Language of document : ECLI:EU:C:2014:117

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

NIILO JÄÄSKINEN

prezentate la 27 februarie 2014(1)

Cauza C‑173/13

Maurice Leone,
Blandine Leone

împotriva

Garde des Sceaux, Ministre de la Justice,
Caisse nationale de retraites des agents des collectivités locales

[cerere de decizie preliminară formulată de
cour administrative d’appel de Lyon (Franța)]

„Politica socială – Articolul 141 CE – Egalitate de remunerare între lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin – Pensionare anticipată cu acordarea imediată a pensiei – Spor de vechime – Avantaje acordate, fără deosebire de sex, cu condiția întreruperii activității profesionale în scopul educării copiilor – Absența unui cadru legal care să permită funcționarilor de sex masculin să beneficieze de un concediu echivalent concediului de maternitate acordat funcționarilor de sex feminin – Discriminare indirectă – Posibilă justificare – Măsuri de acțiune pozitivă”





I –    Introducere

1.        Cererea de decizie preliminară formulată de cour administrative d’appel de Lyon (Franța) privește principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin. Având în vedere data faptelor din litigiul principal, interpretarea solicitată trebuie înțeleasă ca privind mai degrabă articolul 141 CE decât articolul 157 TFUE, care, deși este invocat de instanța de trimitere, se aplică doar de la 1 decembrie 2009, conținutul acestor dispoziții fiind, de altfel, aproape identic.

2.        Prezenta cerere este formulată în cadrul unei acțiuni în răspundere introduse de soții Leone împotriva statului francez în temeiul unei pretinse încălcări a dreptului Uniunii. Această acțiune a fost formulată ca urmare a refuzului, primit din partea Caisse nationale de retraites des agents des collectivités locales (Casa Națională de Pensii a Funcționarilor Autorităților Publice Locale, denumită în continuare „CNRACL”), de a aplica în favoarea domnului Leone dispozițiile de drept francez prin care erau acordate avantaje în materie de pensii, pentru motivul că acesta nu și‑a întrerupt, în mod corespunzător, activitatea în scopul educării copiilor săi. Soții Leone susțin, printre altele, că domnul Leone ar fi fost victima unei discriminări indirecte, întrucât condițiile de acordare a respectivelor avantaje erau mai favorabile, în opinia lor, pentru funcționarii de sex feminin, în pofida aparenței lor neutre.

3.        Cele două tipuri de avantaje la care se referă prezenta trimitere preliminară, și anume posibilitatea unei pensionări anticipate cu acordarea imediată a pensiei – care face obiectul primei întrebări – și dreptul la un spor de vechime pentru pensionare – care face obiectul celei de a doua întrebări –, sunt subordonate unor condiții similare. În ambele cazuri, este necesar ca titularul pensiei să își fi întrerupt activitatea profesională pentru o perioadă continuă de cel puțin două luni și acest lucru să fi avut loc în cadrul unuia dintre tipurile de concedii pentru educarea copiilor enumerate prin dispozițiile naționale în cauză. Problema principală este dacă astfel de dispoziții, care sunt aplicabile fără deosebire de sex, sunt totuși în mod indirect discriminatorii în detrimentul lucrătorilor de sex masculin prin faptul că prevăd o condiție care implică o îndepărtare de activitatea profesională a cărei durată coincide cu concediul de maternitate obligatoriu.

4.        O problemă similară a fost deja prezentată Curții recent. Astfel, o normă de acordare a unui spor asemănătoare celei vizate de a doua întrebare din prezenta cauză a dat naștere unei trimiteri preliminare în cauza Amédée, cu privire la care am prezentat concluzii(2) înainte ca respectiva cauză să facă obiectul unei radieri(3). Opiniile și argumentele pe care le‑am expus în cauza respectivă ar fi, în opinia noastră, pertinente mutatis mutandis pentru examinarea prezentei cauze. Pentru acest motiv ni se pare oportun, pe de o parte, să evocăm respectiva chestiune în primul rând, și, pe de altă parte, să invităm cititorul să ia cunoștință, în prealabil, de conținutul acestor concluzii.

5.        Cea de a treia întrebare nu este formulată decât cu titlu subsidiar, în ipoteza în care discriminările indirecte vizate în primele două întrebări s‑ar adeveri. În esență, se solicită Curții să se pronunțe cu privire la posibilitatea ca astfel de factori discriminatori să fie justificați, în temeiul articolului 141 alineatul (4) CE(4), ca măsuri destinate să compenseze dezavantajele cu care se confruntă femeile în cursul carierei lor profesionale.

II – Cadrul juridic francez

A –    Dispozițiile pertinente privind pensionarea anticipată

6.        Din Codul privind pensiile civile și militare (code des pensions civiles et militaires de retraite, denumit în continuare „Codul privind pensiile”) rezultă că funcționarii civili pot beneficia de pensionare anticipată cu acordarea imediată a pensiei fără să fi împlinit vârsta legală de pensionare, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții.

7.        Articolul L. 24 din acest cod, în versiunea rezultată din articolul 136 din Legea nr. 2004‑1485 din 30 decembrie 2004(5) (denumită în continuare „Legea nr. 2004‑1485”), prevede:

„I. – Acordarea pensiei intervine: [...]

3° Atunci când funcționarul civil este părintele a trei copii în viață sau decedați în urma războiului ori al unui copil în viață mai mare de un an și afectat de un grad de invaliditate de 80 % sau mai mare, cu condiția ca funcționarul să își fi întrerupt activitatea pentru fiecare copil, în condițiile stabilite prin decret de către Conseil d'Etat;

Sunt asimilate întreruperii activității menționate la paragraful precedent perioadele în care nu au fost plătite contribuții obligatorii într‑un regim de pensie de bază, în condițiile stabilite prin decret de către Conseil d’État.

Copiii enumerați la alineatul II al articolului L. 18 pe care persoana interesată i‑a crescut în condițiile prevăzute la alineatul III al acestui articol sunt asimilați copiilor menționați la primul paragraf; […]”

8.        Articolul L. 18 alineatul II din codul menționat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 91‑715 din 26 iulie 1991(6), definește categoriile de copii care conferă dreptul la un astfel de avantaj, printre acestea figurând în special „[c]opiii legitimi, copiii naturali a căror filiație este stabilită și copiii adoptivi ai titularului pensiei”. Alineatul III al aceluiași articol adaugă, printre altele, mențiunea „cu excepția copiilor decedați în urma războiului, copiii trebuie să fi fost crescuți timp de cel puțin nouă ani, fie înainte de împlinirea de către aceștia a vârstei de 16 ani, fie înainte de vârsta la care au încetat să se mai afle în întreținere în sensul articolelor L. 512‑3 și R. 512‑2-R. 512‑3 din Codul securității sociale”.

9.        Articolul R. 37 din Codul privind pensiile, în redactarea sa rezultată din Decretul nr. 2005‑449 din 10 mai 2005(7) (denumit în continuare „Decretul nr. 2005‑449”), prevede că:

„I. – Întreruperea activității prevăzută la primul paragraf al punctului 3° al alineatului I al articolului L. 24 trebuie să fi avut o durată continuă de cel puțin două luni și să fi intervenit chiar dacă funcționarul era afiliat la un regim de pensionare obligatoriu.[…]

Această întrerupere a activității trebuie să fi avut loc în perioada cuprinsă între prima zi a celei de a patra săptămâni care a precedat nașterea sau adopția și ultima zi a celei de a șaisprezecea săptămâni care a urmat nașterii sau adopției.

