Language of document : ECLI:EU:C:2008:589

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JÁN MAZÁK

prezentate la 23 octombrie 20081(1)

Cauza C‑241/07

JK Otsa Talu OÜ

împotriva

Põllumajanduse Registrite ja Informatsiooni Amet (PRIA)

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Riigikohus (Estonia)]

„Agricultură – Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) – Sprijin pentru dezvoltarea rurală”





1.        În prezenta cauză, Riigikohus (Curtea Supremă) (Estonia) solicită Curții să pronunțe o hotărâre preliminară referitoare la interpretarea Regulamentului (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului (cunoscut și sub denumirea „Regulamentul privind dezvoltarea rurală”)(2). Instanța de trimitere formulează întrebările preliminare în cadrul unui proces aflat pe rolul acesteia referitor la un litigiu între Agrofarm AS (denumită în continuare „Agrofarm”), a cărei succesoare legală este JK Otsa Talu OÜ (denumită în continuare „Otsa Talu”), pe de o parte, și Oficiul de Informare și al Registrelor Agricole(3), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acordării de către acesta din urmă a sprijinului pentru agromediu în cadrul Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA).

I –    Cadrul juridic

A –    Dreptul comunitar

2.        Regulamentul nr. 1257/1999 stabilește cadrul juridic pentru acordarea sprijinului comunitar în favoarea dezvoltării rurale durabile.

3.        Articolul 22 din Regulamentul nr. 1257/1999(4) are următorul cuprins:

„Se acordă un ajutor pentru metodele de producție agricolă concepute pentru a proteja mediul, a conserva spațiul natural (agromediu) sau a ameliora bunăstarea animală, cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor comunitare în materie de agricultură, mediu și bunăstarea animalelor de fermă.

Acest ajutor are scopul de a încuraja:

(a)      forme de exploatare a terenurilor agricole compatibile cu protecția și ameliorarea mediului, a peisajului și a caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a solurilor și a diversității genetice;

(b)      o extensificare a modurilor de exploatare agricolă favorabilă mediului și gestionarea sistemelor de pășunat cu intensitate redusă;

(c)      conservarea spațiilor cultivate cu o mare valoare naturală amenințate;

(d)      întreținerea peisajului și a caracteristicilor tradiționale ale terenurilor agricole;

(e)      luarea în considerare a planificării ecologice în practica agricolă;

(f)      ameliorarea bunăstării animale.”

4.        Articolul 23 din Regulamentul nr. 1257/1999 prevede:

„(1) Se acordă un ajutor agricultorilor care își asumă angajamente privind agroecologia sau bunăstarea animală pe o durată minimă de cinci ani. Dacă este cazul, se poate stabili o durată mai lungă pentru anumite tipuri de angajamente, ținând seama de efectele lor asupra mediului sau bunăstării animale.

(2) Angajamentele privind agromediul sau bunăstarea animală trebuie să treacă dincolo de simpla aplicare a bunelor practici agricole obișnuite, inclusiv a bunelor practici în materie de creștere a animalelor.

Ele trebuie să ofere servicii pe care alte măsuri de asistență, precum măsurile de susținere a pieței sau indemnizațiile compensatorii, nu le pot furniza.”

5.        Potrivit articolului 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1257/1999:

„Ajutorul plătit în temeiul angajamentelor semnate privind agromediul sau bunăstarea animală este alocat anual și se calculează în funcție de [sublinierea noastră]:

(a) pierderea de venituri suferită,

(b) costurile suplimentare care rezultă din angajamente și

(c) necesitatea de a furniza un stimulent financiar.

Costurile legate de investiții nu sunt luate în considerare pentru calcularea nivelului ajutorului anual. Costul investițiilor neproductive necesare pentru respectarea angajamentelor poate fi luat în considerare pentru calcularea nivelului ajutorului anual.”

6.        Articolul 37 alineatele (1), (2) și (4) din Regulamentul nr. 1257/1999 prevede:

„(1) Sprijinul pentru dezvoltarea rurală se acordă doar pentru măsuri conforme cu dreptul comunitar.

(2) Aceste măsuri trebuie să fie în conformitate cu alte politici comunitare și măsuri adoptate în cadrul politicilor respective.

În mod special, nicio măsură cuprinsă în prezentul regulament nu este eligibilă pentru sprijinul acordat în cadrul unor programe diferite de sprijin comunitar, dacă este incompatibilă cu oricare dintre condițiile stabilite în prezentul regulament.

[…]

(4) Statele membre pot stabili alte condiții suplimentare sau mai restrictive pentru acordarea ajutoarelor comunitare pentru dezvoltarea zonelor rurale, dacă respectivele condiții sunt în conformitate cu obiectivele și cerințele stabilite în prezentul regulament.”

7.        Articolul 39 din Regulamentul nr. 1257/1999 prevede:

„(1) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura compatibilitatea și coerența măsurilor de acordare a sprijinului pentru dezvoltare rurală în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol.

(2) Planurile de dezvoltare rurală depuse de statele membre includ o evaluare a compatibilității și a coerenței măsurilor de acordare a sprijinului și o specificare a măsurilor luate pentru a asigura compatibilitatea și consecvența.

(3) Măsurile de acordare a sprijinului sunt, dacă este cazul, revizuite ulterior pentru a le asigura compatibilitatea și coerența.”

B –    Dreptul național

8.        Legea de punere în aplicare a politicii agricole comune a Uniunii Europene(5) a fost adoptată la 24 martie 2004 și a intrat în vigoare în parte la 1 mai 2004 și în parte la 1 ianuarie 2005(6). Dispozițiile relevante din această lege sunt următoarele:

„Articolul 42. Procedura referitoare la acordarea sprijinului pentru dezvoltarea rurală corespunzătoare politicii agricole comune

[…]

2.      Ministrul agriculturii decide cu privire la tipul de sprijin pentru dezvoltarea rurală care este acordat în cursul unui exercițiu determinat și cu privire la tipul de activități care este susținut în cursul acestui exercițiu, precum și cu privire la afectarea mijloacelor prevăzute pentru susținerea dezvoltării rurale.

3.      Dreptul de a solicita și de a obține sprijinul pentru dezvoltarea rurală nu ia naștere dacă acordarea acestui sprijin sau susținerea acestei activități nu este prevăzută pentru exercițiul în cauză în conformitate cu alineatul 2 al prezentului articol.

