceea ce aceasta nu ar fi făcut.
25 În al doilea rând, faptul de a concluziona în sensul cunoașterii de către importator a dumpingului și a importanței acestuia sa ca urmare a publicării avizului de deschidere a anchetei și a accesului la versiunea neconfidențială a plângerii ar echivala cu a prezuma în mod „irefragabil”, în fiecare caz, o astfel de luare la cunoștință de către importator, din moment ce s‑a înscris ca parte interesată în anchetă, prin simpla deschidere a acesteia și, prin urmare, ar echivala cu a priva articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază de orice efect util. La aceasta s‑ar adăuga că aplicarea retroactivă a taxelor antidumping definitive ar constitui în mod evident o măsură excepțională, astfel cum ar reieși în special din cuprinsul articolul 10 alineatul (1) din regulamentul de bază, și că, potrivit unei jurisprudențe constante, excepțiile și dispozițiile care produc consecințe nefavorabile față de particulari ar fi de strictă interpretare.
26 În al treilea rând, simple afirmații necontradictorii conținute într‑o plângere, precum și elemente care atestă, la prima vedere, existența dumpingului și care figurează în avizul de deschidere a anchetei nu pot fi asimilate unor informații care ar putea să‑l determine pe importator să conștientizeze importanța dumpingului, care ar cuprinde în mod necesar aprecieri economice complexe, și, prin urmare, aprecieri ale nivelului estimat al taxei antidumping care ar fi susceptibilă de a fi percepută ulterior. Astfel, elementele de probă conținute în plângere sau într‑un aviz de deschidere a anchetei nu ar constitui elemente reprezentative și fiabile, ci ar constitui doar o aparență foarte vagă de presupus dumping și nu pot oferi o bază obiectivă pentru a se stabili că s‑a cunoscut importanța dumpingului, chiar presupunând că este suficient ca acesta să poată fi pur și simplu invocat. Astfel de elemente reprezentative și fiabile s‑ar putea prezenta sub forma unor rezumate neconfidențiale ale răspunsurilor la chestionare, date de către producătorii‑exportatori, care să permită importatorului să înțeleagă că există un dumping și să evalueze importanța acestuia.
27 Reclamantele adaugă că, în ceea ce privește plângerea Eurofer, indiciile erau insuficiente ținând seama de caracterul lor nereprezentativ, vag și în mare parte confidențial. În opinia reclamantelor, calculul marjei de dumping, în cazul importurilor din Rusia, s‑a bazat pe elemente de probă incomplete pentru a determina valoarea normală și prețul de export. Plângerea menționată nu ar cuprinde informații privind importanța dumpingului pretins pentru producătorul‑exportator rus specific de la care acestea ar fi cumpărat produsele în cauză în perioada de înregistrare. Or, pentru a îndeplini cerința privind luarea la cunoștință a dumpingului și a importanței sale, prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază, importatorii ar trebui să dispună de informații fiabile privind importanța dumpingului practicat de către fiecare producător‑exportator cooperant. În cazul în care calculele conținute într‑o plângere, care nu sunt bazate pe informații detaliate, ar putea fi suficiente pentru a declanșa deschiderea unei investigații, acestea ar fi insuficiente pentru a stabili că s‑a luat cunoștință de importanța dumpingului în sensul de a se recurge la mecanismul excepțional al aplicării retroactive a taxelor antidumping definitive. La aceasta s‑ar adăuga faptul că versiunile neconfidențiale ale răspunsurilor la chestionar prezentate în numele producătorilor‑exportatori nu ar fi cuprins informații importante care pot fi utilizate pentru determinarea marjelor de dumping și faptul că dosarul nici nu ar conține astfel de informații. Dimpotrivă, producătorii‑exportatori au contestat întotdeauna vehement deschiderea anchetei.
28 Comisia, susținută de intervenientă, contestă argumentele reclamantelor.
29 Articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază prevede că o taxă antidumping definitivă poate fi percepută asupra produselor declarate pentru consum cu cel mult 90 de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, dar nu anterior deschiderii anchetei, cu condiția, printre altele, ca produsul în cauză să fi făcut, în trecut, obiectul practicilor de dumping pe o perioadă lungă sau ca „importatorul să fi avut cunoștință sau să fi trebuit să aibă cunoștință de practicile de dumping, de importanța lor și de cea a prejudiciului presupus sau stabilit”.
30 Trebuie arătat că în versiunea germană a regulamentului de bază, această ultimă condiție este formulată după cum urmează: „der Einführer nach dem Ausmaß des Dumpings und der angeblichen oder festgestellten Schädigung von dem Dumping Kenntnis hatte oder hätte haben müssen”. În versiunea portugheză se arată că „o importador tivesse ou devesse ter tido conhecimento dessas práticas no que respeita à importância do dumping e do prejuízo alegados ou verificados” și, în versiunea în limba engleză, se precizează că „the importer was aware of, or should have been aware of, the dumping as regards the extent of the dumping and the injury alleged or found”.
31 Rezultă din examinarea acestor diferite versiuni lingvistice ale dispoziției menționate mai sus că există deosebiri între acestea. Astfel, printre altele, versiunile germană și franceză utilizează termenii „susținut” și „stabilit” la singular, ceea ce ar sugera că acești termeni se referă numai la prejudiciu, și nu la practicile de dumping sau la importanța acestora. Versiunea portugheză, în schimb, utilizează termenii „susținut” și „stabilit” la plural, ceea ce ar sugera că această expresie se referă la importanța prejudiciului și a practicilor de dumping. În cele din urmă, versiunea în limba engleză permite atât o interpretare conform căreia termenii „alleged” și „found” se referă numai la prejudiciu, cât și o interpretare potrivit căreia acești termeni vizează prejudiciul și dumpingul sau importanța acestora.
32 În temeiul unei jurisprudențe constante, în caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text al Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea Hotărârea din 18 septembrie 2014, Vueling Airlines, C‑487/12, EU:C:2014:2232, punctul 31 și jurisprudența citată).
33 Reiese din finalitatea și din economia regulamentului de bază, în special din cele ale considerentului (17) și ale articolului 10 alineatul (4) litera (d) că aplicarea retroactivă a taxelor antidumping definitive are drept obiectiv să se evite ca efectul corectiv al măsurilor definitive să fie compromis și ca aceste măsuri să nu fie golite de substanță prin obligarea importatorilor care au constituit stocuri de mărfuri după vămuire să le vândă pe cele importate în perioada de înregistrare la prețuri neprejudiciabile (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 6 iunie 2013, Paltrade, C‑667/11, EU:C:2013:368, punctele 28 și 29, și Hotărârea din 17 decembrie 2015, APEX, C‑371/14, EU:C:2015:828, punctul 50). În lumina acestui obiectiv, trebuie să se concluzioneze că interpretarea reclamantelor potrivit căreia trebuie stabilit că importatorii au avut cunoștință în raport cu un dumping „efectiv”, și nu doar „invocat”, pentru ca cerința prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază să fie îndeplinită ar lipsi de efect util articolul 10 alineatul (4) din regulamentul menționat.
