HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
22 aprilie 2021(*)
„Recurs – Politica externă și de securitate comună ‐ Combaterea terorismului – Măsuri restrictive luate împotriva anumitor persoane și entități – Înghețarea fondurilor – Poziția comună 2001/931/PESC – Articolul 1 alineatele (3), (4) și (6) – Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 – Articolul 2 alineatul (3) – Menținerea unei organizații pe lista persoanelor, a grupurilor și a entităților implicate în acte de terorism – Condiții – Decizie a unei autorități competente – Persistența riscului de implicare în activități teroriste – Baza factuală a deciziilor de înghețare a fondurilor – Decizie de revizuire a deciziei naționale care a justificat includerea inițială – Obligația de motivare”
În cauza C‑46/19 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 25 ianuarie 2019,
Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de B. Driessen și S. Van Overmeire, în calitate de agenți,
recurent,
susținut de:
Republica Franceză, reprezentată de A.‑L. Desjonquères, B. Fodda și J.‑L. Carré, în calitate de agenți,
Regatul Țărilor de Jos, reprezentat de M. K. Bulterman și J. Langer, în calitate de agenți,
interveniente în recurs,
celelalte părți din procedură fiind:
Kurdistan Workers’ Party (PKK), reprezentat de A. M. van Eik și T. M. D. Buruma, advocaten,
reclamant în primă instanță,
Comisia Europeană, reprezentată de R. Tricot, T. Ramopoulos și J. Norris, în calitate de agenți,
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat inițial de S. Brandon, în calitate de agent, asistat de P. Nevill, barrister, ulterior de F. Shibli și S. McCrory, în calitate de agenți, asistați de P. Nevill, barrister,
interveniente în primă instanță,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul A. Arabadjiev, președinte de cameră, domnul K. Lenaerts, președintele Curții, îndeplinind funcția de judecător al Camerei a doua, și domnii A. Kumin, T. von Danwitz (raportor) și P. G. Xuereb, judecători,
avocat general: domnul P. Pikamäe,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Consiliul Uniunii Europene solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 noiembrie 2018, PKK/Consiliul (T‑316/14, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2018:788), prin care acesta a anulat:
– Decizia (PESC) 2015/521 a Consiliului din 26 martie 2015 de actualizare și de modificare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei 2014/483/PESC (JO 2015, L 82, p. 107);
– Decizia (PESC) 2015/1334 a Consiliului din 31 iulie 2015 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/521 (JO 2015, L 206, p. 61), și
– Decizia (PESC) 2017/1426 a Consiliului din 4 august 2017 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2017/154 (JO 2017, L 204, p. 95),
(denumite în continuare, împreună, „deciziile în litigiu”), precum și
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 125/2014 al Consiliului din 10 februarie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 714/2013 (JO 2014, L 40, p. 9);
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 790/2014 al Consiliului din 22 iulie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 125/2014 (JO 2014, L 217, p. 1);
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/513 al Consiliului din 26 martie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014 (JO 2015, L 82, p. 1);
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1325 al Consiliului din 31 iulie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/513 (JO 2015, L 206, p. 12);
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2425 al Consiliului din 21 decembrie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/1325 (JO 2015, L 334, p. 1);
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1127 al Consiliului din 12 iulie 2016 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/2425 (JO 2016, L 188, p. 1);
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/150 al Consiliului din 27 ianuarie 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2016/1127 (JO 2017, L 23, p. 3), și
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1420 al Consiliului din 4 august 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2017/150 (JO 2017, L 204, p. 3),
(denumite în continuare, împreună, „regulamentele în litigiu”), în măsura în care aceste decizii și regulamente (denumite în continuare, împreună, „actele în litigiu”) privesc Kurdistan Workers’ Party (PKK).
Cadrul juridic
Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite
2 La 28 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1373 (2001) de stabilire a strategiilor de combatere prin toate mijloacele a terorismului și în special de combatere a finanțării acestuia. Punctul 1 litera c) din această rezoluție prevede, printre altele, că toate statele trebuie să înghețe fără întârziere fondurile și alte bunuri financiare ori resurse economice ale persoanelor care comit ori încearcă să comită acte teroriste ori care participă la comiterea de acte teroriste sau le facilitează, ale entităților aflate în proprietatea sau controlate de asemenea persoane, precum și ale persoanelor sau entităților care acționează în numele sau sub conducerea unor astfel de persoane și entități.
3 Rezoluția menționată nu prevede o listă cu nume ale persoanelor cărora trebuie să li se aplice aceste măsuri restrictive.
Dreptul Uniunii
Poziția comună 2001/931/PESC
4 Pentru a pune în aplicare Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, Consiliul a adoptat, la 27 decembrie 2001, Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO 2001, L 344, p. 93, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 179).
5 Articolul 1 alineatele (1), (3), (4) și (6) din această poziție comună are următorul cuprins:
„(1) Prezenta poziție comună se aplică, în conformitate cu dispozițiile articolelor care urmează, persoanelor, grupurilor și entităților implicate în acte de terorism, a căror listă este prevăzută în anexă.
[…]
(3) În sensul prezentei poziții comune, prin «act de terorism» se înțelege unul dintre următoarele acte săvârșite cu intenție care, prin natura sau împrejurările sale, poate să dăuneze grav unei țări sau organizații internaționale, corespunzând definiției infracțiunii în dreptul național, atunci când este comis cu scopul:
(i) de a intimida în mod grav o populație sau
(ii) de a constrânge, în mod ilegal, autoritățile publice sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare sau
(iii) de a destabiliza în mod grav sau de a distruge structurile fundamentale politice, constituționale, economice sau sociale ale unei țări sau ale unei organizații internaționale:
(a) acțiunile care pun în pericol viața persoanei, care pot avea ca rezultat moartea acesteia;
(b) vătămarea gravă a integrității fizice a unei persoane;
(c) răpirea sau luarea de ostatici;
(d) provocarea de distrugeri masive unei incinte guvernamentale sau publice, unui sistem de transport, unei infrastructuri, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe situate pe platoul continental, unui loc public sau unei proprietăți private, care poate pune în pericol viețile oamenilor sau poate provoca pierderi economice considerabile;
(e) răpirea aeronavelor, navelor sau a altor mijloace de transport în comun sau de mărfuri;
(f) fabricarea, posesia, achiziția, transportul, furnizarea sau utilizarea de arme de foc, de explozibili, de arme nucleare, biologice sau chimice, precum și, în ceea ce privește armele biologice sau chimice, cercetarea și producerea;
(g) eliberarea de substanțe periculoase sau provocarea de incendii, de inundații sau de explozii care au ca efect punerea în pericol a vieții oamenilor;
(h) perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, cu electricitate sau cu orice altă resursă naturală esențială, având ca efect punerea în pericol a vieții oamenilor;
(i) amenințarea de a comite oricare dintre actele enumerate la literele (a)-(h);
(j) conducerea unui grup terorist;
(k) participarea la activitățile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informații sau de mijloace materiale, sau orice formă de finanțare a activităților acestuia, având cunoștință de faptul că această participare va contribui la activitățile criminale ale grupului.
În sensul prezentului alineat, prin «grup terorist» se înțelege grupul organizat, format din mai mult de două persoane, stabilit în timp și acționând în mod concertat în vederea comiterii de acte teroriste. Expresia «grup organizat» desemnează grupul care nu s‑a constituit conjunctural pentru a săvârși imediat un act terorist și care nu are în mod necesar roluri clar definite pentru membrii săi, continuitate în compunere sau o structură elaborată.
