Cauza T‑58/01

Solvay SA

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața sodei în Comunitate – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Acord prin care se garantează unei întreprinderi un tonaj minim de vânzări într‑un stat membru și cumpărarea cantităților necesare pentru a atinge acest tonaj minim – Prescrierea dreptului Comisiei de a aplica amenzi sau sancțiuni – Termen rezonabil – Norme fundamentale de procedură – Afectarea comerțului dintre statele membre – Dreptul de acces la dosar – Amendă – Gravitatea și durata încălcării – Circumstanțe agravante și atenuante”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență – Procedură administrativă – Termen de prescripție în materie de investigări – Suspendare – Decizie a Comisiei care face obiectul unei acțiuni în curs de soluționare la Curtea de Justiție – Domeniu de aplicare

(Regulamentul nr. 2988/74 al Consiliului, art. 3)

2.      Drept comunitar – Principii – Respectarea unui termen rezonabil – Domeniu de aplicare – Concurență – Procedură administrativă – Procedură jurisdicțională – Distincție în scopul aprecierii respectării unui termen rezonabil

(Regulamentul nr. 17 al Consiliului)

3.      Concurență – Procedură administrativă – Obligațiile Comisiei – Respectarea unui termen rezonabil

(Regulamentul nr. 17 al Consiliului)

4.      Comisia – Principiul colegialității – Domeniu de aplicare – Decizie în materie de concurență

(Tratatul de fuziune, art. 17)

5.      Excepție de nelegalitate – Domeniu de aplicare – Acte a căror nelegalitate poate fi invocată – Regulamentul de procedură al unei instituții

(art. 241 CE)

6.      Acte ale instituțiilor – Autentificarea actelor adoptate – Modalități

(Regulamentul de procedură al Comisiei din 1999, art. 16 primul paragraf)

7.      Drept comunitar – Principii – Dreptul la apărare – Domeniu de aplicare – Concurență – Procedură administrativă – Domeniul de aplicare al principiului după anularea unei prime decizii a Comisiei

[art. 81 alin. (1) CE]

8.      Concurență – Înțelegeri – Afectarea comerțului dintre statele membre

[art. 81 alin. (1) CE]

9.      Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Domeniu de aplicare – Refuzul transmiterii unui document – Consecințe

10.    Concurență – Procedură administrativă – Acces la dosar – Obiect – Nedivulgarea unor documente deținute de Comisie – Apreciere de către Tribunal în raport cu respectarea dreptului la apărare în speță

11.    Concurență – Procedură administrativă – Încălcarea dreptului la apărare – Neregularitatea accesului la dosar – Acces asigurat în cursul procedurii judiciare

12.    Concurență – Procedură administrativă – Decizia Comisiei – Decizie de constatare a unei încălcări și de aplicare a unei amenzi – Anulare pentru viciu de procedură

(Regulamentul nr. 17 al Consiliului)

13.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Apreciere – Împărțire a pieței – Încălcare ce poate fi calificată drept gravă independent de caracterul său secret

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]

14.    Concurență – Procedură administrativă – Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]

15.    Concurență – Poziție dominantă – Calificare ca urmare a deținerii unei cote de piață foarte mari

(art. 82 CE)

16.    Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

17.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Colaborarea întreprinderii cu ocazia unor investigații ale agenților Comisiei – Excludere

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 14]

18.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Caracter descurajator

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]

1.      Potrivit articolului 3 din Regulamentul nr. 2988/74 privind termenele de prescripție a acțiunilor și a aplicării sancțiunilor conform normelor Comunității Economice Europene privind concurența, termenul de prescripție a acțiunii este suspendat atât timp cât decizia Comisiei face obiectul unei „acțiuni în curs de soluționare la Curtea de Justiție a Comunităților Europene”. Această trimitere trebuie interpretată, din momentul constituirii Tribunalului de Primă Instanță, în sensul că are în primul rând în vedere o procedură în curs de soluționare la această instanță, în măsura în care acțiunile de aplicare a sancțiunilor sau a amenzilor în domeniul dreptului concurenței intră în competența sa.