34 Astfel, după cum a observat Comisia în mod întemeiat, existența „reală” a practicilor de dumping este stabilită numai la sfârșitul anchetei, și anume la adoptarea măsurilor definitive. Astfel, interpretarea propusă de reclamante ar conduce la stabilirea, ca regulă generală, a faptului că importatorii au luat cunoștință doar începând de la adoptarea măsurilor definitive.
35 Or, trebuie arătat că momentul relevant pentru a aprecia dacă importatorii au avut „cunoștință” în sensul articolului 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază se situează înainte de adoptarea unor măsuri definitive, această cunoștință fiind necesară pentru stabilirea punctului de plecare de la care se poate aprecia dacă există o creștere suplimentară substanțială a importurilor, de natură să compromită grav efectul corectiv al măsurilor definitive care vor fi puse în aplicare ulterior.
36 Se pare de asemenea că luarea în considerare a unei noi creșteri substanțiale a importurilor pornind numai de la instituirea drepturilor definitive ar împiedica orice posibilitate de a recurge la aplicarea retroactivă a taxelor definitive și că o astfel de interpretare ar fi, prin urmare, lipsită de sens.
37 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că teza apărată de reclamante pentru a susține o interpretare restrictivă a dispoziției în cauză, în măsura în care aceasta ar însemna să nu se ia în considerare decât situația în care importatorul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință despre dumpingul „efectiv”, nu poate fi reținută și că termenii „susținut” sau „stabilit” trebuie să fie interpretați ca referindu‑se atât la importanța dumpingului, cât și la cea a prejudiciului pentru a garanta efectul util al dispoziției menționate.
38 De altfel, această interpretare este confirmată de geneza dispoziției în discuție, care a fost introdusă în Regulamentul (CE) nr. 3283/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1994, L 349, p. 1), astfel cum rezultă din documentul COM(94) 414 final al Comisiei, din 5 octombrie 1994, intitulat „Legislația de punere în aplicare a Rundei Uruguay”. Astfel, la pagina 170 din acest document, Comisia observă că „se propune [articolul 10 alineatul (4) din propunere] să se considere că importatorul avea cunoștință de aceste practici [de dumping] atunci când marjele «invocate sau stabilite» sunt ridicate”.
39 Drept răspuns la motivul reclamantelor, potrivit căruia a concluziona în sensul cunoașterii de către importator a importanței dumpingului pe baza versiunii neconfidențiale a plângerii și a avizului de deschidere a anchetei ar echivala cu a prezuma în mod sistematic și „irefragabil” o astfel de cunoaștere, deși ar trebui să se procedeze la o interpretare strictă a articolului 10 alineatul (4) din regulamentul de bază, ca excepție de la principiul neretroactivității taxelor antidumping, trebuie amintit de la bun început că revine autorității responsabile cu ancheta să stabilească corespunzător cerințelor legale elementele obiective care permit să se concluzioneze că importatorul avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de importanța dumpingului și de prejudiciul presupuse sau stabilite și că revine, așadar, instanței Uniunii să verifice dacă autoritatea responsabilă cu ancheta a stabilit existența unor astfel de elemente obiective (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța din 16 mai 2013, Hardimpex, C‑444/12, nepublicată, EU:C:2013:318, punctele 28 și 29).
40 Or, în prezenta cauză, reiese că avizul de deschidere a anchetei publicat în Jurnalul Oficial la 14 mai 2015, precum și versiunea neconfidențială a plângerii, comunicată reclamantelor la 18 mai 2015, astfel cum s‑a confirmat de Comisie în răspunsul la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, conțin o serie de argumente și elemente de probă care indică importanța dumpingului și a prejudiciului invocat.
41 Mai întâi, în ceea ce privește exporturile provenind din China, reiese în special din cuprinsul punctelor 58 și 59 din versiunea neconfidențială a plângerii că rezultatul calculului efectuat de reclamant indică o marjă de dumping medie ponderată de 28 % și, prin urmare, nivelul de dumping este important și cu mult peste pragul de minimis specificat în regulamentul de bază.
42 În ceea ce privește importurile din Rusia, rezultă din cuprinsul punctelor 89 și 90 din versiunea neconfidențială a plângerii că rezultatul calculului efectuat de reclamant a indicat o marjă de dumping cuprinsă între 10-15 % și 20-25 % și că, prin urmare, nivelul de dumping este important și cu mult peste pragul de minimis specificat în regulamentul de bază.
43 În al doilea rând, în ceea ce privește prejudiciul, care face obiectul punctului 5 din plângere, reiese în special din cuprinsul punctelor 82, 83, 128, 133, 134 și 147 din versiunea neconfidențială a plângerii că există dovezi care atestă la prima vedere existența unor practici de dumping din partea producătorilor‑exportatori ruși și chinezi de produse plate din oțel laminate la rece care au cauzat un prejudiciu industriei din Uniune, ceea ce ar justifica astfel deschiderea unei anchete antidumping de către Comisie și impunerea de taxe antidumping cât mai curând posibil.
44 Rezultă de asemenea din punctele 3 și 4 din avizul de deschidere a anchetei că „marjele de dumping calculate sunt importante pentru țările în cauză” și că „reiese la prima vedere din elementele de probă furnizate de către reclamant că volumul și prețurile de import ale produsului care face obiectul anchetei au avut, pe lângă alte consecințe, un impact negativ asupra cantităților vândute și a nivelului prețurilor practicate și a cotei de piață deținute de industria din Uniune, ceea ce a afectat în mod semnificativ performanța de ansamblu, situația financiară și situația ocupării forței de muncă din acest sector”.
45 Prin urmare, Comisia putea să deducă în mod întemeiat că reclamantele, care sunt profesioniști experimentați, aveau cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de importanța dumpingului și a prejudiciului invocat de îndată ce au luat cunoștință de plângere și din avizul de deschidere a anchetei, fără ca această prezumție să aibă totuși un caracter „irefragabil”, dat fiind că faptul că reclamantele au luat cunoștință a fost dedus pe baza unor elemente obiective, astfel cum reiese și din cuprinsul punctelor 53-55 de mai jos, și că acesta nu ar fi putut fi stabilit în special în cazul în care marjele de dumping pretinse au fost reduse, în cazul în care dosarul s‑a bazat numai pe un risc de prejudiciu sau dacă plângerea nu a îndeplinit condițiile stabilite în regulamentul de bază, ceea ce ar fi putut permite importatorului să conteste deschiderea anchetei și să afirme că condiția de a fi luat cunoștință nu era îndeplinită, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat.
46 Pe de altă parte, trebuie amintit că articolul 10 alineatul (4) din regulamentul de bază impune perceperea retroactivă a taxelor definitive, care este concepută ca o excepție de la principiul neretroactivității taxelor antidumping, la întrunirea mai multor condiții cumulative. Astfel, este necesar, în primul rând, ca importurile să fi fost supuse înregistrării prealabile, ceea ce impune deja în această etapă ca cererea de înregistrare să fie motivată în mod adecvat, în al doilea rând, ca Comisia să le fi dat importatorilor posibilitatea de a‑și prezenta observațiile, în al treilea rând, ca produsul în cauză să fi făcut, în trecut, obiectul unor practici de dumping pe o perioadă lungă sau ca importatorul să fi avut cunoștință sau să fi trebuit să aibă cunoștință de practicile de dumping, de importanța lor și de cea a prejudiciului presupus sau stabilit și, în al patrulea rând, ca, în afară de nivelul importurilor care au cauzat un prejudiciu în perioada de anchetă, să fi existat o nouă creștere substanțială a importurilor care, ținând seama de momentul în care au fost efectuate, de volumul lor sau de alte circumstanțe, este de natură să compromită grav efectul corectiv al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicată.