(4) Lista din anexă este întocmită pe baza unor informații precise sau a unor elemente de dosar care arată că s‑a luat o decizie de către o autoritate competentă față de persoanele, grupurile și entitățile vizate, fie că este vorba de inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act terorist ori de tentativa de a săvârși, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau indicii serioase și credibile, sau fie că este vorba de o condamnare pentru astfel de fapte. Persoanele, grupurile și entitățile identificate de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ca având legătură cu terorismul și cu privire la care acesta a dispus sancțiuni pot fi incluse pe listă.
În sensul prezentului alineat, prin «autoritate competentă» se înțelege o autoritate judiciară sau, în cazul în care autoritățile judiciare nu au nicio competență în domeniul reglementat de prezentul alineat, o autoritate competentă echivalentă în acest domeniu.
[…]
(6) Numele persoanelor și ale entităților incluse pe lista din anexă vor face obiectul unei revizuiri la intervale regulate, cel puțin o dată pe semestru, pentru a se asigura că menținerea lor pe listă rămâne justificată.”
Regulamentul (CE) nr. 2580/2001
6 Considerând că era necesar un regulament pentru punerea în aplicare, la nivelul Uniunii Europene, a măsurilor prevăzute în Poziția comună 2001/931, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO 2001, L 344, p. 70, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 169).
7 Articolul 2 din acest regulament prevede:
„(1) Cu excepția derogărilor autorizate în temeiul articolelor 5 și 6:
(a) se îngheață toate fondurile, alte active financiare și resurse economice care aparțin, se află în posesia sau sunt deținute de o persoană fizică sau juridică, grup sau entitate inclusă pe lista menționată la alineatul (3);
(b) fondurile, alte active financiare și resurse economice nu se pun, direct sau indirect, la dispoziția unei persoane fizice sau juridice, a unui grup sau a unei entități incluse pe lista menționată la alineatul (3) și nici nu pot fi utilizate în beneficiul acestora.
(2) Cu excepția derogărilor autorizate în temeiul articolelor 5 și 6, se interzice furnizarea de servicii financiare către sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, al grupurilor sau al entităților incluse pe lista menționată la alineatul (3).
(3) Consiliul, hotărând în unanimitate, stabilește, revizuiește și modifică lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică prezentul regulament, în conformitate cu dispozițiile articolului 1 alineatele (4), (5) și (6) din Poziția comună [2001/931]. Această listă enumeră:
(i) persoanele fizice care săvârșesc sau încearcă să săvârșească un act de terorism, participă la un astfel de act sau facilitează săvârșirea acestuia;
(ii) persoanele juridice, grupurile sau entitățile care săvârșesc sau încearcă să săvârșească un act de terorism, participă la un astfel de act sau facilitează săvârșirea acestuia;
(iii) persoanele juridice, grupurile sau entitățile deținute sau controlate de una sau mai multe persoane fizice sau juridice, grupuri sau entități menționate la punctele (i) și (ii) sau
(iv) persoanele fizice sau juridice, grupurile sau entitățile care acționează în numele sau la ordinul uneia sau al mai multor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entități menționate la punctele (i) și (ii).”
Istoricul litigiului și actele în litigiu
8 La punctele 1-7, 56-61 și 81-93 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat un rezumat al cadrului factual de la originea litigiului dedus judecății sale. În ceea ce privește examinarea prezentului recurs, trebuie reținute următoarele.
9 La 2 mai 2002, Consiliul a adoptat Poziția comună 2002/340/PESC de actualizare a Poziției comune 2001/931 (JO 2002, L 116, p. 75). Anexa la Poziția comună 2002/340 a actualizat lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Poziția comună 2001/931 (denumită în continuare „lista în litigiu”) și a introdus printre altele numele Kurdistan Workers’ Party (PKK), identificat după cum urmează: „Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)”. În aceeași zi, Consiliul a adoptat Decizia 2002/334/CE de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2001/927/CE (JO 2002, L 116, p. 33). În această decizie, numele PKK este inclus în lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, în aceiași termeni precum cei utilizați în lista în litigiu.
10 Includerea PKK în această listă a fost menținută printre altele prin actele în litigiu. Începând cu 2 aprilie 2004, lista în litigiu menționează, în ceea ce privește PKK, „Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) (alias «KADEK», alias «KONGRA‑GEL»)”.
11 În expunerile de motive ale Regulamentelor de punere în aplicare nr. 125/2014 și nr. 790/2014 (denumite în continuare „actele din 2014”), Consiliul a descris PKK ca fiind o entitate implicată în acte de terorism și care, începând din anul 1984, a săvârșit numeroase acte de această natură, cauzând moartea a peste 30 000 de cetățeni turci și străini.
12 Consiliul a arătat că activitățile teroriste ale PKK continuau, în pofida unei serii de armistiții pe care acesta din urmă le declarase în mod unilateral, în special începând cu anul 2009. În această privință, Consiliul a precizat că actele de terorism săvârșite de PKK cuprindeau atentate cu bombă, atacuri cu rachete, folosirea explozivilor, asasinarea și răpirea unor cetățeni turci și a unor turiști străini, luarea de ostatici, atacuri împotriva forțelor de securitate turce și confruntări armate cu acestea, atacuri împotriva instalațiilor petroliere, a transporturilor publice, a unor incinte diplomatice, culturale și comerciale turce din diverse țări, extorcarea cetățenilor turci care locuiesc în străinătate, precum și alte infracțiuni având ca obiect finanțarea activităților sale. Cu titlu de exemplu, Consiliul a întocmit o listă de 69 de incidente survenite între 14 noiembrie 2003 și 19 octombrie 2011. Ulterior, Consiliul a calificat aceste acte, pe care le‑a atribuit PKK, drept „acte de terorism”, în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.
13 Consiliul a adăugat că PKK a făcut obiectul a trei decizii naționale, dintre care prima a fost adoptată la 29 martie 2001 de Secretary of State for the Home Department (ministrul de interne, Regatul Unit, denumit în continuare „ministrul de interne”), în temeiul UK Terrorism Act 2000 (Legea Regatului Unit din 2000 privind terorismul), astfel cum a fost completată printr‑o decizie din 14 iulie 2006, intrată în vigoare la 14 august 2006, în care se considera că „KADEK” și „KONGRA‑GEL” constituiau alte apelative pentru PKK (denumită în continuare „decizia ministrului de interne din 2001”). Prin această decizie, ministrul de interne, având în vedere săvârșirea de acte de terorism de către PKK și participarea acestuia din urmă la astfel de acte, a interzis PKK în calitate de organizație implicată în acte de terorism. Consiliul a precizat că decizia menționată era revizuită în mod periodic de o comisie guvernamentală națională.
14 Celelalte două decizii naționale au fost adoptate de guvernul Statelor Unite ale Americii. Este vorba, pe de o parte, despre decizia prin care PKK era calificat drept „organizație teroristă străină”, în conformitate cu articolul 219 din US Immigration and Nationality Act (Legea Statelor Unite privind imigrația și cetățenia), cu modificările ulterioare, și, pe de altă parte, despre decizia prin care PKK era calificat drept „terorist mondial desemnat în mod special”, în conformitate cu Executive Order no 13224 (Decretul prezidențial nr. 13224) (denumite în continuare, împreună, „deciziile autorităților din Statele Unite”). În ceea ce privește aceste decizii ale autorităților din Statele Unite, Consiliul a arătat că aceea care califica PKK drept „organizație teroristă străină” putea face obiectul unui control jurisdicțional, în timp ce aceea care califica PKK drept „terorist mondial desemnat în mod special” putea fi supusă atât unui control administrativ, cât și unui control jurisdicțional.
15 În aceste condiții, Consiliul a considerat că cele trei decizii naționale vizate la cele două puncte precedente au fost adoptate de „autorități competente”, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Pe de altă parte, Consiliul a arătat că aceste trei decizii naționale continuau să fie în vigoare și a considerat că motivele care justificaseră includerea inițială a PKK în lista în litigiu rămâneau valabile.
