HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
23 noiembrie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională – Directiva 2001/29/CE – Articolul 2 litera (e) – Organisme de radiodifuziune – Drept de reproducere a fixărilor programelor difuzate – Articolul 5 alineatul (2) litera (b) – Excepția privind copia privată – Compensație echitabilă – Prejudiciu cauzat organismelor de radiodifuziune – Egalitate de tratament – Reglementare națională care exclude organismele de radiodifuziune de la dreptul la o compensație echitabilă”
În cauza C‑260/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Landgericht Erfurt (Tribunalul Regional din Erfurt, Germania), prin decizia din 31 martie 2022, primită de Curte la 19 aprilie 2022, în procedura
Seven.One Entertainment Group GmbH
împotriva
Corint Media GmbH,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din domnul A. Arabadjiev, președinte de cameră, domnii T. von Danwitz, P. G. Xuereb, A. Kumin și doamna I. Ziemele (raportoare), judecători,
avocat general: domnul A. M. Collins,
grefier: doamna K. Hötzel, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 29 martie 2023,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Seven.One Entertainment Group GmbH, de C. Masch și W. Raitz von Frentz, Rechtsanwälte;
– pentru Corint Media GmbH, de O. Fiss și M. von Albrecht, Rechtsanwälte;
– pentru guvernul german, de J. Möller, J. Heitz și M. Hellmann, în calitate de agenți;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de R. Guizzi, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul austriac, de G. Eberhard, F. Koppensteiner și G. Kunnert, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de G. von Rintelen și J. Samnadda, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 13 iulie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Seven.One Entertainment Group GmbH (denumită în continuare „Seven.One”), un organism de radiodifuziune, pe de o parte, și Corint Media GmbH, o societate de gestiune colectivă, pe de altă parte, în legătură cu plata „compensației echitabile” în temeiul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (4), (9), (31), (35) și (38) ale Directivei 2001/29 au următorul cuprins:
„(4) Printr‑o certitudine juridică sporită și oferind un grad ridicat de protecție a proprietății intelectuale, un cadru juridic armonizat privind dreptul de autor și drepturile conexe va încuraja investiții substanțiale în creativitate și inovație, inclusiv în infrastructura rețelei, și va favoriza dezvoltarea și o mai mare competitivitate a industriei europene, atât în domeniul furnizării de conținut, cât și în domeniul tehnologiei informaționale și, în general, în numeroase sectoare industriale și culturale. Se va asigura astfel păstrarea locurilor de muncă și se va încuraja crearea de noi locuri de muncă.
[…]
(9) Orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. Protecția lor contribuie la menținerea și dezvoltarea creativității în interesul autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor, consumatorilor, culturii, industriei și publicului larg. În consecință, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte integrantă a proprietății.
[…]
(31) Trebuie păstrat un echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate. Excepțiile existente și limitările de drepturi stabilite de statele membre trebuie reanalizate prin prisma noului mediu electronic. Diferențele existente între excepțiile și limitările privind anumite acte restricționate au efecte negative directe asupra funcționării pieței interne în domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe. Asemenea diferențe ar putea deveni mai accentuate odată cu dezvoltarea exploatării în străinătate a operelor și a activităților transfrontaliere. Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, astfel de excepții și limitări trebuie definite într‑un mod mai armonizat. Gradul de armonizare a acestor excepții depinde de impactul lor asupra bunei funcționări a pieței interne.
[…]
(35) În cazul anumitor excepții sau limitări, titularii drepturilor trebuie să primească o compensație echitabilă pentru a fi despăgubiți corespunzător pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate. La determinarea formei, a modalităților detaliate și a posibilelor niveluri ale acestei compensații echitabile, ar trebui să se țină cont de împrejurările specifice fiecărui caz. În evaluarea acestor împrejurări, un criteriu util ar fi potențialul prejudiciu cauzat titularului de drept prin actul în cauză. În cazul în care titularul dreptului a fost deja plătit în altă formă, de exemplu sub forma unor redevențe din contractul de licență, nu se mai poate face o plată specifică sau separată. Nivelul compensației echitabile ar trebui să țină cont de gradul de utilizare a măsurilor tehnologice de protecție prevăzute prin prezenta directivă. Anumite situații în care prejudiciul cauzat titularului de drept este minim nu pot da naștere unei obligații de plată.