47 În consecință, astfel cum s‑a arătat în considerentul (41) al regulamentului atacat, ar fi eronat să se afirme că, admițând că faptul că a luat cunoștință de importanța dumpingului și a prejudiciului presupus se poate datora publicării avizului de deschidere a anchetei și accesului la plângere, instituirea retroactivă a taxelor antidumping ar fi posibilă în fiecare anchetă antidumping.
48 În plus, o interpretare atât de strictă precum cea propusă de reclamante ar risca să facă excesiv de dificilă aplicarea retroactivă a taxelor antidumping definitive și, prin urmare, să nu permită să se garanteze aplicarea eficientă a măsurilor definitive. Aceasta ar fi situația în special în cazul în care argumentul reclamantelor potrivit căruia elementele de probă conținute în plângere sau într‑un aviz de deschidere a anchetei nu sunt, în niciun caz, „nici reprezentative, nici fiabile” pentru a stabili cunoștința privind importanța dumpingului este reținut.
49 În primul rând, nici regulamentul de bază, nici Acordul privind punerea în aplicare a articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (GATT) (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „acordul antidumping”), care figurează în anexa 1 A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (JO 1994, L 336, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5) nu impun „elemente de probă fiabile și reprezentative” pentru a se stabili că importatorii au luat cunoștință.
50 În continuare, cantitatea și calitatea elementelor de probă necesare pentru a îndeplini condiția privind cunoașterea prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază să fie îndeplinită sunt în mod necesar mai puțin importante decât cele necesare pentru o determinare preliminară sau finală cu privire la existența unui dumping, a unui prejudiciu sau a unei legături de cauzalitate între importurile despre care se susține că fac obiectul unui dumping și prejudiciul invocat.
51 Pe de altă parte, potrivit articolului 5 alineatul (2) din regulamentul de bază, o plângere adresată Comisiei trebuie să conțină elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile care se presupune că fac obiectul unui dumping și presupusul prejudiciu în cauză.
52 În fine, potrivit articolului 5 alineatul (3) din regulamentul de bază, Comisia examinează, în măsura posibilului, exactitatea și caracterul adecvat al elementelor de probă furnizate în plângere pentru a stabili dacă există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei anchete. Dacă, în schimb, Comisia consideră că informațiile furnizate nu sunt suficiente pentru a justifica continuarea acesteia, plângerea este respinsă, în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din același regulament.
53 În speță, în primul rând, trebuie să se constate că versiunea neconfidențială a plângerii conține informațiile necesare în temeiul articolului 5 alineatul (2) din regulamentul de bază, și anume informațiile cu privire la existența dumpingului referitoare la produsele vizate, a prejudiciului care rezultă din acesta și a unei legături de cauzalitate între importurile care se susține că fac obiectul unui dumping și prejudiciul invocat. Pe de altă parte, astfel cum s‑a arătat la punctele 41 și 42 de mai sus, versiunea neconfidențială a plângerii indică marje de dumping ridicate, estimate la 28 % pentru importurile din China și la 20-25 % pentru importurile din Rusia.
54 În al doilea rând, reiese din avizul de deschidere a anchetei că Comisia a examinat exactitatea și caracterul adecvat al elementelor de probă furnizate în plângere, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din regulamentul de bază, pentru a stabili dacă există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei anchete. În urma acestei analize, Comisia a concluzionat că elementele de probă erau suficiente.
55 În al treilea rând, este indicat de asemenea în avizul de deschidere a anchetei că, „marjele de dumping calculate sunt importante pentru țările în cauză” și că „reiese la prima vedere din elementele de probă furnizate de către reclamant că volumul și prețurile de import ale produsului care face obiectul anchetei au avut, pe lângă alte consecințe, un impact negativ asupra cantităților vândute și a nivelului prețurilor practicate și a cotei de piață deținute de industria din Uniune, ceea ce a afectat în mod semnificativ performanța de ansamblu, situația financiară și situația ocupării forței de muncă din acest sector”.
56 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se concluzioneze că, spre deosebire de afirmațiile reclamantelor, elementele de probă care figurează în versiunea neconfidențială a plângerii și în avizul de deschidere a anchetei erau suficiente în speță pentru ca importatorii, care sunt profesioniști experimentați, să ia cunoștință de importanța dumpingului invocat, în sensul articolului 10 alineatul (4) din regulamentul de bază, încă de la deschiderea anchetei și că argumentele reclamantelor întemeiate pe insuficiența indiciilor care figurează în versiunea neconfidențială a răspunsurilor la chestionarele prezentate în numele producătorilor‑exportatori, pe lângă faptul că au fost invocate pentru prima dată în stadiul replicii, trebuie respinse ca inoperante.
57 Această concluzie nu este repusă în discuție de afirmația generală a reclamantelor, potrivit căreia rezultă din luarea în considerare a cifrelor pe care le‑au prezentat în fața Tribunalului și care decurg din plângerile care au determinat deschiderea unor anchete antidumping în trecutul recent, că marjele de dumping invocate inițial în plângeri pot să difere considerabil de marjele definitive stabilite la finalul acestor anchete, astfel încât marjele de dumping invocate într‑o plângere nu pot constitui în niciun caz o bază fiabilă pentru ca importatorii să ia cunoștință de importanța dumpingului.
58 Astfel, fără a fi necesar să se examineze cererea Comisiei prin care se urmărește retragerea acestor cifre din dosar în lipsa unor explicații satisfăcătoare ale reclamantelor cu privire la caracterul corespunzător cerințelor legale al prezentării acestora, este suficient să se sublinieze, pe de o parte, astfel cum Comisia a arătat în mod întemeiat, că este normal ca estimările prezentate într‑o plângere să nu corespundă în mod necesar cu cele efectuate de această instituție ca urmare a numeroaselor luni de anchetă aprofundată și, pe de altă parte, că, astfel cum s‑a arătat la punctele 50-52 de mai sus, cantitatea și calitatea elementelor de probă necesare pentru ca condiția de a se lua cunoștință prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază să fie îndeplinită sunt în mod necesar mai puțin importante decât cele impuse în vederea determinării preliminare sau finale a existenței unui dumping, a unui prejudiciu sau a unei legături de cauzalitate, chiar dacă orice plângere trebuie să conțină, pe de altă parte, elemente de probă a căror exactitate și al căror caracter adecvat sunt examinate de Comisie în măsura posibilului, în scopul de a determina dacă aceste elemente sunt suficiente pentru a justifica deschiderea unei anchete.
