Language of document : ECLI:EU:C:2018:135

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA

prezentate la 28 februarie 2018(1)

Cauza C14/17

VAR, Srl

împotriva

Iveco Orecchia SpA,

în prezența:

Azienda de Trasporti Milanesi SpA – (ATM)

[cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia)]

„Întrebare preliminară – Contract de transport – Furnizare de piese de schimb pentru autobuze, troleibuze și tramvaie – Specificații tehnice – Produse echivalente cu cele ale unei anumite mărci – Dovada echivalenței – Lege națională care permite să se facă dovada echivalenței după atribuirea contractului”






1.        Entitățile contractante trebuie să definească, în caietele de sarcini pe care le publică, toate caracteristicile lucrărilor, serviciilor sau bunurilor pe care intenționează să le achiziționeze în cadrul achizițiilor publice. Aceste caracteristici pot include caracteristicile care corespund „specificațiilor tehnice” ale produselor sau serviciilor respective.

2.        Descrierea părtinitoare a acestor specificații tehnice poate reprezenta cel puțin un „obstacol de intrare” important pentru anumiți ofertanți și, în cazuri extreme, poate determina în prealabil (chiar în mod fraudulos) alegerea finală a ofertantului, dacă sunt stipulate caracteristici ale produselor sau serviciilor pe care numai acesta poate să le ofere.

3.        Preocuparea de a evita aceste practici nelegale, precum și obiectivul de a „permite exercitarea concurenței în domeniul achizițiilor publice”(2) au determinat legiuitorul Uniunii să adopte dispoziții legislative în acest domeniu. Printre ele se numără articolul 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17/CE(3), aplicabil în prezentul litigiu, potrivit căruia, în mod excepțional, este posibil ca „cerințele tehnice […] să se refere la o marcă, brevet sau la un tip, la o origine sau producție determinată”, cu condiția ca referirea să fie însoțită de cuvintele „sau echivalent”.

4.        În litigiul pe care instanța italiană trebuie să îl soluționeze, caietul de sarcini a făcut uz de această dispoziție excepțională, indicând că respectivul contract avea ca obiect „furnizarea de piese de schimb originale și/sau de echipament original și/sau echivalente pentru autobuze, troleibuze și tramvaie fabricate de Iveco”.

5.        Controversa nu se referă la validitatea acestei specificații tehnice în sine (deoarece respectă posibilitatea de a furniza piese echivalente), ci mai degrabă la momentul în care ofertantul trebuie să prezinte certificatul de echivalență al pieselor de schimb.

6.        Conform caietului de sarcini, dovada putea fi prezentată autorității contractante după atribuirea contractului, cu „ocazia primei livrări a unei piese de schimb echivalente”. Instanța de trimitere se îndoiește însă de conformitatea acestei clauze cu articolul 34 din Directiva 2004/17. Acesta ar fi cazul dacă, în temeiul acestei dispoziții, dovada echivalenței ar trebui să însoțească în mod obligatoriu oferta sau, în orice caz, dacă ar trebui prezentată înainte de atribuirea contractului.

I.      Cadrul juridic

A.      Dreptul Uniunii Europene. Directiva 2004/17

7.        Articolul 34 prevede următoarele:

„(1)      Cerințele tehnice definite la punctul 1 din anexa XXI figurează în documentația contractului, cum ar fi anunțurile de contract, documentele contractului sau alte documente complementare. Ori de câte ori este posibil, aceste cerințe tehnice ar trebui să fie definite astfel încât să ia în considerare criteriile de accesibilitate pentru persoanele cu handicap sau să fie concepute pentru toți utilizatorii.

(2)      Cerințele tehnice trebuie să permită accesul egal al ofertanților și să nu aibă efectul de a crea obstacole nejustificate în calea deschiderii către concurență a achizițiilor publice.

(3)      Fără a aduce atingere normelor tehnice naționale obligatorii din punct de vedere juridic, în măsura în care sunt compatibile cu legislația comunitară, cerințele tehnice trebuie formulate:

(a)      fie făcând trimitere la cerințele tehnice definite la anexa XXI și, în ordinea preferinței, la standardele naționale care transpun standarde europene, autorizații tehnice europene, cerințe tehnice uzuale, standarde internaționale, alte sisteme de referință instituite de către organisme de standardizare europene sau – în lipsa acestora – la standarde naționale, autorizații tehnice naționale sau cerințe tehnice naționale referitoare la concepția, calculul și realizarea lucrărilor și utilizarea produselor. Fiecare trimitere este însoțită de cuvintele «sau echivalent»;

(b)      fie în ceea ce privește performanța cerințelor funcționale; acestea din urmă pot include caracteristici de mediu. Oricum, acești parametri trebuie să fie suficient de preciși pentru a permite ofertanților să determine obiectul contractului și pentru a permite entităților contractante să atribuie contractul;

(c)      fie în privința performanțelor sau a cerințelor funcționale menționate la litera (b), cu trimitere la cerințele menționate la litera (a) ca mijloc de prezumție de conformitate cu astfel de performanțe sau cerințe funcționale;

(d)      fie făcând trimitere la cerințele menționate la litera (a) pentru unele caracteristici și făcând trimitere la cerințele funcționale sau privind performanțele menționate la litera (b) pentru alte caracteristici.

(4)      În cazul în care entitățile contractante fac uz de posibilitatea trimiterii la cerințele menționate la alineatul (3) litera (a), acestea nu pot respinge o ofertă pentru motivul că produsele și serviciile oferite nu sunt conforme cu cerințele la care au făcut trimitere, în cazul în care ofertantul dovedește în oferta sa, spre satisfacția entității contractante, prin orice mijloc corespunzător, că soluțiile pe care le propune satisfac, în orice manieră echivalentă, cerințele definite de cerințele tehnice.

Un mijloc corespunzător poate fi considerat un dosar tehnic de la producător sau un raport de încercare de la un organism recunoscut.

