Cerere de decizie preliminară introdusă de Sąd Rejonowy we Włocławku (Polonia) la 17 august 2023 – Procedură penală împotriva lui K.P
(Cauza C-530/23, Barało1 )
Limba de procedură: polona
Instanța de trimitere
Sąd Rejonowy we Włocławku
Partea din procedura principală
K.P
Întrebările preliminare
Dispozițiile coroborate ale articolului 2 alineatul (1) litera (b), ale articolului 4 alineatul (5) și ale articolului 9, precum și considerentele (18), (19), (24) și (27) ale Directivei (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare1 , citite în coroborare cu dispozițiile articolului 3 alineatul (2) literele (a) și (c) și ale articolului 3 alineatul (3) litera (a) din Directiva (UE) 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate2 și analizate în lumina [punctelor] 6, 7, 11 și 13 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale3 trebuie interpretate în sensul că introduc o normă cu efect direct și obligatoriu conform căreia este ilicit ca actul de interogare a unei persoane vulnerabile să se desfășoare fără participarea unui avocat, atunci când există în fapt premise obiective pentru acordarea asistenței judiciare și atunci când, în același timp, organul de anchetă nu acordă asistență judiciară din oficiu (inclusiv cu caracter de urgență sau provizorie) fără întârzieri nejustificate și înainte de interogarea persoanei în cauză [in concreto o persoană vulnerabilă] de către poliție, de către o altă autoritate de aplicare a legii sau de către o autoritate judiciară, sau înainte de efectuarea unor acte concrete de anchetă sau de obținere a probelor?
Dispozițiile coroborate ale articolului 2 alineatul (1) litera (b), ale articolului 4 alineatul (5) și ale articolului 9, precum și considerentele (18), (19), (24) și (27) ale Directivei (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, citite în coroborare cu articolul 1 alineatul (2) din [aceeași directivă] și analizate în lumina [punctelor] 6, 7, 11 și 13 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, trebuie interpretate în sensul că [i] faptul de a nu identifica, în cursul procedurii, situația de vulnerabilitate potențială a unei persoane sau de a nu recunoaște vulnerabilitatea acesteia, în pofida unor circumstanțe de fapt care justificau o identificare promptă, și [ii] și lipsa posibilității de a contesta evaluarea situației de vulnerabilitate potențială a acestei persoane și de a i se acorda asistență judiciară gratuită fără întârzieri nejustificate nu sunt în niciun caz licite în cauzele privind infracțiuni pasibile de pedepse privative de libertate, și în sensul că circumstanțele care au condus la neidentificarea acestei situații și la neacordarea asistenței judiciare gratuite trebuie să fie menționate în mod expres în decizia, în principiu supusă căilor de atac, de a proceda la interogare în absența unui avocat?
Dispozițiile coroborate ale articolului 2 alineatul (1) litera (b), ale articolului 4 alineatul (5) și ale articolului 9, precum și considerentele (18), (19), (24) și (27) ale Directivei (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, citite în coroborare cu dispozițiile articolului 1 alineatul (2) din [aceeași directivă] și analizate în lumina secțiunii 3 punctul 7 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, trebuie interpretate în sensul că neintroducerea de către un stat membru a prezumției de vulnerabilitate în cadrul unei proceduri penale trebuie considerată ca împiedicând suspectul să beneficieze de garanția prevăzută la articolul 9 din Directiva 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, analizată în lumina [punctului] 11 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale și, în consecință, autoritățile judiciare sunt obligate, într-o astfel de situație, să aplice în mod direct dispozițiile directivei?
În cazul unui răspuns afirmativ la una sau mai multe dintre întrebările preliminare prima-a treia, dispozițiile celor două directive menționate în aceste întrebări trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziții naționale precum:
articolul 301 a doua teză din k.p.k. [Kodeks postępowania karnego (Codul de procedură penală)], potrivit căruia suspectul este interogat cu participarea unui avocat desemnat din oficiu numai la cererea sa, iar neprezentarea avocatului la interogatoriu nu împiedică interogarea suspectului,
articolul 79 alineatul 1 punctele 3 și 4 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, în cadrul procedurilor penale, un acuzat (suspect) trebuie să aibă avocat în cazul în care există o îndoială rezonabilă cu privire la chestiunea dacă, în momentul săvârșirii faptei, capacitatea sa de a conștientiza însemnătatea faptei sau de a-și controla comportamentul nu era exclusă sau afectată în mod semnificativ și dacă există o îndoială rezonabilă cu privire la faptul că starea sa de sănătate psihică îi permite să participe la procedură sau să își asigure apărarea în mod independent și rezonabil?