59 Având în vedere cele de mai sus, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea aspect al primului motiv
60 Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamantele susțin că reiese dintr‑o interpretare literală și sistematică a articolului 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază și dintr‑o interpretare a dispoziției menționate prin referire la economia generală și la contextul regulamentului de bază, precum și în lumina acordului antidumping, că Comisia ar fi trebuit să demonstreze că fiecare importator avea sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de faptul că importurile au făcut obiectul unui dumping și de importanța acestuia, în loc să se limiteze să invoce, în această privință, o prezumție „irefragabilă” cu privire la toți importatorii în cauză.
61 Reclamantele susțin de asemenea că cunoașterea unor simple afirmații conjecturale este vădit insuficientă pentru a stabili că condiția prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază este îndeplinită, ținând seama de împrejurarea că acest criteriu urmărește să garanteze respectarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime. Or, aceste principii nu ar fi respectate dacă importatorul nu avea cunoștință de informații și de date fiabile cu privire la nivelul de dumping, dat fiind că respectivul importator nu poate să prevadă, atunci când importă produse supuse înregistrării, cuantumul taxei definitive pe care riscă să trebuiască să o plătească mai multe luni mai târziu și, în consecință, să ia o decizie bine motivată. În plus, întrucât „expunerea maximă” a importatorului la drepturile aplicate ulterior nu este cunoscută înainte de formularea concluziilor provizorii, acest aspect ar fi de asemenea contrar principiului securității juridice.
62 În ceea ce privește pretinsele legături ale reclamantelor cu cel mai mare producător‑exportator chinez al produselor vizate reținut în eșantion, care ar implica, potrivit Comisiei, că problema cunoașterii dumpingului și a importanței sale nu se pune pentru reclamante, acestea susțin că aceste legături sunt lipsite de pertinență în măsura în care, pe de o parte, acestea nu au importat, în perioada de înregistrare, produsele în cauză originare din China și, pe de altă parte, Comisia nu și‑a justificat afirmația potrivit căreia ele dispun de „informații de primă mână” ca urmare a unor astfel de legături.
63 Comisia, susținută de intervenientă, contestă argumentele reclamantelor.
64 În ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să demonstreze că fiecare importator avea sau ar fi trebuit să aibă o cunoaștere „reală” a existenței dumpingului și a importanței sale, este suficient să se amintească că articolul 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază prevede în mod expres că este suficient ca importatorul „să fi avut cunoștință” de importanța dumpingului și a prejudiciului invocat, ceea ce, prin urmare, nu necesită o cunoaștere „reală”. Or, în speță, astfel cum s‑a demonstrat la punctele 40-58 de mai sus, Comisia putea considera în mod întemeiat că reclamantele aveau cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de importanța dumpingului și a prejudiciului invocate ca urmare a comunicării versiunii neconfidențiale a plângerii și a publicării avizului de deschidere a anchetei, chiar fără a fi necesar să se examineze argumentul invocat de Comisie potrivit căruia, în speță, reclamantele dispuneau, în orice caz, toate informațiile necesare pentru ca cunoașterea de acestea a practicilor de dumping invocate să poată fi stabilită, pentru simplul motiv al existenței unor legături cu cel mai mare producător‑exportator chinez.
65 Ca răspuns la argumentul reclamantelor potrivit căruia versiunea neconfidențială a plângerii și avizul de deschidere a anchetei, care nu ar conține decât „simple afirmații necontradictorii”, nu pot fi asimilate unor informații care pot determina importatorii să cunoască importanța dumpingului și, prin urmare, nivelul estimat al taxei antidumping care poate fi percepută ulterior, ceea ce ar fi contrar principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, trebuie să se facă trimitere, mai întâi, la aprecierea care rezultă de la punctele 40-58 de mai sus în ceea ce privește elementele de probă cuprinse în versiunea neconfidențială a plângerii și în avizul de deschidere a anchetei, din care rezultă că aceste elemente erau suficiente pentru a stabili că reclamantele, în calitate de profesioniști experimentați, aveau cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de importanța dumpingului invocat, în sensul articolului 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază.
66 În ceea ce privește mai specific critica întemeiată pe încălcarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, trebuie amintit că importatorii sunt informați în mod oficial, prin intermediul regulamentului privind supunerea la înregistrare, în legătură cu eventualitatea unei aplicări retroactive a taxelor antidumping definitive asupra importurilor înregistrate și că este imposibil să se determine valoarea maximă a taxei antidumping care va putea fi aplicată retroactiv într‑un stadiu anterior măsurilor provizorii, taxa antidumping definitivă neputând, la rândul său, să fie mai mare decât taxa antidumping provizorie, astfel cum rezultă din articolul 10 alineatul (3) din regulamentul de bază. În plus, după cum reiese din considerentul (15) al Regulamentului de punere în aplicare 2015/2325, acesta prevede deja o sumă estimativă a taxelor care ar putea trebui achitate în viitor. În aceste împrejurări, reclamantele nu pot invoca o încălcare a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime pentru simplul motiv că nu dispuneau de informații și de date suficient de fiabile privind nivelul de dumping atunci când au importat produse în perioada de înregistrare și, prin urmare, nu pot evalua cuantumul taxei definitive pe care ar risca să fie obligate să o plătească retroactiv.
67 Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se respingă al doilea aspect al primului motiv și, prin urmare, primul motiv în ansamblul său, în măsura în care Comisia a concluzionat, fără a săvârși o eroare, în considerentul (40) al regulamentului atacat, că importatorii aveau cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de dumping și de prejudiciul presupus la momentul comunicării versiunii neconfidențiale a plângerii și al publicării avizului de deschidere a anchetei în Jurnalul Oficial.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o apreciere eronată a condiției referitoare la „o nouă creștere substanțială a importurilor”, prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază
68 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantele susțin că Comisia a încălcat articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază, comparând, în scopul aplicării acestei dispoziții, importurile realizate în perioada de anchetă, și anume perioada cuprinsă între aprilie 2014 și martie 2015, cu cele care au avut loc în perioada cuprinsă între prima lună completă de după publicarea avizului de deschidere a anchetei în Jurnalul Oficial și ultima lună completă care precedă instituirea măsurilor provizorii, și anume în perioada iunie 2015-ianuarie 2016, deși Comisia ar fi trebuit să compare importurile efectuate în perioada de anchetă cu cele care au avut loc numai în perioada de înregistrare, și anume între decembrie 2015 și februarie 2016, în conformitate cu sistemul în două etape care prevede, în primul rând, înregistrarea și apoi perceperea retroactivă a taxelor numai atunci când înregistrarea nu a permis reducerea semnificativă a importurilor și păstrarea efectului corectiv al taxelor definitive.
69 Astfel, potrivit reclamantelor, articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază, interpretat în lumina finalității sale, impune o legătură de cauzalitate strictă între importurile înregistrate și importurile care sunt considerate a periclita în mod grav efectul corectiv al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicată. Or, decizia de a efectua o colectare retroactivă a taxelor în funcție de evoluția importurilor care au avut loc înainte de perioada de înregistrare ar ignora această legătură. Prin urmare, comparația relevantă este cea dintre nivelul importurilor realizate în perioada de anchetă și volumul importurilor realizate în perioada de înregistrare, ceea ce ar fi fost de altfel confirmat de practica anterioară a Comisiei. În absența unei creșteri substanțiale a importurilor în perioada de înregistrare, instituirea retroactivă a taxelor definitive nu poate permite realizarea obiectivului de evitare ca efectul corectiv al taxelor definitive să fie grav compromis. În speță, o astfel de comparație ar fi arătat de asemenea absența unei creșteri substanțiale a importurilor și, prin urmare, condiția prevăzută la articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază nu era îndeplinită.
