Language of document : ECLI:EU:F:2007:94

ORDONANȚA PREȘEDINTELUI CAMEREI ÎNTÂI A TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

25 mai 2007


Cauza F‑92/06


Magdalena Antas

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Soluționare amiabilă intervenită cu ocazia unei reuniuni informale – Radiere”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care doamna Antas solicită anularea Deciziei Consiliului din 9 septembrie 2005 având ca obiect respingerea cererii sale de despăgubiri, obligarea Consiliului la repararea prejudiciului care i‑ar fi cauzat afilierea tardivă la sistemul belgian de asigurări sociale și a altor greșeli ale instituției, precum și invitarea părților să ajungă la un acord, într‑un termen scurt, cu privire la cuantumul despăgubirilor datorate

Decizia: Radiază cauza F‑92/06, Antas/Consiliul, din registrul Tribunalului. Se dispune cu privire la cheltuielile de judecată conform acordului încheiat între părți.


Sumarul ordonanței

Funcționari – Acțiuni – Soluționare amiabilă a litigiului în fața Tribunalului Funcției Publice – Radiere din registru

[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art.87 alin. (5)al doilea paragrafși art.98 primul paragraf;Decizia 2004/752 a Consiliului, art.3 alin. (4)]