Articolul 43. Condițiile de obținere a sprijinului pentru dezvoltare rurală

1.      Are dreptul de a solicita sprijinul pentru dezvoltarea rurală persoana care întrunește condițiile prevăzute de prezenta lege și de programul menționat la articolul 42 alineatul 1 din prezenta lege.

2.      Ministrul agriculturii poate stabili modalitățile de obținere de către solicitant și pentru activitatea preconizată a sprijinului pentru dezvoltarea rurală, precum și lista zonelor în care este acordat sprijinul pentru dezvoltarea rurală. Aceste modalități pot fi adoptate în mod separat pentru fiecare tip de ajutor.

[…]

Articolul 44. Cererile de acordare a sprijinului pentru dezvoltare rurală și soluționarea acestora

[…]

2.      Ministrul agriculturii stabilește modalitățile privind cererea de sprijin pentru dezvoltarea rurală și procedura solicitării, forma solicitării, motivele de reducere a sprijinului și cotele pentru fiecare tip de sprijin, precum și motivele de respingere a unei cereri. Modalitățile de solicitare a sprijinului și ale procedurii solicitării pot fi stabilite în mod separat pentru fiecare tip de ajutor.”

9.        Regulamentul nr. 51 al ministrului agriculturii din 20 aprilie 2004 privind modalitățile referitoare la obținerea sprijinului pentru dezvoltarea rurală, precum și la procedura solicitării și la plata acestui sprijin(7), în versiunea aflată în vigoare până la 1 mai 2005, prevede:

„Articolul 3. Condițiile pentru obținerea sprijinului

1.      Sprijinul pentru activitățile prevăzute la articolul 2 poate fi solicitat de o persoană fizică, o persoană juridică, o societate sau o altă asociere de persoane care nu are calitatea de persoană juridică (denumit în continuare „solicitantul”), care desfășoară o activitate agricolă în zonele prevăzute la punctul 9.2 al capitolului 9 din planul de dezvoltare și care întrunește condițiile prevăzute la punctul 9.2 al capitolului 9 din planul de dezvoltare și care:

[…]

3)      își asumă angajamentul de a întruni toate condițiile prevăzute la punctele 1 și 2 și condițiile de obținere a plății pentru agromediu pe o perioadă de cinci ani de la data limită prevăzută pentru cererea de sprijin.”

10.      Printr‑o modificare care a intrat în vigoare la 1 mai 2005 și care s‑a aplicat la data depunerii cererii de acordare a sprijinului în discuție, cu alte cuvinte la 26 mai 2005 (denumită în continuare „măsura în litigiu”), a fost introdusă următoarea condiție suplimentară:

„Articolul 82. Dispoziții de punere în aplicare

[…]

(7)      În 2005, poate introduce o cerere pentru o activitate de producție favorabilă mediului solicitantul care, în 2004, a beneficiat de o decizie de acordare a sprijinului pentru o activitate de producție favorabilă mediului și care și‑a asumat angajamentul prevăzut la articolul 3 alineatul 1 punctul 3.”

11.      Planul de dezvoltare rurală pentru anii 2004-2006, aprobat de Comisia Comunităților Europene (denumită în continuare „Comisia”) și adoptat de Guvernul Republicii Estonia și de Ministerul Agriculturii, prevede:

„12.6.2. Sprijinul pentru agromediu 

Cererile introduse sunt examinate, iar decizia este luată în funcție de criteriile de acordare a sprijinului și de mijloacele financiare afectate măsurii în discuție pentru anul respectiv. Dacă este cazul, cererile fac obiectul unei clasificări în funcție de valoarea acestora.

În cazul în care nu există suficiente mijloace bugetare pentru a răspunde cererilor care întrunesc condițiile, ministrul agriculturii poate adopta o procedură de reducere a plății pentru agromediu, în temeiul căreia se recurge la reducerea proporțională a sprijinului în privința tuturor solicitanților care întrunesc condițiile unei plăți pentru agromediu, la reducerea cuantumului sprijinului în funcție de suprafața terenului agricol vizată în cuprinsul cererii sau la reducerea ajutorului în funcție de activitățile ce urmează a fi susținute ori în temeiul altui criteriu.”

II – Situația de fapt, procedura și întrebările adresate

12.      La 26 mai 2005, Agrofarm a depus la Oficiu o cerere de plăți pe suprafață. Agrofarm efectuase deja în 2004 pregătirile necesare pentru o producție favorabilă mediului în vederea obținerii unui sprijin pentru agromediu(8).

13.      Prin decizia nr. 1-3.13-4/74 a directorului Oficiului din 19 decembrie 2005, cererea formulată de Agrofarm a fost respinsă pentru motivul că sprijinul respectiv nu putea fi acordat pentru parcele agricole care nu făceau obiectul unui angajament pentru o producție favorabilă mediului aflat în vigoare.

14.      La 1 februarie 2006, Agrofarm a formulat o acțiune la Tartu halduskohus (Tribunalul Administrativ din Tartu) prin care a solicitat anularea punctului 17 din decizia directorului Oficiului și obligarea acestuia la plata sprijinului respectiv. Prin Hotărârea din 28 aprilie 2006, Tartu halduskohus a respins această acțiune considerând, în esență, că nu se putea considera că modificarea Regulamentului nr. 51 aducea atingere drepturilor reclamantei.

15.      În calitate de succesoare în drepturi a Agrofarm(9), Otsa Talu a formulat apel împotriva hotărârii menționate la Tartu ringkonnakohus (Curtea de Apel din Tartu), arătând că Regulamentul nr. 1257/1999 nu permite adoptarea unor norme care nu respectă egalitatea solicitanților. În plus, Otsa Talu a arătat că, prin adoptarea modificărilor la Regulamentul nr. 51 cu doar mai puțin de o lună înainte de termenul limită de introducere a cererii de ajutoare aferente anului 2005, au fost încălcate principiile încrederii legitime și statului de drept. Prin Hotărârea din 7 septembrie 2006, Tartu ringkonnakohus a respins apelul formulat de Otsa Talu, constatând, în esență, că modificarea de către ministrul agriculturii a Regulamentului nr. 51 nu era contrară dreptului comunitar.

16.      Prin urmare, Otsa Talu a introdus recurs la instanța de trimitere. Recurenta a susținut că modificarea în litigiu a Regulamentului nr. 51, ca măsură națională de punere în aplicare a dreptului comunitar, este incompatibilă cu dreptul comunitar, în special cu articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1257/1999, potrivit căruia ajutoarele pentru agromediu se alocă anual. În plus, Otsa Talu a arătat că articolul 82 alineatul (7) din Regulamentul nr. 51 este contrar și față de punctul 12.6.2 din planul de dezvoltare, potrivit căruia, în cazul în care mijloacele bugetare sunt insuficiente, cuantumul total al ajutoarelor ce urmează a fi plătit tuturor solicitanților care întrunesc condițiile aplicabile trebuie redus proporțional.