70 Reclamantele contestă de asemenea afirmația intervenientei potrivit căreia importatorii în cauză ar fi crescut în mod considerabil importurile în cursul celor nouă luni de după deschiderea anchetei, caracterizate de o creștere a consumului în cadrul Uniunii. Reclamantele adaugă că intervenienta nu ia în considerare intervalul de timp scurs între comanda produselor și vămuirea lor efectivă în vederea punerii lor în liberă circulație în Uniune, ceea ce justifică introducerea produselor în cauză pe piața UE în cursul primelor luni de la publicarea avizului de deschidere a anchetei, deși acestea au fost comandate înainte de publicarea menționată.
71 Comisia, susținută de intervenientă, contestă argumentele reclamantelor.
72 Articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază impune, în scopul aplicării retroactive a unei taxe antidumping definitive, ca „în afară de nivelul importurilor care au cauzat un prejudiciu pe parcursul perioadei în care s‑a desfășurat examinarea, să existe o nouă creștere substanțială a importurilor care, ținând seama de momentul în care sunt efectuate, de volumul lor sau de alți factori, este de natură să compromită grav efectul corectiv al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicată”.
73 În primul rând, este necesar să se arate că dispoziția menționată nu indică nicio perioadă specifică pentru a stabili existența unei „noi creșteri substanțiale a importurilor”, ci se limitează să menționeze „momentul în care sunt efectuate”. Cu toate acestea, trebuie să se constate că utilizarea de către legiuitor a locuțiunii adverbiale „în plus”, în raport cu importurile care au cauzat un prejudiciu în perioada de anchetă, și a adjectivului „nou”, cu privire la creșterea substanțială a importurilor, indică faptul că nivelul importurilor care au avut loc în perioada de anchetă ar trebui să fie comparat cu nivelul importurilor efectuate în perioada de după perioada de anchetă menționată, fără ca această dispoziție să limiteze în vreun fel perioada care trebuie luată în considerare la înregistrarea importurilor.
74 Astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, perioada relevantă pentru aprecierea „noii creșteri substanțiale a importurilor” în sensul articolului 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază trebuie să aibă posibilitatea de a include în timpul scurs de la publicarea avizului de deschidere a anchetei, întrucât din acest moment importatorii au cunoștință de posibilitatea ca drepturile să fie ulterior aplicate retroactiv asupra importurilor înregistrate și pot fi tentați să importe masiv produsele în cauză în așteptarea instituirii în viitor a acestor drepturi. Comisia era, așadar, îndreptățită să compare, în speță, importurile efectuate în perioada de anchetă cu cele care au avut loc între prima lună completă de după publicarea deschiderii anchetei și ultima lună completă care precedă instituirea măsurilor provizorii.
75 În plus, efectele importurilor realizate în perioada de înregistrare nu pot fi distinse în mod cert de efectele celor realizate înaintea perioadei menționate, în măsura în care importurile la preț scăzut care au intrat în Uniune în perioada de înregistrare ar putea să se adauge unui stoc mare de produse constituit anterior, într‑o perioadă în care importatorii aveau deja cunoștință de posibilitatea să fie percepute retroactiv taxe antidumping pentru importurile înregistrate, contribuind astfel la compromiterea gravă a efectului corectiv al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicată.
76 Pe de altă parte, articolul 10.6 din Acordul antidumping nu prevede nici o perioadă anume pentru a aprecia existența unor „importuri masive, […] efectuate într‑un timp relativ scurt”. La punctul 7.167 din raportul din 28 februarie 2001 în diferendul „Statele Unite ‑ Măsuri antidumping cu privire la anumite produse din oțel laminate la cald din Japonia” (WT/DS 184/R), grupul special al OMC a constatat, în ceea ce privește articolul 10.7 din acordul menționat care permite luarea unor măsuri în orice moment după deschiderea anchetei, că „[era] posibil să fie luate în considerare importurile masive care nu [fuseseră] efectuate in tempore non suspectu, ci la un moment în care era notoriu faptul că o investigație era iminentă, pentru a evalua dacă se [puteau] impune măsuri în conformitate cu articolul 10.7”, precizând în același timp că „nu a abordat problema dacă acest lucru ar fi adecvat în scopul determinării finale care intenționează să aplice taxe retroactiv în temeiul articolului 10.6”. Astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, acest raport confirmă teza potrivit căreia, în vederea aplicării articolului 10 alineatul (4) litera (c) din regulamentul de bază, cunoașterea de către importator a deschiderii anchetei este determinantă, ceea ce implică faptul că importurile efectuate anterior perioadei de înregistrare sunt relevante pentru a aprecia existența unei „noi creșteri substanțiale a importurilor” în sensul dispoziției menționate.
77 În plus, în ceea ce privește susținerea reclamantelor potrivit căreia Comisia nu ar trebui autorizată să ia în considerare, în scopul aprecierii existenței unei noi creșteri substanțiale a importurilor, decât importurile cu privire la care a fost abilitată să instituie ulterior taxe cu efect retroactiv, trebuie să se arate că limitarea efectului retroactiv la cele care au făcut obiectul unei înregistrări în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază urmărește păstrarea dreptului la apărare al importatorilor autorizând Comisia să instituie retroactiv taxe antidumping la produsele importate numai după ce importatorii au fost avertizați că o astfel de eventualitate se poate produce în ceea ce privește produsele care sunt înregistrate și au avut posibilitatea de a‑și prezenta comentariile conform articolului 10 alineatul (4) litera (b) din regulamentul de bază, dar nu implică că importurile realizate anterior perioadei de înregistrare, care nu pot face obiectul unor taxe antidumping, nu ar avea efecte prejudiciabile sau că în general ar fi lipsite de relevanță pentru a aprecia existența unei noi majorări substanțiale a importurilor.
78 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia perioada dintre comanda produselor în cauză și vămuirea efectivă a acestora în vederea punerii lor în liberă circulație ar justifica în orice caz sosirea produselor în cauză pe piața Uniunii în cursul primelor luni de la publicarea avizului de deschidere a anchetei, este suficient să se arate că reclamantele nu susțin, cu dovezi concrete și precise, această afirmație, deși, astfel cum rezultă în special din considerentele (33), (50) și (51) ale regulamentului atacat, este cert că mai mult de un milion de tone de produse în cauză au fost puse în liberă circulație între avizul de deschidere a anchetei și începutul perioadei de înregistrare în cursul căreia aceste importuri s‑au ridicat la aproximativ 165 000 t. În consecință, este necesar să se respingă acest argument.