16 În expunerile de motive ale deciziilor în litigiu și ale regulamentelor în litigiu adoptate între anii 2015 și 2017 (denumite în continuare „actele din 2015-2017”), Consiliul a arătat că menținerea includerii PKK în lista în litigiu se întemeia pe decizii adoptate de trei autorități competente, în special decizia ministrului de interne din 2001 și deciziile autorităților din Statele Unite, care fac obiectul anexelor A și, respectiv, C la aceste expuneri de motive. În această privință, el a subliniat mai întâi că a examinat în mod autonom informațiile care figurau în aceste decizii și că, potrivit constatărilor sale, fiecare dintre deciziile menționate cuprindea motive suficiente pentru a justifica includerea PKK, la nivelul Uniunii, în lista în litigiu.
17 În continuare, Consiliul a arătat că, potrivit jurisprudenței Tribunalului, atât ministrul de interne, cât și, respectiv, autoritățile din Statele Unite pot fi considerate „autoritate competentă”, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, precizând totodată că a verificat că elementele factuale pe care se întemeiau aceleași decizii intrau sub incidența noțiunilor de „acte de terorism” și de „grup terorist” și că deciziile continuau să fie în vigoare. În sfârșit, Consiliul a precizat că nu dispunea de niciun element care milita în favoarea retragerii includerii PKK în lista în litigiu și că motivele care justificaseră includerea acestei organizații în această listă rămâneau de actualitate, astfel încât trebuia menținută această includere.
18 Expunerile de motive ale actelor din 2015-2017 conțineau, în anexă, pentru fiecare decizie națională, o descriere a definiției noțiunii de „terorism” în dreptul național, o descriere a procedurilor administrative și jurisdicționale naționale aplicabile, un rezumat al istoricului procedurii și al consecințelor deciziei naționale în cauză, un rezumat al concluziilor la care au ajuns autoritățile competente în privința PKK, o descriere a faptelor pe care s‑au întemeiat aceste autorități competente și constatarea că aceste fapte constituiau „acte de terorism”, în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.
19 În anexa A la expunerile de motive ale actelor din 2015-2017, Consiliul a arătat că decizia ministrului de interne din 2001 interzisese PKK, întrucât existau motive temeinice de a crede că acesta din urmă săvârșea sau participa la „acte de terorism”, în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931. Prin decizia din 3 decembrie 2014 (denumită în continuare „decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014”), acest ministru respinsese o cerere de retragere a interzicerii PKK, întemeindu‑se pe atacuri teroriste recente care, potrivit ministrului menționat, fuseseră săvârșite de PKK și indicau că PKK era în continuare implicat în „acte de terorism”, în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.
20 În anexa C la aceste expuneri de motive, care privește deciziile autorităților din Statele Unite, Consiliul a arătat că raportul anual din 2013 privind terorismul, întocmit de Ministerul Afacerilor Externe din Statele Unite, conținea motivele concrete pe baza cărora a fost luată și a fost menținută decizia de a desemna PKK drept „organizație teroristă străină”.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
21 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 mai 2014, PKK a introdus o acțiune având ca obiect, în ultimul stadiu al înscrisurilor sale, anularea actelor în litigiu în măsura în care îl vizează, această organizație adaptându‑și concluziile în cursul procedurii, pe măsură ce unul dintre actele în litigiu îl abroga și îl înlocuia pe cel anterior.
22 Au fost admise cererile de intervenție în cadrul procedurii în fața Tribunalului formulate de Comisia Europeană și de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în susținerea concluziilor Consiliului.
23 În susținerea acțiunii sale având ca obiect anularea actelor în litigiu, PKK invoca în esență opt motive. Tribunalul s‑a limitat să examineze al șaptelea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare. Prin hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că acest motiv era întemeiat și, în consecință, a anulat actele în litigiu în măsura în care privesc PKK.
24 În cadrul examinării celui de al șaptelea motiv, Tribunalul a amintit mai întâi că trebuia să se distingă actele prin care numele unei persoane sau al unei entități a fost inclus inițial într‑o listă privind înghețarea fondurilor, care sunt reglementate de articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, de actele de menținere a acestui nume pe această listă, care sunt reglementate de articolul 1 alineatul (6) din această poziție comună.
25 În continuare, Tribunalul a statuat că actele din 2014 și actele din 2015-2017 nu erau motivate corespunzător cerințelor legale.
Procedura în fața Curții și concluziile părților
26 Prin deciziile președintelui Curții din 13 și 20 mai 2019, au fost admise cererile de intervenție ale Regatului Țărilor de Jos și Republicii Franceze în susținerea concluziilor Consiliului.
27 Consiliul și Regatul Unit solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– pronunțarea cu titlu definitiv cu privire la aspectele care fac obiectul prezentului recurs și respingerea acțiunii formulate de PKK, și
– obligarea PKK la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Consiliu în prezentul recurs și în cauza T‑316/14.
28 Comisia solicită Curții admiterea recursului.
29 Republica Franceză solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate, și
– pronunțarea cu titlu definitiv cu privire la aspectele care fac obiectul recursului Consiliului și respingerea acțiunii formulate de PKK.
30 PKK solicită Curții:
– respingerea în totalitate a recursului formulat de Consiliu;
– confirmarea hotărârii Tribunalului;
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată pe care le‑a efectuat în cadrul prezentului recurs și confirmarea hotărârii atacate în ceea ce privește obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în fața Tribunalului, și
– cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe asupra celorlalte motive invocate de PKK în cadrul acțiunii sale în anulare.
Cu privire la recurs
31 În susținerea recursului său, Consiliul invocă șapte motive.
32 Prin intermediul primului motiv de recurs, Consiliul contestă considerațiile Tribunalului, potrivit cărora deciziile în litigiu sunt decizii de menținere care intră exclusiv sub incidența articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931.
33 Motivele al doilea-al cincilea de recurs vizează motivarea hotărârii atacate referitoare la actele din 2014. Al doilea motiv se întemeiază pe faptul că Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că deciziile autorităților din Statele Unite nu puteau servi drept temei pentru includerea inițială a PKK în lista în litigiu. Al treilea motiv privește motivarea hotărârii atacate, potrivit căreia Consiliul și‑a încălcat obligația de motivare, întrucât nu a expus motivele pentru care deciziile naționale constituiau decizii adoptate de o „autoritate competentă”, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Consiliul contestă considerațiile Tribunalului potrivit cărora, având în vedere declararea unilaterală de către PKK a unei serii de armistiții și negocierile de pace desfășurate cu guvernul turc, acesta era obligat să întemeieze menținerea includerii PKK în lista în litigiu pe elemente mai recente. Al cincilea motiv privește motivarea hotărârii atacate, potrivit căreia Consiliul și‑a încălcat obligația de motivare în ceea ce privește cele 69 de incidente pe care această instituție și‑a întemeiat persistența riscului unei participări a PKK la activități teroriste.
34 Al șaselea și al șaptelea motiv de recurs vizează considerațiile Tribunalului privind actele din 2015-2017. Al șaselea motiv se întemeiază pe faptul că Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că Consiliul nu putea stabili, în cadrul motivării aferente acestor acte, persistența riscului ca PKK să participe la activități teroriste, făcând trimitere la decizii de revizuire a deciziilor naționale pe care s‑a bazat includerea inițială a numelui acestei organizații în lista în litigiu. Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, Consiliul contestă considerațiile Tribunalului potrivit cărora scrisoarea Consiliului din 27 martie 2015, prin care acesta a notificat PKK expunerea de motive aferentă Regulamentului de punere în aplicare 2015/513 și Deciziei 2015/521, răspunzând totodată, în această scrisoare, la argumentele prezentate de PKK în cursul procedurii care a condus la adoptarea acestui regulament și a acestei decizii, nu putea fi luată în considerare ca element al motivării regulamentului menționat și a deciziei menționate.