17.      În fața instanței de trimitere, Oficiul a arătat, în esență, că, în privința naturii sprijinului pentru agromediu în discuție, acest sprijin nu trebuie să fie considerat drept un ajutor social care trebuie repartizat pe o bază generală. Cauza s‑ar referi la un ajutor ale cărui condiții de acordare rezultă din necesitățile și din prioritățile politicii agricole a statului, iar statul are de asemenea dreptul să schimbe aceste condiții.

18.      Instanța de trimitere consideră că în prezenta cauză este esențial să se stabilească dacă este legal să se modifice, în cursul perioadei de sprijin, condițiile care trebuie să fie îndeplinite de solicitanții unei plăți a sprijinului pentru o producție favorabilă mediului, în așa fel încât să se restrângă, comparativ cu situația aplicată anterior, categoria persoanelor care îndeplinesc aceste condiții.

19.      În opinia instanței de trimitere, sprijinirea în fiecare an, în cadrul programului corespunzător, și a noilor solicitanți care sunt dispuși să își asume un angajament de producție favorabilă mediului și care își organizează producția în consecință în vederea îndeplinirii cerințelor legale este conformă obiectivului urmărit de sprijinul pentru o producție favorabilă mediului, prevăzut de Regulamentul nr. 1257/1999. Această abordare ar fi conformă și cu principiul egalității de tratament și cu obiectivul de a asigura o protecție mai bună a mediului.

20.      Prin urmare, instanța de trimitere își exprimă îndoiala că cerința suplimentară impusă solicitanților și introdusă prin articolul 82 alineatul (7) din Regulamentul nr. 51 este conformă cu obiectivele dreptului comunitar, în special cu noțiunea de sprijin pentru agromediu, prevăzută de Regulamentul nr. 1257/1999.

21.      În plus, instanța de trimitere arată că, în cazul în care resursele bugetare nu mai sunt suficiente, prin planul estonian de dezvoltare a fost prevăzută reducerea proporțională a sprijinului pentru toți solicitanții care întruneau inițial condițiile de acordare a sprijinului pentru agromediu.

22.      În opinia instanței de trimitere, faptul de a „limita” categoria beneficiarilor nu constituie o soluție proporțională în vederea rezolvării dificultăților rezultate din insuficiența resurselor bugetare, ci, dimpotrivă, ar fi fost necesară reducerea proporțională a sprijinului în privința tuturor solicitanților care îndeplineau inițial condițiile solicitate, astfel cum s‑a prevăzut în planul de dezvoltare aprobat de Comisie.

23.      În aceste condiții, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Este compatibil cu obiectivul sprijinului pentru agromediu prevăzut la articolele 22-24 din [Regulamentul nr. 1257/1999]:

a)      faptul că pot continua să primească acest sprijin numai solicitanții care, în cadrul acestui program, au beneficiat deja în cursul exercițiului precedent de o decizie de acordare a unui sprijin pentru agromediu și care și‑au asumat un angajament privind agromediul sau

b)      faptul că în cursul fiecărui exercițiu li se acordă un sprijin și noilor solicitanți care își asumă un angajament privind metode de producție favorabile mediului și care, în consecință, își organizează producția conform condițiilor impuse?

2)      Dacă răspunsul la prima întrebare este în sensul alternativei care figurează la litera b), în cazul în care se constată că, în cadrul programului, nu mai există resurse bugetare suficiente pentru a acorda un prim sprijin, articolul 24 alineatul (1) coroborat cu articolul 37 alineatul (4) și cu articolul 39 din [Regulamentul nr. 1257/1999] permite unui stat membru:

a)      să modifice reglementările și condițiile inițiale referitoare la solicitarea și acordarea sprijinului pentru agromediu și să prevadă că pot solicita sprijin numai solicitanții care au beneficiat în cursul exercițiului precedent de o decizie de acordare a unui sprijin pentru agromediu și care, drept urmare, sunt obligați să respecte angajamentul asumat în vederea unei producții favorabile mediului sau

b)      să reducă în mod proporțional sprijinul acordat tuturor solicitanților care întrunesc condițiile cerute pentru a beneficia de sprijin pentru agromediu?”

24.      Guvernele eston, elen și polonez, precum și Comisia au depus observații scrise. Otsa Talu și toate părțile menționate anterior, cu excepția guvernului polonez, au susținut observații orale în ședința din 10 aprilie 2008.

III – Analiză

A –    Argumentele principale ale părților

25.      Guvernul eston explică împrejurările referitoare la elaborarea planului de dezvoltare, precum și la modificarea Regulamentului nr. 51. Acest guvern arată că un raport de monitorizare a planului de dezvoltare a indicat că, în 2004, fuseseră introduse aproximativ de două ori mai multe cereri decât se anticipase inițial prin planul menționat. În consecință, obiectivele de natură cantitativă referitoare la angajamentele luate inițial prin planul de dezvoltare pentru anul 2006 fuseseră deja atinse în anul 2004. În plus, ca urmare a faptului că, în 2004, Ministerul Agriculturii decisese reducerea sprijinului pentru agromediu, resursele bugetare pentru finanțarea acestui sprijin nu erau suficiente pentru acceptarea unor cereri noi în anii 2005 și 2006.

26.      În acest context a fost adoptată în mai 2005 prima modificare a Regulamentului nr. 51, prin care s‑a restrâns categoria de beneficiari ai sprijinului. Cu toate acestea, în iulie 2005, a fost adoptată o a doua modificare a acestui regulament prin care s‑a adăugat la categoria de solicitanți care îndeplineau condițiile de acordare a sprijinului categoria persoanelor care dețin cel puțin un teren pe o suprafață agricolă inclusă complet în rețeaua Natura 2000.

27.      Guvernul eston susține că restrângerea categoriei beneficiarilor suportului prevăzută prin modificarea Regulamentului nr. 51 este conformă atât cu obiectivele Regulamentului nr. 1257/1999 [astfel cum sunt menționate în considerentul (31)], cât și cu principiul egalității de tratament.