[…][(8)]

II. – Sunt luate în considerare pentru calculul duratei întreruperii activității perioadele care corespund unei suspendări a executării contractului de muncă sau unei întreruperi efective a serviciului, intervenite în cadrul:

a)      concediului de maternitate [...];

b)      concediului de paternitate [...];

c)      concediului pentru adopție [...];

d)      concediului pentru creșterea copilului [...];

e)      concediului special pentru îngrijirea copilului [...];

f)      unei disponibilități de a crește un copil cu vârsta mai mică de opt ani [...].

III. – Perioadele vizate la al doilea paragraf al punctului 3° al alineatului I al articolului L. 24 sunt cele în care persoana interesată nu a plătit contribuții și nu a desfășurat nicio activitate profesională.”

B –    Dispozițiile pertinente privind sporul de vechime

10.      Conform articolului 15 din Decretul nr. 2003‑1306 din 26 decembrie 2003 privind regimul de pensionare al funcționarilor afiliați la Caisse nationale de retraites des agents des collectivités locales(9) (denumit în continuare „Decretul privind funcționarii autorităților publice locale”):

„I. – Serviciilor efective li se adaugă, în condițiile prevăzute pentru funcționarii civili ai statului, următoarele sporuri: […]

2°      Un spor stabilit la patru trimestre, cu condiția ca funcționarii să își fi întrerupt activitatea, pentru fiecare dintre copiii lor legitimi și pentru fiecare dintre copiii lor naturali născuți înainte de 1 ianuarie 2004, pentru fiecare dintre copiii a căror adopție este anterioară datei de 1 ianuarie 2004 și pentru fiecare dintre ceilalți copii enumerați la alineatul II al articolului 24 de care au început să se ocupe înainte de 1 ianuarie 2004, cu condiția ca aceștia să fi fost crescuți timp de cel puțin nouă ani înainte de împlinirea vârstei de douăzeci și unu de ani.

Această întrerupere a activității trebuie să aibă o durată continuă de cel puțin două luni și să intervină în cadrul unui concediu de maternitate, al unui concediu pentru adopție, al unui concediu pentru creșterea copilului sau al unui concediu special pentru îngrijirea copilului […] sau al unei disponibilități de a crește un copil cu vârsta mai mică de opt ani [...];

Dispozițiile punctului 2° se aplică pensiilor acordate începând cu 28 mai 2003;

3°      Sporul prevăzut la punctul 2° este destinat funcționarilor de sex feminin care au născut în cursul anilor de studii, înainte de 1 ianuarie 2004 și înainte de recrutarea ca funcționari publici, atât timp cât recrutarea acestora a intervenit într‑un termen de doi ani de la obținerea diplomei necesare pentru a se prezenta la concurs, fără să le poată fi opusă o condiție de întrerupere a activității; […]”

III – Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții

11.      Domnul Leone a profesat ca infirmier în cadrul hospices civils de Lyon, în calitate de funcționar public în domeniul medical, începând cu anul 1984.

12.      La 4 aprilie 2005, acesta a solicitat, în temeiul articolului L. 24 din Codul privind pensiile, pensionarea sa anticipată cu acordarea imediată a pensiei, în calitate de tată a trei copii, născuți la 8 octombrie 1990, la 31 august 1993 și, respectiv, la 27 noiembrie 1996.

13.      Cererea sa a fost respinsă de către CNRACL prin decizia din 18 aprilie 2005 pentru motivul că domnul Leone nu și‑a întrerupt activitatea profesională pentru fiecare dintre copiii săi, conform alineatului I punctul 3° al articolului menționat. Acțiunea formulată de domnul Leone împotriva acestei decizii a fost respinsă ca inadmisibilă prin ordonanța tribunal administratif de Lyon (Tribunalul Administrativ din Lyon) din 18 mai 2006.

14.      Prin cererea introductivă înregistrată la 31 decembrie 2008, domnul Leone și soția sa(10) au inițiat o procedură contencioasă cu scopul, în principal, de a obține repararea prejudiciului(11) rezultat din discriminarea indirectă a cărei victimă ar fi fost domnul Leone ca urmare a aplicării, în privința sa, a noii versiuni a dispozițiilor coroborate ale articolelor L. 24 și R. 37 din Codul privind pensiile, referitoare la pensionarea anticipată, și ale articolelor L. 12 și R. 13 din același cod, referitoare la sporul de vechime(12).

15.      Soții Leone au susținut că condițiile stabilite prin dispozițiile în discuție pentru acordarea avantajelor pe care le prevăd pentru educarea copiilor ar contraveni principiului egalității de remunerare care reiese din articolul 141 CE. În esență, aceștia au invocat în special faptul că funcționarii de sex feminin ar îndeplini sistematic condiția referitoare la întreruperea activității prevăzută de dispozițiile respective, datorită caracterului automat și obligatoriu al concediului de maternitate, în timp ce, în practică, funcționarii de sex masculin ar fi, în mare parte, excluși de la avantajele care rezultă din aceste dispoziții, ca urmare a absenței unui cadru juridic care să le permită să beneficieze de un concediu remunerat echivalent concediului de maternitate.

16.      Întrucât cererea lor a fost respinsă de tribunal administratif de Lyon la 17 iulie 2012, soții Leone au formulat apel împotriva acestei hotărâri în fața cour administrative d’appel de Lyon (Curtea Administrativă de Apel din Lyon).

17.      Prin decizia din 3 aprilie 2013, depusă la 9 aprilie 2013, cour administrative d’appel de Lyon a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Dispozițiile coroborate ale articolelor L. 24 și R. 37 din [Codul privind pensiile], astfel cum rezultă acestea din aplicarea Legii nr. 2004‑1485 [...] și [din] Decretul 2005‑449 [...] pot fi considerate ca operând o discriminare indirectă între femei și bărbați în sensul articolului 157 [TFUE]?

2)      Dispozițiile articolului 15 din Decretul [privind funcționarii autorităților publice locale] pot fi considerate ca operând o discriminare indirectă între bărbați și femei în sensul articolului 157 [TFUE]?

3)      În cazul unui răspuns afirmativ la una din primele două întrebări, o astfel de discriminare indirectă poate fi justificată prin prevederile alineatului (4) al articolului 157 [TFUE]?”

18.      Soții Leone, CNRACL(13), guvernul francez și Comisia Europeană au prezentat observații scrise în fața Curții. Nu s‑a organizat o ședință.

IV – Analiză

A –    Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

19.      Guvernul francez ridică o excepție de inadmisibilitate a cererii de decizie preliminară și solicită, cu titlu principal, respingerea cererii pentru acest motiv. Acesta susține că instanța de trimitere nu ar fi prezentat motivele care au determinat‑o să aibă îndoieli cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a dispozițiilor naționale în litigiu și nici nu ar fi definit legătura pe care a stabilit‑o între conținutul acestora din urmă și articolul 157 TFUE, a cărui interpretare o solicită(14). Guvernul francez adaugă că ar fi trebuit ca cour administrative d’appel de Lyon să indice motivul pentru care a apreciat că este necesar să adreseze Curții o cerere de decizie preliminară, în condițiile în care Conseil d’Etat, instanța administrativă supremă din Franța, s‑a pronunțat deja în mai multe rânduri în sensul inexistenței unei astfel de discriminări fără a proceda la o trimitere preliminară(15). Absența unor astfel de explicații ar face imposibilă pentru persoanele interesate prezentarea unor observații în deplină cunoștință de cauză(16), iar pentru Curte oferirea unui răspuns util în vederea soluționării litigiului principal.