[…]

(8)      În cazul în care obiectul contractului nu justifică acest lucru, cerințele tehnice nu trebuie să se refere la o anumită fabricație sau sursă ori la un anumit proces sau la o marcă, brevet sau la un tip, la o origine sau producție determinată, fapt care ar putea avea efectul de favorizare sau eliminare a unor întreprinderi sau produse. O astfel de menționare sau referire se permite doar în cazuri excepționale, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de precisă și inteligibilă a obiectului contractului în temeiul alineatelor (3) și (4); o astfel de referire este însoțită de cuvintele «sau echivalent».”

8.        Articolul 54, intitulat „Criterii de selecție calitativă”, prevede:

„(1)      Entitățile contractante care stabilesc criterii de selecție în cadrul unei proceduri deschise fac acest lucru în conformitate cu criterii și norme obiective […].”

B.      Dreptul italian

9.        În conformitate cu articolul 68 alineatul 13 din Decretul legislativ nr. 163 din 2006(4):

„În cazul în care obiectul contractului nu justifică acest lucru, cerințele tehnice nu trebuie să se refere la o anumită fabricație sau sursă ori la un anumit proces sau la o marcă, brevet sau la un tip, la o origine sau producție determinată, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea unor întreprinderi sau produse. O astfel de menționare sau referire se permite doar, în mod excepțional, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de precisă și de inteligibilă a obiectului contractului, în conformitate cu alineatele 3 și 4, cu condiția să fie întotdeauna însoțită de sintagma «sau echivalent».”

II.    Situația de fapt din litigiu și întrebarea preliminară

10.      Azienda Trasporti Milanesi (denumită în continuare „ATM”) a inițiat o procedură deschisă(5) pentru atribuirea contractului de „furnizare de piese de schimb originale și/sau de echipament original și/sau echivalente pentru autobuze și troleibuze fabricate de Iveco”.

11.      Valoarea contractului se ridica la 3 350 000 de euro plus TVA, corespunzătoare furnizării a 2 195 de piese de schimb ale mărcii IVECO/FIAT sau piese echivalente. Criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut, cu posibilitatea prezentării unei noi oferte după primele oferte și între ofertanții aflați pe primul loc.

12.      Caietul de sarcini prevedea următoarele:

–        prin „piese de schimb originale” trebuie să se înțeleagă fie piesele „fabricate de însuși producătorul vehiculului”, fie cele „fabricate de furnizorii producătorului vehiculului […] cu privire la care producătorul atestă că au fost fabricate în conformitate cu specificațiile și cu standardele de producție definite de producătorul vehiculului”;

–        „piesele de schimb echivalente” au fost definite drept piesele „fabricate de orice întreprindere care atestă că calitatea acestora corespunde calității componentelor utilizate pentru asamblarea vehiculului și cu piesele de schimb furnizate de producătorul vehiculului”(6).

13.      Caietul de sarcini preciza că, „cu ocazia primei livrări a unei piese de schimb echivalente, furnizorul trebuie să prezinte certificatul de echivalență în original, o condiție necesară pentru acceptarea produsului”(7).

14.      La cererea de ofertă au participat numai VAR, Srl, cu piese de schimb echivalente, și Iveco Orecchia, SpA, cu piese de schimb originale. Contractul a fost atribuit întreprinderii VAR.

15.      Iveco Orecchia a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la Tribunale Amministrativo Regionale della Lombardia – Milano (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia – Milano, Italia), care, prin hotărârea nr. 679 din 11 aprilie 2016, a admis acțiunea.

16.      Potrivit instanței amintite, ofertantului îi revenea obligația, în conformitate cu articolul 68 din Decretul legislativ nr. 163 din 2006, să dovedească, în cadrul procedurii, echivalența produselor oferite cu cele originale. Prin urmare, VAR a fost exclusă pentru că a declarat că dorește să ofere piese de schimb echivalente cu cele originale (astfel cum permitea lex specialis), fără a furniza, nici la momentul depunerii ofertei, nici în cursul desfășurării procedurii de cerere de ofertă, certificatele de echivalență cu produsele originale sau o altă dovadă a acestei echivalențe.

17.      Cu ocazia soluționării căii de atac împotriva hotărârii inițiate la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), această instanță a subliniat că în caietul de sarcini nu i se cerea ofertantului să dovedească echivalența înainte de atribuirea contractului, ci cu ocazia primei livrări a pieselor de schimb.

18.      Aceeași instanță consideră că, din moment ce norma italiană de transpunere a Directivei 2004/17 este o copie literală a articolului 34 alineatul (8) din directiva menționată, orice neconcordanță între dreptul intern și dreptul Uniunii poate fi în principiu exclusă. Totuși, instanța are îndoieli cu privire la existența unei interpretări sistematice a Directivei 2004/17, astfel încât, în opinia sa, este necesară prezentarea dovezii echivalenței în mod obligatoriu la data depunerii ofertei.

19.      În acest context, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) adresează Curții următoarele două întrebări preliminare:

„1)      Cu titlu principal: articolul 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17/CE trebuie interpretat în sensul că impune ca dovada echivalenței cu produsele originale a produselor care trebuie furnizate să fie făcută chiar în cadrul ofertei?

2)      Cu titlu subsidiar în raport cu prima întrebare, în cazul unui răspuns negativ la problema de interpretare menționată la litera a) de mai sus: prin ce modalități trebuie asigurată respectarea principiilor egalității de tratament și imparțialității, concurenței depline și bunei administrări, precum și respectarea drepturilor la apărare și la contradictorialitate ale celorlalți ofertanți?”