[…]
(38) Statelor membre ar trebui să li se permită să prevadă o excepție sau limitare de la dreptul de reproducere pentru anumite tipuri de reproduceri de materiale audio, vizuale și audiovizuale pentru uz personal, însoțită de o compensație echitabilă. O astfel de excepție poate implica introducerea sau menținerea sistemelor de remunerare în vederea compensării prejudiciului cauzat titularilor de drepturi. Deși diferențele existente între acele sisteme de remunerare aduc atingere funcționării pieței interne, acestea nu ar trebui, în ceea ce privește reproducerile private pe suport analogic, să aibă un impact semnificativ asupra evoluției societății informaționale. Crearea de copii private pe suport digital poate fi mult mai răspândită și poate avea un impact economic mai mare. În consecință, ar trebui să se țină cont în mod corespunzător de diferențele dintre copierea privată pe suport digital și cea pe suport analogic și să se facă distincție între ele în anumite privințe.”
4 Articolul 2 din această directivă, intitulat „Dreptul de reproducere”, prevede:
„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:
(a) pentru autori, a operelor lor;
(b) pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor interpretărilor sau execuțiilor lor;
(c) pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor;
(d) pentru producătorii primelor fixări ale filmelor, cu privire la originalul și copiile filmelor lor;
(e) pentru organismele de radiodifuziune sau televiziune, a fixărilor programelor difuzate de acestea, indiferent dacă difuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit.”
5 Articolul 5 din directiva menționată, intitulat „Excepții și limitări”, prevede la alineatele (2) și (5):
„(2) Statele membre pot să prevadă excepții și limitări de la dreptul de reproducere prevăzut la articolul 2, în următoarele cazuri:
[…]
(b) pentru reproduceri pe orice suport realizate de către o persoană fizică pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile care să țină cont de aplicarea sau neaplicarea măsurilor tehnice menționate la articolul 6 pentru operele sau obiectele protejate în cauză;
[…]
(5) Excepțiile și limitările prevăzute la alineatele (1), (2), (3) și (4) se aplică numai în anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei sau a altui obiect protejat și nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale titularului dreptului.”
Dreptul german
6 Articolul 53 alineatul (1) din Gesetz über Urheberrecht und verwandte Schutzrechte – Urheberrechtsgesetz (Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe) din 9 septembrie 1965 (BGBl. 1965 I, p. 1273), în versiunea aplicabilă în litigiul principal (denumită în continuare „UrhG”), prevede:
„Realizarea de reproduceri individuale ale unei opere de către o persoană fizică pe orice suport și pentru uz personal este admisibilă cu condiția ca acestea să nu servească, direct sau indirect, unor scopuri comerciale și să nu fie realizate pe baza unui exemplar fabricat în mod vădit nelegal. Persoana autorizată să realizeze reproduceri poate de asemenea încredința unei alte persoane realizarea acestora în măsura în care acest lucru se efectuează cu titlu gratuit sau în măsura în care este vorba despre copii pe hârtie sau pe orice suport similar, realizate prin folosirea oricărui tip de tehnici fotografice sau prin orice alt proces cu efecte similare.”
7 Potrivit articolului 54 alineatul (1) din UrhG:
„În cazul în care natura operei dă naștere unei așteptări privind o reproducere permisă în temeiul articolului 53 alineatul (1) sau (2) sau al articolelor 60a-60f, autorul operei are dreptul la plata unei remunerații echitabile pe care îl poate invoca împotriva producătorului de dispozitive și de medii de stocare al căror tip este utilizat, singur sau în combinație cu alte dispozitive, medii de stocare sau accesorii, pentru a realiza astfel de reproduceri.”
8 Articolul 87 din UrhG are următorul cuprins:
„(1) Organismele de radiodifuziune sau televiziune au dreptul exclusiv:
[…]
2. să realizeze înregistrări video sau audio ale programului lor, să facă fotografii ale programului lor, precum și să reproducă și să distribuie înregistrările video și audio sau fotografiile, cu excepția dreptului de închiriere.