20.      În această privință, subliniem că este adevărat că motivarea deciziei de trimitere este întru câtva obscură. În special, cour administrative d’appel de Lyon a omis să precizeze dacă și, după caz, în ce măsură ar fi, în opinia sa, în mod obiectiv mai dificil pentru funcționarii de sex masculin decât pentru funcționarii de sex feminin să îndeplinească condițiile impuse prin cele două serii de dispoziții în litigiu, eventual în raport cu datele statistice.

21.      Cu toate acestea, considerăm că această decizie conține suficiente elemente de fapt și de drept pentru a se identifica principalele mize ale cauzei și pentru a permite Curții să se pronunțe asupra întrebărilor adresate, în conformitate cu cerințele care decurg din articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții și din jurisprudența acesteia(17).

22.      Astfel, instanța de trimitere a prezentat obiectul litigiului, a expus faptele relevante, a indicat conținutul dispozițiilor naționale care pot fi aplicabile în speță, a evocat motivele – inerente motivelor invocate de părțile din litigiul principal care sunt reproduse – care au dat naștere unor îndoieli cu privire la interpretarea dispozițiilor vizate ale dreptului Uniunii și a stabilit de asemenea o legătură – desigur, în mod sumar – între acestea din urmă și respectivele prevederi naționale. În sfârșit, considerăm că este de necontestat că răspunsul la întrebările adresate va fi util pentru soluționarea contenciosului cu care este sesizată instanța de trimitere. Prin urmare, apreciem că prezenta cerere de decizie preliminară este admisibilă.

B –    Observații preliminare

23.      Precizăm de la început că măsurile naționale în cauză țin de domeniul de aplicare ratione materiae al articolului 141 CE. Astfel, acesta privește pensiile plătite în temeiul unui regim precum regimul francez de pensionare a funcționarilor, care, potrivit jurisprudenței Curții, este strâns legat de o remunerație plătită în temeiul unui raport de muncă(18), cunoscându‑se că acest ultim criteriu este singurul determinant(19).

24.      În sfârșit, amintim că dreptul Uniunii(20) se opune discriminărilor indirecte pe motive de sex care rezultă dintr‑o dispoziție, dintr‑un criteriu sau dintr‑o practică națională care este neutră în aparență întrucât, spre deosebire de discriminarea directă, se aplică fără distincție femeilor și bărbaților, dar care, în practică, creează un dezavantaj special pentru una dintre aceste categorii de persoane în raport cu cealaltă. O astfel de diferență de tratament între lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin contravine articolului 141 CE, cu excepția cazului în care unii dintre acești lucrători nu se află într‑o situație comparabilă cu a celorlalți sau a cazului în care respectiva diferență poate să fie justificată de un scop legitim, iar mijloacele utilizate pentru realizarea acestui scop sunt corespunzătoare și proporționale cu obiectivul urmărit(21).

25.      Considerăm că, pe plan conceptual, există o diferență între această ultimă justificare, care este valabilă în contextul discriminării indirecte care poate să rezulte în special din comportamentul unui angajator, și măsurile de acțiune pozitivă, pe care statele membre sunt autorizate în mod expres prin dreptul Uniunii și în special prin articolul 141 alineatul (4) CE să le mențină sau să le adopte(22).

C –    Cu privire la mecanismul prin care se acordă un spor de vechime pentru educarea copiilor

26.      În esență, a doua întrebare privește aspectul dacă principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin, care este enunțat la articolul 141 CE, trebuie interpretat în sensul că o dispoziție precum articolul 15 din Decretul privind funcționarii autorităților publice locale operează o discriminare indirectă contrară principiului menționat, având în vedere condițiile – privind în special o întrerupere a activității de minimum două luni în cadrul unuia dintre cele cinci tipuri de concedii enumerate – la care această dispoziție supune dreptul la un spor de vechime de patru trimestre acordat pentru educarea unuia sau mai multor copii.

27.      Soții Leone și Comisia consideră că ar trebui să se răspundă afirmativ la această întrebare. Pentru a susține că dreptul Uniunii ar trebui să determine neaplicarea unei dispoziții precum cea în discuție, aceștia arată că discriminarea indirectă ar rezulta din absența unui cadru juridic care să ofere funcționarilor de sex masculin posibilitatea de a beneficia, în cazul nașterii unui copil, de un concediu remunerat de două luni echivalent cu concediul de maternitate acordat funcționarilor de sex feminin. Guvernul francez are o opinie contrară.

28.      În ceea ce ne privește, dorim să subliniem că, în ipoteza în care teza susținută de soții Leone și reluată de Comisie ar fi reținută de Curte, în practică, aceasta ar avea ca efect faptul că ar fi suficient ca un funcționar să invoce calitatea sa de tată pentru a putea beneficia de sporul prevăzut de dispoziția contestată, astfel cum pretinde domnul Leone că poate să procedeze.

29.      Or, o astfel de abordare ne pare ireconciliabilă cu poziția adoptată de Curte în Hotărârea Griesmar, citată anterior. Potrivit raționamentului urmat de Curte, acordarea unui spor de vechime legat de educarea copiilor, precum cel în discuție în prezenta cauză, care este subordonat unei implicări speciale a funcționarului respectiv în educarea copiilor săi și care nu este dobândit prin simplul fapt de a fi contribuit la conceperea lor este în conformitate cu principul egalității de remunerare. Astfel, Curtea nu a reținut existența unei discriminări directe decât în măsura în care dispoziția respectivă rezerva beneficiul sporului funcționarilor de sex feminin care aveau calitatea de mamă și, astfel, excludea de la acest beneficiu toți funcționarii de sex masculin, inclusiv pe cei care puteau dovedi că și‑au suspendat efectiv activitatea profesională pentru a‑și asuma educarea copiilor lor și că s‑au aflat, din această cauză, într‑o situație prejudiciabilă pentru cariera lor profesională(23).

30.      Ca urmare a acestei hotărâri, legiuitorul francez a modificat dispozițiile în litigiu, și anume cele ale articolului L. 12 din Codul privind pensiile(24), precum și alte dispoziții care limitau în același mod dreptul la un spor de vechime. Acesta este motivul pentru care articolul 15 din Decretul privind funcționarii autorităților publice locale, în discuție în prezenta cauză, a fost adoptat în aceeași perioadă(25) și în termeni aproape identici. În mod evident, există legături normative între mecanismul de spor rezultat din Codul privind pensiile astfel modificat și cel vizat în a doua întrebare preliminară(26), legături care au fost consolidate cu ocazia unei reforme ulterioare litigiului principal(27).

