Language of document :

Recurs introdus la 19 februarie 2024 de Alaa Hamoudi împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șaptea) din 13 decembrie 2023 în cauza T-136/22, Hamoudi/Frontex

(Cauza C-136/24 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurent: Alaa Hamoudi (reprezentant: F. Gatta, avvocato)

Cealaltă parte din procedură: Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea ordonanței atacate;

pronunțarea unei hotărâri definitive asupra fondului, în cazul în care Curtea consideră că dispune de informații suficiente în dosar;

cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru ca acesta să efectueze o examinare completă a faptelor;

obligarea Frontex la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent în primă instanță și în recurs.

Motivele și principalele argumente

În primul aspect al motivului unic de recurs, recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și de calificare juridică a faptelor, atunci când a constatat la punctul 57 din ordonanța atacată că probele prezentate de acesta, care sunt deja incluse în dosar, „în mod vădit, nu pot dovedi corespunzător cerințelor legale evenimentele referitoare la presupusul incident din 28 și 29 aprilie 2020”. În cadrul primului aspect al motivului unic de recurs, recurentul susține că erorile menționate mai sus în ceea ce privește calificarea juridică a probelor prezentate de recurent și care sunt deja incluse în dosar afectează de erori juridice concluzia Tribunalului de la punctul 61 din ordonanța atacată potrivit căreia recurentul „nu a dovedit prejudiciul real pe care îl invocă și, prin urmare, condiția referitoare la prejudiciul real nu este în mod vădit îndeplinită”, precum și constatarea sa de la punctul 62 din ordonanța atacată potrivit căreia „acțiunea trebuie respinsă ca vădit nefondată”.

În al doilea aspect al motivului unic de recurs, recurentul susține că concluziile Tribunalului de la punctele 61 și 62 din ordonanța atacată constituie o eroare de drept și sunt afectate și de erorile Tribunalului cu privire la calificarea juridică a probelor și a informațiilor solicitate de recurent și care nu sunt incluse în dosar. Întrucât nu a considerat aceste probe ca fiind relevante și indispensabile pentru efectuarea unei examinări complete a faptelor referitoare la condiția prejudiciului real, Tribunalul a săvârșit o eroare în calificarea juridică a faptelor.

____________