79 Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se respingă al doilea motiv.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o interpretare eronată a condiției potrivit căreia noua creștere a importurilor trebuie să fie de natură să „compromită grav efectul corectiv” al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicate, în sensul articolului 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază
Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv
80 În susținerea primului aspect al celui de al treilea motiv, reclamantele susțin că Comisia a procedat în mod eronat la o apreciere globală a datelor referitoare la mai mulți importatori pentru a verifica dacă importurile erau de natură să „compromită grav efectul corectiv” al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicate, în sensul articolului 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază, deși ar fi trebuit să efectueze o analiză individuală a comportamentului fiecărui importator, cooperant sau necooperant, pentru a stabili dacă ar fi procedat la constituirea de stocuri și, prin urmare, dacă importurile au contribuit la pretinsa „compromitere gravă” a efectelor corective ale taxelor antidumping definitive. Având în vedere caracterul disuasiv al perceperii retroactive a taxelor antidumping, ar fi necesar să se stabilească răspunderea personală a fiecărui importator și numai dacă importatorii în cauză erau încă în posesia stocurilor, obiectivul urmărit ar putea fi atins. Or, potrivit reclamantelor, dacă Comisia ar fi efectuat o analiză individuală a situației fiecărui importator, aceasta ar fi concluzionat în sensul absenței constituirii de stocuri de către reclamante înainte și în perioada de înregistrare și ar fi constatat chiar că stocurile lor au scăzut considerabil. Reclamantele ar fi revândut cvasitotalitatea produselor supuse înregistrării înainte de adoptarea unor taxe antidumping definitive.
81 Comisia, susținută de intervenientă, contestă argumentele reclamantelor.
82 Articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază supune aplicarea retroactivă a unei taxe antidumping definitive condiției să existe o „nouă creștere substanțială a importurilor care, ținând seama de momentul în care sunt efectuate, de volumul lor sau de alți factori, este de natură să compromită grav efectul corectiv al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicată”.
83 Trebuie amintit că aplicarea retroactivă a unei taxe antidumping definitive are scopul de a asigura că efectul corectiv al acestei taxe nu este afectat grav și că, prin urmare, industria din Uniune nu suferă un prejudiciu suplimentar. Având în vedere acest obiectiv, reiese că aprecierea condiției privind constatarea potrivit căreia o nouă creștere a importurilor este de natură „să compromită grav efectul corectiv” al taxei antidumping definitive se înscrie într‑o logică similară celei care stă la baza evaluării prejudiciului cauzat industriei din Uniune.
84 Or, Curtea s‑a pronunțat în sensul că prejudiciul suferit de o producție stabilă din Uniune ca urmare a importurilor efectuate la preț de dumping trebuia să fie apreciată global, fără să fie necesar și nici posibil să se individualizeze partea prejudiciului care poate fi atribuită fiecăreia dintre societățile răspunzătoare (Hotărârea din 7 mai 1987, Nachi Fujikoshi/Consiliul, 255/84, EU:C:1987:203, punctul 46).
85 Curtea a statuat de asemenea că efectele importurilor din țări terțe ar trebui să fie apreciate în mod global și că era justificat să se permită autorităților Uniunii să examineze efectul tuturor acestor importuri asupra industriei Uniunii și, prin urmare, să ia măsurile adecvate față de toți exportatorii, chiar dacă volumul importurilor fiecăruia dintre aceștia, luați individual, era nesemnificativ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 1988, Technointorg/Comisia, 294/86 și 77/87, EU:C:1988:470, punctele 40 și 41).
86 Prin urmare, „o nouă creștere substanțială a importurilor”, în sensul articolului 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază, trebuie apreciată în mod global pentru a stabili dacă importurile, luate în ansamblul lor, este de natură să compromită grav efectul corectiv al taxelor definitive și, prin urmare, să creeze un prejudiciu suplimentar pentru industria din Uniune, fără să țină seama de situația individuală și subiectivă a importatorilor în cauză.
87 În sfârșit, contrar susținerilor reclamantelor, regulamentul atacat nu urmărește un obiectiv „punitiv”. Astfel, în cazul în care, astfel cum susțin acestea, articolul 10 alineatul (1) din regulamentul de bază consacră principiul neretroactivității măsurilor antidumping, mai multe dispoziții ale regulamentului de bază derogă de la acest principiu, permițând, în anumite condiții, aplicarea unor măsuri antidumping în cazul unor produse puse în liberă circulație înainte de intrarea în vigoare a regulamentului care le instituie, care au fost înregistrate în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, numai în scopul de a evita ca efectul corectiv al măsurilor definitive să fie grav compromis și ca măsurile respective să fie astfel lipsite de substanță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iunie 2013, Paltrade, C‑667/11, EU:C:2013:368, punctele 28 și 29, și Hotărârea din 17 decembrie 2015, APEX, C‑371/14, EU:C:2015:828, punctul 50). Astfel de măsuri retroactive sunt accesorii față de Regulamentul de punere în aplicare 2016/1328, adoptat în urma anchetei antidumping, fiind de aceeași natură cu acesta, care nu are un caracter „punitiv” sau penal (a se vedea în această ultimă privință Hotărârea din 12 octombrie 1999, Acme/Consiliul, T‑48/96, EU:T:1999:251, punctul 30).
88 Având în vedere considerațiile care precedă, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie înlăturat.
Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv
89 În susținerea celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, în primul rând, reclamantele susțin că, pentru a determina dacă efectul corectiv al taxelor antidumping definitive aplicabile ar fi grav compromis în lipsa perceperii retroactive a taxelor antidumping, Comisia ar fi trebuit să compare importurile care au avut loc în perioada de anchetă cu cele efectuate în perioada de înregistrare, iar nu cu cele intervenite între publicarea avizului de deschidere a anchetei și instituirea măsurilor provizorii, dat fiind că, astfel cum au arătat în cadrul celui de al doilea motiv, importurile care au avut loc în perioada de înregistrare trebuiau în definitiv să facă obiectul perceperii retroactive a taxelor. Reclamantele susțin în acest context că, în cazul în care Comisia ar fi efectuat o astfel de comparație, ar fi concluzionat că importurile din perioada de înregistrare nu puteau fi de natură să compromită „grav” efectul corectiv al taxelor definitive, având în vedere, printre altele, că acestea au scăzut în comparație cu importurile realizate în perioada de anchetă, că nu existau dovezi că stocurile de produse în cauză au fost constituite în perioada de înregistrare și că reclamantele au demonstrat că, în realitate, la constituirea de stocuri, importurile au reprezentat mai puțin de 0,5 % din consumul Uniunii pentru produsele în cauză, care a crescut în perioada de anchetă, și că volumul lor de 165 000 t a fost neglijabil în comparație cu o piață de peste 37 000 000 t.
90 În al doilea rând și în orice caz, reclamantele arată, pe de o parte, că, în perioada în care publicarea avizului de deschidere a anchetei până la instituirea măsurilor provizorii, volumul mediu lunar al importurilor a fost de numai 31 761 de tone în plus față de cel observat în perioada de anchetă și, pe de altă parte, că, în cele unsprezece luni care au urmat perioadei de anchetă, scăderea prețurilor medii lunare de import din țările în cauză era justificată prin scăderea prețurilor materiilor prime. În plus, acestea precizează că produsele în cauză nu se pretează la depozitare, ceea ce implică faptul că produsele importate după publicarea avizului de deschidere a anchetei și în perioada de înregistrare erau în general revândute înainte de instituirea taxelor antidumping definitive. În sfârșit, potrivit reclamantelor, pentru a se putea concluziona că efectul corectiv al taxelor antidumping definitive a fost grav compromis, ar fi trebuit să se stabilească că era insuficient să se instituie pentru perioada prevăzută de cinci ani astfel de taxe pentru a atinge obiectivul urmărit de aceste taxe antidumping definitive, și anume de a restabili condiții de concurență echitabile.
