Cauza T‑320/09
Planet AE Anonymi Etaireia Parochis Symvouleftikon Ypiresion
împotriva
Comisiei Europene
„Protecția intereselor financiare ale Uniunii – Sistem de avertizare rapidă (SAR) care permite identificarea nivelului de risc asociat candidaților sau ofertanților cărora li se atribuie contracte de achiziții – Investigație efectuată de OLAF cu privire la executarea unui contract de achiziții publice având ca obiect un proiect de modernizare instituțională în Siria – Decizii de activare a avertismentelor W1a și W1b – Temei juridic – Drepturi fundamentale – Obligația de motivare”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 22 aprilie 2015
1. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Interes care se apreciază la data introducerii acțiunii – Acțiune îndreptată împotriva deciziei de înregistrate a reclamantei în sistemul de avertizare rapidă pentru ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive – Eliminarea înregistrării în cursul procesului – Irelevanță – Temeiul unei eventuale acțiuni în despăgubire – Menținerea interesului de a exercita acțiunea
(art. 263 TFUE; Decizia C/2008/969 a Comisiei)
2. Acțiune în anulare – Motive – Necompetența instituției care a emis actul atacat – Motiv de ordine publică – Necompetența instituției care a emis actul care constituie temeiul juridic al actului atacat – Absența caracterului de ordine publică al motivului – Circumstanță care nu exclude o examinare din oficiu
(art. 263 TFUE)
3. Comisia – Competențe – Execuția bugetului comunitar – Decizie privind instituirea unui sistem de avertizare rapidă care permite înscrierea, ca entități care reprezintă un risc financiar pentru Uniune, a persoanelor care fac obiectul unei anchete a Oficiului European de Luptă Antifraudă – Lipsa temeiului juridic – Necompetența Comisiei
[art. 5 CE, 274 CE și 279 CE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1); Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 51, art. 59 alin. (2) și art. 95 alin. (1); Decizia C/2008/969 a Comisiei]
4. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Aprecierea obligației de motivare în funcție de împrejurările cauzei
(art. 253 CE)
5. Resurse proprii ale Uniunii Europene – Protecția intereselor financiare ale Uniunii – Combaterea fraudei și a altor activități ilegale – Sistem de avertizare rapidă pentru ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive – Lipsa comunicării deciziei de înregistrare persoanei înregistrate în sistem – Încălcarea dreptului la apărare și a obligației de motivare
(art. 253 CE; Decizia C/2008/969 a Comisiei)
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 27, 28 și 30-32)
2. Necompetența instituției care a adoptat un act atacat în cadrul unei acțiuni în anulare reprezintă un motiv de anulare de ordine publică ce trebuie invocat din oficiu de instanța Uniunii, chiar dacă niciuna dintre părți nu i‑a solicitat să facă aceasta. În ceea ce privește problema necompetenței instituției care a adoptat actul în temeiul căruia a fost adoptat actul atacat, deși instanța Uniunii nu este obligată să invoce din oficiu această problemă, se poate întâmpla ca ea să fie determinată să procedeze astfel. Aceasta poate fi situația în funcție de elementele aflate la dosar sau dacă este vorba despre un viciu care are un caracter vădit, altfel spus, dacă instanța Uniunii poate cu ușurință să o descopere și să o identifice ca atare.
(a se vedea punctul 35)
3. Nici din dispozițiile articolului 274 CE, nici din cele ale Regulamentului nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene nu rezultă că Comisia dispune de competența explicită de a adopta, în vederea combaterii fraudei și a oricărei alte activități nelegale care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, Decizia 2008/969 privind sistemul de avertizare rapidă pentru ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive. Desigur, potrivit articolului 274 CE, Comisia execută bugetul Uniunii în conformitate cu dispozițiile regulamentelor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 279 CE. Acesta din urmă prevede utilizarea procedurii legislative ordinare. Cu toate acestea, Regulamentul nr. 1605/2002, al cărui temei legal este articolul 279 CE, nu menționează un sistem precum sistemul de avertizare rapidă. Regulamentul menționat prevede, la articolul 95 alineatul (1), numai înființarea unei baze centrale de date privind candidații și ofertanții care se află în una dintre situațiile de excludere obligatorie prevăzute de regulament.
