HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
18 noiembrie 2015(*)
„Clauză compromisorie – Al șaselea și al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative – Reziliere anticipată a contractelor – Încredere legitimă – Proporționalitate – Bună‑credință – Răspundere extracontractuală – Recalificarea acțiunii – Coexistență a unor cereri de despăgubire contractuală și extracontractuală – Sistem de avertizare rapidă (SAR) – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Legătură de cauzalitate”
În cauza T‑106/13,
d.d. Synergy Hellas Anonymi Emporiki Etaireia Parochis Ypiresion Pliroforikis, cu sediul în Atena (Grecia), reprezentată de M. Angelopoulos și de K. Damis, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de R. Lyal și de A. Sauka, în calitate de agenți, asistați de L. Athanassiou și de G. Gerapetritis, avocați,
pârâtă,
având ca obiect cereri de despăgubire contractuală și extracontractuală formulate în contextul executării mai multor contracte pe care Comisia le‑a încheiat cu reclamanta în temeiul celui de Al șaselea și al celui de Al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative care contribuie la realizarea Spațiului European de Cercetare și la inovare,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din domnul M. Prek, președinte, doamna I. Labucka și domnul V. Kreuschitz (raportor), judecători,
grefier: doamna S. Spyropoulos, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 29 aprilie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
[omissis]
În drept
I – Cu privire la cererea de despăgubire contractuală
[omissis]
B – Cu privire la admisibilitate
[omissis]
2. Cu privire la admisibilitatea argumentelor privind alte proiecte decât proiectul ARTreat
44 Comisia apreciază că reclamanta nu se poate prevala în mod valabil de argumente privind alte proiecte decât proiectul ARTreat care face obiectul prezentei cauze. În plus, apreciază că susținerile referitoare la proiectul J‑WeB ar fi fost deja formulate în cadrul acțiunii în cauza Τ‑365/12, în care reclamanta s‑a desistat (Ordonanța Synergy Hellas/Comisia, punctul 22 de mai sus, EU:T:2012:461). Comisia apreciază că ar fi contrar bunei administrări a justiției și principiului economiei procedurii ca părțile să fie autorizate să prezinte din nou cereri și susțineri la care au renunțat. Astfel, reclamanta și‑ar fi pierdut orice interes legitim de a formula critici împotriva concluziilor auditului efectuat în cadrul contractului J‑WeB. Reclamanta contestă inadmisibilitatea acestor argumente.
45 Având în vedere aceste argumente, trebuie amintit că Comisia a reziliat contractul ARTreat încheiat cu reclamanta în temeiul articolului II.38 alineatul (1) litera (c) din contractul menționat din cauza neregularităților săvârșite de reclamantă în executarea contractului J‑WeB. Din moment ce executarea inadecvată a contractului J‑WeB este cauza rezilierii contractului ARTreat, reclamanta trebuie să poată contesta executarea respectivă în cadrul unei acțiuni în răspundere contractuală împotriva deciziei menționate de reziliere. Prin urmare, Comisia susține în mod eronat că reclamanta nu poate invoca argumente legate de proiectul J‑WeB în contextul unei acțiuni în răspundere contractuală întemeiată pe contractul ARTreat.
46 Desistarea reclamantei în cauza T‑365/12, Synergy Hellas/Comisia (a se vedea punctul 22 de mai sus), având ca obiect contractul J‑WeB, nu afectează dreptul său, în cadrul prezentelor concluzii privind răspunderea contractuală a Comisiei din cauza rezilierii contractului ARTreat, de a se prevala de neregularități legate de executarea contractului J‑WeB.
47 Astfel, în caz de desistare, Tribunalul nu se pronunță nici cu privire la admisibilitate, nici cu privire la fond, ci ia act de voința reclamantei de a nu continua procedura jurisdicțională. Ordonanța de desistare nu are autoritate de lucru judecat. În acest sens, s‑a statuat deja că, atunci când o reclamantă se desistează de acțiunea care era pendinte, litigiul corespunzător acesteia încetează să existe și, prin urmare, situația de litispendență cu o altă acțiune dispare. Curtea a precizat că interesul de a evita ca justițiabilii să utilizeze această posibilitate contrar principiului economiei procedurii nu impune ca o situație de litispendență să persiste chiar și în raport cu o acțiune de care reclamanta s‑a desistat, din moment ce acest interes este suficient protejat prin obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2011, Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, C‑71/09 P, C‑73/09 P și C‑76/09 P, Rep., EU:C:2011:368, punctul 32).
3. Cu privire la admisibilitatea celei de a doua părți a primului capăt de cerere
48 Potrivit Comisiei, concluziile privind plata sumei de 343 828,88 euro trebuie respinse ca inadmisibile pentru motivul că auditul proiectului ARTreat este în continuare în desfășurare. Comisia arată că observațiile, noile declarații de costuri și voluminoasa documentație suplimentară prezentate de reclamantă ca urmare a comunicării raportului de audit provizoriu pentru proiectul ARTreat sunt în curs de examinare de către auditorii competenți. Comisia deduce de aici că, la data introducerii prezentei acțiuni, faptul că nu a plătit suma solicitată de 343 828,88 euro este incert și ipotetic (a se vedea în acest sens Ordonanța din 9 septembrie 2013, Planet/Comisia, T‑489/12, EU:T:2013:496, punctele 38 și 42). Or, reclamanta nu poate invoca situații viitoare și incerte pentru a justifica un interes născut și actual în soluționarea litigiului. În plus, s‑ar cere astfel Tribunalului să se pronunțe asupra unei chestiuni inexistente, chiar asupra unui act inexistent. Reclamanta contestă această apreciere și consideră că suma de 343 828,88 euro îi era datorată.
