HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
2 iunie 2016(*)
„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a oțelului pentru precomprimare – Stabilirea prețurilor, împărțirea pieței și schimbul de informații comerciale sensibile – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Unitate economică – Participare directă la încălcare – Răspundere derivată a societăților‑mamă – Succesiune de întreprinderi – Încălcare complexă – Încălcare unică și continuă – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Principiile neretroactivității și legalității pedepselor – Circumstanțe atenuante – Capacitate de plată – Dreptul la apărare – Obligația de motivare – Cerere de reapreciere – Lipsa unei evoluții a împrejurărilor de fapt – Scrisoare de respingere – Inadmisibilitate”
În cauzele conexate T‑426/10-T‑429/10 și T‑438/12-T‑441/12,
Moreda‑Riviere Trefilerías, SA, cu sediul în Gijón (Spania), reprezentată, în cauza T‑426/10, de F. González Díaz și de A. Tresandi Blanco și, în cauza T‑440/12, inițial de F. González Díaz și de P. Herrero Prieto și ulterior de F. González Díaz și de A. Tresandi Blanco, avocați,
reclamantă în cauzele T‑426/10 și T‑440/12,
Trefilerías Quijano, SA, cu sediul în Los Corrales de Buelna (Spania), reprezentată, în cauza T‑427/10, de F. González Díaz și de A. Tresandi Blanco și, în cauza T‑439/12, inițial de F. González Díaz și de P. Herrero Prieto și ulterior de F. González Díaz și de A. Tresandi Blanco,
reclamantă în cauzele T‑427/10 și T‑439/12,
Trenzas y Cables de Acero PSC, SL, cu sediul în Santander (Spania), reprezentată, în cauza T‑428/10, de F. González Díaz și de A. Tresandi Blanco și, în cauza T‑441/12, inițial de F. González Díaz și de P. Herrero Prieto și ulterior de F. González Díaz și de A. Tresandi Blanco,
reclamantă în cauzele T‑428/10 și T‑441/12,
Global Steel Wire, SA, cu sediul în Cerdanyola del Vallés (Spania), reprezentată, în cauza T‑429/10, de F. González Díaz și de A. Tresandi Blanco și, în cauza T‑438/12, inițial de F. González Díaz și de P. Herrero Prieto și ulterior de F. González Díaz și de A. Tresandi Blanco,
reclamantă în cauzele T‑429/10 și T‑438/12,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată, în cauzele T‑426/10, T‑427/10, T‑429/10 și T‑438/12-T‑441/12, de V. Bottka, de F. Castillo de la Torre și de C. Urraca Caviedes, în calitate de agenți, asistați de L. Ortiz Blanco și de A. Lamadrid de Pablo, avocați, și, în cauza T‑428/10, de V. Bottka și de F. Castillo de la Torre, asistați de L. Ortiz Blanco și de A. Lamadrid de Pablo,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare și de reformare a Deciziei C(2010) 4387 final a Comisiei din 30 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38344 – Oțel pentru precomprimare), modificată prin Decizia C(2010) 6676 final a Comisiei din 30 septembrie 2010 și prin Decizia C(2011) 2269 final a Comisiei din 4 aprilie 2011, precum și a scrisorii directorului general al Direcției Generale Concurență a Comisiei din 25 iulie 2012,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen (raportor), președinte, F. Dehousse și A. M. Collins, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 9 iulie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
[omissis]
În drept
[omissis]
– II – Cu privire la a treia serie de cauze
[omissis]
B – Cu privire la admisibilitatea acțiunilor
539 Comisia a contestat, pe cale de excepție, admisibilitatea celei de a treia serii de cauze. Aceste excepții, contestate de reclamante, au fost unite cu fondul.
540 Trebuie amintit că orice manifestare a unei opinii scrise emise de o instituție a Uniunii nu poate constitui o decizie de natură să facă obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 primul paragraf TFUE, întrucât aceasta nu este susceptibilă să producă efecte juridice sau nu urmărește să producă asemenea efecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 1980, Sucrimex și Westzucker/Comisia, 133/79, EU:C:1980:104, punctele 15-19, și Hotărârea din 27 septembrie 1988, Regatul Unit/Comisia, 114/86, EU:C:1988:449, punctele 12-15).