28.      Având în vedere considerațiile menționate, guvernul eston propune să se răspundă la întrebările adresate după cum urmează. În cazul în care obiectivele de natură cantitativă ale planului de dezvoltare sunt atinse și se constată că, în cadrul acestui program, nu mai există suficiente resurse bugetare pentru acordarea unui prim sprijin, articolul 24 alineatul (1) coroborat cu articolul 37 alineatul (4) și cu articolul 39 din Regulamentul nr. 1257/1999 autorizează un stat membru să modifice normele referitoare la solicitarea și la acordarea sprijinului pentru agromediu și să introducă condiții prin care categoria de beneficiari ai sprijinului să fie restrânsă. Asemenea condiții pot, în ceea ce privește una sau mai multe perioade relevante, să împiedice formularea de cereri de către beneficiari noi.

29.      Guvernul elen subliniază că legiuitorul comunitar a înțeles necesitatea existenței unei flexibilități nu numai în timpul etapei de planificare, ci și în timpul etapei de aplicare a programelor de sprijin pentru dezvoltare rurală. Acesta arată că criteriile aplicabile beneficiarilor pot fi modificate a posteriori, cu condiția ca o asemenea modificare să nu presupună vreo discriminare sau vreo restrângere nejustificată.

30.      În consecință, guvernul elen propune să se răspundă la prima întrebare după cum urmează: dispozițiile Regulamentului nr. 1257/1999 permit acordarea unui sprijin anual numai beneficiarilor care au participat deja la program. Prin urmare, includerea în fiecare an a unor beneficiari noi este permisă, dar nu obligatorie.

31.      În ceea ce privește cea de a doua întrebare, guvernul elen susține că, în cazul în care un stat membru constată că, în perioada de punere în aplicare a programului, resursele bugetare nu sunt suficiente, acesta poate, în conformitate cu Regulamentul nr. 1257/1999, să modifice dispozițiile naționale respective în așa fel încât să își îndeplinească obligațiile pe care și le‑a asumat deja și să refuze să primească cereri noi de acordare a sprijinul pentru agromediu.

32.      Guvernul polonez consideră că obiectivele Regulamentului nr. 1257/1999, atât în ceea ce privește sprijinul pentru agromediu, cât și alte tipuri de sprijin, pot, în principiu, să fie atinse numai atunci când sprijinul se acordă tuturor solicitanților care îndeplinesc condițiile prevăzute în acest sens. În caz contrar, ar fi posibil ca statul membru să limiteze, potrivit unei libertăți de apreciere totale, acordarea unui asemenea sprijin într‑un exercițiu bugetar determinat.

33.      De aceea, guvernul polonez propune ca răspunsul la prima întrebare să fie în sensul că este conform cu obiectivele sprijinului pentru agromediu, prevăzute la articolele 22 și 24 din Regulamentul nr. 1257/1999, ca sprijinul să fie acordat în fiecare an unor beneficiari noi care își asumă angajamentul privind o producție favorabilă mediului și care își organizează producția în consecință în vederea îndeplinirii cerințelor legale.

34.      În ceea ce privește cea de a doua întrebare, guvernul polonez consideră că, în cazul în care resursele bugetare nu sunt suficiente, refuzul acordării sprijinului unor solicitanți noi permite atingerea obiectivelor sprijinului pentru agromediu și nu constituie o încălcare a dreptului comunitar sau a dreptului național.

35.      Prin urmare, acesta propune să se răspundă la a doua întrebare după cum urmează. În cazul în care, în cadrul programului, devine evident că nu mai există suficiente resurse bugetare pentru acordarea unui prim sprijin, articolul 24 alineatul (1) coroborat cu articolul 37 alineatul (4) și cu articolul 39 din Regulamentul nr. 1257/1999, permite unui stat membru să stabilească faptul că sprijinul se poate cere numai de solicitanții care au făcut deja obiectul unei decizii de acordare a sprijinului în cursul exercițiului precedent și, prin urmare, sunt supuși unui angajament privind o producție favorabilă mediului aflat în vigoare.

36.      În sfârșit, Comisia arată că Regulamentul nr. 1257/1999 nu stabilește cum trebuie să fie calculate plățile anuale ale sprijinului. Prin urmare, aceasta consideră că statele membre pot alege între a hotărî cuantumul plăților anuale la începutul perioadei de cinci ani, pe de o parte, și modificarea acestui cuantum în fiecare an, în funcție de resursele bugetare disponibile și de numărul de beneficiari care participă la program, pe de altă parte.

37.      Comisia arată că ambele opțiuni sunt conforme cu Regulamentul nr. 1257/1999 și prezintă stimulente pentru agricultori.

38.      Având în vedere cele de mai sus, Comisia propune ca răspunsul la întrebări să fie în sensul că cerința potrivit căreia sprijinul pentru agromediu prevăzut la articolele 22, 23 și 24 din Regulamentul nr. 1257/1999 poate fi acordat numai solicitanților în privința cărora, în cadrul programului, s‑a luat deja o decizie de acordare a sprijinului în exercițiul bugetar anterior este compatibilă cu acest regulament.

B –    Admisibilitate

39.      Se pare că guvernul eston contestă admisibilitatea întrebărilor adresate. Acest guvern consideră că, având în vedere modificările aduse Regulamentului nr. 51(10), prezumția pe care se întemeiau întrebările instanței de trimitere nu este corectă. În opinia acestui guvern, ar rezulta că întrebările adresate de instanța națională nu reflectă în totalitate măsurile naționale aflate în vigoare în anul 2005 și au, prin urmare, un caracter teoretic. Niciuna dintre celelalte părți nu a ridicat această obiecție în observațiile prezentate și nici nu și‑a exprimat poziția în această privință.

40.      În Hotărârea UGT Rioja și alții(11), Curtea a statuat că „atât din textul, cât și din economia articolului 234 CE rezultă că procedura preliminară presupune ca o cauză să fie efectiv pendinte în fața instanțelor naționale, acestea fiind chemate să pronunțe în cadrul său o decizie susceptibilă să ia în considerare hotărârea pronunțată cu titlu preliminar de către Curte”.

