Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ANTHONY MICHAEL COLLINS
prezentate la 23 noiembrie 2023(1)
Cauza C‑221/22 P
Comisia Europeană
împotriva
Deutsche Telekom AG
„Recurs – Concurență – Abuz de poziție dominantă – Hotărâre care anulează în parte o decizie și reduce cuantumului amenzii – Obligația Comisiei de a plăti dobânzi – Dobânzi moratorii – Articolele 266 și 340 TFUE – Articolul 90 din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012”
I. Introducere
1. O instituție a Uniunii adoptă o decizie în temeiul căreia o întreprindere îi plătește o sumă cu titlu provizoriu. Curtea declară ulterior nulitatea parțială sau totală a acestei decizii. Întreprinderea solicită instituției Uniunii rambursarea sumei respective, însoțită de ceea ce ea califică drept „dobânzi moratorii” calculate la suma declarată a fi fost plătită în mod nejustificat, începând de la data la care a plătit această sumă până la data pronunțării hotărârii Curții. Impune dreptul Uniunii instituției Uniunii să dea curs acestei cereri? Aceasta este, pe scurt, întrebarea pe care Comisia o adresează Curții în cadrul prezentului recurs.
2. Răspunsul la această întrebare intră sub incidența articolului 266 primul paragraf TFUE. Includ măsurile impuse de executarea unei hotărâri a Curții pe care o instituție a Uniunii poate fi obligată să le ia plata „dobânzilor moratorii” solicitate în cadrul prezentei proceduri? Această apreciere trebuie efectuată în contextul jurisprudenței care utilizează termenul „dobânzi moratorii” pentru a descrie noțiuni juridice distincte ce servesc obiective variate. Discuția aduce uneori aminte de celebrul schimb de replici dintre Humpty Dumpty și Alice din cartea Through the Looking‑Glass(2) a autorului Lewis Carroll.
II. Situația de fapt și procedura
A. Originea recursului
3. La 15 octombrie 2014, Comisia Europeană a adoptat Decizia C(2014) 7465 final privind o procedură inițiată în temeiul articolului 102 TFUE și al articolului 54 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) (Cazul AT.39523 – Slovak Telekom, denumită în continuare „Decizia din 2014”). Decizia din 2014 a concluzionat că Deutsche Telekom AG și Slovak Telekom a.s. au încălcat prevederile articolului 102 TFUE și ale articolului 54 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE). Prin această decizie, societăților Deutsche Telekom și Slovak Telekom le‑a fost aplicată în solidar o amendă de 38 838 000 de euro, iar societății Deutsche Telekom i‑a fost aplicată separat o amendă de 31 070 000 de euro.
4. La 24 decembrie 2014, Deutsche Telekom a introdus o acțiune împotriva Deciziei din 2014.
5. La 16 ianuarie 2015, Deutsche Telekom a plătit Comisiei, cu titlu provizoriu, suma de 31 070 000 de euro.
6. Prin Hotărârea din 13 decembrie 2018, Deutsche Telekom/Comisia (T‑827/14, EU:T:2018:930, denumită în continuare „Hotărârea din 2018”), Tribunalul a redus cu 12 039 019 euro cuantumul amenzii la plata căreia se constatase că numai Deutsche Telekom era obligată. La 19 februarie 2019, Comisia a rambursat Deutsche Telekom această sumă.
7. La 21 februarie 2019, Deutsche Telekom a formulat recurs împotriva Hotărârii din 2018.
8. La 12 martie 2019, Deutsche Telekom a solicitat Comisiei să plătească dobânzi moratorii în cuantum de 12 039 019 euro pentru perioada cuprinsă între 16 ianuarie 2015 și 19 februarie 2019. În susținerea cererii sale, Deutsche Telekom a invocat Hotărârea din 12 februarie 2019, Printeos/Comisia (T‑201/17, EU:T:2019:81).
9. Prin scrisoarea din 28 iunie 2019 (denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a refuzat să plătească Deutsche Telekom dobânzi moratorii, precizând că Hotărârea din 2018 impunea rambursarea valorii nominale a cuantumului cu care a fost redusă amenda. În aplicarea articolului 90 din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (denumit în continuare „Regulamentul delegat nr. 1268/2012”)(3), Comisia a rambursat valoarea nominală fără dobânzi, întrucât acest cuantum a generat un randament negativ în perioada relevantă. Comisia a adăugat faptul că a formulat recurs împotriva Hotărârii din 12 februarie 2019, Printeos/Comisia (T‑201/17, EU:T:2019:81).
10. Curtea a respins recursul Comisiei prin Hotărârea din 20 ianuarie 2021, Comisia/Printeos (C‑301/19 P, EU:C:2021:39, denumită în continuare „Hotărârea Printeos”).
11. Prin Hotărârea din 25 martie 2021, Deutsche Telekom/Comisia (C‑152/19 P, EU:C:2021:238), Curtea a respins recursul formulat de Deutsche Telekom împotriva Hotărârii din 2018, reducerea amenzii aplicate rămânând astfel definitivă.
B. Hotărârea atacată
12. La 9 septembrie 2019, Deutsche Telekom a introdus la Tribunal o acțiune având ca obiect anularea deciziei atacate. Aceasta a solicitat de asemenea obligarea Comisiei la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a indisponibilității sumei plătite în mod nejustificat. Cu titlu subsidiar, aceasta a solicitat Tribunalului obligarea Comisiei la plata de dobânzii moratorii pentru suma plătită în mod nejustificat începând de la data plății cu titlu provizoriu a amenzii și până la data rambursării acesteia. Aceste dobânzi moratorii urmau a fi calculate pe baza ratei utilizate de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate sau, cu titlu subsidiar, în funcție de o rată pe care Tribunalul o consideră adecvată. Aceasta a solicitat de asemenea ca Tribunalul să oblige Comisia la plata dobânzilor moratorii aferente sumei datorate de la data pronunțării hotărârii care urma să intervină în procedura aflată pe rolul său până la rambursarea acestui cuantum de către Comisie.
13. În Hotărârea din 19 ianuarie 2022, Deutsche Telekom/Comisia (T‑610/19, EU:T:2022:15, denumită în continuare „hotărârea atacată”), Tribunalul a respins capătul de cerere privind acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a indisponibilității sumei pe care a plătit‑o în mod nejustificat. Deutsche Telekom nu a demonstrat că a suferit un prejudiciu corespunzător beneficiului nerealizat ca urmare a imposibilității de a investi această sumă în activitățile sale ori că indisponibilitatea acesteia ar fi determinat‑o să renunțe la proiecte specifice.
14. În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea unei despăgubiri ca urmare a refuzului Comisiei de a plăti dobânzi moratorii pentru suma plătită în mod nejustificat de la data la care a fost plătită până la rambursarea sa, Tribunalul a concluzionat că Decizia din 2014 constituia o încălcare suficient de gravă a articolului 266 primul paragraf TFUE, în urma căreia Deutsche Telekom a suferit un prejudiciu. Tribunalul a statuat că articolul 266 primul paragraf TFUE constituie o normă de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor. Anularea unui act pronunțată de instanța Uniunii operează ex tunc, eliminându‑l astfel cu efect retroactiv. În cazul în care o sumă a fost plătită în mod nejustificat unei instituții a Uniunii, se naște un drept la rambursarea sumei respective, însoțită de dobânzi moratorii. Scopul dobânzilor moratorii constă în despăgubirea forfetară pentru privarea de beneficiul unei creanțe și încurajarea debitorului să execute, în cel mai scurt timp, hotărârea de anulare. Plata dobânzilor moratorii constituie astfel o componentă indispensabilă a obligației care revine Comisiei, în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, de repunere a reclamantului în situația sa anterioară ca urmare a anulării unei amenzi. Obligația de a plăti dobânzi moratorii asigură despăgubirea forfetară pentru o întârziere obiectivă care decurge, în primul rând, din durata procedurilor judiciare, în al doilea rând, din dreptul la restituire al unei întreprinderi care a plătit cu titlu provizoriu o amendă care este ulterior anulată sau redusă și, în al treilea rând, din efectul ex tunc al hotărârilor instanțelor Uniunii. Tribunalul a admis că obligația de a plăti „dobânzi moratorii” nu poate avea ca obiectiv încurajarea Comisiei să ramburseze, înainte de pronunțarea unei hotărâri de anulare în tot sau în parte a unei amenzi, suma pe care a încasat‑o în mod nejustificat.
15. Tribunalul a respins argumentul Comisiei potrivit căruia, în temeiul articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, aceasta era obligată să ramburseze numai „dobânda generată” de suma pe care a încasat‑o în mod nejustificat(4). Obligația de a plăti „dobânzi moratorii” există chiar dacă se plătesc sumele rezultate din aplicarea articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012. Prin urmare, Tribunalul a statuat că nu era necesar să se pronunțe cu privire la excepția de nelegalitate invocată împotriva articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 de către Deutsche Telekom.
16. Tribunalul a concluzionat că obligația Comisiei de a plăti dobânzi moratorii calculate de la data plății cu titlu provizoriu decurge din obligația de executare, în conformitate cu articolul 266 primul paragraf TFUE, a Hotărârii din 2018. Cuantumul maxim al unei creanțe de restituire ca urmare a plății efectuate cu titlu provizoriu a unei amenzi era cert sau putea fi determinat la data acestei plăți pe baza unor elemente obiective. Dobânzile datorate sunt dobânzi moratorii și nu putea fi vorba despre dobânzi compensatorii. Acesta a considerat că refuzul de a plăti dobânzi moratorii îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 266 al doilea paragraf TFUE coroborat cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii.