Termenul de prescripție este suspendat de asemenea pe durata unei proceduri de recurs la Curtea de Justiție. Întrucât articolul 60 din Statutul Curții de Justiție și articolul 3 din Regulamentul nr. 2988/74 au un domeniu de aplicare diferit, lipsa efectului suspensiv al unui recurs nu este de natură să lipsească articolul 3 din regulamentul menționat de toate efectele care privesc situații în care Comisia trebuie să aștepte decizia instanței comunitare. În plus, articolul 3 din Regulamentul nr. 2988/74 acordă Comisiei protecție împotriva efectului prescripției în situații în care trebuie să aștepte decizia instanței comunitare, în cadrul unor proceduri a căror desfășurare nu o gestionează, înainte de a avea cunoștință dacă actul atacat este sau nu este afectat de nelegalitate. Prin urmare, nu poate fi reținut argumentul potrivit căruia instituirea unui dublu grad de jurisdicție nu permite extinderea perioadei de suspendare a termenului de prescripție. Suspendarea termenului de prescripție permite Comisiei doar să adopte eventual o nouă decizie în ipoteza respingerii recursului formulat împotriva unei hotărâri a Tribunalului de anulare a unei decizii a Comisiei. Această suspendare a termenului de prescripție nu produce niciun efect asupra deciziei anulate prin hotărârea Tribunalului. În cazul unui recurs, desigur, Comisia nu este împiedicată formal să acționeze și să adopte o nouă decizie ca urmare a anulării de către Tribunal a deciziei inițiale. Cu toate acestea, o acțiune îndreptată împotriva deciziei de aplicare a unor sancțiuni suspendă termenul de prescripție în materie de acțiuni până în momentul în care instanța comunitară s‑a pronunțat definitiv cu privire la acea acțiune. În cazul în care Comisia ar trebui să adopte o nouă decizie ca urmare a anulării unei decizii de către Tribunal, fără a aștepta hotărârea Curții, există riscul ca cele două decizii cu același obiect să coexiste în ipoteza în care Curtea ar anula hotărârea Tribunalului. Este contrară cerințelor de celeritate a procedurii administrative obligarea Comisiei să adopte o nouă decizie numai pentru unicul scop de a evita expirarea termenului de prescripție înainte de a avea cunoștință dacă decizia inițială este sau nu este afectată de nelegalitate.

În sfârșit, întrucât termenul de prescripție a fost suspendat în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 2988/74 pe întreaga durată a procedurii de recurs în fața Curții, Comisia nu poate fi criticată pentru încălcarea principiului termenului rezonabil doar pentru că așteaptă pronunțarea Curții în cadrul unui asemenea recurs înainte de adoptarea unei noi decizii.

(a se vedea punctele 73, 79, 80, 83, 84, 86-89 și 102)

2.      În cadrul examinării unei critici întemeiate pe încălcarea principiului termenului rezonabil, trebuie realizată o distincție între procedura administrativă desfășurată în materie de concurență în temeiul Regulamentului nr. 17 și procedura jurisdicțională, în cazul unei acțiuni împotriva deciziei Comisiei. Perioada în care instanța comunitară examinează legalitatea deciziei și, în cazul unui recurs, validitatea hotărârii pronunțate în primă instanță nu poate fi luată în considerare în cadrul stabilirii duratei procedurii desfășurate la Comisie.

(a se vedea punctul 105)

3.      Încălcarea principiului termenului rezonabil cu ocazia adoptării unei decizii în urma unei proceduri administrative în materie de concurență justifică anularea unei decizii adoptate de Comisie numai în măsura în care produce și o încălcare a dreptului la apărare al întreprinderii în cauză. Astfel, în cazul în care nu s‑a stabilit că trecerea excesivă a timpului a afectat capacitatea întreprinderilor în cauză de a se apăra în mod efectiv, nerespectarea principiului termenului rezonabil nu are efect asupra legalității procedurii administrative.