III. Sinteza observațiilor părților

20.      Potrivit VAR și ATM, trebuie să se răspundă negativ la prima întrebare preliminară. Pornind de la faptul că interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii trebuie să se refere nu numai la sensul literal al acestora, ci și la contextul și la scopul pe care îl urmăresc, aceștia susțin că:

–        articolul 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17 nu conține nicio dispoziție potrivit căreia ofertanții trebuie să prezinte odată cu ofertele lor o dovadă a echivalenței;

–        la alineatele (3) și (4) ale articolului 34 din Directiva 2004/17 se descrie calitatea produselor solicitate. Prin urmare, ofertantul care intenționează să depună o ofertă legată de produsele menționate la alineatul (4), ale căror caracteristici tehnice nu corespund cu cele indicate în specificațiile tehnice ale documentației cererii de ofertă, trebuie să demonstreze că alternativele pe care le oferă sunt echivalente din punct de vedere funcțional pentru a răspunde nevoilor autorității contractante;

–        dimpotrivă, la articolul 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17 nu sunt descrise caracteristicile, funcțiile și performanța produsului solicitat; este impusă doar furnizarea aceluiași produs definit în caiet, dar care provine dintr‑o sursă diferită decât cea a produsului fabricat de producătorul original, deoarece acestea sunt cazuri în care o astfel de descriere nu este posibilă fără indicarea unei mărci anume;

–        în această situație, pentru a proteja libera concurență, ofertanților li se permite să ofere produse echivalente, chiar dacă sunt de altă marcă, fără a fi necesar să prezinte dovada echivalenței în conformitate cu articolul 34 alineatele (3) și (4) din Directiva 2004/17. O interpretare contrară ar conduce la rezultate inechitabile și nu s‑ar înțelege motivul pentru care, atunci când autoritatea contractantă face referire la o marcă cu intenția de a simplifica procedura, ofertantul ar trebui să se găsească într‑o situație mai puțin favorabilă decât dacă s‑ar fi utilizat metodele clasice de definire a caracteristicilor tehnice;

–        obligația de a prezenta dovada echivalenței odată cu oferta pentru a facilita exercitarea concurenței în domeniul achizițiilor publice ar implica deținerea ei în avans în legătură cu un număr mare de produse (uneori mii) pe care, în cele din urmă, este posibil ca administrația să nu le achiziționeze. Prin urmare, este o sarcină inutilă și împovărătoare, care ar putea îngreuna extrem de mult participarea la aceste proceduri a furnizorilor de „produse echivalente” în beneficiul distribuitorilor de piese de schimb originale și al producătorilor de vehicule;

–        Comunicarea Comisiei din 28 mai 2010 referitoare la orientările suplimentare privind restricțiile verticale în acordurile pentru vânzarea și repararea autovehiculelor, precum și pentru distribuția de piese de schimb pentru autovehicule(8) ar confirma, în ceea ce privește politica în domeniul concurenței în sectorul autovehiculelor, necesitatea de a proteja accesul producătorilor de piese de schimb la piața produselor de mâna a doua. În acest fel se asigură accesul permanent al reparatorilor independenți sau autorizați, precum și al distribuitorilor angro la piesele de schimb ale mărcilor concurente.

21.      În ceea ce privește a doua întrebare, VAR și ATM consideră că mecanismele de asigurare a respectării principiilor la care se referă instanța de trimitere rezultă din documentele procedurii de achiziție astfel cum au fost întocmite de autoritatea contractantă.

22.      Iveco Orecchia, guvernul italian și Comisia susțin că articolul 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17 nu impune prezentarea unei dovezi a echivalenței odată cu oferta, dar, printr‑o interpretare sistematică, articolul conduce la această concluzie.

23.      Potrivit Iveco Orecchia și guvernului italian, prezentarea trebuie făcută odată cu oferta, în timp ce, potrivit Comisiei, este suficient ca oferta să fie prezentată în cursul procedurii de cerere de ofertă, însă întotdeauna înainte de atribuirea contractului. Argumentele lor pot fi rezumate după cum urmează:

–        în cazul în care articolul 34 alineatele (4) și (5) din Directiva 2004/17 prevede că oferta este momentul în care ofertantul trebuie să prezinte dovada echivalenței, faptul că alineatul (8) al aceluiași articol păstrează tăcerea nu înseamnă că există o derogare de la această regulă;

–        articolul 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17 ar avea ca obiect, pe de o parte, interzicerea menționării în documentația cererii de ofertă a specificațiilor tehnice care se referă la o anumită fabricație sau sursă și, pe de altă parte, indicarea cazurilor excepționale în care este permisă o astfel de menționare. Acesta ar fi un conținut specific pe care legiuitorul Uniunii îl dă acestei dispoziții, astfel încât nu este surprinzător faptul că nu a observat necesitatea de a indica, în plus, momentul în care trebuie inserată dovada echivalenței;

–        indiferent de obiectul contractului, scopul dovezii echivalenței este verificarea de către autoritatea contractantă a măsurii în care ofertantul poate îndeplini termenii contractului. Această dovadă trebuie făcută în cursul procedurii de atribuire deoarece, la final, autoritatea contractantă va trebui să decidă asupra atribuirii în funcție de cea mai bună adaptare a ofertei la termenii cererii de ofertă;

–        o interpretare diferită ar genera un conflict între alineatele (4) și (5) ale articolului 34 din Directiva 2004/17, pe de o parte, și alineatul (8) al aceluiași articol, pe de altă parte, cu încălcarea principiului egalității de tratament. În cazul în care ofertanților li s‑ar fi permis să facă dovada echivalenței după atribuirea contractului, ofertele nu ar mai fi fost comparabile și unii ofertanți ar fi putut prezenta aceste dovezi, în timp ce alții ar fi putut să facă acest lucru mai târziu;

–        mai mult decât atât, autoritatea contractantă ar risca să se angajeze în achiziționarea unor produse care nu sunt apte să răspundă nevoilor sale, singura sa opțiune fiind declararea nulității contractului, ceea ce, în opinia acestora, nu a fost intenția legiuitorului Uniunii la momentul elaborării Directivei 2004/17;

–        această interpretare ar fi confirmată de alte dispoziții ale Directivei 2004/17, cum ar fi articolul 49 alineatul (2) a doua liniuță, care prevede că „entitățile contractante comunică, cât mai curând posibil […] motivele respingerii ofertei sale, inclusiv […] motivele care au stat la baza deciziei lor de neechivalare sau a deciziei potrivit căreia lucrările, bunurile sau serviciile nu respectă cerințele funcționale sau de performanță”. Aceasta înseamnă, desigur, că examinarea echivalenței produsului în raport cu descrierea din caietul de sarcini, prin utilizarea specificațiilor tehnice, se efectuează înainte de atribuirea contractului;

–        articolul 51 alineatul (3) din Directiva 2004/17 s‑ar înscrie pe aceeași linie. Dovada echivalenței este indispensabilă pentru a verifica dacă oferta respectă specificațiile tehnice, fapt ce trebuie realizat, în orice caz, înainte de atribuirea contractului.

