Cauza T‑207/10
Deutsche Telekom AG
împotriva
Comisiei Europene
„Ajutoare de stat – Schemă fiscală care permite întreprinderilor cu domiciliul fiscal în Spania să amortizeze fondul comercial rezultat din achiziționarea unor titluri de participare în întreprinderi cu domiciliul fiscal în străinătate – Decizie prin care se declară ajutorul incompatibil cu piața comună și se dispune recuperarea parțială a acestuia – Dispoziție prin care se permite continuarea aplicării în parte a schemei – Cerere de nepronunțare asupra fondului – Persistența interesului de a exercita acțiunea – Încredere legitimă – Asigurări precise date de Comisie – Legitimitatea încrederii – Domeniul de aplicare în timp al încrederii legitime”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 15 noiembrie 2018
1. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Necesitatea existenței unui interes născut și actual – Decizie prin care se declară ajutorul incompatibil cu piața internă, se dispune recuperarea parțială a acestuia și se permite continuarea aplicării în parte a schemei fiscale în discuție – Persistența interesului de a exercita acțiunea al reclamantului autor al plângerii împotriva unei dispoziții prin care se autorizează continuarea aplicării schemei de ajutor în litigiu, în pofida împrejurării – apărute ulterior introducerii acțiunii – privind neutilizarea de către concurent a acestei autorizări
[art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (h)]
2. Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Ajutor acordat cu încălcarea normelor de procedură ale articolului 108 TFUE – Încredere legitimă eventuală a beneficiarilor – Inexistență, cu excepția unor împrejurări excepționale – Încredere legitimă rezultată din existența unor garanții specifice, necondiționate și concordante oferite de Comisie – Publicarea deciziei de deschidere a procedurii oficiale de investigare care face să înceteze această încredere legitimă
[art. 107 alin. (1) TFUE și art. 108 alin. (3) TFUE]
3. Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Ajutor acordat cu încălcarea normelor de procedură ale articolului 108 TFUE – Încredere legitimă eventuală a beneficiarilor – Inexistență, cu excepția unor împrejurări excepționale – Încredere legitimă rezultată din existența unor garanții specifice, necondiționate și concordante oferite de Comisie – Domeniu de aplicare în timp al încrederii legitime recunoscute – Operațiuni anterioare actului generator al încrederii menționate – Includere
[art. 107 alin. (1) TFUE și art. 108 alin. (3) TFUE]
1. Persistența interesului unei părți reclamante de a exercita acțiunea trebuie să fie apreciată in concreto, ținând seama în special de consecințele nelegalității pretinse și de natura prejudiciului pretins suferit.
Un astfel de interes rezultă, mai întâi, din calitatea reclamantei de persoană interesată autoare a plângerii, precum și din respingerea în parte și în esență a acestei plângeri prin dispoziția atacată.
Astfel, reclamanta este o „persoană interesată” în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), astfel cum a fost modificat ulterior, „ale căr[ei] interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor”, care are astfel, prin definiție, un „interes” în procedura oficială de investigare care urma sa conducă la adoptarea unei decizii de către Comisie și, în mod corelativ, ținând seama de respingerea plângerii sale prin decizia menționată, un interes de a formula o acțiune împotriva acestei decizii care nu îi este favorabilă. Ea este, în plus, persoana interesată care a depus plângerea aflată la originea deschiderii procedurii oficiale de investigare și care, în cadrul plângerii respective, a explicat motivele depunerii acesteia.
Chiar dacă decizia atacată și, prin urmare, dispoziția atacată nu constituia un răspuns explicit la plângerea reclamantei, nu este mai puțin adevărat că, contrar celor invocate de reclamantă în plângerea sa, Comisia a considerat în cuprinsul acesteia că schema în litigiu putea continua să se aplice în anumite ipoteze care sunt precizate în aceasta. Or, o astfel de respingere este suficientă pentru a caracteriza interesul reclamantei de a exercita acțiunea în speță, în sensul că anularea acestei respingeri în temeiul motivului unic pe care l‑a invocat îi poate aduce un beneficiu, și anume acela de a obține declararea schemei în litigiu ca nelegală și interzisă, inclusiv în ipotezele prevăzute de dispoziția atacată.