Cu privire la primul motiv
Argumentația părților
35 Primul motiv vizează punctele 52-54, 103 și 104 din hotărârea atacată, la care Tribunalul a considerat în esență că actele în litigiu intrau exclusiv sub incidența articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931. Potrivit Consiliului, susținut de Republica Franceză și de Regatul Unit, precum și de Comisie, aceste acte ar intra de asemenea sub incidența articolului 1 alineatul (4) din această poziție comună. Prin urmare, Tribunalul ar fi trebuit să examineze legalitatea lor în raport cu această din urmă dispoziție.
36 PKK contestă această argumentație și solicită respingerea primului motiv.
Aprecierea Curții
37 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, este necesar să se distingă actele prin care numele unei persoane sau al unei entități este inclus inițial într‑o listă privind înghețarea fondurilor, care sunt reglementate de articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, de actele prin care numele său este menținut pe această listă, care sunt reglementate de articolul 1 alineatul (6) din această poziție comună (a se vedea în acest sens Hotărârile din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctele 58-62, și Consiliul/Hamas, C‑79/15 P, EU:C:2017:584, punctele 36-40, precum și Hotărârea din 20 iunie 2019, K. P., C‑458/15, EU:C:2019:522, punctele 50-52).
38 În consecință, examinând deciziile în litigiu, prin care PKK a fost menținut pe lista în litigiu, exclusiv în lumina articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept.
39 Rezultă că primul motiv de recurs trebuie înlăturat ca nefondat.
Cu privire la al treilea și la al cincilea motiv
40 Al treilea și al cincilea motiv de recurs, care trebuie analizate împreună, sunt îndreptate împotriva punctelor 67, 68, 77 și 78 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a statuat că actele din 2014 erau afectate de nemotivare, întrucât se întemeiau pe decizia ministrului de interne din 2001 și pe deciziile autorităților din Statele Unite, precum și pe o listă de 69 de incidente survenite între 14 noiembrie 2003 și 19 octombrie 2011.
41 În ceea ce privește, în special, decizia ministrului de interne din 2001, Tribunalul a arătat, la punctul 68 din hotărârea atacată, că expunerile de motive aferente actelor din 2014 nu conțineau nicio descriere a motivelor care stăteau la baza acestei decizii și nu precizau motivele pentru care Consiliul a considerat că faptele în cauză intrau sub incidența noțiunii de „act de terorism”, în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, nici motivele care l‑au determinat să considere că decizia menționată constituia o decizie a unei „autorități competente”, în sensul articolului 1 alineatul (4) din această poziție comună. În această ultimă privință, Tribunalul a subliniat că PKK a repus în discuție această calificare în cursul procedurii în fața Tribunalului.
42 În ceea ce privește lista de 69 de incidente survenite între 14 noiembrie 2003 și 19 octombrie 2011, Tribunalul a considerat, la punctele 77 și 78 din hotărârea atacată, că, întrucât PKK a contestat în cursul procedurii în fața Tribunalului realitatea materială a unora dintre aceste incidente, caracterul lor imputabil PKK sau circumstanțele în care acestea ar fi fost săvârșite, Consiliului îi revenea sarcina să dovedească, în cadrul motivării aferente actelor din 2014, temeinicia faptelor pretinse, iar Tribunalului să verifice exactitatea materială a acestor fapte. Or, potrivit Tribunalului, informațiile care figurau în expunerile de motive ale actelor din 2014 nu îi permiteau să își exercite controlul, întrucât aceste expuneri de motive nu cuprindeau nicio indicație privind elementele pe care Consiliul s‑a întemeiat pentru a concluziona că au fost dovedite incidentele în cauză, că erau imputabile PKK și că îndeplineau criteriile stabilite la articolul 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.
Argumentația părților
43 Consiliul, susținut de Republica Franceză și de Regatul Unit, precum și de Comisie, arată că, la punctele 67 și 68 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Consiliul era obligat să menționeze, în expunerile de motive ale actelor din 2014, motivele care l‑au determinat să aprecieze că decizia ministrului de interne din 2001 și deciziile autorităților din Statele Unite constituiau decizii ale unor autorități competente, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, și priveau „acte de terorism”, în sensul articolului 1 alineatul (3) din această poziție comună. Consiliul apreciază că, procedând astfel, Tribunalul i‑a impus o cerință care nu este prevăzută la articolul 1 alineatul (4) din aceasta.
44 Potrivit Consiliului, Tribunalul a constatat de asemenea în mod eronat, la punctele 77 și 78 din hotărârea atacată, nemotivarea în ceea ce privește cele 69 de incidente survenite între 14 noiembrie 2003 și 19 octombrie 2011. Această instituție susține că, pentru a îndeplini obligația de motivare, este suficient să indice elementele reținute în privința persoanei sau a entității vizate în expunerile de motive, astfel încât aceasta să fie în măsură să înțeleagă motivele pentru care numele său a fost menținut pe lista privind înghețarea fondurilor, fără a fi obligată să dovedească temeinicia faptelor pretinse, nici să prezinte în detaliu ansamblul raționamentului său în expunerile de motive. Dovada comportamentului reproșat ar ține de legalitatea motivelor pe care se întemeiază actul în cauză, iar nu de obligația de motivare.
45 PKK solicită respingerea celui de al treilea și a celui de al cincilea motiv. Potrivit acestuia, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că Consiliul era obligat să prezinte, în expunerile de motive ale actelor din 2014, motivele pentru care a considerat că deciziile naționale pe care s‑a întemeiat includerea inițială a numelui său constituiau „decizii ale unor autorități competente”, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, și că aceste decizii priveau „acte de terorism”, în sensul articolului 1 alineatul (3) din această poziție comună. În plus, Consiliul ar fi trebuit să precizeze motivele pentru care cele 69 de incidente vizate în aceste expuneri de motive constituiau de asemenea astfel de acte, imputabile PKK. În special, în cadrul expunerii de motive a Regulamentului nr. 790/2014, Consiliul ar fi trebuit să țină seama de criticile pe care PKK le‑a dezvoltat în această privință în cadrul acțiunii sale împotriva Regulamentului nr. 125/2014.
Aprecierea Curții
46 Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că al treilea și al cincilea motiv de recurs privesc în esență conținutul obligației de motivare ce revine Consiliului în ceea ce privește actele din 2014, prin care acesta a menținut includerea PKK în lista în litigiu. Or, rezultă din jurisprudența citată la punctul 37 din prezenta hotărâre că articolul 1 din Poziția comună 2001/931 stabilește o distincție între, pe de o parte, includerea inițială într‑o listă privind înghețarea fondurilor a unei persoane sau a unei entități, care este vizată la articolul 1 alineatul (4) din această poziție comună, și pe de altă parte, menținerea pe lista menționată a acestei persoane sau a acestei entități, care face deja obiectul unei includeri în aceasta, care este vizată la articolul 1 alineatul (6) din poziția comună menționată. Contrar celor susținute de Consiliu, condițiile cărora li se subordonează o astfel de menținere sunt, așadar, numai cele prevăzute la articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931 și, chiar dacă argumentația părților face trimitere la articolul 1 alineatele (3) și (4) din această poziție comună, conținutul obligației de motivare care revine Consiliului trebuie examinat numai în lumina alineatului (6) al acestui articol.
47 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a aprecia temeinicia acesteia, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctul 138, precum și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 29).