Dispozițiile coroborate ale articolului 3 alineatul (2) litera (a) și ale articolului 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva (UE) 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate, citite în coroborare cu principiul supremației și al efectului direct al directivelor, obligă autoritățile de anchetă, instanțele și orice autorități ale statului să înlăture aplicarea dispozițiilor de drept național care contravin directivei, cum ar fi cele enumerate la a patra întrebare, și, în consecință, având în vedere că termenul de transpunere a acesteia a expirat, să înlocuiască norma națională respectivă cu normele aplicabile ale directivei menționate mai sus, care au efect direct ?
Dispozițiile coroborate ale articolului 2 alineatul (1) litera (b), ale articolului 4 alineatul (5) și ale articolului 9, precum și considerentele (19), (24) și (27) ale Directivei (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare trebuie interpretate în sensul că, în lipsa unei decizii de acordare a asistenței judiciare gratuite sau în cazul în care nu se acordă asistență judiciară gratuită unei persoane vulnerabile sau unei persoane presupuse a se afla într-o situație de vulnerabilitate, conform prevederilor secțiunii 3 punctul 7 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (2013/C 378/02) și, ulterior, se efectuează acte de instrucție penală, cu participarea acestei persoane, de către organul de poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii, inclusiv a unor acte care nu pot fi reluate în fața instanței, instanța națională care judecă cauza penală, precum și orice altă autoritate a statului care administrează justiția în materie penală (și, prin urmare, organele de anchetă) au obligația de a înlătura aplicarea dispozițiilor de drept național care contravin directivei, cum ar fi cele menționate la întrebarea a patra, și, în consecință, având în vedere că termenul de transpunere a expirat, de a înlocui norma națională cu normele directivei menționate[,] care au efect direct, chiar și atunci când persoana în cauză, după finalizarea anchetei (sau a instrucției penale) și trimiterea rechizitoriului de către procuror la instanță, și-a desemnat un apărător ales?
Dispozițiile coroborate ale articolului 2 alineatul (1) litera (b), ale articolului 4 alineatul (5) și ale articolului 9, precum și considerentele (19), (24) și (27) ale Directivei (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, citite în coroborare cu dispozițiile articolului 1 alineatul (2) din [aceeași directivă] și analizate în lumina [punctelor] 6, 7, 11 și 13 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale trebuie interpretate în sensul că statul membru este obligat să se asigure că persoanele suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale care beneficiază de o prezumție de vulnerabilitate sau care sunt vulnerabile sunt imediat identificate și recunoscute ca atare și că asistența judiciară este obligatorie chiar și atunci când autoritatea competentă nu solicită unui expert independent să evalueze gravitatea vulnerabilității, nevoile persoanei vulnerabile și caracterul adecvat al oricărei măsuri luate sau preconizate în legătură cu persoana vulnerabilă, până la efectuarea unei evaluări adecvate de către expertul independent?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea a șaptea, dispozițiile menționate mai sus ale directivei și ale recomandării Comisiei trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții naționale precum cea de la articolul 79 alineatul 1 punctele 3 și 4 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, în cadrul procedurilor penale, o persoană urmărită penal trebuie să aibă avocat numai în cazul în care există o îndoială rezonabilă cu privire la chestiunea dacă, în momentul săvârșirii faptei, capacitatea sa de a conștientiza însemnătatea faptei sau de a-și controla comportamentul nu era exclusă sau afectată în mod semnificativ și dacă există o îndoială rezonabilă cu privire la faptul că starea sa de sănătate psihică îi permite să participe la procedură sau să își asigure apărarea în mod independent și rezonabil?