În același sens, în pofida faptului că un sistem de alertă poate fi un instrument util în cadrul sarcinilor Comisiei în calitate de gardian și de executant al bugetului Uniunii, aceasta nu poate permite să se constate existența unei competențe implicite de adoptare a Deciziei 20008/969. Astfel, deși Comisia este abilitată să își organizeze funcționarea internă pentru a asigura o funcționare cât mai eficientă posibil, conform articolului 51 și articolului 59 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1605/2002, nu este mai puțin adevărat că competența sa de autoreglementare își are limitele în atribuțiile care îi sunt conferite. Or, deși măsurile interne nu produc efecte decât în sfera internă a administrației și nu creează niciun drept sau obligație pentru terți, nu aceasta este situația Deciziei 2008/969, care are vocația să producă efecte juridice spre exterior.
În plus, în timp ce legiuitorul Uniunii a creat un temei legal pentru avertismentele de excludere, el nu a considerat oportun să procedeze astfel pentru celelalte avertismente care sunt prevăzute în Decizia 2008/969. Mai mult, spre deosebire de avertismentele W5, care se întemeiază pe elemente obiective și, într‑o anumită măsură, dovedite, înregistrarea avertismentului W1a sau W1b în temeiul Deciziei 2008/969 este consecința unei investigații a Oficiului European de Luptă Antifraudă, deși nu au fost încă dovedite constatări ale unor fraude sau ale unor greșeli administrative. În fond, nu se poate accepta, fără a încălca drepturile fundamentale, între care se numără prezumția de nevinovăție, consacrată la articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, adagiul qui potest maius potest et minus. Or, spre deosebire de avertismentele de excludere, este incontestabil că avertismentele W1a și W1b vizează o situație în care investigațiile sunt încă în desfășurare și, în consecință, în care o instanță nu a stabilit încă o vinovăție. Prin urmare, în cazul în care Comisia consideră necesar să ia măsuri preventive, într‑un stadiu incipient, aceasta are nevoie, cu atât mai mult pentru acest motiv, de un temei legal care să permită crearea unui astfel de sistem de alertă și adoptarea măsurilor aferente acestuia, sistem care să respecte dreptul la apărare, principul proporționalității, precum și principiul securității juridice, acesta din urmă impunând ca normele de drept să fie clare, precise și previzibile în privința efectelor lor, în special în cazul în care pot avea consecințe defavorabile asupra persoanelor fizice și a întreprinderilor.
(a se vedea punctele 43, 45, 58, 59 și 61-67)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 77 și 78)
5. O decizie a Comisiei de a înregistra o entitate în sistemul de avertizare rapidă instituit prin Decizia 2008/969 privind respectivul sistem pentru ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive fără a comunica această decizie persoanei interesate încalcă obligația de motivare și dreptul la apărare dacă această persoană nu a avut, din această cauză, posibilitatea să facă observații în această privință și nici nu a avut cunoștință de motivele care justifică înregistrarea sa în sistemul de avertizare.
Astfel, dreptul la apărare trebuie să fie asigurat întotdeauna, chiar și în lipsa oricărei reglementări privind procedura în cauză. Aceeași este situația și în ceea ce privește obligația de motivare. Or, deși obiectivul urmărit prin Decizia 2008/969 este protejarea bugetului Uniunii prin măsuri de prudență, aceasta nu justifică în niciun fel o lipsă a comunicării. În această privință, chiar dacă s‑ar presupune că sistemul de avertizare rapidă a fost creat ca un instrument intern, nu este mai puțin adevărat că înregistrarea în sistemul menționat determină consecințe juridice pentru persoana înregistrată respectivă, ceea ce implică faptul că dreptul la apărare, inclusiv obligația de motivare, trebuie respectate.
(a se vedea punctele 79, 83, 86 și 87)