31.      În plus față de aceste legături, subliniem asemănarea substanțială care există între sporul de vechime prevăzut la articolele L. 12 și R. 13 din Codul privind pensiile, în versiunea care a făcut obiectul cauzei Amédée, citată anterior, și cel prevăzut la articolul 15 din decretul menționat, în discuție în prezenta cauză. Astfel, chiar dacă avantajele care sunt enunțate prin aceste două serii de prevederi prezintă diferențe în privința efectelor lor, condițiile pentru a beneficia de acestea sunt identice, în special în ceea ce privește durata de întrerupere a activității cerută și lista tipurilor de concedii care conferă dreptul la sporul respectiv.

32.      Ținând cont de faptul că în prezenta cauză sunt contestate numai aceste condiții și având în vedere similitudinea care există în această privință între articolul 15 din Decretul privind funcționarii autorităților publice locale și dispozițiile care erau vizate în cauza Amédée menționată, reluăm mutatis mutandis opinia formulată în Concluziile noastre referitoare la această cauză radiată.

33.      În acest sens, amintim că, în conformitate cu o jurisprudență constantă a Curții(28), este esențial ca, pentru a se reține o discriminare indirectă în temeiul dreptului Uniunii, situațiile grupurilor de referință să fie comparabile. Doar în ipoteza unei similitudini a situației lucrătorilor de sex feminin cu cea a lucrătorilor de sex masculin, articolul 141 CE se opune, în opinia Curții, unei măsuri naționale care, deși formulată într‑un mod neutru, precum cea în discuție în prezenta cauză, ar dezavantaja în fapt, în ceea ce privește cariera profesională, un procent al persoanelor aparținând unuia dintre cele două sexe mult mai ridicat decât cel al persoanelor aparținând celuilalt sex, fără ca diferența de tratament rezultată să poată fi explicată prin factori justificați în mod obiectiv(29).

34.      Or, continuăm să credem, pentru motivele pe care le‑am dezvoltat în cauza Amédée(30), că situația funcționarilor de sex feminin care și‑au asumat educarea copiilor lor în cadrul unui concediu de maternitate obligatoriu și situația funcționarilor de sex masculin care, precum domnul Leone, nu dovedesc faptul că și‑au asumat această educare nu sunt comparabile în ceea ce privește condițiile de acces la regimul de spor de vechime prevăzute de dispoziția în cauză. Aceeași lipsă de similitudine a situațiilor există între, pe de o parte, tatăl sau mama care și‑a întrerupt activitatea și, pe de altă parte, cei care nu și‑au întrerupt activitatea. Desigur, nu se poate nega faptul că un tată poate să se implice în creșterea copiilor săi atât pe plan economic, cât și pe plan afectiv, în același mod ca și o mamă. Totuși, nu aceasta este problema, întrucât criteriul esențial, astfel cum a hotărât Curtea în mod repetat, este acela al sacrificiului consimțit la nivelul carierei pentru a se dedica educării copiilor, ceea ce face legitimă o compensație în cadrul pensiei(31). În lipsa caracterului comparabil al situațiilor, articolul 15 din Decretul privind funcționarii autorităților publice locale nu poate să genereze o diferență de tratament în detrimentul funcționarilor de sex masculin și, prin urmare, o discriminare indirectă care să contravină articolului 141 CE.

35.      Adăugăm că rezultă din diversele date statistice, cele citate în observațiile soților Leone(32), dar și cele obținute dintr‑o sursă oficială recentă(33), că în Franța lucrătorii de sex feminin au recurs mult mai des la o întrerupere a activității lor profesionale sau numai la o reducere a timpului de lucru pentru a se dedica educării copiilor lor, indiferent de faptul că aceasta le poate aduce prejudicii și indiferent dacă primesc sau nu primesc un avantaj financiar în schimb. În aceste împrejurări, este inevitabil ca orice măsură națională care, precum cea în discuție, se subordonează necesității unor astfel de concedii pentru motive familiale să fie susceptibilă să profite mai frecvent femeilor decât bărbaților(34). Astfel, chiar în ipoteza în care concediul de maternitate nu ar figura pe lista categoriilor de concedii care dau dreptul la sporul în litigiu, celelalte condiții fiind, pe de altă parte, păstrate în mod identic, funcționarii de sex feminin ar fi aproape singurii care ar putea să beneficieze de această măsură întrucât, în practică, se întâmplă destul de rar ca funcționarii de sex masculin să opteze să se implice în educarea copiilor lor, astfel cum se prevede.

36.      Altfel spus, pentru a se putea considera că într‑un astfel de caz nu există o discriminare indirectă, ar trebui să se elimine cerința dovedirii unei implicări speciale a titularului pensiei în educarea copiilor săi, care decurge din Hotărârea Griesmar, citată anterior, deși Curtea nu a intenționat în niciun caz să statueze că orice tată ar trebui să beneficieze de un avantaj precum cel în cauză. În urma confruntării cu realitatea de fapt, care arată că diferențele dintre implicarea femeilor și cea a bărbaților persistă, în fapt, atât în Franța, cât și în alte state membre(35), este imposibil, în opinia noastră, să se considere că condițiile cărora legiuitorul le‑a subordonat sporul în litigiu sunt discriminatorii fără să se afirme, în același timp, că cerința astfel formulată în această hotărâre ar induce prin ea însăși o discriminare indirectă în detrimentul funcționarilor de sex masculin.

37.      Prin urmare, propunem ca răspunsul la a doua întrebare să fie în sensul că principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, care este enunțat la articolul 141 alineatul (1) CE, nu este încălcat prin măsuri naționale care instituie un spor de vechime pentru educarea unui copil în condiții precum cele prevăzute la articolul 15 din Decretul privind funcționarii autorităților publice locale.

D –    Cu privire la mecanismul de pensionare anticipată cu acordarea imediată a pensiei pentru educarea copilului

38.      În esență, prima întrebare privește chestiunea dacă articolul 141 CE trebuie să fie interpretat în sensul că dispoziții precum articolele L. 24 și R. 37 din Codul privind pensiile conduc la o discriminare indirectă contrară principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin enunțat la acest articol, ca urmare a condițiilor cărora le subordonează dreptul titularului unei pensii care a crescut cel puțin trei copii de a beneficia de pensionarea anticipată cu acordarea imediată a pensiei indiferent de vârstă.

39.      Soții Leone și Comisia consideră că ar trebui să se răspundă afirmativ la această întrebare, în timp ce guvernul francez, care propune examinarea primelor două întrebări împreună, consideră că articolele menționate din Codul privind pensiile nu operează o discriminare indirectă.

40.      Pentru motive asemănătoare cu cele pe care le‑am expus în ceea ce privește mecanismul vizat de cea de a doua întrebare și în pofida faptului că acesta prezintă o serie de diferențe față de mecanismul prevăzut la articolele L. 24 și R. 37 din Codul privind pensiile(36), suntem de acord cu guvernul francez. Astfel, în opinia noastră, aceste diferențe nu sunt determinante, deoarece îi privesc atât pe lucrătorii de sex feminin, cât și pe lucrătorii de sex masculin.

