Hotărârea Tribunalului din 24 ianuarie 2024 – TA Towers/EUIPO – Wobben Properties (Materiale de construcție)
(Cauza T-202/22)1
[„Desen sau model industrial comunitar – Procedură de declarare a nulităţii – Desen sau model industrial comunitar înregistrat reprezentând materiale de construcție – Motiv de nulitate – Nerespectarea condițiilor privind protecția – Articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 – Lipsa caracterului individual – Articolul 6 din Regulamentul nr. 6/2002”]
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: TA Towers ApS (Odense, Danemarca) (reprezentant: L. Andersen, avocat)
Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: J. Ivanauskas, agent)
Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Wobben Properties GmbH (Aurich, Germania) (reprezentanţi: R. F. Böhm și A. Ebert Weidenfeller, avocați)
Obiectul
Prin acţiunea formulată în temeiul articolului 263 TFUE, reclamanta solicită anularea Deciziei Camerei a treia de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 11 februarie 2022 (cauza R 2493/2020-3).
Dispozitivul
Anulează Decizia Camerei a treia de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 11 februarie 2022 (cauza R 2493/2020-3).
Respinge în rest acţiunea.
EUIPO și Wobben Properties GmbH vor suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și câte o jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de TA Towers ApS la Tribunal și la camera de recurs.
____________
1 JO C 222, 7.6.2022.