IV.    Procedura în fața Curții

24.      Ordonanța de trimitere preliminară a fost înregistrată la grefa Curții la 11 ianuarie 2017.

25.      Au formulat observații scrise VAR, Iveco Orecchia, ATM, guvernul italian și Comisia Europeană. Cu excepția guvernului italian, toate aceste părți s‑au prezentat la ședința din 6 decembrie 2017.

V.      Apreciere

A.      Observații introductive

26.      Astfel cum am arătat deja, formularea specificațiilor tehnice în clauzele care guvernează procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice poate exercita o influență semnificativă (posibil negativă) asupra concurenței, ridicând obstacole nejustificate în calea participării agenților economici.

27.      Preocuparea legiuitorului Uniunii în acest domeniu este clară, motiv pentru care acesta a inclus în articolul 34 alineatul (2) din Directiva 2004/17 dispoziția potrivit căreia „cerințele tehnice […] să nu aibă efectul de a crea obstacole nejustificate în calea deschiderii către concurență a achizițiilor publice”(9).

28.      Întrucât contractul care face obiectul acțiunii se referă la furnizarea de piese de schimb pentru autovehicule, considerăm că, înainte de a analiza Directiva 2004/17, este necesar să reamintim că, în acest sector, legiuitorul Uniunii a combinat apărarea concurenței cu un regim de exceptare pe categorii care se reflectă în Regulamentul (CE) nr. 1400/2002(10). În cadrul acestui regulament, intenția sa a fost tocmai de a menține concurența(11) dintre piesele de schimb originale și piesele de schimb de calitate echivalentă(12).

29.      Comisia este de aceeași părere, ceea ce a determinat‑o să aprobe, în anul 2010, Orientările suplimentare care însoțesc Regulamentul nr. 461/2010. În considerentul (18) se subliniază că orientările au scopul de „a proteja accesul producătorilor de piese de schimb pe piețele serviciilor post‑vânzare pentru autovehicule, asigurându‑se astfel că mărcile concurente de piese de schimb continuă să fie disponibile atât pentru reparatorii independenți, cât și pentru cei autorizați, precum și pentru angrosiștii de piese de schimb”.

30.      În aceste orientări, Comisia subliniază că „[d]isponibilitatea acestor piese [de schimb] aduce beneficii considerabile pentru consumatori, în special deoarece există adesea diferențe mari de preț între piesele vândute sau revândute de către producătorul de automobile și piesele alternative”(13). De asemenea, restricționarea concurenței poate aduce prejudicii semnificative consumatorilor prin „limitarea ofertei de produse, reducerea calității acestora sau reducerea gradului de inovare al produselor”(14).

31.      Este adevărat că, deși apărarea concurenței în raport cu acordurile verticale se concentrează pe puterea de piață a producătorilor și pe influența lor asupra controlării ofertei, achizițiile publice se desfășoară mai curând în domeniul cererii de ofertă. Totuși, același efect de limitare a ofertei poate fi exercitat din perspectiva autorității contractante care solicită produse sau servicii, dacă aceasta stabilește specificații tehnice care reduc în mod nejustificat cercul potențialilor ofertanți. Pe această bază, beneficiile concurenței în domeniul achizițiilor private se aplică domeniului achizițiilor publice.

32.      Din aceste intervenții legislative se poate deduce că, în sectorul achizițiilor private de piese de schimb pentru autovehicule, principiul deschiderii spre concurență trebuie să promoveze, ca tendință, posibilitatea de a oferi, în condiții egale, piese originale și piese de calitate echivalentă. Această tendință trebuie, cu atât mai mult, să se aplice și în domeniul achizițiilor publice.

B.      Cu privire la prima întrebare preliminară

33.      Includerea, în anunțurile de participare sau în caietul de sarcini, a specificațiilor tehnice care fac referire la o anumită marcă a fost deja examinată de Curte înainte de aprobarea directivelor din 2004 privind achizițiile publice.

34.      Câtă vreme Directiva 77/62/CEE era încă în vigoare(15), Curtea a analizat, în Hotărârea Comisia/Țările de Jos(16), clauza dintr‑un contract de achiziții publice care desemna sistemul de operare „UNIX” fără a include cuvintele „sau echivalent”. Curtea a considerat că „omisiunea de a adăuga cuvintele «sau echivalent» după această denumire […] poate descuraja operatorii economici care utilizează sisteme similare să participe la procedură”.

35.      Această linie jurisprudențială a continuat în temeiul Directivei 93/37/CEE(17). În hotărârea Comisia/Austria(18), Curtea a admis plângerea Comisiei potrivit căreia modul în care statul membru în cauză a elaborat specificația tehnică din caietul de sarcini al unui contract de achiziții publice „a avut ca efect favorizarea «produselor Unix»”, încălcând articolul 10 alineatul (6) din Directiva 93/37.

36.      Ideea de bază în aceste hotărâri era că utilizarea unei mărci pentru a defini specificațiile tehnice, atunci când se permite acest lucru în mod excepțional, necesită extinderea cercului de beneficiari cu expresia „sau echivalent”. Acest lucru permite participarea altor ofertanți decât cei care produc articolele originale, ceea ce contribuie la evitarea creării de obstacole nejustificate în calea deschiderii către concurență a achizițiilor publice.

37.      Articolul 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17 nu conține nicio indicație normativă cu privire la momentul în care echivalența pieselor de schimb trebuie dovedită în fața autorității contractante. Această tăcere permite statelor membre să reglementeze acest aspect în dreptul intern în conformitate cu propriile criterii, fie printr‑o normă cu domeniu general de aplicare, fie lăsând libertatea autorităților contractante. Cu toate acestea, ele trebuie să urmeze principiile fundamentale care stau la baza achizițiilor publice(19).

