Cauzele conexate T‑29/14 și T‑31/14
Telefónica Gestión Integral de Edificios y Servicios, SL, fostă Taetel, SL
și
Banco Santander, SA, fostă Banco Popular Español, SA
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a opta extinsă) din 21 februarie 2024
„Ajutoare de stat – Ajutor acordat de autoritățile spaniole anumitor grupuri de interes economic (GIE) și investitorilor lor – Regim fiscal aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar pentru achiziționarea de nave (sistem fiscal spaniol în materie de leasing) – Decizie prin care ajutorul este declarat în parte incompatibil cu piața internă și prin care se dispune recuperarea parțială a acestuia – Litigiu rămas parțial fără obiect – Nepronunțare în parte asupra fondului – Ajutor nou – Recuperare – Clauze contractuale care protejează beneficiarii împotriva recuperării unui ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă – Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale”
1. Acțiune în anulare – Acțiune formulată împotriva unei decizii a Comisiei în materia ajutoarelor de stat – Interesul de a acționa – Anularea în parte a deciziei atacate în cadrul unei alte acţiuni formulate împotriva acestei decizii – Acțiune având ca obiect anularea părților care au fost anulate din decizia atacată – Acțiune rămasă parțial fără obiect – Nepronunțare asupra fondului
(art. 263 TFUE)
(a se vedea punctele 22-34 și 41-49)
2. Acțiune în anulare – Acțiune formulată împotriva unei decizii a Comisiei în materia ajutoarelor de stat – Interesul de a acționa – Anularea în parte a deciziei atacate în cadrul unei alte acțiuni formulate împotriva acestei decizii – Acțiune având ca obiect anularea părților care nu au fost anulate din decizia atacată – Persistența interesului de a acționa
(art. 263 TFUE)
(a se vedea punctele 50, 51 și 53-61)
3. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri fiscale în favoarea anumitor grupuri de interes economic si a investitorilor lor – Regim fiscal aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar pentru achiziționarea de nave – Regim fiscal care cuprinde mai multe măsuri între care există o legătură în fapt și în drept – Apreciere separată a respectivelor măsuri – Inadmisibilitate
[art. 107 alin. (1) TFUE]
(a se vedea punctele 67-71)
4. Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Restabilirea situației anterioare – Întindere – Clauze contractuale care prevăd transferul sarcinii recuperării unui ajutor ilegal de la beneficiarii acestui ajutor la alte persoane – Interzicerea de către Comisie a acestui transfer al sarcinii recuperării și dispunerea recuperării ajutorului ilegal de la beneficiari – Încălcarea repartizării competențelor între Comisie și statele membre – Încălcarea libertății de a desfășura o activitate comercială și a dreptului de proprietate – Inexistență
[art. 107 alin. (108) TFUE]
(a se vedea punctele 85-105, 110, 111 și 114-123)
Rezumat
Prin prezenta hotărâre, Tribunalul respinge acțiunile în anulare formulate de Telefónica Gestión Integral de Edificios y Servicios, SL, și, respectiv, de Banco Santander, SA, împotriva deciziei prin care Comisia Europeană a calificat drept ajutoare de stat mai multe măsuri fiscale care alcătuiau „sistemul fiscal spaniol în materie de leasing” (denumit în continuare „STL”) aplicat anumitor acorduri de leasing financiar pentru achiziționarea de nave(1). Pentru aceasta, Tribunalul verifică eventuala rămânere fără obiect a litigiului în urma anulării în parte a deciziei atacate prin Hotărârea Curții Spania și alții/Comisia (C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P)(2). Tribunalul se pronunță de asemenea asupra chestiunii inedite dacă Comisia și‑a depășit competențele în materia ajutoarelor de stat prin faptul că, în decizia atacată, a înlăturat clauzele de compensare care figurau în contractele încheiate între entități private, care protejează beneficiarii împotriva recuperării unui ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă(3).