41.      Desigur, Curtea a fost deja chemată să se pronunțe, în Hotărârea Mouflin, citată anterior, cu privire la aspectul dacă principiul egalității de remunerare prevăzut la articolul 119 CE (devenit articolul 141 CE, fără modificări majore) se opune condițiilor de acces la pensionarea anticipată prevăzute la articolul L. 24 alineatul I punctul 3° din Codul privind pensiile. Cu toate acestea, Hotărârea Mouflin aduce doar puține clarificări pentru prezenta cauză, deoarece, pe de o parte, se referă la versiunea care era în vigoare la momentul litigiului principal, și anume înainte de reforma generată de această hotărâre, care a instituit în mod expres dispozițiile aplicabile în prezenta cauză, și, pe de altă parte, privește un criteriu care diferă în mod clar de condițiile legate de educarea copiilor în discuție în speță(37).

42.      Soții Leone și Comisia susțin că în prezenta cauză există o discriminare indirectă ca urmare a obligației impuse oricărei persoane interesate de a‑și întrerupe activitatea pe o durată continuă de cel puțin două luni în cursul unei perioade apropiate de momentul nașterii fiecăruia dintre copiii menționați(38) și în cadrul uneia dintre cele șase categorii de concedii admisibile(39). Ei susțin că aceste condiții ar fi îndeplinite în mod sistematic de către lucrătorii de sex feminin, care trebuie, potrivit legii, să beneficieze de concediu de maternitate plătit, însă ar fi în mod clar mai dificil de îndeplinit de către lucrătorii de sex masculin, care pot opta să nu recurgă la o astfel de întrerupere a activității și care nu beneficiază întotdeauna de o remunerație dacă optează pentru întreruperea activității.

43.      În ceea ce ne privește, considerăm că articolele L. 24 și R. 37 din Codul privind pensiile nu operează o discriminare care ar fi interzisă prin articolul 141 CE, și aceasta pentru două motive principale care se alătură motivelor dezvoltate în Concluziile noastre prezentate în cauza Amédée, citată anterior.

44.      În primul rând, în ceea ce privește titularii de pensii care sunt părinți ai unor copii biologici, este adevărat că numărul femeilor care pot îndeplini condițiile stabilite prin aceste dispoziții este potențial mai mare decât numărul bărbaților și că femeile beneficiază într‑o anumită măsură de o prezumție de întrerupere a activității lor profesionale cu titlu de concediu de maternitate(40). Cu toate acestea, o astfel de diferență de tratament nu poate constitui o discriminare indirectă, deoarece reprezintă doar consecința necesară a faptului că, în special în ceea ce privește concediul de maternitate(41), lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin se află în situații diferite, iar nu comparabile.

45.      Astfel, această diferență își găsește originea și justificarea în obiectivul legitim, impus, de altfel, prin norme internaționale(42), de a compensa dezavantajele profesionale cu care se confruntă în mod sistematic un lucrător de sex feminin care, în calitate de mamă biologică, este expus prin lege unei îndepărtări de locul său de muncă pentru o perioadă de opt săptămâni consecutive, și aceasta în cel puțin trei rânduri în speța de față(43). În schimb, un lucrător de sex masculin poate decide în mod liber să își ia sau să nu își ia un concediu pentru motive familiale și, după caz, poate opta pentru un concediu cu o durată mai scurtă decât cea a concediului de maternitate. Așadar, este legitim să se impună unui tată biologic obligația de a face dovada că a ales într‑adevăr să își întrerupă activitatea pentru a se consacra copiilor săi pentru aceeași perioadă ca o mamă biologică, în scopul de a demonstra existența unui prejudiciu profesional de aceeași natură și eventuala nevoie de compensare a acestuia din urmă în același mod ca în cazul lucrătorilor de sex feminin.

46.      În al doilea rând, în ceea ce privește titularii de pensii care sunt părinți ai unor copii nebiologici, condițiile impuse în această privință prin articolele L. 24 și R. 37 din Codul privind pensiile nu pot fi în niciun caz îndeplinite într‑o mai mare măsură de lucrătorii de sex feminin decât de cei de sex masculin. Astfel, funcționarii, indiferent de sex, au acces în mod liber și egal la cele patru tipuri de concedii pentru motive familiale care sunt relevante în acest caz(44), chiar dacă acest drept este în continuare exercitat în cea mai mare măsură de către femei. În plus, astfel cum subliniază guvernul francez, fiecare dintre aceste concedii îi permite în mod nediscriminatoriu celui sau celei care exercită un astfel de drept să îndeplinească în mod automat condiția privind durata minimă de întrerupere a activității care este impusă prin aceste dispoziții.

47.      În consecință, în opinia noastră, trebuie să se răspundă la prima întrebare că principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, enunțat la articolul 141 alineatul (1) CE, nu este încălcat prin măsuri naționale care permit pensionarea anticipată cu acordarea imediată a pensiei în condiții precum cele care rezultă din aplicarea coroborată a dispozițiilor articolelor L. 24 și R. 37 din Codul privind pensiile.

E –    Cu privire la justificarea discriminărilor indirecte generate eventual de mecanismele în cauză

48.      Având în vedere că propunem să se răspundă negativ la fiecare din primele două întrebări, considerăm nu este necesar să se răspundă la cea de a treia întrebare, căreia instanța de trimitere i‑a conferit un caracter subsidiar.

49.      Această ultimă întrebare invită Curtea să stabilească dacă discriminarea indirectă sau discriminările indirecte eventual identificate după examinarea primei și a celei de a doua întrebări ar putea fi justificate în temeiul dispozițiilor articolului 141 alineatul (4) CE. Soții Leone și Comisia consideră că răspunsul la această întrebare ar trebui să fie unul negativ.

50.      Alineatul (4) menționat permite statelor membre să deroge de la principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin prin menținerea sau adoptarea unor măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să compenseze dezavantajele suferite de unii lucrători în cariera profesională(45).

51.      În plus, în jurisprudența sa(46), Curtea a precizat că măsurile apte să justifice o derogare de la acest principiu trebuie nu numai să vizeze un obiectiv neutru și legitim, ci și să pună în aplicare mijloace proporționale, și anume atât corespunzătoare, cât și necesare pentru atingerea obiectivului.

52.      În speță, întrebarea este dacă cele două serii de măsuri în litigiu ar putea, atât una, cât și cealaltă, să constituie o acțiune pozitivă în favoarea funcționarilor de sex feminin care au avut unul sau mai mulți copii, aptă să compenseze dezavantajele cu care s‑au confruntat persoanele interesate pe plan profesional din cauza unei îndepărtări de activitatea lor legată de nașterea sau de educarea copiilor lor.

53.      Observăm că articolul 141 alineatul (4) CE se referă la „măsuri care să prevadă avantaje specifice menite […] prevină sau să compenseze dezavantaje” (sublinierea noastră). Acest lucru poate părea incompatibil cu ipoteza măsurilor suspectate, precum în prezenta cauză, a avea în mod indirect un caracter discriminatoriu. Într‑o astfel de situație, nu este necesar să se analizeze voința legiuitorului de a menține sau de a adopta măsuri pozitive în favoarea sexului dezavantajat pe plan profesional, deoarece nu este nevoie de niciun element intențional. Prin urmare, este suficient să se caracterizeze existența unui efect concret care aduce atingere principiului egalității de remunerare. Atât modul de redactare, cât și originea acestei dispoziții sugerează că ea este mai degrabă aplicabilă în caz de discriminare directă. Totuși, din cunoștințele noastre, Curtea nu a exclus niciodată în mod expres aplicarea acestei dispoziții în caz de discriminare indirectă.