48 Motivarea astfel impusă trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul acestui act, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul menționat. În special, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, nici ca ea să răspundă în mod detaliat la considerațiile formulate de persoana interesată cu prilejul consultării sale înainte de adoptarea aceluiași act, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În consecință, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite să înțeleagă conținutul măsurii luate în privința sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctele 139-141, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C‑72/15, EU:C:2017:236, punctele 120 și 122, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2019, Islamic Republic of Iran Shipping Lines și alții/Consiliul, C‑225/17 P, EU:C:2019:82, punctul 69 și jurisprudența citată).
49 În ceea ce privește, mai precis, actele care cuprind o decizie de menținere pe o listă privind înghețarea fondurilor, precum actele din 2014, trebuie amintit că, în cadrul unei revizuiri efectuate în conformitate cu articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, Consiliul poate menține persoana sau entitatea în cauză pe această listă în cazul în care constată persistența riscului de implicare a acesteia în activitățile teroriste care au justificat includerea sa inițială în lista menționată, această menținere constituind astfel în esență prelungirea includerii inițiale a persoanei sau a entității în cauză în această listă. În acest scop, Consiliul este obligat să verifice dacă, în intervalul scurs de la această includere inițială sau de la momentul revizuirii precedente, s‑a schimbat situația de fapt într‑o asemenea măsură încât nu se mai poate trage aceeași concluzie referitoare la implicarea persoanei sau a entității în cauză în activități teroriste (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctele 46 și 51, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 20 iunie 2019, K. P., C‑458/15, EU:C:2019:522, punctul 43).
50 În cadrul verificării persistenței riscului de implicare a persoanei sau a entității în cauză în activități teroriste, soarta rezervată ulterior deciziei naționale care a servit drept temei pentru includerea inițială a acestei persoane sau a acestei entități în lista privind înghețarea fondurilor trebuie să fie luată în considerare în mod corespunzător, în special abrogarea sau retragerea acestei decizii naționale ca urmare a unor fapte sau a unor elemente noi sau a unei modificări a aprecierii autorității naționale competente (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 52).
51 În plus, simplul fapt că decizia națională care a servit drept temei pentru includerea inițială continuă să fie în vigoare, în lumina timpului scurs și în funcție de evoluția împrejurărilor din speță, poate fi insuficient pentru a constata persistența riscului de implicare a persoanei sau a entității în cauză în activități teroriste. Într‑o astfel de situație, Consiliul trebuie să întemeieze menținerea acestei persoane sau a acestei entități pe lista menționată pe o apreciere actualizată a situației, ținând seama de elemente mai recente, care să demonstreze că acest risc subzistă. În acest scop, Consiliul se poate sprijini pe elemente recente obținute nu numai din decizii naționale adoptate de autorități competente, ci și din alte surse și, în consecință, și pe propriile aprecieri (a se vedea în acest sens Hotărârile din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctele 52, 62 și 72, și Consiliul/Hamas, C‑79/15 P, EU:C:2017:584, punctele 40 și 50, precum și Hotărârea din 20 iunie 2019, K. P., C‑458/15, EU:C:2019:522, punctele 52, 60 și 61).
52 În această privință, trebuie precizat că, în ceea ce privește actele de menținere a includerii unei persoane sau a unei entități în lista privind înghețarea fondurilor în litigiu, instanța Uniunii este obligată să verifice, pe de o parte, respectarea obligației de motivare prevăzute la articolul 296 TFUE și, în consecință, caracterul suficient de precis și de concret al motivelor invocate, precum și, pe de altă parte, aspectul dacă aceste motive sunt susținute cu dovezi, ceea ce presupune ca instanța să se asigure, în cadrul controlului legalității pe fond a acestor motive, că aceste acte au un temei factual suficient de solid și să verifice faptele invocate în expunerea de motive pe care se bazează actele menționate (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 118 și 119, precum și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 70).
53 În ceea ce privește acest din urmă control, persoana sau entitatea în cauză poate, în cadrul acțiunii introduse împotriva menținerii sale pe lista privind înghețarea fondurilor în litigiu, să conteste ansamblul elementelor pe care Consiliul se întemeiază pentru a demonstra persistența riscului implicării sale în activități teroriste, indiferent dacă aceste elemente sunt obținute dintr‑o decizie națională adoptată de o autoritate competentă sau din alte surse. În caz de contestare, îi revine Consiliului sarcina să dovedească temeinicia faptelor pretinse, iar instanței Uniunii să verifice exactitatea materială a acestora (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 71 și jurisprudența citată).
54 Pe de altă parte, deși, numai în caz de contestare, autoritatea competentă a Uniunii are sarcina să dovedească temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei sau a entității vizate, această persoană sau această entitate nu poate fi obligată, în scopul acestei contestări, să facă dovada negativă a netemeiniciei acestor motive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 121).
55 Cu toate acestea, trebuie să se sublinieze că chestiunea motivării, care privește o normă fundamentală de procedură, este distinctă de cea a probei comportamentului invocat, care ține de legalitatea pe fond a actului în cauză și implică verificarea realității faptelor menționate în acest act și calificarea acestor fapte drept elemente care justifică aplicarea de măsuri restrictive împotriva persoanei în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 noiembrie 2011, Bank Melli Iran/Consiliul, C‑548/09 P, EU:C:2011:735, punctul 88, și Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 60).
56 Rezultă din ceea ce precedă că, pentru a îndeplini obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE, revenea în speță Consiliului sarcina de a furniza motive suficient de precise și de concrete pentru a permite PKK să cunoască motivele invocate în scopul menținerii includerii PKK în lista în litigiu prin actele din 2014, iar Tribunalului să își exercite controlul. Totuși, contrar celor statuate de Tribunal la punctele 68, 77 și 78 din hotărârea atacată, Consiliul nu era obligat să dovedească, în cadrul motivării aferente acestor acte, materialitatea faptelor care stăteau la baza motivelor invocate în scopul menținerii includerii PKK în lista în litigiu, nici să realizeze, în cadrul acestei motivări, calificarea juridică a acestor fapte în raport cu articolul 1 alineatele (3) și (4) din Poziția comună 2001/931. Astfel, proba impusă în acest mod de Tribunal, potrivit jurisprudenței amintite la punctele 52-55 din prezenta hotărâre, nu ține de obligația de motivare, ci de legalitatea pe fond a actelor menționate, aspect fără legătură cu al șaptelea motiv în primă instanță care a fost admis în hotărârea atacată.
57 Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 68, 77 și 78 din hotărârea atacată, că Consiliul și‑a încălcat obligația de motivare, întrucât expunerile de motive ale actelor din 2014 fac trimitere la decizia ministrului de interne din 2001 și la o listă de 69 de incidente survenite între 14 noiembrie 2003 și 19 octombrie 2011.
58 Or, potrivit unei jurisprudențe constante, în ipoteza în care motivarea unei decizii a Tribunalului revelează o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de drept, o astfel de încălcare nu este de natură să determine anularea acestei decizii (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 75). Prin urmare, trebuie să se verifice, în plus, dacă această eroare de drept de care este afectată hotărârea atacată este de natură să invalideze concluzia reținută de Tribunal la punctul 80 din aceasta sau dacă, dimpotrivă, rezultă din elementele dosarului că actele din 2014 erau în orice caz afectate de nemotivare.
59 În această privință, rezultă din expunerile de motive ale actelor din 2014, astfel cum au fost rezumate la punctele 11-15 din prezenta hotărâre, că, în scopul menținerii includerii PKK în lista în litigiu, Consiliul s‑a întemeiat, ținând seama de istoricul activităților teroriste ale PKK începând cu anul 1984 și de armistițiile declarate în mod unilateral de acesta, în special începând cu anul 2009, pe faptul că decizia ministrului de interne din 2001, care a servit drept temei pentru includerea inițială a PKK în această listă, continua să fie în vigoare și, în special, pe o listă de 69 de incidente survenite între 14 noiembrie 2003 și 19 octombrie 2011 cu privire la care Consiliul aprecia că constituiau „acte de terorism”, în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, imputabile PKK.
