Recurs introdus la 17 aprilie 2014 de AC-Treuhand AG împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 6 februarie 2014 în cauza T-27/10, AC-Treuhand AG/Comisia Europeană

(Cauza C-194/14)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: AC-Treuhand AG (reprezentanți: C. Steinle și I. Bodenstein, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curţii:

Anularea hotărârii atacate;

anularea Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 (cazul COMP/38589 – Stabilizatori termici) în măsura în care o priveşte pe recurentă;

cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzilor aplicate recurentei în temeiul articolului 2 punctele 17) şi 38) din decizia menţionată;

cu titlu subsidiar în raport cu cererea de la punctul 2, trimiterea cauzei Tribunalului pentru a se pronunţa în conformitate cu chestiunile de drept soluționate prin hotărârea Curții şi

în orice caz obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de recurentă în procedurile în faţa Tribunalului şi a Curţii.

Motivele și principalele argumente

Recursul se îndreaptă împotriva Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 6 februarie 2014, pronunţată în cauza T-27/10. Prin această hotărâre, Tribunalul a respins cererea formulată la 27 ianuarie 2010 de recurentă împotriva Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei Europene din 11 noiembrie 2009 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE şi a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38589 – Stabilizatori termici).

Recurenta invocă în total patru motive:

Prin intermediul primului motiv, recurenta susţine că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept întrucât a interpretat în mod extensiv articolul 81 CE (în prezent articolul 101 TFUE) încălcând principiul legalităţii (nullum crimen sine lege şi nulla poena sine lege) consacrat la articolul 49 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), astfel încât nu mai este garantat în speţă gradul de precizie şi de predictibilitate impuse de statul de drept cu privire la elementele încălcării prevăzute la articolul 81 CE. Astfel, Tribunalul a încălcat articolul 81 CE şi articolul 49 alineatul (1) din cartă.Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta susţine că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept atunci când a respins al patrulea motiv invocat în primă instanţă, încălcând limitele impuse în speţă puterii discreţionare a Comisiei la stabilirea amenzilor de principiul legalităţii [articolul 49 alineatul (1) din cartă] şi de principiul egalităţii de tratament.Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susţine că Tribunalul a încălcat articolul 23 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul nr.

 1/2003 şi Orientările privind calcularea amenzilor. Aceasta ar fi arătat că amenzile care i-au fost aplicate nu ar fi trebuit stabilite în mod forfetar, ci pe baza onorariilor primite pentru furnizarea serviciilor legate de încălcări, în conformitate cu metodologia expusă în Orientările din anul 2006. În mod eronat Tribunal a respins acest argument şi a considerat ju

stificat cuantumul amenzilor.Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurenta susţine că Tribunalul a încălcat articolul 261 TFUE, articolul 23 alineatul (3) şi articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 întrucât şi-a exercitat insuficient şi eronat competenţa de fond. În plus, exercitându-şi această competenţă, Tribunalul a încălcat chiar principiile legalităţii [articolul 49 alineatul (1) din cartă], egalităţii de tratament şi proporţionalităţii.