54.      În cazul în care Curtea nu ar da curs propunerilor noastre referitoare la primele două întrebări, reamintim că, în cadrul Concluziilor noastre prezentate în cauza Amédée, citată anterior, am adoptat deja o poziție cu privire la mecanismul privind sporul de vechime legat de educarea copiilor care rezultă din aplicarea coroborată a articolului L. 12 litera b) și a articolului R. 13 din Codul privind pensiile în discuție în cauza respectivă(47).

55.      În acest sens, am indicat că, în cazul în care Curtea consideră necesar să răspundă la cea de a doua întrebare adresată în cauza menționată, care este, în esență, similară cu cea de a treia întrebare analizată aici, aceasta ar trebui să urmeze abordarea negativă adoptată în Hotărârea Griesmar, citată anterior(48). Având în vedere că există un număr suficient de asemănări între mecanismul menționat, rezultat din Codul privind pensiile, și cel prevăzut la articolul 15 din Decretul privind funcționarii autorităților publice locale(49), care face obiectul prezentei cauze, reiterăm aceeași opinie în ceea ce privește acest din urmă mecanism.

56.      În opinia noastră, ar trebui să se procedeze la fel, mutatis mutandis, cu privire la alte măsuri în discuție în prezenta cauză, și anume cele privind pensionarea anticipată cu acordarea imediată a pensiei, care sunt prevăzute la articolele L. 24 și R. 37 din Codul privind pensiile. Astfel, măsurile menționate nu sunt nici ele de natură să remedieze(50) problemele pe care funcționarii de sex feminin le‑ar putea întâmpina în cariera lor profesională din cauza concediilor pentru motive familiale, cum prevede articolul 141 alineatul (4) CE, astfel cum a fost interpretat în Hotărârea Griesmar, citată anterior(51).

57.      Cu toate acestea, în conformitate cu analiza pe care am efectuat‑o în cauza Amédée, citată anterior(52), reamintim că, în opinia noastră, în mod regretabil, Hotărârea Griesmar nu ia în considerare faptul că acordarea unor avantaje sub formă de drepturi complementare la momentul pensionării permite evitarea consolidării inegalităților în materie de remunerare despre care este bine știut că afectează cel mai adesea lucrătorii de sex feminin, în special atunci când aceștia din urmă și‑au întrerupt cariera profesională pentru a‑și asuma educarea copiilor. Adăugăm că, având în vedere completul de judecată care a pronunțat această hotărâre, un eventual reviriment al jurisprudenței rezultate nu ar trebui să poată fi realizat, în opinia noastră, decât de către Marea Cameră a Curții(53).

58.      În sfârșit, precizăm că, în măsura în care s‑ar admite că cele două categorii de măsuri în discuție răspund obiectivului legitim de a compensa un dezavantaj suferit pe motiv de sex, în sensul jurisprudenței privind discriminarea indirectă, considerăm că măsurile menționate sunt atât corespunzătoare, cât și proporționale. În acest sens, subliniem că prejudiciul profesional care rezultă din educarea copiilor este in concreto suferit în continuare în cea mai mare măsură de către femei în prezent(54) și că această situație poate persista atât timp cât nu evoluează comportamentele asimetrice ale bărbaților și ale femeilor în ceea ce privește împărțirea sarcinilor sau atât timp cât nu vor exista alte tipuri de măsuri, cum ar fi introducerea unor concedii de paternitate obligatorii, instituirea unor concedii pentru creșterea copilului exclusiv de natură să încurajeze cuplurile să opteze pentru o întrerupere a activității profesionale de către tată sau punerea în aplicare a unor mecanisme menite să reechilibreze costurile legate de concediile pentru motive familiale între angajatorii a căror forță de muncă este predominant feminină și cei a căror forță de muncă este predominant masculină.

V –    Concluzie

59.      Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de cour administrative d’appel de Lyon după cum urmează:

„1)      Articolul 141 CE trebuie interpretat în sensul că principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin nu se opune unor măsuri naționale precum cele care rezultă din aplicarea coroborată a dispozițiilor articolului L. 24 și ale articolului R. 37 din Codul privind pensiile civile și militare.

2)      Articolul 141 CE trebuie interpretat în sensul că principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin nu se opune unor măsuri naționale precum cele care rezultă din dispozițiile articolului 15 din Decretul nr. 2003‑1306 din 26 decembrie 2003 privind regimul de pensionare al funcționarilor afiliați la Caisse nationale de retraites des agents des collectivités locales.

3)      Având în vedere răspunsul negativ oferit la prima și la a doua întrebare preliminară, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare preliminară.”


1 –      Limba originală: franceza.


2 –      Concluziile prezentate la 15 decembrie 2011 în cauza Amédée (C‑572/10).


3 –      Cauza menționată a fost radiată prin Ordonanța din 28 martie 2012 ca urmare a retragerii cererii de către instanța de trimitere ulterior anulării în apel a hotărârii sale de trimitere.


4 –      Instanța de trimitere invocă articolul 157 alineatul (4) TFUE, însă amintim faptul că această dispoziție nu este cea aplicabilă ratione temporis (a se vedea punctul 1 din prezentele concluzii).


5 –      Legea de rectificare a bugetului pe anul 2004 (JORF din 31 decembrie 2004, p. 22522).


6 –      Legea privind diverse dispoziții referitoare la funcția publică (JORF din 27 iulie 1991, p. 9952).


7 –      Decret adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 136 din Legea nr. 2004‑1485 și pentru modificarea Codului privind pensiile civile și militare (JORF din 11 mai 2005, p. 8174).


8 –      Prin derogare de la paragraful precedent, pentru anumiți copii dintre cei enumerați la articolul L. 18 alineatul II din Codul privind pensiile pe care persoana interesată i‑a crescut în condițiile prevăzute la alineatul III al articolului respectiv – printre care nu figurează copiii biologici, precum cei vizați de prezenta cauză – întreruperea activității trebuie să intervină fie înainte de împlinirea de către aceștia a vârstei de 16 ani, fie înainte de vârsta la care au încetat să se mai afle în întreținere.


9 –      JORF din 30 decembrie 2003, p. 22477.


10 –      Domnul și doamna Leone precizează, în observațiile lor, că aceasta din urmă invocă, alături de soțul ei, prejudiciul suferit prin refuzul de admitere în litigiu prin faptul că acest refuz ar avea impact, în cazul decesului domnului Leone, asupra cuantumului pensiei de urmaș pe care ea ar putea să o primească proporțional cu sporurile legate de educarea copiilor.


11 –      Mai exact, soții Leone au solicitat ca statul francez să fie declarat responsabil și să fie obligat la plata unor despăgubiri stabilite în mod provizoriu la un cuantum total de 86 595 de euro, plus dobânda legală.


12 –      Conținutul articolelor L. 12 și R. 13 menționate, care nu fac obiectul prezentei trimiteri preliminare, este citat la punctul 7 și urm. din Concluziile noastre prezentate în cauza Amédée, citată anterior.


13 –      Cu toate acestea, CNRACL nu se pronunță cu privire la răspunsurile care trebuie date la întrebările preliminare.