În consecință, împrejurarea invocată de Comisie și pretins apărută ulterior introducerii prezentei acțiuni – potrivit căreia concurentul său nu ar fi putut beneficia de schema în litigiu declarată nelegală prin decizia atacată – nu poate repune în discuție interesul reclamantei de a exercita acțiunea împotriva dispoziției atacate. În caz contrar și, în particular, dacă s‑ar solicita persoanelor interesate și în special celor aflate la originea deschiderii procedurii oficiale de investigare, să își demonstreze în plus calitatea de concurent al unui beneficiar efectiv al schemei în litigiu investigată prin decizia atacată, s‑ar confunda condiția de admisibilitate esențială și primordială a oricărei acțiuni, care este interesul de a exercita o acțiune, care trebuie sa existe până la finalizarea acțiunii, cu cea a calității procesuale active, care constituie, totuși, condiții distincte pe care o persoană fizică sau juridică trebuie să le îndeplinească cumulativ.
În continuare, trebuie să se considere că reclamanta păstrează de asemenea un interes de a cere anularea deciziei atacate pentru a se evita repetarea în viitor a pretinsei nelegalități de care aceasta ar fi afectată. Trebuie subliniat în acest sens că nelegalitatea invocată este susceptibilă să reapară în viitor chiar în lipsa împrejurărilor care au condus la prezenta, din moment ce aceasta pune în discuție, independent de aceste împrejurări, interpretarea condițiilor generale de aplicare a principiului protecției încrederii legitime și domeniul de aplicare în timp al protecției care poate fi acordată în temeiul acestui principiu.
(a se vedea punctele 22-32)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 33-46, 108 și 110)
3. În ceea ce privește domeniul de aplicare în timp al încrederii legitime recunoscute a beneficiarilor unui ajutor acordat cu încălcarea normelor de procedură ale articolului 108 TFUE, rezultată din existența unor garanții specifice, necondiționate și concordante oferite de Comisie, trebuie să se facă distincție între data dobândirii încrederii legitime, care corespunde datei luării la cunoștință a asigurărilor precise, și obiectul încrederii legitime dobândite, care poate cuprinde operațiuni efectuate înainte de această dată, potrivit termenilor asigurărilor precise furnizate.
Or, încrederea legitimă vizează cel mai adesea, și mai ales în speță, menținerea unei situații existente care, prin definiție, s‑a născut înaintea actului generator de încredere în menținerea sa. În acest caz, actul generator de încredere legitimă nu produce un efect retroactiv, în sensul că ar crea o încredere legitimă începând cu evenimente anterioare în cauză, ci se limitează să acopere, începând de la data la care intervine, evenimente anterioare acestei date și efectele viitoare ale acestora.
Astfel, în caz contrar, principiul protecției încrederii legitime nu ar putea sa fie invocat în mod valabil pentru a se opune recuperării ajutoarelor nelegale care, prin natura lor, sunt acordate înainte ca Comisia ‐ care este cea mai în măsură să furnizeze asigurări precise, necondiționale, concordate și fiabile ‐ să se pronunțe, în orice mod, asupra calificării acestora ca ajutoare de stat și asupra compatibilității lor cu piața internă. Articolul 14 din Regulamentul nr. 659/1999 ar fi, astfel, lipsit de efect util.
Această apreciere nu este repusă în discuție de împrejurarea că schema în litigiu nu a fost notificată, în speță, Comisiei și că beneficiarii acestei scheme pot avea o încredere legitimă în regularitatea acordării sale doar în împrejurări excepționale. Astfel, deși, din lipsa unor împrejurări excepționale, rezultă că beneficiarul unui ajutor nenotificat nu poate avea o încredere legitimă în legalitatea și în menținerea acestuia, din existența unor astfel de împrejurări rezultă că, începând de la acordarea de asigurări precise de natură să inducă beneficiarului ajutorului speranțe justificate în legalitatea ajutorului, care caracterizează aceste împrejurări excepționale și cu condiția ca asigurările date să nu prevadă nicio limitare temporară, nu se mai poate considera că acest beneficiar putea, în mod legitim, să fie conștient pentru o anumită perioadă de nelegalitatea ajutorului în discuție. În caz contrar, ar însemna să se facă abstracție de precizia și de fiabilitatea asigurărilor date, în ceea ce privește, printre altele, domeniul de aplicare în timp al asigurărilor menționate, și, astfel, să fie eliminată una dintre condițiile de recunoaștere a încrederii legitime, deși contribuie, în cazul ajutoarelor nenotificate, la recunoașterea încrederii legitime în legalitatea acestor ajutoare doar în împrejurări excepționale. Astfel, dacă ar fi protejate de încrederea legitimă doar operațiunile ulterioare actului generator de încredere, deși acesta din urmă ar preciza că vizează operațiuni anterioare, ar rezulta o limitare a domeniului de aplicare al acestor asigurări, cu încălcarea principiului protecției încrederii legitime.
(a se vedea punctele 97-106)