41.      În Hotărârea Ritter‑Coulais(12), Curtea a arătat că „potrivit unei jurisprudențe constante, procedura instituită prin articolul 234 CE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale […] În cadrul acestei cooperări, instanța națională sesizată cu soluționarea litigiului, singura care cunoaște în mod direct situația de fapt din acțiunea principală și care trebuie să își asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, se află în poziția cea mai potrivită pentru a aprecia, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții […] Nu este mai puțin adevărat că, în cazul în care este necesar, Curtea are competența de a examina condițiile în care este sesizată de către instanța națională, în scopul de a‑și verifica propria competență și, în special, de a determina dacă interpretarea dreptului comunitar solicitată are legătură cu realitatea și cu obiectul acțiunii principale, astfel încât Curtea să nu fie determinată să formuleze opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice. În cazul în care se constată că întrebarea adresată este în mod vădit lipsită de pertinență pentru soluționarea acestei acțiuni, Curtea trebuie să declare că nu este necesar să se pronunțe asupra fondului.”

42.      În prezenta cauză, este evident că există un litigiu pendinte în fața instanței de trimitere, pe care aceasta nu îl poate soluționa decât după primirea unui răspuns din partea Curții. Nu există niciun element în înscrisurile aflate în dosarul transmis Curții care să indice că trimiterea preliminară ar fi de natură teoretică sau ipotetică. Având în vedere cele de mai sus, concluzionăm că întrebările adresate sunt admisibile.

C –    Pe fond

43.      Prin intermediul celor două întrebări adresate, care trebuie examinate împreună, Riigikohus solicită, în esență, să se stabilească dacă este în conformitate cu Regulamentul nr. 1257/1999 ca un stat membru să restrângă, ca urmare a resurselor bugetare insuficiente, categoria solicitanților ajutorului pentru agromediu la agricultorii care au făcut deja obiectul unei decizii de acordare a sprijinului în exercițiul bugetar anterior.

44.      Comisia face trimitere în mod întemeiat la jurisprudența Curții potrivit căreia, în cazul în care programele de dezvoltare ale statelor membre sunt aprobate de Comisie – după ce aceasta s‑a asigurat că aceste programe sunt conforme cu Regulamentul nr. 1257/1999 și după ce a stabilit natura acțiunilor care pot fi cofinanțate și cuantumul total al cheltuielilor legate de finanțarea acestora –, această aprobare de către Comisie a unui program național de ajutoare nu are în niciun caz drept efect să îi confere programului respectiv caracterul unei măsuri de drept comunitar. În aceste condiții, în cazul în care, de exemplu, un contract de ajutoare este incompatibil cu programul aprobat de Comisie, instanțele naționale sunt cele care au sarcina de a stabili, având în vedere dispozițiile dreptului național, consecințele pe care le produce această incompatibilitate, luând în același timp în considerare, cu ocazia aplicării dreptului național, dreptul comunitar relevant(13).

45.      În acest sens, Curtea a arătat că „[…] autoritățile naționale au sarcina de a pune în executare reglementările comunitare și de a adopta, în privința agenților economici vizați, deciziile individuale necesare. Cu ocazia acestei puneri în executare, statele membre procedează conform normelor și procedurilor prevăzute de legislația națională, sub rezerva limitelor stabilite de dreptul comunitar”(14).

46.      Dreptul comunitar, în general, și Regulamentul nr. 1257/1999, în special, [sau Regulamentul (CE) nr. 817/2004(15) al Comisiei în această privință] nu reglementează în detaliu acordarea sprijinului pentru agromediu, care trebuie să fie efectuată în fiecare an.

47.      Articolul 37 alineatul (4) și articolul 39 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1257/1999 lasă să se înțeleagă că statele membre dispun de o libertate de apreciere relativ largă cu ocazia punerii în aplicare a planurilor lor de dezvoltare. Aceste articole prevăd că „[s]tatele membre pot stabili alte condiții suplimentare sau mai restrictive pentru acordarea ajutoarelor comunitare pentru dezvoltarea zonelor rurale, dacă respectivele condiții sunt în conformitate cu obiectivele și cerințele stabilite în [acest] regulament”(16) și, respectiv, că „[m]ăsurile de acordare a sprijinului sunt, dacă este cazul, revizuite ulterior [de către statele membre] pentru a le asigura compatibilitatea și coerența”.

48.      Cu toate acestea, din Hotărârea Huber se poate deduce că, în cazul în care punerea în aplicare a planurilor de dezvoltare în contextul unui ajutor structural al Uniunii Europene intră în competența statelor membre, măsurile naționale nu trebuie să afecteze domeniul de aplicare și eficacitatea dreptului comunitar(17).

49.      În decizia de trimitere, instanța națională consideră că termenul „anual”, care figurează în articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1257/1999, ar trebui înțeles în sensul că o persoană trebuie să poată solicita în fiecare an un ajutor de același tip, indiferent dacă persoana interesată a beneficiat anterior de același tip de ajutor. Aceasta este și poziția exprimată de Otsa Talu.

50.      Cu toate acestea, nu putem subscrie la această interpretare. Dimpotrivă, considerăm – astfel cum, în esență, consideră și Comisia și guvernele eston și polonez – că acest articol nu reglementează problema menționată mai sus, ci prevede numai că, pe perioada desfășurării unui program multianual, plata sprijinului trebuie efectuată sub forma unor cote anuale.

51.      Prin urmare, interpretarea potrivit căreia, în temeiul articolului 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1257/1999, programul ar trebui ca în fiecare an să fie deschis pentru noi angajamente trebuie să fie respinsă. Într‑adevăr, această concluzie se desprinde și de la articolul 66 alineatul (5) din Regulamentul nr. 817/2004, care prevede că „[î]n cazul unui sprijin multianual, plățile ulterioare plății efectuate în primul an în care s‑a înaintat cererea se efectuează pe baza unei cereri anuale de plată a sprijinului, cu excepția cazului în care statul membru a prevăzut o procedură care permite un control anual eficient în conformitate cu articolul [67 alineatul (1)]”.

52.      Odată clarificat acest aspect, este necesar să se examineze în continuare dacă condițiile „suplimentare sau mai restrictive”, la care se referă articolul 37 alineatul (4) și care au fost adoptate de Republica Estonia și sunt în discuție în acțiunea principală, sunt compatibile cu obiectivele și cu condițiile stabilite în Regulamentul nr. 1257/1999.

53.      La următoarele două puncte, vom expune considerentele Regulamentului nr. 1257/1999 care sunt relevante pentru soluționarea acțiunii principale.

54.      Considerentul (14) al Regulamentului nr. 1257/1999 prevede că „[…] criteriile de eligibilitate privind sprijinul pentru dezvoltare rurală nu ar trebui […] să depășească ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor politicii de dezvoltare a zonelor rurale”(18).