49 În această privință, trebuie amintit că orice persoană care introduce o acțiune în justiție trebuie să aibă un interes de a exercita acțiunea născut și actual (Hotărârea din 30 septembrie 2009, Lior/Comisia și Comisia/Lior, T‑192/01 și T‑245/04, EU:T:2009:365, punctul 247) și că acest interes legitim trebuie înțeles ca un beneficiu pe care acțiunea, prin rezultatul său, i‑l poate aduce reclamantei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2009, GlaxoSmithKline Services și alții/Comisia și alții, C‑501/06 P, C‑513/06 P, C‑515/06 P și C‑519/06 P, Rep., EU:C:2009:610, punctul 23 și jurisprudența citată).
50 În speță, concluziile în cauză urmăresc obținerea obligării Comisiei la o plată în executarea contractului ARTreat. Reclamanta solicită astfel ca Tribunalul să dispună plata de către Comisie a sumei de 343 828,88 euro în temeiul plăților datorate în cadrul proiectului, majorată cu dobânzi.
51 Faptul că aprecierea de către Comisie dacă costurile avansate de reclamantă sunt eligibile și, prin urmare, dacă plata sumei de 343 828,88 euro este datorată este încă în curs nu permite să se constate o lipsă a interesului de a exercita acțiunea născut și actual al reclamantei în sensul jurisprudenței citate anterior. Astfel, din momentul introducerii acțiunii, este evident că ar fi în beneficiul reclamantei ca acțiunea sa să fie admisă. Reclamanta are, prin urmare, un interes născut și actual de a obține obligarea Comisiei de către Tribunal la plata sumei de 343 828,88 euro, majorată cu dobânzi, în executarea contractului ARTreat.
52 În plus, Comisia nu poate invoca o lipsă a interesului de a exercita acțiunea din partea reclamantei pentru motivul că, la momentul introducerii acțiunii, faptul că nu a plătit reclamantei suma de 343 828,88 euro era incert sau ipotetic. Astfel, la introducerea acțiunii, era cert că Comisia nu plătise suma în cauză.
53 Problemele dacă Comisia era obligată să plătească suma în cauză înainte de introducerea acțiunii, dacă putea să îi suspende plata din cauza auditului în curs și dacă Tribunalul trebuia să suspende procedura jurisdicțională până la încheierea auditului Comisiei sau, dimpotrivă, dacă trebuia să se pronunțe direct cu privire la eligibilitatea costurilor implică aprecierea unor elemente legate de fondul acțiunii, iar nu de admisibilitatea sa. Astfel, s‑a statuat deja, în contextul unei acțiuni întemeiate pe o clauză compromisorie, că existența caracterului cert, lichid și exigibil al unei creanțe constituie, potrivit dreptului aplicabil litigiului, o condiție a temeiniciei cererii de plată introduse de titularul creanței respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2014, Isotis/Comisia, T‑59/11, Rep., EU:T:2014:679, punctul 280).
54 Admisibilitatea concluziilor reclamantei prin care urmărește obligarea Comisiei la plata unei sume de bani nu este repusă în discuție de Ordonanța Planet/Comisia (punctul 48 de mai sus, EU:T:2013:496) invocată de Comisie. Astfel, spre deosebire de cazul în care acțiunea reclamantei urmărește obținerea unei prestații din partea Comisiei, acțiunea formulată de reclamantă în fața Tribunalului în cauza Planet urmărea obținerea unei constatări din partea instanței Uniunii care să îi permită să păstreze sume deja plătite de Comisie în temeiul contractelor în cauză (a se vedea Hotărârea din 26 februarie 2015, Planet/Comisia, C‑564/13 P, EU:C:2015:124, punctul 18).
55 Or, după cum a arătat avocatul general Kokott în Concluziile prezentate în cauza Planet/Comisia (C‑564/13 P, Rep., EU:C:2014:2352), deși, în cazul acțiunilor prin care se urmărește executarea unei prestații, orientate spre obținerea executării unor pretenții concrete, interesul de a exercita acțiunea poate fi dedus fără dificultate, ca regulă generală, din contextul cererii înseși, interesul legitim al reclamantului de a obține constatarea judiciară abstractă a existenței sau a inexistenței unui raport juridic sau a unui anumit drept necesită de regulă o motivare specială. Astfel, elaborarea unor avize juridice abstracte nu cade în sarcina instanțelor Uniunii (Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza Planet/Comisia, citate anterior, EU:C:2014:2352, punctul 41).
56 Prin urmare, cauza de inadmisibilitate invocată în această privință de Comisie trebuie respinsă.
C – Cu privire la fond
1. Considerații introductive
57 Articolul II.38 alineatul (1) din anexa II la contractul ARTreat prevede că:
„[…] Comisia poate rezilia convenția de subvenționare sau poate pune capăt participării unui beneficiar în cazurile următoare: […]
(c) atunci când beneficiarul a săvârșit în mod intenționat sau din neglijență o neregulă în executarea oricărei convenții de subvenționare încheiate cu Comisia.”