91 În sfârșit, în al treilea rând, reclamantele reproșează Comisiei, pe de o parte, că a înlocuit condiția potrivit căreia o nouă creștere substanțială a importurilor ar fi de natură să „compromită grav efectul corectiv” al taxei antidumping care trebuie aplicată printr‑un „criteriu de întârziere” a acestui efect, care ar avea un prag mult mai mic, în măsura în care aceasta ar consta numai în a ști dacă, în lipsa perceperii retroactive a taxelor, efectul corectiv al taxei antidumping nu ar fi decât întârziat și, pe de altă parte, că nu a precizat importanța, durata și consecințele pretinsei amânări a efectului corectiv.
92 Comisia, susținută de intervenientă, contestă argumentele reclamantelor.
93 În primul rând, ca răspuns la argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să ia în considerare numai importurile care au avut loc în perioada de înregistrare pentru a stabili dacă acestea erau de natură să compromită grav efectul corectiv al taxelor definitive care trebuie aplicate, trebuie amintit mai întâi că, astfel cum s‑a arătat la punctul 77 de mai sus, faptul că perceperea retroactivă a taxelor nu se aplică decât importurilor înregistrate, pentru a respecta dreptul la apărare, nu înseamnă că autoritățile însărcinate cu investigația trebuie să ignore importurile efectuate înainte de perioada de înregistrare pentru a se stabili dacă efectul corectiv al taxelor definitive ar putea fi compromis.
94 Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 72-78 de mai sus, „o nouă creștere substanțială a importurilor”, în sensul articolului 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază trebuie să fie apreciată începând din momentul când importatorii au luat cunoștință de posibilitatea ca o taxă antidumping să fie ulterior aplicată la importurile înregistrate și ca acestea să fi putut fi tentate să importe masiv produsele în cauză în așteptarea instituirii în viitor a acestui drept, ceea ce înseamnă că ar trebui să se includă importurile efectuate începând de la data publicării avizului de deschidere a anchetei pentru a stabili dacă acestea, luate împreună cu importurile care au avut loc în perioada de înregistrare, erau de natură să compromită efectul corectiv al taxelor definitive care urmau să fie aplicate. Prin urmare, acest argument trebuie respins.
95 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia, în perioada de la publicarea avizului de deschidere a anchetei până la instituirea măsurilor provizorii, volumul mediu lunar al importurilor a fost de numai 31 761 de tone suplimentare față de cel observat în perioada de anchetă, trebuie să se arate, astfel cum s‑a amintit în considerentul (27) al regulamentului atacat, că respectivul caracter „fundamental” al creșterii se determină de la caz la caz, nu numai prin compararea mediilor ponderate lunare ale importurilor care au avut loc în perioada de anchetă și cele care au avut loc în perioada care cuprinde avizul de deschidere a anchetei și instituirea măsurilor provizorii, ci și, ținând seama de toate celelalte considerații relevante, în special în ceea ce privește evoluția consumului general al produsului în cauză în Uniune, evoluția stocurilor și evoluția cotelor de piață. O comparare a celor două medii lunare sus‑menționate este astfel un element important, dar nu neapărat unul decisiv pentru a se stabili dacă noua creștere a importurilor este „substanțială”. Prin urmare, reclamantele au afirmat în mod incorect că creșterea importurilor nu putea în niciun caz să fie calificată drept creștere substanțială pentru motivul că ea nu reprezenta decât 31 761 de tone suplimentare față de importurile realizate în perioada de anchetă, fără să se țină seama de alți factori relevanți și necesari acestei aprecieri.
96 În al treilea rând, în ceea ce privește afirmațiile reclamantelor potrivit cărora, pe de o parte, perioada dintre avizul de deschidere a anchetei și sfârșitul perioadei de înregistrare a importurilor, scăderea prețurilor medii lunare de import din țările în cauză era justificată prin scăderea prețurilor materiilor prime și, pe de altă parte, produsele în cauză nu se pretează la depozitare, trebuie amintit de la bun început că Consiliul și Comisia dispun, în domeniul măsurilor de protecție comercială, de o largă putere de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze, astfel încât instanța Uniunii este chemată să exercite doar un control jurisdicțional restrâns (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2015, RFA International/Comisia, T‑466/12, EU:T:2015:151, punctele 37 și 43 și jurisprudența citată).
97 În ceea ce privește, pe de o parte, scăderea prețurilor materiilor prime, s‑a constatat în considerentul (80) al regulamentului atacat că scăderea prețurilor la materii prime nu poate justifica o scădere mai mare de 4 % a prețurilor de vânzare. Astfel, o comparație generală a prețului mediu de import din țările vizate cu prețul de vânzare mediu din industria Uniunii în perioada de anchetă și din perioada ulterioară anchetei conduce la o subcotare de 7 % în perioada de anchetă, în timp ce, după această perioadă, subcotarea atinge 14 %. În consecință, reclamantele nu pot susține că scăderea prețurilor medii lunare la import din țările vizate era datorată exclusiv scăderii prețurilor materiilor prime și că importurile respective nu puteau compromite astfel grav efectul corectiv al taxei antidumping care trebuie aplicate.
98 În ceea ce privește, pe de altă parte, împrejurarea invocată, potrivit căreia produsele în cauză nu se pretează la depozitare, trebuie arătat mai întâi că numai această afirmație nu este de natură să contrazică constatarea potrivit căreia constituirea de stocuri a apărut într‑adevăr după deschiderea procedurii. Astfel, după cum s‑a constatat în considerentul (68) al regulamentului atacat, constituirea de stocuri nu este o practică obișnuită și că aceasta apare în cazul unor circumstanțe speciale și/sau așteptări ale pieței, de exemplu, în ceea ce privește prețurile viitoare ale produsului în cauză. Faptul că un produs nu este în general stocat nu înseamnă că stocarea nu poate să aibă loc atunci când sunt implicate astfel de circumstanțe și așteptări. Mai mult, pe baza cifrelor prezentate de importatorii și/sau de utilizatorii produselor în cauză, s‑a constatat în considerentul (52) al regulamentului atacat că, în mod global pentru aceștia din urmă, stocurile de la sfârșitul anului 2015 erau cu 22 % mai mari decât cele de la sfârșitul anului 2014. Prin urmare, în absența elementelor de probă care să contrazică constatarea, potrivit căreia o nouă creștere substanțială a importurilor ar putea indica o constituire de stocuri importante de produse importate, ceea ce creșterea stocurilor menționată mai sus sugera prin ea însăși, reclamantele nu au demonstrat că aprecierea Comisiei era viciată de o eroare vădită.