55.      Considerentul (31) al Regulamentului nr. 1257/1999 continuă aratând că „[…] este important ca regimul de ajutoare agroecologice să continue să încurajeze agricultorii în sprijinirea întregii societăți prin introducerea sau continuarea utilizării practicilor agricole compatibile cu nevoia tot mai mare de a proteja și îmbunătăți mediul, resursele naturale, solul și diversitatea genetică și de a întreține peisajul și spațiul natural”(19).

56.      În temeiul acestor considerente și al conținutului întregului capitol VI din Regulamentul nr. 1257/1999 (cu alte cuvinte, articolele 22-24, prezentate la punctele 3-5 din prezentele concluzii), considerăm că Regulamentul nr. 1257/1999 nu se opunea ca Republica Estonia să decidă, după ce a constatat că resursele bugetare de care dispunea erau insuficiente, să soluționeze această problemă a insuficienței resurselor prin adoptarea măsurii în litigiu(20).

57.      Asemănător guvernului eston, considerăm că împrejurarea că sprijinul este acordat cu privire la terenuri agricole care au făcut deja obiectul unui angajament multianual contribuie la continuitatea măsurii pentru agromediu. În caz contrar, rezultatul ar fi că agricultorii nu ar avea nicio certitudine cu privire la cuantumul sprijinului care li se acordă în fiecare an. Această împrejurare fie i‑ar descuraja să formuleze cereri de participare la schema de ajutor, fie i‑ar determina să abandoneze această schemă într‑un an în care sprijinul lor ar fi redus.

58.      În acest context, trebuie subliniat că cuantumul sprijinului nu se stabilește în mod aleatoriu sau în mod arbitrar. Dimpotrivă, astfel cum s‑a arătat mai sus în prezentele concluzii, acesta se calculează în funcție de criteriile obiective prevăzute la articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1257/1999.

59.      Cu toate acestea, în cazul în care ar reduce toate plățile în mod proporțional, Republica Estonia și‑ar încălca, în privința cererilor admise în anul 2004, obligațiile „contractuale” de a plăti tot cuantumul sprijinului prevăzut.

60.      În fapt, statul membru în cauză și‑a asumat angajamente față de beneficiarii care fac deja parte din programul de sprijin, la fel cum acești beneficiari, la rândul lor, și‑au asumat angajamente pe termen lung.

61.      În același timp, asemănător Comisiei, considerăm că un stat membru poate decide să adopte soluția alternativă menționată în întrebările adresate și să reducă sprijinul proporțional în privința tuturor solicitanților care îndeplinesc condițiile de acordare a sprijinului pentru agromediu. În cadrul acestei alternative, agricultorii ar fi încurajați să introducă utilizarea de practici agricole favorabile mediului, indiferent dacă au beneficiat sau nu au beneficiat deja de o decizie de acordare a sprijinului pentru exercițiul bugetar anterior. Cu alte cuvinte, în fiecare an ar fi încurajați noi beneficiari să introducă și să aplice asemenea practici agricole. Totuși, în această situație, statul membru ar trebui să dovedească faptul că obiectivele schemei de ajutoare pentru agromediu au fost efectiv atinse la același nivel, chiar dacă cuantumul sprijinului a fost modificat în fiecare an.

62.      Având în vedere libertatea de apreciere recunoscută statelor membre, măsura în litigiu nu pare să fie contrară Regulamentului nr. 1257/1999 care urmărește să promoveze dezvoltarea unei politici agricole favorabile mediului și dezvoltarea rurală, în general.

63.      În continuare, trebuie să se examineze dacă Republica Estonia și‑a exercitat libertatea de apreciere în conformitate cu dreptul comunitar.

1.      Pretinsa încălcare a principiilor generale ale dreptului comunitar

64.      În Hotărârea Piek(21), Curtea a statuat că „[…] conform unei jurisprudențe constante, atunci când adoptă măsuri de aplicare a unei reglementări comunitare, autoritățile naționale sunt obligate să își exercite puterea discreționară cu respectarea principiilor generale ale dreptului comunitar, între care și principiul proporționalității”. Principiile încrederii legitime și egalității de tratament fac de asemenea parte din aceste principii.

65.      În ședință, Otsa Talu a susținut, în esență, că introducerea măsurii în litigiu nu este conformă cu principiul protecției încrederii legitime.

66.      Curtea a arătat că „principiul protecției încrederii legitime este fără îndoială unul dintre principiile fundamentale ale Comunității”(22).

67.      În opinia noastră, nu se poate susține că Otsa Talu putea să se aștepte în mod legitim că o situație existentă, care poate fi modificată prin decizii adoptate de autoritățile naționale însărcinate cu punerea în aplicare a unor reglementări comunitare în limitele puterilor lor discreționare, va fi menținută, în special într‑un domeniu precum politica agricolă comună, în cadrul căreia sunt necesare adaptări pentru a răspunde schimbărilor situației economice(23).

68.      În plus, noțiunea de încredere legitimă presupune că persoana vizată nutrește anumite speranțe întemeiate pe garanții precise care i‑au fost date de administrație(24). Cu toate acestea, în speța din acțiunea principală, nici ELÜPS, nici Regulamentul nr. 51 nu au prevăzut în mod special că toate cererile urmau să fie acceptate.

69.      În sfârșit, din înscrisurile de care dispune Curtea, rezultă că încă de la data introducerii cererii de plată pe suprafață, la 26 mai 2005, Otsa Talu avea cunoștință de existența articolului 82 alineatul (7) din Regulamentul nr. 51, astfel încât nu se poate susține că modificarea regulamentului încalcă încrederea legitimă a acesteia că urma să beneficieze de sprijin.

70.      În consecință, principiul protecției încrederii legitime nu a fost încălcat.

71.      În continuare, referitor la principiul egalității de tratament, astfel cum Curtea a statuat în Hotărârea Belgia/Comisia(25), „potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament și al nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv”.

72.      În opinia noastră, este evident că, atunci când a depus cererea de acordare a sprijinului, Otsa Talu nu se afla într‑o situație comparabilă cu aceea a beneficiarilor care făceau deja parte din schemă și care își asumaseră deja un angajament multianual pentru o producție favorabilă mediului. Situația întreprinderii Otsa Talu s‑ar putea compara numai cu aceea a agricultorilor care, asemănător acesteia, se găseau doar în împrejurarea de a intenționa să introducă o cerere de acordare a sprijinului și nu făceau (încă) parte din schemă.

