Cauza T‑82/08
Guardian Industries Corp. și Guardian Europe Sàrl
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piața sticlei plate în SEE – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Stabilirea prețurilor – Dovada încălcării – Calculul cuantumului amenzilor – Excluderea vânzărilor captive – Obligația de motivare – Egalitate de tratament – Circumstanțe atenuante”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 27 septembrie 2012
1. Concurență – Procedură administrativă – Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări – Mijloc de probă – Recurgere la o serie de indicii – Nivelul necesar al forței probante – Decizie care lasă să persiste îndoieli în percepția instanței – Respectarea principiului prezumției de nevinovăție
[art. 81 alin. (1) CE]
2. Concurență – Procedură administrativă – Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări care constă în încheierea unui acord anticoncurențial – Decizie care se bazează pe mijloace de probă scrise – Obligații în materie de probă ale întreprinderilor care contestă existența încălcării
[art. 81 alin. (1) CE]
3. Înțelegeri – Practică concertată – Noțiune – Declarație de intenții care elimină sau reduce în măsură substanțială incertitudinea cu privire la comportamentul operatorului pe piață – Element suficient
[art. 81 alin. (1) CE]
4. Înțelegeri – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Participarea unei întreprinderi la o înțelegere sau la o practică concertată – Criterii – Contribuție la realizarea obiectivelor comune
[art. 81 alin. (1) CE]
5. Concurență – Procedură administrativă – Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Forța probantă a depozițiilor voluntare efectuate de principalii participanți la o înțelegere pentru a beneficia de aplicarea Comunicării privind cooperarea
(art. 81 CE; Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei)
6. Înțelegeri – Participare la reuniuni având un obiect anticoncurențial – Împrejurare care permite, în lipsa unei distanțări în raport cu deciziile adoptate, să se constate participarea la înțelegerea subsecventă
[art. 81 alin. (1) CE]
7. Concurență – Procedură administrativă – Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări care constă în încheierea unui acord anticoncurențial – Obligația de a proceda la o delimitare a pieței – Lipsă în cazul unui acord având ca obiect restrângerea concurenței
(art. 81 CE)
8. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut
(art. 81 CE și art. 253 CE)
9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea și durata încălcării – Încălcare săvârșită de mai multe întreprinderi – Gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre acestea
[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]
10. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Rol pasiv sau imitativ al întreprinderii
[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]
11. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Caracter disuasiv – Obligația Comisiei de a diferenția întreprinderile implicate în aceeași încălcare în funcție de cifra lor de afaceri globală sau de cifra lor de afaceri pe piața produsului în cauză – Lipsă
[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]
12. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Încălcări repetate – Noțiune – Lipsa unui termen de prescripție – Încălcarea principiului securității juridice – Încălcarea principiului proporționalității – Lipsă – Control jurisdicțional
[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]
1. Sarcina probei unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE revine autorității care o invocă, aceasta fiind ținută să stabilească elementele de probă de natură să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, existența faptelor constitutive ale unei încălcări. În plus, de existența unei îndoieli a instanței trebuie să beneficieze întreprinderea căreia îi este adresată decizia de constatare a unei încălcări și, în conformitate cu principiul prezumției de nevinovăție, instanța nu poate concluziona, așadar, că existența încălcării în cauză a fost dovedită de Comisie în mod corespunzător cerințelor legale dacă în percepția sa există încă un dubiu cu privire la acest aspect, în special în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii de aplicare a unei amenzi. Astfel, este necesară prezentarea de către Comisie a unor dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea a fost săvârșită. Nu este însă necesar ca fiecare dintre probele prezentate de Comisie să îndeplinească aceste criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituția menționată, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerințe.
Pe de altă parte, activitățile pe care le presupun practicile și acordurile anticoncurențiale se desfășoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se țin în secret și documentația aferentă acestora este redusă la minimum. Prin urmare, chiar și în cazul în care Comisia descoperă elemente care atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, de regulă acestea nu vor fi decât fragmentare și disparate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. În consecință, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurență.
(a se vedea punctele 32 și 33)
2. În materie de înțelegeri, atunci când raționamentul Comisiei se întemeiază pe presupunerea că faptele constatate nu pot fi explicate altfel decât printr‑o concertare între întreprinderi, este suficient ca reclamantele să stabilească împrejurări care să pună într‑o lumină diferită faptele stabilite de Comisie și care să permită astfel substituirea explicației reținute de Comisie cu o altă explicație a faptelor.
Acest principiu nu este însă aplicabil în cazul în care constatările Comisiei se întemeiază pe mijloace de probă scrise.
(a se vedea punctele 34 și 35)
3. Reprezintă o practică concertată interzisă de articolul 81 alineatul (1) CE orice contact direct sau indirect între operatori economici, de natură să dezvăluie unui concurent comportamentul pe care operatorul economic în cauză este decis sau preconizează să îl adopte el însuși pe piață, atunci când un astfel de contact are drept obiect sau drept efect crearea unor condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale de piață. Această formă de coordonare între întreprinderi substituie în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică între acestea.
Pentru a dovedi o practică concertată, nu este necesar, prin urmare, să se demonstreze că respectivul concurent s‑a angajat în mod formal, față de unul sau față de mai mulți alți concurenți, să adopte un anumit comportament sau că respectivii concurenți au stabilit în comun comportamentul lor viitor pe piață. Este suficient ca, prin intermediul declarației sale de intenții, concurentul să fi eliminat sau, cel puțin, să fi redus în măsură substanțială incertitudinea cu privire la comportamentul care trebuia așteptat din partea sa pe piață.