38.      Interpretarea articolului 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17, precum și cea a articolului 34 alineatele (3) și (4) ar trebui să conducă la necesitatea de a prezenta certificatul de echivalență în mod inevitabil odată cu oferta ofertantului? Argumentele utilizate de cei care optează pentru această soluție nu sunt neglijabile din perspectiva asigurării reușitei în selectarea contractantului(20).

39.      De fapt, această dovadă este unul dintre elementele de apreciere care permit autorității contractante să stabilească dacă ofertantul este în măsură să își îndeplinească obligațiile contractuale. Prin urmare, prezentarea dovezii ar trebui efectuată înainte de atribuirea contractului, întrucât, în caz contrar, singura opțiune ar fi rezilierea contractului pentru neexecutare de către contractant.

40.      De asemenea, având în vedere că articolul 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17 se limitează să instituie o interdicție generală privind cerințele tehnice referitoare la o anumită marcă și să definească situațiile excepționale în care se permite acest lucru, ar fi oportun să se aplice aceleași criterii de la alineatele (3) și (4). Conform acestor criterii, se pare că dovada trebuie să însoțească oferta.

41.      Deși acest raționament este acceptabil, este posibil ca el să nu ia în considerare alte componente ale procesului decizional. Mai precis, articolul 34 alineatele (3) și (4) din Directiva 2004/17 conferă autorității contractante o marjă de apreciere considerabilă la elaborarea specificațiilor tehnice pentru a aborda, din punct de vedere funcțional, obiectivele contractului, astfel încât ofertanții să poată prezenta soluții alternative care să le aducă la îndeplinire, inclusiv, bineînțeles, soluțiile echivalente cu cele impuse în caietul de sarcini. Prin urmare, este logic ca, în aceste cazuri, autoritatea contractantă să dispună de la bun început de elementele de evaluare, inclusiv dovezile, ale diferitor oferte.

42.      Perspectiva se modifică puțin în cazul în care specificațiile tehnice se referă în mod direct la o marcă sau la un model de produs precum în cazul de față. Regula generală a obligativității de a formula în termeni deschiși specificațiile tehnice, în conformitate cu articolul 34 alineatul (4) din Directiva 2004/17, este reluată la alineatul (8) al aceluiași articol prin interzicerea închiderii nejustificate a domeniului de evaluare.

43.      Ceea ce explică menționarea specifică a unei mărci, a unui brevet sau a unor tipuri similare (întotdeauna însoțite de „echivalentele” lor) este faptul că zona de incertitudine dispare. De exemplu, în cazul în care este posibilă doar furnizarea de piese de schimb pentru autovehicule care corespund unei mărci unice (în speță, IVECO) sau a unor piese echivalente, autoritatea contractantă a ales deja să facă „o descriere suficient de precisă și inteligibilă a obiectului contractului”. Aceasta este principala diferență în ceea ce privește alineatele (3) și (4) ale articolului 34 din Directiva 2004/17, care permite tratarea în mod diferit a cerințelor privind certificatele de echivalență(21).

44.      Autoritatea contractantă este cea mai în măsură să își definească nevoile prin intermediul specificațiilor tehnice. Într‑o situație precum cea în discuție în acțiunea principală, în care nu există decât alternativa furnizării de piese de schimb corespunzătoare unui anumit tip de vehicul, definiția prin trimitere la o marcă pare adecvată și nimeni nu o contestă.

45.      Comisia subliniază că lipsa unor dovezi prealabile ale echivalenței creează riscul ca autoritatea contractantă să achiziționeze o serie de produse necorespunzătoare și să fie obligată să rezilieze contractul. Pentru a‑și susține argumentele privind alegerea celui mai bun candidat, Comisia face trimitere la hotărârea CoNISMa(22), în care Curtea a apreciat că armonizarea directivelor privind contractele de achiziții publice este de asemenea în interesul autorității contractante.

46.      Fără îndoială, această hotărâre evidențiază perspectiva achizitorului public care trebuie să vegheze asupra interesului general. Totuși, în această hotărâre, la fel ca în alte hotărâri precedente și ulterioare, se subliniază totodată faptul că „unul dintre obiectivele normelor comunitare în materia achizițiilor publice este deschiderea spre o concurență cât mai extinsă posibil […] și că este în interesul dreptului comunitar să se asigure participarea cât mai largă posibil a ofertanților la o cerere de ofertă”(23). Or, repetăm, interesul autorității contractante este menționat în hotărârea menționată anterior întrucât o participare mai mare îi permite acesteia să dispună de „o alegere mai largă în ceea ce privește oferta cea mai avantajoasă și cea mai adaptată nevoilor publicului vizat”(24).

47.      Cu toate acestea, nici hotărârea respectivă, nici hotărârile citate anterior nu răspund în mod direct problemei ridicate în această trimitere preliminară, și anume care este momentul în care, în conformitate cu Directiva 2004/17, ofertantul care oferă piese de schimb echivalente trebuie să prezinte documente prin care să facă dovada conformității acestora cu piesele originale.

48.      Cu siguranță, este legitimă preocuparea de a nu submina succesul procedurii, ceea ce s‑ar putea întâmpla dacă autoritatea contractantă care nu a solicitat anterior dovada ar constata în final că ofertantul câștigător nu este în măsură să dovedească echivalența pieselor.

49.      Această aspirație nu se poate suprapune însă cu principiile esențiale ale achizițiilor publice, în special cu principiul garantării accesului egal al ofertanților fără ca aceștia să se confrunte cu „obstacole nejustificate în calea deschiderii către concurență a achizițiilor publice”. Ne vom referi imediat la fiecare dintre aceste principii.

50.      Principiul egalității de tratament nu este încălcat dacă tuturor ofertanților li se oferă posibilitatea de a‑și prezenta certificatele de echivalență la momentul livrării pieselor de schimb. Contrar argumentelor susținute de una dintre părți, această previziune nu dezechilibrează poziția ofertanților, care sunt liberi, dacă doresc, să prezinte aceste dovezi odată cu ofertele lor sau să aștepte rezultatul atribuirii. Singurul lucru care li se solicită din acest punct de vedere este să respecte clauza corespunzătoare, care trebuie să fie clară și să se aplice fără excepții(25).

