Language of document : ECLI:EU:T:2011:216

Cauza T‑1/08

Buczek Automotive sp. z o.o.

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat – Restructurarea industriei siderurgice poloneze – Recuperarea creanțelor publice – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate incompatibile cu piața comună și prin care se dispune recuperarea acestora – Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Admisibilitate – Noțiunea de ajutor de stat – Criteriul creditorului privat”

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Interesul de a exercita acțiunea – Decizie a Comisiei prin care se constată incompatibilitatea unui ajutor cu piața comună – Stabilirea sumelor care trebuie recuperate de la diferiți beneficiari

(art. 230 al patrulea paragraf CE)

2.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Avantaj care rezultă din faptul că autoritățile nu au solicitat, în vederea recuperării creanțelor publice, declararea falimentului unei întreprinderi care are dificultăți financiare

[art. 87 alin. (1) CE])

3.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Apreciere potrivit criteriului investitorului privat – Recuperarea creanțelor publice de la o întreprindere care se confruntă cu dificultăți financiare

[art. 87 alin. (1) CE]

4.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie a Comisiei în materia ajutoarelor de stat – Gravitatea atingerii aduse concurenței și a afectării schimburilor dintre statele membre – Simplă repetare a condițiilor de la articolul 87 alineatul (1) CE – Motivare insuficientă

[art. 87 alin. (1) CE și art. 253 CE]

1.      O acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care reclamantul are un interes să obțină anularea actului atacat. Un asemenea interes presupune ca anularea actului atacat să poată avea, prin ea însăși, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a introdus‑o.

În ceea ce privește o decizie a Comisiei prin care se declară incompatibilitatea unui ajutor de stat cu piața comună și prin care se dispune restituirea acestuia, o întreprindere are un interes de a obține anularea deciziei în cauză în măsura în care Comisia dispune în cuprinsul acesteia recuperarea unei sume de la întreprinderea respectivă. Cu toate acestea, în speță nu se poate considera că întreprinderea are și un interes de a obține anularea în totalitate a deciziei privind stabilirea sumelor care trebuie recuperate de la ceilalți beneficiari ai ajutorului.

(a se vedea punctele 34, 35, 37 și 38)

2.      În ceea ce privește condiția privind avantajul, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, noțiunea de ajutor este mai generală decât cea de subvenție, dat fiind că include nu numai prestații pozitive, precum subvențiile propriu‑zise, ci și intervenții de stat care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, din acest motiv, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice. În plus, articolul 87 CE nu face distincția în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor statului, ci le definește în funcție de efectele lor.

În cazul unei întreprinderi care are dificultăți financiare, debitoare față de creditori publici, faptul că autoritățile publice nu optează pentru depunerea unei cereri de declarare a falimentului întreprinderii și se limitează să urmărească, chiar cu diligența necesară, procedurile legale de recuperare a creanțelor publice poate constitui un avantaj. Astfel, orice procedură de faliment, indiferent dacă are drept rezultat redresarea societății declarate în stare de faliment sau lichidarea acesteia, are drept obiectiv cel puțin lichidarea pasivului societății respective. În acest context, libertatea de care dispune societatea aflată în stare de faliment pentru a administra atât activele, cât și activitatea sa este limitată. Prin urmare, prin faptul că nu au solicitat declararea stării de faliment a întreprinderii, autoritățile permit acestei societăți să aibă la dispoziție o perioadă în care societatea poate să utilizeze în mod liber activele sale și să își continue activitatea, conferindu‑i astfel un avantaj care poate constitui un ajutor de stat.

(a se vedea punctele 68, 69 și 77)

3.      Pentru a determina dacă o măsură adoptată de stat reprezintă un ajutor de stat în sensul articolului 87 CE, trebuie să se stabilească dacă întreprinderea beneficiară obține un avantaj economic pe care nu l‑ar fi obținut în condiții normale de piață. În acest scop, în ceea ce privește creanțele publice nerecuperate, organismele publice în cauză trebuie comparate cu un creditor privat care urmărește să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor care are dificultăți financiare.