(a se vedea punctul 45)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 48)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 54)
6. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 73 și 74)
7. Comisia are obligația de a efectua o delimitare a pieței într-o decizie adoptată în vederea aplicării articolului 81 CE numai în situația în care, fără o asemenea delimitare, nu se poate determina dacă acordul în cauză poate afecta comerțul dintre state membre și dacă are ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune. În principiu, dacă însuși obiectul unui acord este restrângerea concurenței, nu este necesară definirea cu precizie a piețelor geografice relevante, întrucât concurența actuală sau potențială pe teritoriile în cauză a fost în mod necesar restrânsă, indiferent dacă aceste teritorii constituie sau nu constituie piețe în sens strict. Pentru a determina întinderea geografică a încălcării, care va fi luată în considerare în vederea evaluării gravității acesteia, este suficientă aprecierea de către Comisie a caracterului mai mult sau mai puțin extins al zonei geografice sau al piețelor relevante, fără ca aceasta să fie ținută să definească cu precizie piețele relevante.
(a se vedea punctul 90)
8. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 102 și 103)
9. Atunci când o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, în cadrul determinării cuantumului de bază al amenzilor, trebuie examinată gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre acestea, ceea ce implică în special stabilirea rolului fiecăreia în cadrul încălcării pe durata participării la aceasta.
(a se vedea punctul 109)
10. Conform punctului 29 a treia liniuță din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, rolul pasiv al unei întreprinderi în realizarea unei încălcări constituie astfel o circumstanță atenuantă. Printre elementele de natură să evidențieze rolul pasiv al unei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri poate fi luat în considerare caracterul mult mai sporadic al participărilor acesteia la reuniuni în raport cu membrii obișnuiți ai înțelegerii, intrarea târzie a întreprinderii pe piața care a făcut obiectul încălcării, independent de durata participării la aceasta, sau existența unor declarații exprese în acest sens din partea reprezentanților întreprinderilor terțe care au participat la încălcare. Împrejurarea că o întreprindere a fost membrul cel mai puțin asiduu la reuniunile înțelegerii sau că s‑a limitat să primească informații comunicate unilateral de un concurent, fără a fi manifestat nicio rezervă sau opoziție, nu poate avea însă niciun rol în vederea stabilirii rolului pasiv al acestei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri.
De asemenea, faptul că întreprinderile incriminate nu ar fi aplicat anumite acorduri adoptate având caracter anticoncurențial nu poate fi suficient pentru a stabili că acestea ar fi avut un comportament concurențial pe piață.
(a se vedea punctele 110, 111 și 113)
11. În domeniul amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență ale dreptului Uniunii, caracterul disuasiv al amenzilor constituie unul dintre elementele care trebuie luate în considerare la calculul cuantumului acestora. Astfel, amenzile aplicate pentru încălcarea articolului 81 CE, prevăzute la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 au drept obiect să sancționeze actele nelegale ale întreprinderilor în cauză, precum și să descurajeze atât întreprinderile în discuție, cât și alți operatori economici să încalce, în viitor, normele dreptului concurenței al Uniunii Europene. Totuși, Comisia nu este obligată ca, în cadrul determinării cuantumului amenzilor în funcție de gravitatea și de durata încălcării în discuție, să garanteze că, în cazul în care sunt aplicate amenzi mai multor întreprinderi implicate în aceeași încălcare, cuantumurile finale ale amenzilor la care s‑a ajuns prin calculul efectuat pentru întreprinderile în cauză reflectă orice diferențiere între acestea în ceea ce privește cifra lor de afaceri globală sau cifra lor de afaceri relevantă.
(a se vedea punctul 117)
12. Nici Regulamentul nr. 1/2003, nici Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 nu prevăd un termen maxim dincolo de care încălcările repetate nu pot fi luate în considerare, ceea ce nu este contrar principiului securității juridice.
Principiul proporționalității impune însă ca timpul scurs între încălcarea în cauză și o încălcare anterioară a normelor de concurență să fie luat în considerare pentru aprecierea tendinței unei întreprinderi de a se sustrage de la aceste norme. În cadrul controlului jurisdicțional exercitat asupra actelor Comisiei în domeniul dreptului concurenței, instanței i se poate solicita, așadar, să verifice dacă Comisia a respectat principiul menționat atunci când a majorat, în temeiul încălcărilor repetate, amenda aplicată și în special dacă o asemenea majorare se impunea mai ales în raport cu timpul scurs între încălcarea în cauză și încălcarea anterioară a normelor de concurență.
În cazul în care s‑au scurs mai mult de cincisprezece ani înainte de începutul celei de a doua încălcări săvârșite de întreprinderile în cauză și nu a fost stabilită existența unei continuități între prima și cea de a doua încălcare, această perioadă nu permite să se confirme o tendință a acestora de a încălca normele de concurență. Prin urmare, principiul nediscriminării nu este încălcat de Comisie prin faptul că consideră că perioada scursă între cele două încălcări era suficient de lungă pentru a exclude o majorare a amenzii aplicate în considerarea încălcărilor repetate.
(a se vedea punctele 121-123)