73.      Prin urmare, introducerea măsurii în litigiu nu poate încălca principiul egalității de tratament în legătură cu întreprinderea Otsa Talu, întrucât aceasta a fost tratată în același mod precum au fost tratați toți cei care se găseau în aceleași împrejurări (cu alte cuvinte, solicitanții de sprijin pentru anul 2005) și în aceleași condiții.

74.      În consecință, în opinia noastră, principiul egalității de tratament nu a fost încălcat.

75.      În Hotărârea Viamex Agrar Handels și ZVK(26), Curtea a susținut că „[m]ai întâi, trebuie precizat că principiul proporționalității, care reprezintă un principiu general de drept comunitar și care a fost confirmat în repetate rânduri de jurisprudența Curții, în special în domeniul politicii agricole comune, […] trebuie respectat ca atare atât de legiuitorul comunitar, cât și de legiuitorul și de instanțele naționale care aplică dreptul comunitar”. Prin analogie, acest principiu trebuie respectat și de autoritățile naționale competente în cadrul aplicării dispozițiilor Regulamentului nr. 1257/1999.

76.      Problema este dacă, în împrejurările din acțiunea principală, măsura în litigiu adoptată de Republica Estonia, în exercitarea puterii discreționare care i‑a fost recunoscută, are în realitate obiectivul de a promova dezvoltarea rurală(27) și dacă este adecvată și necesară pentru atingerea acestui obiectiv.

77.      În această privință, este necesar să se examineze dacă măsura în litigiu este adecvată pentru atingerea obiectivului urmărit.

78.      Astfel cum am arătat la punctele 58-61 din prezentele concluzii, considerăm că, având în vedere insuficiența resurselor bugetare, măsura în litigiu a fost și adecvată și necesară pentru atingerea obiectivului de promovare a dezvoltării rurale și nu a impus particularilor o obligație care să fi fost excesivă în legătură cu obiectivul care se urmărea a fi atins. În același timp, în opinia noastră, soluția alternativă care constă în reducerea tuturor plăților în mod proporțional ar fi mai puțin aptă să realizeze acest obiectiv, întrucât ar exista riscul ca Republica Estonia să nu își îndeplinească obligația „contractuală” de a plăti întreg cuantumul sprijinului prevăzut și, în cazul în care ar fi redus până la un anumit prag, ar fi posibil ca beneficiarii care participă deja la programul de sprijin să se găsească în imposibilitatea de a‑și continua producția lor favorabilă mediului(28).

79.      Având în vedere considerațiile care precedă, considerăm că, din dosarul transmis Curții, ținând seama de împrejurările din acțiunea principală, rezultă că adoptarea măsurii în litigiu nu constituie o încălcare a principiului proporționalității.

IV – Concluzie

80.      În consecință, în opinia noastră, Curtea ar trebui să dea următorul răspuns la întrebările adresate de Riigikohus:

„O legislație națională, precum legislația în discuție în acțiunea principală, care cuprinde o condiție potrivit căreia, din cauza insuficienței resurselor bugetare, numai solicitanții care au beneficiat deja în cursul exercițiului precedent de o decizie de acordare a unui sprijin pentru agromediu, prevăzut la articolele 22-24 din Regulamentul (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) și de modificare și abrogare a unor regulamente, și care și‑au asumat un angajament privind agromediul vor putea continua să primească sprijinul, nu împiedică, în principiu, realizarea obiectivelor acestui regulament.”


1 – Limba originală: engleza.


2 – Regulamentul din 17 mai 1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) și de modificare și abrogare a unor regulamente (JO L 160, p. 80, Ediție specială, 03/vol. 28, p. 134), parțial abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO L 277, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 66, p. 101) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1257/1999”).


3 – Põllumajanduse Registrite ja Informatsiooni Amet (PRIA), un organ guvernamental aflat în subordinea Ministerului Agriculturii din Republica Estonia, care are, printre altele, sarcina de a organiza acordarea sprijinului de stat și a sprijinului Uniunii Europene pentru agricultură și pentru dezvoltare rurală (denumit în continuare „Oficiul’).


4 – Articolele 22, 23 și 24 din Regulamentul nr. 1257/1999 sunt reproduse aici astfel cum au fost modificate prin Regulamentul (CE) nr. 1783/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 (JO L 270, p. 70, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 246).


5 – Euroopa Liidu ühise põllumajanduspoliitika rakendamise seadus (denumită în continuare „ELÜPS”).


6 – RT I 2004, 24, 163.


7 – Põllumajandusliku keskkonnatoetuse saamise täpsemad nõuded ning toetuse taotlemise, taotluse menetlemise ja toetuse maksmise täpsem kord (RTL 2004, 51, 879).


8 – În decizia de trimitere se arată că Agrofarm achiziționase deja, în anul 2004, semințele necesare pentru însămânțarea din primăvara anului 2005, efectuând astfel pregătirile necesare pentru o producție favorabilă mediului.


9 – Agrofarm a fuzionat cu Otsa Talu.


10 – A se vedea punctele 25 și 26 din prezentele concluzii.


11 – Hotărârea din 11 septembrie 2008 (C‑428/06-C‑434/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 39), unde se citează, în acest sens, Hotărârea din 15 iunie 1995, Zabala Erasun și alții (C‑422/93-C‑424/93, Rec., p. I‑1567, punctul 28), Hotărârea din 12 martie 1998, Djabali (C‑314/96, Rec., p. I‑1149, punctul 18), și Hotărârea din 20 ianuarie 2005, García Blanco, (C‑225/02, Rec., p. I‑523, punctul 27).


12 – Hotărârea din 21 februarie 2006 (C‑152/03, Rec., p. I‑1711, punctele 13-15 și jurisprudența citată).


13 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2002, Huber (C‑336/00, Rec., p. I‑7699, punctele 39 și 40).


14 – A se vedea Hotărârea din 7 iulie 1987, Étoile commerciale și CNTA/Comisia (89/86 și 91/86, Rec., p. 3005, punctul 12). A se vedea de asemenea, de exemplu, Hotărârea din 21 septembrie 1983, Deutsche Milchkontor și alții (205/82-215/82, Rec., p. 2633), și Hotărârea din 2 februarie 1989, Pays‑Bas/Comisia (262/87, Rec., p. 225). A se vedea de asemenea Mögele, R., „The financing system of the Common Agricultural Policy and its legal framework”, în Irish Journal of European Law, Round Hall Sweet & Maxwell, 2 (1995), p. 139 și 140: „deși sarcina stabilirii normelor PAC […] aparține în principal legislației comunitare, statele membre și autoritățile acestora au obligația de a pune în practică și de a aplica aceste norme, în conformitate cu principiile generale care guvernează structura instituțională a Comunității și relațiile dintre Comunitate și statele sale membre” (traducere liberă), și McMahon, J. A., EU Agricultural Law, Oxford University Press, 2007, p. 30: „schimbările în acest domeniu, în care a fost stabilit un cadru comunitar care asigură condiții agricole și de mediu bune, continuă să recunoască o anumită putere discreționară statelor membre” (traducere liberă), și jurisprudența citată.