Atunci când o întreprindere care se confruntă cu o deteriorare importantă a situației sale financiare propune creditorilor săi un acord sau o serie de acorduri de restructurare a datoriei sale pentru a‑și redresa situația și pentru a evita intrarea sa în lichidare, fiecare creditor este nevoit să facă o alegere între cuantumul care i se oferă în cadrul acordului propus, pe de o parte, și cuantumul pe care consideră că îl poate recupera în urma lichidării eventuale a întreprinderii, pe de altă parte. Alegerea acestuia este influențată de o serie de factori, cum ar fi calitatea sa de creditor ipotecar, privilegiat sau ordinar, natura și conținutul eventualelor garanții de care dispune, aprecierea sa cu privire la posibilitățile de redresare a întreprinderii, precum și beneficiul care i‑ar reveni în cazul lichidării. Rezultă că revine Comisiei obligația să stabilească, pentru fiecare organism public în cauză și ținând seama de factorii citați anterior, dacă remiterea datoriei pe care acesta a acordat‑o era în mod vădit mai importantă decât cea pe care ar fi acordat‑o un creditor privat ipotetic care se află, față de întreprindere, într‑o situație comparabilă cu cea a organismului public respectiv și care urmărește să recupereze sumele care îi sunt datorate. În cazul în care nu s‑a încheiat niciun acord de restructurare a datoriei, un creditor privat ipotetic se confruntă cu situația în care trebuie să aleagă între rezultatul previzibil al procedurii legale de recuperare a datoriilor, pe de o parte, și cuantumul pe care consideră că îl poate recupera în urma procedurii de faliment al societății.

Întrucât autoritățile naționale care urmăresc să recupereze creanțele publice nu au nicio obligație să valorifice toate modalitățile de recuperare de care dispun, singura obligație care incumbă autorităților menționate pentru ca intervenția lor să nu fie calificată drept ajutor de stat este de a adopta un comportament care ar fi fost cel adoptat de un creditor privat în condiții normale de piață.

Atunci când există mai multe modalități de recuperare, este necesar să se compare avantajele respective ale diferitor modalități în vederea stabilirii celei care ar fi fost aleasă de creditorul privat, iar Comisia, în pofida puterii largi de apreciere care trebuie să îi fie recunoscută, întrucât este vorba despre o apreciere economică complexă, nu se poate exonera de justificarea prin elemente de fond pertinente a concluziei la care afirmă că a ajuns în urma acestei comparații.

Astfel, indiferent cât de limitat este controlul său, instanța comunitară trebuie în special să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, dar, în egală măsură, trebuie să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor relevante care trebuie să fie luate în considerare și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse din acestea.

(a se vedea punctele 70, 82-85, 87 și 89)

4.      În ceea ce privește calificarea unei măsuri de ajutor, obligația de motivare impune indicarea motivelor pentru care Comisia consideră că măsura în cauză intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE. În ceea ce privește condițiile de natură să afecteze schimburile dintre state și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența, o expunere succintă a faptelor și a considerentelor juridice avute în vedere în cadrul aprecierii acestor condiții este suficientă. Comisia nu are obligația să efectueze o analiză economică a situației reale a sectoarelor relevante, a cotei de piață a reclamantei, a poziției întreprinderilor concurente și a fluxurilor de schimburi de produse și servicii în cauză între statele membre, din moment ce aceasta a evidențiat modul în care ajutoarele în litigiu denaturau concurența și afectau schimburile dintre statele membre. Cu toate acestea, chiar în cazurile în care din împrejurările în care a fost acordat ajutorul rezultă că acesta este de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența, Comisia are obligația minimă să evoce aceste împrejurări în motivarea deciziei.

O decizie în materie de ajutoare de stat este insuficient motivată în sensul articolului 253 CE atunci când, în ceea ce privește afectarea schimburilor dintre statele membre și denaturarea sau amenințarea denaturării concurenței, aceasta se limitează la o simplă reiterare a condițiilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE și nu conține nicio expunere, fie și succintă, a faptelor și a considerentelor juridice avute în vedere în cadrul aprecierii acestor condiții, nici chiar în cadrul descrierii circumstanțelor în care a fost adoptată măsura.

(a se vedea punctele 101, 102 și 105-107)