58 Noțiunea de neregulă este definită la articolul II.1 alineatul (10) din anexa II la contractul ARTreat ca fiind „orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar sau orice nerespectare a unei obligații contractuale care rezultă dintr‑o acțiune sau dintr‑o omisiune a unui contractant care are ori care ar putea avea ca efect să aducă prejudicii bugetului general al Comunităților Europene sau bugetelor gestionate de acestea printr‑o cheltuială nejustificată”.
59 Comisia a reziliat contractul încheiat cu reclamanta pentru proiectul ARTreat în temeiul articolului II.38 sus‑menționat pentru motivul că auditul financiar al contractului J‑WeB efectuat de societatea Kypris & Associates în numele său a arătat că o mare parte din costurile declarate de reclamantă nu erau eligibile (a se vedea raportul de audit final al contractului J‑WeB).
60 Reclamanta apreciază că această reziliere este nelegală deoarece Comisia ar fi considerat în mod eronat neeligibile costurile sale pentru proiectul J‑WeB. Ea își întemeiază cererea de despăgubire contractuală pe susținerea că rezilierea menționată ar încălca, pe de o parte, principiul protecției încrederii legitime și, pe de altă parte, principiul proporționalității (a se vedea punctul 42 de mai sus). În opinia reclamantei, rezilierea nelegală a contractului ARTreat i‑ar fi produs un prejudiciu care se ridică la 343 828,88 euro. Din această sumă, 94 112,93 euro ar fi datorați pentru beneficiul nerealizat în perioada cuprinsă între data rezilierii contractului ARTreat și finalizarea proiectului ARTreat, iar 249 715,95 euro ar fi datorați pentru costurile suportate înainte de rezilierea contractului ARTreat.
2. Cu privire la încălcarea principiului protecției încrederii legitime
61 În susținerea motivului său potrivit căruia rezilierea contractului ARTreat ar încălca principiul protecției încrederii legitime, în primul rând, reclamanta contestă fiabilitatea raportului de audit final privind proiectul J‑WeB. Astfel, rapoartele de audit ale societății Ernst & Young privind proiectul Metabo și cele ale societății BDO privind proiectul J‑WeB ar confirma fiabilitatea sistemului de înregistrare a timpului al reclamantei și caracterul eligibil al cheltuielilor sale. În al doilea rând, reclamanta consideră că, pentru a se pronunța asupra necesității de a proteja încrederea sa legitimă, Tribunalul trebuie să țină seama de faptul că respingerea declarațiilor sale de cheltuieli la șaisprezece luni de la auditul efectuat de societatea Ernst & Young în cazul contractului Metabo depășește un termen rezonabil. În al treilea rând, reclamanta consideră că, așa cum este demonstrat de procesul‑verbal al reuniunii din 22 august 2012 și de e‑mailul din 24 septembrie 2012, ajunsese la un acord cu Comisia în legătură cu nerezilierea contractului ARTreat. Comisia ar fi încălcat însă în mod nelegal acest acord, producându‑i astfel un prejudiciu material și imaterial important.
62 Comisia contestă argumentele reclamantei. Mai întâi, ținând seama de raportul său clar contractual cu reclamanta, Comisia apreciază că aceasta nu îi poate reproșa o încălcare a principiului protecției încrederii legitime de care este ținută în calitate de autoritate administrativă față de cei administrați. În plus, consideră că reclamanta nu a invocat niciun motiv privind manifestările protecției încrederii legitime în dreptul contractelor. În continuare, criticile întemeiate pe încălcarea principiului bunei‑credințe și pe abuzul de drept ar fi inadmisibile pentru că au fost invocate pentru prima dată în stadiul replicii și pentru că sunt prea vagi. În sfârșit și în orice caz, Comisia consideră că nu i‑a creat reclamantei o încredere legitimă oarecare și că nu a încălcat termenul rezonabil.
63 Având în vedere aceste argumente, trebuie amintit că Tratatul FUE a instituit un sistem de căi de atac autonome. Articolul 272 TFUE prevede că Curtea este competentă să se pronunțe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinse într‑un contract de drept public sau de drept privat, încheiat de Uniune sau în numele acesteia.
64 Reclamanta a introdus o cerere de despăgubire contractuală în temeiul clauzei compromisorii cuprinse în articolul 9 din contractul ARTreat, care prevede că Tribunalul este singurul competent să se pronunțe, în primă instanță, cu privire la orice litigiu dintre Comisie și beneficiar în ceea ce privește interpretarea, aplicarea și validitatea contractului de subvenționare menționat (a se vedea punctul 38 de mai sus).
65 În contextul acestei cereri de despăgubire contractuală, reclamanta a invocat, pentru motivele cuprinse la punctul 61 de mai sus, o încălcare a principiului protecției încrederii legitime. Reclamanta precizează că încrederea legitimă invocată este „examinată din punctul de vedere al cetățeanului” și „impune protecția încrederii acestuia într‑o acțiune statală continuă și fiabilă, pe care se poate baza pentru a întreprinde anumite acțiuni și a‑și întemeia anumite așteptări”. În plus, potrivit reclamantei, acest principiu constituie o „limitare a dreptului de retragere a actelor administrative nelegale”.
