HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
16 septembrie 2013
Cauza T‑264/11 P
Carlo De Nicola
împotriva
Băncii Europene de Investiții (BEI)
„Recurs – Funcție publică – Personalul BEI – Evaluare – Promovare – Exercițiul de evaluare și de promovare 2007 – Decizia comitetului de recurs – Hărțuire morală – Termen rezonabil – Cerere de anulare – Cerere de despăgubire”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 8 martie 2011, De Nicola/BEI (F‑59/09) și prin care se urmărește anularea acestei hotărâri
Decizia: Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 8 martie 2011, De Nicola/BEI (F‑59/09), în măsura în care respinge, pe de o parte, concluziile domnului Carlo de Nicola prin care se urmărește anularea deciziei comitetului de recurs din cadrul Băncii Europene de Investiții (BEI) și, pe de altă parte, concluziile acestuia prin care se urmărește repararea prejudiciilor invocate în temeiul hărțuirii pe care BEI ar fi săvârșit‑o cu privire la acesta. Respinge în rest acțiunea principală. Trimite acțiunea la Tribunalul Funcției Publice spre rejudecare. Amână pronunțarea cu privire la cheltuielile de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Recurs – Motive – Motiv formulat împotriva unui considerent al hotărârii care nu servește la fundamentarea dispozitivului acesteia – Motiv inoperant
(art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 9)
2. Acțiune introdusă de funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Act care lezează – Noțiune – Decizia comitetului de recurs al Băncii în materie de evaluare care nu implică nicio hotărâre privind un raport de evaluare – Includere
3. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Respectarea unui termen rezonabil – Procedură administrativă – Procedură jurisdicțională – Criterii de apreciere
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 52 alin. (1); Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 41]
4. Acțiune introdusă de funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Obiect – Somație adresată administrației – Inadmisibilitate
5. Funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Procedură precontencioasă – Caracter facultativ – Posibilitate de analogie cu procedura precontencioasă prevăzută de Statutul funcționarilor – Lipsă
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91; Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 41)
6. Recurs – Motive – Control de către Tribunal al refuzului Tribunalului Funcției Publice de a dispune măsuri de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească – Întindere
[art. 256 alin. (2) TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11]
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 33)
Trimitere la:
Curte 30 septembrie 2003, Biret și Cie/Consiliul, C‑94/02 P, Rec., p. I‑10565, punctul 63 și jurisprudența citată
2. O decizie a comitetului de recurs al Băncii Europene de Investiții în materie de evaluare care nu implică nicio hotărâre privind un raport de evaluare, dar care se limitează să statueze, pe de o parte, cu privire la imposibilitatea continuării ședinței și, pe de altă parte, cu privire la necesitatea de a depune această decizie la dosarul personal al părții interesate, este, în principiu, susceptibilă să o lezeze. Tribunalul Funcției Publice nu se poate abține să se pronunțe asupra aspectului dacă, pe de o parte, având în vedere faptele relevante în speță, decizia comitetului de recurs poate totuși să îl lezeze pe reclamant și dacă, pe de altă parte, ajungând la aceste concluzii, comitetul menționat a respectat normele din ghidul procedurii de evaluare. Or, o asemenea evaluare pe fond este necesară, din moment ce, prin adoptarea normelor în cauză, Banca s‑a autolimitat în exercitarea puterii sale de apreciere, iar membrii personalului său se pot prevala de acestea în fața instanței Uniunii în lumina unor principii generale de drept, precum principiul egalității de tratament și cel al protecției încrederii legitime.
Prin decizia sa de a clasa recursul reclamantului fără decizie definitivă cu privire la fond, comitetul de recurs îl privează pe reclamant de o instanță de control reproșându‑i, cel puțin în mod implicit, obstrucționarea procedurii. Or, o asemenea decizie îl lezează în mod vădit pe reclamant, fapt care justifică interesul său în anularea acesteia. În plus, simplul fapt că comitetul de recurs decide să depună decizia respectivă la dosarul personal al reclamantului este suficient pentru a constata că aceasta îl lezează și că anularea ei poate să îi aducă un beneficiu.