[…]
(4) Articolul 10 alineatul (1) și dispozițiile din partea 1, secțiunea 6, cu excepția articolului 47 alineatul (2) a doua teză și a articolului 54 alineatul (1), se aplică mutatis mutandis.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
9 Corint Media este o societate de gestiune colectivă care administrează drepturile de autor și drepturile conexe ale canalelor private de televiziune și de radio. În contextul dat, aceasta plătește organismelor de radiodifuziune încasările provenite din taxa pe suporturile neînregistrate.
10 Seven.One este un organism de radiodifuziune care produce și difuzează, pe tot teritoriul german, un program televizat privat, finanțat prin publicitate.
11 Între aceste părți există un contract de gestiune care reglementează exercitarea și exploatarea exclusive de către Corint Media a drepturilor de autor și a drepturilor conexe ale Seven.One pentru programul menționat. În această privință, Seven.One a solicitat în mod deosebit Corint Media, pe baza acestui contract, să îi fie plătită o compensație în temeiul taxei pe suporturile neînregistrate. Corint Media nu poate da însă curs acestei cereri din moment ce articolul 87 alineatul (4) din UrhG exclude organismele de radiodifuziune de la dreptul la o compensație echitabilă.
12 Instanța de trimitere își exprimă îndoiala cu privire la compatibilitatea acestei reglementări naționale cu dreptul Uniunii. Această instanță arată mai întâi că, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, compensația echitabilă trebuie plătită titularilor dreptului exclusiv de reproducere afectați de excepția privind copia privată, printre care se numără organismele de radiodifuziune. Or, această dispoziție nu ar prevedea o restricționare a compensației echitabile în defavoarea anumitor titulari de drepturi. În continuare, excluderea prevăzută de reglementarea națională ar fi îndoielnică având în vedere principiul egalității de tratament consacrat la articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). În sfârșit, această excludere ar putea restrânge libertatea de radiodifuziune prevăzută la articolul 11 din cartă.
13 În aceste condiții, Landgericht Erfurt (Tribunalul Regional din Erfurt, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Directiva 2001/29/CE trebuie interpretată în sensul că organismele de radiodifuziune sau televiziune sunt beneficiarii direcți și inițiali ai dreptului la o compensație echitabilă prevăzut, în cadrul excepției privind copia privată, la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din această directivă?
2) Având în vedere dreptul care le revine în temeiul articolului 2 litera (e) din Directiva 2001/29/CE, organismele de radiodifuziune sau televiziune pot fi excluse de la dreptul la o compensație echitabilă prevăzut la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din această directivă, întrucât ele pot avea de asemenea dreptul la o compensație echitabilă în temeiul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din directiva menționată în calitatea lor de producători de filme?
3) În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare:
este permisă excluderea generală a organismelor de radiodifuziune sau televiziune, deși, în funcție de specificul programelor lor, ele dobândesc în unele cazuri drepturile producătorilor de filme doar într‑o măsură foarte mică (în special programele de televiziune cu o proporție ridicată de programe licențiate de la terți), iar în alte cazuri nu dobândesc deloc drepturile producătorilor de filme (în special organismele care difuzează programe radiofonice)?”
Cu privire la cererea de redeschidere a procedurii orale
14 Prin înscrisul depus la grefa Curții la 26 iulie 2023, Seven.One a solicitat redeschiderea fazei orale a procedurii, în temeiul articolului 83 din Regulamentul de procedură al Curții.
15 În susținerea cererii sale, Seven.One a arătat că concluziile avocatului general ar impune o discuție mai aprofundată, ba chiar o corectare. În particular, Seven.One arată, pe de o parte, că dreptul exclusiv al organismelor de radiodifuziune de a autoriza reproducerea fixărilor programelor pe care le difuzează, întemeiat pe articolul 2 litera (e) din Directiva 2001/29, trebuie tratat în același mod ca dreptul exclusiv al acestor organisme de a autoriza sau de a interzice fixarea programelor difuzate de acestea, prevăzut de articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (JO 2006, L 376, p. 28, Ediție specială, 17/vol. 3, p. 14). Pe de altă parte, evaluarea prejudiciului cauzat organismelor de radiodifuziune în virtutea copiei private nu poate fi lăsată la aprecierea instanței naționale.
16 În această privință, trebuie amintit, pe de o parte, că Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și Regulamentul de procedură nu prevăd posibilitatea ca persoanele interesate menționate la articolul 23 din acest statut să prezinte observații ca răspuns la concluziile prezentate de avocatul general (Hotărârea din 9 iunie 2022, Préfet du Gers și Institut national de la statistique et des études économiques, C‑673/20, EU:C:2022:449, punctul 40, precum și jurisprudența citată).