51.      Prin urmare, nu considerăm că egalitatea de tratament a ofertanților este afectată de posibilitatea de a prezenta dovada echivalenței în etapa de executare a contractului. Dimpotrivă, solicitarea sa anticipată ar putea discrimina ofertanții, oferind avantaje producătorului de piese de schimb originale în raport cu ofertantul care propune piese de schimb echivalente, în cazul în care acesta din urmă nu le‑a fabricat anterior. Este evident că, în multe cazuri (acesta ar fi unul dintre ele), ofertantul care propune piese de schimb echivalente nu deține inițial toate certificatele corespunzătoare fiecărui model.

52.      În ședință s‑a dezbătut modul în care autoritatea contractantă ar putea evalua calitatea bunurilor înainte de atribuirea contractului, în cazul în care nu îi este prezentată dovada că acestea sunt de o „calitate echivalentă”. Pentru a clarifica acest concept aplicat pieselor de schimb pentru autovehicule, este util să se facă referire la Orientările suplimentare(26).

53.      Orientările prevăd o prezumție iuris tantum de calitate excelentă, conform căreia destinatarul pieselor de schimb (în speță autoritatea contractantă) poate să aibă încredere că produsele puse la dispoziția sa, chiar dacă sunt de o calitate echivalentă, vor respecta cerințele necesare pentru funcția atribuită. Aceeași prezumție, aplicată în domeniul achizițiilor publice, contribuie la plasarea tuturor furnizorilor pe picior de egalitate(27).

54.      Analiza din punctul de vedere al deschiderii maxime către concurență a achizițiilor publice sprijină această idee: obligația de a prezenta certificatele de echivalență înainte de atribuirea contractului poate, în funcție de circumstanțele fiecărei cereri de ofertă, să devină un obstacol disproporționat care inhibă prezența operatorilor economici interesați să își ofere produsele(28).

55.      Contractul anunțat de ATM este un bun exemplu de cerere de ofertă în care entității contractante i se poate recunoaște o marjă de manevră suficientă pentru a stabili în mod rezonabil criteriul privind dovada ex post specificat în caietul de sarcini. În cazul în care s‑ar fi stabilit obligația de a prezenta certificatul de echivalență odată cu oferta, ofertantul pieselor de schimb care nu sunt originale ar fi avut obligația de a fabrica „în mod preventiv” fiecare piesă în parte (în cauza principală, un număr de 2 195) sau de a deține, în aceeași cantitate, certificatele tuturor pieselor solicitate. Dimpotrivă, producătorul de piese de schimb originale ar beneficia de avantajul că piesele ar fi deja fabricate.

56.      Conform caietului de sarcini, criteriul determinant al atribuirii publicate de ATM a fost acela al „celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic”, care a fost desemnată câștigătoare în urma procedurii de ofertare dintre cei doi ofertanți care și‑au prezentat propunerile. Anterior acelui moment, autoritatea contractantă a trebuit să analizeze aptitudinile ambilor ofertanți, evaluând, printre alți factori, capacitatea tehnică a acestora de executare a contractului.

57.      Abordările părților care susțin că certificatele de echivalență trebuiau prezentate obligatoriu înainte de atribuirea contractului transformă de fapt dovada respectivă în factorul decisiv al evaluării capacității tehnice.

58.      Considerăm însă că autoritatea contractantă poate utiliza și alte elemente de apreciere pentru a evalua capacitatea tehnică a candidaților(29), chiar dacă nu îi sunt prezentate inițial certificatele de echivalență pentru fiecare dintre piesele solicitate în procedura de cerere de ofertă. Sau, cu alte cuvinte, dovada că producătorul sau furnizorul de piese de schimb care nu sunt originale are capacitatea tehnică necesară pentru a se conforma contractului se poate face prin alte mijloace (de exemplu prin solicitarea unei anumite experiențe anterioare în producerea sau furnizarea de piese de schimb, chiar dacă acestea provin de la alte mărci).

59.      De fapt, documentația cererii de ofertă publicată de ATM conținea o trimitere la „informațiile și formalitățile necesare pentru evaluarea respectării cerințelor” privind capacitatea tehnică(30). În această documentație li se solicita candidaților, printre altele, dovada cu documente că „în ultimii trei ani (2012-2013-2014) au executat în bune condiții livrări de piese de schimb originale […] sau echivalente pentru autobuze, troleibuze sau vehicule utilitare produse de IVECO” și că „în ultimii trei ani au încheiat cu succes […] cel puțin două contracte pentru livrarea menționată anterior, cu o valoare de peste 750 000 de euro”(31).

60.      Un caiet de sarcini elaborat în acești termeni este în sine restrictiv întrucât limitează cercul destinatarilor pentru care au fost deja fabricate piese de schimb ale mărcii IVECO, originale sau echivalente, ceea ce închide calea participării pentru alți producători. În opinia noastră, autoritatea contractantă, care a impus anterior această condiționare strictă, ar putea în mod rezonabil să o mențină drept criteriu de evaluare a capacității tehnice a ofertanților, fără a li se solicita în plus acestora să prezinte, într‑o primă etapă, certificatele de echivalență pentru cele 2 195 de piese menționate în contractul de furnizare(32).

61.      Aceste considerații ne determină să propunem un răspuns negativ la prima întrebare preliminară: rezumând îndoielile exprimate de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) la chestiunea dacă articolul 34 alineatul (8) din Directiva 2004/17 impune obligația de a face dovada echivalenței în momentul depunerii ofertei, răspunsul trebuie să fie neapărat unul negativ.

62.      Respectiva dispoziție nu impune această obligație întrucât lasă statului membru (sau autorității contractante, în cazul în care legislația internă permite acest lucru) libertatea de a stabili momentul în care trebuie prezentate certificatele de echivalență. Prin aceasta nu se prestabilește o soluție unică, deoarece legiuitorul a ales în mod prudent ca statele membre și autoritățile lor contractante să fie cele care analizează avantajele și dezavantajele de a opta pentru o soluție sau alta.