În speță, Comisia Europeană fusese sesizată cu mai multe plângeri în legătură cu aplicarea STL în cazul anumitor acorduri de leasing financiar, întrucât acest sistem permitea companiilor maritime să beneficieze de o reducere de preț de 20 %-30 % pentru achiziționarea de nave construite de șantiere navale spaniole. Potrivit Comisiei, obiectivul STL era de a genera avantaje fiscale în favoarea unor grupuri de interese economice (denumite în continuare „GIE”) și a investitorilor care participau la acestea, care transferau apoi o parte din aceste avantaje către companiile maritime care achiziționaseră o navă nouă.
În decizia atacată, adoptată în iulie 2013, Comisia a considerat că trei dintre cele cinci măsuri fiscale ce formează STL constituiau un ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, sub forma unui avantaj fiscal selectiv, parțial incompatibil cu piața internă. Dat fiind că ajutorul în cauză fusese pus în aplicare de la 1 ianuarie 2002 cu încălcarea obligației de notificare(4), Comisia a dispus ca autoritățile naționale să îl recupereze de la investitori, și anume de la membrii GIE (în continuare „dispoziția de recuperare).
Împotriva deciziei atacate au fost introduse mai multe acțiuni în anulare. Cele introduse de Telefónica Gestión Integral de Edificios y Servicios și Banco Santander au fost suspendate în așteptarea soluționării definitive a acțiunilor introduse de Regatul Spaniei, de Lico Leasing, SA, și de Pequeños y Medianos Astilleros Sociedad de Reconversión, SA (denumită în continuare „PYMAR”). Astfel, în Hotărârea Spania și alții/Comisia(5), Tribunalul a anulat decizia atacată. Sesizată cu recursul formulat împotriva acestei hotărâri de Comisie, Curtea a anulat‑o prin Hotărârea Comisia/Spania și alții (C‑128/16 P)(6) și a trimis cauzele spre rejudecare Tribunalului.
Prin hotărârea în rejudecare, Spania și alții/Comisia(7), Tribunalul a respins acțiunile introduse de Regatul Spaniei, de Lico Leasing și de PYMAR. În această hotărâre, Tribunalul a înlăturat motivul ce viza contestarea caracterului selectiv al STL, statuând în esență că existența unei puteri discreționare extinse a administrației fiscale de autorizare a amortizării anticipate era suficientă pentru a recunoaște caracterul selectiv al STL în ansamblul său. Tribunalul a respins de asemenea printre altele motivele întemeiate pe încălcarea principiilor aplicabile recuperării ajutorului, și anume principiul protecției încrederii legitime și cel al securității juridice. Cu privire la acest din urmă aspect, Tribunalul a considerat în special că Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept prin faptul că a dispus recuperarea integrală a ajutorului în cauză de la investitorii GIE, chiar dacă o parte din avantajul fiscal obținut fusese transferată unor terți, respectiv companiilor maritime.
Sesizată cu recursuri separate împotriva acestei hotărâri, Curtea, prin Hotărârea Spania și alții/Comisia (C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P)(8), a admis motivul invocat de Regatul Spaniei întemeiat pe nemotivarea hotărârii atacate în ceea ce privește recuperarea ajutorului în cauză și a respins în rest recursurile. Întrucât în acest fel a anulat în parte această hotărâre și a apreciat că este în măsură să soluționeze ea însăși în mod definitiv partea din acțiuni care rămăsese de examinat, Curtea a statuat, în urma examinării, că se impunea anularea deciziei atacate deoarece desemna GIE și investitorii acestora ca fiind singurii beneficiari ai ajutorului vizat și dispunea recuperarea întregii valori a ajutorului în cauză doar de la investitorii GIE.
Aprecierea Tribunalului
Analizând cu titlu introductiv aspectul dacă, în urma Hotărârii Curții Spania și alții/Comisia (C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P), prin care s‑a anulat în parte decizia atacată, acțiunile introduse de reclamante nu au rămas fără obiect, Tribunalul amintește că obiectul litigiului trebuie să persiste până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, ceea ce presupune ca acțiunea să fie susceptibilă să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o.