541 De asemenea, orice scrisoare emisă de un organism al Uniunii, transmisă ca răspuns la o cerere formulată de destinatarul acesteia, nu constituie un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 27 ianuarie 1993, Miethke/Parlamentul, C‑25/92, EU:C:1993:32, punctul 10).
542 În schimb, în temeiul unei jurisprudențe constante, măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele terților, modificând în mod distinct situația lor juridică, reprezintă acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 263 TFUE (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9; a se vedea de asemenea Hotărârea din 17 aprilie 2008, Cestas/Comisia, T‑260/04, EU:T:2008:115, punctul 67 și jurisprudența citată).
543 Mai mult, pentru a stabili dacă măsura a cărei anulare este solicitată este susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni în temeiul articolului 263 TFUE, trebuie acordată atenție fondului acestei măsuri, forma în care a fost adoptată această măsură fiind, în principiu, irelevantă în această privință (a se vedea Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 17 aprilie 2008, Cestas/Comisia, T‑260/04, EU:T:2008:115, punctul 68 și jurisprudența citată).
544 Numai actul prin care un organism al Uniunii își determină poziția în mod neechivoc și definitiv, într‑o formă care să permită identificarea naturii acestuia, constituie o decizie susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni în temeiul articolului 263 TFUE, însă cu condiția ca această decizie să nu constituie simpla confirmare a unui act anterior (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 mai 1982, Germania și Bundesanstalt für Arbeit/Comisia, 44/81, EU:C:1982:197, punctul 12).
545 Potrivit unei jurisprudențe consacrate, o acțiune formulată împotriva unui act pur confirmativ al unei alte decizii devenite definitivă este inadmisibilă. Un act este considerat pur confirmativ al unei decizii anterioare dacă nu conține niciun element nou în raport cu decizia anterioară și nu a fost precedat de o reexaminare a situației destinatarului acestei decizii (Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, EU:T:2001:42, punctul 44, Hotărârea din 22 mai 2012, Sviluppo Globale/Comisia, T‑6/10, nepublicată, EU:T:2012:245, punctul 22, și Hotărârea din 2 octombrie 2014, Euro‑Link Consultants și European Profiles/Comisia, T‑199/12, nepublicată, EU:T:2014:848, punctul 40).
546 Cu toate acestea, caracterul confirmativ sau nu al unui act nu poate fi apreciat numai în funcție de conținutul său în raport cu cel al deciziei anterioare pe care l‑ar confirma. Astfel, trebuie să se aprecieze deopotrivă caracterul actului atacat în raport cu natura cererii la care acest act constituie un răspuns (Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, EU:T:2001:42, punctul 45, Hotărârea din 22 mai 2012, Sviluppo Globale/Comisia, T‑6/10, nepublicată, EU:T:2012:245, punctul 23, și Hotărârea din 2 octombrie 2014, Euro‑Link Consultants și European Profiles/Comisia, nepublicată, EU:T:2014:848, punctul 41).
547 În special, dacă actul constituie răspunsul la o cerere în care se invocă fapte noi și esențiale și prin care se solicită administrației să efectueze o reexaminare a deciziei anterioare, acest act nu poate fi considerat că are un caracter pur confirmativ, întrucât statuează cu privire la aceste fapte și conține astfel un element nou în raport cu decizia anterioară (Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, EU:T:2001:42, punctul 46, Hotărârea din 22 mai 2012, Sviluppo Globale/Comisia, T‑6/10, nepublicată, EU:T:2012:245, punctul 24, și Hotărârea din 2 octombrie 2014, Euro‑Link Consultants și European Profiles/Comisia, T‑199/12, nepublicată, EU:T:2014:848, punctul 42).