(a se vedea punctul 113)

4.      Principiul colegialității se întemeiază pe egalitatea membrilor Comisiei în cadrul participării la luarea deciziei și presupune în special ca deliberarea privind deciziile să fie realizată în comun și ca toți membrii colegiului să fie răspunzători în mod colectiv pe plan politic cu privire la toate deciziile adoptate. Respectarea acestui principiu și în special necesitatea ca deliberarea privind deciziile să fie realizată în comun interesează în mod obligatoriu subiectele de drept vizate de efectele juridice pe care acestea le produc, în sensul că trebuie să li se garanteze că aceste decizii au fost luate în mod efectiv de colegiu și corespund cu exactitate voinței acestuia. Această situație se regăsește în special în cazul actelor calificate expres ca fiind decizii, pe care Comisia trebuie să le adopte în privința întreprinderilor sau a asocierilor de întreprinderi în vederea respectării normelor de concurență și care au ca obiect constatarea unei încălcări a acestor norme, emiterea de somații în privința acestor întreprinderi și aplicarea unor sancțiuni pecuniare acestora.

Simplul fapt că un comunicat de presă care nu provine de la Comisie și nu prezintă caracter oficial menționează o declarație formulată de un purtător de cuvânt al Comisiei care precizează data la care va fi pronunțată o decizie în materie de concurență și cuprinsul acesteia nu poate fi suficient pentru a se considera că a fost încălcat de Comisie principiul colegialității. Întrucât această declarație nu creează nicio obligație pentru colegiul comisarilor, la sfârșitul unei deliberări în comun, acesta poate decide să nu adopte o astfel de decizie.

(a se vedea punctele 132-136)

5.      Domeniul de aplicare al articolului 241 CE trebuie să cuprindă, între altele, dispozițiile unui regulament de procedură al unei instituții, care, deși nu constituie temeiul juridic al deciziei atacate și nu produc efecte analoge celor ale unui regulament în sensul acestui articol din tratat, prevăd normele fundamentale de procedură necesare în vederea adoptării acestei decizii și asigură, așadar, securitatea juridică a persoanelor care sunt destinatare ale acestei decizii. Astfel, este necesar ca fiecare destinatar al unei decizii să poată contesta pe cale incidentă legalitatea actului ce condiționează validitatea formală a acestei decizii, în pofida faptului că actul în cauză nu constituie temeiul său juridic, din moment ce nu a fost în măsură să solicite anularea acestui act înainte de primirea notificării deciziei în litigiu. Prin urmare, dispozițiile Regulamentului de procedură al Comisiei pot face obiectul unei excepții de nelegalitate în măsura în care acestea asigură protecția particularilor. Excepția de nelegalitate trebuie limitată la ceea ce este necesar pentru soluționarea litigiului. Întrucât scopul articolului 241 CE este de a permite unei părți contestarea aplicabilității unui anumit act cu caracter general numai dacă este utilă unei acțiuni oarecare, actul general a cărui nelegalitate este invocată trebuie, în plus, să fie aplicabil, direct sau indirect, în cauza ce face obiectul acțiunii și trebuie să existe o legătură juridică directă între decizia individuală atacată și actul general în discuție.

(a se vedea punctele 146-148)

6.      Articolul 16 primul paragraf din Regulamentul de procedură al Comisiei din 1999 prevede că actele adoptate în cadrul unei ședințe trebuie să se atașeze astfel încât să nu poată fi separate, în limba sau în limbile care sunt autentice, unei note de sinteză întocmite la sfârșitul ședinței Comisiei în cursul căreia acestea au fost adoptate și că sunt autentificate prin semnăturile președintelui și secretarului general pe ultima pagină a notei de sinteză. Această dispoziție nu este afectată de nelegalitate. Formalitățile de autentificare pe care le stabilește sunt conforme cerințelor principiului securității juridice.