17 Pe de altă parte, potrivit articolului 252 al doilea paragraf TFUE, avocatul general prezintă în mod public, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate cu privire la cauzele care, în conformitate cu Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, necesită intervenția sa. Prin urmare, nu este vorba despre un aviz destinat judecătorilor sau părților care ar emana de la o autoritate exterioară Curții, ci despre opinia individuală, motivată și exprimată public, a unui membru al instituției înseși. În aceste condiții, concluziile avocatului general nu pot fi puse în discuția părților. De altfel, nici concluziile acestuia, nici motivarea pe care se întemeiază avocatul general nu sunt obligatorii pentru Curte. În consecință, dezacordul unei persoane interesate față de concluziile avocatului general, oricare ar fi chestiunile pe care acesta le examinează în cadrul lor, nu poate constitui prin el însuși un motiv care să justifice redeschiderea procedurii orale (Hotărârea din 9 iunie 2022, Préfet du Gers și Institut national de la statistique et des études économiques, C‑673/20, EU:C:2022:449, punctul 41, precum și jurisprudența citată).
18 Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 83 din Regulamentul de procedură, Curtea poate oricând să dispună, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când consideră că nu este suficient de lămurită sau atunci când o parte a invocat, după închiderea acestei faze, un fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei Curții sau atunci când cauza trebuie soluționată pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția persoanelor interesate.
19 În speță însă, după ascultarea avocatului general, Curtea consideră că dispune de toate elementele necesare pentru a se pronunța asupra prezentei cereri de decizie preliminară. Pe de altă parte, aceasta arată că elementele invocate de Seven.One în susținerea cererii sale de redeschidere a fazei orale a procedurii nu constituie fapte noi de natură să poată exercita o influență asupra deciziei pe care este astfel chemată să o pronunțe.
20 În aceste condiții, nu este necesar să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.
Cu privire la întrebările preliminare
21 Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care exclude organismele de radiodifuziune, ale căror fixări de programe difuzate sunt reproduse de persoane fizice pentru uz personal și în scopuri necomerciale, de la dreptul la o compensație echitabilă prevăzut de această dispoziție.
22 Potrivit unei jurisprudențe constante, la interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama nu doar de termenii acesteia, ci, în egală măsură, de contextul său, de obiectivele urmărite de reglementarea din care aceasta face parte și, dacă este cazul, de geneza sa (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Nederlands Uitgeversverbond și Groep Algemene Uitgevers, C‑263/18, EU:C:2019:1111, punctul 38, precum și și jurisprudența citată).
23 În primul rând, trebuie amintit de la bun început că, potrivit articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, statele membre pot să prevadă excepții și limitări de la dreptul exclusiv de reproducere prevăzut la articolul 2 din această directivă pentru reproduceri pe orice suport realizate de către o persoană fizică pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile.
24 În această privință, reiese în mod expres din articolul 2 litera (e) că organismele de radiodifuziune dispun, asemenea celorlalți titulari de drepturi menționați la literele (a)-(d) ale acestui articol, de dreptul exclusiv „de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte” a fixărilor programelor difuzate de acestea, indiferent dacă difuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit.
25 Rezultă astfel din coroborarea articolului 2 litera (e) cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 că organismelor de radiodifuziune, care sunt titulare ale unui drept exclusiv de reproducere, trebuie în principiu să li se recunoască, în statele membre care au pus în aplicare excepția privind copia privată, dreptul la o compensație echitabilă în cazul în care reproducerile fixărilor programelor difuzate de acestea sunt realizate de persoane fizice pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale.
26 Această interpretare literală este susținută, în al doilea rând, de contextul în care se înscriu aceste dispoziții și de geneza Directivei 2001/29.
27 Astfel, trebuie arătat, pe de o parte, că articolul 2 din Directiva 2001/29, care definește, la literele (a)-(e), dreptul exclusiv de reproducere al diferitelor categorii de titulari de drepturi, nu operează nicio diferență de tratament între aceste categorii de titulari. În această privință, reiese de asemenea din expunerea de motive a Propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională din 10 decembrie 1997 [COM(97) 628 final], aflată la originea Directivei 2001/29, că soluția reținută la articolul 2 din această directivă garantează că toți autorii, artiștii interpreți sau executanți, producătorii de fonograme și de filme, precum și organismele de difuzare beneficiază de același nivel de protecție a operelor lor sau a altor obiecte protejate în ceea ce privește actele protejate prin dreptul de reproducere.