63.      Într‑o situație precum cea în speță, având în vedere numărul de piese pentru care este necesară certificarea echivalenței, considerăm oportun ca prezentarea certificatelor corespunzătoare să fie acceptată într‑un moment ulterior depunerii ofertelor inițiale sau chiar atribuirii contractului, din moment ce în caietul de sarcini au fost prevăzute cerințe stricte pentru a se asigura capacitatea tehnică a ofertanților.

64.      Am dori să adăugăm o ultimă remarcă, în conformitate cu cele formulate în Concluziile prezentate în cauza Specializuotas transportas(33), cu privire la o cerință „care nu există în caietul de sarcini, nu este prevăzută în legislația națională și nici în Directiva 2004/18”. În cazul în care un ofertant s‑a bazat pe clauzele ofertei care îi permit în mod expres să prezinte ex post certificatele de echivalență, respingerea acestei posibilități nu ar trece testul transparenței impus de Curte, care a precizat că „principiile transparenței și egalității de tratament care guvernează toate procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice impun definirea clară în prealabil a condițiilor de fond și de procedură referitoare la participarea la un contract și ca acestea să fie făcute publice, în special a obligațiilor care incumbă ofertanților, pentru ca aceștia să poată cunoaște exact obligațiile procedurale și să aibă garanția faptului că aceleași cerințe sunt aplicabile tuturor concurenților”(34).

65.      Prin urmare, propunem să se răspundă negativ la prima întrebare preliminară.

C.      Cu privire la a doua întrebare preliminară

66.      A doua întrebare preliminară este formulată pentru cazul în care răspunsul la prima întrebare este negativ, astfel cum am propus noi. Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) solicită Curții să se pronunțe cu privire la modalitățile în care trebuie asigurată respectarea principiilor egalității de tratament și imparțialității, concurenței depline și bunei administrări, precum și respectarea drepturilor la apărare și la contradictorialitate ale celorlalți ofertanți.

67.      Întrebarea este prea generică, iar decizia de trimitere nu conține nicio explicație cu privire la motivul pentru care s‑ar aduce atingere acestor principii dacă s‑ar accepta prezentarea certificatului de echivalență ulterior procedurii de cerere de ofertă.

68.      Decizia de trimitere pune (în mod corect) accentul pe problemele de interpretare referitoare la dispozițiile diferitor articole din Directiva 2004/17, însă, reiterăm, decizia nu conține nicio referire proprie (a instanței)(35) la aceste principii.

69.      Rolul Curții în cadrul trimiterilor preliminare nu este acela de a face declarații abstracte cu privire la modul în care s‑ar putea aplica anumite principii generale, ci acela de a oferi instanței naționale o interpretare a dreptului Uniunii care să îi poată fi utilă pentru soluționarea litigiului cu care a fost sesizată.

70.      Din acest punct de vedere, considerațiile pe care le‑am exprimat odată cu recomandarea noastră privind răspunsul la prima întrebare oferă deja organului de trimitere suficiente orientări interpretative cu privire la aplicarea în speță cel puțin a unora dintre principiile menționate: egalitatea de tratament, favorizarea concurenței și imparțialitatea autorității contractante.

71.      În ceea ce privește celelalte principii menționate anterior, nu vedem cum ar putea fi afectate dreptul la apărare sau principiul contradictorialității dintre ofertanți (și, eventual, dintre părți), indiferent de răspunsul la prima întrebare. Cei doi operatori juridici care au intervenit în această procedură de cerere de ofertă au avut posibilitatea să își prezinte în fața instanțelor naționale argumentele în favoarea sau împotriva deciziei ATM, fără a se aduce atingere drepturilor lor la un proces echitabil și la protecție jurisdicțională (care, evident, nu trebuie să coincidă neapărat cu admiterea propriilor cereri formulate pe parcursul procesului).

72.      În ceea ce privește dreptul la o bună administrare, se poate presupune că, în contextul trimiterii preliminare, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a dorit să se refere la dispozițiile consacrate la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Este suficient în această privință să menționăm că acest drept poate fi exercitat în cazul instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene, el nefiind, prin urmare, opozabil unei întreprinderi de transport dintr‑un stat membru care operează sub forma unei societăți pe acțiuni, precum ATM (chiar dacă poate fi considerată drept administrație publică în legislația națională).

73.      În aceste condiții, nu considerăm necesar să răspundem la a doua întrebare preliminară.

VI.    Concluzie

74.      Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă Consiglio di Stato (Consiliul de stat, Italia) după cum urmează:

„Articolul 34 alineatele (3), (4) și (8) din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale trebuie interpretat în sensul că nu impune unui ofertant să prezinte obligatoriu odată cu oferta sa certificatele de echivalență a pieselor de schimb pentru autovehicule cu piesele originale, în cazul în care:

–        în caietul de sarcini, specificațiile tehnice au fost menționate, în mod excepțional, printr‑o referire la o anumită marcă sau la o marcă «echivalentă» și

–        în același caiet de sarcini s‑a prevăzut ca prezentarea certificatelor respective să poată fi făcută cu ocazia primei livrări a unei piese de schimb echivalente.”


1      Limba originală: spaniola.


2      Considerentul (29) al Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).


3      Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (JO 2004, L 134, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 3).


4      Decretul legislativ din 12 aprilie 2006 de transpunere a Directivelor 2004/17 și 2004/18 (GURI nr. 100 din 2 mai 2006).


5      Anunțul a fost publicat în suplimentul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene din 25 februarie 2015 (2015/S 039‑067523).


6      Documentul „specifica tecnica”, punctele 2.1 și 2.2.


7      Ibidem, punctul 5.


8      JO 2010, C 138, p. 16, denumite în continuare „Orientări suplimentare”.


9      Articolul 60 alineatul (2) din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ (JO 2014, L 94, p. 243) are un cuprins identic.


10      Regulamentul din 31 iulie 2002 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor, cunoscut sub denumirea de Regulamentul „Monti” (JO 2002, L 203, p. 30), înlocuit după expirarea sa la 31 mai 2010 de Regulamentul (UE) nr. 461/2010 al Comisiei din 27 mai 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor (JO 2010, L 129, p. 52).