66 În această privință, trebuie să se considere că principiul protecției încrederii legitime așa cum este invocat de reclamantă reglementează raportul de subordonare a administratului față de administrație și să se amintească că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, dreptul de a invoca protecția încrederii legitime împotriva administrației Uniunii aparține oricărui particular aflat într‑o situație din care reiese că administrația menționată, prin furnizarea unor asigurări precise, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Constituie astfel de asigurări, indiferent de forma în care sunt comunicate, informații precise, necondiționate și corespunzătoare, emise de surse autorizate și de încredere. În schimb, nu se poate invoca încălcarea acestui principiu în cazul în care administrația nu i‑a furnizat asigurări precise (a se vedea Hotărârea din 19 martie 2003, Innova Privat‑Akademie/Comisia, T‑273/01, Rec., EU:T:2003:78, punctul 26 și jurisprudența citată). Acest principiu face parte, așadar, din controlul de legalitate, în temeiul articolului 263 TFUE, pe care Tribunalul îl poate efectua în privința actelor adoptate de instituții.
67 Cu toate acestea, în speță, Tribunalul este sesizat în calitatea sa de instanță competentă desemnată prin contract. Cu siguranță, deși, în temeiul articolului 9 din contractul ARTreat (a se vedea punctul 39 de mai sus), acest contract este reglementat în special de dreptul Uniunii, această împrejurare nu permite modificarea competenței Tribunalului așa cum este definită de calea de atac aleasă de reclamantă. În cererea de despăgubire contractuală, reclamanta nu poate reproșa, prin urmare, Comisiei decât încălcări ale dreptului aplicabil contractului, și anume încălcări ale prevederilor contractuale, ale Regulamentului financiar sau ale unor principii de drept al Uniunii în materia contractelor și, în subsidiar, a principiilor de drept al contractelor belgian (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iunie 2009, Comisia/Burie Onderzoek en Advies, T‑179/06, EU:T:2009:171, punctul 118).
68 Prin urmare, în contextul cererii de despăgubire contractuală formulate de reclamantă, Tribunalul trebuie să declare inadmisibil un motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie, în executarea contractului ARTreat, a principiului protecției încrederii legitime așa cum este definit la punctul 66 de mai sus.
69 Totuși, în replică, reclamanta precizează că motivul său întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime trebuie apreciat în cadrul executării convențiilor cu bună‑credință și al interdicției aplicării abuzive a clauzelor contractuale.
70 Contrar celor susținute de Comisie în răspunsurile la întrebările scrise adresate de Tribunal, această susținere nu este inadmisibilă din cauza tardivității sale sau a lipsei de precizie. Astfel, un motiv sau un argument care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea de sesizare a instanței și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil (a se vedea Hotărârea din 14 martie 2007, Aluminium Silicon Mill Products/Consiliul, T‑107/04, Rep., EU:T:2007:85, punctul 60 și jurisprudența citată). Or, în speță, reclamanta a invocat în cererea introductivă aplicarea articolului 1134 din Codul civil belgian, aplicabil contractului ARTreat în temeiul articolului 9. Acest articol din Codul civil belgian consacră obligația părților la o convenție de a o executa cu bună‑credință. În plus, o formă de încredere legitimă poate fi invocată în dreptul contractelor din moment ce ea participă la respectarea obligației părților la un contract de a‑l executa cu bună‑credință.
71 Pe de altă parte, Comisia nu poate invoca lipsa de precizie a motivului reclamantei din moment ce în duplică aceasta a argumentat că beneficiarul unei contribuții financiare a Uniunii care nu respecta o condiție esențială căreia îi era subordonată acordarea contribuției nu se putea prevala de principiul protecției încrederii legitime pentru a contesta refuzul Comisiei de a‑i acorda suma convenită inițial și că reclamanta nu poate invoca principiul protecției încrederii legitime din moment ce nu a respectat obligațiile financiare de care este condiționată contribuția financiară.
72 Faptul că nu se poate exclude că o formă de încredere legitimă este susceptibilă de a fi invocată în dreptul contractelor din moment ce ea participă la respectarea obligației părților la un contract de a‑l executa cu bună‑credință decurge din faptul că acest principiu al executării cu bună‑credință a convențiilor se opune executărilor contractului care constituie un abuz de drept.
73 Curtea de Casație belgiană a statuat astfel că principiul consacrat la articolul 1134 din Codul civil belgian, potrivit căruia convențiile trebuie executate cu bună‑credință, interzicea unei părți să abuzeze de un drept care îi era recunoscut prin convenție. Abuzul de drept constă în exercitarea unui drept într‑un mod care depășește vădit limitele exercitării normale a acestui drept de către o persoană prudentă și diligentă (Cass 16 noiembrie 2007 AR nr C.06.0349.F.1). Or, nu se poate exclude că constituie un abuz de drept faptul că titularul unui drept se prevalează de acesta după ce i‑a creat celeilalte părți încrederea legitimă că nu îl va exercita printr‑un comportament obiectiv incompatibil cu exercitarea normală a acestui drept.
74 În speță însă, Comisia nu i‑a creat în niciun mod reclamantei încrederea legitimă că nu va rezilia contractul ARTreat în temeiul articolului II.38 alineatul (1) litera (c) din anexa II la contractul menționat ca urmare a rezultatelor auditului contractului J‑WeB efectuat de societatea Kypris & Associates, care reflectă un mare număr de costuri inadmisibile.