(a se vedea punctele 151, 156 și 157)

7.      În cazul în care, după anularea unei decizii de sancționare a întreprinderilor care au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE ca urmare a unui viciu de procedură care privește numai cerințele referitoare la adoptarea sa definitivă de către colegiul comisarilor, Comisia adoptă o nouă decizie cu un conținut substanțial identic și întemeiată pe aceleași obiecțiuni, aceasta nu are obligația să efectueze o nouă audiere a întreprinderilor în cauză.

Comisia nu are nici obligația să efectueze o nouă consultare a Comitetului consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante chiar dacă, între consultarea comitetului menționat și adoptarea noii decizii, au aderat la Comunitatea Europeană mai multe state membre, iar compunerea comitetului menționat a fost modificată în consecință. Astfel, modificarea compunerii unei instituții nu afectează continuitatea instituției, ale cărei acte definitive sau pregătitoare își păstrează în principiu toate efectele. În plus, nu există niciun principiu general de drept comunitar care să impună continuitatea compunerii organului administrativ sesizat cu o procedură care se poate concretiza printr‑o amendă.

În ceea ce privește celelalte chestiuni de drept care pot fi invocate în cadrul aplicării articolului 233 CE, precum cele privind trecerea timpului, posibilitatea unei reluări a sancțiunilor, accesul la dosar care ar fi inerent reluării procedurii, intervenția consilierului‑auditor, precum și eventualele implicații ale articolului 20 din Regulamentul nr. 17, nici acestea nu impun noi audieri în măsura în care nu modifică conținutul obiecțiunilor, fiind supuse, dacă este cazul, numai unui control jurisdicțional ulterior.

(a se vedea punctele 165, 166, 183 și 188-190)

8.      Pentru a fi susceptibil să afecteze comerțul dintre statele membre, un acord între întreprinderi trebuie să permită, pe baza unui ansamblu de elemente obiective de drept sau de fapt, să se prezume cu un grad suficient de probabilitate că poate exercita o influență directă sau indirectă, actuală sau potențială, asupra fluxurilor schimburilor comerciale dintre statele membre într‑un sens care ar putea aduce atingere obiectivelor realizării unei piețe unice între state. Astfel, afectarea schimburilor comerciale intracomunitare rezultă în general din întrunirea mai multor factori, care, examinați în mod individual, nu ar fi în mod necesar determinanți.

În această privință, este puțin important dacă influența unei înțelegeri asupra schimburilor comerciale este defavorabilă, neutră sau favorabilă. Astfel, o restrângere a concurenței este de natură să afecteze comerțul dintre statele membre atunci când este susceptibilă să deturneze fluxurile comerciale de la orientarea pe care ar fi avut‑o în alte condiții.

În plus, capacitatea unei înțelegeri de a afecta comerțul dintre statele membre, și anume efectul său potențial, este suficientă pentru ca aceasta să intre în domeniul de aplicare al articolului 81 CE, nefiind necesară demonstrarea unei atingeri efective a schimburilor comerciale. Este însă necesar ca efectul potențial al înțelegerii asupra comerțului interstatal să fie sensibil sau, cu alte cuvinte, înțelegerea să nu fie nesemnificativă.

Un acord de garantare privind un tonaj anual minim de vânzări pe o piață națională este susceptibil, prin definiție, să deturneze fluxurile comerciale de la orientarea pe care ar fi avut‑o în alte condiții. Astfel, acest acord determină retragerea de pe piață a unei părți din producție, care ar fi putut fi exportată către alte state membre.