28 Pe de altă parte, din considerentul (35) al Directivei 2001/29 reiese că, în cazul anumitor excepții, titularii drepturilor trebuie să primească o compensație echitabilă pentru a fi despăgubiți corespunzător pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate. În plus, din articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2001/29 rezultă că excepția prevăzută la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din această directivă se aplică numai în anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei și nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale titularului dreptului.
29 Rezultă că, pentru a nu fi lipsite de orice efect util, aceste dispoziții impun statului membru care a instituit excepția privind copia privată să asigure, în cadrul competențelor sale, perceperea efectivă a acestei compensații destinate despăgubirii autorilor afectați de prejudiciul suferit, în special dacă acesta s‑a produs pe teritoriul statului membru menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2022, Ametic, C‑263/21, EU:C:2022:644, punctul 69 și jurisprudența citată).
30 O astfel de interpretare este confirmată, în al treilea rând, de obiectivele urmărite de dispozițiile în cauză.
31 Pe de o parte, considerentele (4) și (9) ale Directivei 2001/29 enunță că această directivă urmărește să asigure un nivel ridicat de protecție a proprietății intelectuale, care trebuie să încurajeze investiții substanțiale în creativitate și inovație, inclusiv în infrastructura rețelei, favorizând dezvoltarea și o mai mare competitivitate a industriei europene, și că orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală.
32 Pe de altă parte, în ceea ce privește în mod specific obiectivul urmărit de articolul 5 alineatul (2) litera (b) din această directivă, reiese din considerentele (35) și (38) ale acesteia că dispoziția menționată transpune voința legiuitorului Uniunii Europene de a stabili un sistem special de compensare a cărui aplicare este declanșată de existența unui prejudiciu cauzat titularilor de drepturi ce dă naștere, în principiu, obligației de „despăgubire” sau de „compensare” a acestora din urmă (Hotărârea din 24 martie 2022, Austro‑Mechana, C‑433/20, EU:C:2022:217, punctul 37, și Hotărârea din 8 septembrie 2022, Ametic, C‑263/21, EU:C:2022:644, punctul 35, precum și jurisprudența citată).
33 Astfel, realizarea unei copii de către o persoană fizică ce acționează în scop personal trebuie considerată un act de natură să genereze un prejudiciu pentru titularul de drepturi în cauză în cazul în care copia este realizată fără să se fi solicitat în prealabil autorizația acestui titular (Hotărârea din 29 noiembrie 2017, VCAST, C‑265/16, EU:C:2017:913, punctul 33 și jurisprudența citată).
34 Având în vedere elementele care precedă, este necesar să se considere că organismelor de radiodifuziune vizate la articolul 2 litera (e) din Directiva 2001/29 trebuie în principiu să li se recunoască, în statele membre care au pus în aplicare excepția privind copia privată, dreptul la o compensație echitabilă prevăzut la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din această directivă, asemenea celorlalți titulari de drepturi menționați în mod expres la acest articol 2.
35 Întrucât dispozițiile Directivei 2001/29 nu oferă mai multe precizări cu privire la diferitele elemente ale sistemului de compensație echitabilă, statele membre dispun de o marjă largă de apreciere pentru a le delimita. Revine în special statelor membre sarcina de a determina persoanele care trebuie să achite această compensație, precum și de a stabili forma, modalitățile și nivelul respectivei compensații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 martie 2022, Austro‑Mechana, C‑433/20, EU:C:2022:217, punctul 41, și Hotărârea din 8 septembrie 2022, Ametic, C‑263/21, EU:C:2022:644, punctul 36, precum și jurisprudența citată).
36 La stabilirea formei, a modalităților și a eventualului nivel al unei astfel de compensații echitabile, statele membre trebuie să țină seama, astfel cum reiese din considerentul (35) al Directivei 2001/29, de circumstanțele proprii fiecărui caz și în special de prejudiciul potențial suferit de titularii de drepturi ca urmare a actului în cauză. În plus, acest considerent precizează că anumite cazuri în care prejudiciul cauzat titularului dreptului ar fi minim ar putea să nu dea naștere unei obligații de plată.