60 În ceea ce privește decizia ministrului de interne din 2001, care inițial a servit drept temei pentru această includere, rezultă din aceste expuneri de motive că Consiliul a constatat că aceasta a fost adoptată de o autoritate competentă în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, că făcea obiectul unor controale regulate de către un comitet guvernamental din Regatul Unit și că ea continua să fie în vigoare. În consecință, Consiliul a precizat că a efectuat examinarea impusă în temeiul jurisprudenței amintite la punctele 49 și 50 din prezenta hotărâre și că a concluzionat că soarta ulterioară a acestei decizii nu indică o schimbare precum cea vizată la punctele menționate din prezenta hotărâre. Or, aceste motive sunt suficient de precise și de concrete pentru a permite PKK să cunoască motivele pentru care Consiliul a întemeiat printre altele pe această decizie menținerea sa pe lista în litigiu, iar Tribunalului să își exercite controlul în această privință.
61 În ceea ce privește lista de 69 de incidente survenite între 14 noiembrie 2003 și 19 octombrie 2011, Consiliul a menționat în expunerile de motive aferente actelor din 2014, printre altele, 17 incidente, survenite între 17 ianuarie 2010 și 19 octombrie 2011, care, potrivit acestei instituții, erau nu doar ulterioare armistițiilor declarate în mod unilateral de PKK începând cu anul 2009, ci și suficient de recente pentru a întemeia menținerea includerii acestei organizații printre altele pe lista în litigiu în lunile februarie și iulie ale anului 2014. În ceea ce privește aceste 17 cele mai recente incidente, Consiliul a precizat data exactă a acestora, orașul sau provincia în care au survenit, natura, precum și numărul și calitatea victimelor.
62 Or, contrar celor statuate de Tribunal la punctele 68, 77 și 78 din hotărârea atacată, procedând astfel, expunerile de motive aferente actelor din 2014 permiteau PKK să cunoască motivele specifice și concrete pentru care Consiliul a considerat că, în pofida armistițiilor declarate în mod unilateral începând cu anul 2009, riscul unei implicări a acestei organizații în activități teroriste persista. Astfel, elementele care figurează în aceste expuneri de motive erau suficiente pentru ca PKK să poată înțelege ceea ce i se reproșa (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctele 4 și 142, precum și Hotărârea din 20 iunie 2019, K. P., C‑458/15, EU:C:2019:522, punctele 53 și 54).
63 Trebuie adăugat că, deși Tribunalul a arătat, la punctele 68, 77 și 78 din hotărârea atacată, că PKK a prezentat argumente prin care se urmărea contestarea deciziei ministrului de interne din 2001 și a celor 69 de incidente menționate în expunerile de motive aferente actelor din 2014, reiese din aceste puncte 77 și 78, precum și din argumentația PKK rezumată la punctul 45 din prezenta hotărâre că această argumentație urmărește să conteste realitatea faptelor menționate, precum și calificarea juridică a acestora, ceea ce nu vizează dovedirea unei încălcări de către Consiliu a obligației sale de motivare, ci contestarea legalității pe fond a actelor menționate și declanșarea astfel a obligației Consiliului de a dovedi temeinicia motivelor invocate.
64 În măsura în care Tribunalul a apreciat, la punctul 78 din hotărârea atacată, că caracterul sumar al informațiilor cuprinse în expunerile de motive ale actelor din 2014 nu îi permiteau să își exercite controlul jurisdicțional cu privire la incidentele contestate de PKK, întrucât aceste expuneri de motive nu cuprind nicio indicație a elementelor pe care Consiliul s‑a întemeiat pentru a concluziona că au fost dovedite incidentele în cauză, că sunt imputabile PKK și că îndeplinesc criteriile de la articolul 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, trebuie arătat că rezultă din jurisprudența amintită la punctele 53-55 din prezenta hotărâre că controlul legalității pe fond care revine astfel Tribunalului trebuie efectuat nu numai în lumina elementelor care figurează în expunerile de motive ale actelor în litigiu, ci și a celor pe care Consiliul le furnizează, în caz de contestare, Tribunalului pentru a dovedi temeinicia faptelor pretinse în aceste expuneri de motive.
65 În consecință, eroarea de drept indicată la punctul 56 din prezenta hotărâre este de natură să invalideze concluzia reținută de Tribunal la punctul 80 din hotărârea atacată.
66 Prin urmare, trebuie admis al cincilea motiv al recursului, precum și al treilea motiv al acestuia, în măsura în care acesta din urmă vizează considerațiile Tribunalului referitoare la decizia ministrului de interne din 2001.
67 Rezultă că cererea de anulare a hotărârii atacate trebuie admisă în măsura în care Tribunalul a anulat actele din 2014 pentru nemotivare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la erorile de drept invocate în cadrul celui de al doilea și al celui de al patrulea motiv de recurs, și nici cu privire la argumentele dezvoltate în cadrul celui de al treilea motiv de recurs, care constau în contestarea considerațiilor Tribunalului privind deciziile autorităților din Statele Unite.
Cu privire la al șaselea și la al șaptelea motiv
68 Al șaselea și al șaptelea motiv de recurs, care trebuie analizate împreună, sunt îndreptate împotriva punctelor 95-98, 103-106 și 110-114 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a considerat că actele din 2015-2017 erau afectate de nemotivare.
69 La punctele 95-98 și 103-106 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat în esență că Consiliul și‑a încălcat obligația de motivare, întrucât expunerile de motive aferente actelor din 2015-2017 fac trimitere la decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014 și la menținerea, după revizuire, a deciziei guvernului Statelor Unite de a desemna PKK drept „organizație teroristă străină”. În ceea ce privește printre altele decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014, Tribunalul a apreciat că Consiliul nu putea să se întemeieze pe această din urmă decizie națională în scopul menținerii includerii PKK în lista în litigiu, fără să fi examinat și să fi încercat să dovedească temeinicia faptelor pretinse, ceea ce însă aceste expuneri de motive nu menționează. În plus, Consiliul nu ar fi indicat în acestea nici rațiunile pentru care a considerat că decizia națională menționată permitea să se concluzioneze corespunzător cerințelor legale că subzista riscul de implicare a PKK în activități teroriste. În acest context, Tribunalul a arătat, pe de altă parte, că PKK a contestat incidentele vizate în decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014 în memoriul în adaptarea acțiunii sale în fața Tribunalului din 26 mai 2015.
70 În plus, Tribunalul a considerat, la punctele 110-114 din hotărârea atacată, că Consiliul nu a răspuns corespunzător cerințelor legale la argumentele invocate de PKK, într‑o scrisoare din 6 martie 2015, în cursul procedurii care a condus la adoptarea Deciziei 2015/521 și a Regulamentului de punere în aplicare 2015/513. Potrivit Tribunalului, precizarea care figura în expunerile de motive aferente actelor din 2015-2017, în care Consiliul a indicat că a examinat fără succes dacă existau elemente în posesia sa care militau în favoarea retragerii numelui PKK de pe lista în litigiu, este insuficientă în această privință. În plus, Tribunalul a considerat că scrisoarea Consiliului din 27 martie 2015, prin care expunerea de motive aferentă acestei decizii și acestui regulament a fost notificată PKK, nu putea remedia această insuficiență a motivării. Pe de o parte, această scrisoare ar fi fost ulterioară adoptării deciziei menționate și a regulamentului menționat. Pe de altă parte, Tribunalul a arătat că, deși scrisoarea respectivă menționa că existența unor grupuri kurde care luptau cu grupul „Statul Islamic” nu afecta aprecierea Consiliului cu privire la persistența riscului de implicare a PKK în activități teroriste, această instituție ar fi omis să precizeze elementele care au determinat‑o să constate persistența acestui risc.