Dispozițiile coroborate ale articolului 2 alineatul (1) litera (b), ale articolului 4 alineatul (5), ale articolului 9 și considerentele (19), (24) și (27) ale Directivei (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, citite în coroborare cu dispozițiile articolului 1 alineatul (2) din [aceeași directivă] și analizate în lumina punctelor 6, 7, 11 și 13 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale cât și principiul prezumției de vulnerabilitate, trebuie interpretate în sensul că cel mai târziu înainte de primul interogatoriu al suspectului de către poliție sau altă autoritate competentă, autoritățile competente (parchetul, poliția) trebuie să procedeze imediat la identificarea și recunoașterea procedurală a vulnerabilității suspectului în procedură penală și să se asigure că suspectului i se acordă asistență judiciară sau asistență de urgență (provizorie), precum și să se abțină de la interogarea suspectului până la acordarea asistenței judiciare gratuite sau a asistenței de urgență (provizorie) persoanei în cauză?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea a noua, dispozițiile coroborate ale articolului 2 alineatul (1) litera (b), ale articolului 4 alineatul (5) și ale articolului 9, precum și considerentele (19), (24) și (27) ale Directivei (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, citite în coroborare cu dispozițiile articolului 1 alineatul (2) din [aceeași directivă] și analizate în lumina [punctelor] 6, 7, 11 și 13 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, trebuie interpretate în sensul că obligă statele membre să precizeze în mod clar în dreptul lor intern motivele și criteriile oricărei derogări de la identificarea imediată și recunoașterea vulnerabilității unui suspect în cadrul procedurilor penale și să se asigure că acesta beneficiază de asistență judiciară sau de asistență de urgență (provizorie), orice derogare trebuind să fie proporțională, limitată în timp și să nu aducă atingere principiului echității procedurii și să ia forma unei decizii procedurale de autorizare a unei derogări provizorii, pe care, în principiu, o parte ar trebui să o poată ataca în instanță?
Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale coroborate cu articolul 3 alineatul (2) litera (a) și cu articolul 3 alineatul (3) literele (a) și (b) din Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate, prin raportare la articolul 1 alineatul (2) și la considerentul (27), precum și la articolul 8 din Directiva 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, trebuie interpretate în sensul că, în lipsa acordării de către autoritatea procedurală și a precizării motivelor pentru care nu se acordă asistență judiciară gratuite unei persoane care beneficiază de prezumția de vulnerabilitate și/sau este vulnerabilă (în conformitate cu punctele 7 și 11 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale), această persoană are dreptul la o cale de atac efectivă, iar o astfel de cale de atac poate fi considerată instituția dreptului procesual intern prevăzută la articolul 344a din Codul de procedură penală, prin care se impune ca dosarul să fie retrimis parchetului pentru:
ca organul de anchetă să identifice și să recunoască vulnerabilitatea suspectului în procedura penală,
a i se oferi suspectului posibilitatea de a se consulta cu un avocat înainte de interogatoriu,
a efectua interogatoriul suspectului în prezența avocatului, cu înregistrarea audio-video a interogatoriului propriu-zis,
a permite avocatului să consulte dosarul de urmărire penală și să formuleze orice cerere de probe din partea persoanei vulnerabile și a avocatului desemnat din oficiu sau a avocatului ales de suspect?
Dispozițiile coroborate ale articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale articolului 6 alineatul (1) și ale articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și ale articolului 6 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană coroborate cu articolul 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întocmită la Roma la 4 noiembrie 1950, astfel cum a fost modificată ulterior prin Protocoalele nr. 3, 5 și 8 și completată prin Protocolul nr. 2, în legătură cu prezumția de vulnerabilitate, astfel cum este prevăzută la punctul 7 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale trebuie interpretate în sensul că interogarea unui suspect de către un ofițer de poliție sau de către o altă persoană autorizată să efectueze acte de anchetă, în cadrul unui spital de psihiatrie, fără a ține seama de starea de incertitudine și în condiții de libertate de exprimare deosebit de limitată și de vulnerabilitate psihică specifică și în absența unui avocat, constituie un tratament inuman și, ca atare, descalifică în general un astfel de act procedural de interogare ca fiind contrar drepturilor fundamentale ale Uniunii?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea de la punctul 12, dispozițiile citate la întrebarea a douăsprezecea trebuie interpretate în sensul că autorizează (sau – alternativ – obligă) [i] o instanță națională care judecă o cauză penală (care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare coroborate cu punctul 7 din Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, și care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate), dar și [ii] orice alte autorități de procedură penală care efectuează acte de procedură în cauză să înlăture aplicarea dispozițiilor de drept național care contravin directivei, în special articolul 168a din Codul de procedură penală, și, în consecință, având în vedere că termenul de transpunere a acesteia a expirat, să înlocuiască normele de drept național incompatibile cu normele direct aplicabile ale directivei menționate, chiar și atunci când persoana în cauză, după finalizarea anchetei (sau a instrucției penale) și trimiterea rechizitoriului de către procuror la instanță, și-a desemnat un apărător ales?