37 Reiese astfel dintr‑o jurisprudență consacrată că atât compensația echitabilă, cât și, implicit, sistemul pe care se întemeiază și nivelul acesteia trebuie să fie legate de prejudiciul cauzat titularilor de drepturi ca urmare a realizării de copii private. Astfel, orice compensație echitabilă care nu ar avea legătură cu prejudiciul cauzat titularilor de drepturi ca urmare a realizării unor astfel de copii nu ar fi compatibilă cu cerința enunțată în considerentul (31) al Directivei 2001/29, potrivit căreia trebuie păstrat un echilibru just între titularii drepturilor și utilizatorii de obiecte protejate (Hotărârea din 11 iulie 2013, Amazon.com International Sales și alții, C‑521/11, EU:C:2013:515, punctul 62, precum și Hotărârea din 24 martie 2022, Austro‑Mechana, C‑433/20, EU:C:2022:217, punctele 49 și 50, precum și jurisprudența citată).
38 În această privință, Curtea a statuat deja că, la fel cum se admite ca statele membre să prevadă sau nu o excepție sau alta din cele precizate la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2001/29, printre care se numără excepția privind copia privată, în mod similar ele beneficiază, astfel cum confirmă considerentul (35) al acestei directive, de posibilitatea de a prevedea, în anumite cazuri care intră în domeniul de aplicare al excepțiilor pe care le‑au instituit în mod liber, o scutire de la plata compensației echitabile atunci când prejudiciul cauzat titularilor de drepturi este minim (Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctele 59 și 60).
39 În ceea ce privește stabilirea prejudiciului, reiese, desigur, din jurisprudența Curții că stabilirea unui prag sub care prejudiciul poate fi calificat drept „minim”, în sensul acestui considerent, trebuie să intre în marja de apreciere a statelor membre (Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 61).
40 Cu toate acestea, la aplicarea acestui prag, statele membre trebuie să respecte principiul egalității de tratament care constituie un principiu general al dreptului Uniunii prevăzut la articolul 20 din cartă (Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 31 și jurisprudența citată).
41 În speță, este necesar să se arate de la bun început, în primul rând, astfel cum a procedat domnul avocat general la punctul 30 din concluzii, că este lipsită de relevanță împrejurarea, invocată de guvernul german pentru a justifica excluderea tuturor organismelor de radiodifuziune de la dreptul la compensația echitabilă, că unele dintre acestea, care au și calitatea de producători de filme, percep deja o compensație echitabilă în acest temei.
42 Astfel, pe de o parte, obiectul dreptului exclusiv de reproducere al acestor diferiți titulari de drepturi nu este identic. În timp ce articolul 2 litera (d) din Directiva 2001/29 conferă producătorilor primelor fixări ale filmelor dreptul exclusiv de a autoriza reproducerea originalului și a copiilor filmelor lor și protejează prestația organizațională și economică a acestor producători, articolul 2 litera (e) din această directivă conferă organismelor de radiodifuziune dreptul exclusiv de reproducere a fixărilor programelor difuzate de acestea și protejează prestația tehnică materializată prin emisie. Rezultă că nici prejudiciile cauzate acestor titulari prin copia privată nu coincid.
43 Pe de altă parte, astfel cum reiese din dosar, calitatea de producător de filme a organismelor de radiodifuziune poate avea o pondere variabilă după cum își produc ele însele programele difuzate, cu propriile resurse de material și de personal, indiferent dacă difuzează programe produse la comandă de parteneri contractuali sau dacă difuzează sub licență programe produse de terți.
44 În al doilea rând, astfel cum s‑a amintit la punctele 37 și 40 din prezenta hotărâre, sistemul pe care se bazează compensația echitabilă și nivelul acesteia trebuie să fie legate de prejudiciul cauzat titularilor de drepturi ca urmare a realizării de copii private și să respecte principiul egalității de tratament, astfel cum este consacrat la articolul 20 din cartă.
