Cauza C‑549/22
X
împotriva
Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank
(cerere de decizie preliminară introdusă de Centrale Raad van Beroep)
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 29 februarie 2024
„Trimitere preliminară – Acordul de asociere CE‑Algeria – Securitatea socială a lucrătorilor migranți algerieni și a urmașilor acestora – Transferul unor pensii în Algeria la rate aplicate în temeiul legislației statului membru debitor – Pensie de urmaș – Reglementare națională care aplică principiul țării de reședință – Clauză de reședință care presupune o reducere a cuantumului pensiei de urmaș pentru beneficiarii care au reședința în Algeria”
1. Acorduri internaționale – Acordul de asociere CE‑Algeria – Articolul 68 alineatul (4) – Efect direct – Lipsa unei decizii adoptate de Consiliul de asociere – Lipsă de pertinență
[Acordul de asociere CE‑Algeria, art. 68 alin. (4)]
(a se vedea punctele 30-36 și dispozitiv 1)
2. Acorduri internaționale – Acordul de asociere CE‑Algeria – Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Liberul transfer al pensiilor și al rentelor de securitate socială – Domeniu de aplicare personal – Pensii de urmaș – Urmași ai lucrătorilor – Includere – Obligație privind reședința în statul membru debitor – Lipsă
[Acordul de asociere CE‑Algeria, art. 68 alin. (4)]
(a se vedea punctele 38 și 40-42 și dispozitiv 2)
3. Acorduri internaționale – Acordul de asociere CE‑Algeria – Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Liberul transfer al pensiilor și al rentelor de securitate socială – Pensii de urmaș – Soț supraviețuitor care are reședința în Algeria – Transfer al pensiilor la ratele aplicate de legislația statului membru debitor – Reducerea cuantumului unei pensii de urmaș ținând seama de costul vieții în țara de reședință a beneficiarului – Admisibilitate – Condiții
[Acordul de asociere CE‑Algeria, art. 68 alin. (4)]
(a se vedea punctele 46-49 și 51 și dispozitiv 3)
Rezumat
Sesizată cu titlu preliminar de Centrale Raad van Beroep (Curtea de Apel pentru Litigii de Securitate Socială și de Funcție Publică, Țările de Jos, denumită în continuare „instanța de trimitere”), Curtea statuează că articolul 68 alineatul (4)(1) din Acordul de asociere CE‑Algeria(2), în materia dreptului la liberul transfer al prestațiilor de securitate socială, are efect direct și nu se opune reducerii cuantumului pensiilor de urmaș ca urmare a faptului că beneficiarii lor au reședința în Algeria atunci când ele vizează garantarea unui venit de bază calculat în funcție de costul vieții în statul membru debitor, iar reducerea menționată respectă esența dreptului amintit.
X are reședința în Algeria. În calitate de supraviețuitoare a soțului său care a lucrat în Țările de Jos și care era asigurat în temeiul Algemene nabestaandenwet (Legea generală privind avânzii‑cauză supraviețuitori) (denumită în continuare „ANW”) la momentul decesului său, ea are dreptul la o pensie de urmaș de la 1 ianuarie 1999. După ce a restabilit în anul 2018, cu efect retroactiv, pensia de urmaș a lui X, a cărei plată o încetase în anul 2012, Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank (Consiliul de administrație al Casei de Asigurări Sociale, Țările de Jos) a informat‑o pe X că această prestație va fi redusă începând cu 1 ianuarie 2013 pentru motivul că ar fi trebuit să fie plătită potrivit principiului țării de reședință, și anume, în speță, în funcție de un procent care reflectă nivelul costului vieții în Algeria în raport cu costul vieții în Țările de Jos(3).
După respingerea mai multor acțiuni împotriva acestei decizii, X a declarat apel la instanța de trimitere, care a decis să solicite Curții să se pronunțe cu privire la diferite întrebări preliminare referitoare la interpretarea articolului 68 alineatul (4) din Acordul de asociere CE‑Algeria pentru a se stabili dacă acest acord se opune reducerii, întemeiată pe principiul țării de reședință, a cuantumului pensiei de urmaș a lui X.
Aprecierea Curții
Curtea răspunde mai întâi la întrebarea dacă, având în vedere termenii, obiectul și natura Acordului de asociere CE‑Algeria, articolul 68 alineatul (4) din acesta are efect direct.
