Cauza T‑410/06

Foshan City Nanhai Golden Step Industrial Co., Ltd

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Dumping – Importuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam – Stabilirea valorii normale calculate – Preț de export – Dreptul la apărare – Prejudiciu – Obligația de motivare”

Sumarul hotărârii

1.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Recurgerea la valoarea calculată – Puterea de apreciere de care dispun instituțiile cu privire la metoda de calcul

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alin. (6) lit. (c)]

2.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Stabilirea taxelor antidumping – Metodă de calcul

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 9 alin. (4)]

3.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură antidumping – Dreptul la apărare – Comunicare către întreprinderi a informării finale de către Comisie

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 20 alin. (2) și (4)]

4.      Drept comunitar – Principii – Dreptul la apărare – Respectarea în cadrul procedurilor administrative – Antidumping – Obligația instituțiilor de a asigura informarea întreprinderilor în cauză – Document adițional de informare finală

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 20 alin. (5)]

5.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Perioada care trebuie luată în considerare

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3 alin. (2)]

1.      În cadrul stabilirii valorii normale calculate, articolul 2 alineatul (6) litera (c) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 conferă instituțiilor comunitare o marjă largă de apreciere pentru a alege metoda de calculare a costurilor de vânzare, a cheltuielilor administrative și a altor cheltuieli generale, precum și a unei marje de profit.

În aceste condiții, controlul instanței comunitare privește respectarea normelor de procedură, exactitatea materială a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, absența unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau lipsa unui abuz de putere.

În plus, același articol 2 alineatul (6) litera (c) prevede că această metodă trebuie să fie rezonabilă. Astfel, instanța comunitară poate constata o eroare vădită de apreciere referitoare la metoda aleasă numai dacă aceasta nu este rezonabilă. Prin urmare, existența altor metode rezonabile care ar fi putut fi urmate în acest scop nu afectează legalitatea metodei alese în mod efectiv, instanța comunitară neputând să substituie aprecierea instituțiilor în această privință cu propria apreciere.

Astfel, în acest cadru, instituțiile pot să considere că este mai rezonabil să utilizeze informațiile referitoare la profiturile realizate pe piața internă a țării de producție de întreprinderi de dimensiuni comparabile cu cea a producătorului supus anchetei, care nu au nici costuri de vânzare, nici costuri generale ridicate în mod specific, care obțin deopotrivă statutul de întreprindere care funcționează în condițiile economiei de piață în cadrul anchetelor recente asupra unor produse, altele decât cele în cauză, și în privința cărora instituțiile dispuneau de date fiabile, decât să se întemeieze pe cele referitoare la profiturile realizate din vânzarea produselor în cauză pe piețe total diferite.

Astfel, din articolul 2 alineatul (6) litera (c) din regulamentul antidumping de bază rezultă că, atunci când instituțiile aplică această prevedere pentru a calcula o marjă de profit rezonabilă, ele nu au obligația să utilizeze datele referitoare la produse din aceeași categorie generală, ci trebuie să asigure ca marja de profit stabilită potrivit unei metode rezonabile să nu depășească marja de profit realizată cu ocazia vânzării produselor din aceeași categorie generală. În plus, această dispoziție nu trebuie interpretată în sensul că instituțiile ar fi împiedicate să stabilească o marjă de profit dacă nu dispun de o bază de calcul fiabilă privind marja de profit realizată în cadrul vânzărilor de produse din aceeași categorie generală.

(a se vedea punctele 64-67, 71 și 74)

2.      Potrivit articolului 9 alineatul (4) ultima teză din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96, „[v]aloarea taxei antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping stabilită și trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei comunitare”. Efectul acestei reguli constă în faptul că un producător căruia i s‑au impus taxe antidumping nu le poate contesta, pentru motivul că ancheta a concluzionat în sensul unei marje de prejudiciu supraevaluate în cazul în care cota taxelor a fost stabilită la nivelul marjei de dumping, atunci când aceasta din urmă este inferioară atât marjei de prejudiciu reținute în mod denaturat, cât și marjei de prejudiciu reale.

(a se vedea punctul 94)

3.      Întreprinderile vizate de o anchetă care precedă adoptarea unui regulament antidumping trebuie să aibă posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la realitatea și la pertinența faptelor și ale circumstanțelor invocate și cu privire la elementele de probă reținute de Comisie în susținerea aprecierii sale în ceea ce privește existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta.

În acest context, caracterul incomplet al informării finale solicitate de părți în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/94 determină nelegalitatea unui regulament ce instituie taxe antidumping definitive numai în cazul în care, din cauza acestei omisiuni, părțile interesate nu au avut posibilitatea de a‑și apăra în mod util interesele. Această situație se regăsește în special în cazul în care omisiunea privește fapte sau considerații diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii, cărora trebuie să li se acorde o atenție deosebită în informarea finală, în temeiul dispoziției menționate. De asemenea, această situație se regăsește în cazul în care omisiunea privește fapte sau considerații diferite de cele pe care se întemeiază o decizie adoptată de Comisie sau de Consiliu ulterior comunicării documentului de informare finală, astfel cum rezultă din articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază menționat.

Cu toate acestea, modificarea de către Comisie a propriei analize ca urmare a comentariilor formulate de părțile interesate cu privire la documentul de informare finală nu constituie, în sine, o încălcare a dreptului la apărare. Astfel, după cum rezultă din articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază, documentul de informare finală nu interzice nicio decizie ulterioară a Comisiei sau a Consiliului. Această dispoziție se limitează la a impune Comisiei obligația de a comunica, în cel mai scurt timp posibil, faptele și considerațiile diferite de cele pe care se baza abordarea sa inițială cuprinsă în documentul de informare finală. Prin urmare, pentru a stabili dacă drepturile părților în cauză prevăzute la articolul 20 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază au fost respectate de Comisie, trebuie de asemenea să se verifice dacă aceasta le‑a comunicat faptele și considerațiile reținute în urma noii analize cu privire la prejudiciul și la forma măsurilor necesare pentru a‑l elimina, în măsura în care acestea sunt diferite de cele reținute în documentul de informare finală.

(a se vedea punctele 111, 112, 117 și 118)

4.      Prin faptul că acordă producătorului supus unei anchete antidumping un termen mai mic de zece zile pentru a prezenta comentarii pe marginea documentului adițional de informare finală, Comisia încalcă articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96. Totuși, această circumstanță nu ar putea, în sine, să conducă la anularea regulamentului atacat. Astfel, mai trebuie stabilit că acordarea unui termen mai scurt decât cel legal a fost de natură să afecteze în mod concret dreptul său la apărare în cadrul procedurii în discuție.

(a se vedea punctul 124)

5.      Instituirea taxelor antidumping nu constituie sancționarea unui comportament anterior, ci o măsură de apărare și de protecție împotriva concurenței neloiale rezultate din practicile de dumping. Astfel, ancheta trebuie să se desfășoare pe baza unor informații cât mai actualizate posibil, pentru a putea stabili taxe antidumping adecvate pentru protejarea industriei comunitare împotriva practicilor de dumping.

În cazul în care instituțiile comunitare constată că importurile unui produs, care până atunci a făcut obiectul unor restricții cantitative, cresc după expirarea restricțiilor respective, acestea pot ține seama de creșterea menționată pentru aprecierea prejudiciului suferit de industria comunitară.

(a se vedea punctele 133 și 134)