15 – Regulamentul din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1257/1999 (JO L 153, p. 30, Ediție specială, 03/vol. 57, p. 116) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 817/2004”).


16 – În opinia noastră, din acest articol rezultă că împrejurarea că măsura în litigiu nu a fost prevăzută inițial în planul estonian de dezvoltare rurală pentru anii 2004-2006 nu este relevantă.


17 – Hotărârea citată la nota de subsol 13, punctele 61-64. A se vedea de asemenea Concluziile avocatului general Alber prezentate în această cauză, punctele 74-76 și jurisprudența citată. În Hotărârea Deutsche Milchkontor și alții, citată la nota de subsol 14, Curtea s‑a pronunțat, la punctul 22, în sensul că „aplicarea dreptului național nu trebuie să aducă atingere domeniului de aplicare și eficacității dreptului comunitar”.


18 – A se vedea de asemenea considerentul (4) al Regulamentului nr. 817/2004. În plus, considerentul (11) precizează că „[î]n ceea ce privește sprijinul pentru agromediu […], stabilirea unor condiții minime pe care agricultorii trebuie să le respecte în cadrul diferitelor angajamente de agromediu […] trebuie să asigure o aplicare echilibrată a ajutorului în funcție de obiectivele sale, contribuind astfel la realizarea unei dezvoltări rurale durabile”.


19 – Adăugăm că considerentul (29) al Regulamentului nr. 1257/1999 precizează că „[…] ar trebui acordată o importanță deosebită instrumentelor agroecologice de susținere a dezvoltării durabile a zonelor rurale și pentru a răspunde cererii tot mai mari a societății în domeniul serviciilor ecologice”.


20 – Cu alte cuvinte, modificarea Regulamentului nr. 51 prin care s‑a adăugat condiția suplimentară potrivit căreia, în anul 2005, cererile de acordare a sprijinului pentru producții favorabile mediului erau rezervate persoanelor care beneficiaseră deja în 2004 de o decizie de acordare a unui astfel de sprijin și care își asumaseră un angajament de îndeplinire a obligațiilor și a condițiilor cerute pentru obținerea unui sprijin pentru agromediu pentru o durată de cinci ani.


21 – Hotărârea din 11 ianuarie 2007 (C‑384/05, Rep., p. I‑289, punctul 34 și jurisprudența citată). În ceea ce privește domeniul agriculturii și principiile generale de drept comunitar, a se vedea, de exemplu, Bianchi D., La politique agricole commune(PAC), Bruylant, Bruxelles, 2006, p. 62-69, și McMahon J. A., EU Agricultural Law, citată la nota de subsol 14, p. 28-33.


22 – Hotărârea din 7 iunie 2005, VEMW și alții (C‑17/03, Rec., p. I‑4983, punctul 73 și jurisprudența citată).


23 – A se vedea, prin analogie, în ceea ce privește instituțiile comunitare, Hotărârea din 15 februarie 1996, Duff și alții (C‑63/93, Rec., p. I‑569, punctul 20): „principiul [protecției încrederii legitime], care face parte din ordinea juridică comunitară […], este corolarul principiului securității juridice care impune ca normele de drept să fie clare și precise, și urmărește să garanteze previzibilitatea situațiilor și a relațiilor juridice cărora li se aplică dreptul comunitar. În această privință, trebuie amintit mai întâi că, potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniul organizării comune a piețelor, al cărei obiect necesită o adaptare constantă în funcție de variațiile situației economice, operatorii economici nu își justifică încrederea legitimă prin faptul că nu vor fi supuși unor restricții rezultând din eventuale norme ale politicii piețelor sau ale politicii structurale”, și jurisprudența citată la acest punct. A se vedea de asemenea Hotărârea din 7 septembrie 2006, Spania/Consiliul (C‑310/04, Rec., p. I‑7285, punctul 81 și jurisprudența citată).


24 – A se vedea, prin analogie, Ordonanța din 11 martie 1996, Guérin automobiles/Comisia (T‑195/95, Rec., p. II‑171, punctul 20).


25 – Hotărârea din 14 aprilie 2005 (C‑110/03, Rec., p. I‑2801, punctul 71), unde se citează Hotărârea din 9 septembrie 2004, Spania/Comisia (C‑304/01, Rec., p. I‑7655, punctul 31), și Hotărârea din 14 decembrie 2004, Swedish Match (C‑210/03, Rec., p. I‑11893, punctul 70). A se vedea de asemenea Hotărârea din 5 octombrie 1994, Crispoltoni și alții (C‑133/93, C‑300/93 și C‑362/93, Rec., p. I‑4863, punctul 50 și jurisprudența citată).


26 – Hotărârea din 17 ianuarie 2008 (C‑37/06 și C‑58/06, Rep., p. I‑69, punctele 33 și 35).


27 – Pentru a aminti considerentul (31) al Regulamentului nr. 1257/1999, obiectivul de a „continu[a] să încurajeze agricultorii în sprijinirea întregii societăți prin introducerea sau continuarea utilizării practicilor agricole [favorabile mediului] […]”.


28 – A se vedea, referitor la instituțiile comunitare, Hotărârea Spania/Consiliul, citată la nota de subsol 23, în care Curtea a statuat, la punctul 134, că „datele prezentate de instituțiile comunitare nu permit Curții să verifice dacă legiuitorul comunitar a putut, fără să depășească limitele largii puteri de apreciere de care dispune în […] domeniul [politicii agricole comune], să ajungă la concluzia că stabilirea cuantumului ajutorului specific pentru bumbac la 35 % din totalul ajutoarelor existente în schema de ajutoare anterioară este suficientă să garanteze atingerea obiectivului expus în considerentul (5) al Regulamentului nr. 864/2004 de a asigura rentabilitatea și, prin urmare, continuarea acestor culturi, obiectiv care este reflectarea aceluia prevăzut la alineatul (2) din Protocolul nr. 4”.