Argumentația părților
71 Prin intermediul celui de al șaselea și al celui de al șaptea motiv de recurs, Consiliul, susținut de Republica Franceză și de Regatul Unit, precum și de Comisie, arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, pe de o parte, la punctele 95-99 și 103-109 din hotărârea atacată, că motivarea actelor din 2015-2017 era insuficientă, întrucât expunerile de motive aferente acestor acte se întemeiau pe deciziile naționale adoptate de autoritățile din Regatul Unit și pe deciziile autorităților din Statele Unite de revizuire a deciziilor acestor autorități care au servit drept temei pentru includerea inițială a PKK în lista în litigiu. Potrivit Consiliului, această eroare de drept își are originea în împrejurarea că Tribunalul și‑a întemeiat aprecierea, în mod eronat, exclusiv pe articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, în timp ce ar fi trebuit să aplice articolul 1 alineatul (4) din această poziție comună acestor decizii naționale de revizuire. În aceste condiții, Consiliul apreciază că nu era obligat să verifice faptele care stăteau la baza deciziilor naționale menționate, nici să prezinte elemente care să vizeze dovedirea temeiniciei faptelor menționate care ar fi trebuit să fie contestate în fața instanței naționale. Pe de altă parte, Consiliul repune în discuție punctele 110-114 din hotărârea atacată, în măsura în care Tribunalul a considerat în acestea că Consiliul nu a răspuns corespunzător cerințelor legale la argumentele prezentate de PKK în cursul procedurii în fața sa. În această privință, acesta susține că scrisoarea sa din 27 martie 2015, care era anexată la expunerea de motive a Deciziei 2015/521 și a Regulamentului de punere în aplicare 2015/513, răspundea în mod suficient la aceste argumente.
72 PKK susține că integralitatea elementelor pe care s‑a întemeiat Consiliul pentru a demonstra persistența riscului implicării sale în activități teroriste poate fi contestată în fața instanței Uniunii, independent de aspectul dacă aceste elemente rezultă dintr‑o decizie a unei autorități competente sau din alte surse. Nu ar trebui să se distingă elementele care pot fi contestate în fața instanței Uniunii și, respectiv, a instanțelor naționale. În orice caz, în expunerile de motive ale actelor din 2015-2017, Consiliul nu ar fi indicat motivele pentru care decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014 privea un „act de terorism”, în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, deși definițiile noțiunii de „terorism” la nivel național și la nivelul Uniunii ar fi diferite. În ceea ce privește considerațiile care figurează la punctele 110-114 din hotărârea atacată, PKK susține că orice informație care are legătură cu motivele includerii pe o listă privind înghețarea fondurilor nu ar trebui să figureze în scrisoarea de notificare a actului în cauză, ci în expunerea de motive a acestui act.
Aprecierea Curții
73 Cu titlu introductiv, astfel cum rezultă din examinarea primului motiv de recurs, Consiliul susține în mod eronat că actele din 2015-2017 intră sub incidența atât a articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, cât și a articolului 1 alineatul (6) din această poziție comună. În consecință, acesta a susținut de asemenea în mod eronat, în temeiul aceleiași argumentații, că PKK nu poate contesta aceste acte, întrucât ele se întemeiază pe deciziile naționale de revizuire vizate la punctul 71 din prezenta hotărâre. Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței amintite la punctele 53 și 54 din prezenta hotărâre, persoana sau entitatea în cauză poate, în cadrul unei acțiuni introduse împotriva menținerii sale pe lista privind înghețarea fondurilor, să conteste ansamblul elementelor pe care Consiliul se întemeiază pentru a demonstra persistența riscului implicării sale în activități teroriste, indiferent dacă aceste elemente sunt obținute dintr‑o decizie națională adoptată de o autoritate competentă sau din alte surse.
74 Totuși, trebuie să se constate că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 99 și 105 din hotărârea atacată, că Consiliul și‑a încălcat obligația de motivare, întrucât expunerile de motive ale actelor din 2015-2017 se întemeiază pe decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014. Contrar celor statuate de Tribunal la aceste puncte din hotărârea atacată, Consiliul nu era obligat să dovedească, în cadrul motivării aferente acestor acte, materialitatea faptelor care stăteau la baza acestei decizii de revizuire pe care se întemeiază expunerile de motive ale actelor menționate în scopul menținerii includerii PKK în lista în litigiu, nici să realizeze, în cadrul acestei motivări, calificarea acestor fapte în raport cu articolul 1 alineatele (3) și (4) din Poziția comună 2001/931. Astfel, proba impusă în acest mod de Tribunal, potrivit jurisprudenței amintite la punctele 52-55 din prezenta hotărâre, nu ține de obligația de motivare, ci de legalitatea pe fond a acelorași acte, aspect fără legătură cu al șaptelea motiv în primă instanță care a fost admis în hotărârea atacată.
75 Or, având în vedere jurisprudența amintită la punctul 58 din prezenta hotărâre, trebuie să se verifice, în plus, dacă această eroare de drept de care este afectată hotărârea atacată este de natură să invalideze concluzia reținută de Tribunal la punctul 115 din aceasta sau dacă, dimpotrivă, rezultă din elementele dosarului că actele din 2015-2017 erau în orice caz afectate de nemotivare.
76 În această privință, rezultă din expunerile de motive ale actelor din 2015-2017, astfel cum au fost rezumate la punctele 16 și 17 din prezenta hotărâre, că, în scopul menținerii includerii PKK în lista în litigiu, Consiliul a examinat, în mod autonom, informațiile care figurau în decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014 și a verificat printre altele că motivele care stăteau la baza acestei decizii intrau sub incidența noțiunii de „acte de terorism”, în sensul Poziției comune 2001/931, amintind totodată jurisprudența Tribunalului potrivit căreia ministrul de interne este o „autoritate competentă”, în sensul acestei poziții comune. Consiliul a precizat în plus în aceste acte că decizia menționată, asemenea celorlalte decizii adoptate de cele trei autorități naționale vizate în expunerile de motive menționate, era suficientă în sine pentru a menține această includere a PKK.
77 În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 18 și 19 din prezenta hotărâre, expunerile de motive aferente actelor din 2015-2017 nu făceau o simplă trimitere la decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014, ci cuprindeau, în anexa A la acestea, o descriere detaliată a acestei decizii, precizând printre altele conținutul definiției noțiunii de „terorism” la nivel național, pe care se întemeia decizia menționată, și faptul că aceasta fusese adoptată în urma unei proceduri de revizuire privind decizia ministrului de interne din 2001. În special, la punctul 17 din această anexă A, Consiliul a precizat că, pentru a concluziona că PKK continua să fie implicat în activități teroriste, decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014 s‑a întemeiat printre altele pe acte de terorism recente ale PKK și a menționat, cu titlu de exemplu, două atacuri pretins săvârșite de PKK în lunile mai și august ale anului 2014.
78 În această privință, trebuie să se constate că mențiunile potrivit cărora, „în luna august a anului 2014, PKK a atacat o instalație de producție de energie solară în Turcia și a răpit trei ingineri chinezi” erau insuficient de precise și de concrete, întrucât nu precizau nici data exactă, nici orașul, nici provincia în care a avut loc acest pretins atac. În ceea ce privește pretinsul atac menționat, Tribunalul a putut, așadar, să constate în mod legitim, la punctul 99 din hotărârea atacată, insuficiența motivării.
