Language of document :

Recurs introdus la 2 februarie 2021 de Laure Camerin împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera șaptea) din 24 noiembrie 2020 în cauza T-367/19, Camerin/Comisia

(Cauza C-63/21 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Laure Camerin (reprezentant: M. Casado García-Hirschfeld, avocată)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Anularea Ordonanței Tribunalului din 24 noiembrie 2020 pronunțate în cauza T-367/19;

obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii în fața Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

Recursul are ca obiect anularea ordonanței atacate în măsura în care Tribunalul a constatat lipsa necesității de a se pronunța asupra fondului și inadmisibilitatea cererii introductive prin care se urmărea anularea în parte a deciziei PMO din 17 aprilie 2019, precum și repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a neregulilor săvârșite de PMO, care nu îi permit recurentei să trăiască în demnitate.

Prin recursul formulat, recurenta contestă în special punctele 50-52 și 54 din ordonanța atacată, punctele 57-62 și 67, precum și la punctele 73 și 74.

În susținerea recursului, recurenta invocă un motiv unic, întemeiat pe denaturarea faptelor și pe erori vădite de apreciere care au determinat o motivare inexactă în drept.

____________