Astfel, în cadrul unei acțiuni introduse în temeiul articolului 263 TFUE, anularea actului atacat pe parcursul procesului face ca acțiunea să fie lipsită de obiect în ceea ce privește solicitările privind anularea deciziei menționate. Astfel, prin anularea acestui act, reclamantul obține singurul rezultat pe care acțiunea sa i‑l poate procura și, prin urmare, instanța Uniunii Europene nu mai are cu privire la ce să se pronunțe. Același lucru este valabil și în cazul în care reclamantul, prin anularea parțială a actului atacat, a obținut rezultatul solicitat prin o parte a acțiunii sale, astfel încât nu mai este necesară pronunțarea asupra acelei părți.
În speță, Tribunalul constată că acțiunile introduse de reclamante au rămas fără obiect în măsura în care urmăresc să conteste identificarea GIE și a investitorilor acestora ca fiind singurii beneficiari ai STL și identificarea investitorilor menționați ca fiind singurele întreprinderi vizate de dispoziția de recuperare, precum și motivarea deciziei atacate în această privință și metodologia descrisă în decizia atacată pentru calcularea cuantumului care trebuie rambursat de investitorii GIE.
Astfel, pe de o parte, Hotărârea Curții Spania și alții/Comisia (C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P) a anulat deja decizia atacată deoarece desemna GIE și investitorii acestora ca fiind singurii beneficiari ai STL și dispunea recuperarea întregii valori a ajutorului în cauză de la investitorii respectivi. În plus, reclamantele nu au demonstrat că argumentația lor, prin care contestau excluderea șantierelor navale din cercul beneficiarilor STL și al întreprinderilor vizate de dispoziția de recuperare, presupunând că ar fi întemeiată, putea să le procure un beneficiu peste cel rezultat din hotărârea Curții.
Pe de altă parte, metodologia de calculare a cuantumului care trebuie rambursat de investitori, descrisă în această decizie, întemeindu‑se pe premisa, în prezent eronată, potrivit căreia întregul avantaj trebuie recuperat numai de la investitorii GIE, a devenit caducă în urma acestei hotărâri.
În aceste condiții, este în continuare necesară pronunțarea cu privire la capetele de cerere formulate de reclamante prin care se solicită anularea unor părți din decizia atacată care nu au fost anulate de Curte în Hotărârea Spania și alții/Comisia (C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P). Astfel, această decizie rămâne validă în măsura în care declară ilegal și incompatibil cu piața internă ajutorul de care beneficiază cel puțin GIE și investitorii acestora și obligă Regatul Spaniei să recupereze ajutorul menționat sau o parte din el de la aceștia din urmă. În plus, împrejurarea că, pentru calcularea sumelor care trebuie recuperate, metodologia descrisă în decizia atacată trebuie modificată în lumina hotărârii menționate nu modifică cu nimic faptul că această obligație de recuperare persistă ca atare.
În această privință, în primul rând, Tribunalul respinge motivul întemeiat pe calificarea eronată a măsurilor fiscale care constituie STL, luate în mod individual, ca ajutoare noi.
Astfel, argumentele recurentelor având ca obiect contestarea calificării acestor măsuri fiscale drept ajutoare noi, caracterul lor selectiv și existența unui avantaj se bazează pe premisa eronată potrivit căreia măsurile menționate ar trebui să fie apreciate, în raport cu articolul 107 TFUE, în mod separat, iar nu ținând seama de STL în ansamblul său.