17. Pentru a stabili rata dobânzilor moratorii, Tribunalul a aplicat prin analogie articolul 83 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, intitulat „Dobândă penalizatoare”. Comisia a fost obligată să plătească rata utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate, și anume rata de 3,55 %, în perioada cuprinsă între 16 ianuarie 2015 și 19 februarie 2019, respectiv suma de 1 750 522,83 euro.
18. În sfârșit, Tribunalul a adăugat că, în perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii atacate și data plății integrale de către Comisie, suma datorată trebuia majorată cu dobânzi moratorii, calculate la rata utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate.
C. Recursul
19. Comisia a introdus prezentul recurs la 28 martie 2022. Ea a solicitat atribuirea acestuia Marii Camere pentru a permite Curții să reexamineze abordarea pe care a adoptat‑o în Hotărârea Printeos(5).
20. Comisia invocă două motive de recurs. Prin intermediul primului motiv, aceasta susține că în hotărârea atacată s‑a săvârșit o eroare de drept atunci când s‑a statuat că articolul 266 TFUE impune Comisiei o obligație necondiționată de a plăti dobânzi moratorii pentru perioada cuprinsă între data plății cu titlu provizoriu a amenzii și data rambursării oricărei sume plătite în mod nejustificat. Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia susține că în hotărârea atacată s‑a săvârșit o eroare de drept prin faptul că s‑a statuat, prin analogie cu articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, că Comisia era obligată să plătească dobânzi moratorii la rata utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate.
21. Deutsche Telekom solicită Curții respingerea recursului ca inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat.
22. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Curte au fost ascultate în ședința din 12 iulie 2023.
III. Apreciere
A. Cu privire la admisibilitate
23. Potrivit Deutsche Telekom, recursul trebuie respins în totalitate ca inadmisibil, întrucât este în realitate îndreptat împotriva Hotărârii Printeos, care a rămas definitivă. Tribunalul ar fi aplicat în mod fidel această jurisprudență și, prin urmare, nu ar fi putut săvârși nicio eroare de drept. În opinia sa, argumentația pe care se întemeiază Comisia pentru a critica Hotărârea Printeos este de asemenea inadmisibilă, deoarece nu a fost invocată în fața Tribunalului.
24. Deutsche Telekom susține de asemenea că primul motiv de recurs este inadmisibil, deoarece Comisia nu a identificat niciun pasaj din hotărârea atacată în care să se fi statuat că obligația Comisiei de a plăti dobânzi moratorii are caracterul unei sancțiuni. Acordarea de dobânzi moratorii nu este o sancțiune, ci mai curând o despăgubire forfetară pentru privarea unei întreprinderi de beneficiul fondurilor sale. Deutsche Telekom susține de asemenea că primul aspect al primului motiv de recurs și al doilea motiv de recurs nu fac decât să reitereze argumentele prezentate în fața Tribunalului și, prin urmare, sunt inadmisibile. Aspectele al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea ale primului motiv de recurs sunt inadmisibile, întrucât aceste argumente sunt invocate pentru prima dată în cadrul prezentei proceduri.
25. Comisia răspunde că recursul este îndreptat împotriva hotărârii atacate, iar nu împotriva Hotărârii Printeos. Mai multe dintre considerațiile expuse în hotărârea atacată nu figurează în Hotărârea Printeos. În ceea ce privește primul motiv de recurs, Comisia contestă concluzia potrivit căreia ea este obligată să plătească dobânzi moratorii, astfel cum sunt stabilite în hotărârea atacată. Comisia adaugă că, deși primul aspect al primului motiv de recurs și al doilea motiv de recurs reiau argumente pe care le‑a invocat în fața Tribunalului, aceasta este îndreptățită să procedeze astfel în cadrul contestării interpretării și a aplicării dreptului Uniunii de către Tribunal. Aspectele al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea ale primului motiv de recurs dezvoltă argumentele prezentate în fața Tribunalului și contestă diferite constatări efectuate în cadrul hotărârii atacate.
26. În conformitate cu articolul 170 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, recursul nu poate modifica obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului. Contestarea în cadrul unui recurs a interpretării sau a aplicării dreptului Uniunii de către Tribunal poate determina reexaminarea aspectelor de drept soluționate în primă instanță(6). Dacă un recurent nu ar putea să se bazeze în recurs pe motive și pe argumente pe care le‑a utilizat în primă instanță, recursul respectiv ar fi lipsit de o parte din sensul său(7). Împiedicarea unui recurent să facă acest lucru aduce atingere și regulii consacrate potrivit căreia, în cadrul unui recurs, competența Curții este limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele dezbătute în fața primei instanțe(8). Curtea a statuat în mod repetat că un recurent poate să formuleze un recurs invocând motive derivate din hotărârea atacată prin care să conteste temeinicia în drept a acesteia(9). Interpretarea și aplicarea jurisprudenței instanțelor Uniunii, inclusiv a Hotărârii Printeos, în hotărârea atacată ridică chestiuni de drept susceptibile de a fi contestate în acest mod. În consecință, propunem Curții să respingă excepțiile de inadmisibilitate formulate de Deutsche Telekom cu privire la întregul recurs.
27. În cadrul primului motiv de recurs se susține că, prin faptul că nu a luat în considerare caracterul punitiv al dobânzilor moratorii, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a obligat Comisia la plata acestor dobânzi. Comisia nu susține că Tribunalul a săvârșit o eroare pozitivă în aprecierea sa, ci că analiza juridică a acestuia nu a ținut seama de o considerație relevantă. Prin urmare, nu este deloc surprinzător că Comisia nu a identificat niciun punct din hotărârea atacată în cadrul căruia se reține caracterul punitiv al dobânzilor moratorii. Argumentul invocat de Comisie este în mod clar de natură juridică. Prin urmare, sugerăm Curții să respingă excepția de inadmisibilitate formulată de Deutsche Telekom cu privire la primul motiv de recurs.
28. Aceste observații sunt, în opinia noastră, suficiente pentru a răspunde excepțiilor de inadmisibilitate formulate de Deutsche Telekom cu privire la (i) primul aspect al primului motiv de recurs și al doilea motiv de recurs, întrucât în cadrul acestora sunt reiterate argumentele prezentate în fața Tribunalului, și (ii) cu privire la aspectele al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea ale primului motiv de recurs întrucât acestea sunt invocate pentru prima dată în recurs. Pentru evitarea oricărei ambiguități, considerăm că diferitele argumente exprimate în cadrul aspectelor al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea ale primului motiv de recurs sunt chestiuni de drept care decurg din hotărârea atacată pe care Comisia are dreptul să le invoce în fața Curții.
29. În consecință, propunem Curții să respingă excepția de inadmisibilitate formulată de Deutsche Telekom cu privire la recurs și să îl admită în totalitate.
B. Cu privire la fond
1. Erori de drept în ceea ce privește stabilirea obligației de plată a dobânzilor moratorii de la data încasării cu titlu provizoriu a amenzii
– Argumentele părților
30. Primul motiv cuprinde șase aspecte. În cadrul primului aspect se susține că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept în măsura în care Comisia a fost obligată la plata dobânzilor moratorii aferente cuantumului de 12 039 019 euro de la data încasării cu titlu provizoriu a amenzii până la data pronunțării Hotărârii din 2018. Comisia a rambursat cuantumul principal datorat Deutsche Telekom ca urmare a Hotărârii din 2018. Aplicarea articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, asupra legalității căruia Tribunalul nu s‑a pronunțat, la cuantumul amenzii încasate cu titlu provizoriu a generat o dobândă negativă. Comisia nu a transferat acest prejudiciu Deutsche Telekom.
31. Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv de recurs, Comisia susține că hotărârea atacată contrazice jurisprudența anterioară Hotărârii Printeos. Jurisprudența care vizează taxele percepute în mod nejustificat(10), recuperarea unui ajutor de stat acordat în mod nelegal(11) și rambursarea taxelor antidumping(12) indică faptul că, în împrejurări comparabile cu cele examinate în prezentul recurs, Comisia este obligată să plătească dobânzi compensatorii, iar nu moratorii pentru a evita îmbogățirea fără justă cauză. Jurisprudența referitoare la rambursarea amenzilor aplicate pentru încălcări ale dreptului concurenței ajunge la aceeași concluzie(13). Deși Hotărârea Guardian Europe(14) face referire la „dobânzi moratorii”, Comisia a rambursat amenda respectivă, însoțită de dobânzile acumulate, în temeiul articolului 90 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, astfel încât nu s‑a pus problema dobânzilor moratorii. Hotărârea Curții în cauza IPK International(15) privea plata unor dobânzi moratorii începând de la data pronunțării unei hotărâri a Tribunalului prin care s‑a anulat o decizie de retragere a beneficiului unei contribuții financiare, fiind astfel confirmată decizia de plată a contribuției respective. Această cauză nu privea plata dobânzilor moratorii de la data încasării cu titlu provizoriu a unei amenzi până la data pronunțării unei hotărâri de anulare, în tot sau în parte, a deciziei de aplicare a acesteia.