75 Astfel, în măsura în care reclamanta consideră că a putut avea o încredere legitimă în faptul că costurile sale pentru proiectul J‑WeB ar fi eligibile, întrucât societatea Ernst & Young efectuase un audit similar în legătură cu proiectul Metabo și stabilise că costurile sale erau eligibile, este necesar să se observe că raportul de audit privind proiectul Metabo, de care se prevalează reclamanta, nu era decât un proiect de raport de audit. Caracterul provizoriu al acestui raport se opune creării vreunei încrederi legitime a reclamantei.
76 În plus, reclamanta omite să expună cu suficientă precizie motivul pentru care consideră că evaluarea costurilor contractului Metabo putea fi transpusă în cazul costurilor proiectului J‑WeB. Ea nu indică nici în ce temei consideră că raportul de audit privind proiectul Metabo a fost acceptat de Comisie. Acest proiect de raport de audit arată că raportul menționat a fost întocmit la cererea Comisiei, dar că pozițiile exprimate sunt cele ale auditorului independent și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Comisiei. În plus, Comisia a indicat în duplică faptul că acest proiect de raport nu fusese niciodată finalizat, întrucât nu a fost acceptat, și că trebuia să fie înlocuit cu raportul de audit al proiectului ARTreat.
77 Aceste concluzii nu sunt repuse în discuție de împrejurarea avansată de reclamantă potrivit căreia au trecut șaisprezece luni între adoptarea de către societatea Ernst & Young a proiectului de raport de audit privind executarea contractului Metabo și respingerea unui mare număr de costuri ca urmare a auditului executării contractului J‑WeB. Astfel, timpul care a trecut între aceste două evaluări este lipsit de incidență asupra exactității sau inexactității aprecierilor cuprinse în auditurile în cauză. Trecerea timpului menționat nu conferă o credibilitate mai mare aprecierii cuprinse în primul raport de audit.
[omissis]
3. Cu privire la încălcarea principiului proporționalității
a) Cu privire la caracterul proporțional al rezilierii
87 Reclamanta consideră, în esență, că rezilierea contractului ARTreat ca urmare a raportului de audit al contractului J‑Web este disproporționată. În susținerea acestui motiv, în primul rând, ea susține că raportul de audit privind proiectul J‑WeB constată în mod eronat nereguli financiare, așa cum demonstrează rapoartele de audit întocmite de societățile BDO și Ernst & Young, și că raportul de audit privind proiectul J‑WeB este rezultatul unei aprecieri arbitrare din cauza lipsei de imparțialitate a societății Kypris & Associates. În al doilea rând, reclamanta apreciază că rezilierea în cauză era contrară celor convenite cu Comisia în cadrul reuniunii din 22 august 2012. În al treilea rând, ea invocă încălcarea termenelor prevăzute, pe de o parte, la punctul 5.3 din anexa la Decizia 2011/161, pentru reexaminarea rezilierii contractului ARTreat de către comitetul de recurs și, pe de altă parte, la articolul II.22 din anexa II la contractul ARTreat, pentru trimiterea raportului de audit final. În al patrulea rând, reclamanta apreciază că rezilierea contractelor ARTreat și Metabo este nelegală, întrucât a avut loc înainte atât de expirarea termenului de introducere a căii de atac la comitetul de recurs, cât și de decizia acestui comitet. Comisia contestă aceste susțineri și consideră că rezilierea menționată era proporțională.
88 Având în vedere aceste critici, trebuie amintit că principiul proporționalității constituie un principiu general de drept al Uniunii, care este consacrat la articolul 5 alineatul (4) TUE. Acest principiu impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului urmărit (a se vedea Hotărârea din 13 septembrie 2013, Makhlouf/Consiliul, T‑383/11, Rep., EU:T:2013:431, punctul 98 și jurisprudența citată).
89 Acest principiu are vocația de a reglementa toate modurile de acțiune ale Uniunii, fie contractuale, fie extracontractuale (Hotărârea din 25 mai 2004, Distilleria Palma/Comisia, T‑154/01, Rec., EU:T:2004:154, punctul 44). Astfel, în contextul executării obligațiilor contractuale, respectarea acestui principiu face parte din obligația mai generală a părților la un contract de a‑l executa cu bună‑credință. În temeiul dreptului belgian aplicabil contractului ARTreat (a se vedea punctul 39 de mai sus), obligația de executare cu bună‑credință a convențiilor interzice unei părți să exercite un drept într‑un mod care depășește vădit limitele exercitării normale a acestui drept de către o persoană prudentă și diligentă (a se vedea punctul 73 de mai sus).
90 În speță, Comisia, în temeiul articolului II.38 alineatul (1) litera (c) din anexa II la contractul ARTreat, a reziliat în mod unilateral participarea reclamantei la acest contract ca urmare a raportului de audit final al contractului J‑WeB. Comisia a considerat că raportul de audit final privind proiectul J‑WeB demonstra că reclamanta săvârșise o neregulă în sensul articolului II.1 din anexa II la contractul ARTreat care îi permitea rezilierea unilaterală a contractului menționat în temeiul articolului II.38 alineatul (1) litera (c) din anexa II la acest contract.