548 Potrivit unei jurisprudențe constante, existența unor fapte noi și substanțiale poate justifica formularea unei cereri prin care se solicită reexaminarea unei decizii anterioare care a devenit definitivă. Dacă o cerere care are ca obiect reexaminarea unei decizii care a devenit definitivă este întemeiată pe fapte noi și substanțiale, instituția în cauză are obligația să efectueze această reexaminare. În urma reexaminării, instituția va trebui să adopte o nouă decizie a cărei legalitate ar putea eventual să fie contestată în fața instanței Uniunii. În schimb, dacă cererea de reexaminare nu este întemeiată pe fapte noi și substanțiale, instituția nu are obligația să o admită (a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, EU:T:2001:42, punctele 47 și 48 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 2 octombrie 2014, Euro‑Link Consultants și European Profiles/Comisia, T‑199/12, nepublicată, EU:T:2014:848, punctul 43).
549 O acțiune formulată împotriva unei decizii prin care se refuză reexaminarea unei decizii care a devenit definitivă va fi declarată admisibilă atunci când reiese că cererea era întemeiată efectiv pe fapte noi și substanțiale. În schimb, atunci când reiese că cererea nu a fost întemeiată pe asemenea fapte, acțiunea împotriva deciziei prin care se refuză reexaminarea solicitată va fi declarată inadmisibilă (a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, EU:T:2001:42, punctul 49 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 2 octombrie 2014, Euro‑Link Consultants și European Profiles/Comisia, T‑199/12, nepublicată, EU:T:2014:848, punctul 44).
550 În ceea ce privește problema de a ști potrivit căror criterii faptele trebuie să fie calificate drept „noi” și „substanțiale”, din jurisprudență reiese că, pentru a putea fi considerat „nou”, este necesar ca nici reclamantul, nici administrația să nu fi avut cunoștință și să nu fi fost în măsură să aibă cunoștință despre faptul respectiv la momentul adoptării deciziei anterioare (a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, EU:T:2001:42, punctul 50 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 2 octombrie 2014, Euro‑Link Consultants și European Profiles/Comisia, T‑199/12, nepublicată, EU:T:2014:848, punctul 45).
551 Pentru a prezenta un caracter „substanțial”, este necesar ca faptul respectiv să poată modifica în mod esențial situația autorului cererii inițiale, în urma căreia a fost adoptată decizia anterioară care a devenit definitivă (a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, EU:T:2001:42, punctul 51 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 2 octombrie 2014, Euro‑Link Consultants și European Profiles/Comisia, T‑199/12, nepublicată, EU:T:2014:848, punctul 46).
552 Întrucât prezentele acțiuni sunt îndreptate împotriva scrisorii din 25 iulie 2012, admisibilitatea acestora trebuie examinată în lumina acestei jurisprudențe.
553 Trebuie să se observe, de la bun început, că, pentru a respinge a doua serie de cereri, în scrisoarea din 25 iulie 2012, directorul general s‑a întemeiat pe aceleași motive ca cele pe care colegiul membrilor Comisiei le reținuse în decizia atacată.
554 Astfel, în speță, directorul general a considerat că informațiile transmise de reclamante după adoptarea deciziei atacate evidențiau că situația lor financiară se ameliorase în raport cu situația pe care Comisia o luase în considerare atunci când a apreciat că ele puteau face față plății amenzii, recurgând, eventual, la instituții de credit.
555 În ceea ce privește al doilea motiv reținut în decizia atacată, și anume posibilitatea de a se recurge la acționari, persoane juridice și fizice, directorul general l‑a preluat în mod identic, apreciind că decesul domnului Rub., intervenit în timpul examinării celei de a doua serii de cereri, nu prezenta un caracter substanțial, dat fiind că patrimoniul său personal fusese transmis avânzilor‑cauză ai acestuia.
556 Deși Comisia nu are temei să susțină că doar o agravare a situației financiare a unei întreprinderi ar putea justifica depunerea de către aceasta a unei noi cereri de apreciere a capacității sale de plată, totuși, trebuie să se considere că, atunci când doar o schimbare în raport cu situația de fapt examinată de Comisie la momentul la care a apreciat capacitatea de plată a unei întreprinderi constă în ameliorarea situației sale financiare, cererea prin care aceasta solicită Comisiei să reexamineze poziția pe care a adoptat‑o anterior nu este admisibilă. În consecință, într‑o asemenea situație, respingerea de către Comisie a acestei cereri de reapreciere nu constituie un act supus căilor de atac.
