ORDONANȚA CURȚII (Camera a opta)
14 decembrie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) și articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții – Cerința indicării motivelor care justifică necesitatea unui răspuns din partea Curții – Lipsa unor precizări suficiente – Inadmisibilitate vădită”
În cauza C‑474/23,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Cluj (România), prin decizia din 3 iulie 2023, primită de Curte la 25 iulie 2023, în procedura
Alfasoft SA
împotriva
Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Cluj‑Napoca,
CURTEA (Camera a opta),
compusă din domnul N. Piçarra, președinte de cameră, și domnii M. Safjan (raportor) și M. Gavalec, judecători,
avocat general: domnul J. Richard de la Tour,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea principiilor dreptului Uniunii, în special a principiilor efectivității și proporționalității.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Alfasoft SA, pe de o parte, și Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Cluj‑Napoca (România) (denumită în continuare „Agenția pentru IMM‑uri”), pe de altă parte, în legătură cu respingerea de către aceasta din urmă a unei cereri formulate de Alfasoft de obținere a unui grant prin care se urmărea sprijinirea întreprinderilor afectate financiar de pandemia de COVID-19.
Cadrul juridic
3 Articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții prevede:
„Pe lângă textul întrebărilor adresate Curții cu titlu preliminar, cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă:
(a) o expunere sumară a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările;
(b) conținutul dispozițiilor naționale care ar putea fi aplicate în speță și, dacă este cazul, jurisprudența națională pertinentă;
(c) expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal.”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
4 În contextul pandemiei de COVID-19, Alfasoft a depus la Agenția pentru IMM‑uri o cerere în vederea obținerii unui grant destinat întreprinderilor afectate financiar de această pandemie.
5 Din cererea de decizie preliminară reiese că, în conformitate cu reglementarea română, acordarea acestui grant era condiționată de eliberarea unui certificat care să ateste situația de urgență în care se afla societatea solicitantă. Or, platforma internet creată de guvernul român, prin intermediul căreia se putea solicita acest certificat, a fost activă de la 1 august până la 15 septembrie 2020, deși cererea de obținere a grantului nu putea fi introdusă, potrivit instanței de trimitere, decât la o dată ulterioară, și anume la o dată la care un astfel de certificat nu mai putea fi eliberat.
6 Întrucât cererea de obținere a grantului formulată de Alfasoft nu a fost însoțită de certificatul menționat, aceasta a fost respinsă de Agenția pentru IMM‑uri, deși această societate s‑a aflat în imposibilitatea de a obține un asemenea document la data introducerii cererii sale.
7 Întrucât această respingere a fost confirmată printr‑o sentință civilă a Tribunalului Cluj (România), Alfasoft a formulat recurs împotriva acestei sentințe la instanța de trimitere, și anume Curtea de Apel Cluj (România).
8 Această instanță solicită în esență să se stabilească dacă principiile dreptului Uniunii, în special principiile efectivității și proporționalității, se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia nu este posibil să se obțină certificatul necesar pentru acordarea unui grant decât în cursul unei perioade foarte limitate, care, în plus, precedă datei de începere a perioadei în care societatea solicitantă își poate introduce cererea de obținere a grantului.
9 În aceste condiții, Curtea de Apel Cluj a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Principiile de drept european, mai cu seamă cel al efectivității și cel al proporționalității, astfel cum au fost acestea interpretate în jurisprudența [Curții], se opun unei situații concrete în care accesul la o finanțare susținută din fonduri europene este blocat de faptul că un particular nu mai poate obține un document, cu titlu ad probationem, datorită unei reglementări din dreptul intern potrivit căreia termenul în care aceste documente puteau fi obținute a expirat înainte de deschiderea posibilității de a obține finanțarea?”
Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară
10 Potrivit articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când o cerere de decizie preliminară este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
11 În prezenta cauză se impune aplicarea acestei dispoziții.
12 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia sunt chemate să se pronunțe (Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 44, precum și jurisprudența citată).
13 Având în vedere că decizia de trimitere servește drept fundament pentru această procedură, instanța națională este ținută să clarifice, chiar în această decizie, cadrul factual și normativ al litigiului principal și să ofere explicațiile necesare cu privire la motivele care au stat la baza alegerii dispozițiilor dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită, precum și cu privire la legătura pe care ea o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iunie 2020, C.F. (Inspecție fiscală), C‑430/19, EU:C:2020:429, punctul 23 și jurisprudența citată].
14 În această privință, trebuie subliniat de asemenea că informațiile cuprinse în decizia de trimitere trebuie să permită, pe de o parte, Curții să dea răspunsuri utile la întrebările adresate de instanța națională și, pe de altă parte, guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate să își exercite dreptul care le este conferit de articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene de a prezenta observații. Revine Curții obligația de a veghea ca acest drept să fie salvgardat, ținând cont de faptul că, în temeiul acestei dispoziții, numai deciziile de trimitere sunt notificate persoanelor interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, Irish Ferries, C‑570/19, EU:C:2021:664, punctul 134 și jurisprudența citată).
15 Aceste cerințe cumulative privind conținutul unei decizii de trimitere figurează în mod explicit la articolul 94 din Regulamentul de procedură, pe care instanța de trimitere se prezumă, în cadrul cooperării instituite la articolul 267 TFUE, că îl cunoaște și pe care este obligată să îl respecte cu strictețe (Ordonanța din 3 iulie 2014, Talasca, C‑19/14, EU:C:2014:2049, punctul 21, și Hotărârea din 9 septembrie 2021, Toplofikatsia Sofia și alții, C‑208/20 și C‑256/20, EU:C:2021:719, punctul 20, precum și jurisprudența citată). Ele sunt în plus amintite la punctele 13, 15 și 16 din Recomandările Curții de Justiție a Uniunii Europene în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO 2019, C 380, p. 1).
16 În speță, este evident că decizia de trimitere nu îndeplinește aceste cerințe.
17 Astfel, pe de o parte, în afară unei referiri foarte generale și lacunare la faptul că grantul în discuție în litigiul principal face obiectul „unei finanțări din fonduri europene”, instanța de trimitere nu citează niciun act de drept al Uniunii și nu identifică nicio dispoziție precisă a acestui drept a cărei interpretare ar fi necesară pentru a‑și pronunța hotărârea.
18 Pe de altă parte, contrar cerințelor prevăzute la articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură, instanța de trimitere nu explică suficient de clar și de precis legătura care ar exista între principiile dreptului Uniunii la care se referă în întrebarea sa preliminară și legislația națională aplicabilă litigiului principal, astfel încât Curtea nu poate aprecia în ce măsură un răspuns la întrebarea adresată este necesar pentru a permite acestei instanțe să își pronunțe hotărârea.
19 Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, prezenta cerere de decizie preliminară este, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, vădit inadmisibilă.
20 Trebuie amintit însă că instanța de trimitere păstrează posibilitatea de a prezenta o nouă cerere de decizie preliminară, furnizând Curții toate elementele care să îi permită să se pronunțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2019, Călin, C‑676/17, EU:C:2019:700, punctul 41 și jurisprudența citată).
Cu privire la cheltuielile de judecată
21 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) dispune:
Cererea de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Cluj (România), prin decizia din 3 iulie 2023, este în mod vădit inadmisibilă.
Luxemburg, 14 decembrie 2023.
Grefier | | Președinte de cameră |
A. Calot Escobar | | N. Piçarra |