79 Totuși, această constatare în ceea ce privește pretinsul atac săvârșit în luna august a anului 2014 nu poate conduce la anularea actelor din 2015-2017, din cauza unei încălcări a obligației de motivare, întrucât expunerile de motive aferente acestor acte se întemeiau și pe alte elemente de natură să asigure o motivare suficientă a actelor menționate. Astfel, anexa A la aceste expuneri de motive menționa de asemenea, la punctul 17, un alt atac săvârșit la „13 mai [2014], în care au fost răniți doi soldați pe șantierul de construcție al unui avanpost militar din Tunceli [Turcia]” și se referea, la punctul 18, la un avertisment al PKK, formulat în luna octombrie a anului 2014, potrivit căruia fragilul proces de pace în care era implicat putea fi distrus dacă Republica Turcia nu intervenea împotriva grupului „Statul Islamic”.
80 Or, contrar celor statuate de Tribunal la punctul 99 din hotărârea atacată, procedând astfel, expunerile de motive aferente actelor din 2015-2017 permiteau PKK să cunoască motivele specifice și concrete care au determinat Consiliul să concluzioneze, în temeiul constatărilor care figurau în decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014, că riscul implicării sale în activități teroriste persista în pofida procesului de pace inițiat. Astfel, elementele motivate în mod corespunzător care figurează în expunerile de motive erau suficiente pentru ca PKK să poată înțelege ceea ce i se reproșa (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctele 4 și 142, precum și Hotărârea din 20 iunie 2019, K. P., C‑458/15, EU:C:2019:522, punctele 53 și 54).
81 În măsura în care Tribunalul a arătat, la punctul 103 din hotărârea atacată, că PKK a prezentat argumente prin care se urmărea contestarea caracterului imputabil PKK al incidentelor vizate în decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014, astfel cum a fost descrisă în anexa A la actele din 2015-2017, precum și a calificării lor drept acte teroriste în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, trebuie să se constate că această argumentație urmărește să conteste realitatea faptelor menționate, precum și calificarea juridică a acestora, ceea ce nu vizează dovedirea unei încălcări de către Consiliu a obligației sale de motivare, ci contestarea legalității pe fond a actelor menționate și declanșarea astfel a obligației Consiliului de a dovedi temeinicia motivelor invocate.
82 Pe de altă parte, Tribunalul a considerat, la punctele 110-114 din hotărârea atacată, că expunerea de motive aferentă Deciziei 2015/521 și Regulamentului de punere în aplicare 2015/513 nu răspundea în mod suficient la argumentele invocate de PKK în scrisoarea sa din 6 martie 2015. Potrivit acestuia, scrisoarea Consiliului din 27 martie 2015 nu putea remedia această insuficiență, ținând seama de conținutul acesteia și în măsura în care fusese notificată după adoptarea acestei decizii și a acestui regulament de punere în aplicare. PKK susține, în ceea ce îl privește, că Consiliul nu ar fi trebuit să răspundă la argumentele sale într‑o scrisoare, ci chiar în expunerea de motive.
83 Astfel cum s‑a amintit la punctul 48 din prezenta hotărâre, întrucât motivarea necesară trebuia adaptată la natura actului în cauză și la contextul în care acesta a fost adoptat, caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său. Prin urmare, nu este printre altele necesar ca motivarea să răspundă în mod detaliat la observațiile formulate de persoana interesată cu prilejul consultării sale înainte de adoptarea actului în cauză, în special atunci când acest act a intervenit într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite să înțeleagă conținutul măsurii luate în privința sa.
84 În speță, expunerea de motive aferentă Deciziei 2015/521 și Regulamentului de punere în aplicare 2015/513 a fost notificată PKK prin scrisoarea Consiliului din 27 martie 2015, în care această instituție a răspuns la argumentele prezentate de PKK într‑o scrisoare din 6 martie 2015.
85 Or, pe de o parte, în măsura în care această expunere de motive și această scrisoare a Consiliului au fost notificate în același timp PKK, Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctul 114 din hotărârea atacată, că precizările care figurează în scrisoarea menționată a Consiliului nu puteau fi luate în considerare în scopul aprecierii caracterului suficient al motivării care figurează în aceeași expunere de motive.
86 Pe de altă parte, rezultă chiar din cuprinsul punctului 114 din hotărârea atacată că Consiliul a precizat, în scrisoarea sa din 27 martie 2015, că existența unor grupuri kurde care luptau cu grupul „Statul Islamic” nu afecta aprecierea sa privind persistența riscului de implicare a PKK în activități teroriste și, în consecință, că Consiliul a răspuns în mod suficient de precis și de concret la argumentele invocate în scrisoarea PKK din 6 martie 2015 pentru a permite acestuia să cunoască justificarea actelor din 2015 menționate, iar Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional.
87 Trebuie adăugat că, având în vedere argumentația PKK, astfel cum a fost rezumată la punctul 72 din prezenta hotărâre, trebuie să se considere că precizările care figurează în aceeași scrisoare a Consiliului fac parte din contextul motivării care figurează în expunerea de motive aferentă Deciziei 2015/521 și Regulamentului de punere în aplicare 2015/513 și, așadar, că sunt cunoscute de PKK, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 48 din prezenta hotărâre. În special, precizările care figurează în scrisoarea menționată permit PKK să înțeleagă că motivarea care figurează în expunerea de motive menționată a fost adoptată în considerarea argumentației prezentate în scrisoarea din 6 martie 2015 și să cunoască motivele precise pentru care Consiliul nu a reținut‑o.
88 Desigur, Tribunalul a considerat, la punctul 114 din hotărârea atacată, că, dincolo de acest răspuns, Consiliul ar fi trebuit să precizeze elementele concrete care l‑au determinat să constate persistența acestui risc. Totuși, trebuie să se constate că, procedând astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, întrucât nu a respectat conținutul obligației care revine Consiliului, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 52-55 și 83 din prezenta hotărâre, potrivit căreia această instituție este obligată să răspundă, în motivarea deciziei în cauză, la considerațiile formulate de persoana interesată cu prilejul consultării sale înainte de adoptarea acesteia, fără a fi totuși obligată să dovedească, chiar în această motivare, materialitatea faptelor pretinse și fără să realizeze calificarea juridică a acestor fapte.
89 În consecință, erorile de drept indicate la punctele 74 și 88 din prezenta hotărâre sunt de natură să invalideze concluzia reținută de Tribunal la punctul 115 din hotărârea atacată.
90 Având în vedere considerațiile care precedă, al șaptelea motiv de recurs trebuie admis, precum și al șaselea motiv în ceea ce privește motivarea actelor din 2015-2017 întemeiată pe decizia de revizuire a ministrului de interne din 2014.
91 În consecință, prezentul recurs trebuie declarat fondat, întrucât vizează anularea hotărârii atacate, în măsura în care aceasta a admis acțiunea în anularea actelor din 2015-2017 pentru nemotivare, fără a fi necesară examinarea argumentelor prezentate în cadrul celui de al șaselea motiv de recurs, care urmăresc să conteste considerațiile Tribunalului referitoare la deciziile autorităților din Statele Unite.
92 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, punctele 1-11, 13 și 14 din dispozitivul hotărârii atacate, prin care Tribunalul a anulat actele în litigiu, trebuie anulate.
Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului
93 În temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care Curtea anulează decizia Tribunalului, aceasta poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.
94 Întrucât Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la motivele de recurs al doilea-al șaselea și al optulea în primă instanță, Curtea consideră că prezentul litigiu nu este în stare de judecată. În consecință, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, precum și soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște:
1) Anulează punctele 1-11, 13 și 14 din dispozitivul Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 noiembrie 2018, PKK/Consiliul (T‑316/14, EU:T:2018:788).
2) Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene.
3) Cererile privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.