557 Astfel, trebuie să se diferențieze, atunci când administrația este sesizată cu o cerere de reexaminare a unei decizii adoptate anterior, între chestiunea examinării situației de fapt și de drept în care se află persoana interesată și chestiunea reexaminării deciziei anterioare. Numai în cazul în care, la finalizarea examinării situației persoanei interesate, administrația constată o schimbare substanțială, în fapt sau în drept, a situației persoanei interesate, aceasta are obligația să recurgă la reexaminarea deciziei sale. În schimb, în lipsa unei schimbări substanțiale a împrejurărilor de fapt sau de drept, administrația nu poate fi obligată să recurgă la reexaminarea deciziilor sale, iar luarea de poziție prin care respinge o cerere de reexaminare depusă în aceste condiții nu prezintă un caracter decizional, astfel încât o acțiune introdusă împotriva unei asemenea luări de poziție trebuie respinsă ca inadmisibilă, deoarece este îndreptată împotriva unui act care nu este supus căilor de atac. Cu toate acestea, aprecierea administrației potrivit căreia persoana interesată nu invocă niciun fapt nou și nu demonstrează schimbarea substanțială a situației sale de fapt și de drept poate fi supusă controlului instanței Uniunii.
558 Așadar, trebuie să se analizeze dacă, astfel cum susține Comisia, situația financiară a reclamantelor s‑a ameliorat în raport cu situația pe care o luase în considerare în decizia atacată, ipoteză pe care reclamantele o contestă.
559 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, atunci când a adoptat decizia atacată, Comisia a avut temei să ia în considerare situația reclamantelor, astfel cum reieșea din ultimele conturi anuale disponibile, referitoare la exercițiul financiar al anului 2009 (a se vedea punctul 518 de mai sus). Pe de altă parte, reclamantele au prezentat numeroase probe referitoare la situația lor financiară în susținerea celei de a doua serii de cereri (a se vedea punctul 532 de mai sus). Primele probe au fost prezentate la data introducerii acestor cereri, în luna iulie 2011, și priveau începutul anului 2011. Analizarea celei de a doua serii de cereri a durat mai mult de un an, în cursul căruia Comisia a solicitat și a obținut informații, astfel încât, în scrisoarea din 25 iulie 2012, directorul general s‑a întemeiat pe datele financiare existente la sfârșitul anului 2011.
560 Or, în susținerea afirmației potrivit căreia situația lor s‑a degradat după adoptarea deciziei atacate, reclamantele nu compară datele de la sfârșitul anului 2011 – și anume, ultimele date disponibile la momentul la care directorul general a statuat – cu cele aferente anului 2009 – și anume, cele pe care Comisia le‑a luat în considerare în decizia atacată –, ci datele de la începutul anului 2011 cu cele aferente anului 2008, an de paroxism al crizei economice.
561 Totuși, trebuie să se constate că la compararea situației reclamantelor, astfel cum aceasta putea fi cunoscută în luna iulie 2012, cu cea referitoare la anul 2009, care a fost luată în considerare de Comisie în decizia atacată, e o ameliorare sensibilă. Or, datele prezentate în această privință de Comisie nu sunt contestate de reclamante.
562 Astfel, deși, în anul 2010, cuantumul total al amenzilor, inclusiv dobânzile, era de 54,26 milioane de euro și se stabilizase la 58,6 milioane de euro la sfârșitul anului 2011, cifra de afaceri mondială a GSW a crescut, în aceeași perioadă, de la 543 de milioane de euro la 823 de milioane de euro. Raportul dintre cuantumul amenzilor și cifra de afaceri a GSW s‑a redus astfel de la 10 %, data adoptării deciziei atacate, la 7,1 %, data la care directorul general a statuat.
563 În aceeași perioadă, trebuie să se constate că raportul dintre cuantumul amenzilor și valoarea activelor cumulate ale GSW și TQ a rămas stabil și a fost cuprins între 6 % și 7 %.
564 Deși este adevărat că fondurile proprii ale reclamantelor s‑au redus între anii 2009 și 2011, de la 212 milioane de euro la 196 milioane de euro, chiar dacă s‑a redus ușor raportul dintre cuantumul total al amenzilor și fondurile proprii, de la 26 % la 30 %, trebuie totuși avute în vedere proiecțiile prezentate de reclamante Comisiei, potrivit cărora nivelul fondurilor proprii preconizate în anul 2015 era de 244 de milioane de euro, și anume un nivel superior celui înregistrat în exercițiul financiar al anului 2009.