32. Comisia admite că articolul 266 primul paragraf TFUE o obligă să ramburseze amenda încasată cu titlu provizoriu, însoțită de dobânzile generate ca urmare a aplicării articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, pentru a evita îmbogățirea fără justă cauză a Uniunii. Hotărârea atacată confundă dobânzile moratorii, care au caracter punitiv, cu dobânzile compensatorii. O obligație a Comisiei de a plăti dobânzi moratorii pentru amenzile încasate cu titlu provizoriu în contextul economic actual ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a întreprinderilor respective.
33. Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, Comisia susține că hotărârea atacată nu a ținut seama de articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012. Tribunalul era obligat să constate că hotărârea este contrară articolului 266 TFUE pentru că nu a aplicat dispoziția respectivă. Hotărârea Tribunalului are ca efect lipsirea de obiect a articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, întrucât cuantumul dobânzii pe care aplicarea sa ar putea‑o produce nu ar depăși niciodată, în practică, cuantumul generat de aplicarea unei rate a dobânzilor moratorii.
34. Potrivit celui de al patrulea aspect al primului motiv, situația de fapt din speță nu îndeplinește condițiile pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii. Întrucât plata cu titlu provizoriu a amenzii era legală, Comisia nu era obligată să plătească dobânzi moratorii la data încasării sumei. Prin urmare, nu ar fi putut săvârși o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept. Având în vedere că durata procedurilor judiciare a cauzat o anumită întârziere, iar Comisia nu a avut niciun control asupra acestui element, nu îi putea fi imputată nicio încălcare suficient de gravă a unei norme de drept. În plus, Comisia susține că Deutsche Telekom nu a demonstrat că a suferit un prejudiciu cuantificabil ca echivalent cu rata utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate.
35. Prin intermediul celui de al cincilea aspect al primului motiv, Comisia susține că în hotărârea atacată s‑a săvârșit o eroare de drept atunci când s‑a statuat că efectele ex tunc ale Hotărârii din 2018 obligau Comisia să plătească dobânzi moratorii de la data încasării cu titlu provizoriu a amenzii. Potrivit unei jurisprudențe consacrate, deciziile Comisiei beneficiază de o prezumție de validitate până la declararea contrariului(16). Întrucât acțiunile introduse în fața instanțelor Uniunii nu au efect suspensiv, Decizia din 2014 a fost executorie până la anularea sa de către Tribunal. O obligație de rambursare a amenzii nu ar fi putut lua naștere, așadar, înainte de pronunțarea Hotărârii din 2018. În plus, anterior hotărârii menționate, orice sumă pe care Comisia ar fi putut să o datoreze Deutsche Telekom nu era nici certă, nici determinabilă în raport cu elemente obiective. Faptul că ar fi putut fi stabilit cuantumul maxim al oricărei sume datorate este lipsit de relevanță.
36. Contrar celor susținute de Deutsche Telekom, în cazul în care o întreprindere nu constituie o garanție bancară în conformitate cu articolul 78 și următoarele din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (denumit în continuare „Regulamentul financiar”)(17), Comisia este obligată să execute decizia prin încasarea cu titlu provizoriu a amenzii. Dacă nu procedează astfel, Comisia riscă să nu fie în măsură să încaseze amenda după epuizarea tuturor căilor de atac, de exemplu în cazul în care o întreprindere dă faliment între timp, nereușind, așadar, să protejeze interesele financiare ale Uniunii.
37. Comisia subliniază că întreprinderile au opțiunea fie de a constitui o garanție bancară și de a păstra sumele datorate în cursul procedurii, fie de a plăti amenda cu titlu provizoriu. În acest din urmă caz, întreprinderea primește orice dobândă care rezultă din aplicarea articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, a cărei plată are drept scop despăgubirea adecvată pentru indisponibilitatea sumei plătite în mod nejustificat și pentru orice depreciere a valorii acesteia. O întreprindere care pretinde că a suferit un prejudiciu suplimentar ca urmare a faptului că a efectuat o plată nedatorată poate, de asemenea, să introducă o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 340 TFUE.
38. Comisia susține că hotărârea atacată conduce la rezultate absurde. În primul rând, în cadrul exercitării competenței lor de fond pentru a stabili cuantumul unei amenzi, instanțele Uniunii substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere. Din moment ce este imposibil de anticipat dacă instanțele Uniunii își vor exercita această competență și, în cazul în care o vor face, care este cuantumul pe care îl vor stabili cu titlu de amendă, Comisia nu poate fi obligată să plătească dobânzi moratorii pentru perioade anterioare exercitării acestei competențe. În al doilea rând, atunci când Comisia adoptă o nouă decizie de aplicare a unei amenzi identice după ce instanțele Uniunii au anulat decizia inițială ca urmare a unor erori de calcul, obligația Comisiei de a plăti dobânzi moratorii echivalează cu o reducere a amenzii respective. În al treilea rând, cauzele în care Tribunalul și Curtea ajung la concluzii diferite cu privire la legalitatea amenzilor creează o incertitudine considerabilă în ceea ce privește cuantificarea acestora(18). Aceste considerații demonstrează că, înainte de pronunțarea hotărârii definitive, este imposibil să se stabilească o sumă pe care Comisia ar putea fi obligată în cele din urmă să o ramburseze unei întreprinderi care a plătit cu titlu provizoriu o amendă.
39. Prin intermediul celui de al șaselea aspect al primului motiv, Comisia susține că obligarea sa la plata dobânzilor moratorii de la data încasării cu titlu provizoriu a unei amenzi aduce atingere efectului disuasiv al acesteia. Atunci când stabilește amenzi, Comisia nu este în măsură să anticipeze nici durata, nici rezultatul litigiului. Aplicarea principiului care rezultă din Hotărârea Printeos și din hotărârea atacată poate avea, așadar, consecințe disproporționate și nedorite, astfel cum o ilustrează cauza Intel(19).
40. Deutsche Telekom solicită Curții respingerea primului motiv de recurs.
41. În ceea ce privește primul aspect al primului motiv, Deutsche Telekom arată că jurisprudența nu impune ca vreo întârziere în achitarea unei datorii existente să fie constatată pentru a impune unei instituții a Uniunii plata de dobânzi moratorii. Comisia a refuzat să plătească dobândă atunci când a rambursat partea din amendă care fusese anulată.
42. Deutsche Telekom consideră că jurisprudența citată în susținerea celui de al doilea aspect al primului motiv privește situații diferite de cele examinate în speță și că nu există, așadar, nicio contradicție între această jurisprudență și Hotărârea Printeos. Jurisprudența nu ar susține poziția Comisiei potrivit căreia aceasta poate să nu plătească nicio dobândă în cazul în care o amendă încasată cu titlu provizoriu nu produce nicio dobândă.
43. Al treilea aspect al primului motiv de recurs trebuie respins pentru motivul că prevederile articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 nu afectează obligația de a plăti dobânzi moratorii în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE. Deutsche Telekom sugerează că Comisia este obligată să plătească dobânzi moratorii sau dobânzi generate ca urmare a aplicării articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, fiind reținută valoarea cea mai mare. În cazul în care Curtea ar interpreta această dispoziție în sensul că exclude obligația de plată a dobânzilor în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, Deutsche Telekom invocă excepția de nelegalitate pe care a invocat‑o și în primă instanță.
44. Ca răspuns la al patrulea aspect al primului motiv, Deutsche Telekom susține că refuzul de a plăti vreo dobândă constituie o încălcare suficient de gravă a articolului 266 primul paragraf TFUE care i‑a cauzat un prejudiciu. Prin urmare, Deutsche Telekom era obligată să introducă o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 266 al doilea paragraf TFUE și al articolului 340 TFUE dacă urmărea să obțină repararea prejudiciului respectiv.
45. Al cincilea aspect al primului motiv trebuie respins întrucât, deși deciziile sale beneficiază de o prezumție de validitate și sunt executorii, Comisia nu este obligată să perceapă amenzi cu titlu provizoriu. Cerința Regulamentului financiar potrivit căreia Comisia trebuie să recupereze creanțele nu se aplică în cazul amenzilor. De asemenea, întreprinderile nu ar trebui să suporte exclusiv riscurile litigiilor în domeniul dreptului concurenței. Din examinarea motivelor invocate în cadrul unei acțiuni în anulare a unei decizii de aplicare a unei amenzi, este posibil să se stabilească cuantumul maxim pe care Comisia ar putea fi obligată să îl plătească. Prin urmare, în hotărârea atacată s‑a statuat în mod întemeiat că efectele ex tunc ale anulării în parte impuneau Comisiei să plătească dobânzi moratorii pentru cuantumul plătit în mod nejustificat de la data încasării cu titlu provizoriu a amenzii.
46. Deși Deutsche Telekom recunoaște că efectul disuasiv al amenzilor pentru încălcarea normelor de concurență este un obiectiv legitim, în ceea ce privește al șaselea aspect al primului motiv de recurs, aceasta reiterează faptul că Comisia nu are obligația de a percepe amenzi cu titlu provizoriu. Obligația de a plăti dobânzi moratorii de la data încasării cu titlu provizoriu a amenzii este o consecință a deciziei Comisiei de a încasa amenda înainte de epuizarea tuturor căilor de atac. În cazul în care Comisia ar amâna încasarea amenzii până la acel moment, efectul disuasiv al amenzii ar fi menținut în măsura în care întreprinderea în cauză ar trebui să mențină rezerve financiare suficiente pe durata oricărei proceduri pe care a inițiat‑o. În sfârșit, consecințele pentru Intel ale principiilor enunțate în hotărârea atacată sunt lipsite de relevanță.