(a se vedea punctele 208-210 și 215)

9.      Într‑o procedură administrativă în materia aplicării normelor de concurență, dreptul de acces la dosar, corolar al principiului respectării dreptului la apărare, presupune ca întreprinderii în cauză să i se acorde de Comisie posibilitatea de a proceda la o examinare a tuturor documentelor care figurează în dosarul de investigare și care sunt susceptibile să fie pertinente pentru apărarea sa. Acestea cuprind atât documentele incriminatorii, cât și pe cele dezincriminatorii, sub rezerva secretelor comerciale ale altor întreprinderi, a documentelor interne ale Comisiei și a altor informații confidențiale.

În ceea ce privește elementele incriminatorii, întreprinderea în cauză trebuie să demonstreze că rezultatul la care a ajuns Comisia în decizia sa ar fi fost diferit dacă un document necomunicat pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a o incrimina ar fi trebuit înlăturat ca mijloc de probă incriminatoriu. În ceea ce privește elementele dezincriminatorii, întreprinderea în cauză trebuie să demonstreze că nedivulgarea acestora a putut influența, în detrimentul său, derularea procedurii și conținutul deciziei Comisiei. Este suficient ca întreprinderea să demonstreze că ar fi putut utiliza documentele dezincriminatorii respective în apărare, în sensul că, dacă s‑ar fi putut prevala de acestea în cursul procedurii administrative, ar fi putut invoca elemente care nu corespundeau concluziilor Comisiei în acea etapă și ar fi putut, așadar, influența, în orice mod, aprecierile Comisiei în decizia eventuală, cel puțin în ceea ce privește gravitatea și durata comportamentului care i se imputa, și, prin urmare, nivelul amenzii. Posibilitatea ca un document nedivulgat să fi putut avea vreo influență asupra derulării procedurii și asupra conținutului deciziei Comisiei se poate stabili numai după o examinare provizorie a anumitor mijloace de probă care evidențiază faptul că documentele nedivulgate au putut avea – în considerarea acestor mijloace de probă – o importanță care nu ar fi trebuit neglijată.

O încălcare a dreptului de acces la dosar nu ar putea determina anularea, în tot sau în parte, a unei decizii a Comisiei decât dacă neregularitatea accesului la dosarul de investigare în cursul procedurii administrative a împiedicat întreprinderea sau întreprinderile în cauză să ia cunoștință de documentele susceptibile să le fie utile în apărare și le‑a încălcat astfel dreptul la apărare. Această situație se regăsește atunci când divulgarea unui asemenea document ar fi dat o posibilitate, chiar redusă, de a conduce procedura administrativă către un rezultat diferit în ipoteza în care întreprinderea în cauză s‑ar fi putut prevala de acel document în cursul procedurii menționate.

(a se vedea punctele 224-226 și 237)

10.    Accesul la dosar face parte dintre garanțiile procedurale ce urmăresc protecția dreptului la apărare, iar încălcarea dreptului de acces la dosarul Comisiei în cursul procedurii prealabile adoptării deciziei este susceptibilă, în principiu, să determine anularea acestei decizii atunci când a adus atingere dreptului la apărare al întreprinderii în cauză.

O încălcare a dreptului la apărare trebuie examinată în funcție de împrejurările specifice fiecărei spețe, în sensul că aceasta are o legătură esențială cu obiecțiunile reținute de Comisie pentru a stabili încălcarea imputată întreprinderii în cauză. Prin urmare, trebuie efectuată o examinare sumară a obiecțiunilor de drept substanțial pe care Comisia le‑a reținut în comunicarea privind obiecțiunile și în decizia atacată și trebuie luate în considerare argumentele concret invocate de întreprinderea în cauză împotriva deciziei atacate.