(a se vedea punctele 40, 41 și 44)
Trimitere la:
Tribunal 10 septembrie 2003, McAuley/Consiliul, T‑165/01, RecFP, p. I‑A‑193 și II‑963, punctul 44; Tribunal 1 martie 2005, Mausolf/Europol, T‑258/03, RecFP, p. I‑A‑45 și II‑189, punctul 25 și jurisprudența citată
Tribunalul Funcției Publice 30 noiembrie 2009, De Nicola/BEI, F‑55/08, RepFP, p. I‑A‑1-469 și II‑A‑1-2529, punctele 39, 54 și următoarele
3. Atunci când durata procedurii nu este prevăzută de o dispoziție a dreptului Uniunii, caracterul rezonabil al termenului luat în considerare de instituție pentru adoptarea actului în cauză trebuie apreciat în funcție de totalitatea circumstanțelor proprii fiecărei cauze și în special de miza litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei și de comportamentul părților în speță. Astfel, caracterul rezonabil al unui termen nu poate fi stabilit prin trimiterea la o limită maximă precisă, determinată în mod abstract, ci trebuie apreciat în fiecare caz în parte, în funcție de împrejurările cauzei. Pe de altă parte, având în vedere imperativul coerenței, este necesar ca noțiunea de termen rezonabil să se aplice în același mod în cazul în care privește o acțiune sau o cerere în legătură cu care nicio dispoziție din dreptul Uniunii nu a prevăzut termenul în care această acțiune sau această cerere trebuie introdusă. În ambele situații, instanța Uniunii este obligată să ia în considerare împrejurările proprii ale speței.
(a se vedea punctul 49)
Trimitere la:
Curte 28 februarie 2013, Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, C‑334/12 RX‑II, punctele 25-46
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 63)
Trimitere la:
Tribunal 16 decembrie 2004, De Nicola/BEI, T‑120/01 și T‑300/01, RecFP, p. I‑A‑365 și II‑1671, punctul 136; Tribunal 16 mai 2006, Magone/Comisia, T‑73/05, RecFP, p. I‑A‑2-107 și II‑A‑2-485, punctul 15 și jurisprudența citată
5. Împrejurarea că Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, care definește căile de atac administrative, nu prevede, spre deosebire de articolele 90 și 91 din Statutul funcționarilor, o procedură precontencioasă obligatorie împiedică o transpunere pură și simplă a regimului contencios statutar, chiar modulată de o aplicare suplă a acestui regim în vederea asigurării securității juridice, având în vedere incertitudinea legată de condițiile de admisibilitate a acțiunilor personalului Băncii. Astfel, deși articolul 41 din regulamentul menționat se referă la o procedură de soluționare amiabilă, acesta precizează imediat că o astfel de procedură se desfășoară independent de acțiunea formulată în fața instanței Uniunii.
În această privință, rezultă că Regulamentul personalului Băncii și în special articolul 41 din acesta constituie o reglementare internă, în principiu completă a Băncii, ale cărei natură și ratio legis sunt foarte diferite de cele ale statutului, inclusiv de cele ale articolelor 90 și 91 din acesta. În consecință, însăși existența acestei reglementări interne interzice efectuarea de analogii stricte în raport cu statutul menționat. Astfel, este imposibil să se efectueze o interpretare contra legem a condițiilor care reglementează procedura internă facultativă de soluționare amiabilă prevăzută la articolul 41 din Regulamentul personalului Băncii pentru a o transforma într‑o procedură obligatorie. Prin urmare, în această privință, articolul 41 menționat nu prezintă tocmai lacune care să trebuiască modificate prin alte norme pentru a satisface exigențele care decurg din principiile superioare de drept.
(a se vedea punctele 70-72)
Trimitere la:
Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, citată anterior, punctul 39
Tribunal 23 februarie 2001, De Nicola/BEI, T‑7/98, T‑208/98 și T‑109/99, RepFP, p. I‑A‑49 și II‑185, punctele 96-101; Tribunal 17 iunie 2003, Seiller/BEI, T‑385/00, RecFP, p. I‑A‑161 și II‑801, punctele 50-52, 65 și 73; 27 aprilie 2012, De Nicola/BEI, T‑37/10 P, punctele 76 și 77)
6. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 81)
Trimitere la:
Curte 24 septembrie 2009, Erste Group Bank și alții/Comisia, C‑125/07 P, C‑133/07 P, C‑135/07 P și C‑137/07 P, Rep., p. I‑8681, punctul 319; Curte 10 iunie 2010, Thomson Sales Europe/Comisia, C‑498/09 P, punctul 138