Dispozițiile coroborate ale articolului 2 alineatul (1) litera (b), ale articolului 4 alineatul (5) și ale articolului 9, precum și considerentele (19), (24) și (27) ale Directivei (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, citite în coroborare cu dispozițiile articolului 3 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) și ale articolului 3 alineatul (3) litera (b) din Directiva (UE) 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate, și coroborate și cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și cu principiul efectivității în dreptul Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că procurorul[,] atunci când acționează în faza anchetei într-o cauză penală[,] este obligat să acționeze cu respectarea deplină a cerințelor Directivei 2016/1919, care au efect direct, și, prin urmare, să se asigure că un suspect sau un acuzat protejat de directiva sus-menționată beneficiază în cadrul procedurii de protecție juridică efectivă de la cel mai apropiat dintre următoarele termene:
înainte de a fi interogat de poliție sau de alte autorități de aplicare a legii sau judiciare,
în momentul în care autoritățile de aplicare a legii sau alte autorități competente efectuează cercetări sau alte acte de strângere de probe în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (c) din Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2013/48/UE din 22 octombrie 2013,
imediat după privarea de libertate (prin care se înțelege, de asemenea, internarea într-un spital de psihiatrie)
și, dacă este necesar, este obligat să înlăture aplicarea instrucțiunilor procurorilor superiori ierarhic dacă este convins că respectarea acestora ar aduce atingere protecției efective a unui suspect care este vulnerabil sau beneficiază de prezumția de vulnerabilitate, inclusiv dreptului acestuia la un proces echitabil sau oricărui alt drept de care beneficiază în temeiul Directivei 2016/1919 coroborate cu Directiva 2013/48/UE?
În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea a paisprezecea, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, care enunță principiul protecției juridice efective, coroborat cu articolul 2 TUE și cu principiul respectării statului de drept, astfel cum este interpretat în jurisprudența Curții (a se vedea Hotărârea din 27 mai 2019 în cauza C-508/18), precum și cu principiul independenței justiției, prevăzut la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, astfel cum este interpretat în jurisprudența Curții (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2018, Associaêao Sindical dos Juizes Portugueses, C-64/16, EU:C:2018:117), trebuie interpretate în sensul că dată fiind posibilitatea ca Procurorul general sau parchetele de grad superior să emită instrucțiuni obligatorii pentru procurorii de grad inferior, care să îi oblige pe procurorii de grad inferior să înlăture aplicarea unor norme ale dreptului Uniunii cu efect direct sau care să împiedice aplicarea unor astfel de norme, aceste principii se opun unei legislații naționale care prevede o dependență directă a parchetului de organul executiv, și anume de ministrul justiției, și se opun, de asemenea, existenței unei legislații naționale care limitează și independența procurorului în aplicarea dreptului Uniunii, în special:
articolului 1 alineatul 2, articolului 3 alineatul 1 punctele 1 și 3 și articolului 7 alineatele 1-6 și 8, precum și articolului 13 alineatele 1 și 2, din conținutul cărora reiese că ministrul justiției, care este în același timp și Procuror general și organul superior al parchetului, are competența de a emite dispoziții obligatorii pentru procurorii de rang inferior, inclusiv de natură să limiteze sau să obstrucționeze aplicarea directă a dreptului Uniunii?
____________
1 Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.
1 JO 2017, L 91, p. 40.
1 JO 2013, L 294, p. 1.
1 JO 2013, C 378, p. 8.