Într‑o situație în care, în cursul procedurii administrative prealabile adoptării unei decizii de sancționare a unei întreprinderi, Comisia nu a întocmit o listă enumerativă a documentelor care compuneau dosarul și nu a comunicat întreprinderii vizate toate documentele din dosar care îi erau accesibile, ci numai documentele incriminatorii, fără a o invita să consulte la sediile Comisiei toate documentele, procedura administrativă este nelegală. Totuși, nu se impune anularea deciziei finale dacă nu s‑a dovedit că întreprinderea nu a avut posibilitatea să examineze toate documentele cuprinse în dosar și care puteau fi pertinente pentru apărarea sa, chiar dacă, în cadrul acțiunii jurisdicționale formulate împotriva acestei decizii și în urma măsurilor de organizare a procedurii destinate asigurării unui acces complet la dosar, reiese că lipsește o parte din dosar.

(a se vedea punctele 242, 246, 248, 250, 257, 259, 260, 263 și 264)

11.    În cadrul unei acțiuni jurisdicționale formulate împotriva unei decizii a Comisiei de sancționare a unei întreprinderi pentru încălcarea normelor comunitare privind concurența, Tribunalul poate dispune în mod justificat măsuri de organizare a procedurii destinate asigurării unui acces complet la dosar, pentru a aprecia dacă refuzul Comisiei de a divulga sau de a comunica un document a putut aduce atingere apărării întreprinderii incriminate. Întrucât se limitează la un control jurisdicțional al motivelor invocate, această examinare nu are nici ca obiect, nici ca efect înlocuirea unei investigări complete a cazului în cadrul unei proceduri administrative. Luarea la cunoștință tardivă a anumitor documente din dosar nu pune întreprinderea care a introdus o acțiune în situația în care s‑ar fi aflat dacă s‑ar fi putut întemeia pe aceleași documente pentru a prezenta observații scrise și orale în fața acestei instituții. În plus, atunci când accesul la dosar este asigurat în etapa procedurii jurisdicționale, întreprinderea în cauză nu trebuie să demonstreze că, în cazul în care ar fi avut acces la documentele necomunicate, decizia Comisiei ar fi avut un conținut diferit, ci doar că documentele respective ar fi putut fi utilizate în mod util în apărare.

(a se vedea punctele 250 și 251)

12.    În cazul în care o decizie a Comisiei în materie de concurență este anulată ca urmare a unui viciu de procedură, Comisia are dreptul să adopte o nouă decizie fără a iniția o nouă procedură administrativă. Din moment ce conținutul noii decizii este cvasiidentic cu cel al deciziei anterioare, iar cele două decizii sunt întemeiate pe aceleași motive, în cadrul stabilirii cuantumului amenzii, noua decizie este supusă normelor în vigoare la momentul adoptării deciziei anterioare. Astfel, Comisia reia procedura din etapa în care a fost săvârșită eroarea de procedură și adoptă o nouă decizie, fără a recurge la o nouă apreciere a cazului în lumina normelor care nu existau în momentul adoptării primei decizii.

(a se vedea punctele 270-272)

13.    Un acord prin care un număr de întreprinderi convin să reglementeze, pe teritoriul unui stat membru, introducerea pe piață a bunurilor pe care le produc, constituie un acord de împărțire a pieței. Înțelegerile de acest tip se numără printre exemplele de înțelegeri declarate expres ca fiind incompatibile cu piața comună la articolul 81 alineatul (1) litera (c) CE și sunt restrângeri vădite ale concurenței pe care, în orice caz, Comisia le poate califica drept grave în scopul determinării cuantumului amenzilor. Deși Comisia nu poate deduce caracterul secret al unui astfel de acord din simpla împrejurare a lipsei unui proces‑verbal oficial al reuniunii, aceasta poate califica totuși o astfel de încălcare drept gravă ținând seama de faptul că un astfel de acord constituie o restrângere flagrantă a concurenței.