91 Pentru a aprecia dacă Comisia a realizat o aplicare proporțională a articolului II.38 alineatul (1) litera (c) din anexa II la contractul ARTreat, trebuie să se arate că, în raportul de audit final privind contractul încheiat de Comisie cu reclamanta pentru subvenționarea proiectului J‑WeB, auditorii de la societatea Kypris & Associates au respins toate costurile de personal declarate, considerându‑le neeligibile. Ei au ajuns la această concluzie ținând cont de următoarele constatări:
– lipsa de fiabilitate a sistemului reclamantei de înregistrare a timpului de lucru;
– lipsa de probe suficiente și adecvate care să permită confirmarea numărului de ore și contribuția personalului declarat de reclamantă la executarea proiectului și
– existența unui contract de subtratare încheiat între reclamantă și o societate terță care a făcut să apară facturi care fac referire la contractul J‑WeB, contract de subtratare care nu a fost notificat Comisiei și nici aprobat de aceasta și care dă naștere unor îndoieli privind entitatea care a executat în mod real proiectul J‑WeB.
92 Rezultă că declararea acestor cheltuieli de către reclamantă în vederea rambursării lor de către Comisie nu era fiabilă și că reclamanta nu și‑a îndeplinit obligațiile contractuale de a nu declara decât cheltuieli eligibile. Aceste neîndepliniri ale obligațiilor constituie nereguli în sensul articolului II.1 alineatul (10) din anexa II la contractul ARTreat. Astfel, ele au sau ar putea avea ca efect producerea unui prejudiciu bugetului general al Uniunii. Ele justifică, în temeiul articolului II.38 alineatul (1) litera (c) din anexa II la contractul ARTreat, rezilierea contractului menționat fără ca această reziliere să poată fi considerată că este disproporționată sau că constituie un abuz de drept. Legalitatea cauzelor de reziliere prevăzute la articolul II.38 alineatul (1) litera (c) din anexa II la contractul ARTreat nu este repusă în discuție de reclamantă. În plus, neregulile constatate de audit sunt suficient de grave, astfel încât rezilierea contractului ARTreat nu constituie o exercitare a dreptului la reziliere unilaterală care depășește vădit limitele exercitării normale a acestui drept de către o persoană prudentă și diligentă.
[omissis]
II – Cu privire la cererea de despăgubire extracontractuală
[omissis]
C – Cu privire la fond
[omissis]
2. Cu privire la încălcările obligației de confidențialitate și acordului menționat în procesul‑verbal din 22 august 2012, cu privire la lipsa acceptării observațiilor privind auditul provizoriu al contractelor ARTreat și Metabo, cu privire la lipsa adoptării unui raport de audit definitiv și cu privire la încălcarea principiului „bunei administrări”
141 Comisia apreciază că obiectul cererii de despăgubire extracontractuală a reclamantei privește, în speță, un prejudiciu contractual. Aceasta deduce că afirmațiile reclamantei în susținerea cererii sale de despăgubire extracontractuală vor trebui apreciate în lumina clauzelor contractuale.
142 În această privință, trebuie amintit că Tratatul FUE stabilește un sistem complet de căi de atac. Fiecare dintre aceste căi de atac este autonomă, cu funcție specială în cadrul sistemului căilor de atac și supusă unor condiții de exercitare concepute ținând seama de obiectul său specific (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 martie 2004, Ombudsmanul/Lamberts, C‑234/02 P, Rec., EU:C:2004:174, punctul 59, și Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C‑402/05 P și C‑415/05 P, Rep., EU:C:2008:461, punctul 281).
143 Acțiunea în răspundere extracontractuală consacrată la articolul 268 TFUE are ca obiect cererea de reparare a unui prejudiciu care decurge dintr‑un act sau dintr‑un comportament nelegal imputabil unei instituții sau unui organ al Uniunii (Hotărârea Ombudsmanul/Lamberts, punctul 142 de mai sus, EU:C:2004:174, punctul 59). După cum se amintește la punctul 124 de mai sus, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii este condiționată de întrunirea unui ansamblu de condiții referitoare la nelegalitatea conduitei imputate instituției Uniunii, la existența unui prejudiciu real și la existența unei legături de cauzalitate între conduita instituției menționate și prejudiciul invocat.
144 Acțiunea în răspundere contractuală, prevăzută la articolul 272 TFUE, are ca obiect cererea de reparare a unui prejudiciu care decurge dintr‑un contract încheiat de Uniune sau în numele acesteia. Competența instanței Uniunii și răspunderea părților contractante depind de conținutul clauzelor contractuale și în special al clauzelor prin care se atribuie competența și se desemnează dreptul aplicabil contractului. Această competență este derogatorie de la dreptul comun și, prin urmare, trebuie să fie interpretată în mod strict (Hotărârea din 18 decembrie 1986, Comisia/Zoubek, 426/85, Rec., EU:C:1986:501, punctul 11, și Hotărârea din 16 decembrie 2010, Comisia/Arci Nuova associazione comitato di Cagliari și Gessa, T‑259/09, EU:T:2010:536, punctul 39). Astfel, Tribunalul nu poate judeca decât cererile care derivă din contractul care cuprinde clauza compromisorie sau care au un raport direct cu obligațiile care decurg din acesta (Hotărârea Comisia/Zoubek, citată anterior, EU:C:1986:501, punctul 11).