– Analiză juridică
47. Articolul 266 primul paragraf TFUE impune unei instituții a Uniunii, al cărei act a fost anulat, să ia toate măsurile impuse de executarea hotărârii respective. Avem trei observații de formulat cu privire la această dispoziție. Prima observație este că obligația de a lua astfel de măsuri este condiționată de existența unei hotărâri. Este esențial să se facă distincția între existența unei hotărâri judecătorești și efectele acesteia. În drept și în fapt, o hotărâre prin care se declară nulitatea unui act intră în vigoare din momentul în care este pronunțată. Din acel moment, hotărârea determină dispariția actului respectiv din ordinea juridică a Uniunii cu efect de la data la care măsura respectivă a intrat în vigoare(20). Este evident că executarea unei hotărâri este imposibilă înainte de pronunțarea acesteia. În plus, nu este posibil ca o instituție a Uniunii să cunoască măsurile de executare pe care ar putea fi obligată să le ia înainte de a ști ce trebuie să execute. Decizia din 2014 era legală la momentul adoptării sale. La scurt timp și în conformitate cu aceasta, Deutsche Telekom a plătit Comisiei, cu titlu provizoriu, întreaga amendă. Cu ocazia pronunțării Hotărârii din 2018, s‑a constatat că Deutsche Telekom a plătit în mod nejustificat o parte din această sumă, al cărei cuantum nu putea fi estimat înainte de producerea evenimentului respectiv.
48. În cazul în care existența unei hotărâri este o condiție prealabilă pentru obligația de a lua măsurile impuse de executarea acesteia, rezultă că Comisia nu ar fi putut acționa contrar articolului 266 primul paragraf TFUE înainte de pronunțarea Hotărârii din 2018. Concluzia care figurează la punctul 111 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia a încălcat articolul 266 primul paragraf TFUE înainte de pronunțarea Hotărârii din 2018, motiv pentru care aceasta era obligată să plătească dobânzi moratorii Deutsche Telekom, este, așadar, lipsită de temei din punct de vedere juridic și logic.
49. A doua observație pe care o formulăm este că articolul 266 primul paragraf TFUE nu definește măsurile impuse de executarea unei hotărâri, care trebuie identificate în primul rând de instituția în cauză și, în caz de litigiu, de instanțele Uniunii(21). Această obligație poate fi îndeplinită în modalități diferite, inclusiv prin adoptarea unei noi măsuri, prin abținerea de la adoptarea unei măsuri sau, precum în speță, prin plata sau rambursarea unor sume(22). Atunci când, anterior anulării sale în tot sau în parte, un act a fost executat, chiar cu titlu provizoriu, printre măsurile impuse prevăzute la articolul 266 primul paragraf TFUE se numără obligația de a repune reclamantul, în măsura posibilului, în situația în care se afla înainte de adoptarea actului anulat(23). Astfel de măsuri trebuie să includă, în mod logic, obligația Comisiei de a se asigura că o parte care a plătit sume în mod nejustificat primește aceeași valoare monetară la rambursarea respectivelor sume. Această obligație există independent de orice cerere de despăgubire pentru prejudiciile suferite, a cărei existență este recunoscută în mod expres de articolul 266 al doilea paragraf TFUE. Obligația prevăzută la articolul 266 primul paragraf TFUE se distinge de asemenea de orice obligație de restituire a plății nedatorate care ar putea decurge din îmbogățirea fără justă cauză a unei instituții a Uniunii ca urmare a deținerii de către aceasta a unor sume plătite în mod nejustificat. Prin urmare, suntem de acord cu afirmația Deutsche Telekom potrivit căreia obligația de restituire integrală este independentă și nu depinde de aplicarea mecanismului prevăzut la articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, care, de altfel, pare să fi fost conceput pentru a ține seama de orice îmbogățire fără justă cauză a instituțiilor Uniunii(24).
50. A treia observație pe care o formulăm este că articolul 266 primul paragraf TFUE impune instituțiilor Uniunii o obligație directă de a asigura efectul deplin al hotărârilor instanțelor Uniunii. Această dispoziție nu urmărește să le sancționeze. Articolul 266 primul paragraf TFUE nu prevede niciun temei juridic pentru măsurile care ar obliga o instituție a Uniunii să plătească o dobândă excesivă sau penalizatoare. Articolul 266 al doilea paragraf TFUE susține această observație, deoarece menține în mod expres dreptul unei întreprinderi de a invoca răspunderea extracontractuală a Uniunii Europene, indiferent de măsura în care o instituție a Uniunii a executat articolul 266 primul paragraf TFUE. Tratatele stabilesc astfel o distincție clară între dreptul de a solicita instituțiilor Uniunii să ia măsurile impuse de executarea unei hotărâri a instanțelor Uniunii și dreptul la despăgubire pentru prejudiciul cauzat ca urmare a comportamentului nelegal al instituțiilor respective(25).
51. Tribunalul a respins cererea Deutsche Telekom având ca obiect despăgubirea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a privării de posibilitatea de a utiliza suma pe care a plătit‑o cu titlu provizoriu. Această constatare nu face obiectul unui recurs incident. Atât pentru acest motiv, cât și pentru cele care figurează la punctele 47 și 48 din prezentele concluzii, în lipsa unei încălcări a articolului 266 primul paragraf TFUE de către Comisie înainte de pronunțarea Hotărârii din 2018, nu intervine necesitatea examinării aspectului legat de despăgubire în temeiul articolului 266 al doilea paragraf TFUE coroborat cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE.
52. Rămâne întrebarea dacă, în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, Comisia poate fi obligată să plătească dobânzi moratorii pentru o sumă plătită în mod nejustificat de la data plății respective până la pronunțarea unei hotărâri care are ca efect eliminarea temeiului juridic pentru plata sumei respective.
53. Tratatele nu menționează dobânzile moratorii. În măsura în care legislația Uniunii face trimitere la noțiunea care figurează în titlul articolului 83 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, termenul „default interest” care figurează în textul în limba engleză este redat prin „Intérêts moratoires” în versiunea în limba franceză, „Intereses moratorios” în traducerea în limba spaniolă, „Juros de mora” în versiunea în limba portugheză și „Interessi di mora” în versiunea în limba italiană. Aceste sintagme provin din cuvântul latin mora, care înseamnă „întârziere”. În dreptul roman, mora debitoris se aplica în cazul în care un debitor nu respecta o obligație stabilită în mod clar într‑un anumit termen: cu alte cuvinte, această noțiune a fost concepută pentru a acționa ca un stimulent pentru îndeplinirea la timp a obligațiilor și, prin urmare, ca o sancțiune pentru neexecutarea unei cereri de plată a unei sume care era determinabilă la momentul formulării cererii.
54. Articolul 83 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 reflectă această origine. Articolul 83 alineatul (1) prevede că „[…] orice creanță neplătită la scadența prevăzută la articolul 80 alineatul (3) litera (b) este purtătoare de dobândă în conformitate cu prezentul articol alineatele (2) și (3)”. Potrivit articolului 80 alineatul (3) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, o notă de debit informează debitorul că Uniunea a constatat o creanță și că nu se percep dobânzi moratorii în cazul plății datoriei înainte de scadență. Nota de debit informează, de asemenea, debitorul că, în cazul nerambursării până la scadența stabilită, datoria este purtătoare de dobândă la rata menționată la articolul 83 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, și anume cea utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate. În consecință, dobânzile moratorii sunt datorate atunci când o instituție a Uniunii a acordat unui debitor un termen pentru a plăti o sumă care îi este datorată, iar acest debitor nu o plătește până la termenul respectiv. Plata unei sume indicate într‑o notă de debit înainte de expirarea acestui termen nu generează dobânzi moratorii.
55. Aceste dispoziții sunt conforme cu interpretarea literală a noțiunii de „dobânzi moratorii”, potrivit căreia astfel de dobânzi sunt datorate în cazul neîndeplinirii obligației de plată a unei sume într‑un anumit termen. Întrucât Comisia nu și‑a încălcat obligația de a rambursa Deutsche Telekom suma plătită în mod nejustificat, plata unor astfel de dobânzi nu pare a fi o măsură impusă de executarea unei hotărâri a instanțelor Uniunii în sensul articolului 266 primul paragraf TFUE.
56. S‑a constatat cu valoare de autoritate că sistemele juridice ale statelor membre nu recunosc niciun principiu general potrivit căruia dobânzile moratorii se calculează de la data la care a survenit prejudiciul(26). Impune dreptul statelor membre plata unor dobânzi moratorii în cazul în care, ca urmare a unei hotărâri judecătorești, se constată că o parte din sumă sau întreaga sumă a fost plătită în mod nejustificat unei administrații naționale? După câte înțelegem, în împrejurări similare celor din prezentul recurs, această problemă nu se ridică în dreptul german, irlandez, austriac și finlandez, întrucât amenzile pentru încălcări ale dreptului concurenței nu se aplică decât după epuizarea tuturor căilor de atac. Unsprezece state membre(27) par să impună administrației obligația de a plăti, de la data încasării, dobânzi pentru sumele percepute în mod legal, dar considerate ulterior că au fost plătite în mod nejustificat. Această obligație urmărește să compenseze indisponibilitatea fondurilor respective și/sau să prevină îmbogățirea fără justă cauză. Aceasta nu se referă la vreo întârziere în efectuarea unei rambursări(28). Astfel de dobânzi nu sunt, așadar, dobânzi moratorii în sensul obișnuit al acestei noțiuni. În cazul în care o autoritate publică întârzie în rambursarea sumelor plătite în mod nejustificat, patru state membre par să impună o obligație specifică de plată a unor dobânzi moratorii(29).