Ea constată în această privință că dispoziția menționată instituie în termeni clari, preciși și necondiționați dreptul la liberul transfer în Algeria al pensiilor și al rentelor vizate de respectiva dispoziție, la rate aplicate în temeiul legislației statului membru debitor. Astfel, aceeași dispoziție impune statelor membre o obligație de rezultat clară și precisă, care constă în a permite persoanelor interesate să beneficieze de un atare liber transfer, obligație care nu este condiționată în sine, în privința executării sau a efectelor sale, de intervenția niciunui act ulterior.
Deși Curtea subliniază că acest drept la liber transfer nu este absolut, din moment ce efectele sale concrete în fiecare caz în parte vor depinde de „ratele aplicate în temeiul legislației statului sau statelor membre debitoare”, această sintagmă nu poate fi interpretată în sensul că permite statelor membre să restrângă în mod discreționar dreptul menționat la liber transfer și să îl golească de conținut. Ea reține de asemenea că executarea sau efectele dreptului prevăzut la această dispoziție nu sunt condiționate de intervenția unui alt act, în special de adoptarea de către Consiliul de asociere a dispozițiilor vizate la articolul 70 alineatul (1) din Acordul de asociere CE‑Algeria, de unde rezultă că nu se poate considera că acesta din urmă condiționează aplicarea imediată a respectivului drept. Curtea concluzionează în această privință că articolul 68 alineatul (4) din Acordul de asociere CE‑Algeria are efect direct, astfel încât persoanele cărora li se aplică această dispoziție au dreptul de a o invoca direct în fața instanțelor statelor membre pentru a înlătura aplicarea normelor de drept național care îi sunt contrare.
În continuare, Curtea răspunde la întrebarea privind domeniul de aplicare personal al articolului 68 alineatul (4) din Acordul de asociere CE‑Algeria.
Deși observă că articolul 68 alineatul (4) nu vizează în mod expres decât „[l]ucrătorii în cauză”, ceea ce face trimitere la „lucrătorii de cetățenie algeriană” menționați la alineatul (1) al aceluiași articol, Curtea constată că printre prestațiile care pot fi transferate liber în Algeria figurează pensiile și rentele de urmaș, ai căror beneficiari nu pot fi, prin definiție, decât urmașii lucrătorilor menționați. Prin urmare, articolul 68 alineatul (4) din Acordul de asociere CE‑Algeria ar fi lipsit de efect util dacă acești urmași ar fi excluși din domeniul său de aplicare personal. Ea observă de asemenea că ar fi contrar logicii care stă la baza principiului însuși al liberului transfer al pensiilor în Algeria să se impună ca beneficiarul să fie obligat să locuiască în statul membru debitor, în speță Țările de Jos. Curtea concluzionează în această privință că articolul 68 alineatul (4) din Acordul de asociere CE‑Algeria se aplică supraviețuitorilor unui lucrător care, dorind să își transfere pensia de urmaș în Algeria, nu sunt ei înșiși lucrători și care au reședința în Algeria.
În sfârșit, în ceea ce privește compatibilitatea reducerii cuantumului unei pensii de urmaș ca urmare a faptului că beneficiarul acestei prestații are reședința în Algeria cu articolul 68 alineatul (4) din Acordul de asociere CE‑Algeria, Curtea amintește că această dispoziție prevede dreptul la liberul transfer al prestațiilor în discuție în Algeria „la rate aplicate în temeiul legislației statului sau statelor membre debitoare”. Așadar, statul membru debitor dispune de o marjă de apreciere pentru a stabili norme referitoare la calculul cuantumului prestațiilor vizate la această dispoziție și, prin urmare, statul membru respectiv poate să prevadă norme care vizează adaptarea cuantumului prestațiilor menționate cu ocazia acestui transfer, precum norma întemeiată pe principiul țării de reședință.
Curtea subliniază însă că asemenea norme trebuie să respecte esența dreptului la liberul transfer al prestațiilor, fără a priva acest drept de efectul său util, și examinează în acest scop elementele ce caracterizează pensia de urmaș în discuție în litigiul principal. Ea constată că cuantumul acesteia este stabilit în funcție de costul vieții în Țările de Jos și că, în consecință, această pensie urmărește să garanteze că supraviețuitorii dispun de un venit de bază calculat în funcție de costul vieții în acest stat membru. Prin urmare, faptul de a adapta cuantumul pensiei transferate pentru a ține seama de costul vieții în Algeria nu apare, în opinia Curții, ca fiind susceptibil să golească de conținut dreptul la liber transfer, în măsura în care stabilirea ratei utilizate în vederea acestei adaptări se bazează pe elemente obiective, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.