145 Dată fiind autonomia căilor de atac sus‑menționate și a condițiilor de angajare a răspunderii proprii fiecăreia dintre aceste acțiuni, Tribunalul este obligat să verifice dacă acțiunea cu care este sesizat are ca obiect o cerere de daune interese care se întemeiază în mod obiectiv pe drepturi și pe obligații de origine contractuală sau de origine extracontractuală (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 aprilie 2013, Comisia/Systran și Systran Luxembourg, C‑103/11 P, Rep., EU:C:2013:245, punctul 66).
146 S‑a statuat astfel că simpla invocare a unor norme sau a unor principii juridice care nu decurg din contractul dintre părți, dar care le sunt impuse acestora nu poate avea drept consecință modificarea naturii contractuale a unui litigiu [a se vedea Hotărârea din 20 mai 2009, Guigard/Comisia, C‑214/08 P, EU:C:2009:330, punctul 43, Hotărârea Comisia/Systran și Systran Luxembourg, punctul 145 de mai sus, EU:C:2013:245, punctul 65, și Hotărârea din 19 mai 2010, Nexus Europe (Ireland)/Comisia, T‑424/08, EU:T:2010:211, punctul 60].
147 Cu toate acestea, dat fiind că, în temeiul Tratatului FUE, instanțele Uniunii sunt, în principiu, competente să se pronunțe atât asupra unei acțiuni privind răspunderea extracontractuală a instituțiilor, cât și asupra unei acțiuni privind răspunderea contractuală a instituțiilor atunci când au încheiat un contract care cuprinde o clauză compromisorie, s‑a statuat că, în situația în care Tribunalul este sesizat cu o acțiune în răspundere extracontractuală, deși litigiul este în realitate de natură contractuală, Tribunalul recalifică acțiunea, în cazul în care sunt întrunite condițiile unei asemenea recalificări (Hotărârea din 19 septembrie 2001, Lecureur/Comisia, T‑26/00, Rec., EU:T:2001:222, punctul 38, Ordonanța din 10 mai 2004, Musée Grévin/Comisia, T‑314/03 și T‑378/03, Rec., EU:T:2004:139, punctul 88, și Hotărârea din 24 octombrie 2014, Technische Universität Dresden/Comisia, T‑29/11, Rep., EU:T:2014:912, punctul 42).
148 În special, după cum a fost recunoscut de jurisprudență, în prezența unui litigiu de o asemenea natură, Tribunalul este în imposibilitatea de a recalifica o acțiune fie atunci când voința expresă a reclamantului de a nu își întemeia cererea pe articolul 272 TFUE se opune unei astfel de recalificări (a se vedea în acest sens Ordonanța Musée Grévin/Comisia, punctul 147 de mai sus, EU:T:2004:139, punctul 88, Hotărârea CEVA/Comisia, punctul 99 de mai sus, EU:T:2010:240, punctul 59, și Ordonanța din 6 septembrie 2012, Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia, T‑657/11, EU:T:2012:411, punctul 55), fie atunci când acțiunea nu se întemeiază pe niciun motiv referitor la încălcarea normelor care reglementează raportul contractual în cauză, indiferent dacă este vorba despre clauzele contractuale sau despre dispozițiile reglementării naționale desemnate în contract (a se vedea Hotărârea din 16 octombrie 2014, Federación Española de Hostelería/EACEA, T‑340/13, EU:T:2014:889, punctul 35 și jurisprudența citată).
149 În plus, este necesar să se observe că încălcarea unei dispoziții contractuale de către o instituție nu poate, în sine, să angajeze răspunderea extracontractuală a instituției menționate față de una dintre părțile cu care a încheiat contractul care cuprinde acea dispoziție. Astfel, într‑un asemenea caz, nelegalitatea imputabilă instituției respective are o origine pur contractuală și provine din angajamentul său ca parte contractantă, iar nu din vreo altă calitate, precum cea de autoritate administrativă. În consecință, în asemenea împrejurări, afirmația privind o încălcare a unei dispoziții contractuale în susținerea unei cereri de despăgubire extracontractuală trebuie declarată inoperantă.
150 Cu toate acestea, nu se poate exclude posibilitatea coexistenței răspunderii contractuale și a celei extracontractuale a unei instituții a Uniunii față de unul dintre contractanții săi. Astfel, natura comportamentelor nelegale imputabile unei instituții care produc un prejudiciu ce poate face obiectul unei cereri de despăgubire extracontractuală nu este predefinită (a se vedea în acest sens Hotărârea Ombudsmanul/Lamberts, punctul 142 de mai sus, EU:C:2004:174, punctul 59 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 18 decembrie 2009, Arizmendi și alții/Consiliul și Comisia, T‑440/03, T‑121/04, T‑171/04, T‑208/04, T‑365/04 și T‑484/04, Rep., EU:T:2009:530, punctul 65). Presupunând că există o asemenea coexistență a răspunderilor instituțiilor, ea nu ar fi posibilă decât cu condiția ca, pe de o parte, nelegalitatea care este imputată instituției în cauză să constituie o neîndeplinire nu numai a unei obligații contractuale, ci și a unei obligații generale care îi incumbă și ca, pe de altă parte, în raport cu obligația generală menționată, această nelegalitate să fi produs un prejudiciu, altul decât cel care rezultă din executarea incorectă a contractului.