57. În continuare, vom examina jurisprudența Curții cu privire la acest aspect.
58. Jurisprudența inițială făcea distincție între dobânzile legate de o întârziere în plata unei datorii, denumite ulterior dobânzi moratorii, care impun notificarea datei la care o datorie devine scadentă, și dobânzile compensatorii datorate ca urmare a unui prejudiciu rezultat dintr‑un act ilicit, caz în care nu este necesară notificarea(30). Jurisprudența ulterioară a confirmat faptul că dobânzile moratorii sunt datorate numai ca urmare a unei întârzieri în executarea unei obligații de plată sau de rambursare a unei sume(31). Dobânzile moratorii se calculează astfel începând de la data pronunțării unei hotărâri prin care se stabilește că o instituție a Uniunii are o datorie(32). În cazul în care Comisia a rambursat ulterior sume care s‑au dovedit a fi fost plătite în mod nejustificat, Tribunalul de Primă Instanță s‑a pronunțat în sensul că rata dobânzii aplicată de Comisie urmărește un obiectiv diferit de cea a dobânzilor moratorii, cea dintâi vizând evitarea îmbogățirii fără justă cauză a Uniunii, în timp ce cea din urmă urmărește să limiteze orice întârziere nejustificată în rambursarea sumelor respective(33).
59. Hotărârea Corus a marcat un reviriment în raport cu această jurisprudență pe plan formal, dar nu, în opinia noastră, și pe fond. Comisia a refuzat să plătească vreo dobândă pentru o sumă pe care o rambursase către Corus ca urmare a anulării în parte a unei amenzi pentru încălcarea dreptului concurenței(34). Corus a introdus o acțiune în despăgubire în fața Tribunalului de Primă Instanță prin care a solicitat printre altele dobânzi cu titlu de despăgubire pentru privarea de beneficiul utilizării sumei pe care o plătise cu titlu provizoriu Comisiei(35). Descriind această cerere drept o cerere de acordare a unor „dobânzi moratorii”, Tribunalul de Primă Instanță a admis cererea în virtutea necesității de a compensa deprecierea monetară și de a evita îmbogățirea fără justă cauză a Uniunii(36). Acesta a acordat Corus o sumă echivalentă dobânzii pe care, potrivit aprecierii Comisiei, cuantumul amenzii plătite în mod nejustificat ar fi produs‑o între data încasării amenzii cu titlu provizoriu și cea a rambursării sale(37). Utilizarea noțiunii de „dobânzi moratorii” a mascat astfel faptul că Tribunalul de Primă Instanță a acordat dobânzi întemeindu‑se pe noțiunile de restituire și de îmbogățire fără justă cauză, care sunt relevante pentru măsurile luate în vederea executării unei hotărâri a instanțelor Uniunii. În cadrul unui alt capăt de cerere, Tribunalul de Primă Instanță a acordat ceea ce constituiau de fapt dobânzi moratorii calculate de la data la care Comisia a rambursat principalul amenzii până la data pronunțării Hotărârii Corus(38).
60. Hotărârea IPK International a fost pronunțată în urma contestării cu succes a unei decizii a Comisiei de a anula o anumită contribuție financiară pe care aceasta o acordase inițial IPK. În urma anulării acestei decizii, Comisia a plătit reclamantei atât sumele pe care le recuperase de la aceasta, cât și pe cele pe care nu i le plătise, însoțite de dobânzi compensatorii(39). IPK a introdus o nouă acțiune având ca obiect anularea refuzului Comisiei de a plăti dobânzi moratorii. Tribunalul a concluzionat că, „indiferent de denumirea lor precisă”, dobânzile trebuie calculate ca și cum ar fi dobânzi moratorii, și anume în funcție de rata utilizată de BCE pentru principalele operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale(40). Tribunalul a obligat Comisia la plata dobânzilor moratorii începând cu data pronunțării hotărârii prin care s‑a anulat refuzul de a plăti aceste dobânzi(41). Ca și în Hotărârea Corus, atunci când a dispus plata dobânzilor aferente sumelor acordate prin hotărârea sa, Tribunalul a făcut o distincție între dobânzile pe care s‑a abținut să le denumească și dobânzile moratorii, astfel cum această noțiune fusese descrisă până atunci în jurisprudența Curții.
61. Comisia a formulat recurs împotriva hotărârii Tribunalului. În concluziile sale, avocatul general Bot a făcut o distincție între dobânzile compensatorii și dobânzile moratorii în cadrul acțiunilor în despăgubire și a admis că obligația de a plăti dobânzi moratorii nu poate lua naștere înainte de pronunțarea unei hotărâri de stabilire a obligației de reparare a prejudiciului. El nu a aplicat această abordare în cazul cererilor de rambursare a sumelor plătite în mod nejustificat(42). Procedând astfel, el a interpretat Hotărârea Corus(43) ca și cum Tribunalul de Primă Instanță ar fi dispus plata unor dobânzi moratorii, deși, astfel cum se explică la punctul 59 din prezentele concluzii, Tribunalul de Primă Instanță a dispus, de fapt, plata unor dobânzi care, potrivit oricărei aprecieri obiective, sunt dobânzi acordate în vederea restituirii și a evitării îmbogățirii fără justă cauză. În secțiunea „Concluziile deduse din jurisprudență”, avocatul general Bot a reținut că „din punct de vedere funcțional, dobânzile [compensatorii și moratorii au] întotdeauna același rol, care constă în compensarea pierderii suferite de creditorul privat de beneficiile creanței sale”(44). El a adăugat că „dobânzile compensatorii […] compensează scurgerea timpului până la evaluarea judiciară a cuantumului prejudiciului, independent de orice întârziere imputabilă debitorului, în timp ce dobânzile moratorii compensează în mod forfetar consecințele întârzierii la plata creanței în bani, permițând creditorului să primească aproximativ ceea ce ar fi obținut în cazul în care ar fi plasat fondurile”(45). Avocatul general Bot a considerat că dreptul la astfel de dobânzi moratorii rezultă din articolul 266 primul paragraf TFUE(46). Cu toate acestea, el a dedus din jurisprudență că, în cazul anulării, preocuparea majoră a instanței Uniunii „trebuie să fie […] aplicarea cât mai strictă posibil a principiului restitutio in integrum, care implică o întoarcere la status quo ante, asigurându‑se că fiecare se regăsește în situația inițială, fără pierderi și fără beneficii”(47). Această din urmă observație este cea care întemeiază obligațiile prevăzute la articolul 266 primul paragraf TFUE pe noțiunea de restituire, iar nu pe necesitatea îndeplinirii cu celeritate a obligațiilor financiare. Avocatul general Bot a mers până la a critica hotărârea respectivă pentru că a făcut o distincție între dobânzile compensatorii și dobânzile moratorii(48).
62. Curtea a adoptat o motivare mai succintă în Hotărârea IPK International(49). Acesta a statuat că „plata de dobânzi moratorii constituie o măsură de executare a hotărârii de anulare […] întrucât urmărește despăgubirea forfetară pentru privarea de beneficiul unei creanțe și încurajarea debitorului să execute, în cel mai scurt timp, hotărârea de anulare”(50). Aceasta a considerat că Tribunalul a săvârșit, așadar, o eroare de drept atunci când a apreciat că Comisia era debitoarea unor dobânzi compensatorii, deși executarea unei hotărâri în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE impune acordarea de dobânzi moratorii(51).
63. Potrivit informațiilor pe care le deținem, în Hotărârea IPK International Curtea a statuat pentru prima dată că dobânzile moratorii urmăresc despăgubirea forfetară pentru privarea de beneficiul unei creanțe. Hotărârea nici nu indică pe ce se întemeiază această concluzie, nici nu conține explicații cu privire la aceasta. La originea acestei concluzii pare să se afle punctul 77 din Concluziile avocatului general Bot, care, la rândul său, nici nu indică pe ce se întemeiază această concluzie, nici nu oferă vreo justificare în sprijinul acesteia. Deși Curtea a adăugat că dobânzile moratorii urmăresc de asemenea să încurajeze debitorul să execute, în cel mai scurt timp, hotărârea de anulare, aceasta a statuat pentru prima dată că pot fi datorate dobânzi pentru o perioadă anterioară pronunțării hotărârii care face obiectul executării. Nu este foarte clar modul în care obiectivul legitim de a încuraja executarea cererilor de plată este atins prin crearea unei obligații de plată a dobânzilor moratorii pentru o perioadă anterioară pronunțării unei hotărâri, spre deosebire de o obligație de plată a dobânzilor moratorii de la data pronunțării unei hotărâri(52). După cum se observă la punctele 48 și 49 din prezentele concluzii, articolul 266 TFUE nu conține niciun element care să susțină această concluzie.