14 –      Guvernul francez subliniază că această instanță se limitează să citeze argumentele părților din litigiul principal și dispozițiile naționale invocate, deși ar fi trebuit să precizeze, chiar și pe scurt, efectele acestora care îi par susceptibile să conducă la o discriminare indirectă, având în vedere criteriile rezultate din jurisprudența Curții.


15 –      Acest guvern face referire la hotărârea Conseil d’État din 29 decembrie 2004, D’Amato (cererea introductivă nr. 265097), la hotărârea Conseil d’État din 6 decembrie 2006, Delin (cererea introductivă nr. 280681), precum și la hotărârea Conseil d’État din 6 iulie 2007, Fédération générale des fonctionnaires Force Ouvrière și alții (cererile conexate nr. 281147 și nr. 282169).


16 –      Amintim că doar decizia de trimitere este notificată părților din litigiul principal și celorlalte persoane interesate vizate la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în special statelor membre, în vederea prezentării eventualelor observații scrise ale acestora.


17 –      A se vedea în special Hotărârea din 23 martie 2006, Enirisorse (C‑237/04, Rec., p. I‑2843, punctele 17-19), Hotărârea din 8 septembrie 2009, Liga Portuguesa de Futebol Profissional și Bwin International (C‑42/07, Rep., p. I‑7633, punctul 41), precum și Hotărârea din 1 decembrie 2011, Painer (C‑145/10, Rep., p. I‑12533, punctul 46 și urm. și jurisprudența citată). Deși aceste hotărâri privesc o versiune a regulamentului menționat anterioară celei aplicabile în speță (JO 2012, L 265, p. 24), ele își păstrează pertinența.


18 –      A se vedea, în ceea ce privește sporul de vechime prevăzut la articolul L. 12 litera b) din Codul privind pensiile, Hotărârea din 29 noiembrie 2001, Griesmar (C‑366/99, Rec., p. I‑9383, punctul 25 și urm.), iar în ceea ce privește dreptul la acordarea unei pensii cu plată imediată care rezulta, la data respectivă, din articolul L. 24 alineatul I punctul 3° litera b) din respectivul cod, Hotărârea din 13 decembrie 2001, Mouflin (C‑206/00, Rec., p. I‑10201, punctul 20 și urm.).


19 –      A se vedea în special Hotărârea din 26 martie 2009, Comisia/Grecia (C‑559/07, punctele 42, 47 și urm., precum și jurisprudența citată), și Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Elbal Moreno (C‑385/11, punctele 19-26).


20 –      Potrivit definițiilor care figurează, printre altele, la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (JO L 204, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 262).


21 –      A se vedea în special Hotărârea din 27 mai 2004, Elsner‑Lakeberg (C‑285/02, Rec., p. I‑5861, punctul 12), Hotărârea din 10 martie 2005, Nikoloudi (C‑196/02, Rec., p. I‑1789, punctele 44 și 57), precum și Hotărârea din 20 octombrie 2011, Brachner (C‑123/10, Rep., p. I‑10003, punctele 55 și 56).


22 –      Această posibilitate de derogare cu titlu de „măsuri pozitive” este reluată în dreptul derivat [a se vedea printre altele considerentul (22) și articolul 3 din Directiva 2006/54].


23 –      A se vedea punctul 52 și urm. din această hotărâre, în special punctul 57, în cuprinsul căruia Curtea a arătat că articolul L. 12 litera b) din Codul privind pensiile, în versiunea în vigoare la momentul respectiv, nu permitea unui funcționar de sex masculin care se găsea într‑o situație dezavantajoasă din punct de vedere profesional în ceea ce privește educarea copiilor săi să pretindă sporul în discuție în cauza principală, chiar dacă era în măsură să dovedească faptul că și‑a asumat în mod efectiv această educare.


24 –      Modificare introdusă prin Legea nr. 2003‑775 din 21 august 2003 privind reforma pensiilor (JORF din 22 august 2003, p. 14310) și prin Decretul nr. 2003‑1305 din 26 decembrie 2003, adoptat pentru punerea în aplicare a Legii nr. 2003‑775 și prin care s‑a modificat Codul privind pensiile civile și militare (JORF din 30 decembrie 2003, p. 22473), care a introdus în Codul privind pensiile un articol nou, R. 13, în scopul definirii condițiilor necesare pentru a beneficia de sporul prevăzut la articolul L. 12 menționat.


25 –      Reamintim că și acest decret, cu nr. 2003‑1306, datează din 26 decembrie 2003.


26 –      Astfel, în partea introductivă a articolului 15 din decretul menționat se precizează că sporurile enumerate la acest articol „se acordă în condițiile prevăzute pentru funcționarii civili ai statului”. În plus, la articolul 25 alineatul I din acest decret se arată că „dispozițiile alineatului I al articolului L. 24 din [Codul privind pensiile] se aplică funcționarilor menționați la articolul 1 din prezentul decret”.


27 –      Astfel, începând cu 1 iulie 2011, prin Decretul nr. 2010‑1740 din 30 decembrie 2010 privind punerea în aplicare a unor dispoziții ale Legii nr. 2010‑1330 din 9 noiembrie 2010 privind reforma pensiilor funcționarilor, ale militarilor și ale muncitorilor din unitățile industriale de stat (JORF din 31 decembrie 2010, textul nr. 93), la articolul 15 din Decretul privind funcționarii autorităților publice locale a fost introdusă o trimitere expresă la „condițiile stabilite prin articolul R. 13 din Codul privind pensiile”, concomitent cu modificările introduse în codul respectiv (a se vedea nota de subsol 41 din Concluziile noastre prezentate în cauza Amédée, citată anterior).


28 –      În special Hotărârea din 16 septembrie 1999, Abdoulaye și alții (C‑218/98, Rec., p. I‑5723, punctul 16), precum și Hotărârea din 28 februarie 2013, Kenny și alții (C‑427/11, punctul 19 și urm.).


29 –      În special Hotărârea Nikoloudi, citată anterior (punctele 44 și 47).


30 –      A se vedea punctul 3 și urm. din Concluziile noastre prezentate în cauza Amédée, citată anterior.


31 –      În ceea ce privește dezavantajele pe care le prezintă maternitatea în viața profesională a femeilor și compensațiile pe care aceste dezavantaje le justifică, a se vedea în special Hotărârea din 12 iulie 1984, Hofmann (184/83, Rec., p. 3047, punctul 27), Hotărârea din 17 octombrie 1995, Kalanke (C‑450/93, Rec., p. I‑3051, punctul 18 și urm.), precum și Hotărârea Abdoulaye și alții, citată anterior (punctul 19).


32 –      Soții Leone menționează că, potrivit datelor aferente anului 2007, concediul pentru creșterea copilului ar fi fost luat în proporție de 94 % de către femei și doar în proporție de 6 % de către bărbați și că, dintr‑o perspectivă mai generală, în perioada anilor 2007-2011, absențele din motive familiale ar fi vizat în proporție de 0 %-2 % bărbații și în proporție de 98 %-100 % femeile.