11      În considerentul (23) al Regulamentului nr. 1400/2002 se precizează că, „[p]entru a asigura concurența efectivă pe piețele de reparație și întreținere și pentru a le permite reparatorilor să ofere utilizatorilor finali piese de schimb concurente, cum ar fi piese de schimb originale și piese de schimb de calitate echivalentă, exceptarea nu trebuie să acopere acordurile verticale care limitează capacitatea reparatorilor autorizați din cadrul sistemului de distribuție al unui producător de autovehicule, a distribuitorilor independenți de piese de schimb, a reparatorilor independenți sau a utilizatorilor finali să își procure piese de schimb de la producătorul de astfel de piese de schimb sau de la terți, la alegerea lor”. Considerentul (17) al Regulamentului nr. 461/2010 are un cuprins similar, dar din perspectiva limitării capacității de vânzare de către producătorul pieselor de schimb, iar nu din perspectiva capacității de achiziție.


12      Potrivit articolului 1 alineatul (1) litera (u) din Regulamentul nr. 1400/2002, „«piesele de schimb de calitate echivalentă» înseamnă exclusiv piese de schimb produse de o întreprindere care poate certifica în orice moment că piesele în cauză au o calitate echivalentă cu cea a componentelor care sunt sau au fost utilizate la asamblarea autovehiculelor în cauză”.


13      Orientările suplimentare, considerentul (18).


14      Ibidem, considerentul (28).


15      Directiva Consiliului din 21 decembrie 1976 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de bunuri (JO 1977, L 13, p. 1).


16      Hotărârea din 24 ianuarie 1995 (C‑359/93, EU:C:1995:14, punctele 23-28). Ordonanța ulterioară, din 3 decembrie 2001, Vestergaard (C‑59/00, EU:C:2001:654, punctul 22), face referire la hotărârea menționată.


17      Directiva Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de bunuri (JO 1993, L 199, p. 54).


18      Hotărârea din 28 octombrie 1999 (C‑328/96, EU:C:1999:526, punctul 68 coroborat cu punctul 78).


19      Considerentul (9) al Directivei 2004/17 evidențiază deschiderea spre concurență a contractelor de achiziții publice, respectarea principiului egalității de tratament, care nu este decât o expresie concretă a principiului nediscriminării, principiul recunoașterii reciproce, principiul proporționalității și principiul transparenței.


20      Reglementarea specificațiilor tehnice din Directiva 2014/25 (articolul 60) nu s‑a modificat, întrucât, pe lângă regimul general [alineatul (3)], există un regim excepțional [alineatul (4)] care permite menționarea unei mărci „în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de exactă și inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu” regula generală, impunând ca mențiunea respectivă să fie însoțită de cuvintele „sau echivalent”. Alineatele (5) și (6) prevăd prezentarea dovezii echivalenței odată cu oferta în cazurile prevăzute la alineatul (3), dar nu și în cele prevăzute la alineatul (4).


21      Aceleași considerente se aplică mutatis mutandis articolelor 49 și 51 din Directiva 2004/17, invocate de unele dintre părțile în litigiu.


22      Hotărârea din 23 decembrie 2009 (C‑305/08, EU:C:2009:807).


23      Ibidem, punctul 37.


24      Ibidem, punctul 37 in fine.


25      Curtea a reiterat, la punctul 34 din Hotărârea din 13 iulie 2017, Ingsteel și Metrostav (C‑76/16, EU:C:2017:549), că „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență, care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și normal de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C‑27/15, EU:C:2016:404, punctul 36, precum și jurisprudența citată)”.


26      La punctele 19 și 20 din aceste orientări se face o distincție între piesele de schimb „originale” și piesele de schimb de o „calitate echivalentă”. Acestea din urmă sunt cele de „o calitate suficient de ridicată astfel încât utilizarea lor să nu pună în pericol reputația rețelei autorizate respective. Precum în cazul oricărui alt standard de selecție, producătorul autovehiculului poate aduce probe că o anumită piesă de schimb nu îndeplinește această cerință”.


27      Utilizarea „declarațiilor responsabile” sau a unor formalități similare, cu care operatorii economici demonstrează, într‑o primă fază, că sunt în măsură să facă anumite livrări, sub rezerva verificării finale ulterioare din partea administrației, este admisă în diferite articole din Directiva 2014/24.


28      A se vedea în acest sens considerentul (84) al Directivei 2014/24: „Numeroși operatori economici, și cu precădere IMM‑urile, constată că un obstacol major în calea participării lor la achizițiile publice îl reprezintă sarcinile administrative care decurg din necesitatea de a produce un număr semnificativ de certificate sau alte documente legate de criteriile de excludere și de selecție. Limitarea acestor cerințe, de exemplu prin utilizarea documentului european de achiziție unic (DEAU), constând într‑o declarație pe propria răspundere actualizată, ar putea duce la o simplificare considerabilă în beneficiul atât al autorităților contractante, cât și al operatorilor economici”.


29      Directiva 2014/24 face referire, în partea a doua din anexa XII, dedicată „mijloacelor de dovedire a îndeplinirii criteriilor de selecție”, în special la „mijloacele de dovedire a capacităților tehnice ale operatorilor economici, astfel cum se menționează la articolul 58”.


30      Punctul III.2.3 din documentul intitulat „Aviso di gara- Settori speciale”.


31      Punctul 6.1. A. subpunctele III și IV din documentul „disciplinare di gara”.


32      Iveco Orecchia a insistat doar asupra (presupusei) obligații de a anexa la ofertă certificatul de echivalență, fără a pune sub semnul îndoielii capacitatea tehnică a concurentului de a executa contractul.


33      C‑531/16, EU:C:2017:883, punctele 47 și 48.


34      Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo (C‑27/15, EU:C:2016:404, punctul 37).


35      În realitate, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) se limitează să preia propunerea de adresare a unora dintre întrebările preliminare formulate de Iveco Orecchia. În special, acesta nu explică de ce acceptă, ca o a doua întrebare preliminară, pe cea cuprinsă la litera b1) din propunerea respectivă.