64. În Hotărârea Wortmann, Curtea nu a admis un argument potrivit căruia, în urma anulării unui regulament de către instanțele Uniunii, autoritățile naționale sunt obligate să plătească dobânzi moratorii aferente taxelor antidumping pe care le‑au perceput în mod nejustificat în temeiul regulamentului respectiv(53). În schimb, aceasta a statuat că „valoarea acestor taxe restituite întreprinderii în cauză de autoritatea națională competentă trebuie să fie majorată cu dobânzile aferente”(54). Avocatul general Campos Sánchez‑Bordona a considerat de asemenea că Hotărârea IPK International trebuie interpretată în funcție de caracteristicile proprii ale litigiului respectiv, fără să reiasă o schimbare a jurisprudenței Curții privind definiția dobânzilor moratorii(55). În continuare, el a arătat că, deși jurisprudența a stabilit un principiu de drept al Uniunii potrivit căruia sumele plătite în mod nejustificat cu încălcarea dreptului Uniunii trebuie rambursate împreună cu dobânzile aferente de la data respectivei plăți nedatorate, nu rezultă că dobânzile moratorii sunt datorate de la această dată(56).
65. Hotărârea atacată face de asemenea referire la Hotărârea Curții în cauza Guardian Europe. În luna noiembrie 2014, Guardian Europe a obținut câștig de cauză în acțiunea sa având ca obiect reducerea unei amenzi pe care Comisia i‑a aplicat‑o în anul 2007(57). În luna decembrie 2014, Comisia a rambursat partea din amendă care fusese anulată, majorată cu dobânzi la această sumă în cuantum de 988 620 de euro ca urmare a aplicării prevederilor articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012(58). În continuare, Guardian Europe a introdus o acțiune împotriva Uniunii Europene în vederea obținerii de despăgubiri pentru prejudicii pretins suferite ca urmare a duratei procedurii judiciare. Această acțiune în despăgubire a fost declarată admisibilă întrucât prin aceasta nu a fost contestată decizia din decembrie 2014, care a rămas definitivă(59). Tribunalul a acordat despăgubiri pentru prejudiciul material, în cuantum de 654 523,43 euro, cuantum majorat cu ceea ce a calificat drept „dobânzi compensatorii” la rata anuală a inflației în statul membru în care era stabilită Guardian Europe, până la data pronunțării hotărârii sale. Acesta a acordat de asemenea dobânzi moratorii aferente cuantumului respectiv de la data pronunțării hotărârii respective până la primirea plății(60).
66. În recurs, Uniunea Europeană a susținut că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de aceasta. Deși a confirmat constatarea Tribunalului cu privire la acest aspect(61), Curtea pare să fi efectuat o interpretare eronată a hotărârii Tribunalului în măsura în care a afirmat că suma de 988 620 de euro reprezenta „dobânzi moratorii”(62) în condițiile în care aceasta corespundea în realitate „dobânzilor generate” pe care Comisia le plătise în temeiul articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012(63). În cele din urmă, Curtea a concluzionat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin acordarea unei despăgubiri Guardian Europe și a respins acțiunea în despăgubire(64).
67. Hotărârea Printeos, pe care se întemeiază hotărârea atacată, pare a fi ultimul reper jurisprudențial semnificativ. Comisia a aplicat Printeos o amendă pentru încălcarea normelor de concurență, pe care această întreprindere a plătit‑o cu titlu provizoriu(65). Ca urmare a anulării acestei decizii, Comisia a rambursat cuantumul integral al amenzii, fără dobânzi, întrucât fondul în care a investit amenda(66) a generat un randament negativ(67). Printeos a introdus o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 266 al doilea paragraf TFUE coroborat cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE(68). În ședință, Printeos a susținut că cererea sa de plată a dobânzilor compensatorii trebuia înțeleasă ca o cerere de acordare a unor dobânzi moratorii. În pofida unei indicații suplimentare în sensul că nu dorea să susțină că o încălcare a articolului 266 primul paragraf TFUE constituia temeiul juridic principal al cererii sale de despăgubire(69), Tribunalul și‑a întemeiat analiza pe această dispoziție(70). Întemeindu‑se pe Hotărârea Curții și pe Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza IPK International(71), Tribunalul a concluzionat că articolul 266 primul paragraf TFUE obliga Comisia să ramburseze cuantumul principal al amenzii, majorat cu dobânzi moratorii cu titlu de despăgubire forfetară pentru privarea de beneficiul utilizării cuantumului respectiv de la data încasării cu titlu provizoriu a amenzii până la data rambursării principalului(72).
68. În Hotărârea Printeos s‑a constatat că, în conformitate cu principiul iura novit curia, Tribunalul era îndreptățit să califice dobânzile solicitate drept dobânzi moratorii, iar nu drept dobânzi compensatorii, în conformitate cu cererea inițială a reclamantei(73). Pe fond, Curtea a făcut distincție între dobânzile moratorii și dobânzile compensatorii. Dobânzile moratorii urmăresc să se compenseze forfetar privarea de beneficiile unei creanțe și să încurajeze debitorul să plătească în cel mai scurt timp(74), în timp ce dobânzile compensatorii urmăresc să compenseze scurgerea timpului până la evaluarea judiciară a cuantumului prejudiciului, independent de orice întârziere imputabilă debitorului(75). Curtea a concluzionat astfel că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a obligat Comisia la plata dobânzilor moratorii(76). În măsura în care cauza privea rambursarea unui cuantum fix, și anume amenda aplicată Printeos care a fost anulată, nu putea fi vorba despre dobânzii compensatorii(77).
69. Avem următoarele patru observații cu privire la Hotărârea Printeos.
70. În primul rând, abordarea Curții, care concepe dobânzile compensatorii în raport cu articolul 266 al doilea paragraf TFUE coroborat cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE ca fiind limitate la despăgubirea pentru prejudiciul cauzat de trecerea timpului, este excesiv de restrictivă. Mai multe motive pot justifica acordarea unei despăgubiri ca urmare a unei plăți nedatorate, inclusiv pierderea unei anumite oportunități comerciale ca urmare a indisponibilității acestor fonduri, argument pe care Deutsche Telekom nu a reușit să îl susțină pe baza situației de fapt prezentate în fața Tribunalului(78).
71. În al doilea rând, Curtea a făcut trimitere la Hotărârea IPK International(79) pentru a susține teza potrivit căreia dobânzile moratorii urmăresc să compenseze forfetar privarea de beneficiile unei creanțe. Astfel cum se observă la punctul 63 din prezentele concluzii, această afirmație pare să își aibă originea în Concluziile avocatului general Bot prezentate în această cauză(80), care nu a indicat temeiul concluziilor sale și nici nu a oferit explicații în sprijinul acestora. În doctrină s-a criticat această jurisprudență pentru că estompează distincția dintre dobânzile moratorii și dobânzile compensatorii prin modificarea definiției dobânzilor moratorii(81). În mod similar, s‑a considerat de asemenea că această jurisprudență creează o confuzie în ceea ce privește distincția dintre dobânzile moratorii și dobânzile compensatorii(82). În timp ce dobânzile moratorii constituie un stimulent pentru achitarea rapidă a unei datorii și se calculează de la data hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii până la data plății, dobânzile compensatorii iau în considerare perioada anterioară datei pronunțării hotărârii, întrucât scopul lor este de a compensa prejudiciul cauzat de privarea de beneficiul utilizării sumelor(83). În opinia noastră, aceste observații oferă o explicație convingătoare pentru existența unei distincții între dobânzile moratorii și dobânzile compensatorii, care lipsește complet din jurisprudența vizată de aceste critici.
72. În al treilea rând, ca răspuns la critica potrivit căreia obligația de a plăti dobânzi moratorii constituie un stimulent pentru executarea unei hotărâri, întrucât aceste dobânzi sunt calculate de la data plății cu titlu provizoriu a amenzii, Curtea a precizat că acest stimulent nu constituie decât unul dintre cele două obiective urmărite de plata dobânzilor moratorii, celălalt constând în despăgubirea forfetară pentru privarea de beneficiul unei creanțe(84). Din nou, acest răspuns nu face decât să confunde noțiunea de dobânzi compensatorii cu cea de dobânzi moratorii, fără a oferi vreun temei sau explicații în acest sens(85). Obiectivul dobânzilor compensatorii constă în acordarea de despăgubiri. Obiectivul dobânzilor moratorii constă în asigurarea plății rapide a datoriilor devenite scadente. Nu este posibil să se elimine diferența care există între aceste două noțiuni.
73. În al patrulea rând, Curtea a adăugat că obligația de a plăti dobânzi moratorii de la data plății cu titlu provizoriu a amenzii „constituie o încurajare a instituției vizate să dea dovadă de o atenție deosebită cu ocazia adoptării unor astfel de decizii”(86). Acest răspuns ignoră critica potrivit căreia obligația de a plăti dobânzi moratorii pentru o perioadă anterioară pronunțării unei hotărâri nu ar putea încuraja executarea acesteia în cel mai scurt termen, aceasta fiind caracteristica esențială a dobânzilor moratorii. Curtea sugerează că expunerea la riscul de a fi obligată să plătească dobânzi moratorii ar trebui să determine Comisia să fie deosebit de atentă pentru a evita să acționeze în mod nelegal atunci când aplică amenzi. Instituțiile Uniunii, inclusiv Curtea, au obligația generală de a nu săvârși nelegalități. Când intervine o astfel de situație, tratatele prevăd că restituirea, ca urmare a aplicării prevederilor articolului 266 primul paragraf TFUE, și repararea prejudiciului, în temeiul articolului 266 al doilea paragraf TFUE coroborat cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE, a oricărui prejudiciu suferit constituie căile de atac adecvate.