Astfel, aceste măsuri fiscale au o legătură în drept, în esență, întrucât amortizarea anticipată era condiționată de obținerea unei autorizații de către autoritățile fiscale și o legătură în fapt, întrucât autorizația administrativă pentru amortizarea anticipată era acordată numai în contextul contractelor de locațiune cu opțiune de cumpărare a navelor eligibile pentru sistemul de impozitare în funcție de tonaj. Astfel, tocmai din cauza acestei legături, Tribunalul a statuat în Hotărârea Spania și alții/Comisia (T‑515/13 RENV și T‑719/13 RENV) că, dat fiind că una dintre măsurile care permiteau să se beneficieze de STL în ansamblul său, și anume autorizarea amortizării anticipate, era selectivă, Comisia a considerat în mod corect în decizia atacată că sistemul era selectiv în ansamblul său. În Hotărârea Spania și alții/Comisia (C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P), Curtea a confirmat această concluzie, precum și, implicit, necesitatea de a aprecia STL în ansamblul său drept o schemă de ajutor.
În al doilea rând, Tribunalul respinge motivul potrivit căruia Comisia și‑ar fi depășit competențele în materie de ajutoare de stat prin faptul că a interzis clauzele de compensare care figurează în contracte încheiate între entități private care îi protejează pe beneficiari împotriva recuperării unui ajutor de stat ilegal și incompatibil.
În această privință, Tribunalul constată că precizarea de la articolul 4 alineatul (1) din dispozitivul deciziei atacate, potrivit căreia Regatul Spaniei trebuie să recupereze ajutorul de la beneficiari „fără posibilitatea ca [aceștia] să transfere altor persoane sarcina recuperării”, este redactată în termeni largi și nu se limitează în mod expres la clauzele de compensare. În plus, aceste clauze nu vizează în mod specific ipoteza recuperării unui ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă, ci, într‑un mod mai general, consecințele posibilității ca autoritățile competente să nu aprobe avantajele fiscale care decurg din STL sau ca, în urma aprobării lor, validitatea lor să fie contestată.
În anumite considerente ale deciziei atacate însă, Comisia identifică, în mod concret, aspecte specifice ale clauzelor de compensare care se dovedesc, în opinia sa, problematice în contextul specific al recuperării ajutoarelor ilegale și incompatibile cu piața internă. Astfel, aceasta precizează că obiectivul recuperării, care urmărește restabilirea situației anterioare și în special eliminarea denaturării concurenței cauzate de avantajul concurențial generat de ajutorul ilegal și incompatibil cu piața internă, ar fi compromis în mod iremediabil dacă actorii din sectorul privat ar putea, prin intermediul unor clauze contractuale, să modifice efectele deciziilor de recuperare adoptate de Comisie. Rezultă că precizarea de la articolul 4 alineatul (1) din dispozitivul deciziei atacate trebuie înțeleasă în sensul că vizează numai clauzele de compensare, întrucât pot fi interpretate ca fiind o protecție pentru beneficiarii unui ajutor ilegal și incompatibil cu piața internă împotriva recuperării acestuia.
Pe de altă parte, Comisia nu a stabilit că aceste clauze de compensare ar fi nule, o astfel de competență revenind eventual instanțelor naționale. Astfel, precizarea făcută de Comisie în decizia atacată nu urmărește decât să clarifice conținutul obligației ce revine Regatului Spaniei de a recupera ajutorul de la beneficiarii acestuia pentru restabilirea situației anterioare plății ajutorului respectiv.
Rezultă că Comisia nu și‑a depășit competențele cu care este învestită în materia ajutoarelor de stat(9). Astfel, deși este adevărat că recuperarea se efectuează în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul național al statului membru în cauză(10), totuși acestea din urmă trebuie să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei. Prin urmare, nimic nu se opune ca, în decizia atacată, Comisia să precizeze că Regatul Spaniei trebuie să procedeze astfel încât beneficiarii să ramburseze cuantumul ajutoarelor de care au beneficiat efectiv, fără a putea transfera sarcina recuperării acestor sume unei alte părți la contract. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât clauzele de compensare erau prevăzute în contractele‑cadru încheiate între diverșii participanți STL, respectivele contracte fiind luate în considerare de administrația fiscală pentru a autoriza amortizarea anticipată.