45 În acest context, Curtea a statuat deja că acest principiu impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament se justifică în mod obiectiv. O diferență de tratament se justifică atât timp cât este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, mai precis atunci când se află în legătură cu un scop admisibil din punct de vedere legal, urmărit de reglementarea în cauză, iar această diferență este proporțională cu scopul urmărit de tratamentul în cauză [Hotărârea din 16 decembrie 2008, Huber, C‑524/06, EU:C:2008:724, punctul 75, și Hotărârea din 4 mai 2023, Glavna direktsia „Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto” (Muncă de noapte), C‑529/21-C‑536/21 și C‑732/21-C‑738/21, EU:C:2023:374, punctul 52, precum și jurisprudența citată].
46 În această privință, ținând seama de considerațiile care figurează la punctele 23-34 din prezenta hotărâre, este necesar să se constate că organismele de radiodifuziune menționate la articolul 2 litera (e) din Directiva 2001/29 se află într‑o situație comparabilă cu cea a celorlalți titulari ai drepturilor menționate la acest articol, prin faptul că toți acești titulari beneficiază de dreptul exclusiv de reproducere prevăzut la acest articol.
47 Prin urmare, o diferență de tratament între aceste organisme de radiodifuziune și ceilalți titulari de drepturi trebuie să fie întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil și să fie proporțională cu scopul urmărit de tratamentul în cauză.
48 În această privință, lipsa sau nivelul „minim” al prejudiciului suferit de categoria de titulari de drepturi alcătuită de organismele de radiodifuziune ca urmare a copiei private a fixărilor programelor difuzate de acestea constituie, în lumina considerațiilor amintite la punctele 36 și 37 din prezenta hotărâre, un astfel de criteriu obiectiv și rezonabil care nu depășește ceea ce este necesar pentru menținerea unui just echilibru între titularii de drepturi și utilizatorii de obiecte protejate.
49 Cu toate acestea, ținând seama de considerațiile de la punctele 38 și 39 din prezenta hotărâre, instanța națională trebuie, pe de o parte, să se asigure, în lumina unor criterii obiective, că, prin reproducerea neautorizată a fixărilor programelor difuzate de organismele de radiodifuziune, acestea nu suferă, spre deosebire de celelalte categorii de titulari de drept prevăzute la articolul 2 din Directiva 2001/29, decât un prejudiciu care poate fi calificat drept „minim”. Pe de altă parte, trebuie să verifice, tot în lumina unor criterii obiective, dacă toate organismele din cadrul categoriei de titulari de drepturi alcătuită din organismele de radiodifuziune se află în situații comparabile, în special în ceea ce privește prejudiciul pe care îl suferă, ce justifică excluderea tuturor acestor organisme de la beneficiul dreptului la o compensație echitabilă.
50 Astfel, ar trebui să se considere că o reglementare națională care exclude toate organismele menționate de la beneficiul compensației echitabile răspunde exigențelor impuse de articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 numai dacă este îndeplinită această dublă condiție.
51 În această privință, părțile interesate care au depus observații scrise nu sunt de acord cu privire la natura și la întinderea prejudiciului pe care l‑ar suferi organismele de radiodifuziune ca urmare a realizării copiei private a fixărilor programelor difuzate de acestea, dar nici cu privire la caracterul comparabil al situațiilor în care se află aceste organisme, după cum beneficiază sau nu de finanțare publică.
52 Astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 26 din concluzii, existența și întinderea eventualului prejudiciu suferit de organismele de difuziune, precum și examinarea caracterului comparabil al situațiilor în care se află eventualele categorii distincte de organisme de radiodifuziune constituie aprecieri de fapt pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere.
53 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care exclude organismele de radiodifuziune, ale căror fixări de programe difuzate sunt reproduse de persoane fizice pentru uz personal și în scopuri necomerciale, de la dreptul la o compensație echitabilă prevăzut de această dispoziție, numai dacă aceste organisme suferă un prejudiciu potențial care nu poate fi calificat drept „minim”.
Cu privire la cheltuielile de judecată
54 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
Articolul 5 alineatul (2) litera b) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională
trebuie interpretat în sensul că
se opune unei reglementări naționale care exclude organismele de radiodifuziune, ale căror fixări de programe difuzate sunt reproduse de persoane fizice pentru uz personal și în scopuri necomerciale, de la dreptul la o compensație echitabilă prevăzut de această dispoziție, numai dacă aceste organisme suferă un prejudiciu potențial care nu poate fi calificat drept „minim”.
Semnături