74. Din jurisprudența Curții în forma sa ulterioară Hotărârii Printeos rezultă că dobânzile calificate drept „dobânzi moratorii”, percepute de la data plății nedatorate până la data rambursării acesteia, urmăresc în mod simultan (a) să compenseze forfetar privarea de beneficiile unei creanțe; (b) să ofere un stimulent pentru executarea unei hotărâri și (c) să acționeze ca un stimulent pentru ca instituțiile Uniunii să acorde o atenție deosebită luării deciziilor. Prezentele concluzii arată că „dobânzile moratorii” nu sunt nici dobânzile de restituire a căror plată este prevăzută de articolul 266 primul paragraf TFUE, nici dobânzile compensatorii pe care articolul 266 al doilea paragraf TFUE le pune la dispoziție(87). Tratatele nu conțin niciun temei juridic pentru a impune plata dobânzilor pe care Hotărârea Printeos pare să le fi avut în vedere. Cu excepția cazului în care sunt percepute în raport cu o perioadă ulterioară pronunțării unei hotărâri, astfel de „dobânzi moratorii” nu pot constitui un stimulent pentru executarea unei hotărâri înainte de pronunțarea hotărârii respective, care reprezintă, în plus, o condiție de aplicare a articolului 266 primul paragraf TFUE. Afirmația potrivit căreia astfel de „dobânzi moratorii” reprezintă un stimulent pentru respectarea legii nu numai că introduce o concepție specială potrivit căreia Curtea exercită un fel de funcție disciplinară în scopul de a reaminti instituțiilor Uniunii să își îndeplinească obligațiile, ci introduce și un element punitiv pentru care articolul 266 primul paragraf TFUE nu oferă niciun temei juridic. În sfârșit, tratatele nu cuprind nicio obligație de a plăti dobânzi forfetare. În funcție de împrejurări, orice cerință de a plăti dobânzi trebuie apreciată în raport cu una sau mai multe dintre cele patru obligații legale pe care o parte le poate invoca în acest scop: efectuarea restituirii, plata despăgubirilor, restituirea în caz de îmbogățire fără justă cauză și plata cu celeritate a oricăror astfel de sume.
75. Într‑o hotărâre recentă pronunțată în cauza Gräfendorfer, Curtea a statuat că orice subiect de drept administrativ căruia o autoritate națională i‑a impus plata unei taxe, a unui impozit sau a unei alte prelevări cu încălcarea dreptului Uniunii are, în temeiul acestuia din urmă, dreptul de a obține din partea statului membru în cauză rambursarea sumei corespunzătoare, majorată cu dobânzi, pentru a compensa indisponibilitatea sumei respective(88). Din această hotărâre rezultă că pierderile rezultate din indisponibilitatea sumelor plătite în mod nejustificat pot fi recuperate în temeiul obligației de restituire și/sau de despăgubire. Niciun element din această hotărâre nu permite să se susțină ideea potrivit căreia dreptul Uniunii impune autorităților naționale să plătească dobânzi moratorii pentru sumele plătite cu încălcarea dreptului Uniunii calculate în funcție de data plății lor. Ca o consecință a abordării Curții în cauza Gräfendorfer, se pare că ne aflăm în situația destul de neobișnuită în care o instituție a Uniunii despre care se constată că i‑au fost plătite sume în mod nejustificat trebuie să plătească dobânzi moratorii calculate de la data încasării și până la data rambursării acestora, în timp ce o autoritate națională care primește sume în împrejurări similare este obligată doar să compenseze indisponibilitatea sumelor plătite în mod nejustificat. Nu a fost furnizată o motivare pentru această diferență de tratament și nu este deloc clar cum ar putea fi justificată.
76. Existența unor divergențe de opinie legitime cu privire la interpretarea și la aplicarea dreptului Uniunii este o caracteristică obișnuită a procedurii de recurs în fața Curții(89). Impunerea unei obligații în sarcina Comisiei de a plăti dobânzi moratorii în lipsa oricărei întârzieri în executarea unei hotărâri pare a fi deosebit de nepotrivită atunci când litigiul în fața instanțelor Uniunii continuă pe o perioadă considerabilă, împrejurare asupra căreia Comisia nu are niciun control(90). Din motive de exhaustivitate, adăugăm că, contrar celor susținute de Deutsche Telekom, în temeiul dreptului existent, Comisia nu poate amâna încasarea amenzii până la soluționarea unui eventual litigiu de către instanțele Uniunii(91). Potrivit articolului 78 alineatul (2) din Regulamentul financiar, resursele proprii puse la dispoziția Comisiei și orice creanță „sunt” constatate printr‑un ordin de recuperare. Articolul 90 alineatul (1) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 prevede de asemenea că, în cazul în care se introduce o acțiune în fața Curții împotriva unei decizii a Comisiei de impunere a unei amenzi, debitorul fie plătește cu titlu provizoriu sumele respective, fie furnizează o garanție bancară. Niciun element din aceste dispoziții nu autorizează Comisia să amâne încasarea unei amenzi până la soluționarea unui litigiu.
77. Pe scurt, atunci când se constată că o întreprindere a efectuat o plată nedatorată către o instituție a Uniunii, cuantumul pe care această instituție este obligată prin lege să îl restituie întreprinderii respective trebuie să fie calculat ținând seama de următoarele patru cerințe:
– să asigure că întreprinderea primește exact aceeași valoare monetară ca și suma plătită (restitutio in integrum), în conformitate cu articolul 266 primul paragraf TFUE;
– să despăgubească întreprinderea pentru orice prejudiciu pe care l‑a suferit ca urmare a indisponibilității fondurilor sale, în conformitate cu articolul 266 al doilea paragraf TFUE coroborat cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE;
– să restituie orice îmbogățire fără justă cauză pe care o instituție a Uniunii a putut‑o obține, în conformitate cu articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012;
– odată stabilite sumele respective, să le ramburseze fără întârziere pentru a evita orice neîndeplinire a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE.
78. În lumina acestor concluzii, vom examina primul motiv de recurs.
– Aprecierea recursului
79. Scopul dobânzilor moratorii este de a încuraja debitorul să execute cu promptitudine o hotărâre a instanțelor Uniunii. În luna februarie 2019, Comisia a executat Hotărârea din 2018 prin rambursarea părții din amendă care fusese anulată. Rezultă că singurele dobânzi moratorii pe care Comisia ar putea fi obligată să le plătească sunt aferente perioadei cuprinse între aceste două date. În măsura în care Tribunalul, prin hotărârea atacată, a stabilit o obligație de plată a unor dobânzi moratorii pentru o perioadă anterioară datei pronunțării Hotărârii din 2018, a fost săvârșită o eroare de drept. Această concluzie nu aduce atingere obligației Comisiei de a respecta principiul restitutio in integrum, care cuprinde obligația de a rambursa o sumă cu luarea în considerare a deprecierii monetare(92), dreptului Deutsche Telekom de a solicita repararea oricărui prejudiciu pe care l‑ar fi suferit ca urmare a încasării cu titlu provizoriu a amenzii (drept pe care l‑a exercitat) sau oricărui argument care ar putea fi întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză a Comisiei. Prin urmare, propunem Curții să considere că primul aspect al primului motiv de recurs este întemeiat.
80. În ceea ce privește argumentul potrivit căruia hotărârea atacată ar fi contrară jurisprudenței anterioare Hotărârii Printeos, arătăm că în jurisprudența inițială a fost făcută o distincție clară între dobânzile moratorii și dobânzile compensatorii. Hotărârea Corus a inițiat un proces prin care, la început, termenul „dobânzi moratorii” a fost utilizat pentru a descrie altceva decât ceea ce însemna, înainte ca Hotărârea IPK International să estompeze distincția dintre dobânzile moratorii și dobânzile compensatorii până la eliminarea completă a acesteia. Se poate adăuga, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, că Hotărârea Curții în cauza Guardian Europe nu susține teza potrivit căreia Comisia este obligată să plătească dobânzi moratorii întrucât în cauza respectivă aceasta a plătit dobânzi în conformitate cu articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, acțiune pentru care Curtea nu a criticat Comisia. Prin urmare, propunem Curții să considere că al doilea aspect al primului motiv de recurs este întemeiat.
81. Comisia susține că în hotărârea atacată ar fi trebuit să se examineze excepția de nelegalitate invocată de Deutsche Telekom cu privire la articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, din moment ce această dispoziție este concepută pentru a se aplica împrejurărilor din speță(93). Articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 nu aduce atingere obligațiilor pe care articolul 266 primul paragraf TFUE le impune Comisiei, întrucât această dispoziție nu urmărește să asigure respectarea respectivei dispoziții din tratat și nu poate, în realitate, să o facă. Prin urmare, sugerăm Curții să respingă al treilea aspect al primului motiv de recurs.
82. Pentru motivele expuse la punctele 47-50 și 69-74 din prezentele concluzii, încasarea cu titlu provizoriu a amenzii de către Comisie nu a constituit o încălcare a legii, de natură suficient de gravă sau nu, care să poată fi constatată înainte de pronunțarea Hotărârii din 2018. Prin urmare, aceasta nu avea obligația de a plăti Deutsche Telekom dobânzi moratorii pentru perioada anterioară acestui eveniment. Numai pe această bază și fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate de Comisie, recomandăm Curții să considere că al patrulea aspect al primului motiv este întemeiat.