151 În speță, trei dintre cele patru motive formulate de reclamantă în susținerea cererii sale de despăgubire extracontractuală, rezumate la punctul 125 și următoarele de mai sus, se întemeiază în mod obiectiv pe pretinse neîndepliniri ale obligațiilor de origine contractuală și nu este menționat niciun alt prejudiciu decât cel care rezultă din executarea incorectă a contractului.
152 Astfel, în ceea ce privește pretinsele divulgări de informații confidențiale de către Comisie, trebuie să se arate că ele constau în informarea coordonatorilor proiectelor ARTreat și Metabo în legătură cu rezilierea contractului ARTreat și, respectiv, a contractului Metabo. Pretinsa informație confidențială, și anume rezilierea de către Comisie a contractelor ARTreat și Metabo cu reclamanta, este o informație care provine de la Comisie și de care aceasta dispune în calitatea sa de parte contractantă, iar nu în calitate de autoritate administrativă. Pe de altă parte, coordonatorii proiectelor în discuție cărora le‑a fost comunicată pretinsa informație confidențială nu sunt terți în contractele în cauză. Ei sunt cocontractanți ai reclamantei și ai Comisiei. În sfârșit, reclamanta invocă ea însăși, în susținerea acestui motiv, încălcarea articolelor II.22 alineatul (8) din anexa II la aceste contracte, potrivit cărora Comisia poate efectua inspecții la fața locului în conformitate cu Regulamentele nr. 2185/96 și nr. 1073/1999 ale Parlamentul European și ale Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de OLAF (JO L 136, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 129), și omite să țină seama de faptul că articolul II.38 alineatul (2) din anexa II la contractele menționate prevede că încetarea participării unuia sau mai multor beneficiari la inițiativa Comisiei se notifică beneficiarilor vizați, iar o copie, coordonatorului. Prin urmare, obligația de confidențialitate a cărei încălcare o reproșează reclamanta Comisiei se întemeiază în mod obiectiv pe drepturi și pe obligații de origine contractuală, iar nu pe obligațiile prevăzute la articolul 339 TFUE și la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale, care au fost de asemenea invocate.
153 Pe de altă parte, Tribunalul arată că reclamanta nu precizează și, cu atât mai puțin, nu demonstrează că divulgarea menționată a pretinsei informații confidențiale coordonatorilor contractelor i‑a produs un prejudiciu, altul decât cel cauzat de executarea incorectă a contractului, în special a articolelor II.22 și II.38 din anexa II la contractele respective.
154 În ceea ce privește încălcarea pretinsului acord încheiat între reclamantă și Comisie menționat în procesul‑verbal al reuniunii din 22 august 2012, trebuie să se constate că acest motiv este legat de modul în care părțile au executat contractele ARTreat și Metabo. Faptul că reclamanta apreciază că, prin nerespectarea acordului menționat, Comisia a încălcat regulile bunei‑credințe și loialității, a abuzat de puterea sa, a operat o discriminare și a încălcat principiile proporționalității și continuității administrative nu repune în discuție această constatare. Aceste critici vizează în realitate pretinse încălcări care sunt legate în mod obiectiv de drepturi și de obligații de origine contractuală. În plus, și în orice caz, reclamanta nu precizează și, cu atât mai puțin, nu demonstrează că încălcările menționate i‑au produs un prejudiciu, altul decât cel cauzat de executarea incorectă a contractelor în cauză.
155 În sfârșit, în ceea ce privește pretinsa lipsă a acceptării observațiilor privind rapoartele de audit provizorii pentru proiectele ARTreat și Metabo, precum și pretinsele întârzieri în adoptarea rapoartelor de audit definitive privind executarea contractelor ARTreat și Metabo, aceste critici sunt legate în mod obiectiv de executarea contractelor în cauză de către Comisie în calitate de parte contractantă. Reclamanta invocă de altfel, în susținerea acestor critici, o încălcare a articolului II.22 alineatul (5) din contractele în cauză. Simpla invocare a respectării de către Comisie a principiului termenului rezonabil și a dreptului la apărare nu poate avea drept consecință modificarea naturii contractuale a litigiului. În plus, și în orice caz, reclamanta nu precizează și, cu atât mai puțin, nu demonstrează că încălcările menționate i‑au produs un prejudiciu, altul decât cel cauzat de executarea incorectă a contractelor în cauză.
156 În ședință, Tribunalul a întrebat reclamanta dacă se opune recalificării cererii sale de despăgubire extracontractuală drept cerere de despăgubire contractuală pentru partea din cererea sa de despăgubire extracontractuală întemeiată pe motivele întemeiate pe încălcarea prevederilor contractelor în cauză. Ca răspuns la această întrebare, reclamanta a declarat că se opune unei asemenea recalificări.
157 Dată fiind această opoziție a reclamantei și dat fiind că cele trei motive preluate la punctul 151 și următoarele de mai sus, formulate în susținerea cererii de despăgubire extracontractuală a reclamantei, au legătură în mod obiectiv cu executarea contractelor în cauză, trebuie să se respingă ca inoperantă cererea de despăgubire extracontractuală a reclamantei întemeiată pe motivele menționate.
[omissis]
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă d.d. Synergy Hellas Anonymi Emporiki Etaireia Parochis Ypiresion Pliroforikis la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 noiembrie 2015.
Semnături