99 În al patrulea rând, argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să stabilească că era suficient să se instituie pentru perioada prevăzută de cinci ani taxe antidumping definitive pentru a restabili condiții de concurență echitabile trebuie de asemenea să fie respins. Astfel, trebuie amintit că perioada de cinci ani în care măsurile definitive sunt în principiu impuse nu este definitivă, deoarece taxele definitive pot, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, să facă obiectul unei reexaminări intermediare efectuate cel mai devreme la un an de la instituirea măsurilor definitive, ceea ce poate conduce, așadar, la înlăturarea acestor drepturi în măsura în care acestea din urmă nu rămân în vigoare decât pe perioada și în măsura necesare pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu. Prin urmare, aplicarea retroactivă a unei taxe antidumping definitive nu poate fi condiționată de o astfel de cerință.
100 În al cincilea rând, nici „criteriul întârzierii” utilizat de Comisie pentru a ilustra efectul cumulativ al importurilor realizate între deschiderea anchetei și începutul perioadei de înregistrare și a celor realizate în perioada respectivă, nici împrejurarea invocată, potrivit căreia regulamentul atacat nu ar explica importanța, lungimea și efectele amânării invocate a efectului corectiv care ar rezulta din neaplicarea retroactivă a taxelor antidumping la importurile care fac obiectul înregistrării, nu pot afecta legalitatea regulamentului atacat. Astfel, articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază prevede numai că Comisia determină că noua creștere substanțială a importurilor care, ținând seama de momentul în care sunt efectuate, de volumul lor sau de alți factori, este de natură să compromită grav efectul corectiv al taxei antidumping definitive care urmează să fie aplicată. Prin urmare, circumstanțele menționate mai sus, în care se înscrie această nouă creștere substanțială a importurilor, sunt considerate a compromite grav efectul corectiv respectiv.
101 Or, astfel cum reiese, printre altele, din considerentele (31), (50), (53), (75), (76), (79), (81) și (84) ale regulamentului atacat, Comisia a început să examineze, în plus față de factorii menționați la articolul 10 alineatul (4) litera (d) din regulamentul de bază, în special prețul produselor importate, precum și stocurile de produse importate înainte de data înregistrării.
102 Astfel, în primul rând, reiese din considerentul (50) al regulamentului atacat că perioada cuprinsă între prima lună completă de după publicarea avizului de deschidere a anchetei până la ultima lună completă care precedă instituirea măsurilor provizorii, volumul mediu lunar al importurilor din țările în cauză a crescut cu 37 %, în comparație cu perioada de anchetă. În plus, reiese din considerentul (51) al regulamentului atacat că, dacă se analizează perioada cuprinsă între prima lună completă de după deschiderea anchetei și inclusiv luna în care au fost instituite măsurile provizorii, volumul mediu lunar al importurilor din țările în cauză a crescut cu 27 % față de media lunară din perioada de anchetă. Comisia a concluzionat, în considerentul (53) al regulamentului atacat, că a existat o creștere semnificativă a volumelor de import după deschiderea anchetei.
103 În al doilea rând, aceste importuri au intervenit după ce importatorii au luat cunoștință de posibilitatea ca taxele antidumping să fie aplicate ulterior în mod retroactiv, ceea ce s‑a întâmplat în momentul publicării avizului de deschidere a anchetei și al comunicării versiunii neconfidențiale a plângerii, aceste importuri continuând până la instituirea măsurilor provizorii. Prin urmare, este vorba despre o perioadă în care importurile au avut loc, deși importatorii erau conștienți că o anchetă antidumping era în curs de desfășurare și de posibilitatea ca taxele antidumping să fie aplicate în curând.
104 În al treilea rând, reiese din considerentul (79) al regulamentului atacat că, în perioada de 11 luni de după perioada de anchetă, prețurile medii lunare ale importurilor din China și din Rusia au scăzut cu 13 % și, respectiv, 12 %, în raport cu prețurile medii lunare ale importurilor din cursul perioadei de anchetă. Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 97 de mai sus și astfel cum s‑a amintit în considerentul (80) al regulamentului atacat, dacă prețurile materiilor prime au scăzut de asemenea în cursul acestei perioade, această împrejurare nu poate justifica totuși o scădere mai mare de 4 % a prețurilor de vânzare, astfel încât comparația evidențiază o subcotare de 7 % în perioada de anchetă, în timp ce, după această perioadă, marja de subcotare este de 14 %. Pe de altă parte, reiese în special din considerentul (81) al regulamentului atacat că, în perioada de înregistrare, prețurile de import medii din China și din Rusia au scăzut cu 19 % și, respectiv, cu 24 % față de prețurile medii de import în perioada de anchetă. Comisia a concluzionat în același considerent că, pentru cele două țări luate în considerare împreună, în perioada de înregistrare subcotarea s‑a intensificat, atingând aproape 20 % în medie. Prin urmare, s‑a înregistrat o nouă scădere a prețurilor medii ale importurilor din țările în cauză.
105 În al patrulea rând, reiese din considerentul (52) al regulamentului atacat că importurile celor 22 de importatori și/sau utilizatori care au furnizat informații despre importurile realizate în perioada de după deschiderea anchetei au reprezentat doar 46 % din totalul importurilor din țările în cauză. Informațiile astfel obținute au evidențiat, la nivel general pentru acești importatori și/sau utilizatori care au cooperat, o creștere cu 22 % a stocurilor de produs în cauză la finalul anului 2015, în raport cu finalul anului 2014. Considerentul (84) al regulamentului atacat implică, la rândul său, că a avut loc, în mod necesar, constituirea de stocuri în lumina nu numai a ceea ce s‑a constatat în considerentul (52) al regulamentului menționat mai sus, dar și din cauza creșterii substanțiale a importurilor care a urmat perioadei de anchetă comparativ cu nivelul importurilor realizate înainte de publicarea avizului de deschidere a anchetei.
106 Reiese din considerentele (75) și (76) ale regulamentului atacat că această nouă creștere substanțială a importurilor la prețuri chiar mai mici decât cele din perioada de anchetă este în concordanță cu creșterea consumului de pe piața liberă din Uniune cu 14 % în perioada cuprinsă între aprilie 2015 și ianuarie 2016, în timp ce volumul vânzărilor înregistrat de producătorii din Uniune a rămas mai stabil și nu au prezentat decât o ușoară creștere, de 3 %. Aceasta a dus la o nouă scădere a cotei de piață a industriei din Uniune cu 7 %, trecând de la 71 % la 64 %.
107 Prin urmare, Comisia a putut concluziona în mod întemeiat, în special în considerentele (86) și (94) ale regulamentului atacat, că această nouă creștere substanțială a importurilor, ținând seama de volumul lor, din momentul în care au fost efectuate, precum și de alte circumstanțe, cum ar fi scăderea prețurilor și creșterea stocurilor importante, a avut o influență negativă asupra prețurilor și a cotei de piață în Uniune a industriei din Uniune și, prin urmare, era de natură să compromită grav efectul corectiv al taxei antidumping definitive.
108 Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie respins al doilea aspect al celui de al treilea motiv și, prin urmare, motivul în ansamblul său.
Cu privire la cheltuielile de judecată
109 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligate să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de intervenientă, în conformitate cu concluziile acestora din urmă.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Stemcor London Ltd și Samac Steel Supplies Ltd suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană și de Eurofer, Association européenne de l’acier, ASBL.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 8 mai 2019.
Semnături