33 –      Un raport al Institut national de la statistique et des études économiques (Insee) subliniază că, „[î]n pofida [...] drepturilor familiale referitoare la copii [care reduc diferențele privind durata contribuției valide], nivelurile pensiilor întemeiate pe un drept propriu al femeilor [altfel spus, alte pensii decât cele de urmaș] sunt mult mai mici decât în cazul bărbaților. Chiar dacă diferența se reduce în mod progresiv, aceasta se va menține probabil în cazul generațiilor de femei care sunt în prezent active”. Raportul precizează că „rămâne frecventă situația în care o femeie își întrerupe temporar activitatea după o naștere” și că, în anul 2010, 31 % dintre femei, față de doar 7 % dintre bărbați, au cerut să lucreze cu fracțiune de normă pentru motive legate de prezența copiilor, cunoscându‑se că acest prim procent se ridică chiar și la 47 % în cazul femeilor care au trei sau mai mulți copii (a se vedea Femmes et hommes – Regards sur la parité – Édition 2012, Insee Références, Paris, 2012, în special p. 39 și urm. și p. 112).


34 –      Aceste împrejurări în sine explică faptul că, în conformitate cu statisticile citate de soții Leone, de la intrarea în vigoare a articolului 15 din decretul menționat, în ceea ce privește funcționarii publici din domeniul medical, femeile ar fi obținut, în medie, 6,9 trimestre de spor pentru educarea copiilor, în timp ce bărbații nu ar fi obținut niciunul.


35 –      Un studiu realizat de Insee arată că, în Franța, „[d]upă o naștere, doar unul din nouă bărbați își reduce sau își întrerupe temporar activitatea, față de una din două femei” și că acest ultim procent este chiar mai mare în Germania, în Suedia și în Regatul Unit (a se vedea Insee Première, nr. 1454, iunie 2013, http://www.insee.fr/fr/ffc/ipweb/ip1454/ip1454.pdf). De asemenea, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată „Strategie pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015” [COM(2010) 491 final, p. 7], subliniază că „[m]ulte femei lucrează cu fracțiune de normă sau în cadrul unor contracte atipice: deși le permite să rămână pe piața forței de muncă și să se ocupe în același timp de familia lor, acest lucru poate avea o influență negativă asupra remunerării lor, a dezvoltării carierei, a perspectivelor de promovare și a pensiilor”.


36 –      Condițiile de acces la sporuri prevăzute la articolul 15 din Decretul privind funcționarii autorităților publice locale sunt, în esență, similare cu cele prevăzute pentru pensionarea anticipată la articolele L. 24 și R. 37, în pofida a trei diferențe principale. Prima diferență constă în faptul că sporul se acordă în cazul în care persoana interesată a crescut cel puțin un copil, comparativ cu condiția de a crește trei copii prevăzută pentru pensionarea anticipată. Cea de a doua diferență constă în faptul că întreruperea activității necesară pentru pensionarea anticipată trebuie să aibă loc pe o perioadă determinată și care să fie legată în mod direct fie de nașterea unui copil, fie de luarea acestuia în întreținere, în cazul în care copilul este adoptat, spre deosebire de condițiile în care se acordă sporurile. Cea de a treia diferență se referă la faptul că perioadele în care nu s‑au plătit contribuțiile obligatorii sunt asimilate întreruperii activității și conferă dreptul la pensionarea anticipată, ceea ce nu se întâmplă în cazul sporurilor.


37 –      Astfel, în această hotărâre, Curtea a statuat că principiul egalității menționat era încălcat prin articolul L. 24 din Codul privind pensiile în vigoare la acel moment prin faptul că acest articol rezerva dreptul la o pensie cu plata imediată doar funcționarilor de sex feminin al căror soț suferea de o infirmitate sau de o boală incurabilă care îl punea în imposibilitatea de a exercita o profesie și excludea, astfel, de la acest drept funcționarii de sex masculin care se aflau în aceeași situație.


38 –      Și anume în perioada cuprinsă între patru săptămâni înainte de naștere (sau de adopție) și șaisprezece săptămâni după aceasta.


39 –      Și anume concediul de maternitate, concediul de paternitate, concediul pentru adopție, concediul pentru creșterea copilului, concediul special pentru îngrijirea copilului sau disponibilitatea de a crește un copil cu vârsta mai mică de opt ani.


40 –      A se vedea în acest sens punctul 44 din Concluziile prezentate în cauza Amédée, citată anterior.


41 –      Cu privire la caracteristicile și scopurile concediului menționat, astfel cum au fost recunoscute de Curte, a se vedea în special Hotărârea din 19 septembrie 2013, Betriu Montull (C‑5/12, punctul 49 și urm., precum și jurisprudența citată).


42 –      Reamintim că dreptul la concediu de maternitate, obligatoriu și plătit în același timp, este prevăzut atât în dreptul Uniunii, cât și prin convențiile Organizației Internaționale a Muncii (a se vedea punctul 33 și urm. din Concluziile noastre prezentate în cauza Amédée, citată anterior).


43 –      Având în vedere că dreptul la pensionarea anticipată în cauză se acordă doar în cazul în care persoana interesată a avut în întreținere cel puțin trei copii.


44 –      Concediul de maternitate și concediul de paternitate fiind excluse pentru această categorie de părinți.


45 –      Articolul 141 alineatul (4) CE preia, conferindu‑i totuși un caracter general, posibilitatea de derogare care figura, numai în favoarea femeilor, la articolul 6 alineatul (3) din Acordul privind politica socială încheiat între statele membre ale Comunității Europene, cu excepția Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (JO 1992, C 191, p. 91, denumit în continuare „Acordul privind politica socială”), până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam la 1 mai 1999. Articolul 23 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede de asemenea că „[p]rincipiul egalității [între bărbați și femei] nu exclude menținerea sau adoptarea de măsuri care să prevadă avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat”.


46 –      A se vedea în special Hotărârea Kenny și alții, citată anterior (punctele 36 și 37, precum și jurisprudența citată).


47 –      A se vedea punctul 52 și urm. din concluziile menționate.


48 –      La punctele 52 și 60-67 din această hotărâre, Curtea a statuat că o măsură precum cea prevăzută la articolul L. 12, în versiunea aplicabilă la acel moment în litigiul principal, nu putea fi considerată ca fiind de natură să compenseze dezavantajele la care erau expuse carierele profesionale ale funcționarilor de sex feminin, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Acordul privind politica socială [echivalent cu articolul 141 alineatul (4) CE], din moment ce aceasta se limita să acorde mamelor un spor de vechime la momentul pensionării lor, fără să le acorde un sprijin de natură să atenueze dificultățile cu care ele se puteau confrunta în viața profesională.


49 –      În această privință, a se vedea punctul 40 din prezentele concluzii.


50 –      Comisia consideră că această măsură de pensionare anticipată ar putea chiar, dimpotrivă, să conducă la excluderea funcționarilor de sex feminin din viața profesională și de la posibilitatea de a urmări o carieră reală.


51 –      Cu privire la condiția privind vârsta legală de pensionare diferită în funcție de sex, a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 noiembrie 2008, Comisia/Italia (C‑46/07, punctele 57 și 58).


52 –      A se vedea punctele 58 și 59 din Concluziile noastre prezentate în cauza menționată.


53 –      Ibidem, punctul 57.


54 –      Astfel, în considerentul (22) al Directivei 2006/54/CE se menționează, cu titlu de măsuri pozitive, că, „[a]vând în vedere situația actuală [...], statele membre ar trebui să își propună înainte de toate să îmbunătățească situația femeilor în viața profesională”.