(a se vedea punctele 279, 280 și 284-286)

14.    Pentru calcularea duratei unei încălcări al cărei obiect este restrângerea concurenței, este necesar să se stabilească numai durata existenței acestui acord, respectiv perioada dintre data încheierii sale și data la care a încetat. Durata încălcării este un element constitutiv al noțiunii de încălcare în temeiul articolului 81 alineatul (1) CE, element a cărui sarcină a probei incumbă în principal Comisiei. În această privință, în lipsa unor elemente de probă susceptibile de a stabili în mod direct durata unei încălcări, Comisia trebuie să se întemeieze cel puțin pe elemente de probă având legătură cu fapte suficient de apropiate în timp, astfel încât să se poată admite în mod rezonabil că această încălcare s‑a desfășurat fără întrerupere între două date precise. Această repartizare a sarcinii probei poate însă varia în măsura în care elementele de fapt invocate de o parte pot fi de natură să oblige cealaltă parte să furnizeze o explicație sau o justificare, în lipsa căreia este permisă concluzia că proba a fost furnizată. Chiar dacă se presupune posibilitatea existenței unor împrejurări specifice în care ar putea fi efectuată o inversare a sarcinii probei cu privire la durata încălcării, din aceasta nu rezultă că, într‑o decizie prin care se stabilește o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE, Comisia ar putea renunța să invoce în mod întemeiat sfârșitul duratei încălcării și să dea informațiile cu privire la durata încălcării de care eventual dispune.

(a se vedea punctele 293-295 și 302)

15.    Noțiunea de poziție dominantă privește o situație de putere economică ce îi conferă entității care o deține capacitatea de a se opune menținerii unei concurențe efective pe piața relevantă, dându‑i posibilitatea de a adopta, într‑o măsură apreciabilă, comportamente independente față de concurenții săi, de clienții săi și, în sfârșit, de consumatori. Indiferent dacă este o entitate individuală sau colectivă, o entitate care deține mai mult de 50 % din piață poate beneficia de o asemenea independență.

Prin urmare, trebuie respinsă o critică întemeiată pe nemotivarea unei decizii a Comisiei în ceea ce privește poziția dominantă a unei întreprinderi în cazul în care această decizie precizează între altele că întreprinderea menționată deține aproape 60 % din piața totală a Comunității.

(a se vedea punctele 314-316)

16.    Un motiv prin care se solicită Tribunalului să aibă în vedere dezvoltările efectuate în cadrul altei acțiuni depuse în aceeași zi de același reclamant și ale cărei pagini sunt atașate în anexa la cererea introductivă este inadmisibil întrucât elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază nu rezultă din chiar textul cererii introductive. Dacă textul cererii introductive poate fi susținut și completat cu privire la anumite puncte specifice prin trimiteri la anumite pasaje din documentele anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu ar putea compensa lipsa elementelor esențiale ale acesteia.

(a se vedea punctele 317 și 318)

17.    Cooperarea unei întreprinderi cu Comisia în cadrul vizitelor efectuate în incintele sale se încadrează în obligațiile ce revin întreprinderii și, prin urmare, nu poate constitui o circumstanță atenuantă care să justifice o reducere a cuantumului amenzii aplicate pentru încălcarea normelor comunitare de concurență.

(a se vedea punctele 331 și 333)

18.    La stabilirea cuantumului amenzilor pentru o încălcare a normelor comunitare de concurență, Comisia trebuie să ia în considerare nu numai gravitatea încălcării și împrejurările specifice cauzei, ci și contextul în care încălcarea respectivă a fost săvârșită, și să asigure caracterul descurajator al acțiunii sale, în special pentru tipurile de încălcări care sunt deosebit de prejudiciabile pentru realizarea obiectivelor Comunității. Așadar, o amendă nu își poate pierde caracterul sancționator și descurajator, din moment ce se stabilește că întreprinderea în cauză a încălcat dreptul concurenței, în special printr‑o încălcare gravă, chiar dacă amenda menționată este impusă printr‑o decizie adoptată după o anumită perioadă, ca urmare a anulării unei prime decizii.

(a se vedea punctele 344 și 345)