Language of document :

Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 12 septembrie 2007 - Comisia Comunităţilor Europene/Trends

(Cauza T-449/04)1

("Clauză compromisorie - Al doilea Program-cadru pentru activităţi de cercetare și de dezvoltare tehnologică -Contracte privind proiecte în domeniul informaticii transportului rutier și al telecomunicaţiilor - Lipsa documentelor justificative pentru o parte din cheltuielile declarate -Rezilierea contractelor - Contracte ajunse la termen")

Limba de procedură: greaca

Părţile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanţi: M. Patakia, agent, asistat de K. Kapoutzidou și S. Chatzigiannis, avocats)

Pârâtă: Transport Environment Development Systems (Trends) (Atena, Grecia) (reprezentanţi: V. Christianos și V. Vlassi, avocats)

Obiectul

Cerere a Comisiei, în temeiul unei clauze compromisorii în sensul articolului 238 CE, de obligare a societăţii Trends la restituirea către Comisie a sumei de 195 435 euro, majorată cu dobânzi contractuale sau, în subsidiar, majorată cu dobânzi de întârziere.

Dispozitivul

Respinge acţiunea.

Respinge cererea incidentală.

Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia celor aferente cererii incidentale.

Obligă Transport Environment Development Systems (Trends) la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii incidentale.

____________

1 - JO C 184, 2.8.2003 (număr de ordine anterior C-249/03).