83. Al cincilea aspect al primului motiv de recurs este întemeiat pe faptul că efectele ex tunc ale Hotărârii din 2018 nu impun Comisiei să plătească dobânzi moratorii de la data încasării cu titlu provizoriu a amenzii. Potrivit articolului 299 TFUE, deciziile Comisiei care impun o obligație pecuniară în sarcina întreprinderilor constituie titlu executoriu cu aplicabilitate imediată. Efectele ex tunc ale Hotărârii din 2018 în ceea ce privește reducerea cuantumului amenzii au impus Comisiei să ramburseze Deutsche Telekom cuantumul pe care s‑a stabilit că l‑a încasat în mod nelegal. În realizarea acestei rambursări, articolul 266 primul paragraf TFUE impunea Comisiei să ia în considerare orice depreciere a valorii monetare cauzată de trecerea timpului între data încasării cu titlu provizoriu și data pronunțării Hotărârii din 2018. Această obligație nu s‑a extins până la a impune Comisiei să plătească Deutsche Telekom dobânzi moratorii calculate de la data plății cu titlu provizoriu până la pronunțarea Hotărârii din 2018. În consecință, sugerăm Curții să admită al cincilea aspect al primului motiv de recurs.
84. Jurisprudența a stabilit că Comisia poate să adopte o politică prin care să se asigure că sancțiunile pe care le impune pentru încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii au un efect disuasiv(94). O astfel de politică nu poate avea nicio incidență asupra unei eventuale obligații a Comisiei de a plăti dobânzi moratorii în cazul în care aceasta nu execută cu promptitudine o hotărâre. Prin urmare, propunem Curții să respingă al șaselea aspect al primului motiv de recurs.
85. Propunem Curții să admită aspectele primul, al doilea, al patrulea și al cincilea ale primului motiv și să respingă celelalte aspecte ale motivului respectiv.
2. Eroare de drept în stabilirea ratei dobânzilor moratorii datorate
– Argumentele părților
86. Comisia invocă patru argumente în susținerea celui de al doilea motiv, potrivit căruia hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept în măsura în care Tribunalul a aplicat prin analogie articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 atunci când a statuat că dobânzile moratorii datorate trebuie calculate în funcție de rata utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate.
87. Potrivit primului argument, articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 reglementează plata dobânzilor moratorii de către debitori atunci când aceștia efectuează cu întârziere plata către Comisie pe baza unei note de debit care trebuie să conțină anumite informații. Dobânzile moratorii sunt de așa natură încât nu pot fi percepute decât atunci când există obligația de plată a principalului.
88. Potrivit celui de al doilea argument, referirea din Hotărârea Curții în cauza Guardian Europe(95) la dobânzile moratorii a fost eronată, întrucât această cauză privea plata unor „dobânzi generate” calculate în conformitate cu articolul 90 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, procedură validată de Curte.
89. Potrivit celui de al treilea argument, hotărârea atacată interpretează în mod eronat Hotărârea Printeos, în care, la cererea Printeos, Curtea a acordat dobânzi la rata utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale. Nici Tribunalul, nici Curtea nu au acordat dobânzi moratorii la rata stabilită la articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 de la data încasării cu titlu provizoriu a amenzii.
90. Potrivit celui de al patrulea argument, la punctul 135 din hotărârea atacată s‑a săvârșit o eroare de drept prin faptul că s‑a efectuat o analogie între situația în care s‑ar fi aflat Deutsche Telekom în cazul în care aceasta nu ar fi plătit amenda și cea în care s‑a aflat Comisia în urma pronunțării Hotărârii din 2018. Aceste situații nu sunt comparabile. În timp ce Deutsche Telekom era obligată să plătească amenda în temeiul Deciziei din 2014, care era prezumată validă până la anularea sa parțială prin Hotărârea din 2018, Comisia nu avea obligația de a rambursa o parte din amenda încasată cu titlu provizoriu înainte de pronunțarea acestei hotărâri.
91. În cazul în care Curtea ar respinge aceste argumente, Comisia susține că dobânzile moratorii ar trebui calculate în funcție de rata utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu un punct procentual și jumătate, conform articolului 83 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, care se aplică în cazul în care un debitor nu oferă o garanție bancară în termenul stabilit. Cu titlu încă mai subsidiar, Comisia solicită Curții să stabilească rata adecvată a dobânzii, care urmează să fie inferioară ratei dobânzilor moratorii, întrucât acestea din urmă au un caracter punitiv.
92. Deutsche Telekom susține că al doilea motiv de recurs trebuie respins în măsura în care Hotărârea Printeos stabilește fără echivoc că Comisia trebuie să plătească dobânzi moratorii la rata utilizată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate, în conformitate cu articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012. Tribunalul nu dispunea astfel de nicio marjă de apreciere atunci când a pronunțat hotărârea atacată. Hotărârea Curții în cauza Guardian Europe(96) se referă la „dobânzi moratorii”, iar nu la „dobânzi generate” ca urmare a aplicării articolului 90 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012.
93. Deutsche Telekom susține de asemenea că rata dobânzilor moratorii prevăzută la articolul 83 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 nu se poate aplica prin analogie, întrucât neconstituirea unei garanții bancare nu este comparabilă cu obligația de a plăti dobânzi moratorii pentru sumele plătite în mod nejustificat. Astfel, o întreprindere care constituie o garanție bancară în loc să plătească cu titlu provizoriu amenda suportă cheltuieli conexe importante, pe care nu le poate recupera de la Comisie, chiar și atunci când instanțele Uniunii anulează sau reduc ulterior o amendă.
– Apreciere
94. În cazul în care Curtea admite primul motiv de recurs, sugerăm ca și al doilea motiv de recurs să fie declarat întemeiat, întrucât dobânzile moratorii nu se pot aplica în speță pentru motivele expuse la punctele 47-50 și 69-74 din prezentele concluzii. În orice caz, deși articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 prevede o rată a dobânzilor moratorii, aceasta este concepută pentru a se aplica într‑un set de împrejurări care nu există în speță. Din articolul 83 alineatul (1) coroborat cu articolul 80 alineatul (3) literele (b) și (c) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 reiese că dobânzile moratorii sunt datorate numai la expirarea unui termen pe care Comisia îl stabilește pentru plata unei creanțe. Acest lucru nu se poate aplica prin analogie în ceea ce privește calculul dobânzilor aferente sumelor datorate anterior pronunțării unei hotărâri de către instanțele Uniunii prin care se stabilește atât existența, cât și cuantumul unei creanțe. Rata dobânzilor moratorii prevăzută la articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 este, așadar, lipsită de relevanță în ceea ce privește rata dobânzii care ar putea fi percepută pentru o astfel de sumă.
95. Sugerăm Curții să admită al doilea motiv de recurs și, în consecință, să anuleze hotărârea atacată.
IV. Acțiunea introdusă la Tribunal
96. În conformitate cu articolul 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care decizia Tribunalului este anulată, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.
97. Având în vedere considerațiile expuse la punctele 79-85 și 94 și 95 din prezentele concluzii, sugerăm Curții să respingă cererea examinată în hotărârea atacată de anulare a deciziei atacate și de acordare de despăgubiri sub forma unor dobânzi moratorii aferente cuantumului amenzii anulate ulterior, calculate de la data încasării cu titlu provizoriu.
V. Cheltuielile de judecată
98. În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
99. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
100. În conformitate cu articolul 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Curtea poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.
101. Aspectele invocate de Comisie în cadrul prezentului recurs sunt de asemenea invocate într‑o serie de acțiuni pendinte atât în fața Tribunalului(97), cât și în fața Curții(98), iar hotărârea pe care Curtea o va pronunța în prezentul recurs este susceptibilă să ofere o soluție pentru aceste acțiuni. Așadar, este oportun faptul că Deutsche Telekom a ajuns să își asume rolul de legitimus contradictor, sarcină pe care reprezentanții săi au îndeplinit‑o în mod corespunzător. În aceste condiții, considerăm că ar fi disproporționat să se stabilească în sarcina unei singure întreprinderi toate cheltuielile de judecată suportate în ceea ce s‑ar putea dovedi a fi o cauză‑pilot. Având în vedere că stadiul actual al dreptului pare să fi făcut inutil de complexe aspectele care trebuie soluționate în cadrul respectivelor proceduri‑satelit, considerăm că este rezonabil faptul că Deutsche Telekom a inițiat o procedură de anulare a deciziei atacate, iar Comisia a formulat recurs în fața Curții împotriva hotărârii Tribunalului de admitere a acestei cereri. În consecință, propunem Curții să oblige fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată în cadrul ansamblului procedurii.
VI. Concluzie
102. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții:
1) Anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 19 ianuarie 2022, Deutsche Telekom/Comisia (T‑610/19, EU:T:2022:15).
2) Respingerea acțiunii introduse în cauza T‑610/19, Deutsche Telekom/Comisia.
3) Obligarea Deutsche Telekom AG și a Comisiei Europene la plata propriilor cheltuieli de judecată efectuate în cauza T‑610/19, Deutsche Telekom/Comisia, și în cauza C‑221/22 P, Comisia/Deutsche Telekom.