565 În aceeași perioadă, s‑au ameliorat deopotrivă și perspectivele de rentabilizare a GSW. Astfel, în anul 2009, GSW a înregistrat pierderi după cinci ani consecutivi în care rezultatul fusese pozitiv. La sfârșitul anului 2009, previziunile privind rezultatele pentru anii 2010 și 2011 erau stabilite la o pierdere de 6 milioane de euro și, respectiv, de 5 milioane de euro. Or, rezultatele realizate au fost superioare acestor previziuni, și anume un profit operațional de 1 milion de euro în anul 2010 și de 25 de milioane de euro în anul 2011. De asemenea, deși „earnings before interest, taxes, depreciation, and amortization” (profitul operațional, înainte de dobânzi, impozite și provizioane pentru amortizări, EBITDA) era de ‐ 20 de milioane de euro în anul 2009, acesta atingea 51 de milioane de euro în anul 2010 și 90 de milioane de euro în anul 2011. Profilul de risc al GSW, constituit de raportul dintre datoria sa netă, cu sau fără amendă, pe de o parte, și EBITDA, pe de altă parte, s‑a ameliorat, astfel, considerabil între anii 2009 și 2011.
566 În plus, între anii 2009 și 2011, s‑au ameliorat și disponibilitățile în lichidități, capitalul circulant ajungând de la ‐ 51 de milioane de euro în anul 2010 la ‐ 42 de milioane de euro în anul 2011. Deși rezultatul testului Z‑score Altmann, un indicator al riscului de faliment întemeiat pe date retrospective, era preocupant în anul 2009 (0,59 în lipsa amenzii și 0,44 în cazul în care era avută în vedere amenda), în anul 2011 acesta nu mai era preocupant (1,35 în lipsa amenzii și 1,29 în cazul în care erau avută în vedere amenda), pragul stabilit pentru industrie fiind 1,23.
567 În sfârșit, în timp ce, în anul 2009, GSW avea un cuantum total al creditelor bancare mai mare de 160 de milioane de euro, din care 22 de milioane de euro nu erau utilizate în anul 2011, datoriile bancare ale întreprinderilor fuseseră renegociate cu succes pentru un cuantum de 3 miliarde de euro, din care amenzile constituiau aproximativ 2 %.
568 Reclamantele nu contestă exactitatea acestor date financiare. Astfel, ele se limitează să propună alte comparații care privesc datele referitoare la ani diferiți. În această privință, pentru motivele arătate la punctul 559 de mai sus, Comisia are temei să susțină că, pentru a aprecia chestiunea privind evoluția situației reclamantelor la data scrisorii din 25 iulie 2012, termenii de comparație sunt, pe de o parte, situația care exista la sfârșitul anului 2009 și care a fost luată în considerare în decizia atacată și, pe de altă parte, cea care exista la data la care directorul general a adoptat scrisoarea din 25 iulie 2012. Or, trebuie să se constate că, între cele două date, situația financiară a reclamantelor s‑a ameliorat considerabil.
569 Având în vedere considerațiile amintite la punctele 556 și 557 de mai sus, rezultă că faptele invocate de reclamante în a doua serie de cereri nu erau susceptibile să modifice substanțial aprecierea din decizia atacată referitoare la capacitatea de plată a acestora. Prin urmare, scrisoarea din 25 iulie 2012 nu prezintă un caracter decizional, iar întrucât acțiunile care constituie a treia serie de cauze (cauzele T‑438/12-T‑441/12) au fost îndreptate împotriva acestei scrisori, ele trebuie respinse ca inadmisibile.
570 Din toate cele de mai sus rezultă că trebuie respinse toate acțiunile prezente.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunile.
2) Obligă Moreda‑Riviere Trefilerías, SA, Trefilerías Quijano, SA, Trenzas y Cables de Acero PSC, SL și Global Steel Wire, SA la plata cheltuielilor de judecată.
Frimodt Nielsen | Dehousse | Collins |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 2 iunie 2016.
Semnături